Numai textele originale CEE-ONU au efect juridic în temeiul dreptului public internațional. Situația și data intrării în vigoare ale prezentului regulament trebuie verificate în cea mai recentă versiune a documentului de situație CEE-ONU TRANS/WP.29/343, disponibil la adresa:

Regulamentul nr. 10 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Dispoziții uniforme privind omologarea vehiculelor în ceea ce privește compatibilitatea electromagnetică

3.1.1. Cererea de omologare a unui tip de vehicul cu privire la compatibilitatea lui electromagnetică se depune de către constructorul vehiculului.

3.1.3. Constructorul vehiculului întocmește o listă în care se descriu toate sistemele sau subansamblurile electrice/electronice relevante, versiunile de caroserie, variantele de material din care este confecționată caroseria, dispunerea generală a cablajelor, variantele de motor, tipul de circulație prevăzut – pe partea stângă sau pe partea dreaptă –, precum și tipurile de ampatament. Sistemele sau subansamblurile electrice/electronice relevante sunt cele care pot emite radiații semnificative în bandă îngustă sau largă și/sau cele care sunt implicate în funcțiile cu rol în imunitate ale vehiculului (a se vedea punctul 2.12).

3.1.4. Un vehicul reprezentativ pentru tipul care urmează să fie omologat este selectat din această listă în urma acordului comun dintre constructor și autoritatea competentă. Alegerea vehiculului se face pe baza sistemelor electrice/electronice oferite de constructor. Din lista respectivă se pot selecta unul sau mai multe vehicule, în cazul în care constructorul și autoritatea competentă consideră, de comun acord, că prezența unor sisteme electrice/electronice diferite poate avea un efect negativ semnificativ asupra compatibilității electromagnetice în comparație cu primul vehicul reprezentativ selectat.

3.1.5. Selecția vehiculului (vehiculelor) în conformitate cu punctul 3.1.4 de mai sus se limitează la combinațiile vehicul/sisteme electrice sau electronice destinate producției efective.

3.1.6. Constructorul poate anexa la cerere un raport privind încercările efectuate. Orice astfel de date furnizate pot fi utilizate de autoritatea de omologare în scopul întocmirii fișei de comunicare pentru omologarea de tip.

3.1.7. În cazul în care serviciul tehnic responsabil cu încercările de omologare efectuează el însuși aceste încercări, atunci se pune la dispoziție un vehicul reprezentativ pentru tipul care urmează să fie omologat, în conformitate cu punctul 3.1.4.

3.1.8. Pentru vehicule din categoriile M, N și O, constructorul vehiculului trebuie să furnizeze date privind benzile de frecvență, nivelurile de putere, pozițiile antenei și dispozițiile privind instalarea emițătoarelor de radiofrecvență, chiar dacă vehiculul nu este echipat cu un astfel de emițător la data omologării. Aceste informații trebuie să facă referire la toate serviciile mobile de radiocomunicații instalate în mod normal pe vehicule. Aceste informații trebuie să fie publicate după omologarea de tip.

Constructorii de vehicule trebuie să furnizeze dovezi care să ateste că funcționarea vehiculului nu este afectată negativ de astfel de instalații de emițătoare.

3.2.1. Aplicabilitatea prezentului regulament pentru subansamblurile electrice/electronice (SAE):

3.2.2. Cererea de omologare a unui tip de SAE din punct de vedere al compatibilității sale electromagnetice se depune de către constructorul vehiculului sau de producătorul SAE.

3.2.4. Constructorul poate anexa la cerere un raport privind încercările efectuate. Orice astfel de date furnizate pot fi utilizate de autoritatea de omologare în scopul întocmirii fișei de comunicare pentru omologarea de tip.

3.2.5. Dacă serviciul tehnic responsabil cu încercarea de omologare efectuează el însuși încercarea, atunci trebuie să i se prezinte un eșantion de sistem SAE, reprezentativ pentru tipul ce urmează să fie omologat, dacă este necesar, după discuția cu producătorul în ceea ce privește, de exemplu, variantele posibile ale dispunerii, numărului componentelor, numărului senzorilor. Dacă serviciul tehnic consideră necesar, poate selecta un eșantion suplimentar.

3.2.6. Eșantionul (eșantioanele) trebuie să fie marcate, în mod clar și de neșters, cu marca de fabrică sau marca comercială a producătorului și cu denumirea tipului.

3.2.7. După caz, ar trebui să se identifice toate restricțiile privind utilizarea. Toate restricțiile de acest tip se menționează în anexele 2B și/sau 3B.

3.2.8. SAE care sunt introduse pe piață ca piese de schimb nu au nevoie de omologare de tip în cazul în care sunt marcate clar ca piese de schimb cu ajutorul unui număr de identificare și în cazul în care, pe de o parte, sunt identice cu piesa corespunzătoare fabricată de producătorul echipamentului original (OEM) pentru un vehicul deja omologat și, pe de altă parte, provin de la același producător care a fabricat și această piesă.

3.2.9. Componentele vândute drept echipamente postvânzare și destinate instalării pe autovehicule nu trebuie omologate de tip dacă nu sunt legate de funcții cu implicații asupra imunității (a se vedea punctul 2.12). În acest caz, producătorul trebuie să elibereze o declarație conform căreia SAE îndeplinește cerințele prezentului regulament și, în special, limitele definite la punctele 6.5, 6.6, 6.8 și 6.9.

De-a lungul perioadei de tranziție, care se termină la 4 noiembrie 2008, persoana sau entitatea juridică responsabilă cu introducerea pe piață a unui astfel de produs trebuie să transmită toate informațiile relevante și/sau un eșantion serviciului tehnic, care va stabili dacă echipamentul are sau nu implicații asupra imunității. Rezultatul inspecției trebuie făcut public în termen de trei săptămâni și nu necesită încercări suplimentare. În același termen, serviciul tehnic trebuie să elibereze un document conform cu exemplul oferit în anexa 3C. În cazul în care există incertitudini și dacă serviciul tehnic refuză eliberarea unui certificat în conformitate cu anexa 3C, producătorul trebuie să depună o cerere pentru omologarea de tip a produsului său.

Constructorul vehiculului are libertatea de a alege una din următoarele proceduri alternative de omologare de tip a unui vehicul.

O configurație de vehicul poate fi omologată direct, prin respectarea dispozițiilor prevăzute la punctul 6 din prezentul regulament. Dacă constructorul vehiculului alege această procedură de omologare, nu este necesară încercarea separată a sistemelor electrice/electronice sau a SAE.

4.1.1.2. Omologarea unui tip de vehicul prin încercarea separată a SAE individuale

Un constructor de vehicule poate obține omologarea vehiculului atunci când demonstrează autorității de omologare că toate sistemele electrice/electronice sau SAE relevante (a se vedea punctul 3.1.3 din prezentul regulament) au fost omologate în conformitate cu prezentul regulament și au fost instalate cu respectarea tuturor condițiilor stabilite în acesta.

4.1.1.3. Un constructor poate obține omologarea în temeiul prezentului regulament dacă vehiculul nu are echipamente de tipul celor supuse încercărilor de imunitate sau emisie. Pentru astfel de omologări nu sunt necesare încercări.

Omologarea de tip se poate acorda unui SAE destinat montării pe orice tip de vehicul (omologare de componentă) sau pe un tip anume sau pe mai multe tipuri de vehicul, la cererea constructorului SAE (omologare de unitate tehnică separată).

4.1.3. SAE care sunt concepute să funcționeze ca emițătoare de radiofrecvență și a căror omologare nu a fost acordată în cadrul omologării unui constructor de vehicule, trebuie să fie însoțite de instrucțiuni de instalare corespunzătoare.

4.2.1.1. Dacă vehiculul reprezentativ îndeplinește cerințele de la punctul 6 din prezentul regulament, trebuie acordată omologarea de tip.

4.2.1.2. În anexa 3A este prezentat un model de fișă de comunicare pentru omologarea de tip.

4.2.2.1. Dacă sistemul (sistemele) SAE reprezentativ(e) îndeplinește (îndeplinesc) cerințele de la punctul 6 din prezentul regulament, trebuie acordată omologarea de tip.

4.2.2.2. În anexa 3B este prezentat un model de fișă de comunicare pentru omologarea de tip.

4.2.3. Pentru elaborarea fișelor de comunicare specificate la punctul 4.2.1.2 sau 4.2.2.2 de mai sus, autoritatea competentă a părții contractante care acordă omologarea poate folosi un raport întocmit sau aprobat fie de un laborator autorizat, fie în conformitate cu dispozițiile prezentului regulament.

4.3. Omologarea sau refuzul omologării unui tip de vehicul sau SAE în conformitate cu prezentul regulament trebuie notificată părților la acord care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe conforme cu modelul din anexa 3A sau 3B la prezentul regulament, însoțită de fotografii și/sau scheme la o scară corespunzătoare furnizate de solicitant într-un format mai mic sau egal cu A4 (210 × 297 mm) sau pliat pentru a atinge dimensiunile formatului menționat.

5.1. Fiecărui vehicul sau SAE omologat de tip i se alocă un număr de omologare. Primele două cifre ale acestui număr (în prezent 03) indică seria de amendamente care corespund celor mai recente modificări tehnice esențiale aduse regulamentului în momentul acordării omologării. O parte contractantă nu poate atribui același număr de omologare unui alt tip de vehicul sau SAE.

O marcă de omologare descrisă la punctul 5.3 de mai jos trebuie fixată pe fiecare vehicul care este conform cu un tip omologat în temeiul prezentului regulament.

O marcă de omologare descrisă la punctul 5.3 de mai jos trebuie fixată pe fiecare SAE care este conform cu un tip omologat în temeiul prezentului regulament.

Nu este necesară nicio marcă de omologare pentru sistemele electrice/electronice montate din fabricație pe vehicule care sunt omologate ca unități.

5.3. Pe fiecare vehicul conform cu tipul omologat în temeiul prezentului regulament trebuie fixată o marcă de omologare internațională, într-un loc vizibil și ușor accesibil, precizat în fișa de comunicare a omologării. Această marcă conține:

5.3.1. un cerc în interiorul căruia este înscrisă litera „E” urmată de numărul specific al țării care a acordat omologarea (2);

5.3.2. numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, o liniuță și numărul de omologare la dreapta cercului menționat la punctul 5.3.1.

