14.12.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 319/1


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2018/1922 AL COMISIEI

din 10 octombrie 2018

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 428/2009 al Consiliului de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare (1), în special articolul 15 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 428/2009 prevede că produsele cu dublă utilizare trebuie să fie supuse unui control eficace atunci când sunt exportate din Uniunea Europeană sau când tranzitează prin aceasta, sau atunci când sunt livrate unei țări terțe ca urmare a unor servicii de intermediere prestate de un intermediar care își are reședința sau este stabilit în Uniune.

(2)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009 stabilește lista comună a produselor cu dublă utilizare supuse controalelor în Uniune. Deciziile privind produsele supuse controalelor se iau în cadrul Grupului Australia (2), al Regimului de control al tehnologiei rachetelor (3), al Grupului furnizorilor nucleari (4), al Aranjamentului de la Wassenaar (5) și al Convenției privind armele chimice.

(3)

Lista produselor cu dublă utilizare prevăzută în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009 trebuie actualizată periodic pentru a se asigura respectarea deplină a obligațiilor internaționale de securitate, a se garanta transparența și a se menține competitivitatea operatorilor economici. Modificările listelor de control care au fost adoptate de regimurile internaționale de neproliferare și de control al exporturilor în 2017 impun în prezent o nouă modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 428/2009. În scopul facilitării consultării de către autoritățile de control al exporturilor și de către operatorii economici, anexa I la regulamentul respectiv ar trebui să fie înlocuită.

(4)

Anexele IIa-IIf la Regulamentul (CE) nr. 428/2009 stabilesc autorizații generale de export ale Uniunii.

(5)

Anexa IIg la Regulamentul (CE) nr. 428/2009 stabilește lista produselor cu dublă utilizare care urmează să fie excluse din domeniul de aplicare al autorizațiilor generale de export naționale și al autorizațiilor generale de export ale Uniunii.

(6)

Anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 428/2009 stabilește cerințe de autorizare pentru anumite transferuri intracomunitare.

(7)

Modificările listei produselor cu dublă utilizare care este stabilită în anexa I impun modificări corespunzătoare ale anexelor IIa-IIg și ale anexei IV în ceea ce privește produsele cu dublă utilizare enumerate de asemenea în anexele IIa-IIg și în anexa IV.

(8)

Regulamentul (CE) nr. 428/2009 împuternicește Comisia să actualizeze, prin intermediul unor acte delegate, lista produselor cu dublă utilizare stabilită în anexa I, precum și în anexele IIa-IIg și în anexa IV, în conformitate cu obligațiile și angajamentele relevante și cu orice modificări ale acestora, pe care statele membre le-au acceptat în calitate de membre ale regimurilor internaționale de neproliferare și de control al exporturilor sau prin ratificarea tratatelor internaționale în materie.

(9)

Având în vedere importanța asigurării cât mai curând posibil a respectării depline a obligațiilor internaționale de securitate, prezentul regulament ar trebui să intre în vigoare în ziua următoare datei publicării.

(10)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 428/2009 ar trebui modificat în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 428/2009 se modifică după cum urmează:

1.

Anexa I se înlocuiește cu textul din anexa I la prezentul regulament.

2.

Anexele IIa-IIg se înlocuiesc cu textul din anexa II la prezentul regulament.

3.

Anexa IV se înlocuiește cu textul din anexa III la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 10 octombrie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 134, 29.5.2009, p. 1.

(2)  http://www.australiagroup.net/en/index.html

(3)  http://mtcr.info

(4)  http://www.nuclearsuppliersgroup.org/index.php?lang=en

(5)  https://www.wassenaar.org


ANEXA I

„ANEXA I

LISTA PRODUSELOR CU DUBLĂ UTILIZARE

(menționată la articolul 3 din prezentul regulament)

Prezenta listă pune în aplicare acordurile internaționale privind controlul produselor cu dublă utilizare, și anume Aranjamentul de la Wassenaar (1), Regimul de control al tehnologiei rachetelor (MTCR) (2), Grupul furnizorilor nucleari (NSG) (3), Grupul Australia (4) și Convenția privind armele chimice (CWC).

CUPRINS

Note

Acronime și abrevieri

Definiții

Categoria 0

Materiale, instalații și echipamente nucleare

Categoria 1

Materiale speciale și echipamente conexe

Categoria 2

Prelucrarea materialelor

Categoria 3

Produse electronice

Categoria 4

Calculatoare

Categoria 5

Telecomunicații și „securitatea informațiilor”

Categoria 6

Senzori și lasere

Categoria 7

Navigație și avionică

Categoria 8

Marină

Categoria 9

Aerospațiale și propulsie

NOTE GENERALE PRIVIND ANEXA I

1.

În ceea ce privește controlul produselor care sunt concepute sau modificate pentru uz militar, a se vedea lista sau listele corespunzătoare privind controlul produselor militare, ținute de fiecare stat membru. În prezenta anexă, mențiunile „A SE VEDEA ȘI LISTELE PRIVIND CONTROLUL PRODUSELOR MILITARE” fac trimitere la aceleași liste.

2.

Obiectul controalelor prevăzute în prezenta anexă nu ar trebui să fie afectat de exportul oricăror produse (inclusiv instalații) nesupuse controlului care conțin una sau mai multe componente supuse controlului, atunci când componenta sau componentele supuse controlului sunt elementul principal al produselor și pot fi demontate sau utilizate în alte scopuri, în mod fezabil.

N.B.

Pentru a determina dacă una sau mai multe componente supuse controlului trebuie să fie considerate elementul principal, este necesar să se evalueze factorii cantitate, valoare și know-how tehnologic implicați, precum și alte circumstanțe speciale pe baza cărora s-ar putea stabili dacă respectivele componente supuse controlului sunt elementul principal al produselor achiziționate.

3.

Produsele specificate în prezenta anexă includ atât produse noi, cât și produse deja utilizate.

4.

În anumite cazuri, substanțele chimice sunt listate după denumire și numărul CAS. Lista se aplică substanțelor chimice cu aceeași formulă structurală (inclusiv hidrații), indiferent de denumire sau de numărul CAS. Numerele CAS sunt prezentate pentru a facilita identificarea unei anumite substanțe chimice sau a unui anumit amestec, indiferent de nomenclator. Numerele CAS nu pot fi utilizate ca identificatori unici întrucât unele forme ale substanțelor chimice listate au numere CAS diferite, iar amestecurile care conțin o substanță chimică listată pot avea și ele numere CAS diferite.

NOTĂ PRIVIND TEHNOLOGIA NUCLEARĂ (NTN)

(A se citi în coroborare cu secțiunea E a categoriei 0.)

„Tehnologia” asociată în mod direct oricăror produse supuse controlului din categoria 0 este supusă controlului în conformitate cu dispozițiile categoriei 0.

„Tehnologia” pentru „dezvoltarea”, „producția” sau „utilizarea” produselor supuse controlului este supusă în continuare controlului chiar și atunci când se aplică unor produse nesupuse controlului.

Aprobarea acordată pentru exportul unor produse autorizează și exportul către același utilizator final al „tehnologiei” minime necesare pentru instalarea, funcționarea, întreținerea și repararea respectivelor produse.

Controalele privind transferul de „tehnologie” nu se aplică informațiilor „din domeniul public” sau „cercetării științifice fundamentale”.

NOTĂ GENERALĂ PRIVIND TEHNOLOGIA (GTN)

(A se citi în coroborare cu secțiunea E a categoriilor 1-9.)

Exportul „tehnologiei” care este „necesară” pentru „dezvoltarea”, „producția” sau „utilizarea” produselor supuse controlului din categoriile 1-9 este supus controlului în conformitate cu dispozițiile categoriilor 1-9.

„Tehnologia”„necesară” pentru „dezvoltarea”, „producția” sau „utilizarea” produselor supuse controlului este supusă în continuare controlului chiar și atunci când se aplică unor produse nesupuse controlului.

Controalele nu se aplică „tehnologiei” care constituie minimul necesar pentru instalarea, exploatarea, întreținerea (verificarea) sau repararea produselor care nu sunt supuse controlului sau al căror export a fost autorizat.

Notă:

Prezenta dispoziție nu scutește de control „tehnologia” specificată la 1E002.e, 1E002.f, 8E002.a și 8E002.b.

Controalele privind transferul de „tehnologie” nu se aplică informațiilor „din domeniul public”, „cercetării științifice fundamentale” sau informațiilor minimum necesare pentru cererile de brevet.

NOTĂ PRIVIND PRODUSELE SOFTWARE NUCLEARE (NSN)

(Prezenta notă primează asupra oricărui control prevăzut în secțiunea D al categoriei 0)

Secțiunea D a categoriei 0 din prezenta listă nu supune controlului „produsele software” care reprezintă „codul obiect” minim necesar pentru instalarea, funcționarea, întreținerea (verificarea) sau repararea produselor al căror export a fost autorizat.

Aprobarea acordată pentru exportul unor produse autorizează și exportul către același utilizator final al „codului obiect” minim necesar pentru instalarea, funcționarea, întreținerea (verificarea) și repararea respectivelor produse

Notă:

Nota privind produsele software nucleare nu scutește de control „produsele software” specificate în categoria 5 partea 2 („Securitatea informațiilor”).

NOTĂ GENERALĂ PRIVIND PRODUSELE SOFTWARE (GSN)

(Prezenta notă primează asupra oricărui control prevăzut în secțiunea D a categoriilor 1-9.)

Categoriile 1-9 din prezenta listă nu supun controlului „produsele software” care îndeplinesc oricare dintre condițiile următoare:

a.

sunt în general disponibile publicului, fiind:

1.

vândute din stoc, fără restricții, la puncte de vânzare cu amănuntul, prin:

a.

tranzacții la ghișeu;

b.

tranzacții prin corespondență;

c.

tranzacții electronice; sau

d.

tranzacții prin telefon; și

2.

concepute pentru a fi instalate de către utilizator, fără o asistență suplimentară substanțială din partea furnizorului;

Notă:

Rubrica a. din Nota generală privind produsele software nu scutește de control „produsele software” specificate în categoria 5 partea 2 („Securitatea informațiilor”).

b.

„Din domeniul public”; sau

c.

Reprezintă „codul obiect” minim necesar pentru instalarea, funcționarea, întreținerea (verificarea) sau repararea produselor al căror export a fost autorizat.

Notă:

Rubrica c. din Nota generală privind produsele software nu scutește de control „produsele software” specificate în categoria 5 partea 2 („Securitatea informațiilor”).

NOTĂ GENERALĂ PRIVIND „SECURITATEA INFORMAȚIILOR” (GISN)

Produsele sau funcțiile care asigură „securitatea informațiilor” ar trebui examinate în lumina dispozițiilor categoriei 5 - partea 2, chiar dacă ele sunt componente, „produse software” sau funcții ale altor produse.

PRACTICI DE EDITARE ÎN JURNALUL OFICIAL AL UNIUNII EUROPENE

În conformitate cu normele stabilite la punctul 6.5 de la pagina 108 a Ghidului de redactare interinstituțional (ediția 2015), pentru textele în limba română publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:

virgula se folosește pentru a separa unitățile de zecimale,

iar numerele întregi se grupează în serii de câte trei cifre, fiecare serie fiind separată prin lăsarea unui spațiu fix. Textul reprodus în prezenta anexă urmează practica descrisă mai sus.

ACRONIME ȘI ABREVIERI UTILIZATE ÎN PREZENTA ANEXĂ

Acronimele sau abrevierile utilizate ca termeni definiți figurează în secțiunea „Definițiile termenilor utilizați în prezenta anexă”.

Acronim sau semnificația abrevierii

ABEC

(Annular Bearing Engineers Committee) Comitetul tehnic pentru rulmenți cu bile

ADC

(Analogue-to-Digital Converter) Convertor analog-digital

AGMA

(American Gear Manufacturers’ Association) Asociația producătorilor de roți dințate din SUA

AHRS

(Attitude and Heading Reference Systems) Sisteme de referință de atitudine și direcție

AISI

(American Iron and Steel Institute) Institutul Fierului și Oțelului din SUA

ALE

(Atomic Layer Epitaxy) Depunere în straturi atomice epitaxiale

ALU

(Arithmetic Logic Unit) Unitate aritmetică logică

ANSI

(American National Standards Institute) Institutul Național pentru Standardizare din SUA

(APP)

(Adjusted Peak Performance) Performanță de vârf ajustată

APU

(Auxiliary Power Unit) Unitate auxiliară de alimentare

ASTM

(American Society for Testing and Materials) Asociația pentru încercări și materiale din SUA

ATC

(Air Traffic Control) Controlul traficului aerian

BJT

(Bipolar Junction Transistors) Tranzistoare bipolare cu joncțiune

BPP

(Beam Parameter Product) Produsul parametrilor de fascicul

BSC

(Base Station Controller) Controlerul stației de bază

CAD

(Computer-Aided-Design) Proiectare asistată de calculator

CAS

(Chemical Abstracts Service) Serviciul de catalogare a substanțelor chimice

CCD

(Charge Coupled Device) Dispozitiv cuplat în sarcină

CDU

(Control and Display Unit) Unitate de control și afișare

CEP

(Circular Error Probable) Eroare circulară probabilă

CMM

(Coordinate Measuring Machine) Mașină de măsurat în coordonate

CMOS

(Complementary Metal Oxide Semiconductor) Semiconductor complementar cu oxid metalic

CNTD

(Controlled Nucleation Thermal Deposition) Depunere nucleară controlată termic

CPLD

(Complex Programmable Logic Device) Dispozitiv logic complex programabil

CPU

(Central Processing Unit) Unitate centrală de procesare

CVD

(Chemical Vapour Deposition) Depunere chimică din vapori

CW

(Chemical Warfare) Război chimic

CW (pentru lasere)

(Continuous Wave) Undă continuă

DAC

(Digital-to-Analogue Converter) Convertor digital-analogic

DANL

(Displayed Average Noise Level) Nivel mediu de zgomot afișat

DBRN

(Data-Base Referenced Navigation) Navigație bazată pe date de referință

DDS

(Direct Digital Synthesizer) Sintetizator digital direct

DMA

(Dynamic Mechanical Analysis) Analiză mecanică dinamică

DME

(Distance Measuring Equipment) Echipament de măsurare a distanței

DMOSFET

(Diffused Metal Oxide Semiconductor Field Effect Transistor) Tranzistoare cu efect de câmp metal-oxid-semiconductor cu difuzie

DS

(Directionally Solidified) Solidificare direcțională

EB

(Exploding Bridge) Punte explozivă

EB-PVD

(Electron Beam Physical Vapour Deposition) Depunere fizică din vapori prin fascicul de electroni

EBW

(Exploding bridge wire) Punte explozivă cu fir

ECM

(Electro-chemical machining) Prelucrare electrochimică

EDM

(Electrical Discharge Machines) Mașini pentru prelucrare prin electrocoroziune

EEPROMS

(Electrically Erasable Programmable Read Only Memory) Memorie programabilă numai pentru citit, cu ștergere electrică

EFI

(Exploding Foil Initiators) Inițiatori cu folie explozivă

EIRP

(Effective Isotropic Radiated Power) Putere aparentă radiată izotropic

ERF

(Electrorheological Finishing) Finisare electroreologică

ERP

(Effective Radiated Power) Putere aparentă radiată

ETO

(Emitter Turn-Off Thyristor) Tiristor cu blocare pe emitor

ETT

(Electrical Triggering Thyristor) Tiristor cu declanșare electrică

FADEC

(Full Authority Digital Engine Control) Control electronic digital complet autoritar al motorului

FFT

(Fast Fourier Transform) Transformata Fourier rapidă

FPGA

(Field Programmable Gate Array) Rețele de porți programabile de utilizator

FPIC

(Field Programmable Interconnect) Interconexiuni programabile de utilizator

FPLA

(Field Programmable Logic Array) Rețele logice programabile de utilizator

FPO

(Floating Point Operation) Operațiune cu virgulă mobilă

FWHM

(Full-Width Half-Maximum) Lățime integrală la jumătatea înălțimii

GSM

(Global System for Mobile Communications) Sistem global pentru comunicații mobile

GLONASS

(Global Navigation Satellite System) Sistem global de navigație prin satelit

GPS

(Global Positioning System) Sistem de poziționare globală

GNSS

(Global Navigation Satellite System) Sistem global de navigație prin satelit

GTO

(Gate Turn-off Thyristor) Tiristor cu blocare prin poartă

HBT

(Hetero-Bipolar Transistors) Tranzistoare hetero-bipolare

HEMT

(High Electron Mobility Transistors) Tranzistoare cu mobilitate înaltă a electronilor

ICAO

(International Civil Aviation Organisation) Organizația Aviației Civile Internaționale

IEC

(International Electro-technical Commission) Comisia electrotehnică internațională

IED

(Improvised Explosive Device) Dispozitiv exploziv improvizat

IEEE

(Institute of Electrical and Electronic Engineers) Institutul Inginerilor Electrotehniști și Electroniști

IFOV

(Instantaneous-Field-Of-View) Câmp de vizualizare instantaneu

IGBT

(Insulated Gate Bipolar Transistor) Tranzistor bipolar cu poartă izolată

IGCT

(Integrated Gate Commutated Thyristor) Tiristor de comutație cu poarta integrată

IHO

(International Hydrographic Organization) Organizația Hidrografică Internațională

ILS

(Instrument Landing System) Sistem de aterizare instrumentală

IMU

(Inertial Measurement Unit) Unitate de măsură inerțială

INS

(Inertial Navigation System) Sistem de navigație inerțială

IP

(Internet Protocol) Protocol de internet

IRS

(Inertial Reference System) Sistem de referință inerțial

IRU

(Inertial Reference Unit) Unitate de referință inerțială

ISA

(International Standard Atmosphere) Atmosferă standard internațională

ISAR

(Inverse Synthetic Aperture Radar) Radar cu apertură sintetică inversă

ISO

(International Organization for Standardization) Organizația Internațională de Standardizare

ITU

(International Telecommunication Union) Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor

JT

Joule-Thomson

LIDAR

(Light Detection and Ranging) Detectare și măsurare cu ajutorul razei coerente

LIDT

(Laser Induced Damage Threshold) Pragul daunelor cauzate de laser

LOA

(Length Overall) Lungime totală

LRU

(Line Replaceable Unit) Unitate care se înlocuiește pe pistă

MLS

(Microwave Landing Systems) Sistem de aterizare cu microunde

MMIC

(Monolithic Microwave Integrated Circuit) Circuit integrat monolitic cu microunde

MOCVD

(Metal Organic Chemical Vapour Deposition) Depunere din vapori a compușilor metal-organici

MOSFET

(Metal-Oxide-Semiconductor Field Effect Transistor) Tranzistor cu efect de câmp metal-oxid-semiconductor

MPM

(Microwave Power Module) Modul de putere cu microunde

MRAM

(Magnetic Random Access Memory) Memorie magnetică cu acces aleatoriu

MRF

(Magnetorheological Finishing) Finisare magnetoreologică

MRF

(Minimum Resolvable Feature size) Dimensiune a elementului de rezoluție minim

MRI

(Magnetic Resonance Imaging) Imagistică prin rezonanță magnetică

MTBF

(Mean-Time-Between-Failures) Timp mediu între defecțiuni

MTTF

(Mean-Time-To-Failure) Timp mediu până la defectare

NA

(Numerical Aperture) Apertură numerică

NDT

(Non-Destructive Test) Test nedestructiv

NEQ

(Net Explosive Quantity) Cantitatea netă de exploziv

OAM

(Operations, Administration or Maintenance) Operațiuni, administrare sau întreținere

OSI

(Open Systems Interconnection) Interconectare a sistemelor deschise

PAI

(Polyamide-imides) Poliamide-imide

PAR

(Precision Approach Radar) Radar de apropiere de precizie

PCL

(Passive Coherent Location) Localizare coerentă pasivă

PIN

(Personal Identification Number) Număr personal de identificare

PMR

(Private Mobile Radio) Radiocomunicații mobile private

PVD

(Physical Vapour Deposition) Depunere fizică de vapori

ppm

(parts per million) părți pe milion

QAM

(Quadrature-Amplitude-Modulation) Modulație de amplitudine în cuadratură

RAP

(Reactive Atom Plasmas) Plasme atomice reactive

RF

(Radio Frequency) Radiofrecvență

RNC

(Radio Network Controller) Controler de rețea radio

RNSS

(Regional Navigation Satellite System) Sistem regional de navigație prin satelit

S-FIL

(Step and Flash Imprint Lithography) Litografie cu imprimare de tipul step and flash

SAR

(Synthetic Aperture Radar) Radar cu apertură sintetică

SAS

(Synthetic Aperture Sonar) Sonar cu apertură sintetică

SC

(Single Crystal) Monocristal

SCR

(Silicon Controlled Rectifier) Redresor controlat cu siliciu

SFDR

(Spurious Free Dynamic Range) Gamă dinamică fără paraziți

SHPL

(Super High Powered Laser) Laser de putere ultraînaltă

SLAR

(Sidelooking Airborne Radar) Radar aeropurtat cu baleiaj lateral

SOI

(Silicon-on-Insulator) Siliciu pe izolator

SQUID

(Superconducting Quantum Interference Device) Dispozitiv supraconductor cu interferență cuantică

SRA

(Shop Replaceable Assembly) Unitate care se înlocuiește în atelier

SRAM

(Static Random Access Memory) Memorie statică cu acces aleatoriu

SSB

(Single Sideband) Bandă laterală unică

SSR

(Secondary Surveillance Radar) Radar de supraveghere secundar

SSS

(Side Scan Sonar) Sonar cu scanare laterală

TIR

(Total indicated reading) Citire totală indicată

TVR

(Transmitting Voltage Response) Răspunsul tensiunii de transmitere

u

(Atomic mass unit) Unitate atomică de masă

UPR

(Unidirectional Positioning Repeatability) Repetabilitate a poziționării unidirecționale

UV

(UltraViolet) Ultraviolet

UTS

(Ultimate Tensile Strength) Rezistență maximă la tracțiune

VJFET

(Vertical Junction Field Effect Transistor) Tranzistor cu efect de câmp cu joncțiune verticală

VOR

(Very High Frequency Omni-directional Range) Radiofar omnidirecțional de frecvență foarte înaltă

WLAN

(Wireless Local Area Network) Rețea locală wireless

DEFINIȚIILE TERMENILOR UTILIZAȚI ÎN PREZENTA ANEXĂ

Termenii între ghilimele simple (‘’) sunt definiți într-o notă tehnică referitoare la produsul în cauză.

Termenii între ghilimele duble („”) sunt definiți după cum urmează:

N.B.

Trimiterile la categorii sunt indicate între paranteze, după termenul definit.

„Acordabil” (6) înseamnă capacitatea unui „laser” de a emite energie continuă pe toate lungimile de undă într-o gamă de diverse tranziții „laser”. Un „laser” cu selecție liniară emite lungimi de undă discrete în cadrul unei tranziții „laser” și nu este considerat „acordabil”.

„Activare criptografică” (5) înseamnă orice tehnică care activează sau autorizează în mod specific capacitatea criptografică a unui produs, prin intermediul unui mecanism sigur pus în aplicare de fabricantul produsului, atunci când acest mecanism este legat în mod unic de oricare dintre următoarele:

1.

un singur exemplar al produsului; sau

2.

un client, în cazul mai multor exemplare ale produsului.

Note tehnice:

1.

Tehnicile și mecanismele de „activare criptografică” pot fi implementate ca hardware, „produse software” sau „tehnologie”.

2.

Mecanismele de „activare criptografică” pot fi, de exemplu, chei de licență bazate pe un număr de serie sau instrumente de autentificare, cum ar fi certificatele cu semnătură digitală.

„Aeronavă civilă” (1, 3, 4 și 7) înseamnă acea „aeronavă” care este înscrisă pe baza denumirii pe listele cu certificatele de navigabilitate publicate de autoritățile aviației civile ale unuia sau mai multor state membre ale UE sau ale statelor care participă la Aranjamentul de la Wassenaar pentru a efectua zboruri comerciale civile pe rute interne și externe sau care este destinată unei utilizări civile legale, particulare sau de afaceri.

N.B.

A se vedea și „aeronavă”.

