17.12.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

LI 426/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/2129 AL CONSILIULUI

din 17 decembrie 2020

privind punerea în aplicare a articolului 8a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 765/2006 al Consiliului din 18 mai 2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus (1), în special articolul 8a alineatul (1),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 18 mai 2006, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus.

(2)

La 9 august 2020, Belarusul a desfășurat alegeri prezidențiale, cu privire la care s-a constatat că nu au fost conforme cu standardele internaționale și că au fost marcate de represiunea candidaților independenți, fiind urmate de o reprimare brutală a demonstranților pașnici. La 11 august 2020, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate a emis o declarație în numele Uniunii în care se afirma că alegerile nu au fost nici libere, nici corecte. S-a afirmat, de asemenea, că ar putea fi luate măsuri împotriva celor responsabili de violențe, de arestări nejustificate și de falsificarea rezultatului alegerilor.

(3)

La 2 octombrie 2020, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1387 (2) prin care au fost desemnate 40 de persoane identificate ca fiind responsabile de acte de represiune și de intimidare a demonstranților pașnici, a membrilor opoziției și a jurnaliștilor în urma alegerilor prezidențiale care au avut loc în Belarus în 2020, precum și de abateri comise de Comisia Electorală Centrală în cadrul procesului electoral aferent alegerilor respective.

(4)

La 6 noiembrie 2020, având în vedere gravitatea situației din Belarus, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1648 (3), prin care au fost desemnați Aleksandr Lukașenko și alte 14 persoane, printre care și apropiați ai săi.

(5)

La 19 noiembrie 2020, Consiliul a convenit să înceapă pregătirile pentru o nouă rundă de sancțiuni, ca răspuns la brutalitatea autorităților și în sprijinul drepturilor democratice ale poporului belarus.

(6)

Având în vedere actele de represiune care sunt comise în continuare împotriva societății civile din Belarus, 29 de persoane și 7 entități ar trebui să fie adăugate pe lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzută în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 765/2006.

(7)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CE) nr. 765/2006 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 765/2006 se modifică astfel cum se prevede în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 decembrie 2020.

Pentru Consiliu

Președintele

S. SCHULZE


(1)   JO L 134, 20.5.2006, p. 1.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1387 al Consiliului din 2 octombrie 2020 privind punerea în aplicare a articolului 8a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus (JO L 319 I, 2.10.2020, p. 1).

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1648 al Consiliului din 6 noiembrie 2020 privind punerea în aplicare a articolului 8a alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 765/2006 privind măsuri restrictive împotriva Belarus (JO L 370 I, 6.11.2020, p. 1).


ANEXĂ

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 765/2006 se modifică după cum urmează:

1.

Se adaugă următorul titlu:

„Lista persoanelor fizice și juridice, a entităților și a organismelor menționate la articolul 2 alineatul (1)”.

2.

Titlul tabelului se înlocuiește cu următorul titlu:

„A.

Persoanele fizice menționate la articolul 2 alineatul (1)”.

3.

Se adaugă următoarele persoane fizice:

 

Nume

Transcriere din ortografia belarusă

Transcriere din ortografia rusă

Nume

(ortografia belarusă)

Nume

(ortografia rusă)

Informații de identificare

Motivele înscrierii pe liste

„60.

Anatol Aliaksandravich SIVAK

Anatoli Aleksandrovich SIVAK

Анатоль Аляксандравiч СIВАК

Анатолий Александрович СИВАК

Viceprim-ministru, fost președinte al Comitetului executiv al orașului Minsk

Data nașterii: 19.7.1962

Locul nașterii: Zavoit, districtul Narovlya, regiunea Gomel/Homyel, fosta URSS (actualmente Belarus)

Sexul: masculin

În funcția de conducere pe care a deținut-o ca președinte al Comitetului executiv al orașului Minsk, a fost responsabil de campania de represiune și de intimidare desfășurată de aparatul local din Minsk sub supravegherea sa, în urma alegerilor prezidențiale din 2020, în special prin arestări arbitrare și rele tratamente, incluzând tortura, ale căror victime au fost demonstranți pașnici, precum și prin intimidări și violențe la adresa jurnaliștilor. A făcut numeroase declarații publice în care a criticat demonstrațiile pașnice desfășurate în Belarus.

În funcția de conducere pe care o deține în prezent ca viceprim-ministru, continuă să sprijine regimul Lukașenko.

61.

