29.5.2019 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 143/1 |
REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2018/815 AL COMISIEI
din 17 decembrie 2018
de completare a Directivei 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare privind specificarea unui format de raportare electronic unic
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE (1), în special articolul 4 alineatul (7),
întrucât:
(1) |
Directiva 2004/109/CE le impune emitenților ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată să își publice rapoartele financiare anuale. |
(2) |
Emitenții ar trebui să își întocmească în totalitate rapoartele financiare anuale în formatul Extensible Hypertext Markup Language (XHTML). XHTML nu necesită mecanisme specifice pentru a fi redat într-un format lizibil pentru om. Deoarece este un format de raportare electronic care nu face obiectul unor drepturi de proprietate intelectuală, XHTML poate fi utilizat gratuit. |
(3) |
Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (2) prevede ca societățile reglementate de legislația unui stat membru ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din orice stat membru să își întocmească situațiile financiare consolidate în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate, care sunt cunoscute sub denumirea de Standarde Internaționale de Raportare Financiară („IFRS”), adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002. Decizia 2008/961/CE a Comisiei (3) prevede că un emitent dintr-o țară terță cotat în Uniune își poate întocmi, de asemenea, situațiile financiare consolidate conform IFRS, astfel cum au fost publicate de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (International Accounting Standards Board – „IASB”). |
(4) |
Adoptarea și utilizarea IFRS-urilor are ca scop asigurarea unui nivel ridicat de transparență și de comparabilitate a situațiilor financiare. Pentru a facilita și mai mult accesibilitatea, analizarea și comparabilitatea lor, situațiile financiare consolidate incluse în rapoartele financiare anuale întocmite conform IFRS-urilor adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 sau conform IFRS-urilor publicate de IASB (ambele fiind denumite în continuare „situații financiare consolidate întocmite conform IFRS”) ar trebui să fie marcate utilizând limbajul eXtensible Business Reporting Language (XBRL). XBRL poate fi citit automat și permite consumul automatizat de volume mari de informații. XBRL este un limbaj consacrat, utilizat în mai multe jurisdicții, și constituie în prezent singurul limbaj de marcare adecvat pentru marcarea situațiilor financiare. |
(5) |
O analiză cost-beneficiu efectuată de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) a susținut utilizarea Inline XBRL pentru integrarea marcajelor XBRL în documentele XHTML. În consecință, ar trebui utilizată tehnologia Inline XBRL. |
(6) |
Utilizarea limbajului de marcare XBRL presupune aplicarea unei taxonomii pentru a converti un text lizibil pentru om în informații care pot fi citite automat. Taxonomia IFRS pusă la dispoziție de Fundația IFRS este o taxonomie consacrată, elaborată pentru marcarea informațiilor prezentate conform IFRS. Utilizarea taxonomiei IFRS facilitează comparabilitatea marcajelor situațiilor financiare întocmite conform IFRS la nivel global. În consecință, taxonomia de bază care trebuie utilizată pentru formatul de raportare electronic unic ar trebui să se bazeze pe taxonomia IFRS și să reprezinte o extindere a acesteia. |
(7) |
Pentru a ține seama de orice viitoare adoptare de IFRS-uri în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002, de modificările aduse specificațiilor XBRL sau de alte evoluții tehnice ori pentru a extinde cerințele statutare de marcare a informațiilor din raportul financiar anual, ar trebui ca dispozițiile prezentului regulament să fie actualizate periodic pe baza proiectelor de standarde tehnice de reglementare elaborate de ESMA. |
(8) |
Accesul la taxonomia pentru utilizarea limbajului de marcare XBRL se realizează prin intermediul unui set de fișiere electronice XBRL („fișierele taxonomiei XBRL”), care oferă o reprezentare structurată a elementelor de fond care alcătuiesc taxonomia de bază. Ar trebui ca ierarhia elementelor și tipul de date corespunzător acestora să fie puse la dispoziția emitenților într-o formă simplă, lizibilă pentru om, în prezentul regulament. Pentru a facilita accesibilitatea, analizarea și comparabilitatea în practică a rapoartelor financiare anuale, este extrem de important ca emitenții să utilizeze fișiere ale taxonomiei XBRL care să fie conforme cu toate cerințele tehnice și juridice relevante. Pentru a facilita atingerea acestui obiectiv, ESMA ar trebui să publice pe site-ul său fișierele taxonomiei XBRL, într-un format care să poată fi citit automat și descărcat gratuit. |
(9) |
Din motive de transparență, accesibilitate, analiză și comparabilitate, în cazul în care legislația statelor membre permite sau impune marcarea anumitor părți ale rapoartelor financiare anuale, altele decât situațiile financiare consolidate întocmite conform IFRS, emitenții ar trebui ca, atunci când marchează aceste părți, să utilizeze limbajul de marcare XBRL și taxonomia adecvată prevăzută în acest scop de către statul membru în care sunt înregistrați. |
(10) |
Din motive de transparență, accesibilitate, analiză și comparabilitate, ar trebui ca emitenții să aibă libertatea de a marca informațiile prezentate în situațiile lor financiare consolidate întocmite conform IFRS într-un mod cât mai detaliat posibil din punct de vedere tehnic. Din aceleași motive, ar trebui să fie prevăzute și standarde obligatorii privind granularitatea minimă a marcajelor. În ceea ce privește situațiile financiare primare incluse în situațiile financiare consolidate întocmite conform IFRS, ar trebui să se aplice un standard de etichetare detaliată conform căruia aceste situații financiare primare să fie marcate integral. În ceea ce privește notele la situațiile financiare consolidate întocmite conform IFRS, în cazul în care secțiuni întregi din notele respective trebuie să fie marcate utilizând, pentru fiecare, un singur element al taxonomiei, ar trebui să se aplice un standard de marcare în bloc. Cu toate acestea, cerința de etichetare în bloc nu ar trebui să limiteze posibilitatea emitenților de a marca notele la situațiile financiare consolidate întocmite conform IFRS cu un nivel de granularitate mai mare. |
(11) |
Pentru a facilita punerea în aplicare efectivă a unui format de raportare electronic unic, ar trebui să fie prevăzute dispoziții detaliate privind utilizarea tehnologiei Inline XBRL. Pentru a ajuta emitenții și firmele de software să elaboreze programe informatice destinate întocmirii rapoartelor financiare anuale în conformitate cu cerințele statutare prevăzute în prezentul regulament, ESMA ar trebui să ofere îndrumări cu privire la problemele întâlnite frecvent la generarea de documente instanțiate Inline XBRL. |
(12) |
Astfel cum se prevede la articolul 4 alineatul (7) din Directiva 2004/109/CE, prezentul regulament ar trebui să se aplice în cazul rapoartelor financiare anuale cuprinzând situații financiare pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2020 sau ulterior acestei date. Pentru a facilita punerea în aplicare în bune condiții a raportării financiare într-un format citibil automat și în special pentru a le acorda emitenților suficient timp de adaptare la folosirea tehnologiei XBRL, ar trebui ca marcarea obligatorie a notelor la situațiile financiare să se aplice numai în ceea ce privește situațiile financiare anuale pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2022 sau ulterior acestei date. |
(13) |
Prezentul regulament se bazează pe proiectele de standarde tehnice de reglementare transmise Comisiei de către ESMA. |
(14) |
În procesul de elaborare a proiectelor de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, ESMA a colaborat strâns și în mod regulat cu Autoritatea Bancară Europeană și cu Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale pentru a ține cont de caracteristicile specifice ale sectorului bancar, ale sectorului de intermediere financiară și ale sectorului asigurărilor, astfel încât să se asigure coerența transsectorială a lucrărilor și ajungerea la poziții comune. |
(15) |
ESMA a efectuat consultări publice deschise cu privire la proiectul de standarde tehnice de reglementare pe care se bazează prezentul regulament, a analizat costurile și beneficiile potențiale aferente, a solicitat avizul Grupului părților interesate din domeniul valorilor mobiliare și piețelor, înființat în temeiul articolului 37 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (4), și a efectuat teste pe teren, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Obiect
Prezentul regulament specifică formatul de raportare electronic unic, astfel cum este menționat la articolul 4 alineatul (7) din Directiva 2004/109/CE, care trebuie să fie utilizat pentru întocmirea rapoartelor financiare anuale de către emitenți.
Articolul 2
Definiții
În sensul prezentului regulament se aplică următoarele definiții:
1. |
„taxonomie de bază” înseamnă ansamblul format din elementele taxonomiei menționate în anexa VI și următorul grup de legături:
|
2. |
„taxonomie extinsă” înseamnă ansamblul format din elementele taxonomiei și următorul grup de legături, ambele create de către emitent:
|
3. |
„situații financiare consolidate întocmite conform IFRS” înseamnă situațiile financiare consolidate întocmite conform IFRS-urilor adoptate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 sau conform IFRS-urilor menționate la articolul 1 primul paragraf litera (a) din Decizia 2008/961/CE. |
Articolul 3
Formatul de raportare electronic unic
Emitenții își întocmesc în totalitate rapoartele financiare anuale în formatul XHTML.
Articolul 4
Marcarea situațiilor financiare consolidate întocmite conform IFRS
(1) În cazul în care rapoartele financiare anuale includ situații financiare consolidate întocmite conform IFRS, emitenții marchează respectivele situații financiare consolidate.
(2) Ca o condiție minimă, emitenții marchează informațiile prevăzute în anexa II, în cazul în care informațiile respective sunt prezente în situațiile financiare consolidate întocmite conform IFRS.
(3) Emitenții pot marca informațiile prezentate în situațiile financiare consolidate întocmite conform IFRS, altele decât cele prevăzute la alineatul (2).
(4) Pentru marcajele prevăzute la alineatele (1), (2) și (3), emitenții utilizează limbajul de marcare XBRL și o taxonomie ale cărei elemente sunt cele stabilite în taxonomia de bază. În cazul în care, în conformitate cu punctul 4 din anexa IV, nu este adecvat să se utilizeze elementele din taxonomia de bază, emitenții creează elemente ale taxonomiei extinse, astfel cum se prevede în anexa IV.
Articolul 5
Marcarea altor părți din rapoartele financiare anuale
(1) Emitenții înregistrați în statele membre pot marca toate părțile din rapoartele lor financiare anuale, altele decât cele prevăzute la articolul 4, dacă folosesc un limbaj de marcare XBRL și o taxonomie specifică acestor părți, iar taxonomia respectivă este prevăzută de statul membru în care sunt înregistrați.
(2) Emitenții înregistrați în țări terțe nu marchează nicio parte din rapoartele lor financiare anuale, în afară de situațiile financiare consolidate întocmite conform IFRS.
Articolul 6
Reguli comune privind marcajele
Pentru marcajele realizate în conformitate cu articolele 4 și 5, emitenții trebuie să respecte următoarele cerințe:
(a) |
integrarea marcajelor în rapoartele financiare anuale ale emitenților în formatul XHTML folosind specificațiile Inline XBRL stabilite în anexa III; |
(b) |
cerințele privind regulile de marcare și depunere stabilite în anexa IV. |
Articolul 7
Fișierele taxonomiei XBRL
ESMA poate publica fișiere ale taxonomiei XBRL, bazate pe taxonomia de bază, care pot fi citite automat și descărcate. Fișierele în cauză trebuie să respecte criteriile stabilite în anexa V.
Articolul 8
Intrare în vigoare și aplicare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Acesta se aplică în cazul rapoartelor financiare anuale cuprinzând situații financiare pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2020 sau ulterior acestei date.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 17 decembrie 2018.
Pentru Comisie
Președintele
Jean-Claude JUNCKER
(1) JO L 390, 31.12.2004, p. 38.
(2) Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (JO L 243, 11.9.2002, p. 1).
(3) Decizia 2008/961/CE a Comisiei din 12 decembrie 2008 privind utilizarea de către emitenții de valori mobiliare din țările terțe a standardelor de contabilitate naționale ale anumitor țări terțe și a standardelor internaționale de raportare financiară pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate (JO L 340, 19.12.2008, p. 112).
(4) Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 84).
ANEXA I
Legendă pentru tabelele 1 și 2 din anexa II și pentru tabelele din anexele IV și VI
DATE/TIPUL DE ATRIBUT/PREFIX |
DEFINIȚIE |
text block |
indică faptul că tipul de element este un bloc de text; este utilizat pentru a marca volume mai mari de informații, cum ar fi note, politici contabile sau tabele; blocurile de text sunt elemente-rând nenumerice |
text |
indică faptul că tipul de element este un text (o secvență de caractere alfanumerice); este utilizat pentru a marca volume mici de informații explicative; elementele-text sunt elemente-rând nenumerice |
yyyy-mm-dd |
indică faptul că tipul de element este o dată; aceste elemente sunt elemente-rând nenumerice |
X |
indică faptul că tipul de element este de natură monetară (un număr exprimat într-o monedă declarată); aceste elemente sunt elemente-rând numerice |
X.XX |
indică faptul că tipul de element este o valoare cu zecimale (cum ar fi un procentaj sau ca o valoare „pe acțiune”); aceste elemente sunt elemente-rând numerice |
shares |
indică faptul că tipul de element este un număr de acțiuni; aceste elemente sunt elemente-rând numerice |
table |
indică începutul unei structuri reprezentate de un tabel în care rândurile și coloanele contribuie la definirea unui concept financiar la intersecția lor |
axis |
indică o proprietate dimensională într-o structură tabelară |
member |
indică un membru al unei dimensiuni pe o axă |
guidance |
indică un element care sprijină navigarea în conținutul unei taxonomii |
role |
indică un element care reprezintă o secțiune a unui taxonomii, de exemplu situația poziției financiare, contul de profit și pierdere, fiecare notă individuală etc. |
abstract |
indică un element de grupare sau un antet |
instant or duration |
indică faptul că valoarea monetară reprezintă un stoc (instant – moment) sau un flux (duration – durată) |
credit or debit |
indică soldul „natural” al prezentării de informații |
esef_cor |
prefix aplicat în tabelele din anexele IV și VI pentru elementele definite în spațiul de nume „http://www.esma.europa.eu/taxonomy/2017.3.31/esef_cor” |
esef_all |
prefix aplicat în tabelul din anexa VI pentru elementele definite în spațiul de nume „http:// www.esma.europa.eu/taxonomy/2017.3.31/esef_cor” |
esma_technical |
prefix aplicat în tabelul din anexa VI pentru elementele definite în spațiul de nume „http:// www.esma.europa.eu/taxonomy/ext/technical” |
ifrs-full |
prefix aplicat în tabelele din anexele IV și VI pentru elementele definite în spațiul de nume „http://xbrl.ifrs.org/taxonomy/2017.3.9/ifrs-full” |
ANEXA II
Marcaje obligatorii
1. |
Emitenții trebuie să marcheze toate numerele exprimate într-o monedă declarată care sunt prezentate în situația poziției financiare, în situația profitului sau pierderii și altor elemente ale rezultatului global, în situația modificărilor capitalurilor proprii și în situația fluxurilor de trezorerie din situațiile financiare consolidate întocmite în conformitate cu IFRS. |
2. |
Emitenții trebuie să marcheze toate prezentările de informații care corespund elementelor menționate în tabelul 1 din prezenta anexă și care sunt incluse în situațiile financiare consolidate întocmite în conformitate cu IFRS sau încorporate în acestea prin trimiteri încrucișate la alte părți ale rapoartelor financiare anuale pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2020 sau ulterior acestei date. |
3. |
Emitenții trebuie să marcheze toate prezentările de informații care corespund elementelor menționate în tabelul 2 din prezenta anexă și care sunt incluse în situațiile financiare consolidate întocmite în conformitate cu IFRS sau încorporate în acestea prin trimiteri încrucișate la alte părți ale rapoartelor financiare anuale pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2022 sau ulterior acestei date.
Tabelul 1 Elementele obligatorii ale taxonomiei de bază care trebuie să fie marcate pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2020 sau ulterior acestei date
Tabelul 2 Elementele obligatorii ale taxonomiei de bază care trebuie să fie marcate pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2022 sau ulterior acestei date
|
ANEXA III
Specificațiile Inline XBRL aplicabile
1. |
Emitenții trebuie să se asigure că documentul instanțiat Inline XBRL este valabil în raport cu specificația Inline XBRL 1.1 și este conform cu standardul XBRL Units Registry. |
2. |
Emitenții trebuie să se asigure că fișierele taxonomiei extinse XBRL sunt valabile în raport cu specificațiile XBRL 2.1 și XBRL Dimensions 1.0. |
3. |
Emitenții trebuie să prezinte documentul instanțiat Inline XBRL și fișierele taxonomiei extinse XBRL ale emitentului într-un singur pachet de raportare în cadrul căruia fișierele taxonomiei XBRL sunt grupate în pachete conform specificațiilor Taxonomy Packages. |
4. |
Emitenții trebuie să se asigure că atât documentul instanțiat Inline XBRL, cât și taxonomia extinsă a emitentului respectă cerințele din regulile de marcare și depunere stabilite în anexa IV. |
ANEXA IV
Reguli de marcare și depunere
1. |
Emitenții trebuie să se asigure că documentul instanțiat Inline XBRL conține datele unui singur emitent, astfel încât toți identificatorii contextuali ai entității să aibă același conținut. |
2. |
Emitenții trebuie să se identifice în documentul instanțiat XBRL utilizând identificatorii entității juridice ISO 17442 în cadrul identificatorilor și schemelor entității în contextul XBRL. |
3. |
Atunci când marchează prezentările de informații, emitenții trebuie să utilizeze elementul taxonomiei de bază al cărui sens contabil se apropie cel mai mult de prezentarea de informații marcată. În cazul în care par să existe mai multe elementele ale taxonomiei de bază care pot fi alese, emitenții ar trebui să selecteze elementul cu sensul/domeniul de aplicare contabil cel mai restrâns. |
4. |
În cazul în care elementul taxonomiei de bază cel mai apropiat ar denatura sensul contabil al prezentării de informații marcate conform cerințelor de la punctul 3, emitenții trebuie să creeze un element al taxonomiei extinse și să utilizeze acest element pentru marcarea prezentării de informații în cauză. Toate elementele taxonomiei extinse create:
|
5. |
Emitenții trebuie să se asigure că fiecare element al taxonomiei extinse utilizat pentru marcarea unei prezentări de informații în raportul financiar anual este inclus în cel puțin o ierarhie a bazei de legături (linkbase) pentru prezentare și a bazei de legături pentru definiții din cadrul taxonomiei extinse. |
6. |
Emitenții trebuie să utilizeze bazele de legături pentru calcul ale taxonomiilor lor extinse pentru a documenta relațiile aritmetice dintre elementele numerice ale taxonomiei de bază și/sau ale taxonomiei extinse, în special în ceea ce privește relațiile aritmetice dintre elementele taxonomiei de bază și/sau ale taxonomiei extinse din situația poziției financiare, situația profitului sau pierderii și altor elemente ale rezultatului global, situația modificărilor capitalurilor proprii și situația fluxurilor de trezorerie. |
7. |
Pentru a identifica partea din situațiile financiare la care se referă marcajele, emitenții trebuie să utilizeze elemente-rădăcină (root elements) specifice ale taxonomiei ca puncte de plecare ale părților respective din situațiile financiare în bazele de legături pentru prezentare ale taxonomiei lor extinse. Denumirile, etichetele și prefixele acestor elemente-rădăcină ale taxonomiei sunt stabilite în tabelul 1.
