18.10.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 368/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1816 AL COMISIEI

din 12 octombrie 2021

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura combinată

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (1), în special articolul 57 alineatul (4) și articolul 58 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii combinate anexate la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2), este necesar să se adopte măsuri privind clasificarea mărfurilor menționate în anexa la prezentul regulament.

(2)

Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 stabilește regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate. Aceste reguli se aplică, de asemenea, oricăror alte nomenclaturi bazate integral sau parțial pe aceasta sau care îi adaugă acesteia subdiviziuni suplimentare și care sunt stabilite prin dispoziții UE specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură privind comerțul cu mărfuri.

(3)

În temeiul acestor reguli generale, mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă trebuie clasificate la codul NC indicat în coloana (2), pe baza motivelor care figurează în coloana (3) a aceluiași tabel.

(4)

Este necesar să se prevadă posibilitatea invocării în continuare de către titular, pentru o anumită perioadă de timp, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, a informațiilor tarifare obligatorii care sunt emise în legătură cu mărfurile vizate de prezentul regulament, dar care nu sunt conforme cu acesta. Perioada respectivă trebuie să fie de trei luni.

(5)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului Codului Vamal,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana (1) a tabelului din anexă se clasifică în Nomenclatura combinată la codul NC indicat în coloana (2) a aceluiași tabel.

Articolul 2

Informațiile tarifare obligatorii care nu sunt conforme cu prezentul regulament pot fi în continuare invocate, în conformitate cu articolul 34 alineatul (9) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, timp de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 octombrie 2021.

Pentru Comisie,

Pentru Președinte,

Gerassimos THOMAS

Director general

Direcția Generală Impozitare și Uniune Vamală


(1)  JO L 269, 10.10.2013, p. 1.

(2)  Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).


ANEXĂ

Descrierea mărfurilor

Clasificare (Cod NC)

Motive

(1)

(2)

(3)

Produs sub formă de masă albă solidă, omogenă, constând în ulei de palmier rafinat, decolorat și dezodorizat, parțial hidrogenat, cu adaos de cantități mici de tristearat de sorbitan (E 492), lecitină (E 322), amestec de tocoferoli (E 306) și acid citric (E 330).

Produsul este ambalat în saci de 20 kg; el este utilizat în industria alimentară (de exemplu, ca substitut al untului de cacao).

1517 90 99

Clasificarea se stabilește pe baza regulilor generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii combinate și pe baza textului codurilor NC 1517 , 1517 90 și 1517 90 99 .

Clasificarea la poziția 1516 este exclusă, deoarece uleiul de palmier face obiectul unei preparări suplimentare care constă în adăugarea de emulsifianți și de acid citric și, prin urmare, el a pierdut caracterul esențial al uleiului de palmier parțial hidrogenat clasificat la poziția 1516 (a se vedea, de asemenea, notele explicative la Sistemul armonizat aferente poziției 1516 , ultimul paragraf a doua teză).

În consecință, produsul trebuie clasificat la codul NC 1517 90 99 ca alt preparat alimentar pe bază de grăsime vegetală.