5.4. În anexa 1 la prezentul regulament se prezintă un exemplu de marcă de omologare de tip.

5.5. Nu este necesar ca marcajele aplicate pe SAE în conformitate cu punctul 5.3 de mai sus să fie vizibile atunci când SAE se instalează pe vehicul.

6.1.1. Un vehicul și sistemul (sistemele) electronic(e)/electric(e) sau SAE al(e) acestuia trebuie proiectate, construite și montate astfel încât, în condiții normale de utilizare, să permită vehiculului să fie conform cu cerințele prezentului regulament.

6.1.1.1. Un vehicul trebuie supus încercărilor privind emisiile radiate și imunitatea la perturbații radiate. Pentru omologarea de tip a vehiculelor nu este necesară efectuarea de încercări pentru emisii conduse sau pentru imunitate la perturbații conduse.

6.1.1.2. SAE este (sunt) supus(e) unor încercări privind emisiile radiate și conduse, precum și în ceea ce privește imunitatea la perturbații radiate și conduse.

6.1.2. Înainte de încercare, serviciul tehnic trebuie să elaboreze, în colaborare cu producătorul, un plan de încercare care să prevadă cel puțin următoarele puncte: modul de operare, funcția (funcțiile) stimulată (stimulate), funcția (funcțiile) monitorizată (monitorizate), criteriul (criteriile) de admitere/respingere și emisiile prevăzute.

6.2. Specificații privind radiațiile electromagnetice în bandă largă produse de vehicule

Radiația electromagnetică generată de vehiculul reprezentativ pentru tipul lui se măsoară prin metoda descrisă în anexa 4. Metoda de măsurare se definește de către constructorul vehiculului, de comun acord cu serviciul tehnic.

6.2.2. Limitele de omologare de tip pentru radiațiile electromagnetice în bandă largă generate de vehicule

6.2.2.1. În cazul în care măsurătorile se efectuează cu ajutorul metodei descrise în anexa 4, folosind o distanță de 10,0 ± 0,2 m între vehicul și antenă, limitele sunt de 32 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 30-75 MHz și de 32-43 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 75-400 MHz, această limită crescând logaritmic la frecvențe de peste 75 MHz, astfel cum se arată în apendicele 2. În banda de frecvențe de 400-1 000 MHz, limita rămâne constantă la 43 dB microvolți/m.

6.2.2.2. În cazul în care măsurătorile se efectuează cu ajutorul metodei descrise în anexa 4, folosind o distanță de 3,0 ± 0,05 m între vehicul și antenă, limitele sunt de 42 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 30-75 MHz și de 42-53 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 75-400 MHz, această limită crescând logaritmic la frecvențe de peste 75 MHz, astfel cum se arată în apendicele 3. În banda de frecvențe de 400-1 000 MHz, limita rămâne constantă la 53 dB microvolți/m.

6.2.2.3. Valorile măsurate în cazul unui vehicul reprezentativ pentru tipul lui, exprimate în dB microvolți/m, trebuie să fie sub limitele de omologare de tip.

6.3. Specificații privind radiațiile electromagnetice în bandă îngustă produse de vehicule

Radiația electromagnetică generată de vehiculul reprezentativ pentru tipul lui se măsoară prin metoda descrisă în anexa 5. Metoda de măsurare se definește de către constructorul vehiculului, de comun acord cu serviciul tehnic.

6.3.2. Limitele de omologare de tip pentru radiațiile electromagnetice în bandă îngustă generate de vehicule

6.3.2.1. În cazul în care măsurătorile se efectuează cu ajutorul metodei descrise în anexa 5, folosind o distanță de 10,0 ± 0,2 m între vehicul și antenă, limitele sunt de 22 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 30-75 MHz și de 22-33 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 75-400 MHz, această limită crescând logaritmic la frecvențe de peste 75 MHz, astfel cum se arată în apendicele 4. În banda de frecvențe de 400-1 000 MHz, limita rămâne constantă la 33 dB microvolți/m.

6.3.2.2. În cazul în care măsurătorile se efectuează cu ajutorul metodei descrise în anexa 5, folosind o distanță de 3,0 ± 0,05 m între vehicul și antenă, limitele sunt de 32 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 30-75 MHz și de 32-43 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 75-400 MHz, această limită crescând logaritmic la frecvențe de peste 75 MHz, astfel cum se arată în apendicele 5. În banda de frecvențe de 400-1 000 MHz, limita rămâne constantă la 43 dB microvolți/m.

6.3.2.3. Valorile măsurate în cazul unui vehicul reprezentativ pentru tipul lui, exprimate în dB microvolți/m, trebuie să fie sub limitele de omologare de tip.

6.3.2.4. Fără a aduce atingere limitelor definite la punctele 6.3.2.1, 6.3.2.2 și 6.3.2.3 din prezenta anexă, în cazul în care, în etapa inițială descrisă la punctul 1.3 din anexa 5, forța semnalului măsurată la antena radio a vehiculului cu ajutorul unui detector de valoare medie este mai mică de 20 dB microvolți în banda de frecvențe de 76-108 MHz, se consideră că vehiculul respectă limitele pentru radiațiile electromagnetice în bandă îngustă și că nu mai este necesar să se efectueze alte încercări.

6.4. Specificații privind imunitatea vehiculelor la interferențele electromagnetice radiate

Încercarea imunității la radiații electromagnetice a vehiculului reprezentativ pentru tipul său se efectuează prin metoda descrisă în anexa 6.

6.4.2. Limitele de omologare de tip pentru imunitatea la radiațiile electromagnetice a vehiculului

6.4.2.1. În cazul în care pentru efectuarea testelor se folosește metoda descrisă în anexa 6, intensitatea câmpului este de 30 V/m în valoare efectivă în peste 90 % din banda de frecvențe de 20-2 000 MHz și de cel puțin 25 V/m în valoare efectivă în întreaga gamă de frecvențe de 20-2 000 MHz.

6.4.2.2. Se consideră că vehiculul reprezentativ pentru tipul său este conform cu cerințele privind imunitatea atunci când, în cursul încercărilor efectuate în conformitate cu anexa 6, nu se constată nicio degradare a „funcțiilor cu implicații pentru imunitate”.

6.5. Specificații privind interferența electromagnetică în bandă largă generată de SAE.

Radiația electromagnetică generată de un SAE reprezentativ pentru tipul său se măsoară prin metoda descrisă în anexa 7.

6.5.2. Limite de omologare de tip pentru radiațiile electromagnetice în bandă largă generate de SAE

6.5.2.1. În cazul în care măsurătorile se efectuează cu ajutorul metodei descrise în anexa 7, limitele sunt de 62-52 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 30-75 MHz – această limită scăzând logaritmic la frecvențe de peste 30 MHz – și de 52-63 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 75-400 MHz – această limită crescând logaritmic la frecvențe de peste 75 MHz –, astfel cum se arată în apendicele 6. În banda de frecvențe de 400-1 000 MHz, limita rămâne constantă la 63 dB microvolți/m.

6.5.2.2. Valorile măsurate pentru un SAE reprezentativ pentru tipul său, exprimate în dB microvolți/m, trebuie să fie sub limitele de omologare de tip.

6.6. Specificații privind radiațiile electromagnetice în bandă îngustă generate de SAE

Radiația electromagnetică generată de un SAE reprezentativ pentru tipul său se măsoară prin metoda descrisă în anexa 8.

6.6.2. Limite de omologare de tip pentru radiațiile electromagnetice în bandă îngustă generate de SAE

6.6.2.1. În cazul în care măsurătorile se efectuează cu ajutorul metodei descrise în anexa 8, limitele sunt de 52-42 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 30-75 MHz – această limită scăzând logaritmic la frecvențe de peste 30 MHz – și de 42-53 dB microvolți/m în banda de frecvențe de 75-400 MHz – această limită crescând logaritmic la frecvențe de peste 75 MHz –, astfel cum se arată în apendicele 7. În banda de frecvențe de 400-1 000 MHz, limita rămâne constantă la 53 dB microvolți/m.

6.6.2.2. Valorile măsurate pentru un SAE reprezentativ pentru tipul său, exprimate în dB microvolți/m, trebuie să fie sub limitele de omologare de tip.

Imunitatea la radiații electromagnetice a unui SAE reprezentativ pentru tipul său se încearcă prin metoda (metodele) aleasă (alese) din cele descrise în anexa 9.

6.7.2.1. În cazul în care pentru efectuarea încercărilor se folosesc metodele descrise în anexa 9, nivelurile stabilite pentru încercările de imunitate sunt următoarele: 60 V/m pentru metoda de încercare cu ghid de unde tip bandă de 150 mm, 15 V/m pentru metoda de încercare cu ghid de unde tip bandă de 800 mm, 75 V/m pentru metoda de încercare cu celule – mod electromagnetic transversal (TEM), 60 mA pentru metoda de încercare cu injecție de curent în fascicul (BCI) și 30 V/m pentru metodele de încercare în câmp liber în peste 90 % din banda de frecvențe de 20-2 000 MHz, precum și de cel puțin 50 V/m pentru metoda de încercare cu ghid de unde tip bandă de 150 mm, 12,5 V/m pentru metoda de încercare cu ghid de unde tip bandă de 800 mm, 62,5 V/m pentru metoda de încercare în celule TEM, 50 mA pentru metoda de încercare cu injecție de curent în fascicul (BCI) și 25 V/m pentru metodele de încercare în câmp liber în întreaga bandă de frecvențe de 20-2 000 MHz.

6.7.2.2. Se consideră că SAE reprezentativ pentru tipul său este conform cu cerințele privind imunitatea atunci când, în cursul încercărilor efectuate în conformitate cu anexa 9, nu se constată nicio degradare a „funcțiilor cu implicații pentru imunitate”.

6.8. Specificații privind imunitatea la perturbațiile tranzitorii transmise prin conducție de-a lungul liniilor de alimentare

Încercarea de imunitate a unui SAE reprezentativ pentru tipul său se efectuează prin metoda (metodele) conformă (conforme) cu standardul ISO 7637-2, ediția a doua, 2004, descrisă (descrise) în anexa 10, în funcție de nivelurile de încercare indicate în tabelul 1.

Încercarea privind emisiile unui SAE reprezentativ pentru tipul său se efectuează prin metoda (metodele) conformă (conforme) cu standardul ISO 7637-2, ediția a doua, 2004, descrisă (descrise) în anexa 10, în funcție de nivelurile de încercare indicate în tabelul 2.