Tabel Denumirile, etichetele și prefixele elementelor-rădăcină
Elementele-rădăcină specifice ale taxonomiei trebuie să fie incluse, de asemenea, în fișierele taxonomiei XBRL elaborate de ESMA. |
8. |
În taxonomiile lor extinse, emitenții trebuie să nu înlocuiască etichetele sau referințele elementelor taxonomiei de bază. La elementele taxonomiei de bază pot fi adăugate etichete specifice fiecărui emitent. |
9. |
Emitenții trebuie să se asigure că elementele taxonomiei extinse a emitentului care marchează situația poziției financiare, situația profitului sau pierderii și altor elemente ale rezultatului global, situația modificărilor capitalurilor proprii și situația fluxurilor de trezorerie din situațiile financiare consolidate întocmite conform IFRS sunt ancorate de unul sau mai multe elemente ale taxonomiei de bază. În special:
|
10. |
Fără a aduce atingere punctului 9, emitenții nu sunt obligați să ancoreze de un alt element al taxonomiei de bază un element al taxonomiei extinse care este utilizat pentru a marca o prezentare de informații din situația poziției financiare, situația profitului sau pierderii și altor elemente ale rezultatului global, situația modificărilor capitalurilor proprii sau situația fluxurilor de trezorerie care reprezintă un subtotal al altor prezentări de informații din cadrul aceleiași situații. |
11. |
Emitenții trebuie să se asigure că tipul de date și tipul de perioadă aferente unui element al taxonomiei utilizat pentru marcarea unei prezentări de informații reflectă sensul contabil al prezentării de informații marcate. Emitenții nu trebuie să definească și să aplice unui element al taxonomiei un tip personalizat în cazul în care un tip corespunzător este deja definit în specificațiile XBRL sau în XBRL Data Types Registry. |
12. |
Atunci când marchează prezentări de informații, emitenții nu trebuie să utilizeze elemente numerice ale taxonomiei pentru a marca valori diferite pentru un anumit context (defalcări în funcție de entități, perioade și dimensiuni), cu excepția cazului în care diferența este rezultatul unei rotunjiri legate de prezentarea acelorași informații la o scară diferită în mai multe locuri din același raport financiar anual. |
13. |
Atunci când marchează prezentări de informații, emitenții trebuie să utilizeze elementele nenumerice ale taxonomiei în așa fel încât să marcheze toate prezentările de informații care corespund definiției elementului respectiv. Emitenții nu trebuie să aplice marcajele doar parțial sau selectiv. |
14. |
Emitenții trebuie să se asigure că documentul instanțiat Inline XBRL nu conține cod executabil. |
ANEXA V
Fișierele taxonomiei XBRL
Fișierele taxonomiei XBRL publicate de ESMA trebuie:
(a) |
să identifice ca elemente XBRL toate elementele taxonomiei de bază; |
(b) |
să stabilească atributele elementelor taxonomiei de bază în funcție de tipul lor, astfel cum este prevăzut în anexa I; |
(c) |
să furnizeze etichetele lizibile pentru om, astfel cum sunt prevăzute în tabelul din anexa VI, care să precizeze sensul elementelor taxonomiei de bază, precum și referințele acestora. |
(d) |
să definească structuri care să faciliteze navigarea în conținutul taxonomiei și înțelegerea definiției unui element al taxonomiei de bază în contextul altor elemente ale taxonomiei de bază; |
(e) |
să definească relații care să le permită emitenților să ancoreze elementele taxonomiei extinse de elemente ale taxonomiei de bază; |
(f) |
să fie valabile în conformitate cu specificațiile XBRL 2.1 și cu specificațiile XBRL Dimensions 1.0 și să fie grupate în pachete conform specificațiilor Taxonomy Packages, astfel cum sunt stabilite în anexa III; |
(g) |
să conțină informațiile tehnice necesare pentru dezvoltarea de soluții informatice care să sprijine elaborarea de rapoarte financiare anuale armonizate; |
(h) |
să identifice perioada la care se referă. |
ANEXA VI
Schema taxonomiei de bază
Tabel
Schema taxonomiei de bază pentru marcarea situațiilor financiare consolidate întocmite conform IFRS
Prefix |
Denumirea/rolul elementului URI |
Tipul și atributele elementului |
Etichetă |
Eticheta documentației |
Referințe |
ifrs-full |
AbnormallyLargeChangesInAssetPricesOrForeignExchangeRatesMember |
member |
Modificări neobișnuit de mari în ceea ce privește prețurile activelor sau cursurile de schimb valutar [member] |
Acest membru reprezintă modificările neobișnuit de mari în ceea ce privește prețurile activelor sau cursurile de schimb valutar. |
exemplu: IAS 10 22 g |
ifrs-full |
AccountingEstimatesAxis |
axis |
Estimări contabile [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 8 39 |
ifrs-full |
AccountingEstimatesMember |
member |
Estimări contabile [member] |
Acest membru reprezintă un activ, o datorie sau un consum periodic al unui activ care face obiectul unor adaptări care rezultă din evaluarea situației prezente a activelor și datoriilor și a beneficiilor și obligațiilor viitoare preconizate asociate acestora. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Estimări contabile” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IAS 8 39 |
ifrs-full |
AccountingProfit |
X duration credit |
Profitul contabil |
Cuantumul profitului (pierderii) dintr-o perioadă înainte de scăderea cheltuielilor cu impozitul. [Referințe: profit (pierdere)] |
prezentarea informațiilor: IAS 12 81 c ii, prezentarea informațiilor: IAS 12 81 c i |
ifrs-full |
Accruals |
X instant credit |
Angajamente contabile |
Cuantumul obligațiilor de plată pentru bunuri și servicii care au fost primite sau furnizate, dar care nu au fost încă plătite, facturate sau nu au făcut încă obiectul unor acorduri oficiale cu furnizorii, inclusiv sumele datorate angajaților. |
practică comună: IAS 1 78 |
ifrs-full |
AccrualsAndDeferredIncome |
X instant credit |
Angajamente contabile și venit amânat |
Cuantumul angajamentelor contabile și al venitului amânat. [Referințe: angajamente contabile; venit amânat] |
practică comună: IAS 1 78 |
ifrs-full |
AccrualsAndDeferredIncomeAbstract |
|
Angajamente contabile și venit amânat [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AccrualsAndDeferredIncomeClassifiedAsCurrent |
X instant credit |
Angajamente contabile și venit amânat clasificate drept curente |
Cuantumul angajamentelor contabile și al venitului amânat clasificate drept curente. [Referințe: angajamente contabile și venit amânat] |
practică comună: IAS 1 78 |
ifrs-full |
AccrualsAndDeferredIncomeClassifiedAsCurrentAbstract |
|
Angajamente contabile și venit amânat clasificate drept datorii curente [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AccrualsAndDeferredIncomeClassifiedAsNoncurrent |
X instant credit |
Angajamente contabile și venit amânat clasificate drept datorii pe termen lung |
Cuantumul angajamentelor contabile și al venitului amânat clasificate drept datorii pe termen lung. [Referințe: angajamente contabile și venit amânat] |
practică comună: IAS 1 78 |
ifrs-full |
AccrualsAndDeferredIncomeClassifiedAsNoncurrentAbstract |
|
Angajamente contabile și venit amânat clasificate drept datorii pe termen lung [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AccrualsClassifiedAsCurrent |
X instant credit |
Angajamente contabile clasificate drept datorii curente |
Cuantumul angajamentelor contabile clasificate drept datorii curente. [Referințe: angajamente contabile] |
practică comună: IAS 1 78 |
ifrs-full |
AccrualsClassifiedAsNoncurrent |
X instant credit |
Angajamente contabile clasificate drept datorii pe termen lung |
Cuantumul angajamentelor contabile clasificate drept datorii pe termen lung. [Referințe: angajamente contabile] |
practică comună: IAS 1 78 |
ifrs-full |
AccruedIncome |
X instant debit |
Venituri angajate |
Cuantumul activelor care reprezintă venituri care au fost câștigate, dar nu au fost încă primite. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
AccumulatedAllowanceForUncollectibleMinimumLeasePaymentsReceivable |
X instant credit |
Valoarea cumulată a provizioanelor pentru creanțele care nu pot fi colectate aferente plăților minime de leasing de încasat |
Cuantumul aferent valorii cumulate a provizioanelor pentru creanțele care nu pot fi colectate aferente plăților minime de leasing de încasat. Plățile minime de leasing sunt acele plăți pe care locatarul va fi sau poate fi obligat să le efectueze de-a lungul duratei contractului de leasing, excluzând chiria contingentă, costurile serviciilor și impozitele pe care locatorul le va plăti și care se vor rambursa acestuia, împreună cu: (a) pentru locatar, orice sume garantate de locatar sau de o parte afiliată locatarului; sau (b) pentru locator, orice valoare reziduală garantată locatorului de către: (i) locatar; (ii) o parte afiliată locatarului; sau (iii) o terță parte, fără legătură cu locatorul, care este capabilă din punct de vedere financiar să onoreze garanția. |
prezentarea informațiilor: IAS 17 47 d - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
AccumulatedChangesInFairValueOfFinancialAssetsAttributableToChangesInCreditRiskOfFinancialAssets |
X instant debit |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor financiare |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor determinată: (a) ca valoarea modificării valorii lor juste care nu poate fi atribuită modificărilor unor condiții de piață care au generat risc de piață; sau (b) utilizând o metodă alternativă considerată de entitate ca reprezentând mai exact valoarea modificării valorii juste care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului. [Referințe: risc de credit [member]; risc de piață [member]; Creșterea (reducerea) valorii juste a activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 9 c - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AccumulatedChangesInFairValueOfFinancialAssetsRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstruments |
X instant |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: instrumente derivate [member]; creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere; active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 9 d - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AccumulatedChangesInFairValueOfFinancialLiabilityAttributableToChangesInCreditRiskOfLiability |
X instant credit |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriei respective |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a datoriilor financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriilor respective [Referințe: risc de credit [member]; risc de piață [member]; creșterea (reducerea) valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriei respective] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 10 a, prezentarea informațiilor: IFRS 7 10A a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AccumulatedChangesInFairValueOfLoanOrReceivableAttributableToChangesInCreditRiskOfFinancialAssets |
X instant debit |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a împrumutului sau creanței care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor financiare |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a împrumuturilor sau creanțelor care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor determinată: (a) ca valoarea modificării valorii lor juste care nu poate fi atribuită modificărilor unor condiții de piață care au generat risc de piață; sau (b) utilizând o metodă alternativă considerată de entitate ca reprezentând mai exact valoarea modificării valorii juste care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului. [Referințe: risc de piață [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 9 c - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AccumulatedChangesInFairValueOfLoansOrReceivablesRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstruments |
X instant |
Creșterea (reducerea) cumulată a valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de împrumuturi și creanțe |
Creșterea (reducerea) agregată a valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de împrumuturi și creanțe. [Referințe: instrumente derivate [member]; creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de împrumuturi și creanțe] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 9 d - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AccumulatedDepreciationAmortisationAndImpairmentMember |
member |
Amortizarea și deprecierea cumulată [member] |
Acest membru reprezintă amortizarea și deprecierea cumulată. [Referințe: pierdere din depreciere; cheltuieli cu amortizarea] |
prezentarea informațiilor: IAS 16 73 d, prezentarea informațiilor: IAS 16 75 b, prezentarea informațiilor: IAS 17 32 - Data de expirare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IAS 38 118 c, prezentarea informațiilor: IAS 40 79 c, prezentarea informațiilor: IAS 41 54 f |
ifrs-full |
AccumulatedDepreciationAndAmortisationMember |
member |
Amortizarea cumulată [member] |
Acest membru reprezintă amortizarea cumulată. [Referințe: cheltuieli cu amortizarea] |
practică comună: IAS 16 73 d, prezentarea informațiilor: IAS 16 75 b, practică comună: IAS 17 32 - Data de expirare 1.1.2019, practică comună: IAS 38 118 c, practică comună: IAS 40 79 c, practică comună: IAS 41 54 f |
ifrs-full |
AccumulatedFairValueHedgeAdjustmentOnHedgedItemIncludedInCarryingAmountAssets |
X instant debit |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este inclusă în valoarea contabilă, active |
Cuantumul cumulat al ajustării acoperirii valorii juste împotriva riscurilor pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este inclusă în valoarea contabilă a elementului acoperit, recunoscut în situația poziției financiare drept activ. [Referințe: elemente acoperite împotriva riscurilor [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 24B a ii - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AccumulatedFairValueHedgeAdjustmentOnHedgedItemIncludedInCarryingAmountLiabilities |
X instant credit |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este inclusă în valoarea contabilă, datorii |
Cuantumul cumulat al ajustării acoperirii valorii juste împotriva riscurilor pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este inclusă în valoarea contabilă a elementului acoperit, recunoscut în situația poziției financiare drept datorie. [Referințe: elemente acoperite împotriva riscurilor [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 24B a ii - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AccumulatedFairValueHedgeAdjustmentRemainingInStatementOfFinancialPositionForHedgedItemThatCeasedToBeAdjustedForHedgingGainsAndLossesAssets |
X instant debit |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor rămasă în situația poziției financiare pentru un element acoperit împotriva riscurilor care a încetat să mai fie ajustat în funcție de câștigurile și pierderile din acoperire, active |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor rămasă în situația poziției financiare pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este un activ financiar evaluat la costul amortizat și care a încetat să mai fie ajustat în funcție de câștigurile și pierderile din acoperire. [Referințe: active financiare evaluate la costul amortizat; elemente acoperite împotriva riscurilor [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 24B a v - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AccumulatedFairValueHedgeAdjustmentRemainingInStatementOfFinancialPositionForHedgedItemThatCeasedToBeAdjustedForHedgingGainsAndLossesLiabilities |
X instant credit |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor rămasă în situația poziției financiare pentru un element acoperit împotriva riscurilor care a încetat să mai fie ajustat în funcție de câștigurile și pierderile din acoperire, datorii |
Ajustarea cumulată a acoperirii valorii juste împotriva riscurilor rămasă în situația poziției financiare pentru un element acoperit împotriva riscurilor care este o datorie financiară evaluată la costul amortizat și care a încetat să mai fie ajustat în funcție de câștigurile și pierderile din acoperire. [Referințe: datorii financiare evaluate la costul amortizat; elemente acoperite împotriva riscurilor [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 24B a v - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AccumulatedImpairmentMember |
member |
Deprecierea cumulată [member] |
Acest membru reprezintă deprecierea cumulată. [Referințe: pierdere din depreciere] |
practică comună: IAS 16 73 d, practică comună: IAS 17 32 - Data de expirare 1.1.2019, practică comună: IAS 38 118 c, practică comună: IAS 40 79 c, practică comună: IAS 41 54 f, prezentarea informațiilor: IFRS 3 B67 d, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35H - Intrarea în vigoare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 35N - Intrarea în vigoare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 IG29 b - Data de expirare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 37 b - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AccumulatedOtherComprehensiveIncome |
X instant credit |
Alte elemente cumulate ale rezultatului global |
Cuantumul elementelor cumulate de venituri și cheltuieli (inclusiv ajustările din reclasificare) care nu sunt recunoscute în profit sau pierdere, astfel cum impun sau permit alte IFRS-uri. [Referințe: IFRS [member]; alte elemente ale rezultatului global] |
practică comună: IAS 1 55 |
ifrs-full |
AccumulatedOtherComprehensiveIncomeMember |
member |
Alte elemente cumulate ale rezultatului global [member] |
Acest membru reprezintă alte elemente cumulate ale rezultatului global. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
practică comună: IAS 1 108 |
ifrs-full |
AcquisitionAndAdministrationExpenseRelatedToInsuranceContracts |
X duration debit |
Cheltuieli de achiziționare și cheltuieli administrative legate de contractele de asigurare |
Cuantumul cheltuielilor de achiziționare și al cheltuielilor administrative legate de contractele de asigurare. [Referințe: tipuri de contracte de asigurare [member]] |
practică comună: IAS 1 85 |
ifrs-full |
AcquisitiondateFairValueOfEquityInterestInAcquireeHeldByAcquirerImmediatelyBeforeAcquisitionDate |
X instant credit |
Valoarea justă la data achiziției a participației în capitalurile proprii ale entității dobândite deținute de dobânditor imediat înainte de data achiziției |
Valoarea justă la data achiziției a participației în capitalurile proprii ale entității dobândite deținute de dobânditor imediat înainte de data achiziției într-o combinare de întreprinderi realizată în etape. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 p i |
ifrs-full |
AcquisitiondateFairValueOfTotalConsiderationTransferred |
X instant credit |
Valoarea justă la data achiziției a contravalorii transferate |
Valoarea justă, la data achiziției, a contravalorii transferate în cadrul unei combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 f |
ifrs-full |
AcquisitiondateFairValueOfTotalConsiderationTransferredAbstract |
|
Valoarea justă la data achiziției a contravalorii totale transferate [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AcquisitionrelatedCostsForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
X duration debit |
Costurile legate de achiziție pentru o tranzacție care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi |
Cuantumul costurilor legate de achiziție pentru tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 m |
ifrs-full |
AcquisitionrelatedCostsRecognisedAsExpenseForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
X duration debit |
Costurile legate de achiziție recunoscute drept cheltuieli pentru o tranzacție care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi |
Cuantumul costurilor legate de achiziție care sunt recunoscute drept cheltuieli pentru tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 m |
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsBiologicalAssets |
X duration debit |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, active biologice |
Creșterea activelor biologice ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; active biologice] |
prezentarea informațiilor: IAS 41 50 e |
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsDeferredAcquisitionCostsArisingFromInsuranceContracts |
X duration debit |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, costuri de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare |
Creșterea costurilor de achiziție amânate provenite din contractele de asigurare care decurge din achiziții rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; costuri de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare] |
practică comună: IFRS 4 37 e |
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsIntangibleAssetsAndGoodwill |
X duration debit |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări necorporale și fond comercial |
Creșterea imobilizărilor necorporale și a fondului comercial ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; imobilizări necorporale și fond comercial] |
practică comună: IAS 38 118 e i |
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
X duration debit |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
Creșterea imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial, ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
prezentarea informațiilor: IAS 38 118 e i |
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsInvestmentProperty |
X duration debit |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, investiții imobiliare |
Creșterea investițiilor imobiliare ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; investiții imobiliare] |
prezentarea informațiilor: IAS 40 76 b, prezentarea informațiilor: IAS 40 79 d ii |
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsLiabilitiesUnderInsuranceContractsAndReinsuranceContractsIssued |
X duration credit |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, datorii din contractele de asigurare și de reasigurare emise |
Creșterea datoriilor din contractele de asigurare și de reasigurare emise, ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; datorii din contractele de asigurare și de reasigurare emise] |
practică comună: IFRS 4 37 e |
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsOtherProvisions |
X duration credit |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, alte provizioane |
Creșterea altor provizioane ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; alte provizioane] |
practică comună: IAS 37 84 |
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsPropertyPlantAndEquipment |
X duration debit |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări corporale |
Creșterea imobilizărilor corporale ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; imobilizări corporale] |
prezentarea informațiilor: IAS 16 73 e iii |
ifrs-full |
AcquisitionsThroughBusinessCombinationsReinsuranceAssets |
X duration debit |
Achiziții rezultate din combinări de întreprinderi, active de reasigurare |
Creșterea activelor de reasigurare ca urmare a achizițiilor rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; active de reasigurare] |
practică comună: IFRS 4 37 e |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfDiscountRates |
X.XX instant |
Ipoteza actuarială privind ratele de actualizare |
Rata de actualizare utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 144 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfDiscountRatesMember |
member |
Ipoteza actuarială privind ratele de actualizare [member] |
Acest membru reprezintă ratele de actualizare utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 145 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfInflation |
X.XX instant |
Ipoteza actuarială privind ratele preconizate ale inflației |
Rata preconizată a inflației utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [member]; obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 144 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfInflationMember |
member |
Ipoteza actuarială privind ratele inflației preconizate [member] |
Acest membru reprezintă ratele preconizate ale inflației utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 145 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfPensionIncreases |
X.XX instant |
Ipoteza actuarială privind ratele preconizate ale majorărilor pensiilor |
Rata preconizată a majorărilor pensiilor utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [member]; obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 144 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfPensionIncreasesMember |
member |
Ipoteza actuarială privind ratele preconizate ale majorărilor pensiilor [member] |
Acest membru reprezintă ratele preconizate ale majorărilor pensiilor utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 145 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfSalaryIncreases |
X.XX instant |
Ipoteza actuarială privind ratele preconizate ale creșterilor salariale |
Rata preconizată a creșterilor salariale utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: planuri de beneficii determinate [member]; obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 144 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfExpectedRatesOfSalaryIncreasesMember |
member |
Ipoteza actuarială privind ratele preconizate ale creșterilor salariale [member] |
Acest membru reprezintă ratele preconizate ale creșterilor salariale utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 145 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfLifeExpectancyAfterRetirement |
|
Ipoteza actuarială privind speranța de viață după pensionare |
Speranța de viață după pensionare utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 144 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfLifeExpectancyAfterRetirementMember |
member |
Ipoteza actuarială privind speranța de viață după pensionare [member] |
Acest membru reprezintă speranța de viață după pensionare utilizată ca ipoteză actuarială. [Referințe: ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 145 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfMedicalCostTrendRates |
X.XX instant |
Ipoteza actuarială privind ratele de evoluție a costurilor medicale |
Rata de evoluție a costurilor medicale utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 144 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfMedicalCostTrendRatesMember |
member |
Ipoteza actuarială privind ratele de evoluție a costurilor medicale [member] |
Acest membru reprezintă ratele de evoluție a costurilor medicale utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 145 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfMortalityRates |
|
Ipoteza actuarială privind ratele mortalității |
Rata mortalității utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 144 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfMortalityRatesMember |
member |
Ipoteza actuarială privind ratele mortalității [member] |
Acest membru reprezintă ratele mortalității utilizate ca ipoteze actuariale. [Referințe: ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 145 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfRetirementAge |
|
Ipoteza actuarială privind vârsta de pensionare |
Vârsta de pensionare utilizată ca ipoteză actuarială semnificativă pentru determinarea valorii actualizate a unei obligații privind beneficiile determinate. [Referințe: obligație privind beneficiile determinate, la valoarea actualizată; ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 144 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionOfRetirementAgeMember |
member |
Ipoteza actuarială privind vârsta de pensionare [member] |
Acest membru reprezintă vârsta de pensionare utilizată ca ipoteză actuarială. [Referințe: ipoteze actuariale [member]] |
practică comună: IAS 19 145 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionsAxis |
axis |
Ipoteze actuariale [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 19 145 |
ifrs-full |
ActuarialAssumptionsMember |
member |
Ipoteze actuariale [member] |
Acest membru reprezintă toate ipotezele actuariale. Pentru o entitate, ipotezele actuariale reprezintă cele mai bune estimări imparțiale și reciproc compatibile ale variabilelor demografice și financiare care vor determina costul final al acordării beneficiilor postangajare. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Ipoteze actuariale” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IAS 19 145 |
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromChangesInDemographicAssumptionsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
X duration debit |
Câștiguri (pierderi) actuariale rezultate din modificările ipotezelor demografice, datorie netă (activ net) privind beneficiul determinat |
Reducerea (creșterea) unei datorii nete (unui activ net) privind beneficiul determinat rezultată din câștigurile (pierderile) actuariale care decurg din modificările ipotezelor demografice care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ipotezele demografice tratează probleme precum: (a) mortalitatea; (b) ratele de rotație a personalului, de invaliditate și de pensionare timpurie; (c) procentul de membri participanți la plan cu persoane în întreținere care vor îndeplini condițiile de acordare a beneficiilor; (d) procentul de membri participanți la plan care vor selecta fiecare opțiune de formă de plată disponibilă în cadrul planului; și (e) ratele pretențiilor în baza planurilor medicale. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
prezentarea informațiilor: IAS 19 141 c ii |
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromChangesInFinancialAssumptionsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
X duration debit |
Câștiguri (pierderi) actuariale rezultate din modificările ipotezelor financiare, datorie netă (activ net) privind beneficiile determinate |
Reducerea (creșterea) unei datorii nete (unui activ net) privind beneficiul determinat rezultată din câștigurile (pierderile) actuariale care decurg din modificările ipotezelor financiare care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ipotezele financiare tratează aspecte precum: (a) rata de actualizare; (b) nivelurile beneficiilor, excluzând orice costuri ale beneficiilor care trebuie suportate de către angajați, și salariul viitor; (c) în cazul beneficiilor medicale, costurile medicale viitoare, inclusiv costurile aferente tratării cererilor (și anume costurile care vor fi suportate în tratarea și soluționarea cererilor, inclusiv onorariile juridice și cele ale experților evaluatori); și (d) impozitele de plătit de către plan pentru contribuțiile legate de serviciu înainte de data de raportare sau pentru beneficiile care rezultă din serviciul respectiv. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
prezentarea informațiilor: IAS 19 141 c iii |
ifrs-full |
ActuarialGainsLossesArisingFromExperienceAdjustmentsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
X duration debit |
Câștiguri (pierderi) actuariale rezultate din ajustările din experiență - datorie netă (activ net) privind beneficiile determinate |
Reducerea (creșterea) unei datorii nete (unui activ net) privind beneficiul determinat rezultată din câștigurile (pierderile) actuariale care decurg din ajustările din experiență care duc la reevaluări ale datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat. Ajustările din experiență tratează efectele diferențelor dintre ipotezele actuariale anterioare și ceea ce s-a întâmplat de fapt. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat] |
practică comună: IAS 19 141 c |
ifrs-full |
ActuarialPresentValueOfPromisedRetirementBenefits |
X instant credit |
Valoarea actualizată actuarială a pensiilor promise |
Valoarea actualizată a plăților previzionate printr-un plan de pensii pentru angajații curenți și foștii angajați, atribuibilă serviciului deja prestat. |
prezentarea informațiilor: IAS 26 35 d |
ifrs-full |
AdditionalAllowanceRecognisedInProfitOrLossAllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssets |
X duration |
Ajustare suplimentară recunoscută în profit sau pierdere, contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
Cuantumul ajustării suplimentare pentru pierderile din credit aferente activelor financiare recunoscute în profit sau pierdere. [Referințe: contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare] |
practică comună: IFRS 7 16 - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AdditionalDisclosuresForAmountsRecognisedAsOfAcquisitionDateForEachMajorClassOfAssetsAcquiredAndLiabilitiesAssumedAbstract |
|
Prezentări suplimentare de informații privind cuantumurile recunoscute la data achiziției pentru fiecare clasă principală de active dobândite și de datorii asumate [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AdditionalDisclosuresRelatedToRegulatoryDeferralAccountsAbstract |
