13.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 69/11


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2018/388 AL CONSILIULUI

din 12 martie 2018

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (1), în special articolul 14 alineatele (1) și (3),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 269/2014.

(2)

Pe baza unei reexaminări efectuate de Consiliu, informațiile referitoare la anumite persoane și entități din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 ar trebui modificate.

(3)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 martie 2018.

Pentru Consiliu

Președintele

E. KARANIKOLOV


(1)  JO L 78, 17.3.2014, p. 6.


ANEXĂ

Rubricile privind persoanele și entitățile enumerate mai jos, astfel cum figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014, se înlocuiesc cu următoarele rubrici:

Persoane:

 

Nume

Date de identificare

Motive

Data includerii pe listă

„3.

Rustam Ilmirovici TEMIRGALIEV (Рустам Ильмирович ТЕМИРГАЛИЕВ)

Rustam Ilmyrovych TEMIRHALIIEV (Рустам Iльмирович ТЕМIРГАЛIЄВ)

Data nașterii: 15.8.1976

Locul nașterii: Ulan-Ude, RASS Buriată (RSFS Rusă)

În calitate de fost viceprim-ministru al Crimeei, Temirgaliev a jucat un rol important în deciziile luate de «Consiliul Suprem» privind «referendumul» din 16 martie 2014 împotriva integrității teritoriale a Ucrainei. A promovat activ integrarea Crimeei în cadrul Federației Ruse.

La 11 iunie 2014, a demisionat din funcția sa de «prim-viceprim-ministru» al așa-numitei «Republici Crimeea». În prezent, este director general al Societății de gestionare a Fondului de investiții ruso-chinez pentru dezvoltare regională.

Rămâne activ în sprijinirea acțiunilor sau politicilor separatiste.

17.3.2014

6.

Piotr Anatoliovici ZIMA

(Пётр Анатольевич ЗИМА)

Petro Anatoliyovych ZYMA

(Петро Анатолiйович ЗИМА)

Data nașterii: 18.1.1970 sau 29.3.1965

Locul nașterii: Artemivsk (Артемовск) (redenumit Bahmut/Бахмут în 2016), oblastul Donețk, Ucraina

Zima a fost numit noul șef al Serviciului de securitate din Crimeea (SBU) la 3 martie 2014 de către «prim-ministrul» Aksyonov și a acceptat această numire. A furnizat informații relevante, inclusiv o bază de date, Serviciului de informații rus (FSB). Acestea includeau informații privind activiștii Euro-Maidan și apărătorii drepturilor omului din Crimeea. Zima a jucat un rol important în împiedicarea autorităților ucrainene să controleze teritoriul Crimeei. La 11 martie 2014, a fost proclamată înființarea unui serviciu de securitate independent al Crimeei de către foști ofițeri SBU din Crimeea.

17.3.2014

9.

Viktor Alexeievici OZEROV

(Виктор Алексеевич ОЗЕРОВ)

Data nașterii: 5.1.1958

Locul nașterii: Abakan, Hakasia

Fost președinte al Comitetului de securitate și apărare al Consiliului federativ al Federației Ruse.

La 1 martie 2014, Ozerov, în numele Comitetului de securitate și apărare al Consiliului federativ, a susținut public, în cadrul Consiliului federativ, desfășurarea de forțe ruse în Ucraina.

În iulie 2017, a demisionat din funcția de președinte al Comitetului de securitate și apărare. Continuă să fie membru al consiliului și este membru al Comitetului pentru reglementare internă și afaceri parlamentare.

La 10 octombrie 2017, prin decretul N 372-SF, Ozerov a fost inclus în comisia temporară a Consiliului federativ pentru apărarea suveranității statale și împiedicarea amestecului în afacerile interne ale Federației Ruse.

17.3.2014

14.

Alexandr Borisovici TOTOONOV

(Александр Борисович ТОТООНОВ)

Data nașterii: 3.4.1957

Locul nașterii: Ordjonikidze, Osetia de Nord

Fost membru al Comitetului pentru afaceri internaționale al Consiliului federativ al Federației Ruse. Îndatoririle sale de membru al Consiliului federativ al Federației Ruse au luat sfârșit în septembrie 2017.

