[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 13.2.2008

COM(2008) 69 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CĂTRE CONSILIU, CĂTRE COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI CĂTRE COMITETUL REGIUNILOR

Pregătirea următoarelor etape ale gestionării frontierelor în Uniunea Europeană {SEC(2008) 153}{SEC(2008) 154}

INTRODUCERE

Context strategic

Frontierele externe ale UE sunt traversate în fiecare an de peste 300 de milioane de călători, atât cetăţeni ai UE, cât şi resortisanţi ai ţărilor terţe. Europa este şi va continua să fie cea mai importantă destinaţie turistică a lumii[1]. Aceasta reflectă importanţa moştenirii culturale a UE şi succesul modelului său politic şi social-economic. Pentru a împărtăşi valorile sale şi pentru a susţine creşterea economică, UE trebuie să rămână deschisă şi accesibilă din exterior.

Eliminarea controalelor la frontierele interne ale UE este una din cele mai mari realizări ale procesului de integrare europeană. Cu toate acestea, un spaţiu fără frontiere interne care s-a extins de la 7 ţări în 1995 la 24 de ţări la sfârşitul anului 2007, fapt ce reprezintă o realizare istorică unică, nu poate funcţiona fără o partajare a responsabilităţilor şi fără solidaritate în gestionarea frontierelor sale externe.

Programul ambiţios fixat de Comisie şi de Consiliu în 2002, în cadrul planului pentru gestionarea frontierelor externe ale statelor membre UE, este în prezent finalizat. Cadrul legislativ a fost consolidat. Codul frontierelor Schengen[2] a intrat în vigoare în 2006. Au fost introduse reguli simplificate pentru desfăşurarea micului traficul de frontieră[3]. Crearea agenţiei FRONTEX a adăugat acestui proces o dimensiune operaţională[4]. Conceptele de repartizare a sarcinilor şi solidaritate au dobândit sens deplin graţie Fondului pentru Frontierele Externe care, pentru prima dată, alocă resurse considerabile acestor domenii strategice.

Presiunea migraţionistă, precum şi oprirea persoanelor care doresc să intre pe teritoriul UE în scopuri ilegale, reprezintă o provocare evidentă pentru Uniune şi, prin urmare, pentru politicile sale privind frontierele şi vizele. Provocările fundamentale pe care le implică gestionarea migraţiei trebuie abordate din perspectiva unei politici globale în domeniul imigraţiei (a se vedea „abordarea globală”), în cadrul căreia se înscrie, în special, şi angajamentul UE în raport cu ţările terţe. Prin urmare, este necesară o abordare care să aibă în vedere politica privind imigraţia în ansamblul său şi analizarea din această perspectivă a unor aspecte orizontale care au impact direct asupra capacităţii UE de a gestiona frontierele sale externe şi de a proteja acquis-ul Schengen, cum ar fi dimensiunea externă, aspectele bugetare pe termen mediu şi lung care sunt legate de solidaritatea financiară şi repartizarea sarcinilor sau efectele noului tratat. În acest context mai amplu Comisia va adopta în luna iunie o comunicare privind o politică globală în domeniul imigraţiei.

Cu toate că statele membre sunt în continuare responsabile de controlul propriilor frontiere, politica comună a Uniunii în sprijinul eforturilor statelor membre trebuie dezvoltată şi consolidată în mod continuu, ca răspuns la noile ameninţări, variaţiilor presiunii migraţioniste şi oricăror deficienţe identificate, prin folosirea noilor tehnologii în mod proporţional şi la scară largă. Trebuie acordată o importanţă egală dimensiunilor sociale şi economice. Trecerea frontierei externe trebuie să fie simplă şi rapidă pentru resortisanţii din ţările terţe care îndeplinesc condiţiile de intrare stabilite de dreptul comunitar şi legislaţiile naţionale. Contactele interpersonale şi familiale între persoanele din zonele de frontieră ar trebui facilitate. Gestionarea frontierelor trebuie să sprijine şi nu să împiedice creşterea economică în zonele de frontieră ale statelor limitrofe. În acest scop, UE a încheiat recent acorduri de facilitare a eliberării vizelor cu opt ţări vecine[5] şi se află în dialog cu câteva dintre acestea în vederea eliminării obligativităţii vizelor.