|
Prezentări suplimentare de informații legate de conturile de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AdditionalInformationAboutEntityExposureToRisk |
text |
Informații suplimentare privind expunerea la risc a entității |
Informații suplimentare privind expunerea la risc a entității atunci când datele cantitative prezentate nu sunt reprezentative. |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 35 |
ifrs-full |
AdditionalInformationAboutNatureAndFinancialEffectOfBusinessCombination |
text |
Informații suplimentare privind natura și efectele financiare ale unei combinări de întreprinderi |
Informații suplimentare privind natura și efectele financiare ale combinărilor de întreprinderi care sunt necesare pentru îndeplinirea obiectivelor IFRS 3. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 63 |
ifrs-full |
AdditionalInformationAboutNatureOfAndChangesInRisksAssociatedWithInterestsInStructuredEntitiesExplanatory |
text block |
Informații suplimentare privind natura și modificările riscurilor asociate intereselor deținute în entități structurate [text block] |
Prezentarea de informații suplimentare privind natura și modificările riscurilor asociate intereselor deținute în entități structurate. |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 B25 |
ifrs-full |
AdditionalInformationAboutSharebasedPaymentArrangements |
text block |
Informații suplimentare privind angajamentele de plată pe bază de acțiuni [text block] |
Informații suplimentare privind angajamentele de plată pe bază de acțiuni care sunt necesare pentru a îndeplini cerințele de prezentare din IFRS 2. [Referințe: angajamente de plată pe bază de acțiuni [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 2 52 |
ifrs-full |
AdditionalInformationAbstract |
|
Informații suplimentare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AdditionalLiabilitiesContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombination |
X duration credit |
Datorii suplimentare, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
Cuantumul datoriilor contingente suplimentare recunoscute în combinările de întreprinderi. [Referințe: datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi; combinări de întreprinderi [member]; datorii contingente [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B67 c |
ifrs-full |
AdditionalLiabilitiesContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombinationAbstract |
|
Datorii suplimentare, datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AdditionalPaidinCapital |
X instant credit |
Capital vărsat suplimentar |
Cuantumul primit sau de primit în urma emisiunii de acțiuni de către entitate care depășește valoarea nominală și cuantumurile primite din alte tranzacții care implică acțiuni sau acționari ai entității. |
practică comună: IAS 1 55 |
ifrs-full |
AdditionalPaidinCapitalMember |
member |
Capital vărsat suplimentar [member] |
Acest membru reprezintă cuantumurile primite în urma emisiunii de acțiuni de către entitate care depășesc valoarea nominală și cuantumurile primite din alte tranzacții care implică acțiuni sau acționari ai entității. |
practică comună: IAS 1 108 |
ifrs-full |
AdditionalProvisionsOtherProvisions |
X duration credit |
Provizioane suplimentare, alte provizioane |
Cuantumul altor provizioane suplimentare constituite. [Referințe: alte provizioane] |
prezentarea informațiilor: IAS 37 84 b |
ifrs-full |
AdditionalProvisionsOtherProvisionsAbstract |
|
Provizioane suplimentare, alte provizioane [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AdditionalRecognitionGoodwill |
X duration debit |
Recunoaștere suplimentară, fond comercial |
Cuantumul fondului comercial suplimentar recunoscut, cu excepția fondului comercial inclus într-un grup destinat cedării care, la data achiziției, îndeplinește criteriile pentru a fi clasificat drept deținut în vederea vânzării în conformitate cu IFRS 5. [Referințe: fond comercial; Grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B67 d ii |
ifrs-full |
AdditionsFromAcquisitionsInvestmentProperty |
X duration debit |
Adăugări rezultate din achiziții, investiții imobiliare |
Cuantumul adăugărilor la investițiile imobiliare, rezultate din achiziții. [Referințe: investiții imobiliare] |
prezentarea informațiilor: IAS 40 76 a, prezentarea informațiilor: IAS 40 79 d i |
ifrs-full |
AdditionsFromPurchasesBiologicalAssets |
X duration debit |
Adăugări rezultate din cumpărări, active biologice |
Cuantumul adăugărilor la activele biologice, rezultate din cumpărări. [Referințe: active biologice] |
prezentarea informațiilor: IAS 41 50 b |
ifrs-full |
AdditionsFromSubsequentExpenditureRecognisedAsAssetBiologicalAssets |
X duration debit |
Adăugări rezultate din cheltuieli ulterioare recunoscute ca activ, active biologice |
Cuantumul adăugărilor la activele biologice, rezultate din cheltuieli ulterioare recunoscute ca activ. [Referințe: active biologice] |
practică comună: IAS 41 50 |
ifrs-full |
AdditionsFromSubsequentExpenditureRecognisedAsAssetInvestmentProperty |
X duration debit |
Adăugări rezultate din cheltuieli ulterioare recunoscute ca activ, investiții imobiliare |
Cuantumul adăugărilor la investițiile imobiliare, rezultate din cheltuieli ulterioare recunoscute ca activ. [Referințe: investiții imobiliare] |
prezentarea informațiilor: IAS 40 76 a, prezentarea informațiilor: IAS 40 79 d i |
ifrs-full |
AdditionsInvestmentPropertyAbstract |
|
Adăugări, investiții imobiliare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AdditionsLiabilitiesUnderInsuranceContractsAndReinsuranceContractsIssued |
X duration credit |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, datorii din contractele de asigurare și de reasigurare emise |
Creșterea datoriilor din contractele de asigurare și de reasigurare emise, ca urmare a adăugărilor, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi. [Referințe: datorii din contractele de asigurare și de reasigurare emise; combinări de întreprinderi [member]] |
exemplu: IFRS 4 IG37 b, exemplu: IFRS 4 37 e |
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsBiologicalAssets |
X duration debit |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, active biologice |
Cuantumul adăugărilor la activele biologice, altele decât cele dobândite prin combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; active biologice] |
practică comună: IAS 41 50 |
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsBiologicalAssetsAbstract |
|
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, active biologice [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
X duration debit |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
Cuantumul adăugărilor la imobilizările necorporale, altele decât fondul comercial, altele decât cele dobândite prin combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
prezentarea informațiilor: IAS 38 118 e i |
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsInvestmentProperty |
X duration debit |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, investiții imobiliare |
Cuantumul adăugărilor la investițiile imobiliare, altele decât cele dobândite prin combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; investiții imobiliare] |
prezentarea informațiilor: IAS 40 76 a, prezentarea informațiilor: IAS 40 79 d i |
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsPropertyPlantAndEquipment |
X duration debit |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, imobilizări corporale |
Cuantumul adăugărilor la imobilizările corporale, altele decât cele dobândite prin combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; imobilizări corporale] |
prezentarea informațiilor: IAS 16 73 e i |
ifrs-full |
AdditionsOtherThanThroughBusinessCombinationsReinsuranceAssets |
X duration debit |
Adăugări, altele decât cele rezultate din combinări de întreprinderi, active de reasigurare |
Cuantumul adăugărilor la activele de reasigurare, altele decât cele dobândite prin combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]; active de reasigurare] |
practică comună: IFRS 4 37 e |
ifrs-full |
AdditionsToNoncurrentAssets |
X duration debit |
Adăugări la activele imobilizate, altele decât instrumentele financiare, creanțele privind impozitul amânat, activele nete privind beneficiul determinat și drepturile care rezultă din contractele de asigurare |
Cuantumul adăugărilor la activele imobilizate, altele decât instrumentele financiare, creanțele privind impozitul amânat, activele nete privind beneficiul determinat și drepturile care rezultă din contractele de asigurare. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat; instrumente financiare, clasa [member]; active imobilizate; tipuri de contracte de asigurare [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 8 24 b, prezentarea informațiilor: IFRS 8 28 e |
ifrs-full |
AdditionsToRightofuseAssets |
X duration debit |
Adăugări la activele aferente dreptului de utilizare; |
Cuantumul adăugărilor la activele aferente dreptului de utilizare. [Referințe: active aferente dreptului de utilizare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 16 53 h - Intrarea în vigoare 1.1.2019 |
ifrs-full |
AddressOfRegisteredOfficeOfEntity |
text |
Adresa sediului social al entității |
Adresa la care este înregistrat sediul entității. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 138 a |
ifrs-full |
AddressWhereConsolidatedFinancialStatementsAreObtainable |
text |
Adresa de la care se pot obține situațiile financiare consolidate |
Adresa de la care se pot obține situațiile financiare consolidate conforme cu IFRS ale societății-mamă finale sau ale oricărei societăți-mamă intermediare ale entității. [Referințe: consolidat [member]; IFRS [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 27 16 a |
ifrs-full |
AdjustedWeightedAverageShares |
shares |
Numărul mediu ponderat ajustat de acțiuni ordinare în circulație |
Numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare în circulație la care se adaugă numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare care ar fi emise în cazul conversiei tuturor acțiunilor ordinare potențial diluante în acțiuni ordinare. [Referințe: acțiuni ordinare [member]; media ponderată [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 33 70 b |
ifrs-full |
AdjustmentsForAmortisationExpense |
X duration debit |
Ajustări pentru cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor necorporale |
Ajustări pentru cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor necorporale în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere); cheltuieli cu amortizarea] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForAmountsTransferredToInitialCarryingAmountOfHedgedItems |
X duration debit |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și incluse în valoarea contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) a cărui (cărei) achiziție sau suportare a fost o tranzacție prognozată foarte probabilă acoperită împotriva riscurilor, după impozitare |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și incluse în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ nefinanciar (unei datorii nefinanciare) a cărui (cărei) achiziție sau suportare a fost o tranzacție prognozată foarte probabilă acoperită împotriva riscurilor, după impozitare. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 23 e - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AdjustmentsForCurrentTaxOfPriorPeriod |
X duration debit |
Ajustări pentru impozitul curent din perioadele anterioare |
Ajustări ale cheltuielilor cu impozitul (venitului din impozit) recunoscute în cursul perioadei pentru impozitul curent din perioadele anterioare. |
exemplu: IAS 12 80 b |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInBiologicalAssets |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor biologice |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor biologice în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active biologice; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInDerivativeFinancialAssets |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare derivate |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare derivate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active financiare derivate; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInFinancialAssetsHeldForTrading |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare deținute în vederea tranzacționării |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) activelor financiare deținute în vederea tranzacționării în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active financiare; active financiare evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, clasificate drept deținute în vederea tranzacționării; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInInventories |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) stocurilor |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) stocurilor în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: stocuri; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 a |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInLoansAndAdvancesToBanks |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor către bănci |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor către bănci în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: împrumuturi și avansuri către bănci; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInLoansAndAdvancesToCustomers |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor către clienți |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) împrumuturilor și avansurilor către clienți în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: împrumuturi și avansuri către clienți; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInOtherAssets |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor active |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor active în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: alte active; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInOtherCurrentAssets |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor active circulante |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor active circulante în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: alte active circulante; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInOtherOperatingReceivables |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor creanțe din exploatare |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) altor creanțe din exploatare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 a |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInReverseRepurchaseAgreementsAndCashCollateralOnSecuritiesBorrowed |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) acordurilor reverse repo și a garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare luate cu împrumut |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) acordurilor reverse repo și a garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare luate cu împrumut în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: acorduri reverse repo și garanții în numerar pentru titlurile de valoare luate cu împrumut; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInTradeAccountReceivable |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) conturilor de creanțe comerciale |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) conturilor de creanțe comerciale în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 a |
ifrs-full |
AdjustmentsForDecreaseIncreaseInTradeAndOtherReceivables |
X duration debit |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) creanțelor comerciale și a altor creanțe |
Ajustări pentru reducerea (creșterea) creanțelor comerciale și a altor creanțe în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: creanțe comerciale și alte creanțe; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDeferredTaxExpense |
X duration debit |
Ajustări pentru cheltuielile cu impozitul amânat |
Ajustări pentru cheltuielile cu impozitul amânat în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: cheltuieli cu (venituri din) impozitul amânat; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDeferredTaxOfPriorPeriods |
X duration debit |
Ajustări pentru impozitul amânat din perioadele anterioare |
Ajustări ale cheltuielilor cu impozitul (venitului din impozit) recunoscute în cursul perioadei pentru impozitul amânat din perioadele anterioare. |
practică comună: IAS 12 80 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDepreciationAndAmortisationExpense |
X duration debit |
Ajustări pentru cheltuielile cu amortizarea |
Ajustări pentru cheltuielile cu amortizarea în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: cheltuieli cu amortizarea; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 b |
ifrs-full |
AdjustmentsForDepreciationAndAmortisationExpenseAndImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLoss |
X duration debit |
Ajustări pentru cheltuielile cu amortizarea și pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscute în profit sau pierdere |
Ajustări pentru cheltuielile cu amortizarea și pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: pierdere din depreciere; cheltuieli cu amortizarea; pierdere din depreciere (reluare a pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDepreciationExpense |
X duration debit |
Ajustări pentru cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor corporale |
Ajustări pentru cheltuielile cu amortizarea imobilizărilor corporale în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForDividendIncome |
X duration credit |
Ajustări pentru veniturile din dividende |
Ajustări pentru veniturile din dividende în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri din dividende; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForFairValueGainsLosses |
X duration debit |
Ajustări pentru pierderile (câștigurile) din valoarea justă |
Ajustări pentru pierderile (câștigurile) din valoarea justă în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 b |
ifrs-full |
AdjustmentsForFinanceCosts |
X duration debit |
Ajustări pentru costurile financiare |
Ajustări pentru costurile financiare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: costuri financiare; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 c |
ifrs-full |
AdjustmentsForFinanceIncome |
X duration credit |
Ajustări pentru veniturile financiare |
Ajustări pentru veniturile financiare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri financiare; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForFinanceIncomeCost |
X duration credit |
Ajustări pentru veniturile (costurile) financiare |
Ajustări pentru veniturile sau costurile financiare nete în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri (costuri) financiare; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForGainLossOnDisposalOfInvestmentsInSubsidiariesJointVenturesAndAssociates |
X duration credit |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din cedarea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din cedarea investițiilor în filiale, asocieri în participație și entități asociate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: entități asociate [member]; asocieri în participație [member]; filiale [member]; investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForGainLossOnDisposalsPropertyPlantAndEquipment |
X duration credit |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din cedări, imobilizări corporale |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din cedări de imobilizări corporale în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere); imobilizări corporale; cedări, imobilizări corporale] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForGainsLossesOnChangeInFairValueLessCostsToSellBiologicalAssets |
X duration credit |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste minus costurile de vânzare, active biologice |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste minus costurile de vânzare a activelor biologice în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active biologice; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForGainsLossesOnChangeInFairValueOfDerivatives |
X duration credit |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din modificarea valorii juste a instrumentelor derivate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: la valoarea justă [member]; instrumente derivate [member]; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForGainsLossesOnFairValueAdjustmentInvestmentProperty |
X duration credit |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din ajustarea valorii juste, investiții imobiliare |
Ajustări pentru câștiguri (pierderi) din ajustarea valorii juste a investițiilor imobiliare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: investiții imobiliare; câștiguri (pierderi) din ajustarea valorii juste, investiții imobiliare; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossGoodwill |
X duration debit |
Ajustări pentru pierderea din depreciere recunoscută în profit sau pierdere, fond comercial |
Ajustări pentru pierderea din depreciere a fondului comercial recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: fond comercial; pierderi din depreciere; pierdere din depreciere recunoscută în profit sau pierdere] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLoss |
X duration debit |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) a fondului comercial recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: pierdere din depreciere (reluare a pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere; |
practică comună: IAS 7 20 b |
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossExplorationAndEvaluationAssets |
X duration debit |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, active de explorare și evaluare |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) a activelor de explorare și evaluare recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active de explorare și evaluare [member]; pierdere din depreciere; ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere; pierdere din depreciere (reluare a pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossInventories |
X duration debit |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, stocuri |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) a stocurilor recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: stocuri; pierdere din depreciere; ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere; pierdere din depreciere (reluare a pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossLoansAndAdvances |
X duration debit |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, împrumuturi și avansuri |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) a împrumuturilor și avansurilor recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossPropertyPlantAndEquipment |
X duration debit |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, imobilizări corporale |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) a imobilizărilor corporale recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere; imobilizări corporale] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForImpairmentLossReversalOfImpairmentLossRecognisedInProfitOrLossTradeAndOtherReceivables |
X duration debit |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere, creanțe comerciale și alte creanțe |
Ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) a creanțelor comerciale și altor creanțe recunoscută în profit sau pierdere în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: creanțe comerciale și alte creanțe; pierdere din depreciere; ajustări pentru pierderea din depreciere (reluarea pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere; pierdere din depreciere (reluare a pierderii din depreciere) recunoscută în profit sau pierdere] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncomeTaxExpense |
X duration debit |
Ajustări pentru cheltuielile cu impozitul pe profit |
Ajustări pentru cheltuielile cu impozitul pe profit în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
prezentarea informațiilor: IAS 7 35 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDeferredIncome |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) venitului amânat |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) venitului amânat în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venit amânat; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDepositsFromBanks |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) depozitelor de la bănci |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) depozitelor de la bănci în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: depozite de la bănci; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDepositsFromCustomers |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) depozitelor de la clienți |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) depozitelor de la clienți în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: depozite de la clienți; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInDerivativeFinancialLiabilities |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare derivate |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare derivate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii financiare derivate; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInEmployeeBenefitLiabilities |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor aferente beneficiilor angajaților |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor aferente beneficiilor angajaților în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInFinancialLiabilitiesHeldForTrading |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor financiare deținute în vederea tranzacționării în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii financiare; datorii financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere care corespund definiției instrumentelor deținute în vederea tranzacționării; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInInsuranceReinsuranceAndInvestmentContractLiabilities |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor din contracte de asigurare, de reasigurare și de investiții |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor din contracte de asigurare, de reasigurare și de investiții în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii din contracte de investiții; datorii din contractele de asigurare și de reasigurare emise; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInOtherCurrentLiabilities |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii curente |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii curente în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: alte datorii curente; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInOtherLiabilities |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: alte datorii; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInOtherOperatingPayables |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii din exploatare |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) altor datorii din exploatare în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 a |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInRepurchaseAgreementsAndCashCollateralOnSecuritiesLent |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) acordurilor de răscumpărare și a garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) acordurilor de răscumpărare și a garanțiilor în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: acorduri de răscumpărare și garanții în numerar pentru titlurile de valoare date cu împrumut; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInTradeAccountPayable |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) conturilor de datorii comerciale |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) conturilor de datorii comerciale în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 a |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseDecreaseInTradeAndOtherPayables |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea (reducerea) datoriilor comerciale și a altor datorii |
Ajustări pentru (reducerea) (creșterea) datoriilor comerciale și a altor datorii în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: datorii comerciale și alte datorii; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForIncreaseInOtherProvisionsArisingFromPassageOfTime |
X duration debit |
Ajustări pentru creșterea altor provizioane datorită trecerii timpului |
Ajustări pentru creșterea altor provizioane datorită trecerii timpului în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere); alte provizioane [member]] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForInterestExpense |
X duration debit |
Ajustări pentru cheltuielile cu dobânzile |
Ajustări pentru cheltuielile cu dobânzile în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: cheltuieli cu dobânzile; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForInterestIncome |
X duration credit |
Ajustări pentru veniturile din dobânzi |
Ajustări pentru veniturile din dobânzi în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: venituri din dobânzi; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForLossesGainsOnDisposalOfNoncurrentAssets |
X duration debit |
Ajustări pentru pierderi (câștiguri) din cedarea activelor imobilizate |
Ajustări pentru pierderi (câștiguri) din cedarea activelor imobilizate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: active imobilizate; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 14 |
ifrs-full |
AdjustmentsForProvisions |
X duration debit |
Ajustări pentru provizioane |
Ajustări pentru provizioane în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: provizioane; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 b |
ifrs-full |
AdjustmentsForReconcileProfitLoss |
X duration debit |
Ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) |
Ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
prezentarea informațiilor: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForReconcileProfitLossAbstract |
|
Ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii) [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AdjustmentsForSharebasedPayments |
X duration debit |
Ajustări pentru plățile pe bază de acțiuni |
Ajustări pentru plățile pe bază de acțiuni în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 b |
ifrs-full |
AdjustmentsForUndistributedProfitsOfAssociates |
X duration credit |
Ajustări pentru profiturile nedistribuite ale entităților asociate |
Ajustări pentru profiturile nedistribuite ale entităților asociate în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: entități asociate [member]; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 b |
ifrs-full |
AdjustmentsForUndistributedProfitsOfInvestmentsAccountedForUsingEquityMethod |
X duration credit |
Ajustări pentru profiturile nedistribuite din investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență |
Ajustări pentru profiturile nedistribuite din investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: investiții contabilizate prin metoda punerii în echivalență; profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentsForUnrealisedForeignExchangeLossesGains |
X duration debit |
Ajustări pentru pierderile (câștigurile) nerealizate legate de schimbul valutar |
Ajustări pentru pierderile (câștigurile) nerealizate legate de schimbul valutar în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 b |
ifrs-full |
AdjustmentsToReconcileProfitLossOtherThanChangesInWorkingCapital |
X duration debit |
Ajustări pentru reconcilierea profitului (pierderii), altele decât modificările capitalului circulant |
Ajustări, altele decât modificările capitalului circulant, în scopul reconcilierii profitului (pierderii) cu fluxul de trezorerie net provenit din (folosit în) activitățile de exploatare. [Referințe: profit (pierdere)] |
practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
AdjustmentToCarryingAmountsReportedUnderPreviousGAAP |
X instant debit |
Ajustarea agregată a valorilor contabile ale investițiilor raportate conform GAAP anterioare |
Cuantumul ajustărilor agregate ale valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare ale investițiilor în filiale, asocieri în participație sau entități asociate în primele situații financiare IFRS ale entității. [Referințe: entități asociate [member]; valoare contabilă [member]; asocieri în participație [member]; GAAP anterioare [member]; filiale [member]; investiții în filiale, asocieri în participație și entități asociate; IFRS [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 1 31 c |