În prezent, este membru al parlamentului Osetiei de Nord.

La 1 martie 2014, Totoonov a susținut public, în cadrul Consiliului federativ, desfășurarea de forțe ruse în Ucraina.

17.3.2014

28.

Valeri Vladimirovici KULIKOV

(Валерий Владимирович КУЛИКОВ)

Data nașterii: 1.9.1956

Locul nașterii: Zaporoje (RSS Ucraineană)

Fost comandant-adjunct al flotei Mării Negre, contraamiral.

Responsabil de comanda forțelor ruse care au ocupat teritoriul suveran al Ucrainei.

La 26 septembrie 2017, a fost demis din această funcție și din armată prin decret al președintelui Federației Ruse.

21.3.2014

31.

Valeri Kirillovici MEDVEDEV

(Валерий Кириллович МЕДВЕДЕВ)

Valeriy Kyrylovych MEDVEDIEV

(Валерiй Кирилович МЕДВЕДЄВ)

Data nașterii: 21.8.1946

Locul nașterii: Șmakovka, regiunea Primorski

Fost președinte al Comisiei electorale din Sevastopol (până la 26 mai 2017). Responsabil de gestionarea referendumului din Crimeea. Responsabil, în cadrul sistemului rus, de validarea rezultatelor referendumului.

21.3.2014

33.

Elena Borisovna MIZULINA (născută DMITRIYEVA)

[Елена Борисовна МИЗУЛИНА (născută ДМИТРИЕВА)]

Data nașterii: 9.12.1954

Locul nașterii: Bui, regiunea Kostroma

Fost deputat în Duma de Stat. Inițiatoare și cosusținătoare a propunerilor legislative recente din Rusia care ar fi permis regiunilor altor țări să se unească cu Rusia fără acordul prealabil al autorităților lor centrale.

Începând din septembrie 2015, membră a Consiliului federativ din regiunea Omsk. În prezent, președinte adjunct al Comitetului pentru legislație constituțională și construcție statală al Consiliului federativ.

21.3.2014

51.

Vladimir Nikolaievici PLIGHIN

(Владимир Николаевич ПЛИГИН)

Data nașterii: 19.5.1960

Locul nașterii: Ignatovo, oblastul Vologodsk, URSS

Fost membru al Dumei de Stat și fost președinte al Comisiei pentru drept constituțional din cadrul Dumei. Responsabil cu facilitarea adoptării legislației privind anexarea Crimeei și a Sevastopolului la Federația Rusă.

Membru al consiliului suprem al partidului «Rusia Unită».

12.5.2014

53.

Oleg Grigorievici KOZYURA (Олег Григорьевич КОЗЮРА)

Oleh Hryhorovych KOZYURA (Олег Григорович КОЗЮРА)

Data nașterii: 30.12.1965 sau 19.12.1962

Locul nașterii: Simferopol, Crimeea sau Zaporijjea

Fost șef al biroului Serviciului Federal al Migrației pentru Sevastopol. Responsabil cu eliberarea sistematică și în regim de urgență de pașapoarte rusești pentru persoanele cu reședința în Sevastopol.

Din octombrie 2016, șef de personal în cadrul adunării legislative a orașului Sevastopol.

12.5.2014

59.

Alexandr Sergheievici MALIKIN,

Alexander Sergeevich MALYHIN

(Александр Сергеевич МАЛЫХИН)

Oleksandr Serhiyovych (Sergiyovych) MALYKHIN

(Олександр Сергiйович МАЛИХIН)

Data nașterii: 12.1.1981

Fost șef al Comisiei electorale centrale a «Republicii Populare Lugansk». A organizat în mod activ referendumul din 11 mai 2014 privind autodeterminarea «Republicii Populare Lugansk».

Rămâne activ în sprijinirea politicilor separatiste.

12.5.2014

66.

Marat Faatovici BASHIROV

(Марат Фаатович БАШИРОВ)

Data nașterii: 20.1.1964

Locul nașterii: Ijevsk, Federația Rusă

Fost așa-numit «prim-ministru al Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Lugansk», confirmat la 8 iulie 2014.

Responsabil de activitățile «guvernamentale» separatiste ale așa-numitului «Guvern al Republicii Populare Lugansk».