6.10.1. În cazul în care un vehicul sau un sistem electric/electronic sau un SAE nu include un oscilator electronic cu frecvența de funcționare mai mare de 9 kHz, se consideră că este conform cu prevederile de la punctul 6.3.2 sau 6.6.2 și cu prevederile anexelor 5 și 8.

6.10.2. Vehiculele care nu sunt prevăzute cu sisteme electrice/electronice cu „funcții cu implicații pentru imunitate” nu trebuie supuse în mod necesar încercărilor de imunitate la perturbațiile radiate și se consideră că sunt conforme cu prevederile punctului 6.4 și cu cele ale anexei 6 la prezentul regulament.

6.10.3. SAE care nu au funcții cu implicații pentru imunitate nu trebuie supuse în mod necesar încercărilor pentru imunitatea la perturbațiile radiate și se consideră că sunt conforme cu prevederile punctului 6.7 și cu cele ale anexei 9 la prezentul regulament.

Pentru vehiculele prevăzute cu pneuri, caroseria/șasiul vehiculului poate fi considerat(ă) ca o structură izolată din punct de vedere electric. Forțe electrostatice semnificative în raport cu mediul exterior al vehiculului se produc numai la intrarea sau ieșirea unui ocupant în și din vehicul. Având în vedere că în aceste momente vehiculul este staționar, nu este necesară nici o încercare de omologare de tip pentru descărcarea electrostatică.

SAE care nu sunt comutate, care nu conțin comutatoare sau nu includ sarcini inductive nu trebuie supuse în mod necesar încercărilor pentru emisii conduse și sunt considerate conforme cu punctul 6.9.

6.10.6. Pierderea funcției receptoarelor în timpul încercării de imunitate, atunci când semnalul de încercare se situează în interiorul lărgimii de bandă a receptorului (banda de excludere RF), astfel cum se specifică pentru serviciul/produsul specific de radiocomunicație în cauză în standardul internațional armonizat privind CEM, nu constituie neapărat un criteriu de respingere.

6.10.7. Emițătoarele de radiofrecvență se supun încercărilor în modul emisie. Emisiile dorite (de exemplu, cele provenite de la sistemele de transmisie de radiofrecvențe) care se situează în interiorul lărgimii de bandă necesare și emisiile din afara benzii nu sunt luate în considerare în sensul prezentului regulament. Emisiile neesențiale fac obiectul prezentului regulament.

6.10.7.1. „Lărgimea de bandă necesară”: pentru o clasă de emisii dată, lărgimea benzii de frecvențe care este suficientă pentru a asigura transmiterea de informații la viteza și de calitatea necesare în condițiile specificate [articolul 1 punctul 1 152 din regulamentele privind radiocomunicațiile ale Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (ITU)].

6.10.7.2. „Emisii în afara benzii”: emisiile pe o frecvență sau pe frecvențe imediat în afara lungimii de bandă necesare care rezultă din procesul de modulație, dar care exclud emisiile neesențiale (articolul 1 punctul 1 144 din regulamentele privind radiocomunicațiile ale ITU).

6.10.7.3. „Emisii neesențiale”: fiecare proces de modulație generează semnale suplimentare nedorite. Acestea sunt denumite „radiații neesențiale”. Radiațiile neesențiale sunt radiații la o frecvență sau la frecvențe situate în exteriorul benzii de frecvențe necesare, al căror nivel poate fi redus fără a fi afectată transmiterea de informații. Radiațiile neesențiale includ radiațiile armonice, radiațiile parazite, produsele de intermodulație și produsele frecvențelor de mixare, dar exclud emisiile în afara benzii (articolul 1 punctul 1 145 din regulamentele privind radiocomunicațiile ale ITU).

7. MODIFICAREA SAU PRELUNGIREA OMOLOGĂRII DE TIP A UNUI VEHICUL CA URMARE A ADĂUGĂRII SAU ÎNLOCUIRII UNUI SAE

7.1. Atunci când un constructor de vehicule a obținut omologarea de tip pentru o configurație de vehicul și dorește să introducă în aceasta un sistem electric/electronic ori un SAE suplimentar sau unul care să înlocuiască un sistem sau un SAE existent care a fost deja omologat în temeiul prezentului regulament și care urmează să fie instalat în conformitate cu toate condițiile stabilite corespunzătoare, omologarea vehiculului poate fi prelungită fără efectuarea altor încercări suplimentare. Sistemul electric/electronic sau SAE suplimentar sau de înlocuire se consideră a fi un echipament al vehiculului, în scopul conformității producției.

7.2. În cazul în care echipamentul (echipamentele) suplimentar(e) sau de înlocuire nu a(u) fost omologat(e) în temeiul prezentului regulament și se consideră că este necesară efectuarea de încercări, întregul vehicul va fi considerat ca fiind conform atunci când se poate demonstra că echipamentul (echipamentele) nou (noi) sau modificat(e) îndeplinesc cerințele relevante de la punctul 6 sau atunci când se poate demonstra, în cadrul unei încercări comparative, că echipamentul nou nu va afecta negativ conformitatea tipului de vehicul.

7.3. Adăugarea de către constructorul vehiculului, la un vehicul omologat, de echipamente standard casnice sau de birou, cu excepția echipamentelor de comunicații mobile, care sunt conforme cu alte regulamente și care sunt instalate, înlocuite sau înlăturate în conformitate cu recomandările constructorilor echipamentelor și ai vehiculului nu anulează omologarea vehiculului. Aceasta nu îi împiedică pe constructorii de vehicule să monteze echipamente de comunicații cu respectarea regulilor de instalare stabilite de constructorul vehiculului și/sau de producătorul (producătorii) unor astfel de echipamente de comunicații. La solicitarea autorității responsabile cu încercarea, constructorul vehiculului trebuie să furnizeze dovada că performanța vehiculului nu este afectată negativ de astfel de emițătoare. Aceasta poate fi o declarație potrivit căreia nivelurile de putere și configurația sunt adecvate astfel încât nivelurile de imunitate impuse de prezentul regulament asigură o protecție suficientă când se face numai transmisie, adică excluzând operațiunile de transmisie legate de încercările specificate la punctul 6. Prezentul regulament nu autorizează folosirea unui emițător de comunicații în cazul în care se aplică alte cerințe privind astfel de echipamente sau utilizarea lor.

Procedurile de conformitate a producției sunt conforme cu cele stabilite în apendicele 2 din acord (E/ECE/324-E/ECE/TRANS/505/Rev.2), cu următoarele cerințe:

8.3.1. dacă se verifică conformitatea unui vehicul, a unei componente sau a unui SAE prelevat din serie, producția se consideră conformă cu cerințele prezentului regulament, în ceea ce privește interferențele electromagnetice produse în bandă largă și interferențele electromagnetice produse în bandă îngustă, dacă nivelurile măsurate nu depășesc cu mai mult de 2 dB (25 %) limitele de referință prevăzute la punctul 6.2.2.1, 6.2.2.2., 6.3.2.1. și 6.3.2.2. (după caz);

8.3.2. dacă se verifică conformitatea unui vehicul, a unei componente sau a unui SAE prelevat din serie, producția se consideră conformă cu cerințele prezentului regulament în ceea ce privește imunitatea la radiații electromagnetice dacă SAE al vehiculului nu prezintă nicio degradare legată de comanda directă a vehiculului, care ar putea fi observată de conducătorul auto sau de alt participant la trafic, când vehiculul se află în starea definită la punctul 4 din anexa 6 și este supus acțiunii unui câmp, exprimat în V/m, cu intensitate de până la 80 % din limitele de referință prevăzute la punctul 6.4.2.1 de mai sus;

8.3.3. la verificarea conformității unei componente sau a unei unități tehnice separate prelevate dintr-o serie, producția se declară conformă cu cerințele prezentului regulament în ceea ce privește imunitatea la perturbații și emisii conduse, dacă respectiva componentă sau unitate tehnică separată nu prezintă nici o degradare a performanțelor „funcțiilor cu implicații pentru imunitate” până la nivelurile indicate la punctul 6.8.1 și nu depășește nivelurile indicate la punctul 6.9.1.

9.1. Omologarea acordată pentru un tip de vehicul, componentă sau unitate tehnică separată în temeiul prezentului regulament se poate retrage dacă nu se respectă cerințele prevăzute la punctul 6 de mai sus sau dacă rezultatele încercărilor prevăzute la punctul 6 de mai sus sunt negative pentru vehiculele selectate.

9.2. În cazul în care o parte la acord care aplică prezentul regulament retrage o omologare acordată anterior, aceasta informează imediat celelalte părți contractante care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare în conformitate cu modelul din anexele 3A și 3B la prezentul regulament.

Dacă titularul unei omologări încetează definitiv producția unui tip de vehicul sau a unui SAE omologat în conformitate cu prezentul regulament, acesta informează în acest sens autoritatea care a acordat omologarea, care, la rândul ei, informează celelalte părți ale Acordului din 1958 care aplică prezentul regulament printr-o fișă de comunicare conformă cu modelul din anexele 3A și 3B la prezentul regulament.

11. MODIFICAREA ȘI PRELUNGIREA OMOLOGĂRII DE TIP A UNUI VEHICUL SAU A UNUI SAE

11.1. Orice modificare a tipului de vehicul sau SAE se comunică departamentului administrativ care a acordat omologarea tipului de vehicul. Departamentul poate să:

11.2. Avizul de confirmare a omologării sau de refuz al omologării, însoțit de menționarea modificărilor, se comunică prin procedura menționată la punctul 4 de mai sus părților la acordul care aplică prezentul regulament.

11.3. Autoritatea competentă care acordă prelungirea omologării atribuie prelungirii un număr de serie și informează cu privire la aceasta celelalte părți ale Acordului din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare care corespunde modelului indicat în anexele 3A și 3B la prezentul regulament.

12.1. Începând cu data oficială a intrării în vigoare a seriei 03 de amendamente, niciuna dintre părțile contractante care aplică prezentul regulament nu refuză acordarea de omologări CEE în temeiul prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 03 de amendamente.

12.2. După 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 03 de amendamente, părțile contractante care aplică prezentul regulament acordă omologări numai cu condiția ca tipul de vehicul, componentă sau unitate tehnică separată care urmează să fie omologată să îndeplinească cerințele prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 03 de amendamente.

