15.10.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 262/58


DECIZIA (PESC) 2019/1720 A CONSILIULUI

din 14 octombrie 2019

privind măsuri restrictive având în vedere situația din Nicaragua

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 21 ianuarie 2019, Consiliul a adoptat concluzii în care a condamnat ferm reprimarea presei și a societății civile, precum și utilizarea legilor împotriva terorismului pentru reprimarea opiniilor divergente în Nicaragua. Consiliul a subliniat că, începând cu luna aprilie 2018, demonstrațiile au fost reprimate cu brutalitate de către forțele de securitate și grupuri armate proguvernamentale, ceea ce a condus la câteva sute de morți și răniți și la arestarea a sute de cetățeni, procedurile de detenție și cele judiciare fiind marcate de nereguli pe scară largă și de decizii arbitrare. Acesta a reamintit necesitatea de a asigura tragerea la răspundere pentru toate infracțiunile comise începând cu aprilie 2018, indiferent de autorii acestora. Consiliul a îndemnat Guvernul din Nicaragua să relanseze un proces de dialog național semnificativ și axat pe rezultate, inclusiv în ceea ce privește adoptarea reformelor electorale.

(2)

Concluziile Consiliului au subliniat disponibilitatea Uniunii de a utiliza toate instrumentele sale de politică pentru a contribui la o soluționare pe cale pașnică, prin negociere, a crizei actuale și de a reacționa dacă situația drepturilor omului și a statului de drept se va deteriora și mai mult în Nicaragua.

(3)

Consiliul continuă să fie profund îngrijorat de deteriorarea constantă a drepturilor omului, a situației democrației și a statului de drept în Nicaragua.

(4)

În acest context, ar trebui impuse măsuri restrictive specifice împotriva persoanelor și a entităților responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului sau de abuzuri grave împotriva drepturilor omului sau de reprimarea societății civile și a opoziției democratice în Nicaragua, precum și împotriva persoanelor și a entităților ale căror acțiuni, politici sau activități subminează în alt mod democrația și statul de drept în Nicaragua, și persoanelor asociate cu acestea.

(5)

Sunt necesare acțiuni suplimentare din partea Uniunii pentru a pune în aplicare anumite măsuri,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a împiedica intrarea sau tranzitul pe teritoriul lor al persoanelor fizice:

(a)

responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului sau de abuzuri grave împotriva drepturilor omului sau de reprimarea societății civile și a opoziției democratice în Nicaragua;

(b)

ale căror acțiuni, politici sau alte activități subminează în alt mod democrația sau statul de drept în Nicaragua;

(c)

asociate cu persoanele menționate la literele (a) și (b),

astfel cum figurează în anexă.

(2)   Un stat membru nu este obligat, în temeiul alineatului (1), să refuze intrarea pe teritoriul său a propriilor resortisanți.

(3)   Alineatul (1) nu aduce atingere cazurilor în care unui stat membru îi revine o obligație de drept internațional, și anume:

(a)

în calitate de țară-gazdă a unei organizații internaționale interguvernamentale;

(b)

în calitate de țară-gazdă a unei conferințe internaționale convocate de Organizația Națiunilor Unite sau desfășurate sub auspiciile acesteia;

(c)

în temeiul unui acord multilateral care conferă privilegii și imunități; sau

(d)

în temeiul Tratatului de conciliere (Tratatul de la Lateran) încheiat în 1929 între Sfântul Scaun (Statul Cetății Vaticanului) și Italia.

(4)   Alineatul (3) se consideră aplicabil, de asemenea, cazurilor în care un stat membru este țară-gazdă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

(5)   Un stat membru care acordă o derogare în temeiul alineatului (3) sau (4) informează în mod corespunzător Consiliul într-o astfel de situație.

(6)   Statele membre pot acorda derogări de la măsurile impuse în temeiul alineatului (1) atunci când deplasarea se justifică din motive umanitare urgente sau se efectuează în scopul participării la reuniuni interguvernamentale și la reuniuni promovate sau găzduite de Uniune, sau la reuniuni găzduite de un stat membru care asigură președinția OSCE, în cazul în care se poartă un dialog politic care vizează direct promovarea obiectivelor de politică ale măsurilor restrictive, inclusiv promovarea drepturilor omului și a statului de drept în Nicaragua.

(7)   Un stat membru care dorește să acorde derogările menționate la alineatul (6) notifică acest lucru Consiliului în scris. Se consideră că derogarea este acordată, cu excepția cazului în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului se opun în scris în termen de două zile lucrătoare de la primirea notificării în cauză. În cazul în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului ridică o obiecțiune, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să acorde derogarea propusă.

(8)   În cazul în care, în temeiul alineatelor (3), (4), (6) sau (7), un stat membru autorizează intrarea pe teritoriul său sau tranzitul unor persoane incluse pe lista din anexă, autorizația este strict limitată la scopul pentru care a fost acordată și la persoanele vizate în mod direct de aceasta.

Articolul 2

(1)   Se indisponibilizează toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea, sunt deținute sau controlate de persoane fizice sau juridice, entități sau organisme:

(a)

responsabile de încălcări grave ale drepturilor omului sau de abuzuri grave împotriva drepturilor omului sau de reprimarea societății civile și a opoziției democratice în Nicaragua;

(b)

ale căror acțiuni, politici sau activități subminează în alt mod democrația sau statul de drept în Nicaragua;

(c)

asociate cu persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele menționate la literele (a) și (b),

astfel cum figurează în anexă.

(2)   Niciun fond și nicio resursă economică nu se pun, în mod direct sau indirect, la dispoziția persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor care figurează în anexă și nici nu se pot utiliza în beneficiul acestora.

(3)   Autoritatea competentă a unui stat membru poate autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice indisponibilizate sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice, în anumite condiții pe care le consideră corespunzătoare, după ce a stabilit că fondurile sau resursele economice în cauză:

(a)

sunt necesare pentru satisfacerea nevoilor de bază ale persoanelor fizice sau juridice, ale entităților sau ale organismelor incluse pe lista din anexă și ale membrilor de familie care se află în întreținerea respectivelor persoane fizice, inclusiv plăți necesare pentru achitarea unor cheltuieli legate de alimente, chirie sau rate ipotecare, medicamente și tratamente medicale, impozite, prime de asigurare și utilități publice;

(b)

sunt destinate exclusiv plății unor onorarii rezonabile și rambursării cheltuielilor suportate în legătură cu prestarea unor servicii juridice;

(c)

sunt destinate exclusiv plății unor comisioane sau taxe aferente serviciilor de păstrare sau de gestionare curentă a unor fonduri sau resurse economice indisponibilizate;

(d)

sunt necesare pentru cheltuieli extraordinare, cu condiția ca autoritatea competentă să fi notificat autorităților competente ale celorlalte state membre și Comisiei motivele pe baza cărora consideră că ar trebui acordată o autorizație specifică, cu cel puțin două săptămâni înainte de acordarea autorizației; sau

(e)

urmează să fie plătite în sau dintr-un cont al unei misiuni diplomatice sau consulare sau al unei organizații internaționale care beneficiază de imunități în conformitate cu dreptul internațional, în măsura în care astfel de plăți sunt destinate a fi utilizate în scopuri oficiale ale misiunii diplomatice sau consulare sau ale organizației internaționale.

Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în temeiul prezentului alineat.

(4)   Prin derogare de la alineatul (1), autoritățile competente ale unui stat membru pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice indisponibilizate dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

(a)

fondurile sau resursele economice fac obiectul unei hotărâri arbitrale pronunțate anterior datei la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul menționat(ă) la alineatul (1) a fost inclus(ă) pe lista din anexă, sau fac obiectul unei hotărâri judecătorești ori administrative pronunțate în Uniune sau al unei hotărâri judecătorești executorii în statul membru în cauză, anterior sau ulterior datei respective;

(b)

fondurile sau resursele economice vor fi utilizate exclusiv pentru a satisface cererile garantate printr-o astfel de hotărâre sau a căror valabilitate este recunoscută printr-o astfel de hotărâre, în limitele stabilite de actele cu putere de lege și normele administrative aplicabile care reglementează drepturile persoanelor care formulează astfel de cereri;

(c)

hotărârea nu este în beneficiul niciunei persoane fizice sau juridice sau entități sau al niciunui organism care figurează în anexă; și

(d)

recunoașterea hotărârii nu contravine ordinii publice din statul membru în cauză.

Statul membru în cauză informează celelalte state membre și Comisia în legătură cu orice autorizație acordată în temeiul prezentului alineat.

(5)   Alineatul (1) nu împiedică o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism enumerat(ă) în anexă să efectueze plăți datorate în temeiul unui contract sau acord încheiat de persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză sau în baza unei obligații care a apărut înainte de data la care persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul respectiv(ă) a fost inclus(ă) pe lista din anexă, cu condiția ca statul membru în cauză să fi stabilit că beneficiarul plății respective nu este, în mod direct sau indirect, o persoană fizică sau juridică, o entitate sau un organism menționat la alineatul (1).

(6)   Alineatul (2) nu se aplică sumelor transferate în conturile indisponibilizate care reprezintă:

(a)

dobânzi sau alte venituri generate de conturile respective;

(b)

plăți datorate în baza unor contracte, acorduri sau obligații care au fost încheiate sau care au survenit anterior datei la care aceste conturi au intrat sub incidența măsurilor prevăzute la alineatele (1) și (2); sau

(c)

plăți datorate în temeiul unor hotărâri judecătorești, administrative sau arbitrale pronunțate în Uniune sau executorii în statul membru în cauză,

cu condiția ca orice astfel de dobânzi, venituri de altă natură și plăți să rămână sub incidența măsurilor prevăzute la alineatul (1).