Continuă activitățile de sprijinire a structurilor separatiste ale LNR.

12.7.2014

70.

Igor PLOTNITSKY,

Igor Venediktovich PLOTNITSKII

(Игорь Венедиктович ПЛОТНИЦКИЙ)

Ihor (Igor) Venedyktovych PLOTNYTSKYY

(Iгор Венедиктович ПЛОТНИЦЬКИЙ)

Data nașterii: 24.6.1964 sau 25.6.1964 sau 26.6.1964

Locul nașterii: Lugansk (posibil în Chelmenți, oblastul Cernăuți)

Fost așa-numit «ministru al apărării» și fost așa-numit «șef» al «Republicii Populare Lugansk».

Responsabil de activitățile «guvernamentale» separatiste ale așa-numitului «Guvern al Republicii Populare Lugansk».

În calitate de trimis special al așa-numitei «Republici Populare Lugansk» pentru punerea în aplicare a acordurilor de la Minsk continuă să întreprindă acțiuni «guvernamentale» în numele așa-numitului «guvern al Republicii Populare Lugansk».

12.7.2014

77.

Boris Vyacheslavovici GRYZLOV

(Борис Вячеславович ГРЫЗЛОВ)

Data nașterii: 15.12.1950

Locul nașterii: Vladivostok

Fost membru permanent al Consiliului de Securitate al Federației Ruse. În calitatea sa de membru al Consiliului de Securitate, care oferă consiliere și coordonează aspectele privind securitatea națională, a fost implicat în modelarea politicii guvernului Rusiei amenințând integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

Rămâne președinte al consiliului suprem al partidului «Rusia Unită».

25.7.2014

84.

Fyodor Dmitrievici BEREZIN

(Фëдор Дмитриевич БЕРЕЗИН),

Fedir Dmytrovych BEREZIN

(Федiр Дмитрович БЕРЕЗIН)

Data nașterii: 7.2.1960

Locul nașterii: Donețk

Fost așa-numit «ministru adjunct al apărării» al așa-numitei «Republici Populare Donețk». Este asociat cu Igor Strelkov/Girkin, care se face răspunzător de acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. Asumând acest rol și acționând în această calitate, Berezin a sprijinit, prin urmare, acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. Rămâne activ în sprijinirea acțiunilor și politicilor separatiste. În prezent, președinte al consiliului Uniunii Scriitorilor din «Republica Populară Donețk».

25.7.2014

90.

Boris Alekseevici LITVINOV

(Борис Алексеевич ЛИТВИНОВ)

Borys Oleksiyovych LYTVYNOV

(Борис Олексiйович ЛИТВИНОВ)

Data nașterii: 13.1.1954

Locul nașterii: Djerjinsk (oblastul Donețk)

Fost membru al așa-numitului «Consiliu Popular» și fost președinte al așa-numitului «Consiliu Suprem» al așa-numitei «Republici Populare Donețk», care a fost inițiatorul politicilor și organizării «referendumului» ilegal care a condus la proclamarea așa-numitei «Republici Populare Donețk», ceea ce a reprezentat o încălcare a integrității teritoriale, a suveranității și a unității Ucrainei. Rămâne activ în sprijinirea acțiunilor și politicilor separatiste. În prezent, liderul Partidului Comunist din «Republica Populară Donețk».

30.7.2014

97.

Vladimir Petrovici KONONOV (alias «Țarul»)

(Владимир Петровнч КОНОНОВ)

Volodymyr Petrovych KONONOV

(Володимир Петрович КОНОНОВ)

Data nașterii: 14.10.1974

Locul nașterii: Gorsky, oblastul Lugansk

Începând cu data de 14 august 2014, l-a înlocuit pe Igor Strelkov/Girkin în calitatea de așa-numit «ministru al apărării» al «Republicii Populare Donețk». Se presupune că din aprilie 2014 este comandantul unei divizii a luptătorilor separatiști din Donețk și că a promis să ducă la îndeplinire misiunea strategică de a respinge agresiunea militară a Ucrainei. Prin urmare, Kononov a sprijinit acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

12.9.2014

103.

