14.10.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 261/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2019/1714 AL COMISIEI

din 30 septembrie 2019

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 136/2004 și a Regulamentului (CE) nr. 282/2004 în ceea ce privește modelul de document sanitar-veterinar comun de intrare pentru produse și animale și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 669/2009 în ceea ce privește modelul de document comun de intrare pentru anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 91/496/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 de stabilire a principiilor privind organizarea controalelor sanitar-veterinare ale animalelor provenite din țări terțe introduse în Comunitate și de modificare a Directivelor 89/662/CEE, 90/425/CEE și 90/675/CEE (1), în special articolul 3 alineatul (2) și articolul 7 alineatul (2),

având în vedere Directiva 97/78/CE a Consiliului din 18 decembrie 1997 de stabilire a principiilor de bază ale organizării controalelor veterinare pentru produsele care provin din țări terțe și sunt introduse în Comunitate (2), în special articolul 3 alineatul (5), articolul 4 alineatul (5) și articolul 5 alineatul (4),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind controalele oficiale efectuate pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind hrana pentru animale și produsele alimentare și cu normele de sănătate animală și de bunăstare a animalelor (3), în special articolul 15 alineatul (5),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (4), în special articolul 53 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 136/2004 al Comisiei (5) stabilește procedurile controalelor sanitar-veterinare la punctele de control la frontieră pentru produsele care intră în Uniune din țări terțe în conformitate cu Directiva 97/78/CE. Anexa III la acest regulament stabilește modelul pentru documentul sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI) care trebuie să fie completat și transmis de către persoana responsabilă de încărcătură pentru a notifica sosirea produselor la personalul sanitar-veterinar de la punctul de control la frontieră și care trebuie să fie completat sub răspunderea medicului veterinar oficial de la punctul de control la frontieră, confirmând încheierea controalelor sanitar-veterinare.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei (6) stabilește normele privind procedurile pentru declararea și controlul sanitar-veterinar la punctele de control la frontieră al animalelor care intră în Uniune din țări terțe în conformitate cu Directiva 91/496/CE. Anexa I la acest regulament stabilește modelul pentru documentul sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI animale) care trebuie să fie completat și transmis de către persoana responsabilă de încărcătură pentru a notifica sosirea animalelor la personalul de inspecție de la punctul de control la frontieră și care trebuie să fie completat sub răspunderea medicului veterinar oficial de la punctul de control la frontieră, confirmând încheierea controalelor sanitar-veterinare.

(3)

Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei (7) stabilește normele privind controalele oficiale consolidate care trebuie să fie efectuate la punctele de intrare desemnate în Uniune asupra importurilor de anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală din anumite țări terțe în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 882/2004. Anexa II la Regulamentul (CE) nr. 669/2009 stabilește modelul pentru documentul comun de intrare (DCI) care trebuie să fie completat și transmis de către operatorii din sectorul hranei pentru animale și din sectorul alimentar pentru a notifica sosirea transporturilor la autoritatea competentă de la punctul de intrare desemnat (PID) sau de la punctul desemnat de import (PDI) pentru anumite produse de hrană pentru animale și alimentare menționate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 884/2014 al Comisiei (8) și care trebuie să fie completat de către autoritate, confirmând încheierea controalelor oficiale.

(4)

Sistemul web TRACES a fost instituit prin Decizia 2004/292/CE a Comisiei (9) pentru a simplifica activitatea operatorilor și a autorităților competente și pentru a permite schimbul automat de informații între autoritățile vamale și cele sanitar-veterinare. De asemenea, Decizia 2004/292/CE impune statelor membre să utilizeze TRACES pentru a completa și a transmite DSVCI pentru produse și animale. Din 2011, TRACES permite, de asemenea, completarea și transmiterea DCI de către operatori și autoritățile competente și este utilizat în acest scop de către statele membre în mod voluntar.

(5)

Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului (10) impune instituirea și administrarea de către Comisie, în colaborare cu statele membre, a unui sistem computerizat de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale (IMSOC) pentru a gestiona, a trata și a schimba automat date, informații și documente în legătură cu controalele oficiale. IMSOC are scopul de a integra și a actualiza, după caz, sistemele de informații gestionate de către Comisie, printre care TRACES, și de a asigura legături corespunzătoare între aceste sisteme și sistemele naționale existente ale statelor membre. Acest regulament abrogă și înlocuiește, de la 14 decembrie 2019, Directivele 91/496/CEE și 97/78/CE și Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

(6)

Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că, pentru fiecare transport de animale și bunuri din categoriile menționate la articolul 47 alineatul (1) din acest regulament, un document sanitar comun de intrare (DSCI) trebuie să fie utilizat de către operatorii responsabili de transport în vederea notificării prealabile a autorităților de la postul de inspecție la frontieră cu privire la sosirea transportului, precum și de către autoritățile de la postul de inspecție la frontieră în vederea înregistrării rezultatelor controalelor oficiale și a oricăror decizii luate pe baza acestora. Astfel, începând din 14 decembrie 2019, DSCI vor înlocui DSVCI și DCI.

(7)

De asemenea, Regulamentul (UE) 2017/625 prevede că IMSOC trebuie să permită producerea, gestionarea și transmiterea DSCI și împuternicește Comisia să stabilească norme referitoare la formatul DSCI și instrucțiunile pentru prezentarea și utilizarea acestuia, ținând cont de standardele internaționale, precum și normele pentru utilizarea semnăturilor electronice.

(8)

Pentru a facilita și a accelera și mai mult procedurile administrative pentru operatori și autoritățile competente, Comisia a elaborat o nouă versiune a sistemului TRACES, care permite ca întregul proces al producerii de DSCI să se efectueze prin mijloace electronice începând din 14 decembrie 2019. Această versiune utilizează standardele internaționale pentru facilitățile comerciale fără hârtie, standardele stabilite în Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (11) pentru semnătura electronică, sigiliul și marca temporală electronice calificate, precum și specificațiile tehnice prevăzute în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1506 a Comisiei (12) pentru semnăturile și sigiliile electronice avansate.

(9)

Versiunea actuală a sistemului TRACES utilizată pentru a completa și a transmite DSVCI și DCI va fi eliminată treptat începând din 14 decembrie 2019 și, de la această dată, operatorii și autoritățile competente vor trebui să completeze și să depună DSCI utilizând noua versiune a sistemului TRACES.

(10)

Pentru a permite o tranziție ușoară la utilizarea noii versiuni a sistemului TRACES, ar trebui să li se ofere operatorilor și autorităților competente, până la 13 decembrie 2019, posibilitatea de a utiliza fie versiunea actuală, fie versiunea nouă a sistemului TRACES pentru a completa și a transmite DSVCI și DCI. În acest scop, prezentul regulament ar trebui să stabilească un model de DSVCI pentru animale și produse și un model de DCI pentru anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală care să fie compatibile cu noua versiune a sistemului TRACES.

(11)

Regulamentele (CE) nr. 136/2004 și (CE) nr. 282/2004 prevăd că întocmirea, utilizarea, transmiterea și arhivarea DSVCI se pot efectua pe cale electronică, la discreția autorității competente. În plus, Regulamentul (CE) nr. 882/2004 prevede că Comisia poate adopta cerințe privind principiile care trebuie respectate pentru a asigura o certificare viabilă, inclusiv certificarea electronică. În vederea simplificării completării și a transmiterii modelelor de DSVCI și DCI în noua versiune a sistemului TRACES, prezentul regulament ar trebui să stabilească cerințele de securitate care trebuie îndeplinite cu privire la utilizarea DSVCI și a DCI electronice în sistemul respectiv.

(12)

Prin urmare, este oportună modificarea dispozițiilor privind notificarea privind sosirea produselor și a animalelor pentru a permite utilizarea a două modele diferite de DSVCI și pentru a stabili cerințele pentru completarea unui DSVCI electronic din Regulamentele (CE) nr. 136/2004 și (CE) nr. 282/2004. În plus, ar trebui să fie adăugată o anexă la aceste regulamente, prin care să se stabilească modelul de DSVCI pentru produse și animale care să fie utilizat în noua versiune a sistemului TRACES.

