2.8.2022   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 202/18


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2022/1344 AL COMISIEI

din 1 august 2022

de stabilire a specificațiilor tehnice ale cerințelor în materie de date pentru subiectul „Utilizarea TIC și comerțul electronic” pentru anul de referință 2023, în temeiul Regulamentului (UE) 2019/2152 al Parlamentului European și al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/2152 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind statisticile europene de întreprindere, de abrogare a 10 acte juridice în domeniul statisticilor de întreprindere (1), în special articolul 7 alineatul (1) și articolul 17 alineatul (6),

întrucât:

(1)

Pentru a produce, în temeiul anexei II la Regulamentul (UE) 2019/2152, datele privind subiectul „Utilizarea TIC și comerțul electronic” menționat în anexa I la regulamentul respectiv, pe baza unor date comparabile și armonizate, și pentru a asigura punerea corectă în aplicare a subiectului „Utilizarea TIC și comerțul electronic” de către statele membre, Comisia trebuie să specifice variabilele, unitățile de măsură, populația statistică, clasificările și defalcările, precum și termenul de transmitere a datelor respective.

(2)

În temeiul articolului 17 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul (UE) 2019/2152, statele membre trebuie să furnizeze rapoarte privind calitatea și metadatele pentru datele transmise în temeiul regulamentului respectiv. Prin urmare, este necesar să se stabilească termenele pentru transmiterea acestor rapoarte.

(3)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Sistemului Statistic European,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Pentru subiectul „Utilizarea TIC și comerțul electronic” menționat în anexa I la Regulamentul (UE) 2019/2152, statele membre transmit Comisiei (Eurostat) datele pentru anul de referință 2023 în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

(1)   Raportul anual privind metadatele pentru anul de referință 2023 pentru subiectul „Utilizarea TIC și comerțul electronic” se transmite Comisiei (Eurostat) până la 31 mai 2023.

(2)   Raportul anual privind calitatea pentru subiectul „Utilizarea TIC și comerțul electronic” pentru anul de referință 2023 se transmite Comisiei (Eurostat) până la 5 noiembrie 2023.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 1 august 2022.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 327, 17.12.2019, p. 1.


ANEXĂ

Specificații tehnice ale cerințelor în materie de date pentru subiectul „Utilizarea TIC și comerțul electronic”

Obligatoriu/Facultativ

Domeniul de aplicare (filtru)

Variabilă

Variabile obligatorii

(i)

pentru toate întreprinderile:

(1)

principala activitate economică a întreprinderii, în anul calendaristic precedent

(2)

numărul mediu de angajați și de lucrători independenți, în anul calendaristic precedent

(3)

cifra de afaceri totală (în termeni monetari, exclusiv TVA), în anul calendaristic precedent

(4)

numărul de angajați și de lucrători independenți sau procentul din numărul total de angajați și de lucrători independenți care au acces la internet în interes de serviciu

(ii)

pentru întreprinderile cu angajați și lucrătorii independenți care au acces la internet în interes de serviciu:

(5)

utilizarea oricărui tip de conexiune fixă la internet

(6)

deținerea unui site web

(7)

existența unei aplicații pentru dispozitive mobile pentru clienți (de exemplu, pentru programe de fidelitate, comerț electronic, asistență pentru clienți)

(8)

utilizarea rețelelor sociale

(9)

utilizarea blogurilor sau a microblogurilor întreprinderii

(10)

utilizarea site-urilor web sau a aplicațiilor care partajează conținut multimedia

(11)

existența vânzărilor de bunuri sau servicii prin internet, prin intermediul site-urilor web sau al aplicațiilor întreprinderilor (inclusiv prin rețele extranet), în anul calendaristic precedent

(12)

existența vânzărilor de bunuri sau servicii prin internet, prin intermediul unor site-uri web sau al unor aplicații de comerț electronic utilizate de mai multe întreprinderi pentru comercializarea de bunuri sau servicii, în anul calendaristic precedent

(13)

existența vânzărilor de tip EDI (primirea de comenzi plasate prin mesaje EDI - schimb electronic de date), de bunuri sau servicii, în anul calendaristic precedent