Alexandr Akimovici KARAMAN

(Александр Акимович КАРАМАН),

Alexandru CARAMAN

Data nașterii: 26.7.1956

Locul nașterii: Cioburciu, raionul Slobozia, acum Republica Moldova

Fost așa-numit «viceprim-ministru pentru afaceri sociale» al «Republicii Populare Donețk». Asociat cu Vladimir Antyufeyev, care a fost răspunzător de activitățile «guvernamentale» separatiste ale așa-numitului «Guvern al Republicii Populare Donețk». Prin urmare, a sprijinit acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei. Protejat al viceprim-ministrului Rusiei, Dmitri Rogozin. Fost șef al «departamentului administrativ al Consiliului de Miniștri» al «Republicii Populare Donețk».

Până în martie 2017, așa-numit «reprezentant plenipotențiar al președintelui» așa-numitei «Republici Moldovenești Nistrene» pe lângă Federația Rusă.

12.9.2014

108.

Vladimir Abdualiyevici VASILYEV

(Владимир Абдуалиевич ВАСИЛЬЕВ)

Data nașterii: 11.8.1949

Locul nașterii: Klin

Fost vicepreședinte al Dumei de Stat. La 20 martie 2014 a votat în favoarea proiectului de lege constituțională federală «privind acceptarea în Federația Rusă a Republicii Crimeea și formarea în cadrul Federației Ruse de noi entități federale: republica Crimeea și orașul cu statut federal Sevastopol».

A fost numit șef interimar al Republicii Daghestan în octombrie 2017, prin decret prezidențial.

12.9.2014

111.

Vladimir Stepanovici NIKITIN

(Владимир Степанович НИКИТИН)

Data nașterii: 5.4.1948

Locul nașterii: Opochka

Fost membru al Dumei de Stat și fost prim-vicepreședinte al Comisiei Dumei de Stat a Rusiei pentru chestiuni legate de CSI, integrarea eurasiatică și legături cu compatrioții. La 20 martie 2014 a votat în favoarea proiectului de lege constituțională federală «privind acceptarea în Federația Rusă a Republicii Crimeea și formarea în cadrul Federației Ruse de noi entități federale: republica Crimeea și orașul cu statut federal Sevastopol».

Membru al prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist al Federației Ruse.

12.9.2014

112.

Oleg Vladimirovici LEBEDEV

(Олег Владимирович ЛЕБЕДЕВ)

Data nașterii: 21.3.1964

Locul nașterii: Rudny, regiunea Kostanai, Republica Sovietică Socialistă Kazahă

Fost membru al Dumei de Stat și fost prim-vicepreședinte al Comisiei Dumei de Stat a Rusiei pentru chestiuni legate de CSI, integrarea eurasiatică și legături cu compatrioții. La 20 martie 2014 a votat în favoarea proiectului de lege constituțională federală «privind acceptarea în Federația Rusă a Republicii Crimeea și formarea în cadrul Federației Ruse de noi entități federale: republica Crimeea și orașul cu statut federal Sevastopol».

Rămâne activ în sprijinirea politicilor separatiste.

12.9.2014

119.

Alexandr Mikhailovici BABAKOV

(Aлександр Михайлович БАБАКОВ)

Data nașterii: 8.2.1963

Locul nașterii: Chișinău

Fost membru al Dumei de Stat. Fost deputat în Duma de Stat, președintele Comisiei Dumei de Stat pentru dispozițiile legislative privind dezvoltarea complexului militaro-industrial al Federației Ruse. Este un membru proeminent al «Rusiei Unite» și un om de afaceri cu investiții considerabile în Ucraina și Crimeea.

La 20 martie 2014 a votat în favoarea proiectului de lege constituțională federală «privind acceptarea în Federația Rusă a Republicii Crimeea și formarea în cadrul Federației Ruse de noi entități federale: republica Crimeea și orașul cu statut federal Sevastopol».

În prezent, membru al Consiliului federativ al Federației Ruse. Vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe.

12.9.2014

123.