Gestionarea integrată a frontierei şi instrumentele actuale

Conceptul de gestiune integrată a frontierei presupune combinarea mecanismelor de control şi folosirea unor instrumente bazate pe fluxurile de persoane care călătoresc spre UE şi care intră pe teritoriul acesteia. Aceasta presupune luarea de măsuri la consulatele statelor membre situate în ţările terţe, măsuri în cooperare cu ţările terţe vecine, măsuri la frontierele propriu-zise şi măsuri luate în interiorul spaţiului Schengen. Elementele cheie ale acestui concept cuprind în prezent măsurile descrise în continuare, măsuri care se aplică resortisanţilor din ţările terţe care călătoresc într-un stat membru care participă la cooperarea Schengen sau într-o ţară asociată acestui proces.

După cum se specifică în dreptul comunitar, călătorii din anumite state terţe sunt supuşi regimului obligativităţii vizelor[6]. Pentru această categorie, o primă verificare privind îndeplinirea sau nu a condiţiilor de intrare şi şedere are loc în momentul introducerii solicitării de viză la consulatele statelor membre situate în ţările terţe.

Resortisanţii din ţările terţe care au nevoie de o viză pe termen scurt sunt verificaţi în sistemul informatic privind vizele (SIV), care va fi complet operaţional cel mai devreme în 2012, inclusiv la nivelul consulatelor şi punctelor de trecere a frontierei. În 2007, Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord politic privind bazele juridice ale SIV, adoptarea formală a acestuia fiind preconizată pentru prima jumătate a anului 2008. Obiectivele principale ale SIV sunt de a verifica, la intrare, autenticitatea vizei şi identitatea posesorului acesteia. Elemente de identificare biometrică – imaginea facială şi amprentele digitale – vor fi introduse de la început în VIS. Comisia a prezentat o propunere de modificare a Codului frontierelor Schengen, vizând verificarea obligatorie a identităţii posesorului vizei la fiecare intrare.

Pentru persoanele care călătoresc în UE pe calea aerului, înainte sau în cursul îmbarcării în avion, la solicitarea statului membru de destinaţie sunt transmise date echivalente celor care figurează în paşaport, sub forma unor informaţii prealabile privind pasagerul (IPP), pentru a avertiza autorităţile responsabile de controlul la frontiere privind călătorii care prezintă un anumit grad de risc[7].

Datele IPP nu pot fi folosite pentru a împiedica o persoană să ajungă la punctul de trecere a frontierei al statului membru de destinaţie.

Conform Codului frontierelor Schengen[8], resortisanţii din ţările terţe trebuie sa fie supuşi la intrare unui „control detaliat” care, pe lângă controlul documentului de călătorie, presupune verificarea scopului şi duratei şederii, precum şi a măsurii în care aceştia posedă suficiente mijloace de subzistenţă, precum şi o consultare a Sistemului de Informaţii Schengen şi a bazelor de date naţionale pentru a verifica dacă peroanele respective nu constituie o ameninţare pentru ordinea publică, securitatea internă, sănătatea publică şi relaţiile internaţionale ale statelor Schengen. Prin urmare, controalele presupun o serie de condiţii care trebui verificate de poliţistul de frontieră printr-o serie de întrebări adresate călătorului. De asemenea, în fiecare caz, poliţistul de frontieră trebuie să verifice valabilitatea documentului de călătorie. Controalele sunt aceleaşi, indiferent daca persoanele au nevoie de viză sau nu.

Poliţiştii de frontieră au obligaţia de a aplica manual o ştampilă – care indică data şi locul de intrare şi ieşire – pe documentele de călătorie ale resortisanţilor din ţările terţe care trec frontiera externă.

La consulate, precum şi la frontiere, este consultat Sistemul de informaţii Schengen (SIS) pentru a verifica dacă nu există o semnalare cu privire la persoana respectivă privind refuzarea accesului acestuia pe teritoriul unui stat membru. Sistemul de informaţii Schengen (SIS) şi viitorul SIS II înregistrează semnalări legate de resortisanţi din ţările terţe, privind persoane cărora nu li se permite accesul în spaţiul Schengen, persoane puse sub urmărire generală şi persoane care trebuie puse sub protecţie. Toţi resortisanţii din ţările terţe care intră în UE, indiferent daca sunt supuşi obligativităţii vizelor sau nu, sunt verificaţi în mod sistematic în SIS.