„Aeronavă” (1, 6, 7 și 9) înseamnă un vehicul aerian cu aripi fixe, cu aripi cu geometrie variabilă, cu aripi rotative (elicopter), cu rotor pivotant sau cu aripi pivotante.

N.B.

A se vedea, de asemenea, „aeronavă civilă”.

„Agent pentru combaterea dezordinii publice” (1) înseamnă substanțe care, în condițiile de utilizare prevăzute pentru controlul situațiilor de dezordine publică, produc rapid asupra oamenilor efecte iritante sau de incapacitate fizică ce dispar la scurt timp după încetarea expunerii.

Notă tehnică:

Gazele lacrimogene sunt o subdiviziune a „agenților pentru combaterea dezordinii publice”.

„Agenți biologici” (1) înseamnă agenți patogeni sau toxine, selectați sau modificați (prin alterarea purității, stabilității la depozitare, virulenței, caracteristicilor de diseminare sau rezistenței la radiații ultraviolete) pentru a produce vătămări asupra oamenilor sau animalelor, a degrada echipamente sau a distruge culturi sau mediul înconjurător.

„Algoritm asimetric” (5) înseamnă un algoritm criptografic care folosește diferite chei în relație matematică pentru criptare și decriptare.

N.B.

O utilizare obișnuită a „algoritmului asimetric” este gestionarea cheilor.

„Algoritm simetric” (5) înseamnă un algoritm criptografic care utilizează un cod identic, atât pentru criptare, cât și pentru decriptare.

N.B.

O utilizare obișnuită a „algoritmilor simetrici” este confidențialitatea datelor.

„Alocat de către UIT” (3 și 5) înseamnă alocarea benzilor de frecvență în conformitate cu ediția curentă a reglementărilor UIT privind radiocomunicațiile pentru servicii primare, autorizate și secundare.

N.B.

Nu sunt incluse alocările suplimentare și alternative.

„Amestec chimic” (1) înseamnă un produs solid, lichid sau gazos alcătuit din două sau mai multe componente care nu reacționează împreună în condițiile în care este depozitat amestecul.

„Analizor de semnale” (3) înseamnă un aparat capabil să măsoare și să afișeze proprietăți de bază ale componentelor cu frecvență unică din semnalele cu frecvență multiplă. „Prelucrarea semnalelor” (3, 4, 5, 6) înseamnă prelucrarea semnalelor generate extern purtătoare de informații prin intermediul unor algoritmi cum ar fi compresia timpului, filtrarea, extragerea, selectarea, corelarea, convoluția sau transformările între domenii (de exemplu, transformata Fourier rapidă sau transformata Walsh).

„Ansamblu electronic” (2, 3, 4) înseamnă un grup de componente electronice (adică ‘elemente de circuit’, ‘componente discrete’, circuite integrate etc.) conectate împreună pentru a îndeplini una sau mai multe funcții specifice, care se poate înlocui ca întreg și care poate fi, în mod normal, dezasamblat.

N.B.1.

‘Element de circuit’: o singură componentă funcțională activă sau pasivă a unui circuit electronic, cum ar fi o diodă, un tranzistor, o rezistență, un condensator etc.

N.B.2.

‘Componentă discretă’: un ‘element de circuit’ în capsulă separată, dispunând de propriile conexiuni externe.

„APP” (4) este echivalent cu „performanță de vârf ajustată”.

„Autentificare” (5) înseamnă verificarea identității unui utilizator, proces sau dispozitiv, deseori ca o condiție prealabilă pentru a permite accesul la resurse într-un sistem informatic. Aceasta include verificarea originii sau conținutului unui mesaj sau al unei alte informații, precum și toate aspectele legate de controlul accesului atunci când nu se efectuează criptarea fișierelor sau textului, cu excepția criptării legate în mod direct de protecția parolelor, a numerelor personale de identificare (PIN) sau a altor date similare, pentru a preveni accesul neautorizat.

„Ax înclinabil” (2) înseamnă un ax portsculă care își modifică, în timpul procesului de prelucrare, poziția unghiulară a axei de referință în raport cu orice altă axă.

„Banda” (1) este un material constituit din „monofilamente”, ‘fibre’, „mănunchiuri”, „meșe” sau „toroane” etc., întrepătrunse sau unidirecționale, de obicei preimpregnate cu rășină.

N.B.

‘Fibră’ înseamnă o mulțime de „monofilamente” (în general peste 200) dispuse aproximativ în paralel.

„Bibliotecă” (1) (baze de date conținând parametri tehnici) înseamnă o colecție de informații tehnice, a cărei consultare permite îmbunătățirea performanței sistemelor, a echipamentului sau a componentelor în cauză.

„Calculator digital” (4 și 5) înseamnă echipamentul care poate, sub forma uneia sau a mai multor variabile discrete, să efectueze toate cele ce urmează:

a.

acceptă date;

b.

stochează date sau instrucțiuni în dispozitive de stocare fixe sau care pot fi modificate (prin rescriere);

c.

prelucrează date cu ajutorul unei secvențe modificabile de instrucțiuni memorate; și

d.

asigură ieșirea datelor.

N.B.

Modificările unei secvențe de instrucțiuni stocate includ înlocuirea dispozitivelor de stocare fixe, dar nu modificarea fizică a cablajului sau a interconexiunilor.

„Calificat pentru utilizare spațială” (3, 6 și 7) înseamnă conceput, produs sau calificat prin testare reușită pentru a opera la altitudini de peste 100 km deasupra suprafeței Pământului.

N.B.

Stabilirea, pe baza testelor, a faptului că un anumit produs este „calificat pentru utilizare spațială” nu înseamnă că alte produse din aceeași serie sau lot de producție sunt „calificate pentru utilizare spațială” dacă nu sunt testate individual.

„Căptușeala interioară” (9) este indicată pentru interfața de legătură dintre combustibilul solid și carcasă sau căptușeala de izolare. De obicei, constă într-o dispersie pe bază de polimer lichid de materiale refractare sau izolatoare, de exemplu, polibutadienă cu grupări terminale hidroxil (HTPB) saturată cu carbon sau alt polimer căruia i s-au adăugat agenți de vulcanizare, pulverizați sau împrăștiați pe suprafața interioară a carcasei.

„Cercetare științifică fundamentală” (GTN și NTN) înseamnă activitatea experimentală sau teoretică desfășurată, în principal, în vederea obținerii de noi cunoștințe despre principiile fundamentale ale fenomenelor sau ale faptelor observabile, care nu este orientată în primul rând spre un scop sau un obiectiv practic specific.

„Circuit integrat cu mai multe cipuri” (3) înseamnă două sau mai multe „circuite integrate monolitice” fixate pe un „substrat” comun.

„Circuit integrat de tip peliculă” (3): o rețea de ‘elemente de circuit’ și de interconexiuni metalice formată prin depunerea unei pelicule subțiri sau groase pe un „substrat” izolant.

N.B.

‘Elementul de circuit’ este o componentă funcțională unică, activă sau pasivă, a unui circuit electronic, cum ar fi o diodă, un tranzistor, o rezistență, un condensator etc.

„Circuit integrat hibrid” (3) înseamnă orice combinație de circuite integrate sau chiar circuite integrate care conțin ‘elemente de circuit’ sau ‘componente discrete’ conectate împreună pentru a îndeplini una sau mai multe funcții specifice și care are toate caracteristicile următoare:

a.

conține cel puțin un dispozitiv neîncapsulat;

b.

conectarea se efectuează prin metode tipice de realizare a circuitelor integrate;

c.

se poate înlocui ca întreg; și

d.

în mod normal nu se poate dezasambla.

N.B.1.

‘Element de circuit’: o componentă funcțională unică, activă sau pasivă, a unui circuit electronic, cum ar fi o diodă, un tranzistor, o rezistență, un condensator etc.

N.B.2.

‘Componentă discretă’: un ‘element de circuit’ în capsulă separată, dispunând de propriile conexiuni externe.

„Circuit integrat monolitic cu microunde” („MMIC”) (3, 5) înseamnă un „circuit integrat monolitic” care funcționează la frecvențe de unde milimetrice sau microunde.

„Circuit integrat monolitic” (3) înseamnă o combinație de ‘elemente de circuit’ active sau pasive sau de ambele tipuri care:

a.

sunt fabricate prin procese de difuzie, de implantare sau de depunere în sau pe un singur element semiconductor, un așa-numit ‘cip’;

b.

pot fi considerate ca fiind asociate indivizibil; și

c.

îndeplinesc funcția (funcțiile) unui circuit.

N.B.

‘Elementul de circuit’ este o componentă funcțională unică, activă sau pasivă, a unui circuit electronic, cum ar fi o diodă, un tranzistor, o rezistență, un condensator etc.

„Circuit integrat optic” (3) înseamnă un „circuit integrat monolitic” sau un „circuit integrat hibrid” conținând unul sau mai multe elemente, conceput să funcționeze ca dispozitiv fotosensibil sau fotoemițător sau să îndeplinească una sau mai multe funcții optice sau electrooptice.

„Circuit integrat tridimensional” (3) înseamnă un ansamblu de plachete semiconductoare sau de straturi active ale dispozitivului, integrate împreună, și având conexiuni via semiconductori care trec complet printr-un interposer, un substrat, o plachetă sau un strat pentru a stabili interconexiuni între straturile dispozitivului. Un interposer este o interfață care permite conexiuni electrice.

„Cod obiect” (GSN) înseamnă o formă executabilă de către un echipament a unei expresii corespunzătoare unuia sau mai multor procese („cod sursă” sau limbaj sursă), care a fost elaborată printr-un sistem de programare.

„Cod sursă” (sau limbaj sursă) (6, 7 și 9) este o expresie corespunzătoare unuia sau mai multor procese care poate fi transformată de un sistem de programare într-o formă executabilă de către echipament [„cod obiect” (sau limbaj obiect)].

„Compozit” (1, 2, 6, 8 și 9) înseamnă o „matrice” și una sau mai multe faze adiționale constând din particule, materiale filiforme, fibre sau orice combinații ale acestora, care servesc unuia sau mai multor scopuri specifice.

„Compresia impulsului” (6) înseamnă codificarea și prelucrarea unui impuls de semnal radar de lungă durată prin transformarea într-un impuls de scurtă durată, menținând avantajele unei energii de impuls ridicate.

„Compuși III/V” (3 și 6) înseamnă produse policristaline sau monocristaline binare ori complexe, care constau în elemente din grupele III A și V A ale tabelului periodic al lui Mendeleev (de exemplu, arseniura de galiu, arseniura de galiu-aluminiu, fosfura de indiu).

„Comutare optică” (5) înseamnă rutarea sau comutarea semnalelor sub formă optică fără conversia lor în semnale electrice.

„Constanta de timp” (6) înseamnă timpul scurs de la aplicarea unui stimul luminos până când creșterea de curent atinge valoarea de 1-1/e față de valoarea finală (adică 63 % din valoarea sa finală).

„Control numeric” (2) înseamnă controlul automat al unui proces efectuat de un dispozitiv care utilizează date numerice introduse, de obicei, pe măsură ce se desfășoară operațiunea (ref. ISO 2382).

„Controler de acces la rețea” (4) înseamnă o interfață fizică la o rețea de comutare distribuită. Ea utilizează un mediu comun care operează permanent la aceeași „viteză de transfer digital”, folosind pentru transmisie arbitrajul [de exemplu, jetonul (token) sau detecția purtătoarei (carrier sense)]. Independent de alte interfețe, aceasta selectează pachetele de date sau grupurile de date care îi sunt adresate (de exemplu, IEEE 802). Este un ansamblu care poate fi integrat într-un echipament informatic sau de telecomunicații pentru asigurarea accesului la comunicații.

„Controler pentru canal de comunicații” (4) înseamnă interfața fizică ce controlează fluxul informațiilor digitale sincrone sau asincrone. Este un ansamblu care poate fi integrat într-un echipament informatic sau de telecomunicații pentru asigurarea accesului la comunicații.

„Controlul profilării” (2) înseamnă două sau mai multe mișcări „controlate numeric” care se efectuează în concordanță cu instrucțiunile care specifică poziția următoare necesară și viteza de avans necesară pentru a ajunge în acea poziție. Aceste viteze de avans se modifică unele în raport cu altele, astfel încât să genereze profilul dorit (ref. ISO/DIS 2806 - 1980).

„Controlul total al zborului” (7) înseamnă un control automat al variabilelor de stare și al traiectoriei de zbor ale „aeronavei” pentru îndeplinirea obiectivelor misiunii care răspunde la modificări în timp real ale datelor referitoare la obiective, pericole sau alte „aeronave”.

„Convertoare analogic-digitale (ADC) cu canale multiple” (3) înseamnă dispozitive care integrează mai mult de un ADC, concepute astfel încât fiecare ADC să aibă o intrare analogică separată.

„Convertoare analogic-digitale (ADC) intercalate” (3) înseamnă dispozitive care au multiple unități ADC care eșantionează aceeași intrare analogică la momente diferite, astfel încât, atunci când ieșirile sunt combinate, intrarea analogică a fost eficient eșantionată și convertită la o rată de eșantionare mai mare.

„Criptografie cuantică” (5) înseamnă o familie de tehnici de stabilire a cheilor partajate pentru „criptografie” prin măsurarea proprietăților de mecanică cuantică ale unui sistem fizic (inclusiv a proprietăților fizice guvernate în mod explicit de optica cuantică, teoria cuantică a câmpului sau electrodinamica cuantică).

„Criptografie” (5) înseamnă disciplina care înglobează principiile, mijloacele și metodele de transformare a datelor în scopul de a ascunde conținutul lor informațional, de a împiedica modificarea lor fără ca acest fapt să fie detectat sau de a împiedica utilizarea lor neautorizată. „Criptografia” se limitează la transformarea informațiilor folosindu-se unul sau mai mulți ‘parametri de secretizare’ (de exemplu, variabile cripto) sau gestionarea cheilor asociate.

Notă:

„Criptografia” nu include tehnici ‘fixe’ de compresie sau de codare a datelor.

Note tehnice:

1.

‘Parametru de secretizare’: o constantă sau o cheie necunoscută de alte persoane sau cunoscută doar în cadrul unui grup de persoane.

2.

‘Fix’: algoritmul de codificare sau de compresie nu poate accepta parametri furnizați din exterior (de exemplu, variabile criptografice sau variabile chei) și nu poate fi modificat de către utilizator.

„Culturile vii izolate” (1) includ culturile vii, sub formă latentă sau în preparate uscate.

„Densitate de curent globală” (3) înseamnă numărul total de amperspire din bobină (adică suma numărului de spire înmulțită cu curentul maxim ce parcurge fiecare spiră) împărțit la secțiunea transversală totală a bobinei (cuprinzând filamentele supraconductoare, matricea metalică în care sunt încorporate filamentele supraconductoare, materialul de încapsulare, canalele de răcire etc.).

„Densitate echivalentă” (6) înseamnă masa unui dispozitiv optic pe unitatea de suprafață optică proiectată pe suprafața optică.

„Deviație de poziție unghiulară” (2) înseamnă diferența maximă dintre poziția unghiulară și poziția unghiulară reală, măsurată cu foarte mare precizie, după ce port-piesa mesei de lucru a fost deplasată în raport cu poziția sa inițială.

„Deviație unghiulară aleatoare” (7) înseamnă eroarea unghiulară apărută în timp ca urmare a zgomotului alb al vitezei unghiulare. (IEEE STD 528-2001)

„Deviație” (accelerometru) (7) înseamnă media pe o anumită perioadă de timp a semnalului la ieșire al accelerometrului, măsurată în condițiile de funcționare specificate, care nu are nicio corelație cu accelerația sau cu rotația la intrare. „Deviația” se exprimă în g sau în metri pe secundă la pătrat (g sau m/s2). (IEEE Std 528-2001) (Micro g = 1 × 10–6 g).

„Deviație” (giroscop) (7) înseamnă media pe o anumită perioadă de timp a semnalului la ieșire al giroscopului, măsurat în condițiile de funcționare specificate, care nu are nicio corelație cu rotația sau cu accelerația la intrare. „Deviația” se măsoară de obicei în grade/oră (grade/h). (IEEE Std 528-2001).

„Dezvoltare” (GTN, NTN și toate categoriile) se referă la toate fazele anterioare producției de serie, cum ar fi: proiectarea, cercetarea în domeniul proiectării, analizele în domeniul proiectării, asamblarea și testarea prototipurilor, schemele de producție pilot, datele de proiectare, procesul de transformare a datelor de proiectare într-un produs, proiectarea configurației, proiectarea integrării, planurile generale.

„Din domeniul public” (GTN, NTN și GSN) înseamnă, în contextul prezentei liste, „tehnologia” sau „produsele software” care au devenit accesibile fără restricții privind difuzarea lor ulterioară (restricțiile privind drepturile de autor nu exclud „tehnologia” sau „produsele software”„din domeniul public”).

„Dirijabil” (9) înseamnă un vehicul aerian acționat de motor care utilizează pentru a pluti un gaz mai ușor decât aerul (de obicei heliu sau, în trecut, hidrogen).

„Domeniu instrumentat” (6) înseamnă domeniul specificat de afișare certă al unui radar.

„Durata impulsului” (6) este durata unui impuls „laser” și înseamnă intervalul de timp dintre punctele de semiputere din flancul frontal și flancul posterior al unui impuls individual.

„Echipamentul de producție” (1, 7 și 9) înseamnă scule, șabloane, montaje, mandrine, matrițe, ștanțe, dispozitive de fixare, mecanisme de aliniere, echipament de testare, alte mașini și componente ale acestora special concepute sau modificate pentru „dezvoltare” sau pentru una sau mai multe faze ale „producției”.

„Efectori finali” (2): clești, ‘unități active de prelucrare’ și orice alt mijloc de prelucrare fixat pe placa de bază terminală a brațului de manipulare al unui „robot”.

N.B.

‘Unitate activă de prelucrare’ înseamnă un dispozitiv menit să aplice piesei de prelucrat forța de antrenare, energia necesară procesului sau senzorii.

„Element principal” (4), astfel cum se aplică în cadrul categoriei 4, înseamnă un element este „element principal”, atunci când valoarea de înlocuire a acestuia este mai mare de 35 % din valoarea totală a sistemului din care acesta face parte. Valoarea elementului este prețul plătit pentru elementul respectiv de către producătorul sistemului sau de către integratorul sistemului. Valoarea totală este prețul internațional normal de vânzare către terți în momentul producerii sau la livrare.

„Eroare circulară probabilă” („CEP”) (7) înseamnă, într-o distribuție circulară normală, raza cercului în care se regăsesc cu o probabilitate de 50 % rezultatele măsurătorilor individuale efectuate sau o rază a cercului în interiorul căruia există o probabilitate de localizare de 50 %.

„Etanșare periferică” (9) înseamnă o componentă fixă în formă inelară (solidă sau segmentată) anexată suprafeței interioare a învelișului motorului de tip turbină sau o caracteristică a extremității exterioare a paletei de turbină care asigură în principal izolarea gazoasă între componentele fixe și cele mobile.

„Excentricitate axială per rotație ax principal” (2) înseamnă deplasarea axială într-o rotație a axului principal, măsurată într-un plan perpendicular pe planșaiba axului principal, într-un punct în afara circumferinței planșaibei (referință: ISO 230/1 1986, paragraful 5.63).

„Excentricitate radială per rotație ax principal” (2) înseamnă deplasarea radială într-o rotație a axului principal, măsurată într-un plan perpendicular pe axul principal într-un punct pe suprafața de revoluție externă sau internă care trebuie testată (referință: ISO 230/1 1986, punctul 5.61).

„Explozivi” (1) înseamnă substanțe solide, lichide sau gazoase ori amestecuri de substanțe care, utilizate ca încărcături explozive primare, amorse sau încărcături principale pentru focoase, pentru demolare sau pentru alte utilizări, trebuie să detoneze.

„Factor de scală” (giroscop sau accelerometru) (7) înseamnă raportul dintre modificarea semnalului de ieșire și modificarea semnalului de intrare care trebuie măsurat. Factorul de scală este în general evaluat ca înclinarea liniei drepte, care poate fi ajustată prin metoda celor mai mici pătrate, aplicată datelor de intrare-ieșire obținute prin modificarea ciclică a intrărilor pe întreg domeniul datelor de intrare.

„Formare superplastică” (1 și 2): procedeu de deformare la cald pentru metale care, în mod normal, sunt caracterizate prin valori scăzute ale elongației (sub 20 %) la punctul de rupere, determinat la temperatura mediului ambiant prin probe clasice de rezistență la rupere, cu scopul de a obține în timpul tratamentului elongații care să fie de cel puțin două ori mai mari decât acele valori.

„Frecvența eșantioanelor” (3) pentru un convertor analog-digital (ADC) înseamnă numărul maxim de eșantioane care sunt măsurate la intrarea analogică într-o perioadă de o secundă, cu excepția ADC-urilor de supraeșantionare. Pentru ADC-urile de supraeșantionare, „frecvența eșantioanelor” este considerată a fi frecvența cuvintelor sale de ieșire. „Frecvența eșantioanelor” mai poate fi numită și frecvența de eșantionare, de obicei exprimată în megaeșantioane pe secundă (Mega Samples Per Second, MSPS) sau gigaeșantioane pe secundă (Giga Samples Per Second, GSPS) sau frecvența de conversie, de obicei exprimată în hertzi (Hz).

„Fuzibil” (1) înseamnă care poate fi reticulat sau polimerizat suplimentar (tratat termic) prin utilizarea căldurii, a radiațiilor, a catalizatorilor etc. sau care poate fi topit fără piroliză (carbonizare).

„Giroscoape cu masă de rotație” (7) înseamnă giroscoape care utilizează mase în rotație continuă pentru a detecta mișcarea unghiulară.

„Gradiometrele magnetice” (6) sunt instrumente concepute pentru a detecta variația spațială a câmpurilor magnetice generate de surse exterioare instrumentului. Constau din „magnetometre” multiple și dispozitivele electronice asociate a căror ieșire măsoară gradientul de câmp magnetic.

N.B.

A se vedea, de asemenea, „gradiometru magnetic intrinsec”.

„Gradiometrul magnetic intrinsec” (6) este format dintr-un singur element detector de gradient de câmp magnetic și dispozitivele electronice asociate, a căror ieșire măsoară gradientul de câmp magnetic.

N.B.

A se vedea, de asemenea, „gradiometru magnetic”.

„Gram efectiv” (0 și 1) al unui „material fisionabil special” înseamnă:

a.

pentru izotopii plutoniului și uraniu 233, masa izotopului în grame;

b.

pentru uraniu îmbogățit 1 % sau mai mult în izotopul uraniu 235, masa elementului în grame înmulțită cu pătratul îmbogățirii exprimată ca fracție zecimală a masei;

c.

pentru uraniu îmbogățit sub 1 % în izotopul uraniu 235, masa elementului în grame înmulțită cu 0,0001.

„Imunotoxina” (1) este un conjugat al unui anticorp monoclonal specific unei celule și al unei „toxine” sau „subunități de toxină”, care afectează selectiv celulele bolnave.

„Incertitudine a măsurării” (2) înseamnă parametrul caracteristic care specifică în ce domeniu, în jurul valorii indicate, este cuprinsă valoarea corectă a variabilei de măsurat, cu un nivel de încredere de 95 %. Include deviațiile sistematice necorectate, mersul în gol necorectat și deviațiile aleatoare necorectate (ref. ISO 10360-2).

„Instalații de producție” (7 și 9) înseamnă „echipamentul de producție” și produsele software special concepute pentru aceasta, integrate în instalații destinate „dezvoltării” sau uneia ori mai multor faze ale „producției”.

„Izolația” (9) se aplică componentelor unui motor de rachetă, și anume carcasa, ajutajul, admisia, închiderea carcasei, și include reperele din foi de cauciuc vulcanizat sau semivulcanizat care conțin un material izolator sau refractar. Poate fi, de asemenea, încorporată ca flapsuri de eliberare a presiunii.

„Îmbinare prin difuzie” (1, 2 și 9) înseamnă o îmbinare în stare solidă a cel puțin două piese metalice distincte într-o singură piesă, cu o rezistență a legăturii egală cu cea a materialului mai puțin rezistent, în care principalul mecanism este interdifuziunea atomilor la nivelul interfeței.

