23.1.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 18/1


REGULAMENTUL (UE) 2018/62 AL COMISIEI

din 17 ianuarie 2018

de înlocuire a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE a Consiliului (1), în special articolul 4,

întrucât:

(1)

Produsele de origine vegetală și animală cărora li se aplică conținuturile maxime de reziduuri de pesticide („CMR”) stabilite în Regulamentul (CE) nr. 396/2005, sub rezerva dispozițiilor din respectivul regulament, sunt enumerate în anexa I la regulamentul respectiv.

(2)

Ar trebui ca în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 să se furnizeze informații suplimentare în ceea ce privește produsele în cauză, în special cu privire la sinonimele utilizate pentru a desemna produsele, denumirile științifice ale speciilor de la care provin produsele și partea din produs căreia i se aplică CMR respective.

(3)

Textul notei de subsol (1) atât din partea A, cât și din partea B a anexei I la (CE) nr. 396/2005 ar trebui reformulat pentru a evita ambiguitatea și interpretările diferite ale formulării din prezent.

(4)

Ar trebui introduse notele de subsol noi (3) și (4) în partea A a anexei I la (CE) nr. 396/2005 pentru a oferi informații suplimentare în ceea ce privește partea din produs căreia i se aplică CMR pentru produsele respective.

(5)

Ar trebui introdusă nota de subsol nouă (7) în partea A a anexei I pentru a clarifica faptul că CMR pentru miere nu se aplică altor produse apicole ca urmare a caracteristicilor diferite ale acestora.

(6)

Ar trebui introduse produse suplimentare în partea B a anexei I la (CE) nr. 396/2005 pentru a le atribui unui grup sau subgrup specific din partea A.

(7)

Notele de subsol (2), (3), (4), (5) și (6) din partea B a anexei I la (CE) nr. 396/2005 ar trebui eliminate deoarece termenele stabilite în aceste note de subsol au expirat.

(8)

Ar trebui introdusă nota de subsol nouă (2) în partea B a anexei I la (CE) nr. 396/2005 pentru a lăsa să treacă o perioadă de timp rezonabilă înainte ca clasificarea modificată pentru produsul boabe de soia/edamame să devină aplicabilă, pentru a permite operatorilor din sectorul alimentar să îndeplinească noile cerințe care rezultă din modificarea clasificării produsului.

(9)

Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare.

(10)

Prin urmare, Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificat în consecință.

(11)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se înlocuiește cu textul din anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Pentru a nu împiedica colectarea probelor pentru programul național multianual de monitorizare a reziduurilor, care se bazează pe ani calendaristici, prezentul regulament se aplică de la 1 ianuarie 2018.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 17 ianuarie 2018.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 70, 16.3.2005, p. 1.


ANEXĂ

ANEXA I

PARTEA A

Produse de origine vegetală sau animală prevăzute la articolul 2 alineatul (1) cărora li se aplică CMR

Număr de cod

Categorie

Grupă

Produsul principal al grupei sau subgrupei  (1)

Denumiri științifice

Partea din produs căreia i se aplică CMR

subgrupă

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

(6)

0100000

FRUCTE PROASPETE sau CONGELATE; FRUCTE NUCIFERE

 

 

 

 

0110000

 

Fructe citrice

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea pedunculului

0110010

 

 

Grepfruturi

Citrus paradisi

 

0110020

 

 

Portocale

Citrus sinensis

 

0110030

 

 

Lămâi

Citrus limon

 

0110040

 

 

Lămâi verzi „lime”

Citrus aurantiifolia

 

0110050

 

 

Mandarine

Citrus reticulata; syn: Citrus deliciosa

 

0110990

 

 

Altele (2)

 

 

0120000

 

Fructe nucifere

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea cojii (cu excepția castanelor)

0120010

 

 

Migdale

Amygdalus communis; syn: Prunus dulcis

 

0120020

 

 

Nuci de Brazilia

Bertholletia excelsa

 

0120030

 

 

Caju

Anacardium occidentale

 

0120040

 

 

Castane

Castanea crenata

Produsul întreg cu coajă

Castanea dentata

Castanea mollissima

Castanea sativa

0120050

 

 

Nuci de cocos

Cocos nucifera

 

0120060

 

 

Alune

Corylus avellana

 

0120070

 

 

Nuci de Macadamia

Macadamia ternifolia; syn: Macadamia integrifolia

 

Macadamia tetraphylla

0120080

 

 

Nuci de Pecan

Carya illinoinensis

 

0120090

 

 

Semințe de pin dulce

Pinus pinea

 

0120100

 

 

Fistic

Pistacia vera

 

0120110

 

 

Nuci comune

Juglans nigra

 

Juglans regia

 

0120990

 

 

Altele (2)

 

 

0130000

 

Fructe sămânțoase

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea pedunculului

0130010

 

 

Mere

Malus domestica

 

0130020

 

 

Pere

Pyrus communis

 

0130030

 

 

Gutui

Cydonia oblonga

 

0130040

 

 

Moșmoni

Mespilus germanica

 

0130050

 

 

Moșmoni japonezi

Eriobotrya japonica

 

0130990

 

 

Altele (2)

 

 

0140000

 

Fructe sâmburoase

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea pedunculului

0140010

 

 

Caise

Armeniaca vulgaris; syn: Prunus armeniaca

 

0140020

 

 

Cireșe (dulci)

Cerasus avium; syn: Prunus avium

 

0140030

 

 

Piersici

Persica vulgaris; syn: Prunus persica

 

0140040

 

 

Prune

Prunus domestica

 

0140990

 

 

Altele (2)

 

 

0150000

 

Bace și fructe mici

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea vârfului, a coroanei și a pedunculului (cu excepția coacăzelor)

0151000

 

(a)

struguri

 

 

 

0151010

 

 

Struguri de masă

Vitis vinifera

 

0151020

 

 

Struguri de vin

Vitis vinifera

 

0152000

 

(b)

căpșuni

 

Fragaria × ananassa

 

0153000

 

(c)

fructe de rug

 

 

 

0153010

 

 

Mure

Rubus sect. Rubus

 

0153020

 

 

Mure de câmp

Rubus caesius

 

0153030

 

 

Zmeură (galbenă și roșie)

Rubus idaeus

 

0153990

 

 

Altele (2)

 

 

0154000

 

(d)

alte bace și fructe mici

 

 

 

0154010

 

 

Afine

Vaccinium angustifolium

 

Vaccinium corymbosum

Vaccinium formosum

Vaccinium virgatum

0154020

 

 

Merișoare

Vaccinium macrocarpon

 

0154030

 

 

Coacăze (albe, negre și roșii)

Ribes nigrum

Fructe cu peduncul

Ribes rubrum

0154040

 

 

Agrișe (galbene, roșii și verzi)

Ribes uva-crispa

 

0154050

 

 

Măceșe

Rosa canina

 

Rosa majalis

Rosa rugosa

0154060

 

 

Dude (albe și negre)

Morus alba

 

Morus nigra

0154070

 

 

Păducel spaniol

Crataegus azarolus

 

0154080

 

 

Boabe de soc

Sambucus nigra

 

0154990

 

 

Altele (2)

 

 

0160000

 

Fructe diverse cu

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea pedunculului (cu excepția ananasului)

0161000

 

(a)

coajă comestibilă

 

 

 

0161010

 

 

Curmale

Phoenix dactylifera

 

0161020

 

 

Smochine

Ficus carica

 

0161030

 

 

Măsline de masă

Olea europaea

 

0161040

 

 

Kumquat

Fortunella japonica

 

Fortunella margarita

0161050

 

 

Carambola

Averrhoa carambola

 

0161060

 

 

Kaki

Diospyros kaki

 

0161070

 

 

Prună de Java

Syzygium cuminii

 

0161990

 

 

Altele (2)

 

 

0162000

 

(b)

coajă necomestibilă, mici

 

 

 

0162010

 

 

Kiwi (galbeni, roșii, verzi)

Actinidia deliciosa

 

Actinidia chinensis

0162020

 

 

Litchi

Litchi chinensis

 

0162030

 

 

Fructele pasiunii/maracuja

Passiflora edulis; syn: Passiflora laurifolia

 

0162040

 

 

Smochine indiene/limba soacrei

Opuntia ficus-indica

 

0162050

 

 

Chrysophyllum cainito

Chrysophyllum cainito

 

0162060

 

 

Plaqueminier/kaki de Virginia

Diospyros virginiana

 

0162990

 

 

Altele (2)

 

 

0163000

 

(c)

coajă necomestibilă, mari

 

 

 

0163010

 

 

Avocado

Persea americana

 

0163020

 

 

Banane

Musa acuminata

 

Musa balbisiana

Musa acuminata × Musa balbisiana

0163030

 

 

Mango

Mangifera indica

 

0163040

 

 

Papaia

Carica papaya

 

0163050

 

 

Granate/rodii

Punica granatum

 

0163060

 

 

Cherimoya

Annona cherimola

 

0163070

 

 

Guave

Psidium guajava

 

0163080

 

 

Ananas

Ananas comosus

Produsul întreg după îndepărtarea coroanei

0163090

 

 

Fructele arborelui de pâine

Artocarpus altilis

 

0163100

 

 

Durian

Durio zibethinus

 

0163110

 

 

Graviola

Annona muricata

 

0163990

 

 

Altele (2)

 

 

0200000

LEGUME PROASPETE sau CONGELATE

 

 

 

 

0210000

 

Legume rădăcinoase și cu tuberculi

 

 

Produsul întreg, după îndepărtarea vârfurilor și a pământului

0211000

 

(a)

cartofi

 

Solanum tuberosum subsp. tuberosum

 

0212000

 

(b)

legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

 

 

 

0212010

 

 

Rădăcini de cassava/manioc

Manihot esculenta

 

0212020

 

 

Cartofi dulci

Ipomoea batatas

 

0212030

 

 

Igname

Dioscorea spp.

 

0212040

 

 

Arorut

Maranta arundinacea

 

0212990

 

 

Altele (2)

 

 

0213000

 

(c)

alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

 

 

 

0213010

 

 

Sfecle

Beta vulgaris var. vulgaris

 

0213020

 

 

Morcovi

Daucus carota subsp. sativus

 

0213030

 

 

Țeline de rădăcină

Apium graveolens var. rapaceum

 

0213040

 

 

Hrean

Armoracia rusticana

 

0213050

 

 

Topinamburi

Helianthus tuberosus

 

0213060

 

 

Păstârnaci

Pastinaca sativa

 

0213070

 

 

Rădăcina de pătrunjel/pătrunjel rădăcină

Petroselinum crispum convar. radicosum

 

0213080

 

 

Ridichi

Raphanus sativus Radish Group

 

0213090

 

 

Barba-caprei

Tragopogon porrifolius

 

0213100

 

 

Varză-nap/gulie furajeră

Brassica napus subsp. napobrassica

 

0213110

 

 

Napi

Brassica rapa subsp. rapa

 

0213990

 

 

Altele (2)

 

 

0220000

 

Legume bulboase

 

 

Bulbii maturi după îndepărtarea pielițelor ușor detașabile și a pământului (cu excepția cepei de primăvară/cepei verzi și a cepei de tuns)

0220010

 

 

Usturoi

Allium sativum

 

0220020

 

 

Ceapă

Allium cepa Common Onion Group

 

0220030

 

 

Ceapă eșalotă

Allium cepa Aggregatum Group; syn: Allium ascalonicum

 

0220040

 

 

Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

Allium cepa Common Onion Group

Bulbii imaturi cu pseudotulpini, frunze și în unele cazuri cu muguri

Allium fistulosum

0220990

 

 

Altele (2)

 

 

0230000

 

Legume fructoase

 

 

 

0231000

 

(a)

solanacee și malvacee

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea pedunculului sau (în cazul speciilor din genul Physalis) a sepalelor

0231010

 

 

Tomate

Lycopersicon esculentum

 

0231020

 

 

Ardei dulci/gogoșari

Capsicum annuum

 

0231030

 

 

Pătlăgele vinete/vinete

Solanum melongena

 

0231040

 

 

Bame

Abelmoschus esculentus

 

0231990

 

 

Altele (2)

 

 

0232000

 

(b)

cucurbitacee cu coajă comestibilă

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea pedunculului

0232010

 

 

Castraveți

Cucumis sativus

 

0232020

 

 

Cornișoni

Cucumis sativus

 

0232030

 

 

Dovlecei

Cucurbita pepo Zucchini Group

 

0232990

 

 

Altele (2)

 

 

0233000

 

(c)

cucurbitacee cu coajă necomestibilă

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea pedunculului

0233010

 

 

Pepeni galbeni

Cucumis melo

 

0233020

 

 

Dovleci

Cucurbita maxima

 

0233030

 

 

Pepeni verzi

Citrullus vulgaris; syn: Citrullus lanatus

 

0233990

 

 

Altele (2)

 

 

0234000

 

(d)

porumb dulce

 

Zea mays convar. saccharata

Boabe (3) și știulete fără pănușă

0239000

 

(e)

alte legume fructoase

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea pedunculului

0240000

 

Legume din familia Brassicaceae (cu excepția rădăcinilor și a culturilor de frunze tinere din familia Brassicaceae)

 

 

 

0241000

 

(a)

varză cu inflorescență

 

 

Planta întreagă după îndepărtarea rădăcinilor și a frunzelor

0241010

 

 

Broccoli

Brassica oleracea var. italica

 

0241020

 

 

Conopidă

Brassica oleracea var. botrytis

 

0241990

 

 

Altele (2)

 

 

0242000

 

(b)

varză cu căpățână

 

 

Planta întreagă după îndepărtarea rădăcinilor și a frunzelor ofilite (cu excepția verzei de Bruxelles)

0242010

 

 

Varză de Bruxelles

Brassica oleracea var. gemmifera

Doar varza propriu-zisă

0242020

 

 

Varză cu căpățână

Brassica oleracea var. capitata

 

0242990

 

 

Altele (2)

 

 

0243000

 

(c)

brasicacee cu frunze

 

 