12.3. Părțile contractante care aplică prezentul regulament nu refuză acordarea de prelungiri ale omologărilor acordate în temeiul seriei precedente de amendamente la prezentul regulament.

12.4. Începând cu 48 de luni de la data intrării în vigoare a seriei 03 de amendamente la prezentul regulament, părțile contractante care aplică prezentul regulament pot refuza prima înmatriculare națională (prima punere în circulație) a unui tip de vehicul, componentă sau unitate tehnică separată care nu îndeplinește cerințele din seria 03 de amendamente la prezentul regulament.

13. NUMELE ȘI ADRESELE SERVICIILOR TEHNICE CARE EFECTUEAZĂ ÎNCERCĂRILE DE OMOLOGARE, PRECUM ȘI ALE DEPARTAMENTELOR ADMINISTRATIVE

Părțile semnatare la acordul din 1958 care aplică prezentul regulament trebuie să comunice Secretariatului General al Organizației Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice responsabile cu efectuarea încercărilor de omologare și cele ale departamentelor administrative care acordă omologări și cărora le sunt trimise formularele, emise în alte țări, care atestă omologarea, prelungirea, refuzul sau retragerea omologării.

(1) În conformitate cu anexa 7 la Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3), (documentul TRANS/WP.29/Rev.1/Amend. 2, modificat ultima dată prin Amend. 4).

(2) 1 pentru Germania, 2 pentru Franța, 3 pentru Italia, 4 pentru Țările de Jos, 5 pentru Suedia, 6 pentru Belgia, 7 pentru Ungaria, 8 pentru Republica Cehă, 9 pentru Spania, 10 pentru Serbia și Muntenegru, 11 pentru Regatul Unit, 12 pentru Austria, 13 pentru Luxemburg, 14 pentru Elveția, 15 (vacant), 16 pentru Norvegia, 17 pentru Finlanda, 18 pentru Danemarca, 19 pentru România, 20 pentru Polonia, 21 pentru Portugalia, 22 pentru Federația Rusă, 23 pentru Grecia, 24 pentru Irlanda, 25 pentru Croația, 26 pentru Slovenia, 27 pentru Slovacia, 28 pentru Bielorus, 29 pentru Estonia, 30 (vacant), 31 pentru Bosnia și Herțegovina, 32 pentru Letonia, 33 (vacant), 34 pentru Bulgaria, 35 (vacant), 36 pentru Lituania, 37 pentru Turcia, 38 (vacant), 39 pentru Azerbaidjan, 40 pentru Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, 41 (vacant), 42 pentru Comunitatea Europeană (Omologările se acordă de către statele membre utilizându-se simbolurile ECE individuale ale acestora), 43 pentru Japonia, 44 (vacant), 45 pentru Australia, 46 pentru Ucraina, 47 pentru Africa de Sud, 48 pentru Noua Zeelandă, 49 pentru Cipru, 50 pentru Malta, 51 pentru Republica Coreea, 52 pentru Malaysia, 53 pentru Thailanda, 54 și 55 (libere), 56 pentru Muntenegru, 57 (liber) și 58 pentru Tunisia. Numerele ulterioare se atribuie altor țări în ordinea cronologică în care acestea ratifică sau aderă la Acordul privind adoptarea specificațiilor tehnice uniforme pentru vehicule cu roți, echipamente și componente care pot fi montate sau folosite la vehicule cu roți și condițiile pentru recunoașterea reciprocă a omologărilor acordate pe baza acestor specificații, iar numerele astfel atribuite se comunică părților contractante la Acord de către Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite.

Apendicele 1

Lista standardelor vizate de prezentul regulament

1.	CISPR 12 „Vehicule, nave cu motor și utilaje acționate de motoare cu aprindere prin scânteie – Caracteristici ale perturbațiilor radioelectrice – Limite și metode de măsurare”, ediția a cincea, 2001

2.	CISPR 16-1-4 „Specificații pentru aparate și metode de măsurare a perturbațiilor radioelectrice și a imunității – Partea 1: Aparate de măsurat perturbațiile radioelectrice și imunitatea”, ediția 1.1.2004.

3.	CISPR 25 „Limite și metode de măsurare a caracteristicilor perturbațiilor radioelectrice pentru protecția receptoarelor utilizate la bordul vehiculelor”, ediția a doua, 2002.

4.	ISO 7637-1 „Vehicule rutiere – Perturbații electrice conduse și prin cuplaj – Partea 1: Definiții și considerații generale”, ediția a doua, 2002.

5.	ISO 7637-2 „Vehicule rutiere – Perturbații electrice conduse și prin cuplaj – Partea 2: Transmisia perturbațiilor electrice tranzitorii conduse de-a lungul liniilor de alimentare, numai la vehiculele cu tensiune de alimentare nominală de 12 V sau de 24 V”, ediția a doua, 2004.

6.	ISO-EN 17025 „Cerințe generale privind competența laboratoarelor de încercări și de etalonare”, prima ediție 1999.

ISO 11451 „Vehicule rutiere – Perturbații electrice produse de energia electromagnetică radiată în bandă îngustă – metode de încercare a vehiculelor”:

Partea 1:

Generalități și definiții (ISO 11451-1, ediția a treia, 2005);

Partea 2:

Surse de radiație în exteriorul vehiculului (ISO 11451-2, ediția a treia, 2005);

Partea 4:

Injecție de curent în fascicul (BCI) (ISO 11451-4, prima ediție, 1995).

ISO 11452 „Vehicule rutiere – Perturbații electrice produse de energia electromagnetică radiată în bandă îngustă – metode de încercare a componentelor”:

Partea 1:

Generalități și definiții (ISO 11452-1, ediția a treia, 2005);

Partea 2:

Cameră anecoică (ISO 11452-2, ediția a doua, 2004);

Partea 3:

Celulă în mod electromagnetic transversal (TEM) (ISO 11452-3, ediția a treia, 2001);

Partea 4:

Injecție de curent în fascicul (BCI) (ISO 11452-4, ediția a treia, 2005);

Partea 5:

Ghid de undă tip bandă (ISO 11452-5, ediția a doua, 2002).

9.	Regulamentul privind radiocomunicațiile al UIT, ediția 2001.

ANEXA 2A

FIȘĂ DE INFORMAȚII

Pentru omologarea de tip a unui vehicul în ceea ce privește compatibilitatea electromagnetică

Următoarele informații sunt furnizate în trei exemplare și includ un cuprins.

Orice desen este furnizat la o scară corespunzătoare și cu suficiente detalii, în format A4 sau împăturit în format A4.

Fotografiile, după caz, sunt suficient de detaliate.

În cazul în care sistemele, componentele sau elementele tehnice izolate au comenzi electronice, se furnizează informații privind performanța acestora.

DISPOZIȚII GENERALE

1.	Marca (denumirea comercială a constructorului): …

Tipul: …

3.	Categoria vehiculului: …

4.	Denumirea și adresa constructorului: … Denumirea și adresa reprezentantului autorizat, după caz: …

5.	Adresa (adresele) fabricii (fabricilor) de asamblare: …

CARACTERISTICI GENERALE DE CONSTRUCȚIE ALE VEHICULULUI

6.	Fotografie (fotografii) și/sau desen(e) ale unui vehicul reprezentativ: …

7.	Amplasarea și dispunerea motorului: …

MOTORUL

8.	Constructorul: …

9.	Codul motorului, alocat de constructor și înscris pe motor: …

10.	Motor cu ardere internă: …

11.	Principiul de funcționare: aprindere prin scânteie/aprindere prin comprimare, patru timpi/doi timpi (1)

12.	Numărul și dispunerea cilindrilor: …

13.	Mod de alimentare cu combustibil: …

14.	Prin injecție cu combustibil (numai în cazul aprinderii prin scânteie): da/nu (1)

15.	Unitatea de comandă electronică: …

16.	Marca (mărcile): …

17.	Descrierea sistemului: …

18.	Prin injecție cu combustibil (numai în cazul aprinderii prin scânteie): da/nu (1)

19.	Sistemul electric: …

20.	Tensiune nominală: … V, punere la masă pozitivă/negativă (1)

21.	Generator:

22.

Tip: …

23.	Aprinderea: …

24.	Marca (mărcile): …

25.	Tip (tipuri): …

26.	Principiul de funcționare: …

27.	Sistemul de alimentare cu GPL: da/nu (1)

28.	Unitatea electronică de control al motorului pentru alimentarea cu GPL: …

29.	Marca (mărcile): …

30.	Tip (tipuri): …

31.	Sistemul de alimentare cu GN: da/nu (1)

32.	Unitatea electronică de control al motorului pentru alimentarea cu GN:

33.	Marca (mărcile): …

34.	Tip (tipuri): …

35.	Motorul electric: …

36.	Tipul (înfășurare, excitație): …

37.	Tensiunea de funcționare: … Motoare cu alimentare cu gaz (în cazul sistemelor cu o structură diferită, furnizați informațiile echivalente)

38.	Unitatea de comandă electronică (UCE):

39.	Marca (mărcile): …

40.	Tip (tipuri): …

TRANSMISIA

41.	Tip (mecanică, hidraulică, electrică etc.): …

42.	Descriere succintă a componentelor electrice/electronice (după caz): …

SUSPENSIA

43.	Descriere succintă a componentelor electrice/electronice (după caz): …

DIRECȚIA

44.	Descriere succintă a componentelor electrice/electronice (după caz): …

FRÂNELE

45.	Sistem antiblocare (ABS): da/nu/opțional (1)

46.	Pentru vehiculele cu sisteme antiblocare, descrierea funcționării sistemului (inclusiv a oricărei componente electronice), schema electrică, schema circuitului hidraulic sau pneumatic: …

CAROSERIA

47.	Tipul caroseriei: …

48.	Materiale utilizate și metode de construcție: …

49.	Parbriz și alte geamuri:

50.	O scurtă descriere a componentelor electrice/electronice ale mecanismului macaralei (dacă există): …

51.	Oglinzi retrovizoare (starea fiecărei oglinzi): …

52.	O scurtă descriere a componentelor electronice (dacă există) ale sistemului de reglare: …

53.	Centuri de siguranță și/sau alte sisteme de reținere: …

54.	Descriere succintă a componentelor electrice/electronice (după caz): …

55.	Suprimarea paraziților radioelectrici: …

56.	Descriere și desene/fotografii ale formelor și materialelor constitutive ale părții de caroserie care formează compartimentul motor și ale părții habitaclului care este cea mai apropiată de acesta: …

57.	Desene sau fotografii care să indice amplasarea componentelor metalice situate în compartimentul motor (de exemplu, aparate de încălzire, roată de rezervă, filtru de aer, mecanism de direcție etc.): …

58.	Tabel și desen care să prezinte echipamentele de antiparazitare: …

59.	Detalii privind valoarea nominală a rezistenței în curent continuu și, în cazul cablurilor de aprindere rezistive, detalii privind rezistența lor nominală pe metru: …

DISPOZITIVE DE ILUMINARE ȘI SEMNALIZARE LUMINOASĂ

60.	Descriere succintă a componentelor electrice/electronice, altele decât lămpi (după caz): …

DIVERSE

61.	Dispozitive de prevenire a utilizării neautorizate a vehiculului:

62.	Descriere succintă a componentelor electrice/electronice (după caz): …

63.