„Îmbunătățirea imaginii” (4) înseamnă prelucrarea imaginilor generate extern purtătoare de informații prin intermediul algoritmilor, cum ar fi compresia timpului, filtrarea, extragerea, selectarea, corelarea, convoluția sau transformările între domenii (de exemplu, transformata Fourier rapidă sau transformata Walsh). Aceasta nu include algoritmii care folosesc numai transformarea liniară sau unghiulară a unei singure imagini, cum ar fi translația, extragerea parametrilor, înregistrarea sau falsa colorație.

„Întârzierea propagării pe poarta de bază” (3) înseamnă valoarea întârzierii propagării, corespunzătoare porții de bază folosite într-un „circuit integrat monolitic”. Pentru o ‘familie‘ de „circuite integrate monolitice”, aceasta poate fi specificată fie ca întârzierea propagării pe poarta tipică în cadrul familiei’ date, fie ca întârziere tipică a propagării pe poartă în cadrul ‘familiei’ date.

N.B.1.

„Întârzierea propagării pe poarta de bază” nu trebuie confundată cu întârzierea intrării/ieșirii a unui „circuit integrat monolitic”complex.

N.B.2.

‘Familia’ constă în totalitatea circuitelor integrate pentru care toate cele ce urmează sunt aplicate, cu excepția cazurilor în care metodologia lor de fabricație și caracteristicile le absolvă de respectivele funcțiuni:

a.

arhitectură comună a produselor hardware și software;

b.

proiectare comună și proces tehnologic comun; și

c.

caracteristici de bază comune.

„Laser chimic” (6) înseamnă un „laser” în care agenții activi sunt excitați prin intermediul unei energii emise de o reacție chimică.

„Laser CW” (6): un „laser” care produce o energie nominală constantă de ieșire pentru mai mult de 0,25 secunde.

„Laser de putere ultraînaltă” („SHPL”) (6) înseamnă un „laser” capabil să emită (total sau parțial), o energie în impuls ce depășește 1 kJ într-un interval de 50 ms sau având o putere medie ori o putere CW de peste 20 kW.

„Laser în impulsuri” (6) înseamnă un „laser” a cărui „durată a impulsului” este mai mică sau egală cu 0,25 secunde.

„Laserul” (0, 1, 2, 3, 5, 6, 7, 8 și 9) este un produs care produce lumină coerentă atât în spațiu, cât și în timp, prin amplificare cu ajutorul emisiei stimulate a radiației.

N.B.

A se vedea, de asemenea,

„Laser chimic”;

 

„Laser CW”;

 

„Laser în impulsuri”;

 

„Laser de putere ultraînaltă”.

„Lărgime de bandă fracționată” (3 și 5) înseamnă „lărgimea de bandă instantanee” împărțită la frecvența centrală, exprimată procentual.

„Lărgime de bandă instantanee” (3, 5 și 7) înseamnă lărgimea de bandă pe care puterea de ieșire rămâne constantă la 3 dB fără modificarea altor parametri de funcționare.

„Magnetometrele” (6) sunt instrumente concepute pentru a detecta câmpurile magnetice generate de surse exterioare instrumentului. Constau dintr-un singur element detector de câmp magnetic și dispozitivele electronice asociate a căror ieșire măsoară câmpul magnetic.

„Materiale energetice” (1) înseamnă substanțe sau amestecuri care reacționează chimic pentru eliberarea energiei necesare utilizării căreia îi sunt destinate. „Explozivi”, „produse pirotehnice” și „combustibili” sunt subclase ale materialelor energetice.

„Materiale fisionabile speciale” (0) înseamnă plutoniu 239, uraniu 233, „uraniu îmbogățit în izotopi 235 sau 233” și orice materiale care le conțin.

„Materialele fibroase sau filamentare” (0, 1, 8 și 9) includ:

a.

„monofilamente” continue;

b.

„toroane” și „mănunchiuri” continue;

c.

„benzi”, țesături, pâsle și împletituri;

d.

fibre tăiate, celofibre și materiale de protecție din fibre;

e.

trichite monocristaline sau policristaline de orice lungime;

f.

pulpă poliamidică aromatică.

„Materialele rezistente la coroziunea cauzată de UF6” (0) includ cuprul, aliajele de cupru, oțelul inoxidabil, aluminiul, oxidul de aluminiu, aliajele de aluminiu, nichelul sau aliajele care conțin 60 % sau mai mult nichel în greutate și polimerii de hidrocarburi complet fluorurate.

„Matrice” (1, 2, 8 și 9) înseamnă o fază în mod substanțial continuă care umple spațiul dintre particule, materiale filiforme sau fibre.

„Mănunchi” (1) înseamnă un fascicul de ‘fibre’ (în general 12-120) aproximativ paralele.

N.B.

‘Fibră’ înseamnă o mulțime de „monofilamente” (în general peste 200) dispuse aproximativ în paralel.

„Meșa” (1) este un fascicul de „monofilamente”, de obicei aproximativ paralele.

„Microcircuit microcalculator” (3): un „circuit integrat monolitic” sau un „circuit integrat cu microplachete multichip”, conținând o unitate aritmetică logică (ALU), capabilă să execute instrucțiuni cu caracter general dintr-o memorie internă, asupra datelor conținute în memoria internă.

N.B.

Memoria internă poate fi extinsă printr-o memorie externă.

„Microcircuit microprocesor” (3): un „circuit integrat monolitic” sau un „circuit integrat cu microplachete multichip”, conținând o unitate aritmetică logică (ALU), capabilă să execute instrucțiuni cu caracter general dintr-o memorie externă.

N.B.1.

„Microcircuitul microprocesor” nu conține în mod normal memorie încorporată accesibilă utilizatorului, deși o memorie încorporată în cip poate fi folosită la îndeplinirea funcției sale logice.

N.B.2.

Această definiție include seturile de cipuri care sunt concepute să lucreze împreună pentru a realiza funcția de „microcircuit microprocesor”.

„Microorganisme” (1 și 2) înseamnă bacterii, virusuri, micoplasme, rickettsii, chlamydii sau fungi, indiferent dacă sunt naturale, selecționate sau modificate, fie sub formă de „culturi vii izolate”, fie ca material care include material viu care a fost în mod deliberat inoculat sau contaminat cu astfel de culturi.

„Modul de serviciu al unui vehicul spațial” (9) înseamnă echipamentul care furnizează infrastructura de sprijin a „vehiculului spațial” și în care este amplasată „sarcina utilă a vehiculului spațial”.

„Modul specific” (0, 1 și 9) înseamnă modulul lui Young exprimat în pascali, echivalent cu N/m2 împărțit la greutatea specifică exprimată în N/m3, măsurat la o temperatură de (296 ± 2) K [(23 ± 2) °C] și la o umiditate relativă de (50 ± 5) %.

„Monofilamentul” (1) sau filamentul este cea mai mică subdiviziune a fibrei, de obicei cu un diametru de câțiva microni.

„Necesar” (GTN, 5, 6, 7, 9), astfel cum se aplică „tehnologiei”, se referă numai la acea parte a „tehnologiei” care este în mod special responsabilă de atingerea sau depășirea nivelurilor de performanță, a caracteristicilor sau a funcțiilor supuse controlului. O astfel de „tehnologie”„necesară” poate fi comună unor produse diferite.

„Operațiuni, administrare sau întreținere” („OAM”) (5) înseamnă efectuarea uneia sau a mai multora dintre următoarele sarcini:

a.

stabilirea sau gestionarea oricăreia dintre următoarele:

1.

conturi sau privilegii ale utilizatorilor sau ale administratorilor;

2.

setări ale unui produs; sau

3.

date de autentificare necesare sarcinilor descrise la punctul a.1. sau a.2.;

b.

monitorizarea sau gestionarea stării de funcționare sau a performanței unui produs; sau

c.

gestionarea registrelor sau a datelor de audit necesare oricărora dintre sarcinile descrise la punctul a sau b.

Notă:

„OAM” nu include niciuna dintre următoarele sarcini sau funcții de gestionare a cheilor asociate:

a.

furnizarea sau modernizarea oricărei funcții criptografice care nu este legată în mod direct de stabilirea sau de gestionarea datelor de autentificare necesare sarcinilor descrise la punctul a.1 ori a.2. de mai sus; sau

b.

executarea oricărei funcții criptografice a unui produs privind transmiterea (forwarding) sau traficul de date (data plane).

„Performanță de vârf ajustată” (4) înseamnă o rată de vârf ajustată la care „calculatoarele digitale” efectuează adunări și înmulțiri cu virgulă mobilă, la 64 biți sau mai mult, fiind exprimată în TeraFLOPS ponderate (WT), în unități de 1012 operațiuni cu virgulă mobilă pe secundă.

N.B.

A se vedea categoria 4, Nota tehnică.

„Pila de combustie” (8) este un dispozitiv electrochimic care convertește energia chimică direct în electricitate în curent continuu (CC), consumând combustibil de la o sursă externă.

„Pixelul activ” (6) înseamnă un element minim (unic) al unei rețele cu corp solid care are funcția de transfer fotoelectric atunci când este expus la radiație luminoasă (electromagnetică).

„Precizie” (2, 3, 6, 7, 8), de obicei măsurată în termeni de imprecizie, înseamnă deviația maximă, pozitivă sau negativă, a unei valori indicate față de un standard acceptat sau față de valoarea reală.

„Prelucrare în timp real” (6) înseamnă prelucrarea datelor cu ajutorul unui sistem informatic care oferă nivelul necesar de funcționare, în funcție de resursele disponibile, cu un timp de răspuns garantat, indiferent de încărcarea sistemului, atunci când este stimulat de un eveniment extern.

„Prese izostatice” (2) înseamnă echipamente capabile să regleze presiunea într-o cavitate închisă prin intermediul a diverse medii (gaz, lichid, particule solide etc.) cu scopul de a crea în toate direcțiile în interiorul cavității o presiune egal distribuită asupra unei piese de prelucrat sau asupra unui material.

„Producție” (GTN, NTN și toate categoriile) înseamnă toate fazele de producție, cum ar fi: construcția, tehnologia de producție, fabricarea, integrarea, asamblarea (montarea), inspectarea, testarea, asigurarea calității.

„Produse software de intruziune” (4) înseamnă „produse software” care sunt special concepute sau modificate pentru a evita detectarea de către ‘instrumentele de monitorizare’ sau a invalida ‘contramăsurile de protecție’ ale unui computer sau dispozitiv ce poate fi folosit într-o rețea și care execută oricare din următoarele:

a.

extragerea de date sau de informații dintr-un computer ori dintr-un dispozitiv care poate fi folosit într-o rețea sau modificarea datelor sistemului ori ale utilizatorului; sau

b.

modificarea căii de execuție standard a unui program sau a unui proces pentru a permite executarea instrucțiunilor furnizate din exterior.

Note:

1.

„Produsele software de intruziune” nu includ niciunul dintre următoarele:

a.

programele de administrare a virtualizării (hypervisors), programele de detectare și corectare a erorilor (debuggers) sau instrumentele de inginerie inversă a produselor software (SRE);

b.

„produsele software” pentru gestionarea drepturilor digitale (DRM); sau

c.

„produsele software” concepute pentru a fi instalate de către producători, administratori sau utilizatori, în scopuri de urmărire sau de recuperare a bunurilor.

2.

Dispozitivele care pot fi folosite într-o rețea includ dispozitivele mobile și contoarele inteligente.

Note tehnice:

1.

‘Instrumente de monitorizare’: „produse software” sau dispozitive hardware care monitorizează comportamentele sistemului sau procesele care se derulează într-un dispozitiv. Acestea includ produsele antivirus (AV), produsele de securitate pentru punctul final, produsele pentru securitatea personală (PSP), sistemele de detectare a intruziunilor (IDS), sistemele de prevenire a intruziunilor (IPS) sau firewallurile.

2.

‘Contramăsuri de protecție’: tehnici menite să asigure executarea codurilor în condiții de siguranță, cum ar fi prevenirea executării datelor (DEP), randomizarea configurării spațiului de adrese (ASRL) sau sandboxingul.

„Produse software” (GSN, toate categoriile) înseamnă o colecție formată dintr-unul sau mai multe „programe” sau ‘microprograme’ stocate pe orice suport tangibil.

N.B.

‘Microprogram’ înseamnă o secvență de instrucțiuni elementare, înregistrate într-o memorie specială, a căror execuție este declanșată prin introducerea instrucțiunii sale de referință într-un registru de instrucțiuni.

„Program” (2 și 6) înseamnă o secvență de instrucțiuni pentru efectuarea unui proces exprimată într-o formă executabilă sau convertibilă într-o formă executabilă de către un calculator electronic.

„Programabilitate accesibilă utilizatorului” (6) înseamnă posibilitatea utilizatorului de a introduce, de a modifica sau de a înlocui „programe” prin alte mijloace decât:

a.

modificarea fizică a cablajelor sau a interconexiunilor; sau

b.

stabilirea comenzilor de funcționare, inclusiv introducerea de parametri.

„Putere de vârf” (6) înseamnă cel mai mare nivel de putere atins în „durata impulsului”.

„Putere medie de ieșire” (6) înseamnă energia totală de ieșire a „laserului”, în jouli, împărțită la perioada în timpul căreia se emite o serie de impulsuri consecutive, în secunde. Pentru o serie de impulsuri spațiate uniform aceasta este egală cu energia totală de ieșire a „laserului” pe un singur impuls, în jouli, multiplicată cu frecvența impulsurilor „laserului”, în hertzi.

„Rachete” (1, 3, 6, 7 și 9) înseamnă sisteme complete de rachete precum și sisteme de vehicule aeriene fără pilot, capabile să transporte o încărcătură utilă de cel puțin 500 kg la o distanță de cel puțin 300 km.

„Reactor nuclear” (0) înseamnă un reactor complet, capabil să funcționeze astfel încât să mențină o reacție controlată autosusținută de fisiune nucleară în lanț. Un „reactor nuclear” include toate componentele din interiorul vasului reactorului sau atașate direct acestuia, echipamentul care controlează nivelul puterii din zona activă și componentele care în mod normal conțin, vin în contact direct cu sau controlează agentul primar de răcire din miezul reactorului.

„Regim staționar” (9) înseamnă condițiile de funcționare a motorului în care parametrii motorului, precum tracțiunea/puterea, turația și altele, nu suferă fluctuații importante în condițiile în care temperatura ambiantă și presiunea aerului admis în motor sunt constante.

„Repetabilitate a poziționării unidirecționale” (2) înseamnă cea mai mică dintre valorile s R↑ și R↓ ( înainte și înapoi), astfel cum sunt definite la punctul 3.21 din standardul ISO 230-2: 2014 sau în standardele naționale echivalente, ale unui ax al unei mașini-unelte individuale.

„Repetabilitate” (7) înseamnă armonizarea între măsurători repetate ale aceleiași variabile efectuate în aceleași condiții de lucru atunci când între măsurători apar modificări ale condițiilor sau survin perioade de nefuncționare. [Referință: IEEE STD 528-2001 (abatere standard de 1 sigma)]

„Rețea locală” (4, 5) înseamnă un sistem de comunicații de date care are toate caracteristicele următoare:

a.

permite comunicarea directă între un număr arbitrar de ‘dispozitive de date’ independente; și

b.

este limitat la o zonă geografică de dimensiune moderată (de exemplu, clădire de birouri, uzină, campus, antrepozit).

N.B.

‘Dispozitiv de date' înseamnă un echipament capabil să transmită sau să recepționeze secvențe de informații digitale.

„Rețea personală” (5) înseamnă un sistem de comunicații de date care are toate caracteristicile următoare:

a.

permite comunicarea directă între un număr arbitrar de ‘dispozitive de date’ independente sau interconectate; și

b.

este limitat la comunicarea între dispozitive aflate în imediata apropiere a unei persoane sau a unui controler (de exemplu, o singură încăpere, un singur birou sau un singur automobil, precum și spațiile din jurul acestora situate în apropiere).

Notă tehnică:

‘Dispozitiv de date' înseamnă un echipament capabil să transmită sau să recepționeze secvențe de informații digitale.

„Rețea plană focală” (6 și 8) înseamnă un strat planar liniar sau bidimensional ori o combinație de straturi plane ale unor elemente detectoare individuale, cu sau fără dispozitive electronice de citire, care funcționează în planul focal.

N.B.

Prezenta definiție nu include o mulțime formată din elemente detectoare unice și nici detectoare cu două, trei sau patru elemente, cu condiția ca întârzierea în timp și integrarea să nu se efectueze în cadrul elementului.

„Rezistența specifică la tracțiune” (0, 1 și 9) înseamnă rezistența maximă la tracțiune exprimată în pascali, echivalentă cu N/m2 împărțit la greutatea specifică exprimată în N/m3, măsurată la o temperatură de (296 ± 2) K [(23 ± 2)°C] și la o umiditate relativă de (50 ± 5) %.

„Rezoluție” (2) înseamnă incrementul minim al unui dispozitiv de măsurare; pentru instrumentele digitale, bitul cel mai puțin semnificativ (ref. ANSI B- 89.1.12).

„Robot” (2 și 8) înseamnă un mecanism de manipulare, care poate fi de tip cu traiectorie continuă sau punct cu punct, care poate utiliza senzori și care prezintă toate caracteristicile următoare:

a.

este multifuncțional;

b.

este capabil să poziționeze sau să orienteze materiale, piese, scule sau dispozitive speciale prin intermediul unor mișcări variabile în spațiu tridimensional;

c.

încorporează trei sau mai multe dispozitive de deservire cu buclă închisă sau deschisă, printre care se pot număra și motoarele pas cu pas; și

d.

este dotat cu „programabilitate accesibilă utilizatorului” prin metoda de învățare/redare sau prin intermediul unui calculator electronic care poate fi un controler logic programabil, adică fără intervenție mecanică.

N.B.

Definiția de mai sus nu include următoarele dispozitive:

1.

mecanismele de manipulare controlabile exclusiv manual/prin telecomandă;

2.

mecanismele de manipulare cu secvență fixă, adică dispozitive mobile automatizate ale căror mișcări sunt programate și limitate prin mijloace mecanice. Mișcările programate sunt limitate mecanic prin folosirea opritoarelor fixe, cum ar fi camele sau tijele. Succesiunea mișcărilor și alegerea traiectoriilor sau a unghiurilor nu sunt variabile sau modificabile prin mijloace mecanice, electronice sau electrice;

3.

mecanisme de manipulare cu secvență variabilă și cu comandă mecanică, adică dispozitive mobile automatizate, ale căror mișcări sunt programate și limitate prin mijloace mecanice. Mișcările programate sunt limitate mecanic prin opritoare fixe dar reglabile, cum ar fi camele sau tijele. Succesiunea mișcărilor și alegerea traiectoriilor sau a unghiurilor sunt variabile în limitele configurației programate. Variațiile sau modificările configurației programate (de exemplu, schimbarea camelor sau a tijelor) pe una sau mai multe axe de mișcare se efectuează exclusiv prin operații mecanice;

4.

mecanisme de manipulare cu secvență variabilă fără servocontrol care sunt dispozitive mobile automatizate, funcționând conform unor mișcări programate limitate prin mijloace mecanice. Programul este variabil, dar secvența este inițiată numai de semnalul binar provenind de la dispozitivele electrice binare sau de la opritoarele reglabile limitate prin mijloace mecanice;

5.

cărucioare-macara cu platformă, definite ca sisteme de manipulare funcționând în coordonate carteziene, construite ca parte integrantă a unui ansamblu vertical de compartimente de stocare și concepute pentru accesul la conținutul acestor compartimente în scopul stocării sau al extragerii.

„Salt de frecvență radar” (6) înseamnă orice tehnică ce modifică, potrivit unei secvențe pseudo-aleatoare, frecvența purtătoare a unui emițător radar în impulsuri, între impulsuri sau între grupe de impulsuri, cu o mărime egală sau mai mare decât lărgimea de bandă a impulsului.

„Salt de frecvență” (5, 6) înseamnă o formă a „spectrului împrăștiat” în care frecvența de emisie pe un singur canal de comunicație se schimbă printr-o secvență aleatoare sau pseudoaleatoare de pași discreți.

„Sarcina utilă a vehiculului spațial” (9) înseamnă echipamentul, fixat pe „modulul de serviciu al unui vehicul spațial”, conceput pentru a îndeplini o misiune în spațiu (de exemplu, comunicații, observare, sarcini științifice).

„Securitatea informațiilor” (GSN GISN 5) reprezintă toate mijloacele și funcțiile care asigură accesibilitatea, confidențialitatea sau integritatea informațiilor sau a comunicațiilor, excluzând mijloacele și funcțiile menite să asigure protecția împotriva defecțiunilor. Sunt incluse „criptografia”, „activarea criptografică”, ‘criptanaliza’, protecția împotriva emisiilor compromițătoare și securitatea calculatorului.

Notă tehnică:

‘Criptanaliză’: analiza unui sistem criptografic sau a datelor de ieșire și de intrare ale sistemului, realizată în scopul de a obține variabile confidențiale sau informații importante, inclusiv textul în clar.

„Sensibilitatea radiantă” (6) este sensibilitatea radiantă (mA/W) = 0,807 × (lungime de undă în nm) x eficiența cuantică (QE).

Notă tehnică:

QE este în general exprimată sub formă de procent; cu toate acestea, în sensul acestei formule, QE este exprimată sub formă de număr zecimal mai mic decât unu, de exemplu 78 % înseamnă 0,78.

„Senzorii de imagine monospectrali” (6) sunt capabili să efectueze o achiziție de date imagistice provenite dintr-o bandă spectrală discretă.

„Senzorii de imagine multispectrali” (6) sunt capabili să efectueze o achiziție simultană sau în serie de date imagistice provenite din două sau mai multe benzi spectrale discrete. Senzorii având mai mult de 20 de benzi spectrale discrete sunt uneori denumiți senzori de imagine hiperspectrali.

„Separat anterior” (1) înseamnă aplicarea oricărui proces în scopul creșterii concentrației izotopului supus controlului.

„Set de ghidare” (7) înseamnă sistemul care integrează procesul de măsurare și de calculare a poziției și a vitezei unui vehicul (adică navigație) cu procesul de calculare și de transmitere de comenzi către sistemul de control al zborului pentru corectarea traiectoriei.

„Sistem anticuplu cu circulație controlată sau sistem de control al direcției cu circulație controlată” (7) înseamnă un sistem care folosește aerul suflat peste suprafețe aerodinamice pentru a crește sau a controla forțele generate de suprafețe.

„Sistem de control al zborului prin fibră optică” (7) înseamnă un sistem digital primar de control al zborului care utilizează feedback-ul pentru a controla „aeronava” pe durata zborului, în cadrul căruia comenzile către efectori/actuatori sunt semnale optice.

„Sistem electric de control al zborului” (7) înseamnă un sistem digital primar de control al zborului care utilizează feedback-ul pentru a controla „aeronava” pe durata zborului, în cadrul căruia comenzile către efectori/actuatori sunt semnale electrice.

„Sisteme de navigație bazate pe date de referință” („DBRN”) (7) înseamnă sisteme care utilizează surse variate de date de cartare topografică măsurate anterior, integrate pentru a furniza informații de navigație fiabile în condiții dinamice. Sursele de date includ hărți batimetrice, hărți ale cerului, hărți gravitaționale, hărți magnetice sau hărți digitale de teren 3D.

„Sisteme FADEC” (9) înseamnă sisteme de control electronic digital complet autoritar al motorului (Full Authority Digital Engine Control Systems) - un sistem de control electronic digital pentru un motor cu turbină cu gaz care poate să controleze în mod autonom motorul de-a lungul întregului ciclu de funcționare, de la pornirea motorului până la oprirea acestuia, atât în condiții normale, cât și în condiții de avarie.

„Sistemele active pentru controlul zborului” (7) sunt sisteme care au funcția de a împiedica deplasările sau încărcările structurale nedorite ale „aeronavelor” și ale rachetelor prin prelucrarea autonomă a datelor de ieșire primite de la mai mulți senzori, furnizând apoi comenzile preventive necesare pentru realizarea controlului automat.