(14)

utilizarea de instrumente software de tip ERP (Enterprise Resource Planning – planificarea resurselor întreprinderii) pentru gestionarea resurselor prin schimbul de informații între departamente funcționale diferite, cum ar fi contabilitate, planificare, producție, marketing

(15)

utilizarea de instrumente software CRM (Customer Relationship Management – gestionarea relațiilor cu clienții) pentru gestionarea informațiilor despre clienți, cum ar fi relații sau tranzacții

(16)

utilizarea de instrumente software BI (Business Intelligence – colectare de informații comerciale) pentru accesarea și analizarea datelor, prezentarea constatărilor analitice pentru a oferi informații detaliate privind procesul decizional și planificarea strategică

(17)

schimbul electronic de date cu furnizorii sau clienții din cadrul lanțului de aprovizionare, de exemplu prin intermediul site-urilor web sau al aplicațiilor, al sistemelor EDI, al senzorilor în timp real sau al urmăririi

(18)

efectuarea de analize ale datelor (din surse de date interne și externe) de către angajații proprii

(19)

efectuarea de analize ale datelor de către o întreprindere sau o organizație externă pentru întreprindere (inclusiv analiza datelor pe baza datelor din surse interne și externe)

(20)

achiziționarea de servicii de cloud computing utilizate prin internet

(21)

utilizarea de tehnologii de inteligență artificială care efectuează analize ale limbajului scris (cu ar fi text mining)

(22)

utilizarea de tehnologii de inteligență artificială care transformă limbajul vorbit într-un format care poate fi citit automat (recunoaștere vocală)

(23)

utilizarea de tehnologii de inteligență artificială care generează limbaj scris sau vorbit (generarea de limbaj natural, sinteză vocală)

(24)

utilizarea de tehnologii de inteligență artificială care identifică obiecte sau persoane pe baza imaginilor sau a înregistrărilor video (recunoașterea imaginilor, prelucrarea imaginilor)

(25)

utilizarea învățării automate (cum ar fi învățarea profundă) pentru analiza datelor

(26)

utilizarea de tehnologii de inteligență artificială care automatizează diferite fluxuri de lucru sau care ajută la procesul decizional (cum ar fi automatizarea proceselor robotice software bazate pe inteligența artificială)

(27)

utilizarea de tehnologii de inteligență artificială care permit deplasarea fizică a echipamentelor prin decizii autonome bazate pe observarea împrejurimilor (roboți autonomi, vehicule autonome, drone autonome)

(28)

facturi transmise în format electronic, având o structură standard adecvată pentru prelucrarea automată (facturi electronice), cu excepția transmiterii de fișiere în format PDF, în anul calendaristic precedent

(29)

facturi transmise în format electronic, care nu sunt adecvate pentru prelucrarea automată, inclusiv transmiterea de fișiere în format PDF, în anul calendaristic precedent

(30)

facturi trimise pe suport de hârtie în anul calendaristic precedent

(iii)

pentru întreprinderile care folosesc orice tip de conexiune fixă la internet:

(31)

viteza maximă de descărcare contractată a celei mai rapide conexiuni fixe la internet în intervalele: [0 Mbit/s, < 30 Mbit/s], [30 Mbit/s, < 100 Mbit/s], [100 Mbit/s, < 500 Mbit/s], [500 Mbit/s, < 1 Gbit/s], [≥ 1 Gbit/s]

(iv)

pentru întreprinderile care dețin un site web:

(32)

site-ul web al întreprinderii conține o descriere a bunurilor sau a serviciilor, informații privind prețurile

(33)

site-ul web al întreprinderii permite efectuarea unei comenzi sau a unei rezervări online, de exemplu prin intermediul coșului de cumpărături)

(34)

site-ul web al întreprinderii oferă vizitatorilor posibilitatea de a personaliza sau de a crea online bunuri sau servicii

(35)

site-ul web al întreprinderii permite urmărirea stadiului comenzilor plasate

(36)

site-ul web al întreprinderii include conținut personalizat pe site-ul web pentru vizitatorii obișnuiți/frecvenți