Tabel privind instalarea și utilizarea emițătoarelor de radiofrecvență în vehicul(e), după caz (a se vedea punctul 3.1.8 din prezentul regulament):

benzi de frecvență (Hz)

puterea maximă la ieșire (W)

poziția antenei pe vehicul,

condiții specifice de instalare și/sau utilizare

64.	Vehicul echipat cu sistem radar cu rază scurtă de acțiune în banda de frecvențe de 24 GHz: da/nu/opțional (1)

Solicitantul omologării de tip trebuie să mai furnizeze următoarele informații, după caz:

Apendicele 1:

O listă cu marca (mărcile) și tipul (tipurile) tuturor componentelor electrice și/sau electronice aflate sub incidența prezentului regulament (a se vedea punctele 2.9 și 2.10 din prezentul regulament), care nu au fost cuprinse în liste anterioare.

Apendicele 2:

Scheme sau un desen care prezintă dispunerea generală a componentelor electrice și/sau electronice (aflate sub incidența prezentului regulament), precum și a cablajelor.

Apendicele 3:

Descrierea vehiculului selectat să reprezinte tipul:

tipul de caroserie: …

cu volanul pe dreapta sau pe stânga: …

ampatament: …

Apendicele 4:

Raportul (rapoartele) de încercare relevante furnizate de constructor, de la un laborator de încercări acreditat în conformitate cu ISO 17025 și recunoscut de autoritatea de omologare în scopul întocmirii certificatului de omologare de tip.

(1) A se tăia mențiunile necorespunzătoare.

ANEXA 2B

FIȘĂ DE INFORMAȚII

pentru omologarea de tip a unui subansamblu electric/electronic în ceea ce privește compatibilitatea electromagnetică

Următoarele informații sunt furnizate, după caz, în trei exemplare și trebuie să fie însoțite de o listă a elementelor incluse. Orice desen este furnizat la o scară corespunzătoare și cu suficiente detalii, în format A4 sau împăturit în format A4. Fotografiile, după caz, sunt suficient de detaliate.

În cazul în care sistemele, componentele sau unitățile tehnice separate au comenzi electronice, se furnizează informații privind performanța acestora.

1.	Marca (denumirea comercială a constructorului): …

Tipul: …

3.	Mijloace de identificare a tipului, dacă sunt prezente pe componenta/unitatea tehnică separată (1):

3.1.	Amplasarea mărcii respective: …

4.	Denumirea și adresa constructorului: … Denumirea și adresa reprezentantului autorizat, după caz: … …

5.	În cazul componentelor și al unităților tehnice separate, amplasarea și metoda de aplicare a mărcii de omologare: … …

6.	Adresa (adresele) fabricii (fabricilor) de asamblare: …

7.	Acest SAE se omologhează ca o componentă/unitate tehnică separată (2)

8.	Orice restricție privind utilizarea și condițiile de montare: …

9.	Tensiunea nominală a sistemului electric: …V, punere la masă pozitivă/negativă (2)

Apendicele 1:

Descrierea SAE ales ca reprezentativ pentru tip [schema electronică și lista principalei componente care formează SAE (de exemplu marca și tipul microprocesorului, cristal piezoelectric etc.)].

Apendicele 2:

(1) În cazul în care mijlocul de identificare a tipului conține caractere nerelevante pentru descrierea tipurilor de componente sau unități tehnice separate incluse în prezenta fișă de informații, aceste caractere se reprezintă în documentație prin simbolul „?” (de exemplu, ABC??123??).

(2) Se taie mențiunea care nu corespunde.

ANEXA 4

Metodă de măsurare a emisiilor electromagnetice în bandă largă produse de vehicule

1. DISPOZIȚII GENERALE

1.1. Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se aplică exclusiv vehiculelor.

1.2. Metodă de încercare

Această încercare este destinată măsurării emisiilor în bandă largă generate de sistemele electrice sau electronice montate pe vehicul (de exemplu sistemul de aprindere sau motoarele electrice).

Dacă nu se menționează altfel în prezenta anexă, încercarea se efectuează în conformitate cu CISPR 12 (amendamentul 1, ediția a cincea, 2005).

2. STAREA VEHICULULUI ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

2.1. Motorul

Motorul trebuie să se afle în funcțiune în conformitate cu clauza 5.3.2 din CISPR 12 (amendamentul 1, ediția a cincea, 2005).

2.2. Alte sisteme ale vehiculului

Toate echipamentele care pot genera emisii în bandă largă, care pot fi activate permanent de conducătorul auto sau de pasager, ar trebui să funcționeze la sarcina maximă (de exemplu, motoarele ștergătoarelor de parbriz sau ventilatoarele). Claxonul și motoarele geamurilor electrice sunt excluse întrucât nu sunt utilizate în mod continuu.

3. LOCUL MĂSURĂTORILOR

3.1. În locul cerințelor precizate în CISPR 12 (amendamentul 1, ediția a cincea, 2005) pentru vehicule din categoria L, suprafața de încercare poate fi orice amplasament care respectă condițiile indicate în figura 1 din apendicele 1 la prezenta anexă. În acest caz, echipamentul de măsurare trebuie să fie situat în afara părții indicate în figurile 1 și 2 din apendicele la prezenta anexă.

3.2. Se poate folosi o cameră de încercare închisă, dacă se poate găsi o corelație între rezultatele obținute în camera de încercare închisă și cele obținute în aer liber. Camera de încercare închisă nu trebuie să respecte cerințele referitoare la dimensiuni din cazul încercării în aer liber, în afară de distanța de la antenă la vehicul și de înălțimea antenei.

4. CERINȚE PRIVIND ÎNCERCAREA

4.1. Limitele se aplică pe întreg domeniul de frecvențe de 30-1 000 MHz, pentru măsurări efectuate într-o cameră semianecoică sau într-un spațiu de încercare în aer liber.

4.2. Măsurătorile pot fi efectuate fie cu detectoare de semivârf, fie cu detectoare de valoare de vârf. Limitele indicate la punctele 6.2 și 6.5 din prezentul regulament sunt pentru detectoarele de semivârf. În cazul în care sunt utilizate detectoarele de vârf, se aplică un factor de corecție de 20 dB astfel cum este definit în CISPR 12 (amendamentul 1, ediția a cincea, 2005).

4.3. Măsurători

Serviciul tehnic efectuează încercări la intervalele precizate în standardul CISPR 12 (amendamentul 1, ediția a cincea, 2005) în banda de frecvențe 30-1 000 MHz.

Ca posibilitate alternativă, în cazul în care constructorul furnizează, pentru întregul domeniu de frecvențe, măsurători provenite de la un laborator de încercări acreditat în conformitate cu părțile aplicabile din ISO 17025 (ediția întâi, 1999) și recunoscut de autoritatea de omologare, serviciul tehnic poate împărți domeniul de frecvențe în 14 benzi de frecvență, și anume 30-34, 34-45, 45-60, 60-80, 80-100, 100-130, 130-170, 170-225, 225-300, 300-400, 400-525, 525-700, 700-850, 850-1 000 MHz și efectua încercări la cele 14 frecvențe care produc cele mai mari niveluri de emisii în fiecare bandă de frecvență, pentru a confirma faptul că vehiculul îndeplinește cerințele din prezenta anexă.

În cazul în care limita este depășită în timpul încercării, trebuie efectuate investigații pentru a se asigura că acest lucru se datorează vehiculului și nu radiațiilor ambiante.

4.4. Valori înregistrate

Valoarea maximă a înregistrărilor privind limita (polarizare orizontală și verticală, amplasarea antenei pe partea stângă și pe partea dreaptă a vehiculului) în fiecare din cele 14 benzi de frecvență trebuie considerată ca fiind înregistrarea caracteristică la frecvența la care au fost efectuate măsurătorile.

Apendice

Figura 1

Suprafață orizontală netedă, fără reflexie electromagnetică.

Limitele suprafeței sunt definite de o elipsă.

Figura 2

Poziția antenei față de vehicul

ANEXA 5

Metodă de măsurare a interferenȚelor electromagnetice în bandă îngustă produse de vehicule

1. DISPOZIȚII GENERALE

1.1. Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se aplică exclusiv vehiculelor.

1.2. Metodă de încercare

Această încercare este destinată măsurării emisiilor în bandă îngustă care ar putea fi produse de sisteme pe bază de microprocesoare sau de altă surse în bandă îngustă.

Dacă nu se precizează altfel în prezenta anexă, încercarea se efectuează în conformitate cu CISPR 12 (amendamentul 1, ediția a cincea, 2005) sau cu CISPR 25 (ediția a doua, 2002).

1.3. Într-o primă etapă, se măsoară nivelurile de emisii în banda de frecvență FM (de la 76 la 108 MHz) la antena radio a vehiculului, cu un detector de valoare medie. Dacă nu se depășește nivelul specificat la punctul 6.3.2.4 din prezentul regulament, vehiculul este considerat ca respectând limitele privind interferențele electromagnetice prevăzute de prezenta anexă și nu este nevoie să se efectueze încercarea completă.

1.4. Ca o posibilitate alternativă, în cazul vehiculelor din categoria L, locul în care se efectuează măsurătoarea poate fi ales în conformitate cu punctele 3.1 și 3.2 din anexa 4.