ifrs-full |
AdjustmentToMidmarketConsensusPriceSignificantUnobservableInputsAssets |
X.XX duration |
Ajustarea prețului de consens mediu de pe piață, date de intrare neobservabile semnificative, active |
Ajustarea prețului de consens mediu de pe piață (neobligatoriu) utilizat ca dată de intrare neobservabilă semnificativă de nivel 3 pentru active. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
exemplu: IFRS 13 B36 c |
ifrs-full |
AdjustmentToMidmarketConsensusPriceSignificantUnobservableInputsEntitysOwnEquityInstruments |
X.XX duration |
Ajustarea prețului de consens mediu de pe piață, date de intrare neobservabile semnificative, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
Ajustarea prețului de consens mediu de pe piață (neobligatoriu) utilizat ca dată de intrare neobservabilă semnificativă de nivel 3 pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]; propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [member]] |
exemplu: IFRS 13 B36 c |
ifrs-full |
AdjustmentToMidmarketConsensusPriceSignificantUnobservableInputsLiabilities |
X.XX duration |
Ajustarea prețului de consens mediu de pe piață, date de intrare neobservabile semnificative, datorii |
Ajustarea prețului de consens mediu de pe piață (neobligatoriu) utilizat ca dată de intrare neobservabilă semnificativă de nivel 3 pentru datorii. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
exemplu: IFRS 13 B36 c |
ifrs-full |
AdjustmentToProfitLossForPreferenceShareDividends |
X duration debit |
Ajustarea profitului (pierderii) pentru dividendele acțiunilor preferențiale |
Ajustarea profitului (pierderii) pentru dividendele acțiunilor preferențiale în scopul calculării profitului (pierderii) care poate fi atribuit(ă) acționarilor ordinari ai societății-mamă. [Referințe: acțiuni preferențiale [member]; profit (pierdere)] |
exemplu: IAS 33 Exemplul 12 Calcularea și prezentarea rezultatului de bază și diluat pe acțiune (exemplu cuprinzător), exemplu: IAS 33 70 a |
ifrs-full |
AdministrativeExpense |
X duration debit |
Cheltuieli administrative |
Cuantumul cheltuielilor pe care entitatea le clasifică drept administrative. |
exemplu: IAS 1 103, prezentarea informațiilor: IAS 1 99, prezentarea informațiilor: IAS 26 35 b vi |
ifrs-full |
Advances |
X instant credit |
Avansuri primite |
Cuantumul plăților primite pentru bunuri sau servicii care urmează să fie furnizate în viitor. |
practică comună: IAS 1 55 |
ifrs-full |
AdvancesReceivedForContractsInProgress |
X instant credit |
Avansuri primite pentru contracte în desfășurare |
Cuantumul plăților primite de entitate înainte ca lucrările aferente să fie executate în cadrul contractelor de construcție. |
prezentarea informațiilor: IFRIC 15 21 b - Data de expirare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IAS 11 40 b - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AdvertisingExpense |
X duration debit |
Cheltuieli de publicitate |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din publicitate. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
AggregateAdjustmentToCarryingValueReportedUnderPreviousGAAPMember |
member |
Ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare [member] |
Acest membru reprezintă ajustarea agregată a valorilor contabile raportate conform GAAP anterioare. [Referințe: valoare contabilă [member]; GAAP anterioare [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 1 30 b |
ifrs-full |
AggregateContinuingAndDiscontinuedOperationsMember |
member |
Valoarea agregată a activităților continue și întrerupte [member] |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a activităților continue și întrerupte. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Activități continue și întrerupte” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: activități întrerupte [member]; activități continue [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 Prezentare și descriere |
ifrs-full |
AggregateDifferenceBetweenFairValueAtInitialRecognitionAndAmountDeterminedUsingValuationTechniqueYetToBeRecognised |
X instant |
Diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere |
Diferența agregată dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției pentru instrumentele financiare care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere. [Referințe: instrumente financiare, clasa [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 28 b |
ifrs-full |
AggregatedIndividuallyImmaterialAssociatesMember |
member |
Valoarea agregată a entităților asociate care individual nu sunt semnificative [member] |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a entităților asociate care individual nu sunt semnificative. [Referințe: entități asociate [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 21 c ii, prezentarea informațiilor: IFRS 4 39M b - Intrarea în vigoare la prima aplicare a IFRS 9 |
ifrs-full |
AggregatedIndividuallyImmaterialBusinessCombinationsMember |
member |
Valoarea agregată a combinărilor de întreprinderi care individual nu sunt semnificative [member] |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a combinărilor de întreprinderi care individual nu sunt semnificative. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B65 |
ifrs-full |
AggregatedIndividuallyImmaterialJointVenturesMember |
member |
Valoarea agregată a asocierilor în participație care individual nu sunt semnificative [member] |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a asocierilor în participație care individual nu sunt semnificative. [Referințe: asocieri în participație [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 21 c i, prezentarea informațiilor: IFRS 4 39M b - Intrarea în vigoare la prima aplicare a IFRS 9 |
ifrs-full |
AggregatedMeasurementMember |
member |
Valoarea agregată a evaluărilor |
Acest membru reprezintă toate tipurile de evaluări. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Evaluare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IAS 40 32A, prezentarea informațiilor: IAS 41 50, prezentarea informațiilor: IFRS 13 93 a |
ifrs-full |
AggregatedTimeBandsMember |
member |
Valoarea agregată a intervalelor de timp [member] |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a intervalelor de timp. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Scadență” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 61, prezentarea informațiilor: IAS 17 31 b - Data de expirare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IAS 17 35 a - Data de expirare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IAS 17 47 a - Data de expirare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IAS 17 56 a - Data de expirare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IFRS 15 120 b i - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 16 97 - Intrarea în vigoare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IFRS 16 94 - Intrarea în vigoare 1.1.2019, exemplu: IFRS 7 B11, exemplu: IFRS 7 B35, prezentarea informațiilor: IFRS 7 23B a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AggregateNotSignificantIndividualAssetsOrCashgeneratingUnitsMember |
member |
Valoarea agregată a unităților generatoare de numerar pentru care valoarea totală a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată utilă de viață nedeterminată nu este semnificativă [member] |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a unităților generatoare de numerar pentru care valoarea totală a fondului comercial sau a imobilizărilor necorporale cu durată utilă de viață nedeterminată nu este semnificativă. [Referințe: unități generatoare de numerar [member]; fond comercial; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
prezentarea informațiilor: IAS 36 135 |
ifrs-full |
AggregateOfFairValuesMember |
member |
Valoarea agregată a valorilor juste [member] |
Acest membru reprezintă valoarea agregată a valorilor juste. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Valoarea justă drept cost presupus” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IFRS 1 30 a |
ifrs-full |
AgriculturalProduceByGroupAxis |
axis |
Produse agricole pe grupuri [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
practică comună: IAS 41 46 b ii |
ifrs-full |
AgriculturalProduceGroupMember |
member |
Produse agricole, grup [member] |
Acest membru reprezintă toate produsele agricole atunci când sunt dezagregate pe grupuri. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Produse agricole pe grupuri” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: produse agricole curente] |
practică comună: IAS 41 46 b ii |
ifrs-full |
Aircraft |
X instant debit |
Aeronave |
Cuantumul imobilizărilor corporale care reprezintă aeronave utilizate în operațiunile entității. |
exemplu: IAS 16 37 e |
ifrs-full |
AircraftMember |
member |
Aeronave [member] |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în aeronave utilizate în cadrul activităților entității. [Referințe: imobilizări corporale] |
exemplu: IAS 16 37 e |
ifrs-full |
AircraftUnderFinanceLeaseMember |
member |
Aeronave sub contract de leasing financiar [member] |
Acest membru reprezintă aeronavele deținute de entitate în temeiul unui contract de leasing financiar. [Referințe: aeronave [member]] |
practică comună: IAS 16 37 e - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
AirportLandingRightsMember |
member |
Drepturi de aterizare pe aeroport [member] |
Acest membru reprezintă drepturile de aterizare pe aeroport. |
practică comună: IAS 38 119 |
ifrs-full |
AllLevelsOfFairValueHierarchyMember |
member |
Toate nivelurile din ierarhia valorii juste [member] |
Acest membru reprezintă toate nivelurile din ierarhia valorii juste. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Niveluri în ierarhia valorii juste” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IAS 19 142, prezentarea informațiilor: IFRS 13 93 b |
ifrs-full |
AllOtherSegmentsMember |
member |
Toate celelalte segmente [member] |
Acest membru reprezintă activitățile și segmentele operaționale care nu sunt raportabile. |
prezentarea informațiilor: IFRS 15 115 - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 8 16 |
ifrs-full |
AllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssets |
X instant credit |
Contul de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare |
Cuantumul unui cont de ajustare utilizat pentru contabilizarea deprecierilor activelor financiare din cauza pierderilor din credit. [Referințe: active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 16 - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AllowanceForCreditLossesMember |
member |
Ajustare pentru pierderile de credit [member] |
Acest membru reprezintă un cont de ajustare utilizat pentru contabilizarea deprecierilor activelor financiare din cauza pierderilor din credit. |
practică comună: IAS 12 81 g |
ifrs-full |
AmortisationAssetsRecognisedFromCostsIncurredToObtainOrFulfilContractsWithCustomers |
X duration debit |
Amortizarea imobilizărilor necorporale, active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții |
Cuantumul amortizării imobilizărilor necorporale pentru activele recunoscute din costurile suportate pentru obținerea sau îndeplinirea contractelor cu clienții. [Referințe: active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții; Cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor necorporale] |
prezentarea informațiilor: IFRS 15 128 b - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AmortisationDeferredAcquisitionCostsArisingFromInsuranceContracts |
X duration credit |
Amortizarea imobilizărilor necorporale, costuri de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare |
Cuantumul amortizării costurilor de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare [Referințe: costuri de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare; cheltuieli cu amortizarea; tipuri de contracte de asigurare [member]] |
exemplu: IFRS 4 IG39 c, exemplu: IFRS 4 37 e |
ifrs-full |
AmortisationExpense |
X duration debit |
Cheltuieli cu amortizarea imobilizărilor necorporale |
Cuantumul cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor necorporale. Amortizarea este alocarea sistematică a valorii amortizabile a imobilizărilor necorporale de-a lungul duratei lor de viață utilă. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
AmortisationIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
X duration |
Amortizarea imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial |
Cuantumul amortizării imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: cheltuieli cu amortizarea; imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
prezentarea informațiilor: IAS 38 118 e vi |
ifrs-full |
AmortisationMethodIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
text |
Metoda de amortizare, imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial |
Metoda de amortizare utilizată pentru alte imobilizări necorporale decât fondul comercial care au o durată de viață utilă determinată. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial; cheltuieli cu amortizarea] |
prezentarea informațiilor: IAS 38 118 b |
ifrs-full |
AmortisationOfGainsAndLossesArisingOnBuyingReinsurance |
X duration debit |
Amortizarea pierderilor (câștigurilor) provenite din cumpărarea reasigurării |
Cuantumul amortizării pierderilor (câștigurilor) amânate care provin din cumpărarea de reasigurări. [Referințe: cheltuieli cu amortizarea; câștiguri (pierderi) recunoscute în profit sau pierdere la cumpărarea reasigurării] |
prezentarea informațiilor: IFRS 4 37 b ii |
ifrs-full |
AmountByWhichFinancialAssetsRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstrumentsMitigateMaximumExposureToCreditRisk |
X instant |
Cuantumul cu care instrumentele derivate de credit sau instrumentele similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere diminuează expunerea maximă la riscul de credit |
Cuantumul cu care instrumentele derivate de credit sau instrumentele similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere diminuează expunerea maximă la riscul de credit. [Referințe: împrumuturi și creanțe; risc de credit [member]; instrumente derivate [member]; expunerea maximă la riscul de credit; active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 9 b - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AmountByWhichLoansOrReceivablesRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstrumentsMitigateMaximumExposureToCreditRisk |
X instant |
Cuantumul cu care instrumentele derivate de credit sau instrumentele similare legate de credite sau creanțe diminuează expunerea maximă la riscul de credit |
Cuantumul cu care instrumentele derivate de credit sau instrumentele similare legate de credite sau creanțe diminuează expunerea maximă la riscul de credit. [Referințe: împrumuturi și creanțe; risc de credit [member]; expunerea maximă la riscul de credit; instrumente derivate [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 9 b - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AmountByWhichRegulatoryDeferralAccountCreditBalanceHasBeenReducedBecauseItIsNoLongerFullyReversible |
X instant debit |
Cuantumul cu care a fost redus soldul creditor al contului de amânare aferent activităților reglementate deoarece nu mai este complet reversibil |
Cuantumul cu care a fost redus soldul creditor al unui cont de amânare aferent activităților reglementate deoarece nu mai este complet reversibil. [Referințe: solduri creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
prezentarea informațiilor: IFRS 14 36 |
ifrs-full |
AmountByWhichRegulatoryDeferralAccountDebitBalanceHasBeenReducedBecauseItIsNoLongerFullyRecoverable |
X instant credit |
Cuantumul cu care a fost redus soldul debitor al contului de amânare aferent activităților reglementate deoarece nu mai este complet recuperabil |
Cuantumul cu care a fost redus soldul debitor al unui cont de amânare aferent activităților reglementate deoarece nu mai este complet recuperabil. [Referințe: solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
prezentarea informațiilor: IFRS 14 36 |
ifrs-full |
AmountByWhichUnitsRecoverableAmountExceedsItsCarryingAmount |
X instant debit |
Cuantumul cu care valoarea recuperabilă a unității depășește valoarea sa contabilă |
Cuantumul cu care valoarea recuperabilă a unei unități (unui grup de unități) generatoare de numerar depășește valoarea sa contabilă. [Referințe: valoare contabilă [member]; unități generatoare de numerar [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 36 134 f i, prezentarea informațiilor: IAS 36 135 e i |
ifrs-full |
AmountByWhichValueAssignedToKeyAssumptionMustChangeInOrderForUnitsRecoverableAmountToBeEqualToCarryingAmount |
X.XX instant |
Cuantumul cu care valoarea atribuită ipotezei principale trebuie să se modifice, astfel încât valoarea recuperabilă a unității să fie egală cu valoarea sa contabilă |
Cuantumul cu care valoarea care a fost atribuită ipotezei principale trebuie să se modifice, astfel încât valoarea recuperabilă a unității să fie egală cu valoarea sa contabilă. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 36 134 f iii, prezentarea informațiilor: IAS 36 135 e iii |
ifrs-full |
AmountIncurredByEntityForProvisionOfKeyManagementPersonnelServicesProvidedBySeparateManagementEntity |
X duration debit |
Cuantumurile suportate de entitate pentru furnizarea serviciilor privind personalul-cheie din conducere care sunt acoperite de o entitate de administrare separată |
Cuantumurile suportate de entitate pentru furnizarea serviciilor privind personalul-cheie din conducere care sunt acoperite de o entitate de administrare separată. [Referințe: personalul-cheie din conducerea entității sau a societății-mamă [member]; entități de administrare separate [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 24 18A |
ifrs-full |
AmountOfReclassificationsOrChangesInPresentation |
X duration |
Cuantumul reclasificărilor sau modificărilor prezentării |
Cuantumul care este reclasificat atunci când entitatea face modificări în situațiile sale financiare în ceea ce privește prezentarea sau clasificarea. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 41 b |
ifrs-full |
AmountPresentedInOtherComprehensiveIncomeRealisedAtDerecognition |
X duration |
Cuantumul prezentat în alte elemente ale rezultatului global realizat la data derecunoașterii datoriei financiare |
Cuantumul prezentat în alte elemente ale rezultatului global care a fost realizat la data derecunoașterii datoriilor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 10 d - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AmountReclassifiedFromProfitOrLossToOtherComprehensiveIncomeApplyingOverlayApproach |
X duration debit |
Cuantumul reclasificat din profit sau pierdere în alte elemente ale rezultatului global prin aplicarea abordării stratificate |
Cuantumul reclasificat din profit sau pierdere în alte elemente ale rezultatului global prin aplicarea abordării stratificate, prezentat ca un element-rând separat în profit sau pierdere. |
prezentarea informațiilor: IFRS 4 35D a - Intrarea în vigoare la prima aplicare a IFRS 9 |
ifrs-full |
AmountReclassifiedFromProfitOrLossToOtherComprehensiveIncomeApplyingOverlayApproachNewlyDesignatedFinancialAssets |
X duration debit |
Cuantumul reclasificat din profit sau pierdere în alte elemente ale rezultatului global prin aplicarea abordării stratificate, active financiare nou-desemnate |
Cuantumul reclasificat din profit sau pierdere în alte elemente ale rezultatului global legate de activele financiare nou-desemnate prin aplicarea abordării stratificate. |
prezentarea informațiilor: IFRS 4 39L f i - Intrarea în vigoare la prima aplicare a IFRS 9 |
ifrs-full |
AmountReclassifiedToOtherComprehensiveIncomeFromProfitOrLossApplyingOverlayApproachBeforeTax |
X duration credit |
Cuantumul reclasificat din profit sau pierdere în alte elemente ale rezultatului global prin aplicarea abordării stratificate, înainte de impozitare |
Cuantumul recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după ce a fost reclasificat din profit sau pierdere prin aplicarea abordării stratificate, înainte de impozitare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
prezentarea informațiilor: IFRS 4 35D b - Intrarea în vigoare la prima aplicare a IFRS 9 |
ifrs-full |
AmountReclassifiedToOtherComprehensiveIncomeFromProfitOrLossApplyingOverlayApproachNetOfTax |
X duration credit |
Cuantumul reclasificat din profit sau pierdere în alte elemente ale rezultatului global prin aplicarea abordării stratificate, după impozitare |
Cuantumul recunoscut în alte elemente ale rezultatului global după ce a fost reclasificat din profit sau pierdere prin aplicarea abordării stratificate, după impozitare. [Referințe: alte elemente ale rezultatului global] |
prezentarea informațiilor: IFRS 4 35D b - Intrarea în vigoare la prima aplicare a IFRS 9 |
ifrs-full |
AmountRecognisedAsIncomeFromArrangementInvolvingLegalFormOfLease |
X duration credit |
Cuantumul recunoscut ca venit din acorduri care implică forma legală a unui contract de leasing |
Cuantumul recunoscut ca venit din acorduri care implică forma legală a unui contract de leasing. |
prezentarea informațiilor: SIC 27 10 b - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
AmountRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAndAccumulatedInEquityRelatingToNoncurrentAssetsOrDisposalGroupsHeldForSale |
X instant credit |
Cuantumul recunoscut în alte elemente ale rezultatului global și acumulat în capitalurile proprii în legătură cu active imobilizate sau grupuri destinate cedării deținute în vederea vânzării |
Cuantumul recunoscut în alte elemente ale rezultatului global și acumulat în capitalurile proprii în legătură cu active imobilizate sau grupuri destinate cedării deținute în vederea vânzării. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; alte rezerve; alte elemente ale rezultatului global; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 38, exemplu: IFRS 5 Exemplul 12 |
ifrs-full |
AmountRecognisedInOtherComprehensiveIncomeAndAccumulatedInEquityRelatingToNoncurrentAssetsOrDisposalGroupsHeldForSaleMember |
member |
Cuantumul recunoscut în alte elemente ale rezultatului global și acumulat în capitalurile proprii în legătură cu active imobilizate sau grupuri destinate cedării deținute în vederea vânzării [member] |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care rezultă din cuantumurile recunoscute în alte elemente ale rezultatului global și acumulate în capitalurile proprii care se referă la active imobilizate sau grupuri destinate cedării deținute în vederea vânzării. [Referințe: active imobilizate sau grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; alte elemente ale rezultatului global] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 38, exemplu: IFRS 5 Exemplul 12 |
ifrs-full |
AmountRemovedFromReserveOfCashFlowHedgesAndIncludedInInitialCostOrOtherCarryingAmountOfNonfinancialAssetLiabilityOrFirmCommitmentForWhichFairValueHedgeAccountingIsApplied |
X duration debit |
Cuantumul eliminat din rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
Cuantumul eliminat din rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ nefinanciar (unei datorii nefinanciare) sau a unui angajament ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. [Referințe: rezerva din acoperirea fluxurilor de trezorerie] |
prezentarea informațiilor: IFRS 9 6.5.11 d i - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 24E a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AmountRemovedFromReserveOfChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsAndIncludedInInitialCostOrOtherCarryingAmountOfNonfinancialAssetLiabilityOrFirmCommitmentForWhichFairValueHedgeAccountingIsApplied |
X duration debit |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii marjelor cu bază valutară și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii marjelor cu bază valutară și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ nefinanciar (unei datorii nefinanciare) sau a unui angajament ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. [Referințe: rezerva din modificarea valorii marjelor cu bază valutară] |
prezentarea informațiilor: IFRS 9 6.5.16 - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AmountRemovedFromReserveOfChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsAndIncludedInInitialCostOrOtherCarryingAmountOfNonfinancialAssetLiabilityOrFirmCommitmentForWhichFairValueHedgeAccountingIsApplied |
X duration debit |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ nefinanciar (unei datorii nefinanciare) sau a unui angajament ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. [Referințe: rezerva din modificarea valorii elementelor forward din contractele forward] |
prezentarea informațiilor: IFRS 9 6.5.16 - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AmountRemovedFromReserveOfChangeInValueOfTimeValueOfOptionsAndIncludedInInitialCostOrOtherCarryingAmountOfNonfinancialAssetLiabilityOrFirmCommitmentForWhichFairValueHedgeAccountingIsApplied |
X duration debit |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii-timp a opțiunilor și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) sau a angajamentului ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor |
Cuantumul eliminat din rezerva din modificarea valorii-timp a opțiunilor și inclus în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ nefinanciar (unei datorii nefinanciare) sau a unui angajament ferm pentru care se aplică contabilitatea de acoperire a valorii juste împotriva riscurilor. [Referințe: rezerva din modificarea valorii-timp a opțiunilor] |
prezentarea informațiilor: IFRS 9 6.5.15 b i - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AmountReportedInProfitOrLossApplyingIFRS9FinancialAssetsToWhichOverlayApproachIsApplied |
X duration debit |
Cuantumul raportat în profit sau pierdere la aplicarea IFRS 9, active financiare pentru care se aplică abordarea stratificată |
Cuantumul raportat în profit sau pierdere la aplicarea IFRS 9 pentru activele financiare cărora li se aplică abordarea stratificată. |
prezentarea informațiilor: IFRS 4 39L d i - Intrarea în vigoare la prima aplicare a IFRS 9 |
ifrs-full |
AmountsArisingFromInsuranceContractsAxis |
axis |
Cuantumuri care rezultă din contracte de asigurare [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
practică comună: IFRS 4 Prezentarea informațiilor |
ifrs-full |
AmountsIncurredDeferredAcquisitionCostsArisingFromInsuranceContracts |
X duration debit |
Cuantumuri suportate, costuri de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare |
Creșterea costurilor de achiziție amânate provenite din contractele de asigurare care rezultă din cuantumurile acestor costuri suportate. [Referințe: costuri de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare] |
exemplu: IFRS 4 IG39 b, exemplu: IFRS 4 37 e |
ifrs-full |
AmountsPayableRelatedPartyTransactions |
X instant credit |
Cuantumuri de plătit, tranzacții cu părți afiliate |
Cuantumurile de plătit care rezultă din tranzacțiile cu părțile afiliate. [Referințe: părți afiliate [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 24 20, prezentarea informațiilor: IAS 24 18 b |
ifrs-full |
AmountsPayableToTransfereeInRespectOfTransferredAssets |
X instant credit |
Alte cuantumuri de plătit entității căreia i se transferă activele pentru activele transferate |
Cuantumurile de plătit entității căreia i se transferă activele pentru activele financiare transferate, altele decât ieșirile de numerar neactualizate care ar fi sau ar putea fi necesare în vederea răscumpărării activelor financiare derecunoscute (de exemplu, prețul de exercitare într-un contract de opțiuni). [Referințe: active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 42E d |
ifrs-full |
AmountsReceivableRelatedPartyTransactions |
X instant debit |
Cuantumuri de primit, tranzacții cu părți afiliate |
Cuantumurile de primit care rezultă din tranzacțiile cu părțile afiliate. [Referințe: părți afiliate [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 24 20, prezentarea informațiilor: IAS 24 18 b |
ifrs-full |
AmountsRecognisedAsOfAcquisitionDateForEachMajorClassOfAssetsAcquiredAndLiabilitiesAssumedAbstract |
|
Cuantumuri recunoscute la data achiziției pentru fiecare clasă principală de active dobândite și de datorii asumate [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AmountsRecognisedForTransactionRecognisedSeparatelyFromAcquisitionOfAssetsAndAssumptionOfLiabilitiesInBusinessCombination |
X duration |
Cuantumuri recunoscute pentru o tranzacție care este recunoscută separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinării de întreprinderi |
Cuantumurile recunoscute pentru tranzacțiile care sunt recunoscute separat de achiziția activelor și asumarea datoriilor în cadrul combinărilor de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 l iii |
ifrs-full |
AmountsRemovedFromEquityAndAdjustedAgainstFairValueOfFinancialAssetsOnReclassificationOutOfFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeMeasurementCategoryBeforeTax |
X duration debit |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și ajustate în funcție de valoarea justă a activelor financiare la reclasificarea în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și ajustate în funcție de valoarea justă a activelor financiare la reclasificarea în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, înainte de impozitare. [Referințe: active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 9 5.6.5 - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AmountsRemovedFromEquityAndAdjustedAgainstFairValueOfFinancialAssetsOnReclassificationOutOfFairValueThroughOtherComprehensiveIncomeMeasurementCategoryNetOfTax |
X duration debit |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și ajustate în funcție de valoarea justă a activelor financiare la reclasificarea în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, după impozitare |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și ajustate în funcție de valoarea justă a activelor financiare la reclasificarea în afara categoriei de evaluare la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, după impozitare. [Referințe: active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 9 5.6.5 - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AmountsRemovedFromEquityAndIncludedInCarryingAmountOfNonfinancialAssetLiabilityWhoseAcquisitionOrIncurrenceWasHedgedHighlyProbableForecastTransactionBeforeTax |
X duration debit |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și incluse în valoarea contabilă a activului (datoriei) nefinanciar(e) a cărui (cărei) achiziție sau suportare a fost o tranzacție prognozată foarte probabilă acoperită împotriva riscurilor, înainte de impozitare |
Cuantumurile eliminate din capitalurile proprii și incluse în costul inițial sau în altă valoare contabilă a unui activ nefinanciar (unei datorii nefinanciare) a cărui (cărei) achiziție sau suportare a fost o tranzacție prognozată foarte probabilă acoperită împotriva riscurilor, înainte de impozitare. [Referințe: valoare contabilă [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 23 e - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AmountsSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialAssets |
X instant credit |
Cuantumurile care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare |
Cuantumurile care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare. [Referințe: active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 13C d |
ifrs-full |
AmountsSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialAssetsAbstract |
|
Cuantumurile care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AmountsSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialLiabilities |
X instant debit |
Cuantumurile care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare |
Cuantumurile care sunt supuse unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare. [Referințe: datorii financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 13C d |
ifrs-full |
AmountsSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialLiabilitiesAbstract |
|
Cuantumurile care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AmountThatWouldHaveBeenReclassifiedFromProfitOrLossToOtherComprehensiveIncomeApplyingOverlayApproachIfFinancialAssetsHadNotBeenDedesignated |
X duration debit |
Cuantumul care ar fi fost reclasificat din profit sau pierdere în alte elemente ale rezultatului global prin aplicarea abordării stratificate dacă nu s-ar fi anulat desemnarea activelor financiare |
