52007PC0528




[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 19.9.2007

COM(2007) 528 final

2007/0195 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

de modificare a Directivei 2003/54/CE privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică

(prezentată de Comisie){SEC(2007) 1179}{SEC(2007) 1180}

EXPUNERE DE MOTIVE

Energia electrică şi gazele sunt în centrul bunăstării Europei. Fără o piaţă europeană de energie electrică şi de gaze competitivă şi eficientă, cetăţenii Europei vor plăti preţuri excesive pentru una dintre necesităţile lor zilnice de bază. De asemenea, piaţa de energie electrică şi de gaze este esenţială pentru competitivitatea Europei, deoarece energia este un element major pentru industria europeană.

În plus, o piaţă de energie electrică şi de gaze competitivă şi eficientă este o condiţie prealabilă pentru abordarea problemei schimbărilor climatice. Numai o bună funcţionare a pieţei permite dezvoltarea unui mecanism eficient de comercializare a emisiilor şi a unei industrii bazate pe energie regenerabilă care să poată îndeplini obiectivul ambiţios convenit de Consiliul European de a asigura 20% din mixul energetic din surse de energie regenerabilă până în anul 2020.

În cele din urmă, o piaţă de energie electrică şi de gaze competitivă la nivel european este esenţială pentru a garanta siguranţa aprovizionării cu energie a Europei, întrucât numai o piaţă europeană competitivă produce semnale de investiţii corespunzătoare şi oferă un acces echitabil la reţea pentru toţi investitorii potenţiali, furnizând stimulente reale şi eficiente atât pentru operatorii de reţea, cât şi pentru producători pentru a investi miliarde de euro care vor fi necesare în UE în următoarele două decenii.

Procesul de liberalizare a pieţei de energie electrică şi de gaze a început acum aproximativ 10 ani. Pe parcursul acestor 10 ani, numeroşi cetăţeni europeni au beneficiat de mai multe opţiuni şi de o concurenţă sporită, precum şi de o îmbunătăţire a serviciilor şi a securităţii. Cu toate acestea, evaluarea realizată de Comisie şi de autorităţile europene de reglementare din domeniul energetic a demonstrat că procesul de dezvoltare a unei pieţe cu adevărat competitive este departe de a se fi încheiat. În realitate, numărul cetăţenilor şi al întreprinderilor din UE care nu beneficiază de posibilitatea reală de a-şi alege furnizorul este mult prea mare. Fragmentarea pieţei în funcţie de frontierele naţionale, gradul sporit de integrare pe verticală şi concentrarea puternică a pieţei se află la baza inexistenţei unei pieţe interne veritabile.

De la intrarea în vigoare a directivelor actuale din domeniul energiei electrice şi al gazelor în iulie 2003, Comisia a monitorizat constant punerea lor în aplicare şi efectele acestora asupra pieţei şi a menţinut contacte periodice cu toate părţile interesate. În special, Comisia a publicat în fiecare an un raport de evaluare comparativă privind punerea în aplicare a pieţei interne de energie electrică şi de gaze. A organizat Forumul autorităţilor de reglementare din domeniul energetic la Florenţa şi Forumul autorităţilor de reglementare din domeniul gazelor la Madrid care au reunit periodic ministere, autorităţi naţionale de reglementare, Comisia, operatori de sisteme de transport, furnizori, consumatori, sindicate, utilizatori de reţea şi burse de electricitate.

La sfârşitul anului 2005, Consiliul European de la Hampton Court a solicitat crearea unei veritabile politici energetice europene. Ca răspuns la această solicitare, Comisia a publicat, la 8 martie 2006, o carte verde privind dezvoltarea unei politici energetice europene comune şi coerente. În urma consultării publice s-au primit 1 680 de răspunsuri. Încă din anul 2005, Comisia a demarat o anchetă privind concurenţa pe pieţele de gaze şi energie electrică. Ancheta în domeniul energiei electrice a răspuns preocupărilor exprimate de consumatori şi de noii operatori din sector privind dezvoltarea pieţelor angro de gaze şi energie electrică şi numărul limitat de opţiuni pentru consumatori. Raportul final al anchetei a fost adoptat de Comisie împreună cu un pachet amplu de măsuri care au avut ca rezultat propunerea unei noi politici energetice pentru Europa, la 10 ianuarie 2007.

Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[1] a subliniat importanţa finalizării pieţei interne a energiei electrice şi a gazelor naturale. Aceasta a fost susţinută de un raport detaliat privind piaţa internă, de rezultatele finale ale anchetei sectoriale în materie de concurenţă şi de analize aprofundate ale situaţiei existente pe pieţele naţionale de energie electrică şi gaze. În paralel, Comisia a realizat o evaluare a impactului pentru a analiza opţiunile strategice privind finalizarea pieţei interne a gazelor şi energiei electrice. Evaluarea impactului a inclus o consultare a părţilor interesate. În total, 339 de chestionare au fost completate de organizaţii având sediul în 19 ţări. În plus, 73 de chestionare au fost primite de organizaţii care nu sunt legate de o anumită ţară. Au avut loc interviuri cu alte 56 de părţi interesate, în principal societăţi care ar putea fi afectate de separarea activelor lor sau de multiplicarea cerinţelor privind transparenţa.

Consiliul European de primăvară din 2007 a invitat Comisia să propună măsuri suplimentare, în special în ceea ce priveşte:

- separarea efectivă a activităţilor de furnizare şi producţie, pe de o parte, de operaţiunile de exploatare a reţelei, pe de altă parte;

- o mai bună armonizare a atribuţiilor autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei şi consolidarea independenţei acestora;

- înfiinţarea unui mecanism independent care să faciliteze cooperarea autorităţilor naţionale de reglementare;

- crearea unui mecanism destinat operatorilor de sisteme de transport pentru a îmbunătăţi coordonarea funcţionării reţelelor şi a dezvolta securitatea acestora, comerţul transfrontalier şi exploatarea reţelelor, precum şi

- o transparenţă sporită a operaţiunilor de pe piaţa energiei.

Consiliul European a subliniat, de asemenea, nevoia de a consolida siguranţa aprovizionării într-un spirit de solidaritate între statele membre.

În Rezoluţia privind perspectivele pieţei interne a gazelor şi energiei electrice, adoptată la 10 iulie 2007, Parlamentul European şi-a exprimat sprijinul politic puternic în favoarea unei politici energetice comune, considerând că „disocierea proprietăţii reţelelor de transport este cel mai eficient instrument de a promova investiţiile în infrastructură într-un mod nediscriminatoriu, acces echitabil la reţea pentru noii operatori şi transparenţă pe piaţă”. Cu toate acestea, Parlamentul a subliniat că sunt necesare şi alte măsuri şi că diferenţele existente între piaţa energiei electrice şi cea a gazelor ar putea necesita modalităţi de punere în aplicare diferite. Parlamentul a invitat, de asemenea, la îmbunătăţirea „cooperării dintre autorităţile naţionale de reglementare la nivelul UE, prin intermediul unei entităţi UE, ca mod de a promova o abordare mai europeană a reglementării privind aspectele transfrontaliere”.

Consiliul autorităţilor de reglementare în domeniul energetic (CEER) a salutat comunicarea Comisiei din 10 ianuarie şi a sprijinit puternic apelul la o nouă legislaţie europeană în vederea relansării proiectului de piaţă unică în domeniul energiei. La 6 iunie 2007, autorităţile europene din domeniul energetic au publicat un set de şase lucrări în care şi-au prezentat poziţia privind principalele aspecte referitoare la noua legislaţie privind energia. Acestea au susţinut, în special, propunerile Comisiei privind consolidarea supravegherii normative independente la nivel naţional şi european şi privind separarea efectivă a reţelelor de transport. Autorităţile de reglementare au recomandat clar că separarea proprietăţii privind transportul trebuie, în principiu, să fie modelul prevăzut în noua legislaţie europeană şi trebuie să se aplice atât pentru energia electrică, cât şi pentru gazele naturale.

Aceste elemente au fost pe deplin luate în considerare la pregătirea prezentelor propuneri, care sunt rezumate în cele ce urmează.

1. SEPARAREA EFECTIVă A ACTIVITăţILOR DE FURNIZARE şI PRODUCţIE, PE DE O PARTE, DE OPERAţIUNILE DE EXPLOATARE A REţELEI, PE DE ALTă PARTE

1.1. Dispoziţiile existente privind separarea nu sunt suficiente pentru a asigura o bună funcţionare a pieţei

Legislaţia existentă prevede ca operaţiunile de exploatare a reţelei să fie separate din punct de vedere juridic şi funcţional de activităţile de furnizare şi generare sau producţie. Statele membre s-au supus acestei cerinţe prin instituirea de structuri de organizare diferite. Mai multe state membre au înfiinţat o societate complet separată pentru exploatarea reţelei, în timp ce altele au creat o entitate juridică în cadrul unei întreprinderi integrate. Prevederile privind separarea juridică şi funcţională au contribuit pozitiv la crearea pieţelor competitive de energie electrică şi de gaze din mai multe state membre.

Cu toate acestea, experienţa a demonstrat că, în cazul în care operatorul de sistem de transport este o entitate juridică din cadrul unei întreprinderi integrate, apar trei tipuri de probleme.

În primul rând, operatorul de sistem de transport poate arăta o atitudine mai favorabilă societăţilor care îi sunt afiliate decât părţilor terţe concurente. De fapt, întreprinderile integrate pot folosi activele reţelei pentru a face mai dificilă intrarea pe piaţă a concurenţilor. Motivul care stă la baza acestei situaţii este faptul că separarea juridică şi funcţională nu rezolvă conflictul fundamental de interese din cadrul întreprinderilor integrate, care provine din faptul că furnizorii şi producătorii urmăresc să-şi sporească cât mai mult vânzările şi cota de piaţă, în timp ce operatorul de reţea este obligat să ofere concurenţilor un acces nediscriminatoriu. Acest conflict de interese inerent este aproape imposibil de controlat prin mijloace de reglementare, deoarece independenţa operatorului de sistem de transport din cadrul unei întreprinderi integrate nu poate fi monitorizată fără reglementări excesiv de împovărătoare şi deranjante.

În al doilea rând, conform normelor de separare actuale, accesul nediscriminatoriu la informaţii nu poate fi garantat, deoarece operatorii de sisteme de transport nu pot fi împiedicaţi în mod eficient să dezvăluie informaţii sensibile legate de piaţă ramurii de producţie sau furnizare a întreprinderii integrate.

În al treilea rând, stimularea investiţiilor în cadrul unei întreprinderi integrate este distorsionată. Operatorii de reţea integraţi pe verticală nu sunt stimulaţi să dezvolte reţeaua spre beneficiul general al pieţei, aceasta facilitând intrarea pe piaţă unor noi agenţi economici de producţie sau furnizare; dimpotrivă, aceştia au un interes intrinsec să limiteze noile investiţii atunci când acestea ar putea fi în avantajul concurenţilor şi ar putea aduce o nouă concurenţă pe „piaţa naţională” a operatorului tradiţional. În schimb, deciziile privind investiţiile ale întreprinderilor integrate pe verticală tind să favorizeze nevoile întreprinderilor de furnizare afiliate. Astfel de întreprinderi par reticente în special în ceea ce priveşte creşterea capacităţii interconectării sau a importului de gaze, ceea ce conduce la o concurenţă mai mare pe piaţa locală, în detrimentul pieţei interne.

În concluzie, o întreprindere care rămâne integrată pe verticală are o tendinţă intrinsecă de a subinvesti în noile reţele (temându-se că asemenea investiţii ar ajuta concurenţii să prospere pe piaţa „sa” naţională) şi, dacă este posibil, de a-şi privilegia propriile societăţi de vânzări în ceea ce priveşte accesul pe piaţă. Acest fapt dăunează competitivităţii Uniunii Europene şi siguranţei aprovizionării şi compromite realizarea obiectivelor sale în domeniul schimbărilor climatice şi al protecţiei mediului.

Cifrele privind investiţiile din ultimii ani arată următoarele: partea din încasările provenite din tarifele de congestionare transfrontalieră care a fost reinvestită în noi interconectări a fost semnificativ mai redusă în cazul întreprinderilor integrate pe verticală decât în cazul celor complet separate. O separare efectivă elimină distorsionarea stimulentelor de investiţii tipice operatorilor de sisteme de transport integraţi pe verticală. Se promovează astfel siguranţa aprovizionării. Comisia a observat că separarea efectivă a operatorilor de sisteme de transport stimulează activitatea de investiţii a acestora. În consecinţă, statele membre în cauză au atras noi investitori în infrastructură care, de exemplu, construiesc terminale pentru gaze naturale lichefiate (GNL).

Mai mult decât atât, în ultimii ani, preţul energiei electrice pe diferite pieţe arată avantajele separării proprietăţii: pe parcursul ultimilor 10 ani, întreprinderile integrate pe verticală au crescut şi mai mult preţurile şi au menţinut preţuri mai ridicate decât societăţile complet separate.

1.2. O separare mai eficientă a operatorilor de sisteme de transport este, aşadar, în mod evident necesară

Propunerea concretă în această privinţă arată clar faptul că opţiunea preferată a Comisiei rămâne separarea proprietăţii. În practică, aceasta înseamnă că statele membre trebuie să se asigure că persoana sau persoanele implicate în conducerea unei întreprinderi de furnizare nu pot să aibă în acelaşi timp interese sau să exercite drepturi asupra unui operator de sistem de transport sau asupra unui sistem de transport. Această dispoziţie se aplică şi în sens invers, adică implicarea în conducerea unui operator de sistem de transport exclude posibilitatea de a deţine interese sau de a exercita drepturi asupra unei întreprinderi de furnizare.

Această opţiune permite apariţia unei situaţii în care aceeaşi entitate, de exemplu un fond de pensii, deţine interese minoritare fără putere de control atât în cadrul unui operator de sistem de transport, cât şi în cadrul unei întreprinderi de furnizare. Cu toate acestea, un astfel de acţionar minoritar nu poate avea drepturi de blocare în ambele întreprinderi, nu poate numi membri în consiliile de administraţie şi nici nu poate fi membru în consiliile de administraţie ale ambelor întreprinderi. Prin realizarea unei separări clare de proprietate între operatorii de sisteme de transport şi orice întreprindere de furnizare, această opţiune este modalitatea cea mai eficientă şi stabilă de a obţine separarea efectivă a reţelei de transport şi astfel de a rezolva conflictul de interese inerent.

Pentru punerea în aplicare a acestei opţiuni, statele membre pot alege următoarea modalitate, prin care se pot păstra în întregime interesele acţionarilor întreprinderilor integrate pe verticală. Acţiunile întreprinderii integrate pe verticală pot fi împărţite în acţiuni ale societăţii deţinătoare a sistemului de transport, pe de o parte, şi acţiuni ale societăţii de furnizare, pe de cealaltă parte. Ulterior, aceste acţiuni pot fi atribuite acţionarilor fostei întreprinderi integrate pe verticală.

În timp ce Comisia consideră că separarea proprietăţii rămâne opţiunea preferată, oferă totuşi o opţiune alternativă pentru statele membre care aleg să nu urmeze această cale. Însă această opţiune trebuie să furnizeze aceleaşi garanţii privind independenţa de acţiune a reţelei în cauză şi acelaşi nivel de stimulare a reţelei de a investi în infrastructuri noi care ar putea fi în avantajul concurenţilor. Această opţiune, o derogare de la abordarea de bază privind separarea proprietăţii, este cunoscută drept „operatorul de sistem independent”. Aceasta permite întreprinderilor integrate pe verticală să-şi păstreze proprietatea asupra activelor reţelei, dar prevede ca reţeaua de transport în sine să fie administrată de un operator de sistem independent – o întreprindere sau o entitate complet separată de întreprinderea integrată pe verticală – care îndeplineşte toate funcţiile unui operator de reţea. În plus, pentru a garanta că operatorul rămâne şi acţionează în totală independenţă de întreprinderea integrată pe verticală, este necesar să se stabilească o reglementare şi o monitorizare permanentă a cadrului de reglementare.

În unele cazuri, întreprinderile integrate pe verticală pot fi obligate să renunţe la unele dintre activele lor, în special la reţelele de transport, sau să cedeze exploatarea acestor active unei părţi terţe, pentru a se supune cerinţelor propuse în vederea realizării unei separări efective. Însă, dacă se doreşte asigurarea unei independenţe totale a operatorilor de sisteme de transport, nu pare să existe nicio alternativă la opţiunile propuse.