Ivan Mikhailavich EISMANT

Ivan Mikhailavich EISMONT

Iван Мiхайлавiч ЭЙСМАНТ

Иван Михайлович ЭЙСМОНТ

Președintele Societății de Stat de Radio și Televiziune din Belarus, șeful societății Belteleradio

Data nașterii: 20.1.1977

Locul nașterii: Grodno/Hrodna, fosta URSS (actualmente Belarus)

Sexul: masculin

În funcția sa actuală de președinte al Societății de Stat de Radio și Televiziune din Belarus, este responsabil de difuzarea propagandei de stat prin mijloacele publice de comunicare în masă și sprijină în continuare regimul Lukașenko, inclusiv prin utilizarea canalelor mass-media pentru a sprijini continuarea mandatului președintelui, în pofida alegerilor prezidențiale frauduloase care au avut loc la 9 august 2020 și a actelor ulterioare repetate de reprimare violentă a demonstrațiilor pașnice și legitime.

Eismont a făcut declarații publice în care i-a criticat pe demonstranții pașnici și a refuzat să mediatizeze demonstrațiile. De asemenea, el i-a concediat pe angajații greviști ai societății Belteleradio aflate sub conducerea sa, ceea ce îl face responsabil de încălcări ale drepturilor omului.

62.

Uladzimir Stsiapanavich KARANIK

Vladimir Stepanovich KARANIK

Уладзiмiр Сцяпанавiч КАРАНIК

Владимир Степанович КАРАНИК

Guvernatorul regiunii Grodno/Hrodna, fost ministru al sănătății

Data nașterii: 30.11.1973

Locul nașterii: Grodno/Hrodna, fosta URSS (actualmente Belarus)

Sexul: masculin

În funcția de conducere pe care a deținut-o anterior ca ministru al sănătății, a fost responsabil de utilizarea serviciilor de asistență medicală pentru reprimarea demonstranților pașnici, inclusiv prin utilizarea de ambulanțe pentru transportarea demonstranților care aveau nevoie de asistență medicală nu către spitale, ci către centre de izolare. A făcut numeroase declarații publice în care a criticat demonstrațiile pașnice desfășurate în Belarus, acuzând la un moment dat un demonstrant că este în stare de ebrietate.

În funcția de conducere pe care o deține în prezent ca guvernator al regiunii Grodno/Hrodna, continuă să sprijine regimul Lukașenko.

63.

Natallia Ivanauna KACHANAVA

Natalia Ivanovna KOCHANOVA

Наталля Iванаўна КАЧАНАВА

Наталья Ивановна КОЧАНОВА

Președinta Consiliului Republicii din cadrul Adunării Naționale din Belarus

Data nașterii: 25.9.1960

Locul nașterii: Polotsk, regiunea Vitebsk/Viciebsk, fosta URSS (actualmente Belarus)

Sexul: feminin

În funcția de conducere pe care o deține în prezent ca președintă a Consiliului Republicii din cadrul Adunării Naționale din Belarus, este responsabilă de sprijinirea deciziilor președintelui în domeniul politicii interne. De asemenea, este responsabilă de organizarea alegerilor frauduloase care au avut loc la 9 august 2020. A făcut declarații publice în care a susținut reprimarea brutală a demonstranților pașnici de către aparatul de securitate.

64.

Pavel Mikalaevich LIOHKI

Pavel Nikolaevich LIOHKI

Павел Мiкалаевiч ЛЁГКI

Павел Николаевич ЛЁГКИЙ

Prim-adjunct al ministrului informațiilor

Data nașterii: 30.5.1972

Locul nașterii: Baranavichy, fosta URSS (actualmente Belarus)

Sexul: masculin

În funcția de conducere pe care o deține ca prim-adjunct al ministrului informațiilor, este responsabil de represiunea împotriva societății civile și în special de decizia Ministerului Informațiilor de a întrerupe accesul la site-uri independente și de a limita accesul la internet în Belarus în urma alegerilor prezidențiale din 2020, ca instrument de represiune împotriva societății civile, a demonstranților pașnici și a jurnaliștilor.

65.

Ihar Uladzimiravich LUTSKY

Igor Vladimirovich LUTSKY

Iгар Уладзiмiравiч ЛУЦКI

Игорь Владимирович ЛУЦКИЙ

Ministrul informațiilor

Data nașterii: 31.10.1972

Locul nașterii: Stolin, regiunea Brest, fosta URSS (actualmente Belarus)

Sexul: masculin

În funcția de conducere pe care o deține ca ministru al informațiilor, este responsabil de represiunea împotriva societății civile și în special de decizia Ministerului Informațiilor de a întrerupe accesul la site-uri independente și de a limita accesul la internet în Belarus în urma alegerilor prezidențiale din 2020, ca instrument de represiune împotriva societății civile, a demonstranților pașnici și a jurnaliștilor.

66.