2. STAREA VEHICULULUI ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

2.1. Comutatorul de contact trebuie să fie în poziția „pornit”. Motorul trebuie sa fie oprit.

2.2. Toate sistemele electronice ale vehiculului trebuie să fie în modul normal de funcționare, iar vehiculul trebuie să fie staționat.

2.3. Toate echipamentele care pot fi activate permanent de către conducătorul vehiculului sau de către pasager și care încorporează oscilatoare interne > 9 kHz sau semnale repetitive sunt în stare normală de funcționare.

3. CERINȚE PRIVIND ÎNCERCAREA

3.1. Limitele se aplică pe întreg domeniul de frecvențe de 30-1 000 MHz, pentru măsurări efectuate într-o cameră semianecoică sau într-un spațiu de încercare în aer liber.

3.2. Măsurătorile se efectuează cu ajutorul unui detector de valoare medie.

3.3. Măsurători

Serviciul tehnic efectuează încercări la intervalele precizate în standardul CISPR 12 (amendamentul 1, ediția a cincea, 2005) în plaja de frecvențe 30-1 000 MHz.

În cazul în care limita este depășită în timpul încercării, trebuie efectuate investigații pentru a se asigura că acest lucru se datorează vehiculului și nu radiațiilor ambiante (inclusiv radiațiilor în bandă largă provenite de la orice SAE).

3.4. Valori înregistrate

ANEXA 6

Metoda de încercare a imunității vehiculelor la radiații electromagnetice

1. DISPOZIȚII GENERALE

1.1. Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se aplică exclusiv vehiculelor.

1.2. Metodă de încercare

Această încercare este destinată demonstrării imunității sistemelor electronice ale vehiculului. Vehiculul este supus acțiunii unor câmpuri electromagnetice, așa cum se descrie în prezenta anexă. Vehiculul trebuie monitorizat în timpul efectuării încercărilor.

Dacă nu se precizează altfel în prezenta anexă, încercarea se efectuează în conformitate cu ISO 11451-2, ediția a treia, 2005.

1.3. Metode alternative de încercare

Ca o posibilitate alternativă, încercarea poate fi efectuată într-un spațiu în aer liber, pentru toate vehiculele. Instalația de încercare trebuie să fie conformă cu cerințele legale (naționale) privind emisiile câmpurilor electromagnetice.

În cazul în care un vehicul este mai lung de 12 m și/sau mai lat de 2,60 m și/sau mai înalt de 4,00 m, se poate utiliza metoda BCI (injecție de curent în fascicul), în conformitate cu ISO 11451-4 (ediția întâi, 1995) în domeniul de frecvențe 20-2 000 MHz, cu nivelurile definite la punctul 6.7.2.1 din prezentul regulament.

2. STAREA VEHICULULUI ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

2.1. Vehiculul trebuie să fie fără încărcătură, cu excepția echipamentului de încercare necesar.

2.1.1. În mod normal, motorul trebuie să rotească roțile motoare la o viteză constantă de 50 km/h, cu excepția cazului în care există un motiv tehnic, legat de vehicul, care să impună o altă condiție. În cazul vehiculelor din categoriile L1 și L2, în mod normal, viteza constantă trebuie să fie de 25 km/h. Vehiculul trebuie să plasat pe un dinamometru reglat la un cuplu corespunzător sau, în lipsa unui astfel de dispozitiv, trebuie montat pe suporți care să permită o gardă minimă între roți și sol. Dacă este cazul, arborii de transmisie, curelele sau lanțurile pot fi decuplate (de exemplu, în cazul camioanelor, al vehiculelor cu două și trei roți).

2.1.2. Condiții de bază aplicabile vehiculului

Acest punct definește condițiile minime de încercare (în limita aplicabilității lor) și criteriile de respingere în cazul încercărilor de imunitate pentru vehicule. Alte sisteme ale vehiculelor care pot afecta funcțiile cu implicații pentru imunitate trebuie să facă obiectul unor încercări care urmează a fi efectuate într-un mod stabilit de comun acord între constructor si serviciul tehnic.

Condiții de încercare a vehiculului pentru „ciclul de 50 km/h”	Criterii de respingere
Viteza vehiculului: 25 km/h (respectiv 25 km/h pentru vehiculele L1, L2) ± 20 % (role antrenate de vehicul). În cazul în care vehiculul este echipat cu un sistem de reglare a vitezei, acesta trebuie să fie operațional.	Variații de viteză mai mari de ± 10 % din viteza nominală. În cazul cutiei de viteze automate: schimbarea raportului de transmitere care produce o variație a vitezei mai mare de ± 10 % din viteza nominală
Lumina de întâlnire – aprinsă (mod manual)	Dispozitivul de iluminat – stins
Ștergătoare de parbriz față – pornite (mod manual) la viteza maximă	Oprirea completă a ștergătoarelor de parbriz față
Lampa indicatoare de direcție pe partea conducătorului auto – aprinsă	Variație a frecvenței (mai mică de 0,75 Hz sau mai mare de 2,25 Hz) Variație a frecvenței de utilizare (mai mică de 25 % sau mai mare de 75 %).
Suspensie reglabilă în poziție normală	Variație semnificativă neprevăzută
Scaunul conducătorului auto și volanul în poziție medie	Variație neprevăzută mai mare de 10 % din amplitudinea totală
Alarma decuplată	Cuplarea neprevăzută a alarmei
Avertizor sonor – dezactivat	Activarea neprevăzută a avertizorului sonor
Perna de aer (airbag) și sistemele de reținere de siguranță operaționale, cu perna de aer pentru pasager dezactivată, în cazul în care această funcție există	Activare neprevăzută
Ușile automate – închise	Deschidere neprevăzută
Levierul frânei de încetinire reglabile în poziție normală	Activare neprevăzută

Condiții de încercare a vehiculului pentru „ciclul de frânare”

Criterii de respingere

A se defini în cadrul planului de încercare pentru ciclul de frânare. Acest aspect trebuie să includă acționarea pedalei de frână (cu excepția cazului în care există motive tehnice care să impună contrariul), dar nu neapărat acționarea sistemului antiblocare

Lămpile de stop stinse în timpul ciclului

Lumina de avertizare la frânare aprinsă, cu pierderea funcției.

Activare neprevăzută

2.1.3. Toate echipamentele care pot fi activate permanent de către conducătorul auto sau de către pasager sunt în stare normală de funcționare.

2.1.4. Toate celelalte sisteme care influențează comanda conducătorului auto asupra vehiculului trebuie să fie în starea lor normală de funcționare.

2.2. În cazul în care anumite sisteme electrice/electronice care fac parte integrantă din comanda directă a vehiculului nu vor funcționa în condițiile descrise la punctul 4.1, constructorul are posibilitatea de a furniza serviciului tehnic un raport sau dovezi suplimentare care să demonstreze că sistemele electrice/electronice ale vehiculului sunt conforme cu cerințele prezentului regulament. Aceste dovezi se atașează documentației de omologare de tip.

2.3. În timpul monitorizării vehiculului se utilizează numai echipamente care nu produc perturbații. Exteriorul vehiculului și habitaclul se monitorizează pentru a se constata dacă sunt îndeplinite cerințele prezentei anexe [de exemplu prin utilizarea unei (unor) camere video, a unui microfon etc.].

3. PUNCT DE REFERINȚĂ

3.1. În sensul prezentei anexe, punctul de referință este considerat punctul în care se stabilește intensitatea câmpului electromagnetic și se definește după cum urmează:

3.2.	pentru categoriile de vehicule M, N, O în conformitate cu ISO 11451-2, ediția a treia, 2005;

3.3.

pentru categoria L de vehicule:

3.3.1.

la cel puțin 2 m distanță, pe direcție orizontală, față de centrul de fază al antenei sau la cel puțin 1 m, pe direcție verticală, față de elementele radiante ale unui sistem de linii de transmisie (SLT);

3.3.2.

pe axul central al vehiculului (planul de simetrie longitudinală);

3.3.3.

la o înălțime de 1,0 ± 0,05 m, deasupra planului pe care este așezat vehiculul sau la 2,0 ± 0,05 m dacă înălțimea minimă a plafonului oricărui vehicul din gama de modele depășește 3,0 m;

3.3.4.

fie la 1,0 ± 0,2 m în spatele axei verticale a roții anterioare a vehiculului (punctul C din figura 1, apendicele 1 la prezenta anexă) în cazul vehiculelor cu trei roți;

fie la 0,2 ± 0,2 m în spatele axei verticale a roții anterioare a vehiculului (punctul C din figura 2, apendicele 1 la prezenta anexă) în cazul vehiculelor cu două roți;

3.3.5.

dacă se decide emiterea de radiații electromagnetice către partea posterioară a vehiculului, punctul de referință se stabilește ca la punctele 3.3.1-3.3.4. În această situație, vehiculul se orientează cu partea posterioară spre antenă și se poziționează ca și cum ar fi rotit în plan orizontal cu 180o în jurul punctului său central, adică astfel încât distanța între antenă și cea mai apropiată parte exterioară a caroseriei vehiculului să rămână neschimbată. Acest lucru este ilustrat în figura 3 din apendicele 1 la prezenta anexă.

4. CERINȚE PRIVIND ÎNCERCAREA

4.1. Gamă de frecvențe, timpul de acționare, polarizare

Vehiculul se expune radiațiilor electromagnetice în domeniul de frecvențe de 20-2 000 MHz în polarizare verticală.

Modulația semnalului de încercare trebuie să fie:

(a)	AM (modulația amplitudinii), cu o modulație de 1 KHz și o profunzime a modulației de 80 % în domeniul de frecvențe de 20-800 MHz; și

(b)	PM (modulația impulsurilor), cu t = 577 μs, perioada = 4 600 μs, în domeniul de frecvențe de 800-2 000 MHz,

în cazul în care nu sunt stabilite dispoziții diferite de comun acord între serviciul tehnic și constructorul vehiculului.

Mărimea pasului de frecvență și durata încercării se aleg în conformitate cu ISO 11451-1, ediția a treia, 2005.

4.1.1. Serviciul tehnic efectuează încercarea la intervalele specificate în ISO 11451-1 ediția a treia, 2005, în toată gama de frecvențe de la 20 la 2 000 MHz.