Pentru controalele care au loc în interiorul spaţiului Schengen, autorităţile de aplicare a legii vor avea acces la SIV, fapt ce le va permite identificarea persoanelor fără documente de călătorie, în situaţia în care acestora li s-a emis o viză în prealabil.

În fine, trebuie menţionată propunerea Comisiei privind folosirea registrele cu numele pasagerilor (PNR) pentru persoanele care călătoresc pe calea aerului, care conţin, în esenţă, informaţiile furnizate de călător în momentul rezervării zborului[9]. De asemenea, informaţiile sunt transmise autorităţilor de aplicare a legii chiar înainte sau în momentul îmbarcării pasagerului. Sistemul ar fi aplicabil tuturor statelor membre, întrucât acesta nu este legat de cooperarea Schengen propriu-zisă . Transmiterea datelor PNR are loc pentru prevenirea actelor de terorism şi a criminalităţii organizate şi nu în scopul controalelor la frontiere.

Posibile noi instrumente pentru dezvoltarea viitoare a unei strategii integrate de gestionare a frontierelor

Dacă UE vrea să realizeze o gestionare cu adevărat integrată a frontierelor în vederea atingerii dublului obiectiv de a consolida securitatea şi de a facilita călătoriile resortisanţilor din ţările terţe, UE trebuie să ia în considerare luarea de noi măsuri în acest sens.

Pornind de la măsurile luate la nivelul consulatelor şi din perspectiva facilitării călătoriilor şi accesului pe teritoriul UE, actuala politică în domeniul vizelor reflectă o abordare de tipul „totul sau nimic”. Cu toate că au fost încheiate acorduri de facilitarea a eliberării vizelor cu o serie de ţări terţe, politica comună în domeniul vizelor nu permite o altă opţiune decât supunerea sau nu a resortisanţilor unei ţări terţe regimului obligativităţii vizelor.

Din perspectiva securităţii, resortisanţii din ţările terţe care nu au nevoie de viză nu fac în prezent obiectul unor verificări sistematice, în scopul efectuării controalelor la frontiere, înainte de sosirea acestora la frontiera propriu-zisă.

În ceea ce priveşte măsurile luate la frontieră, din perspectiva facilitării călătoriilor, actualul cadru juridic privind controalele la frontieră reflectă o abordare uniformă, ceea ce înseamnă că dreptul comunitar, în actualul stadiu de evoluţie, nu permite efectuarea de controale simplificate pentru anumite categorii de călători. Singura excepţie o reprezintă resortisanţii din ţările terţe care locuiesc în zonele de frontieră ale ţărilor limitrofe – ca regulă generală, acestea se întind până la 30 km de la frontieră – care pot beneficia de controale simplificate la frontieră şi de o exonerare de obligaţia de a deţine viză, conform normelor din Regulamentul privind micul trafic de frontieră. Alte categorii de resortisanţi ai ţărilor terţe care călătoresc în mod frecvent spre şi din spaţiul Schengen în scopuri legitime, de exemplu persoanele care călătoresc în interes de afaceri, şi care respectă condiţiile privind durata şederii legale de fiecare dată, fac obiectul aceloraşi controale detaliate la frontiere, pentru fiecare intrare. Acelaşi regim este aplicabil şi persoanelor supuse obligativităţii vizelor sau celor care deţin o viză cu intrări multiple. Astfel, prin impunerea unui control detaliat asupra tuturor persoanelor, actualul cadru juridic nu permite modernizarea modului în care se desfăşoară controlul frontierelor – noile tehnologii ar permite controale automate la frontieră şi, prin urmare, controale mai rapide în cazul călătorilor bona fide.