Andrei Ivanavich SHVED

Andrei Ivanovich SHVED

Андрэй Iванавiч ШВЕД

Андрей Иванович ШВЕД

Procuror general al Belarusului

Data nașterii: 21.4.1973

Locul nașterii: Glushkovichi, regiunea Gomel/Homyel, fosta URSS (actualmente Belarus)

Sexul: masculin

În funcția sa de procuror general al Belarusului, este responsabil de actele de represiune comise în continuare împotriva societății civile și a opoziției democratice și în special de inițierea a numeroase urmăriri penale împotriva demonstranților pașnici, a liderilor opoziției și a jurnaliștilor în urma alegerilor prezidențiale din 2020. De asemenea, a făcut declarații în care i-a amenințat cu pedepse pe participanții la «manifestațiile neautorizate».

67.

Genadz Andreevich BOGDAN

Gennady Andreievich BOGDAN

Генадзь Андрэевiч БОГДАН

Геннадий Андреевич БОГДАН

Șef adjunct al Direcției de gestionare a bunurilor președintelui Belarusului

Data nașterii: 8.1.1977

Sexul: masculin

În funcția sa de șef adjunct al Direcției de gestionare a bunurilor președintelui Belarusului, supraveghează funcționarea a numeroase întreprinderi. Organismul pe care îl conduce oferă sprijin financiar, material și tehnic, social, medical și pentru locuințe aparatului de stat și autorităților republicane. Are legături strânse cu președintele și continuă să sprijine regimul Lukașenko.

68.

Ihar Paulavich BURMISTRAU

Igor Pavlovich BURMISTROV

Iгар Паўлавiч БУРМIСТРАЎ

Игорь Павлович БУРМИСТРОВ

Șef al statului-major și prim comandant adjunct al trupelor interne ale Ministerului Afacerilor Interne

Data nașterii: 30.9.1968

Sexul: masculin

În funcția de conducere pe care o deține ca prim comandant adjunct al trupelor interne ale Ministerului Afacerilor Interne, este responsabil de campania de represiune și de intimidare condusă de trupele interne aflate sub comanda sa, în urma alegerilor prezidențiale din 2020, în special de arestări arbitrare și rele tratamente, incluzând tortura, ale căror victime au fost demonstranți pașnici, precum și de intimidări și violențe la adresa jurnaliștilor.

69.

Arciom Kanstantinavich DUNKA

Artem Konstantinovich DUNKO

Арцём Канстанцiнавiч ДУНЬКА

Артем Константинович ДУНЬКО

Inspector principal pentru chestiuni extraordinare în cadrul Departamentului de investigații financiare al Comitetului de Control al Statului

Data nașterii: 8.6.1990

Sexul: masculin

În funcția de conducere pe care o deține ca inspector principal pentru chestiuni extraordinare în cadrul Departamentului de investigații financiare al Comitetului de Control al Statului, este responsabil de campania de represiune și de intimidare condusă de aparatul de stat în urma alegerilor prezidențiale din 2020, în special prin anchete inițiate împotriva liderilor opoziției și a activiștilor.

70.

Aleh Heorhievich KARAZIEI

Oleg Georgevich KARAZEI

Алег Георгiевiч КАРАЗЕЙ

Олег Георгиевич КАРАЗЕЙ

Șeful Departamentului de prevenire din cadrul Departamentului general de asigurare a respectării legii și de prevenire al Poliției pentru siguranța publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

Data nașterii: 1.1.1979

Locul nașterii: regiunea Minsk, fosta URSS (actualmente Belarus)

Sexul: masculin

În funcția de conducere pe care o deține ca șef al Departamentului de prevenire din cadrul Departamentului general de asigurare a respectării legii și de prevenire al Poliției pentru siguranța publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, este responsabil de campania de represiune și de intimidare condusă de forțele de poliție în urma alegerilor prezidențiale din 2020, în special prin arestări arbitrare și rele tratamente, inclusiv tortură, ale căror victime au fost demonstranți pașnici, precum și prin intimidări și violențe la adresa jurnaliștilor.

71.

Dzmitry Aliaksandravich KURYAN

Dmitry Aleksandrovich KURYAN

Дзмiтрый Аляксандравiч КУРЯН

Дмитрий Александрович КУРЯН

Colonel de poliție, șef adjunct al Departamentului general și șef al Departamentului de asigurare a respectării legii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

Data nașterii: 3.10.1974

Sexul: masculin

În funcția de conducere pe care o deține, fiind colonel de poliție și șef adjunct al Departamentului general, șef al Departamentului de asigurare a respectării legii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și colonel de poliție, este responsabil de campania de represiune și de intimidare condusă de forțele de poliție în urma alegerilor prezidențiale din 2020, în special prin arestări arbitrare și rele tratamente, inclusiv tortură, ale căror victime au fost demonstranți pașnici, precum și prin intimidări și violențe la adresa jurnaliștilor.