Yuriy Viktorovici SIVOKONENKO (alias Yuriy SIVOKONENKO, Yury SIVOKONENKO, Yury SYVOKONENKO)

(Юрий Викторович СИВОКОНЕНКО)

Data nașterii: 7.8.1957

Locul nașterii: orașul Stalino (în prezent Donețk)

Membru al «Parlamentului» așa-numitei «Republici Populare Donețk» și președinte al asociației publice «Uniunea veteranilor din Donbass Berkut» și membru al mișcării publice «Libertate pentru Donbass». A candidat în cadrul așa-numitelor «alegeri» din 2 noiembrie 2014 la postul de «conducător» al așa-numitei «Republici Populare Donețk». Aceste alegeri au încălcat legislația Ucrainei și au fost, prin urmare, ilegale.

În consecință, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, precum și prin participarea formală în calitate de candidat la «alegerile» ilegale, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

Este în continuare membru al așa-numitului «consiliu popular al Republicii Populare Donețk».

29.11.2014

125.

Ravil Zakarievici HALIKOV

(Равиль Закариевич ХАЛИКОВ)

Ravil Zakariyovych KHALIKOV

(Равiль Закарiйович ХАЛIКОВ)

Data nașterii: 23.2.1969

Locul nașterii: satul Belozernoe, raionul Romodanovski, URSS

Fost așa-numit «prim-viceprim-ministru» și fost «procuror general» al «Republicii Populare Donețk».

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și care au continuat să destabilizeze Ucraina.

În prezent, «aghiotant» al șefului diviziei moscovite a Comisiei de anchetă a Federației Ruse (GSU SK).

29.11.2014

126.

Dmitry Aleksandrovici SEMYONOV

Dmitrii Aleksandrovich SEMENOV

(Дмитрий Александрович СЕМЕНОВ)

Data nașterii: 3.2.1963

Locul nașterii: Moscova

Fost «viceprim-ministru însărcinat cu finanțele» al așa-numitei «Republici Populare Lugansk».

Prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și care au continuat să destabilizeze Ucraina.

Rămâne activ în sprijinirea structurilor separatiste ale LNR.

29.11.2014

140.

Serghei Yurevici IGNATOV (alias KUZOVLEV, alias TAMBOV)

(Сергей Юрьевич ИГНАТОВ alias КУЗОВЛЕВ alias ТAMБOB).

Data nașterii: 7.1.1967

Locul nașterii: Michurinsk, oblastul Tambov

Мичуринск, Тамбовская область

Fost așa-numit comandant-șef al miliției populare a «Republicii Populare Lugansk».

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și care au continuat să destabilizeze Ucraina.

Comandant al Armatei a 8-a a Forțelor Armate Ruse.

16.2.2015

145.

Olga Igoreva BESEDINA

(Ольга Игорева БЕСЕДИНА)

Olha Ihorivna BESEDINA

(Ольга Iгорiвна БЕСЕДIНА)

Data nașterii: 10.12.1976

Locul nașterii: Lugansk

Fostă așa-numită «ministru al dezvoltării economice și al comerțului» al așa-numitei «Republici Populare Lugansk».

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și care au continuat să destabilizeze Ucraina.

În prezent, șef al departamentului de comerț exterior din cadrul biroului șefului «administrației Luganskului».

16.2.2015

146.

Zaur Raufovici ISMAILOV

(Заур Рауфович ИСМАИЛОВ)

Zaur Raufovych ISMAYILOV

(Заур Рауфович IСМАЇЛОВ)

Data nașterii: 25.7.1978 (sau 23.3.1975)

Locul nașterii: Krasnîi Luci, Voroșilovgrad, regiunea Lugansk

Fost așa-numit «procuror general» al așa-numitei «Republici Populare Lugansk» (până în octombrie 2017).

Prin urmare, prin asumarea acestei calități și prin acțiunile întreprinse în temeiul acesteia, a sprijinit activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și care au continuat să destabilizeze Ucraina.

16.2.2015

147.

Anatoly Ivanovici ANTONOV (Анатолий Иванович АНТОНОВ)

Data nașterii: 15.5.1955

Locul nașterii: Omsk

Fost ministru adjunct al apărării și, în această calitate, implicat în sprijinirea desfășurării de trupe rusești în Ucraina.

Potrivit actualei structuri a Ministerului Apărării din Rusia, în această calitate, a participat la elaborarea și punerea în aplicare a politicii Guvernului Rusiei. Aceste politici amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

Începând cu 28 decembrie 2016, fost ministru adjunct al afacerilor externe.

