28.5.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 140/33


DECIZIA (UE) 2019/860 A CONSILIULUI

din 14 mai 2019

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Comisiei Tonului din Oceanul Indian (IOTC) și de abrogare a Deciziei din 19 mai 2014 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul IOTC

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Prin Decizia 95/399/CE a Consiliului (1), Uniunea a încheiat Acordul de instituire a Comisiei Tonului din Oceanul Indian (2) (denumit în continuare „Acordul IOTC”).

(2)

IOTC este responsabilă pentru gestionarea și conservarea resurselor piscicole din zona Acordului IOTC. IOTC adoptă măsuri de conservare și gestionare pentru a asigura conservarea stocurilor reglementate de Acordul IOTC și pentru a promova utilizarea lor optimă. Aceste măsuri ar putea deveni obligatorii pentru Uniune.

(3)

Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3) prevede că Uniunea garantează faptul că activitățile de pescuit și de acvacultură asigură condiții de mediu sustenabile pe termen lung și sunt gestionate de o manieră consecventă cu obiectivele de a realiza beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă și de a contribui la disponibilitatea aprovizionării cu alimente. De asemenea, regulamentul prevede că Uniunea aplică o abordare precaută a gestionării pescuitului și are ca obiectiv garantarea faptului că exploatarea resurselor biologice marine duce la refacerea și menținerea populațiilor de specii recoltate peste nivelurile care permit obținerea producției maxime sustenabile. Acesta prevede, de asemenea, ca Uniunea să ia măsuri de gestionare și de conservare pe baza celor mai bune avize științifice disponibile, să sprijine dezvoltarea cunoștințelor științifice și a elaborării de avize științifice, să elimine treptat aruncarea capturilor înapoi în mare și să promoveze metode de pescuit care contribuie la un pescuit mai selectiv și la evitarea și reducerea, pe cât posibil, a capturilor nedorite, precum și la pescuitul cu impact scăzut asupra ecosistemului marin și a resurselor piscicole. În plus, Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 prevede în mod expres că obiectivele și principiile respective urmează să fie aplicate de Uniune în cadrul relațiilor sale externe din domeniul pescuitului.

(4)

După cum s-a afirmat în Comunicarea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene intitulată „Guvernanța internațională a oceanelor: o agendă pentru viitorul oceanelor noastre” și în concluziile Consiliului privind comunicarea comună respectivă, promovarea măsurilor de susținere și de sporire a eficacității organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) și, după caz, îmbunătățirea guvernanței acestora sunt esențiale pentru acțiunea Uniunii în cadrul acestor foruri.

(5)

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „O strategie europeană pentru materialele plastice într-o economie circulară” se referă la măsuri specifice de reducere a poluării cu materiale plastice și a poluării marine, precum și a pierderii sau abandonării echipamentelor de pescuit pe mare.

(6)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor IOTC pentru perioada 2019-2023, întrucât măsurile de conservare și executare ale IOTC vor fi obligatorii pentru Uniune și vor fi de natură să influențeze în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, și anume Regulamentele (CE) nr. 1005/2008 (4) și (CE) nr. 1224/2009 (5) ale Consiliului, precum și Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(7)

În prezent, poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor IOTC este stabilită prin Decizia Consiliului din 19 mai 2014 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul IOTC. Este oportun ca respectiva decizie să fie abrogată și înlocuită cu o nouă decizie care să cuprindă perioada 2019-2023.

(8)

Având în vedere caracterul dinamic al resurselor piscicole în zona Acordului IOTC și, prin urmare, necesitatea ca poziția Uniunii să țină seama de noile evoluții, inclusiv de noile informații științifice și de alte informații relevante prezentate înainte sau în timpul reuniunilor IOTC, ar trebui stabilite proceduri, în conformitate cu principiul cooperării loiale dintre instituțiile Uniunii prevăzut la articolul 13 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, pentru precizarea anuală a poziției Uniunii pentru perioada 2019-2023,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul reuniunilor Comisiei Tonului din Oceanul Indian (IOTC) este stabilită în anexa I.

Articolul 2

Precizarea anuală a poziției pe care Uniunea urmează să o adopte în cadrul reuniunilor IOTC se realizează în conformitate cu anexa II.

Articolul 3

Poziția Uniunii stabilită în anexa I este evaluată și, după caz, revizuită de către Consiliu la propunerea Comisiei cel târziu pentru reuniunea anuală a IOTC din 2024.

Articolul 4

Decizia Consiliului din 19 mai 2014 de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comisiei Tonului din Oceanul Indian (IOTC) se abrogă.