Planta întreagă după îndepărtarea rădăcinilor și a frunzelor ofilite

0243010

 

 

Varză chinezească/petsai

Brassica rapa subsp. pekinensis

 

0243020

 

 

Kale

Brassica oleracea var. sabellica

 

Brassica oleracea var. viridis

0243990

 

 

Altele (2)

 

 

0244000

 

(d)

gulii

 

Brassica oleracea var. gongylodes

Produsul întreg, după îndepărtarea rădăcinilor, a vârfurilor și a pământului

0250000

 

Legume cu frunze, plante aromatice și flori comestibile

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea rădăcinilor, a frunzelor ofilite și a pământului [cu excepția cresonului și a altor germeni și lăstari, a plantelor de cultură cu frunze tinere (incluzând speciile din familia Brassicaceae) și a arpagicului]

0251000

 

(a)

lăptuci și plante pentru salate

 

 

 

0251010

 

 

Salata mielului/fetică

Valerianella locusta

 

0251020

 

 

Lăptuci

Lactuca sativa

 

0251030

 

 

Scarolă/cicoare cu frunze întregi

Cichorium endivia var. latifolia

 

0251040

 

 

Creson și alți germeni și lăstari

Lepidium sativum subsp. sativum

Produse întregi provenind din germinarea semințelor veritabile (uneori a tuberculilor sau a bulbilor) în apă, sol sau substrat hidroponic, astfel cum sunt definite în avizul științific al EFSA, publicat în EFSA Journal 2011; 9(11):2424, pagina 9

0251050

 

 

Barbarea verna

Barbarea verna

 

0251060

 

 

Rucolă

Eruca sativa

 

0251070

 

 

Muștar vânăt

Brassica juncea var. rugosa

 

0251080

 

 

Plante de cultură cu frunze tinere (inclusiv specii din familia Brassicaceae)

 

Frunze tinere și pețioluri de la orice plantă de cultură (inclusiv familia Brassicaceae) recoltate până în stadiul de 8 frunze adevărate

0251990

 

 

Altele (2)

 

 

0252000

 

(b)

spanac și frunze similare

 

 

 

0252010

 

 

Spanac

Spinacia oleracea

 

0252020

 

 

Iarbă-grasă

Portulaca oleracea

 

0252030

 

 

Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

Beta vulgaris var. flavescens

 

0252990

 

 

Altele (2)

 

 

0253000

 

(c)

frunze de viță-de-vie și specii similare

 

Vitis vinifera

 

0254000

 

(d)

năsturel

 

Nasturtium officinale

 

0255000

 

(e)

cicori witloof/andive

 

Cichorium intybus Foliosum group

 

0256000

 

(f)

plante aromatice și flori comestibile

 

 

 

0256010

 

 

Asmățui

Anthriscus cerefolium

 

0256020

 

 

Arpagic

Allium schoenoprasum

Frunze și muguri

0256030

 

 

Frunze de țelină

Apium graveolens var. secalinum

 

0256040

 

 

Pătrunjel

Petroselinum crispum

 

0256050

 

 

Salvie

Salvia officinalis

 

0256060

 

 

Rozmarin

Rosmarinus officinalis

 

0256070

 

 

Cimbru

Thymus vulgaris

 

0256080

 

 

Busuioc și flori comestibile

Ocimum basilicum

 

0256090

 

 

Frunze de dafin

Laurus nobilis

 

0256100

 

 

Tarhon

Artemisia dracunculus

 

0256990

 

 

Altele (2)

 

 

0260000

 

Leguminoase

 

 

Produsul întreg

0260010

 

 

Fasole (păstăi)

Phaseolus vulgaris

 

0260020

 

 

Fasole (boabe)

Phaseolus vulgaris

 

0260030

 

 

Mazăre (păstăi)

Pisum sativum

 

0260040

 

 

Mazăre (boabe)

Pisum sativum

 

0260050

 

 

Linte

Lens culinaris; syn: Lens esculenta

 

0260990

 

 

Altele (2)

 

 

0270000

 

Legume cu tulpină

 

Produsul întreg după îndepărtarea țesuturilor degradate, a pământului și a rădăcinilor (cu excepția anghinarelor și a rubarbelor)

0270010

 

 

Sparanghel

Asparagus officinalis

 

0270020

 

 

Cardon

Cynara cardunculus Cardoon group

 

0270030

 

 

Țelină

Apium graveolens var. dulce

 

0270040

 

 

Fenicul de Florența

Foeniculum vulgare var. azoricum

 

0270050

 

 

Anghinare

Cynara cardunculus Globe artichoke group

Capitul întreg, inclusiv receptaculul

0270060

 

 

Praz

Allium ampeloprasumampeloprasum Pearl-Onion Group; syn: Allium porrum var. sectivum

 

0270070

 

 

Rubarbă

Rheum rhabarbarum

Tulpini fără rădăcini sau frunze

0270080

 

 

Lăstari de bambus

Bambusa vulgaris

 

Phyllostachys edulis

0270090

 

 

Miez de palmier

Bactris gasipaes

 

Cocos nucifera

Daemonorops jenkinsiana

Euterpe edulis

Euterpe oleracea

0270990

 

 

Altele (2)

 

 

0280000

 

Ciuperci, mușchi și licheni

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea pământului sau a mediului de cultură

0280010

 

 

Ciuperci de cultură

 

 

0280020

 

 

Ciuperci sălbatice

 

 

0280990

 

 

Mușchi și licheni

 

 

0290000

 

Alge și organisme procariote

 

 

 

0300000

LEGUMINOASE

 

Semințe uscate

0300010

 

 

Fasole

Phaseolus vulgaris

 

0300020

 

 

Linte

Lens culinaris; syn: Lens esculenta

 

0300030

 

 

Mazăre

Pisum sativum

 

0300040

 

 

Lupin/boabe de lupin

Lupinus albus subsp. albus

 

Lupinus angustifolius

Lupinus luteus

Lupinus mutabilis

0300990

 

 

Altele (2)

 

 

0400000

SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

 

 

0401000

 

Semințe oleaginoase

 

 

Semințe cu coajă (cu excepția semințelor de arahide/alune de pământ, bumbac, ricin și altele)

0401010

 

 

Semințe de in

Linum usitatissimum

 

0401020

 

 

Arahide/alune de pământ

Arachis hypogaea

Semințe

0401030

 

 

Semințe de mac

Papaver somniferum subsp. somniferum

 

0401040

 

 

Semințe de susan

Sesamum indicum

 

0401050

 

 

Semințe de floarea-soarelui

Helianthus annuus

 

0401060

 

 

Semințe de rapiță

Brassica napus subsp. napus

 

0401070

 

 

Soia

Glycine max

 

0401080

 

 

Semințe de muștar

Brassica juncea

 

Brassica nigra

Sinapis alba

0401090

 

 

Semințe de bumbac

Gossypium barbadense

Cu fibre

Gossypium herbaceum

0401100

 

 

Semințe de dovleac

Cucurbita pepo Styrian Hulless Group

 

0401110

 

 

Semințe de șofrănaș

Carthamus tinctorius

 

0401120

 

 

Semințe de limba-mielului

Borago officinalis

 

0401130

 

 

Semințe de camelină

Camelina sativa

 

0401140

 

 

Semințe de cânepă

Cannabis sativa subsp. sativa

 

Cannabis sativa subsp. spontanea

0401150

 

 

Ricin

Ricinus communis

Produsul întreg după îndepărtarea sâmburilor

0401990

 

 

Altele (2)

 

Semințe sau semințe cu coajă, în funcție de caracteristicile speciei/soiului

0402000

 

Fructe oleaginoase

 

 

Produsul întreg după îndepărtarea pedunculului (cu excepția măslinelor pentru ulei)

0402010

 

 

Măsline pentru ulei

Olea europaea var. europaea

Fructul întreg după îndepărtarea pedunculului și a pământului

0402020

 

 

Sâmburi de palmier pentru ulei

Attalea maripa

 

Elaeis guineensis

Elaeis oleifera

0402030

 

 

Fructe de palmier pentru ulei

Attalea maripa

 

Elaeis guineensis

Elaeis oleifera

0402040

 

 

Capoc

Ceiba pentandra

 

0402990

 

 

Altele (2)

 

 

0500000

CEREALE

 

Boabe (4) (cu excepția orezului)

0500010

 

 

Orz

Hordeum vulgare

 

0500020

 

 

Hrișca și alte pseudocereale

Fagopyrum esculentum

 

0500030

 

 

Porumb

Zea mays

 

0500040

 

 

Mei comun

Panicum miliaceum

 

0500050

 

 

Ovăz

Avena sativa

 

0500060

 

 

Orez

Oryza sativa

Orez brun (orez decorticat), definit ca orez după îndepărtarea învelișului de pe boabele de orez nedecorticat

0500070

 

 

Secară

Secale cereale

 

0500080

 

 

Sorg

Sorghum bicolor

 

0500090

 

 

Grâu

Triticum aestivum

 

0500990

 

 

Altele (2)

 

 

0600000

CEAIURI, CAFEA, INFUZII, CACAO ȘI ROȘCOVE

 

 

0610000

 

Ceaiuri

 

Camellia sinensis

Frunze, tulpini și flori uscate, fermentate sau tratate în alt mod

0620000

 

Boabe de cafea

 

Coffea arabica

Boabe de cafea verde

Coffea canephora; syn: Coffea robusta

Coffea liberica

0630000

 

Infuzii din

 

 

Produs uscat

0631000

 

(a)

flori

 

 

Flori după îndepărtarea tulpinii și a părților degradate (cu excepția mușețelului)

0631010

 

 

Mușețel

Chamaemelum nobile; syn: Anthemis nobilis

Inflorescențele, inclusiv o cantitate inevitabilă din punct de vedere tehnic formată din alte părți aeriene

Matricaria recutita; syn: Matricaria chamomilla

0631020

 

 

Hibiscus

Hibiscus sabdariffa

 

0631030

 

 

Trandafir

Rosa spp.

 

0631040

 

 

Iasomie

Jasminum officinale

 

Jasminum sambac

 

0631050

 

 

Tei pucios

Tilia cordata

 

Tilia platyphyllos

 

Tilia tomentosa; syn: Tilia argentea

 

0631990

 

 

Altele (2)

 

 

0632000

 

(b)

frunze și plante aromatice

 

 

Frunze și părți verzi aeriene, după îndepărtarea frunzelor ofilite

0632010

 

 

Căpșun

Fragaria × ananassa

 

0632020

 

 

Rooibos

Aspalathus linearis

 

0632030

 

 

Maté

Ilex paraguariensis

 

0632990

 

 

Altele (2)

 

 

0633000

 

(c)

rădăcini

 

 

Rădăcinile, după îndepărtarea vârfurilor și a pământului

0633010

 

 

Valeriană

Valeriana officinalis

 

0633020

 

 

Ginseng

Panax ginseng

 

Panax quinquefolius

0633990

 

 

Altele (2)

 

 

0639000

 

(d)

orice alte părți ale plantei

 

 

 

0640000

 

Boabe de cacao

 

Theobroma cacao

Boabe fermentate sau uscate după îndepărtarea cojilor

0650000

 

Roșcove

 

Ceratonia siliqua

Produsul întreg după îndepărtarea pedunculului

0700000

HAMEI

 

 

Humulus lupulus

Conuri uscate, inclusiv sub formă de granule și de pulbere neconcentrată

0800000

CONDIMENTE

 

 

 

Produsul uscat întreg, măcinat sau pulverizat

0810000

 

Condimente din semințe

 

 

 

0810010

 

 

Anason

Pimpinella anisum

 

0810020

 

 

Chimen negru

Bunium persicum

 

0810030

 

 

Țelină

Apium graveolens

 

0810040

 

 

Coriandru

Coriandrum sativum

 

0810050

 

 

Chimen

Cuminum cyminum

 

0810060

 

 

Mărar

Anethum graveolens

 

0810070

 

 

Fenicul

Foeniculum vulgare

 

0810080

 

 

Schinduf

Trigonella foenum-graecum

 

0810090

 

 

Nucșoară

Myristica fragrans

 

0810990

 

 

Altele (2)

 

 

0820000

 

Condimente din fructe

 

 

 

0820010

 

 

Piper de Jamaica

Pimenta dioica; syn: Pimenta officinalis

 

0820020

 

 

Piper Sichuan

Zanthoxylum spp.