Cuantumul care ar fi fost reclasificat din profit sau pierdere în alte elemente ale rezultatului global dacă nu s-ar fi anulat desemnarea activelor financiare prin aplicarea abordării stratificate. |
prezentarea informațiilor: IFRS 4 39L f ii - Intrarea în vigoare la prima aplicare a IFRS 9 |
ifrs-full |
AmountThatWouldHaveBeenReportedInProfitOrLossIfIAS39HadBeenAppliedFinancialAssetsToWhichOverlayApproachIsApplied |
X duration debit |
Cuantumul care ar fi fost raportat în profit sau pierdere dacă s-ar fi aplicat IAS 39, active financiare pentru care se aplică abordarea stratificată |
Cuantumul care ar fi fost raportat în profit sau pierdere pentru activele financiare cărora li se aplică abordarea stratificată dacă s-ar fi aplicat IAS 39. |
prezentarea informațiilor: IFRS 4 39L d ii - Intrarea în vigoare la prima aplicare a IFRS 9 |
ifrs-full |
AnalysisOfAgeOfFinancialAssetsThatArePastDueButNotImpaired |
text block |
Analiza vechimii activelor financiare care sunt restante, dar care nu sunt depreciate [text block] |
Analiza vechimii activelor financiare care sunt restante, dar care nu sunt depreciate. [Referințe: active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 37 a - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AnalysisOfCreditExposuresUsingExternalCreditGradingSystemExplanatory |
text block |
Analiza expunerilor la riscul de credit care utilizează un sistem extern de notare a creditului [text block] |
Prezentarea unei analize a expunerilor la riscul de credit care utilizează un sistem extern de notare a creditului. [Referințe: expunere la riscul de credit; clase de rating de credit extern [member]] |
exemplu: IFRS 7 IG23 a - Data de expirare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 36 c - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AnalysisOfCreditExposuresUsingInternalCreditGradingSystemExplanatory |
text block |
Analiza expunerilor la riscul de credit care utilizează un sistem intern de notare a creditului [text block] |
Prezentarea unei analize a expunerilor la riscul de credit care utilizează un sistem intern de notare a creditului. [Referințe: expunere la riscul de credit; clase de rating de credit intern [member]] |
exemplu: IFRS 7 IG23 a - Data de expirare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 36 c - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AnalysisOfFinancialAssetsThatAreIndividuallyDeterminedToBeImpaired |
text block |
Analiza activelor financiare care sunt individual determinate ca fiind depreciate [text block] |
Analiza activelor financiare care sunt individual determinate ca fiind depreciate, inclusiv factorii pe care entitatea i-a luat în considerare atunci când a determinat că activele sunt depreciate. [Referințe: active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 37 b - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AnalysisOfIncomeAndExpenseAbstract |
|
Analiza veniturilor și cheltuielilor [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AnnouncementOfPlanToDiscontinueOperationMember |
member |
Anunțarea planului de întrerupere a unei activități [member] |
Acest membru reprezintă anunțarea unui plan de întrerupere a unei activități. |
exemplu: IAS 10 22 b |
ifrs-full |
AnnouncingOrCommencingImplementationOfMajorRestructuringMember |
member |
Anunțarea sau începerea implementării unei restructurări majore [member] |
Acest membru reprezintă anunțarea sau începerea implementării unei restructurări majore. |
exemplu: IAS 10 22 e |
ifrs-full |
ApplicableTaxRate |
X.XX duration |
Rata de impozitare aplicabilă |
Rata aplicabilă a impozitului pe profit. |
prezentarea informațiilor: IAS 12 81 c ii |
ifrs-full |
AreaOfLandUsedForAgriculture |
area |
Suprafață terenului utilizat pentru agricultură |
Suprafața terenului utilizat pentru agricultură de către entitate. |
practică comună: IAS 41 46 b i |
ifrs-full |
ArrangementsInvolvingLegalFormOfLeaseAxis |
axis |
Acorduri care implică forma legală a unui contract de leasing [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: SIC 27 10 - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
ArrangementsInvolvingLegalFormOfLeaseMember |
member |
Acorduri care implică forma legală a unui contract de leasing [member] |
Acest membru reprezintă toate acordurile care implică forma legală a unui contract de leasing. De exemplu, o entitate poate să dea active în leasing unui investitor și să încheie cu același investitor pentru aceleași active un contract de leaseback sau, ca alternativă, poate vinde legal activele, după care să încheie un contract de leaseback pentru aceleași active. Forma, termenii și condițiile fiecărui acord pot varia considerabil. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Acorduri care implică forma legală a unui contract de leasing” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: SIC 27 10 - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
AssetbackedDebtInstrumentsHeld |
X instant debit |
Instrumente de datorie deținute garantate cu active |
Cuantumul instrumentelor de datorie deținute care sunt garantate cu active suport. [Referințe: instrumente de datorie deținute] |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
AssetbackedFinancingsMember |
member |
Finanțări garantate cu active [member] |
Acest membru reprezintă finanțările garantate cu active. |
exemplu: IFRS 12 B23 b |
ifrs-full |
AssetbackedSecuritiesAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
X instant debit |
Titluri garantate cu active, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
Cuantumul pe care îl reprezintă titlurile garantate cu active suport din valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [member]] |
exemplu: IAS 19 142 g |
ifrs-full |
AssetRecognisedForExpectedReimbursementContingentLiabilitiesInBusinessCombination |
X instant debit |
Activ recunoscut pentru rambursarea preconizată, datorii contingente în combinarea de întreprinderi |
Cuantumul activelor care au fost recunoscute pentru rambursarea preconizată a datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii contingente [member]; rambursarea preconizată, datorii contingente în combinarea de întreprinderi; combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B67 c, prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 j |
ifrs-full |
AssetRecognisedForExpectedReimbursementOtherProvisions |
X instant debit |
Activ recunoscut pentru rambursarea preconizată, alte provizioane |
Cuantumul activelor care au fost recunoscute pentru rambursarea preconizată a altor provizioane. [Referințe: rambursarea preconizată, alte provizioane; alte provizioane] |
prezentarea informațiilor: IAS 37 85 c |
ifrs-full |
Assets |
X instant debit |
Active |
Cuantumul resurselor: (a) controlate de entitate ca rezultat al unor evenimente anterioare și (b) de la care sunt așteptate beneficii economice viitoare care să se răsfrângă asupra entității. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 55, prezentarea informațiilor: IFRS 13 93 a, prezentarea informațiilor: IFRS 13 93 b, prezentarea informațiilor: IFRS 13 93 e, prezentarea informațiilor: IFRS 8 28 c, prezentarea informațiilor: IFRS 8 23 |
ifrs-full |
AssetsAbstract |
|
Active [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AssetsAndLiabilitiesAxis |
axis |
Active și datorii [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 125 |
ifrs-full |
AssetsAndLiabilitiesClassifiedAsHeldForSaleAxis |
axis |
Active și datorii clasificate drept deținute în vederea vânzării [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 38 |
ifrs-full |
AssetsAndLiabilitiesClassifiedAsHeldForSaleMember |
member |
Active și datorii clasificate drept deținute în vederea vânzării [member] |
Acest membru reprezintă activele și datoriile care sunt clasificate drept deținute în vederea vânzării. [Referințe: active imobilizate deținute în vederea vânzării [member]; datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 38 |
ifrs-full |
AssetsAndLiabilitiesMember |
member |
Active și datorii [member] |
Acest membru reprezintă activele și datoriile. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active și datorii” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active; datorii] |
prezentarea informațiilor: IAS 1 125 |
ifrs-full |
AssetsAndLiabilitiesNotClassifiedAsHeldForSaleMember |
member |
Active și datorii care nu sunt clasificate drept deținute în vederea vânzării [member] |
Acest membru reprezintă activele și datoriile care nu sunt clasificate drept deținute în vederea vânzării. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active și datorii clasificate drept deținute în vederea vânzării” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active imobilizate deținute în vederea vânzării [member]; datorii incluse în grupuri destinate cedării, clasificate drept deținute în vederea vânzării; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 38 |
ifrs-full |
AssetsAndRegulatoryDeferralAccountDebitBalances |
X instant debit |
Active și solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate |
Cuantumul activelor și soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [Referințe: active; solduri debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate] |
prezentarea informațiilor: IFRS 14 21 |
ifrs-full |
AssetsArisingFromExplorationForAndEvaluationOfMineralResources |
X instant debit |
Active provenite din explorarea și evaluarea resurselor minerale |
Cuantumul activelor provenite din prospectarea resurselor minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaz natural și resurse neregenerabile similare, după ce entitatea a obținut drepturile legale de explorare într-o anumită zonă, precum și determinarea fezabilității tehnice și a viabilității comerciale ale extracției resurselor minerale. |
prezentarea informațiilor: IFRS 6 24 b |
ifrs-full |
AssetsArisingFromInsuranceContracts |
X instant debit |
Active provenite din contracte de asigurare |
Cuantumul activelor recunoscute provenite din contracte de asigurare. [Referințe: tipuri de contracte de asigurare [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 4 37 b |
ifrs-full |
AssetsHeldAsCollateralPermittedToBeSoldOrRepledgedAtFairValue |
X instant debit |
Garanții reale deținute care pot fi vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale, la valoarea justă |
Valoarea justă a garanțiilor reale deținute care pot fi vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 15 a |
ifrs-full |
AssetsHeldToHedgeLiabilitiesArisingFromFinancingActivitiesMember |
member |
Activele deținute pentru acoperirea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare [member] |
Acest membru reprezintă activele deținute pentru acoperirea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare. [Referințe: active; datorii care decurg din activitățile de finanțare] |
exemplu: IAS 7 C Reconcilierea datoriilor care decurg din activitățile de finanțare, exemplu: IAS 7 44C |
ifrs-full |
AssetsLessCurrentLiabilities |
X instant debit |
Active minus datorii curente |
Cuantumul activelor din care se scade cuantumul datoriilor curente. |
practică comună: IAS 1 55 |
ifrs-full |
AssetsLessCurrentLiabilitiesAbstract |
|
Active minus datorii curente [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AssetsLiabilitiesOfBenefitPlan |
X instant credit |
Activele (datoriile) planului de pensii |
Cuantumul activelor unui plan de pensii din care se scad datoriile, altele decât valoarea actualizată actuarială a pensiilor promise. |
prezentarea informațiilor: IAS 26 35 a |
ifrs-full |
AssetsObtained |
X instant debit |
Activele obținute prin intrarea în posesia garanțiilor reale sau prin apelarea la alte ameliorări ale condițiilor de credit |
Cuantumul activelor obținute de către entitate prin intrarea în posesia garanțiilor reale pe care le deține sau prin apelarea la alte ameliorări ale condițiilor de credit (de exemplu garanții). [Referințe: garanții [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 38 a |
ifrs-full |
AssetsOfBenefitPlan |
X instant debit |
Activele planului de pensii |
Cuantumul activelor deținute de planurile de pensii. [Referințe: planuri de beneficii determinate [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 26 35 a i |
ifrs-full |
AssetsOtherThanCashOrCashEquivalentsInSubsidiaryOrBusinessesAcquiredOrDisposed2013 |
X duration debit |
Activele, în afara numerarului și a echivalentelor de numerar din filiala sau întreprinderea care a fost achiziționată sau cedată |
Cuantumul activelor, în afara numerarului și a echivalentelor de numerar, din filialele sau întreprinderile asupra cărora s-a obținut sau s-a pierdut controlul. [Referințe: filiale [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 7 40 d |
ifrs-full |
AssetsRecognisedFromCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomers |
X instant debit |
Active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții |
Cuantumul activelor recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții. Costurile de obținere a unui contract cu un client sunt costurile marginale ale obținerii contractului pe care entitatea nu le-ar fi suportat dacă nu ar fi obținut contractul. Costurile de îndeplinire a unui contract cu un client sunt costurile corelate direct cu un contract sau cu un contract anticipat pe care entitatea îl poate identifica în mod specific. |
prezentarea informațiilor: IFRS 15 128 a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AssetsRecognisedInEntitysFinancialStatementsInRelationToStructuredEntities |
X instant debit |
Activele recunoscute în situațiile financiare ale entității în raport cu entitățile structurate |
Cuantumul activelor recunoscute în situațiile financiare ale entității în raport cu interesele deținute în entități structurate. [Referințe: active; entități structurate neconsolidate [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 29 a |
ifrs-full |
AssetsSoldOrRepledgedAsCollateralAtFairValue |
X instant debit |
Garanții reale vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale, la valoarea justă |
Valoarea justă a garanțiilor reale vândute sau regajate care au putut fi vândute sau regajate în absența nerespectării obligațiilor de către proprietarul garanției reale. [Referințe: la valoarea justă [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 15 b |
ifrs-full |
AssetsThatEntityContinuesToRecognise |
X instant debit |
Activele pe care entitatea continuă să le recunoască |
Cuantumul activelor financiare transferate pe care entitatea continuă să le recunoască în întregime. [Referințe: active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 42D e |
ifrs-full |
AssetsThatEntityContinuesToRecogniseToExtentOfContinuingInvolvement |
X instant debit |
Activele pe care entitatea continuă să le recunoască în măsura implicării sale continue |
Cuantumul activelor financiare transferate pe care entitatea continuă să le recunoască în măsura implicării sale continue. [Referințe: active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 42D f |
ifrs-full |
AssetsToWhichSignificantRestrictionsApply |
X instant debit |
Activele pentru care se aplică restricții semnificative |
Cuantumul din situațiile financiare consolidate aferent activelor grupului pentru care se aplică restricții semnificative (de exemplu, restricții statutare, contractuale și de reglementare) în ceea ce privește capacitatea entității de a accesa sau de a utiliza activele. |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 13 c |
ifrs-full |
AssetsTransferredToStructuredEntitiesAtTimeOfTransfer |
X duration credit |
Active transferate către entități structurate, la momentul transferului |
Cuantumul, la momentul transferului, al tuturor activelor transferate către entități structurate. [Referințe: entități structurate neconsolidate [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 27 c |
ifrs-full |
AssetsUnderInsuranceContractsAndReinsuranceContractsIssued |
X instant debit |
Active din contractele de asigurare și de reasigurare emise |
Cuantumul activelor din contractele de asigurare și de reasigurare emise. [Referințe: tipuri de contracte de asigurare [member]] |
exemplu: IAS 1 55, exemplu: IFRS 4 IG20 b, exemplu: IFRS 4 37 b |
ifrs-full |
AssetsUnderReinsuranceCeded |
X instant debit |
Active din contractele de reasigurare cedate |
Cuantumul activelor din contractele de reasigurare în care entitatea este deținătorul poliței de asigurare. |
exemplu: IAS 1 55, exemplu: IFRS 4 IG20 c, exemplu: IFRS 4 37 b |
ifrs-full |
AssetsWithSignificantRiskOfMaterialAdjustmentsWithinNextFinancialYear |
X instant debit |
Active cu risc semnificativ de a provoca ajustări importante în următorul exercițiu financiar |
Cuantumul activelor supuse unor ipoteze care prezintă un risc semnificativ de a provoca o ajustare importantă a cuantumurilor activelor respective în următorul exercițiu financiar. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 125 b |
ifrs-full |
AssociatedLiabilitiesThatEntityContinuesToRecognise |
X instant credit |
Datorii asociate pe care entitatea continuă să le recunoască |
Cuantumul datoriilor asociate activelor financiare transferate pe care entitatea continuă să le recunoască în întregime. [Referințe: active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 42D e |
ifrs-full |
AssociatedLiabilitiesThatEntityContinuesToRecogniseToExtentOfContinuingInvolvement |
X instant credit |
Datorii asociate pe care entitatea continuă să le recunoască în măsura implicării sale continue |
Cuantumul datoriilor asociate activelor financiare transferate pe care entitatea continuă să le recunoască în măsura implicării sale continue. [Referințe: active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 42D f |
ifrs-full |
AssociatesMember |
member |
Entități asociate [member]] |
Acest membru reprezintă entitățile asupra cărora investitorul exercită o influență semnificativă. |
prezentarea informațiilor: IAS 24 19 d, prezentarea informațiilor: IAS 27 17 b, prezentarea informațiilor: IAS 27 16 b, prezentarea informațiilor: IFRS 12 B4 d, prezentarea informațiilor: IFRS 4 39M a - Intrarea în vigoare la prima aplicare a IFRS 9 |
ifrs-full |
AtCostMember |
member |
La cost [member] |
Acest membru reprezintă evaluarea bazată pe cost. Costul este valoarea numerarului sau a echivalentelor de numerar plătite sau valoarea justă a altei contraprestații oferite pentru dobândirea unui activ în momentul achiziției sau construcției sale sau, dacă este cazul, valoarea atribuită acelui activ atunci când este recunoscut inițial în conformitate cu dispozițiile specifice din celelalte IFRS-uri. |
prezentarea informațiilor: IAS 40 32A, prezentarea informațiilor: IAS 41 50, prezentarea informațiilor: IAS 41 55 |
ifrs-full |
AtCostOrInAccordanceWithIFRS16WithinFairValueModelMember |
member |
La cost sau în conformitate cu IFRS 16 în cadrul modelului valorii juste [member] |
Acest membru reprezintă evaluarea bazată pe cost sau realizată în conformitate cu IFRS 16 atunci când modelul valorii juste este utilizat în general de către entitate pentru evaluarea unei clase de active. [Referințe: la cost [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 40 78 - Intrarea în vigoare 1.1.2019 |
ifrs-full |
AtCostWithinFairValueModelMember |
member |
La cost în cadrul modelului valorii juste [member] |
Acest membru reprezintă evaluarea bazată pe cost atunci când modelul valorii juste este utilizat în general de către entitate pentru evaluarea unei clase de active. [Referințe: la cost [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 40 78 - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
AtFairValueMember |
member |
La valoarea justă [member] |
Acest membru reprezintă evaluarea bazată pe valoarea justă. Valoarea justă reprezintă prețul care ar fi încasat pentru vânzarea unui activ sau plătit pentru transferul unei datorii într-o tranzacție normală între participanți de pe piață, la data evaluării. |
prezentarea informațiilor: IAS 40 32A, prezentarea informațiilor: IAS 41 50, prezentarea informațiilor: IFRS 13 93 a |
ifrs-full |
AuditorsRemuneration |
X duration debit |
Remunerarea auditorului |
Cuantumul onorariilor plătite sau de plătit auditorilor entității. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
AuditorsRemunerationAbstract |
|
Remunerarea auditorului [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AuditorsRemunerationForAuditServices |
X duration debit |
Remunerarea auditorului pentru serviciile de audit |
Cuantumul onorariilor plătite sau de plătit auditorilor entității pentru serviciile de audit. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
AuditorsRemunerationForOtherServices |
X duration debit |
Remunerarea auditorului pentru alte servicii |
Cuantumul onorariilor plătite sau de plătit auditorilor entității pentru serviciile pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
AuditorsRemunerationForTaxServices |
X duration debit |
Remunerarea auditorului pentru servicii fiscale |
Cuantumul onorariilor plătite sau de plătit auditorilor entității pentru serviciile fiscale. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
AuthorisedCapitalCommitmentsButNotContractedFor |
X instant credit |
Angajamente de capital autorizate, dar necontractate |
Cuantumul angajamentelor de capital care au fost autorizate de către entitate, dar pentru care entitatea nu a încheiat un contract. [Referințe: angajamente de capital] |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
AvailableforsaleFinancialAssetsAbstract |
|
Active financiare disponibile pentru vânzare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
AverageEffectiveTaxRate |
X.XX duration |
Rata de impozitare medie în vigoare |
Raportul dintre cheltuielile cu impozitul (venitul din impozit) și profitul contabil. [Referințe: profitul contabil] |
prezentarea informațiilor: IAS 12 81 c ii |
ifrs-full |
AverageForeignExchangeRate |
X.XX duration |
Cursul de schimb valutar mediu |
Cursul de schimb valutar mediu utilizat de către entitate. Cursul de schimb valutar este rata de schimb dintre două monede. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
AverageNumberOfEmployees |
X.XX duration |
Numărul mediu de angajați |
Numărul mediu de persoane angajate de entitate în cursul unei perioade. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
AveragePriceOfHedgingInstrument |
X.XX instant |
Prețul mediu al instrumentului de acoperire împotriva riscurilor |
Prețul mediu al unui instrument de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 23B b - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
AverageRateOfHedgingInstrument |
X.XX instant |
Rata medie a instrumentului de acoperire împotriva riscurilor |
Rata medie a unui instrument de acoperire împotriva riscurilor. [Referințe: instrumente de acoperire împotriva riscurilor [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 23B b - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
BalancesOnCurrentAccountsFromCustomers |
X instant credit |
Soldurile conturilor curente de la clienți |
Cuantumul soldurilor conturilor curente ale clienților deținute de entitate. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
BalancesOnDemandDepositsFromCustomers |
X instant credit |
Soldurile depozitelor la cerere de la clienți |
Cuantumul soldurilor depozitelor la cerere ale clienților deținute de entitate. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
BalancesOnOtherDepositsFromCustomers |
X instant credit |
Soldurile altor depozite de la clienți |
Cuantumul soldurilor conturilor de depozit ale clienților deținute de entitate pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
BalancesOnTermDepositsFromCustomers |
X instant credit |
Soldurile depozitelor la termen de la clienți |
Cuantumul soldurilor depozitelor la termen ale clienților deținute de entitate. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
BalancesWithBanks |
X instant debit |
Solduri la bănci |
Cuantumul soldurilor de numerar deținute la bănci. |
practică comună: IAS 7 45 |
ifrs-full |
BankAcceptanceAssets |
X instant debit |
Active care constau în acceptări bancare |
Cuantumul acceptărilor bancare recunoscute ca active. |
practică comună: IAS 1 55 |
ifrs-full |
BankAcceptanceLiabilities |
X instant credit |
Datorii care constau în acceptări bancare |
Cuantumul acceptărilor bancare recunoscute ca datorii. |
practică comună: IAS 1 55 |
ifrs-full |
BankAndSimilarCharges |
X duration debit |
Comisioane bancare și cheltuieli similare |
Cuantumul comisioanelor bancare și al cheltuielilor similare recunoscute de entitate ca o cheltuială. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
BankBalancesAtCentralBanksOtherThanMandatoryReserveDeposits |
X instant debit |
Solduri bancare deținute la băncile centrale, altele decât depozitele de rezerve obligatorii |
Cuantumul soldurilor bancare deținute la băncile centrale, altele decât depozitele de rezerve obligatorii. [Referințe: depozite de rezerve obligatorii la bănci centrale] |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
BankBorrowingsUndiscountedCashFlows |
X instant credit |
Împrumuturi bancare, fluxuri de trezorerie neactualizate |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate în raport cu împrumuturile bancare. [Referințe: împrumuturi] |
exemplu: IFRS 7 IG31A - Intrarea în vigoare 1.1.2019, exemplu: IFRS 7 B11D |
ifrs-full |
BankDebtInstrumentsHeld |
X instant debit |
Instrumente de datorie bancare deținute |
Cuantumul instrumentelor de natura datoriei deținute de entitate care au fost emise de o bancă. [Referințe: instrumente de datorie deținute] |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
BankingArrangementsClassifiedAsCashEquivalents |
X instant debit |
Alte aranjamente bancare, clasificate ca echivalente de numerar |
O clasificare a echivalentelor de numerar reprezentând aranjamente bancare pe care entitatea nu le prezintă separat în aceeași situație sau notă. [Referințe: echivalente de numerar] |
practică comună: IAS 7 45 |
ifrs-full |
BankOverdraftsClassifiedAsCashEquivalents |
X instant credit |
Descoperiri de cont |
Cuantumul care a fost retras dintr-un cont în plus față de soldurile de numerar existente. Acesta este considerat un credit pe termen scurt acordat de către bancă. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
practică comună: IAS 7 45 |
ifrs-full |
BasicAndDilutedEarningsLossPerShare |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă): |
Cuantumul rezultatului pe acțiune atunci când valoarea rezultatului pe acțiune de bază și cea a rezultatului pe acțiune diluat sunt egale. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază; rezultatul (pierderea) pe acțiune diluat(ă)] |
practică comună: IAS 1 85 |
ifrs-full |
BasicAndDilutedEarningsLossPerShareFromContinuingOperations |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă) din activități continue |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă) din activități continue. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă)] |
practică comună: IAS 1 85 |
ifrs-full |
BasicAndDilutedEarningsLossPerShareFromContinuingOperationsIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă) din activități continue, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă) din activități continue care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă); Variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente; activități continue [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 14 26 |
ifrs-full |
BasicAndDilutedEarningsLossPerShareFromDiscontinuedOperations |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă) din activități întrerupte |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă) din activități întrerupte. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă)] |
practică comună: IAS 1 85 |
ifrs-full |
BasicAndDilutedEarningsLossPerShareFromDiscontinuedOperationsIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă) din activități întrerupte, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă) din activități întrerupte care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă); variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente; activități întrerupte [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 14 26 |
ifrs-full |
BasicAndDilutedEarningsLossPerShareIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă), inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă) care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază și diluat(ă); variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente] |
prezentarea informațiilor: IFRS 14 26 |
ifrs-full |
BasicAndDilutedEarningsPerShareAbstract |
|
Rezultatul pe acțiune de bază și diluat [abstract] |
|
|
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShare |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază |
Cuantumul profitului (pierderii) atribuibil(e) acționarilor ordinari ai societății-mamă (numărătorul) împărțit la numărul mediu ponderat de acțiuni ordinare în circulație în perioada respectivă (numitorul). |
prezentarea informațiilor: IAS 33 66 |
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShareFromContinuingOperations |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități continue |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități continue. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază; activități continue [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 33 66 |
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShareFromContinuingOperationsIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități continue, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități continue care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază; variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente; activități continue [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 14 26 |
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShareFromDiscontinuedOperations |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități întrerupte |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități întrerupte. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază; activități întrerupte [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 33 68 |
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShareFromDiscontinuedOperationsIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități întrerupte, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază din activități întrerupte care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază; variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente; activități întrerupte [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 14 26 |
ifrs-full |
BasicEarningsLossPerShareIncludingNetMovementInRegulatoryDeferralAccountBalancesAndNetMovementInRelatedDeferredTax |
X.XX duration |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază, inclusiv variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente |
Rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază care include variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate și variația netă a impozitelor amânate aferente. [Referințe: rezultatul (pierderea) pe acțiune de bază; variația netă a soldurilor conturilor de amânare aferente activităților reglementate legată de profit sau pierdere și variația netă a impozitelor amânate aferente] |
prezentarea informațiilor: IFRS 14 26 |
ifrs-full |
BasicEarningsPerShareAbstract |
|
Rezultatul pe acțiune de bază [abstract] |
|
|
ifrs-full |
BasisForAttributingRevenuesFromExternalCustomersToIndividualCountries |
text |
Descrierea bazei pentru atribuirea veniturilor din partea clienților externi țărilor individuale |
Descrierea bazei pentru atribuirea veniturilor din partea clienților externi țărilor individuale. [Referințe: venituri] |
prezentarea informațiilor: IFRS 8 33 a |
ifrs-full |
BearerBiologicalAssetsMember |
member |
Active biologice productive [member] |
Acest membru reprezintă activele biologice productive. Activele biologice productive sunt activele biologice care nu sunt consumabile. [Referințe: active biologice; active biologice consumabile [member]] |
exemplu: IAS 41 43 |
ifrs-full |
BearerPlants |
X instant debit |
Plante productive |
Cuantumul imobilizărilor corporale care reprezintă plante productive. O plantă productivă este o plantă vie care (a) este utilizată în producția sau furnizarea de produse agricole, (b) este de așteptat să producă mai mult de o perioadă și (c) are o probabilitate redusă de a fi vândută ca produs agricol, cu excepția vânzării ocazionale ca deșeu vegetal. [Referințe: imobilizări corporale] |
exemplu: IAS 16 37 i |
ifrs-full |
BearerPlantsMember |
member |