Cele două opţiuni se aplică în acelaşi fel sectorului de energie electrică şi celui de gaze. Deşi recunoaşte că, în general, progresul înregistrat pentru realizarea separării proprietăţii este în prezent mai avansat în sectorul energiei electrice în UE, Comisia nu a găsit niciun argument convingător care să justifice abordări diferite ale celor două sectoare. În special, conflictul fundamental de interese dintre activităţile de furnizare şi producţie, pe de o parte, şi exploatarea şi dezvoltarea reţelei, pe de altă parte, se aplică în egală măsură ambelor sectoare. În plus, factorul cheie pentru încheierea de acorduri de furnizare pe termen lung cu producătorii de gaze din amonte nu este proprietatea asupra reţelei, ci existenţa unei baze solide de consumatori. De aceea, UE va rămâne fără îndoială o piaţă de aprovizionare cu gaze deosebit de atractivă, indiferent de structura de proprietate a societăţilor cumpărătoare care, odată realizată separarea efectivă, vor putea concura în sectorul gazelor în condiţii de egalitate. Mai mult decât atât, Comisia recunoaşte că, spre deosebire de transportul de energie electrică, transportul de gaze implică mişcarea fizică a moleculelor de gaz prin gazoducte. Prin urmare, operatorii de sisteme de transport controlează într-o mai mare măsură definirea direcţiei fluxurilor şi utilizarea capacităţilor în cadrul sistemului. Aceasta înseamnă că separarea efectivă a reţelelor de gaze este cel puţin la fel de importantă precum cea a reţelelor de energie electrică.

Cu toate acestea, în vederea încurajării investiţiilor în noi infrastructuri energetice în rândul furnizorilor şi producătorilor, prezenta propunere prevede posibilitatea unei derogări temporare de la normele de separare a proprietăţii pentru construirea de noi infrastructuri. Această derogare se va aplica de la caz la caz, ţinând seama de cadrul economic al noilor investiţii, de obiectivele pieţei interne, precum şi de obiectivul privind siguranţa aprovizionării.

În conformitate cu articolul 295 din Tratatul CE, propunerea se aplică în acelaşi fel societăţilor publice şi private. Aceasta înseamnă că, indiferent de natura sa publică sau privată, nicio persoană sau grup de persoane nu va putea influenţa, în mod individual sau colectiv, alcătuirea, votul sau activitatea decizională a organelor aparţinând fie operatorilor de sisteme de transport, fie furnizorilor sau producătorilor. Această cerinţă garantează faptul că, acolo unde activităţile de furnizare sau producţie sunt proprietate publică, independenţa unui operator public de sistem de transport rămâne asigurată; însă aceste propuneri nu solicită societăţilor deţinute de stat să îşi vândă reţeaua unei societăţi private. De exemplu, pentru a respecta această cerinţă, orice entitate publică sau statul îşi poate transfera drepturile (care oferă „influenţă”) unei alte persoane juridice publice sau private. Important este ca în toate cazurile în care se realizează separarea, statul membru în cauză să demonstreze că, în realitate, rezultatele sunt cu adevărat eficiente şi că societăţile funcţionează complet separate una de cealaltă, oferind într-adevăr condiţii de concurenţă echitabile pe întreg teritoriul UE.

În final, pentru statele membre unde nu există reţele de transport pentru gaze sau energie electrică, ci doar o reţea de distribuţie, dispoziţiile privind separarea proprietăţii asupra reţelelor de transport nu se aplică.

1.3. Aspecte legate de ţările terţe

Prezenta propunere necesită separarea efectivă între operatorii de sisteme de transport şi activităţile de furnizare şi producţie nu numai la nivel naţional, dar şi pe întreg teritoriul UE. Aceasta înseamnă, în special, că niciun furnizor sau producător activ în UE nu poate deţine sau exploata un sistem de transport în niciun stat membru al UE. Această prevedere se aplică în egală măsură societăţilor din cadrul sau din afara UE.

Pachetul conţine măsuri de siguranţă pentru a garanta că în cazul în care societăţile din ţări terţe doresc să obţină o participaţie importantă sau chiar să controleze o reţea din UE, acestea trebuie să respecte în mod demonstrabil şi inechivoc aceleaşi cerinţe privind separarea ca societăţile din UE. Comisia poate interveni în cazul în care un cumpărător nu îşi poate demonstra independenţa directă şi indirectă faţă de activităţile de furnizare şi producţie.

În plus, o bună funcţionare a pieţelor şi a reţelelor este esenţială pentru competitivitatea economiei şi pentru bunăstarea cetăţenilor. Obiectivul actualei propuneri este promovarea concurenţei pe pieţele europene de energie şi a funcţionării corecte a acestor pieţe. În acest sens, este imperativ – fără a aduce atingere obligaţiilor internaţionale ale Comunităţii – să se asigure că toţi agenţii economici activi pe pieţele europene de energie respectă şi acţionează în conformitate cu principiile investitorilor din economia de piaţă. Prin urmare, Comisia propune o cerinţă conform căreia persoanele fizice din ţări terţe şi ţările nu pot obţine controlul asupra unui sistem comunitar de transport sau asupra unui operator de sistem de transport, cu excepţia cazului în care acest fapt este permis printr-un acord între UE şi ţara terţă în cauză. Scopul este acela de a garanta respectarea de către societăţile din ţări terţe a aceloraşi norme care se aplică întreprinderilor cu sediul în UE, atât în litera, cât şi în spiritul lor, şi nu discriminarea acestora. În cele din urmă, Comisia va efectua, de asemenea, o analiză rapidă şi aprofundată a aspectelor mai generale ale politicii externe a UE în domeniul energetic şi va face publice rezultatele obţinute.

În concluzie, referitor la aspectul important al separării, prezentele propuneri privind o separare efectivă sunt o măsură necesară şi decisivă pentru a realiza integrarea pieţei pe întreg teritoriul UE. În ultimă instanţă, acestea ar putea contribui la crearea unor operatori supranaţionali de sisteme de transport, întrucât operatorii nu mai sunt reţinuţi de lipsa de încredere reciprocă. Însă, în acelaşi timp, dacă s-ar crea operatori de transport supranaţionali fără a li se asigura independenţa totală, ar rezulta probabil o slăbire a concurenţei între societăţile afiliate de furnizare şi producţie, datorită riscului de coluziune. Prin urmare, în absenţa unei separări efective, o asemenea cooperare ar produce îngrijorare în ceea ce priveşte concurenţa. Trebuie subliniat că prezentele propuneri conţin câteva măsuri suplimentare menite să promoveze integrarea pieţei europene, legate în special de o mai bună cooperare a operatorilor de sisteme de transport.

2. COMPETENţE SPORITE şI INDEPENDENţA AUTORITăţILOR NAţIONALE DE REGLEMENTARE

2.1. Autorităţi naţionale de reglementare puternice pentru supravegherea funcţionării pieţelor de energie electrică şi gaze

Directivele în vigoare privind energia electrică şi gazele solicită statelor membre să instituie autorităţi de reglementare. În mai multe state membre, autorităţile de reglementare sunt organisme bine stabilite, cu atribuţii şi resurse semnificative, ceea ce le permite asigurarea unei reglementări adecvate a pieţei. În alte state membre, autorităţile de reglementare nu au fost instituite decât recent, iar competenţele acestora sunt mai reduse sau sunt repartizate între diferite organisme. Analizele detaliate pe ţări efectuate de către Comisie au arătat această lipsă de omogenitate şi, în multe cazuri, punctele slabe ale autorităţilor de reglementare.

Experienţa statelor membre care şi-au deschis pieţele de câţiva ani, precum şi cea a altor sectoare de servicii publice deschise concurenţei arată clar că existenţa unor autorităţi de reglementare puternice este necesară pentru asigurarea unei pieţe cu o funcţionare corespunzătoare, în special în ceea ce priveşte utilizarea infrastructurilor reţelei.

Din aceste motive, prezenta propunere vizează consolidarea competenţelor autorităţilor de reglementare. În primul rând, acestora li se va atribui un mandat clar de a coopera la nivel european, în strânsă colaborare cu Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comisia, în vederea asigurării unor pieţe interne de energie electrică şi gaze competitive, sigure şi durabile din punctul de vedere al protecţiei mediului în cadrul Uniunii Europene şi pentru a garanta o deschidere eficientă a pieţei pentru toţi consumatorii şi furnizorii.

În al doilea rând, se propune consolidarea competenţelor acestora de reglementare a pieţei, în special în următoarele domenii:

- supravegherea respectării de către operatorii de sisteme de transport şi distribuţie a normelor de acces al terţilor, a obligaţiilor de separare, a mecanismelor de echilibrare, a managementului congestionării şi a interconectării;

- revizuirea planurilor de investiţii ale operatorilor de sisteme de transport şi prezentarea în raportul anual a unei evaluări a coerenţei dintre planurile de investiţii ale operatorilor de sisteme de transport şi planul de dezvoltare a reţelelor pe întreg teritoriul Europei în următorii zece ani; monitorizarea securităţii şi a fiabilităţii reţelelor şi revizuirea normelor de securitate şi de fiabilitate a acestora;

- monitorizarea obligaţiilor de transparenţă;

- monitorizarea nivelului de deschidere a pieţei şi de concurenţă şi promovarea unei concurenţe eficiente, în colaborare cu autorităţile din domeniul concurenţei, precum şi

- asigurarea eficienţei măsurilor de protecţie a consumatorului.

Energia electrică şi gazele diferă fundamental de alte mărfuri comercializate, deoarece sunt produse de reţea, a căror depozitare este imposibilă sau costisitoare. Astfel, acestea sunt sensibile la abuzul de piaţă şi, prin urmare, trebuie consolidată supravegherea normativă a întreprinderilor active pe piaţa de energie electrică şi gaze. În consecinţă, autorităţile de reglementare trebuie să aibă acces la informaţii privind deciziile operaţionale ale societăţilor. Se propune ca acestea să fie obligate să ţină evidenţa datelor privind deciziile lor operaţionale timp de cinci ani şi să le pună la dispoziţia autorităţilor naţionale de reglementare, precum şi la dispoziţia autorităţilor din domeniul concurenţei şi Comisiei, astfel încât aceste autorităţi să poată controla eficient acuzaţiile de abuz de piaţă. Această dispoziţie va limita posibilităţile de abuz de piaţă, va creşte încrederea în piaţă şi, prin urmare, va stimula comerţul şi concurenţa.

Unele tipuri de comercianţi (de exemplu, băncile) au deja astfel de obligaţii în temeiul directivei privind pieţele instrumentelor financiare şi nu trebuie să aibă obligaţii duble. Aşadar, obligaţiile de păstrare a evidenţelor nu trebuie să aducă atingere legislaţiei comunitare existente privind pieţele financiare şi trebuie să fie compatibile cu aceasta. Autorităţile de reglementare de pe piaţa de energie şi de pe pieţele financiare trebuie să coopereze pentru a se ajuta reciproc să aibă o privire de ansamblu asupra pieţelor în cauză. Înainte de adoptarea orientărilor de definire a cerinţelor privind păstrarea evidenţelor, Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare (CESR) sunt invitate să coopereze şi să consilieze Comisia cu privire la conţinutul acestor orientări.

Pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile, autorităţile de reglementare trebuie să dispună de competenţe de investigare, de solicitare a tuturor informaţiilor necesare şi de impunere de sancţiuni descurajatoare. De asemenea, li se solicită să ţină seama pe deplin, în îndeplinirea funcţiilor de reglementare, de obiectivele privind eficienţa energetică.

2.2. Independenţa demonstrabilă a autorităţilor de reglementare aduce încredere pe piaţă

Independenţa autorităţilor de reglementare este un principiu cheie al bunei guvernanţe şi o condiţie fundamentală pentru asigurarea încrederii pe piaţă. Legislaţia existentă prevede ca autorităţile de reglementare să fie pe deplin independente de interesele industriei de gaze şi energie electrică. Aceasta nu specifică însă cum se va asigura această independenţă în mod demonstrabil şi nu garantează independenţa de interesele politice pe termen scurt.

După cum se subliniază în concluziile Consiliului European de primăvară din 2007 şi de către Parlamentul European, consolidarea independenţei autorităţilor naţionale de reglementare din domeniul energetic reprezintă, prin urmare, o prioritate.

Se propune ca autoritatea de reglementare să fie distinctă din punct de vedere juridic şi independentă din punct de vedere funcţional de orice altă entitate publică sau privată, ca personalul său şi orice membru din corpul său decizional să acţioneze în afara oricărui interes de piaţă şi să nu solicite sau să accepte instrucţiuni de la niciun guvern sau altă entitate publică sau privată. În acest scop, se propune ca autorităţile de reglementare să aibă personalitate juridică, autonomie bugetară, resurse umane şi financiare corespunzătoare şi conducere independentă.

3. UN MECANISM INDEPENDENT PENTRU COOPERAREA şI LUAREA DECIZIILOR DE CăTRE AUTORITăţILE NAţIONALE DE REGLEMENTARE: AGENţIA PENTRU COOPERAREA AUTORITăţILOR DE REGLEMENTARE DIN DOMENIUL ENERGETIC

3.1. Experienţa pozitivă a ERGEG trebuie să se dezvolte într-o structură formală de cooperare

Deşi piaţa internă de energie electrică s-a dezvoltat considerabil, reglementarea aspectelor transfrontaliere prezintă încă o serie de lacune. Pentru a rezolva această problemă, Comisia a iniţiat forumuri de autoreglementare, precum Forumul de la Florenţa (energie electrică) şi cel de la Madrid (gaze). Aceste forumuri reunesc părţile interesate pentru consolidarea cooperării.

În plus, un grup consultativ independent pentru sectoarele energiei electrice şi gazelor denumit „Grupul european de reglementare în domeniul energiei electrice şi al gazelor” (ERGEG) a fost înfiinţat de către Comisie în anul 2003 pentru a facilita consultarea, coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţionale de reglementare, precum şi dintre aceste autorităţi şi Comisie, în vederea consolidării pieţei interne de energie electrică şi gaze naturale. ERGEG este format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale de reglementare.

Activităţile ERGEG au contribuit foarte mult în ultimii ani la finalizarea pieţei interne de gaze şi energie electrică prin emiterea de orientări fără caracter obligatoriu şi elaborarea de recomandări şi avize pentru Comisie. Cu toate acestea, iniţierea forumurilor de autoreglementare şi înfiinţarea ERGEG nu au dat impulsul decisiv necesar dezvoltării de standarde şi abordări comune pentru ca, astfel, comerţul transfrontalier, instituirea de prime pieţe regionale şi, în cele din urmă, o piaţă energetică europeană să devină realitate.

În timp, sectorul energetic a devenit mai complex şi mai detaliat, atrăgând într-o măsură mai mare interese financiare divergente. Abordarea actuală din cadrul ERGEG, care, în practică, necesită de obicei acordul celor 27 de autorităţi de reglementare şi peste 30 de operatori de reţele de transport pentru atingerea unui consens, nu oferă rezultate satisfăcătoare. Aceasta a condus la o serie de coduri cu caracter neobligatoriu şi a necesitat depunerea de eforturi pentru a ajunge la un acord privind abordările comune prin intermediul unei „convergenţe treptate”, însă nu a dus la decizii reale, devenite indispensabile în acest moment, cu privire la aspectele dificile.

În prezent, normele tehnice pe baza cărora trebuie să funcţioneze întreprinderile de energie electrică, „codurile de reţea”, diferă considerabil între statele membre şi deseori chiar în cadrul unui singur stat membru. Acestea trebuie să fie supuse unui proces de convergenţă şi ulterior de armonizare, dacă se doreşte integrarea pieţelor de energie din UE.

Comisia a evaluat diferitele opţiuni pentru organizarea sarcinilor necesare, inclusiv dacă ar putea îndeplini ea însăşi aceste sarcini. Armonizarea acestor aspecte, precum şi realizarea de progrese în ceea ce priveşte noile infrastructuri nu constituie o sarcină care intră în mod normal în sfera de activitate a Comisiei. De fapt, Comisia nu a desfăşurat niciodată o astfel de activitate. Aceasta necesită expertiza şi colaborarea specialiştilor din cele 27 de agenţii naţionale de reglementare (ANR), care trebuie să convină asupra modificării codurilor de reţea naţionale. În practică, numai un organism care provine din autorităţile naţionale de reglementare poate grupa toate resursele necesare ale acestora, ceea ce este fundamental pentru reuşita în acest domeniu. Prin intermediul Consiliului de autorităţilor reglementare – compus din agenţiile naţionale de reglementare – agenţia poate apela la personalul acestora. Comisia nu se află în această poziţie.

Comisia a concluzionat că sarcinile necesare pot fi îndeplinite cel mai bine de către o entitate separată, independentă şi în afara Comisiei. Această concluzie a fost susţinută atât de Consiliul European de primăvară din 2007, cât şi prin rezoluţiile Parlamentului European[2].

Prin urmare, s-a luat în considerare crearea unei reţele mai puternice de autorităţi naţionale de reglementare. Reţeaua de autorităţi din domeniul concurenţei creată în 2004 în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului reprezintă un model posibil. Cu toate acestea, ar fi necesară acordarea de competenţe autonome Comisiei în sectorul energetic (în prezent aceste competenţe există numai în domeniul normelor de concurenţă). În orice caz, competenţele agenţiilor naţionale de reglementare trebuie consolidate şi armonizate.