72.

Aliaksandr Henrykavich TURCHIN

Aleksandr Henrihovich TURCHIN

Аляксандр Генрыхавiч ТУРЧЫН

Александр Генрихович ТУРЧИН

Președintele Comitetului executiv al regiunii Minsk

Data nașterii: 2.7.1975

Locul nașterii: Novogrudok, regiunea Grodno/Hrodna, fosta URSS (actualmente Belarus)

Sexul: masculin

În funcția sa de președinte al Comitetului executiv al regiunii Minsk, este responsabil cu supravegherea administrației locale, inclusiv a mai multor comitete. Prin urmare, acesta sprijină regimul Lukașenko.

73.

Dzmitry Mikalaevich SHUMILIN

Dmitry Nikolayevich SHUMILIN

Дзмiтрый Мiкалаевiч ШУМIЛIН

Дмитрий Николаевич ШУМИЛИН

Șef adjunct al Serviciului pentru evenimente de masă al GUVD (Departamentul principal pentru afaceri interne) din cadrul Comitetului executiv al orașului Minsk

Data nașterii: 26.7.1977

Sexul: masculin

În funcția sa de șef adjunct al Serviciului pentru evenimente de masă al Departamentului municipal de poliție din cadrul Comitetului executiv al orașului Minsk, este responsabil de campania de represiune și de intimidare condusă de aparatul local în urma alegerilor prezidențiale din 2020, în special prin arestări arbitrare și rele tratamente, incluzând tortura, ale căror victime au fost demonstranți pașnici, precum și prin intimidări și violențe la adresa jurnaliștilor.

S-a dovedit implicarea sa personală în privarea de libertate în mod ilegal a unor demonstranți pașnici.

74.

Vital Ivanavich STASIUKEVICH

Vitalyi Ivanovich STASIUKEVICH

Вiталь Iванавiч СТАСЮКЕВIЧ

Виталий Иванович СТАСЮКЕВИЧ

Șef adjunct al Poliției pentru siguranța publică din Grodno/Hrodna

Data nașterii: 5.3.1976

Locul nașterii: Grodno/Hrodna, fosta URSS (actualmente Belarus)

Sexul: masculin

În funcția sa de șef adjunct al Poliției pentru siguranța publică din Grodno/Hrodna, este responsabil de campania de represiune și de intimidare condusă de forțele de poliție locale aflate sub comanda sa în urma alegerilor prezidențiale din 2020, în special prin arestări arbitrare și rele tratamente, incluzând tortura, ale căror victime au fost demonstranți pașnici, precum și prin intimidări și violențe la adresa jurnaliștilor.

Potrivit martorilor, a supravegheat personal privarea de libertate în mod ilegal a unor demonstranți pașnici.

75.

Siarhei Leanidavich KALINNIK

Sergei Leonidovich KALINNIK

Сяргей Леанiдавiч КАЛИННИК

Сергей Леонидович КАЛИННИК

Colonel de poliție, șeful Departamentului de poliție al districtului Sovetsky din Minsk

Data nașterii: 23.7.1979

Sexul: masculin

În funcția sa de șef al Departamentului de poliție al districtului Sovetsky din Minsk, este responsabil de campania de represiune și de intimidare condusă de forțele de poliție locale aflate sub comanda sa în urma alegerilor prezidențiale din 2020, în special prin arestări arbitrare și rele tratamente, incluzând tortura, ale căror victime au fost demonstranți pașnici, precum și prin intimidări și violențe la adresa jurnaliștilor.

Potrivit martorilor, a supravegheat și a participat personal la torturarea unor demonstranți deținuți în mod ilegal.

76.

Vadzim Siarhaevich PRYGARA

Vadim Sergeevich PRIGARA

Вадзiм Сяргеевiч ПРЫГАРА

Вадим Сергеевич ПРИГАРА

Locotenent-colonel de poliție, șeful Departamentului de poliție al districtului Molodechno

Data nașterii: 31.10.1980

Sexul: masculin

În funcția sa de șef al Departamentului de poliție al districtului Molodechno, este responsabil de campania de represiune și de intimidare condusă de forțele de poliție locale aflate sub comanda sa în urma alegerilor prezidențiale din 2020, în special prin arestări arbitrare și rele tratamente, incluzând tortura, ale căror victime au fost demonstranți pașnici, precum și prin intimidări și violențe la adresa jurnaliștilor.