„Sistemele de compensare” (6) sunt formate din senzorul scalar primar, unul sau mai mulți senzori de referință (de exemplu, „magnetometre” vector) și un produs software care permite reducerea zgomotului de rotație al corpului rigid al platformei.

„Spectru împrăștiat radar” (6) înseamnă orice tehnică de modulare pentru repartiția energiei emisă de un semnal cu o bandă de frecvență relativ îngustă, pe o bandă de frecvență mult mai largă, folosind codificarea aleatorie sau pseudoaleatorie.

„Spectru împrăștiat” (5) înseamnă tehnica prin care energia dintr-un canal de comunicații în bandă relativ îngustă este împrăștiată pe un spectru de energie mult mai larg.

„Spectru împrăștiat” al unui radar (6) - a se vedea „Spectru împrăștiat radar”.

„Stabilitate” (7) înseamnă abaterea standard (1 sigma) a variației unui anumit parametru de la valoarea sa calibrată măsurată în condiții de temperatură stabilă. Poate fi exprimată ca funcție de timp.

„Stat participant” (7 și 9): stat participant la Aranjamentul de la Wassenaar. (a se vedea www.wassenaar.org)

„Statele care sunt (nu sunt) părți la Convenția privind armele chimice” (1) sunt statele pentru care Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora a intrat (nu a intrat) în vigoare. (A se vedea www.opcw.org).

„Substrat” (3) înseamnă o foaie de material de bază cu sau fără o schemă de conexiuni, pe care sau în care, pot fi plasate ‘componente discrete’, circuite integrate sau ambele.

N.B.1.

‘Componentă discretă’: un ‘element de circuit’ în capsulă separată, dispunând de propriile conexiuni externe.

N.B.2.

‘Element de circuit’: o singură componentă funcțională activă sau pasivă a unui circuit electronic, cum ar fi o diodă, un tranzistor, o rezistență, un condensator etc.

„Substraturi brute” (3 și 6) înseamnă compuși monolitici cu dimensiuni corespunzătoare pentru producerea de elemente optice, cum ar fi oglinzi sau ferestre optice.

„Subunitatea de toxină” (1) este un component separat din punct de vedere structural și funcțional al unei „toxine” întregi.

„Superaliaje” (2 și 9) înseamnă aliaje pe bază de nichel, cobalt sau fier care prezintă o rezistență superioară oricăror aliaje din seria AISI 300 la temperaturi mai mari de 922 K (649 °C) în condiții dificile de mediu și de funcționare.

„Superconductor” (1, 3, 5, 6 și 8) înseamnă materiale (adică metale, aliaje sau compuși) care își pot pierde în totalitate rezistența electrică (adică pot ajunge la o conductivitate electrică infinită și pot transporta curenți electrici foarte mari fără a produce căldură prin efectul Joule).

N.B.

Starea „supraconductoare” a unui material este caracterizată individual de o „temperatură critică”, un câmp magnetic critic, care este funcție de temperatură și de densitatea critică a curentului, care este în același timp funcție de câmpul magnetic și de temperatură.

„Tehnologie” (GTN, NTN și toate categoriile) înseamnă informații specifice necesare pentru „dezvoltarea”, „producția” sau „utilizarea” produselor. Aceste informații iau forma de ‘date tehnice’ sau ‘asistență tehnică’.

N.B.1.

‘Asistența tehnică’ poate lua forma de instrucțiuni, procedee practice, instruire, cunoștințe aplicate și servicii de consultanță și poate implica transferul de ‘date tehnice’.

N.B.2.

‘Datele tehnice’ se pot prezenta sub forma unor planuri, diagrame, modele, formule, tabele, proiecte și specificații tehnice, manuale și instrucțiuni scrise sau înregistrate pe suporturi sau dispozitive, cum ar fi discuri, benzi, memorii numai pentru citire.

„Temperatură critică” (1, 3 și 5) (uneori denumită temperatură de tranziție) a unui material „superconductor” specific înseamnă temperatura la care materialul își pierde total rezistența la trecerea curentului electric continuu.

„Timp de comutare a frecvenței” (3) înseamnă timpul (adică întârzierea) de care are nevoie un semnal atunci când se efectuează o comutare de la o frecvență de ieșire inițială precizată pentru a ajunge la sau aproape de:

a.

± 100 Hz dintr-o frecvență de ieșire finală precizată de mai puțin de 1 GHz; sau

b.

± 0,1 părți pe milion dintr-o frecvență de ieșire finală precizată egală cu sau mai mare de 1 GHz.

„Timpul de atingere a stării stabile” (6) (denumit și timp de răspuns al gravimetrului) este timpul necesar pentru ca efectele perturbatoare ale accelerațiilor induse de platformă (zgomot de înaltă frecvență) să fie diminuate.

„Toate compensările disponibile” (2) înseamnă că s-au luat în considerare toate măsurile posibile pe care producătorul le poate lua în scopul reducerii la minimum a tuturor erorilor sistematice de poziționare pentru respectivul model de mașină-unealtă sau a erorilor de măsurare pentru respectiva mașină de măsurat în coordonate.

„Toron” (1) înseamnă un fascicul de ‘fibre’ torsionate.

N.B.

‘Fibră’ înseamnă o mulțime de „monofilamente” (în general peste 200) dispuse aproximativ în paralel.’

„Toxine” (1 și 2) înseamnă toxine sub formă de preparate sau de amestecuri izolate în mod deliberat, produse printr-un procedeu oarecare, altele decât toxinele prezente în calitate de contaminanți în alte materiale, cum ar fi probe patologice, culturi, produse alimentare sau stocuri de semințe de „micro-organisme”.

„Uraniu îmbogățit în izotopi 235 sau 233” (0) înseamnă uraniu care conține izotopul 235 sau 233 ori ambii izotopi în care raportul dintre suma cantităților acestor izotopi și cantitatea de izotop 238 este mai mare decât raportul dintre cantitățile de izotopi 235 și 238 din uraniul natural (0,71 %).

„Uraniu natural” (0) înseamnă uraniu care conține amestecuri de izotopi care se găsesc în natură.

„Uraniu sărăcit” (0) înseamnă uraniul care conține izotopul 235 sub nivelul întâlnit în natură.

„Utilizare” (GTN, NTN și toate categoriile) înseamnă funcționarea, instalarea (inclusiv instalarea la fața locului), întreținerea (verificarea), repararea, revizia generală și modernizarea.

„Vaccin” (1) înseamnă un produs medicinal preparat după o formulă farmaceutică care face obiectul unei licențe eliberate de către autoritățile de reglementare fie din țara producătoare, fie din țara utilizatoare, sau al unei autorizații de comercializare sau de testare clinică din partea acestor autorități, care este menit să stimuleze un răspuns imunitar de protecție la oameni sau animale pentru prevenirea unei boli a celor cărora le este administrat.

„Vehicul aerian fără pilot”(Unmanned Aerial Vehicle, UAV) (9) înseamnă orice aeronavă capabilă să decoleze, să efectueze un zbor controlat și să navigheze fără prezență umană la bord.

„Vehicul spațial” (9) înseamnă sateliți activi și pasivi și sonde spațiale.

„Vehicule mai ușoare decât aerul” (9) înseamnă baloane și „dirijabile” care utilizează pentru a se ridica aer cald sau alte gaze mai ușoare decât aerul, cum ar fi heliul sau hidrogenul.

„Viteză de deviație” (giroscop) (7) înseamnă componenta semnalului de ieșire al unui giroscop care este independentă din punct de vedere funcțional de rotația de intrare. Se exprimă în unități de viteză unghiulară. (IEEE STD 528-2001).

„Viteză de transfer numeric” (def) înseamnă viteza totală a biților de informație care sunt transferați în mod direct pe orice tip de suport.

N.B.

A se vedea, de asemenea, „viteză totală de transfer digital”.

„Viteză totală de transfer digital” (5) înseamnă numărul de biți, inclusiv biții de codificare a liniei, generali etc., pe unitate de timp, care este transferat între echipamentele corespondente în cadrul unui sistem digital de comunicații.

N.B.

A se vedea, de asemenea, „viteză de transfer digital”.

CATEGORIA 0 – MATERIALE, INSTALAȚII ȘI ECHIPAMENTE NUCLEARE

0A
Sisteme, echipamente și componente

0A001
„Reactoare nucleare”, precum și echipamente și componente ale acestora special concepute sau pregătite, după cum urmează:

a.

„reactoare nucleare”;

b.

vase metalice sau principalele părți prefabricate ale acestora, inclusiv capacul vasului de presiune al reactorului, special concepute sau pregătite să conțină zona activă a „reactorului nuclear”;

c.

echipamente de manipulare special concepute sau pregătite pentru a introduce sau a extrage combustibilul dintr-un „reactor nuclear”;

d.

bare de control special concepute sau pregătite pentru controlul procesului de fisiune într-un „reactor nuclear”, structurile de susținere sau sprijin ale acestora, mecanismele de acționare și tuburile de ghidare ale barelor;

e.

tuburi sub presiune special concepute sau pregătite să conțină atât elementele combustibile, cât și agentul primar de răcire a unui „reactor nuclear”;

f.

zirconiu metalic și aliaje, sub formă de tuburi (sau ansambluri de tuburi), special concepute sau pregătite pentru a fi utilizate ca teacă a elementului combustibil într-un „reactor nuclear” și în cantități care depășesc 10 kg;

N.B.

Pentru tuburi de presiune din zirconiu a se vedea 0A001.e., iar pentru tuburi calandria a se vedea 0A001.h.

g.

pompe de răcire și circulatoare de gaz, special concepute sau pregătite pentru a circula agentul primar de răcire a „reactoarelor nucleare”;

h.

‘structuri interne ale reactorului nuclear’ special concepute sau pregătite pentru a fi utilizate într-un „reactor nuclear”, inclusiv coloanele de susținere a miezului reactorului, canalele de combustibil, tuburile calandria, ecranele termice, deflectoarele, plăcile-grilă ale zonei active și plăcile difuzorului;

Notă tehnică:

La 0A001.h. ‘structuri interne ale reactorului nuclear’ înseamnă orice structuri principale din vasul reactorului care îndeplinesc una sau mai multe funcții, cum sunt susținerea zonei active, menținerea alinierii combustibilului, dirijarea agentului primar de răcire, asigurând ecranarea la radiații a vasului reactorului și ghidarea instrumentației din zona activă.

i.

schimbătoare de căldură după cum urmează:

1.

generatoare de abur special concepute sau pregătite pentru a fi utilizate în circuitul primar de răcire a unui „reactor nuclear”;

2.

alte schimbătoare de căldură special concepute sau pregătite pentru a fi utilizate în circuitul primar de răcire a unui „reactor nuclear”;

Notă:

0A001.i. nu supune controlului schimbătoarele de căldură pentru sistemele de siguranță ale reactorului, de exemplu, sistemul de răcire de urgență sau sistemele de răcire prin evacuarea căldurii reziduale.

j.

instrumente de detecție și măsură a neutronilor, special concepute sau pregătite pentru determinarea nivelurilor fluxului de neutroni în zona activă a „reactorului nuclear”;

k.

‘scuturi termice externe’ special concepute sau pregătite pentru a fi utilizate într-un „reactor nuclear” pentru reducerea pierderilor de căldură și de asemenea, pentru izolarea și protecția recipientului de siguranță.

Notă tehnică:

La 0A001.k. ‘Scuturi termice externe’ înseamnă orice structuri majore din vasul reactorului care reduc pierderea de căldură din reactor și reduc temperatura din recipientul de siguranță.

0B
Echipamente de testare, inspecție si producție

0B001
Instalații de separare a izotopilor „uraniului natural”, „uraniului sărăcit” și ai „materialelor fisionabile speciale”, precum și echipamente și componente special concepute sau pregătite pentru acest scop, după cum urmează:

a.

instalații special concepute pentru separarea izotopilor „uraniului natural”, „uraniului sărăcit” sau ai „materialelor fisionabile speciale”, după cum urmează:

1.

instalații de separare prin centrifugare gaz;

2.

instalații de separare prin difuzie gazoasă;

3.

instalații de separare aerodinamică;

4.

instalații de separare prin schimb chimic;

5.

instalații de separare prin schimb ionic;

6.

instalații de separare a izotopilor prin iradierea „laser” a vaporilor atomici;

7.

instalații de separare a izotopilor prin iradierea „laser” a moleculelor;

8.

instalații de separare din plasmă;

9.

instalații electromagnetice de separare;

b.

centrifuge pentru gaz și ansambluri și componente, special concepute sau pregătite pentru procesul de separare în centrifuge pentru gaz, după cum urmează:

Notă tehnică:

La 0B001.b. prin ‘material cu un raport rezistență-densitate ridicat’ se înțelege oricare din materialele următoare:

1.

oțel maraging cu o rezistență maximă la tracțiune egală cu 1,95 GPa sau mai mare;

2.

aliaje de aluminiu cu o rezistență maximă la tracțiune egală cu 0,46 GPa sau mai mare; sau

3.

„materiale fibroase sau filamentare” cu un „modul specific” mai mare de 3,18 × 106 m și o „rezistență specifică la tracțiune” mai mare de 7,62 × 104 m;

1.

centrifuge pentru gaz;

2.

ansambluri complete de rotoare;

3.

tuburi rotoare cilindrice cu o grosime a peretelui egală sau mai mică de 12 mm și un diametru cuprins între 75 mm și 650 mm, confecționate din ‘materiale cu un raport rezistență-densitate ridicat’;

4.

inele sau burdufuri cu o grosime a peretelui egală sau mai mică de 3 mm și un diametru cuprins între 75 mm și 650 mm, pentru a furniza un suport local tubului rotor sau pentru a lega un număr de tuburi rotoare, realizate din ‘materiale cu un raport rezistență-densitate ridicat’;

5.

deflectoare cu un diametru cuprins între 75 mm și 650 mm destinate a fi montate în interiorul tubului rotor, realizate din ‘materiale cu un raport rezistență-densitate ridicat’.

6.

garnituri de etanșare superioare/inferioare cu un diametru cuprins între 75 mm și 650 mm concepute pentru a fi montate la capetele tubului rotor și realizate din ‘materiale cu un raport rezistență-densitate ridicat’;

7.

lagăre cu suspensie magnetică după cum urmează:

a.

ansambluri de susținere care constau dintr-un electromagnet inelar suspendat în interiorul unei casete realizate din sau căptușite cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6” conținând un mediu de amortizare și având un cuplaj magnetic cu o piesă polară sau cu al doilea magnet fixat la partea superioară a rotorului;

b.

lagăre magnetice active special concepute sau pregătite pentru utilizarea în centrifuge pentru gaz.

8.

lagăre special concepute, ce conțin un ansamblu pivot-capac montat pe un amortizor;

9.

pompe moleculare care constau din cilindri cu caneluri elicoidale pe suprafețele interne obținute prin extruziune sau prelucrare mecanică și alezare interioară;

10.

statoare de formă inelară pentru motoare multifazice de curent alternativ și cu histerezis (sau cu reluctanță), pentru funcționarea sincronă în vid, într-un domeniu de frecvență de 600 Hz sau mai mare și la o putere de 40 VA sau mai mare;

11.

incinte/carcase de centrifuge care conțin ansamblul rotor tubular al unui dispozitiv centrifugal de gaz, constituite dintr-un cilindru rigid al cărui perete are grosimea de cel mult 30 mm, având extremități cu prelucrare mecanică de precizie care sunt dispuse paralel unele față de altele și perpendicular pe axa longitudinală a cilindrului, în intervalul de 0,05 grade sau mai puțin;

12.

dispozitive de captare, compuse din tuburi special concepute sau pregătite pentru extracția UF6 sub formă de gaz din interiorul tubului rotorului centrifugei, pe principiul tubului Pitot, și care se pot racorda la sistemul central de prelevare a gazului;

13.

schimbătoare de frecvență (convertoare sau invertoare) special concepute sau pregătite pentru alimentarea statoarelor motoarelor utilizate în procedeul de îmbogățire cu ajutorul dispozitivelor centrifugale pentru gaz și care au toate caracteristicile următoare, precum și componentele special concepute pentru acestea:

a.

o frecvență multifazică de ieșire de 600 Hz sau mai mare; și

b.

o stabilitate ridicată (cu un control al frecvenței mai bun de 0,2 %);

14.

robineți de închidere și de reglare, după cum urmează:

a.

robineți de închidere special concepuți și pregătiți să acționeze asupra fluxurilor gazoase de alimentare, de produs și de reziduu de UF6 care ies dintr-o centrifugă individuală pentru gaz;

b.

robineți cu etanșare tip burduf realizați din sau protejați cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6” cu un diametru interior de la 10 mm la 160 mm, special concepuți sau pregătiți pentru utilizarea în sistemele principale sau auxiliare ale instalațiilor de îmbogățire prin centrifugare gaz;

c.

echipamente și componente special concepute sau pregătite pentru procedeul de separare prin difuzie gazoasă, după cum urmează:

1.

bariere de difuzie gazoasă realizate din materiale poroase metalice, polimerice sau ceramice „rezistente la coroziunea cauzată de UF6”, cu o dimensiune a porilor de la 10 nm la 100 nm, cu o grosime egală cu 5 mm sau mai mică iar pentru configurații tubulare, cu un diametru egal cu 25 mm sau mai mic;

2.

incinte de difuzie gazoasă realizate din sau protejate cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6”;

3.

compresoare sau suflante de gaz care au o capacitate de aspirație a UF6 de 1 m3/min sau mai mult și o presiune de descărcare de până la 500 kPa, și având un raport de compresie de 10:1 sau mai mic, realizate din sau protejate cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6”;

4.

garnituri de etanșare a arborilor compresoarelor sau suflantelor menționate la 0B001.c.3. și concepute pentru o rată de pierdere a gazului tampon mai mică de 1 000 cm3/min;

5.

schimbătoare de căldură realizate din sau protejate cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6” și concepute pentru o rată a pierderii de presiune mai mică de 10 Pa pe oră la o presiune diferențială de 100 kPa;

6.

robineți cu etanșare tip burduf, manuali sau automați, de închidere sau reglare, realizați din sau protejați cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6”;

d.

echipamente și componente, special concepute sau pregătite pentru procedeul de separare aerodinamică:

1.

ajutaje de separare care constau din canale curbate, prevăzute cu fante, cu raza de curbură mai mică de 1 mm, rezistente la coroziunea cauzată de UF6 și care au în interior o lamă care separă fluxul de gaz ce trece prin ajutaj în două fluxuri;

2.

tuburi cilindrice sau conice (tuburi vortex), realizate din sau protejate cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6” și prevăzute cu unul sau mai multe canale de admisie tangențiale;

3.

compresoare sau suflante de gaz realizate din sau căptușite cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6” și garniturile corespunzătoare de etanșare a arborilor;

4.

schimbătoare de căldură realizate din sau protejate cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6”;

5.

incinte pentru elementele de separare, realizate din sau protejate cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6” care pot conține tuburi vortex sau ajutaje de separare;

6.

robineți cu etanșare tip burduf, manuali sau automați, de închidere sau reglare, realizați din sau protejați cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6”, cu un diametru de 40 mm sau mai mare;

7.

sisteme de separare a UF6 de gazul purtător (hidrogen sau heliu) pentru a reduce conținutul de UF6 la 1 ppm sau mai puțin, care includ:

a.

schimbătoare de căldură criogenice și crioseparatoare capabile de temperaturi mai mici sau egale cu 153 K (– 120 °C);

b.

aparate de refrigerare criogenică capabile de temperaturi mai mici sau egale cu 153 K (– 120 °C);

c.

ajutaje de separare sau unități de tuburi vortex pentru separarea UF6 de gazul purtător;

d.

capcane de frig pentru UF6 capabile să congeleze UF6;

e.

echipamente și componente special concepute sau pregătite pentru procedeul de separare prin schimb chimic, după cum urmează:

1.

coloane pulsatorii de schimb rapid lichid-lichid cu un timp de staționare de 30 secunde sau mai puțin și rezistente la acidul clorhidric concentrat (de exemplu, realizate din sau protejate cu sticlă sau materiale plastice adecvate cum ar fi polimerii de hidrocarburi fluorurate);

2.

contactoare centrifugale de schimb rapid lichid-lichid cu un timp de staționare de 30 secunde sau mai puțin și rezistente la acidul clorhidric concentrat (de exemplu, confecționate din sau protejate cu sticlă sau materiale plastice adecvate cum ar fi polimerii de fluorocarburi);

3.

celule pentru reducere electrochimică, rezistente la efectul de coroziune al soluțiilor de acid clorhidric concentrat, destinate reducerii uraniului dintr-o stare de valență la alta;

4.

echipamente de alimentare a celulelor de reducere electrochimică, pentru prelevarea de U+4 din fluxul organic și, pentru părțile în contact cu fluxul, realizate din sau protejate cu materiale corespunzătoare (de exemplu, sticlă, polimeri de fluorocarburi, sulfat de polifenil, polieter sulfonat și grafit impregnat cu rășină);

5.

sisteme de pregătire a alimentării pentru producerea soluțiilor de clorură de uraniu de mare puritate, compuse din echipamente de purificare prin dizolvare, extracție cu solvenți și/sau schimb de ioni, precum și celulele electrolitice pentru reducerea uraniului U+6 sau U+4 la U+3;

6.

sisteme de oxidare a uraniului, pentru oxidarea U+3 la U+4;

f.

echipamente și componente special concepute sau pregătite pentru procedeul de separare prin schimb de ioni, după cum urmează:

1.

rășini schimbătoare de ioni cu reacție rapidă, rășini poroase macroreticulare sau peliculare ale căror grupări active de schimb chimic se limitează la un strat superficial care acoperă un suport poros inactiv și alte structuri compozite sub o formă adecvată, inclusiv sub formă de particule sau de fibre, cu un diametru de 0,2 mm sau mai mic, rezistente la soluții de acid clorhidric concentrat și concepute pentru a se obține un timp de înjumătățire a vitezei de schimb mai mic de 10 s și care pot funcționa la temperaturi cuprinse între 373 K (100 °C) și 473 K (200 °C);

2.

coloane schimbătoare de ioni (cilindrice) cu un diametru mai mare de 1 000 mm, realizate din sau căptușite cu materiale rezistente la acid clorhidric concentrat (de exemplu, titan sau materiale plastice pe bază de fluorocarbon) și capabile să funcționeze la temperaturi cuprinse între 373 K (100 °C) și 473 K (200 °C) și la presiuni mai mari de 0,7 MPa;

3.

sisteme schimbătoare de ioni cu reflux (sisteme de oxidare sau reducere chimică sau electrochimică) pentru regenerarea agenților chimici de reducere sau de oxidare utilizați în cascadele pentru intensificarea schimbului de ioni;

g.

echipamente și componente special concepute sau pregătite pentru procedeele de separare pe bază de laser care utilizează separarea izotopilor prin iradierea cu laser a vaporilor atomici, după cum urmează:

1.

sisteme de vaporizare a uraniului metalic concepute pentru a realiza eliberarea unei puteri de 1 kW sau mai mult asupra țintei, destinate a fi utilizate în îmbogățirea prin laser;

2.

sisteme de manipulare a uraniului metalic în stare lichidă sau de vapori, special concepute sau pregătite pentru manipularea uraniului topit, a aliajelor de uraniu topite sau a vaporilor de uraniu metalic pentru utilizarea la îmbogățirea prin laser, precum și componente special concepute ale acestora;

N.B.

A SE VEDEA ȘI 2A225.

3.

ansambluri colectoare de produse și reziduuri pentru uraniul metalic în stare lichidă sau solidă, realizate din sau căptușite cu materiale rezistente la căldură și la coroziunea uraniului în stare lichidă sau de vapori, cum ar fi grafitul acoperit cu oxid de ytriu sau tantalul;

4.

incinte de module separatoare (vase cilindrice sau paralelipipedice) care permit instalarea sursei de vapori de uraniu metalic, a tunurilor de electroni și a colectoarelor de produse și reziduuri;

5.