Deține funcția de ambasador în cadrul corpului diplomatic al Federației Ruse.

16.2.2015

153.

Konstantin Mikhailovici BAHAREV

(Константин Михайлович БАХАРЕВ)

Data nașterii: 20.10.1972

Locul nașterii: Simferopol, RSS Ucraineană

Membru al Dumei de Stat ales din Republica Autonomă Crimeea, ilegal anexată.

Membru al Comisiei pentru control și reglementare a Dumei.

În martie 2014, Baharev a fost numit vicepreședinte al Consiliului de Stat al așa-numitei «Republici Crimeea», iar în august 2014 a fost numit prim-vicepreședinte al organismului respectiv. Acesta a recunoscut implicarea personală în evenimentele din 2014 care au condus la anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului, pe care a susținut-o public, inclusiv într-un interviu publicat pe site-ul gazetakrimea.ru la 22 martie 2016 și pe site-ul c-pravda.ru la 23 august 2016. «Autoritățile»«Republicii Crimeea» i-au decernat ordinul «Pentru loialitate în serviciu».

9.11.2016

154.

Dmitry Anatolievici BELIK

(Дмитрий Анатольевич БЕЛИК)

Data nașterii: 17.10.1969

Locul nașterii: Kular Ust-districtul Yansky, RSS Autonomă Iacută

Membru al Dumei de Stat ales din orașul Sevastopol, ilegal anexat.

Membru al Comisiei pentru control și reglementare a Dumei.

În calitate de membru al administrației municipale a Sevastopolului în perioada februarie-martie 2014 a susținut activitățile așa-numitului «primar al poporului», Aleksei Chaliy. Acesta și-a recunoscut public implicarea în evenimentele din 2014 care au condus la anexarea ilegală a Crimeei și a Sevastopolului, pe care a susținut-o public, inclusiv pe site-ul său personal și într-un interviu publicat la 21 februarie 2016 pe site-ul nation-news.ru.

Pentru implicarea sa în procesul de anexare, i-a fost decernat ordinul de stat al Rusiei «Merit pentru patrie – clasa II».

9.11.2016

160.

Serghei Anatolevici TOPOR-GILKA

(Сергей Анатольевич ТОПОР-ГИЛКА)

Director general al OAO «VO TPE» până la intrarea sa în insolvență, director general al OOO «VO TPE».

Data nașterii: 17.2.1970

În capacitatea sa de director general al OAO «VO TPE», a condus negocierile cu Siemens Gas Turbine Technologies OOO privind achiziționarea și livrarea turbinelor de gaz pentru o centrală electrică din Taman, regiunea Krasnodar, Federația Rusă. Ulterior, în capacitatea de director general al OOO «VO TPE», a fost responsabil de transferarea turbinelor de gaz în Crimeea. Aceasta a contribuit la crearea unei surse independente de alimentare cu energie pentru Crimeea și Sevastopol, ca modalitate de sprijinire a separării lor de Ucraina și subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

4.8.2017

Entități

 

Nume

Date de identificare

Motive

Data includerii pe listă

3.

Așa-numita «Republică Populară Lugansk»

«Луганская народная республика»

«Luganskaya narodnaya respublika»

Site oficial:

https://glava-lnr.su/content/konstituciya

https://glava-lnr.info/

Așa-numita «Republică Populară Lugansk» a fost instituită la 27 aprilie 2014.

Răspunzătoare pentru organizarea referendumului ilegal din 11 mai 2014. Declarație de independență la 12 mai 2014.

La 22 mai 2014, așa-numitele «Republici Populare» Donețk și Lugansk au instituit așa-numitul «Stat Federal al Novorossiya».

Acest fapt încalcă dreptul constituțional ucrainean și, prin urmare, dreptul internațional, subminând astfel integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

Este, de asemenea, implicată în recrutarea pentru «Armata de sud-est», separatistă, și pentru alte grupări armate separatiste ilegale, subminând astfel stabilitatea sau securitatea Ucrainei.

25.7.2014

4.