(37)

site-ul web al întreprinderii dispune de un serviciu de chat pentru asistență pentru clienți (un robot de chat, un agent virtual sau o persoană care răspunde clienților)

(38)

site-ul web al întreprinderii publică posturile vacante sau candidatura online pentru un post

(39)

conținutul de pe site-ul web al întreprinderii este disponibil în cel puțin două limbi

(v)

pentru întreprinderile care au efectuat vânzări prin internet în anul calendaristic precedent:

(40)

valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii prin internet ori procentul din cifra de afaceri totală generat de vânzările de bunuri și servicii prin internet, în anul calendaristic precedent

(41)

procentul din valoarea vânzărilor prin internet generat de vânzările prin internet către consumatori privați (Business-to-Consumer: B2C), în anul calendaristic precedent

(42)

procentul din valoarea vânzărilor prin internet generat de vânzările prin internet către alte întreprinderi (Business-to-Business: B2B) și către sectorul public (Business-to-Government: B2G), în anul calendaristic precedent

(vi)

pentru întreprinderile care au efectuat vânzări de bunuri și servicii prin internet, prin intermediul site-urilor web sau al aplicațiilor întreprinderii și prin intermediul unor site-uri web sau al unor aplicații de comerț electronic utilizate de mai multe întreprinderi pentru comercializarea de bunuri sau servicii, în anul calendaristic precedent:

(43)

procentul din valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii prin internet generat de vânzările prin intermediul site-urilor web sau al aplicațiilor întreprinderii, în anul calendaristic precedent

(44)

procentul din valoarea vânzărilor de bunuri sau servicii prin internet generat de vânzările prin intermediul unor site-uri web sau al unor aplicații de comerț electronic utilizate de mai multe întreprinderi pentru comercializarea de bunuri sau servicii, în anul calendaristic precedent

(vii)

pentru întreprinderile care au înregistrat vânzări de tip EDI de bunuri și servicii, în anul calendaristic precedent:

(45)

valoarea vânzărilor de tip EDI de bunuri sau servicii ori procentul din cifra de afaceri totală generat de vânzările de tip EDI de bunuri sau servicii, în anul calendaristic precedent

(viii)

pentru întreprinderile ai căror proprii angajați efectuează analize ale datelor (din surse de date interne și externe):

(46)

efectuarea de analize ale datelor care provin din înregistrările tranzacțiilor, cum ar fi detaliile privind vânzările, înregistrările plăților (de exemplu, de la ERP, magazinul online al întreprinderii)

(47)

efectuarea de analize ale datelor despre clienți, cum ar fi informațiile referitoare la cumpărăturile lor, locația, preferințele, recenziile clienților, căutările (de exemplu, din sistemul CRM sau de pe site-ul web al întreprinderii)

(48)

efectuarea de analize ale datelor care provin de pe platformele de comunicare socială, inclusiv din profilurile proprii ale întreprinderilor de pe platformele de comunicare socială (cum ar fi informații cu caracter personal, comentarii, materiale video, audio, imagini)

(49)

efectuarea de analize ale datelor web (cum ar fi tendințele motoarelor de căutare, datele extrase de pe site-uri web)

(50)

efectuarea de analize ale datelor privind datele de localizare provenite din utilizarea dispozitivelor portabile sau a vehiculelor (cum ar fi dispozitivele portabile care utilizează rețele de telefonie mobilă, conexiuni fără fir sau GPS)

(51)

efectuarea de analize ale datelor provenite de la dispozitive sau senzori inteligenți [cum ar fi comunicarea între dispozitive (M2M), senzorii instalați pe echipamente, senzorii de fabricație, contoarele inteligente, etichetele de identificare prin radiofrecvență (RFID)]

(52)

efectuarea de analize ale datelor privind datele deschise ale autorităților guvernamentale (cum ar fi evidențele publice ale întreprinderilor, condițiile meteorologice, condițiile topografice, datele privind transportul, datele privind locuințele, datele privind clădirile)