 

0820030

 

 

Chimen

Carum carvi

 

0820040

 

 

Cardamom

Elettaria cardamomum

 

0820050

 

 

Fructe de ienupăr

Juniperus communis

 

0820060

 

 

Piper boabe (alb, negru și verde)

Piper nigrum

 

0820070

 

 

Vanilie

Vanilla planifolia; syn: Vanilla fragrans

 

0820080

 

 

Tamarin

Tamarindus indica

 

0820990

 

 

Altele (2)

 

 

0830000

 

Condimente din scoarță

 

 

 

0830010

 

 

Scorțișoară

Cinnamomum verum; syn: Cinnamomum zeylanicum

 

0830990

 

 

Altele (2)

 

 

0840000

 

Condimente din rădăcini sau rizomi

 

 

 

0840010

 

 

Lemn-dulce

Glycyrrhiza glabra

 

0840020

 

 

Ghimber (10)

Zingiber officinale

 

0840030

 

 

Șofran de India/curcuma

Curcuma longa; syn: Curcuma domestica

 

0840040

 

 

Hrean (11)

Armoracia rusticana

 

0840990

 

 

Altele (2)

 

 

0850000

 

Condimente din muguri

 

 

 

0850010

 

 

Cuișoare

Syzygium aromaticum; syn: Eugenia caryophyllata

 

0850020

 

 

Capere

Capparis spinosa

 

0850990

 

 

Altele (2)

 

 

0860000

 

Condimente din pistiluri de flori

 

 

 

0860010

 

 

Șofran

Crocus sativus

 

0860990

 

 

Altele (2)

 

 

0870000

 

Condimente din arile

 

 

 

0870010

 

 

Mirodenie din coaja uscată a nucșoarei

Myristica fragrans

 

0870990

 

 

Altele (2)

 

 

0900000

PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

 

Produsul întreg după îndepărtarea vârfurilor și a pământului prin spălare sau periere (cu excepția trestiilor de zahăr)

0900010

 

 

Sfeclă de zahăr

Beta vulgaris ssp. vulgaris var. altissima

 

0900020

 

 

Trestie de zahăr

Saccharum officinarum

Produsul întreg după îndepărtarea țesuturilor degradate, a pământului și a rădăcinilor

0900030

 

 

Rădăcini de cicoare

Cichorium intybus Sativum group

 

0900990

 

 

Altele (2)

 

 

1000000

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ - ANIMALE TERESTRE

 

 

1010000

 

Produse obținute din

 

 

Produsul întreg (cu excepția mușchilor)

1011000

 

(a)

porcine

 

Sus scrofa

 

1011010

 

 

Mușchi

 

Carne după îndepărtarea grăsimii

1011020

 

 

Grăsime

 

 

1011030

 

 

Ficat

 

 

1011040

 

 

Rinichi

 

 

1011050

 

 

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

 

 

1011990

 

 

Altele (2)

 

 

1012000

 

(b)

bovine

 

Bos primigenius taurus

 

1012010

 

 

Mușchi

 

Carne după îndepărtarea grăsimii

1012020

 

 

Grăsime

 

 

1012030

 

 

Ficat

 

 

1012040

 

 

Rinichi

 

 

1012050

 

 

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

 

 

1012990

 

 

Altele (2)

 

 

1013000

 

(c)

ovine

 

Ovis aries

 

1013010

 

 

Mușchi

 

Carne după îndepărtarea grăsimii

1013020

 

 

Grăsime

 

 

1013030

 

 

Ficat

 

 

1013040

 

 

Rinichi

 

 

1013050

 

 

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

 

 

1013990

 

 

Altele (2)

 

 

1014000

 

(d)

caprine

 

Capra aegagrus hircus

 

1014010

 

 

Mușchi

 

Carne după îndepărtarea grăsimii

1014020

 

 

Grăsime

 

 

1014030

 

 

Ficat

 

 

1014040

 

 

Rinichi

 

 

1014050

 

 

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

 

 

1014990

 

 

Altele (2)

 

 

1015000

 

(e)

ecvidee

 

Equus spp.

 

1015010

 

 

Mușchi

 

Carne după îndepărtarea grăsimii

1015020

 

 

Grăsime

 

 

1015030

 

 

Ficat

 

 

1015040

 

 

Rinichi

 

 

1015050

 

 

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

 

 

1015990

 

 

Altele (2)

 

 

1016000

 

(f)

păsări de curte

 

 

 

1016010

 

 

Mușchi

 

Carne după îndepărtarea grăsimii

1016020

 

 

Grăsime

 

 

1016030

 

 

Ficat

 

 

1016040

 

 

Rinichi

 

 

1016050

 

 

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

 

 

1016990

 

 

Altele (2)

 

 

1017000

 

(g)

alte animale terestre de crescătorie

 

 

 

1017010

 

 

Mușchi

 

Carne după îndepărtarea grăsimii

1017020

 

 

Grăsime

 

 

1017030

 

 

Ficat

 

 

1017040

 

 

Rinichi

 

 

1017050

 

 

Organe comestibile (altele decât ficatul și rinichii)

 

 

1017990

 

 

Altele (2)

 

 

1020000

 

Lapte

 

 

Produs întreg bazat pe un conținut de grăsime de 4 % din greutate (5)

1020010

 

 

Bovine

Bos primigenius taurus

 

1020020

 

 

Ovine

Ovis aries

 

1020030

 

 

Caprine

Capra aegagrus hircus

 

1020040

 

 

Cai

Equus caballus

 

1020990

 

 

Altele (2)

 

 

1030000

 

Ouă de păsări

 

 

Produs întreg după îndepărtarea cojii (6)

1030010

 

 

Găini

Gallus gallus

 

1030020

 

 

Rațe

Anas platyrhynchos

 

1030030

 

 

Gâște

Anser anser

 

1030040

 

 

Prepelițe

Coturnix coturnix

 

Coturnix japonica

 

1030990

 

 

Altele (2)

 

 

1040000

 

Miere și alte produse apicole  (7)

 

N.A.

 

1050000

 

Amfibieni și reptile

 

 

 

1060000

 

Animale nevertebrate terestre

 

 

 

1070000

 

Animale vertebrate sălbatice terestre

 

 

 

1100000

PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ - PEȘTI, PRODUSE PE BAZĂ DE PEȘTE ȘI ORICE ALTE PRODUSE PESCĂREȘTI DE MARE SAU DE APĂ DULCE  (8)

 

 

 

 

1200000

PRODUSE SAU PĂRȚI DIN ACESTEA UTILIZATE EXCLUSIV PENTRU PRODUCȚIA HRANEI PENTRU ANIMALE  (8)

 

 

 

 

1300000

PRODUSE ALIMENTARE PRELUCRATE  (9)

 

 

 

 

N.A.

Nu se aplică.

PARTEA B

Alte produse prevăzute la articolul 2 alineatul (1)

Trimiteri la partea A

 

Număr de cod

Alte produse cărora li se aplică aceleași CMR  (12)

Categorie

Număr de cod

Produsul principal al grupei sau subgrupei

sau

Denumirea grupei sau subgrupei

 

Denumiri comune/sinonime

Denumiri științifice

(1)

(2)

(3)

 

(4)

(5)

(6)

0100000

0110010

Grepfruturi

 

0110010-001

Natsudaidais

Citrus natsudaidai

 

0110010-002

Pomelo

Citrus maxima; syn: Citrus grandis

 

0110010-003

Sweetie/oroblanco

Citrus grandis × Citrus paradisi

 

0110010-004

Tangelolos

Citrus paradisi × tangelo

 

0110010-005

Tangelo (cu excepția minolelor)/Ugli®

Citrus tangelo

 

0110010-990

Alți hibrizi de Citrus paradisi, care nu sunt menționați în altă parte

 

0110020

Portocale

 

0110020-001

Bergamote

Citrus bergamia

 

0110020-002

Portocale amare/portocale acre

Citrus aurantium

 

0110020-003

Portocale roșii

Citrus sinensis

 

0110020-004

Portocale de tipul „Cara caras”

Citrus sinensis

 

0110020-005

Chinote

Citrus myrtifolia

 

0110020-006

Portocale trifoliate

Poncirus trifoliata

 

0110020-990

Alți hibrizi de Citrus sinensis, care nu sunt menționați în altă parte

 

0110030

Lămâi

 

0110030-001

Mâinile lui Buddha/Degetele lui Buddha

Citrus medica var. sarcodactyla

 

0110030-002

Chitre

Citrus medica

0110040

Lămâi verzi „lime”

 

0110040-001

Limete dulci de India/limete dulci de Palestina

Citrus limettioides

 

0110040-002

Limete kafru

Citrus hystrix

 

0110040-003

Limete dulci/„Mosambi”

Citrus limetta

 

0110040-004

Limete Tahiti

Citrus latifolia

 

0110040-005

Limequat

Citrus aurantiifolia × Fortunella spp.

0110050

Mandarine

 

0110050-001

Calamondine

Citrus madurensis

 

0110050-002

Clementine

Citrus clementina

 

0110050-003

Mandarine de tipul „Cleopatra”

Citrus reshni

 

0110050-004

Minole

Citrus tangelo

 

0110050-005

Satsuma

Citrus unshiu

 

0110050-006

Tangerine/mandarine de tipul „dancy”

Citrus tangerina

 

0110050-007

Tangor

Citrus nobilis

 

0110050-990

Alți hibrizi de Citrus reticulata, care nu sunt menționați în altă parte

 

0120010

Migdale

 

0120010-001

Sâmburi de caise

Armeniaca vulgaris; syn: Prunus armeniaca

 

0120010-002

Migdale amare

Amygdalus communis var. amara; syn: Prunus dulcis

 

0120010-003

Fructe cu coajă lemnoasă de tipul „Canarium”

Canarium harveyi

 

0120010-004

Nuci okari

Terminalia kaernbachii

 

0120010-005

Fructe cu coajă lemnoasă de tipul „Pili”

Canarium ovatum

0120050

Nuci de cocos

 

0120050-001

Nuci de arec (sau betel)

Areca catechu

0120060

Alune

 

0120060-001

Ghinde

Quercus spp.

 

0120060-002

Alune turcești

Corylus maxima

0120080

Nuci Pecan

 

0120080-001

Fructe cu coajă lemnoasă de nuc american

Carya ovata

0120090

Semințe de pin dulce

 

0120090-001

Semințe de pin dulce provenind de la alte specii decât Pinus pinea

Pinus cembra

 

0120090-002

Pinus gerardiana

 

0120090-003

Pinus koraiensis

 

0120090-004

Pinus sibirica

 

0120090-005

Pinus pumila

 

0120090-006

Pinus yunnanensis

 

0120090-007

Pinus wallichiana

 

0120090-990

Alte specii din genul Pinus, care nu sunt menționate în altă parte

 

0130010

Mere

 

0130010-001

Mere pădurețe/mere sălbatice

Malus sylvestris

 

0130010-002

Tejocote

Crataegus mexicana

0130020

Pere

 

0130020-001

Pere de tipul „Nashi”/pere orientale

Pyrus pyrifolia

 

0130020-002

Pere sălbatice

Pyrus pyraster

 

0130020-003

Pere de tipul „Ya”/pere albe chinezești

Pyrus bretschneideri

0130030

Gutui

 

0130030-001

Gutui chinezești

Pseudocydonia sinensis

 

0130030-002

Gutui japoneze

Chaenomeles japonica

0140010

Caise

 

0140010-001

Caise japoneze/Umes

Prunus mume

 

0140010-002

Fruct hibrid între caisă și piersică, var. nucipersica

Prunus armeniaca × Prunus persica var. nucipersica

0140020

Cireșe (dulci)

 

0140020-001

Cireșe negre

Prunus serotina var. serotina

 

0140020-002

Fructe de mălin

Prunus serotina var. capuli

 

0140020-003

Fructe de Prunus virginiana

Prunus virginiana

 

0140020-004

Fructe de Cornus mas

Cornus mas

 

0140020-005

Cireșe Nanking

Prunus tomentosa

 

0140020-006

Vișine

Cerasus vulgaris; syn: Prunus cerasus

0140030

Piersici

 

0140030-001

Piersici Paraguay

Prunus persica var. platycarpa

 

0140030-002

Nectarine

Persica vulgaris var. nectarina; syn: Prunus persica var. nucipersica

 

0140030-990

Alți hibrizi de Persica vulgaris; sinonim: Prunus persica, care nu sunt menționați în altă parte

 

0140040

Prune

 

0140040-001

Prune americane

Prunus americana

 

0140040-002

Prune din prun ornamental

Prunus maritima

 

0140040-003

Corcodușe

Prunus cerasifera

 

0140040-004

Prune de tipul „Chickasaw”

Prunus angustifolia

 

0140040-005

Jojoba de China/curmale roșii/curmale chinezești

Ziziphus jujuba; syn: Ziziphus zizyphus

 

0140040-006

Scolduș/goldan

Prunus domestica subsp. rotunda; syn: Prunus domestica subsp. italica

 

0140040-007

Renglote/renglote verzi

Prunus domestica var. italica; syn: Prunus domestica subsp. rotunda

 

0140040-008

Prune japoneze

Prunus salicina

 

0140040-009

Prune de tipul „Klamath”

Prunus subcoradata

 

0140040-010

Prune gogonețe

Prunus domestica subsp. syriaca

 

0140040-011

Fructe de Prunus domestica × prunus armeniaca

Prunus domestica × Prunus armeniaca

 

0140040-012

Prunus Nadia®

Prunus salicina × Prunus avium

 

0140040-013

Porumbe

Prunus spinosa

0151010

Struguri de masă

 

0151010-001

Fructe de Actinidia arguta

Actinidia arguta

 

0151010-002

Fructe de schizandră

Schisandra chinensis

0151020

Struguri de vin

 

0151020-001

Struguri de Vitis amurensis

Vitis amurensis

 

0151020-002

Struguri de Vitis rotundifolia

Vitis rotundifolia

0152000

Căpșuni

 

0152000-001

Căpșuni alpine

Fragaria moschata

 

0152000-002

Fragi

Fragaria vesca

0153020

Mure de câmp

 

0153020-001

Zmeură varietatea Boysen

Rubus × loganobaccus × Rubus fruticosus/Rubus ursinus × Rubus idaeus

 

0153020-002

Zmeură varietatea Logan

Rubus × loganobaccus

 

0153020-003

Fructe de tipul „Olallieberry”

Rubus × loganobaccus × Rubus ursinus var. young

 

0153020-004

Fructe de tipul „Salmonberry”

Rubus spectabilis

 

0153020-005

Bace de Tay

Rubus sect. Rubus × Rubus idaeus

 

0153020-006

Fructe de tipul „Thimbleberry”

Rubus parviflorus

 

0153020-007

Fructe de tipul „Youngberry”

Rubus ursinus var. young

 

0153020-990

Alte specii și alți hibrizi din genul Rubus, care nu sunt menționați în altă parte

 

0153030

Zmeură (galbenă și roșie)

 

0153030-001

Mure arctice/zmeură arctică

Rubus arcticus

 

0153030-002

Zmeură neagră

Rubus occidentalis

 

0153030-003

Zmeură neagră coreeană

Rubus coreanus

 

0153030-004

Zmeură coreeană

Rubus crataegifolius

 

0153030-005

Zmeură hibridă

Rubus idaeus × Rubus arcticus

 

0153030-006

Fructe de Rubus phoenicolasius

Rubus phoenicolasius

0154010

Afine

 

0154010-001

Fructe de aronia (negre, roșii și violete)

Aronia arbutifolia

 

0154010-002

Aronia melanocarpa

 

0154010-003

Aronia prunifolia

 

0154010-004

Strugurii-ursului

Arctostaphylos uva-ursi

 