„lasere” sau sisteme „laser” special concepute sau pregătite pentru separarea izotopilor de uraniu, prevăzute cu un stabilizator de frecvență pentru a putea să funcționeze pe perioade lungi;

N.B.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA, 6A005 și 6A205.

h.

echipamente și componente special concepute sau pregătite pentru procedeele de separare pe bază de laser care utilizează separarea izotopilor prin iradierea cu laser a moleculelor, după cum urmează:

1.

ajutaje de descărcare supersonică pentru răcirea amestecurilor de UF6 și a gazelor purtătoare până la 150 K (– 123 °C) sau mai puțin și realizate din „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6”;

2.

componente sau dispozitive ale colectoarelor de produse și reziduuri, special concepute sau pregătite pentru colectarea materialului din uraniu sau a reziduurilor de material din uraniu ca urmare a iradierii cu lumină laser, realizate din „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6”;

3.

compresoare realizate din sau căptușite cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6” și garniturile de etanșare ale arborilor acestora;

4.

echipamente pentru fluorurarea UF5 (solid) în UF6 (gaz);

5.

sisteme de separare a UF6 de gazul purtător (de exemplu, azot, argon sau un alt gaz) care cuprind următoarele echipamente:

a.

schimbătoare de căldură criogenice și crioseparatoare capabile de temperaturi mai mici sau egale cu 153 K (– 120 °C);

b.

aparate de refrigerare criogenică capabile de temperaturi mai mici sau egale cu 153 K (– 120 °C);

c.

capcane de frig pentru UF6 capabile să congeleze UF6;

6.

„lasere” sau sisteme „laser” special concepute sau pregătite pentru separarea izotopilor de uraniu prevăzuți cu un stabilizator de frecvență pentru a putea să funcționeze pe perioade lungi;

N.B.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA, 6A005 și 6A205.

i.

echipamente și componente special concepute sau pregătite pentru procedeul de separare cu plasmă:

1.

surse de energie cu microunde și antene pentru producerea sau accelerarea ionilor, cu o frecvență de ieșire mai mare de 30 GHz și o putere medie de ieșire mai mare de 50 kW;

2.

bobine de excitație ionică, de radiofrecvență, pentru frecvențe mai mari de 100 kHz și capabile să suporte o putere medie mai mare de 40 kW;

3.

sisteme generatoare de plasmă de uraniu;

4.

neutilizate;

5.

ansambluri colectoare de produse și reziduuri pentru uraniul metalic în stare solidă, realizate din sau căptușite cu materiale rezistente la căldura și la coroziunea uraniului în stare de vapori, cum ar fi grafitul acoperit cu oxid de ytriu sau tantalul;

6.

incinte cu module separatoare (cilindrice) pentru instalarea sursei de plasmă de uraniu, a bobinei de excitație de radiofrecvență și a colectoarelor de produse și reziduuri, realizate dintr-un material adecvat nemagnetic (de exemplu, oțel inoxidabil);

j.

echipamente și componente, special concepute și pregătite pentru procesul de separare electromagnetică, după cum urmează:

1.

surse de ioni unice sau multiple, formate dintr-o sursă de vapori, ionizatorul și acceleratorul de fascicul, realizate din materiale nemagnetice adecvate (de exemplu, grafit, oțel inoxidabil sau cupru) și capabile sa furnizeze un curent total de ionizare egal cu 50 mA sau mai mare;

2.

plăci colectoare de ioni cu două sau mai multe fante sau cavități pentru colectarea fasciculelor de ioni de uraniu îmbogățit sau sărăcit, realizate din materiale adecvate nemagnetice (de exemplu, grafit sau oțel inoxidabil);

3.

incinte vidate pentru separatoare electromagnetice de uraniu, realizate din materiale nemagnetice (de exemplu, oțel inoxidabil) și proiectate pentru a funcționa la presiuni mai mici sau egale cu 0,1 Pa;

4.

piese polare cu un diametru mai mare de 2 m;

5.

surse de alimentare de înaltă tensiune pentru surse de ioni, care au toate caracteristicile următoare:

a.

capabile de o funcționare permanentă;

b.

tensiune de ieșire mai mare sau egală cu 20 000 V;

c.

curent de ieșire mai mare sau egal cu 1 A; și

d.

variații ale tensiunii mai mici de 0,01 % pe o perioadă de 8 ore;

N.B.

A SE VEDEA ȘI 3A227.

6.

surse de alimentare a magneților (putere mare, curent continuu) care au toate caracteristicile următoare:

a.

capabile de o funcționare permanentă cu un curent de ieșire mai mare sau egal cu 500 A, la o tensiune mai mare sau egală cu 100 V; și

b.

variații ale intensității curentului sau ale tensiunii mai mici de 0,01 % pe o perioadă de 8 ore.

N.B.

A SE VEDEA ȘI 3A226.

0B002
Sisteme auxiliare, echipamente și componente special concepute sau pregătite pentru instalațiile de separare izotopică menționate la 0B001, realizate din sau căptușite cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6”, după cum urmează:

a.

autoclave de alimentare, cuptoare sau sisteme utilizate pentru introducerea UF6 în procesul de îmbogățire;

b.

condensatori sau capcane de frig utilizate pentru extragerea UF6 din procesul de îmbogățire, în vederea transferului său ulterior după încălzire;

c.

stații pentru produse și reziduuri, destinate transferului UF6 în containere;

d.

stații de lichefiere sau solidificare utilizate pentru extracția UF6 din procesul de îmbogățire prin comprimarea, răcirea și conversia UF6 la o formă lichidă sau solidă;

e.

sisteme de conducte și colectori special concepute sau pregătite pentru manipularea UF6 în interiorul cascadelor de difuzie, de centrifugare sau aerodinamice;

f.

sisteme și pompe de vid, după cum urmează:

1.

distribuitoare, colectoare de vid sau pompe de vid cu o capacitate de aspirație mai mare sau egală cu 5 m3/min;

2.

pompe de vid special concepute pentru a funcționa în atmosferă de UF6, realizate din sau căptușite cu „materiale rezistente la coroziunea cauzată de UF6”; sau

3.

sisteme de vid constând din distribuitoare de vid, colectoare de vid și pompe de vid concepute să funcționeze în atmosfere de UF6;

g.

spectrometre de masă/surse de ioni pentru UF6, capabile să preleveze permanent eșantioane din fluxuri gazoase de UF6 și care prezintă toate caracteristicile următoare:

1.

capabile să măsoare ioni cu masa atomică mai mare sau egală cu 320 unități atomice de masă și cu o rezoluție mai bună de 1 parte la 320;

2.

dotate cu surse de ioni realizate din sau protejate cu nichel, aliaje pe bază de nichel-cupru cu un conținut de nichel de minimum 60 % din greutate, sau aliaje de nichel-crom;

3.

dotate cu surse de ionizare prin bombardare cu electroni; și

4.

dotate cu un colector adaptat pentru analiza izotopică.

0B003
Instalații de conversie a uraniului și echipamente special concepute sau pregătite pentru acest scop, după cum urmează:

a.

sisteme pentru conversia concentratelor de minereu de uraniu în UO3;

b.

sisteme pentru conversia UO3 în UF6;

c.

sisteme pentru conversia UO3 în UO2;

d.

sisteme pentru conversia UO2 în UF4;

e.

sisteme pentru conversia UF4 în UF6;

f.

sisteme pentru conversia UF4 în uraniu metalic;

g.

sisteme pentru conversia UF6 în UO2;

h.

sisteme pentru conversia UF6 în UF4;

i.

sisteme pentru conversia UO2 în UCl4.

0B004
Instalații de producere sau de concentrare a apei grele, a deuteriului sau a compușilor de deuteriu, precum și echipamente și componente special concepute sau pregătite pentru acestea, după cum urmează:

a.

instalații de producere și concentrare a apei grele, a deuteriului sau a compușilor de deuteriu, după cum urmează:

1.

instalații de schimb apă-hidrogen sulfurat;

2.

instalații de schimb amoniac-hidrogen;

b.

echipamente și componente, după cum urmează:

1.

turnuri de schimb apă-hidrogen sulfurat, cu un diametru mai mare sau egal cu 1,5 m, capabile să funcționeze la presiuni mai mari sau egale cu 2 MPa;

2.

suflante sau compresoare centrifugale de presiune scăzută (adică 0,2 MPa) cu o treaptă, pentru circularea hidrogenului sulfurat gazos (adică un gaz ce conține peste 70 % H2S) cu un debit mai mare sau egal cu 56 m3/s atunci când funcționează la o presiuni de aspirare mai mari sau egale cu 1,8 MPa și echipate cu garnituri concepute pentru a fi utilizate în mediu umed în prezența H2S;

3.

turnuri de schimb amoniac-hidrogen, cu o înălțime mai mare sau egală cu 35 m, cu un diametru cuprins între 1,5 m și 2,5 m, capabile să funcționeze la presiuni mai mari de 15 MPa;

4.

structuri interne ale turnurilor, inclusiv contactoare și pompe aferente treptelor, inclusiv pompe submersibile, pentru producția de apă grea prin procesul de schimb amoniac-hidrogen;

5.

instalații de cracare a amoniacului, cu o presiune de funcționare egală sau mai mare de 3 MPa, pentru producția de apă grea prin procesul de schimb amoniac-hidrogen;

6.

analizori cu absorbție în infraroșu, capabili să analizeze permanent raportul hidrogen-deuteriu, la concentrații ale deuteriului egale sau mai mari de 90 %;

7.

arzătoare catalitice pentru conversia gazului de deuteriu îmbogățit în apă grea, prin procesul de schimb amoniac-hidrogen;

8.

sisteme complete de îmbogățire a apei grele sau coloane concepute în acest scop, pentru îmbogățirea apei grele până la un nivel de concentrație a deuteriului cerut de reactoarele nucleare;

9.

convertizoare pentru sinteza amoniacului sau unități de sinteză a amoniacului, special concepute sau pregătite pentru producția de apă grea prin procesul de schimb amoniac-hidrogen.

0B005
Instalații special concepute pentru fabricarea elementelor de combustibil pentru „reactoare nucleare” și echipamente special concepute sau pregătite în acest scop.

Notă tehnică:

Echipamentul special conceput sau pregătit pentru fabricarea elementelor de combustibil pentru „reactoare nucleare” include echipamente care:

1.

intră în mod normal în contact direct cu fluxul de producție al materialelor nucleare, le prelucrează în mod direct sau controlează în mod direct fluxul de producție al acestora;

2.

asigură etanșarea materialelor nucleare în interiorul tecii;

3.

verifică integritatea tecii sau a etanșării;

4.

verifică parametrii finali ai elementelor de combustibil etanșat; sau

5.

sunt utilizate pentru asamblarea elementelor reactorului.

0B006
Instalații de reprocesare a elementelor de combustibil iradiat pentru „reactoare nucleare” și echipamente și componente special concepute sau pregătite în acest scop.

Notă:

0B006 include:

a.

instalații de reprocesare a elementelor de combustibil iradiat pentru „reactoare nucleare”, inclusiv echipamente și componente care vin în mod normal în contact direct și controlează în mod direct combustibilul iradiat și principalele fluxuri de prelucrare a materialelor nucleare și a produselor de fisiune;

b.

mașini de tocat sau de mărunțit elementele de combustibil, adică echipamente telecomandate destinate tăierii, tocării, mărunțirii sau forfecării ansamblurilor de combustibil iradiat pentru „reactoare nucleare”, a fasciculelor sau a barelor;

c.

dizolvatoare, rezervoare care asigură condiții de anticriticitate (de exemplu, recipiente cu diametru mic, inelare sau plate) special concepute sau pregătite pentru dizolvarea combustibilului nuclear iradiat, rezistente la căldură și coroziune și care pot fi încărcate și menținute în funcțiune prin comandă de la distanță;

d.

extractoare cu solvent, cum ar fi coloanele cu umplutură sau pulsatorii, amestecători-decantori și extractori centrifugi, rezistente la acțiunea corozivă a acidului azotic și special concepute sau pregătite pentru a fi utilizate în instalațiile de reprocesare a „uraniului natural”, a „uraniului sărăcit” și a „materialelor fisionabile speciale”;

e.

recipiente de păstrare sau de stocare special concepute pentru a evita criticitatea și a rezista la acțiunea corozivă a acidului azotic;

Notă tehnică:

Recipientele de păstrare sau de stocare pot prezenta următoarele caracteristici:

1.

pereți sau structuri interne care au un echivalent în bor (calculat pentru toate elementele constituente conform definiției din nota la 0C004) de cel puțin două procente;

2.

un diametru maxim de 175 mm pentru recipientele cilindrice; sau

3.

o lățime maximă de 75 mm pentru recipientele plate sau inelare.

f.

sisteme de măsurare a neutronilor, special concepute sau pregătite pentru integrarea și utilizarea cu sisteme de control cu proces automatizat într-o instalație de reprelucrare a „uraniului natural”, a „uraniului sărăcit” și a „materialelor fisionabile speciale”.

0B007
Instalații de conversie a plutoniului și echipamente special concepute sau pregătite în acest scop, după cum urmează:

a.

sisteme de conversie a azotatului de plutoniu în oxid de plutoniu;

b.

sisteme de producție a plutoniului metalic.

0C
Materiale

0C001
„Uraniu natural”,„uraniu sărăcit” sau toriu sub formă de metal, aliaj, compus chimic sau concentrat și orice alte materiale care conțin unul sau mai multe dintre materialele menționate mai sus;

Notă:

0C001. nu supune controlului următoarele:

a.

cantitățile mai mici sau egale cu patru grame de „uraniu natural” sau „uraniu sărăcit”, atunci când acestea sunt conținute într-un instrument de detecție;

b.

„uraniul sărăcit” special fabricat pentru următoarele aplicații nenucleare civile:

1.

ecranare;

2.

ambalare;

3.

lesturi cu o masă mai mică sau egală cu 100 kg;

4.

contragreutăți cu o masă mai mică sau egală cu 100 kg;

c.

aliajele cu un conținut mai mic de 5 % toriu;

d.

produsele ceramice conținând toriu, care au fost fabricate pentru utilizări nenucleare.

0C002
„Materiale fisionabile speciale”

Notă:

0C002 nu supune controlului cantitățile mai mici sau egale cu patru „grame efective”, atunci când acestea sunt conținute într-un instrument de detecție.

0C003
Deuteriu, apă grea (oxid de deuteriu) și alți compuși ai deuteriului, precum și amestecuri și soluții care conțin deuteriu, în care raportul izotopic deuteriu-hidrogen este mai mare de 1:5 000.

0C004
Grafit cu un grad de puritate corespunzător unui conținut mai mic de 5 ppm ‘echivalent în bor’ și o densitate mai mare de 1,50 g/cm3 pentru utilizare într-un „reactor nuclear”, în cantități care depășesc 1 kg.

N.B.

A SE VEDEA ȘI 1C107

Nota 1:

În scopul controlului exporturilor, autoritățile competente ale statului membru în care este stabilit exportatorul vor determina dacă exporturile de grafit care îndeplinește specificațiile anterioare sunt destinate sau nu utilizării într-un „reactor nuclear”.

Nota 2:

La 0C004, ‘echivalentul în bor’ (EB) este definit ca suma EBz pentru impurități (excluzând EBcarbon deoarece carbonul nu este considerat impuritate), inclusiv borul, în care:

EBZ (ppm) = FC x concentrația elementului Z în ppm;

Formula

și în care σB și σZ sunt secțiunile transversale de captură ale neutronilor termici (în barni) pentru borul prezent în natură, respectiv pentru elementul Z; iar AB și AZ sunt masele atomice ale borului prezent în natură, respectiv elementului Z.

0C005
Compuși sau pudre special pregătite pentru formarea barierelor de difuzie gazoasă, rezistente la coroziunea cauzată de UF6 (de exemplu, nichel sau aliaje cu un conținut de nichel, în greutate, mai mare sau egal cu 60 %, oxid de aluminiu și polimeri de hidrocarburi în întregime fluorurate), cu un grad de puritate mai mare sau egal cu 99,9 %, o dimensiune medie a particulelor mai mică de 10 microni măsurată după standardul B330 al Asociației pentru Încercări și Materiale din SUA (ASTM) și un grad înalt de uniformitate a dimensiunilor particulelor.

0D
Produse software

0D001
„Produse software” special concepute sau modificate pentru „dezvoltarea”, „producția” sau „utilizarea” produselor menționate la această categorie.

0E
Tehnologie

0E001
„Tehnologie”, în conformitate cu Nota privind tehnologia nucleară, pentru „dezvoltarea”, „producția” sau „utilizarea” produselor menționate la această categorie.

CATEGORIA 1 – MATERIALE SPECIALE ȘI ECHIPAMENTE CONEXE

1A
Sisteme, echipamente și componente

1A001
Componente fabricate din compuși fluorurați, după cum urmează:

a.

dispozitive de etanșare, garnituri, agenți de etanșare sau rezervoare elastice pentru combustibil, special concepute pentru a fi utilizate la „aeronave” sau în domeniul aerospațial, fabricate în proporție de peste 50 % în greutate din oricare dintre materialele menționate la 1C009.b sau 1C009.c;

b.

neutilizate;

c.

neutilizate.

1A002
Structuri sau produse laminate „compozite”, după cum urmează:

N.B.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA, 1A202, 9A010 ȘI 9A110

a.

fabricate din oricare dintre următoarele:

1.

o „matrice” organică și „materialele fibroase sau filamentare” menționate la 1C010.c. sau 1C010.d.: sau

2.

preimpregnatele sau semifabricatele menționate la 1C010.e.;

b.

fabricate dintr-o „matrice” de metal sau de carbon și din oricare dintre următoarele:

1.

„materiale fibroase sau filamentare” din carbon având toate caracteristicile următoare:

a.

un „modul specific” care depășește 10,15 × 106 m; și

b.

o „rezistență specifică la tracțiune” ce depășește 17,7 × 104 m; sau

2.

materialele menționate la 1C010.c.

Nota 1:

1A002 nu supune controlului structurile sau produsele laminate „compozite” fabricate din „materiale fibroase sau filamentare” de carbon impregnate cu rășini epoxidice, utilizate la repararea structurilor sau produselor laminate pentru „aeronave civile” și având toate caracteristicile următoare:

a.

o suprafață care nu depășește 1 m2;

b.

o lungime care nu depășește 2,5 m; și

c.

o lățime care depășește 15 mm.

Nota 2:

1A002 nu supune controlului produsele semifabricate, special concepute pentru aplicații pur civile după cum urmează:

a.

articolele sportive;

b.

industria autovehiculelor;

c.

industria de mașini unelte;

d.

aplicațiile medicale.

Nota 3:

1A002.b.1 nu supune controlului produsele semifabricate care conțin maximum două dimensiuni de filamente împletite și care sunt special concepute pentru următoarele aplicații:

a.

cuptoare de tratament termic al metalelor, utilizate pentru revenirea metalelor;

b.

echipamente de producere a cristalelor de siliciu.

Nota 4:

1A002 nu supune controlului produsele finite, special concepute pentru o aplicație specifică.

1A003
Produse fabricate din poliimide aromatice ne-„fuzibile”, sub formă de film, folie, bandă sau panglică, având oricare dintre următoarele caracteristici:

a.

o grosime care depășește 0,254 mm; sau

b.

acoperite sau laminate cu carbon, grafit, metale sau substanțe magnetice.

Notă:

1A003 nu supune controlului produsele care sunt acoperite sau laminate cu cupru și sunt concepute pentru producția de plăci cu circuite electronice imprimate.

N.B.

Pentru poliimidele aromatice „fuzibile” sub orice formă, a se vedea 1C008.a.3.

1A004
Echipamente și componente de protecție și detectare care nu sunt special concepute pentru utilizare militară, după cum urmează:

N.B.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA, LISTA PRODUSELOR MILITARE, 2B351 ȘI 2B352.

a.

măști care acoperă întreaga față, cartușe filtrante și echipamente de decontaminare, concepute sau modificate pentru protecția împotriva oricăruia dintre următorii agenți, precum și componente special concepute ale acestora, după cum urmează:

Notă:

1A004.a. include aparatele de respirat de purificare a aerului (Powered Air Purifying Respirators, PAPR) care sunt concepute sau modificate pentru protecția împotriva agenților sau a materialelor menționate la 1A004.a.

Notă tehnică:

În sensul 1A004.a:

1.

măștile care acoperă întreaga față sunt cunoscute și sub denumirea de măști de gaze.

2.

cartușele filtrante includ elementele de filtrare.

1.

„agenți biologici”;

2.

‘materiale radioactive’;

3.

agenți de război chimic (CW); sau

4.

„agenți pentru combaterea dezordinii publice”, printre care:

a.

α-brombenzenacetonitril (cianură de brombenzil) (CA) (CAS 5798-79-8);

b.

[(2-clorfenil) metilen] propandinitril, (O-clorobenzilidenmalononitril) (CS) (CAS 2698-41-1);

c.

2-clor-1- feniletanonă, clorură de fenilacil (ω-cloroacetofenonă) (CN) (CAS 532-27-4);

d.

dibenz-(b,f)-1,4-oxazepină (CR) (CAS 257-07-8);

e.

10-clor-5,10-dihidrofenarsazină (clorură de fenarsazină), (adamsită), (DM) (CAS 578-94-9);

f.

N-nonanoilmorfolină, (MPA) (CAS 5299-64-9);

b.

costume, mănuși și încălțăminte de protecție, special concepute sau modificate pentru protecție împotriva oricăruia dintre următorii agenți:

1.

„agenți biologici”;

2.

‘materiale radioactive’; sau

3.

agenți de război chimic (CW);

c.

sisteme de detectare special concepute sau modificate pentru detecția sau identificarea oricăruia dintre următorii agenți, precum și componentele special concepute ale acestora:

1.

„agenți biologici”;

2.

‘materiale radioactive’; sau

3.

agenți de război chimic (CW).

d.

echipament electronic conceput pentru detectarea sau identificarea automată a prezenței reziduurilor „explozive” și care utilizează tehnici de ‘detectare a urmelor’ (de exemplu, unda acustică de suprafață, spectrometria de mobilitate ionică, spectrometria de mobilitate diferențială, spectrometria de masă).

Notă tehnică:

‘Detectarea urmelor’ înseamnă capacitatea de a detecta mai puțin de 1 ppm sub formă de vapori sau 1 mg sub formă solidă sau lichidă.

Nota 1:

1A004.d nu supune controlului echipamentele special concepute pentru uz de laborator.

Nota 2:

1A004.d nu supune controlului porțile de scanare de securitate fără contact, prin care se trece.

Notă:

1A004 nu supune controlului:

a.

dozimetrele personale pentru monitorizarea radiațiilor;

b.

echipamentele de sănătate și siguranță la locul de muncă limitate prin concepție sau funcționare la protecția împotriva pericolelor specifice siguranței rezidențiale sau industriei civile, inclusiv:

1.

mineritului;

2.

industriei extractive;

3.

agriculturii;

4.

sectorului farmaceutic;

5.

sectorului medical;

6.

sectorului veterinar;

7.

protecției mediului;

8.

gestionării deșeurilor;

9.

industriei alimentare.

Note tehnice:

1.

1A004 include echipamentele și componentele care au fost identificate, testate cu succes la standarde naționale sau care s-au dovedit eficace în alte situații pentru detectarea sau pentru protecția împotriva ‘materialelor radioactive’, a „agenților biologici”, a agenților de război chimic, a ‘simulanților' sau a „agenților pentru combaterea dezordinii publice”, chiar dacă astfel de echipamente sau componente sunt utilizate în industrii civile cum ar fi mineritul, industria extractivă, agricultura, industria farmaceutică, sectorul medical și veterinar, protecția mediului, gestionarea deșeurilor sau industria alimentară.

2.

‘Simulantul’ este o substanță sau un material utilizat în locul unui agent toxic (chimic sau biologic) în instruire, cercetare, testare sau evaluare.

3.

În sensul 1A004, ‘materialele radioactive’ sunt materiale selectate sau modificate pentru a li se spori eficacitatea în producerea de victime în rândul oamenilor sau al animalelor, în degradarea echipamentelor sau în distrugerea culturilor sau a mediului.

1A005
Veste antiglonț și componente special concepute pentru acestea, după cum urmează:

N.B.

