4.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 58/14


REGULAMENTUL (UE) 2017/378 AL COMISIEI

din 3 martie 2017

de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește anumite substanțe aromatizante

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aromele și anumite ingrediente alimentare cu proprietăți aromatizante destinate utilizării în și pe produsele alimentare și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1601/91 al Consiliului, a Regulamentelor (CE) nr. 2232/96 și (CE) nr. 110/2008 și a Directivei 2000/13/CE (1), în special articolul 11 alineatul (3),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1331/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 de instituire a unei proceduri comune de autorizare pentru aditivii alimentari, enzimele alimentare și aromele alimentare (2), în special articolul 7 alineatul (5),

întrucât:

(1)

Anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 conține o listă a Uniunii de arome și materiale-sursă aprobate destinate utilizării în și pe produsele alimentare și condițiile de utilizare a acestora.

(2)

Prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 872/2012 al Comisiei (3), a fost adoptată o listă cu substanțe aromatizante care a fost introdusă în partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008.

(3)

Această listă poate fi actualizată în conformitate cu procedura comună la care se face referire la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1331/2008, fie la inițiativa Comisiei, fie în urma unei cereri depuse de un stat membru sau de o parte interesată.

(4)

Lista Uniunii de arome și materii prime conține mai multe substanțe în legătură cu care Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”) a solicitat furnizarea de date științifice suplimentare pentru a putea încheia evaluarea în termenele limită stabilite în partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008.

(5)

În cazul substanțelor aparținând evaluării grupei de arome FGE 203 rev.1, termenul limită de 31 decembrie 2012 a fost stabilit în lista Uniunii pentru depunerea datelor științifice suplimentare solicitate. Substanțele aparținând acestei grupe FGE 203 rev.1 sunt: deca-2,4-dien-1-ol (nr. FL 02.139), hepta-2,4-dien-1-ol (Fl no. 02.153), hexa-2,4-dien-1-ol (nr. FL 02.162), nona-2,4-dien-1-ol (nr. FL 02.188), hexa-2(trans),4(trans)-dienal (nr. FL 05.057), trideca-2(trans),4(cis),7(cis)-trienal (nr. FL 05.064), nona-2,4-dienal (nr. FL 05.071), 2,4-decadienal (nr. FL 05.081), hepta-2,4-dienal (nr. FL 05.084), penta-2,4-dienal (nr. FL 05.101), undeca-2,4-dienal (nr. FL 05.108), dodeca-2,4-dienal (nr. FL 05.125), octa-2(trans),4(trans)-dienal (nr. FL 05.127), deca-2(trans),4(trans)-dienal (nr. FL 05.140), deca-2,4,7-trienal (nr. FL 05.141), nona-2,4,6-trienal (nr. FL 05.173), 2,4-octadienal (nr. FL 05.186), tr-2,tr-4-nonadienal (nr. FL 05.194), tr-2,tr-4-undecadienal (nr. FL 05.196) și hexa-2,4-dienil acetat (nr. FL 09.573). Datele suplimentare au fost prezentate de către solicitant.

(6)

Această grupă chimică include hexa-2(trans),4(trans)-dienal (nr. FL: 05.057) și deca-2 (trans),4(trans)-dienal (nr. FL: 05.140), care au fost utilizate ca substanțe reprezentative pentru grupă și pentru care au fost furnizate date privind toxicitatea.

(7)

Autoritatea a evaluat genotoxicitatea acestor două substanțe reprezentative în avizul său științific din 26 martie 2014 (4).

(8)

Pentru hexa-2(trans),4(trans)-dienal (nr. FL: 05.057), autoritatea a confirmat preocupările în materie de siguranță pe baza dovezilor din publicațiile în care s-a raportat inducerea de aducți ai ADN în sisteme diferite in vitro și in vivo, a clasificării IARC ca substanță posibil cancerigenă pentru oameni, având în vedere concluzia la care a ajuns IARC că datele privind mecanismul de acțiune furnizează sprijin suplimentar pentru relevanța la oameni a datelor privind carcinogenitatea la animale și pe baza faptului că există dovezi moderate privind inducerea tumorilor printr-un mecanism genotoxic.