La o analiză a măsurilor care ar putea fi luate în spaţiul Schengen, Uniunea ar putea să ia în considerare introducerea unui instrument eficace pentru identificarea persoanelor care depăşesc durata şederii autorizate, întrucât în prezent datele privind trecerea frontierelor externe de către resortisanţii din ţările terţe nu sunt înregistrate. Persoanele care depăşesc durata şederii autorizate reprezintă, de departe, cea mai importantă categorie a imigranţilor ilegali în UE[10]. Chiar dacă asemenea date ar fi colectate de către statele membre în mod individual, nu există nici un mijloc de a partaja asemenea date între statele membre. De asemenea, poliţiştii de frontieră nu pot calcula durata şederii, având în vedere că sunt folosite diferite documente de călătorie pentru a intra şi ieşi din UE sau atunci când sunt confruntaţi cu probleme concrete, respectiv un paşaport plin de ştampile sau ştampile ilizibile. Având în vedere acest cadru general, prezenta comunicare formulează recomandări privind noi instrumente care ar putea face parte dintr-o viitoare strategie în domeniul gestionării integrate a frontierelor europene. Aceasta propune modalităţi de a privi în perspectivă şi reprezintă o reflecţie asupra unei noi generaţii de instrumente de gestionare a frontierei, cu obiectivul de a garanta integritatea spaţiului Schengen, facilitând în acelaşi timp cu facilitarea procedurilor şi trecerea frontierei de către persoanele care doresc să intre pe teritoriul UE în scopuri legitime. Posibilele instrumente care ar trebui luate în considerare, care ar fi aplicabile resortisanţilor din ţările terţe care călătoresc într-un stat membru care participă la cooperarea Schengen sau într-o ţară asociată acestui proces, ar putea fi următoarele:

- facilitarea trecerii frontierei pentru călătorii bona fide [11];

- posibila introducere a înregistrării intrării/ieşirii şi

- analizarea introducerii unui sistem electronic de autorizare a călătoriilor (SEAC).

Prezenta comunicare are la bază o evaluare a impactului care a fost efectuată cu sprijinul a două studii realizate de contractanţi externi. Un document de lucru al serviciilor Comisiei care va fi prezentat în luna martie va evalua în mod detaliat aspectele legate de punerea în aplicare din punct de vedere tehnic.

FACILITAREA TRECERII FRONTIEREI PENTRU CăLăTORII BONA FIDE

- Călătorilor din ţările terţe care prezintă un risc redus, inclusiv cei care sunt supuşi sau nu regimului obligativităţii vizelor, ar putea beneficia de o procedură de verificare prealabilă, pe bază voluntară, în vederea acordării statutului de călător înregistrat.

- În momentul sosirii la frontierele UE, călătorii înregistraţi ar putea beneficia de controale automate şi simplificate.

Cadrul juridic actual care reglementează controalele care trebuie efectuate la frontierele externe în cazul resortisanţilor din ţările terţe ar putea fi modificat prin introducerea de dispoziţii care să „relaxeze” controalele care trebuie efectuate în cazul anumitor categorii de călători cărora li se va acorda statutul de „călător înregistrat”. Solicitanţii unui asemenea statut ar putea face obiectul unui proces de verificare prealabilă, ale cărui criterii ar fi definite astfel încât să compenseze simplificarea controalelor la frontiere. Controalele care vor fi menţinute la frontiera propriu-zisă ar putea fi definite într-un asemenea mod încât să creeze condiţiile pentru folosirea porţilor automate.

În practică, acordarea statutului de „călător înregistrat” şi prevederea de controale automate pentru aceste persoane ar însemna, prin urmare, eliminarea verificării anumitor condiţii de intrare la frontieră (scopul şederii, mijloacele de subzistenţă, absenţa unei ameninţări pentru ordinea publică). Statutul de „călător înregistrat” ar putea fi acordat după o verificare corespunzătoare, pe baza unor criterii comune de control. Acestea din urmă ar trebui să cuprindă, cel puţin, antecedente pozitive în ceea ce priveşte călătoriile efectuate (fără depăşirea termenului legal de şedere în vizitele anterioare efectuate în UE), dovada unor mijloace suficiente de subzistenţă şi posesia unui paşaport biometric. Ar putea fi luate în considerare şi alte criterii iar criteriile pentru acordarea statutului de călător înregistrat persoanelor care sunt supuse obligativităţii vizelor ar putea fi aliniate cu criteriile aplicabile pentru acordarea vizelor cu intrări multiple.

Resortisanţii din ţările terţe ar putea solicita statutul de călător înregistrat în orice stat membru. Procesul de solicitare ar putea fi organizat la consulate sau în viitoarele centre comune de solicitare.

Pentru a permite folosirea aceleiaşi infrastructuri şi echipamente, ar putea fi folosite aceleaşi elemente de identificare biometrică (imagine facială şi amprente digitale) ca şi pentru posesorii de viză. Informaţiile privind beneficiarii statutului de călător înregistrat vor fi partajate de statele membre, întrucât aceste persoane ar trebui să poată beneficia de un control simplificat la frontierele externe ale spaţiului Schengen, indiferent de punctul de trecere al frontierei pe care aceştia îl aleg pentru a intra pe teritoriul UE.

