27.9.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 248/77


DECIZIA DELEGATĂ (UE) 2019/1597 A COMISIEI

din 3 mai 2019

de completare a Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește o metodologie comună și cerințele minime de calitate pentru măsurarea uniformă a nivelurilor de deșeuri alimentare

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (1), în special articolul 9 alineatul (8),

întrucât:

(1)

Directiva 2008/98/CE stabilește obligația ca statele membre să includă prevenirea generării de deșeuri alimentare în programele lor de prevenire a generării de deșeuri și să monitorizeze și să evalueze punerea în aplicare a măsurilor lor de prevenire a generării de deșeuri prin măsurarea nivelurilor de deșeuri alimentare pe baza unei metodologii comune. Comisia trebuie să stabilească această metodologie comună și să stabilească cerințe minime de calitate pentru măsurarea uniformă a nivelurilor de deșeuri alimentare pe baza rezultatelor activității Platformei UE privind pierderile alimentare și risipa de alimente.

(2)

Definiția „produselor alimentare” prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (2) cuprinde întreaga gamă de produse alimentare, de-a lungul întregului lanț de aprovizionare cu alimente, de la producție până la consum. Produsele alimentare includ părțile necomestibile, atunci când acestea nu au fost separate de părțile comestibile la producerea alimentului, cum ar fi oasele atașate cărnii destinate consumului uman. Prin urmare, deșeurile alimentare pot cuprinde articole care includ părți de produse alimentare destinate ingerării și părți de produse alimentare care nu sunt destinate ingerării.

(3)

Deșeurile alimentare nu includ pierderile în etapele lanțului de aprovizionare cu alimente în cazul în care anumite produse nu au devenit încă produse alimentare astfel cum sunt definite la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, cum ar fi plantele comestibile care nu au fost recoltate. În plus, ele nu includ subprodusele rezultate din producția de alimente care îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 2008/98/CE, deoarece astfel de subproduse nu sunt deșeuri.

(4)

Generarea de deșeuri alimentare poate fi prevenită și redusă de-a lungul întregului lanț de aprovizionare cu alimente. Deoarece tipurile de deșeuri alimentare și factorii care contribuie la generarea de deșeuri alimentare diferă în mod semnificativ între diferitele etape ale lanțului de aprovizionare cu alimente, deșeurile alimentare ar trebui să fie măsurate separat pentru fiecare etapă.

(5)

Atribuirea deșeurilor alimentare diferitelor etape ale lanțului de aprovizionare cu alimente ar trebui să se desfășoare în conformitate cu clasificarea statistică comună a activităților economice în Uniune stabilită prin Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (3) ca „NACE a doua revizuire”. În absența unei clasificări pertinente NACE Rev. 2, atribuirea către „gospodării” ar trebui să se realizeze în conformitate cu punctul 1.2 din secțiunea 8 a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 2150/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (4).

(6)

Deși Decizia 2000/532/CE a Comisiei (5) de stabilire a unei liste europene a deșeurilor nu permite întotdeauna o identificare precisă a deșeurilor alimentare, ea poate oferi autorităților naționale orientări în contextul măsurării deșeurilor alimentare.

(7)

Materialele agricole menționate la articolul 2 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2008/98/CE și subprodusele de origine animală menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2008/98/CE sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei menționate și, prin urmare, nu ar trebui să fie măsurate ca deșeuri alimentare.

(8)

Pentru ca metodologia să fie practic aplicabilă și pentru ca sarcina rezultată în urma monitorizării să fie proporțională și rezonabilă, anumite fluxuri de deșeuri care nu ar trebui să includă deșeuri alimentare sau includ deșeuri alimentare în cantități neglijabile nu ar trebui să fie măsurate ca deșeuri alimentare.

(9)

Pentru creșterea preciziei de măsurare a deșeurilor alimentare, materialele nealimentare amestecate cu deșeurile alimentare (de exemplu, pământ sau ambalaje) ar trebui să fie excluse, în măsura posibilului, din masa deșeurilor alimentare.

(10)

Există mai multe tipuri de alimente care sunt de obicei aruncate ca ape uzate sau împreună cu apele uzate, cum ar fi apa potabilă și apa minerală îmbuteliate, băuturile și alte lichide. În prezent nu există metode de măsurare a acestor deșeuri care să asigure niveluri suficiente de încredere și comparabilitatea datelor raportate. Prin urmare, aceste tipuri de alimente nu ar trebui să fie măsurate ca deșeuri alimentare. Cu toate acestea, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a raporta informații cu privire la aceste tipuri de alimente pe bază de voluntariat.