(13)

În mod similar, este oportun să se adapteze definiția DCI din Regulamentul (CE) nr. 669/2009 pentru a permite utilizarea a două modele diferite de DCI, pentru a stabili cerințele pentru completarea unui DCI electronic și pentru a adăuga o anexă la acel regulament, prin care să se stabilească modelul de DCI care să fie utilizat în noua versiune a sistemului TRACES.

(14)

În vederea asigurării coerenței, data până la care ar trebui să se aplice prezentul regulament ar trebui să corespundă datei la care încetează să se aplice Directivele 91/496/CEE și 97/78/CE și Regulamentul (CE) nr. 882/2004.

(15)

Prin urmare, Regulamentele (CE) nr. 136/2004, (CE) nr. 282/2004 și (CE) nr. 669/2009 ar trebui modificate în consecință.

(16)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 136/2004

Regulamentul (CE) nr. 136/2004 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 2, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Înainte de sosirea fizică a transportului pe teritoriul Comunității, persoana responsabilă de încărcătură notifică sosirea produselor la personalul sanitar-veterinar de la punctul de control la frontieră la care trebuie prezentate produsele, printr-un document elaborat în conformitate cu oricare dintre modelele de document sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI) stabilite în anexa III și în anexa VI partea 2.”

2.

Se inserează următorul articol 10a:

Articolul 10a

Cerințe pentru completarea unui DSVCI electronic

(1)   În cazul în care se utilizează un DSVCI electronic, acesta este completat în sistemul TRACES și îndeplinește următoarele cerințe:

(a)

respectă modelul stabilit în anexa VI partea 2;

(b)

este semnat cu semnătura electronică a operatorului responsabil pentru încărcătură;

(c)

este semnat cu semnătura electronică avansată sau calificată a medicului veterinar oficial de la punctul de control la frontieră sau a altui medic veterinar oficial care își desfășoară activitatea sub supravegherea acestuia;

(d)

poartă sigiliul electronic avansat sau calificat al autorității competente emitente de care aparține medicul veterinar oficial de la punctul de control la frontieră sau un alt medic veterinar oficial care își desfășoară activitatea sub supravegherea primului;

(e)

este sigilat de sistemul TRACES cu un sigiliu electronic avansat sau calificat.

(2)   Fiecare operațiune menționată la alineatul (1) poartă o marcă temporală electronică calificată.”

3.

Se adaugă o nouă anexă VI, al cărei text figurează în anexa I la prezentul regulament.

Articolul 2

Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 282/2004

Regulamentul (CE) nr. 282/2004 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 1, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   În cazul introducerii în Comunitate a unui animal menționat de Directiva 91/496/CEE provenit dintr-o țară terță, persoana responsabilă de încărcătură, în sensul definiției de la articolul 2 alineatul (2) litera (e) din Directiva 97/78/CE, informează cu privire la introducerea respectivă cu cel puțin o zi lucrătoare înainte de sosirea prevăzută a animalului sau a animalelor pe teritoriul Comunității. Această notificare se efectuează către personalul de inspecție de la punctul de control la frontieră, printr-un document întocmit în conformitate cu oricare dintre modelele de document sanitar-veterinar comun de intrare (DSVCI) stabilite în anexa I și în anexa III partea 2.”

2.

Se inserează următorul articol 7a:

Articolul 7a

Cerințe pentru completarea unui DSVCI electronic

(1)   În cazul în care se utilizează un DSVCI electronic, acesta este completat în sistemul TRACES și îndeplinește următoarele cerințe:

(a)

respectă modelul stabilit în anexa III partea 2;

(b)

este semnat cu semnătura electronică a operatorului responsabil pentru încărcătură;

(c)

este semnat cu semnătura electronică avansată sau calificată a medicului veterinar oficial de la punctul de control la frontieră sau a altui medic veterinar oficial care își desfășoară activitatea sub supravegherea acestuia;

(d)

poartă sigiliul electronic avansat sau calificat al autorității competente emitente de care aparține medicul veterinar oficial de la punctul de control la frontieră sau un alt medic veterinar oficial care își desfășoară activitatea sub supravegherea acestuia;

(e)

este sigilat de sistemul TRACES cu un sigiliu electronic avansat sau calificat.

(2)   Fiecare operațiune menționată la alineatul (1) poartă o marcă temporală electronică calificată.”

3.

Se adaugă o nouă anexă III, al cărei text figurează în anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Modificări ale Regulamentului (CE) nr. 669/2009

Regulamentul (CE) nr. 669/2009 se modifică după cum urmează:

1.

La articolul 3, litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

(a)

„«document comun de intrare (DCI)» înseamnă un document care se completează de operatorul din sectorul hranei pentru animale și din sectorul alimentar sau de reprezentantul acestuia, astfel cum se prevede la articolul 6, ale cărui modele sunt prevăzute în anexa II și în anexa III partea 2, și de autoritatea competentă care confirmă finalizarea controalelor oficiale;”.

2.

Se inserează următorul articol 7a:

Articolul 7a

Cerințe pentru completarea unui DCI electronic

(1)   În cazul în care se utilizează un DCI electronic, acesta este completat în sistemul TRACES și îndeplinește următoarele cerințe:

(a)

respectă modelul stabilit în anexa III partea 2;

(b)

este semnat cu semnătura electronică a operatorului responsabil de transport;

(c)

este semnat cu semnătura electronică avansată sau calificată a inspectorului oficial de la:

(i)

punctul de intrare desemnat sau

(ii)

punctul desemnat de import sau

(iii)

punctul de control, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1);

(d)

poartă sigiliul electronic avansat sau calificat al autorității competente emitente de care aparține inspectorul oficial;

(e)

este sigilat de sistemul TRACES cu un sigiliu electronic avansat sau calificat.

(2)   Fiecare operațiune menționată la alineatul (1) poartă o marcă temporală electronică calificată.”

3.

Se adaugă o nouă anexă III, al cărei text figurează în anexa III la prezentul regulament.

Articolul 4

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică până la 13 decembrie 2019.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 30 septembrie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 268, 24.9.1991, p. 56.

(2)  JO L 24, 30.1.1998, p. 9.

(3)  JO L 165, 30.4.2004, p. 1.

(4)  JO L 31, 1.2.2002, p. 1.

(5)  Regulamentul (CE) nr. 136/2004 al Comisiei din 22 ianuarie 2004 de stabilire a procedurilor controalelor sanitar-veterinare la punctele de control la frontieră ale Comunității la importul produselor provenind din țări terțe (JO L 21, 28.1.2004, p. 11).

(6)  Regulamentul (CE) nr. 282/2004 al Comisiei din 18 februarie 2004 de întocmire a unui document pentru declararea și controlul sanitar-veterinar al animalelor provenite din țări terțe și introduse în Comunitate (JO L 49, 19.2.2004, p. 11).

(7)  Regulamentul (CE) nr. 669/2009 al Comisiei din 24 iulie 2009 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 882/2004 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele oficiale consolidate efectuate asupra importurilor de anumite produse de hrană pentru animale și alimentare de origine neanimală și de modificare a Deciziei 2006/504/CE (JO L 194, 25.7.2009, p. 11).

(8)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 884/2014 al Comisiei din 13 august 2014 de impunere a unor condiții speciale aplicabile importurilor din anumite țări terțe de anumite produse de hrană pentru animale și alimente din cauza riscului de contaminare cu aflatoxine și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1152/2009 (JO L 242, 14.8.2014, p. 4).

(9)  Decizia 2004/292/CE a Comisiei din 30 martie 2004 privind punerea în aplicare a sistemului TRACES și de modificare a Deciziei 92/486/CEE (JO L 94, 31.3.2004, p. 63).

(10)  Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2017 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 999/2001, (CE) nr. 396/2005, (CE) nr. 1069/2009, (CE) nr. 1107/2009, (UE) nr. 1151/2012, (UE) nr. 652/2014, (UE) 2016/429 și (UE) 2016/2031 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 1/2005 și (CE) nr. 1099/2009 ale Consiliului și a Directivelor 98/58/CE, 1999/74/CE, 2007/43/CE, 2008/119/CE și 2008/120/CE ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 854/2004 și (CE) nr. 882/2004 ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și a Directivelor 89/608/CEE, 89/662/CEE, 90/425/CEE, 91/496/CEE, 96/23/CE, 96/93/CE și 97/78/CE ale Consiliului și a Deciziei 92/438/CEE (JO L 95, 7.4.2017, p. 1).