Așa-numita «Republică Populară Donețk»

«Донецкая народная республика»

«Donétskaya naródnaya respúblika»

Informații oficiale, inclusiv Constituția Republicii Populare Donețk și componența Consiliului Suprem

https://dnr-online.ru/

Așa-numita «Republică Populară Donețk» a fost declarată la 7 aprilie 2014.

Răspunzătoare pentru organizarea referendumului ilegal din 11 mai 2014. Declarație de independență la 12 mai 2014.

La 24 mai 2014, așa-numitele «Republici Populare» Donețk și Lugansk au semnat un acord privind crearea așa-numitului «Stat Federal al Novorossiya».

Acest fapt încalcă dreptul constituțional ucrainean și, prin urmare, dreptul internațional, subminând astfel integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

Este, de asemenea, implicată în recrutarea pentru grupări armate separatiste ilegale, amenințând astfel stabilitatea sau securitatea Ucrainei.

25.7.2014

5.

Așa-numitul «Stat Federal al Novorossiya»

«Федеративное государство Новороссия»

«Federativnoye Gosudarstvo Novorossiya»

Comunicate de presă oficiale:

http://novorossia.su/official

http://novopressa.ru/

http://novorossia-tv.ru/

http://novorossia.today/

http://novorossiia.ru/

https://www.novorosinform.org/

La 24 mai 2014, așa-numitele «Republici Populare» Donețk și Lugansk au semnat un acord privind crearea așa-numitului «Stat Federal al Novorossiya», nerecunoscut de comunitatea internațională.

Acest fapt încalcă dreptul constituțional ucrainean și, prin urmare, dreptul internațional, amenințând astfel integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

25.7.2014

20.

Societatea pe acțiuni «Fabrica de vin spumos „Novy Svet”»

Aкционерное общество Завод шампанских вин «Новый Свет»

Cunoscută anterior sub denumirea de întreprinderea unitară de stat a «Republicii Crimeea»«Fabrica de vin spumos „Novy Svet”»

Государственное унитарное предприятие Республики Крым «Завод шампанских вин „Новый Свет”»

Gosudarstvennoye unitarnoye predpriyatiye Respubliki Krym «Zavod shampanskykh vin „Novy Svet”» și ca întreprinderea de stat fabrica de vin spumos «Novy Svet»

Государственное предприятие Завод шампанских вин «Новый свет» (Gosudarstvenoye predpriyatiye Zavod shampanskykh vin «Novy Svet»)

298032, Crimea, Sudak, Novy Svet, str. Shalapina 1.

298032, Крым, г. Судак, пгт. Новый Свет, ул. Шаляпина, д.1

Dreptul de proprietate asupra entității a fost transferat cu încălcarea dreptului ucrainean. La 9 aprilie 2014, «prezidiul parlamentului Crimeei» a adoptat decizia nr. 1991-6/14 «privind modificările la Rezoluția nr. 1836-6/14 a Consiliului de Stat al Republicii Crimeea din 26 martie 2014 privind naționalizarea întreprinderilor, a instituțiilor și a organizațiilor de tip complex agro-industrial, situate pe teritoriul Republicii Crimeea», declarând preluarea activelor aparținând întreprinderii de stat «Zavod shampanskykh vin Novy Svet» în numele «Republicii Crimeea». Astfel, întreprinderea este confiscată efectiv de către «autoritățile» Crimeei. Reînregistrată la 4.1.2015 ca întreprindere unitară de stat a «Republicii Crimeea», cu numele «Fabrica de vin spumos „Novy Svet”» (Государственное унитарное предприятие Республики Крым «Завод шампанских вин „Новый Свет”»). Fondator: ministerul agriculturii din «Republica Crimeea» (Министерство сельского хозяйства Республики Крым).

Reînregistrată ca urmare a unei reorganizări la 29.8.2017, sub denumirea de Societatea pe acțiuni «Fabrica de vin spumos „Novy Svet”» (Aкционерное общество «Завод шампанских вин „Новый Свет”»). Fondator: ministerul teritoriului și reglementărilor funciare al «Republicii Crimeea» (Министерство земельных и имущественных отношений Республики Крым).

25.7.2014

21.