(53)

efectuarea de analize ale datelor privind datele satelitare (cum ar fi imaginile din satelit, semnalele de navigație, semnalele de poziție), inclusiv datele obținute de la infrastructura proprie a întreprinderii sau de la serviciul furnizat din exterior (de exemplu, stația terestră AWS) și excluzând datele de localizare provenite din utilizarea dispozitivelor portabile sau a vehiculelor care utilizează GPS)

(ix)

pentru întreprinderile care achiziționează servicii de tip cloud computing utilizate prin internet:

(54)

achiziționarea poștei electronice ca serviciu de tip cloud computing

(55)

achiziționarea de programe informatice de birotică (precum procesatoarele de texte sau foile de calcul) ca serviciu de tip cloud computing

(56)

achiziționarea aplicațiilor computerizate financiare sau contabile ca serviciu de tip cloud computing

(57)

achiziționarea aplicațiilor computerizate ERP ca serviciu de tip cloud computing

(58)

achiziționarea aplicațiilor computerizate CRM ca serviciu de tip cloud computing

(59)

achiziționarea aplicațiilor de securitate informatică (precum programe antivirus, pentru controlul accesului la rețea) ca serviciu de tip cloud computing

(60)

achiziționarea găzduirii bazei/bazelor de date a/ale întreprinderii ca serviciu de tip cloud computing

(61)

achiziționarea stocării de fișiere ca serviciu de tip cloud computing

(62)

achiziționarea puterii de procesare pentru utilizarea software-urilor întreprinderii ca serviciu de tip cloud computing

(63)

achiziționarea platformei informatice care asigură găzduirea mediului pentru dezvoltarea, testarea sau punerea în funcțiune a aplicațiilor [precum module informatice reutilizabile, interfețe de programare a aplicațiilor (API)] ca serviciu de tip cloud computing

(x)

pentru întreprinderile care folosesc tehnologii de inteligență artificială, care se referă în mod specific la variabilele obligatorii (21)-(27), scopul utilizării:

(64)

utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială pentru marketing sau vânzări (cum ar fi crearea de profiluri ale clienților, optimizarea prețurilor, oferte de marketing personalizate, analize de piață bazate pe învățarea automată, roboți de chat bazați pe prelucrarea limbajului natural pentru oferirea de asistență către clienți, roboți autonomi pentru prelucrarea comenzilor)

(65)

utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială pentru procese de producție și de servicii (de exemplu, operațiuni de întreținere predictivă sau de optimizare a proceselor bazate pe învățare automată, instrumente pentru clasificarea produselor sau pentru depistarea defectelor produselor pe baza vederii artificiale, drone autonome pentru sarcini de supraveghere a producției, de inspecție sau de securitate, lucrări de asamblare efectuate de roboți autonomi)

(66)

utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială pentru organizarea proceselor de administrare a afacerilor sau pentru gestionarea acestora [cum ar fi asistenții virtuali de afaceri pe baza învățării automate și/sau a prelucrării limbajului natural (de exemplu, pentru elaborarea de documente), analiza datelor sau luarea de decizii strategice pe baza învățării automate (de exemplu, evaluarea riscurilor), planificarea sau previzionarea afacerilor pe baza învățării automate, gestionarea resurselor umane pe baza învățării automate sau prelucrarea limbajului natural (de exemplu, evaluarea candidaților în faza de selecție preliminară, crearea de profiluri ale angajaților sau analiza performanțelor)]

(67)

utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială pentru logistică (cum ar fi roboți autonomi pentru soluții de preluare și ambalare în depozite pentru expedierea, urmărirea, distribuția și sortarea coletelor, optimizarea traseelor pe baza învățării automate)

(68)

utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială pentru securitatea TIC (de exemplu, recunoașterea facială bazată pe vederea artificială pentru autentificarea utilizatorilor TIC, detectarea și prevenirea atacurilor cibernetice pe baza învățării automate)

(69)

utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială pentru contabilitate, controlul sau gestionarea finanțelor (cum ar fi învățarea automată pentru analiza datelor care ajută la luarea deciziilor financiare, prelucrarea facturilor pe baza învățării automate, învățarea automată sau prelucrarea limbajului natural pentru documentele de evidență contabilă)

