23.5.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 137/10


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2019/827 AL COMISIEI

din 13 martie 2019

privind criteriile care trebuie îndeplinite de operatorii profesioniști pentru a respecta condițiile prevăzute la articolul 89 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului și privind procedurile pentru asigurarea îndeplinirii criteriilor respective

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 228/2013, (UE) nr. 652/2014 și (UE) nr. 1143/2014 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivelor 69/464/CEE, 74/647/CEE, 93/85/CEE, 98/57/CE, 2000/29/CE, 2006/91/CE și 2007/33/CE ale Consiliului (1), în special articolul 89 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) 2016/2031 prevede că, pentru circulația anumitor plante, produse vegetale și alte obiecte pe teritoriul Uniunii, precum și înspre o zonă protejată sau în interiorul acesteia, trebuie eliberat un pașaport fitosanitar.

(2)

Pentru a se asigura că informațiile conținute de pașaportul fitosanitar, precum și examinările necesare pentru eliberarea pașapoartelor fitosanitare se bazează pe cunoștințe științifice și tehnice solide, pașapoartele fitosanitare pot fi eliberate numai de operatori autorizați, sub supravegherea autorităților competente.

(3)

Ar trebui stabilite anumite criterii pentru a se asigura că operatorii profesioniști posedă cunoștințele necesare privind normele referitoare la organismele dăunătoare care ar putea afecta anumite plante, produse vegetale și alte obiecte, precum și măsurile de prevenire a prezenței și răspândirii respectivilor dăunători.

(4)

Va fi necesară o procedură pentru a se asigura că sunt îndeplinite toate criteriile menționate la articolul 89 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2016/2031, astfel încât să se garanteze că toți operatorii autorizați cunosc informațiile necesare pentru eliberarea pașapoartelor fitosanitare. Prin urmare, autoritățile competente ar trebui să pună la dispoziție un ghid tehnic care să conțină informații privind biologia organismelor dăunătoare și vectorii respectivi, privind aspectele relevante ale biologiei plantelor, a produselor vegetale și a altor obiecte ca gazde ale respectivelor organisme, precum și privind efectuarea examinărilor, prevenirea prezenței și răspândirii respectivelor organisme dăunătoare și stabilirea unui plan.

(5)

Pentru ca autoritățile competente și operatorii profesioniști să aibă suficient timp pentru a se pregăti pentru implementarea dispozițiilor de mai sus, prezentul regulament ar trebui să se aplice de la 14 decembrie 2020,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Criteriile care trebuie îndeplinite de operatorii profesioniști autorizați să elibereze pașapoarte fitosanitare

Pentru a fi eligibili pentru autorizare în ceea ce privește eliberarea de pașapoarte fitosanitare, operatorii profesioniști îndeplinesc următoarele criterii:

(a)

au demonstrat autorității competente că posedă cunoștințele necesare referitoare la normele aplicabile relevante pentru examinările efectuate în conformitate cu articolul 87 din Regulamentul (UE) 2016/2031, privind organismele dăunătoare de carantină pentru Uniune, organismele dăunătoare cărora li se aplică măsurile adoptate în temeiul articolului 30 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2016/2031, organismele dăunătoare de carantină pentru zone protejate și organismele dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină pentru Uniune care ar putea afecta plantele, produsele vegetale și alte obiecte în cauză;

(b)

au demonstrat autorității competente că posedă cunoștințele necesare cu privire la bunele practici și la măsurile și alte acțiuni necesare pentru a preveni prezența și răspândirea organismelor dăunătoare menționate la litera (a);

(c)

dispun de un plan eficace de urmat în cazul oricărei presupuse prezențe a organismelor dăunătoare menționate la litera (a) sau în cazul unor constatări a organismelor dăunătoare respective care afectează sau ar putea afecta plantele, produsele vegetale sau alte obiecte;

(d)

au demonstrat autorității competente că dețin cunoștințele și competențele necesare pentru a efectua examinările necesare ale plantelor, ale produselor vegetale sau ale altor obiecte pentru a identifica organismele dăunătoare relevante și pentru a lua măsurile menționate la litera (b);

(e)

au demonstrat autorității competente că dețin sau au acces la echipamentele și instalațiile necesare pentru efectuarea examinărilor necesare ale plantei, ale produsului vegetal sau ale altui obiect, precum și că au capacitatea de a lua măsurile menționate la litera (b);

(f)

au desemnat o persoană de contact responsabilă cu comunicarea cu autoritatea competentă în ceea ce privește dispozițiile din prezentul regulament și au comunicat autorității competente datele de contact ale persoanei respective.

Articolul 2

Proceduri pentru asigurarea respectării criteriilor de către operatorii profesioniști

(1)   Autoritatea competentă se asigură că operatorii profesioniști au acces la un ghid tehnic privind criteriile care trebuie îndeplinite în cadrul examinărilor legate de eliberarea pașapoartelor fitosanitare.

Acest ghid tehnic este accesibil prin intermediul site-ului oficial al fiecărei autorități competente și conține toate elementele următoare:

(a)

informații cu privire la biologia organismelor dăunătoare și la vectorii respectivi, precum și cu privire la aspectele relevante ale biologiei gazdelor în cauză;

(b)

informații cu privire la semnele prezenței respectivelor organisme dăunătoare și la simptomele de infestare a plantelor, a produselor vegetale sau a altor obiecte cu dăunătorii respectivi, la modalitățile de efectuare a inspecțiilor vizuale, precum și la eșantionare și testare;

(c)

informații referitoare la bunele practici, la măsuri și la alte acțiuni de întreprins pentru a se preveni prezența și răspândirea organismelor dăunătoare menționate la articolul 1 litera (a);

(d)

informații cu privire la stabilirea și la conținutul planului menționat la articolul 1 litera (c).

(2)   Autoritățile competente iau toate măsurile corespunzătoare pentru a verifica dacă operatorii profesioniști respectă toate criteriile stabilite la alineatul (1).

Articolul 3

Intrare în vigoare și data aplicării

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la 14 decembrie 2020.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 13 martie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 317, 23.11.2016, p. 4.