SOCIETATEA PE ACȚIUNI ALMAZ-ANTEY AIR AND SPACE DEFENCE CORPORATION

Акционерное общество «Концерн воздушно-космической обороны „Алмаз – Антей”»

(alias CONCERN ALMAZ-ANTEY; ALMAZ-ANTEY CORP; alias ALMAZ-ANTEY DEFENSE CORPORATION; alias ALMAZ-ANTEY JSC; Концерн ВКО «Алмаз – Антей»);

41 ul.Vereiskaya, Moscova 121471, Rusia

Site: almaz-antey.ru;

Adresa e-mail antey@almaz-antey.ru

Almaz-Antey este o societate de stat rusă. Aceasta produce armament antiaerian, inclusiv rachete sol-aer pe care le furnizează armatei ruse. Autoritățile ruse au furnizat armament greu separatiștilor din Ucraina de Est, contribuind la destabilizarea Ucrainei. Aceste arme sunt utilizate de separatiști, inclusiv pentru doborârea aeronavelor. În calitate de societate de stat, Almaz-Antey contribuie, prin urmare, la destabilizarea Ucrainei.

30.7.2014

22.

DOBROLET alias DOBROLYOT

ДОБРОЛЕТ/ДОБРОЛЁТ

Codul operatorului de transport aerian QD

International Highway, House 31, building 1, 141411 Moscova

141411, г. Москва, Международное ш., дом 31, строение 1

Site: www.dobrolet.com

Dobrolet a fost o filială a unei companii aeriene de stat ruse. De la anexarea ilegală a Crimeei, Dobrolet a operat zboruri exclusiv între Moscova și Simferopol. În consecință, a facilitat integrarea în Federația Rusă a Republicii Autonome Crimeea, anexată ilegal, și a subminat suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

30.7.2014

28.

Uniunea Economică Lugansk (Luganskiy Ekonomicheskiy Soyuz)

Луганский экономический союз

 

«Organizație socială» care a prezentat candidați în așa-numitele «alegeri» ilegale din așa-numita «Republică Populară Lugansk», la 2 noiembrie 2014. A prezentat un candidat, Oleg AKIMOV, la funcția de «șef» al așa-numitei «Republici Populare Lugansk». Respectivele «alegeri» încalcă legislația Ucrainei și sunt, prin urmare, ilegale.

Prin urmare, prin participarea formală la «alegerile» ilegale, a sprijinit în mod activ acțiuni și politici care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și continuă să destabilizeze Ucraina.

29.11.2014

29.

Garda Națională Cazacă

Казачья Национальная Гвардия

http://казакнацгвард.рф/

Grupare armată separatistă care a sprijinit în mod activ acțiuni care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și care continuă să destabilizeze Ucraina.

Condusă de Nikolay KOZIȚÎN și, prin urmare, asociată cu persoana înscrisă pe listă Nikolay KOZIȚÎN.

Presupusă a face parte din așa-numitul «Al doilea corp de armată» al «Republicii Populare Lugansk».

16.2.2015

41.

«Întreprinderea unitară de stat a Republicii Crimeea „Porturile maritime ale Crimeei”»

(«Государственное унитарное предприятие Республики Крым „Крымские морские порты”»), inclusiv sucursalele:

Portul comercial Feodosia,

Kerch Ferry,

Portul comercial Kerch.

Str. Kirov 28

Kerch 298312

Crimeea:

(298312, Крым, гop. Керчь, ул. Кирова, дом 28)

«Parlamentul Crimeei» a adoptat rezoluția nr. 1757-6/14 din 17 martie 2014«privind naționalizarea unor societăți aparținând ministerelor ucrainene al infrastructurii sau al agriculturii» și rezoluția nr. 1865-6/14 din 26 martie 2014«privind întreprinderea de stat „Porturile maritime ale Crimeei”» («О Государственном предприятии „Крымские морские порты”»), declarând preluarea activelor aparținând mai multor întreprinderi de stat care au fuzionat în «Întreprinderea unitară de stat a Republicii Crimeea „Porturile maritime ale Crimeei”», în numele «Republicii Crimeea». Aceste întreprinderi au fost efectiv confiscate de «autoritățile» din Crimeea, iar întreprinderea «Porturile maritime ale Crimeei» a beneficiat de pe urma transferului ilegal de proprietate.

16.9.2017”