15.1.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 10/83

1.1

Comunicarea face parte din programul Comisiei de sprijinire a obiectivului prevăzut de Strategia Lisabona conform căruia valoarea cheltuielilor UE pentru cercetare și dezvoltare ar trebui să ajungă la 3 % din PIB până în 2010, dintre care 2 % să provină din sectorul privat. Comunicarea se concentrează pe metodele de tip fiscal utilizate de statele membre pentru a stimula cercetarea și dezvoltarea în cadrul companiilor. Scopul comunicării este acela de a clarifica problema legalității stimulentelor fiscale pentru cercetare și dezvoltare în contextul legislației UE și de a orienta statele membre în privința celor mai bune practici. Prezenta comunicare este un răspuns binevenit la solicitarea CESE conform căreia: „Comunitatea ar trebui să încurajeze statele membre să creeze un cadru pentru legislațiile lor cu privire la obligațiile fiscale, astfel încât acestea să poată face mai mult pentru a stimula industria să investească în cercetare și dezvoltare” (1).

1.2

În secțiunea 3 din avizul menționat sunt descrise câteva exemple de bune practici. Cu toate acestea, trebuie să se recunoască faptul că există anumite limite pentru stimulentele care pot fi furnizate prin sistemul fiscal. Cu cât este mai ridicată taxarea profiturilor, cu atât mai mari pot fi stimulentele, în vreme ce impozite pe profit mai mici înseamnă mai puține stimulente. Cu cât sunt mai mari taxele sociale, cu atât mai mari sunt stimulentele sub formă de deduceri. Dacă o întreprindere nu este profitabilă, marja de manevră este mai redusă, întrucât ideea generală este aceea de a oferi deduceri din impozitul pe profit. În sfârșit, se înțelege de la sine că deducerile trebuie calculate pe baza investițiilor efective în cercetare și dezvoltare și nu ținând seama de planurile de viitor.

1.3

Recomandările de creare a unui sistem de stimulente includ și cerința de măsurare a eficienței fiecărui astfel de mecanism. Acest lucru este cu atât mai important în cazul întreprinderilor mari și profitabile, care ar putea foarte bine să-și repercuteze toate deducerile fiscale în rezultatele financiare în loc să le atribuie bugetului pentru cercetare și dezvoltare. Pentru a evita acest pericol moral, unele țări permit acordarea de stimulente numai pentru cheltuieli suplimentare pentru cercetare și dezvoltare, dar această politică poate fi riscantă, întrucât unul dintre efectele țintă importante ale acestor stimulente este acela de a reține activitățile de cercetare și dezvoltare în UE și de a evita delocalizarea lor. Astfel, un sistem eficient de evaluare pentru întreprinderile mari ar fi, probabil, mai benefic decât restrângerea deducerilor la cheltuielile suplimentare.

1.4

Cel mai important aspect al acestor programe este, de departe, modul în care pot sprijini dezvoltarea IMM-urilor specializate în cercetare și dezvoltare în primii ani ai existenței lor. Recomandările cuprind o gamă importantă de stimulente care includ deduceri fiscale suplimentare calculate ca multipli ai investițiilor în cercetare și dezvoltare, restituiri în caz de absență a profiturilor și scutiri de taxe sociale. Dat fiind rolul important al IMM-urilor în economia europeană, CESE recomandă ca fiecare stat membru să utilizeze combinația optimă de stimulente fiscale posibile pentru facilitarea supraviețuirii și creșterii IMM-urilor.

1.5

În acest context, Comitetul este surprins de faptul că în comunicare nu se face nici o referire la deducerile fiscale menite să ajute la formarea de capital pentru noile întreprinderi. Această chestiune este aprofundată la punctele 4.9-4.12. CESE recomandă extinderea comunicării, pentru a include în aceasta și formarea capitalului.

1.6

O altă chestiune de mare importanță pentru IMM-uri este regimul brevetelor și al acordării licențelor. Legislația nu este clară, iar, în ceea ce privește regimurile fiscale, există o anumită concurență între statele membre. CESE recomandă extinderea comunicării, pentru a include brevetele și acordarea de licențe.

1.7

Comunicarea aduce în discuție mai multe probleme în legătură cu care se poate interveni. Recomandările CESE sunt următoarele:

1.7.1

statele membre ar trebui să amelioreze utilizarea stimulentelor fiscale pentru cercetare și dezvoltare în cazul participanților industriali la proiecte de cercetare transnaționale.