(11)  Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE (JO L 257, 28.8.2014, p. 73).

(12)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2015/1506 a Comisiei din 8 septembrie 2015 de stabilire a specificațiilor referitoare la formatele semnăturilor și sigiliilor electronice avansate care trebuie recunoscute de către organismele din sectorul public în temeiul articolului 27 alineatul (5) și al articolului 37 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă (JO L 235, 9.9.2015, p. 37).


ANEXA I

ANEXA VI

PARTEA 1

Note explicative pentru documentul sanitar-veterinar comun de intrare pentru produse – modelul 2 (DSVCI-P2)

ASPECTE GENERALE

Partea I trebuie să fie completată de declarant sau de persoana responsabilă de încărcătură, astfel cum este definită la articolul 2 alineatul (2) litera (e) din Directiva 97/78/CE.

Părțile II și III trebuie să fie completate de medicul veterinar oficial sau de agentul oficial desemnat (în conformitate cu Decizia 93/352/CEE).

Intrările specificate în această parte constituie dicționarele de date pentru versiunea electronică a DSVCI-P2.

Copiile pe suport de hârtie ale unui DSVCI-P2 electronic trebuie să poarte o etichetă optică unică prelucrabilă automat care asigură un hyperlink la versiunea electronică.

Trebuie să selectați una dintre casetele I.20-I.25 și una dintre casetele II.9-II.16; pentru fiecare casetă, trebuie să selectați o singură opțiune.

În cazul în care într-o casetă vi se permite să selectați una sau mai multe opțiuni, doar opțiunea (opțiunile) selectată (selectate) de dumneavoastră va fi afișată (vor fi afișate) în versiunea electronică a DSVCI-P2.

În cazul în care o casetă nu este obligatorie, conținutul acesteia va apărea ca text tăiat cu o linie.

Succesiunile de casete din modelul de DSVCI-P2, dimensiunea și forma acestor casete sunt orientative.

În cazul în care este necesară o ștampilă, echivalentul său electronic este un sigiliu electronic.

PARTEA I – DESCRIEREA TRANSPORTULUI

Casetă

Descriere

I.1.

Expeditorul/Exportatorul

 

Se indică numele organizației comerciale care expediază transportul (în țara terță).

I.2

Referința DSVCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES (repetat în casetele II.2 și III.2).

I.3

Referința locală

 

Se indică codul alfanumeric unic atribuit de autoritatea competentă.

I.4

Punctul de control la frontieră

 

Se selectează numele punctului de control la frontieră (PIF).

În cazul unui DSVCI ulterior pentru un transport neconform, se indică numele unității TRACES responsabile pentru supravegherea zonei libere, a antrepozitului liber sau a antrepozitului vamal în care transportul va fi livrat sau depozitat.

I.5

Codul punctului de control la frontieră

 

Acesta este un cod alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru PIF.

I.6

Destinatarul/Importatorul

 

Se indică adresa persoanei sau a organizației comerciale ce figurează în certificatul țării terțe. Dacă aceasta nu este specificată pe certificat, poate fi utilizat destinatarul din documentele comerciale relevante.

I.7

Locul de destinație

 

Se indică adresa de livrare în Uniune. Acest lucru se aplică atât mărfurilor conforme, cât și celor neconforme (a se vedea caseta I.19).

I.8

Operatorul responsabil de încărcătură

 

Acesta este persoana definită la articolul 2 alineatul (2) litera (e) din Directiva 97/78/CE (de asemenea, agentul sau declarantul), care răspunde de transport la prezentarea acestuia la punctul de control la frontieră și care oferă declarațiile necesare autorităților competente în numele importatorului: se indică numele și adresa responsabilului.

I.9

Documentele de însoțire

 

Certificatul/documentul sanitar-veterinar:

Data eliberării: data la care certificatul/documentul a fost semnat de medicul veterinar oficial sau de autoritatea competentă.

Numărul: se va indica numărul oficial unic al certificatului. În ceea ce privește produsele ce provin dintr-o unitate sau de pe o navă autorizată sau înregistrată, se vor indica numele și numărul de autorizare/înregistrare, după caz. Pentru paietele de embrioni, ovule și material seminal, se va preciza numărul de identitate al echipei de colectare autorizate.

Referința documentului comercial: numărul scrisorii de transport aerian, al conosamentului sau numărul comercial al trenului sau al vehiculului rutier.

I.10

Notificarea prealabilă

 

Se indică data și ora estimate la care se preconizează că transportul va ajunge la PIF.

I.11

Țara de origine

 

Aceasta este țara în care produsul finit a fost produs, fabricat sau ambalat.

I.12

Nu se aplică

I.13

Mijloacele de transport

 

Se indică toate detaliile referitoare la mijloacele de transport la sosire: pe cale aeriană – numărul zborului, pe cale maritimă – numele navei, pe cale rutieră – placa cu numărul de înmatriculare și numărul remorcii, dacă este cazul, iar pe cale feroviară – numărul trenului și al vagonului.

I.14

Țara de expediere

 

Aceasta este țara terță în care transportul a fost plasat la bordul mijlocului de transport final pentru călătoria către Uniune.

I.15

Unitatea de origine

 

Această casetă poate fi utilizată pentru a indica numele și adresa (strada, orașul și regiunea/provincia/statul, dacă este cazul), țara și codul ISO de țară ale unității (unităților) de origine.

Dacă este cazul, se indică numărul de înregistrare sau de autorizare.

I.16

Condițiile de transport

 

Se selectează temperatura adecvată pentru transport.

I.17

Numărul containerului/Numărul sigiliului

 

Se indică toate numerele de identificare ale sigiliului și ale containerului, după caz.

Pentru sigiliul oficial se indică numărul sigiliului oficial, astfel cum este indicat în certificatul oficial, și se bifează „sigiliu oficial” sau se indică orice alt sigiliu astfel cum este menționat în documentele de însoțire.

I.18

Certificat ca sau pentru

 

Se bifează categoria care corespunde transportului prezentat: consum uman, hrană pentru animale, uz farmaceutic, uz tehnic sau altele.

I.19

Conformitatea mărfurilor

 

Se bifează „conforme” pentru toate produsele care vor fi prezentate în vederea punerii lor în liberă circulație pe piața internă, inclusiv cele care sunt admisibile, dar care vor fi supuse unei proceduri de transport sub control și cele care vor putea fi puse în liberă circulație în urma obținerii autorizației sanitar-veterinare pentru punere în liberă circulație, pot fi depozitate sub control vamal și vămuite ulterior, fie la biroul vamal căruia îi este subordonat geografic punctul de control la frontieră în cauză, fie în alt loc.

Se bifează „neconforme” pentru produsele care nu corespund cerințelor Uniunii Europene și care sunt destinate unor zone libere, antrepozite libere, antrepozite vamale, furnizori de echipamente maritime sau nave, sau care sunt în tranzit spre o țară terță (a se vedea casetele 22 și 24).

I.20

Pentru transbordare către

 

Se bifează această casetă atunci când un transport nu urmează să fie importat la PIF-ul în cauză, ci trebuie transbordat pe o altă navă sau plasat într-un avion, fie în vederea importului în UE la un al doilea și următor PIF situat în UE/SEE, fie în vederea expedierii spre o țară terță de destinație.

Se indică numele celui de al doilea și al următorului PIF și codul său alfanumeric unic atribuit de TRACES sau numele țării terțe de destinație și codul ISO de țară.

I.21

Nu se aplică

I.22

Pentru tranzit către

 

Se bifează această casetă pentru transporturile care nu respectă cerințele UE și care trebuie expediate spre o țară terță pe cale rutieră, pe cale ferată sau navigabilă, trecând pe teritoriul statului UE/SEE relevant.

Se indică numele PIF din care produsele urmează să părăsească UE (PIF de ieșire) și codul său alfanumeric unic atribuit de TRACES.

Se indică numele țării terțe de destinație și codul ISO de țară.

I.23

Pentru piața internă

 

Se bifează această casetă pentru transporturile prezentate în vederea distribuirii lor pe piața unică.

Aceasta se aplică, de asemenea, transporturilor care, după ce au primit o autorizație sanitar-veterinară de punere în liberă circulație, pot fi depozitate sub supraveghere vamală și vămuite ulterior, fie la biroul vamal de care depinde geografic punctul de control la frontieră în cauză, fie în alt loc.

