11.11.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 377/5


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1667 AL COMISIEI

din 10 noiembrie 2020

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/977 în ceea ce privește perioada de aplicare a măsurilor temporare legate de controalele referitoare la producția de produse ecologice

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 (1), în special articolul 28 alineatul (6), articolul 30 alineatul (2) al treilea paragraf și articolul 38 literele (c), (d) și (e),

întrucât:

(1)

Pandemia de COVID-19 și amplele restricții de circulație instituite în statele membre și în țări terțe sub forma unor măsuri naționale constituie o provocare excepțională și fără precedent pentru statele membre și pentru operatori în ceea ce privește efectuarea controalelor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 834/2007, precum și în Regulamentele (CE) nr. 889/2008 (2) și (CE) nr. 1235/2008 (3) ale Comisiei.

(2)

Pentru a aborda circumstanțele specifice create de criza actuală legată de pandemia de COVID-19, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/977 al Comisiei (4) permite statelor membre să aplice măsuri temporare de derogare de la Regulamentele (CE) nr. 889/2008 și (CE) nr. 1235/2008 în ceea ce privește sistemul de control referitor la producția de produse ecologice și anumite proceduri prevăzute în Sistemul de control al comerțului și de expertiză (TRACES).

(3)

Statele membre au informat Comisia că, în contextul crizei legate de pandemia de COVID-19, anumite perturbări grave ale funcționării sistemelor lor de control din sectorul agriculturii ecologice vor persista după data de 30 septembrie 2020. Pentru a se ține seama de aceste perturbări, perioada de aplicare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/977 trebuie să fie prelungită.

(4)

În ceea ce privește controalele oficiale și alte activități oficiale cuprinse în domeniul de aplicare al Regulamentului (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului (5), Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/466 al Comisiei (6) permite statelor membre să aplice, până la 1 februarie 2021, măsuri temporare de limitare a riscurilor pentru sănătatea umană, a animalelor și a plantelor și pentru bunăstarea animalelor în situația specifică legată de COVID-19. Prin urmare, derogările prevăzute de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/977 trebuie, de asemenea, să se aplice în continuare până la data respectivă. Cu toate acestea, procentajele minime legate de numărul eșantioanelor, de vizitele suplimentare de control prin sondaj și de inspecțiile și vizitele neanunțate, astfel cum sunt prevăzute la articolul 1 alineatele (3), (5) și (6) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/977, se calculează pe bază anuală. Prin urmare, nu trebuie să se modifice data de încetare a aplicării derogărilor respective.

(5)

Prin urmare, este necesar ca Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/977 să fie modificat în consecință.

(6)

Este necesar ca aplicarea dispozițiilor Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/977, care este prelungită prin prezentul regulament, să nu fie perturbată. Prin urmare, este necesar să se prevadă aplicarea retroactivă a prezentului regulament de la 1 octombrie 2020.

(7)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru producția ecologică,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/977 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 1 alineatul (7), data de „30 septembrie 2020” se înlocuiește cu „1 februarie 2021”.

2.

Articolul 3 se modifică după cum urmează:

(a)

la al doilea și al cincilea paragraf, data de „30 septembrie 2020” se înlocuiește cu „1 februarie 2021”;

(b)

la al treilea paragraf, data de „31 decembrie 2020” se înlocuiește cu „1 februarie 2021”.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 octombrie 2020.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 10 noiembrie 2020.

Pentru Comisie

Președintele

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 189, 20.7.2007, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei din 5 septembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul (JO L 250, 18.9.2008, p. 1).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1235/2008 al Comisiei din 8 decembrie 2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește regimul de import al produselor ecologice din țări terțe (JO L 334, 12.12.2008, p. 25).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/977 al Comisiei din 7 iulie 2020 de derogare de la Regulamentele (CE) nr. 889/2008 și (CE) nr. 1235/2008 în ceea ce privește controalele referitoare la producția de produse ecologice din cauza pandemiei de COVID-19 (JO L 217, 8.7.2020, p. 1).

(5)  Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE a Consiliului (Regulamentul privind controalele oficiale) (JO L 95, 7.4.2017, p. 1).

(6)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/466 al Comisiei din 30 martie 2020 privind măsurile temporare de limitare a riscurilor pentru sănătatea umană, a animalelor și a plantelor și pentru bunăstarea animalelor în timpul anumitor perturbări grave ale sistemelor de control ale statelor membre determinate de boala cauzată de noul coronavirus (COVID-19) (JO L 98, 31.3.2020, p. 30).