(9)

Pentru hexa-2(trans),4(trans)-dienal (nr. FL: 05.140), autoritatea a ajuns la concluzia că un mecanism de genotoxicitate fără valoare-prag nu poate fi exclus pe baza faptului că există unele indicii privind genotoxicitatea in vivo și luând în considerare dovezile din studiile in vitro de inducere a diferitor tipuri de leziuni ale ADN-ului (baze ADN oxidate și aducți voluminoși).

(10)

În general, autoritatea a concluzionat că preocuparea legată de siguranță în ceea ce privește genotoxicitatea nu poate fi exclusă pentru cele două substanțe reprezentative ale grupei și că această concluzie este, de asemenea, aplicabilă altor substanțe din grupa FGE 203.

(11)

Părțile interesate au indicat că întreprind o varietate de studii de toxicitate cu privire la substanțele din grupa FGE 203 ca răspuns la preocupările exprimate de către autoritate. În plus, Comisia a solicitat informații suplimentare cu scopul de a realiza o evaluare completă a siguranței acestor substanțe.

(12)

Părțile au prezentat studiile și informațiile la 26 septembrie 2016.

(13)

În așteptarea evaluării de către autoritate a substanțelor din grupa FGE, a eventualei evaluări complete a acestor substanțe în conformitate cu procedura grupului CEF al EFSA și a finalizării procesului de reglementare ulterior, este oportună limitarea condițiilor de utilizare a acestor substanțe la utilizarea actuală a acestora.

(14)

Din motive tehnice, ar trebui să fie stabilite perioade de tranziție pentru produsele alimentare care nu sunt în conformitate cu condițiile stabilite în anexă și care au fost introduse pe piața Uniunii sau expediate către Uniune din țări terțe înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(15)

Prin urmare, partea A a anexei I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 ar trebui modificată în consecință.

(16)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale.

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Partea A din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

(1)   Produsele alimentare în care a fost adăugată oricare dintre substanțele aromatizante enumerate în anexa la prezentul regulament care nu respectă condițiile prevăzute în respectiva anexă și care au fost introduse pe piață în mod legal înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament pot fi comercializate până la data durabilității minimale a acestora sau până la data-limită de consum.

(2)   Produsele alimentare în care a fost adăugată oricare dintre substanțele aromatizante enumerate în anexa la prezentul regulament care nu respectă condițiile prevăzute în respectiva anexă și care au fost importate în Uniune dintr-o țară terță pot fi comercializate până la data durabilității minimale a acestora sau până la data-limită de consum, în cazul în care importatorul acestor produse alimentare poate demonstra că ele au fost expediate din țara terță în cauză și că se aflau în drum spre Uniune înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament.

(3)   Perioadele de tranziție menționate la alineatele (1) și (2) nu se aplică în cazul amestecurilor de arome.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 3 martie 2017.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 354, 31.12.2008, p. 34.

(2)  JO L 354, 31.12.2008, p. 1.

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 872/2012 al Comisiei din 1 octombrie 2012 de adoptare a listei cu substanțele aromatizante prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2232/96 al Parlamentului European și al Consiliului, de introducere a acesteia în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1565/2000 al Comisiei și a Deciziei 1999/217/CE a Comisiei (JO L 267, 2.10.2012, p. 1).

(4)  Scientific Opinion on Flavouring Group Evaluation 203 Revision Rev 1 [Aviz științific privind evaluarea grupei de substanțe aromatizante 203, revizuirea 1 (FGE.203 Rev1)]: aldehide alifatice alfa, beta nesaturate și precursori din subgrupa chimică 1.1.4 a FGE.19 cu două sau mai multe legături duble conjugate și cu sau fără legături duble neconjugate suplimentare. EFSA Journal 2014;12(4):3626, 31 pp. doi:10.2903/j.efsa.2014.3626. Document disponibil online la adresa: www.efsa.europa.eu/efsajournal.