I.24

Pentru mărfurile neconforme

 

Se selectează tipul de destinații în care transportul va fi expediat și depozitat sub control sanitar-veterinar: o zonă liberă, un antrepozit liber, un antrepozit vamal sau un furnizor de nave (furnizor de echipamente maritime).

I.25

Pentru reintroducere

 

Această casetă se referă la transporturile care provin din UE cărora li s-a refuzat accesul sau intrarea într-o țară terță și care sunt reexpediate spre unitatea de origine din UE.

I.26

Nu se aplică

I.27

Mijloace de transport după PIF

 

Se selectează mijlocul de transport adecvat pentru mărfurile care fac obiectul transbordării sau reintroducerii și pentru mărfurile neconforme în tranzit (a se vedea nota explicativă din caseta I.13).

I.28

Nu se aplică

 

Nu se aplică.

I.29

Nu se aplică.

 

Nu se aplică.

I.30

Nu se aplică.

I.31

Descrierea transportului

 

Se indică specia de animale, tratamentul aplicat produselor, precum și numărul și tipul pachetelor ce compun încărcătura, de exemplu, 50 de lăzi de 2 kg sau numărul de containere.

Se indică cel puțin primele patru cifre ale codului relevant din Nomenclatura combinată (codul NC), prevăzut de Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului astfel cum a fost modificat ultima dată. Aceste coduri sunt enumerate, de asemenea, în Decizia 2007/275/CE a Comisiei (și sunt echivalente cu pozițiile din sistemul armonizat). Doar în cazul produselor pescărești, atunci când un certificat se referă la un transport al cărui conținut cuprinde mai mult de un cod al mărfurilor, codurile suplimentare se pot înscrie pe DSVCI în mod corespunzător.

I.32

Numărul total de pachete

 

Se indică numărul total de pachete din transport, dacă este cazul.

I.33

Cantitatea totală

 

Se indică numărul total de paiete pentru material seminal, ovule și embrioni, dacă este cazul.

I.34

Greutatea netă totală/Greutatea brută totală (kg)

 

Greutatea netă: greutatea în kg a produsului propriu-zis, fără ambalaj. Aceasta este definită ca masa produselor propriu-zise fără containere imediate sau ambalaje.

Greutatea brută: greutatea globală în kg. Aceasta este definită ca masa totală a produselor și a containerelor imediate, precum și a întregului lor ambalaj, însă fără containerele de transport și alte echipamente de transport.

I.35

Declarația

 

Declarația trebuie să fie semnată de către persoana fizică responsabilă pentru transport:

Subsemnatul, responsabil pentru încărcătura descrisă mai sus, certific că, potrivit cunoștințelor și convingerilor mele, declarațiile cuprinse în partea I din prezentul document sunt adevărate și complete și mă angajez să respect cerințele prevăzute în Directiva 97/78/CE, inclusiv privind plata pentru controalele sanitar-veterinare, pentru reintrarea în posesia oricărui transport respins după tranzitarea teritoriului UE către o țară terță [articolul 11 alineatul (1) litera (c)] sau costurile de distrugere, dacă este necesar.


PARTEA II – CONTROALE

Casetă

Descriere

II.1.

DSVCI anterior

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru DSVCI utilizat înainte de transbordare.

II.2

Referința DSVCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

II.3

Controlul documentelor

 

Se completează pentru toate transporturile.

II.4

Controlul identității

 

Se bifează „controlul sigiliilor” atunci când containerele nu au fost deschise și când sigiliul a fost doar controlat în conformitate cu dispozițiile articolului 4 alineatul (4) litera (a) punctul (i) din Directiva 97/78/CE.

Se bifează „nu” atunci când mărfurile sunt transbordate de la un PIF la alt PIF.

II.5

Control fizic

 

„Controalele reduse” se referă la regimul stabilit prin Decizia 94/360/CE a Comisiei, atunci când transportul nu a făcut obiectul unui control fizic, dar se consideră conform doar pe baza controalelor documentelor și ale identității.

Mențiunea „altele” se referă la procedura de reimport, la mărfurile transportate sub control, la transbordare, tranzit și la procedurile prevăzute la articolele 12 și 13. Aceste destinații se pot deduce din alte casete.

II.6

Test de laborator

 

Se selectează categoria de substanță sau agent patogen pentru care se întreprinde o procedură de investigație.

Mențiunea „aleatoriu” indică o prelevare de probe în cadrul căreia transportul nu este reținut până la aflarea rezultatelor, situație în care autoritatea competentă de destinație trebuie să fie notificată în TRACES (a se vedea articolul 8 din Directiva 97/78/CE). Mențiunea „suspiciune” include cazurile în care transportul a fost fie reținut până la aflarea unui rezultat favorabil, fie testat ca urmare a unei notificări anterioare prin sistemul de alertă rapidă pentru produsele alimentare și alimentele pentru hrana animalelor (RASFF), fie testat în temeiul unei măsuri de salvgardare în vigoare.

II.7

Nu se aplică

II.8

Nu se aplică

II.9

Admisibilitatea transbordării

 

Se bifează această casetă atunci când transportul nu urmează să fie importat la punctul de control la frontieră în cauză, ci trebuie să călătorească mai departe cu o altă navă sau aeronavă, fie în vederea importului în UE la un al doilea și următor PIF situat în UE/SEE, fie în vederea expedierii spre o țară terță de destinație [a se vedea articolul 9 din Directiva 97/78/CE și Decizia de punere în aplicare 2011/215/UE a Comisiei (1)].

II.10

Nu se aplică

II.11

Admisibilitatea tranzitului

 

Se bifează această casetă atunci când este admisibilă trimiterea unor transporturi care nu corespund cerințelor UE spre o țară terță pe cale rutieră, pe cale ferată sau navigabilă, trecând prin statul UE/SEE relevant. Aceasta trebuie să aibă loc sub control sanitar-veterinar conform cerințelor prevăzute la articolul 11 din Directiva 97/78/CE și în Decizia 2000/208/CE.

II.12

Admisibilitate pentru piața internă

 

Această casetă se utilizează pentru toate transporturile pentru care s-a aprobat libera circulație pe piața unică.

De asemenea, această casetă ar trebui să fie utilizată pentru transporturile care îndeplinesc cerințele UE, dar care, din motive financiare, nu sunt vămuite imediat la punctul de control la frontieră, ci se depozitează sub control vamal într-un antrepozit vamal sau sunt vămuite mai târziu și/sau într-un alt loc de destinație.

II.13

Admisibilitate pentru monitorizare

 

Se utilizează atunci când transporturile sunt acceptate, dar trebuie direcționate sub control spre o destinație specifică prevăzută la articolul 8 sau la articolul 15 din Directiva 97/78/CE.

II.14

Admisibilitate ca mărfuri neconforme

 

Se utilizează pentru toate transporturile neconforme care sunt destinate a fi transferate sau depozitate în antrepozite autorizate în conformitate cu articolul 12 alineatul (4) sau expediate unor operatori autorizați în conformitate cu articolul 13 din Directiva 97/78/CE.

II.15

Nu se aplică

II.16

Inadmisibilitate

 

În caz de refuz de import, se indică în mod clar procedura ce urmează a fi aplicată.

Se precizează data încheierii acțiunii propuse.

Adresa unității de destinație ar trebui să se completeze în caseta II.18.

II.17

Motivul refuzului

 

Se bifează caseta corespunzătoare.

II.18

Detaliile destinațiilor de control

 

Se indică, după caz, numărul de autorizare și adresa (sau numele navei și al portului) pentru toate destinațiile, atunci când se solicită un alt control sanitar-veterinar al transportului.

II.19

Transport resigilat

 

Această casetă se utilizează atunci când sigiliul original înregistrat pe un transport este distrus la deschiderea containerului. Trebuie păstrată o listă consolidată a tuturor sigiliilor care au fost utilizate în acest scop.

II.20

Identificarea PIF

 

Se aplică ștampila oficială a PIF sau a autorității competente în cazul transporturilor neconforme.

II.21

Funcționarul care certifică

 

Semnătura medicului veterinar sau, în cazul porturilor în care se manipulează numai pește, a agentului oficial desemnat, astfel cum este prevăzut în Decizia 93/352/CEE:

Subsemnatul, medic veterinar oficial sau agent oficial desemnat, certific că acest transport a fost supus unor controale sanitar-veterinare în conformitate cu cerințele UE.