Potrivit martorilor, a supravegheat personal agresiunile fizice comise asupra unor demonstranți deținuți în mod ilegal. De asemenea, a făcut numeroase declarații peiorative în mass-media despre demonstranți.

77.

Viktar Ivanavich STANISLAUCHYK

Viktor Ivanovich STANISLAVCHIK

Вiктар Iванавiч СТАНIСЛАЎЧЫК

Виктор Иванович СТАНИСЛАВЧИК

Șef adjunct al Departamentului de poliție al districtului Sovetsky din Minsk, șeful Poliției pentru siguranța publică

Data nașterii: 27.1.1971

Sexul: masculin

În funcția sa de șef adjunct al Departamentului de poliție al districtului Sovetsky din Minsk și de șef al Poliției pentru siguranța publică, este responsabil de campania de represiune și de intimidare condusă de forțele de poliție locale aflate sub comanda sa în urma alegerilor prezidențiale din 2020, în special prin arestări arbitrare și rele tratamente, inclusiv tortură, ale căror victime au fost demonstranți pașnici, precum și prin intimidări și violențe la adresa jurnaliștilor.

Potrivit martorilor, a supravegheat personal privarea de libertate a demonstranților pașnici și abuzurile fizice comise asupra persoanelor deținute în mod ilegal.

78.

Aliaksandr Aliaksandravich PIETRASH

Aleksandr Aleksandrovich PETRASH

Аляксандр Аляксандравiч ПЕТРАШ

Александр Александрович ПЕТРАШ

Președintele Judecătoriei din Moskovski – Minsk

Data nașterii: 16.5.1988

Sexul: masculin

În funcția sa de președinte al Judecătoriei din Moskovski – Minsk, este responsabil de numeroase hotărâri motivate politic împotriva unor jurnaliști, lideri ai opoziției, activiști și demonstranți. S-a raportat că, în cursul proceselor desfășurate sub supravegherea sa, au avut loc încălcări ale drepturilor de apărare și au fost admise declarații din partea unor martori falși.

A contribuit la amendarea și la privarea de libertate a unor demonstranți, jurnaliști și lideri ai opoziției în urma alegerilor prezidențiale din 2020.

Prin urmare, este responsabil de încălcări ale drepturilor omului și de subminarea statului de drept, precum și de participarea la represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

79.

Andrei Aliaksandravich LAHUNOVICH

Andrei Aleksandrovich LAHUNOVICH

Андрэй Аляксандравiч ЛАГУНОВIЧ

Андрей Александрович ЛАГУНОВИЧ

Judecător la Judecătoria din Sovetski – Gomel/Homyel

Sexul: masculin

În calitatea sa de judecător la Judecătoria din Sovetski – Gomel/Homyel, este responsabil de numeroase hotărâri motivate politic împotriva unor jurnaliști, activiști și demonstranți. S-a raportat că, în cursul proceselor desfășurate sub supravegherea sa, au avut loc încălcări ale drepturilor de apărare.

Prin urmare, este responsabil de încălcări ale drepturilor omului și de subminarea statului de drept, precum și de participarea la represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

80.

Alena Vasileuna LITVINA

Elena Vasilevna LITVINA

Алена Васiльеўна ЛIТВIНА

Елена Васильевна ЛИТВИНА

Judecătoare la Judecătoria din Leninsky – Mogilev

Sexul: feminin

În calitatea sa de judecătoare la Judecătoria din Leninsky – Mogilev, este responsabilă de numeroase hotărâri motivate politic împotriva unor jurnaliști, lideri ai opoziției, activiști și demonstranți, în special de condamnarea lui Serghei Tihanovski, activist al opoziției și soțul candidatei la președinție Svetlana Tihanovskaia. S-a raportat că, în cursul proceselor desfășurate sub supravegherea sa, au avut loc încălcări ale drepturilor de apărare.

Prin urmare, este responsabilă de încălcări ale drepturilor omului, de subminarea statului de drept, precum și de participarea la represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

81

Victoria Valeryeuna SHABUNYA

Victoria Valerevna SHABUNYA

Вiкторыя Валер’еўна ШАБУНЯ

Виктория Валерьевна ШАБУНЯ

Judecătoare la Judecătoria centrală – Minsk

Data nașterii: 27.2.1974

Sexul: feminin

În calitatea sa de judecătoare la Judecătoria centrală – Minsk, este responsabilă de numeroase hotărâri motivate politic împotriva unor jurnaliști, lideri ai opoziției, activiști și demonstranți, în special de condamnarea lui Serghei Dilevski – membru al Consiliului de coordonare și lider al unui comitet de grevă. S-a raportat că, în cursul proceselor desfășurate sub supravegherea sa, au avut loc încălcări ale drepturilor de apărare.