A SE VEDEA ȘI LISTA PRODUSELOR MILITARE.

a.

veste antiglonț ușoare care nu sunt fabricate în conformitate cu standarde sau specificații militare sau echivalente ale acestora, precum și componente special concepute în acest scop;

b.

veste antiglonț grele care oferă o protecție balistică mai mică sau egală cu nivelul IIIA (NIJ 0101.06, iulie 2008) sau echivalentele naționale.

N.B.

Pentru „materialele fibroase sau filamentare” utilizate la fabricarea vestelor antiglonț, a se vedea 1C010.

Nota 1:

1A005 nu supune controlului vestele antiglonț atunci când acestea însoțesc utilizatorii în scopul asigurării protecției personale.

Nota 2:

1A005 nu supune controlului vestele antiglonț concepute să asigure numai protecție frontală, atât împotriva fragmentelor, cât și împotriva exploziilor provenite de la dispozitive explozive nemilitare.

Nota 3:

1A005 nu supune controlului vestele antiglonț concepute să asigure numai protecția împotriva cuțitelor, cuielor, acelor sau armelor contondente.

1A006
Echipamente special concepute sau modificate pentru eliminarea dispozitivelor explozive improvizate și componente și accesorii special concepute pentru acestea, după cum urmează:

N.B.

A SE VEDEA ȘI LISTA PRODUSELOR MILITARE.

a.

vehicule cu comandă de la distanță;

b.

‘dispozitive disruptive’.

Notă tehnică:

‘Dispozitivele disruptive’ sunt dispozitive special concepute în scopul prevenirii declanșării unui exploziv prin proiectarea unui proiectil lichid, solid sau friabil.

Notă:

1A006 nu supune controlului echipamentele atunci când acestea însoțesc operatorul.

1A007
Echipamente și dispozitive special concepute pentru a declanșa, prin mijloace electrice, încărcături și dispozitive care conțin „materiale energetice”, după cum urmează:

N.B.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA, LISTA PRODUSELOR MILITARE, 3A229 ȘI 3A232.

a.

seturi de aprindere pentru detonatoare explozive concepute pentru a acționa detonatoarele explozive menționate la 1A007.b.;

b.

detonatoare explozive cu comandă electrică, după cum urmează:

1.

punte explozivă (EB);

2.

punte explozivă cu fir (EBW);

3.

percutor;

4.

inițiatori cu folie explozivă (EFI).

Note tehnice:

1.

Termenul inițiator sau aprinzător este uneori utilizat în locul termenului detonator.

2.

În sensul 1A007.b, toate detonatoarele vizate utilizează un mic conductor electric (punte, punte cu fir sau folie) care se vaporizează exploziv atunci când sunt traversate de un impuls electric rapid de mare intensitate. La detonatoarele fără percutor, conductorul exploziv inițiază o detonație chimică într-un material de contact puternic exploziv, cum este PETN (tetranitratul de pentaeritritol). La detonatoarele cu percutor, vaporizarea explozivă a conductorului electric acționează un percutor de-a lungul unui interstițiu, iar impactul percutorului asupra unui exploziv inițiază o detonație chimică. În unele proiecte, percutorul este acționat de o forță magnetică. Termenul detonator cu folie explozivă se poate referi la un detonator EB sau la un detonator cu percutor.

1A008
Încărcături, dispozitive și componente, după cum urmează:

a.

‘încărcături configurate’ având toate caracteristicile următoare:

1.

cantitate netă a materialului exploziv (NEQ) mai mare de 90 g; și

2.

diametru al capsulei exterioare mai mare sau egal cu 75 mm;

b.

încărcături de tăiere liniară și componente special concepute pentru acestea, având toate caracteristicile următoare:

1.

o încărcătură explozivă mai mare de 40g/m; și

2.

o lățime mai mare sau egală cu 10 mm;

c.

fitil de detonare cu o încărcătură explozivă mai mare de 64 g/m;

d.

dispozitive de tăiat, altele decât cele menționate la 1A008.b., și instrumente de secționare, cu o cantitate netă a materialului exploziv (NEQ) mai mare de 3,5 kg.

Notă tehnică:

‘Încărcăturile configurate’ sunt încărcături explozive configurate astfel încât să concentreze efectele suflului exploziei.

1A102
Componente carbon-carbon pirolizate și reimpregnate, concepute pentru vehiculele de lansare spațială menționate la 9A004 sau pentru rachetele de sondare menționate la 9A104.

1A202
Structuri compozite, altele decât cele menționate la 1A002, sub formă de tuburi și prezentând ambele caracteristici următoare:

N.B.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA, 9A010 și 9A110.

a.

un diametru interior cuprins între 75 mm și 400 mm; și

b.

fabricate din oricare dintre „materialele fibroase sau filamentare” menționate la 1C010.a. sau b. sau la 1C210.a., sau din materialele preimpregnate cu carbon menționate la 1C210.c.

1A225
Catalizatori platinați special concepuți sau pregătiți pentru a iniția reacția de schimb de izotopi de hidrogen între hidrogen și apă pentru recuperarea tritiului din apa grea sau pentru producția de apă grea.

1A226
Filtre speciale pentru separarea apei grele de apa obișnuită, prezentând ambele caracteristici următoare:

a.

fabricate din țesătură de bronz fosforos supusă unui tratament chimic de ameliorare a capacității de înmuiere; și

b.

concepute pentru a fi utilizate în coloane de distilare în vid.

1A227
Ferestre de blindaj antiradiații de înaltă densitate (din sticlă cu plumb sau alt material), având toate caracteristicile următoare și cadrele special concepute pentru acestea:

a.

o ‘suprafață rece’ mai mare de 0,09 m2;

b.

o densitate mai mare de 3 g/cm3 și și

c.

o grosime egală cu 100 mm sau mai mare.

Notă tehnică:

La 1A227, mențiunea ‘suprafață rece’ se referă la suprafața de observare a ferestrei expusă la nivelul cel mai scăzut al radiației din aplicația concepută.

1B
Echipamente de testare, inspecție si producție

1B001
Echipamente pentru producția sau inspectarea structurilor sau a produselor laminate „compozite” menționate la 1A002 sau a „materialelor fibroase sau filamentare” menționate la 1C010, precum și componente și accesorii special concepute pentru acestea, după cum urmează:

N.B.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA, 1B101 și 1B201.

a.

mașini pentru înfășurarea filamentelor, ale căror mișcări de poziționare, înfășurare și răsucire a fibrelor sunt coordonate și programate pe trei sau mai multe axe de ‘servopoziționare primară’, special concepute pentru fabricarea structurilor „compozite” sau a produselor laminate „compozite” din „materiale fibroase sau filamentare”;

b.

‘mașini pentru aranjarea benzilor’, ale căror mișcări de aranjare și poziționare a benzilor sunt coordonate și programate pe cinci sau mai multe axe de ‘servopoziționare primară’, special concepute pentru fabricarea structurilor „compozite” ale celulelor aeronavelor sau ‘rachetelor’;

Notă:

La 1B001.b, ‘rachetă’ înseamnă sisteme de rachete complete și sisteme de vehicule aeriene fără pilot.

Notă tehnică:

În sensul 1B001.b., ‘mașinile pentru aranjarea benzilor’ au capacitatea de a aranja una sau mai multe ‘benzi de filamente’ având o lățime mai mare de 25,4 mm și mai mică sau egală cu 304,8 mm, și de a tăia și a reporni cursele individuale ale ‘benzilor de filamente’ pe parcursul procesului de aranjare.

c.

mașini de țesut multidirecționale și multidimensionale sau mașini de întrețesere, inclusiv adaptori și truse de scule, special concepute sau modificate pentru țeserea, întrețeserea sau împletirea fibrelor pentru structurile „compozite”;

Notă tehnică:

În sensul celor menționate la 1B001.c., tehnica de întrețesere include și tricotarea.

d.

echipamente special concepute sau adaptate pentru producția fibrelor de armare, după cum urmează:

1.

echipamente pentru transformarea fibrelor polimerice (de exemplu poliacrilonitrilice, de mătase artificială, de gudron sau policarbosilanice) în fibre de carbon sau fibre de carbură de siliciu, inclusiv echipamente speciale pentru tensionarea fibrei pe durata încălzirii;

2.

echipamente pentru depunerea chimică din vapori a elementelor sau compușilor pe substraturi filamentare încălzite, în vederea fabricării fibrelor de carbură de siliciu;

3.

echipamente pentru filare umedă a ceramicilor refractare (de exemplu, a oxidului de aluminiu);

4.

echipamente pentru transformarea prin tratament termic a aluminiului conținând fibre din materiale precursoare în fibre de alumină;

e.

echipamente pentru producerea preimpregnatelor menționate la 1C010.e. prin metoda topirii la temperaturi înalte;

f.

echipamente de verificare nedistructivă, special concepute pentru materiale „compozite”, după cum urmează:

1.

sisteme de tomografie cu raze X pentru examinarea defectelor în trei dimensiuni;

2.

mașini de testare cu ultrasunete cu comandă numerică ale căror mișcări de poziționare a transmițătorilor sau receptorilor sunt coordonate și programate simultan pe patru sau mai multe axe pentru a urmări profilurile tridimensionale ale componentei verificate;

g.

‘mașini pentru dispunerea cablurilor de filamente’, ale căror mișcări de aranjare și poziționare a cablurilor sunt coordonate și programate pe două sau mai multe axe de ‘servopoziționare primară’, special concepute pentru fabricarea structurilor „compozite” ale celulelor aeronavelor sau ‘rachetelor’.

Notă tehnică:

În sensul 1B001.g., ‘mașinile pentru dispunerea cablurilor de filamente’ au capacitatea de a poziționa una sau mai multe ‘benzi de filamente’ având o lățime mai mică sau egală cu 25,4 mm, și de a tăia și reporni cursele individuale ale ‘benzilor de filamente’ pe parcursul procesului de dispunere.

Note tehnice:

1.

În sensul 1B001, axele de ‘servopoziționare primară’ controlează, sub coordonarea unui program de calculator, poziția efectorului final (adică a capului) în spațiu față de piesa de lucru, cu orientarea și direcția corectă pentru a obține procesul dorit.

2.

În sensul 1B001., o ‘bandă de filamente’ este o singură lățime continuă de bandă, cablu sau fibre, impregnată integral sau parțial cu rășină. ‘Benzile de filamente’ impregnate integral sau parțial cu rășină le includ și pe cele acoperite cu pudră uscată care aderă la încălzire.

1B002
Echipamente pentru producerea aliajelor metalice, a pulberilor de aliaje metalice sau a materialelor aliate special concepute pentru evitarea contaminării și pentru utilizarea într-unul dintre procesele menționate la 1C002.c.2.

N.B.

A SE VEDEA ȘI 1B102.

1B003
Scule, matrițe, ștanțe sau dispozitive de fixare pentru „formarea superplastică” sau „legarea prin difuzie” a titanului, a aluminiului sau a aliajelor acestora, special concepute pentru fabricarea oricărora dintre următoarele:

a.

structurilor celulelor aeronavelor sau structurilor aerospațiale;

b.

motoarelor pentru „aeronave” sau motoarelor aerospațiale; sau

c.

componentelor special concepute pentru structurile menționate la 1B003.a. sau pentru motoarele menționate la 1B003.b.

1B101
Echipamente, altele decât cele menționate la 1B001, pentru „producerea” compozitelor structurale, precum și componente și accesorii special concepute în acest scop, după cum urmează,:

N.B.

A SE VEDEA ȘI 1B201.

Notă:

Componentele și accesoriile menționate la 1B101 cuprind modele, mandrine, matrițe, dispozitive de fixare și scule ce servesc la eboșarea, coacerea, tratarea, turnarea, sinterizarea sau la îmbinarea structurilor compozite, a laminatelor și a produselor realizate din acestea.

a.

mașini pentru înfășurarea filamentelor sau mașini pentru dispunerea fibrelor, ale căror mișcări de poziționare, înfășurare și răsucire a fibrelor pot fi coordonate și programate pe trei sau mai multe axe, concepute pentru fabricarea structurilor compozite sau a produselor laminate compozite din materiale fibroase sau filamentare, precum și comenzile de programare și de coordonare;

b.

mașini pentru aranjarea benzilor, ale căror mișcări de poziționare și aranjare a benzilor și foilor sunt coordonate și programate pe două sau mai multe axe, concepute pentru realizarea structurilor compozite pentru celulele vehiculelor aeriene și ale „rachetelor”;

c.

echipamente concepute sau modificate pentru „producția” de „materiale fibroase sau filamentare”, după cum urmează:

1.

echipamente pentru transformarea fibrelor polimerice (de exemplu, poliacrilonitrilice, de mătase artificială sau policarbosilanice), inclusiv dispozitive speciale pentru tensionarea firului în timpul încălzirii;

2.

echipamente pentru depunerea din vapori a elementelor sau compușilor pe substraturi filamentare încălzite;

3.

echipamente pentru filare umedă a ceramicilor refractare (de exemplu, oxidul de aluminiu);

d.

echipamente concepute sau adaptate pentru tratamentul suprafeței fibrelor sau pentru realizarea preimpregnatelor și a semifabricatelor menționate la 9C110.

Notă:

1B101.d. include role, întinzători, echipamente de acoperire, echipamente de tăiere și matrițe clicker.

1B102
„Echipamente pentru producția” de pulberi metalice, altele decât cele menționate la 1B002 și componente ale acestora, după cum urmează:

N.B.

A SE VEDEA ȘI 1B115.b.

a.

„echipamente pentru producția” de pulbere metalică utilizate pentru „producția”, în mediu controlat, a materialelor sferice, sferoidale sau atomizate menționate la 1C011.a, 1C011.b, 1C111.a.1., 1C111.a.2. sau în Lista produselor militare.

b.

componente special concepute pentru „echipamentele pentru producție” menționate la 1B002 sau 1B102.a.

Notă:

1B102 include:

a.

generatoarele de plasmă (cu arc electric de înaltă frecvență) care pot fi folosite pentru obținerea pulberilor metalice sferice sau pulverizate într-un mediu de apă-argon;

b.

echipamentele cu impuls electric care pot fi folosite pentru obținerea pulberilor metalice sferice sau pulverizate într-un mediu de apă-argon;

c.

echipamentele care pot fi folosite pentru „producția” pulberilor sferice de aluminiu prin pulverizarea topiturii într-un mediu inert (de exemplu, azot).

1B115
Echipamente, altele decât cele menționate la 1B002 sau 1B102, pentru producția combustibililor de propulsie sau a constituenților lor și componente special concepute pentru acestea, după cum urmează:

a.

„echipamente de producție”, pentru „producția”, manipularea și verificarea în vederea recepției a combustibililor de propulsie lichizi sau a constituenților lor menționați la 1C011.a, 1C011.b. și 1C111 sau în Lista produselor militare;

b.

„echipamente de producție” pentru „producția”, manipularea, amestecarea, tratarea, turnarea, presarea, extrudarea, prelucrarea sau verificarea în vederea recepției a combustibililor de propulsie solizi sau a constituenților lor menționați la 1C011.a., 1C011.b., 1C111 sau în Lista produselor militare.

Notă:

1B115.b. nu supune controlului amestecătoarele prin dozare (discontinue), amestecătoarele continue sau morile cu energie hidraulică. Pentru controlul amestecătoarelor prin dozare, al amestecătoarelor continue și al morilor cu energie hidraulică, a se vedea 1B117, 1B118 și 1B119.

Nota 1:

Pentru echipamentele special concepute pentru producția de produse militare, a se vedea Lista produselor militare.

Nota 2:

1B115 nu supune controlului echipamentele pentru „producția”, manipularea și verificarea în vederea recepției a carburii de bor.

1B116
Ajutaje special concepute pentru fabricarea materialelor provenite din piroliză, formate într-o matriță, o mandrină sau pe un alt suport, pornind de la precursori gazoși care se descompun în intervalul de temperatură cuprins între 1 573 K (1 300 °C) și 3 173 K (2 900 °C) la presiuni cuprinse între 130 Pa și 20 kPa.

1B117
Amestecătoare prin dozare (discontinue) și componente special concepute pentru acestea, având toate caracteristicile următoare:

a.

concepute sau modificate pentru amestecare sub vid în intervalul de la zero la 13,326 kPa;

b.

capabile să controleze temperatura cuvei;

c.

cu o capacitate volumetrică totală mai mare sau egală cu 110 litri; și

d.

cel puțin un ‘braț de amestecare/malaxare’ montat excentric.

Notă:

În 1B117.d, termenul ‘braț de amestecare/malaxare’ nu se referă la dezaglomeratori sau arbori port-cuțite.

1B118
Amestecătoare continue și componente special concepute pentru acestea, având toate caracteristicile următoare:

a.

concepute sau modificate pentru amestecare sub vid în intervalul de la zero la 13,326 kPa;

b.

capabile să controleze temperatura cuvei;

c.

cu oricare dintre caracteristicile următoare:

1.

două sau mai multe brațe de amestecare/malaxare; sau

2.

cu toate caracteristicile următoare:

a.

un singur braț rotativ și oscilant cu dinți/pini de malaxare; și

b.

dinți/pini de malaxare în interiorul cuvei.

1B119
Mori cu energie hidraulică utilizate pentru măcinarea sau sfărâmarea substanțelor menționate la 1C011.a, 1C011.b, 1C111 sau în Lista produselor militare și componente special concepute pentru acestea.

1B201
Mașini pentru înfășurarea filamentelor, altele decât cele menționate la 1B001 sau 1B101 și echipamente aferente, după cum urmează:

a.

mașini pentru înfășurarea filamentelor, având toate caracteristicile următoare:

1.

având mișcările de poziționare, înfășurare și răsucire a fibrelor coordonate și programate pe două sau mai multe axe;

2.

special concepute pentru fabricarea structurilor compozite sau a produselor laminate compozite din „materiale fibroase sau filamentare”; și

3.

capabile de a realiza o înfășurare pe tuburi cilindrice cu un diametru interior cuprins între 75 mm și 650 mm și o lungime mai mare sau egală cu 300 mm;

b.

comenzi pentru coordonarea și programarea mașinilor pentru înfășurarea filamentelor menționate la 1B201.a;

c.

mandrine de precizie destinate mașinilor pentru înfășurarea filamentelor menționate la 1B201.a.

1B225
Celule electrolitice pentru producția de fluor, a căror capacitate de producție depășește 250 g de fluor pe oră.

1B226
Separatoare electromagnetice de izotopi concepute pentru, sau echipate cu, surse ionice unice sau multiple capabile să producă un curent total de fascicul ionic mai mare sau egal cu 50 mA.

Notă:

1B226 cuprinde separatoare:

a.

capabile de îmbogățirea izotopilor stabili;

b.

în care sursele de ioni și colectorii se află atât în interiorul câmpului magnetic, cât și în acele configurații în care sunt exterioare câmpului.

1B228
Coloane de distilare criogenică cu hidrogen, având toate caracteristicile următoare:

a.

sunt concepute pentru a funcționa la o temperatură internă mai mică sau egală cu 35 K (– 238 °C);

b.

sunt concepute pentru a funcționa la o presiune internă de la 0,5 la 5 MPa;

c.

sunt fabricate fie:

1.

din oțel inoxidabil din seria 300 al SAE (Societatea Inginerilor de Automobile), cu conținut scăzut de sulf și cu mărimea grăuntelui de oțel austenitic conform ASTM (sau unui standard echivalent) egală cu 5 sau mai mare; fie

2.

din materiale echivalente care sunt deopotrivă criogenice și compatibile cu hidrogenul (H2) și

d.

au un diametru intern mai mare sau egal cu 30 cm și o ‘lungime efectivă’ mai mare sau egală cu 4 m.

Notă tehnică:

La 1B228, prin ‘lungime efectivă’ se înțelege înălțimea materialului de ambalare într-o coloană cu umplutură sau înălțimea activă a plăcilor contactoarelor interne dintr-o coloană cu talere.

1B230
Pompe capabile să circule soluții de catalizator diluat sau concentrat de amidură de potasiu în amoniac lichid (KNH2/NH3), având toate caracteristicile următoare:

a.

perfect etanșe la aer (adică închise ermetic);

b.

o capacitate mai mare de 8,5 m3/h și

c.

oricare dintre următoarele caracteristici:

1.

pentru soluțiile de amidură de potasiu concentrate (1 % sau peste), o presiune de funcționare de la 1,5 la 60 MPa; sau

2.

pentru soluțiile de amidură de potasiu diluate (sub 1 %), o presiune de funcționare de la 20 la 60 MPa.

1B231
Instalații sau uzine pentru tritiu, și echipamentele aferente, după cum urmează:

a.

instalații sau uzine pentru producția, recuperarea, extracția, concentrarea sau manipularea tritiului;

b.

echipamente pentru instalațiile sau uzinele de tritiu, după cum urmează:

1.

unități pentru răcire cu hidrogen sau heliu, capabile să răcească până la 23 K (– 250 °C) sau mai puțin, cu o capacitate de eliminare a căldurii mai mare de 150 W;

2.

sisteme de depozitare sau de purificare a izotopilor de hidrogen care utilizează hidruri metalice drept suport pentru depozitare sau purificare.

1B232
Turboexpandoare sau compresoare-turboexpandoare, având următoarele două caracteristici:

a.

concepute să funcționeze cu o temperatură de evacuare de 35 K (– 238 °C) sau mai mică; și

b.

concepute să asigure un debit de hidrogen gazos de 1 000 kg/h sau mai mare.

1B233
Instalații sau uzine pentru separarea izotopilor litiului și sistemele și echipamentele aferente acestora, după cum urmează:

a.

instalații sau uzine pentru separarea izotopilor litiului;

b.

echipamente pentru separarea izotopilor litiului pe baza procesului de separare din amalgamul litiu-mercur, după cum urmează:

1.

coloane de schimb lichid-lichid special concepute pentru amalgamurile de litiu;

2.

pompe pentru mercur sau amalgam de litiu;

3.

băi de electroliză pentru amalgam de litiu;

4.

evaporatoare pentru soluții concentrate de hidroxid de litiu;

c.

sisteme de schimbători de ioni special concepute pentru separarea izotopilor litiului, precum și componente special concepute pentru acestea;

d.

sisteme de schimb chimic (utilizând eteri coroană, criptanzi sau eteri lariat), special concepute pentru separarea izotopilor litiului, precum și componente special concepute pentru acestea.

1B234
Recipiente de siguranță, camere, containere și alte dispozitive similare de izolare pentru explozivi puternici, concepute pentru testarea explozivilor puternici sau a dispozitivelor explozive, și având următoarele două caracteristici:

N.B.

A SE VEDEA ȘI LISTA PRODUSELOR MILITARE.

a.

concepute să rețină o explozie echivalentă cu 2 kg de TNT sau mai mare și

b.

având elemente sau caracteristici de proiectare care permit transferul în timp real sau cu decalaj al informațiilor de diagnosticare sau de măsurare.

1B235
Ansambluri și componente destinate producției de tritiu, după cum urmează:

a.

ansambluri intenționat fabricate din sau care conțin litiu îmbogățit cu izotopul litiu-6, special concepute pentru producția de tritiu prin iradiere, inclusiv introducerea într-un reactor nuclear;

b.

componente special concepute pentru ansamblurile țintă menționate la 1B235.a.

Notă tehnică:

Componentele concepute special pentru ansamblurile intenționat destinate producției de tritiu pot include pelete de litiu, adsorbanți de tritiu și teci cu acoperire specială.

1C
Materiale

Notă tehnică:

Metale și aliaje:

cu excepția unor prevederi contrare, termenii ‘metale’ și ‘aliaje’ de la 1C001-1C012 se referă la forme brute și semifabricate, după cum urmează:

forme brute:

anozi, bile, bare (inclusiv bare crestate și bare subțiri), blocuri, blocuri de oțel, blumuri, brichete, țagle, catozi, cristale, cuburi, zaruri, grăunți, granule, lingouri, bulgări, pelete, piese brute, pudră, rondele, alice, brame, miezuri, fier spongios, bare;

forme semifabricate (acoperite sau nu, placate, găurite sau perforate):

a.

materiale fasonate sau prelucrate fabricate prin rulare, tragere, extrudare, forjare, extrudare prin impact, presare, granulare, atomizare și măcinare, de exemplu: cornier, profile, inele, discuri, praf, fulgi, folii și peliculă, piese forjate, plăci, pudră, piese presate și matrițate, benzi, sârme (inclusiv sârme pentru sudură, bare și sârmă răsucită) oțel profilat, table, țevi și tuburi (inclusiv țevi rotunde, pătrate sau ambutisate), sârmă trasă sau extrudată;

b.

material turnat produs prin turnare în nisip, cochilă sau alte tipuri de matrițe, inclusiv turnarea sub presiune, forme sinterizate, și forme realizate prin metalurgia pulberilor.