În plus faţă de criteriile care au fost eliminate în vederea simplificării controlului la frontiere al călătorilor înregistraţi, introducerea porţilor automate ar putea face posibilă verificarea automată a identităţii călătorilor, fără intervenţia poliţiştilor de frontieră. Un dispozitiv ar „citi” datele biometrice cuprinse în documentele de călătorie sau stocate într-un sistem sau o bază de date şi le-ar compara cu datele biometrice ale călătorului.

În plus faţă de alte elemente pozitive precum satisfacţia călătorului şi efectul simbolic al unei Uniuni Europene deschise spre lume, sistemele de control automat la frontiere ar putea creşte în mod considerabil raportul costuri-eficacitate, întrucât ar permite controlarea mai multor pasageri la frontiere de către un număr mai mic de poliţişti de frontieră, reducând astfel în ansamblu costurile suportate de statele membre, în condiţiile confruntării acestora cu o creştere continuă a fluxurilor de pasageri. Un singur poliţist de frontieră ar trebui să poată supraveghea până la zece porţi automate operaţionale. Controalele automate ale frontierelor pentru călătorii bona fide ar permite reducerea semnificativă a timpului de aşteptare la trecerea frontierei externe şi ar permite autorităţilor de frontieră să îşi concentreze resursele pe acele grupuri de resortisanţi ai ţărilor terţe care necesită o atenţie sporită, consolidând astfel securitatea generală a frontierelor.

Decizia asupra punctelor de trecere a frontierei în care vor fi introduse măsuri de facilitare trebuie luată de statele membre în mod individual, în funcţie de fluxul de pasageri şi condiţiile de trafic. În practică, în punctul de trecere a frontierei ar putea fi instalat un culoar suplimentar unde să fie folosite porţi automate.

Folosirea porţilor automate de către cetăţenii UE

Trebuie subliniat, de asemenea, faptul că cetăţenii UE şi alte persoane care beneficiază de dreptul la liberă circulaţie[12] în cadrul Comunităţii ar putea beneficia de porţile automate la trecerea frontierei externe a UE. Această categorie face obiectul unui control minim, atât la intrare cât şi la ieşire, care constă în verificarea documentului de călătorie în vederea identificării persoanei. În cadrul juridic actual, controalele la frontiere pot fi automate pentru cetăţenii UE care posedă deja un paşaport electronic. De asemenea, sistemul de porţi automate preconizat pentru resortisanţii din ţările terţe ar putea fi folosit şi de cetăţenii UE, la trecerea frontierelor externe, efectuând aceleaşi funcţii, cu excepţia faptului că, în conformitate cu dispoziţiile Codului frontierelor Schengen[13], nu pot fi efectuate decât controale aleatorii în cadrul SIS şi bazelor de date naţionale.

Statele membre au început să emită paşapoarte biometrice[14] care conţin imaginea facială digitală a posesorului încă din august 2006, urmând ca începând cu 28 iunie 2009 să elibereze paşapoarte care conţin şi amprentele acestuia[15]. Introducerea elementelor biometrice în paşapoarte s-ar putea finaliza până la sfârşitul anului 2016 pentru un element de identificare biometrică şi până în 2019, cel mai târziu, pentru două asemenea elemente (presupunând o perioadă maximă de valabilitate a paşapoartelor de 10 ani). Până la cel moment, toţi cetăţenii UE ar putea beneficia de controale automate la trecerea frontierei, dacă acestea ar fi introduse la scară largă de statele membre. Trecerile automate ale frontierei de către cetăţenii UE pe baza paşapoartelor biometrice ar fi efectuate beneficiind porţi automate ca şi pentru resortisanţii ţărilor terţe care au dobândit statutul de călători înregistraţi.

În perioada premergătoare introducerii complete a paşapoartelor biometrice, actualul cadru juridic permite sistemele bazate pe înscriere voluntară create de statele membre, condiţionate de criterii de înscriere care să corespundă celor pentru controalele minime la frontiere iar înscrierea să fie deschisă tuturor persoanelor care se bucură de dreptul la liberă circulaţie în Comunitate. Asemenea sisteme ar trebui să fie interoperabile în interiorul UE, bazate pe standarde tehnice comune, care trebuie definite pentru a sprijini folosirea coerentă şi la scară largă a sistemelor de control automat la frontieră. Adoptarea de sisteme interoperabile de către statele membre ar putea fi promovată prin sprijinul financiar oferit de Fondul Frontierelor Externe.

CREAREA UNUI SISTEM DE ÎNREGISTRARE A INTRăRII/IEşIRII RESORTISANţILOR DIN ţăRILE TERţE

- Ar putea fi introdusă la frontiere înregistrarea automată a datei şi locului de intrare şi ieşire a resortisanţilor din ţările terţe, în vederea identificării persoanelor care depăşesc termenul legal de şedere;

- O semnalare aflată la dispoziţia autorităţilor naţionale ar trebui emisă de îndată ce termenul legal de şedere în UE al unei persoane a expirat, dacă nu există informaţii privind ieşirea acesteia.

Un sistem de intrare/ieşire s-ar putea aplica în cazul resortisanţilor ţărilor terţe cărora li s-a permis şederea pe termen scurt (până la 3 luni), indiferent dacă aceştia au nevoie de viză sau nu. Sistemul ar putea să includă înregistrarea informaţiilor privind data şi locul de intrare, durata şederii autorizate, şi să permită transmiterea în mod direct a unor semnalări automate autorităţilor competente în situaţia în care se constata că o persoană a depăşit dreptul legal de şedere, atât în momentul în care acest fapt are loc, cât şi în momentul în care persoana părăseşte spaţiul UE. În cazuri excepţionale (de exemplu, o viză naţională acordată ca urmare a anulării unui zbor aerian, în caz de boală sau pentru orice alt motiv întemeiat) sau în caz de schimbare a statutului persoanei (de exemplu, prelungirea perioadei de şedere), sistemul ar trebui să fie actualizat în mod automat cu noile informaţii.

Informaţiile cuprinse în semnalare vor permite următoarele:

- autorităţile naţionale vor putea să identifice persoanele care depăşesc termenul legal de şedere şi să ia măsurile corespunzătoare;

- resortisanţilor ţărilor din ţările terţe vor fi descurajaţi să depăşească termenul legal de şedere;

- vor fi furnizate informaţii în scopuri operaţionale privind formele frecvente/modelele de depăşire a termenului legal de şedere (de exemplu, ruta de călătorie, sponsorii frauduloşi, ţara de origine şi motivele călătoriei), precum şi date privind fluxurile migratorii şi persoanele care depăşesc termenul legal de şedere, utile în domeniul politicii vizelor;

Toţi resortisanţii din ţările terţe care au nevoie de viză ar putea să furnizeze datele biometrice personale atunci când vor depune o cerere pentru obţinerea unei vize la unul din oficiile consulare ale statelor membre, în vederea înregistrării în sistemul de informaţii privind vizele, în timp ce punctele de trecere a frontierei vor fi dotate astfel încât să poată verifica identitatea posesorului vizei pe baza respectivelor date. Pentru a valorifica pe deplin de aceste investiţii şi pentru a minimiza efectele asupra controalelor la frontiere, ar fi oportun să se aştepte introducerea completă şi cu succes a SIV la nivelul birourilor consulare şi punctelor de trecere a frontierei, înainte de punerea în aplicare concretă a sistemului de intrare/ieşire.

Resortisanţii din ţările terţe care nu au nevoie de viză ar putea face obiectul unor proceduri de verificare identice cu cele ale posesorilor de vize, folosind acelaşi echipament biometric. Cu toate acestea, ar fi necesară şi stocarea datelor biometrice ale acestora la primul punct de intrare, astfel încât să poată fi efectuate controalele biometrice ulterioare, atât la ieşire, cât şi în interiorul spaţiului Schengen, fapt ce ar putea complica gestionarea fluxurilor de pasageri, în special în unele puncte de trecere a frontierelor terestre.

Creşterea timpului necesar şi cozile mai lungi ca urmare a introducerii sistemului de intrare/ieşire ar putea fi compensate de o mai bună gestionare a fluxului de pasageri ca urmare a introducerii punctelor automate de trecere a frontierei. În cazul călătorilor înregistraţi, stocarea elementelor de identificare biometrică la primul punct de intrare pentru a servi sistemului de intrare/ieşire, ar trebui eliminată întrucât înregistrarea datelor de intrare şi ieşire este inclusă în cadrul procesului de control automat efectuat la frontiere pentru această categorie de călători.