(11)

În timp ce substanțele destinate utilizării ca materii prime furajere menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (e) din Directiva 2008/98/CE sunt excluse din domeniul de aplicare al directivei respective și, prin urmare, nu ar trebui să fie măsurate ca deșeuri alimentare, informațiile privind alimentele destinate inițial consumului uman și apoi destinate hranei pentru animale [inclusiv foste produse alimentare astfel cum sunt definite în partea A punctul 3 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 68/2013 al Comisiei (6)] sunt importante pentru înțelegerea fluxurilor de materiale legate de produsele alimentare și ar putea să fie utile în planificarea unei politici specifice de prevenire a generării deșeurilor alimentare. Din acest motiv, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a raporta aceste informații în mod uniform pe bază de voluntariat.

(12)

Pentru a permite o indicare precisă a cantităților de deșeuri alimentare generate în fiecare etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente, statele membre ar trebui să efectueze o măsurare minuțioasă a cantităților de deșeuri alimentare. O astfel de măsurare minuțioasă ar trebui efectuată în mod regulat pentru fiecare etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente și cel puțin o dată la patru ani.

(13)

În conformitate cu articolul 37 alineatul (3) din Directiva 2008/98/CE, statele membre trebuie să raporteze anual cantitățile de deșeuri alimentare. Pentru a asigura proporționalitatea și pentru a reduce sarcina administrativă, statele membre ar trebui să dispună de o serie de metode de măsurare a deșeurilor alimentare în scopul raportării anuale, inclusiv analizele existente privind generarea de deșeuri alimentare, noi studii specifice privind deșeurile alimentare, precum și date colectate pentru statisticile privind deșeurile sau obligațiile de raportare privind deșeurile și alte date socio-economice sau o combinație a acestor opțiuni. Ar trebui utilizate sursele de date stabilite, cum ar fi sistemul statistic european, pe cât posibil.

(14)

Pentru a asigura o monitorizare uniformă a fluxurilor de materiale în cadrul lanțului de aprovizionare în contextul unei politici specifice de prevenire a generării deșeurilor alimentare, ar trebui să se asigure faptul că statele membre care decid să măsoare mai în detaliu deșeurile alimentare sau să extindă sfera de cuprindere a măsurătorilor la fluxurile de materiale conexe pot face acest lucru în mod uniform.

(15)

Pentru a permite verificarea datelor raportate și îmbunătățirea metodelor de măsurare și pentru a asigura comparabilitatea metodelor respective, statele membre ar trebui să furnizeze informații suplimentare legate de metodele de măsurare și de calitatea datelor colectate,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Domeniul de aplicare al măsurării deșeurilor alimentare

(1)   Cantitățile de deșeuri alimentare se măsoară separat pentru următoarele etape ale lanțului de aprovizionare cu alimente:

(a)

producția primară;

(b)

prelucrarea și producția;

(c)

vânzarea cu amănuntul și alte forme de distribuție a produselor alimentare;

(d)

restaurante și servicii de alimentație;

(e)

gospodării.

(2)   Deșeurile alimentare se atribuie fiecărei etape a lanțului de aprovizionare cu alimente menționate la alineatul (1) în conformitate cu anexa I.

(3)   Măsurarea trebuie să acopere deșeurile alimentare care sunt clasificate în conformitate cu codurile deșeurilor menționate în anexa II sau sub orice alt cod de deșeuri pentru deșeuri care includ deșeuri alimentare.

(4)   Măsurarea deșeurilor alimentare nu se referă la următoarele elemente:

(a)

materialele agricole prevăzute la articolul 2 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2008/98/CE;

(b)

subprodusele de origine animală prevăzute la articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2008/98/CE;

(c)

reziduurile de deșeuri alimentare colectate în deșeurile de ambalaje clasificate la codul de deșeuri „15 01 – Ambalaje și deșeuri de ambalaje (inclusiv deșeuri municipale de ambalaje colectate separat)” din lista europeană a deșeurilor stabilită prin Decizia 2000/532/CE;

(d)

reziduurile de deșeuri alimentare colectate în deșeurile clasificate la codul de deșeuri: „20 03 03 – Deșeuri stradale” din lista europeană a deșeurilor stabilită prin Decizia 2000/532/CE;

(e)

materiale nealimentare care sunt amestecate cu deșeurile alimentare la colectare, în măsura în care este posibil.