În plus, s-ar putea aplica modelul Sistemului European al Băncilor Centrale, însă lipseşte temeiul legal din tratat. Un astfel de model ar necesita modificarea tratatului.

Prin urmare, Comisia a ajuns la concluzia că înfiinţarea unei agenţii reprezintă singura soluţie de instituire a unui organism independent care să propună Comisiei luarea de decizii de fond şi să adopte decizii individuale de reglementare, obligatorii pentru părţile terţe, privind aspectele tehnice detaliate care i-au fost delegate.

Principalele sarcini propuse ar completa la nivel european sarcinile de reglementare îndeplinite de autorităţile naţionale de reglementare. Structura avută în vedere trebuie să ofere un cadru de cooperare pentru autorităţile naţionale de reglementare, să permită o revizuire a cadrului de reglementare pentru cooperarea operatorilor de transport şi să dea posibilitatea luării de decizii individuale privind infrastructurile de pe teritoriul mai multor state membre. Această analiză reflectă principiile definite de către Comisie în proiectul de acord interinstituţional privind cadrul de operare a agenţiilor europene de reglementare[3], în special în ceea ce priveşte posibilitatea de a adopta decizii individuale obligatorii din punct de vedere juridic pentru terţi.

Următoarea propunere are la bază opţiunea „ERGEG+” menţionată în Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[4].

3.2. Sarcinile principale ale Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic

Agenţia ar completa la nivel european sarcinile de reglementare îndeplinite la nivel naţional de autorităţile de reglementare prin:

- Crearea unui cadru de cooperare a autorităţilor naţionale de reglementare. Se propune îmbunătăţirea gestionării situaţiilor transfrontaliere. Agenţia stabileşte procedurile pentru cooperarea dintre autorităţile naţionale de reglementare, în special în ceea ce priveşte schimbul de informaţii şi alocarea competenţelor în situaţii care afectează mai multe state membre. Acest cadru va promova în egală măsură cooperarea regională dintre autorităţile naţionale de reglementare.

- Supravegherea cadrului normativ de cooperare dintre operatorii de sisteme de transport. Agenţia va avea responsabilitatea de a monitoriza şi de a analiza activităţile reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică şi cele ale reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport de gaze. În special, aceasta se va implica în stabilirea priorităţilor în cadrul programului de activitate al acestor organisme, în analizarea planului lor de investiţii pe 10 ani şi în pregătirea codurilor tehnice şi comerciale. Analizarea planului de investiţii nu aduce atingere responsabilităţii operatorilor de sisteme de transport pentru defecţiunile de ordin tehnic, astfel cum sunt definite în legislaţiile naţionale. În ceea ce priveşte aceste coduri tehnice şi comerciale, agenţia va avea dreptul să ceară operatorilor de sisteme de transport să-şi modifice proiectele sau să abordeze în detaliu mai multe aspecte specifice. De asemenea, agenţia va putea recomanda Comisiei să introducă obligativitatea juridică a acestor coduri în cazul în care punerea lor în aplicare în mod benevol de către operatorii de sisteme de transport se dovedeşte insuficientă sau neadecvată pentru anumite aspecte. Agenţia poate să recomande modificarea proiectului operatorilor de transport sau să recomande Comisiei adoptarea de dispoziţii suplimentare. În practică, acest mecanism va lua forma unui dialog constructiv şi permanent între agenţie, operatorii de sisteme de transport şi Comisie. Implicarea agenţiei va fi esenţială pentru asigurarea unei cooperări eficiente şi transparente între operatorii de sisteme de transport, spre beneficiul pieţei interne.

- Competenţele de decizie individuală. Pentru a trata aspectele transfrontaliere specifice, se propune ca agenţiei să i se atribuie competenţe de decizie individuală în legătură cu cererile de derogare[5] privind activele de interes european ale infrastructurii şi competenţa de a decide cu privire la regimul de reglementare aplicabil infrastructurilor de pe teritoriul mai multor state membre. În plus, agenţia ar putea lua decizii specifice privind aspectele tehnice individuale în cazul în care aceste competenţe îi sunt acordate în temeiul unor orientări specifice adoptate în conformitate cu directivele privind energia electrică şi gazele, prin procedura de comitologie.

- Rolul consultativ general. Agenţia ar avea, în general, un rol consultativ pe lângă Comisie în aspecte de reglementare a pieţei şi ar putea emite orientări fără caracter obligatoriu în scopul diseminării bunelor practici în rândul autorităţilor naţionale de reglementare. De asemenea, în funcţie de caz, ar avea competenţa de a revizui, având în vedere măsurile de punere în aplicare adoptate de către Comisie pentru aplicarea legislaţiei comunitare în sectorul gazelor şi al energiei electrice, hotărârile luate de către o autoritate naţională de reglementare care au un impact direct asupra pieţei interne şi de a oferi un aviz Comisiei.

Deşi competenţele sale nu pot fi extinse pentru a include decizii normative (precum adoptarea formală de orientări obligatorii), noua agenţie va îndeplini, în general, un rol crucial în dezvoltarea şi aplicarea normelor de pe piaţa europeană de gaze şi energie electrică.

3.3. Conducerea Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic

Cadrul instituţional şi principiile de conducere a Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic se bazează, în principiu, pe normele şi practicile standard aplicabile agenţiilor de reglementare comunitare.

Totuşi, trebuie să se ţină seama de independenţa necesară funcţiilor de reglementare. În acest scop, pe lângă Consiliul de administraţie însărcinat cu toate aspectele administrative şi bugetare, se propune crearea unui consiliu al autorităţilor de reglementare responsabil de toate aspectele şi deciziile privind reglementarea. Directorul, numit de Consiliul de administraţie, după consultarea Consiliului autorităţilor de reglementare, va fi ales dintr-o listă restrânsă adoptată de Comisie. Directorul va reprezenta agenţia şi răspunde de gestionarea zilnică a acesteia. În plus, în structura agenţiei se prevede un consiliu de apel, responsabil de tratarea apelurilor împotriva deciziilor adoptate de către agenţie.

3.4. Aspecte financiare

Se propune ca, având în vedere sarcinile agenţiei, aceasta să aibă un personal limitat la 40-50 de persoane. Această evaluare se bazează pe o analiză aprofundată a cerinţelor de personal ale autorităţilor naţionale de reglementare şi pe o analiză atentă a resurselor minime necesare pentru îndeplinirea sarcinilor propuse, în special având în vedere posibilităţile de sinergie pentru valorificarea resurselor din cadrul autorităţilor naţionale de reglementare pentru a sprijini activitatea agenţiei. Personalul propus corespunde necesităţilor acestor autorităţi[6]. După cum s-a menţionat anterior, personalul necesar ar fi mult mai numeros dacă sarcinile agenţiei ar fi îndeplinite de Comisie.

Costurile totale anuale ale Agenţiei sunt estimate la aproximativ 6-7 milioane de euro, din care 5 milioane de euro pentru cheltuielile de personal (luând ca medie pe persoană costul personalului Comisiei Europene, respectiv 0,117 milioane de euro pe an, care cuprinde cheltuielile asociate pentru imobile şi cheltuielile administrative conexe), 1 milion de euro pentru costuri operaţionale (reuniuni, studii, precum şi costurile de traducere, publicare şi relaţii publice), iar restul pentru cheltuielile de capital (legate de achiziţionarea de bunuri mobiliare şi cheltuielile conexe) şi cheltuielile de misiune.

Costurile anuale ale agenţiei vor fi acoperite prin finanţări comunitare. Agenţia are venituri limitate provenite din taxe plătite de terţi, care sunt percepute atunci când agenţia ia anumite decizii.

3.5. Rolul Comisiei

În principiu există trei măsuri de siguranţă diferite pentru a garanta poziţia şi rolul Comisiei de gardian al tratatului.

În primul rând, în cazul în care agenţia adoptă o decizie, aceasta ar fi obligatorie numai pentru situaţiile tehnice specifice prevăzute explicit în regulament şi în directive sau, de la caz la caz, în orientările cu caracter obligatoriu. Agenţia nu ar avea nicio putere politică în afara acestui cadru.

În al doilea rând, în cazul în care cooperarea dintre OST sau deciziile agenţiilor naţionale de reglementare pun în pericol concurenţa efectivă şi funcţionarea eficientă a pieţei, Comisia este imediat informată de către agenţie şi poate adopta ulterior măsurile necesare pentru remedierea situaţiei. De asemenea, Comisia poate opta să acţioneze din proprie iniţiativă.

În al treilea rând, atunci când trebuie luată o decizie de fond, aceasta nu poate fi adoptată decât de către Comisie. În aceste cazuri, agenţia are numai un rol pregătitor şi consultativ. Serviciul juridic al Comisiei a analizat textul cu atenţie din acest punct de vedere pentru a se asigura că agenţia nu are nicio competenţă în ceea ce priveşte luarea de decizii de fond discreţionare.

În plus, prin adoptarea de orientări cu caracter obligatoriu, Comisia este cea care precizează şi stabileşte rolul agenţiei.

4. O COOPERARE EFICIENTă ÎNTRE OPERATORII DE SISTEME DE TRANSPORT

4.1. Integrarea pieţelor de energie electrică şi gaze necesită o cooperare strânsă între operatorii de sisteme de transport

Pentru a realiza integrarea pieţelor, trebuie să existe o cooperare eficientă între operatorii de sisteme de transport (OST) şi un cadru de reglementare clar şi stabil, inclusiv o coordonare între autorităţile de reglementare. Normele de acces la reţea şi cele operaţionale trebuie să fie compatibile; este necesar să existe un schimb eficient de informaţii între operatorii de sisteme de transport şi o bună coordonare a noilor investiţii pentru creşterea capacităţilor de interconectare. Operatorii de sisteme de transport de gaze şi energie electrică cooperează deja în mod voluntar în cadrul structurilor existente, cum ar fi Operatorii de sisteme de transport europene (ETSO) şi Transportul european de gaz (GTE). Aceştia cooperează privind aspectele operaţionale la nivel regional şi fac parte din organisme tehnice, precum Uniunea pentru coordonarea transportului de energie electrică (UCTE) şi Asociaţia europeană pentru simplificarea schimburilor energetice (EASEE-Gas). Aceste iniţiative de cooperare pe mai multe niveluri au contribuit în mod semnificativ la realizarea pieţei interne şi au îmbunătăţit eficacitatea şi siguranţa reţelelor.

Totuşi, această cooperare voluntară şi-a dovedit limitele, de exemplu sub forma incidentelor de reţea şi a penelor de curent datorate slabei coordonări a exploatării reţelei sau lipsei unor conexiuni în cadrul reţelelor de energie electrică şi gaze, precum şi a dificultăţilor întâmpinate la propunerea sau adoptarea de standarde tehnice comune. De aceea, se propune ca operatorilor de sisteme de transport să li se atribuie sarcina de a-şi consolida cooperarea într-o serie de domenii cheie, cu accent deosebit pe următoarele aspecte principale.

- Elaborarea de „coduri” comerciale şi tehnice. Pentru integrarea pieţelor de energie electrică şi de gaze este necesar un set coerent de coduri tehnice şi comerciale. În prezent, aceste coduri există la nivel naţional sau prin intermediul unor recomandări emise de organizaţii, precum UCTE sau EASEE-Gas. Situaţia actuală prezintă trei tipuri de probleme: în primul rând, normele în vigoare nu acoperă toate domeniile care trebuie armonizate pentru a conduce la funcţionarea unei pieţe integrate, în al doilea rând, codurile naţionale sunt adesea incompatibile între ele, iar în al treilea rând, acestea nu sunt obligatorii sau executorii din punct de vedere juridic. Printre aceste coduri se numără manualul operaţional al UCTE pentru securitatea şi fiabilitatea reţelelor de transport de energie electrică şi recomandările EASEE-Gas privind calitatea gazelor.

- Propunerea menţine procesul voluntar al operatorilor de sisteme de transport ca modalitate pragmatică de elaborare de coduri tehnice şi comerciale detaliate. Aceste coduri sunt deseori complexe din punct de vedere tehnic şi trebuie să existe un proces eficient de modificare a acestora, atunci când este necesar. Propunerea adaugă o supraveghere normativă strictă privind conţinutul acestor norme şi verificarea respectării şi aplicării acestora de către autorităţile naţionale de reglementare, agenţie şi/sau Comisie, în funcţie de natura propunerii în cauză. În cazul în care operatorii de sisteme de transport nu reuşesc să adopte codurile tehnice şi comerciale necesare sau nu le aplică, aceste norme pot fi propuse şi adoptate prin intermediul procedurii de comitologie, la propunerea Comisiei.

- Prezenta propunere defineşte în total unsprezece domenii de cooperare principale. Programele de activitate anuale ale Reţelei europene a operatorilor de sisteme de transport (a se vedea capitolul 1.2), elaborate după consultarea tuturor părţilor interesate şi a noii Agenţii pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic (a se vedea capitolul 3), vor stabili priorităţile şi vor specifica mai detaliat codurile tehnice şi comerciale necesare. Cooperarea dintre operatorii de sisteme de transport ar trebui să includă, de asemenea, monitorizarea punerii în aplicare a codurilor tehnice şi comerciale.

- Activităţi de cercetare şi inovare de interes comun: Cooperarea dintre operatorii de sisteme de transport (OST) ar trebui să stabilească un cadru pentru identificarea, finanţarea şi gestionarea activităţilor de cercetare şi inovare necesare pentru stimularea dezvoltării şi a evoluţiei tehnice durabile a reţelelor europene de energie electrică şi gaze, în special în vederea promovării siguranţei aprovizionării şi a eficienţei energetice şi a asigurării introducerii de tehnologii cu emisii reduse de carbon.

- Coordonarea exploatării reţelelor . Cooperarea dintre OST include exploatarea în comun a reţelelor conform codurilor tehnice şi comerciale adoptate. Aceasta vizează, de asemenea, schimbul de informaţii operaţionale privind reţelele şi publicarea în mod coordonat a informaţiilor privind accesul la reţea, de exemplu printr-o platformă comună în materie de transparenţă.

- Planificarea investiţiilor . Pentru a ajunge la o capacitate de transport suficientă pentru a satisface cererea şi pentru a integra pieţele naţionale, operatorii de reţele ar avea nevoie de o planificare coordonată pe termen lung a dezvoltării sistemului, în vederea planificării investiţiilor în reţea şi a monitorizării evoluţiei capacităţilor reţelei de transport. Ideea este ca reţelele europene ale operatorilor de sisteme de transport să publice planurile de dezvoltare a reţelei, care includ modelarea reţelei integrate, elaborarea de scenarii şi o evaluare a durabilităţii şi a adecvării cererii şi ofertei pentru sistemul integrat. Aceste planuri de dezvoltare ar trebui să fie suficient de orientate spre viitor (de exemplu, cel puţin 10 ani) pentru a putea permite identificarea din timp a lacunelor în materie de investiţii, mai ales în ceea ce priveşte capacităţile transfrontaliere.

În special pentru aceste două ultime sarcini, iniţiativele regionale au un rol pozitiv în integrarea pieţelor. Cooperarea la nivel european dintre operatorii de sisteme de transport ar trebui într-adevăr completată printr-o cooperare la nivel regional, în vederea asigurării unui progres practic real, a unei gestionări optime a reţelei[7] şi a unei planificări şi realizări adecvate a investiţiilor. Cadrul de reglementare ar trebui să promoveze, să coordoneze şi să dezvolte iniţiative regionale între operatorul de sistem de transport şi autorităţile de reglementare, precum în cazul iniţiativelor regionale conduse de ERGEG şi al unor iniţiative, cum ar fi Forumul Pentalateral din Europa de Nord-Vest, şi conform recomandărilor principalelor părţi interesate, de exemplu Eurelectric.

4.2. Un mecanism de cooperare îmbunătăţit

Este important ca structurile de cooperare ale operatorilor de sisteme de transport să fie recunoscute pe deplin la nivel european astfel încât să dispună de autoritatea necesară pentru a îndeplini sarcinile menţionate anterior. În acest sens, Comisia va desemna în mod oficial reţelele europene de operatori de sisteme de transport (de gaze şi energie electrică) însărcinate cu îndeplinirea acestor sarcini.

În calitate de agenţi economici, operatorii de sisteme de transport trebuie să dea dovadă de transparenţă în ceea ce priveşte modul de cooperare. Aceştia se pot baza pe structurile existente, precum GTE şi ETSO. Cu toate acestea, sarcinile şi responsabilităţile atribuite operatorilor de sisteme de transport vor necesita o structură de cooperare centrală şi permanentă în ceea ce priveşte atât organizarea, cât şi instrumentele practice de planificare şi exploatare a reţelelor.

Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic va monitoriza modul în care Reţeaua europeană a operatorilor de sisteme de transport îşi îndeplineşte sarcinile care îi sunt atribuite.

Implicarea şi consultarea părţilor interesate, cum ar fi producătorii, furnizorii, consumatorii şi operatorii de sisteme de distribuţie, vor fi transformate într-o practică standard de către operatorii de sisteme de transport încă de la începutul activităţii acestora într-un anumit domeniu. În acest sens, părţile interesate vor fi consultate cu privire la orice proiect de cod comercial şi tehnic elaborat de operatorii de sisteme de transport şi vor putea formula observaţii privind programul de activitate anual al operatorilor de sisteme de transport. Agenţia va supraveghea desfăşurarea în bune condiţii a acestor consultări.

5. ÎMBUNăTăţIREA FUNCţIONăRII PIEţEI

Prezenta propunere urmăreşte, de asemenea, îmbunătăţirea cadrului legislativ în vederea facilitării accesului terţilor la infrastructuri cheie, a creşterii transparenţei pe piaţă, a sporirii gradului de integrare a pieţelor şi a îmbunătăţirii accesului consumatorilor la piaţa cu amănuntul.

5.1. Regimul de derogări

Legislaţia actuală prevede posibilitatea de a scuti noile infrastructuri majore de la normele privind accesul reglementat al terţilor pe o perioadă predeterminată. De această posibilitate au beneficiat mai multe infrastructuri finalizate sau în curs de finalizare, printre care interconectări de gaze şi energie electrică şi instalaţii de GNL. Aceasta a contribuit la continuarea proiectelor care sprijină siguranţa aprovizionării şi concurenţa. În acelaşi timp, experienţa de până acum arată că promotorii de proiecte, autorităţile de reglementare şi Comisia ar putea beneficia de o procedură simplificată pentru cererea şi acordarea de derogări, precum şi de clarificarea unora dintre condiţii. Prin urmare, Comisia propune formularea unor orientări pentru sprijinirea solicitanţilor şi a autorităţilor de reglementare în vederea respectării condiţiilor pentru acordarea unei derogări. Pentru a garanta o utilizare optimă a infrastructurilor care beneficiază de o derogare în beneficiul pieţei, se propune generalizarea cerinţelor minime pentru atribuirea de capacitate şi a dispoziţiilor privind managementul congestionării pentru noile infrastructuri care până acum au fost aplicate de la caz la caz.

5.2. Transparenţa

Piaţa internă de energie electrică şi gaze suferă de o lipsă de lichiditate şi de transparenţă, care afectează atribuirea eficientă a resurselor, limitează posibilităţile de acoperire a riscurilor şi blochează intrarea pe piaţă a noilor operatori. Încrederea în piaţă, lichiditatea acesteia şi numărul de participanţi de pe piaţă trebuie să crească prin sporirea informaţiilor disponibile pieţei.

Cerinţele actuale legate de transparenţă sunt axate pe publicarea capacităţii reţelei, astfel încât participanţii de pe piaţă să poată vedea dacă mai există capacitate disponibilă şi dacă întreaga capacitate disponibilă este oferită pe piaţă. Cu toate acestea, participanţii de pe piaţă trebuie, de asemenea, să aibă acces egal la informaţiile care determină fluctuaţiile preţurilor angro.

În prezent, operatorii tradiţionali care sunt responsabili de cea mai mare parte din fluxul de gaze şi energie electrică şi care deţin majoritatea activelor de pe piaţă au un acces mai consistent şi mai bun la informaţii decât noii operatori. În sectorul energiei electrice, există cerinţe sub formă de orientări ataşate regulamentului care stabilesc cerinţele de transparenţă în producţia de energie electrică, însă acestea nu sunt suficiente, iar în sectorul gazelor nu există nicio astfel de cerinţă în prezent. De aceea, se propune extinderea cerinţelor de transparenţă pentru a acoperi stocurile de gaze, previziunile de cerere şi ofertă, costurile pentru echilibrarea reţelei şi comercializarea.

Aplicarea corectă şi integrală a acestor cerinţe trebuie controlată şi monitorizată de către autorităţile naţionale de reglementare; prin urmare, competenţele acestora trebuie consolidate în mod corespunzător.

În ceea ce priveşte transparenţa privind derivatele şi instrumentele financiare pentru care prezentele propuneri nu prevăd cerinţe suplimentare aplicabile societăţilor în cauză, Comisia va examina acest aspect în detaliu şi va ajunge la o concluzie pe la jumătatea anului 2008. Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare sunt invitate să coopereze pentru a realiza o analiză mai aprofundată şi să îşi dea avizul cu privire la necesitatea de a supune tranzacţiile prevăzute în contractele de furnizare de gaze şi energie electrică şi derivatele din domeniul gazelor şi al energiei electrice unor cerinţe de transparenţă înainte şi/sau după tranzacţionare.

5.3. Accesul la instalaţiile de depozitare

Directiva existentă privind piaţa internă în sectorul gazelor naturale prevede că în timp ce depozitarea reprezintă o infrastructură esenţială pentru a permite aprovizionarea consumatorilor, operatorii de sisteme de depozitare trebuie să permită accesul terţilor. Statele membre au posibilitatea de a asigura accesul la aceste instalaţii de depozitare fie conform condiţiilor definite de autoritatea de reglementare, fie obligând operatorii de sisteme de depozitare să negocieze cu consumatorii condiţiile de acces. Cerinţele prevăzute de directivă se limitează la principii şi lasă statelor membre o marjă mare de manevră în ceea ce priveşte definirea cadrului lor de reglementare. Aceste principii au căpătat consistenţă în cadrul Forumului de la Madrid, unde toate părţile interesate au convenit în mod voluntar asupra Orientărilor de bună practică privind accesul terţilor pentru operatorii de sisteme de depozitare (GGPSSO). Cu toate acestea, ERGEG a concluzionat că, în general, punerea în aplicare a acestor orientări este nesatisfăcătoare.

Pentru o aplicare eficientă a acestor orientări, Comisia propune patru măsuri:

- transformarea principiilor din orientări în principii obligatorii din punct de vedere juridic şi acordarea posibilităţii de a aplica detaliat orientările prin intermediul procedurii de comitologie;

- stabilirea separării juridice şi funcţionale a operatorilor de sisteme de depozitare care fac parte din întreprinderi de furnizare;

- creşterea competenţelor autorităţilor naţionale de reglementare cu privire la supravegherea accesului la instalaţiile de depozitare;

- impunerea clarităţii regimului de reglementare aplicat instalaţiilor de depozitare.

Pentru ca aceste orientări să devină obligatorii din punct de vedere juridic, regulamentul va fi extins în sensul stabilirii modului în care operatorii de sisteme de depozitare trebuie să ofere servicii de acces terţilor, trebuie să aloce capacităţile şi să se ocupe de managementul congestionării. Acesta va defini, de asemenea, cerinţele privind transparenţa şi va propune măsuri care să permită dezvoltarea unei pieţe secundare a capacităţii de depozitare. Aceste norme trebuie să garanteze că toată capacitatea de depozitare disponibilă pentru terţi este oferită pe piaţă într-un mod nediscriminatoriu şi transparent şi că blocarea de capacitate neutilizată este puternic descurajată. De asemenea, aceste norme servesc la asigurarea coerenţei cu cerinţele minime propuse pentru infrastructurile care fac obiectul unei derogări.

Prin impunerea separării juridice şi funcţionale a operatorilor de sisteme de depozitare, accesul efectiv la instalaţiile de depozitare se va îmbunătăţi semnificativ. Faptul că, în prezent, furnizorii care necesită instalaţii de depozitare trebuie să îşi contacteze concurenţii pentru a contracta capacitatea necesară nu sporeşte încrederea în piaţă şi reprezintă un obstacol major pentru intrarea pe piaţă a unor operatori noi. Separarea operatorilor de sisteme de depozitare va contribui la îmbunătăţirea acestei situaţii şi va permite concurenţilor şi autorităţilor de reglementare să verifice dacă s-a oferit pe piaţă întreaga capacitate de depozitare disponibilă.

Comisia propune eliminarea ambiguităţii care există în acest moment cu privire la proporţia din capacitatea de depozitare oferită pe piaţă, solicitând tuturor statelor membre să stabilească anumite criterii privind momentul şi modalitatea de aplicare a criteriilor privind accesul terţilor la instalaţiile de depozitare şi în care acestea trebuie făcute publice. În consecinţă, autoritatea de reglementare are sarcina de a controla dacă aceste criterii sunt aplicate corect pentru toate instalaţiile de depozitare.

5.4. Accesul la terminalele GNL

Rolul GNL în aprovizionarea cu gaze a Uniunii Europene devine din ce în ce mai important, şi s-au planificat sau sunt în curs investiţii majore în terminale GNL. Din această cauză, sunt necesare norme transparente privind accesul la terminalele GNL. Autorităţile de reglementare au identificat necesitatea, iar ERGEG a elaborat orientările în vederea definirii unei abordării comune a accesului terţilor la terminalele GNL.

Deşi numeroase terminale GNL construite au beneficiat de derogarea de la dispoziţiile privind accesul terţilor şi intervenţia reglementară menţionate la articolul 22 din directivă, există şi terminale GNL pentru care se aplică normele privind accesul terţilor. Întrucât directiva actuală nu impune decât o cerinţă generală conform căreia accesul trebuie reglementat, aceasta permite interpretări divergente în rândul statelor membre. În plus, derogarea acordată în temeiul articolului 22 este întotdeauna temporară şi în momentul în care perioada de derogare va fi expirat, terminalele GNL vor fi supuse reglementării. Prin urmare, Comisia propune impunerea unor norme mai bine definite privind accesul terţilor la terminalele GNL. Pentru ca aceste orientări să devină obligatorii din punct de vedere juridic, regulamentul va fi extins în vederea stabilirii modului în care operatorii de terminale GNL trebuie să ofere servicii de acces terţilor, trebuie să aloce capacităţile şi să se ocupe de managementul congestionării. Acesta va defini, de asemenea, cerinţele privind transparenţa şi va propune măsuri care să permită dezvoltarea unei pieţe secundare a capacităţii terminalelor. De asemenea, aceste norme servesc la asigurarea coerenţei cu cerinţele minime propuse pentru infrastructurile care fac obiectul unei derogări.

5.5. Contractele de furnizare pe termen lung

Contractele de furnizare bilaterale în aval oferă posibilitatea sectoarelor cu o activitate energetică intensă să obţină preţuri mai previzibile. Totuşi, aceste contracte riscă să închidă piaţa din aval împiedicând consumatorii să îşi schimbe furnizorul şi limitând astfel concurenţa. Pentru a reduce nesiguranţa de pe piaţă, în următoarele luni, Comisia va furniza asistenţă corespunzătoare privind conformitatea contractelor de furnizare bilaterale încheiate pe termen lung cu legislaţia comunitară în domeniul concurenţei.

5.6. Un cadru pentru crearea treptată a unei pieţe europene cu amănuntul

Nici pe piaţa de energie electrică, nici pe cea de gaze nu se poate vorbi deocamdată de o piaţă europeană cu amănuntul (consumatori casnici şi întreprinderi mici), deoarece consumatorii, presupunând că pot alege, sunt obligaţi în continuare să opteze pentru un furnizor având sediul în aceeaşi ţară. Realizarea unei pieţe a consumatorilor finali cu adevărat europeană reprezintă scopul ultim al pieţelor interne de energie electrică şi gaze: aceasta este necesară pentru crearea unor pieţe competitive şi pentru creşterea la maximum a eficienţei. Liberalizarea în cadrul pieţei cu amănuntul este importantă pentru a garanta că toţi cetăţenii UE pot beneficia de pe urma concurenţei. Dacă liberalizarea s-ar aplica numai marilor consumatori, consumatorii casnici europeni ar fi obligaţi în final să îşi subvenţioneze sectorul şi s-ar produce o distorsionare a semnalelor de investiţii în noi capacităţi de producţie şi furnizare. De la 1 iulie 2007, toate pieţele cu amănuntul din UE au fost deschise concurenţei, însă, în realitate, mulţi consumatori sunt legaţi de furnizorii lor tradiţionali, deoarece nu s-a instituit un cadru juridic corespunzător, aşa cum s-a solicitat. O piaţă cu amănuntul la nivel european poate fi creată doar progresiv. Pentru a stimula acest proces, Comisia are în vedere constituirea unui forum privind piaţa cu amănuntul, prin analogie cu experienţa pozitivă a Forumurilor de la Florenţa şi de la Madrid. Un astfel de forum ar permite concentrarea asupra unor aspecte specifice pieţei cu amănuntul şi ar trebui să constituie o platformă pentru promovarea de către toate părţile interesate a unei pieţe cu amănuntul la nivel european. Forumul ar oferi asistenţă cu privire la obligaţiile propuse pentru statele membre şi autorităţile de reglementare în ceea ce priveşte stabilirea unor norme clare privind concurenţa de pe piaţa cu amănuntul, în vederea unei armonizări treptate a normelor pieţei pentru a permite crearea unor pieţe cu amănuntul transfrontaliere.

De asemenea, existenţa unor pieţe cu amănuntul funcţionale va avea un rol foarte important în sensibilizarea consumatorilor faţă de consumul casnic de energie şi faţă de costul acesteia, întrucât toate măsurile de reducere a emisiilor de CO2 şi de creştere a eficienţei energetice necesită participarea consumatorilor casnici. Concurenţa pentru aprovizionarea consumatorilor casnici va determina consumatorii să fie mai atenţi la aspectele privind eficienţa energetică. Cu toate acestea, practicile actuale în care consumatorii primesc factura finală pentru consumul realizat numai după un an nu conduc la o astfel de conştientizare şi nici nu le permite furnizorilor să ofere servicii competitive care să diferenţieze consumatorii casnici în funcţie de nevoile specifice ale acestora. Prin urmare, furnizorii trebuie să ofere mai multe informaţii astfel încât consumatorii să poată verifica mai des evoluţia consumului şi a costurilor lor de energie electrică.

Este evident că libertatea de alegere a consumatorilor trebuie însoţită de garanţii puternice ale drepturilor acestora. Consumatorii vulnerabili beneficiază deja de un grad ridicat de protecţie conform directivei actuale, ceea ce le permite accesul la energia de care au nevoie pentru a avea o viaţă normală. Totuşi, aceste măsuri au fost aplicate incorect în unele ţări şi pentru a clarifica acest context, Comisia propune definirea unor orientări cu caracter obligatoriu. În acelaşi timp, Comisia propune consolidarea drepturilor tuturor consumatorilor, printre altele acordându-le dreptul de a-şi schimba furnizorul în orice moment şi solicitând societăţilor de energie electrică să regleze conturile în termen de o lună de la schimbarea furnizorului de către un consumator.

În cele din urmă, Comisia a ajuns la concluzia că pentru operatorii de sisteme de distribuţie (OSD) normele actuale privind separarea juridică şi funcţională sunt suficiente. Prin urmare, nu propune extinderea la OSD a normelor privind separarea proprietăţii, prezentate în capitolul 4 de mai sus.

6. COOPERAREA PENTRU CONSOLIDAREA SIGURANţEI APROVIZIONăRII

6.1. Monitorizarea siguranţei aprovizionării de către operatorii de sisteme de transport

Este important să se asigure că sistemele de energie electrică şi gaze pot răspunde cererii chiar şi în momentele de vârf. În cazul energiei electrice, acest lucru este posibil numai atunci când există o capacitate de producţie suficientă (adecvarea capacităţilor) şi reţeaua este capabilă să transporte energia de la producători la consumatorii finali (adecvarea reţelei). În cazul gazelor naturale, trebuie create capacităţi suficiente de import şi depozitare.

Directiva 2005/89/CE solicită autorităţilor naţionale de reglementare să raporteze anual Comisiei, cu sprijinul operatorilor de sisteme de transport, privind siguranţa aprovizionării cu energie electrică. Directiva 2004/67/CE solicită statelor membre să raporteze privind siguranţa aprovizionării cu gaze şi privind cadrul de reglementare pentru a spori investiţiile în infrastructură. Conform modificărilor propuse la Regulamentele (CE) nr. 1228/2003 şi (CE) nr. 1775/2003, reţeaua de operatori europeni de sisteme de transport trebuie să realizeze previziuni privind adecvarea sistemului pentru fiecare vară şi iarnă, precum şi pe termen lung. Pentru a lua în considerare posibilităţile de export şi de import de energie electrică şi de gaze în condiţii de cerere accentuată, este necesară o perspectivă la nivel european. Datorită fluxurilor transfrontaliere de energie electrică şi gaze din piaţa internă, această perspectivă trebuie dobândită la nivel european.