1.7.2

statele membre ar trebui să exploreze modalități prin care costurile impuse de stat întreprinderilor noi specializate în cercetare și dezvoltare să poată fi reduse, după exemplul programului francez în favoarea tinerelor întreprinderi inovatoare (JEI), care s-a dovedit un succes.

1.7.3

în ceea ce privește organismele de cercetare private de interes public, statele membre ar trebui să adopte o abordare comună, astfel încât atât donațiile, cât și fondurile pentru cercetare să poată circula liber în interiorul UE.

1.7.4

mobilitatea transfrontalieră a cercetătorilor ar trebui încurajată prin acorduri între statele membre, prin care să se evite dubla impunere a misiunilor de scurtă durată.

1.7.5

Comisia este încurajată să creeze o structură comună pentru recunoașterea reciprocă a certificatelor de cercetare și dezvoltare în țările care le utilizează. În același timp, Comisia poate reflecta asupra necesității de astfel de certificate pe piața comună.

1.7.6

Comitetul salută propunerea Comisiei de a simplifica și de a moderniza normele de recuperare a TVA-ului de către entități private pentru cheltuieli pentru cercetare și dezvoltare efectuate în cadrul unor proiecte în parteneriat public-privat.

1.7.7

în sensul dezbaterii privind stimulentele fiscale și cercetarea-dezvoltarea, este esențial să se încerce formularea unei definiții fiscale valabile în întreaga UE pentru cercetare-dezvoltare și inovare. Acesta ar fi un pas înainte înspre crearea pieței comune.

1.8

Obiectivul Lisabona de 3 % din PIB a fost stabilit ținându-se seama de nivelul investițiilor în cercetare și dezvoltare în regiunile concurente. Trebuie remarcat faptul că, la nivel macroeconomic, economia UE nu este la fel de implicată în sectoarele industriale cu o componentă de cercetare și dezvoltare foarte puternică ca și țările concurente, cum sunt Japonia și SUA. Prin urmare, pe lângă stimularea cercetării și dezvoltării în sectorul privat, ar fi judicios să crească și investițiile publice în universități și în institute de cercetare cu finanțare publică. Proiectele de mediu ar trebui să furnizeze un stimul adecvat (2).

2.1

Contextul prezentei comunicări este Strategia Lisabona, care prevede creșterea investițiilor în cercetare și dezvoltare până la 3 % din PIB, din care 2 % să provină din sectorul privat, până în 2010. În 2005, Comisia și-a anunțat intenția de a promova un mediu fiscal mai coerent și mai favorabil cercetării și dezvoltării, recunoscând, în același timp, competența statelor membre în materia politicilor fiscale. (COM(2005) 488 și COM(2005) 532).

2.2

În cadrul Strategiei Lisabona au existat o serie de inițiative ale Comisiei menite să crească investițiile UE în cercetare și dezvoltare până 3 % din PIB, dezvoltând, în același timp, Spațiul european al cercetării. Există un efort de deblocare a potențialului european de cercetare, dezvoltare și inovare, care a culminat în cel de-al 7-lea Program-cadru. În avizele sale, CESE a îndemnat în mod constant Comisia și statele membre să înlăture barierele care frânează, cantitativ și calitativ, cercetarea și dezvoltarea europene, luând, în același timp, măsurile organizaționale, instituționale și financiare necesare pentru promovarea unei mase critice suficiente pentru activitatea de cercetare și dezvoltare în Europa.

2.3

Comunicarea furnizează orientări care să ajute statele membre să-și îmbunătățească tratamentul fiscal aplicat cercetării și dezvoltării și să elaboreze soluții coerente la problemele comune. Prin urmare, acesta nu este un program UE destinat unor proiecte sau obiective de cercetare și dezvoltare specifice, ci este un program prin care statele membre să promoveze cercetarea și dezvoltarea în sectorul privat și care va funcționa în măsura în care acesta, precum și fiecare întreprindere în parte, va fi stimulat să se angajeze în activități de cercetare și dezvoltare. Comunicarea este menită să ajute statele membre în trei moduri:

2.4

În acest domeniu al politicilor, se aplică metoda deschisă de coordonare. Decizia le aparține statelor membre. Orientările furnizate în comunicare sunt inspirate de cele mai bune practici observate în statele membre. O critică a politicilor statelor membre este în afara sferei de interes a prezentului aviz. În consecință, avizul se va limita la observații referitoare la orientări și la posibilele inițiative pentru viitor menționate la punctul 2.3 anterior.