(70)

utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială pentru cercetare și dezvoltare (CD) sau pentru activități de inovare, cu excepția cercetării în domeniul IA (cum ar fi analiza datelor în scopuri de efectuare a cercetării, soluționarea problemelor de cercetare, dezvoltarea unui produs/serviciu nou sau îmbunătățit în mod semnificativ pe baza învățării automate)

Variabile facultative

(i)

pentru întreprinderile cu angajați și lucrătorii independenți care au acces la internet în interes de serviciu:

(1)

cheltuieli cu publicitatea pe internet (cum ar fi reclame pe motoarele de căutare, pe platformele de comunicare socială, pe alte site-uri web sau aplicații)

(2)

vânzarea oricăror dintre datele proprii ale întreprinderii (sau accesul la acestea) (cum ar fi datele privind preferințele clienților întreprinderii, datele provenite din dispozitivele sau senzorii inteligenți ai întreprinderii), în anul calendaristic precedent

(3)

achiziționarea oricăror date (sau accesul la acestea) (cum ar fi date privind preferințele clienților altor întreprinderi, datele provenite din dispozitivele sau senzorii inteligenți ai altor întreprinderi), în anul calendaristic precedent

(ii)

pentru întreprinderile care utilizează rețele sociale sau bloguri sau microbloguri ale întreprinderii sau site-uri web sau aplicații care partajează conținut multimedia:

(4)

utilizarea platformelor de comunicare socială pentru dezvoltarea imaginii întreprinderii sau pentru comercializarea de produse, cum ar fi reclamele sau lansarea produselor)

(5)

utilizarea platformelor de comunicare socială pentru a obține sau a răspunde la observațiile, recenziile, întrebările clienților

(6)

utilizarea platformelor de comunicare socială pentru implicarea clienților în dezvoltarea sau inovarea de bunuri sau servicii

(7)

utilizarea platformelor de comunicare socială pentru a colabora cu partenerii de afaceri (precum furnizorii) sau cu alte organizații (cum ar fi autoritățile publice, organizațiile neguvernamentale)

(8)

utilizarea platformelor de comunicare socială pentru recrutarea angajaților

(9)

utilizarea platformelor de comunicare socială pentru schimbul de opinii sau de cunoștințe în cadrul întreprinderii

(iii)

pentru întreprinderile care plătesc pentru a face publicitate pe internet:

(10)

utilizarea publicității direcționate bazate pe conținut sau cuvinte-cheie căutate de utilizatorii de internet

(11)

utilizarea publicității direcționate bazate pe urmărirea activităților din trecut ale utilizatorilor de internet sau pe profilul acestora

(12)

utilizarea publicității direcționate pe baza geolocalizării utilizatorilor de internet

(13)

utilizarea oricărei alte metode de publicitate direcționată pe internet decât cele specificate în variabilele opționale (10), (11) sau (12)

(iv)

pentru întreprinderile care folosesc tehnologii de inteligență artificială, care se referă în mod specific la variabilele obligatorii (21)-(27), mod de achiziționare:

(14)

dezvoltate de angajații proprii (inclusiv de cei angajați în cadrul societății-mamă sau afiliate)

(15)

programele informatice sau sistemele comerciale au fost modificate de angajații proprii (inclusiv de cei angajați în cadrul societății-mamă sau afiliate)

(16)

programele informatice sau sistemele comerciale cu sursă deschisă au fost modificate de angajații proprii (inclusiv de cei angajați în cadrul societății-mamă sau afiliate)

(17)

programele informatice sau sistemele comerciale achiziționate „gata pentru a fi utilizate” (inclusiv exemplele în care acestea erau deja integrate într-un articol sau într-un sistem achiziționat)

(18)

au fost contractați furnizori externi pentru a le dezvolta sau a le modifica

(v)

pentru întreprinderile care nu au folosit tehnologii de inteligență artificială, care se referă în mod specific la variabilele obligatorii (21)-(27):