0154010-005

Afine europene

Vaccinium myrtillus

 

0154010-006

Afine vinete

Vaccinium uliginosum

 

0154010-007

Dracilă

Berberis vulgaris

 

0154010-008

Coacăze aurii

Ribes aureum

 

0154010-009

Fructe de Haskap

Lonicera caerulea

 

0154010-010

Fructe de Vaccinium parvifolium

Vaccinium parvifolium

 

0154010-011

Fructe de tipul „Jostaberry”

Ribes × nidigrolaria

 

0154010-012

Fructe de tipul „Juneberry”

Amelanchier lamarckii

 

0154010-013

Fructe de mirt

Myrtus communis

 

0154010-014

Fructe de Acrotriche depressa

Acrotriche depressa

 

0154010-015

Afine roșii/merișoare de munte (Eurasia)

Vaccinium vitis-idaea var. vitis-idaea

 

0154010-016

Afine roșii/merișoare de munte (America de Nord)

Vaccinium vitis-idaea var. minus

 

0154010-017

Fructe de Gaultheria shallon

Gaultheria shallon

 

0154010-018

Cătină albă

Hippophae rhamnoides

 

0154010-019

Scoruș de munte

Amelanchier ovalis

 

0154010-020

Guave chiliene

Ugni molinae

 

0154010-021

Fructe de Ribes divaricatum

Ribes divaricatum

 

0154010-990

Alte specii și hibrizi din genurile Ribes și Vaccinium, care nu sunt menționați în altă parte

 

0154020

Merișoare

 

0154020-001

Mure galbene

Rubus chamaemorus

 

0154020-002

Vuietoare

Empetrum eamesii

 

0154020-003

Empetrum hermaphroditum

 

0154020-004

Empetrum nigrum

 

0154020-005

Empetrum rubrum

 

0154020-006

Fructe de Kunzea pomifera

Kunzea pomifera

 

0154020-007

Fructe de Mitchella repens

Mitchella repens

 

0154020-008

Merișoare mici/Merișoare europene

Vaccinium oxycoccus

0154080

Boabe de soc

 

0154080-001

Fructele copacului chinezesc cu căpșuni

Morella rubra

 

0154080-002

Fructe de Shepherdia argentea

Shepherdia argentea

 

0154080-003

Fructe de Maclura tricuspidata

Maclura tricuspidata

 

0154080-004

Boz

Sambucus ebulus

 

0154080-005

Călin

Viburnum opulus

 

0154080-006

Păducel

Crataegus monogyna

 

0154080-007

Fructe de Crataegus laevigata

Crataegus laevigata; syn: Crataegus oxyacantha

 

0154080-008

Fructe de Grewia asiatica

Grewia asiatica

 

0154080-009

Fructe de Syzygium luehmannii

Syzygium luehmannii

 

0154080-010

Scoruș de munte

Sorbus aucuparia

 

0154080-011

Fructe de Amelanchier alnifolia

Amelanchier alnifolia

 

0154080-012

Salcie mirositoare/sălcioară

Elaeagnus angustifolia

 

0154080-013

Scoruș

Sorbus domestica

 

0154080-014

Fructe de Sambucus racemosa

Sambucus racemosa

0161010

Curmale

 

0161010-001

Fructul de Açaí

Euterpe oleracea

 

0161010-002

Fructe de palmier Awara

Astrocaryum vulgare

 

0161010-003

Fructe de palmier Dum

Hyphaene thebaica

0161030

Măsline de masă

 

0161030-001

Măsline negre de China

Canarium tramdenum

 

0161030-002

Măsline albe de China

Canarium album

 

0161030-003

Curmale de deșert

Balanites aegyptiacus

0161040

Kumquat

 

0161040-002

Kumquat marumi/kumquat rotund

Fortunella japonica

 

0161040-003

Kumquat nagami/kumquat oval

Fortunella margarita

 

0161040-990

Alte specii și alți hibrizi din genul Fortunella, care nu sunt menționați în altă parte

 

0161050

Carambola

 

0161050-001

Fructe de Spondias cytherea

Spondias cytherea

 

0161050-002

Agrișe indiene

Phyllanthus emblica

 

0161050-003

Fructe de Babaco

Vasconcellea × heilbornii

 

0161050-004

Fructe de Bilimbi

Averrhoa bilimbi

 

0161050-005

Caju

Anacardium occidentale

 

0161050-006

Jujube indiene

Ziziphus mauritiana

 

0161050-007

Fructe de Jabuticaba

Myrciaria cauliflora

 

0161050-008

Fructe de Syzygium malaccense

Syzygium malaccense

 

0161050-009

Fructe de Spondias pinnata

Spondias pinnata

 

0161050-010

Fructe de Bouea macrophylla

Bouea macrophylla

 

0161050-011

Fructe de Carissa macrocarpa

Carissa macrocarpa; syn: Carissa grandiflora

 

0161050-012

Noni

Morinda citrifolia

 

0161050-013

Fructe de Syzygium jambos

Syzygium jambos

 

0161050-014

Fructe de Spondias purpurea

Spondias purpurea

 

0161050-015

Fructe de Sandoricum koetjape

Sandoricum koetjape

0161070

Prune de Java

 

0161070-001

Acerola/vișine de Barbados

Malpighia glabra

 

0161070-002

Fructe de Arbatus

Arbutus unedo

 

0161070-003

Fructe de Camu Camu

Myrciaria dubia

 

0161070-004

Fructe de Carissa carandas

Carissa carandas

 

0161070-005

Fructe de Chrysobalanus icaco

Chrysobalanus icaco

 

0161070-006

Grumichama/cireșe de Brazilia

Eugenia dombeyi; syn: Eugenia brasiliensis

 

0161070-007

Fructe de Spondias mombin

Spondias mombin

 

0161070-008

Fructe de Eugenia javanica

Syzygium samarangense

 

0161070-009

Agrișe de tipul „Otaheite”

Phyllanthus acidus; syn: Phyllanthus distichus

 

0161070-010

Struguri de mare

Coccoloba uvifera

 

0161070-011

Fructe de Eugenia uniflora

Eugenia uniflora

 

0161070-012

Fructe de Syzygium aqueum

Syzygium aqueum

 

0161070-013

Fructe de Syzygium cordatum

Syzygium cordatum

 

0161070-014

Fructe de Syzygium guineense

Syzygium guineense

0162020

Litchi

 

0162020-001

Longan

Dimocarpus longan

 

0162020-002

Fructe de arborele elefanților

Sclerocarya birrea

 

0162020-003

Salak/fructul șarpelui

Salacca zalacca; syn: Salacca edulis

 

0162020-004

Fructe de Melicoccus bijugatus

Melicoccus bijugatus

 

0162020-005

Fructe de Aegle marmelos

Aegle marmelos

0162030

Fructul pasiunii/maracuja

 

0162030-001

Fructe de Passiflora mollissima

Passiflora mollissima

 

0162030-002

Fructe de Passiflora quadrangularis

Passiflora quadrangularis

 

0162030-003

Granadilla

Passiflora ligularis

 

0162030-004

Fructe de Monstera deliciosa

Monstera deliciosa

 

0162030-005

Fructe de Passiflora alata

Passiflora alata

0162040

Smochine indiene/limba soacrei

 

0162040-001

Pitaya/fructul dragonului

Hylocereus undatus

 

0162040-002

Pitaya roșie

Hylocereus triangularis

 

0162040-003

Fructe de Saguaro

Carnegiea gigantea

 

0162040-004

Pitaya galbene

Hylocereus megalanthus; syn: Senlenicereus megalanthus

0162060

Plaqueminier/kaki de Virginia

 

0162060-001

Sapote negre

Diospyros digyna

 

0162060-002

Sapote verzi

Pouteria viridis

 

0162060-003

Sapote albe

Casimiroa edulis

 

0162060-004

Sapote galbene

Pouteria campechiana

0163010

Avocado

 

0163010-001

Avocado pentru ulei

Persea americana

0163020

Banane

 

0163020-001

Banane „Cavendish”

Musa acuminata

 

0163020-002

Musa balbisiana

 

0163020-003

Musa acuminata × Musa balbisiana

 

0163020-004

Banane pitice

Musa acuminata

 

0163020-005

Banane pentru gătit

Musa acuminata

 

0163020-006

Musa balbisiana

 

0163020-007

Musa acuminata × Musa balbisiana

0163040

Papaia

 

0163040-001

Mere „Akee”

Blighia sapida

 

0163040-002

Fructe de feijoa

Acca sellowiana; syn: Feijoa sellowiana

 

0163040-003

Langsat

Lansium domesticum

 

0163040-004

Mangustan

Garcinia mangostana

 

0163040-005

Naranjilla

Solanum quitoense

 

0163040-006

Fructe de Asimina triloba

Asimina triloba

 

0163040-007

Tamarillo

Cyphomandra betacea; syn: Solanum betaceum

0163060

Cherimoya

 

0163060-001

Fructe de Limonia acidissima

Limonia acidissima

 

0163060-002

Fructul de ilama

Annona diversifolia

 

0163060-003

Sapote

Pouteria sapota

 

0163060-004

Fructe de Genipa americana

Genipa americana

 

0163060-005

Pulasan

Nephelium mutabile

 

0163060-006

Rambutan

Nephelium lappaceum

 

0163060-007

Fructe de Manilkara zapota

Manilkara zapota

 

0163060-008

Fructe de Annona squamosa

Annona squamosa

 

0163060-009

Fructe de Annona reticulata

Annona reticulata

0163070

Guave

 

0163070-001

Guave braziliene

Psidium guineense

 

0163070-002

Fructe de Psidium cattleianum

Psidium cattleianum; syn: Psidium littorale

 

0163070-003

Guave costaricane

Psidium friedrichsthalianum

 

0163070-004

Fructe de Psidium sartorianum

Psidium sartorianum

 

0163070-005

Fructe de Psidium acutangulum

Psidium acutangulum

0163090

Fructele arborelui de pâine

 

0163090-001

Fructul arborelui Jack

Artocarpus heterophyllus

 

0163090-990

Alte specii din genul Artocarpus, care nu sunt menționate în altă parte

 

 

0211000

Subgrupa

(a)

cartofi

 

0211000-001

Cartofi „Andigena”

Solanum tuberosum subsp. andigena

0212010

Rădăcini de cassava/manioc

 

0212010-001

Taro/tannia

Xanthosoma violaceum

 

0212010-002

Canna

Canna indica; syn: Canna edulis

 

0212010-003

Chayote

Sechium edule

 

0212010-004

Tuberculi de Colocasia esculenta, var. esculenta

Colocasia esculenta var. esculenta

 

0212010-005

Tuberculi de Colocasia esculenta, var. antiquorum

Colocasia esculenta var. antiquorum

 

0212010-006

Rădăcini de Konjac

Amorphophallus konjac

 

0212010-007

Tuberculi de Xanthosoma sagittifolium

Xanthosoma sagittifolium

0212030

Igname

 

0212030-001

Yam amazonian

Pachyrhizus tuberosus

 

0212030-002

Tuberculi de arahide americane

Apios americana

 

0212030-003

Yam andin

Pachyrhizus ahipa

 

0212030-004

Jicama

Pachyrhizus erosus

0212040

Arorut

 

0212040-001

Rădăcini de lotus

Nelumbo nucifera

 

0212040-002

Castane de apă

Eleocharis dulcis

0213020

Morcovi

 

0213020-001

Varietăți de morcovi colorați

Daucus carota subsp. sativus

 

0213020-002

Morcovi pitici

Daucus carota subsp. sativus

0213040

Hrean

 

0213040-001

Rădăcini de păpădie

Taraxacum sect. Ruderalia; syn: Taraxacum officinale

 

0213040-002

Rădăcini de gențiană

Gentiana lutea

 

0213040-003

Planta Kaempferia galanga

Kaempferia galanga

 

0213040-004

Rădăcini Boesenbergia rotunda

Boesenbergia rotunda

 

0213040-005

Rădăcini de galangal

Alpinia galanga

 

Alpinia officinarum

 

Kaempferia galanga

 

Boesenbergia rotunda

 

0213040-006

Rădăcini de ghimbir

Zingiber officinale

 

0213040-007

Galangal mare

Alpinia galanga

 

0213040-008

Galangal mic

Alpinia officinarum

 

0213040-009

Rădăcini de orris

Iris germanica

 

Iris pallida

 

0213040-010

Rădăcini de Wasabi

Eutrema wasabi; syn: Eutrema japonica

0213050

Topinamburi

 

0213050-001

Tuberculi de Stachys affinis

Stachys affinis

 

0213050-002

Tuberculi de Tropaeolum tuberosum

Tropaeolum tuberosum

 

0213050-003

Tuberculi de Oxalis tuberosa

Oxalis tuberosa

 

0213050-004

Tuberculi de Helianthus strumosus

Helianthus strumosus

 

0213050-005

Tuberculi de Lathyrus tuberosum

Lathyrus tuberosus

0213070

Rădăcina de pătrunjel/pătrunjel rădăcină

 

0213070-001

Rădăcini de angelică

Angelica archangelica

 

0213070-002

Rădăcini de Pimpinella saxifraga

Pimpinella saxifraga

 

0213070-003

Rădăcini de leuștean

Levisticum officinale

 

0213070-004

Rădăcini de urzică

Urtica dioica

 

0213070-005

Alte specii din genul Urtica, care nu sunt menționate în altă parte

 

 

0213070-006

Baraboi

Chaerophyllum bulbosum

0213080

Ridichi

 

0213080-001

Ridichi negre/ridichi de iarnă

Raphanus sativus

 

0213080-002

Daikon/ridichi japoneze

Raphanus sativus var. longipinnatus

 

0213080-003

Rădăcini de maca

Lepidium meyenii

 

0213080-004

Ridichi mici

Raphanus sativus var. radicula

 

0213080-005

Migdale de pământ

Cyperus esculentus

0213090

Barba-caprei

 

0213090-001

Brusture

Arctium lappa

 

0213090-002

Rădăcini de Campanula rapunculus

Campanula rapunculus

 

