31.7.2020 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 247/24 |
DECIZIA (PESC) 2020/1134 A CONSILIULUI
din 30 iulie 2020
de modificare a Deciziei (PESC) 2017/915 privind activitățile Uniunii de informare în sprijinul punerii în aplicare a Tratatului privind comerțul cu arme
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1) și articolul 31 alineatul (1),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
(1) |
La 29 mai 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/915 (1). |
(2) |
Decizia (PESC) 2017/915 prevede o perioadă de punere în aplicare de 36 de luni pentru activitățile menționate la articolul 1 din decizia menționată, care începe la data încheierii acordului de finanțare prevăzut la articolul 3 alineatul (3). |
(3) |
La 22 iunie 2020 și, respectiv, la 29 iunie 2020, Biroul Federal pentru Economie și Controlul Exporturilor (BAFA) și Expertise France, în calitatea lor de agenții de implementare, au solicitat prelungirea până la 30 iunie 2021 a duratei de punere în aplicare a Deciziei (PESC) 2017/915 ca urmare a dificultăților cauzate de persistența crizei provocate de pandemia de COVID-19. |
(4) |
Continuarea activităților menționate la articolul 1 din Decizia (PESC) 2017/915 nu are nicio implicație în ceea ce privește resursele financiare până la 30 iunie 2021. |
(5) |
Decizia (PESC) 2017/915 ar trebui să se modifice în mod corespunzător, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Articolul 5 din Decizia (PESC) 2017/915 se înlocuiește cu următorul text:
„Articolul 5
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Decizia expiră la 30 iunie 2021.”
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la Bruxelles, 30 iulie 2020.
Pentru Consiliu
Președintele
M. ROTH
(1) Decizia (PESC) 2017/915 a Consiliului din 29 mai 2017 privind activitățile Uniunii de informare în sprijinul punerii în aplicare a Tratatului privind comerțul cu arme (JO L 139, 30.5.2017, p. 38).