Articolul 5

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 14 mai 2019.

Pentru Consiliu

Președintele

P. DAEA


(1)  Decizia 95/399/CE a Consiliului din 18 septembrie 1995 privind aderarea Comunității la Acordul de instituire a Comisiei Tonului din Oceanul Indian (JO L 236, 5.10.1995, p. 24).

(2)  JO L 236, 5.10.1995, p. 25.

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 22).

(4)  Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1936/2001 și (CE) nr. 601/2004 și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 1093/94 și (CE) nr. 1447/1999 (JO L 286, 29.10.2008, p. 1).

(5)  Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem de control al Uniunii pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (JO L 343, 22.12.2009, p. 1).

(6)  Regulamentul (UE) 2017/2403 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 privind gestionarea sustenabilă a flotelor de pescuit externe și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului (JO L 347, 28.12.2017, p. 81).


ANEXA I

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Comisiei Tonului din Oceanul Indian (IOTC)

1.   PRINCIPII

În cadrul IOTC, Uniunea:

(a)

acționează în conformitate cu obiectivele și principiile urmărite de Uniune în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului (PCP), în special prin intermediul abordării precaute și al obiectivelor privind producția maximă durabilă menționate la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013, pentru a promova implementarea unei abordări ecosistemice a gestionării pescuitului, pentru a evita și reduce, în măsura posibilului, capturile nedorite și pentru a elimina treptat practica aruncării înapoi în mare a capturilor, precum și pentru a reduce la minimum impactul activităților de pescuit asupra ecosistemelor marine și a habitatelor lor, precum și prin promovarea în Uniune a unui pescuit competitiv și viabil din punct de vedere economic, pentru a garanta un nivel de trai decent persoanelor care depind de activitățile de pescuit, ținând seama de interesul consumatorilor;

(b)

depune eforturi în vederea unei implicări corespunzătoare a părților interesate în faza de pregătire pentru măsurile IOTC și se asigură că măsurile adoptate în cadrul IOTC sunt conforme cu Acordul IOTC;

(c)

se asigură că măsurile adoptate în cadrul IOTC respectă legislația internațională și, în special, prevederile Convenției ONU din 1982 asupra dreptului mării, ale Acordului ONU din 1995 privind conservarea și gestionarea populațiilor transzonale și a stocurilor de pești mari migratori, ale Acordului din 1993 privind promovarea respectării măsurilor internaționale de conservare și gestionare de către navele de pescuit în marea liberă, precum și ale Acordului Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură din 2009 privind măsurile de competența statului portului;

(d)

promovează poziții coerente cu cele mai bune practici ale organizațiilor regionale de gestionare a pescuitului (ORGP) din aceeași zonă;

(e)

urmărește consecvența și crearea de sinergii cu politica urmărită de Uniune în cadrul relațiilor bilaterale cu țări terțe în domeniul pescuitului și asigură coerența cu celelalte politici ale sale, în special în materie de relații externe, ocuparea forței de muncă, mediu, comerț, dezvoltare, cercetare și inovare;

(f)

garantează respectarea angajamentelor internaționale ale Uniunii;

(g)

respectă concluziile Consiliului din 19 martie 2012 referitoare la Comunicarea Comisiei privind dimensiunea externă a politicii comune în domeniul pescuitului (1);

(h)

urmărește să creeze condiții de concurență echitabile pentru flota Uniunii în zona Acordului IOTC, pe baza acelorași principii și standarde ca cele aplicabile în temeiul dreptului Uniunii, și să promoveze punerea în aplicare uniformă a principiilor și standardelor respective;

(i)

respectă concluziile Consiliului (2) privind Comunicarea comună a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și a Comisiei Europene intitulată „Guvernanța internațională a oceanelor: o agendă pentru viitorul oceanelor noastre” (3) și promovează măsuri de sprijin și îmbunătățire a eficacității IOTC și, dacă este cazul, a guvernanței și a performanței acesteia (în special în ceea ce privește știința, conformitatea, transparența și procesul decizional), ca o contribuție la gestionarea durabilă a oceanelor în toate dimensiunile sale;

(j)

promovează coordonarea între ORGP și convențiile maritime regionale și cooperarea cu organizațiile mondiale în cadrul mandatelor lor respective, după caz, acolo unde este necesar;

(k)

promovează coordonarea și cooperarea cu alte ORGP care se ocupă cu pescuitul de ton pe teme de interes comun, în special prin reactivarea așa-numitului proces Kobe pentru ORGP care se ocupă cu pescuitul de ton și extinderea acestuia la toate ORGP.