0213090-003

Scorționere

Scorzonera hispanica

 

0213090-004

Rădăcina de zahăr

Sium sisarum

 

0213090-005

Anghinarea din flora spontană

Scolymus hispanicus

0213110

Napi

 

0213110-001

Plante de muștar cu rădăcini de tuberculi

Brassica juncea subsp. napiformis

0220010

Usturoi

 

0220010-001

Usturoi „Allium obliquum”

Allium obliquum

0220020

Ceapă

 

0220020-001

„Cipollotto Nocerino” (DOP)

Allium cepa Common Onion Group

 

0220020-002

Ceapă perlă

Allium ampeloprasum ampeloprasum Leek Group; syn: Allium porrum

 

0220020-003

Ceapă chinezească

Allium chinense

 

0220020-004

Ceapă argintie

Allium cepa Common Onion Group

0220030

Ceapă eșalotă

 

0220030-001

Eșalotul gri

Allium oschaninii

 

0220030-002

Eșalotul persan

Allium stipitatum

0220040

Ceapă de primăvară/ceapă verde și ceapă de tuns

 

0220040-001

Ceapă de Egipt

Allium × proliferum; syn: Allium cepa var. proliferum

 

0220040-002

Usturoi verde

Allium sativum(immature)

0231010

Tomate

 

0231010-001

Păpălău/lampion chinezesc/vișinele

Physalis alkekengi

 

0231010-002

Fructe de Physalis peruviana

Physalis peruviana

 

0231010-003

Roșii cireșe

Lycopersicon esculentum var. cerasiforme

 

0231010-004

Fructe de Physalis grisea

Physalis grisea; syn: Physalis edulis

 

0231010-005

Goji tibetan/goji chinezesc

Lycium barbarum

 

0231010-006

Lycium chinense

 

0231010-007

Tomate litchi

Solanum sisymbriifolium

 

0231010-008

Roșii în formă de pară

Lycopersicon esculentum var. pyriforme

 

0231010-009

Fructul de tomatillos

Physalis philadelphica

0231020

Ardei dulci/gogoșari

 

0231020-001

Ardei iuți

Capsicum annuum var. annuum

 

Capsicum baccatum

 

Capsicum chinense

 

Capsicum frutescens

 

Capsicum pubescens

0231030

Pătlăgele vinete/vinete

 

0231030-001

Vinete africane

Solanum macrocarpon

 

0231030-002

Vinete etiopiene

Solanum aethiopicum

 

0231030-003

Pepino

Solanum muricatum

 

0231030-004

Fructe de Solanum incanum

Solanum incanum

 

0231030-005

Fructe de Solanum torvum

Solanum torvum

 

0231030-006

Fructe de Solanum aviculare

Solanum aviculare

0232010

Castraveți

 

0232010-001

Castraveți armeni

Cucumis melo var. flexuosus

 

0232010-002

Castraveți indieni

Cucumis sativus

0232020

Cornișoni

 

0232020-001

Castraveți Cucumis anguria subsp. anguria

Cucumis anguria subsp. anguria

0232030

Dovlecei

 

0232030-001

Lufă cu muchii/teroi

Luffa acutangula

 

0232030-002

Tigve/lauki

Lagenaria siceraria

 

0232030-003

Chayote

Sechium edule

 

0232030-004

Viță de Coccinia grandis

Coccinia grandis

 

0232030-005

Parwal

Trichosanthes dioica

 

0232030-006

Dovleac șarpe

Trichosanthes cucumerina var. anguina

 

0232030-007

Castravete țepos/pepene amar

Momordica charantia

 

0232030-008

Dovlecei

Cucurbita pepo

0233010

Pepeni galbeni

 

0233010-001

Pepeni cu coarne

Cucumis metuliferus

0233020

Dovleci

 

0233020-001

Dovleac Butternut

Cucurbita moschata

 

0233020-002

Pepeni galbeni de iarnă

Benincasa hispida

 

0233020-003

Dovleci albi turcești/bostani decorativi (soiuri târzii)

Cucurbita maxima

0234000

Subgrupa

(d)

porumb dulce

 

0234000-001

Porumb mic

Zea mays

0241010

Broccoli

 

0241010-001

Broccoli calabrese

Brassica oleracea var. italica

 

0241010-002

Broccoli chinezesc

Brassica oleracea var. alboglabra

 

0241010-003

Choi sum/tsoi sam

Brassica rapa var. parachinensis

 

0241010-004

Broccoletti/frunze de nap

Brassica rapa subsp. sylvestris

0241020

Conopidă

 

0241020-001

Conopidă Romanesco/broccoli Romanesco

Brassica oleracea var. botrytis

0242010

Varză de Bruxelles

 

0242010-001

Varză „Flower sprouts”

xBrassica oleracea

0242020

Varză cu căpățână

 

0242020-001

Varză cu căpățână ascuțită

Brassica oleracea var. capitata

 

0242020-002

Varză roșie

Brassica oleracea var. capitata f. rubra

 

0242020-003

Varză creață de Milano

Brassica oleracea var. sabauda

 

0242020-004

Varză albă

Brassica oleracea var. capitata f. alba

0243010

Varză chinezească/petsai

 

0243010-001

Pakchoï sub formă de rozetă/tai goo choi

Brassica rapa var. rosularis

 

0243010-002

Muștar indian

Brassica juncea

 

0243010-003

Komatsuna/spanac de muștar

Brassica perviridis

 

0243010-004

Mizuna

Brassica rapa subsp. nipposinica

 

0243010-005

Pak-choi/paksoi

Brassica chinensis

 

0243010-006

Frunze de nap

Brassica rapa subsp. rapa

 

0243010-007

Kale de mare

Crambe maritima

0243020

Kale

 

0243020-001

Varză creață fără căpățână

Brassica oleracea var. viridis

 

0243020-002

Brassica alba vulgaris

Brassica oleracea var. acephala subvar. medullosa

 

0243020-003

Brassica alba vulgaris/varză Jersey

Brassica oleracea var. longata

 

0243020-004

Frunze de gulie

Brassica oleracea var. gongylodes

 

0243020-005

Varză siberiană

Brassica napus var. pabularia

 

0243020-006

Varză portugheză fără căpățână/varză portugheză

Brassica oleracea convar. costata

 

0243020-007

Kale neagră/lacinato

Brassica oleracea var. palmifolia

 

0243020-008

Frunze de ridichi

Raphanus sativus Radish Group

0251010

Salata mielului/fetică

 

0251010-001

Fetică italiană

Valerianella eriocarpa

0251020

Salată

 

0251020-001

Salată iceberg

Lactuca sativa Crisphead group

 

0251020-002

Salată de foi

Lactuca sativa Cutting group

 

0251020-003

Salată cu căpățână/salată verde

Lactuca sativa Butterhead group

 

0251020-004

Marulă/lollo bionda/lollo rosso

Lactuca sativa Cos group

0251030

Scarolă/cicoare cu frunze întregi

 

0251030-001

Andive crețe

Cichorium endivia var. crispum

 

0251030-002

Păpădii

Taraxacum sect. Ruderalia; syn: Taraxacum officinale

 

0251030-003

Cicoare comună

Cichorium intybus

 

0251030-004

Radicchio/cicoare cu frunze roșii

Cichorium intybus var. foliosum

 

0251030-005

Cicoare pentru păpuși

Cichorium intybus Sugar loaf group

 

0251030-006

Cicoare sălbatică/cicoare comună

Cichorium intybus var. foliosum

0251040

Creson și alți germeni și muguri

 

0251040-001

Lucernă/germeni de lucernă

Medicago sativa subsp. sativa

 

0251040-002

Germeni de ceapă de tuns chinezească/germeni de usturoi oriental

Allium tuberosum

 

0251040-003

Germeni de broccoli

Brassica oleracea var. italica

 

0251040-004

Daikon/germeni de ridiche japoneză

Raphanus sativus var. longipinnatus

 

0251040-005

Muguri de ghimbir

Zingiber officinale

 

0251040-006

Germeni de fasole Mung

Vigna radiata

 

0251040-007

Germeni și muguri de fasole

Pisum sativum

 

0251040-008

Rucolă/germeni de rucolă

Eruca sativa

 

0251040-009

Germeni de soia

Glycine max

 

0251040-010

Germeni și muguri de floarea soarelui

Helianthus annuus

 

0251040-011

Ierburi de cereale/muguri de cereale

 

 

0251040-990

Alte specii utilizate pentru producția de germeni sau de muguri

 

0251060

Rucolă

 

0251060-001

Planta Diplotaxis tenuifolia

Diplotaxis tenuifolia

0251080

Culturi de frunze tinere (inclusiv specii din familia Brassicaceae)

 

0251080-001

Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

Beta vulgaris var. flavescens

 

0251080-002

Scarolă/cicoare cu frunze întregi

Cichorium endivia var. latifolia

 

0251080-003

Muștar indian

Brassica juncea

 

0251080-004

Salată

Lactuca sativa

 

0251080-005

Spanac

Spinacia oleracea

 

0251080-990

Alte specii recoltate în stadiul cu frunze tinere

 

0252010

Spanac

 

0252010-001

Amarant/spanac chinezesc/pak-khom

Amaranthus blitum

 

0252010-002

Amaranthus cruentus

 

0252010-003

Amaranthus dubius

 

0252010-004

Amaranthus tricolor

 

0252010-005

Amaranthus viridis

 

0252010-006

Iasomie sălbatică/bitawiri

Cestrum latifolium

 

0252010-007

Vernonia

Vernonia spp.

 

0252010-008

Fasoliță/frunze de fasoliță

Vigna unguiculata var. unguiculata

 

0252010-009

Frunze de manioc

Manihot esculenta

 

0252010-010

Crizantemă comestibilă/crizantemă verde

Chrysanthemum coronarium

 

0252010-011

Spanac de Noua Zeelandă

Tetragonia tetragoniodes

 

0252010-012

Lobodă

Atriplex hortensis

 

0252010-013

Frunze de cartof dulce

Ipomoea batatas

 

0252010-014

Frunze de Xanthosoma sagittifolium

Xanthosoma sagittifolium

0252020

Iarbă-grasă

 

0252020-001

Săricică

Salsola soda

 

0252020-002

Salicornie

Salicornia europea

 

0252020-003

Planta Crithmum maritimum

Crithmum maritimum

 

0252020-004

Planta Aster tripolium

Aster tripolium

 

0252020-005

Limonium

Limonium vulgare

 

0252020-006

Planta Montia perfoliata

Montia perfoliata

 

0252020-007

Frunze de Carpobrotus edulis

Carpobrotus edulis

0252030

Sfeclă de pețiol/frunze de sfeclă

 

0252030-001

Frunze de sfeclă

Beta vulgaris var. vulgaris

 

0252030-002

Sfeclă de pețiol

Beta vulgaris var. cycla

0253000

Subgrupa

(c)

frunze de viță-de-vie și specii similare

 

0253000-001

Muguri de mimoză cățărătoare

Acacia pennata

 

0253000-002

Spanac de Malabar

Basella alba

0254000

Subgrupa

(d)

năsturel

 

0254000-001

Volbură (Convolvulaceae)/volbură chinezească/volbură de apă/kangkung

Ipomea aquatica

 

0254000-002

Trifoi de apă

Marsilea crenata

 

0254000-003

Mimoză de apă

Neptunia oleracea

0255000

Subgrupa

(e)

cicori witloof/andive

 

0255000-001

Frunze de păpădie (cultură forțată)

Taraxacum sect. Ruderalia; syn: Taraxacum officinale

0256020

Arpagic

 

0256020-001

Ceapă de tuns chinezească/usturoi oriental

Allium tuberosum

 

0256020-002

Usturoi sălbatic/leurdă

Allium ursinum

0256030

Frunze de țelină

 

0256030-001

Angelică (frunze și tulpini)

Angelica archangelica

 

0256030-002

Sorbestrea

Sanguisorba officinalis

 

0256030-003

Frunze de chimen

Carum carvii

 

0256030-004

Frunze de coriandru

Coriandrum sativum

 

0256030-005

Frunze de cilantro

Eryngium foetidum

 

0256030-006

Frunze de mărar

Anethum graveolens

 

0256030-007

Frunze de fenicul

Foeniculum vulgare

 

0256030-008

Frunze de schinduf

Trigonella foenum-graecum

 

0256030-009

Isop-de-apă

Ruta graveolens

 

0256030-010

Frunze de leuștean

Levisticum officinale

 

0256030-011

Planta Pimpinella major

Pimpinella major

 

0256030-012

Sorbestrea de salată

Sanguisorba minor

 

0256030-013

Măcriș

Rumex flexuosus

 

0256030-014

Rumex hydrolapathum

 

0256030-015

Rumex rugosus; syn: Rumex acetosa subsp. ambiguus

 

0256030-016

Rumex sanguineus

 

0256030-017

Planta Myrrhis odorata

Myrrhis odorata

0256040

Pătrunjel

 

0256040-001

Frunze de pătrunjel rădăcină

Petroselinum crispum convar. radicosum

0256050

Salvie

 

0256050-001

Limba-mielului

Borago officinalis

 

0256050-002

Plantă de Helichrysum italicum

Helichrysum italicum

 

0256050-003

Salvie grecească

Salvia fruticosa; syn: Salvia triloba

 

0256050-004

Salvie mexicană

Salvia leucantha

 

0256050-990

Alte specii și alți hibrizi din genul Salvia, care nu sunt menționați în altă parte

 

0256060

Rozmarin

 

0256060-001

Santolină

Santolina rosmarinifolia; syn: Santolina virens

 

 

0256060-002

Santolină verde

Santolina viridis

0256070

Cimbru

 

0256070-001

Cimbrișor

Thymus serpyllum

 

0256070-002

Oregano de Creta/oregano turcesc

Origanum onites

 

0256070-003

Planta Micromeria biflora

Micromeria biflora; syn: Satureja biflora

 

0256070-004

Planta Thymus xcitriodorus

Thymus xcitriodorus

 

0256070-005

Măghiran

Origanum majorana; syn: Majorana hortensis

 