Astfel, este responsabilă de încălcări ale drepturilor omului și de subminarea statului de drept, precum și de participarea la represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

82

Alena Aliaksandravna ZHYVITSA

Elena Aleksandrovna ZHYVITSA

Алена Аляксандравна ЖЫВIЦА

Елена Александровна ЖИВИЦА

Judecătoare la judecătoria Oktyabrsky – Minsk

Data nașterii: 9.4.1990

Sexul: feminin

În calitatea sa de judecătoare la judecătoria Oktyabrsky – Minsk, este responsabilă de numeroase hotărâri motivate politic împotriva unor jurnaliști, lideri ai opoziției, activiști și demonstranți. S-a raportat că, în cursul proceselor desfășurate sub supravegherea sa, au avut loc încălcări ale drepturilor de apărare.

Astfel, este responsabilă de încălcări ale drepturilor omului și de subminarea statului de drept, precum și de participarea la represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

83

Natallia Anatolievna DZIADKOVA

Natalia Anatolievna DEDKOVA

Наталля Анатольеўна ДЗЯДКОВА

Наталья Анатольевна ДЕДКОВА

Judecătoare la Judecătoria din Partyzanski – Minsk

Data nașterii: 2.12.1979

Sexul: feminin

În calitatea sa de judecătoare la Judecătoria din Partyzanski – Minsk, este responsabilă de numeroase hotărâri motivate politic împotriva unor jurnaliști, lideri ai opoziției, activiști și demonstranți, în special de condamnarea liderei Consiliului de coordonare, Mariya Kalesnikava. S-a raportat că, în cursul proceselor desfășurate sub supravegherea sa, au avut loc încălcări ale drepturilor de apărare.

Prin urmare, este responsabilă de încălcări ale drepturilor omului și de subminarea statului de drept, precum și de participarea la represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

84

Maryna Arkadzeuna FIODARAVA

Marina Arkadievna FEDOROVA

Марына Аркадзьеўна ФЁДАРАВА

Марина Аркадьевна ФЕДОРОВА

Judecătoare la Judecătoria din Sovetski – Minsk

Data nașterii: 11.9.1965

Sexul: feminin

În calitatea sa de judecătoare la Judecătoria din Sovetski – Minsk, este responsabilă de numeroase hotărâri motivate politic împotriva unor jurnaliști, lideri ai opoziției, activiști și demonstranți. S-a raportat că, în cursul proceselor desfășurate sub supravegherea sa, au avut loc încălcări ale drepturilor de apărare.

Prin urmare, este responsabilă de încălcări ale drepturilor omului și de subminarea statului de drept, precum și de participarea la represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

85

Yulia Chaslavauna HUSTYR

Yulia Cheslavovna HUSTYR

Юлiя Чаславаўна ГУСТЫР

Юлия Чеславовна ГУСТЫР

Judecătoare la Judecătoria centrală – Minsk

Data nașterii: 14.1.1984

Sexul: feminin

În calitatea sa de judecătoare la Judecătoria centrală – Minsk, este responsabilă de numeroase hotărâri motivate politic împotriva unor jurnaliști, lideri ai opoziției, activiști și demonstranți, în special de condamnarea candidatului la președinție din partea opoziției, Viktar Babarika. Sa raportat că, în cursul proceselor desfășurate sub supravegherea sa, au avut loc încălcări ale drepturilor de apărare.

Prin urmare, este responsabilă de încălcări ale drepturilor omului și de subminarea statului de drept, precum și de participarea la represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

86.

Alena Tsimafeeuna NYAKRASAVA

Elena Timofeevna NEKRASOVA

Алена Цiмафееўна НЯКРАСАВА

Елена Тимофеевна НЕКРАСОВА

Judecătoare la Judecătoria din Zavodski – Minsk

Data nașterii: 26.11.1974

Sexul: feminin

În calitatea sa de judecătoare la Judecătoria din Zavodski – Minsk, este responsabilă de numeroase hotărâri motivate politic împotriva unor jurnaliști, lideri ai opoziției, activiști și demonstranți. S-a raportat că, în cursul proceselor desfășurate sub supravegherea sa, au avut loc încălcări ale drepturilor de apărare.

Prin urmare, este responsabilă de încălcări ale drepturilor omului și de subminarea statului de drept, precum și de participarea la represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

87.