Exportul de forme nelistate pretinse a fi produse finite, dar care reprezintă în realitate forme brute sau forme semifabricate nu trebuie să fie exclus din domeniul de aplicare al controlului.

1C001
Materiale special concepute pentru a absorbi radiația electromagnetică sau polimeri cu conductivitate intrinsecă, după cum urmează:

N.B.

A SE VEDEA ȘI 1C101.

a.

materiale pentru absorbția frecvențelor care depășesc 2 × 108 Hz, dar mai mici de 3 × 1012 Hz;

Nota 1:

1C001.a. nu supune controlului:

a.

absorbanții de tip fir de păr realizați din fibre naturale sau sintetice, cu încărcătură nemagnetică pentru asigurarea absorbției;

b.

absorbanții fără pierderi magnetice și a căror suprafață incidentă are o formă neplană, care include piramide, conuri, prisme și suprafețe spiralate;

c.

absorbanții plani, având toate caracteristicile următoare:

1.

fabricați din oricare dintre următoarele:

a.

materiale plastice spongioase (flexibile sau neflexibile) cu conținut de carbon sau materiale organice, inclusiv lianți, care produc mai mult de 5 % ecou față de valoarea de ecou a metalului, într-o bandă care depășește ± 15 % din frecvența centrală a energiei incidente și care nu sunt capabile să reziste la temperaturi ce depășesc 450 K (177 °C); sau

b.

materiale ceramice care produc mai mult de 20 % ecou față de valoarea de ecou a metalului, într-o bandă care depășește ± 15 % față de frecvența centrală a energiei incidente și care nu sunt capabile să reziste la temperaturi ce depășesc 800 K (527 °C);

Notă tehnică:

Mostrele pentru testul de absorbție pentru 1C001.a. Notă: 1.c.1. ar trebui să fie un pătrat cu latura de cel puțin 5 lungimi de undă ale frecvenței centrale și plasat într-un câmp la distanță față de elementul radiant.

2.

cu rezistența la tracțiune mai mică de 7 × 106 N/m2; și

3.

cu rezistența la compresiune mai mică de 14 × 106 N/m2;

d.

absorbanți plani fabricați din ferită sinterizată, având toate caracteristicile următoare:

1.

o greutate specifică ce depășește 4,4; și

2.

o temperatură maximă de funcționare de 548 K (275 °C).

Nota 2:

Niciuna din prevederile Notei 1 la 1C001.a. nu exceptează de la control materialele magnetice care asigură absorbția atunci când sunt conținute în vopsea.

b.

materiale opace la lumina vizibilă și special concepute pentru absorbția radiației apropiate de infraroșu, având o lungime de undă mai mare de 810 nm, dar mai mică de 2 000 nm (frecvențe mai mari de 150 THz, dar mai mici de 370 THz);

Notă:

1C001.b. nu supune controlului materialele special concepute sau formulate pentru oricare dintre următoarele aplicații:

a.

marcarea cu „laser” a polimerilor; sau

b.

sudarea cu „laser” a polimerilor.

c.

materiale polimerice cu conductibilitate intrinsecă, având o ‘conductibilitate electrică globală’ mai mare de 10 000 S/m (Siemens/m) sau o ‘rezistivitate (de suprafață)” mai mică de 100 ohmi /pătrat, bazate pe oricare dintre următorii polimeri:

1.

polianilină;

2.

polipirol;

3.

politiofen;

4.

poli fenilen-vinilen; sau

5.

poli tienilen-vinilen.

Notă:

1C001.c. nu supune controlului materialele în formă lichidă.

Notă tehnică:

‘Conductibilitatea electrică globală’ și ‘rezistivitatea (de suprafață)’ se determină conform ASTM D-257 sau standardelor naționale echivalente.

1C002
Aliaje metalice, pulberi de aliaje metalice sau materiale aliate, după cum urmează:

N.B.

A SE VEDEA ȘI 1C202.

Notă:

1C002 nu supune controlului aliajele metalice, pulberile de aliaje metalice sau materialele aliate formulate special pentru acoperire.

Note tehnice:

1.

Aliajele metalice de la 1C002 sunt aliajele care conțin un procentaj mai ridicat în greutate din metalul nominalizat decât din oricare alt element.

2.

‘Durata de serviciu până la rupere’ se măsoară conform standardului ASTM E-139 sau standardelor naționale echivalente.

3.

‘Rezistența la oboseala oligociclică’ se măsoară conform standardului ASTM E-606 ‘Metoda recomandată pentru testarea rezistenței la oboseala oligociclică cu amplitudine constantă’ sau conform standardelor naționale echivalente. Testarea se execută axial, cu un raport mediu al eforturilor de la minim la maxim egal cu 1 și un factor de concentrare a solicitării (Kt) egal cu 1. Tensiunea medie se obține împărțind diferența dintre tensiunea maximă și cea minimă la tensiunea maximă.

a.

aluminuri, după cum urmează:

1.

aluminuri de nichel care conțin minimum 15 % și maximum 38 % în greutate aluminiu și cel puțin un element de aliere adițional;

2.

aluminuri de titan care conțin 10 % în greutate sau mai mult aluminiu și cel puțin un element de aliere adițional;

b.

aliaje metalice fabricate din pulberile sau materialul granulat menționate la 1C002.c., după cum urmează:

1.

aliaje de nichel având oricare din următoarele caracteristici:

a.

o ‘durată de serviciu până la rupere’ de 10 000 ore sau mai mare la 923 K (650 °C) la o tensiune de 676 MPa; sau

b.

o ‘rezistență la oboseala oligociclică’ de 10 000 cicluri sau mai mare la 823 K (550 °C) la o tensiune maximă de 1 095 MPa;

2.

aliaje de niobiu având oricare din următoarele caracteristici:

a.

o ‘durată de serviciu până la rupere’ de 10 000 ore sau mai mare la 1 073 K (800 °C) la o tensiune de 400 MPa; sau

b.

o ‘rezistență la oboseala oligociclică’ de 10 000 cicluri sau mai mare la 973 K (700 °C) la o tensiune maximă de 700 MPa;

3.

aliaje de titan având oricare din următoarele caracteristici:

a.

o ‘durată de serviciu până la rupere’ de 10 000 ore sau mai mare la 723 K (450 °C) la o tensiune de 200 MPa; sau

b.

o ‘rezistență la oboseala oligociclică’ de 10 000 cicluri sau mai mare la 723 K (450 °C) la o tensiune maximă de 400 MPa;

4.

aliaje de aluminiu având oricare din următoarele caracteristici:

a.

o rezistență la tracțiune de 240 MPa sau mai mare la 473 K (200 °C); sau

b.

o rezistență la tracțiune de 415 MPa sau mai mare la 298 K (25 °C);

5.

aliaje de magneziu având toate caracteristicile următoare:

a.

o rezistență la tracțiune de 345 MPa sau mai mare; și

b.

o viteză de coroziune mai mică de 1 mm/an într-o soluție apoasă de 3 % clorură de sodiu, măsurată în conformitate cu standardul ASTM G-31 sau cu standardele naționale echivalente;

c.

pulberi din aliaje metalice sau material granulat, având toate caracteristicile următoare:

1.

fabricate din oricare din următoarele sisteme de compoziție:

Notă tehnică:

X în cele ce urmează înseamnă unul sau mai multe elemente de aliere.

a.

aliaje de nichel (Ni-Al-X, Ni-X-Al) certificate pentru fabricarea pieselor sau componentelor motoarelor cu turbină, adică cu mai puțin de 3 particule nemetalice (introduse în cursul procesului de fabricație) mai mari de 100 μm la 109 particule de aliaj;

b.

aliaje de niobiu (Nb-Al-X sau Nb-X-Al, Nb-Si-X sau Nb-X-Si, Nb-Ti-X sau Nb-X-Ti);

c.

aliaje de titan (Ti-Al-X sau Ti-X-Al);

d.

aliaje de aluminiu (Al-Mg-X sau Al-X-Mg, Al-Zn-X sau Al-X-Zn, Al-Fe-X sau Al-X-Fe); sau

e.

aliaje de magneziu (Mg-Al-X sau Mg-X-Al);

2.

fabricate în mediu controlat prin oricare din următoarele procedee:

a.

‘atomizare în vid’;

b.

‘atomizare în gaz’;

c.

‘atomizare centrifugă’;

d.

‘călire rapidă’;

e.

‘călire pe cilindru’ și ‘pulverizare’;

f.

‘extracție în stare topită’ și ‘pulverizare’;

g.

‘aliere mecanică’; sau

h.

‘atomizare în plasmă’și

3.

capabile să formeze materialele menționate la 1C002.a sau 1C002.b;

d.

materiale aliate având toate caracteristicile următoare:

1.

fabricate din oricare din sistemele de compoziție menționate la 1C002.c.1;

2.

sub formă de fulgi, panglici sau baghete subțiri nepulverizate; și

3.

produse într-un mediu controlat prin oricare din următoarele procedee:

a.

‘călire rapidă’;

b.

‘călire pe cilindru’; sau

c.

‘extracție în stare topită’.

Note tehnice:

1.

‘Atomizare în vid’ înseamnă un proces de reducere a unei șarje de metal topit în picături cu diametrul egal sau mai mic de 500 μm prin evaporarea rapidă a unui gaz dizolvat în condiții de expunere în vid.

2.

‘Atomizare în gaz’ înseamnă un proces de reducere a unei șarje de aliaj metalic topit în picături cu diametrul egal sau mai mic de 500 μm cu ajutorul unui curent de gaz de înaltă presiune.

3.

‘Atomizare centrifugă’ înseamnă un proces de reducere a unei șarje sau a unei băi de metal topit în picături cu diametrul egal sau mai mic de 500 μm prin intermediul unei forțe centrifuge.

4.

‘Călire rapidă’ înseamnă un procedeu de ‘solidificare rapidă’ a unei șarje de metal topit prin ciocnirea de un bloc răcit, obținându-se un produs sub formă de fulgi.

5.

‘Călire pe cilindru’ înseamnă un proces de ‘solidificare rapidă’ a unei șarje de metal topit prin ciocnirea de un bloc rotativ răcit, pentru obținerea unui produs sub formă de fulgi, benzi sau bare.

6.

‘Pulverizare’ înseamnă un proces de transformare a unui material în particule prin sfărâmare sau măcinare.

7.

‘Extracție în stare topită’ înseamnă un procedeu de ‘solidificare rapidă’ și extracție a unui aliaj sub formă de bandă prin inserția unui segment scurt dintr-un bloc răcit care se rotește într-o baie de aliaj metalic topit.

8.

‘Aliere mecanică’ înseamnă un procedeu de aliere care rezultă din legarea, fracționarea și relegarea de pulberi elementare și de pulberi din aliajul de bază prin impact mecanic. Particulele nemetalice pot fi încorporate în aliaj prin adăugarea pulberilor adecvate.

9.

‘Atomizare în plasmă’ înseamnă un proces de reducere a unei șarje de metal topit sau a unui metal solid în picături cu diametrul egal sau mai mic de 500 μm, utilizând torțe de plasmă într-un mediu de gaz inert.

10.

‘Solidificare rapidă’ înseamnă un proces care implică solidificarea materialului topit la viteze de răcire ce depășesc 1 000 K/sec.

1C003
Metale magnetice, de orice tip și sub orice formă, având oricare dintre următoarele caracteristici:

a.

permeabilitate relativă inițială de 120 000 sau mai mare și o grosime de 0,05 mm sau mai mică;

Notă tehnică:

Măsurarea permeabilității relative inițiale se face pe materiale recoapte complet.

b.

aliaje magnetostrictive având oricare din următoarele caracteristici:

1.

o magnetostricțiune de saturație mai mare de 5 × 10– 4; sau

2.

un factor de cuplare magnetomecanică (k) mai mare de 0,8; sau

c.

benzi de aliaj amorf sau ‘nanocristalin’, având toate caracteristicile următoare:

1.

o compoziție de minimum 75 % în greutate fier, cobalt sau nichel;

2.

o inducție magnetică de saturație (Bs) de 1,6 T sau mai mare; și

3.

oricare dintre caracteristicile următoare:

a.

o grosime a benzii de 0,02 mm sau mai mică; sau

b.

o rezistivitate electrică de 2 × 10– 4 ohm cm sau mai mare.

Notă tehnică:

Materialele ‘nanocristaline’ de la 1C003.c. sunt acele materiale care au dimensiunea granulelor cristaline, determinată prin difracție cu raze X, de 50 nm sau mai mică.

1C004
Aliaje de uraniu-titan sau aliaje de wolfram având o „matrice” pe bază de fier, nichel sau cupru, care prezintă toate caracteristicile următoare:

a.

o densitate ce depășește 17,5 g/cm3;

b.

o limită de elasticitate ce depășește 880 MPa;

c.

o rezistență maximă la tracțiune ce depășește 1 270 MPa; și

d.

o elongație ce depășește 8 %.

1C005
Conductoare „compozite”„superconductoare” cu lungimi ce depășesc 100 m sau cu mase ce depășesc 100 g, după cum urmează:

a.

conductoare „compozite”„superconductoare” care conțin unul sau mai multe ‘filamente’ de niobiu-titan, având toate caracteristicile următoare:

1.

încorporate într-o „matrice”, alta decât o „matrice” de cupru sau o „matrice” mixtă pe bază de cupru; și

2.

având o arie a secțiunii transversale mai mică de 0,28 × 10– 4 mm2 (6 μm în diametru pentru ‘filamentele’ circulare);

b.

conductoare „compozite”„superconductoare” care constau din unul sau mai multe ‘filamente’„superconductoare”, altele decât cele de niobiu-titan, având toate caracteristicile următoare:

1.

o „temperatură critică” la inducție magnetică zero ce depășește 9,85 K (– 263,31 °C); și

2.

rămân în stare „superconductoare” la o temperatură de 4,2 K (– 268,96 °C) atunci când sunt expuse la un câmp magnetic orientat în orice direcție perpendiculară pe axa longitudinală a conductorului și corespunzător unei inducții magnetice de 12 T cu o densitate critică a curentului care depășește 1 750 A/mm2 pe secțiunea transversală globală a conductorului;

c.

conductoare „compozite”„superconductoare” care constau din unul sau mai multe ‘filamente”„superconductoare” care rămân „superconductoare” la peste 115 K (– 158,16 °C).

Notă tehnică:

În sensul 1C005, ‘filamentele’ pot fi sub formă de fir, cilindru, film, bandă sau panglică.

1C006
Fluide și materiale de lubrifiere, după cum urmează:

a.

neutilizate;

b.

materiale lubrifiante care conțin ca ingrediente principale oricare din următoarele:

1.

eteri sau tioeteri de fenilen sau alchilfenilen sau amestecurile lor care conțin mai mult de două funcțiuni eter sau tioeter sau amestecuri ale acestora; sau

2.

fluide pe bază de siliciu fluorurat cu o viscozitate cinematică mai mică de 5 000 mm2/s (5 000 centistokes) măsurată la 298 K (25 °C);

c.

fluide de amortizare sau de flotație, având toate caracteristicile următoare:

1.

o puritate ce depășește 99,8 %;

2.

un conținut mai mic de 25 de particule cu dimensiuni de 200 μm sau mai mari la 100 ml;; și

3.

fabricate în proporție de minimum 85 % din oricare dintre următorii compuși:

a.

dibromtetrafluoroetan (CAS 25497-30-7, 124-73-2, 27336-23-8);

b.

policlorotrifluoroetilenă (numai varietățile uleioase și ceroase); sau

c.

polibromtrifluoroetilenă;

d.

fluide de răcire electronică cu fluorocarbon având toate caracteristicile următoare:

1.

conținând minimum 85 % în greutate din oricare dintre următorii compuși sau amestecuri ale acestora:

a.

forme monomerice de perfluoropolialchileter-triazine sau eteri perfluoroalifatici;

b.

perfluoroalchilamine;

c.

perfluorocicloalcani; sau

d.

perfluoroalcani;

2.

având o densitate de minimum 1,5 g/ml, la 298 K (25 °C);

3.

în stare lichidă la 273 K (0 °C); și

4.

conținând minimum 60 % din greutate fluor.

Notă:

1C006.d. nu supune controlului materialele specificate și ambalate ca produse medicale.

1C007
Pudre ceramice, materiale „compozite” cu „matrice” ceramică și ‘materiale precursoare’, după cum urmează:

N.B.:

A SE VEDEA ȘI 1C107.

a.

pudre ceramice din diborură de titan (TiB2) (CAS 12045-63-5), având impurități metalice totale, excluzând adaosurile intenționate, mai mici de 5 000 ppm, dimensiunea medie a particulelor egală sau mai mică de 5 μm și maximum 10 % din particule mai mari de 10 μm;

b.

neutilizate;

c.

materiale „compozite” cu „matrice” ceramică, după cum urmează:

1.

materiale „compozite” ceramică-ceramică cu „matrice” din sticlă sau oxid și armate cu oricare dintre următoarele materiale:

a.

fibre continue fabricate din oricare dintre următoarele materiale:

1.

Al2O3 (CAS 1344-28-1); sau

2.

Si-C-N; sau

Notă:

1C007.c.1.a. nu supune controlului „compozitele” care conțin fibre cu o rezistență la tracțiune mai mică de 700 MPa la 1 273 K (1 000 °C) sau cu rezistența la fluaj mai mare de 1 % deformare la fluaj la o sarcină de 100 MPa și 1 273 K (1 000 °C) pentru 100 de ore.

b.

fibre care prezintă toate caracteristicile următoare:

1.

fabricate din oricare dintre următoarele materiale:

a.

Si-N;

b.

Si-C;

c.

Si-Al-O-N; sau

d.

Si-O-N; și

2.

cu o „rezistență specifică la tracțiune” care depășește 12,7 × 103 m;

2.

materiale „compozite” cu „matrice” ceramică, cu o „matrice” formată din carburi sau nitruri de siliciu, zirconiu sau bor;

d.

neutilizate;

e.

‘materiale precursoare’ concepute special pentru „producția” materialelor menționate la 1C007.c., după cum urmează:

1.

polidiorganosilani;

2.

polisilazani;

3.

policarbosilazani;

Notă tehnică:

În sensul 1C007, ‘materialele precursoare' sunt materiale polimerice sau metalo-organice cu scopuri speciale, utilizate pentru „producția” de carbură de siliciu, nitrură de siliciu sau ceramici cu siliciu, carbon și azot.

f.

neutilizate.

1C008
Substanțe polimerice nefluorurate, după cum urmează:

a.

imide, după cum urmează:

1.

bismaleimide;

2.

poliamide-imide aromatice (PAI) având o ‘temperatură de tranziție vitroasă (Tg)' ce depășește 563 K (290 °C);

3.

poliimide aromatice având o ‘temperatură de tranziție vitroasă (Tg)' ce depășește 505 K (232 °C);

4.

polieterimide aromatice având o 'temperatură de tranziție vitroasă (Tg)' ce depășește 563 K (290 °C);

Notă:

1C008.a. supune controlului substanțe „fuzibile” în stare lichidă sau solidă, inclusiv rășinile, pulberile, peletele, filmul, foliile, benzile sau panglicile.

N.B.

Pentru poliimidele aromatice „nefuzibile” sub formă de film, folie, bandă sau panglică, a se vedea 1A003.

b.

neutilizate;

c.

neutilizate;

d.

poliarilen cetone;

e.

sulfuri de poliarilen, în care gruparea arilen este bifenilen, trifenilen sau combinații ale acestora;

f.

polibifenilenetersulfonă care are o ‘temperatură de tranziție vitroasă (Tg)' ce depășește 563 K (290 °C).

Note tehnice:

1.

‘Temperatura de tranziție vitroasă (Tg)' pentru materialele termoplastice de la 1C008.a.2., materialele de la 1C008.a.4. și materialele de la 1C008.f este determinată utilizând metoda descrisă în ISO 11357-2 (1999) sau standardele naționale echivalente.

2.

‘Temperatura de tranziție vitroasă (Tg)' pentru materialele termorigide de la 1C008.a.2. și materialele de la 1C008.a.3. este determinată utilizând metoda de îndoire în 3 puncte descrisă în ASTM D 7028-07 sau standardele naționale echivalente. Testul trebuie să fie efectuat utilizând un specimen de test uscat care a atins un grad minim de întărire de 90 %, astfel cum este specificat de ASTM E 2160-04 sau de standardele naționale echivalente, și care a fost tratat termic utilizând combinația proceselor standard și post-uscare care asigură cea mai ridicată Tg.

1C009
Compuși fluorurați neprelucrați, după cum urmează:

a.

neutilizate;

b.

poliimide fluorurate, cu un conținut de fluor combinat de 10 % din greutate sau mai mare;

c.

elastomeri de fosfazen fluorurat care conțin 30 % sau mai mult din greutate fluor combinat.

1C010
„Materiale fibroase sau filamentare”, după cum urmează:

N.B.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA, 1C210 și 9C110.

Note tehnice:

1.

Pentru a calcula „rezistența specifică la tracțiune”, „modulul specific” sau greutatea specifică a „materialelor fibroase sau filamentare” de la 1C010.a., 1C010.b., 1C010.c. sau 1C010.e.1.b, rezistența la tracțiune și modulul ar trebui să fie determinate utilizându-se metoda A descrisă în ISO 10618 (2004) sau în standarde naționale echivalente.

2.

Evaluarea „rezistenței specifice la tracțiune”, a „modulului specific” sau a greutății specifice a „materialelor fibroase sau filamentare” care nu sunt unidirecționale (de exemplu, țesături, pâsle și împletituri) de la 1C010 trebuie să se bazeze pe proprietățile mecanice ale monofilamentelor unidirecționale constituente (de exemplu, „monofilamente”, „toroane”, „mănunchiuri”, „meșe”) înainte de transformarea în „materiale fibroase sau filamentare” care nu sunt unidirecționale.

a.

„materiale fibroase sau filamentare” organice, având toate caracteristicile următoare:

1.

un „modul specific” care depășește 12,7 × 106 m; și

2.

o „rezistență specifică la tracțiune” ce depășește 23,5 × 104 m;

Notă:

1C010.a. nu supune controlului polietilena.

b.

„materiale fibroase sau filamentare” pe bază de carbon, având toate caracteristicile următoare:

1.

un „modul specific” care depășește 14,65 × 106 m; și

2.

o „rezistență specifică la tracțiune” ce depășește 26,82 × 104 m;

Notă:

1C010.b. nu supune controlului:

a.

„materialele fibroase sau filamentare” pentru repararea structurilor sau laminatelor pentru „aeronave civile”, având toate caracteristicile următoare:

1.

o suprafață care nu depășește 1 m2;

2.

o lungime care nu depășește 2,5 m; și

3.

o lățime care depășește 15 mm.

b.

„materiale fibroase sau filamentare” pe bază de carbon debitate, sfărâmate sau tăiate în mod mecanic cu o lungime de 25,0 mm sau mai mică.

c.

„Materiale fibroase sau filamentare” anorganice, având toate caracteristicile următoare:

1.

un „modul specific” care depășește 2,54 × 106 m; și

2.

O temperatură de topire, înmuiere, descompunere sau sublimare ce depășește 1 922 K (1 649 °C) în mediu inert;

Notă:

1C010.c. nu supune controlului:

a.

fibrele de alumină policristaline, discontinue, multifazice, sub formă de fibre tăiate sau cu matrice neregulată care conțin 3 % în greutate sau mai mult siliciu, cu un „modul specific” mai mic de 10 × 106 m;

b.

fibrele din molibden și aliaj de molibden;

c.

fibrele de bor;

d.

fibrele ceramice discontinue care au temperatura de topire, înmuiere, descompunere sau sublimare mai mică de 2 043 K (1 770 °C) în mediu inert.

d.