0256070-006

Planta Thymus mastichina

Thymus mastichina

 

0256070-007

Oregano

Origanum vulgare

 

0256070-008

Cimbru de grădină

Satureja hortensis

 

0256070-009

Oregano de Siria

Origanum syriacum

 

0256070-010

Cimbru sălbatic

Satureja montana

0256080

Busuioc și flori comestibile

 

0256080-001

Planta Mentha suaveolens

Mentha suaveolens

 

0256080-002

Buricul-apei asiatic

Centella asiatica

 

0256080-003

Mentă de bergamotă

Mentha × piperita nm. citrata

 

0256080-004

Mentă corsicană

Mentha requienii

 

0256080-005

Dovlecel (flori comestibile)

Cucurbita pepo Zucchini Group

 

0256080-006

Mentă de ghimbir

Mentha × gracilis

 

0256080-007

Busuioc, var. minimum

Ocimum basilicum var. minimum

 

0256080-008

Busuioc Ocimum americanum

Ocimum americanum

 

0256080-009

Busuioc sfânt

Ocimum tenuiflorum

 

0256080-010

Roiniță

Melissa officinalis

 

0256080-011

Hibrid între busuioc și busuioc african

Ocimum × citriodorum

 

0256080-012

Planta Calamintha nepeta

Calamintha nepeta; syn: Clinopodium nepeta

 

0256080-013

Planta Houttuynia cordata

Houttuynia cordata

 

0256080-014

Plante din genul Tagetes (flori comestibile)

Tagetes minuta

 

0256080-015

Tagetes tenuifolia

 

0256080-016

Alte specii din genul Tagetes, care nu sunt menționate în altă parte

 

 

0256080-017

Călțunaș (frunze și flori comestibile)

Tropaeolum majus

 

0256080-018

Tropaeolum minus

 

0256080-019

Busuiocul-cerbilor

Mentha pulegium

 

0256080-020

Izmă bună

Mentha × piperita

 

0256080-021

Gălbenele (flori comestibile)

Calendula officinalis

 

0256080-022

Planta Limnophila aromatica

Limnophila aromatica

 

0256080-023

Mentă comună/mentă verde

Mentha spicata; syn: Mentha viridis

 

0256080-024

Busuioc-anason

Ocimum basilicum var. thyrsiflorum

 

0256080-025

Coriandru vietnamez

Persicaria odorata

 

0256080-026

Izma-broaștei

Mentha aquatica

 

0256080-990

Alte flori comestibile

 

 

0256080-991

Alte specii și alți hibrizi din genul Mentha, care nu sunt menționați în altă parte

 

0256090

Frunze de dafin

 

0256090-001

Frunze de curry

Murraya koeningii; syn: Bergera koenigi

 

0256090-002

Frunze de limete kafru

Citrus hystrix

 

0256090-003

Arborele Senna siamea/Cassia siamea

Senna siamea

 

0256090-004

Frunze de betel sălbatic

Piper sarmentosum

 

0256090-005

Frunze de Pandanus amaryllifolius

Pandanus amaryllifolius

0256100

Tarhon

 

0256100-001

Planta Lippia dulcis

Lippia dulcis; syn: Phyla dulcis

 

0256100-002

Epazote/ceai mexican/ceaiul iezuiților/tămâiță

Dysphania ambrosioides

 

0256100-003

Isop

Hyssopus officinalis

 

0256100-004

Iarbă lămâioasă

Cymbopogon citratus

 

0256100-005

Oregano mexican

Lippia graveolens

 

0256100-006

Urzică

Urtica dioica

 

0256100-007

Alte specii din genul Urtica, care nu sunt menționate în altă parte

 

 

0256100-008

Tarhon rusesc

Artemisia dracunculoides

 

0256100-009

Ștevie dulce

Stevia rebaudiana

0260010

Fasole (păstăi)

 

0260010-001

Fasole Azuki

Vigna angularis

 

0260010-002

Fasoliță

Vigna unguiculata var. unguiculata

 

0260010-003

Bob/măzăriche

Vicia faba (any subspp. and var.)

 

0260010-004

Fasole Borlotti/fasole Cannelini/fasole/fasole oloagă/fasole fideluță

Phaseolus vulgaris (any subspp. and var.)

 

0260010-005

Linte bastardă/măzăriche amară

Vicia ervilia; syn: Ervum ervilia

 

0260010-006

Boabe de guar

Cyamopsis tetragonoloba

 

0260010-007

Mazăre-sabie

Canavalia ensiformis

 

0260010-008

Dolic din Egipt

Lablab purpureus

 

0260010-009

Fasole de Lima/fasole neagră

Phaseolus lunatus var. lunatus

 

0260010-010

Măzăriche Monantha

Vicia monanthos

 

0260010-011

Fasole mung

Vigna radiata

 

0260010-012

Boabe de Vigna umbellata

Vigna umbellata

 

0260010-013

Fasole mare/fasole spaniolă

Phaseolus coccineus

 

0260010-014

Soia/edamame

Glycine max

 

0260010-015

Planta Parkia speciosa

Parkia speciosa

 

0260010-016

Măzărichi

Vicia sativa var. sativa

 

0260010-017

Fasole verde lungă

Vigna unguiculata var. sesquipedalis

0260020

Fasole (boabe)

 

0260020-001

Speciile enumerate cu numerele de cod 0260010 -xxx (boabe)

 

0260030

Mazăre (păstăi)

 

0260030-001

Dungățea

Tetragonolobus purpureus

 

0260030-002

Latir

Lathyrus sativus

 

0260030-003

Năut/mazărea berbecilor

Cicer arietinum subsp. arietinum

 

0260030-004

Mazăre de grădină/mazăre verde/mazăre dulce/mazăre curățată

Pisum sativum (any subspp. and var.)

 

0260030-005

Păstăi de Arborele vieții

Moringa oleifera; syn: Moringa pterygosperma

 

0260030-006

Mazăre de Angola

Cajanus cajan

0260040

Mazăre (boabe)

 

0260040-001

Speciile enumerate cu numerele de cod 0260030 -xxx (boabe)

 

0260050

Linte

 

0260050-001

Lupin/boabe de lupin

Lupinus albus subsp. albus

 

0260050-002

Lupinus angustifolius

 

0260050-003

Lupinus luteus

 

0260050-004

Lupinus mutabilis

0270010

Sparanghel

 

0270010-001

Germeni de hamei

Humulus lupulus

0270020

Cardon

 

0270020-001

Tulpini de limba-mielului

Borago officinalis

0270050

Anghinare

 

0270050-001

Flori de bananier

Musa acuminata

 

Musa balbisiana

 

hybrids Musa acuminata × Musa balbisiana

0270060

Praz

 

0270060-001

Prazul de salată/prazul egiptean

Allium kurrat; syn: Allium ampeloprasum ampeloprasum var. kurrat

0270080

Lăstari de bambus

 

0270080-001

Bambus european

Fallopia japonica

0280010

Ciuperci de cultură

 

0280010-001

Ciuperci de câmp/ciuperci de strat/ciuperci champignon

Agaricus bisporus

 

0280010-002

Ciuperca Ustilago maydis

Ustilago maydis

 

0280010-003

Ciuperca Enoki/ciuperca de iarnă

Flammulina velutipes

 

0280010-004

Ciuperca Fusarium venenatum

Fusarium venenatum

 

0280010-005

Ciuperca Agaricus arvensis

Agaricus arvensis

 

0280010-006

Urechea lui Iuda

Auricularia auricula-judae

 

0280010-007

Ciuperca Nameko

Pholiota nameko

 

0280010-008

Burete negru de fag

Pleurotus ostreatus

 

0280010-009

Ciuperca-de-paie

Volvariella volvacea

 

0280010-010

Coama-leului/Ciuperca-arici

Hericium erinaceus

 

0280010-011

Ciuperca Shiitake

Lentinula edodes

 

0280010-012

Ciuperca Shimeji

Hypsizygus tessulatus; syn: Hypsizygus marmoreus

 

0280010-013

Ciuperca-ninsoare/ciuperca ureche de argint

Tremella fuciformis

 

0280010-014

Violete/ciuperci Clytocibe nuda

Clytocibe nuda; syn: Lepista nuda

 

0280010-990

Alte ciuperci de cultură

 

 

0280010-991

Alte specii din genul Pleurotus, care nu sunt menționate în altă parte

 

0280020

Ciuperci sălbatice

 

0280020-001

Hrib/mânătarcă

Boletus edulis

 

0280020-002

Urechiușe/gălbiori

Cantharellus spp.

 

0280020-003

Flocoșel/burete țepos/burete spinos

Hydnum repandum

 

0280020-004

Trâmbița piticilor/Cornul abundenței/Trompeta neagră

Craterellus cornucopioides

 

0280020-005

Zbârciogi

Morchella spp.

 

0280020-006

Trufa neagră de iarnă/trufa de Périgord/trufa franceză

Tuber melanosporum

 

0280020-007

Trufa albă de Piemont

Tuber magnatum

 

0280020-008

Ciuperca Sfântului Gheorghe/bureți de mai/nicorețe

Calocybe gambosa

 

0280020-009

Bureții de rouă/ghebe de luncă

Marasmius oreades

 

0280020-010

Trufă de vară

Tuber aestivum; syn: Tuber uncinatum

 

0280020-990

Alte ciuperci sălbatice

 

 

0280020-991

Alte specii din genul Tuber, care nu sunt menționate în altă parte

 

0280990

Mușchi și licheni

 

0280990-001

Lichen de piatră/lichen de Islanda

Cetraria islandica

 

0280990-990

Alți mușchi și licheni

 

0290000

Grupa

„Alge și organisme procariote”

 

0290000-001

Alge marine roșii/mușchi irlandez

Chondrus crispus

 

0290000-002

Alge Kombu

Saccharina japonica

 

0290000-003

Alge Spirulina

Arthrospira maxima

 

0290000-004

Arthrospira platensis

 

0290000-005

Algă brună

Ascophyllum nodosum

 

0290000-990

Alte alge

 

 

0290000-991

Alte organisme procariote

 

0300000

0300010

Fasole

 

0300010-001

Speciile enumerate cu numerele de cod 0260010 -xxx, semințe uscate, cu excepția soia/edamame (13)

 

0300030

Mazăre

 

0300030-001

Speciile enumerate cu numerele de cod 0260030 -xxx, semințe uscate, cu excepția păstăilor de Arborele vieții (2)

 

0400000

0401060

Semințe de rapiță

 

0401060-001

Semințe de ridiche

Raphanus sativus convar. oleifer

 

0401060-002

Semințe de navetă

Brassica rapa subsp. oleifera

0401070

Soia

 

0401070-001

Semințe de Arborele vieții

Moringa oleifera; syn: Moringa pterygosperma

0401100

Semințe de dovleac

 

0401100-001

Semințe de pepene verde

Citrullus vulgaris; syn: Citrullus lanatus

 

0401100-990

Alte semințe de specii din familia Cucurbitaceae, care nu sunt menționate în altă parte

 

0401110

Semințe de șofrănaș

 

0401110-001

Semințe de armurariu/ciulinul laptelui

Silybum marianum

 

0401110-002

Semințe de niger

Guizotia abyssinica

0401120

Semințe de limba-mielului

 

0401120-001

Semințe de mărgeluș de câmp

Buglossoides arvensis; syn: Lithospermum arvense

 

0401120-002

Semințe de luminiță

Oenothera biennis

 

0401120-003

Semințe de pana-zburătorului/lopățea

Lunaria annua

 

0401120-004

Lunaria rediviva

 

0401120-005

Semințe de susan sălbatic

Perilla frutescens

 

0401120-006

Semințe de iarba șarpelui purpurie

Echium plantagineum

0401150

Ricin

 

0401150-001

Semințe de struguri

Vitis vinifera

 

0401150-002

Semințe de cătină albă

Hippophaë rhamnoides

0402020

Sâmburi de palmier pentru ulei

 

0402020-001

Nuci de argan

Argania spinosa

 

0402020-002

Nuci de palmier Babassu

Attalea speciosa; syn: Orbignya phalerata

 

0402020-003

Nuci de jojoba

Simmondsia chinensis

 

0402020-004

Fructe de arbore de unt

Vitellaria paradoxa

0500000

0500020

Hrișcă și alte pseudocereale

 

0500020-001

Amarant/kiwicha

Amaranthus caudatus

 

0500020-002

Amaranthus cruentus

 

0500020-003

Amaranthus hypochondriacus

 

0500020-004

Kaniwa/canihua

Chenopodium pallidicaule

 

0500020-005

Quinoa

Chenopodium quinoa

 

0500020-006

Semințe de chia

Salvia hispanica

0500030

Porumb

 

0500030-001

Porumb indian/porumb sticlos

Zea mays var. indurata

0500040

Mei comun

 

0500040-001

Planta Digitaria iburua

Digitaria iburua

 

0500040-002

Iarba canarilor

Phalaris canariensis

 

0500040-003

Mei eleusin

Eleusine coracana subsp. coracana

 

0500040-004

Mei comun

Setaria italica

 

0500040-005

Lacrima lui Iov

Coix lacryma-jobi

 

0500040-006

Mei din specia Panicum sumatrense

Panicum sumatrense

 

0500040-007

Mei din specia Pennisetum glaucum

Pennisetum glaucum

 

0500040-008

Teff/mei etiopian

Eragrostis tef

 

0500040-009

Planta Digitaria exilis

Digitaria exilis

0500060

Orez

 

0500060-001

Orez african

Oryza glaberrima

 

0500060-002

Hibridul Nerica®

Oryza sativa × oryza glaberrima

 

0500060-003

Orez indian/orez sălbatic

Zizania aquatica

0500080

Sorg

 

0500080-001

Planta Sorghum bicolor

Sorghum bicolor

 

0500080-002

Iarbă de Sudan

Sorghum × drummondii

 

0500080-990

Alte specii din genul Sorghum, care nu sunt menționate în altă parte

 

0500090

Grâu

 

0500090-001

Grâu dur

Triticum turgidum subsp. durum; syn: Triticum durum

 

0500090-002

Alac mic/grâu cu un singur bob

Triticum monococcum subsp. monococcum

 

0500090-003

Grâu Emmer

Triticum turgidum subsp. dicoccon; syn: Triticum dicoccum

 

0500090-004

Grâu Khorasan

Triticum turgidum subsp. turanicum

 

0500090-005

Alac

Triticum aestivum subsp. spelta; syn: Triticum spelta

 

0500090-006

Triticală

×Triticosecale

 

0500090-007

Tritordeum

×Tritordeum

 

0500090-990

Alte specii din genul Triticum, care nu sunt menționate în altă parte

 

0600000

0631030

Trandafir

 

0631030-001

Migdale

Amygdalus communis; syn: Prunus dulcis

 

0631030-002

Balsamul albinelor

Monarda didyma

 

0631030-003

Portocale amare/portocale acre

Citrus aurantium

 

0631030-004

Salcâm

Robinia pseudoacacia

 

0631030-005

Degetele pisicii

Antennaria dioica

 

0631030-006

Crizantemă

Chrysanthemum morifolium

 

0631030-007

Scorțișoară

Cinnamomum spp.