Aliaksandr Vasilevich SHAKUTSIN

Aleksandr Vasilevich SHAKUTIN

Аляксандр Васiльевiч ШАКУЦIН

Александр Васильевич ШАКУТИН

Om de afaceri, deținătorul Amhodor Holding

Data nașterii: 12.1.1959

Locul nașterii: Bolshoe Babino, districtul Orsha, regiunea Vitebsk/Viciebsk, fosta URSS (actualmente Belarus)

Sexul: masculin

Este unul dintre principalii oameni de afaceri care operează în Belarus, deținând interese comerciale în sectorul construcțiilor și al construcțiilor de mașini, în agricultură și în alte sectoare.

Există relatări potrivit cărora este una dintre persoanele care au beneficiat cel mai mult de pe urma privatizării pe durata ocupării de către Lukașenko a funcției de președinte. Este, de asemenea, membru al prezidiului asociației publice pro-Lukașenko «Belaya Rus» și membru al Consiliului pentru dezvoltarea antreprenoriatului din Republica Belarus.

Astfel, acesta profită de pe urma regimului Lukașenko, pe care îl sprijină.

În iulie 2020 a făcut observații în public prin care condamna demonstrațiile opoziției în Belarus, contribuind astfel la represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

88.

Mikalai Mikalaevich VARABEI/VERABEI

Nikolay Nikolaevich VOROBEY

Мiкалай Мiкалаевiч ВАРАБЕЙ/ВЕРАБЕЙ

Николай Николаевич ВОРОБЕЙ

Om de afaceri, coproprietar al Bremino Group

Data nașterii: 4.5.1963

Locul nașterii: RSS Ucraineană(actualmente Ucraina)

Sexul: masculin

Este unul dintre principalii oameni de afaceri care operează în Belarus, deținând interese comerciale în sectorul țițeiului și al circuitului cărbunelui, în sectorul bancar și în alte sectoare.

Este coproprietar al Bremino Group – societate care a beneficiat de scutiri de impozite și de alte forme de sprijin din partea administrației belaruse.

Astfel, acesta profită de pe urma regimului Lukașenko, pe care îl sprijină.”

4.

Se adaugă următorul titlu și tabel:

„B.

Persoanele juridice, entitățile și organismele menționate la articolul 2 alineatul (1)

 

Nume

Transcriere din ortografia belarusă

Transcriere din ortografia rusă

Nume

(ortografia belarusă)

(ortografia rusă)

Informații de identificare

Motivele înscrierii pe liste

Data includerii pe listă

1.

CJSC Beltechexport

ЗАО «Белтехэкспорт»

Adresa:bd. Nezavisimosti 86-B, Minsk, 220012, Belarus

Tel. +375 17 358 83 83; +375 17 373 80 12

Site: https://bte.by/

E-mail: mail@bte.by

CJSC Beltechexport este o entitate privată care exportă armament și echipamente militare produse de companiile de stat belaruse către țări din Africa, America de Sud, Asia și Orientul Mijlociu. Beltechexport întreține legături apropiate cu Ministerul Apărării din Belarus.

Astfel CJSC Beltechexport profită de pe urma regimului Lukașenko, pe care îl sprijină prin procurarea de avantaje pentru administrația prezidențială.

17.12.2020

2.

Dana Holdings/Dana Astra

Дана Холдингз/Дана Астра

Adresa: P. Mstislavtsa 9 (1st floor), Minsk 220114, Belarus

Număr de înregistrare: Dana Astra: 191295361

Site: https://dana-holdings.com/

E-mail: PR@bir.by

Tel. +375 17 26 93 290; +375 17 39 39 465

Dana Holdings/Dana Astra este unul dintre principalii dezvoltatori și constructori în domeniul imobiliar din Belarus. Societatea a primit terenuri pentru dezvoltarea mai multor complexe rezidențiale și centre de afaceri de mari dimensiuni.

Deținătorii Dana Holdings/Dana Astra întrețin relații apropiate cu Alexandr Lukașenko. Liliya Lukașenko, nora președintelui, deține o funcție de rang înalt în cadrul societății.

Astfel, Dana Holdings/Dana Astra profită de pe urma regimului Lukașenko, pe care îl sprijină.

17.12.2020

3.

GHU – instituția de stat «Departamentul economic principal» din cadrul Biroului pentru chestiuni administrative al președintelui Republicii Belarus»

ГХУ – Государственное учреждение ’Главное хозяйственное управление’ Управления делами Президента Республики Беларусь

Adresa: Miasnikova str. 37, Minsk 220010, Belarus

Tel. +375 17 222 33 13

Site: http://ghu.by

E-mail: ghu@ghu.by

GHU este cel mai mare operator de pe piața imobiliară nerezidențială din Belarus și supraveghetor a numeroase companii.

Președintele Alexandr Lukașenko a cerut directorului GHU, Victor Sheiman, să supravegheze siguranța alegerilor prezidențiale din 2020.

