13.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 182/37


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/1263 AL COMISIEI

din 12 iulie 2017

de actualizare a listei speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune stabilite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1141 al Comisiei, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2014 privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive (1), în special articolul 4 alineatele (1) și (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1141 al Comisiei (2) stabilește o listă a speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune („lista Uniunii”), care urmează să fie actualizată, după caz, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1143/2014.

(2)

Comisia a concluzionat, pe baza dovezilor disponibile și a evaluărilor de risc efectuate în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1143/2014, că toate criteriile stabilite la articolul 4 alineatul (3) din regulamentul menționat anterior sunt îndeplinite pentru următoarele specii alogene invazive: Alopochen aegyptiacus Linnaeus, 1766; Alternanthera philoxeroides (Mart.) Griseb.; Asclepias syriaca L.; Elodea nuttallii (Planch.) St. John; Gunnera tinctoria (Molina) Mirbel; Heracleum mantegazzianum Sommier & Levier; Impatiens glandulifera Royle; Microstegium vimineum (Trin.) A. Camus; Myriophyllum heterophyllum Michaux; Nyctereutes procyonoides Gray, 1834; Ondatra zibethicus Linnaeus, 1766; Pennisetum setaceum (Forssk.) Chiov.

(3)

Comisia a concluzionat că, pentru toate aceste specii alogene invazive, toate elementele menționate la articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul (UE) nr. 1143/2014 au fost luate în considerare în mod corespunzător.

(4)

Unele state membre intenționează să prezinte Comisie o cerere în vederea autorizării cultivării în continuare a speciei Nyctereutes procyonoides Gray, 1834, în conformitate cu articolul 9 din Regulamentul (UE) nr. 1143/2014, pentru presupuse interese publice imperative de ordin social sau economic. În acest context, includerea acestei specii pe lista Uniunii ar trebui să facă obiectul unei perioade de tranziție pentru a permite finalizarea procedurii prevăzute la articolul 9 din respectivul regulament, înainte ca includerea acestei specii pe listă să producă efecte.

(5)

De la data adoptării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1141, codurile NC prevăzute în Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (3) au fost actualizate, cele mai recente modificări fiind aduse prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1821 al Comisiei (4). Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1141 ar trebui modificat în mod corespunzător.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru specii alogene invazive,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1141 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 12 iulie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 317, 4.11.2014, p. 35.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1141 al Comisiei din 13 iulie 2016 de adoptare a unei liste a speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1143/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 189, 14.7.2016, p. 4).

(3)  Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1821 al Comisiei din 6 octombrie 2016 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 294, 28.10.2016, p. 1).


ANEXĂ

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1141 se modifică după cum urmează:

1.

În tabelul cu lista speciilor alogene invazive de interes pentru Uniune se introduc următoarele specii, în ordine alfabetică:

Specie

Coduri NC pentru exemplare vii

Coduri NC pentru părțile care se pot reproduce

Categorii de bunuri asociate

(i)

(ii)

(iii)

(iv)

Alopochen aegyptiacus Linnaeus, 1766

ex ex 0106 39 80

ex 0407 19 90 (ouă fecundate pentru incubație)

 

Alternanthera philoxeroides (Mart.) Griseb.

ex ex 0602 90 50

ex 1209 99 99 (semințe)

(12)

Asclepias syriaca L.

ex ex 0602 90 50

ex 1209 99 99 (semințe)

(7)

Elodea nuttallii (Planch.) St. John

ex ex 0602 90 50

ex 1209 99 99 (semințe)

 

Gunnera tinctoria (Molina) Mirbel

ex ex 0602 90 50

ex 1209 99 99 (semințe)

 

Heracleum mantegazzianum Sommier & Levier

ex ex 0602 90 50

ex 1209 99 99 (semințe)

 

Impatiens glandulifera Royle

ex ex 0602 90 50

ex 1209 99 99 (semințe)

 

Microstegium vimineum (Trin.) A. Camus

ex ex 0602 90 50

ex 1209 99 99 (semințe)

(7), (12)

Myriophyllum heterophyllum Michaux

ex ex 0602 90 50

ex 1209 99 99 (semințe)

 

Nyctereutes procyonoides Gray, 1834 (*1)

ex ex 0106 19 00

 

Ondatra zibethicus Linnaeus, 1766

ex ex 0106 19 00

 

Pennisetum setaceum (Forssk.) Chiov.

ex ex 0602 90 50

ex 1209 99 99 (semințe)

 

2.

În notele explicative pentru coloana (iv) din tabel se adaugă următorul punct:

„(12)

ex 2309 90: Alimente preparate pentru păsări”.

3.

În toate anexele, trimiterile la codul NC „0301 99 18” se înlocuiesc cu trimiteri la „0301 99 17”.

4.

În toate anexele, trimiterile la codul NC „0306 24 80” se înlocuiesc cu trimiteri la „0306 33 90”.

5.

În toate anexele, trimiterile la codul NC „0306 29 10” se înlocuiesc cu trimiteri la „0306 39 10”.

6.

În toate anexele, trimiterile la codul NC „0602 90 49” se înlocuiesc cu trimiteri la „0602 90 46” sau „0602 90 48”.


(*1)  Includerea speciei Nyctereutes procyonoides Gray, 1834 este valabilă începând cu 2 februarie 2019.”