ANEXĂ

Tabelul 1 din partea A secțiunea 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 1334/2008 se modifică după cum urmează:

(a)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 02.139 se înlocuiește cu următorul text:

„02.139

Deca-2,4-dien-1-ol

18409-21-7

1189

11748

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 2 – maximum 1,5 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 9 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 15 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 2 mg/kg

1

EFSA”

(b)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 02.153 se înlocuiește cu următorul text:

„02.153

Hepta-2,4-dien-1-ol

33467-79-7

1784

 

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 35 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 25 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 30 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 50 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 50 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 25 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 50 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 100 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 25 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 50 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 25 mg/kg

1

EFSA”

(c)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 02.162 se înlocuiește cu următorul text:

„02.162

Hexa-2,4-dien-1-ol

111-28-4

1174

 

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 3 – maximum 4 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 4 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 4 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 2 mg/kg

1

EFSA”

(d)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 02.188 se înlocuiește cu următorul text:

„02.188

Nona-2,4-dien-1-ol

62488-56-6

1183

11802

Cel puțin 92 %; componentă secundară 3-4 % 2-nonen-1-ol

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 14,5 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 2,5 mg/kg

1

EFSA”

(e)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.057 se înlocuiește cu următorul text:

„05.057

Hexa-2(trans),4(trans)-dienal

142-83-6

1175

640

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 15 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 20 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 0,05 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 15 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 15 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 20 mg/kg,

 

în categoria 11 – maximum 50 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 4 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 15 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 10 mg/kg

1

EFSA”

(f)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.064 se înlocuiește cu următorul text:

„05.064

Trideca-trans-2,cis-4,cis-7-trienal

13552-96-0

1198

685

Cel puțin 71 %; componente secundare 14 % 4-cis-7-cis-tridecadienol; 6 % 3-cis-7-cis- tridecadienol; 5 % 2-trans-7-cis-tridecadienal; 3 % 2-trans-4-trans-7-cis-tridecatrienal

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 1 mg/kg

1

EFSA”

(g)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.071 se înlocuiește cu următorul text:

„05.071

Nona-2,4-dienal

6750-03-4

1185

732

Cel puțin 89 %; componente secundare 5-6 % 2,4-nonadien-1-ol și 1-2 % 2-nonen-1-ol

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 1,5 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 10 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 11 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 1 mg/kg

1

EFSA”

(h)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.081 se înlocuiește cu următorul text:

„05.081

2,4-Decadienal

2363-88-4

3135

2120

Cel puțin 89 %; amestec de componente secundare (cis, cis)-; (cis, trans)- și (trans, cis)- 2,4-decadienali (sumă a tuturor izomerilor 95 %); acetonă și izopropanol

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 1,5 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 1,5 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 5 mg/kg, (cu excepția categoriei 5.3 – maximum 10 mg/kg),

 

în categoria 6 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 10 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 11 – maximum 7,5 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 20 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 1,5 mg/kg

1

EFSA”

(i)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.084 se înlocuiește cu următorul text:

„05.084

Hepta-2,4-dienal

4313-03-5

1179

729

Cel puțin 92 %; componente secundare 2-4 % (E,Z)-2,4-heptadienal și 2-4 % acid 2,4-heptadienoic

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 0,5 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 6 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 6 mg/kg,

 

în categoria 10 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 11 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 1 mg/kg.