Astfel, GHU profită de pe urma regimului Lukașenko, pe care îl sprijină.

17.12.2020

4.

LLC Synesis

ООО «Синезис»

Adresa: Platonova 20B, Minsk 220005, Belarus; Mantulinskaya 24, Moscow 123100, Russia.

Număr de înregistrare (УНН/ИНН): 190950894 (Belarus); 7704734000/770301001 (Rusia).

Site: https://synesis.partners; https://synesis-group.com/

Tel. +375 17 240-36-50

LLC Synesis asigură pentru autoritățile belaruse o platformă de supraveghere, capabilă să efectueze căutări în cadrul înregistrărilor video și să analizeze conținutul acestora, precum și să utilizeze programe informatice de recunoaștere facială, societatea făcându-se astfel responsabilă de represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice de către aparatul de stat din Belarus.

Angajaților Synesis nu li se permite să comunice în limba belarusă, societatea făcându-se astfel responsabilă de subminarea drepturilor lucrătorilor.

Printre utilizatorii unuia dintre sistemele create de Synesis se numără Comitetul de securitate al statului belarus (KGB) și Ministerul afacerilor interne. Prin urmare societatea profită de pe urma regimului Lukașenko, pe care îl sprijină.

Directorul general al Synesis, Alexander Shatrov, i-a criticat în mod public pe demonstranții împotriva regimului Lukașenko și a relativizat lipsa de democrație din Belarus.

17.12.2020

5.

AGAT Electromechanical Plant OJSC

OAO «АГАТ-электромеханический завод»

Adresa: bd. Nezavisimosti 115, Minsk 220114, Belarus

Tel.+375 17 272.01.32, +375 17 570.41.45

E-mail: marketing@agat-emz.by

Site: https://agat-emz.by/

AGAT Electromechanical Plant OJSC face parte din Autoritatea de stat belarusă pentru industria militară a Republicii Belarus (alias SAMI sau Comitetul industrial militar de stat), care este responsabilă cu implementarea politicii militar-tehnice a statului și este subordonată Consiliului de miniștri și președintelui Belarusului. Astfel AGAT Electromechanical Plant OJSC profită de pe urma regimului Lukașenko, pe care îl sprijină.

Societatea este producătoarea «Rubezh» – un sistem de bariere proiectat pentru a controla mișcările de revoltă, care a fost utilizat împotriva demonstrațiilor pașnice care au avut loc în urma alegerilor prezidențiale desfășurate la 9 august 2020, societatea făcându-se astfel responsabilă de represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

17.12.2020

6.

OJSC 140 Repair Plant

OAO «140 ремонтный завод»

Adresa: str. L. Chalovskoy 19, Borisov, Belarus

Tel. + 375 17 776 20 32; +375 17 776 54 79

E-mail: info@140zavod.org

Site: https://140zavod.org

OJSC 140 Repair Plant face parte din Autoritatea de stat belarusă pentru industria militară a Republicii Belarus (alias SAMI sau Comitetul industrial militar de stat), care este responsabilă cu implementarea politicii militar-tehnice a statului și este subordonată Consiliului de miniștri și președintelui Belarusului. Astfel, OJSC 140 Repair Plant profită de pe urma regimului Lukașenko, pe care îl sprijină.

Societatea produce vehicule de transport și vehicule blindate, care au fost utilizate împotriva demonstrațiilor pașnice care au avut loc în urma alegerilor prezidențiale desfășurate la 9 august 2020, societatea făcându-se astfel responsabilă de represiunea împotriva societății civile și a opoziției democratice.

17.12.2020

7

OJSC MZKT/MWPT (alias VOLAT) – Minsk Wheel Tractor Plant

OAO «МЗКТ» – Минский завод колёсных тягачей

Adresa: bd. Partizanski 150, Minsk 220021, Belarus

Tel. +375 17 330 17 09

Fax: +375 17 291 31 92

E-mail: link@mzkt.by

Site: www.mzkt.by

OJSC MZKT (alias VOLAT) face parte din Autoritatea de stat belarusă pentru industria militară a Republicii Belarus (alias SAMI sau Comitetul industrial militar de stat), care este responsabilă cu implementarea politicii militar-tehnice a statului și este subordonată Consiliului de miniștri și președintelui Belarusului. Astfel OJSC MZKT (alias VOLAT) profită de pe urma regimului Lukașenko, pe care îl sprijină.

Angajații OJSC MZKT care au protestat în cursul vizitei lui Alexandr Lukașenko la fabrică și au intrat în grevă în urma alegerilor prezidențiale din 2020 din Belarus au fost concediați, societatea făcându-se astfel responsabilă de încălcarea drepturilor omului.

17.12.2020”