 

0631030-008

Iarba Sfântului Ion

Salvia sclarea

 

0631030-009

Albăstrea

Centaurea cyanus

 

0631030-010

Ciuboțica-cucului/primulă

Primula veris

 

0631030-011

Bănuț/bănuțel/părăluță

Bellis perennis

 

0631030-012

Drobiță

Genista tinctoria

 

0631030-013

Soc negru

Sambucus nigra

 

0631030-014

Mac de câmp

Papaver rhoeas

 

0631030-015

Coada-vacii/coada-boului

Verbascum thapsus

 

0631030-016

Păducel

Crataegus spp.

 

0631030-017

Iarbă-neagră

Calluna vulgaris

 

0631030-018

Nalbă de grădină

Alcea rosea; syn: Althaea rosea

 

0631030-019

Castan porcesc/castan sălbatic

Aesculus hippocastanum

 

0631030-020

Pintenaș

Consolida regalis; syn: Delphinium consolida

 

0631030-021

Lavandă/levănțică

Lavandula angustifolia; syn: Lavandula officinalis

 

0631030-022

Nalbă

Malva sylvestris

 

0631030-023

Crețușcă

Filipendula ulmaria

 

0631030-024

Lumânărică

Verbascum spp.

 

0631030-025

Portocală

Citrus sinensis

 

0631030-026

Bujor de grădină

Paeonia officinalis

 

0631030-027

Trifoi roșu

Trifolium pratense

 

0631030-028

Lotus sacru/lotus de India

Nelumbo nucifera

 

0631030-029

Șofrănaș

Carthamus tinctorius

 

0631030-030

Siminoc

Helichrysum arenarium

 

0631030-031

Sunătoare

Hypericum perforatum

 

0631030-032

Floarea-soarelui

Helianthus annuus

 

0631030-033

Floarea de osmanthus

Osmanthus fragrans

 

0631030-034

Toporaș

Viola odorata

 

0631030-035

Urzică (moartă) albă

Lamium album

 

0631030-036

Coada-șoricelului

Achillea millefolium

 

0631030-037

Ylang-ylang

Cananga odorata

0632010

Căpșuni

 

0632010-001

Pelin

Artemisia absinthium

 

0632010-002

Turiță-mare

Agrimonia eupatoria

 

0632010-003

Lucernă

Medicago sativa

 

0632010-004

Aloe (gel de frunze)

Aloë barbadensis; syn: Aloë vera

 

0632010-005

Umbrarul-doamnei

Alchemilla alpina

 

0632010-006

Strugurii-ursului

Arctostaphylos uva-ursi

 

0632010-007

Afine europene

Vaccinium myrtillus

 

0632010-008

Mesteacăn

Betula pendula

 

0632010-009

Portocale amare/portocale acre

Citrus aurantium

 

0632010-010

Mure

Rubus sect. Rubus

 

0632010-011

Boldo

Peumus boldus

 

0632010-012

Buchu

Barosma betulina; syn: Agathosma betulina

 

0632010-013

Hrișcă

Fagopyrum esculentum

 

0632010-014

Cătușnică

Nepeta cataria

 

0632010-015

Albăstriță

Centaurium erythraea

 

0632010-016

Planta Swertia chirata

Swertia chirata

 

0632010-017

Iarba Sfântului Ion

Salvia sclarea

 

0632010-018

Pedicuță

Lycopodium clavatum

 

0632010-019

Ventrilică

Veronica officinalis

 

0632010-020

Sporiș/vervenă/verbină

Verbena officinalis

 

0632010-021

Albăstrea

Centaurea cyanus

 

0632010-022

Merișoare de munte (Eurasia)

Vaccinium vitis-idaea

 

0632010-023

Coacăze (albe, negre și roșii)

Ribes nigrum

 

0632010-024

Ribes rubrum

 

0632010-025

Damiană

Turnera diffusa

 

0632010-026

Tapoșnic

Galeopsis segetum

 

0632010-027

Echinacea

Echinacea angustifolia

 

0632010-028

Echinacea pallida

 

0632010-029

Echinacea purpurea

 

0632010-030

Soc negru

Sambucus nigra

 

0632010-031

Eucalipt

Eucalyptus globulus

 

0632010-032

Floare de ochi/iarbă de silur

Euphrasia officinalis

 

0632010-033

Coada-calului

Equisetum arvense

 

0632010-034

Fumăriță

Fumaria officinalis

 

0632010-035

Ciumărea

Galega officinalis

 

0632010-036

Rădăcină de aur

Rhodiola rosea

 

0632010-037

Splinuță/vargă de aur

Solidago virgaurea

 

0632010-038

Rotunjoară/silnic

Glechoma hederacea

 

0632010-039

Planta Gymnema sylvestre

Gymnema sylvestre

 

0632010-040

Planta Herniaria hirsuta

Herniaria hirsuta

 

0632010-041

Păducel

Crataegus spp.

 

0632010-042

Alune

Corylus avellana

 

0632010-043

Panseluță

Viola tricolor

 

0632010-044

Iarbă-neagră

Calluna vulgaris

 

0632010-045

Cânepă

Cannabis sativa subsp. sativa

 

0632010-046

Cannabis sativa subsp. spontanea

 

0632010-047

Cerențel

Geum urbanum

 

0632010-048

Schinel

Cnicus benedictus

 

0632010-049

Unguraș

Marrubium vulgare

 

0632010-050

Castan porcesc/castan sălbatic

Aesculus hippocastanum

 

0632010-051

Ceaiul ciobanului/Ceaiul muntelui grecesc

Sideritis spp.

 

0632010-052

Jiaogulan

Gynostemma pentaphyllum

 

0632010-053

Troscot

Polygonum aviculare

 

0632010-054

Crețișoară

Alchemilla vulgaris

 

0632010-055

Mirt lămâios

Backhousia citriodora

 

0632010-056

Lămâiță

Lippia triphylla; syn: Lippia citriodora

 

0632010-057

Tei pucios

Tilia cordata

 

0632010-058

Tilia platyphyllos

 

0632010-059

Tilia tomentosa; syn: Tilia argentea

 

0632010-060

Nalbă

Malva sylvestris

 

0632010-061

Nalbă-mare

Althaea officinalis

 

0632010-062

Crețușcă

Filipendula ulmaria

 

0632010-063

Vâsc european

Viscum album

 

0632010-064

Mătăciune

Dracocephalum moldavica

 

0632010-065

Pelinariță

Artemisia vulgaris

 

0632010-066

Dude (albe și negre)

Morus alba

 

0632010-067

Morus nigra

 

0632010-068

Lumânărică

Verbascum spp.

 

0632010-069

Molid

Picea abies

 

0632010-070

Ovăz

Avena sativa

 

0632010-071

Măslin

Olea europaea

 

0632010-072

Papaia

Carica papaya

 

0632010-073

Floarea pasiunii

Passiflora incarnata

 

0632010-074

Pătlagină mare

Plantago major

 

0632010-075

Zmeură (galbenă și roșie)

Rubus idaeus

 

0632010-076

Trifoi roșu

Trifolium pratense

 

0632010-077

Pătlagină îngustă

Plantago lanceolata

 

0632010-078

Planta Cistus incanus

Cistus incanus; syn: Cistus creticus; syn: Cistus villosus

 

0632010-079

Peliniță

Artemisia pontica

 

0632010-080

Traista-ciobanului

Capsella bursa-pastoris

 

0632010-081

Coada racului

Potentilla anserina

 

0632010-082

Feciorică

Herniaria glabra

 

0632010-083

Lemnul-Domnului

Artemisia abrotanum

 

0632010-084

Sunătoare

Hypericum perforatum

 

0632010-085

Mure dulci

Rubus chingii var. suavissimus; syn: Rubus suavissimus

 

0632010-086

Portocale dulci

Citrus sinensis

 

0632010-087

Molotru albastru

Trigonella caerulea; syn: Trigonella coerulea

 

0632010-088

Vinariță

Galium odoratum

 

0632010-089

Vetrice

Tanacetum vulgare

 

0632010-090

Arborele de ceai

Melaleuca alternifolia

 

0632010-091

Linariță

Linaria vulgaris

 

0632010-092

Nuc

Juglans nigra

 

0632010-093

Juglans regia

 

0632010-094

Urzică (moartă) albă

Lamium album

 

0632010-095

Angelică de pădure

Angelica sylvestris

 

0632010-096

Fragi

Fragaria vesca

 

0632010-097

Zburătoare

Epilobium angustifolium; syn: Chamaenerium angustifolium

 

0632010-098

Nucul vrăjitoarelor

Hamamelis virginiana

 

0632010-099

Vindecea

Stachys officinalis; syn: Betonica officinalis

 

0632010-100

Coada-șoricelului

Achillea millefolium

 

0632010-101

Sânziană

Galium verum

 

0632010-102

Sulfină

Melilotus officinalis

 

0632010-103

Muña

Minthostachys spp.

0632020

Rooibos

 

0632020-001

Honeybush/specii de Cyclopia

Cyclopia genistoides

 

0632020-002

Cyclopia intermedia

 

0632020-003

Cyclopia sessiflora

 

0632020-004

Cyclopia subternata

0632030

Maté

 

0632030-001

Arborele pagodelor/Ginkgo

Ginkgo biloba

 

0632030-002

Noni

Morinda citrifolia

 

0632030-003

Frunze de Arborele vieții

Moringa oleifera; syn.: Moringa pterygosperma

0633010

Valeriană

 

0633010-001

Stânjenel Iris versicolor

Iris versicolor

 

0633010-002

Obligeană

Acorus calamus

 

0633010-003

Pir târâtor

Elymus repens; syn: Agropyron repens

 

0633010-004

Ciuboțica-cucului/primulă

Primula veris

 

0633010-005

Echinacea

Echinacea angustifolia

 

0633010-006

Echinacea pallida

 

0633010-007

Echinacea purpurea

 

0633010-008

Iarbă-mare

Inula helenium

 

0633010-009

Sumac Rhus aromatica

Rhus aromatica

 

0633010-010

Rădăcină de aur

Rhodiola rosea

 

0633010-011

Cerențel

Geum urbanum

 

0633010-012

Nalbă-mare

Althaea officinalis

 

0633010-013

Valeriană Valeriana procera

Valeriana edulis subsp. procera; syn: Valeriana procera

 

0633010-014

Planta Pimpinella major

Pimpinella major

 

0633010-015

Planta Krameria lappacea

Krameria lappacea; syn: Krameria triandra

 

0633010-016

Salce

Smilax spp.

 

0633010-017

Amăreală

Polygala senega

 

0633010-018

Sclipeț

Potentilla erecta

 

0633010-019

Angelică de pădure

Angelica sylvestris

0633020

Ginseng

 

0633020-001

Ginseng siberian

Eleutherococcus senticosus; syn: Acanthopanax senticosus

0639000

Subgrupa

(d)

orice alte părți ale plantei

 

0639000-001

Planta Plantago ovata (semințe și coji)

Plantago ovata

 

0639000-002

Mușețel (semințe)

Matricaria recutita; syn: Matricaria chamomilla

 

0639000-003

Cireșe (dulci) (tulpini)

Cerasus avium; syn: Prunus avium

 

0639000-004

China/scoarță de chinină Cinchona calisaya și Cinchona pubescens (scoarță)

Chinchona calisaya

 

0639000-005

Cinchona pubescens; syn: Cinchona succirubra

 

0639000-006

Cacao (coji)

Theobroma cacao

 

0639000-007

Condurango (scoarță)

Marsdenia cundurango

 

0639000-008

Jneapăn (muguri)

Pinus mugo

 

0639000-009

Brad (muguri)

Abies spp.