6.2. Cooperarea statelor membre

Legislaţia europeană dispune de două instrumente pentru garantarea siguranţei aprovizionării cu gaze. În primul rând, Directiva 2003/55/CE a introdus obligaţii generale de monitorizare pentru statele membre. În al doilea rând, Directiva 2004/67/CE prezintă în mod specific măsuri de garantare a siguranţei aprovizionării cu gaze. Aceasta din urmă instituie Grupul de coordonare pentru gaz şi stabileşte un „mecanism comunitar” în cazul întreruperii aprovizionării.

Aceste instrumente vizează crearea unei platforme de coordonare. Ele nu stabilesc obiective cantitative privind siguranţa aprovizionării şi nici nu impun obligaţii legate de stocurile de gaze. În cele din urmă, aceste instrumente nu oferă un cadru de cooperare regională în cazul unor întreruperi grave ale aprovizionării.

Directiva 2004/67/CE nu a fost transpusă decât recent de către statele membre. În temeiul articolului 10 al acesteia, Comisia trebuie să raporteze, până la data de 19 mai 2008, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a directivei şi, în special, eficienţa instrumentelor create de aceasta şi poate formula şi alte propuneri privind siguranţa aprovizionării. În special, acest raport va viza măsurile de siguranţă a aprovizionării legate de stocurile de gaze.

Din acest motiv, ca primă măsură, prezentele propuneri nu modifică Directiva 2004/67/CE şi se referă doar la două aspecte:

- Creşterea obligaţiilor de transparenţă la nivelul stocurilor comerciale. Fiecare operator de sistem de depozitare ar avea obligaţia să facă publică în fiecare zi cantitatea de gaze de lucru care se află în instalaţiile sale. Această obligaţie ar creşte considerabil încrederea reciprocă în materie de asistenţă regională şi bilaterală în cazul unor întreruperi grave ale aprovizionării.

- Solidaritate. Se propune ca statele membre să coopereze pentru a promova solidaritatea regională şi bilaterală. Această cooperare este menită să acopere situaţiile care ar putea conduce la întreruperi grave ale aprovizionării cu gaze într-un stat membru. Un exemplu care ilustrează această coordonare este simplificarea măsurilor naţionale în caz de urgenţă sau elaborarea de modalităţi practice de asistenţă reciprocă. Comisia va adopta, după caz, orientări privind cooperarea în contextul solidarităţii regionale.

2007/0195 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

de modificare a Directivei 2003/54/CE privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică

(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 47 alineatul (2), articolul 55 şi articolul 95,

având în vedere propunerea Comisiei[8],

având în vedere avizul Comitetului Economic si Social European[9],

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[10],

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat[11],

întrucât:

(1) Piaţa internă a energiei electrice, care a fost pusă în aplicare treptat în întreaga Comunitate începând cu 1999, are drept obiectiv de a oferi tuturor consumatorilor din UE, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, posibilităţi reale de alegere, precum şi noi oportunităţi de afaceri şi un comerţ transfrontalier mai intens, pentru a garanta progrese în materie de eficacitate, preţuri competitive şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor, precum şi pentru a contribui la siguranţa aprovizionării şi la dezvoltarea durabilă.

(2) Directiva 2003/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de abrogare a Directivei 96/92/CE[12] a adus contribuţii semnificative la crearea pieţei interne a energiei electrice.

(3) Cu toate acestea, în prezent, nu se poate garanta niciunei companii europene dreptul de a vinde energie electrică în orice stat membru, în condiţii de egalitate, fără discriminare sau vreun dezavantaj. Nu există, în special, un acces nediscriminatoriu la reţea şi nici un nivel comparabil în ceea ce priveşte supravegherea normativă din fiecare stat membru, întrucât cadrul juridic actual nu este suficient de dezvoltat.

(4) Comunicarea Comisiei din 10 ianuarie 2007 intitulată „O politică energetică pentru Europa”[13] a subliniat importanţa realizării pieţei interne a energiei electrice şi a creării unor condiţii de concurenţă echitabile pentru toate întreprinderile din domeniul energiei electrice stabilite în Comunitate. Comunicarea privind piaţa internă a energiei[14] şi Raportul final privind ancheta sectorială în materie de concurenţă[15] au demonstrat că normele şi măsurile existente nu asigură cadrul necesar în vederea atingerii obiectivului de a realiza o piaţă internă funcţională.

(5) În lipsa separării efective a reţelelor de activităţile de producţie şi de furnizare, există riscul inerent al discriminării, nu doar în ceea ce priveşte exploatarea reţelei, ci şi în privinţa stimulării întreprinderilor integrate pe verticală de a investi în mod corespunzător în propriile reţele.

(6) Normele privind separarea juridică şi funcţională aplicate în prezent nu au condus la separarea efectivă a operatorilor de sisteme de transport. În cadrul reuniunii sale de la Bruxelles, de la 8 şi 9 martie 2007, Consiliul European a invitat Comisia să elaboreze propuneri legislative în vederea separării efective a activităţilor de furnizare şi producţie de activităţile legate de exploatarea reţelelor.

(7) Separarea efectivă poate fi asigurată doar prin eliminarea stimulării intrinseci a întreprinderilor integrate pe verticală de a exercita o discriminare asupra concurenţilor în ceea ce priveşte accesul la reţea şi investiţiile. Separarea proprietăţii, care implică desemnarea proprietarului reţelei ca operator de reţea, independent de orice interese legate de furnizare şi producţie, reprezintă modalitatea cea mai eficientă şi mai sigură de soluţionare a conflictului inerent de interese şi de a garanta siguranţa aprovizionării. Din acest motiv, în rezoluţia sa referitoare la perspectivele privind pieţele interne de gaz şi de energie electrică, adoptată la 10 iulie 2007, Parlamentul European a considerat separarea proprietăţii la nivelul transportului ca fiind instrumentul cel mai eficient de promovare a investiţiilor în infrastructuri, într-un mod nediscriminatoriu, precum şi a unui acces echitabil la reţea pentru operatorii nou intraţi şi a transparenţei pieţei. Prin urmare, statelor membre trebuie să li se solicite să garanteze că aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu are (au) dreptul de a exercita controlul, inclusiv sub forma drepturilor de blocare în calitate de acţionari minoritari a deciziilor de importanţă strategică, cum ar fi investiţiile, asupra unei întreprinderi active în domeniul producţiei sau în domeniul furnizării şi în acelaşi timp de a avea vreun interes sau de a exercita vreun drept asupra vreunui operator de sisteme de transport sau asupra vreunui sistem de transport. În mod reciproc, controlul asupra unui operator de sistem de transport nu este compatibil cu deţinerea de interese sau cu exercitarea de drepturi asupra vreunei întreprinderi de furnizare.

(8) Întrucât separarea proprietăţii necesită, în anumite situaţii, restructurarea întreprinderilor, statelor membre trebuie să li se pună la dispoziţie un interval de timp suplimentar pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor pertinente. Datorită legăturilor verticale dintre sectoarele energiei electrice şi al gazului, dispoziţiile cu privire la separare trebuie să se aplice în ceea ce priveşte ambele sectoare.

(9) În vederea garantării independenţei depline a activităţilor de exploatare a reţelelor de interesele legate de producţie şi de furnizare şi în scopul împiedicării schimburilor de informaţii confidenţiale, aceeaşi persoană nu poate fi simultan membru în consiliul de administraţie al unui operator de reţea de transport şi în cel al unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare. Din acelaşi motiv, aceeaşi persoană nu trebuie să fie abilitată să numească membri în consiliile de administraţie ale unui operator de sistem de transport şi să deţină, în acelaşi timp, vreun interes în întreprinderi de furnizare.

(10) Înfiinţarea de operatori de sisteme independenţi faţă de orice interese legate de furnizare şi producţie poate permite întreprinderilor integrate pe verticală să-şi menţină dreptul de proprietate asupra activelor reţelei, asigurând, în acelaşi timp, o separare eficientă a intereselor, cu condiţia ca operatorul independent de sistem să desfăşoare toate activităţile specifice unui operator de reţea şi cu condiţia punerii în aplicare a unei reglementări detaliate şi a unor mecanisme de supraveghere normativă extensivă.

(11) În cazul în care întreprinderea proprietară a unui sistem de transport face parte dintr-o întreprindere integrată pe verticală, statele membre trebuie să aibă posibilitatea de a opta între separarea proprietăţii şi, ca derogare, înfiinţarea de operatori de sistem independenţi de interesele legate de furnizare şi de producţie. Eficienţa deplină a soluţiei operatorilor independenţi de sistem trebuie garantată prin intermediul unor norme suplimentare specifice. În vederea protejării pe deplin a intereselor acţionarilor la întreprinderile integrate pe verticală, statele membre trebuie să poată opta, de asemenea, pentru punerea în aplicare a separării proprietăţii fie prin cesiune directă, fie prin divizarea acţiunilor întreprinderii integrate în acţiuni ale întreprinderii care exploatează reţeaua şi acţiuni ale întreprinderii care desfăşoară activităţile de furnizare şi producţie, cu condiţia respectării obligaţiilor care rezultă în urma separării proprietăţii.

(12) Punerea în aplicare a separării efective trebuie să respecte principiul nediscriminării dintre sectorul public şi cel privat. În acest scop, aceeaşi persoană nu trebuie să aibă posibilitatea de a exercita nicio influenţă, exclusiv sau în comun, asupra alcătuirii, votului sau deciziei atât ale organelor operatorilor de sisteme de transport, cât şi ale organelor întreprinderilor de furnizare. Cu condiţia ca statul membru în cauză să poată demonstra respectarea acestei cerinţe, ar putea exista două organisme publice de control distincte care să controleze activităţile de producţie şi furnizare, pe de o parte, şi activităţile legate de transport, pe de cealaltă parte.

(13) Separarea deplină între activităţile de exploatare a reţelei şi cele de furnizare trebuie să se aplice pe întreg teritoriul Comunităţii, astfel încât orice operator de reţea din Comunitate sau orice întreprindere afiliată acestuia să fie împiedicat(ă) să exercite activităţi de furnizare sau de producţie în oricare dintre statele membre. Acest lucru trebuie să se aplice, fără discriminare, atât întreprinderilor din UE, cât şi celor din afara UE. Pentru a garanta menţinerea separată, pe întreg teritoriul Comunităţii, a activităţilor de exploatare a reţelelor şi a celor de furnizare, autorităţile de reglementare trebuie împuternicite să poată refuza certificarea operatorilor de sisteme de transport care nu respectă regulile privind separarea. În vederea asigurării unei aplicări coerente pe întreg teritoriul Comunităţii şi a respectării obligaţiilor Comunităţii asumate pe plan internaţional, Comisia trebuie să aibă dreptul de a revizui deciziile cu privire la certificare luate de către autorităţile de reglementare.

(14) Protejarea resurselor energetice reprezintă un element esenţial pentru siguranţa publică şi este, prin urmare, indisolubil legată de funcţionarea eficientă a pieţei europene a energiei electrice. Energia electrică nu poate ajunge la consumatorii din UE decât prin intermediul reţelelor. Buna funcţionare a pieţelor energiei electrice şi, în special, a reţelelor şi a altor active asociate furnizării de electricitate sunt esenţiale pentru siguranţa publică, pentru competitivitatea economiei şi pentru bunăstarea cetăţenilor europeni. Fără a aduce atingere obligaţiilor internaţionale ale Comunităţii, Comisia consideră că sectorul sistemelor de transport de energie electrică este un sector de maximă importanţă pentru Comunitate şi, prin urmare, sunt necesare măsuri de protecţie suplimentare în ceea ce priveşte influenţa ţărilor terţe în scopul evitării oricăror ameninţări la adresa ordinii publice comunitare, a siguranţei publice şi a bunăstării cetăţenilor din Comunitate. Astfel de măsuri sunt de asemenea necesare în vederea garantării respectării regulilor cu privire la separarea efectivă.

(15) Accesul nediscriminatoriu la reţelele de distribuţie determină accesul la consumatori la nivelul pieţei cu amănuntul. Aspectele care pot implica discriminare în ceea ce priveşte accesul terţilor şi investiţiile sunt, cu toate acestea, mai puţin semnificative la nivelul distribuţiei decât la nivelul transportului, întrucât congestionarea la nivelul distribuţiei şi influenţa intereselor legate de producţie sunt, în general, mai puţin semnificative decât la nivelul transportului. În plus, separarea funcţională a operatorilor de sisteme de distribuţie a devenit, în temeiul Directivei 2003/54/CE, obligatorie doar cu începere de la 1 iulie 2007, iar efectele sale asupra pieţei interne trebuie încă evaluate. Normele privind separarea juridică şi funcţională aplicate în prezent pot duce la o separare efectivă, cu condiţia ca acestea să fie definite mai clar, să fie puse în aplicare în mod corespunzător şi să fie monitorizate îndeaproape. Pentru asigurarea unor condiţii de concurenţă echitabile la nivelul pieţei cu amănuntul, operatorii de sisteme de distribuţie trebuie, prin urmare, monitorizaţi, în scopul de a-i împiedica să profite de integrarea lor pe verticală în ceea ce priveşte poziţia concurenţială pe piaţă, în special în raport cu micii consumatori casnici şi noncasnici.

(16) Directiva 2003/54/CE a introdus obligativitatea, pentru statele membre, de a institui autorităţi de reglementare cu competenţe specifice. Cu toate acestea, experienţa arată că eficacitatea reglementării este, adesea, restricţionată printr-o lipsă de independenţă a autorităţilor de reglementare faţă de autorităţile publice centrale, precum şi prin competenţele insuficiente de care dispun şi puterea limitată de decizie. Din acest motiv, Consiliul European, reunit la Bruxelles la 8 şi 9 martie 2007, a invitat Comisia să elaboreze propuneri legislative care să prevadă o mai bună armonizare a competenţelor autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei şi consolidarea independenţei acestora.

(17) Autorităţile de reglementare în domeniul energiei trebuie să poată lua decizii privind ansamblul aspectelor relevante legate de reglementare, pentru a asigura funcţionarea corectă a pieţei interne şi pentru a-şi asigura independenţa deplină faţă de orice alte interese publice sau private.

(18) Autorităţile de reglementare în domeniul energiei trebuie, în special, abilitate să pronunţe hotărâri obligatorii pentru întreprinderile din domeniul energetic, precum şi să impună sancţiuni efective, proporţionale şi cu efect de descurajare împotriva întreprinderilor din domeniul energiei electrice care nu îşi respectă obligaţiile. Autorităţilor de reglementare în domeniul energiei trebuie să li se confere puterea de a decide, independent de aplicarea normelor în materie de concurenţă, cu privire la orice măsuri corespunzătoare în scopul promovării unei concurenţe efective, necesară funcţionării corecte a pieţei, în scopul asigurării de standarde ridicate ale serviciilor universale şi publice, în conformitate cu principiile legate de deschiderea pieţei şi de protecţia consumatorilor vulnerabili, cât şi în scopul garantării eficienţei depline a măsurilor de protecţie a consumatorilor. Aceste dispoziţii nu aduc atingere competenţelor Comisiei cu privire la aplicarea normelor în materie de concurenţă, inclusiv examinarea fuziunilor care prezintă o dimensiune comunitară, şi nici normelor cu privire la piaţa internă, cum ar fi cele referitoare la libera circulaţie a capitalurilor.

(19) Piaţa internă a energiei electrice suferă din pricina lipsei de lichiditate şi de transparenţă, ceea ce împiedică alocarea eficientă a resurselor, operaţiunile de acoperire în vederea limitării riscurilor şi pătrunderea de noi concurenţi pe piaţă. Încrederea în piaţă, lichiditatea acesteia, cât şi numărul de participanţi pe piaţă trebuie să crească, fiind necesară în acest scop consolidarea supravegherii normative asupra întreprinderilor active în sectorul furnizării de electricitate. Aceste cerinţe nu aduc atingere şi sunt compatibile cu legislaţia comunitară în materie de pieţe financiare. Autorităţile de reglementare din sectorul energetic şi autorităţile de reglementare din domeniul pieţelor financiare trebuie să coopereze pentru a permite o vedere de ansamblu a fiecăruia dintre aceste organisme asupra pieţelor în cauză.

(20) Înainte de adoptarea de către Comisie a orientărilor care definesc cerinţele în materie de evidenţă a datelor, Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare în domeniul energetic şi Comitetul autorităţilor europene de reglementare a pieţelor valorilor mobiliare (CESR) trebuie să coopereze în scopul investigării şi acordării de consultanţă Comisiei cu privire la conţinutul respectivelor orientări. Agenţia şi Comitetul trebuie să coopereze, de asemenea, în scopul analizării şi acordării de consultanţă cu privire la necesitatea de a supune tranzacţiile cu contracte de furnizare de energie electrică şi cu derivate energetice unor anumite obligaţii de transparenţă înainte şi/sau după tranzacţionare şi cu privire la conţinutul respectivelor obligaţii.