Un element care trebuie luat în considerare în cadrul analizei este de a şti dacă este necesar un sistem separat pentru a stoca datele de intrare/ieşire a resortisanţilor ţărilor terţe, precum şi datele biometrice ale acestora. Acest nou sistem ar putea folosi aceeaşi platforma tehnică precum SIS II şi VIS , valorificând astfel sinergiile cu sistemul de corespondenţe biometrice (SCB) care este dezvoltat în prezent şi care ar putea constitui baza comună pentru sistemul de intrare/ieşire, SIV şi SIS II. Comisia va prezenta o analiză tehnică mai detaliată a acestor soluţii, inclusiv privind posibilitatea extinderii SIV în vederea atingerii scopului specific de a stoca datele de intrare/ieşire ale resortisanţilor din ţările terţe care au nevoie de viză, precum şi necesitatea unui sistem separat pentru programul călătorilor înregistraţi.

Costurile asociate investiţiilor necesare care vor fi efectuate de statele membre pentru a dota punctele de trecere a frontierei vor fi acoperite din Fondul pentru Frontierele Externe, situaţie similară investiţiilor curente legate de implementarea SIS şi VIS. Estimările cu privire la investiţii sunt oferite în evaluarea impactului care însoţeşte prezenta comunicare şi vor fi detaliate în următorul document de lucru al serviciilor Comisiei. Ţările terţe nu ar trebui să acopere nici o cheltuială legate de punerea în aplicare a sistemului de intrare/ieşire şi a programului călătorilor înregistraţi.

SISTEMUL ELECTRONIC DE AUTORIZARE A CăLăTORIILOR (SEAC)

Comisia va analiza posibilitatea introducerii unui sistem electronic de autorizare a călătoriilor . Un asemenea sistem ar fi aplicabil resortisanţilor din ţările terţe care nu au nevoie de viză cărora li s-ar solicita să introducă o solicitare electronică în care să furnizeze datele de identificare a călătorului şi în care să specifice detaliile din paşaport şi cele privind călătoria. Datele ar putea fi folosite pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor de intrare de către persoana respectivă, înainte de a călători în UE, folosind astfel o procedură simplificată în raport cu cea de obţinere a unei vize. Comisia intenţionează lansarea unui studiu în 2008 care să analizeze fezabilitatea, implicaţiile practice şi impactul unei asemenea sistem.

ASPECTE LEGATE DE PROTECţIA DATELOR

Sistemele trebuie să fie conforme cu normele de protecţie a datelor din UE, inclusiv cu exigenţele privind necesitatea, proporţionalitatea, limitarea scopului şi calitatea datelor. O atenţie deosebită trebuie acordată respectării depline a cerinţelor prevăzute la articolele 16 şi 17 din Directiva 95/46/CE privind confidenţialitatea şi securitatea, precum şi normelor privind securitatea reţelelor şi confidenţialitatea stipulate în Regulamentul (CE) nr. 45/2001.

Normele de protecţie a datelor pentru SIV şi statu-quoul care prevede păstrarea informaţiilor numai pentru cinci ani apar ca fiind adecvate.

Datele generate de sistemul de intrare/ieşire ar fi folosite de autorităţile de imigraţie competente. Persoanele ar trebui să aibă dreptul de acces la informaţiile stocate care îi privesc, precum şi dreptul să le conteste şi să le corecteze, conform dispoziţiilor dreptului comunitar şi legislaţiilor naţionale. Ar trebui prevăzut un mecanism de contestare a deciziilor în cazurile în care resortisanţii din ţările terţe sunt „forţaţi” să depăşească termenul legal de şedere.

De asemenea, studiul care urmează să fie iniţiat de Comisie, privind posibilitatea introducerii unei autorizaţii electronice de călătorie, va lua în considerare aspectele relevante privind protecţia datelor pe care le implică un asemenea sistem.