Dacă un vehicul este respins la încercarea definită în prezenta anexă, trebuie să se verifice dacă respingerea se datorează condițiilor de încercare impuse și nu generării de câmpuri electromagnetice necontrolate.

5. GENERAREA INTENSITĂȚII CERUTE A CÂMPULUI

5.1. Metodologie de încercare

5.1.1. Pentru stabilirea nivelului de intensitate a câmpului necesar pentru încercări se utilizează metoda substituției, în conformitate cu ISO 11451-1, ediția a treia, 2005.

5.1.2. Calibrare

Pentru sistemele cu linie de transmisie (SLT), se utilizează o sondă de câmp în punctul de referință al instalației de încercare.

Pentru antene, se utilizează patru sonde de câmp pe linia de referință a instalației.

5.1.3. Faza de încercare

Vehiculul se poziționează astfel încât linia centrală a acestuia să se afle în punctul sau pe linia de referință a instalației. În mod normal, vehiculul este poziționat în fața unei antene fixe. Cu toate acestea, în cazul în care blocurile electronice de comandă și fasciculele de cabluri aferente sunt amplasate predominant în partea din spate a vehiculului, încercarea ar trebui să se efectueze în mod normal cu vehiculul poziționat cu spatele la antenă. În cazul unor vehicule lungi (adică exclusiv vehiculele din categoriile L, M1 și N1), care au blocurile electronice de comandă și fasciculele de cabluri aferente amplasate predominant în partea de mijloc a vehiculului, se poate stabili un punct de referință fie pe partea dreaptă, fie pe partea stângă a vehiculului. Acest punct de referință trebuie să fie situat la jumătatea axei longitudinale a vehiculului sau într-un punct de-a lungul părții laterale a vehiculului, ales de constructor împreună cu autoritatea competentă, după luarea în considerare a distribuției sistemelor electronice și a schemei de cablare.

Aceste încercări pot fi efectuate numai în cazul în care construcția fizică a camerei permite acest lucru. Poziția antenelor trebuie să fie menționată în raportul de încercare.

Apendice

Figura 1

Figura 2

Figura 3

Prima etapă:

determinarea punctului de referință

A doua etapă:

Rotate the vehicle

ANEXA 7

Metodă de măsurare a emisiilor electromagnetice în bandă largă produse de subansamblurile electrice/electronice

1. DISPOZIȚII GENERALE

1.1. Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se poate aplica subansamblurilor electrice/electronice (SAE) care pot fi montate ulterior pe vehicule conforme cu dispozițiile anexei 4.

1.2. Metodă de încercare

Această încercare este destinată măsurării emisiilor electromagnetice în bandă largă provenite de la SAE (de exemplu sisteme de aprindere, motoare electrice etc.).

Dacă nu se specifică altfel în prezenta anexă, încercarea se efectuează în conformitate cu CISPR 25 (ediția a doua, 2002).

2. STAREA SAE ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

2.1. SAE care face obiectul încercării trebuie să fie în modul normal de funcționare, preferabil la sarcină maximă.

3. CONFIGURAȚIA PENTRU EFECTUAREA ÎNCERCĂRII

3.1. Încercarea se efectuează în conformitate cu CISPR 25 (ediția a doua, 2002) clauza 6.4 – metoda ALSE.

3.2. Loc de măsurare alternativ

Ca alternativă la incinta anecoică ecranată, se poate utiliza un spațiu de încercare în aer liber, care să fie conform cu cerințele CISPR 16-1 (ediția a doua, 2002) (a se vedea apendicele la prezenta anexă).

3.3. Mediu

Pentru a se asigura că nu există nici un zgomot de fond sau semnal parazit de o amplitudine suficientă pentru a afecta în mod semnificativ măsurarea, măsurătorile trebuie efectuate înainte sau după încercarea principală. În timpul efectuării acestei măsurări, zgomotul de fond sau semnalele parazite trebuie să fie cu cel puțin 6 dB mai mici decât limitele de interferență indicate la punctul 6.5.2.1 din prezentul regulament, cu excepția transmisiilor intenționate în bandă îngustă, inerente mediului ambiant.

4. CERINȚE PRIVIND ÎNCERCAREA

4.1. Limitele se aplică pe întreg domeniul de frecvențe de 30-1 000 MHz, pentru măsurări efectuate într-o cameră semianecoică sau într-un spațiu de încercare în aer liber.

4.2. Măsurătorile pot fi efectuate fie cu detectoare de semivârf, fie cu detectoare de vârf. Limitele indicate la punctele 6.2 și 6.5 din prezentul regulament sunt pentru detectoare de semivârf. În cazul utilizării detectorilor de valori de vârf, se aplică un factor de corecție de 20 dB, astfel cum este definit în CISPR 12 (ediția a cincea, 2001).

4.3. Măsurători

Serviciul tehnic efectuează încercarea la intervalele precizate în standardul CISPR 25 (ediția a doua, 2002), în tot domeniul de frecvențe 30-1 000 MHz.

Ca o posibilitate alternativă, în cazul în care constructorul furnizează, pentru întregul domeniu de frecvențe, măsurători provenite de la un laborator de încercări acreditat în conformitate cu părțile aplicabile din ISO 17025 (ediția întâi, 1999) și recunoscut de autoritatea de omologare, serviciul tehnic poate împărți domeniul de frecvențe în 13 benzi de frecvență 30-50, 50-75, 75-100, 100-130, 130-165, 165-200, 200-250, 250-320, 320-400, 400-520, 520-660, 660-820, 820-1 000 MHz și efectua încercări la cele 13 frecvențe care produc cele mai mari niveluri de emisii în fiecare bandă de frecvență, pentru a confirma faptul că SAE îndeplinește cerințele prezentei anexe.

În cazul în care limita este depășită în timpul încercării, trebuie să se facă investigații pentru a se asigura că acest lucru se datorează SAE și nu radiațiilor ambiante.

4.4. Valori înregistrate

Valoarea maximă a înregistrărilor privind limita (polarizare orizontală/verticală) în fiecare din cele 13 benzi de frecvență trebuie considerată ca fiind înregistrarea caracteristică la frecvența la care au fost efectuate măsurătorile.

Apendice

Figura 1

Spațiu de încercare în aer liber: delimitarea zonei de încercare a subansamblurilor electrice/electronice

Zonă goală, fără suprafețe reflectante electromagnetic

ANEXA 8

Metodă de măsurare a emisiilor electromagnetice în bandă scurtă produse de subansamblurile electrice/electronice

1. DISPOZIȚII GENERALE

1.1. Metoda de încercare descrisă în prezenta anexă se poate aplica subansamblurilor electrice/electronice (SAE) care pot fi montate ulterior pe vehicule conforme cu dispozițiile anexei 4.

1.2. Metodă de încercare

Această încercare este destinată măsurării emisiilor în bandă îngustă, cum ar fi cele produse de un sistem bazat pe microprocesoare.

Dacă nu se specifică altfel în prezenta anexă, încercarea se efectuează în conformitate cu CISPR 25 (ediția a doua, 2002).

2. STAREA SAE ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

SAE care face obiectul încercării trebuie să fie în modul normal de funcționare.

3. CONFIGURAȚIA PENTRU EFECTUAREA ÎNCERCĂRII

3.1. Încercarea se efectuează în conformitate cu CISPR 25 (ediția a doua, 2002) clauza 6.4 – metoda ALSE.

3.2. Loc de măsurare alternativ

3.3. Mediu

Pentru a garanta că nu există nici un zgomot de fond sau semnal parazit de o amplitudine suficientă pentru a afecta în mod semnificativ măsurarea, măsurătorile trebuie efectuate înainte sau după încercarea principală. În timpul efectuării acestei măsurători, zgomotul de fond sau semnalele parazite trebuie să fie cu cel puțin 6 dB mai mici decât limitele de interferență indicate la punctul 6.5.2.1 din prezentul regulament, cu excepția transmisiilor intenționate în bandă îngustă, inerente mediului ambiant.

4. CERINȚE PRIVIND ÎNCERCAREA

4.1. Limitele se aplică pe întreg domeniul de frecvențe de 30-1 000 MHz pentru măsurători efectuate în camere semianecoice sau în spații de încercare în aer liber.

4.2. Măsurătorile se efectuează cu ajutorul unui detector de valoare medie.

4.3. Măsurători

Serviciul tehnic efectuează încercări la intervalele precizate în standardul CISPR 12 (ediția a cincea, 2001), pe întreg domeniul de frecvențe 30-1 000 MHz.

4.4. Valori înregistrate

Valoarea maximă a înregistrărilor privind limita (polarizare orizontală/verticală) în fiecare dintre cele 13 benzi de frecvență trebuie considerată ca fiind înregistrarea caracteristică la frecvența la care au fost efectuate măsurătorile.

ANEXA 9

Metodă de măsurare a emisiilor electromagnetice în bandă scurtă produse de subansamblurile electrice/electronice

1. DISPOZIȚII GENERALE

1.1. Metoda (metodele) de încercare descrisă (descrise) în prezenta anexă se aplică subansamblurilor electrice/electronice (SAE).

1.2. Metoda de încercare

1.2.1. Subansamblurile electrice/electronice pot respecta cerințele oricărei combinații între următoarele metode de încercare, la alegerea constructorului, cu condiția ca rezultatele să acopere întreaga gamă de frecvențe specificată la punctul 3.1 din prezenta anexă.

(a)	Cameră anecoică în conformitate cu ISO 11452-2, ediția a doua, 2004.

(b)	Mod electromagnetic transversal (TEM) în conformitate cu ISO 11452-3, ediția a treia, 2001.

(c)	Injecție de curent în fascicul (BCI) în conformitate cu ISO 11452-4, ediția a treia, 2005.

(d)	Ghid de undă tip bandă în conformitate cu ISO 11452-5, ediția a doua, 2002.

(e)	Ghid de unde tip bandă de 800 mm în conformitate cu punctul 5 din prezenta anexă.

(Gama de frecvențe și condițiile generale de încercare au la bază ISO 11452-1 ediția a treia, 2005).

2. STAREA SAE ÎN TIMPUL ÎNCERCĂRILOR

2.1. Condițiile de încercare sunt în conformitate cu ISO 11452-1, ediția a treia, 2005.

2.2. SAE care este supus încercării trebuie să fie în funcțiune și stimulat pentru a fi în condiții normale de funcționare. El trebuie să fie dispus astfel cum este definit în prezenta anexă, dacă metodele de încercare individuale nu impun o altă dispunere.