Articolul 3

Prin derogare de la articolul 2 alineatele (1) și (2), autoritățile competente din statele membre pot autoriza deblocarea anumitor fonduri sau resurse economice indisponibilizate care aparțin unei persoane fizice sau juridice, unei entități ori unui organism inclus(e) în anexă, sau punerea la dispoziție a anumitor fonduri sau resurse economice unei persoane fizice sau juridice, unei entități ori unui organism inclus(e) în anexă, în condițiile pe care le consideră adecvate autoritățile competente, după ce au stabilit că punerea la dispoziție a respectivelor fonduri sau resurse economice este necesară în scopuri umanitare, cum ar fi acordarea și facilitarea acordării de asistență, inclusiv materiale medicale, alimente sau transferul de lucrători umanitari și asistență conexă sau pentru evacuările din Nicaragua.

Articolul 4

(1)   Consiliul, hotărând în unanimitate pe baza unei propuneri a unui stat membru sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”), întocmește și modifică lista din anexă.

(2)   Consiliul comunică persoanei fizice sau juridice, entității sau organismului în cauză decizia menționată la alineatul (1), inclusiv motivele includerii pe listă, fie direct, dacă adresa este cunoscută, fie prin publicarea unui anunț, acordând persoanei, entității sau organismului în cauză posibilitatea de a prezenta observații.

(3)   În cazul în care se transmit observații sau se prezintă dovezi substanțiale noi, Consiliul reexaminează decizia menționată la alineatul (1) și informează în consecință persoana fizică sau juridică, entitatea sau organismul în cauză.

Articolul 5

(1)   Anexa cuprinde motivele includerii pe listă a persoanelor fizice și juridice, entităților sau organismelor menționate la articolul 1 alineatul (1) și la articolul 2 alineatul (1).

(2)   De asemenea, anexa include informațiile disponibile necesare identificării persoanelor fizice sau juridice, a entităților sau a organismelor vizate. În ceea ce privește persoanele fizice, astfel de informații pot cuprinde: numele și pseudonimele; data și locul nașterii; cetățenia; numărul de pașaport și de carte de identitate; sexul; adresa, dacă este cunoscută, precum și funcția sau profesia. În ceea ce privește persoanele juridice, entitățile sau organismele, astfel de informații pot cuprinde denumirea, locul și data înregistrării, numărul de înregistrare și sediul.

Articolul 6

(1)   Consiliul și Înaltul Reprezentant prelucrează datele cu caracter personal în vederea îndeplinirii sarcinilor care le revin în temeiul prezentei decizii, în special:

(a)

în ceea ce privește Consiliul, pentru pregătirea și efectuarea modificărilor la anexă;

(b)

în ceea ce privește Înaltul Reprezentant, pentru pregătirea modificărilor la anexă.

(2)   Consiliul și Înaltul Reprezentant pot prelucra, dacă este cazul, datele relevante referitoare la infracțiunile comise de persoanele fizice incluse pe listă și la condamnările penale sau măsurile de securitate privind aceste persoane, numai în măsura în care o astfel de prelucrare este necesară pentru întocmirea anexei.

(3)   În sensul prezentei decizii, Consiliul și Înaltul Reprezentant sunt desemnați drept „operator” în sensul articolului 3 alineatul (8) din Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (1), pentru a se asigura că persoanele fizice în cauză își pot exercita drepturile în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1725.

Articolul 7

Nu se dă curs niciunei cereri în legătură cu orice contract sau tranzacție a cărei executare a fost afectată, în mod direct sau indirect, în totalitate sau în parte, de măsurile impuse în temeiul prezentei decizii, inclusiv cererilor de acordare de despăgubiri sau oricărei alte cereri de acest tip, cum ar fi cererile de daune-interese sau cele de chemare în garanție, în special cererilor de prelungire sau de plată a unei obligațiuni, a unei garanții sau a unei indemnizații, în special a unei garanții financiare sau a unei indemnizații financiare, indiferent de formă, în cazul în care sunt formulate de:

(a)

persoane fizice sau juridice, entități sau organisme incluse pe lista din anexă;

(b)

orice persoană fizică sau juridică, entitate sau organism care acționează prin intermediul sau în numele uneia dintre persoanele, entitățile sau organismele menționate la litera (a).

Articolul 8

Pentru ca măsurile prevăzute de prezenta decizie să aibă un impact cât mai mare, Uniunea încurajează statele terțe să adopte măsuri restrictive similare celor prevăzute de prezenta decizie.

Articolul 9

Prezenta decizie se aplică până la 15 octombrie 2020 și se reexaminează permanent. Aceasta se reînnoiește sau se modifică, după caz, dacă Consiliul consideră că obiectivele sale nu au fost îndeplinite.

Articolul 10

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Luxemburg, 14 octombrie 2019.

Pentru Consiliu

Președintele

F. MOGHERINI


(1)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).


ANEXĂ

LISTA PERSOANELOR FIZICE ȘI JURIDICE, A ENTITAȚILOR ȘI A ORGANISMELOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 1 ȘI LA ARTICOLUL 2

[…]