1

EFSA”

(j)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.101 se înlocuiește cu următorul text:

„05.101

Penta-2,4-dienal

764-40-9

1173

11695

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 1 mg/kg

1

EFSA”

(k)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.108 se înlocuiește cu următorul text:

„05.108

Undeca-2,4-dienal

13162-46-4

1195

10385

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 5 mg/kg

 

în categoria 3 – maximum 1 mg/kg

 

în categoria 4.2 – maximum 1 mg/kg

 

în categoria 5 – maximum 1 mg/kg, (cu excepția categoriei 5.3 – maximum 10 mg/kg),

 

în categoria 6 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 10 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 11 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 1 mg/kg

1

EFSA”

(l)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.125 se înlocuiește cu următorul text:

„05.125

Dodeca-2,4-dienal

21662-16-8

1196

11758

Cel puțin 85 %; componentă secundară 11-12 % izomer 2-trans-4-cis

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 1 mg/kg, (cu excepția categoriei 5.3 – maximum 10 mg/kg),

 

în categoria 6 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 10 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 11 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 1 mg/kg

1

EFSA”

(m)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.127 se înlocuiește cu următorul text:

„05.127

Octa-2(trans),4(trans)-dienal

30361-28-5

1181

11805

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 2 mg/kg

1

EFSA”

(n)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.140 se înlocuiește cu următorul text:

„05.140

Deca-2(trans),4(trans)-dienal

25152-84-5

1190

2120

Cel puțin 89 %; componente secundare 3-4 % amestec de (cis-cis)-; (cis-trans)- și (trans-cis)- 2,4-decadienali; 3-4 % acetonă și urme de izopropanol

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 1,5 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 1,5 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 5 mg/kg, (cu excepția categoriei 5.3 – maximum 10 mg/kg),

 

în categoria 6 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 5 mg/kg

 

în categoria 8 – maximum 10 mg/kg

 

în categoria 9 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 10 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 11 – maximum 7,5 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 20 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 1,5 mg/kg

1

EFSA”

(o)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.141 se înlocuiește cu următorul text:

„05.141

Deca-2,4,7-trienal

51325-37-2

1786

 

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 10 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 11 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 1 mg/kg

1

EFSA”

(p)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.173 se înlocuiește cu următorul text:

„05.173

Nona-2,4,6-trienal

57018-53-8

1785

 

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 15 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 15 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 15 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 20 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 25 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 25 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 15 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 15 mg/kg

1

EFSA”

(q)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.186 se înlocuiește cu următorul text:

„05.186

2,4-Octadienal

5577-44-6

 

11805

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 2 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 2 mg/kg

1

EFSA”

(r)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.194 se înlocuiește cu următorul text:

„05.194

tr-2, tr-4-Nonadienal

5910-87-2

 

732

Cel puțin 89 %; componente secundare cel puțin 5 % 2,4-nonadien-1-ol și 2-nonen-1-ol și alți izomeri ai 2,4-nonadienalului

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 1,5 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 10 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 11 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 1 mg/kg

1

EFSA”

(s)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 05.196 se înlocuiește cu următorul text:

„05.196

tr-2, tr-4-Undecadienal

30361-29-6

 

10385

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 2 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 1 mg/kg, (cu excepția categoriei 5.3 – maximum 10 mg/kg),

 

în categoria 6 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 5 mg/kg,

 

în categoria 8 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 9 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 10 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 11 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 1 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 3 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 1 mg/kg

1

EFSA”

(t)

Rubrica referitoare la substanța cu nr. FL 09.573 se înlocuiește cu următorul text:

„09.573

Acetat de hexa-2,4-dienil

1516-17-2

1780

10675

 

Restricții pentru utilizarea ca substanță aromatizantă:

 

în categoria 1 – maximum 25 mg/kg,

 

în categoria 3 – maximum 20 mg/kg,

 

în categoria 4.2 – maximum 25 mg/kg,

 

în categoria 5 – maximum 25 mg/kg,

 

în categoria 6 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 7 – maximum 25 mg/kg,

 

în categoria 12 – maximum 10 mg/kg,

 

în categoria 14.1 – maximum 20 mg/kg,

 

în categoria 14.2 – maximum 20 mg/kg,

 

în categoria 15 – maximum 25 mg/kg,

 

în categoria 16 – maximum 25 mg/kg

1

EFSA”