2.3. În faza de etalonare nu trebuie să fie prezent niciun echipament exterior care este necesar pentru funcționarea SAE în condițiile încercării. Niciun echipament exterior nu trebuie să fie situat la o distanță mai mică de 1 m de punctul de referință în timpul etalonării.

2.4. Pentru a asigura reproductibilitatea rezultatelor măsurătorilor în cazul repetării încercărilor și a măsurătorilor, echipamentul care generează semnalele de încercare și instalarea acestuia trebuie să îndeplinească aceeași specificație ca cea utilizată în timpul fiecărei faze de etalonare corespunzătoare.

2.5. În cazul în care SAE supus încercării este format din mai mult de o unitate, cablurile de interconectare ar trebui să fie, de preferat, fasciculele de cabluri destinate utilizării în interiorul vehiculului. Dacă acestea nu sunt disponibile, lungimea dintre blocul electronic de comandă și rețeaua de stabilizare a impedanței liniei (RSIL) trebuie să fie în conformitate cu valoarea definită în standard. Toate cablurile din fascicul ar trebui să fie racordate cât mai realist posibil și, preferabil, cu sarcini și elemente de acționare reale.

3. CERINȚE GENERALE DE ÎNCERCARE

3.1. Domeniul de frecvențe, timpii de expunere

Măsurătorile se fac în gama de frecvențe 20-2 000 MHz, cu pași de frecvență în conformitate cu ISO 11452-1, ediția a treia, 2005.

Modulația semnalului de încercare trebuie să fie:

(a)	AM (modulația amplitudinii), cu o modulație de 1 KHz și o profunzime a modulației de 80 % în banda de frecvențe 20-800 MHz;

(b)	PM (modulația impulsurilor), t = 577 μs, perioada = 4 600 μs, în domeniul de frecvențe de 800-2 000 MHz,

cu excepția cazului în care se stabilesc dispoziții contrare de comun acord între serviciul tehnic și constructorul SAE.

Mărimea pasului de frecvență și durata încercării se aleg în conformitate cu ISO 11452-1, ediția a treia, 2005.

3.2. Serviciul tehnic efectuează încercarea la intervalele specificate în ISO 11452-1 ediția a treia, 2005, în toată gama de frecvențe de la 20 la 2 000 MHz.

3.3. Dacă un SAE este respins la încercările definite în prezenta anexă, trebuie să se verifice dacă respingerea se datorează condițiilor de încercare impuse și nu generării de câmpuri electromagnetice necontrolate.

4. CERINȚE SPECIFICE DE ÎNCERCARE

4.1. Încercare în camera anecoică

4.1.1. Metodă de încercare

Această metodă de încercare permite încercarea sistemelor electrice/electronice ale vehiculelor, prin expunerea unui SAE la radiațiile electromagnetice generate de o antenă.

4.1.2. Metodologie de încercare

Se utilizează „metoda substituției” pentru a stabili condițiile câmpului de încercări în conformitate cu ISO 11452-2, ediția a doua, 2004.

Încercarea se efectuează cu polarizare verticală.

4.2. Încercarea cu celulă TEM (a se vedea apendicele 2 la prezenta anexă)

4.2.1. Metodă de încercare

Celula TEM (mod electromagnetic transversal) generează câmpuri omogene între conductorul intern (peretele despărțitor) și învelișul exterior (planul de masă).

4.2.2. Metodologie de încercare

Condițiile de încercare sunt în conformitate cu ISO 11452-3, ediția a treia, 2001.

În funcție de SAE care urmează a fi încercat, serviciul tehnic alege metoda cuplajului de câmp maxim cu SAE sau cu fasciculul de cabluri din interiorul celulei TEM.

4.3. Încercare prin injecție de curent în fascicul

4.3.1. Metodă de încercare

Aceasta este o metodă de efectuare a încercărilor de imunitate prin inducerea de curenți direct într-un fascicul de cabluri, folosind o sondă de injecție de curent.

4.3.2. Metodologie de încercare

Încercarea se efectuează în conformitate cu ISO 11452-4, ediția a treia, 2005, pe un stand de încercări. Ca posibilitate alternativă, SAE poate fi supus încercării în timp ce este instalat pe vehicul, în conformitate cu ISO 11451-4 (ediția întâi, 1995), respectându-se următoarele condiții:

(a)	sonda de curent trebuie amplasată la 150 mm de SAE care face obiectul încercării;

(b)	metoda de referință se utilizează pentru a calcula curenții injectați de la sursa incidentă;

(c)	domeniul de frecvențe al metodei este limitat de specificațiile sondei de curent.

4.4. Încercare cu ghid de unde tip bandă

4.4.1. Metodă de încercare

În cadrul acestei metode de încercare, fasciculul de cabluri care conectează componentele unui SAE este supus la niveluri specificate de intensitate a câmpului.

4.4.2. Metodologie de încercare

Condițiile de încercare sunt în conformitate cu ISO 11452-5, ediția a doua, 2002.

4.5. Încercare cu ghid de unde tip bandă de 800 mm

4.5.1. Metodă de încercare

Ghidul de unde tip bandă este format din două plăci metalice paralele aflate la distanță de 800 mm una de alta. Echipamentul supus încercării se poziționează central între cele două plăci și este supus unui câmp electromagnetic (a se vedea apendicele 1 la prezenta anexă).

Cu această metodă se pot încerca sisteme electronice complete, inclusiv senzorii, elementele de acționare, precum și unitatea de comandă și cablurile aferente ale acestora. Metoda este adecvată pentru aparatele la care dimensiunea cea mai mare este mai mică decât o treime din distanța dintre plăci.

4.5.2. Metodologie de încercare

4.5.2.1. Instalarea ghidului de unde tip bandă

Ghidul de unde tip bandă trebuie să fie instalat într-o cameră ecranată (pentru a preveni emisiile înspre exterior) și amplasat la 2 m distanță de pereți și de orice perete despărțitor metalic, pentru a preveni reflexiile electromagnetice. Aceste reflexii pot fi atenuate cu ajutorul unui material care absoarbe frecvențele radio. Ghidul de unde tip bandă trebuie amplasat pe suporți care să nu fie buni conducători de electricitate, la o înălțime de cel puțin 0,4 m față de sol.

4.5.2.2. Etalonarea ghidului de unde tip bandă

Trebuie să se poziționeze o sondă de măsurare a intensității câmpului în treimea centrală a spațiului dintre plăcile paralele (treime determinată în raport cu dimensiunile longitudinală, verticală și orizontală ale acestui spațiu), în absența sistemului supus încercării.

Echipamentul de măsurare aferent trebuie instalat în exteriorul camerei ecranate. La fiecare frecvență de încercare dorită, în ghidul de unde tip bandă se injectează nivelul de putere necesar pentru a produce intensitatea de câmp dorită la nivelul antenei. Acest nivel de putere incidentă sau alt parametru legat direct de puterea incidentă necesară pentru obținerea câmpului dorit se utilizează pentru încercările de omologare de tip, cu excepția cazului în care în instalația de încercare sau în echipament apar modificări care impun repetarea procedurii.

4.5.2.3. Instalarea SAE care face obiectul încercării

Unitatea de comandă principală trebuie amplasată în treimea centrală a spațiului dintre plăcile paralele (treime determinată în raport cu dimensiunile longitudinală, verticală și orizontală ale acestui spațiu). Ea este așezată pe un stand confecționat din materiale care nu sunt bune conducătoare de electricitate.

4.5.2.4. Fasciculul de cabluri principal și cablurile de conectare a senzorilor/elementelor de acționare

Fasciculul de cabluri principal și toate cablurile de conectare a senzorilor/elementelor de acționare sunt poziționate vertical, între unitatea de comandă și placa de masă superioară (această poziționare permite maximizarea cuplajului prin câmpul electromagnetic). Ulterior, cablurile trebuie să urmeze tangențial peretele interior al plăcii, până la una din marginile sale libere, pe care le ocolesc astfel încât să urmeze tangențial peretele exterior al plăcii de masă, până ce ajung la conectorul de intrare al ghidului de unde tip bandă. În continuare, cablurile sunt dirijate spre echipamentul asociat, care este situat într-o zonă în afara influenței câmpului electromagnetic, de exemplu pe podeaua camerei ecranate, la distanță de 1 m de ghidul de undă tip bandă, pe direcție longitudinală.

Apendicele 1

Figura 1

Încercare cu ghid de undă tip bandă de 800 mm

Figura 2

Dimensiuni ale ghidului de unde tip bandă de 800 mm

Apendicele 2

Dimensiuni tipice pentru o celulă TEM

În tabelul următor se indică dimensiunile de construcție ale unei celule TEM, cu limite superioare de frecvență specificate:

Parte superioară Frecvență

(MHz)

Factor de formă a celulei

W:b

Factor de formă a celulei

L/W

Separarea plăcii

b (cm)

Perete despărțitor

S (cm)

200

1,69

0,66

200

1,00

Numărul impulsului de încercare	Nivelul încercării de imunitate	Starea funcțională a sistemelor
Numărul impulsului de încercare	Nivelul încercării de imunitate	În raport cu funcțiile cu implicații asupra imunității	Fără nicio legătură cu funcțiile cu implicații pentru imunitate
1	III	C	D
2a	III	B	D
2b	III	C	D
3a/3b	III	A	D
4	III	B (pentru SAE care trebuie să fie operaționale în etapele de pornire a motorului) C (pentru alte SAE)	D

	Amplitudinea maximă admisă a impulsului pentru
Polaritatea amplitudinii impulsului	Vehicule echipate cu sisteme la 12 V	Vehicule echipate cu sisteme la 24 V
Pozitivă	+75	+ 150
Negativă	– 100	– 450

Limita E (dBμV/m) la frecvența F (MHz)
30-75 MHz	75-400 MHz	400-1 000 MHz
E = 32	E = 32 + 15,13 log (F/75)	E = 43

Limita E (dBμV/m) la frecvența F (MHz)
30-75 MHz	75-400 MHz	400-1 000 MHz
E = 42	E = 42 + 15,13 log (F/75)	E = 53

Limita E (dBμV/m) la frecvența F (MHz)
30-75 MHz	75-400 MHz	400-1 000 MHz
E = 22	E = 22 + 15,13 log (F/75)	E = 33