Plante productive [member] |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în plante productive. O plantă productivă este o plantă vie care (a) este utilizată în producția sau furnizarea de produse agricole, (b) este de așteptat să producă mai mult de o perioadă și (c) are o probabilitate redusă de a fi vândută ca produs agricol, cu excepția vânzării ocazionale ca deșeu vegetal. [Referințe: imobilizări corporale] |
exemplu: IAS 16 37 i |
ifrs-full |
BenefitsPaidOrPayable |
X duration debit |
Beneficii plătite sau de plătit |
Cuantumul beneficiilor plătite sau de plătit pentru planurile de pensii. |
prezentarea informațiilor: IAS 26 35 b v |
ifrs-full |
BestEstimateAtAcquisitionDateOfContractualCashFlowsNotExpectedToBeCollectedForAcquiredReceivables |
X instant debit |
Cea mai bună estimare de la data achiziției a fluxurilor de trezorerie contractuale ce nu se preconizează a fi colectate pentru creanțele dobândite |
Cea mai bună estimare de la data achiziției a fluxurilor de trezorerie contractuale ce nu se preconizează a fi colectate pentru creanțele dobândite în combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 h iii |
ifrs-full |
BiologicalAssets |
X instant debit |
Active biologice |
Valoarea animalelor sau a plantelor vii recunoscute ca active. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 54 f, prezentarea informațiilor: IAS 41 50, exemplu: IAS 41 43 |
ifrs-full |
BiologicalAssetsAgeMember |
member |
Active biologice, vechime [member] |
Acest membru reprezintă toate activele biologice atunci când sunt dezagregate pe vârste. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active biologice pe vârste” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active biologice] |
exemplu: IAS 41 43 |
ifrs-full |
BiologicalAssetsAxis |
axis |
Active biologice [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
practică comună: IAS 41 50 |
ifrs-full |
BiologicalAssetsByAgeAxis |
axis |
Active biologice în funcție de vechime [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
exemplu: IAS 41 43 |
ifrs-full |
BiologicalAssetsByGroupAxis |
axis |
Active biologice pe grupuri [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 41 41 |
ifrs-full |
BiologicalAssetsByTypeAxis |
axis |
Active biologice pe tipuri [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
exemplu: IAS 41 43 |
ifrs-full |
BiologicalAssetsGroupMember |
member |
Active biologice, grup [member] |
Acest membru reprezintă toate activele biologice atunci când sunt dezagregate pe grupuri. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active biologice pe grupuri” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active biologice] |
prezentarea informațiilor: IAS 41 41 |
ifrs-full |
BiologicalAssetsMember |
member |
Active biologice [member] |
Acest membru reprezintă animalele sau plantele vii. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active biologice” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IAS 17 31 a - Data de expirare 1.1.2019, practică comună: IAS 41 50 |
ifrs-full |
BiologicalAssetsPledgedAsSecurityForLiabilities |
X instant debit |
Active biologice oferite drept garanții pentru datorii |
Cuantumul activelor biologice oferite drept garanții pentru datorii. [Referințe: active biologice] |
prezentarea informațiilor: IAS 41 49 a |
ifrs-full |
BiologicalAssetsTypeMember |
member |
Active biologice, tip [member] |
Acest membru reprezintă toate activele biologice atunci când sunt dezagregate pe tipuri. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Active biologice pe tipuri” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active biologice] |
exemplu: IAS 41 43 |
ifrs-full |
BiologicalAssetsWhoseTitleIsRestricted |
X instant debit |
Active biologice asupra cărora dreptul de proprietate este limitat |
Cuantumul activelor biologice asupra cărora dreptul de proprietate este limitat. [Referințe: active biologice] |
prezentarea informațiilor: IAS 41 49 a |
ifrs-full |
BondsIssued |
X instant credit |
Obligațiuni emise |
Cuantumul obligațiunilor emise de către entitate. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
BondsIssuedUndiscountedCashFlows |
X instant credit |
Obligațiuni emise, fluxuri de trezorerie neactualizate |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate în raport cu obligațiunile emise. [Referințe: obligațiuni emise] |
exemplu: IFRS 7 IG31A - Intrarea în vigoare 1.1.2019, exemplu: IFRS 7 B11D |
ifrs-full |
BorrowingCostsAbstract |
|
Costurile îndatorării [abstract] |
|
|
ifrs-full |
BorrowingCostsCapitalised |
X duration |
Costurile îndatorării capitalizate |
Cuantumul dobânzilor și al altor costuri suportate de o entitate pentru împrumutarea de fonduri care sunt atribuibile direct achiziției, construcției sau producției unui activ cu ciclu lung de producție și care fac parte din costul activului respectiv. |
prezentarea informațiilor: IAS 23 26 a |
ifrs-full |
BorrowingCostsIncurred |
X duration |
Costurile îndatorării suportate |
Cuantumul dobânzilor și al altor costuri suportate de o entitate pentru împrumutarea de fonduri. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
BorrowingCostsRecognisedAsExpense |
X duration debit |
Costurile îndatorării recunoscute drept cheltuială |
Cuantumul dobânzilor și al altor costuri suportate de o entitate pentru împrumutarea de fonduri care sunt recunoscute drept cheltuială. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
Borrowings |
X instant credit |
Împrumuturi |
Cuantumul fondurilor datorate pe care entitatea are obligația să le ramburseze. |
practică comună: IAS 1 55 |
ifrs-full |
BorrowingsAbstract |
|
Împrumuturi [abstract] |
|
|
ifrs-full |
BorrowingsAdjustmentToInterestRateBasis |
X.XX instant |
Împrumuturi, ajustare la rata de bază a dobânzii |
Ajustarea la rata de bază (rata de referință) utilizată pentru calcularea ratei dobânzii la împrumuturi. [Referințe: împrumuturi] |
practică comună: IFRS 7 7 |
ifrs-full |
BorrowingsByNameAxis |
axis |
Împrumuturi în funcție de denumire [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
practică comună: IFRS 7 7 |
ifrs-full |
BorrowingsByNameMember |
member |
Împrumuturi în funcție de denumire [member] |
Acest membru reprezintă toate împrumuturile atunci când sunt dezagregate în funcție de denumire. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Împrumuturi în funcție de denumire” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: împrumuturi] |
practică comună: IFRS 7 7 |
ifrs-full |
BorrowingsByTypeAbstract |
|
Împrumuturi, pe tipuri [abstract] |
|
|
ifrs-full |
BorrowingsInterestRate |
X.XX instant |
Împrumuturi, rata dobânzii |
Rata dobânzii la împrumuturi. [Referințe: împrumuturi] |
practică comună: IFRS 7 7 |
ifrs-full |
BorrowingsInterestRateBasis |
text |
Împrumuturi, rata de bază a dobânzii |
Rata de bază (rata de referință) utilizată pentru calcularea ratei dobânzii la împrumuturi. [Referințe: împrumuturi] |
practică comună: IFRS 7 7 |
ifrs-full |
BorrowingsMaturity |
text |
Împrumuturi, scadență |
Scadența împrumuturilor. [Referințe: împrumuturi] |
practică comună: IFRS 7 7 |
ifrs-full |
BorrowingsOriginalCurrency |
text |
Împrumuturi, moneda inițială |
Moneda în care sunt exprimate împrumuturile. [Referințe: împrumuturi] |
practică comună: IFRS 7 7 |
ifrs-full |
BorrowingsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
X instant credit |
Împrumuturi recunoscute la data achiziției |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru împrumuturile asumate într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: împrumuturi; combinări de întreprinderi [member]] |
practică comună: IFRS 3 B64 i |
ifrs-full |
BottomOfRangeMember |
member |
Limita inferioară a intervalului [member] |
Acest membru reprezintă limita inferioară a unui interval. |
exemplu: IFRS 13 IE63, exemplu: IFRS 13 B6, prezentarea informațiilor: IFRS 14 33 b, prezentarea informațiilor: IFRS 2 45 d, practică comună: IFRS 7 7 |
ifrs-full |
BrandNames |
X instant debit |
Mărci |
Cuantumul imobilizărilor necorporale care reprezintă drepturi la un grup de active complementare cum ar fi marca comercială (sau marca de servicii) și numele de comercializare, formulele, rețetele și expertiza tehnologică aferente acesteia. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
exemplu: IAS 38 119 a |
ifrs-full |
BrandNamesMember |
member |
Mărci [member] |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în drepturi la un grup de active complementare cum ar fi marca comercială (sau marca de servicii) și numele de comercializare, formulele, rețetele și expertiza tehnologică aferente acesteia. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
exemplu: IAS 38 119 a |
ifrs-full |
BroadcastingRightsMember |
member |
Drepturi de radiodifuzare [member] |
Acest membru reprezintă drepturile de radiodifuzare. |
practică comună: IAS 38 119 |
ifrs-full |
BrokerageFeeExpense |
X duration debit |
Cheltuieli cu taxele de brokeraj |
Cuantumul cheltuielilor recunoscute pentru taxele de brokeraj pe care trebuie să le plătească entitatea. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
BrokerageFeeIncome |
X duration credit |
Venituri din taxele de brokeraj |
Cuantumul veniturilor recunoscute pentru taxele de brokeraj percepute de entitate. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
Buildings |
X instant debit |
Clădiri |
Cuantumul imobilizărilor corporale care constau în clădiri amortizabile și structuri similare utilizate în activități. [Referințe: imobilizări corporale] |
practică comună: IAS 16 37 |
ifrs-full |
BuildingsMember |
member |
Clădiri [member] |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în clădiri amortizabile și structuri similare utilizate în activități. [Referințe: imobilizări corporale] |
practică comună: IAS 16 37 |
ifrs-full |
BusinessCombinationsAxis |
axis |
Combinări de întreprinderi [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 |
ifrs-full |
BusinessCombinationsMember |
member |
Combinări de întreprinderi [member] |
Acest membru reprezintă tranzacțiile sau alte evenimente prin care un dobânditor obține controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi. Tranzacțiile numite uneori „fuziuni reale” sau „fuziuni între entități egale” sunt, de asemenea, combinări de întreprinderi, conform utilizării acestui termen în IFRS 3. |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 |
ifrs-full |
CancellationOfTreasuryShares |
X duration credit |
Anularea de acțiuni de trezorerie |
Cuantumul acțiunilor de trezorerie anulate în cursul perioadei. [Referințe: acțiuni de trezorerie] |
practică comună: IAS 1 106 d |
ifrs-full |
CapitalCommitments |
X instant credit |
Angajamente de capital |
Cuantumul cheltuielilor de capital viitoare pe care entitatea se angajează să le facă. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
CapitalCommitmentsAbstract |
|
Angajamente de capital [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CapitalisationRateOfBorrowingCostsEligibleForCapitalisation |
X.XX duration |
Rata de capitalizare a costurilor îndatorării eligibile pentru capitalizare |
Media ponderată a dobânzilor și a altor costuri suportate de o entitate pentru împrumutarea de fonduri, aplicabile împrumuturilor entității care sunt în curs în perioada în cauză, altele decât împrumuturile făcute special pentru obținerea un activ cu ciclu lung de producție. [Referințe: media ponderată [member]; împrumuturi] |
prezentarea informațiilor: IAS 23 26 b |
ifrs-full |
CapitalisedDevelopmentExpenditureMember |
member |
Cheltuieli de dezvoltare capitalizate [member] |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care provin din cheltuielile de dezvoltare capitalizate înainte de începerea producției sau a utilizării comerciale. O imobilizare necorporală trebuie recunoscută numai dacă entitatea poate demonstra toate elementele următoare: (a) fezabilitatea tehnică necesară finalizării imobilizării necorporale astfel încât aceasta să fie disponibilă pentru utilizare sau vânzare; (b) intenția sa de a finaliza imobilizarea necorporală și de a o utiliza sau vinde; (c) capacitatea sa de a utiliza sau vinde imobilizarea necorporală; (d) modul în care imobilizarea necorporală va genera beneficii economice viitoare probabile. Printre altele, entitatea poate demonstra existența unei piețe pentru producția generată de imobilizarea necorporală ori pentru imobilizarea necorporală în sine sau, dacă se prevede folosirea ei pe plan intern, utilitatea imobilizării necorporale; (e) disponibilitatea unor resurse tehnice, financiare și de altă natură adecvate pentru finalizarea dezvoltării imobilizării necorporale și pentru utilizarea sau vânzarea acesteia; și (f) capacitatea sa de a evalua fiabil cheltuielile atribuibile imobilizării necorporale în cursul dezvoltării sale. |
practică comună: IAS 38 119 |
ifrs-full |
CapitalRedemptionReserve |
X instant credit |
Rezerva de răscumpărare a capitalului |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă rezerva pentru răscumpărarea acțiunilor proprii ale entității. |
practică comună: IAS 1 55 |
ifrs-full |
CapitalRedemptionReserveMember |
member |
Rezerva de răscumpărare a capitalului [member] |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în rezerva pentru răscumpărarea acțiunilor proprii ale entității. |
practică comună: IAS 1 108 |
ifrs-full |
CapitalRequirementsAxis |
axis |
Cerințe de capital [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 136 |
ifrs-full |
CapitalRequirementsMember |
member |
Cerințe de capital [member] |
Acest membru reprezintă cerințele de capital impuse entității. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Cerințe de capital” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 136 |
ifrs-full |
CapitalReserve |
X instant credit |
Rezerva de capital |
O componentă a capitalurilor proprii care reprezintă rezervele de capital. |
practică comună: IAS 1 55 |
ifrs-full |
CapitalReserveMember |
member |
Rezerva de capital [member] |
Acest membru reprezintă o componentă a capitalurilor proprii care constă în rezervele de capital. |
practică comună: IAS 1 108 |
ifrs-full |
CarryingAmountAccumulatedDepreciationAmortisationAndImpairmentAndGrossCarryingAmountAxis |
axis |
Valoarea contabilă, amortizarea și deprecierea cumulată și valoarea contabilă brută [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 16 73 d, prezentarea informațiilor: IAS 16 73 e, prezentarea informațiilor: IAS 17 32 - Data de expirare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IAS 38 118 c, prezentarea informațiilor: IAS 38 118 e, prezentarea informațiilor: IAS 40 76, prezentarea informațiilor: IAS 40 79 c, prezentarea informațiilor: IAS 40 79 d, prezentarea informațiilor: IAS 41 50, prezentarea informațiilor: IAS 41 54 f, prezentarea informațiilor: IFRS 3 B67 d, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35H - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35I - Intrarea în vigoare 1.1.2018, practică comună: IFRS 7 IG29 - Data de expirare 1.1.2018, practică comună: IFRS 7 37 b - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CarryingAmountAtTimeOfSaleOfInvestmentPropertyCarriedAtCostWithinFairValueModel |
X instant debit |
Investiții imobiliare contabilizate la cost în cadrul modelului valorii juste, la momentul vânzării |
Cuantumul, la momentul vânzării, al unei investiții imobiliare contabilizate la cost în cadrul modelului valorii juste. [Referințe: la cost în cadrul modelului valorii juste [member]; valoare contabilă [member]; investiții imobiliare] |
prezentarea informațiilor: IAS 40 78 d ii - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
CarryingAmountMember |
member |
Valoarea contabilă [member] |
Acest membru reprezintă cuantumul la care un activ este recunoscut în situația poziției financiare (după deducerea oricăror amortizări acumulate și pierderi din deprecieri acumulate). Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Valoarea contabilă, amortizarea și deprecierea cumulată și valoarea contabilă brută” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: cheltuieli cu amortizarea; pierdere din depreciere] |
prezentarea informațiilor: IAS 16 73 e, prezentarea informațiilor: IAS 17 32 - Data de expirare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IAS 38 118 e, prezentarea informațiilor: IAS 40 76, prezentarea informațiilor: IAS 40 79 d, prezentarea informațiilor: IAS 41 50, prezentarea informațiilor: IFRS 3 B67 d, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35H - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35I - Intrarea în vigoare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 IG29 a - Data de expirare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 37 b - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
Cash |
X instant debit |
Numerar |
Cuantumul disponibilului în casă și la bănci și al depozitelor la vedere. [Referințe: disponibil în casă și la bănci] |
practică comună: IAS 7 45 |
ifrs-full |
CashAbstract |
|
Numerar [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CashAdvancesAndLoansFromRelatedParties |
X duration debit |
Avansuri în numerar și împrumuturi de la părți afiliate |
Intrările de numerar aferente avansurilor în numerar și împrumuturilor de la părți afiliate. [Referințe: părți afiliate [member]; avansuri primite] |
practică comună: IAS 7 17 |
ifrs-full |
CashAdvancesAndLoansMadeToOtherPartiesClassifiedAsInvestingActivities |
X duration credit |
Avansuri în numerar și împrumuturi acordate altor părți, clasificate drept activități de investire |
Cuantumul avansurilor în numerar și al împrumuturilor acordate altor părți (altele decât avansurile și împrumuturile acordate de o instituție financiară), clasificate drept activități de investire. |
exemplu: IAS 7 16 e |
ifrs-full |
CashAdvancesAndLoansMadeToRelatedParties |
X duration credit |
Avansuri în numerar și împrumuturi acordate părților afiliate |
Ieșirile de numerar aferente împrumuturilor și împrumuturilor acordate părților afiliate. [Referințe: părți afiliate [member]] |
practică comună: IAS 7 16 |
ifrs-full |
CashAndBankBalancesAtCentralBanks |
X instant debit |
Solduri de numerar și solduri bancare la băncile centrale |
Cuantumul soldurilor de numerar și al soldurilor bancare deținute la băncile centrale. |
practică comună: IAS 1 55 |
ifrs-full |
CashAndCashEquivalents |
X instant debit |
Numerar și echivalente de numerar |
Cuantumul disponibilului în casă și la bănci și al depozitelor la vedere, alături de cuantumul investițiilor financiare pe termen scurt foarte lichide, care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar și care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. [Referințe: numerar; echivalente de numerar] |
prezentarea informațiilor: IAS 1 54 i, prezentarea informațiilor: IAS 7 45, prezentarea informațiilor: IFRS 12 B13 a |
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsAbstract |
|
Numerar și echivalente de numerar [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsAmountContributedToFairValueOfPlanAssets |
X instant debit |
Numerar și echivalente de numerar, cuantumul cu care contribuie la valoarea justă a activelor planului |
Cuantumul pe care îl reprezintă numerarul și echivalentele de numerar din valoarea justă a activelor planului de beneficii determinate. [Referințe: numerar și echivalente de numerar; activele planului, la valoarea justă; planuri de beneficii determinate [member]] |
exemplu: IAS 19 142 a |
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsClassifiedAsPartOfDisposalGroupHeldForSale |
X instant debit |
Numerar și echivalente de numerar clasificate ca făcând parte dintr-un grup destinat cedării deținut în vederea vânzării |
Cuantumul numerarului și al echivalentelor de numerar clasificate ca făcând parte dintr-un grup destinat cedării deținut în vederea vânzării. [Referințe: numerar și echivalente de numerar; grupuri destinate cedării clasificate drept deținute în vederea vânzării [member]] |
practică comună: IAS 7 45 |
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsHeldByEntityUnavailableForUseByGroup |
X instant debit |
Numerar și echivalente de numerar deținute de entitate care nu sunt disponibile pentru a fi utilizate de către grup |
Cuantumul soldurilor semnificative de numerar și echivalente de numerar deținute de entitate care nu sunt disponibile pentru a fi utilizate de către grup. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
prezentarea informațiilor: IAS 7 48 |
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsIfDifferentFromStatementOfFinancialPosition |
X instant debit |
Numerarul și echivalentele de numerar, dacă diferă de situația poziției financiare |
Cuantumul numerarului și al echivalentelor de numerar din situația fluxurilor de trezorerie, în cazul în care diferă de cuantumul numerarului și al echivalentelor de numerar din situația poziției financiare. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
practică comună: IAS 7 45 |
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsIfDifferentFromStatementOfFinancialPositionAbstract |
|
Numerarul și echivalentele de numerar, dacă diferă de situația poziției financiare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsInSubsidiaryOrBusinessesAcquiredOrDisposed2013 |
X duration debit |
Numerar și echivalente de numerar din filiale sau întreprinderi care a fost achiziționate sau cedate |
Cuantumul numerarului și al echivalentelor de numerar din filialele sau întreprinderile asupra cărora s-a obținut sau s-a pierdut controlul. [Referințe: filiale [member]; numerar și echivalente de numerar] |
prezentarea informațiilor: IAS 7 40 c |
ifrs-full |
CashAndCashEquivalentsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
X instant debit |
Numerar și echivalente de numerar recunoscute la data achiziției |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru numerarul și echivalentele de numerar dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: numerar și echivalente de numerar; combinări de întreprinderi [member]] |
practică comună: IFRS 3 B64 i |
ifrs-full |
CashCollateralPledgedSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialLiabilities |
X instant debit |
Garanții în numerar constituite care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare |
Cuantumul garanțiilor în numerar constituite care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu datorii financiare. [Referințe: datorii financiare] |
exemplu: IFRS 7 IG40D, exemplu: IFRS 7 13C d ii |
ifrs-full |
CashCollateralReceivedSubjectToEnforceableMasterNettingArrangementOrSimilarAgreementNotSetOffAgainstFinancialAssets |
X instant credit |
Garanții în numerar primite care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare |
Cuantumul garanțiilor în numerar primite care fac obiectul unui contract de compensare globală executoriu sau unui acord similar și care nu sunt compensate cu active financiare. [Referințe: active financiare] |
exemplu: IFRS 7 IG40D, exemplu: IFRS 7 13C d ii |
ifrs-full |
CashEquivalents |
X instant debit |
Echivalente de numerar |
Cuantumul investițiilor financiare pe termen scurt foarte lichide, care sunt ușor convertibile în sume cunoscute de numerar și care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. |
practică comună: IAS 7 45 |
ifrs-full |
CashEquivalentsAbstract |
|
Echivalente de numerar [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CashFlowHedgesAbstract |
|
Acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CashFlowHedgesMember |
member |
Acoperiri ale fluxurilor de trezorerie împotriva riscurilor [member] |
Acest membru reprezintă acoperirile expunerii la variația fluxurilor de trezorerie care (a) poate fi atribuită unui risc specific asociat cu un activ sau o datorie recunoscut(ă) (cum ar fi toate sau unele plăți de dobândă aferente creditelor cu dobândă variabilă) sau cu o tranzacție prognozată foarte probabilă și care (b) ar putea afecta profitul sau pierderea. [Referințe: acoperiri împotriva riscurilor [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 39 86 b, prezentarea informațiilor: IFRS 7 24A - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 24B - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 24C - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CashFlowsFromContinuingAndDiscontinuedOperationsAbstract |
|
Fluxuri de trezorerie din activități continue și din activități întrerupte [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CashFlowsFromLosingControlOfSubsidiariesOrOtherBusinessesClassifiedAsInvestingActivities |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din pierderea controlului asupra unor filiale sau a altor întreprinderi, clasificate drept activități de investire |
Fluxurile de trezorerie agregate provenite din pierderea controlului asupra unor filiale sau a altor întreprinderi, clasificate drept activități de investire. [Referințe: filiale [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 7 39 |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInDecreaseIncreaseInRestrictedCashAndCashEquivalents |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) reducerea (creșterea) numerarului și echivalentelor de numerar a căror utilizare este restricționată |
Intrările (ieșirile) de numerar generate de reducerea (creșterea) numerarului și echivalentelor de numerar a căror utilizare este restricționată. [Referințe: numerarul și echivalentele de numerar a căror utilizare este restricționată] |
practică comună: IAS 7 16 |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInDecreaseIncreaseInShorttermDepositsAndInvestments |
X duration debit |
Fluxuri de trezorerie provenite din (folosite în) reducerea (creșterea) depozitelor și investițiilor pe termen scurt |
Intrările (ieșirile) de numerar generate de reducerea (creșterea) depozitelor și investițiilor pe termen scurt. |
practică comună: IAS 7 16 |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInExplorationForAndEvaluationOfMineralResourcesClassifiedAsInvestingActivities |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) explorarea și evaluarea resurselor minerale, clasificate drept activități de investire |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) prospectarea resurselor minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaz natural și resurse neregenerabile similare, după ce entitatea a obținut drepturile legale de explorare într-o anumită zonă, precum și determinarea fezabilității tehnice și a viabilității comerciale ale extracției resurselor minerale, clasificate drept activități de investire. |
prezentarea informațiilor: IFRS 6 24 b |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInExplorationForAndEvaluationOfMineralResourcesClassifiedAsOperatingActivities |
X duration debit |
Fluxuri de trezorerie provenite din (folosite în) explorarea și evaluarea resurselor minerale, clasificate drept activități de exploatare |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) prospectarea resurselor minerale, inclusiv minereuri, petrol, gaz natural și resurse neregenerabile similare, după ce entitatea a obținut drepturile legale de explorare într-o anumită zonă, precum și determinarea fezabilității tehnice și a viabilității comerciale ale extracției resurselor minerale, clasificate drept activități de exploatare. |
prezentarea informațiilor: IFRS 6 24 b |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInFinancingActivities |
X duration debit |
Fluxuri de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare, care sunt activități care au drept rezultat modificări ale dimensiunii și compoziției capitalurilor proprii și împrumuturilor entității. |
prezentarea informațiilor: IAS 7 10, prezentarea informațiilor: IAS 7 50 d |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInFinancingActivitiesAbstract |
|
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInFinancingActivitiesContinuingOperations |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare, activități continue |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare ale entității în legătură cu activitățile continue. [Referințe: activități continue [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 33 c |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInFinancingActivitiesDiscontinuedOperations |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare, activități întrerupte |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare ale entității în legătură cu activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de finanțare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 33 c |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInIncreaseDecreaseInCurrentBorrowings |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) creșterea (reducerea) împrumuturilor curente |
Intrările (ieșirile) de numerar generate de reducerea (creșterea) împrumuturilor curente. [Referințe: împrumuturi curente] |
practică comună: IAS 7 17 |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInIncreasesInOperatingCapacity |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) creșterile capacității de exploatare |
Valoarea agregată a fluxurilor de trezorerie care reprezintă creșteri ale capacității entității de a executa activități de exploatare (de exemplu, măsurată în unități de producție pe zi). |
exemplu: IAS 7 50 c |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInInsuranceContracts |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) contractele de asigurare |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) contractele de asigurare. [Referințe: tipuri de contracte de asigurare [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 4 37 b |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInInvestingActivities |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investire |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investire, care constau în achiziționarea și cedarea de active imobilizate și de alte investiții care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. |
prezentarea informațiilor: IAS 7 10, prezentarea informațiilor: IAS 7 50 d |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInInvestingActivitiesAbstract |
|
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investire [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInInvestingActivitiesContinuingOperations |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investire, activități continue |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investire ale entității în legătură cu activitățile continue. [Referințe: activități continue [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investire] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 33 c |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInInvestingActivitiesDiscontinuedOperations |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investire, activități întrerupte |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investire ale entității în legătură cu activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de investire] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 33 c |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInMaintainingOperatingCapacity |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) menținerea capacității de exploatare |
Valoarea agregată a fluxurilor de trezorerie necesare pentru a menține capacitatea curentă a entității de a executa activități de exploatare (de exemplu, măsurată în unități de producție pe zi). |
exemplu: IAS 7 50 c |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperatingActivities |
X duration |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare, care sunt principalele activități producătoare de venit ale entității, și alte activități care nu sunt activități de investire sau finanțare. [Referințe: venituri] |
prezentarea informațiilor: IAS 7 10, prezentarea informațiilor: IAS 7 50 d |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperatingActivitiesAbstract |
|
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperatingActivitiesContinuingOperations |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare, activități continue |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare ale entității în legătură cu activitățile continue. [Referințe: activități continue [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 33 c |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperatingActivitiesDiscontinuedOperations |
X duration debit |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare, activități întrerupte |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare ale entității în legătură cu activitățile întrerupte. [Referințe: activități întrerupte [member]; fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) activitățile de exploatare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 33 c |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperations |
X duration |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) operațiuni |
Numerarul provenit din (folosite în) operațiunile entității. |