„materiale fibroase sau filamentare”, având oricare dintre următoarele caracteristici:

1.

compuse din oricare din următoarele:

a.

polieterimide menționate la 1C008.a.; sau

b.

materiale menționate de la 1C008.d. la 1C008.f.; sau

2.

compuse din materiale menționate la 1C010.d.1.a. sau 1C010.d.1.b. și ‘amestecate’ cu alte fibre menționate la 1C010.a, 1C010.b. sau 1C010.c.;

Notă tehnică:

‘Amestecare’ înseamnă unirea, fibră cu fibră, a fibrelor termoplastice și a fibrelor de ranforsare pentru producerea unui amestec „matrice” fibros ranforsat în întregul formei fibroase.

e.

„materiale fibroase sau filamentare” impregnate integral sau parțial cu rășină sau gudron (preimpregnate), „materiale fibroase sau filamentare” acoperite cu metal sau carbon (semifabricate) sau ‘semifabricate din fibre de carbon’ având toate caracteristicile următoare:

1.

care prezintă oricare dintre următoarele caracteristici:

a.

„materiale fibroase sau filamentare” anorganice menționate la 1C010.c.; sau

b.

„materiale fibroase sau filamentare” organice sau pe bază de carbon, având toate caracteristicile următoare:

1.

un „modul specific” care depășește 10,15 × 106 m; și

2.

o „rezistență specifică la tracțiune” ce depășește 17,7 × 104 m; și

2.

care prezintă oricare dintre următoarele caracteristici:

a.

rășina sau gudronul menționate la 1C008 sau 1C009.b.;

b.

o ‘temperatură de tranziție vitroasă la analiză mecanică dinamică (DMA Tg)’ egală cu 453 K (180 °C) sau mai mare și având o rășină fenolică; sau

c.

o ‘temperatură de tranziție vitroasă la analiză mecanică dinamică (DMA Tg)’ egală cu 505 K (232 °C) sau mai mare și având o rășină sau un gudron nemenționat la 1C008 sau 1C009.b., și care nu este o rășină fenolică;

Nota 1:

„Materiale fibroase sau filamentare” acoperite cu metal sau carbon (semifabricate) sau ‘semifabricatele din fibre de carbon’, neimpregnate cu rășină sau gudron sunt desemnate prin „materialele fibroase sau filamentare” de la 1C010.a., 1C010.b. sau 1C010.c.

Nota 2:

1C010.e. nu supune controlului:

a.

„materialele fibroase sau filamentare” pe bază de carbon, impregnate cu rășină epoxidică „matrice” (preimpregnate) pentru repararea structurilor sau laminatelor pentru „aeronave civile”, având toate caracteristicile următoare;

1.

o suprafață care nu depășește 1 m2;

2.

o lungime care nu depășește 2,5 m; și

3.

o lățime care depășește 15 mm.

b.

„materiale fibroase sau filamentare” pe bază de carbon, debitate, tocate sau tăiate în mod mecanic, impregnate integral sau parțial cu rășină sau gudron altele decât cele specificate la 1C008 sau 1C009.b cu o lungime de 25,0 mm sau mai mică.

Note tehnice:

1.

‘Semifabricate din fibre de carbon’ înseamnă un ansamblu ordonat de fibre, impregnate sau neimpregnate, menite să constituie cadrul unei piese, anterior introducerii „matricei” pentru formarea unui „compozit”.

2.

‘Temperatura de tranziție vitroasă la analiză mecanică dinamică (DMA Tg)’ pentru materialele menționate la 1C010.e se determină utilizând metoda descrisă în ASTM D 7028-07 sau standardele naționale echivalente, pe un specimen de test uscat. În cazul materialelor termorezistente, gradul de întărire a unui specimen de test uscat este de minim 90 %, astfel cum este definit de ASTM E 2160-04 sau de standardele naționale echivalente.

1C011
Metale și compuși, după cum urmează:

N.B.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA, LISTA PRODUSELOR MILITARE și 1C111.

a.

metale cu particule de dimensiuni mai mici de 60 μm, fie sferice, atomizate, sferoidale, fulgi sau praf, fabricate din materiale care conțin 99 % sau mai mult zirconiu, magneziu și aliaje ale acestora;

Notă tehnică:

Conținutul natural de hafniu în zirconiu (în general cuprins între 2 % și 7 %) se calculează drept conținut de zirconiu.

Notă:

Metalele sau aliajele menționate la 1C011.a. sunt supuse controlului indiferent dacă metalele sau aliajele sunt sau nu sunt capsulate în aluminiu, magneziu, zirconiu sau beriliu.

b.

bor sau aliaje de bor, cu o dimensiune a particulei de 60 μm sau mai mică, după cum urmează:

1.

bor cu o puritate de 85 %, în greutate, sau mai mare;

2.

aliaje de bor cu un conținut de bor de 85 %, în greutate, sau mai mare;

Notă:

Metalele sau aliajele menționate la 1C011.b. sunt supuse controlului fie că sunt sau nu capsulate în aluminiu, magneziu, zirconiu sau beriliu.

c.

azotat de guanidină (CAS 506-93-4);

d.

nitroguanidină (NQ) (CAS 556–88–7).

N.B.

A se vedea, de asemenea, Lista produselor militare pentru pulberi metalice amestecate cu alte substanțe pentru a forma un amestec formulat în scopuri militare.

1C012
Materiale, după cum urmează:

Notă tehnică:

Aceste materiale sunt folosite în general pentru surse de încălzire nucleară.

a.

plutoniu în orice formă, cu un conținut izotopic de plutoniu-238 mai mare de 50 % în greutate;

Notă:

1C012.a. nu supune controlului:

a.

încărcăturile cu un conținut de plutoniu mai mic sau egal cu 1 g;

b.

încărcăturile de 3 „grame efective” sau mai puțin atunci când sunt conținute într-o componentă de detecție în instrumente.

b.

Neptuniu-237 „ separat anterior”, în orice formă.

Notă:

1C012.b nu supune controlului încărcăturile cu un conținut de neptuniu-237 mai mic sau egal cu 1 g.

1C101
Materiale și dispozitive care servesc la reducerea elementelor observabile, de exemplu, a reflectivității radar, a semnalelor ultraviolete/infraroșii și acustice, altele decât cele menționate la 1C001, utilizabile la ‘rachete‘, subsisteme de „rachete” sau vehicule aeriene fără pilot menționate la 9A012.a. sau 9A112.a.

Nota 1:

1C101 include:

a.

materiale de structură și acoperiri special concepute pentru reducerea reflectivității radar;

b.

acoperiri, inclusiv vopsele de acoperire, special concepute pentru a reduce sau adapta reflectivitatea sau emisia în benzile de microunde, în infraroșu sau în ultraviolet ale spectrului electromagnetic.

Nota 2:

1C101 nu include acoperirile special utilizate pentru izolația termică a sateliților.

Notă tehnică:

În sensul 1C101, ‘rachete’ înseamnă sisteme complete de rachete precum și sisteme de zbor fără pilot, cu o rază de acțiune care depășește 300 km.

1C102
Materiale carbon-carbon reimpregnate și pirolizate concepute pentru vehicule de lansare spațială menționate la 9A004 sau pentru rachete de sondare menționate la 9A104.

1C107
Grafit și materiale ceramice, altele decât cele menționate la 1C007, după cum urmează:

a.

grafit cu granulație fină cu o densitate egală cu 1,72 g/cm3 sau mai mare, măsurată la 288 K (15 °C) și cu dimensiunea grăuntelui de 100 μm sau mai mică, utilizabil pentru ajutajele rachetelor și scuturile de protecție ale vehiculelor de reintrare, care poate fi prelucrat pentru a obține oricare dintre următoarele produse:

1.

cilindri cu un diametru mai mare sau egal cu 120 mm și o lungime mai mare sau egală cu 50 mm;

2.

tuburi care au un diametru interior mai mare sau egal cu 65 mm, o grosime a peretelui mai mare sau egală cu 25 mm și o lungime mai mare sau egală cu 50 mm; sau

3.

blocuri care au dimensiuni mai mari sau egale cu 120 mm x 120 mm x 50 mm;

N.B.

A se vedea, de asemenea, 0C004

b.

grafit pirolitic sau fibros ranforsat, folosit pentru ajutajele rachetelor și scuturile de protecție ale vehiculelor de reintrare utilizabil la „rachete”, vehiculele de lansare spațială menționate la 9A004 sau la rachetele de sondare menționate la 9A104;

N.B.

A se vedea, de asemenea, 0C004

c.

materiale compozite ceramice (cu constanta dielectrică mai mică de 6 la frecvențe cuprinse între 100 MHz și 100 GHz) pentru radomurile utilizate la „rachete”, vehiculele de lansare spațială menționate la 9A004 sau rachetele de sondare menționate la 9A104;

d.

blocuri brute prelucrabile din ceramici nearse ranforsate cu carbură de siliciu, utilizabile pentru scuturile de protecție ale „rachetelor”, vehiculelor de lansare spațială menționate la 9A004 sau rachetelor de sondare menționate la 9A104;

e.

materiale compozite ceramice ranforsate cu carbură de siliciu, utilizabile pentru scuturile de protecție, vehicule de reintrare, și flapsuri anterioare utilizabile la „rachete”, vehiculele de lansare spațială menționate la 9A004 sau la rachetele de sondare menționate la 9A104.

f.

blocuri brute prelucrabile din materiale compozite ceramice, constând dintr-o matrice de ‘ceramică ultrarefractară (UHTC)’ cu un punct de topire mai mare sau egal cu 3 000 °C și ranforsată cu fibre sau filamente, utilizabile pentru componente de rachete (cum ar fi scuturi de protecție, vehicule de reintrare, borduri de atac, dispozitive de deviație a jetului, suprafețe de control sau armături pentru colul ajutajului motorului de rachetă) la „rachete”, vehiculele de lansare spațială menționate la 9A004, rachetele de sondare menționate la 9A104 sau ‘rachete’.

Notă:

1C107.f. nu supune controlului materialele din ‘ceramică ultrarefractară (UHTC)’ în formă necompozită.

Nota tehnică 1:

La 1C107.f., ‘rachetă’ înseamnă sistemele complete de rachete și sistemele de vehicule aeriene fără pilot care pot avea o rază de acțiune ce depășește 300 km.

Notă tehnică 2:

‘Ceramica ultrarefractară (Ultra High Temperature Ceramic, UHTC)’ include:

1.

diborura de titan (TiB2);

2.

diborura de zirconiu (ZrB2);

3.

diborura de niobiu (NbB2);

4.

diborura de hafniu (HfB2);

5.

diborura de tantal (TaB2);

6.

carbura de titan (TiC);

7.

carbura de zirconiu (ZrC);

8.

carbura de niobiu (NbC);

9.

carbura de hafniu (HfC);

10.

carbura de tantal (TaC).

1C111
Combustibili de propulsie și compușii lor chimici, alții decât cei menționați în 1C011, după cum urmează:

a.

substanțe de propulsie:

1.

pudră sferică sau sferoidală de aluminiu, alta decât cea supusă controlului prin Lista produselor militare, care are particule cu dimensiuni mai mici de 200 μm și cu un conținut de aluminiu de 97 % în greutate sau mai mare, în cazul în care cel puțin 10 % din greutatea totală este fabricată din particule mai mici de 63 μm conform standardului ISO 2591-1:1988 sau standardelor naționale echivalente;

Notă tehnică:

Dimensiunea particulei de 63 μm (ISO R-565) corespunde dimensiunii unei site cu ochi de 250 (Tyler) sau ochi de 230 (standardul ASTM E-11).

2.

pulberi metalice, altele decât cele menționate în Lista produselor militare, după cum urmează:

a.

pulberi metalice de zirconiu, beriliu sau magneziu, sau aliaje ale acestor metale, în cazul în care cel puțin 90 % din totalul particulelor în volum sau în greutate este compus din particule cu dimensiuni mai mici de 60 μm (determinate prin tehnici de măsurare precum utilizarea unei site, difracția cu laser sau scanare optică), fie sferice, atomizate, sferoidale, fulgi sau praf, care conțin 97 %, în greutate, sau mai mult din oricare din următoarele elemente:

1.

zirconiu;

2.

beriliu; sau

3.

magneziu;

Notă tehnică:

Conținutul natural de hafniu din zirconiu (în general cuprins între 2 % și 7 %) se calculează drept conținut de zirconiu.

b.

metale sub formă de pulberi de bor sau aliaje de bor, cu un conținut de bor de 85 % în greutate, sau mai mult, în cazul în care cel puțin 90 % din totalul particulelor, în volum sau în greutate este compus din particule cu dimensiuni mai mici de 60 μm (determinate prin tehnici de măsurare precum utilizarea unei site, difracția cu laser sau scanare optică), fie sferice, atomizate, sferoidale, fulgi sau praf;

Notă:

1C111a.2.a. și 1C111a.2.b. controlează amestecuri de pulberi cu o distribuție multimodală a particulelor (de exemplu, amestecuri de diferite dimensiuni ale granulațiilor) în cazul în care unul sau mai multe moduri sunt controlate.

3.

oxidanți utilizați la combustibilul lichid pentru motoarele de rachetă, după cum urmează:

a.

trioxid de diazot (CAS 10544-73-7);

b.

dioxid de azot (CAS 10102-44-0)/tetraoxid de diazot (CAS 10544-72-6);

c.

pentaoxid de diazot (CAS 10102-03-1);

d.

oxizi micști de azot (MON);

Notă tehnică:

Oxizii micști de azot (MON) sunt soluții de oxid de azot (NO) în tetraoxid de diazot/dioxid de azot (N2O4/NO2) care pot fi utilizate în sistemele de rachete. Există grade de compoziție care pot fi notate ca MONi sau MONij, unde i și j sunt numere întregi care reprezintă procentajul de oxid de azot în amestec (de exemplu MON3 conține 3 % oxid de azot, MON25 conține 25 % oxid de azot; limita superioară este MON40, 40 % în greutate).

e.

A SE VEDEA LISTA PRODUSELOR MILITARE PENTRU acidul azotic roșu fumans inhibat (IRFNA);

f.

A SE VEDEA LISTA PRODUSELOR MILITARE ȘI 1C238 PENTRU compușii alcătuiți din fluor și dintr-unul sau mai mulți alți halogeni, oxigen sau azot.

4.

derivați ai hidrazinei, după cum urmează:

N.B.:

A SE VEDEA ȘI LISTA PRODUSELOR MILITARE.

a.

trimetilhidrazină (CAS 1741-01-1);

b.

tetrametilhidrazină (CAS 6415-12-9);

c.

N,N-dialilhidrazină (CAS 5164-11-4);

d.

alilhidrazina (CAS 7422-78-8);

e.

etilen dihidrazină (CAS 6068-98-0);

f.

dinitrat de monometilhidrazină;

g.

nitrat de dimetilhidrazină asimetrică;

h.

azidă de hidraziniu (CAS 14546-44-2);

i.

azidă de 1,1-dimetilhidraziniu (CAS 227955-52-4) / azidă de 1,2-dimetilhidraziniu (CAS 299177-50-7);

j.

dinitrat de hidraziniu (CAS 13464-98-7);

k.

acid diimidooxalic de dihidrazină (CAS 3457-37-2);

l.

Nitrat de 2-hidroxietilhidrazină (HEHN);

m.

A se vedea Lista produselor militare pentru percloratul de hidraziniu;

n.

diperclorat de hidraziniu (CAS 13812-39-0);

o.

nitrat de metilhidrazină (MHN) (CAS 29674-96-2);

p.

nitrat de 1,1-dietilhidrazină (DEHN) / nitrat de 1,2-dietilhidrazină (DEHN) (CAS 363453-17-2);

q.

nitrat de 3,6-dihidrazino-tetrazină (nitrat de 1,4-dihidrazină) (DHTN);

5.

materiale cu densitate înaltă de energie, altele decât cele menționate în Lista produselor militare, utilizabile la ‘rachete’ sau la vehiculele aeriene fără pilot menționate la 9A012 sau 9A112.a.;

a.

combustibil mixt care încorporează atât combustibili solizi, cât și combustibili lichizi, cum ar fi pasta de bor, cu o densitate de energie bazată pe masă de 40 × 106 J/kg sau mai mare;

b.

alți combustibili și aditivi pentru combustibili cu densitate înaltă de energie (de exemplu, cuban, soluții ionice, JP-10), cu o densitate de energie bazată pe volum de 37,5 × 109 J/m3 sau mai mare, măsurată la 20 °C și la o presiune de o atmosferă (101,325 kPa);

Notă:

1C111.a.5.b. nu supune controlului combustibilii fosili rafinați și biocombustibilii produși pe bază de legume, inclusiv combustibilii pentru motoare certificați pentru utilizare în aviația civilă, cu excepția cazurilor în care aceștia au fost concepuți în mod special pentru ‘rachetele’ sau vehiculele aeriene fără pilot menționate la 9A012 sau 9A112.a.

Notă tehnică:

La 1C111.a.5., ‘rachetă’ înseamnă sisteme complete de rachete și sisteme de vehicule aeriene fără pilot care pot avea o rază de acțiune ce depășește 300 km.

6.

combustibili de înlocuire a hidrazinei, după cum urmează:

a.

azidă de 2-dimetilaminoetil (DMAZ) (CAS 86147-04-8);

b.

substanțe polimerice:

1.

carboxipolibutadiena (inclusiv polibutadienă cu carboxil terminal) (CTPB);

2.

hidroxipolibutadiena (inclusiv polibutadienă cu hidroxil terminal) (HTPB), (CAS 69102-90-5), alta decât cea supusă controlului prin Lista produselor militare;

3.

acid polibutadien-acrilic (PBAA);

4.

acid acrilonitril polibutadien-acrilic (PBAN) (CAS 25265-19-4 / CAS 68891-50-9);

5.

politetrahidrofuran polietilenglicol (TPEG);

Notă tehnică:

Politetrahidrofuran polietilenglicol (TPEG) este un copolimer de polibutan 1,4-diol (CAS 110-63-4) și de polietilenglicol (PEG) (CAS 25322-68-3).

6.

nitrat de poliglicidil (PGN sau poli-GLYN) (CAS 27814-48-8).

c.

Alți aditivi și agenți pentru propulsie:

1.

A SE VEDEA, DE ASEMENEA, LISTA PRODUSELOR MILITARE pentru carborani, decarborani, pentaborani și derivații acestora;

2.

dinitrat de trietilenglicol trietlienglicol (TEGDN) (CAS 111-22-8);

3.

2-Nitrodifenilamină (CAS 119-75-5);

4.

trinitrat de trimetiloletan (TMETN) (CAS 3032–55–1);

5.

dinitrat de dietilenglicol (DEGDN) (CAS 693-21-0);

6.

derivați de ferocen, după cum urmează:

a.

a se vedea Lista produselor militare pentru catocen;

b.

a se vedea Lista produselor militare pentru etil ferocen;

c.

a se vedea Lista produselor militare pentru propil ferocen;

d.

a se vedea Lista produselor militare pentru n-butil ferocen;

e.

a se vedea Lista produselor militare pentru pentil ferocen;

f.

a se vedea Lista produselor militare pentru diciclopentil ferocen;

g.

a se vedea Lista produselor militare pentru diciclohexil ferocen;

h.

a se vedea Lista produselor militare pentru dietil ferocen;

i.

a se vedea Lista produselor militare pentru dipropil ferocen;

j.

a se vedea Lista produselor militare pentru dibutil ferocen;

k.

a se vedea Lista produselor militare pentru dihexil ferocen;

l.

a se vedea Lista produselor militare pentru acetil ferocen / 1,1’-diacetil ferocen;

m.

a se vedea Lista produselor militare pentru acizii carboxilici ai ferocenului;

n.

a se vedea Lista produselor militare pentru butacen;

o.

alți derivați ai ferocenului utilizabili ca modificatori ai vitezei de ardere a combustibililor pentru rachete, alții decât cei menționați în Lista produselor militare.

Notă:

1C111.c.6.o. nu supune controlului derivații ferocenului care conțin o grupare funcțională aromatică de șase atomi de carbon atașată moleculei de ferocen.

7.

4,5 diazidometil-2-metil-1,2,3-triazol (iso-DAMTR), altele decât cele menționate în Lista produselor militare.

d.

‘combustibili sub formă de gel’, alții decât cei menționați în Lista produselor militare, formulați în mod specific pentru a fi utilizați la ‘rachete’.

Note tehnice:

1.

La 1C111.d, ‘combustibil sub formă de gel’ înseamnă un combustibil sau un preparat cu oxidant care folosește un gelifiant, cum ar fi silicați, caolin (argilă), carbon sau orice gelifiant polimeric.

2.

La 1C111.d., ‘rachetă’ înseamnă sisteme complete de rachete și sisteme de vehicule aeriene fără pilot care pot avea o rază de acțiune ce depășește 300 km.

Notă:

Pentru combustibili de propulsie și compușii lor chimici care nu figurează în 1C111, a se vedea Lista produselor militare.

1C116
Oțeluri maraging utilizabile la ‘rachete’, având toate caracteristicile următoare:

N.B.

A SE VEDEA ȘI 1C216.

a.

o rezistență maximă la tracțiune măsurată la 293 K (20 °C), mai mare sau egală cu:

1.

0,9 GPa în etapa de recoacere în soluție; sau

2.

1,5 GPa în etapa de precipitare în scopul durificării; și

b.

oricare din următoarele forme:

1.

foi, plăci sau tuburi, cu o grosime a peretelui sau plăcii mai mică sau egală cu 5,0 mm;

2.

configurații tubulare cu o grosime a peretelui mai mică sau egală cu 50 mm și cu un diametru interior mai mare sau egal cu 270 mm.

Nota tehnică 1:

Oțelurile maraging sunt aliaje pe bază de fier:

1.

caracterizate în general printr-un conținut mare de nichel și un conținut scăzut de carbon și prin utilizarea elementelor de substituție sau de precipitare, pentru a produce întărirea și creșterea durității aliajului și îmbătrânirea; și

2.

sunt supuse unor cicluri de tratamente termice pentru a facilita procesul de transformare martensitică (etapa de recoacere în soluție) și ulterior de călire (etapa de precipitare în scopul durificării).

Nota tehnică 2:

La 1C116‚‘rachetă’ înseamnă sisteme complete de rachete și sisteme de vehicule aeriene fără pilot capabile de o rază de acțiune ce depășește 300 km.

1C117
Materiale pentru fabricarea componentelor de ‘rachete’, după cum urmează:

a.

wolfram și aliaje sub formă granulată cu un conținut de wolfram, mai mare sau egal cu 97 % din greutate, și cu o dimensiune a particulei mai mică sau egală cu 50 × 10–6 m (50 μm);

b.

molibden și aliaje sub formă granulată cu un conținut de molibden, mai mare sau egal cu 97 % din greutate, și cu o dimensiune a particulei mai mică sau egală cu 50 × 10–6 m (50 μm);

c.

materiale din wolfram sub formă solidă având toate caracteristicile următoare:

1.

oricare dintre următoarele compoziții de materiale:

a.

wolfram și aliaje care conțin minimum 97 % din greutate wolfram;

b.

wolfram infiltrat de cupru, care conține minimum 80 % din greutate wolfram; sau

c.

wolfram infiltrat cu argint care conține minimum 80 % din greutate wolfram,; și

2.

putând fi prelucrate pentru a obține oricare dintre următoarele produse:

a.

cilindri cu un diametru mai mare sau egal cu 120 mm și o lungime mai mare sau egală cu 50 mm;

b.

tuburi care au un diametru interior mai mare sau egal cu 65 mm, o grosime a peretelui mai mare sau egală cu 25 mm și o lungime mai mare sau egală cu 50 mm; sau

c.

blocuri cu dimensiunea mai mare sau egală cu 120 mm × 120 mm × 50 mm.

Notă tehnică:

În sensul 1C117, ‘rachete’ înseamnă sisteme complete de rachete precum și sisteme de zbor fără pilot, cu o rază de acțiune care depășește 300 km.

1C118
Oțel inoxidabil duplex stabilizat cu titan (Ti-DSS), având toate caracteristicile următoare:

a.

care au toate caracteristicile următoare: