14.3.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 72/6


REGULAMENTUL (UE) 2019/402 AL COMISIEI

din 13 martie 2019

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1126/2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, în ceea ce privește Standardul Internațional de Contabilitate 19

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (1), în special articolul 3 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Prin Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 al Comisiei (2) s-au adoptat anumite standarde internaționale și interpretări existente la 15 octombrie 2008.

(2)

La 7 februarie 2018, Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) a publicat Modificarea, reducerea sau decontarea planului (Amendamente la IAS 19), în cadrul procesului său periodic de îmbunătățire, care vizează simplificarea și clarificarea standardelor. Obiectivul amendamentelor este de a clarifica faptul că, după o modificare, reducere sau decontare a planului de beneficii determinate, o entitate ar trebui să aplice ipotezele actualizate rezultate din reevaluarea datoriei nete (activului net) privind beneficiile determinate pentru restul perioadei de raportare.

(3)

În urma consultării Grupului Consultativ European pentru Raportare Financiară, Comisia concluzionează că amendamentele la standardul internațional de contabilitate (IAS) 19 Beneficiile angajaților îndeplinesc criteriile pentru adoptare prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002.

(4)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 ar trebui modificat în consecință.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de reglementare contabilă,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

În anexa la Regulamentul (CE) nr. 1126/2008, standardul internațional de contabilitate IAS 19 Beneficiile angajaților se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Fiecare societate aplică modificările menționate la articolul 1 cel târziu de la data începerii primului său exercițiu financiar care debutează la 1 ianuarie 2019 sau ulterior acestei date.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 13 martie 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 243, 11.9.2002, p. 1.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1126/2008 al Comisiei din 3 noiembrie 2008 de adoptare a anumitor standarde internaționale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 320, 29.11.2008, p. 1).


ANEXĂ

Modificarea, reducerea sau decontarea planului

(amendamente la IAS 19)

Amendamente la IAS 19 Beneficiile angajaților

Se adaugă punctele 101A, 122A, 123A și 179 și se modifică punctele 57, 99, 120, 123, 125, 126 și 156. Se adaugă un titlu înainte de punctul 122A.

BENEFICII POSTANGAJARE: PLANURI DE BENEFICII DETERMINATE

Recunoaștere și evaluare

57.

Contabilizarea de către o entitate a planurilor de beneficii determinate implică următorii pași:

(c)

determinarea sumelor ce vor fi recunoscute în profit sau pierdere:

(i)

costul serviciului curent (a se vedea punctele 70-74 și punctul 122A);

Costul serviciilor trecute și câștiguri și pierderi din decontare

99.

Atunci când determină costul serviciilor trecute, sau un câștig sau o pierdere din decontare, o entitate trebuie să reevalueze datoria (activul) net(ă) privind beneficiul determinat folosind valoarea justă curentă a activelor planului și ipotezele actuariale curente (inclusiv ratele curente ale dobânzii pe piață și alte prețuri curente pe piață), care să reflecte:

(a)

beneficiile oferite în cadrul planului și activele planului înainte de modificarea, reducerea sau decontarea acestuia; și

(b)

beneficiile oferite în cadrul planului și activele planului după modificarea, reducerea sau decontarea acestuia.

101A

Atunci când are loc o modificare, o reducere sau o decontare a planului, o entitate trebuie să recunoască și să evalueze orice cost al serviciilor trecute sau câștigul sau pierderea din decontare, în conformitate cu punctele 99-101 și punctele 102-112. În acest fel, entitatea nu trebuie să ia în considerare efectul plafonului activului. O entitate trebuie să determine apoi efectul plafonului activului după modificarea, reducerea sau decontarea planului și trebuie să recunoască orice modificare în acest sens în conformitate cu punctul 57 litera (d).

Componente ale costului beneficiilor determinate

120.

O entitate trebuie să recunoască componentele costului beneficiilor determinate, cu excepția cazului în care un alt IFRS impune sau permite includerea lor în costul unui activ, după cum urmează:

(a)

costul serviciului (a se vedea punctele 66–112 și punctul 122A) în profit sau pierdere;

Costul serviciului curent

122A

O entitate trebuie să determine costul serviciului curent folosind ipoteze actuariale determinate la începutul perioadei anuale de raportare. Cu toate acestea, în cazul în care o entitate reevaluează datoria (activul) net(ă) privind beneficiul determinat în conformitate cu punctul 99, aceasta trebuie să determine costul serviciului curent pentru restul perioadei anuale de raportare după modificarea, reducerea sau decontarea planului folosind ipotezele actuariale utilizate pentru a reevalua datoria (activul) net(ă) privind beneficiul determinat în conformitate cu punctul 99 litera (b).