3.1

Toate stimulentele fiscale pentru cercetare și dezvoltare aplicate de statele membre trebuie să fie conforme libertăților fundamentale prevăzute în tratat și principiului nediscriminării. Comisia consideră că restricțiile teritoriale, atât implicite, cât și explicite, sunt incompatibile cu libertățile prevăzute în tratat. Există indicii ample și coerente că restricțiile teritoriale la aplicarea stimulentelor pentru cercetare și dezvoltare nu vor fi acceptate de CJCE.

3.2

În principiu, normele privind ajutoarele de stat se aplică indiferent de forma pe care o iau aceste ajutoare, astfel încât stimulentele fiscale în discuție pot constitui ajutoare de stat. Cu toate acestea, stimulentele fiscale pentru cercetare și dezvoltare care nu sunt selective, respectiv care se aplică indiferent de forma sau mărimea întreprinderii și în orice sector, ar fi considerate măsuri generale și, astfel, ar fi tratate ca parte a regimului fiscal general al întreprinderilor.

3.3

Articolul 87 alineatul (3) litera (c) din tratat menționează că următoarele pot fi considerate compatibile cu piața comună: „ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități […] economice, în cazul în care acestea nu aduc modificări condițiilor schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun”. Comisia a adoptat un cadru pentru cercetare, dezvoltare și inovare pentru a stabili ce stimulente fiscale se poate considera că îndeplinesc condițiile din articolul menționat anterior. Acest cadru a fost stabilit în interes public, pentru a corecta ceea ce era perceput drept un neajuns al pieței în domeniul cercetării și dezvoltării.

3.4

La aplicarea cadrului, Comisia va ține seama de următoarele elemente ale acestuia:

În continuare, Comisia va presupune, pe baza informațiilor prezentate de statul membru, că stimulentul este menit să corecteze un neajuns al pieței, încurajând cheltuieli mai mari cu cercetarea și dezvoltarea din partea întreprinderilor.

3.5

Consiliul European a solicitat utilizarea metodei deschise de coordonare (MDC) în sprijinul elaborării de politici și, în continuare, a invitat Comitetul pentru cercetare științifică și tehnică (CREST) să supravegheze aplicarea acestei metode de sprijin. În comunicarea sa, Comisia se bazează în bună măsură pe raportul „Evaluare și proiectare a stimulentelor fiscale pentru cercetare și dezvoltare” al CREST din martie 2006.

3.6

Date fiind structurile economice și industriale, capacitatea de cercetare și dezvoltare, nivelul de investiții în acest domeniu și mediul fiscal general foarte variate, dozarea instrumentelor politice pentru cercetare și dezvoltare și pentru inovare diferă puternic de la un stat membru la altul. Majoritatea mecanismelor existente sunt de natură generală și circa jumătate dintre ele au un plafon superior. Aceasta este în favoarea IMM-urilor, întrucât nivelul cheltuielilor acestora nu este afectat, de obicei, de acest plafon. Circa o treime dintre stimulentele fiscale furnizează beneficii specifice pentru IMM-uri, iar un număr tot mai mare de astfel de mecanisme sunt destinate anume IMM-urilor tinere și inovatoare.

3.7

Cele trei tipuri de bază de stimulente fiscale sunt scutirile de impozite, subvențiile pentru cercetare și dezvoltare și creditele fiscale. Impactul stimulentelor utilizate de fiecare stat membru depinde de sistemul fiscal general. În funcție de scopul stimulentului, unele mecanisme se aplică cheltuielilor totale cu cercetarea și dezvoltarea, în vreme ce altele sunt aplicabile numai cheltuielilor suplimentare realizate grație acestor mecanisme. În alte cazuri, ambele tipuri de cheltuieli beneficiază de deduceri fiscale, dar la rate diferite. Generozitatea stimulentelor variază considerabil de la un stat membru la altul. Fiind forme de deduceri, acestea sunt, de asemenea, afectate de nivelul de impozitare a întreprinderilor.

3.8

Scutirea de impozit reprezintă o deducere de 100 % a cheltuielilor cu cercetarea și dezvoltarea din profitul impozabil. În cadrul acestui mecanism, fiecare EUR cheltuit pentru cercetare și dezvoltare poate fi dedus integral din impozit. În cazul în care cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea nu sunt 100 % deductibile, ele pot fi de obicei capitalizate în vederea amortizării ulterioare. Acest mecanism se aplică în general cheltuielilor de capital.

3.9

Subvențiile sunt utilizate pentru a permite deducerea a mai mult de 100 % din cheltuielile de cercetare și dezvoltare. În acest caz, se pot deduce, de obicei, între 125 % și 300 % din cheltuieli. De exemplu, la un impozit pe profit de 30 %, o întreprindere poate solicita o deducere de impozit de 3 000 EUR pentru fiecare 10 000 EUR cheltuiți pentru cercetare și dezvoltare. La o rată majorată de 50 %, întreprinderea poate solicita o deducere de 4 500 EUR pentru fiecare 10 000 EUR cheltuiți pentru cercetare și dezvoltare.

3.10

Atunci când stimulentul acordat este sub formă de credit fiscal, acesta ia forma unei restituiri de impozit sau a unei rambursări în numerar. Creditul se acordă în general în funcție de cuantumul impozitului datorat, dar atunci când nu este datorat nici un impozit, creditul se poate calcula ca procent din investiția în cercetare și dezvoltare. Un credit în numerar plătibil atunci când întreprinderea nu are profit poate constitui un aport financiar binevenit pentru întreprinderile tinere.

3.11

În vreme ce majoritatea mecanismelor, după cum s-a arătat, sunt legate de impozitul pe profit, alte mecanisme sunt legate de taxele și contribuțiile sociale sau de impozitul pe venitul persoanelor fizice. Acestea diminuează costurile cu personalul implicat în cercetare, cu efect imediat, reducând astfel cea mai importantă componentă a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare. Acest tip de mecanisme au cel mai puternic efect acolo unde taxele sociale sunt mari.

3.12

Pentru a se adresa întreprinderilor în situație de pierdere fiscală, cum sunt IMM-urile tinere și inovatoare, opțiunile variază între scutirea de impozite pe salarii, rambursarea impozitului pe profit, creditele fiscale pentru cercetare și dezvoltare și reportarea nelimitată a pierderii în vederea deducerii ulterioare a impozitului pe profit.

3.13

În 2004, Franța a fost prima țară din UE care a introdus un stimulent fiscal specific pentru a sprijini tinerele întreprinderi inovatoare (JEI). Scopul este acela de a stimula cercetarea în sectorul privat și de a crea o creștere reală prin reducerea costurilor de înființare suportate de noile întreprinderi orientate înspre cercetare și inovare. Stimulentele includ scutirea de impozit pe profit pentru primii trei ani în care întreprinderea realizează profit, urmată de o reducere la 50 % a acestui impozit pentru următorii doi ani. În afară de aceasta, întreprinderea este scutită timp de opt ani de plata contribuțiilor sociale pentru personalul înalt calificat. Participarea la mecanismul JEI depinde de mai multe criterii de eligibilitate.

3.14

Pe baza experienței obținute în urma aplicării stimulentelor fiscale pentru cercetare și dezvoltare în cincisprezece state membre, comunicarea conchide că statele membre ar trebui:

3.15

În ceea ce privește proiectarea mecanismelor, statele membre ar trebui să-și definească în mod clar obiectivele:

3.16

Dincolo de domeniul de aplicare a stimulentelor pentru cercetare și dezvoltare pentru întreprinderi, comunicarea mai ridică o serie de probleme conexe descrise ca orientări pentru măsuri de interes comun și beneficiu reciproc. Poziția CESE cu privire la aceste chestiuni este prezentată în secțiunea 5 următoare.

4.1

Orientările furnizează o serie amplă de opțiuni pentru promovarea cercetării și dezvoltării cu ajutorul stimulentelor. CESE încurajează toate statele membre să adapteze aceste orientări la situația particulară a fiecăruia, pentru a crea mecanisme favorabile cercetării și dezvoltării. Metoda deschisă de coordonare, facilitată de CREST și bazată pe Strategia Lisabona, ar trebui să ofere tuturor statelor membre posibilitatea de a aplica cele mai bune practici.

4.2

Impulsul furnizat de stimulentele fiscale pentru cercetare și dezvoltare va varia în funcție de mărimea întreprinderii (mare, IMM sau întreprindere nou înființată).

4.3

În multe state membre, stimulentele fiscale pentru investițiile în cercetare și dezvoltare sunt relativ recente, astfel că efectul asupra marilor întreprinderi nu poate fi încă evaluat cu acuratețe. În unele cazuri, este posibil ca scutirile de impozite să se regăsească în rezultatele financiare mai curând decât în bugetul departamentului de cercetare-dezvoltare. De aici apare interesul anumitor state membre de a oferi stimulente mai mari pentru investițiile suplimentare. În același timp, statele membre au interesul de a păstra cercetarea și dezvoltarea pe teritoriul propriu, astfel că stimulentele directe vor încuraja întreprinderile să-și mențină activitățile de cercetare și dezvoltare acolo unde se află deja.

4.4

Întreprinderile mari au o masă critică de ingineri și cercetători mai mare și, în consecință, sunt mai în măsură să-și delocalizeze activitățile. Dacă, spre exemplu, statele membre decid să utilizeze stimulente fiscale pentru a păstra pe teritoriul propriu locurile de muncă din domeniul software-ului, cel mai puternic stimulent ar fi ca toate costurile asociate să fie deductibile 100 %, conform punctului 3.8 anterior.

4.5

IMM-urile nu au resursele marilor întreprinderi și, astfel, presiunea financiară este mai mare pentru ele. Opțiunile adoptate de unele state membre de a acorda subvenții mai mari și de a stabili plafoane superioare peste nivelul investițiilor IMM-urilor în cercetare și dezvoltare le furnizează acestora mai multă flexibilitate financiară pentru investițiile în acest domeniu.

4.6

Însă stimulentele fiscale au potențialul cel mai ridicat pentru întreprinderile noi, ceea ce este foarte important, întrucât aceste întreprinderi sunt elemente vitale în promovarea spiritului antreprenorial și a inovării. Inovațiile din domeniul serviciilor, precum și cele din știință și tehnologie vin adesea dinspre companiile nou înființate. Departamentele de cercetare și dezvoltare din întreprinderile mai vechi par adesea mai bine adaptate pentru înlocuirea și îmbunătățirea produselor mai curând decât pentru invenții și inovații. Noile întreprinderi care exploatează invențiile din știință și tehnologie sunt vitale, pentru că, dacă supraviețuiesc dificultăților din faza de început (din nefericire, cele mai multe întreprinderi mici nu supraviețuiesc), acestea se pot dezvolta și pot deveni fie IMM-uri creatoare de bogăție, fie achiziții de valoare pentru întreprinderi mai mari. Bugetele pentru fuziuni și achiziții ale multor întreprinderi din domenii tehnologice pot fi la fel de importante ca și bugetele lor pentru cercetare și dezvoltare. Într-adevăr, multe întreprinderi mari din domenii tehnologice și-au creat „brațe” investiționale după modelul capitalului de risc.

4.7

Întrucât achiziționarea de întreprinderi mici de către cele mari este o trăsătură a economiei antreprenoriale, este firesc ca tranzacțiile să fie cât mai transparente și mai neutre din punct de vedere fiscal. Aceasta înseamnă că taxele de ieșire pentru fondatori și întreprinzători ar trebui să fie minime și că întreprinderile cumpărătoare nu ar trebui să fie obligate la plata unor penalități care să ducă la denaturarea concurenței.

4.8

Deși stimulentele pentru cercetare și dezvoltare pot fi adecvate pentru noile întreprinderi inovatoare (JEI) din sectorul tehnologic, și stimulentele generale pentru întreprinderi noi sunt la fel de importante, pentru că astfel de stimulente încurajează formarea de noi întreprinderi în toate sectoarele industriale, contribuind astfel la creșterea globală a economiilor statelor membre.

4.9

În contextul stimulentelor fiscale generale pentru încurajarea creării de noi întreprinderi, comunicarea este ciudat de discretă în ceea ce privește impozitele pe capital. Problema pentru o întreprindere nouă este cum să-și asigure finanțarea inițială. Așa-numitele fonduri de capital de risc nu sunt foarte dornice să se implice în întreprinderi nou înființate, astfel că fondurile de demarare provin de obicei de la investitori privați, de la investitori individuali de tip „business angels” sau de la prieteni sau rude ale fondatorului/fondatorilor. Regimul impozitului pe capital aplicabil acestor investitori este un ingredient vital în crearea de întreprinderi.

4.10

Regatul Unit are un sistem de stimulente fiscale destul de bine dezvoltat și care ar putea servi de exemplu în domeniu. Investițiile pot fi realizate direct prin „Enterprise Investment Scheme” (Programul de investiții în întreprinderi — EIS) sau prin „Venture Capital Trust” (Fondul de capital-risc — VCT), care este un dispozitiv de investiții colective cotat pe „Alternative Investment Market” (Piața de investiții alternative — AIM). Întreprinderile trebuie să îndeplinească anumite criterii de eligibilitate pentru a se califica pentru oricare dintre cele două mecanisme.

4.11

În cazul amândurora, o parte din suma investită se poate deduce din impozitul de venit: 20 % (EIS) sau 30 % (VCT). Câștigurile de capital realizate după o perioadă de calificare pentru acest avantaj sunt scutite de impozit pe capital. Nu se plătește impozit pe venit pentru dividendele VCT și nu se plătesc drepturi de succesiune pentru bunurile deținute de un investitor VCT. Dacă avantajele fiscale nu ar trebui să constituie niciodată motivul pentru a realiza o investiție, aceste mecanisme compensează, în schimb, în mod semnificativ riscurile investiției într-o întreprindere nouă. Ele au reușit, de altfel, să-și atingă obiectivul de a-i ajuta pe întreprinzătorii britanici să adune fonduri.

4.12

O omisiune importantă în această comunicare este lipsa orientărilor în ceea ce privește brevetele și acordarea de licențe. Există o anumită confuzie în ceea ce privește legislația și există indicii de concurență între statele membre în materie de regim fiscal al brevetelor. CESE propune extinderea comunicării, pentru a include brevetele și acordarea de licențe.

5.1

Comitetul sprijină propunerea ca statele membre să abordeze problema obstacolelor din calea proiectelor de cercetare transnaționale, între altele, prin îmbunătățirea utilizării stimulentelor fiscale pentru cercetare și dezvoltare pentru întreprinderile industriale.

5.2

Comitetul încurajează statele membre să exploreze modalități prin care costurile impuse de stat întreprinderilor noi specializate în cercetare și dezvoltare să poată fi reduse, după exemplul programului francez JEI, care s-a dovedit un succes.

5.3

În comunicare, se remarcă faptul că, deși în UE există câteva fundații de cercetare private de interes public care lucrează pentru dezvoltarea cunoașterii științifice prin finanțarea cercetării, în special în cadrul universităților, alte regiuni, cum este SUA, au un număr mult mai mare de astfel de fundații. Se pare că atât donațiile făcute de persoane private și de corporații (care ar trebui să beneficieze de scutiri de impozit pe venit sau pe profit), cât și fluxul ulterior al fondurilor înspre cercetarea propriu-zisă sunt inhibate de obstacole formale și informale. Comitetul sprijină propunerea ca statele membre să elaboreze o abordare comună, astfel încât atât donațiile, cât și fondurile de cercetare să circule liber în cadrul UE.

5.4

Mobilitatea transfrontalieră a cercetătorilor ar trebui încurajată prin acorduri între statele membre, prin care să se evite dubla impunere a misiunilor de scurtă durată. Statele membre sunt, de asemenea, încurajate să extindă aceste acorduri la țări din jurul UE, cum ar fi Ucraina, Israel sau Turcia, care sunt implicate în schimburile semnificative în materie de cercetare și dezvoltare cu UE.

5.5

Unele state membre permit întreprinderilor să solicite un certificat de recunoaștere a capacității lor de a efectua activități de cercetare și dezvoltare. În unele state membre, organismele publice care lucrează în domeniul cercetării și dezvoltării primesc automat un astfel de certificat. Pentru a facilita recunoașterea reciprocă a acestor certificate, Comisia va propune o posibilă structură comună. Acesta pare un pas rațional pentru statele care utilizează astfel de certificate.

5.6

Comisia a identificat temeri acolo unde întreprinderile publice și private interacționează în domeniul cercetării și dezvoltării, din cauza problemelor create de recuperarea TVA-ului pentru cheltuielile de cercetare și dezvoltare realizate de întreprinderi private. Propunerea Comisiei de simplificare și modernizare a normelor și a aplicării lor este binevenită.

5.7

În sfârșit, Comisia afirmă că, pe termen lung, este de dorit să se ajungă la o definiție fiscală valabilă în întreaga UE a cercetării și dezvoltării și a inovării și să se acorde cheltuielilor aferente un tratament favorabil în cadrul bazei consolidate comune pentru impozitul pe profit. Acesta ar fi un pas înainte înspre realizarea deplină a pieței comune.