exemplu: IAS 7 A Situația fluxurilor de trezorerie pentru o entitate care nu este instituție financiară, exemplu: IAS 7 20 |
ifrs-full |
CashFlowsFromUsedInOperationsBeforeChangesInWorkingCapital |
X duration |
Fluxurile de trezorerie provenite din (folosite în) operațiuni înainte de modificările capitalului circulant |
Intrările (ieșirile) de numerar generate de operațiunile entității înainte de modificările capitalului circulant. |
exemplu: IAS 7 A Situația fluxurilor de trezorerie pentru o entitate care nu este instituție financiară, practică comună: IAS 7 20 |
ifrs-full |
CashFlowsUsedInExplorationAndDevelopmentActivities |
X duration credit |
Fluxurile de trezorerie utilizate în activitățile de explorare și dezvoltare |
Ieșirile de numerar pentru activitățile de explorare și dezvoltare. |
practică comună: IAS 7 16 |
ifrs-full |
CashFlowsUsedInObtainingControlOfSubsidiariesOrOtherBusinessesClassifiedAsInvestingActivities |
X duration credit |
Fluxurile de trezorerie folosite pentru obținerea controlului asupra unor filiale sau a altor întreprinderi, clasificate drept activități de investire |
Fluxurile de trezorerie agregate folosite pentru obținerea controlului asupra unor filiale sau a altor întreprinderi, clasificate drept activități de investire. [Referințe: filiale [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 7 39 |
ifrs-full |
CashOnHand |
X instant debit |
Disponibil în casă și la bănci |
Cuantumul numerarului deținut de entitate. Acesta nu include depozitele la vedere. |
practică comună: IAS 7 45 |
ifrs-full |
CashOutflowForLeases |
X duration credit |
Ieșiri de numerar aferente contractelor de leasing |
Ieșirile de numerar aferente contractelor de leasing. |
prezentarea informațiilor: IFRS 16 53 g - Intrarea în vigoare 1.1.2019 |
ifrs-full |
CashPaidLiabilitiesUnderInsuranceContractsAndReinsuranceContractsIssued |
X duration debit |
Numerarul plătit, datorii din contractele de asigurare și de reasigurare emise |
Reducerea datoriilor din contractele de asigurare și de reasigurare emise ca urmare a numerarului plătit. [Referințe: datorii din contractele de asigurare și de reasigurare emise] |
exemplu: IFRS 4 IG37 c, exemplu: IFRS 4 37 e |
ifrs-full |
CashPaymentsForFutureContractsForwardContractsOptionContractsAndSwapContractsClassifiedAsInvestingActivities |
X duration credit |
Plățile în numerar aferente contractelor futures, forward, de opțiuni și swap, clasificate drept activități de investire |
Ieșirile de numerar aferente contractelor futures, forward, de opțiuni și swap, în afara cazului când acestea sunt deținute în vederea plasării sau a tranzacționării sau când plățile sunt clasificate drept activități de finanțare. |
exemplu: IAS 7 16 g |
ifrs-full |
CashReceiptsFromFutureContractsForwardContractsOptionContractsAndSwapContractsClassifiedAsInvestingActivities |
X duration debit |
Încasările în numerar aferente contractelor futures, forward, de opțiuni și swap, clasificate drept activități de investire |
Intrările de numerar aferente contractelor futures, forward, de opțiuni sau swap, în afara cazului când acestea sunt deținute în scopuri de plasament sau de tranzacționare sau când încasările sunt clasificate drept activități de finanțare. |
exemplu: IAS 7 16 h |
ifrs-full |
CashReceiptsFromRepaymentOfAdvancesAndLoansMadeToOtherPartiesClassifiedAsInvestingActivities |
X duration debit |
Încasările în numerar din rambursarea avansurilor și a împrumuturilor acordate altor părți, clasificate drept activități de investire |
Intrările de numerar provenite din rambursarea avansurilor și a împrumuturilor acordate altor părți (altele decât avansurile și împrumuturile unei instituții financiare), clasificate drept activități de investire. |
exemplu: IAS 7 16 f |
ifrs-full |
CashReceiptsFromRepaymentOfAdvancesAndLoansMadeToRelatedParties |
X duration debit |
Încasările în numerar din rambursarea avansurilor și a împrumuturilor acordate părților afiliate |
Intrările de numerar provenite din rambursarea către entitate a împrumuturilor și avansurilor acordate părților afiliate. [Referințe: părți afiliate [member]] |
practică comună: IAS 7 16 |
ifrs-full |
CashRepaymentsOfAdvancesAndLoansFromRelatedParties |
X duration credit |
Rambursările în numerar ale avansurilor și împrumuturilor de la părți afiliate |
Ieșirile de numerar provenite din rambursarea avansurilor și împrumuturilor de la părți afiliate [Referințe: părți afiliate [member]; avansuri primite] |
practică comună: IAS 7 17 |
ifrs-full |
CashTransferred |
X instant credit |
Numerar transferat |
Valoarea justă, la data achiziției, a numerarului transferat drept contravaloare în cadrul unei combinări de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 f i |
ifrs-full |
CategoriesOfAssetsRecognisedFromCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomersAxis |
axis |
Categorii de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 15 128 a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CategoriesOfAssetsRecognisedFromCostsToObtainOrFulfilContractsWithCustomersMember |
member |
Categorii de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții [member] |
Acest membru reprezintă toate categoriile de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Categorii de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții] |
prezentarea informațiilor: IFRS 15 128 a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CategoriesOfCurrentFinancialAssetsAbstract |
|
Categorii de active financiare circulante [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CategoriesOfCurrentFinancialLiabilitiesAbstract |
|
Categorii de datorii financiare curente [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CategoriesOfFinancialAssetsAbstract |
|
Categorii de active financiare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CategoriesOfFinancialAssetsAxis |
axis |
Categorii de active financiare [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 8 |
ifrs-full |
CategoriesOfFinancialLiabilitiesAbstract |
|
Categorii de datorii financiare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CategoriesOfFinancialLiabilitiesAxis |
axis |
Categorii de datorii financiare [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 8 |
ifrs-full |
CategoriesOfNoncurrentFinancialAssetsAbstract |
|
Categorii de active financiare imobilizate [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CategoriesOfNoncurrentFinancialLiabilitiesAbstract |
|
Categorii de datorii financiare pe termen lung [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CategoriesOfRelatedPartiesAxis |
axis |
Categorii de părți afiliate [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 24 19 |
ifrs-full |
ChangeInAmountRecognisedForPreacquisitionDeferredTaxAsset |
X duration debit |
Creșterea (reducerea) cuantumului recunoscut pentru creanța privind impozitul amânat dinaintea achiziției |
Creșterea (reducerea) unei creanțe privind impozitul amânat a dobânditorului ca urmare a unei combinări de întreprinderi care modifică probabilitatea de realizare a creanței de către dobânditor. [Referințe: creanțe privind impozitul amânat; combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 12 81 j |
ifrs-full |
ChangeInValueOfForeignCurrencyBasisSpreadsAbstract |
|
Modificarea valorii marjelor cu bază valutară [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangeInValueOfForwardElementsOfForwardContractsAbstract |
|
Modificarea valorii elementelor forward din contractele forward [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangeInValueOfTimeValueOfOptionsAbstract |
|
Modificarea valorii-timp a opțiunilor [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInAggregateDifferenceBetweenFairValueAtInitialRecognitionAndAmountDeterminedUsingValuationTechniqueYetToBeRecognisedAbstract |
|
Modificările diferenței agregate dintre valoarea justă la recunoașterea inițială și prețul tranzacției care nu a fost încă recunoscută în profit sau pierdere [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInAllowanceAccountForCreditLossesOfFinancialAssetsAbstract |
|
Modificările contului de ajustare pentru pierderi din credit aferente activelor financiare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInBiologicalAssets |
X duration debit |
Creșterea (reducerea) activelor biologice |
Creșterea (reducerea) activelor biologice. [Referințe: active biologice] |
prezentarea informațiilor: IAS 41 50 |
ifrs-full |
ChangesInBiologicalAssetsAbstract |
|
Modificările activelor biologice [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombinationAbstract |
|
Modificările datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInDeferredAcquisitionCostsArisingFromInsuranceContractsAbstract |
|
Modificările costurilor de achiziție amânate provenite din contracte de asigurare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInDeferredTaxLiabilityAssetAbstract |
|
Modificările datoriilor (activelor) privind impozitul amânat [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInEquity |
X duration credit |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii |
Creșterea (reducerea) capitalurilor proprii. [Referințe: capitaluri proprii] |
prezentarea informațiilor: IAS 1 106 d |
ifrs-full |
ChangesInEquityAbstract |
|
Modificările capitalurilor proprii [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInExposureToRisk |
text |
Descrierea modificărilor expunerii la risc |
Descrierea modificărilor expunerii la riscurile care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: instrumente financiare, clasa [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 33 c |
ifrs-full |
ChangesInFairValueMeasurementAssetsAbstract |
|
Modificările evaluării la valoarea justă, active [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInFairValueMeasurementEntitysOwnEquityInstrumentsAbstract |
|
Modificările evaluării la valoarea justă, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInFairValueMeasurementLiabilitiesAbstract |
|
Modificările evaluării la valoarea justă, datorii [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfCreditDerivativeAbstract |
|
Modificările valorii juste a instrumentelor derivate de credit [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfFinancialAssetsAttributableToChangesInCreditRiskOfFinancialAssets |
X duration debit |
Creșterea (reducerea) valorii juste a activelor financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere, care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor financiare |
Creșterea (reducerea) valorii juste a unui activ financiar (sau a unui grup de active financiare) desemnat(e) ca fiind evaluat(e) la valoarea justă prin profit sau pierdere care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului respectiv determinată: (a) ca valoarea modificării valorii sale juste care nu poate fi atribuită modificărilor unor condiții de piață care generează risc de piață; sau (b) utilizând o metodă alternativă considerată de entitate ca reprezentând mai exact valoarea modificării valorii juste care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului. [Referințe: risc de credit [member]; active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 9 c - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfFinancialAssetsRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstruments |
X duration |
Creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere |
Creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de activele financiare desemnate ca fiind evaluate la valoarea justă prin profit sau pierdere. [Referințe: instrumente derivate [member]; active financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 9 d - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfFinancialLiabilityAttributableToChangesInCreditRiskOfLiability |
X duration credit |
Creșterea (reducerea) valorii juste a datoriei financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriei respective |
Creșterea (reducerea) valorii juste a unei datorii financiare care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al datoriei respective. [Referințe: risc de credit [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 10 a - Data de expirare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 10A a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfLoansOrReceivablesAttributableToChangesInCreditRiskOfFinancialAssets |
X duration debit |
Creșterea (reducerea) valorii juste a împrumuturilor sau creanțelor care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activelor financiare |
Creșterea (reducerea) valorii juste a împrumuturilor sau creanțelor care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al împrumuturilor și creanțelor determinată: (a) ca valoarea modificării valorii lor juste care nu poate fi atribuită modificărilor unor condiții de piață care au generat risc de piață; sau (b) utilizând o metodă alternativă considerată de entitate ca reprezentând mai exact valoarea modificării valorii juste care poate fi atribuită modificărilor riscului de credit al activului. [Referințe: risc de credit [member]; risc de piață [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 9 c - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ChangesInFairValueOfLoansOrReceivablesRelatedCreditDerivativesOrSimilarInstruments |
X duration |
Creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de împrumuturi și creanțe |
Creșterea (reducerea) valorii juste a instrumentelor derivate de credit sau a instrumentelor similare legate de împrumuturi și creanțe. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 9 d - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ChangesInGoodwill |
X duration debit |
Creșterea (reducerea) fondului comercial |
Creșterea (reducerea) fondului comercial. [Referințe: fond comercial] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B67 d |
ifrs-full |
ChangesInGoodwillAbstract |
|
Modificările fondului comercial [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInIntangibleAssetsAndGoodwillAbstract |
|
Modificările imobilizărilor necorporale și ale fondului comercial [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInIntangibleAssetsOtherThanGoodwill |
X duration debit |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
prezentarea informațiilor: IAS 38 118 e |
ifrs-full |
ChangesInIntangibleAssetsOtherThanGoodwillAbstract |
|
Modificările imobilizărilor necorporale, altele decât fondul comercial [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInInventoriesOfFinishedGoodsAndWorkInProgress |
X duration debit |
Reducerea (creșterea) stocurilor de produse finite și produse în curs de execuție |
Reducerea (creșterea) stocurilor de produse finite și produse în curs de execuție [Referințe: stocuri; produsele finite curente; produsele în curs de execuție curente] |
exemplu: IAS 1 102, prezentarea informațiilor: IAS 1 99 |
ifrs-full |
ChangesInInvestmentProperty |
X duration debit |
Creșterea (reducerea) investițiilor imobiliare |
Creșterea (reducerea) investițiilor imobiliare. [Referințe: investiții imobiliare] |
prezentarea informațiilor: IAS 40 79 d, prezentarea informațiilor: IAS 40 76 |
ifrs-full |
ChangesInInvestmentPropertyAbstract |
|
Modificările investițiilor imobiliare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInLiabilitiesArisingFromFinancingActivitiesAbstract |
|
Modificările datoriilor care decurg din activitățile de finanțare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInLiabilitiesUnderInsuranceContractsAndReinsuranceContractsIssuedAbstract |
|
Modificările datoriilor din contractele de asigurare și de reasigurare emise [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInMethodsAndAssumptionsUsedInPreparingSensitivityAnalysis |
text |
Descrierea modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate |
Descrierea modificărilor metodelor și ipotezelor utilizate la întocmirea analizei de sensibilitate pentru tipurile de risc de piață la care este expusă entitatea. [Referințe: risc de piață [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 40 c |
ifrs-full |
ChangesInMethodsUsedToMeasureRisk |
text |
Descrierea modificărilor metodelor utilizate pentru evaluarea riscului |
Descrierea modificărilor metodelor utilizate pentru evaluarea riscurilor care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: instrumente financiare, clasa [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 33 c |
ifrs-full |
ChangesInNetAssetsAvailableForBenefitsAbstract |
|
Modificările activelor nete disponibile pentru beneficii [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInNetDefinedBenefitLiabilityAssetAbstract |
|
Modificările datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInNominalAmountOfCreditDerivativeAbstract |
|
Modificările valorii nominale a instrumentelor derivate de credit [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInNumberOfSharesOutstandingAbstract |
|
Modificările numărului de acțiuni în circulație [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInObjectivesPoliciesAndProcessesForManagingRisk |
text |
Descrierea modificărilor obiectivelor, politicilor și proceselor de gestionare a riscurilor |
Descrierea modificărilor obiectivelor, politicilor și proceselor de gestionare a riscurilor care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: instrumente financiare, clasa [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 33 c |
ifrs-full |
ChangesInOtherProvisions |
X duration credit |
Creșterea (reducerea) altor provizioane |
Creșterea (reducerea) altor provizioane. [Referințe: alte provizioane] |
prezentarea informațiilor: IAS 37 84 |
ifrs-full |
ChangesInOtherProvisionsAbstract |
|
Modificările altor provizioane [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInPropertyPlantAndEquipment |
X duration debit |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale |
Creșterea (reducerea) imobilizărilor corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
prezentarea informațiilor: IAS 16 73 e |
ifrs-full |
ChangesInPropertyPlantAndEquipmentAbstract |
|
Modificările imobilizărilor corporale [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInRegulatoryDeferralAccountCreditBalancesAbstract |
|
Modificările soldurilor creditoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInRegulatoryDeferralAccountDebitBalancesAbstract |
|
Modificările soldurilor debitoare ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInReimbursementRightsAbstract |
|
Modificările drepturilor de rambursare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInReimbursementRightsAtFairValue |
X duration debit |
Creșterea (reducerea) drepturilor de rambursare, la valoarea justă |
Creșterea (reducerea) valorii juste a drepturilor de rambursare. [Referințe: la valoarea justă [member]; drepturi de rambursare, la valoarea justă] |
prezentarea informațiilor: IAS 19 141 |
ifrs-full |
ChangesInReinsuranceAssetsAbstract |
|
Modificările activelor de reasigurare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ChangesInTaxRatesOrTaxLawsEnactedOrAnnouncedMember |
member |
Modificările ratelor de impozitare sau ale legislației fiscale adoptate sau anunțate [member] |
Acest membru reprezintă modificările ratelor de impozitare sau ale legislației fiscale adoptate sau anunțate. |
exemplu: IAS 10 22 h |
ifrs-full |
CirculationRevenue |
X duration credit |
Venituri din tiraj |
Cuantumul veniturilor provenite din vânzarea de ziare, reviste, publicații periodice, precum și aplicații și formate digitale. [Referințe: venituri] |
practică comună: IAS 1 112 c, practică comună: IAS 18 35 b i - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CircumstancesLeadingToReversalsOfInventoryWritedown |
text |
Descrierea circumstanțelor care au condus la reluarea reducerilor valorii contabile a stocurilor |
Descrierea circumstanțelor sau a evenimentelor care au condus la reluarea unei reduceri a valorii contabile a stocurilor la valoarea realizabilă netă. [Referințe: stocuri; reluarea reducerii valorii contabile a stocurilor] |
prezentarea informațiilor: IAS 2 36 g |
ifrs-full |
ClaimsAndBenefitsPaidNetOfReinsuranceRecoveries |
X duration debit |
Daunele și beneficiile plătite, excluzând recuperările din reasigurare |
Cuantumul daunelor și al beneficiilor plătite deținătorilor de polițe de asigurare, excluzând recuperările din reasigurare. |
practică comună: IAS 1 85 |
ifrs-full |
ClaimsIncurredButNotReported |
X instant credit |
Daune survenite, dar neraportate |
Cuantumul datoriilor aferente unor evenimente asigurate care au avut loc, dar pentru care nu au fost încă raportate daune de către asigurați. |
exemplu: IFRS 4 IG22 c, exemplu: IFRS 4 37 b |
ifrs-full |
ClaimsReportedByPolicyholders |
X instant credit |
Daune raportate de către deținătorii de polițe de asigurare |
Cuantumul datoriilor aferente daunelor raportate de către deținătorii de polițe de asigurare în urma producerii unor evenimente asigurate. [Referințe: tipuri de contracte de asigurare [member]] |
exemplu: IFRS 4 IG22 b, exemplu: IFRS 4 37 b |
ifrs-full |
ClassesOfAcquiredReceivablesAxis |
axis |
Clase de creanțe dobândite [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 h |
ifrs-full |
ClassesOfAcquiredReceivablesMember |
member |
Clase de creanțe dobândite [member] |
Acest membru reprezintă clasele de creanțe dobândite prin combinări de întreprinderi. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de creanțe dobândite” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 h |
ifrs-full |
ClassesOfAssetsAxis |
axis |
Clase de active [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 17 31 a - Data de expirare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IAS 36 126, prezentarea informațiilor: IAS 36 130 d ii, prezentarea informațiilor: IFRS 13 93, prezentarea informațiilor: IFRS 16 53 - Intrarea în vigoare 1.1.2019 |
ifrs-full |
ClassesOfAssetsMember |
member |
Active [member] |
Acest membru reprezintă resurse: (a) controlate de entitate ca rezultat al unor evenimente anterioare și (b) de la care sunt așteptate beneficii economice viitoare care să se răsfrângă asupra entității. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de active” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IAS 17 31 a - Data de expirare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IAS 36 126, prezentarea informațiilor: IFRS 13 93, prezentarea informațiilor: IFRS 16 53 - Intrarea în vigoare 1.1.2019 |
ifrs-full |
ClassesOfCashPaymentsAbstract |
|
Clase de plăți în numerar provenite din activități de exploatare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ClassesOfCashReceiptsFromOperatingActivitiesAbstract |
|
Clase de încasări în numerar provenite din activități de exploatare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ClassesOfContingentLiabilitiesAxis |
axis |
Clase de datorii contingente [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 37 86, prezentarea informațiilor: IFRS 3 B67 c |
ifrs-full |
ClassesOfCurrentInventoriesAlternativeAbstract |
|
Clase de stocuri curente - alternativă [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ClassesOfEmployeeBenefitsExpenseAbstract |
|
Clase de cheltuieli cu beneficiile angajaților [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ClassesOfEntitysOwnEquityInstrumentsAxis |
axis |
Clase cu propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 13 93 |
ifrs-full |
ClassesOfFinancialAssetsAxis |
axis |
Clase de active financiare [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 4 39L b - Intrarea în vigoare la prima aplicare a IFRS 9, prezentarea informațiilor: IFRS 7 6 |
ifrs-full |
ClassesOfFinancialInstrumentsAxis |
axis |
Clase de instrumente financiare [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 36, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35K - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35H - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35M - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ClassesOfFinancialInstrumentsMember |
member |
Instrumente financiare, clasa [member] |
Acest membru reprezintă clasele agregate de instrumente financiare. Instrumentele financiare sunt contracte ce generează simultan un activ financiar pentru o entitate și o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii al unei alte entități. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de instrumente financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: active financiare; datorii financiare] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 36, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35K - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35H - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35M - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ClassesOfFinancialLiabilitiesAxis |
axis |
Clase de datorii financiare [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 6 |
ifrs-full |
ClassesOfIntangibleAssetsAndGoodwillAxis |
axis |
Clase de imobilizări necorporale și fond comercial [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
practică comună: IAS 38 118 |
ifrs-full |
ClassesOfIntangibleAssetsOtherThanGoodwillAxis |
axis |
Clase de imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 38 118 |
ifrs-full |
ClassesOfInventoriesAbstract |
|
Clase de stocuri curente [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ClassesOfLiabilitiesAxis |
axis |
Clase de datorii [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 13 93 |
ifrs-full |
ClassesOfOrdinarySharesAxis |
axis |
Clase de acțiuni ordinare [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 33 66 |
ifrs-full |
ClassesOfOtherProvisionsAbstract |
|
Clase de alte provizioane [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ClassesOfPropertyPlantAndEquipmentAxis |
axis |
Clase de imobilizări corporale [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 16 73 |
ifrs-full |
ClassesOfProvisionsAxis |
axis |
Clase de alte provizioane [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 37 84 |
ifrs-full |
ClassesOfRegulatoryDeferralAccountBalancesAxis |
axis |
Clase de solduri ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 14 30 c, prezentarea informațiilor: IFRS 14 33 |
ifrs-full |
ClassesOfRegulatoryDeferralAccountBalancesMember |
member |
Clase de solduri ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate [member] |
Acest membru reprezintă toată clasele (adică toate tipurile de costuri sau de venituri) de solduri ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de solduri ale conturilor de amânare aferente activităților reglementate” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. [Referințe: soldurile conturilor de amânare aferente activităților reglementate [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 14 30 c, prezentarea informațiilor: IFRS 14 33 |
ifrs-full |
ClassesOfShareCapitalAxis |
axis |
Clase de capital social [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 79 a |
ifrs-full |
ClassesOfShareCapitalMember |
member |
Capital social [member] |
Acest membru reprezintă capitalul social al entității. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de capital social” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 79 a |
ifrs-full |
ClassificationOfAssetsAsHeldForSaleMember |
member |
Clasificarea activelor drept deținute în vederea vânzării [member] |
Acest membru reprezintă clasificarea activelor drept deținute în vederea vânzării. [Referințe: active imobilizate deținute în vederea vânzării [member]] |
exemplu: IAS 10 22 c |
ifrs-full |
ClosingForeignExchangeRate |
X.XX instant |
Cursul de schimb valutar de închidere |
Cursul de schimb la vedere la finalul perioadei de raportare. Cursul de schimb valutar este rata de schimb dintre două monede. Cursul de schimb la vedere este cursul de schimb pentru livrări imediate. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
CommencementOfMajorLitigationMember |
member |
Începerea unui litigiu major [member] |
Acest membru reprezintă începerea unui litigiu major. |
exemplu: IAS 10 22 j |
ifrs-full |
CommentaryByManagementOnSignificantCashAndCashEquivalentBalancesHeldByEntityThatAreNotAvailableForUseByGroup |
text |
Comentariul conducerii privind soldurile semnificative de numerar și echivalente de numerar deținute de entitate care nu sunt disponibile pentru a fi utilizate de către grup. |
Comentariul conducerii privind soldurile semnificative de numerar și echivalente de numerar deținute de entitate care nu sunt disponibile pentru a fi utilizate de către grup. [Referințe: numerar și echivalente de numerar] |
prezentarea informațiilor: IAS 7 48 |
ifrs-full |
CommercialPapersIssued |
X instant credit |
Efecte comerciale emise |
Cuantumul efectelor comerciale emise de către entitate. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
CommitmentsForDevelopmentOrAcquisitionOfBiologicalAssets |
X instant credit |
Angajamente pentru dezvoltarea sau achiziția de active biologice |
Cuantumul angajamentelor pentru dezvoltarea sau achiziția de active biologice [Referințe: active biologice] |
prezentarea informațiilor: IAS 41 49 b |
ifrs-full |
CommitmentsInRelationToJointVentures |
X instant credit |
Angajamente față de asocierile în participație |
Angajamentele pe care le are entitatea față de asocierile sale în participație, astfel cum este prevăzut la punctele B18-B20 din IFRS 12. [Referințe: asocieri în participație [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 23 a |
ifrs-full |
CommitmentsMadeByEntityRelatedPartyTransactions |
X duration |
Angajamente asumate de entitate, tranzacții cu părți afiliate |
Cuantumul angajamentelor asumate de entitate față de părțile afiliate de a acționa în cazul în care un anumit eveniment are sau nu are loc în viitor, inclusiv contracte cu titlu executoriu (recunoscute sau nerecunoscute). [Referințe: părți afiliate [member]] |
exemplu: IAS 24 21 i |
ifrs-full |
CommitmentsMadeOnBehalfOfEntityRelatedPartyTransactions |
X duration |
Angajamente asumate în numele entității, tranzacții cu părți afiliate |
Cuantumul angajamentelor asumate în numele entității față de părțile afiliate de a acționa în cazul în care un anumit eveniment are sau nu are loc în viitor, inclusiv contracte cu titlu executoriu (recunoscute sau nerecunoscute). [Referințe: părți afiliate [member]] |
exemplu: IAS 24 21 i |
ifrs-full |
CommodityPriceRiskMember |
member |
Riscul de preț al mărfii [member] |
Acest membru reprezintă o componentă a altor riscuri de preț care constă în tipul de risc ca valoarea justă sau fluxurile viitoare de trezorerie ale unui instrument financiar să fluctueze din cauza modificărilor prețurilor mărfurilor. [Referințe: instrumente financiare, clasa [member]] |
exemplu: IFRS 7 IG32, exemplu: IFRS 7 40 a |
ifrs-full |
CommunicationAndNetworkEquipmentMember |
member |
Echipamente de comunicații și de rețea [member] |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în echipamente de comunicații și de rețea. [Referințe: imobilizări corporale] |
practică comună: IAS 16 37 |
ifrs-full |
CommunicationExpense |
X duration debit |
Cheltuieli de comunicații |
Cuantumul cheltuielilor care decurg din comunicații. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
CompensationFromThirdPartiesForItemsOfPropertyPlantAndEquipment |
X duration credit |
Compensațiile primite de la terți pentru elementele de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau abandonate |
Cuantumul compensațiilor primite de la terți pentru elementele de imobilizări corporale depreciate, pierdute sau abandonate care este inclus în profit sau pierdere. [Referințe: profit (pierdere); imobilizări corporale] |
prezentarea informațiilor: IAS 16 74 d |
ifrs-full |
ComponentsOfEquityAxis |
axis |
Componentele capitalurilor proprii [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 106 |
ifrs-full |
ComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTaxAbstract |
|
Componentele altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTaxAbstract |
|
Componentele altor elemente ale rezultatului global care vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossBeforeTaxAbstract |
|
Componentele altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, înainte de impozitare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ComponentsOfOtherComprehensiveIncomeThatWillNotBeReclassifiedToProfitOrLossNetOfTaxAbstract |
|
Componentele altor elemente ale rezultatului global care nu vor fi reclasificate la profit sau pierdere, după impozitare [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ComprehensiveIncome |
X duration credit |
Rezultatul global |
Cuantumul modificării capitalurilor proprii care rezultă din tranzacții și din alte evenimente, altele decât acele modificări care rezultă din tranzacțiile cu proprietarii în calitatea lor de proprietari. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 106 a, prezentarea informațiilor: IAS 1 81A c, prezentarea informațiilor: IFRS 1 32 a ii, prezentarea informațiilor: IFRS 1 24 b, prezentarea informațiilor: IFRS 12 B12 b ix, exemplu: IFRS 12 B10 b |