 

0639000-010

Planta Plantago afra (semințe)

Plantago afra; syn: Plantago psylium

 

0639000-011

Sumac Rhus aromatica (scoarță)

Rhus aromatica

 

0639000-012

Guarana (semințe)

Paullinia cupana

 

0639000-013

Hibiscus (semințe)

Hibiscus sabdariffa

 

0639000-014

Castan porcesc/castan sălbatic (semințe, scoarță)

Aesculus hippocastanum

 

0639000-015

Ienupăr (scoarță, lemn, muguri)

Juniperus communis

 

0639000-016

Arborele Handroanthus impetiginosus (scoarță)

Handroanthus impetiginosus; syn: Tabebuia impetiginosa

 

0639000-017

Arborele Guajacum officinale (scoarță, lemn)

Guajacum officinale

 

0639000-018

Pătrunjel (fructe)

Petroselinum crispum

 

0639000-019

Planta Cassia fistula (fructe)

Cassia fistula

 

0639000-020

Quassia (scoarță, lemn)

Quassia amara

 

0639000-021

Santal roșu (scoarță, lemn)

Pterocarpus santalinus

 

0639000-022

Arborele Quillaja saponaria (scoarță)

Quillaja saponaria

 

0639000-023

Vișine (tulpini)

Cerasus vulgaris; syn: Prunus cerasus

 

0639000-024

Porumb zaharat (stigmate, știuleți)

Zea mays convar. saccharata

 

0639000-025

Angelică de pădure (fructe)

Angelica sylvestris

 

0639000-026

Nucul vrăjitoarelor (scoarță)

Hamamelis virginiana

 

0639000-990

Alte infuzii din orice alte părți ale plantei

 

0640000

Grupa

„Boabe de cacao”

 

0640000-001

Nuci de cola

Cola acuminata

 

Cola nitida

 

0640000-002

Cupuaçu

Theobroma grandiflora

0650000

Grupa

„Roșcove”

 

0650000-001

Arborele Archidendron pauciflorum

Archidendron pauciflorum

0800000

0810020

Chimen negru

 

0810020-001

Cernușcă

Nigella sativa

0810030

Țelină

 

0810030-001

Angelică

Angelica archangelica

 

0810030-002

Leuștean

Levisticum officinale

0810040

Coriandru

 

0810040-001

Cilantro

Eryngium foetidum

0810070

Fenicul

 

0810070-001

Fenicul amar

Foeniculum vulgare var. vulgare

 

0810070-002

Fenicul dulce

Foeniculum vulgare var. dulce

0810090

Nucșoară

 

0810090-001

Annatto

Bixa orellana

 

0810090-002

Arborele Aleurites moluccana

Aleurites moluccana

 

0810090-003

Acacia

Acacia spp.

 

0810090-004

Nucșoară Calabash

Monodora myristica

0820020

Piper Sichuan

 

0820020-001

Piper japonez

Zanthoxylum piperitum

 

0820020-002

Arborele Zanthoxylum tessmannii

Zanthoxylum tessmannii; syn: Fagara tessmannii

0820030

Chimen

 

0820030-001

Ajowa/chimen indian

Trachyspermum ammi

0820040

Cardamom

 

0820040-001

Măghiran

Origanum majorana; syn: Majorana hortensis

 

0820040-002

Anason stelat

Illicium verum

0820060

Piper (alb, negru și verde)

 

0820060-001

Piper brazilian

Schinus terebinthifolius

 

0820060-002

Piper de cubeba/piper cubic

Piper cubeba

 

0820060-003

Grăuntele-Paradisului

Aframomum melegueta

 

0820060-004

Piper lung/pipali

Piper longum

 

0820060-005

Piper roz

Schinus molle

 

0820060-006

Sumac

Rhus coriaria

 

0820060-007

Piper Piper guineense

Piper guineense

0820070

Vanilie

 

0820070-001

Vanilie Vanilla tahitiensis

Vanilla tahitiensis

 

0820070-002

Boabe de Tonka

Dipteryx odorata

 

0820070-003

Vanilie Vanilla pompona

Vanilla pompona

0830010

Scorțișoară

 

0830010-001

Scorțișoară Cassia

Cinnamomum burmannii

 

0830010-002

Cinnamomum cassia; syn: Cinnamomum aromaticum

 

0830010-003

Cinnamomum loureirii

0840030

Curcuma/șofran de India

 

0840030-001

Planta Ferula assa-foetida

Ferula assa-foetida

 

0840030-002

Planta Curcuma zanthorrhiza

Curcuma zanthorrhiza; syn: Curcuma xanthorrhiza

 

0840030-003

Planta Curcuma zedoaria

Curcuma zedoaria

0850010

Cuișoare

 

0850010-001

Muguri de scorțișoară Cassia

Cinnamomum burmannii

 

0850010-002

Cinnamomum cassia; syn: Cinnamomum aromaticum

 

0850010-003

Cinnamomum loureirii

0850020

Capere

 

0850020-001

Păstăi de călțunaș

Tropaeolum majus

 

0850020-002

Tropaeolum minus

0900000

0900020

Trestie de zahăr

 

0900020-001

Frunze de agave

Agave spp.

 

0900020-002

Trestie de sorg dulce

Sorghum bicolor subsp. bicolor

0900030

Rădăcini de cicoare

 

0900030-001

Rădăcini de ferigă

Polypodium vulgare

 

0900030-002

Rădăcini de Yacon

Smallanthus sonchifolius

0900990

Altele

 

0900990-001

Mesteacăn Betula papyrifera (sevă)

Betula papyrifera

 

0900990-002

Mojdrean (sevă)

Fraxinus ornus

 

0900990-003

Arțar (sevă)

Acer spp.

 

0900990-004

Palmieri (sevă)

Jubaea chilensis

 

0900990-005

Phoenix canariensis

 

0900990-990

Alte plante utilizate în producția zahărului

 

1000000

1011000

Subgrupa

(a)

porcine

 

1011000-001

Mistreți (de crescătorie)

Sus scrofa ferus

1012000

Subgrupa

(b)

bovine

 

1012000-001

Bizon american

Bison bison

 

1012000-002

Banteng

Bos javanicus

 

1012000-003

Bivol

Bubalus arnee bubalis

 

1012000-004

Bizon european/zimbru

Bison bonasus

 

1012000-005

Gaur

Bos gaurus frontalis

 

1012000-006

Iac (domestic)

Poëphagus mutus grunniens

 

1012000-007

Zebu

Bos taurus indicus

 

1012000-990

Hibrizi între genurile Bison, Bos, Bubalus și Poëphagus

 

1013000

Subgrupa

(c)

ovine

 

1013000-001

Muflon (de crescătorie)

Ovis aries musimon

1015000

Subgrupa

(e)

ecvidee

 

1015000-001

Măgar

Equus africanus asinus

 

1015000-002

Bardou

Equus caballus × Equus africanus asinus

 

1015000-003

Cal

Equus caballus

 

1015000-004

Catâr

Equus africanus asinus × Equus caballus

1016000

Subgrupa

(f)

păsări de curte

 

1016000-001

Prepeliță de Virginia

Colinus virginianus

 

1016000-002

Găină (inclusiv pui negri)

Gallus gallus domesticus

 

1016000-003

Guguștiuc

Streptopelia decaocto

 

1016000-004

Rață

Anas platyrhynchos

 

1016000-005

Gâscă

Anser anser

 

1016000-006

Păun verde/păun spicifer

Pavo muticus

 

1016000-007

Bibilică

Numida meleagris

 

1016000-008

Prepeliță japoneză

Coturnix japonica

 

1016000-009

Rață leșească

Cairina moschata

 

1016000-010

Lebădă mută

Cygnus olor

 

1016000-011

Păsări din genurile Alectoris și Perdix

Genera Alectoris and Perdix

 

1016000-012

Păun asiatic

Pavo cristatus

 

1016000-013

Fazan

Phasianus colchicus

 

1016000-014

Porumbel

Columba livia

 

1016000-015

Prepeliță

Coturnix coturnix

 

1016000-016

Curcan

Meleagris gallopavo

 

1016000-017

Turturică

Streptopelia turtur

 

1016000-990

Alte păsări de crescătorie din ordinul Anseriformes

 

 

1016000-991

Alte păsări de crescătorie din ordinul Columbiformes

 

 

1016000-992

Alte păsări de crescătorie din ordinul Galliformes

 

1017000

Subgrupa

(g)

alte animale terestre de crescătorie

 

1017000-001

Alpaca

Vicugna pacos

 

1017000-002

Cămila de Bactria

Camelus ferus bactrianus

 

1017000-003

Capibara

Hydrochoerus hydrochaeris

 

1017000-004

Iepure de vizuină răsăritean

Sylvilagus floridanus

 

1017000-005

Dromader

Camelus dromedarius

 

1017000-006

Antilopă-elan

Taurotragus oryx

 

1017000-007

Elan/plotun

Alces alces

 

1017000-008

Pasărea Emu

Dromaius novaehollandiae

 

1017000-009

Cerb lopătar

Dama dama

 

1017000-010

Cobai

Cavia aperea porcellus

 

1017000-011

Iepure de câmp (de crescătorie)

Lepus europaeus

 

1017000-012

Lamă

Lama glama

 

1017000-013

Nandu/struț sud-american

Rhea americana

 

1017000-014

Struț

Struthio camelus

 

1017000-015

Peccari (gulerat)

Tayassu tajacu

 

1017000-016

Iepure

Oryctolagus cuniculus

 

1017000-017

Cerb

Cervus elaphus

 

1017000-018

Ren

Rangifer tarandus

 

1017000-019

Căprioară

Capreolus capreolus

 

1017000-990

Alte animale terestre de crescătorie

 

1020010

Lapte. Bovine

 

1020010-001

Speciile enumerate cu numerele de cod 1012000 -xxx

 

1020020

Lapte. Ovine

 

1020020-001

Speciile enumerate cu numerele de cod 1013000 -xxx

 

1020040

Lapte. Cal

 

1020040-001

Speciile enumerate cu numerele de cod 1015000 -xxx

 

1020990

Lapte. Altele

 

1020990-001

Cămila de Bactria

Camelus ferus bactrianus

 

1020990-002

Dromader

Camelus dromedarius

 

1020990-003

Elan/plotun

Alces alces

 

1020990-004

Ren

Rangifer tarandus

 

1020990-990

Alte animale producătoare de lapte

 

1030990

Ouă de păsări. Altele

 

1030990-001

Pasărea Emu

Dromaius novaehollandiae

 

1030990-002

Nandu/struț sud-american

Rhea americana

 

1030990-003

Struț

Struthio camelus

 

1030990-990

Alte păsări producătoare de ouă

 

1050000

Grupa

„Amfibieni și reptile”

 

1050000-001

Crocodili

Crocodilia spp.

 

1050000-002

Pulpe de broască

Rana spp.

 

1050000-003

Șerpi

suborder Serpentes

 

1050000-004

Broaște țestoase de mare

order Chelonia

 

1050000-990

Alți amfibieni și reptile

 

 

1050000-991

Alte pulpe de broască de la broaște care nu aparțin genului Rana

 

1060000

Grupa

„Animale nevertebrate terestre”

 

1060000-001

Râme

 

 

1060000-002

Insecte

 

 

1060000-003

Melci

Helix spp.

 

1060000-990

Alte animale nevertebrate terestre

 

 

1060000-991

Alți melci comestibili care nu aparțin genului Helix

 

1070000

Grupa

„Animale vertebrate sălbatice terestre”

 

1070000-001

Vânat sălbatic cu pene

 

 

1070000-002

Vânat sălbatic cu blană

 

 

1070000-003

Canguri

Macropus spp.

N.A.

Nu se aplică.


(1)  CMR nu se aplică produselor sau părților de produse care, prin caracteristicile sau natura lor, sunt utilizate doar ca ingrediente în hrana pentru animale, până la stabilirea unor CMR separate în categoria specifică 1200000.

(2)  Termenul „Altele” include orice alt produs care nu a fost menționat în mod explicit la restul codurilor din cadrul aceleiași grupe sau subgrupe, în coloanele „Produsul principal al grupei sau subgrupei” din partea A și „Alte produse cărora li se aplică aceleași CMR” din partea B.

(3)  Boabele sunt definite ca boabe întregi, inclusiv tărâțele.

(4)  Boabele sunt definite ca boabe întregi, inclusiv tărâțele. În conformitate cu definiția convenită în cadrul reuniunii CCPR 2016, pentru speciile și soiurile la care învelișul nu poate fi îndepărtat (în totalitate) prin treierat (de exemplu, orz, ovăz, alac, hrișcă, anumite pseudocereale), partea produsului pentru care se aplică CMR este „boabe cu (urme de) înveliș”.

(5)  În toate cazurile, valorile CMR sunt exprimate ca mg/kg de lapte crud. Dacă în definiție reziduul este marcat ca liposolubil (cu litera F), CMR se bazează pe lapte de vacă crud cu un conținut de grăsime de 4 % în greutate; pentru laptele crud de la alte specii, valoarea CMR se ajustează proporțional în conformitate cu conținutul de grăsime al laptelui crud de la specia respectivă.

(6)  În toate cazurile, valorile CMR sunt exprimate ca mg/kg de ouă. Dacă în definiție reziduul este marcat ca liposolubil (cu litera F), CMR se bazează pe ouă de găină cu un conținut de grăsime de 10 % în greutate; pentru ouăle de la alte specii, valoarea CMR se ajustează proporțional în conformitate cu conținutul de grăsime al ouălor de la specia respectivă, dacă conținutul de grăsime este mai mare decât 10 % din greutate.

(7)  Nu se aplică niciun CMR pentru alte produse apicole înainte ca produsele individuale să fie identificate și enumerate în cadrul prezentului grup.

(8)  Nu se aplică niciun CMR înainte ca produsele individuale să fie identificate și enumerate în cadrul prezentei categorii.

(9)  Nu sunt aplicabile niciun fel de CMR până ce nu vor fi fost identificate și enumerate produse individuale în cadrul acestei categorii. Se aplică dispozițiile de la articolul 20 din prezentul regulament.

(10)  Începând cu 1 ianuarie 2020, conținutul maxim de reziduuri aplicabil pentru ghimber (Zingiber officinale) în grupa condimente (cod 0840020) este cel stabilit pentru rădăcini de ghimber (Zingiber officinale) în partea B din anexa 1 [cod 0213040-006, egal cu cel pentru hrean (Armoracia rusticana) cod 0213040], ținând seama de modificările conținuturilor prin prelucrare (uscare), în conformitate cu art. 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(11)  Conținutul maxim de reziduuri aplicabil pentru hrean (Armoracia rusticana) în grupa condimente (cod 0840040) este cea stabilită pentru hrean (Armoracia rusticana) în categoria legume, grupa legume rădăcinoase și cu tuberculi (cod 0213040), ținând seama de modificările conținuturilor de reziduuri prin prelucrare (uscare) în conformitate cu art. 20 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

(12)  CMR nu se aplică produselor sau părților de produse care, prin caracteristicile sau natura lor, sunt utilizate doar ca ingrediente în hrana pentru animale, până la stabilirea unor CMR separate în categoria specifică 1200000.

(13)  Partea „cu excepția soia/edamame” se aplică de la 1 ianuarie 2020.