(5)   Măsurarea deșeurilor alimentare nu acoperă următoarele elemente, fără a aduce atingere măsurării voluntare menționate la articolul 3:

(a)

deșeuri alimentare eliminate ca sau împreună cu apele uzate;

(b)

substanțele destinate utilizării ca materii prime furajere menționate la articolul 2 alineatul (2) litera (e) din Directiva 2008/98/CE.

Articolul 2

Metodologia măsurării deșeurilor alimentare

(1)   Statele membre măsoară în fiecare an cantitatea de deșeuri alimentare generate într-un an calendaristic întreg.

(2)   Statele membre măsoară cantitatea de deșeuri alimentare pentru o anumită etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente utilizând metodologia prevăzută în anexa III cel puțin o dată la patru ani.

(3)   Dacă nu se utilizează metodologia prevăzută în anexa III, statele membre măsoară cantitatea de deșeuri alimentare pentru o anumită etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente utilizând metodologia prevăzută în anexa IV.

(4)   Pentru prima perioadă de raportare, astfel cum se menționează la articolul 37 alineatul (3) al treilea paragraf din Directiva 2008/98/CE, statele membre măsoară cantitatea de deșeuri alimentare pentru toate etapele lanțului de aprovizionare cu alimente utilizând metodologia prevăzută în anexa III. Pentru perioada respectivă, statele membre pot utiliza datele deja colectate în conformitate cu măsurile existente pentru anul 2017 sau anii următori.

(5)   Cantitatea de deșeuri alimentare se măsoară în tone metrice de masă proaspătă.

Articolul 3

Măsurări voluntare

Statele membre pot măsura și furniza Comisiei date suplimentare privind nivelurile de deșeuri alimentare precum și date referitoare la prevenirea generării de deșeuri alimentare. Astfel de date pot să cuprindă următoarele:

(a)

cantitățile de deșeuri alimentare considerate ca fiind compuse din părți de alimente destinate consumului uman;

(b)

cantitățile de deșeuri alimentare eliminate ca sau împreună cu apele uzate;

(c)

cantitățile de produse alimentare care au fost redistribuite pentru consumul uman în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) litera (h) din Directiva 2008/98/CE;

(d)

cantitățile de alimente care nu mai sunt destinate consumului uman introduse pe piață pentru a fi transformate în hrană pentru animale de către un operator cu activitate în domeniul hranei pentru animale definit la articolul 3 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 178/2002;

(e)

fostele produse alimentare astfel cum sunt definite în partea A punctul 3 din anexa la Regulamentul (UE) nr. 68/2013.

Articolul 4

Cerințe minime de calitate

(1)   Statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a asigura fiabilitatea și acuratețea măsurării deșeurilor alimentare. În special, statele membre se asigură că:

(a)

măsurătorile efectuate în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa III se bazează pe un eșantion reprezentativ al populației la care se aplică rezultatele și reflectă în mod adecvat variațiile datelor privind cantitățile de deșeuri alimentare care trebuie măsurate;

(b)

măsurătorile efectuate în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa IV se bazează pe cele mai bune informații disponibile.

(2)   Statele membre furnizează Comisiei informații privind metodele utilizate pentru măsurarea deșeurilor alimentare pentru fiecare dintre etapele lanțului de aprovizionare cu alimente și privind orice modificări semnificative ale metodelor utilizate în comparație cu metodele utilizate pentru o măsurătoare anterioară.

Articolul 5

Intrare în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 3 mai 2019.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 312, 22.11.2008, p. 3.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 ianuarie 2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE Rev. 2 și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice (JO L 393, 30.12.2006, p. 1).

(4)  Regulamentul (CE) nr. 2150/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2002 referitoare la statisticile privind deșeurile (JO L 332, 9.12.2002, p. 1).

(5)  Decizia 2000/532/CE a Comisiei din 3 mai 2000 de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deșeuri în temeiul articolului 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a Consiliului privind deșeurile și a Deciziei 94/904/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deșeuri periculoase în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deșeurile periculoase (JO L 226, 6.9.2000, p. 3).

(6)  Regulamentul (UE) nr. 68/2013 al Comisiei din 16 ianuarie 2013 privind Catalogul cu materii prime pentru furaje (JO L 29, 30.1.2013, p. 1).


ANEXA I

Atribuirea deșeurilor alimentare diferitelor etape ale lanțului de aprovizionare cu alimente

 

 

Activitatea care generează deșeuri

Etapele lanțului de aprovizionare cu alimente

Punctul relevant din statisticile privind deșeurile (1) care include o anumită etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente

Codul relevant din NACE Rev. 2

Descriere

Producție primară

Parte din punctul 1.