2.   ORIENTĂRI

Uniunea face eforturi, după caz, pentru a sprijini adoptarea de către IOTC a următoarelor acțiuni:

(a)

măsuri de conservare și gestionare a resurselor piscicole din zona Acordului IOTC pe baza celor mai bune avize științifice disponibile, inclusiv capturi totale admisibile (TAC) și cote, sau măsuri de reglementare a efortului de pescuit pentru resursele biologice marine vii reglementate de IOTC, care să ducă la obținerea sau menținerea ratei de exploatare pentru producția maximă durabilă cel târziu până în 2020. În caz de necesitate, se iau în considerare măsuri specifice pentru stocurile afectate de pescuitul excesiv, pentru a menține efortul de pescuit la un nivel care corespunde posibilităților de pescuit disponibile;

(b)

măsuri de prevenire, descurajare și eliminare a pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN) în zona Acordului IOTC, inclusiv introducerea navelor pe lista INN;

(c)

măsuri pentru a consolida colectarea de date științifice în domeniul pescuitului și a promova o mai bună cooperare între industrie și oamenii de știință;

(d)

măsuri de monitorizare, de control și de supraveghere în zona Acordului IOTC, pentru a asigura eficiența controalelor și respectarea măsurilor adoptate în cadrul IOTC;

(e)

măsuri de reducere la minimum a impactului negativ al activităților de pescuit asupra biodiversității marine și asupra ecosistemelor marine și a habitatelor acestora, inclusiv măsuri de reducere a poluării marine și de prevenire a evacuării de materiale plastice pe mare, precum și de reducere a impactului materialelor plastice prezente pe mare asupra biodiversității și ecosistemelor marine, măsuri de protecție pentru ecosistemele marine sensibile din zona Acordului IOTC în conformitate cu rezoluțiile Adunării Generale a ONU și măsuri de evitare și de reducere pe cât posibil a capturilor nedorite, în special în ceea ce privește speciile marine vulnerabile, și de eliminare treptată a practicii de aruncare înapoi în mare a capturilor;

(f)

măsuri de gestionare a utilizării dispozitivelor de concentrare a peștilor (FAD), în special pentru îmbunătățirea colectării datelor, pentru cuantificarea exactă, urmărirea și monitorizarea utilizării FAD, pentru reducerea impactului asupra stocurilor vulnerabile de ton, pentru atenuarea efectelor potențiale ale acestora asupra speciilor vizate și a celor nevizate, precum și asupra ecosistemului;

(g)

măsuri de reducere a impactului uneltelor de pescuit abandonate, pierdute sau aruncate în alt mod în ocean și de facilitare a identificării și recuperării unor astfel de unelte, precum și de reducere a contribuției la deșeurile marine;

(h)

măsuri care vizează interzicerea activităților de pescuit desfășurate exclusiv în scopul recoltării înotătoarelor de rechin și care să prevadă ca toți rechinii să fie debarcați cu toate înotătoarele atașate în mod natural;

(i)

recomandări, dacă este cazul și în măsura în care acest lucru este permis de documentele constitutive relevante, care să încurajeze punerea în aplicare a Convenției Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind munca în domeniul pescuitului;

(j)

măsuri tehnice suplimentare pe baza avizelor organismelor și grupurilor de lucru ale IOTC.


(1)  7087/12 REV 1 ADD 1 COR 1.

(2)  7348/1/17 REV 1 din 24.3.2017.

(3)  JOIN(2016) 49 final din 10.11.2016.


ANEXA II

Precizarea anuală a poziției care urmează să fie adoptată de Uniune la reuniunile Comisiei Tonului din Oceanul Indian

Înainte de fiecare reuniune a IOTC, când organismul în cauză este convocat să adopte decizii cu efecte juridice asupra Uniunii, se iau măsurile necesare astfel încât poziția care urmează a fi exprimată în numele Uniunii să țină cont de cele mai recente informații științifice și de alte informații relevante transmise Comisiei, în conformitate cu principiile și orientările stabilite în anexa I.

În acest sens și pe baza informațiilor menționate, Comisia transmite Consiliului, cu suficient timp înainte de fiecare reuniune a IOTC, un document scris care prezintă în detaliu propunerea de precizare a poziției Uniunii, în vederea dezbaterii și a adoptării detaliilor referitoare la poziția care urmează să fie exprimată în numele Uniunii.

În cazul în care, în cadrul unei reuniuni a IOTC, nu se poate ajunge la un acord, inclusiv la fața locului, astfel încât poziția Uniunii să ia în considerare noile elemente, se sesizează Consiliul sau grupurile sale de pregătire cu privire la chestiunea respectivă.