II.22

Taxele de control

 

În scopuri interne.

II.23

Referința documentului vamal

 

Se utilizează de către serviciile vamale, dacă este cazul.

II.24

DSVCI ulterior

 

Se indică codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru DSVCI utilizat pentru a documenta controalele după transbordare.


PARTEA III – MONITORIZARE

Casetă

Descriere

III.1

DSVCI anterior

Acesta este codul alfanumeric unic indicat în caseta II.1.

III.2

Referința DSVCI

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

III.3

DSVCI ulterior

Se indică codul alfanumeric al unuia sau al mai multor DSVCI indicat în caseta II.24.

III.4

Detalii privind reexpedierea

Se indică mijlocul de transport utilizat, datele de identificare ale acestuia, numele PIF de ieșire, țara de destinație și data reexpedierii, de îndată ce aceste informații sunt cunoscute.

III.5

Monitorizare de către

Se indică, după caz, autoritatea responsabilă pentru certificarea primirii și a conformității transportului acoperit de DSVCI.

III.6

Funcționarul care certifică

Această casetă se referă la semnătura funcționarului responsabil în cazul reexpedierii și al monitorizării transporturilor.

PARTEA 2

Modelul pentru DSVCI-P2

Image 1

Image 2

Image 3

Image 4


(1)  Decizia de punere în aplicare 2011/215/UE a Comisiei din 4 aprilie 2011 de punere în aplicare a Directivei 97/78/CE a Consiliului în ceea ce privește transbordarea la punctul de control la frontieră de intrare a unor transporturi de produse destinate importului în Uniune sau țărilor terțe (JO L 90, 6.4.2011, p. 50).


ANEXA II

ANEXA III

PARTEA 1

Note explicative pentru documentul sanitar-veterinar comun de intrare pentru animale - modelul 2 (DSVCI-A2)

ASPECTE GENERALE

Intrările specificate în partea I constituie dicționarele de date pentru versiunea electronică a DSVCI-A2.

Copiile pe suport de hârtie ale unui DSVCI-A2 electronic trebuie să poarte o etichetă optică unică prelucrabilă automat care asigură un hyperlink la versiunea electronică.

Trebuie să selectați una dintre casetele I.20-I.26 și una dintre casetele II.9-II.16; pentru fiecare casetă, trebuie să selectați o singură opțiune.

În cazul în care într-o casetă vi se permite să selectați una sau mai multe opțiuni, doar opțiunea (opțiunile) selectată (selectate) de dumneavoastră va fi afișată (vor fi afișate) în versiunea electronică a DSVCI-A2.

În cazul în care o casetă nu este obligatorie, conținutul acesteia va apărea ca text tăiat cu o linie.

Succesiunile de casete din modelul de DSVCI-A2, dimensiunea și forma acestor casete sunt orientative.

În cazul în care este necesară o ștampilă, echivalentul său electronic este un sigiliu electronic.

PARTEA I – DESCRIEREA TRANSPORTULUI

Casetă

Descriere

I.1.

Expeditorul/Exportatorul

 

Se indică numele organizației comerciale care expediază transportul (în țara terță).

I.2

Referința DSVCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES (repetat în casetele II.2 și III.2).

I.3

Referința locală

 

Se indică codul alfanumeric unic atribuit de autoritatea competentă.

I.4

Punctul de control la frontieră

 

Se selectează numele punctului de control la frontieră (PIF).

I.5

Codul punctului de control la frontieră

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru PIF (publicat în Jurnalul Oficial).

I.6

Destinatarul/Importatorul

 

Se indică adresa persoanei sau a organizației comerciale ce figurează în certificatul țării terțe. Toate aceste detalii sunt obligatorii.

I.7

Locul de destinație

 

Locul în care animalele sunt duse pentru a fi descărcate definitiv (fără a lua în considerare punctele de control) și în care sunt ținute în conformitate cu normele actuale.

Se indică numele, țara, adresa și codul poștal.

Locul de destinație poate fi același cu locul în care se află destinatarul.

I.8

Operatorul responsabil de încărcătură

 

Acesta este persoana (inclusiv agentul sau declarantul) care răspunde de transport la prezentarea acestuia la punctul de control la frontieră și care oferă declarațiile necesare autorităților competente în numele importatorului: se indică numele și adresa responsabilului.

Această persoană are obligația de a notifica PIF în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 91/496/CEE.

Persoana responsabilă pentru încărcătură și destinatarul pot fi una și aceeași persoană.

I.9

Documentele de însoțire

 

Numărul: indicați numărul oficial unic al certificatului.

Data eliberării: aceasta este data la care certificatul/documentul a fost semnat de medicul veterinar oficial sau de autoritatea competentă.

Documentele de însoțire: acestea se referă, în principal, la anumite tipuri de cai (pașaport pentru cai), documente zootehnice sau permise CITES.

Referința documentului comercial: numărul scrisorii de transport aerian, al conosamentului sau numărul comercial al trenului sau al vehiculului rutier.

I.10

Notificarea prealabilă

 

Se indică data și ora la care se preconizează că transporturile vor ajunge la PIF.

Importatorii sau reprezentanții lor au obligația [conform articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Directiva 91/496/CEE] să comunice personalului sanitar-veterinar de la PIF unde animalele urmează să fie prezentate, cu o zi lucrătoare înainte, numărul și natura animalelor, precum și momentul estimat al sosirii lor.

I.11

Țara de origine

 

Aceasta este țara în care animalele au petrecut perioada necesară (trei luni în cazul bovinelor, porcinelor, ovinelor, caprinelor și ecvideelor destinate sacrificării, al ecvideelor pentru reproducție, carne sau înregistrate și al păsărilor de curte; șase luni în cazul bovinelor și al porcinelor pentru reproducție și carne, al ovinelor și al caprinelor pentru reproducție, carne sau îngrășare).

Pentru caii care sunt reintroduși, aceasta este țara din care au fost expediați ultima dată

I.12

Regiunea de origine

 

Regiunea în care animalele au petrecut aceeași perioadă ca cea specificată pentru țară: aceasta este o cerință numai pentru țările care sunt împărțite în regiuni și pentru care importurile sunt autorizate numai din una sau mai multe părți ale țării în cauză. Codurile regionale sunt indicate în normele relevante.

I.13

Mijloacele de transport

 

Se indică detaliile referitoare la mijloacele de transport la PIF:

Modul de transport (aerian, maritim, feroviar, rutier).

Identificarea mijlocului de transport: pentru transportul aerian – numărul zborului, pentru transportul maritim – numele navei, pentru transportul feroviar – numărul trenului și al vagonului, iar pentru transportul rutier – numărul de înmatriculare al vehiculului rutier și numărul remorcii, dacă este cazul.

I.14

Nu se aplică

I.15

Unitatea de origine

 

Această casetă poate fi utilizată pentru a indica numele și adresa (strada, orașul și regiunea/provincia/statul, dacă este cazul), țara și codul ISO de țară ale unității (unităților) de origine.

Dacă este cazul, se indică numărul de înregistrare sau de autorizare.

I.16

Nu se aplică

I.17

Numărul containerului/Numărul sigiliului

 

Se indică toate numerele de identificare ale sigiliului și ale containerului, după caz.

Pentru sigiliul oficial se indică numărul sigiliului oficial, astfel cum este indicat în certificatul oficial, și se bifează „sigiliu oficial” sau se indică orice alt sigiliu astfel cum este menționat în documentele de însoțire.

I.18

Certificat ca sau pentru

 

Se indică informațiile menționate pe certificat în conformitate cu normele prevăzute.

„Organism autorizat conform Directivei 92/65/CEE” înseamnă un organism, institut sau centru recunoscut oficial. Mențiunea „carantină” face trimitere la Regulamentul (UE) nr. 139/2013 al Comisiei (1) pentru anumite păsări și la Directiva 92/65/CEE pentru păsări, pisici și câini. Mențiunea „reimersie” se aplică moluștelor. Mențiunea „altele” înseamnă în scopuri care nu au fost enumerate în altă parte în această clasificare.