Secțiunea A

Agricultură, silvicultură și pescuit

 

Diviziunea 01

Agricultură, vânătoare și servicii conexe

 

Diviziunea 03

Pescuit și acvacultură

Prelucrare și producție

Parte din punctul 3.

Secțiunea C

Producție

 

Diviziunea 10

Fabricarea produselor alimentare

 

Diviziunea 11

Fabricarea băuturilor

Vânzarea cu amănuntul și alte forme de distribuție a produselor alimentare

Parte din punctul 17

Secțiunea G

Comerț cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și a motocicletelor

 

Diviziunea 46

Comerț cu ridicata, cu excepția autovehiculelor și a motocicletelor

 

Diviziunea 47

Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și a motocicletelor

Restaurante și servicii de alimentație

Parte din punctul 17

Secțiunea I

Servicii de cazare și alimentație

 

Diviziunea 55

Servicii de cazare

 

Diviziunea 56

Servicii de alimentație publică

Secțiunile N, O, P, Q, R, S

 

 

Diviziuni care acoperă activități în care sunt prestate servicii de alimentație (cum ar fi cantine, asistență medicală, educație, catering în mijloace de transport).

 

Gospodării

Punctul 19

„Gospodării”, astfel cum se menționează în secțiunea 8 punctul 1.2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2150/2002 referitor la statisticile privind deșeurile

Deșeuri produse de gospodării


(1)  Punctul 1 din secțiunea 8 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 2150/2002


ANEXA II

Codurile deșeurilor incluse în lista europeană a deșeurilor pentru tipurile de deșeuri care includ în mod obișnuit deșeuri alimentare

 

Producție primară

02 01 02

Deșeuri de țesuturi animale

02 01 03

Deșeuri de țesuturi vegetale

 

Prelucrare și producție

02 02

deșeuri rezultate din prepararea și prelucrarea cărnii, a peștelui și a altor alimente de origine animală

02 03

deșeuri din prepararea și prelucrarea fructelor, legumelor, cerealelor, uleiurilor alimentare, a pudrei de cacao, a cafelei, ceaiului și tutunului; producția de conserve; producția de drojdii și extracte de drojdii, prepararea și fermentarea melaselor

02 04

deșeuri rezultate din prelucrarea zahărului

02 05

deșeuri provenite din industria produselor lactate

02 06

deșeuri provenite din industria de panificație, patiserie și cofetărie

02 07

deșeuri rezultate din producția de băuturi alcoolice și nealcoolice (cu excepția cafelei, a ceaiului și a pudrei de cacao)

 

Vânzarea cu amănuntul și alte forme de distribuție a produselor alimentare

20 01 08

deșeuri biodegradabile de la bucătării și cantine

20 01 25

uleiuri și grăsimi comestibile

20 03 01

deșeuri municipale amestecate

20 03 02

deșeuri din piețe

16 03 06

deșeuri organice, altele decât cele specificate la 16 03 05

 

Restaurante și servicii de alimentație

20 01 08

deșeuri biodegradabile de la bucătării și cantine

20 01 25

uleiuri și grăsimi comestibile

20 03 01

deșeuri municipale amestecate

 

Gospodării

20 01 08

deșeuri biodegradabile de la bucătării și cantine

20 01 25

uleiuri și grăsimi comestibile

20 03 01

deșeuri municipale amestecate


ANEXA III

Metodologia măsurării minuțioase a deșeurilor alimentare

Cantitatea de deșeuri alimentare în cadrul unei etape a lanțului de aprovizionare cu alimente se stabilește prin măsurarea deșeurilor alimentare generate de un eșantion de operatori din sectorul alimentar sau de gospodării în conformitate cu oricare dintre metodele următoare sau printr-o combinație a metodelor respective sau prin orice altă metodă echivalentă în ceea ce privește relevanța, reprezentativitatea sau fiabilitatea.