(19)

luarea în considerare a posibilității de a utiliza orice tehnologii de inteligență artificială, care se referă în mod specific la variabilele obligatorii (21)-(27)

(vi)

pentru întreprinderile care nu au folosit tehnologii de inteligență artificială, care se referă în mod specific la variabilele obligatorii (21)-(27), dar care au luat în considerare utilizarea acestora:

(20)

tehnologiile de inteligență artificială nu au fost utilizate deoarece costul lor a fost considerat prea mare

(21)

tehnologiile de inteligență artificială nu au fost utilizate deoarece nu există expertiza corespunzătoare în cadrul întreprinderii

(22)

tehnologiile de inteligență artificială nu au fost utilizate deoarece sunt incompatibile cu echipamentele, programele informatice sau sistemele existente

(23)

tehnologiile de inteligență artificială nu au fost utilizate din cauza dificultăților în ceea ce privește disponibilitatea sau calitatea datelor necesare

(24)

tehnologiile de inteligență artificială nu au fost utilizate din cauza preocupărilor în ceea ce privește încălcarea protecției datelor și a confidențialității

(25)

tehnologiile de inteligență artificială nu au fost utilizate din cauza neclarităților în ceea ce privește consecințele juridice (de exemplu, răspunderea în cazul daunelor provocate de utilizarea inteligenței artificiale)

(26)

tehnologiile de inteligență artificială nu au fost utilizate din considerente etice

(27)

tehnologiile de inteligență artificială nu au fost utilizate deoarece nu sunt utile pentru întreprindere

(vii)

pentru întreprinderile care au trimis facturi în format electronic, având o structură standard adecvată pentru prelucrarea automată (facturi electronice), excluzând transmiterea de fișiere în format PDF, în anul calendaristic precedent:

(28)

procentul de facturi transmise în format electronic din numărul total de facturi trimise sau procentul de facturi transmise în format electronic din numărul total de facturi trimise în următoarele intervale: [0, < 10], [10, < 25], [25, < 50], [50, < 75], [>= 75], în anul calendaristic precedent


Unitatea de măsură

Cifre absolute, cu excepția caracteristicilor referitoare la cifra de afaceri în moneda națională (mii) sau la procentul din cifra de afaceri (totală)

Populația statistică

Sfera de cuprindere a activităților:

secțiunile NACE C-J, L-N și grupa 95.1

Clasele de mărime vizate:

Întreprinderile cu cel puțin 10 angajați și lucrători independenți. Întreprinderile cu mai puțin de 10 angajați și lucrători independenți pot fi vizate în mod opțional

Defalcări

Defalcare pe activități

pentru calcularea agregatelor naționale:

agregatele secțiunilor și grupelor NACE C + D + E + F + G + H + I + J + L + M + N + 95.1, D + E

secțiunile NACE: C, F, G, H, I, J, L, M, N

diviziunile NACE: 47, 55

agregatele diviziunilor NACE: 10 + 11 + 12 + 13 + 14 + 15 + 16 + 17 + 18, 19 + 20 + 21 + 22 + 23, 24 + 25, 26 + 27 + 28 + 29 + 30 + 31 + 32 + 33

agregat al diviziunilor și al grupelor: 26.1 + 26.2 + 26.3 + 26.4 + 26.8 + 46.5 + 58.2 + 61 + 62 + 63.1 + 95.1

doar pentru contribuție la totalurile europene

secțiunile NACE: D, E

diviziunile NACE: 19, 20, 21, 26, 27, 28, 45, 46, 61, 72, 79

grupa NACE: 95.1

agregatele diviziunilor NACE: 10 + 11 + 12, 13 + 14 + 15, 16 + 17 + 18, 22 + 23, 29 + 30, 31 + 32 +33, 58 + 59 + 60, 62 + 63, 69 + 70 + 71, 73 + 74 + 75, 77 + 78 + 80 + 81 + 82

Clasa de mărime în funcție de numărul de angajați și de lucrători independenți: 10+, 10-49, 50-249, 250+; opțional: 0-9, 0-1, 2-9

Termenul de transmitere a datelor

5 octombrie 2023