CONCLUZII

Având în vedere progresul realizat în ceea ce priveşte obţinerea unui acord asupra sistemului de informaţii privind vizele şi lansarea acestuia, UE ar trebui să ia în considerare opţiunea de a se baza pe aceste realizări şi să reflecteze asupra parametrilor necesari pentru instituirea unui sistem de intrare/ieşire pentru toţi resortisanţii din ţările terţe cărora li s-a permis şederea pe termen scurt. Dacă rezultatele procesului de reflecţie vor indica drept oportună dezvoltarea unui asemenea sistem, acesta ar putea fi operaţional până în 2015, fiind necesare propuneri ulterioare care să aibă ca rezultat următoarele:

- modificarea Codului Frontierelor Schengen, pentru a asigura înregistrarea sistematică a datelor de intrare şi ieşire în toate punctele de trecere a frontierei externe şi înscrierea elementelor de identificare biometrică la frontieră pentru resortisanţii din ţările terţe care nu au nevoie de viză drept o condiţie de intrare obligatorie. De asemenea, dacă programul călătorilor înregistraţi este pus în practică, Codul Frontierelor Schengen ar trebui să permită un control simplificat la frontiere al călătorilor cărora li s-a acordat acest statut;

- o decizie privind instituirea noului sistem de intrare/ieşire pentru înregistrarea informaţiilor privind intrarea/ieşirea şi pentru stocarea datelor biografice şi a elementelor de identificare biometrică ale resortisanţilor din ţările terţe. Sistemul ar putea să se bazeze pe aceeaşi platformă tehnică ca şi SIV/SIS II.

De asemenea, statele membre ar putea reflecta asupra necesităţii de a utiliza sisteme de control automat la frontieră pentru cetăţenii UE , bazat pe paşaportul electronic sau pe sistemele naţionale. Ar trebui să aibă loc, în forurile corespunzătoare, o discuţie privind dezvoltarea standardelor tehnice referitoare la realizarea unei interoperabilităţi a sistemelor naţionale care nu sunt bazate pe paşaportul electronic. Într-o viziune mai amplă, ar trebui ar putea fi luată în considerare dezvoltarea unor standarde globale în vederea coordonării caracteristicilor privind înscrierea, eligibilitatea şi interoperabilitatea tehnică a unor asemenea sisteme la nivel internaţional.

În cursul anului 2009, Comisia va informa Parlamentul European şi Consiliul asupra rezultatelor studiului privind un sistem electronic de autorizare a călătoriilor .

Prin urmare, Comisia invită Parlamentul European şi Consiliul să se angajeze într-un proces de reflecţie privind viitorul arhitecturii generale a gestionării integrate a frontierelor UE şi folosirea diverselor sisteme, din perspectiva consolidării securităţii şi facilitării călătoriilor. Pe baza acestei reflecţii, Comisia va analiza dezvoltarea viitoare a acestor sisteme, inclusiv prezentarea propunerilor legislative necesare.

[1] Organizaţia Mondială a Turismului (OMT): Viziunea pentru anul 2020, volumul 4, p. 48. Noţiunea de „turism” include, de asemenea, călătoriile în scopul îmbunătăţirii calificărilor profesionale şi ameliorării sănătăţii.

[2] Regulamentul (CE) nr. 562/2006.

[3] Regulamentul (CE) nr. 1931/2006.

[4] Regulamentul (CE) nr. 2007/2004.

[5] Rusia, Ucraina, Serbia, Muntenegru, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Republica Moldova.

[6] Regulamentul (CE) nr. 539/2001.

[7] Directiva 2004/82/CE.

[8] JO L 105 din 13.4.2006, p. 1.

[9] COM(2007) 654.

[10] A se vedea evaluarea impactului pentru o estimare a numărului acestora.

[11] Comisia a inclus ca posibile viitoare evoluţii crearea unui sistem de intrare-ieşire şi introducerea unui sistem de facilitare a trecerii frontierei în Comunicarea sa privind interoperabilitatea consolidată şi sinergiile între bazele de date în domeniul justiţiei şi afacerilor interne - COM(2005) 597, 24.11.2005, precum şi în Comunicarea privind priorităţile strategice în lupta împotriva imigraţiei ilegale a resortisanţilor din ţările terţe - COM(2006) 402, 19.7.2006.

[12] Membri de familie ai cetăţenilor UE sau alţi cetăţeni ai SEE sau ai Elveţiei, inclusiv membrii de familie ai acestora.

[13] Sistemul portughez RAPID constituie un exemplu de asemenea sistem deja operaţional.

[14] Regulamentul nr. 2252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind elementele biometrice integrate în paşapoarte.

[15] Decizia C(2006) 2909 a Comisiei din 28 iunie 2006.