(21) Obligaţiile de serviciu public şi standardele comune minime care rezultă din acestea trebuie mai bine consolidate pentru a se garanta faptul că toţi consumatorii pot beneficia de concurenţă. Un aspect esenţial în ceea ce priveşte aprovizionarea consumatorilor îl reprezintă accesul la datele privind consumul, consumatorii trebuind să aibă acces la aceste date, astfel încât să poată invita concurenţii să le prezinte o ofertă pe baza acestora. Consumatorii trebuie, de asemenea, să aibă dreptul de a fi informaţi în mod corespunzător cu privire la consumul de energie. Informaţiile privind costurile energiei, furnizate în mod regulat, îi stimulează să economisească energie, deoarece le oferă un feedback direct referitor la efectele pe care investiţiile le-au avut asupra eficienţei energetice şi asupra schimbărilor obiceiurilor de consum.

(22) În vederea instituirii unei pieţe interne a electricităţii, statele membre trebuie să promoveze integrarea pieţelor lor naţionale şi cooperarea între operatorii de sisteme la nivel european şi regional.

(23) Autorităţile de reglementare trebuie să furnizeze informaţii către piaţă, pentru a permite Comisiei să îşi exercite rolul de a urmări şi monitoriza piaţa europeană a energiei electrice şi evoluţia acesteia pe termen scurt, mediu şi lung, inclusiv aspecte precum capacitatea de producţie, diferitele surse de producţie, infrastructurile de transport şi distribuţie, comerţul transfrontalier, investiţiile, preţurile angro şi en detail, lichiditatea pieţei, îmbunătăţirile în materie de eficienţă şi de protecţie a mediului.

(24) Întrucât obiectivele acţiunii propuse, şi anume crearea unei pieţe interne a energiei electrice pe deplin operaţională, nu pot fi atinse în mod satisfăcător de statele membre, dar pot fi mai bine atinse, datorită dimensiunilor şi efectelor acţiunii preconizate, la nivelul Comunităţii, aceasta poate adopta măsurile propuse în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din tratat. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, prevăzut la articolul sus-menţionat, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor propuse.

(25) Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2003 privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică[16] oferă Comisiei posibilitatea de a adopta orientări în scopul atingerii gradului necesar de armonizare. Aceste orientări, care devin astfel măsuri obligatorii de punere în aplicare, reprezintă un instrument util care poate fi adaptat rapid atunci când este necesar.

(26) Măsurile necesare pentru implementarea Directivei 2003/54/CE, astfel cum a fost modificată prin prezenta directivă, trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei[17].

(27) Este necesar să se acorde Comisiei competenţa, în special, de a adopta orientările necesare pentru asigurarea gradului minim de armonizare necesar în vederea realizării obiectivului Directivei 2003/54/CE. Întrucât măsurile respective au un domeniu general de aplicare şi vizează completarea Directivei 2003/54/CE prin adăugarea unor elemente neesenţiale, acestea trebuie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(28) Directiva 2003/54/CE trebuie modificată în consecinţă,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1 Modificări la Directiva 2003/54/CE

Directiva 2003/54/CE se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 se modifică după cum urmează:

2. punctul 21 se modifică după cum urmează:

„21. «întreprindere integrată pe verticală» înseamnă o întreprindere sau un grup de întreprinderi din domeniul energiei electrice în care aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane este (sunt) împuternicită (împuternicite), direct sau indirect, să exercite controlul în sensul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi* şi care desfăşoară cel puţin una din activităţile de transport sau distribuţie şi cel puţin una din activităţile de producţie sau furnizare de energie electrică;”

* JO L 145, 30.4.2004, p. 1.

3. Se adaugă punctele 32 - 34 după cum urmează:

„32. «contract de furnizare a energiei electrice» înseamnă un contract de furnizare de energie electrică, dar care nu cuprinde un derivat energetic;

33. «derivat în domeniul energiei electrice» înseamnă un instrument financiar menţionat în una din secţiunile C5, C6 sau C7 din anexa I la Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare[18], care are legătură cu energia electrică;

34. «control» înseamnă orice drepturi, contracte sau orice alte mijloace care conferă, separat sau în combinaţie, ţinând cont de circumstanţele de drept sau de fapt implicate, posibilitatea exercitării unei influențe decisive asupra unei întreprinderi, în special prin:

(a) dreptul de proprietate sau dreptul de folosinţă integrală sau parțială asupra activelor unei întreprinderi;

(b) drepturi sau contracte care conferă o influență decisivă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor unei întreprinderi.”

4. La articolul 3 se adaugă alineatul (10) după cum urmează:

„(10) Comisia poate adopta orientările necesare pentru punerea în aplicare a prezentului articol. Această măsură, care are scopul de a modifica anumite elemente neesenţiale din prezenta directivă prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 27b alineatul (3).”

5. Se inserează articolul 5a după cum urmează:

„Articolul 5a Promovarea cooperării regionale

Statele membre cooperează între ele în vederea integrării pieţelor lor naţionale cel puţin la nivel regional. Statele membre promovează, în special, cooperarea operatorilor de reţea la nivel regional şi încurajează coerenţa cadrului lor juridic şi de reglementare. Zona geografică acoperită de cooperările regionale trebuie să respecte definiţia dată de către Comisie zonelor geografice în conformitate cu articolul 2h alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2003 privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică[19].

6. Articolul 8 se înlocuieşte după cum urmează:

„Articolul 8 Separarea sistemelor de transport şi a operatorilor de sisteme de transport

1. Statele membre se asigură că de la [data transpunerii plus un an]:

(a) toate întreprinderile care deţin sisteme de transport acţionează ca operatori de sisteme de transport;

(b) aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu este (sunt) abilitată (abilitate):

(i) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare şi să exercite, direct sau indirect, controlul sau să aibă în acelaşi timp vreun interes ori să exercite vreun drept asupra unui operator de sistem de transport sau asupra unui sistem de transport

sau

(ii) să exercite, direct sau indirect, controlul asupra unui operator de sistem de transport sau asupra unui sistem de transport şi să exercite, direct sau indirect, controlul sau să aibă în acelaşi timp vreun interes ori să exercite vreun drept asupra unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare;

(c) aceeaşi persoană sau aceleaşi persoane nu este (sunt) abilitată (abilitate) să numească membri în consiliul de supraveghere, consiliul de administraţie sau alte organe care reprezintă întreprinderea din punct de vedere juridic în cazul unui operator de sistem de transport sau în cazul unui sistem de transport şi, în acelaşi timp, să exercite, direct sau indirect, controlul ori să aibă vreun interes ori să exercite vreun drept asupra unei întreprinderi care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare;

(d) aceeaşi persoană nu este abilitată să fie membru în consiliul de supraveghere, consiliul de administraţie sau alte organe care reprezintă întreprinderea din punct de vedere juridic, simultan atât în cazul întreprinderii care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare, cât şi în cazul unui operator de sistem de transport sau al unui sistem de transport.

2. Interesele şi drepturile menţionate la alineatul (1) litera (b) cuprind, în special:

7. proprietatea asupra unei părţi din capital sau asupra activelor întreprinderii ori

8. facultatea de a exercita drepturi de vot sau

9. competenţa de a numi membri în consiliul de supraveghere, consiliul de administraţie sau alte organe care reprezintă întreprinderea din punct de vedere juridic ori

10. dreptul de a obţine dividende sau alte părţi din beneficii.

3. În sensul alineatului (1) litera (b), noţiunea de „întreprindere care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare” se referă la „întreprindere care desfăşoară activităţi de producţie sau de furnizare” în sensul Directivei 2003/55/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 98/30/CE*, iar termenii „operator de sistem de transport” şi „sistem de transport” se referă la operator de reţea de transport” şi „reţea de transport” în sensul Directivei 2003/55/CE.

* JO L 176, 15.7.2003, p. 57.

4. Statele membre pot permite derogări de la alineatul (1) literele (b) şi (c) până la [data transpunerii plus doi ani], cu condiţia ca operatorii de sisteme de transport să nu facă parte dintr-o întreprindere integrată pe verticală.

5. Obligaţia prevăzută la alineatul (1) litera (a) se consideră îndeplinită în cazul în care mai multe întreprinderi care deţin sisteme de transport au creat o asociere administrată în comun care exercită rolul de operator al sistemelor de transport în cauză în mai multe state membre. Nicio altă întreprindere nu poate lua parte la asocierea administrată în comun, decât dacă respectiva întreprindere a fost aprobată în temeiul articolului 10 ca operator independent de sistem.

6. Statele membre se asigură că informaţiile sensibile din punct de vedere comercial menţionate la articolul 12 deţinute de un operator de sistem de transport care a făcut parte dintr-o întreprindere integrată pe verticală, precum şi de personalul acestuia, nu sunt transferate către întreprinderi care desfăşoară activităţi de producţie sau de furnizare.”

11. Se inserează articolele 8a şi 8b după cum urmează:

„Articolul 8a

Controlul asupra proprietarilor de sisteme de transport şi asupra operatorilor de sisteme de transport

1. Fără a aduce atingere obligaţiilor internaţionale ale Comunităţii, sistemele de transport sau operatorii de sisteme de transport nu pot fi controlaţi de nicio persoană sau persoane din ţări terţe.

2. Sunt permise derogări de la alineatul (1) printr-un acord încheiat între una sau mai multe ţări terţe şi Comunitate.

Articolul 8b

Desemnarea şi certificarea operatorilor de sisteme de transport

1. Întreprinderile care deţin un sistem de transport şi care au fost certificate, în temeiul procedurii de certificare de mai jos, de către autoritatea naţională de reglementare ca îndeplinind dispoziţiile articolului 8 alineatul (1) şi ale articolului 8a sunt aprobate şi desemnate ca operatori de sisteme de transport de către statele membre. Desemnarea operatorilor de sisteme de transport se notifică Comisiei Europene şi se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

2. Fără a aduce atingere obligaţiilor internaţionale ale Comunităţii, în cazurile în care proprietarul unui sistem de transport sau operatorul unui sistem de transport controlat, de către o persoană sau de către persoane din ţări terţe, în temeiul articolului 8a, solicită certificare, aceasta se refuză dacă proprietarul sistemului de transport sau operatorul sistemului de transport nu demonstrează că nu există nicio posibilitate de influenţare a entităţii în cauză, cu încălcarea dispoziţiilor articolului 8 alineatul (1), în mod direct sau indirect, de către un operator activ în producţia sau furnizarea de gaze naturale sau de electricitate sau de către o ţară terţă.

3. Operatorii de sisteme de transport notifică autorităţii de reglementare orice tranzacţie preconizată care poate necesita o reevaluare a respectării, de către aceştia, a dispoziţiilor articolelor 8 alineatul (1) sau 8a.

4. Autorităţile de reglementare monitorizează continuitatea respectării dispoziţiilor articolelor 8 alineatul (1) şi 8a de către operatorii de sisteme de transport. Acestea deschid o procedură de certificare în scopul garantării acestei respectări:

(a) în urma notificării efectuate de către operatorii de sisteme de transport în temeiul alineatului (3);

(b) din proprie iniţiativă, atunci când au luat cunoştinţă despre faptul că o modificare planificată a drepturilor sau a influenţei asupra proprietarilor de sisteme de transport sau asupra operatorilor de sisteme de transport poate duce la încălcarea dispoziţiilor prevăzute la articolul 8 alineatul (1) şi la articolul 8a sau în cazul în care au motive să considere că s-ar fi produs o asemenea încălcare; sau

(c) la cererea motivată a Comisiei.

5. Autorităţile de reglementare adoptă o decizie cu privire la certificarea unui operator de sistem de transport în termen de patru luni de la data notificării de către acesta sau de la data solicitării din partea Comisiei. După expirarea acestei perioade, certificarea se consideră acordată. Decizia explicită sau tacită a autorităţii de reglementare poate deveni efectivă numai după încheierea procedurii prevăzute la alineatele (6)–(9) şi numai în cazul în care Comisia nu ridică obiecţii.

6. Decizia explicită sau tacită cu privire la certificarea unui operator de sistem de transport se notifică fără întârziere Comisiei de către autoritatea de reglementare, împreună cu toate informaţiile pertinente aferente.

7. Comisia examinează notificarea imediat după primire. În termen de două luni de la primirea notificării, în cazul în care consideră că decizia autorităţii de reglementare dă naştere la îndoieli majore cu privire la compatibilitatea cu articolele 8 alineatul (1), 8a sau 8b alineatul (2), Comisia decide iniţierea procedurilor. Într-o astfel de situaţie, Comisia invită autoritatea de reglementare şi operatorul sistemului de transport să îşi prezinte observaţiile. Termenul de două luni poate fi prelungit cu încă două luni, în cazul în care Comisia are nevoie de informaţii suplimentare. Acest termen suplimentar începe să curgă de la primirea informaţiilor complete.

8. În cazul în care decide iniţierea procedurilor, în termen de maxim patru luni de la data acestei decizii, Comisia ia o decizie finală

(a) de a nu ridica obiecţii împotriva deciziei autorităţii de reglementare;

sau

(b) de a solicita autorităţii de reglementare în cauză să îşi modifice sau să îşi retragă decizia, în cazul în care consideră că articolele 8 alineatul (1), 8a sau 8b alineatul (2) nu au fost respectate.

9. În cazul în care Comisia nu a luat decizia de a iniţia procedurile sau nu a luat nicio decizie finală în cadrul termenului prevăzut la alineatele (7) şi, respectiv, (8), se consideră că nu au fost ridicate obiecţii împotriva deciziei autorităţii de reglementare.

10. Autoritatea de reglementare se conformează deciziei Comisiei de modificare sau de retragere a deciziei de certificare în termen de patru săptămâni şi informează Comisia în consecinţă.

11. Autorităţile de reglementare şi Comisia pot solicita operatorilor de sisteme de transport şi întreprinderilor care desfăşoară oricare dintre activităţile de producţie sau de furnizare orice informaţii relevante în vederea îndeplinirii sarcinilor prevăzute la prezentul articol.

12. Autorităţile de reglementare şi Comisia păstrează confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial.

13. Comisia adoptă orientări prin care se stabilesc detaliile procedurii care trebuie urmată la aplicarea alineatelor (6)-(9). Această măsură, care are scopul de a modifica anumite elemente neesenţiale din prezenta directivă prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 27b alineatul (3).”

12. Articolul 9 litera (a) se înlocuieşte după cum urmează:

„(a) să asigure capacitatea pe termen lung a sistemului de a satisface cererile rezonabile de transport de energie electrică, de exploatare, întreţinere şi dezvoltare în condiţii economice de sisteme de transport sigure, fiabile şi eficiente, care să protejeze mediul înconjurător şi să promoveze eficienţa energetică şi cercetarea şi inovarea, în special în ceea ce priveşte promovarea surselor regenerabile de energie şi răspândirea tehnologiilor cu emisii reduse de carbon.”

13. Articolul 10 se elimină.

14. Se inserează articolele 10 şi 10a după cum urmează:

„Articolul 10 Operatorii independenţi de sistem

1. În cazul în care sistemul de transport aparţine unei întreprinderi integrate pe verticală la data intrării în vigoare a prezentei directive, statele membre pot acorda derogări de la dispoziţiile articolului 8 alineatul (1), cu condiţia desemnării, de către un stat membru, la propunerea proprietarului sistemului de transport şi sub rezerva validării respectivei desemnări de către Comisie, a unui operator independent de sistem. Întreprinderile integrate pe verticală care deţin un sistem de transport nu pot fi în niciun caz împiedicate să ia măsurile necesare în vederea respectării articolului 8 alineatul (1).

2. Statul membru poate aproba şi desemna un operator independent de sistem numai în cazul în care:

(a) operatorul candidat a demonstrat că îndeplineşte cerinţele prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d);

(b) operatorul candidat a demonstrat că dispune de resursele financiare, precum şi de resursele tehnice şi umane necesare în vederea îndeplinirii sarcinilor sale în conformitate cu articolul 9;

(c) operatorul candidat şi-a asumat angajamentul de a respecta un plan de dezvoltare a reţelei pe 10 ani, propus de autoritatea de reglementare;

(d) proprietarul sistemului de transport şi-a demonstrat capacitatea de a-şi respecta obligaţiile care îi revin în conformitate cu alineatul (6). În acest scop, acesta prezintă toate proiectele de acorduri contractuale încheiate cu întreprinderea candidată şi cu orice altă entitate relevantă;

(e) operatorul candidat şi-a demonstrat capacitatea de a-şi respecta obligaţiile în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1228/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2003 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică*, inclusiv cooperarea operatorilor de sisteme de transport la nivel european şi regional.

*JO L 176, 15.7.2003, pp. 1-10.

3. Întreprinderile care au fost certificate de către autoritatea naţională de reglementare ca îndeplinind dispoziţiile articolului 8a şi ale articolului 10 alineatul (2) sunt aprobate şi desemnate ca operatori independenţi de sistem de către statele membre. Se aplică procedura de certificare prevăzută la articolul 8b.

