2.8.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 277/148


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/1272 A COMISIEI

din 30 iulie 2021

de stabilire, în scopul de a facilita exercitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul Uniunii, a echivalenței certificatelor privind COVID-19 eliberate de Statul Cetății Vaticanului cu certificatele eliberate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2021/953 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19 (1), în special articolul 8 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2021/953 stabilește cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) cu scopul de a facilita exercitarea de către deținătorii acestora a dreptului lor la liberă circulație pe durata pandemiei de COVID-19. De asemenea, acesta contribuie la facilitarea eliminării treptate și în mod coordonat a restricțiilor privind libera circulație instituite de statele membre, în conformitate cu dreptul Uniunii, pentru a limita răspândirea SARS-CoV-2.

(2)

Regulamentul (UE) 2021/953 permite acceptarea certificatelor privind COVID-19 eliberate de țări terțe cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora în cazul în care Comisia constată că respectivele certificate privind COVID-19 sunt eliberate în conformitate cu standarde care trebuie considerate echivalente cu cele stabilite în temeiul prezentului regulament. În plus, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/954 al Parlamentului European și al Consiliului (2), statele membre trebuie să aplice normele prevăzute în Regulamentul (UE) 2021/953 resortisanților țărilor terțe care nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv, dar care se află în situație de ședere legală sau care își au reședința legală pe teritoriul lor și care au dreptul de a călători în alte state membre în conformitate cu dreptul Uniunii. Prin urmare, orice constatare privind echivalența prevăzută în prezenta decizie ar trebui să se aplice certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19 eliberate de Statul Cetății Vaticanului cetățenilor Uniunii și membrilor familiilor acestora. În mod similar, pe baza Regulamentului (UE) 2021/954, astfel de constatări privind echivalența se aplică, de asemenea, certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19 eliberate de Statul Cetății Vaticanului resortisanților țărilor terțe care se află în situație de ședere legală sau care își au reședința legală pe teritoriul statelor membre, în condițiile prevăzute în regulamentul respectiv.

(3)

În urma unei cereri din partea Statului Cetății Vaticanului, Comisia a efectuat, la 29 iunie 2021, teste tehnice care au demonstrat că certificatele de vaccinare împotriva COVID-19 eliberate de Statul Cetății Vaticanului în conformitate cu sistemul său „VA-EUDCC-GW” sunt interoperabile cu cadrul de încredere instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953, permițând verificarea autenticității, a valabilității și a integrității acestora. Comisia a confirmat, de asemenea, că certificatele de vaccinare împotriva COVID-19 eliberate de Statul Cetății Vaticanului în conformitate cu sistemul „VA-EUDCC-GW” conțin datele necesare.

(4)

La 9 iulie 2021, Statul Cetății Vaticanului a furnizat Comisiei informații detaliate cu privire la eliberarea, în temeiul sistemului „VA-EUDCC-GW”, de certificate interoperabile de vaccinare împotriva COVID-19. Statul Cetății Vaticanului a informat Comisia că, în opinia sa, certificatele sale de vaccinare împotriva COVID-19 sunt eliberate în conformitate cu un sistem tehnologic standard, care este interoperabil cu cadrul de încredere instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953 și care permite verificarea autenticității, a valabilității și a integrității certificatelor. În acest sens, Statul Cetății Vaticanului a informat Comisia că certificatele de vaccinare împotriva COVID-19 eliberate de Statul Cetății Vaticanului în conformitate cu sistemul „VA-EUDCC-GW” conțin datele menționate în anexa la Regulamentul (UE) 2021/953.

(5)

În plus, Statul Cetății Vaticanului a informat Comisia că va elibera certificate de vaccinare interoperabile pentru vaccinul împotriva COVID-19 Comirnaty.

(6)

Statul Cetății Vaticanului a informat, de asemenea, Comisia că va accepta certificatele de vaccinare, testare și vindecare eliberate de statele membre în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953. Statul Cetății Vaticanului a informat Comisia că va accepta dovada vaccinării pentru vaccinurile în cazul cărora s-a acordat o autorizație valabilă la nivelul UE (în urma unui aviz al Agenției Europene pentru Medicamente), pentru vaccinurile care au obținut o autorizație temporară de introducere pe piață din partea autorității competente a unui stat membru al UE și pentru vaccinurile care au finalizat procedura de înscriere pe lista OMS privind utilizările de urgență. Statul Cetății Vaticanului a informat, de asemenea, Comisia că va accepta certificatele de testare bazate pe NAAT (de exemplu, RT-PCR) și pe testele antigenice rapide de pe lista Comitetului pentru securitate sanitară. De asemenea, Statul Cetății Vaticanului a informat Comisia că va accepta certificate privind vindecarea bazate pe NAAT (de exemplu, RT-PCR).

(7)

La 22 iulie 2021, Statul Cetății Vaticanului a informat, de asemenea, Comisia că, atunci când verifică certificatele de vaccinare, testare și vindecare eliberate de statele membre în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953, datele cu caracter personal incluse în certificate sunt prelucrate numai pentru a verifica și confirma vaccinarea, rezultatul testului sau vindecarea deținătorului certificatului și nu vor fi păstrate ulterior.

(8)

Prin urmare, sunt îndeplinite criteriile necesare pentru a stabili dacă certificatele de vaccinare împotriva COVID-19 eliberate de Statul Cetății Vaticanului în conformitate cu sistemul „VA-EUDCC-GW” trebuie să fie considerate echivalente cu cele eliberate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953.

(9)

Prin urmare, certificatele de vaccinare împotriva COVID-19 eliberate de Statul Cetății Vaticanului în conformitate cu sistemul „VA-EUDCC-GW” ar trebui să fie acceptate în condițiile menționate la articolul 5 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2021/953.

(10)

Pentru ca prezenta decizie să fie operațională, Statul Cetății Vaticanului ar trebui să fie conectat la cadrul de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953.

(11)

Pentru a proteja interesele Uniunii, în special în domeniul sănătății publice, Comisia poate face uz de competențele sale pentru a suspenda sau a denunța prezenta decizie în cazul în care condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2021/953 nu mai sunt îndeplinite.

(12)

Având în vedere necesitatea de a conecta cât mai rapid cu putință Statul Cetății Vaticanului la cadrul de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953, prezenta decizie ar trebui să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(13)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul comitetului instituit în temeiul articolului 14 din Regulamentul (UE) 2021/953,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Certificatele de vaccinare împotriva COVID-19 eliberate de Statul Cetății Vaticanului în conformitate cu sistemul „VA-EUDCC-GW” sunt, în scopul de a facilita exercitarea dreptului la liberă circulație în cadrul Uniunii, considerate ca fiind echivalente cu cele eliberate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2021/953.

Articolul 2

Statul Cetății Vaticanului este conectat la cadrul de încredere pentru certificatul digital al UE privind COVID instituit prin Regulamentul (UE) 2021/953.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 30 iulie 2021.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 211, 15.6.2021, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) 2021/954 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2021 privind cadrul pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatelor interoperabile de vaccinare, testare și vindecare de COVID-19 (certificatul digital al UE privind COVID) referitor la resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală sau care au reședință legală pe teritoriul statelor membre, pe durata pandemiei de COVID-19 (JO L 211, 15.6.2021, p. 24).