I.19

Nu se aplică

I.20

Pentru transbordare

 

Această casetă se utilizează, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din Directiva 91/496/CEE, atunci când un transport nu urmează să fie importat la PIF-ul în cauză, iar animalele își continuă călătoria pe cale maritimă sau aeriană cu aceeași navă sau aeronavă, către alt PIF în vederea importului în Uniunea Europeană sau în Spațiul Economic European. A se indica numărul de unitate atribuit de TRACES – a se vedea caseta I.5.

Această casetă poate fi utilizată, de asemenea, în cazul în care animalele sosesc în UE/SEE dintr-o țară terță în drumul lor către altă țară terță la bordul aceleiași aeronave sau al aceleiași nave maritime.

I.21

Nu se aplică

I.22

Pentru tranzit către

 

Acest lucru înseamnă tranzitul prin UE/SEE al animalelor provenite dintr-o țară terță și care trebuie expediate spre altă țară terță în conformitate cu articolul 9 din Directiva 91/496/CEE. Se indică codul ISO al țării terțe de destinație.

PIF de ieșire: numele PIF din care animalele trebuie să părăsească UE.

I.23

Pentru piața internă

 

Se bifează această casetă atunci când transporturile sunt destinate introducerii pe piața Uniunii

I.24

Nu se aplică

I.25

Pentru reintroducere

 

Reintroducerea se aplică numai pentru caii înregistrați pentru curse, competiții si evenimente culturale, după exportul temporar [Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659 al Comisiei (2)].

I.26

Pentru admitere temporară

 

Admiterea temporară se aplică doar pentru caii înregistrați. Se indică punctul și data de ieșire (aceasta trebuie să fie la mai puțin de 90 de zile de la admitere).

I.27

Mijloace de transport după PIF

 

Se menționează mijlocul de transport care trebuie utilizat după ce transportul a trecut prin PIF și se oferă detalii (a se vedea nota explicativă din caseta I.13).

Mențiunea „altele” înseamnă modurile de transport neacoperite de Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului (3) care abordează bunăstarea animalelor în timpul transportului.

I.28

Transportatorul

 

În conformitate cu normele privind bunăstarea animalelor, se indică numărul de autorizare al transportatorului și, în cazul transportului aerian, asigurați-vă că societatea este membră a IATA.

I.29

Data plecării

 

Această casetă poate fi utilizată pentru a indica data și ora estimate de plecare din PIF.

I.30

Jurnalul de călătorie

 

A se menționa dacă se prezintă un plan de itinerar care să însoțească animalele în conformitate cu cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1/2005.

I.31

Descrierea transportului

 

Specia: se menționează speciile de animale, indicând denumirea comună și rasa, dacă este cazul.

Pentru animalele nedomestice (în special pentru cele destinate grădinilor zoologice, expozițiilor sau institutelor de cercetare), se indică denumirea științifică.

I.32

Numărul total de pachete

 

Se indică numărul de cutii, cuști sau boxe în care sunt transportate animalele.

I.33

Cantitatea totală

 

Se indică numărul sau greutatea în kg astfel cum este menționată pe certificatul sanitar-veterinar sau în alte documente

I.34

Greutatea netă totală/Greutatea brută totală (kg)

 

Această casetă poate fi utilizată pentru:

a se indica greutatea netă totală (și anume, masa animalelor propriu-zise, fără containere imediate sau ambalaje);

a se indica greutatea brută totală (și anume, masa totală a animalelor, plus cea a containerelor imediate și a tuturor ambalajelor, însă fără containerele de transport și alte echipamente de transport).

I.35

Declarația

 

Subsemnatul, responsabil pentru încărcătura descrisă mai sus, certific că, potrivit cunoștințelor și convingerilor mele, declarațiile cuprinse în partea I din prezentul document sunt adevărate și complete și mă angajez să respect cerințele legale prevăzute în Directiva 91/496/CEE, inclusiv privind plata pentru controalele sanitar-veterinare, precum și pentru reexpedierea transporturilor, pentru carantina sau izolarea animalelor sau pentru costurile eutanasierii sau ale eliminării, dacă este necesar.

Aceasta îl obligă pe semnatar să accepte, de asemenea, returnarea transporturilor aflate în tranzit cărora li s-a refuzat accesul de către o țară terță.


PARTEA II – CONTROALE

Casetă

Descriere

II.1.

DSVCI anterior

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru DSVCI utilizat în cazul în care un transport este fracționat sau în cazul transbordării (atunci când se efectuează controale oficiale), al înlocuirii sau al anulării.

II.2

Referința DSVCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

II.3

Controlul documentelor

 

Se completează pentru toate transporturile. Aceasta include și verificarea conformității cu cerințele naționale, indiferent de destinația finală. Documentele necesare pentru această verificare vor fi furnizate de importator sau de reprezentantul importatorului.

II.4

Controlul identității

 

Se compară cu certificatele și documentele originale.

Derogare: se bifează această casetă atunci când animalele sunt transbordate de la un PIF la altul și nu vor fi fost supuse unui control al identității conform articolului 4 alineatul (3) din Directiva 91/496/CEE.

II.5

Control fizic

 

Această casetă include rezultatul examinării clinice, precum și mortalitatea și morbiditatea animalelor.

Derogare: se bifează această casetă atunci când animalele sunt transbordate de la un PIF la altul și nu vor fi fost supuse unui control fizic conform articolului 4 alineatul (3) din Directiva 91/496/CEE. De asemenea, această casetă trebuie să fie utilizată pentru speciile de animale neenumerate în anexa A la Directiva 90/425/CEE, importate la un PIF al unui stat membru care nu este destinația finală și pentru care trebuie să se efectueze controale fizice la locul de destinație finală în conformitate cu articolul 8 secțiunea A punctul 1 litera (b) punctul (ii) din Directiva 91/496/CEE.

II.6

Test de laborator

 

Testat pentru: se menționează categoria de substanță sau agent patogen pentru care se întreprinde o procedură de investigație.

Mențiunea „aleatoriu” indică o prelevare de probe lunară conform Deciziei 97/794/CE.

Mențiunea „suspiciune” include cazurile în care animalele sunt suspectate că au o boală sau prezintă semne de boală ori sunt testate conform clauzelor de salvgardare în vigoare.

În așteptare: se bifează dacă animalele nu au fost expediate în așteptarea rezultatelor

II.7

Controlul bunăstării

 

Se descriu condițiile de transport și bunăstarea animalelor în momentul sosirii.

Derogare: se bifează această casetă atunci când animalele sunt transbordate de la un PIF la altul și nu vor fi fost supuse unui control al bunăstării.

II.8

Impactul transportului asupra animalelor

 

Se menționează numărul de animale care au murit, numărul de animale inapte pentru a călători și numărul de femele care au fătat sau au avortat în timpul transportului. În cazul animalelor expediate în număr mare (pui de o zi, pește, moluște etc.), se indică un număr estimat de animale moarte sau inapte, după caz.

II.9

Admisibilitatea transbordării

 

Se completează, dacă este cazul, pentru a indica acceptabilitatea pentru transbordare, definită în caseta I.20.

II.10

Nu se aplică

II.11

Admisibilitatea tranzitului

 

Se completează indicând statele membre de tranzit în conformitate cu planul de itinerar, dacă este cazul

II.12

Admisibilitate pentru piața internă

 

Se completează, după caz, dacă animalele sunt trimise la o destinație de control (abator, organism autorizat în mod oficial sau carantină, astfel cum se definește în caseta I.18) autorizată pentru import în condiții speciale.

II.13

Nu se aplică

II.14

Nu se aplică

II.15

Admisibilitate pentru admitere temporară

 

Această casetă se aplică doar pentru caii înregistrați. Aceștia sunt autorizați să rămână pe teritoriul UE/SEE numai până la data specificată în caseta I.26, durată ce nu poate depăși 90 de zile.

II.16

Inadmisibilitate

 

Această casetă se utilizează pentru transporturile care nu îndeplinesc cerințele UE sau care sunt suspecte.

În cazul în care importul este refuzat, se indică în mod clar procedura ce urmează a fi aplicată. Mențiunea „sacrificare” înseamnă că carnea provenită de la animale ar putea fi destinată consumului uman dacă a primit aprobare în urma controlului. Mențiunea „eutanasiere” înseamnă distrugerea sau eliminarea animalelor și că carnea provenită de la acestea nu poate fi permisă consumului uman.