4. În cazul în care Comisia a luat o decizie în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 8b şi constată că autoritatea de reglementare nu a dus la îndeplinire decizia în termen de două luni, Comisia desemnează, într-un interval de şase luni, la propunerea Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare în domeniul energetic şi după consultarea proprietarului sistemului de transport şi a operatorului sistemului de transport, un operator independent de sistem, pentru o perioadă de 5 ani. Proprietarul sistemului de transport poate, în orice moment, să propună autorităţii de reglementare desemnarea unui nou operator independent de sistem, în conformitate cu procedura de la articolul 10 alineatul (1).

5. Fiecare operator independent de sistem răspunde de acordarea şi gestionarea accesului terţilor, inclusiv de colectarea taxelor de acces şi a tarifelor de congestionare, precum şi a plăţilor efectuate în temeiul mecanismului de compensare între operatorii de sisteme de transport în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003, cât şi de exploatarea, întreţinerea şi dezvoltarea sistemului de transport şi de garantarea capacităţii pe termen lung a acestuia de a satisface cererile rezonabile prin planificarea investiţiilor. În ceea ce priveşte dezvoltarea reţelei, operatorul independent de sistem este responsabil de proiectarea (inclusiv de procedura de autorizare), construcţia şi darea în exploatare a noii infrastructuri. În acest sens, acesta acţionează ca un operator de sistem de transport în conformitate cu prezentul capitol. Proprietarii de sisteme de transport nu pot fi responsabili de acordarea şi gestionarea accesului terţilor, şi nici de planificarea investiţiilor.

6. În cazul desemnării unui operator independent de sistem, proprietarul sistemului de transport:

(a) asigură pe deplin cooperarea relevantă şi sprijinul necesar operatorului independent de sistem în vederea îndeplinirii sarcinilor acestuia, furnizând acestuia, în special, toate informaţiile necesare;

(b) finanţează investiţiile decise de către operatorul independent de sistem şi aprobate de către autoritatea de reglementare sau este de acord ca acestea să fie finanţate de către orice parte interesată, inclusiv de către operatorul independent de sistem. Măsurile relevante cu privire la finanţare fac obiectul aprobării de către autoritatea naţională de reglementare. Înainte de aprobarea respectivelor investiţii, autoritatea de reglementare se consultă atât cu proprietarul activelor, cât şi cu alte părţi interesate;

(c) asigură acoperirea riscurilor de răspundere privind activele reţelei, excluzându-se răspunderea legată de sarcinile operatorului independent de sistem;

(d) oferă garanţii în scopul facilitării finanţării eventualelor extinderi ale reţelei, cu excepţia investiţiilor în cazul cărora şi-a dat acordul cu privire la finanţarea de către orice parte interesată, inclusiv de către operatorul independent de sistem, în temeiul literei (b).

7. În strânsă cooperare cu autoritatea de reglementare, autoritatea naţională competentă în materie de concurenţă are toate competenţele relevante pentru a monitoriza în mod eficient respectarea de către proprietarul sistemului de transport a obligaţiilor sale în temeiul alineatului (6).

Articolul 10a Separarea întreprinderilor care deţin sisteme de transport

1. În situaţia desemnării unui operator independent de sistem, proprietarii de sisteme de transport care fac parte din întreprinderi integrate pe verticală sunt independenţi, cel puţin în ceea ce priveşte forma lor juridică, organizarea şi procesul de luare a deciziilor, faţă de alte activităţi care nu au legătură cu transportul.

2. Pentru a asigura independenţa proprietarilor de sisteme de transport menţionaţi la alineatul (1), se aplică următoarele criterii minime:

(a) persoanele din structurile de management din cadrul întreprinderii proprietare a sistemului de transport nu pot face parte din structurile întreprinderii integrate de energie electrică, care răspunde, direct sau indirect, de gestionarea zilnică a activităţilor de producţie, distribuţie şi furnizare a energiei electrice;

(b) trebuie luate măsuri adecvate pentru a garanta că interesele profesionale ale persoanelor din structurile de management din cadrul întreprinderii proprietare a sistemului de transport sunt luate în considerare, astfel încât să se asigure posibilitatea acestora de a acţiona independent;

(c) întreprinderea proprietară a sistemului de transport stabileşte un program de conformitate, care conţine măsurile luate pentru a se garanta că practicile discriminatorii sunt excluse şi se asigură că respectarea acestuia este monitorizată în mod adecvat. Programul enumeră obligaţiile specifice impuse angajaţilor pentru realizarea acestui obiectiv. Persoana sau organismul care răspunde de monitorizarea programului de conformitate prezintă în fiecare an autorităţii de reglementare un raport care detaliază măsurile luate. Acest raport anual se publică.

3. Comisia poate adopta orientări pentru a garanta respectarea deplină şi efectivă de către proprietarii de sisteme de transport a dispoziţiilor alineatului (2) din prezentul articol. Această măsură, care are scopul de a modifica anumite elemente neesenţiale din prezenta directivă prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 27b alineatul (3).”

15. Articolul 12 se înlocuieşte după cum urmează:

„Articolul 12

Obligaţia de confidenţialitate impusă proprietarilor de sisteme de transport şi operatorilor de sisteme de transport

1. Fără a aduce atingere articolului 18 sau oricărei alte obligaţii legale în materie de divulgare de informaţii, toţi operatorii şi proprietarii de sisteme de transport păstrează confidenţialitatea informaţiilor sensibile din punct de vedere comercial pe care le-au obţinut în cadrul îndeplinirii sarcinilor lor şi împiedică divulgarea discriminatorie de informaţii legate de propriile activităţi care ar putea induce un avantaj economic şi, în special, nu divulgă nicio informaţie sensibilă din punct de vedere comercial către partea rămasă din întreprinderea integrată pe verticală, decât în situaţia în care acest lucru este necesar în vederea încheierii unei tranzacţii comerciale. În scopul asigurării respectării depline a regulilor privind separarea informaţiilor, este necesar să se garanteze că proprietarul sistemului de transport şi partea rămasă din întreprinderea integrată pe verticală nu utilizează servicii comune, cu excepţia serviciilor pur administrative sau a serviciilor informatice (de exemplu, că nu utilizează un serviciu juridic comun).

2. Operatorilor de sisteme de transport li se interzice să abuzeze, în contextul cumpărării sau vânzării de energie electrică de către întreprinderi conexe, de informaţiile sensibile din punct de vedere comercial obţinute de la terţe părţi în contextul oferirii sau negocierii accesului la reţea.”

16. Articolul 15 se modifică după cum urmează:

(a) La alineatul (2) litera (c), după prima teză se adaugă următoarea teză: „Pentru a îndeplini aceste sarcini, operatorul sistemului de distribuţie are la dispoziţie resursele necesare, inclusiv resursele umane, tehnice, financiare şi fizice.”

(b) Alineatul (2) litera (d) se modifică după cum urmează:

(i) ultima teză se modifică după cum urmează: „Persoana sau organismul care răspunde de monitorizarea respectării programului de conformitate, denumit în continuare «agent de conformitate», prezintă autorităţii de reglementare prevăzute la articolul 22a alineatul (1) un raport anual cuprinzând măsurile luate. Acest raport anual se publică.

(ii) se adaugă următoarea teză: „Agentul de conformitate este complet independent şi are acces la toate informaţiile operatorului sistemului de distribuţie sau ale oricărei întreprinderi afiliate necesare în vederea îndeplinirii sarcinii sale.”

(c) Se adaugă alineatele (3) şi (4) după cum urmează:

„3. Atunci când operatorul sistemului de distribuţie face parte dintr-o întreprindere integrată pe verticală, statele membre se asigură că activităţile acestuia sunt monitorizate în aşa fel încât să se garanteze că acesta nu profită de pe urma integrării sale verticale pentru a distorsiona concurenţa. În special, operatorii de sisteme de distribuţie integraţi pe verticală vor avea grijă, în ceea ce priveşte activităţile de comunicare şi utilizarea numelui de marcă, să nu creeze confuzie în legătură cu identitatea separată a sucursalei care asigură furnizarea în cadrul întreprinderii integrate pe verticală.

4. Comisia poate adopta orientări pentru a garanta respectarea deplină şi efectivă de către operatorul de sistem de distribuţie a dispoziţiilor alineatului (2) în ceea ce priveşte independenţa completă a acestuia, lipsa comportamentului discriminatoriu, precum şi faptul că activităţile de furnizare desfăşurate de întreprinderea integrată pe verticală nu profită în mod neloial de integrarea verticală. Această măsură, care are scopul de a modifica anumite elemente neesenţiale din prezenta directivă prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 27b alineatul (3).”

17. Articolul 17 se înlocuieşte după cum urmează:

„Prezenta directivă nu aduce atingere funcţionării unui operator de sistem combinat de distribuţie şi de transport, cu condiţia ca acesta să respecte, în ceea ce priveşte fiecare dintre activităţile sale, dispoziţiile aplicabile de la articolele 8, 10b şi de la articolul 15 alineatul (1).”

18. După articolul 22 se inserează următorul capitol VIIa:

„CAPITOLUL VIIa

AUTORITĂŢILE NAŢIONALE DE REGLEMENTARE

Articolul 22a Desemnarea şi independenţa autorităţilor de reglementare

1. Fiecare stat membru desemnează o autoritate naţională de reglementare unică.

2. Statele membre garantează independenţa autorităţii de reglementare şi se asigură că aceasta îşi exercită atribuţiile în mod imparţial şi transparent. În acest scop, statul membru se asigură că, în momentul îndeplinirii sarcinilor de reglementare care îi revin în temeiul prezentei directive, autoritatea de reglementare este distinctă din punct de vedere juridic şi independentă din punct de vedere funcţional de orice altă entitate publică sau privată, precum şi că personalul său şi persoanele responsabile de managementul acesteia acţionează în mod independent de orice interes de piaţă şi nu solicită sau acceptă instrucţiuni din partea niciunui guvern ori a niciunei entităţi publice sau private.

3. Pentru a proteja independenţa autorităţii de reglementare, statele membre se asigură, în special, că:

(a) autoritatea de reglementare are personalitate juridică, autonomie bugetară şi resursele umane şi financiare corespunzătoare necesare în vederea îndeplinirii obligaţiilor sale;

(b) organele de conducere ale acesteia sunt numite pentru un mandat fix de cel puţin cinci ani, care nu poate fi reînnoit şi nu pot fi eliberate din funcţie pentru niciun motiv, altul decât în cazul în care nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute la prezentul articol sau în care au comis o faptă din culpă gravă.

Articolul 22b

Obiectivele politice ale autorităţilor de reglementare

În îndeplinirea sarcinilor de reglementare prevăzute în prezenta directivă, autorităţile de reglementare iau toate măsurile necesare în scopul atingerii următoarelor obiective:

(a) promovarea, în cadrul Comunităţii, în strânsă cooperare cu Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic, cu autorităţile de reglementare ale altor state membre şi cu Comisia, a unei pieţe interne a energiei electrice competitive, sigure şi durabile din punct de vedere al mediului, precum şi a unei deschideri efective a pieţei în beneficiul tuturor consumatorilor şi furnizorilor din Comunitate;

(b) realizarea, în cadrul Comunităţii, a unor pieţe regionale competitive şi care să funcţioneze în mod corespunzător, în vederea realizării obiectivului menţionat la litera (a);

(c) eliminarea restricţiilor privind comerţul cu energie electrică între statele membre, inclusiv a celor privind dezvoltarea unor capacităţi transfrontaliere de transport corespunzătoare pentru a satisface cererea pe piaţă, a consolida integrarea pieţelor naţionale şi a garanta un flux neîngrădit de energie electrică pe întreg teritoriul Comunităţii;

(d) garantarea dezvoltării unor sisteme sigure, fiabile şi eficiente care să promoveze eficienţa energetică, adecvarea la cerere, activităţi de cercetare şi inovare în scopul satisfacerii cererii, precum şi dezvoltarea tehnologiilor inovatoare pe bază de combustibili regenerabili şi a celor cu emisii scăzute de carbon, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung; (e) garantarea acordării stimulentelor corespunzătoare în favoarea operatorilor de reţele, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, pentru a spori eficienţa în ceea ce priveşte performanţa reţelelor şi pentru a consolida integrarea pieţei;

(f) garantarea funcţionării eficiente a pieţelor interne, precum şi promovarea concurenţei efective, în colaborare cu autorităţile din domeniul concurenţei.

Articolul 22c

Îndatoririle şi competenţele autorităţilor de reglementare

1. Autorităţile de reglementare au următoarele îndatoriri:

(a) să asigure respectarea de către operatorii de sisteme de transport şi de distribuţie, cât şi, acolo unde este cazul, de către proprietarii de sisteme şi de către orice întreprindere din sectorul energiei electrice, a obligaţiilor care le revin în temeiul prezentei directive şi în temeiul legislaţiei comunitare pertinente, inclusiv în ceea ce priveşte aspectele transfrontaliere;

(b) să coopereze, în ceea ce priveşte aspectele transfrontaliere, cu autoritatea sau autorităţile de reglementare din statele membre implicate;

(c) să respecte şi să pună în aplicare deciziile agenţiei şi ale Comisiei;

(d) să raporteze anual cu privire la activităţile sale şi la modul de îndeplinire a îndatoririlor sale autorităţilor relevante ale statelor membre, Agenţiei pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic şi Comisiei. Acest raport acoperă măsurile luate şi rezultatele obţinute în ceea ce priveşte fiecare din sarcinile menţionate la prezentul articol;

(e) să garanteze lipsa subvenţiilor încrucişate între activităţile de transport, distribuţie şi furnizare;

(f) să revizuiască planurile de investiţii ale operatorilor de sisteme de transport şi să furnizeze în raportul său anual o evaluare a planului de investiţii al operatorilor de sisteme de transport în ceea ce priveşte coerenţa acestuia cu planul european de dezvoltare a reţelei prevăzut pentru 10 ani, menţionat la articolul 2c alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003;

(g) să monitorizeze securitatea şi fiabilitatea reţelei, precum şi să revizuiască normele privind securitatea şi fiabilitatea acesteia;

(h) să monitorizeze nivelul de transparenţă, garantând respectarea de către întreprinderile din domeniul energiei electrice a obligaţiilor care le revin privind transparenţa;

(i) să monitorizeze nivelul deschiderii pieţei şi al concurenţei pe piaţă la nivelul comerţului angro şi al comerţului cu amănuntul, preţurile pentru consumatorii casnici, taxele percepute la migrarea către un alt furnizor, taxele de deconectare şi plângerile înaintate de consumatorii casnici în formatul agreat, precum şi orice distorsionare sau restricţionare a concurenţei, în cooperare cu autorităţile din domeniul concurenţei, furnizând toate informaţiile relevante şi aducând la cunoştinţa autorităţilor competente din domeniul concurenţei orice situaţie relevantă;

(j) să monitorizeze perioadele de timp necesare întreprinderilor de transport şi de distribuţie pentru racordări şi reparaţii;

(k) fără a aduce atingere competenţelor celorlalte autorităţi naţionale de reglementare, să garanteze standarde ridicate ale serviciilor universale şi publice în domeniul energiei electrice, protecţia consumatorilor vulnerabili şi eficienţa măsurilor privind protecţia consumatorilor prevăzute în anexa A;

(l) să publice recomandări, cel puţin pe bază anuală, cu privire la conformitatea tarifelor de furnizare cu dispoziţiile articolului 3;

(m) să garanteze accesul la datele privind consumul consumatorilor, precum şi aplicarea unui format armonizat în ceea ce priveşte datele privind consumul şi accesul la datele prevăzute la litera (h) din anexa A;

(n) să monitorizeze punerea în aplicare a regulilor privind rolurile şi responsabilităţile operatorilor de sisteme de transport, ale operatorilor de sisteme de distribuţie, furnizorilor şi consumatorilor, precum şi ale altor actori de pe piaţă în conformitate cu Regulamentul nr. 1228/2003;

(o) să monitorizeze investiţiile în capacităţile de producţie în raport cu siguranţa aprovizionării.

2. Alături de sarcinile care îi revin în temeiul alineatului (1), în cazul desemnării, în temeiul articolului 10, a unui operator independent de sistem, autoritatea de reglementare:

(a) monitorizează respectarea de către proprietarul sistemului de transport şi de către operatorul independent de sistem a obligaţiilor care le revin prevăzute la prezentul articol şi dispune aplicarea de sancţiuni în caz de nerespectare, în conformitate cu alineatul 3 litera (d);

(b) monitorizează relaţiile şi schimburile de informaţii dintre operatorul independent de reţea şi proprietarul sistemului de transport, pentru a se asigura de respectarea de către primul dintre aceştia a obligaţiilor sale, şi, în special, aprobă contracte şi acţionează ca autoritate de soluţionare a disputelor dintre cele două părţi cu privire la plângerile înaintate de oricare dintre acestea, în conformitate cu alineatul (7);

(c) fără a aduce atingere procedurii prevăzute la articolul 10 alineatul (2) litera (c) aprobă, în cazul primului plan de dezvoltare a reţelei prevăzut pentru zece ani, planul de investiţii şi planul multianual de dezvoltare a reţelei prezentat pe bază anuală de către operatorul independent de sistem;

(d) se asigură că tarifele de acces la reţea colectate de operatorii independenţi de sistem includ o remuneraţie pentru proprietarul reţelei sau proprietarii reţelei, care asigură o remuneraţie corespunzătoare a activelor reţelei şi a oricăror noi investiţii în cadrul acesteia;

(e) poate efectua inspecţii la sediul proprietarului sistemului de transport şi al operatorului independent de sistem.

