7.2.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 36/1


REGULAMENTUL (UE) 2020/169 AL CONSILIULUI

din 6 februarie 2020

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 147/2003 privind anumite măsuri restrictive referitoare la Somalia

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 215,

având în vedere Decizia 2010/231/PESC a Consiliului din 26 aprilie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Somaliei și de abrogare a Poziției comune 2009/138/PESC (1),

având în vedere propunerea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 147/2003 al Consiliului (2) privind anumite măsuri restrictive referitoare la Somalia impune o interdicție generală privind acordarea de consiliere tehnică, asistență, instruire, finanțare și asistență financiară legată de activități militare oricărei persoane, entități sau organism din Somalia, precum și interdicția de a importa, achiziționa și transporta cărbune de lemn din Somalia.

(2)

La 15 noiembrie 2019, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (CSONU) a adoptat Rezoluția 2498(2019). Rezoluția menționată reafirmă embargoul general și total asupra armelor în ceea ce privește Somalia și modifică excepțiile, aprobările și notificările prealabile privind livrarea de arme și de materiale conexe către Somalia. De asemenea, rezoluția menționată reafirmă interdicția impusă asupra importului de cărbune de lemn din Somalia și introduce restricții privind componentele pentru dispozitive explozive improvizate.

(3)

La 6 februarie 2020, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2020/170 (3), care modifică Decizia 2010/231/PESC, în conformitate cu Rezoluția 2498(2019) a CSONU.

(4)

Unele dintre aceste modificări intră în domeniul de aplicare al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene și, în consecință, este necesară o reglementare la nivelul Uniunii pentru punerea lor în aplicare, în special pentru a se asigura aplicarea lor uniformă de către operatorii economici în toate statele membre.

(5)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 147/2003 ar trebui să fie modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 147/2003 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 2a se modifică după cum urmează:

(a)

litera (e) se înlocuiește cu următorul text:

„(e)

acordarea de finanțare, asistență financiară, consiliere tehnică, asistență sau instruire în legătură cu activități militare, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(i)

autoritatea competentă în cauză a stabilit că acest tip de finanțare, asistență financiară, consiliere tehnică, asistență sau instruire este destinat exclusiv să dezvolte Forțele naționale de securitate somaleze, pentru a asigura securitatea poporului somalez; și

(ii)

Guvernul Federal al Somaliei sau statul membru care acordă finanțare, asistență financiară, consiliere tehnică, asistență sau instruire transmite comitetului instituit în temeiul punctului 11 din RCSONU 751 (1992) o notificare cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte de acordarea acestui tip de finanțare, asistență financiară, consiliere tehnică, asistență sau instruire, în conformitate cu punctul 11 din RCSONU 2498 (2019);”;

(b)

se introduce următoarea literă:

„(ea)

acordarea de finanțare, asistență financiară, consiliere tehnică, asistență sau instruire în legătură cu activități militare, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(i)

autoritatea competentă în cauză a stabilit că acest tip de finanțare, asistență financiară, consiliere tehnică, asistență sau instruire este destinat exclusiv dezvoltării instituțiilor somaleze din domeniul securității, altele decât cele ale Guvernului Federal al Somaliei; și

(ii)

statul membru care acordă finanțare, asistență financiară, consiliere tehnică, asistență sau instruire a transmis comitetului instituit în temeiul punctului 11 din RCSONU 751 (1992) o notificare cu privire la acordarea acestui tip de finanțare, asistență financiară, consiliere tehnică, asistență sau instruire, iar Guvernul Federal al Somaliei a fost informat în paralel cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte, în conformitate cu punctele 12-15 din RCSONU 2498(2019); și

(iii)

comitetul nu a luat o decizie negativă în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea notificării;”.

2.

La articolul 3, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Articolul 1 nu se aplică următoarelor activități:

(a)

acordarea de finanțare sau de ajutor financiar pentru vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de material militar neletal destinat exclusiv unor scopuri umanitare sau de protecție sau pentru materiale destinate unor programe ale Uniunii Europene sau ale statelor membre referitoare la înființarea unor instituții, inclusiv în domeniul securității, puse în aplicare în cadrul procesului de pace și de reconciliere; sau

(b)

acordarea de consultanță tehnică, de asistență sau de instruire în legătură cu un astfel de material neletal,

cu condiția ca astfel de activități să fi fost notificate în prealabil și numai cu titlu informativ comitetului instituit prin punctul 11 din RCSONU 751 (1992) de către statul membru sau organizația internațională, regională sau subregională furnizoare.”

3.

