(1)   Prezenta directivă se aplică controalelor efectuate de statele membre în transportul rutier de mărfuri periculoase la vehiculele care circulă pe teritoriul lor sau intră pe acesta dintr-o țară terță.

Prezenta directivă nu se aplică transportului de mărfuri periculoase cu vehiculele care aparțin sau se află sub comanda forțelor armate.

(2)   Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre, ținând seama în mod adecvat de legislația Uniunii, de a întreprinde controale în transportul național sau internațional de mărfuri periculoase pe teritoriul acestora, realizat cu vehicule care nu sunt reglementate de prezenta directivă.

(1)   Statele membre se asigură că un segment reprezentativ al transporturilor rutiere de mărfuri periculoase face obiectul controalelor stabilite prin prezenta directivă, pentru a verifica conformitatea acestora cu legislația privind transportul rutier de mărfuri periculoase.

(2)   Aceste controale se efectuează pe teritoriul unui stat membru în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1100/2008 și articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 3912/92.

(1)   Pentru efectuarea controalelor prevăzute de prezenta directivă, statele membre utilizează fișa de control prevăzută în anexa I. O copie a respectivei fișe de control sau un certificat care indică rezultatul controlului respectiv, elaborat de autoritatea care a efectuat controlul, se predă conducătorului vehiculului și se prezintă la cerere pentru a simplifica sau evita, dacă este posibil, controalele ulterioare.

Primul paragraf nu aduce atingere dreptului statelor membre de a lua măsuri specifice de control amănunțit.

(2)   Controalele sunt aleatorii și acoperă pe cât posibil o arie extinsă din rețeaua rutieră.

(3)   Locurile alese pentru controale permit aducerea la conformitate a vehiculelor care nu respectă prevederile legale sau, dacă autoritatea care efectuează controlul consideră că este necesar acest lucru, permit ca acestea să fie imobilizate pe loc sau într-un alt loc stabilit în acest scop de către autoritatea respectivă, fără a periclita siguranța.

(4)   Dacă este cazul și cu condiția ca acest lucru să nu pericliteze siguranța, se pot preleva probe din mărfurile transportate pentru a fi examinate de laboratoarele recunoscute de către autoritatea competentă.

(5)   Durata controalelor nu depășește un termen rezonabil.

(1)   Se pot efectua controale și la sediul întreprinderilor, ca măsură preventivă sau dacă în traficul rutier s-au constatat încălcări de natură să pericliteze siguranța în transportul de mărfuri periculoase.

Obiectivul acestor controale este de a se asigura respectarea legislației relevante privind condițiile de siguranță în transportul rutier de mărfuri periculoase.

(2)   Dacă se constată una sau mai multe încălcări referitoare la transportul rutier de mărfuri periculoase, în special cele enumerate în anexa II, transportul se aduce la conformitate înainte ca mărfurile să plece din întreprindere sau este supus aplicării altor măsuri corespunzătoare.

(1)   Statele membre își acordă reciproc sprijin în vederea aplicării corespunzătoare a prezentei directive.

(2)   Încălcările grave sau repetate, care periclitează siguranța transportului de mărfuri periculoase, săvârșite de un vehicul nerezident sau de o întreprindere nerezidentă, se raportează autorităților competente din statul membru în care este înmatriculat vehiculul sau în care este stabilită întreprinderea.

Autoritățile competente din statul membru în care se constată încălcări grave sau repetate pot să solicite autorităților competente din statul membru în care este înmatriculat vehiculul sau în care este stabilită întreprinderea să ia măsurile corespunzătoare cu privire la contravenient sau contravenienți.

Autoritățile competente din statul membru în care este înmatriculat vehiculul sau în care este stabilită întreprinderea notifică autorităților competente din statul membru în care s-au înregistrat încălcările măsurile adoptate cu privire la transportator sau la întreprinderea în cauză.

(1)   Fiecare stat membru transmite Comisiei, cel târziu în a douăsprezecea lună de la sfârșitul fiecărui an calendaristic, un raport elaborat în conformitate cu modelul de formular standard prevăzut în anexa III la prezenta directivă cu privire la aplicarea Directivei 95/50/CE și a prezentei directive, care include următoarele informații:

(2)   Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului, pentru prima dată în 1999 și ulterior cel puțin din trei în trei ani, un raport privind aplicarea Directivei 95/50/CE și a prezentei directive de către statele membre, cu precizarea informațiilor specificate la alineatul (1).

(1)   Competența de a adopta acte delegate se conferă Comisiei în condițiile prevăzute la prezentul articol.

(2)   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 10 se conferă Comisiei pentru o perioadă de cinci ani de la 26 iulie 2019. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade de timp identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opune prelungirii respective cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 10 poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificate în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   Înainte de adoptarea unui act delegat, Comisia consultă experții desemnați de fiecare stat membru în conformitate cu principiile prevăzute în Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare.

(5)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(6)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 10 intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.