(f) monitorizează utilizarea tarifelor de congestionare colectate de către operatorul independent de sistem în conformitate cu articolul 6 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2003 privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică[20].

3. Statele membre garantează faptul că autorităţilor de reglementare le sunt conferite competenţele care să le permită să-şi îndeplinească îndatoririle menţionate la alineatele (1) şi (2) în mod eficient şi rapid. În acest scop, autoritatea de reglementare are cel puţin următoarele competenţe:

(a) să emită decizii obligatorii pentru întreprinderile din domeniul energiei electrice;

(b) să desfăşoare, în cooperare cu autorităţile naţionale din domeniul concurenţei, investigaţii cu privire la funcţionarea pieţelor energiei electrice şi să decidă, în absenţa încălcării normelor în materie de concurenţă, asupra oricăror măsuri corespunzătoare şi proporţionale pentru promovarea unei concurenţe efective şi pentru asigurarea unei funcţionări adecvate a pieţei, inclusiv a centralelor electrice virtuale;

(c) să solicite întreprinderilor din domeniul energiei electrice toate informaţiile relevante în vederea îndeplinirii sarcinilor sale;

(d) să impună sancţiuni eficiente, adecvate şi cu caracter de descurajare asupra întreprinderilor din sectorul energiei electrice care nu îşi respectă obligaţiile care le revin în temeiul prezentei directive sau deciziile autorităţii de reglementare ori ale agenţiei;

(e) să aibă drepturi de investigare adecvate, precum şi competenţe relevante privind luarea de dispoziţii referitoare la soluţionarea litigiilor în temeiul alineatelor (7) şi (8);

(f) să aprobe măsurile de salvgardare menţionate la articolul 24.

4. Autorităţile de reglementare sunt responsabile de stabilirea sau de aprobarea, înainte de intrarea în vigoare, a termenilor şi condiţiilor pentru:

(a) tarifele de conectare şi acces la reţelele naţionale, inclusiv tarifele de transport şi distribuţie. Aceste tarife permit efectuarea investiţiilor necesare în reţele, într-un mod care să garanteze fiabilitatea acestora,

(b) furnizarea de servicii de echilibrare.

5. La stabilirea sau aprobarea tarifelor, autorităţile de reglementare garantează faptul că operatorilor de reţea li se conferă stimulentele corespunzătoare, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung, pentru a spori eficienţa, pentru a încuraja integrarea pieţei şi pentru a susţine activităţile de cercetare conexe.

6. Autorităţile de reglementare au competenţa de a solicita operatorilor de sisteme de transport şi de distribuţie, dacă este cazul, să modifice termenii şi condiţiile, inclusiv tarifele menţionate la prezentul articol, în scopul garantării proporţionalităţii acestora şi a aplicării lor într-un mod nediscriminatoriu.

7. Orice parte care doreşte să înainteze o contestaţie cu privire la un operator al unui sistem de transport sau de distribuţie, o poate înainta autorităţii de reglementare care, în calitate de autoritate de soluţionare a disputelor, emite o decizie în termen de două luni de la primire. Această perioadă poate fi prelungită cu două luni, în cazul în care autoritatea de reglementare are nevoie de informaţii suplimentare. Această perioadă poate fi prelungită cu acordul reclamantului. Decizia autorităţii de reglementare produce efecte obligatorii până la o eventuală hotărâre contrarie ca urmare a unui apel.

8. Orice parte care se consideră lezată şi care are dreptul de a contesta o decizie luată cu privire la metodologiile urmate în temeiul prezentului articol sau pe care autoritatea de reglementare este obligată să o consulte cu privire la metodologiile propuse poate, în termen de două luni de la publicarea deciziei sau a propunerii de decizie ori într-o perioadă de timp mai scurtă prevăzută de statele membre, să depună o contestaţie în vederea revizuirii respectivei decizii sau propuneri de decizie. Contestaţia nu are efect suspensiv.

9. Statele membre creează mecanisme eficiente şi adecvate de reglementare, control şi asigurarea transparenţei în scopul evitării abuzurilor de poziţie dominantă, în special în detrimentul consumatorilor, cât şi a oricăror comportamente agresive pe piaţă. Aceste mecanisme iau în considerare dispoziţiile tratatului, în special cele ale articolului 82.

10. Statele membre garantează luarea măsurilor adecvate, inclusiv a măsurilor administrative ori desfăşurarea procedurilor penale în conformitate cu legislaţiile naţionale corespunzătoare, împotriva persoanelor fizice sau juridice care se fac vinovate de nerespectarea normelor cu privire la confidenţialitate impuse de prezenta directivă.

11. Contestaţiile menţionate la alineatele (7) şi (8) nu aduc atingere exercitării dreptului de apel în temeiul legislaţiei comunitare şi naţionale.

12. Deciziile luate de autorităţile de reglementare se motivează.

13. Statele membre asigură existenţa la nivel naţional a mecanismelor adecvate care să garanteze că partea afectată de o decizie a autorităţii naţionale de reglementare are dreptul la apel în faţa unui organism independent.

14. Comisia poate adopta orientări privind punerea în aplicare de către autorităţile de reglementare a competenţelor prevăzute la prezentul articol. Această măsură, care are scopul de a modifica anumite elemente neesenţiale din prezenta directivă prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 27b alineatul (3).”

Articolul 22dRegimul de reglementare cu privire la aspectele transfrontaliere

1. Autorităţile de reglementare cooperează strâns şi se consultă reciproc, furnizând una alteia, cât şi agenţiei, informaţiile necesare îndeplinirii sarcinilor care le revin în temeiul prezentei directive. În ceea ce priveşte schimbul de informaţii, autoritatea destinatară garantează respectarea aceluiaşi nivel de confidenţialitate ca cel impus autorităţii emitente.

2. Autorităţile de reglementare cooperează cel puţin la nivel regional pentru a încuraja încheierea de acorduri operaţionale necesare în vederea asigurării unei gestionări optime a reţelei, pentru a dezvolta schimburile comune de energie electrică şi distribuirea capacităţii transfrontaliere, precum şi pentru a garanta un nivel minim al capacităţii de interconectare în interiorul regiunii, permiţând dezvoltarea unei concurenţe efective.

3. Agenţia decide cu privire la regimul de reglementare pentru infrastructura care leagă cel puţin două state membre:

(a) la solicitarea comună a autorităţilor naţionale de reglementare competente sau

(b) în situaţia în care autorităţile naţionale de reglementare competente nu au ajuns la un acord cu privire la regimul de reglementare adecvat în termen de şase luni de la data primirii de către ultima dintre ele a dosarului în cauză.

4. Comisia poate adopta orientări cu privire la obligaţia autorităţilor naţionale de reglementare de a coopera reciproc şi cu agenţia şi cu privire la situaţiile în care agenţia capătă competenţa de a decide în legătură cu regimul de reglementare pentru infrastructurile care leagă cel puţin două state membre. Aceste măsuri, care au scopul de a modifica anumite elemente neesenţiale din prezenta directivă prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 27b alineatul (3).

Articolul 22e Conformitatea cu orientările

1. Orice autoritate de reglementare şi Comisia pot solicita avizul agenţiei cu privire la conformitatea unei decizii luate de către o autoritate de reglementare cu orientările menţionate în prezenta directivă sau în Regulamentul (CE) nr. 1228/2003.

2. În termen de patru luni, agenţia îşi prezintă avizul atât autorităţii de reglementare care l-a solicitat sau, dacă este cazul, Comisiei, cât şi autorităţii de reglementare care a luat decizia în cauză.

3. În cazul în care autoritatea de reglementare care a luat decizia nu se conformează avizului agenţiei în termen de patru luni de la data primirii acestuia, agenţia informează Comisia.

4. Orice autoritate de reglementare poate informa Comisia în legătura cu situaţiile în care consideră că o decizie luată de o autoritate de reglementare nu este conformă cu orientările menţionate în prezenta directivă sau în Regulamentul (CE) nr. 1228/2003, în termen de două luni de la data respectivei decizii.

5. În cazul în care, în termen de două luni după ce a fost informată de către agenţie, în conformitate cu alineatul (3) sau de către o autoritate de reglementare, în conformitate cu alineatul (4) ori din proprie iniţiativă, în termen de trei luni de la data deciziei, Comisia consideră ca respectiva decizie luată de o autoritate de reglementare ridică îndoieli majore cu privire la compatibilitatea cu orientările menţionate în prezenta directivă sau în Regulamentul (CE) nr. 1228/2003, aceasta poate decide să iniţieze proceduri în consecinţă. Într-o astfel de situaţie, Comisia invită autoritatea de reglementare şi părţile să îşi prezinte observaţiile.

6. În cazul în care decide iniţierea procedurilor, în termen de maxim patru luni de la data acestei decizii, Comisia ia o decizie finală:

(a) de a nu ridica obiecţii împotriva deciziei autorităţii de reglementare;

sau

(b) de a solicita autorităţii de reglementare în cauză să îşi modifice sau să îşi retragă decizia, în cazul în care consideră că orientările nu au fost respectate.

7. În cazul în care Comisia nu a luat decizia de a iniţia procedurile sau nu a luat nicio decizie finală în cadrul termenului prevăzut la alineatele (5) şi, respectiv, (6), se consideră că nu au fost ridicate obiecţii împotriva deciziei autorităţii de reglementare.

8. Autoritatea de reglementare se conformează deciziei Comisiei de modificare sau de retragere a deciziei în termen de două luni şi informează Comisia în consecinţă.

9. Comisia adoptă orientări prin care se stabilesc detaliile procedurii care trebuie urmată la aplicarea prezentului articol. Această măsură, care are scopul de a modifica anumite elemente neesenţiale din prezenta directivă prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 27b alineatul (3).

Articolul 22f Evidenţa datelor

1. Statele membre solicită întreprinderilor de furnizare să păstreze la dispoziţia autorităţii naţionale de reglementare, a autorităţii naţionale din domeniul concurenţei şi a Comisiei, timp de cel puţin cinci ani, toate datele pertinente cu privire la tranzacţiile din cadrul contractelor de furnizare de energie electrică şi de derivate în domeniul energiei electrice cu clienţi angro şi cu operatori de sisteme de transport.

2. Datele cuprind detalii privind caracteristicile financiare, cum ar fi durata, regulile privind furnizarea şi decontarea, precum şi cantitatea, datele şi perioadele de executare, preţurile tranzacţiei, mijloacele de identificare ale consumatorului angro în cauză, cât şi detaliile specifice ale tuturor contractelor neîncheiate de furnizare a energiei electrice şi a derivatelor energetice.

3. Autoritatea de reglementare poate decide să pună la dispoziţia participanţilor pe piaţă elemente ale acestor informaţii, cu condiţia ca informaţiile sensibile din punct de vedere comercial privind actori individuali de pe piaţă sau privind tranzacţii individuale să nu fie divulgate. Prezentul alineat nu se aplică cu privire la informaţiile referitoare la instrumentele financiare care intră în sfera de aplicare a Directivei 2004/39/CE.

4. În scopul asigurării aplicării uniforme a prezentului articol, Comisia poate adopta orientări care să definească metodele şi modalităţile de păstrare a datelor, cât şi formatul şi conţinutul acestora. Aceste măsuri, care au scopul de a modifica anumite elemente neesenţiale din prezenta directivă prin completarea acesteia, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 27b alineatul (3).

5. În ceea ce priveşte tranzacţiile cu derivate energetice efectuate de întreprinderile de furnizare cu consumatori angro şi cu operatori de sisteme de transport, prezentul articol se aplică numai după adoptarea, de către Comisie, a orientărilor menţionate la alineatul (4).

6. Dispoziţiile prezentului articol nu creează obligaţii suplimentare faţă de autorităţile menţionate la alineatul (1) pentru entităţile care intră în sfera de aplicare a Directivei 2004/39/CE.

7. În cazul în care autorităţile menţionate la alineatul (1) au nevoie de acces la datele păstrate de entităţile care intră în sfera de aplicare a Directivei 2004/39/CE, autorităţile responsabile în temeiul prezentei directive furnizează autorităţilor menţionate la alineatul (1) respectivele date.

19. Articolul 23 se elimină.

20. Se inserează un nou articol 27b după cum urmează:

„Articolul 27b Comitetul

1. Comisia este asistată de un comitet.

2. În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 3 şi 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din aceasta.

3. În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1)-(4), precum şi articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispoziţiile articolului 8 din aceasta.”

21. La anexa A, se adaugă următoarele litere:

„(h) faptul că au la dispoziţie datele de consum ale acestora şi că pot acorda, prin înţelegere explicită şi în mod gratuit, oricărei întreprinderi care are o licenţă de furnizare, acces la datele sale de măsurare. Partea responsabilă cu gestionarea datelor este obligată să furnizeze întreprinderii aceste date. Statul membru alege formatul de prezentare a datelor şi procedura de acces a furnizorilor şi a consumatorilor la aceste date. Nu se pot percepe costuri suplimentare în sarcina consumatorului pentru acest serviciu.

(i) informarea corespunzătoare, în fiecare lună, cu privire la consumul real de energie electrică şi la costuri. Nu se pot percepe costuri suplimentare în sarcina consumatorului pentru acest serviciu.

(j) posibilitatea de a schimba furnizorul în orice moment al anului, iar contul consumatorului avut la furnizorul anterior este lichidat cel târziu la o lună după ultima furnizare din partea acestuia.”

Articolul 2 Transpunerea

(1) Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive cel târziu până la [18 luni de la intrarea în vigoare]. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispoziţiilor respective şi un tabel de corespondenţă între dispoziţiile respective şi prezenta directivă.

Prezentele dispoziţii se aplică de la [18 luni de la intrarea în vigoare].

Atunci când statele membre adoptă dispoziţiile respective, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2) Statele membre comunică Comisiei textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a […] zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Articolul 4

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, […]

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

[…]

[…]

[1] COM(2007) 1.

[2] În concluziile sale, Consiliul European decide stabilirea unui mecanism independent care să le permită autorităţilor naţionale de reglementare să coopereze şi să ia decizii privind problemele transfrontaliere importante, în timp ce raportul Vidal Quadras adoptat prevede că Parlamentul European „salută propunerea Comisiei de îmbunătăţire a cooperării dintre autorităţile naţionale de reglementare la nivel de UE, prin intermediul unei entităţi UE, ca mod de a promova o abordare mai europeană a reglementării privind aspectele transfrontaliere; subliniază că rolul Comisiei ar trebui să fie hotărâtor, fără a submina independenţa autorităţilor de reglementare; consideră că autorităţile de reglementare ar trebui să ia decizii privind chestiuni tehnice şi comerciale definite în mod special şi pe bază de informaţii, ţinând seama, acolo unde este cazul, de punctul de vedere al OST şi al altor părţi interesate relevante şi că aceste decizii ar trebui să fie obligatorii din punct de vedere juridic;”.

[3] COM(2005) 59.

[4] JO C , , p. .

[5] Astfel cum este definită la articolul 22 din Directiva 2003/55/CE şi la articolul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1228/2003.

[6] Se va ataşa o organigramă la expunerea de motive.

[7] De exemplu, în ceea ce priveşte energia electrică, este clar că stabilirea de coduri tehnice trebuie realizată pentru fiecare domeniu sincron în unele aspecte.

[8] JO C […], […], p. […].

[9] JO C […], […], p. […].

[10] JO C […], […], p. […].

[11] JO C […], […], p. […].

[12] JO L 176, 15.7.2003, p. 37.

[13] COM(2007) 1.

[14] Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu referitoare la perspectivele privind pieţele interne de gaz şi de energie electrică - COM(2006) 841.

[15] Comunicarea Comisiei „Anchetă sectorială în temeiul articolului 17 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 privind pieţele de gaz şi de energie electrică (raport final)” - SEC(2006) 1724.

[16] JO L 176, 15.7.2003, p. 1.

[17] JO L184, 17.7.1999, p. 23. Decizie, astfel cum a fost modificată prin Decizia 2006/512/CE (JO L 200, 22.7.2006, p. 11).

[18] JO L 145, 30.4.2004, p. 1.

[19] JO L 176, 15.7.2003, p. 1.

[20] JO L 176, 15.7.2003, p. 1.