19.1.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 14/1


REGULAMENTUL (UE) 2018/76 AL CONSILIULUI

din 23 octombrie 2017

privind alocarea posibilităților de pescuit în temeiul Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Mauritius

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (3),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

La 28 ianuarie 2014, Consiliul a adoptat Decizia 2014/146/UE (1) privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Mauritius (denumit în continuare „acordul”).

(2)

Primul protocol (2) la acord stabilea, pentru o perioadă de trei ani, posibilitățile de pescuit acordate navelor Uniunii în zona de pescuit aflată sub suveranitatea sau jurisdicția Republicii Mauritius (denumită în continuare „Mauritius”), precum și contribuția financiară acordată de Uniune. Perioada de aplicare a protocolului respectiv a expirat la 27 ianuarie 2017.

(3)

În conformitate cu Decizia (UE) 2017/1960 a Consiliului (3), la 8 decembrie 2017 a fost semnat un nou protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului încheiat între Uniunea Europeană și Republica Mauritius (denumit în continuare „protocolul”).

(4)

Este oportun să se definească metoda de alocare a posibilităților de pescuit între statele membre pentru toată perioada de aplicare a protocolului.

(5)

Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului (4) prevede că Comisia trebuie să informeze statele membre în cauză dacă se constată că numărul de autorizații de pescuit sau posibilitățile de pescuit alocate Uniunii în temeiul protocolului nu sunt pe deplin utilizate și să le ceară să confirme că nu utilizează aceste posibilități de pescuit. Se consideră că lipsa unui răspuns, într-un termen stabilit, reprezintă confirmarea faptului că navele statului membru în cauză nu utilizează pe deplin posibilitățile de pescuit care i-au fost alocate în perioada respectivă. Ar trebui să se stabilească termenul respectiv.

(6)

Protocolul se va aplica cu titlu provizoriu de la data semnării sale, pentru a asigura începerea rapidă a activităților de pescuit de către navele Uniunii. Prin urmare, și prezentul regulament ar trebui să se aplice de la data respectivă,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Posibilitățile de pescuit stabilite în temeiul protocolului se alocă între statele membre după cum urmează:

(a)

nave de pescuit ton cu plasă-pungă:

Spania:

22 de nave

Franța:

16 nave

Italia:

2 nave

(b)

nave cu paragate plutitoare:

Spania:

12 nave

Franța:

29 de nave

Portugalia:

4 nave

(2)   Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 se aplică fără a se aduce atingere acordului și protocolului.

(3)   În cazul în care cererile de autorizații de pescuit din partea statelor membre menționate la alineatul (1) nu epuizează posibilitățile de pescuit stabilite prin protocol, Comisia ia în considerare cererile de autorizații de pescuit din partea oricărui alt stat membru în conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 1006/2008.

(4)   Termenul menționat la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 se stabilește la 10 zile lucrătoare de la data la care Comisia înaintează cererea.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 8 decembrie 2017.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Luxemburg, 23 octombrie 2017.

Pentru Consiliu

Președintele

K. IVA


(1)  Decizia 2014/146/UE a Consiliului din 28 ianuarie 2014 privind încheierea Acordului de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Mauritius (JO L 79, 18.3.2014, p. 2).

(2)  Protocol de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Mauritius (JO L 79, 18.3.2014, p. 9).

(3)  Decizia (UE) 2017/1960 a Consiliului din 23 octombrie 2017 privind semnarea în numele Uniunii și aplicarea cu titlu provizoriu a Protocolului de stabilire a posibilităților de pescuit și a contribuției financiare prevăzute de Acordul de parteneriat în domeniul pescuitului dintre Uniunea Europeană și Republica Mauritius (JO L 279, 28.10.2017, p. 1).

(4)  Regulamentul (CE) nr. 1006/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 privind autorizațiile pentru activitățile de pescuit ale navelor de pescuit comunitare în afara apelor comunitare și accesul navelor țărilor terțe în apele comunitare, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93 și (CE) nr. 1627/94 și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 3317/94 (JO L 286, 29.10.2008, p. 33).