Etapa lanțului de aprovizionare cu alimente

Metode de măsurare

Producție primară

Măsurare directă

Bilanț masic

 

Chestionare și interviuri

Coeficienți și statistici privind producția

Analiza compoziției deșeurilor

Prelucrare și producție

Vânzarea cu amănuntul și alte forme de distribuție a produselor alimentare

Analiza compoziției deșeurilor

Numărare/scanare

 

Restaurante și servicii de alimentație

 

Agende

Gospodării

 

Descrierea metodelor

Metode bazate pe accesul direct la deșeurile de alimente/măsurători directe

Următoarele metode se utilizează de către o entitate care are acces direct (fizic) la deșeurile alimentare pentru a măsura deșeurile alimentare sau pentru a realiza o aproximare:

Măsurare directă (cântărire sau evaluare volumetrică)

Utilizarea unui dispozitiv de măsurare pentru a determina masa eșantioanelor de deșeuri alimentare sau fracțiunile de deșeuri totale, direct sau determinate pe baza volumului. Include măsurarea deșeurilor alimentare colectate separat.

Scanare/numărare

Evaluarea numărului de articole care alcătuiesc deșeurile alimentare și utilizarea rezultatului pentru a determina masa.

Analiza compoziției deșeurilor

Separarea fizică a deșeurilor alimentare de alte fracțiuni pentru a determina masa fracțiilor sortate.

Agende

O persoană sau un grup de persoane păstrează în mod regulat un registru sau o evidență a informațiilor privind deșeurile alimentare.

Alte metode

Următoarele metode trebuie utilizate în cazul în care nu există acces direct (fizic) la deșeurile alimentare sau atunci când măsurarea directă nu este fezabilă:

Bilanț masic

Calcularea cantității de deșeuri alimentare pe baza masei de intrare și de ieșire a alimentelor în/din sistemul măsurat, precum și prelucrarea și consumul de produse alimentare în cadrul sistemului.

Coeficienți

Utilizarea coeficienților sau a procentajelor privind deșeurile alimentare stabilite anterior, reprezentative pentru un subsector al industriei alimentare sau pentru un operator economic individual. Astfel de coeficienți sau procentaje se stabilesc prin eșantionare, date furnizate de operatorii din sectorul alimentar sau prin alte metode.


ANEXA IV

Metodologia de măsurare a deșeurilor alimentare în cazul în care nu se utilizează o măsurare minuțioasă în conformitate cu metodologia stabilită în anexa III

Dacă nu se utilizează o măsurare minuțioasă astfel cum se precizează la articolul 2, cantitățile de deșeuri alimentare generate într-o anumită etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente se măsoară prin utilizarea oricăreia dintre următoarele metode sau a unei combinații a metodelor respective:

(a)

Calcularea cantității de deșeuri alimentare pe baza celor mai recente date disponibile privind ponderea deșeurilor alimentare într-o anumită etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente (stabilită în conformitate cu anexa III) și a cantității totale de deșeuri generate în etapa respectivă. Cantitatea totală de deșeuri generate într-o anumită etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente se stabilește pe baza datelor raportate în conformitate cu cerințele din Regulamentul (CE) nr. 2150/2002 pentru fiecare dintre etapele lanțului de aprovizionare cu alimente menționate în anexa I. În cazurile în care astfel de date nu sunt disponibile pentru un anumit an, se utilizează datele pentru anul precedent.

(b)

Calcularea cantității de deșeuri alimentare pe baza datelor socio-economice relevante pentru etapele respective ale lanțului de aprovizionare cu alimente. Calcularea deșeurilor alimentare se bazează pe cele mai recente date privind cantitățile de deșeuri alimentare generate într-o etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente și pe creșterea sau scăderea, în perioada din anul celei mai recente măsurători a datelor respective până în perioada de raportare, a nivelului unuia sau mai multora dintre următorii indicatori socioeconomici:

Etapa lanțului de aprovizionare cu alimente

Indicator

Producție primară

Producție de alimente în agricultură, pescuit și vânătoare

Prelucrare și producție

Producția de alimente prelucrate – pe baza datelor PRODCOM (1)

Vânzarea cu amănuntul și alte forme de distribuție a produselor alimentare

Cifra de afaceri a produselor alimentare

Populație

Restaurante și servicii de alimentație

Cifra de afaceri

Ocuparea forței de muncă (în echivalent normă întreagă)

Gospodării

Populație

Venitul disponibil al gospodăriilor populației (2)

Statele membre pot utiliza alți indicatori, dacă sunt mai bine corelați cu generarea de deșeuri alimentare într-o anumită etapă a lanțului de aprovizionare cu alimente.


(1)  Regulamentul (CE) nr. 912/2004 al Comisiei din 29 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3924/91 al Consiliului privind organizarea unei anchete comunitare asupra producției industriale (JO L 163, 30.4.2004, p. 71).

(2)  Raportat de Eurostat.