II.17

Motivul refuzului

 

Se completează, după caz, pentru a adăuga informații relevante. Se bifează caseta corespunzătoare.

Mențiunea „certificat lipsă/nevalabil” face trimitere la licențele de import sau la documentele de tranzit impuse de țările terțe sau de statele membre.

II.18

Detaliile destinațiilor de control

 

Se indică numărul de autorizare și adresa, inclusiv codul poștal, pentru toate destinațiile în care este necesar un control sanitar-veterinar suplimentar. Aceasta se aplică casetelor II.9, II.11, II.12 și II.15. Pentru caseta II.15, se indică doar adresa primei unități. Pentru organismele sensibile care trebuie să rămână anonime, se indică numărul care le-a fost atribuit, dar nicio adresă.

II.19

Transport resigilat

 

Această casetă se utilizează atunci când sigiliul original înregistrat pe un transport este distrus la deschiderea containerului. Ar trebui păstrată o listă consolidată a tuturor sigiliilor care au fost utilizate în acest scop.

II.20

Identificarea PIF

 

Ștampila oficială a PIF sau a autorității competente

II.21

Funcționarul care certifică

 

Numele și semnătura medicului veterinar oficial și data

II.22

Taxele de control

 

În scopuri interne.

II.23

Referința documentului vamal

 

Se utilizează de către serviciile vamale pentru a adăuga informații relevante (de exemplu, numărul certificatului vamal T1 sau T5), atunci când transporturile rămân sub control vamal pentru o perioadă. Aceste informații sunt adăugate, în mod normal, după semnarea de către medicul veterinar.

II.24

DSVCI ulterior

 

Se indică codul alfanumeric al uneia sau al mai multor copii ale DSVCI.


PARTEA III – MONITORIZARE

Casetă

Descriere

III.1

DSVCI anterior

Acesta este codul alfanumeric unic indicat în caseta II.1.

III.2

Referința DSVCI

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

III.3

DSVCI ulterior

Se indică codul alfanumeric al unuia sau al mai multor DSVCI indicat în caseta II.24.

III.4

Detalii privind reexpedierea

Se indică mijlocul de transport utilizat și identificarea acestuia, țara și codul ISO de țară.

Se indică data reexpedierii și numele PIF de ieșire, de îndată ce aceste informații sunt cunoscute.

III.5

Monitorizare de către

Se indică autoritatea responsabilă pentru certificarea primirii și a conformității transportului acoperit de DSVCI: PIF de ieșire, PIF de destinație finală sau unitatea de control.

Se indică altă destinație și/sau motivele neconformității sau pentru modificarea statutului animalelor [de exemplu, destinație nevalabilă, certificat lipsă sau nevalabil, neconcordanță între documente, identificare lipsă sau nevalabilă, teste nesatisfăcătoare, animal(e) suspect(e), animal(e) mort (moarte), animal(e) pierdut(e) sau transformare în admitere permanentă].

III.6

Funcționarul care certifică

Această casetă se referă la semnătura funcționarului care certifică al autorității competente în cazul reexpedierii și al monitorizării transporturilor.

PARTEA 2

Modelul pentru DSVCI-A2

Image 5 Image 6 Image 7 Image 8 Image 9


(1)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 139/2013 al Comisiei din 7 ianuarie 2013 de stabilire a condițiilor de sănătate animală pentru importurile anumitor păsări în Uniune și a condițiilor de carantină (JO L 47, 20.2.2013, p. 1).

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/659 al Comisiei din 12 aprilie 2018 privind condițiile de introducere în Uniune a ecvideelor vii și a materialului seminal, a ovulelor și a embrionilor de ecvidee (JO L 110 30.4.2018, p. 1).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecția animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe și de modificare a Directivelor 64/432/CEE și 93/119/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1255/97 (JO L 3, 5.1.2005, p. 1).


ANEXA III

ANEXA III

PARTEA 1

Note explicative pentru documentul comun de intrare – modelul 2 (DCI2)

ASPECTE GENERALE

Partea I se completează de operatorul din sectorul hranei pentru animale și al alimentelor sau de reprezentantul acestuia, cu excepția cazului în care se indică altfel.

Părțile II și III se completează de autoritatea competentă.

Intrările specificate în această parte constituie dicționarele de date pentru versiunea electronică a DCI2.

Copiile pe suport de hârtie ale unui DCI2 electronic trebuie să poarte o etichetă optică unică prelucrabilă automat care asigură un hyperlink la versiunea electronică.

În cazul în care într-o casetă vi se permite să selectați una sau mai multe opțiuni, doar opțiunea (opțiunile) selectată (selectate) de dumneavoastră va fi afișată (vor fi afișate) în versiunea electronică a DCI2.

În cazul în care o casetă nu este obligatorie, conținutul acesteia va apărea ca text tăiat cu o linie.

Succesiunile de casete din modelul de DCI2, dimensiunea și forma acestor casete sunt orientative.

În cazul în care este necesară o ștampilă, echivalentul său electronic este un sigiliu electronic.

PARTEA I – DESCRIEREA TRANSPORTULUI

Casetă

Descriere

I.1.

Expeditorul/Exportatorul

 

Se indică numele și adresa completă ale persoanei fizice sau juridice (operatorul din sectorul hranei pentru animale și al alimentelor) care expediază transportul. Se recomandă includerea informațiilor privind numerele de telefon și fax sau adresa de e-mail.

I.2

Referința DCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES (repetat în casetele II.2 și III.2).

I.3

Referința locală

 

Se indică codul alfanumeric unic atribuit de autoritatea competentă.

I.4

Punctul de intrare desemnat

 

Se selectează numele punctului de intrare desemnat (PID) sau al punctului de control, dacă este cazul.

I.5

Codul punctului de intrare desemnat

 

Acesta este codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru PID sau punctul de control, dacă este cazul.

I.6

Destinatarul/Importatorul

 

Se indică numele și adresa completă. Se recomandă includerea informațiilor privind numerele de telefon și fax sau adresa de e-mail.

I.7

Locul de destinație

 

Se indică adresa de livrare în Uniune. Se recomandă includerea informațiilor privind numerele de telefon și fax sau adresa de e-mail.

I.8

Operatorul responsabil de transport

 

Acesta este persoana (operatorul din sectorul hranei pentru animale sau din sectorul alimentar sau reprezentantul acestuia sau persoana care face declarația în numele acestuia) responsabilă pentru transport atunci când acesta se prezintă la PID și care oferă declarațiile necesare la autoritatea competentă la PID în numele importatorului. Se înscriu numele și adresa completă. Se recomandă includerea informațiilor privind numerele de telefon și fax sau adresa de e-mail.

I.9

Documentele de însoțire

 

Se înscriu data eliberării și numărul documentelor oficiale care însoțesc transportul, după caz.

Referința documentului comercial: numărul scrisorii de transport aerian, al conosamentului sau numărul comercial al trenului sau al vehiculului rutier.

I.10

Notificarea prealabilă

 

Se înscriu data și ora estimate la care se preconizează că transportul va ajunge la PID sau la punctul de control, dacă este cazul.

I.11

Țara de origine

 

Această casetă se referă la țara terță de unde provin mărfurile, unde acestea au fost crescute, cultivate sau produse.

I.12

Nu se aplică

I.13

Mijloacele de transport

 

Se prezintă informații complete privind mijlocul de transport la sosire: pe cale aeriană – numărul de zbor, pe cale maritimă – numele navei, pe cale rutieră – placa cu numărul de înmatriculare și numărul remorcii, dacă este cazul, iar pe cale feroviară – numărul trenului și al vagonului.

I.14

Țara de expediere

 

Aceasta este țara terță în care transportul a fost plasat la bordul mijlocului de transport final pentru călătoria către UE.

I.15

Nu se aplică

I.16

Condițiile de transport

 

Se selectează temperatura adecvată în timpul transportului.

I.17

Numărul containerului/Numărul sigiliului

 

Se indică toate numerele de identificare ale sigiliului și ale containerului, după caz.

Pentru sigiliul oficial se indică numărul sigiliului oficial, astfel cum este indicat în certificatul oficial, și se bifează „sigiliu oficial” sau se indică orice alt sigiliu astfel cum este menționat în documentele de însoțire.

I.18

Certificat ca sau pentru

 

Se selectează utilizarea prevăzută a mărfurilor, astfel cum este specificată în certificatul oficial (dacă este necesar) sau în documentul comercial.

