10.5.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 163/1


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2021/753 A CONSILIULUI

din 6 mai 2021

de autorizare a Maltei să aplice o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2018/279

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), în special articolul 395 alineatul (1) primul paragraf,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 287 punctul 13 din Directiva 2006/112/CE, Malta poate acorda scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru trei categorii de persoane impozabile: persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 37 000 EUR, în cazul în care activitatea economică constă în principal în livrarea de bunuri; persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 24 300 EUR, în cazul în care activitatea economică constă în principal în prestarea de servicii cu o valoare adăugată scăzută (inputuri ridicate); și persoanele impozabile a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 14 600 EUR în alte cazuri, și anume prestările de servicii cu o valoare adăugată ridicată (inputuri scăzute).

(2)

Prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/279 a Consiliului (2), Malta a fost autorizată să introducă, până la 31 decembrie 2024, o măsură specială de derogare de la articolul 287 punctul 13 din Directiva 2006/112/CE pentru a scuti de la plata TVA persoanele impozabile a căror activitate economică constă în principal în prestări de servicii cu o valoare adăugată ridicată (inputuri scăzute) și a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 20 000 EUR.

(3)

Prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 20 octombrie 2020, Malta a solicitat autorizarea de a aplica, până la 31 decembrie 2024, o măsură de derogare de la articolul 287 punctul 13 din Directiva 2006/112/CE care permite Maltei să scutească de la plata TVA persoanele impozabile a căror activitate economică constă în principal în prestarea de servicii cu o valoare adăugată scăzută (inputuri ridicate) sau prestarea de servicii cu o valoare adăugată ridicată (inputuri scăzute) și a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 30 000 EUR, (denumită în continuare „măsura de derogare”). Comisia a solicitat informații suplimentare referitoare la cerere, care au fost furnizate prin scrisoarea înregistrată de Comisie la 9 noiembrie 2020.

(4)

În conformitate cu articolul 395 alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva 2006/112/CE, Comisia, prin scrisoarea din 17 decembrie 2020, a transmis cererea Maltei celorlalte state membre. Prin scrisoarea din 18 decembrie 2020, Comisia a informat Malta că deține toate informațiile pe care le consideră necesare pentru a evalua cererea.

(5)

Având în vedere că se preconizează că pragul majorat va reduce obligațiile în materie de TVA și, prin urmare, sarcina administrativă și costurile de asigurare a conformității pentru întreprinderile mici și va simplifica colectarea TVA pentru autoritățile fiscale și având în vedere faptul că impactul asupra veniturilor totale din TVA ale Maltei colectate în etapa consumului final este neglijabil, Malta ar trebui să fie autorizată să aplice măsura de derogare.

(6)

Măsura de derogare nu va avea efecte adverse asupra resurselor proprii ale Uniunii care provin din TVA, deoarece Malta va efectua un calcul de compensare în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului (3).

(7)

Autorizația de a aplica măsura de derogare ar trebui să fie limitată în timp. Termenul ar trebui să fie suficient pentru a permite evaluarea eficacității și a caracterului adecvat al pragului. În plus, articolul 287 din Directiva 2006/112/CE este eliminat prin Directiva (UE) 2020/285 a Consiliului (4), care stabilește norme mai simple în materie de TVA pentru întreprinderile mici, cu efect de la 1 ianuarie 2025. Prin urmare, este oportun ca Malta să fie autorizată să aplice măsura de derogare până la 31 decembrie 2024.

(8)

Prin urmare, Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/279 ar trebui să fie abrogată,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Prin derogare de la articolul 287 punctul 13 din Directiva 2006/112/CE, Malta este autorizată să scutească de la plata TVA persoanele impozabile a căror activitate economică constă în principal în prestări de servicii cu o valoare adăugată scăzută (inputuri ridicate) sau prestări de servicii cu o valoare adăugată ridicată (inputuri scăzute) și a căror cifră de afaceri anuală nu depășește 30 000 EUR.

Articolul 2

Se abrogă Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/279.

Articolul 3

Prezenta decizie produce efecte de la data notificării sale.

Se aplică până la 31 decembrie 2024.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează Republicii Malta.

Adoptată la Bruxelles, 6 mai 2021.

Pentru Consiliu

Președintele

J. BORRELL FONTELLES


(1)  JO L 347, 11.12.2006, p. 1.

(2)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2018/279 a Consiliului din 20 februarie 2018 de autorizare a Maltei să aplice o măsură specială de derogare de la articolul 287 din Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 54, 24.2.2018, p. 14).

(3)  Regulamentul (CEE, Euratom) nr. 1553/89 al Consiliului din 29 mai 1989 privind regimul unitar definitiv de colectare a resurselor proprii provenite din taxa pe valoarea adăugată (JO L 155, 7.6.1989, p. 9).

(4)  Directiva (UE) 2020/285 a Consiliului din 18 februarie 2020 de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește regimul special pentru întreprinderile mici și a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 în ceea ce privește cooperarea administrativă și schimbul de informații în scopul monitorizării aplicării corecte a regimului special pentru întreprinderile mici (JO L 62, 2.3.2020, p. 13).