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeAbstract |
|
Rezultatul global [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeAttributableToAbstract |
|
Rezultatul global atribuibil [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeAttributableToNoncontrollingInterests |
X duration credit |
Rezultatul global atribuibil intereselor care nu controlează |
Cuantumul rezultatului global atribuibil intereselor care nu controlează. [Referințe: rezultatul global; interese care nu controlează] |
prezentarea informațiilor: IAS 1 106 a, prezentarea informațiilor: IAS 1 81B b i |
ifrs-full |
ComprehensiveIncomeAttributableToOwnersOfParent |
X duration credit |
Rezultatul global atribuibil proprietarilor societății-mamă |
Cuantumul rezultatului global atribuibil proprietarilor societății-mamă. [Referințe: rezultatul global] |
prezentarea informațiilor: IAS 1 106 a, prezentarea informațiilor: IAS 1 81B b ii |
ifrs-full |
ComputerEquipmentMember |
member |
Echipamente informatice [member] |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări corporale care constau în echipamente informatice. [Referințe: imobilizări corporale] |
practică comună: IAS 16 37 |
ifrs-full |
ComputerSoftware |
X instant debit |
Programe de calculator |
Cuantumul imobilizărilor necorporale care reprezintă programe de calculator. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
exemplu: IAS 38 119 c |
ifrs-full |
ComputerSoftwareMember |
member |
Programe de calculator [member] |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în programe de calculator. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
exemplu: IAS 38 119 c |
ifrs-full |
ConcentrationsOfRisk |
text |
Descrierea concentrărilor de risc |
Descrierea concentrărilor de risc care decurg din instrumentele financiare. [Referințe: instrumente financiare, clasa [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 34 c |
ifrs-full |
ConsensusPricingMember |
member |
Stabilirea prețului de consens [member] |
Acest membru reprezintă o tehnică de evaluare specifică corespunzătoare abordării bazate pe piață, care constă în analizarea datelor de intrare provenite din prețurile de consens de pe piață (de exemplu, cotații oferite, ajustări de comparabilitate). [Referințe: abordarea bazată pe piață [member]] |
exemplu: IFRS 13 IE63, exemplu: IFRS 13 B5 |
ifrs-full |
ConsiderationPaidReceived |
X duration credit |
Contravaloarea plătită (încasată) |
Cuantumul contravalorii plătite sau încasate pentru obținerea sau pierderea controlului asupra filialelor sau altor întreprinderi. [Referințe: filiale [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 7 40 a |
ifrs-full |
ConsolidatedAndSeparateFinancialStatementsAxis |
axis |
Situații financiare consolidate și individuale [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 27 4 |
ifrs-full |
ConsolidatedMember |
member |
Consolidat [member] |
Acest membru reprezintă situațiile financiare ale unui grup, în care activele, datoriile, capitalurile proprii, veniturile, cheltuielile și fluxurile de trezorerie ale societății-mamă și ale filialelor acesteia sunt prezentate ca situații financiare ale unei entități economice unice. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Situații financiare consolidate și individuale” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IAS 27 4 |
ifrs-full |
ConsolidatedStructuredEntitiesAxis |
axis |
Entități structurate consolidate [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 Natura riscurilor asociate intereselor unei entități în entitățile structurate consolidate |
ifrs-full |
ConsolidatedStructuredEntitiesMember |
member |
Entități structurate consolidate [member] |
Acest membru reprezintă entitățile structurate consolidate. O entitate structurată este o entitate organizată astfel încât drepturile de vot sau altele similare nu reprezintă factorul dominant în deciderea controlului asupra entității, precum cazurile în care orice drepturi de vot sunt aferente numai sarcinilor administrative, iar activitățile relevante sunt coordonate prin angajamente contractuale. [Referințe: consolidat [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 Natura riscurilor asociate intereselor unei entități în entitățile structurate consolidate |
ifrs-full |
ConstantPrepaymentRateSignificantUnobservableInputsAssets |
X.XX duration |
Rata de plată anticipată constantă, date de intrare semnificative neobservabile, active |
Rata de plată anticipată constantă utilizată ca dată de intrare neobservabilă semnificativă de nivel 3 pentru active. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
exemplu: IFRS 13 IE63, exemplu: IFRS 13 93 d |
ifrs-full |
ConstantPrepaymentRateSignificantUnobservableInputsEntitysOwnEquityInstruments |
X.XX duration |
Rata de plată anticipată constantă, date de intrare neobservabile semnificative, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității |
Rata de plată anticipată constantă utilizată ca dată de intrare neobservabilă semnificativă de nivel 3 pentru propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității. [Referințe: propriile instrumente de capitaluri proprii ale entității [member]; nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
exemplu: IFRS 13 IE63, exemplu: IFRS 13 93 d |
ifrs-full |
ConstantPrepaymentRateSignificantUnobservableInputsLiabilities |
X.XX duration |
Rata de plată anticipată constantă, date de intrare semnificative neobservabile, datorii |
Rata de plată anticipată constantă utilizată ca dată de intrare neobservabilă semnificativă de nivel 3 pentru datorii. [Referințe: nivelul 3 în ierarhia valorii juste [member]] |
exemplu: IFRS 13 IE63, exemplu: IFRS 13 93 d |
ifrs-full |
ConstructionInProgress |
X instant debit |
Construcție în curs |
Cuantumul cheltuielilor capitalizate în cursul construcției de active imobilizate care nu sunt încă disponibile pentru utilizare. [Referințe: active imobilizate] |
practică comună: IAS 16 37 |
ifrs-full |
ConstructionInProgressMember |
member |
Construcție în curs [member] |
Acest membru reprezintă cheltuielile capitalizate în cursul construcției de imobilizări corporale care nu sunt încă disponibile pentru utilizare (adică nu se află încă în amplasamentul și starea necesare pentru a putea funcționa conform dorinței conducerii). [Referințe: imobilizări corporale] |
practică comună: IAS 16 37 |
ifrs-full |
ConsumableBiologicalAssetsMember |
member |
Active biologice consumabile [member] |
Acest membru reprezintă activele biologice consumabile. Activele biologice consumabile sunt cele care urmează a fi recoltate ca produse agricole sau vândute ca active biologice. [Referințe: active biologice] |
exemplu: IAS 41 43 |
ifrs-full |
ConsumerLoans |
X instant debit |
Împrumuturi acordate consumatorilor |
Cuantumul împrumuturilor acordate consumatorilor de către entitate. [Referințe: împrumuturi acordate consumatorilor [member]] |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
ConsumerLoansMember |
member |
Împrumuturi acordate consumatorilor [member] |
Acest membru reprezintă împrumuturile acordate persoanelor fizice pentru uz personal. |
exemplu: IFRS 7 IG40B, exemplu: IFRS 7 IG20C - Intrarea în vigoare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 6 |
ifrs-full |
ContingentConsiderationArrangementsAndIndemnificationAssetsRecognisedAsOfAcquisitionDate |
X instant debit |
Angajamente privind contravaloarea contingentă și active de compensație recunoscute la data achiziției |
Cuantumul recunoscut la data achiziției pentru angajamentele privind contravaloarea contingentă asumate și pentru activele de compensație dobândite într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B64 g i |
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesIncurredByVenturerInRelationToInterestsInJointVentures |
X instant credit |
Datorii contingente suportate în raport cu interesele deținute în asocieri în participație |
Cuantumul datoriilor contingente suportate în raport cu interesele deținute în asocieri în participație. [Referințe: datorii contingente [member]; asocieri în participație [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 23 b |
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesIncurredInRelationToInterestsInAssociates |
X instant credit |
Datorii contingente suportate în raport cu interesele deținute în entități asociate |
Cuantumul datoriilor contingente suportate în raport cu interesele deținute de entitate în entități asociate. [Referințe: entități asociate [member]; datorii contingente [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 23 b |
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesMember |
member |
Datorii contingente [member] |
Acest membru reprezintă obligațiile potențiale apărute ca urmare a unor evenimente anterioare și a căror existență va fi confirmată doar de apariția sau neapariția unuia sau mai multor evenimente viitoare incerte, care nu sunt în totalitate controlate de entitate, sau obligațiile curente apărute ca urmare a unor evenimente trecute, dar care nu sunt recunoscute deoarece (a) este probabil ca pentru decontarea obligațiilor să fie necesară o ieșire de resurse încorporând beneficii economice sau (b) valoarea obligațiilor nu poate fi evaluată suficient de fiabil. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Clase de datorii contingente” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IAS 37 88, prezentarea informațiilor: IFRS 3 B67 c |
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesOfJointVentureMember |
member |
Datorii contingente legate de asocieri în participație [member] |
Acest membru reprezintă datoriile contingente care au legătură cu asocierile în participație. [Referințe: datorii contingente [member]; asocieri în participație [member]] |
exemplu: IAS 37 88 |
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesRecognisedAsOfAcquisitionDate |
X instant credit |
Datorii contingente recunoscute la data achiziției |
Cuantumul datoriilor contingente recunoscute la data achiziției într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii contingente [member]; combinări de întreprinderi [member]] |
exemplu: IFRS 3 B64 i, exemplu: IFRS 3 IE72 |
ifrs-full |
ContingentLiabilitiesRecognisedInBusinessCombination |
X instant credit |
Datorii contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi |
Cuantumul datoriilor contingente recunoscute într-o combinare de întreprinderi. [Referințe: datorii contingente [member]; combinări de întreprinderi [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 3 B67 c |
ifrs-full |
ContingentLiabilityArisingFromPostemploymentBenefitObligationsMember |
member |
Datorii contingente generate de obligațiile privind beneficiile postangajare [member] |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă generată de obligațiile privind beneficiile postangajare. Beneficiile postangajare sunt beneficiile angajaților (altele decât compensațiile pentru încetarea contractului de muncă și beneficiile pe termen scurt ale angajaților) care sunt plătibile după terminarea contractului de muncă. [Referințe: datorii contingente [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 19 152 |
ifrs-full |
ContingentLiabilityForDecommissioningRestorationAndRehabilitationCostsMember |
member |
Datorie contingentă pentru costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare [member] |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă legată de costurile de dezafectare, de reconstituire și de reabilitare. [Referințe: datorii contingente [member]] |
exemplu: IAS 37 88 |
ifrs-full |
ContingentLiabilityForGuaranteesMember |
member |
Datorie contingentă pentru garanții [member] |
Acest membru reprezintă o datorie contingentă pentru garanții. [Referințe: datorii contingente [member]; garanții [member]] |
practică comună: IAS 37 88 |
ifrs-full |
ContingentRentsRecognisedAsExpense |
X duration debit |
Chirii contingente recunoscute drept cheltuieli |
Partea plăților de leasing recunoscută drept cheltuială care nu are o valoare determinată, dar este stabilită în funcție de valoarea viitoare a unui factor care se modifică altfel decât odată cu trecerea timpului (de exemplu un procent din vânzările viitoare, gradul de utilizare viitoare, indici viitori de preț, ratele viitoare ale dobânzilor practicate pe piață). |
prezentarea informațiilor: IAS 17 35 c - Data de expirare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IAS 17 31 c - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
ContingentRentsRecognisedAsExpenseClassifiedAsFinanceLease |
X duration debit |
Chirii contingente recunoscute drept cheltuieli, clasificate drept leasing financiar |
Cuantumul chiriilor contingente recunoscute drept cheltuieli pentru contractele de leasing financiar. [Referințe: chirii contingente recunoscute drept cheltuieli] |
prezentarea informațiilor: IAS 17 31 c - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
ContingentRentsRecognisedAsExpenseClassifiedAsOperatingLease |
X duration debit |
Chirii contingente recunoscute drept cheltuieli, clasificate drept leasing operațional |
Cuantumul chiriilor contingente recunoscute drept cheltuieli pentru contractele de leasing operațional. [Referințe: chirii contingente recunoscute drept cheltuieli] |
prezentarea informațiilor: IAS 17 35 c - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
ContingentRentsRecognisedAsIncome |
X duration credit |
Chirii contingente recunoscute drept venituri |
Partea plăților de leasing recunoscută drept venit care nu are o valoare determinată, dar este stabilită în funcție de valoarea viitoare a unui factor care se modifică altfel decât odată cu trecerea timpului (de exemplu un procent din vânzările viitoare, gradul de utilizare viitoare, indici viitori de preț, ratele viitoare ale dobânzilor practicate pe piață). |
prezentarea informațiilor: IAS 17 47 e - Data de expirare 1.1.2019, prezentarea informațiilor: IAS 17 56 b - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
ContingentRentsRecognisedAsIncomeAbstract |
|
Chirii contingente recunoscute drept venituri [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ContingentRentsRecognisedAsIncomeClassifiedAsFinanceLease |
X duration credit |
Chirii contingente recunoscute drept venituri, clasificate drept leasing financiar |
Cuantumul chiriilor contingente recunoscute drept venituri pentru contractele de leasing financiar. [Referințe: chirii contingente recunoscute drept venituri] |
prezentarea informațiilor: IAS 17 47 e - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
ContingentRentsRecognisedAsIncomeClassifiedAsOperatingLease |
X duration credit |
Chirii contingente recunoscute drept venituri, clasificate drept leasing operațional |
Cuantumul chiriilor contingente recunoscute drept venituri pentru contractele de leasing operațional. [Referințe: chirii contingente recunoscute drept venituri] |
prezentarea informațiilor: IAS 17 56 b - Data de expirare 1.1.2019 |
ifrs-full |
ContinuingAndDiscontinuedOperationsAxis |
axis |
Activități continue și întrerupte [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 Prezentare și descriere |
ifrs-full |
ContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsByTypeOfInstrumentAxis |
axis |
Implicarea continuă în activele financiare derecunoscute în funcție de tipul de instrument [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
exemplu: IFRS 7 B33 |
ifrs-full |
ContinuingInvolvementInDerecognisedFinancialAssetsByTypeOfTransferAxis |
axis |
Implicarea continuă în activele financiare derecunoscute în funcție de tipul de transfer [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
exemplu: IFRS 7 B33 |
ifrs-full |
ContinuingOperationsMember |
member |
Activități continue [member] |
Acest membru reprezintă componentele entității care nu sunt activități întrerupte. O componentă a unei entități constă în operațiuni și fluxuri de trezorerie care pot fi în mod clar diferențiate, din punct de vedere operațional și din considerente de raportare financiară, de restul entității. [Referințe: activități întrerupte [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 5 Prezentare și descriere |
ifrs-full |
ContractAssets |
X instant debit |
Active aferente contractului |
Cuantumul aferent dreptului unei entități la o contraprestație în schimbul bunurilor sau serviciilor transferate de entitate unui client, atunci când dreptul respectiv este condiționat de altceva decât de trecerea timpului (de exemplu, de executarea viitoare a obligațiilor de către entitate). |
prezentarea informațiilor: IFRS 15 105 - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 15 116 a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ContractAssetsAbstract |
|
Active aferente contractului [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ContractAssetsMember |
member |
Active aferente contractului [member] |
Acest membru reprezintă activele aferente contractului. [Referințe: active aferente contractului] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 35H b iii - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35M b iii - Intrarea în vigoare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 35N - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ContractDurationAxis |
axis |
Durata contractului [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
exemplu: IFRS 15 B89 e - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ContractDurationMember |
member |
Durata contractului [member] |
Acest membru reprezintă toate duratele contractelor cu clienții. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Durata contractului” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
exemplu: IFRS 15 B89 e - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ContractLiabilities |
X instant credit |
Datorii aferente contractului |
Cuantumul aferent obligației unei entități de a transfera unui client bunurile sau serviciile pentru care entitatea a primit o contraprestație de la client (sau pentru care această sumă este scadentă). |
prezentarea informațiilor: IFRS 15 105 - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 15 116 a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
ContractLiabilitiesAbstract |
|
Datorii aferente contractului [abstract] |
|
|
ifrs-full |
ContractualAmountsToBeExchangedInDerivativeFinancialInstrumentForWhichGrossCashFlowsAreExchanged |
X instant credit |
Sume contractuale care urmează a fi schimbate într-un instrument financiar derivat pentru care se fac schimburi de fluxuri brute de trezorerie |
Cuantumul fluxurilor de trezorerie contractuale neactualizate în raport cu sumele contractuale care urmează a fi schimbate într-un instrument financiar derivat pentru care se fac schimburi de fluxuri brute de trezorerie. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
exemplu: IFRS 7 B11D d |
ifrs-full |
ContractualCapitalCommitments |
X instant credit |
Angajamente de capital contractuale |
Cuantumul angajamentelor de capital pentru care entitatea a încheiat un contract. [Referințe: angajamente de capital] |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
ContractualCommitmentsForAcquisitionOfIntangibleAssets |
X instant credit |
Angajamente contractuale pentru achiziția de imobilizări necorporale |
Valoarea angajamentelor contractuale pentru achiziția imobilizărilor necorporale. |
prezentarea informațiilor: IAS 38 122 e |
ifrs-full |
ContractualCommitmentsForAcquisitionOfPropertyPlantAndEquipment |
X instant credit |
Angajamente contractuale pentru achiziția de imobilizări corporale |
Valoarea angajamentelor contractuale pentru achiziția imobilizărilor corporale. [Referințe: imobilizări corporale] |
prezentarea informațiilor: IAS 16 74 c |
ifrs-full |
ContributionsToPlanByEmployerNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
X duration debit |
Contribuții la plan din partea angajatorului, datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor angajatorului la un plan de beneficii determinate. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; planuri de beneficii determinate [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 19 141 f |
ifrs-full |
ContributionsToPlanByPlanParticipantsNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
X duration debit |
Contribuții la plan din partea participanților la plan, datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor participanților la un plan de beneficii determinate. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; planuri de beneficii determinate [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 19 141 f |
ifrs-full |
ContributionsToPlanNetDefinedBenefitLiabilityAsset |
X duration debit |
Contribuții la plan, datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat |
Reducerea (creșterea) datoriei nete (activului net) privind beneficiul determinat ca urmare a contribuțiilor la un plan de beneficii determinate. [Referințe: datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat; planuri de beneficii determinate [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 19 141 f |
ifrs-full |
ContributionsToPlanNetDefinedBenefitLiabilityAssetAbstract |
|
Contribuții la plan, datoria netă (activul net) privind beneficiul determinat [abstract] |
|
|
ifrs-full |
CopyrightsPatentsAndOtherIndustrialPropertyRightsServiceAndOperatingRights |
X instant debit |
Drepturi de autor, brevete și alte drepturi de proprietate industrială, drepturi de întreținere și de exploatare |
Cuantumul imobilizărilor necorporale care reprezintă drepturi de autor, brevete și alte drepturi de proprietate industrială, drepturi de întreținere și de exploatare. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
exemplu: IAS 38 119 e |
ifrs-full |
CopyrightsPatentsAndOtherIndustrialPropertyRightsServiceAndOperatingRightsMember |
member |
Drepturi de autor, brevete și alte drepturi de proprietate industrială, drepturi de întreținere și de exploatare [member] |
Acest membru reprezintă o clasă de imobilizări necorporale care constau în drepturi de autor, brevete și alte drepturi de proprietate industrială, drepturi de întreținere și de exploatare. [Referințe: imobilizări necorporale, altele decât fondul comercial] |
exemplu: IAS 38 119 e |
ifrs-full |
CorporateDebtInstrumentsHeld |
X instant debit |
Instrumente de datorie corporative deținute |
Cuantumul instrumentelor de natura datoriei deținute de entitate care au fost emise de o societate comercială. [Referințe: instrumente de datorie deținute] |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
CorporateLoans |
X instant debit |
Împrumuturi acordate societăților comerciale |
Cuantumul împrumuturilor acordate societăților comerciale de către entitate. [Referințe: împrumuturi acordate societăților comerciale [member]] |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
CorporateLoansMember |
member |
Împrumuturi acordate societăților comerciale [member] |
Acest membru reprezintă împrumuturile acordate societăților comerciale. |
practică comună: IAS 1 112 c, exemplu: IFRS 7 IG20C - Intrarea în vigoare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 6 |
ifrs-full |
CostApproachMember |
member |
Modelul costului [member] |
Acest membru reprezintă o tehnică de evaluare care reflectă valoarea care ar fi necesară în acel moment pentru a înlocui capacitatea de serviciu a activului (denumită deseori „costul curent de înlocuire”). |
exemplu: IFRS 13 62 |
ifrs-full |
CostOfInventoriesRecognisedAsExpenseDuringPeriod |
X duration debit |
Costul stocurilor recunoscut drept cheltuială în cursul perioadei |
Valoarea stocurilor recunoscută drept cheltuială în cursul perioadei. [Referințe: stocuri] |
prezentarea informațiilor: IAS 2 36 d |
ifrs-full |
CostOfMerchandiseSold |
X duration debit |
Costul mărfurilor vândute |
Cuantumul mărfurilor care au fost vândute în cursul perioadei și recunoscute drept cheltuieli. |
practică comună: IAS 1 85 |
ifrs-full |
CostOfPurchasedEnergySold |
X duration debit |
Costul energiei achiziționate care a fost vândută |
Cuantumul energiei achiziționate care a fost vândută în cursul perioadei și recunoscută drept cheltuială. |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
CostOfSales |
X duration debit |
Costul vânzărilor |
Cuantumul costurilor legate de cheltuielile atribuite direct sau indirect produselor sau serviciilor vândute, care pot include următoarele elemente, fără a se limita la acestea: costurile incluse anterior în evaluarea stocurilor care acum au fost vândute, regia de producție nealocată și valorile neobișnuite ale costurilor de producție a stocurilor. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 99, prezentarea informațiilor: IAS 1 103 |
ifrs-full |
CostOfSalesFoodAndBeverage |
X duration debit |
Costul vânzărilor, alimente și băuturi |
Cuantumul costului vânzărilor atribuit alimentelor și băuturilor. [Referințe: costul vânzărilor] |
practică comună: IAS 1 85 |
ifrs-full |
CostOfSalesHotelOperations |
X duration debit |
Costul vânzărilor, activități hoteliere |
Cuantumul costului vânzărilor atribuit activităților hoteliere. [Referințe: costul vânzărilor] |
practică comună: IAS 1 85 |
ifrs-full |
CostOfSalesRoomOccupancyServices |
X duration debit |
Costul vânzărilor, servicii de cazare |
Cuantumul costului vânzărilor atribuit serviciilor de cazare. [Referințe: costul vânzărilor] |
practică comună: IAS 1 85 |
ifrs-full |
CostsIncurredAndRecognisedProfitsLessRecognisedLosses |
X instant |
Costuri suportate și profituri recunoscute (minus pierderile recunoscute) |
Valoarea cumulată, la zi, a costurilor suportate și a profiturilor recunoscute, minus pierderile recunoscute, pentru contractele de construcții în curs. |
prezentarea informațiilor: IFRIC 15 21 a - Data de expirare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IAS 11 40 a - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CostsToObtainContractsWithCustomersMember |
member |
Costuri de obținere a contractelor cu clienții [member] |
Acest membru reprezintă o categorie de active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții care constau în costurile de obținere a contractelor cu clienții. [Referințe: active recunoscute din costurile de obținere sau îndeplinire a contractelor cu clienții] |
exemplu: IFRS 15 128 a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CounterpartiesAxis |
axis |
Contrapărți [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 B52 |
ifrs-full |
CounterpartiesMember |
member |
Contrapărți [member] |
Acest membru reprezintă alte părți la tranzacție decât entitatea. Acesta reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Contrapărți” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 B52 |
ifrs-full |
CountryOfDomicileMember |
member |
Țara de domiciliu [member] |
Acest membru reprezintă țara în care entitatea este înregistrată și în care își are adresa legală sau sediul social. |
prezentarea informațiilor: IFRS 8 33 b, prezentarea informațiilor: IFRS 8 33 a |
ifrs-full |
CountryOfIncorporation |
text |
Țara de înregistrare |
Țara în care este înregistrată entitatea. |
prezentarea informațiilor: IAS 1 138 a |
ifrs-full |
CountryOfIncorporationOfEntityWhoseConsolidatedFinancialStatementsHaveBeenProducedForPublicUse |
text |
Țara de înregistrare a entității ale cărei situații financiare consolidate au fost întocmite pentru uz public |
Țara în care a fost înregistrată societatea-mamă finală sau intermediară a entității ale cărei situații financiare consolidate conforme cu IFRS-urile au fost întocmite pentru uz public. [Referințe: consolidat [member]; IFRS [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 27 16 a |
ifrs-full |
CountryOfIncorporationOfJointOperation |
text |
Țara de înregistrare a activității comune |
Țara în care este înregistrată o activitate comună a entității. [Referințe: activități comune [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 12 21 a iii |
ifrs-full |
CountryOfIncorporationOfJointVenture |
text |
Țara de înregistrare a asocierii în participație |
Țara în care este înregistrată o asociere în participație a entității. [Referințe: asocieri în participație [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 27 16 b ii, prezentarea informațiilor: IAS 27 17 b ii, prezentarea informațiilor: IFRS 12 21 a iii |
ifrs-full |
CountryOfIncorporationOrResidenceOfAssociate |
text |
Țara de înregistrare a entității asociate |
Țara în care este înregistrată o entitate asociată a entității. [Referințe: entități asociate [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 27 16 b ii, prezentarea informațiilor: IAS 27 17 b ii, prezentarea informațiilor: IFRS 12 21 a iii |
ifrs-full |
CountryOfIncorporationOrResidenceOfSubsidiary |
text |
Țara de înregistrare a filialei |
Țara în care este înregistrată o filială a entității. [Referințe: filiale [member]] |
prezentarea informațiilor: IAS 27 16 b ii, prezentarea informațiilor: IAS 27 17 b ii, prezentarea informațiilor: IFRS 12 12 b, prezentarea informațiilor: IFRS 12 19B b |
ifrs-full |
CreationDateAxis |
axis |
Data creării [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IAS 8 28 f i, prezentarea informațiilor: IAS 8 29 c i, prezentarea informațiilor: IAS 8 49 b i |
ifrs-full |
CreditDerivativeFairValue |
X instant debit |
Instrument derivat de credit, valoarea justă |
Valoarea justă a unui instrument derivat de credit. [Referințe: la valoarea justă [member]; instrumente derivate [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 24G a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CreditDerivativeNominalAmount |
X instant |
Instrument derivat de credit, valoarea nominală |
Valoarea nominală a unui instrument derivat de credit. [Referințe: instrumente derivate [member]] |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 24G a - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CreditExposure |
X instant |
Expunere la riscul de credit |
Cuantumul expunerii la pierderile care rezultă din riscul de credit. [Referințe: risc de credit [member]] |
exemplu: IFRS 7 IG24 a - Data de expirare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 IG25 b - Data de expirare 1.1.2018, exemplu: IFRS 7 36 c - Data de expirare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CreditImpairmentOfFinancialInstrumentsAxis |
axis |
Deprecierea instrumentelor financiare [axis] |
Axa unui tabel definește relația dintre membrii sau categoriile domeniului din tabel și elementele-rând sau conceptele care completează tabelul. |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 35H - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35M - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CreditImpairmentOfFinancialInstrumentsMember |
member |
Deprecierea instrumentelor financiare [member] |
Acest membru reprezintă toate stările de depreciere a instrumentelor financiare ca urmare a riscului de credit. Un instrument financiar este depreciat ca urmare a riscului de credit atunci când au avut loc unul sau mai multe evenimente care au un impact negativ asupra fluxurilor de trezorerie viitoare estimate ale activului financiar respectiv. Acest membru reprezintă, de asemenea, valoarea standard a axei „Deprecierea instrumentelor financiare” în cazul în care nu este utilizat niciun alt membru. |
prezentarea informațiilor: IFRS 7 35H - Intrarea în vigoare 1.1.2018, prezentarea informațiilor: IFRS 7 35M - Intrarea în vigoare 1.1.2018 |
ifrs-full |
CreditrelatedFeeAndCommissionIncome |
X duration credit |
Venituri din onorarii și comisioane legate de credite |
Cuantumul veniturilor recunoscute provenite din onorarii și comisioane legate de credite. [Referințe: venituri din onorarii și comisioane] |
practică comună: IAS 1 112 c |
ifrs-full |
CreditRiskMember |
member |
Risc de credit [member] |
Acest membru reprezintă riscul ca una dintre părțile implicate într-un instrument financiar să genereze o pierdere financiară pentru cealaltă parte prin neîndeplinirea unei obligații. [Referințe: instrumente financiare, clasa [member]] |
exemplu: IFRS 7 32 |
ifrs-full |
CumulativeChangeInFairValueRecognisedInProfitOrLossOnSalesOfInvestmentPropertyBetweenPoolsOfAssetsMeasuredUsingDifferentModels |
X duration credit |
Modificarea cumulată a valorii juste recunoscută în profit sau pierdere pentru vânzările de investiții imobiliare dintr-un grup într-un alt grup de active, evaluate utilizând modele diferite |
Modificarea cumulată a valorii juste recunoscută în profit sau pierdere pentru vânzările de investiții imobiliare dintr-un grup de active în care este utilizat modelul bazat pe cost într-un grup în care este utilizat modelul bazat pe valoarea justă. [Referințe: modelul valorii juste [member]; investiții imobiliare] |