Dobânda netă aferentă datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat

123.

O entitate trebuie să determine dobânda netă aferentă datoriei (activului) net(e) prin înmulțirea datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat cu rata de actualizare prevăzută la punctul 83.

123A

Pentru a determina dobânda netă în conformitate cu punctul 123, o entitate trebuie să utilizeze datoria (activul) net(ă) privind beneficiul determinat și rata de actualizare determinată la începutul perioadei anuale de raportare. Cu toate acestea, în cazul în care o entitate reevaluează datoria (activul) net(ă) privind beneficiul determinat în conformitate cu punctul 99, entitatea trebuie să determine dobânda netă pentru restul perioadei anuale de raportare după modificarea, reducerea sau decontarea planului, utilizând:

(a)

datoria (activul) net(ă) privind beneficiul determinat, calculat(ă) în conformitate cu punctul 99 litera (b); și

(b)

rata de actualizare utilizată pentru reevaluarea datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat în conformitate cu punctul 99 litera (b).

Atunci când aplică dispozițiile de la punctul 123A, entitatea trebuie să ia în considerare, de asemenea, orice modificare, în cursul perioadei, a datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat care rezultă din plata contribuțiilor sau a beneficiilor.

125.

Veniturile din dobânzi generate de activele planului reprezintă o componentă a rentabilității activelor planului și se determină prin înmulțirea valorii juste a activelor planului cu rata de actualizare prevăzută la punctul 123A. O entitate trebuie să determine valoarea justă a activelor planului la începutul perioadei anuale de raportare. Cu toate acestea, în cazul în care o entitate reevaluează datoria (activul) net(ă) privind beneficiul determinat în conformitate cu punctul 99, entitatea trebuie să determine venitul din dobânzi pentru restul perioadei anuale de raportare după modificarea, reducerea sau decontarea planului folosind activele planului utilizate pentru a reevalua datoria (activul) net(ă) privind beneficiul determinat în conformitate cu punctul 99 litera (b). Atunci când aplică dispozițiile de la punctul 125, entitatea trebuie să ia în considerare, de asemenea, orice modificări ale activelor planului deținute în timpul perioadei care rezultă din plata contribuțiilor sau a beneficiilor. Diferența dintre veniturile din dobânzi generate de activele planului și rentabilitatea activelor planului este inclusă în reevaluarea datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat.

126.

Dobânda aferentă efectului plafonului activului face parte din modificarea totală a efectului plafonului activelor și se determină prin înmulțirea efectului plafonului activului cu rata de actualizare prevăzută la punctul 123A. O entitate trebuie să determine efectul plafonului activului la începutul perioadei anuale de raportare. Cu toate acestea, în cazul în care o entitate reevaluează datoria (activul) net(ă) privind beneficiul determinat în conformitate cu punctul 99, entitatea trebuie să determine dobânzile aferente efectului plafonului activului pentru restul perioadei anuale de raportare după modificarea, reducerea sau decontarea planului ținând cont de orice modificare a efectului plafonului activului determinat în conformitate cu punctul 101A. Diferența dintre dobânda aferentă efectului plafonului activului și modificarea totală a efectului plafonul activului este inclusă în reevaluarea datoriei (activului) net(e) privind beneficiul determinat.

ALTE BENEFICII PE TERMEN LUNG ALE ANGAJAȚILOR

Recunoaștere și evaluare

156.

Pentru alte beneficii pe termen lung ale angajaților, o entitate trebuie să recunoască totalul net al următoarelor valori în profit sau pierdere, cu excepția cazului în care un alt IFRS impune sau permite includerea lor în costul unui activ:

(a)

costul serviciului (a se vedea punctele 66-112 și punctul 122A);

DISPOZIȚII TRANZITORII ȘI DATA INTRĂRII ÎN VIGOARE

179.

Modificarea, reducerea sau decontarea planului (amendamente la IAS 19), publicat în februarie 2018, a adăugat punctele 101A, 122A și 123A și a modificat punctele 57, 99, 120, 123, 125, 126 și 156. O entitate trebuie să aplice aceste amendamente modificărilor, reducerilor sau decontărilor planurilor care au loc la sau după începutul primei perioade anuale de raportare care începe la 1 ianuarie 2019 sau ulterior acestei date. Se permite aplicarea anterior acestei date. Dacă o entitate aplică respectivele modificări mai devreme, are obligația de a prezenta acest lucru.