La articolul 3a, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   Normele care reglementează obligația de a furniza informații înainte de sosire sau de plecare, în special în ceea ce privește persoana care furnizează informațiile, termenele care trebuie respectate și datele solicitate, sunt stabilite în dispozițiile aplicabile privind declarațiile sumare de intrare și de ieșire, precum și declarațiile vamale prevăzute în legislația vamală (*1).

(*1)  Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 269, 10.10.2013, p. 1); Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 al Comisiei din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele detaliate ale anumitor dispoziții ale Codului vamal al Uniunii (JO L 343, 29.12.2015, p. 1); Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii (JO L 343, 29.12.2015, p. 558).”"

4.

Se introduce următorul articol:

Articolul 3c

(1)   Se interzice vânzarea, exportul, furnizarea sau transferul către Somalia, în mod direct sau indirect, de componente pentru dispozitive explozive improvizate, astfel cum sunt enumerate în anexa III, de pe teritoriul statelor membre sau de către resortisanți ai statelor membre în afara teritoriului statelor membre, sau folosind nave sau aeronave aflate sub pavilionul statelor membre, cu excepția cazului în care autoritatea competentă a statului membru relevant, astfel cum este identificată pe site-urile enumerate în anexa I, a acordat o autorizație prealabilă.

(2)   Autoritățile competente ale statelor membre nu acordă autorizație în temeiul alineatului (1) în cazul în care există dovezi suficiente pentru a demonstra că articolele vor fi utilizate sau că există un risc semnificativ ca acestea să fie utilizate în fabricarea în Somalia de dispozitive explozive improvizate.”

5.

Anexa III se înlocuiește cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 6 februarie 2020.

Pentru Consiliu

Președintele

A.METELKO-ZGOMBIĆ


(1)  JO L 105, 27.4.2010, p. 17.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 147/2003 al Consiliului din 27 ianuarie 2003 privind anumite măsuri restrictive referitoare la Somalia (JO L 24, 29.1.2003, p. 2).

(3)  Decizia (PESC) 2020/170 a Consiliului din 6 februarie 2020 de modificare a Deciziei 2010/231/PESC privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Somaliei (a se vedea pagina 5 din prezentul Jurnal Oficial).


ANEXĂ

„ANEXA III

LISTA ARTICOLELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 3c

1.   

Echipamente și dispozitive care nu figurează la punctul 2 din anexa IV a Deciziei 2010/231/PESC a Consiliului (1) și care sunt concepute special pentru a activa explozivi prin mijloace electrice sau neelectrice (de exemplu, seturi de aprindere, detonatoare, inițiatoare, fitiluri de detonare).

2.   

«Tehnologia»«necesară» pentru «producția» sau «utilizarea» articolelor enumerate la alineatul (1). [Definițiile termenilor «tehnologia», «necesară», «producția» și «utilizarea» sunt preluate din Lista comună a Uniunii Europene cuprinzând produsele militare (2).]

3.   

Materiale explozive, după cum urmează, și amestecuri conținând unul sau mai multe dintre următoarele materiale:

Denumirea substanței

Numărul de identificare din Registrul Chemical Abstracts Service (CAS RN)

Codul din Nomenclatura combinată (NC)  (3)

ulei combustibil de nitrat de amoniu (ANFO)

6484-52-2 (nitrat de amoniu)

3102 30

3102 40

nitroceluloză (cu un conținut de azot de minimum 12,5 % g/g)

9004-70-0

 

nitroglicol

55-63-0

ex 2920 90 70

pentrită (PETN)

78-11-5

ex 2920 90 70

clorură de picril

88-88-0

ex 2904 99 00

2,4,6-trinitrotoluen (TNT)

118-96-7

2904 20 00

4.   

Precursori de explozivi:

Denumirea substanței

Numărul de identificare CAS

Codul din Nomenclatura combinată

nitrat de amoniu

6484-52-2

3102 30

azotat de potasiu

7757-79-1

2834 21 00

clorat de sodiu

7775-09-9

2829 11 00

acid azotic

7697-37-2

ex 2808

acid sulfuric

7664-93-9

ex 2807


(1)  Decizia Consiliului 2010/231/PESC din 26 aprilie 2010 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Somaliei și de abrogare a Poziției comune 2009/138/PESC (JO L 105, 27.4.2010, p. 17).

(2)  JO C 98, 15.3.2018, p. 1.

(3)  (1) Codurile de nomenclatură sunt preluate din Nomenclatura combinată, astfel cum este definită la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1), și astfel cum sunt prevăzute în anexa I la acesta, valabile la momentul publicării prezentului regulament și, mutatis mutandis, astfel cum au fost modificate prin acte legislative ulterioare.