Se bifează caseta relevantă în funcție de destinația mărfii, fie pentru consum uman fără sortare prealabilă sau alt tratament fizic (în acest caz se bifează „consum uman”), fie pentru consum uman după un astfel de tratament (în acest caz se bifează „prelucrare suplimentară”), fie pentru utilizare ca „hrană pentru animale” (în acest caz se bifează „hrană pentru animale”), fie în alte scopuri.

I.19

Nu se aplică

I.20

Pentru transfer către

 

În perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), PID selectează această casetă pentru a permite transferul la alt punct de control, în urma unui control satisfăcător al documentelor la PID.

I.21

Pentru continuarea transportului

 

Se indică locul preferat în care va fi transferat transportul selectat pentru controalele identității și controalele fizice, dacă este autorizat de către PID, în așteptarea rezultatelor controalelor fizice, în conformitate cu articolul 8.

I.22

Nu se aplică

I.23

Pentru piața internă

 

Se bifează această casetă în cazul în care transportul este destinat importului în Uniune (articolul 8.

I.24

Nu se aplică

I.25

Nu se aplică

I.26

Nu se aplică

I.27

Mijloace de transport după PID

 

Se selectează mijlocul de transport adecvat în cazul transferului la punctul de control sau al continuării transportului (a se vedea nota explicativă din caseta I.13).

I.28

Nu se aplică

 

 

I.29

Nu se aplică

 

 

I.30

Nu se aplică

I.31

Descrierea transportului

 

Se prezintă o descriere detaliată a mărfurilor (inclusiv tipul, pentru hrana pentru animale).

Se utilizează codul de identificare a mărfii, astfel cum este menționat în anexa I (inclusiv subdiviziunea TARIC, după caz).

Se identifică tipul ambalajului.

I.32

Numărul total de pachete

 

Se indică numărul total de pachete din transport, dacă este cazul.

I.33

Cantitatea totală

 

Se indică numărul de bucăți sau volumul, după caz.

I.34

Greutatea netă totală/Greutatea brută totală (kg)

 

Greutatea netă: greutatea în kg a produsului propriu-zis, fără ambalaj. Aceasta este definită ca masa produselor propriu-zise fără containere imediate sau ambalaje.

Greutatea brută: greutatea globală în kg. Aceasta este definită ca masa totală a produselor și a containerelor imediate, precum și a întregului lor ambalaj, însă fără containerele de transport și alte echipamente de transport.

I.35

Declarația

 

Declarația trebuie să fie semnată de către persoana fizică responsabilă pentru transport:

Subsemnatul, operator responsabil de transportul descris mai sus, certific că, potrivit cunoștințelor și convingerilor mele, declarațiile cuprinse în partea I din prezentul document sunt adevărate și complete și mă angajez să respect cerințele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 882/2004 privind controalele oficiale, inclusiv privind plata pentru controalele oficiale și măsurile oficiale ulterioare în caz de nerespectare a legislației privind hrana pentru animale și produsele alimentare.


PARTEA II – CONTROALE

Casetă

Descriere

II.1.

DCI anterior

 

În această casetă se indică codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru DCI utilizat înainte de transferul la un punct de control sau înainte de continuarea transportului.

II.2

Referința DCI

 

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

II.3

Controlul documentelor

 

Se completează pentru toate transporturile.

II.4

Controlul identității

 

Autoritatea competentă a PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), autoritatea competentă de la punctul de control indică rezultatele controalelor de identitate.

II.5

Controlul fizic

 

Autoritatea competentă a PID indică dacă transportul este selectat pentru controale fizice care, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), se pot realiza la un alt punct de control.

Autoritatea competentă a PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), autoritatea competentă de la punctul de control indică rezultatele controalelor fizice.

II.6

Test de laborator

 

Autoritatea competentă a PID sau, pe timpul perioadei de tranziție prevăzute la articolul 19 alineatul (1), autoritatea competentă de la punctul de control indică aici rezultatele testului de laborator. Completați această casetă cu categoria substanței sau a agentului patogen pentru care s-a efectuat un test de laborator.

II.7

Nu se aplică

II.8

Nu se aplică

II.9

Admisibilitatea transferului către

 

Autoritatea competentă a PID indică, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), în urma unui control satisfăcător al documentelor, punctul de control la care transportul poate fi transferat pentru efectuarea controalelor identității și a celor fizice.

II.10

Admisibilitatea continuării transportului către

 

Autoritatea competentă a PID indică dacă transportul este autorizat pentru continuarea transportului prevăzută la articolul 8. Continuarea transportului poate fi autorizată numai în cazul în care controalele identității au fost efectuate la PID și dacă rezultatul acestora a fost satisfăcător. Prin urmare, caseta II.4 se completează în același timp cu autorizarea continuării transportului, în timp ce caseta II.5 se completează după ce sunt disponibile rezultatele testelor de laborator.

II.11

Nu se aplică

II.12

Admisibilitate pentru piața internă

 

Această casetă se utilizează pentru toate transporturile care se pun în liberă circulație în interiorul Uniunii.

II.13

Nu se aplică

II.14

Nu se aplică

II.15

Nu se aplică

II.16

Inadmisibilitate

 

Se indică în mod clar data până la care trebuie să fie întreprinsă acțiunea în cazul respingerii transportului din cauza rezultatului nesatisfăcător al controalelor.

II.17

Motivul refuzului

 

Se bifează caseta corespunzătoare.

II.18

Detaliile destinațiilor de control (II.9, II.10 și II.16)

 

Se indică, după caz, numărul de autorizare și adresa (sau numele navei și al portului) pentru toate destinațiile, atunci când se solicită un alt control al transportului.

II.19

Transport resigilat

 

Această casetă se utilizează atunci când sigiliul original înregistrat pe un transport este distrus la deschiderea containerului. Trebuie păstrată o listă consolidată a tuturor sigiliilor care au fost utilizate în acest scop.

II.20

Identificarea PID sau a punctului de control

 

Se aplică aici ștampila oficială a autorității competente a PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), a autorității competente de la punctul de control.

II.21

Funcționarul care certifică

 

Semnătura funcționarului responsabil al autorității competente de la PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), al autorității competente de la punctul de control:

Subsemnatul, inspector oficial al PID/punctului de control, certific că transportul a fost supus controalelor în conformitate cu cerințele Uniunii.

II.22

Taxele de control

 

Această casetă poate fi utilizată pentru a indica taxele de control.

II.23

Referința documentului vamal

 

A se utiliza de serviciile vamale, dacă este cazul.

II.24

DCI ulterior

 

Se indică codul alfanumeric unic atribuit de TRACES pentru DCI utilizat după transferul la punctul de control sau după continuarea transportului.


PARTEA III – MONITORIZARE

Casetă

Descriere

III.1

DCI anterior

Acesta este codul alfanumeric unic indicat în caseta II.1.

III.2

Referința DCI

Aceasta este codul alfanumeric unic indicat în caseta I.2.

III.3

DCI ulterior

Se indică codul alfanumeric al unuia sau al mai multor DCI indicat în caseta II.24.

III.4

Detalii privind reexpedierea

Autoritatea competentă a PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), autoritatea competentă de la punctul de control indică mijlocul de transport utilizat, datele de identificare ale acestuia, țara de destinație și data reexpedierii, de îndată ce aceste informații sunt cunoscute. Indicarea numelui PIF de ieșire sau al PID este opțională.

III.5

Monitorizare

Se indică unitatea autorității competente la nivel local responsabilă, după caz, de supravegherea în caz de „distrugere”, „transformare” și „utilizare în alte scopuri” a transportului. În această casetă, autoritatea respectivă raportează rezultatul sosirii transportului și corespondența transportului.

III.6

Funcționarul care certifică

În caz de „reexpediere”, această casetă se referă la semnătura funcționarului responsabil pentru autoritatea competentă a PID sau, în perioada de tranziție prevăzută la articolul 19 alineatul (1), a funcționarului responsabil pentru punctul de control.

În caz de „distrugere”, „transformare” și „utilizare în alte scopuri”, această casetă se referă la semnătura funcționarului responsabil pentru autoritatea competentă locală.

PARTEA 2

Modelul pentru DCI2

Image 10

Image 11

Image 12

Image 13