14.2.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 43/1


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2019/254 AL COMISIEI

din 9 noiembrie 2018

privind adaptarea anexei III la Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE (1), în special articolul 49 alineatul (6),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 prevede posibilitatea de a adapta hărțile indicative privind rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) care a fost extinsă pentru a include anumite țări învecinate, pe baza unor acorduri la nivel înalt privind rețelele de infrastructură de transport încheiate între Uniune și țările învecinate în cauză.

(2)

Acorduri la nivel înalt referitoare la adaptarea extinderii indicative a hărților privind rețeaua globală TEN-T și la identificarea conexiunilor din cadrul rețelei centrale pe hărțile privind rețeaua globală au fost semnate între Uniune și țările din cadrul Parteneriatului estic (Republica Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Republica Moldova și Ucraina) la 24 noiembrie 2017. Acordul la nivel înalt între Uniune și Georgia a fost semnat la 18 iulie 2018. Acordurile vizează atât rețelele feroviare și rutiere, cât și porturile și aeroporturile. Adaptarea hărților indicative ale rețelei globale și, în special, identificarea rețelei centrale indicative ar trebui să-i permită Uniunii să-și orienteze mai bine acțiunile de cooperare cu țările din cadrul Parteneriatului estic în cauză.

(3)

Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa III la Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 9 noiembrie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 348, 20.12.2013, p. 1.


ANEXĂ

Anexa III se modifică după cum urmează:

1.

La secțiunea 15 (Republica Armenia, Azerbaidjan, Georgia) se adaugă următoarele hărți (15.3 și 15.4 privind Republica Armenia):

Image 1

Image 2

2.

La secțiunea 15 (Republica Armenia, Azerbaidjan, Georgia) se adaugă următoarele hărți (15.5 și 15.6 privind Azerbaidjan):

Image 3

Image 4

3.

La secțiunea 15 (Republica Armenia, Azerbaidjan, Georgia) se adaugă următoarele hărți (15.7 și 15.8 privind Georgia):

Image 5

Image 6

4.

La secțiunea 16 (Belarus, Republica Moldova, Ucraina) se adaugă următoarele hărți (16.3 și 16.4 privind Belarus):

Image 7

Image 8

5.

La secțiunea 16 (Belarus, Republica Moldova, Ucraina) se adaugă următoarele hărți (16.5 și 16.6 privind Republica Moldova):

Image 9

Image 10

6.

La secțiunea 16 (Belarus, Republica Moldova, Ucraina) se adaugă următoarele hărți (16.7 și 16.8 privind Ucraina):

Image 11

Image 12