28.1.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 23/3 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/150 AL CONSILIULUI
din 27 ianuarie 2017
privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2016/1127
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 al Consiliului din 27 decembrie 2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului (1), în special articolul 2 alineatul (3),
având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,
întrucât:
(1) |
La 12 iulie 2016, Consiliul a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1127 (2) privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001, stabilind o listă actualizată a persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 (denumită în continuare „lista”). |
(2) |
Consiliul a comunicat, în măsura posibilă, tuturor persoanelor, grupurilor și entităților expuneri de motive care explică de ce au fost incluse pe listă. |
(3) |
Prin intermediul unui aviz publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Consiliul a informat persoanele, grupurile și entitățile incluse pe listă asupra faptului că a decis menținerea lor pe listă. De asemenea, Consiliul a informat persoanele, grupurile și entitățile în cauză cu privire la posibilitatea de a solicita o expunere de motive a Consiliului pentru includerea lor pe listă, în cazul în care nu le fusese deja comunicată o astfel de expunere de motive. |
(4) |
Consiliul a reexaminat lista, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001. La efectuarea reexaminării respective, Consiliul a ținut seama de observațiile transmise de cei vizați, precum și de informațiile actualizate primite din partea autorităților naționale competente privind statutul la nivel național al persoanelor și entităților incluse pe listă. |
(5) |
Consiliul a verificat dacă autoritățile competente, astfel cum sunt menționate la articolul 1 alineatul (4) din Poziția comună 2001/931/PESC a Consiliului (3), au adoptat decizii cu privire la toate persoanele, grupurile și entitățile de pe listă referitor la implicarea acestora în acte teroriste în înțelesul articolului 1 alineatele (2) și (3) din Poziția comună 2001/931/PESC. De asemenea, Consiliul a ajuns la concluzia că persoanelor, grupurilor și entităților cărora li se aplică articolele 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC ar trebui să li se aplice în continuare măsurile restrictive specifice prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 2580/2001. |
(6) |
Lista ar trebui să fie actualizată în consecință, iar Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1127 ar trebui să fie abrogat, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Lista prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 figurează în anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1127 se abrogă.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 27 ianuarie 2017.
Pentru Consiliu
Președintele
E. SCICLUNA
(1) JO L 344, 28.12.2001, p. 70.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/1127 al Consiliului din 12 iulie 2016 privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2425 (JO L 188, 13.7.2016, p. 1).
(3) Poziția comună 2001/931/PESC a Consiliului din 27 decembrie 2001 privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO L 344, 28.12.2001, p. 93).
ANEXĂ
LISTA PERSOANELOR, GRUPURILOR ȘI ENTITĂȚILOR MENȚIONATE LA ARTICOLUL 1
I. PERSOANE
1. |
ABDOLLAHI, Hamed (alias Mustafa Abdullahi), născut la 11 august 1960 în Iran. Pașaport nr.: D9004878. |
2. |
AL-NASSER, Abdelkarim Hussein Mohamed, născut la Al Ihsa (Arabia Saudită), cetățean saudit. |
3. |
AL YACOUB, Ibrahim Salih Mohammed, născut la 16 octombrie 1966 la Tarut (Arabia Saudită), cetățean saudit. |
4. |
ARBABSIAR, Manssor (alias Mansour Arbabsiar), născut la 6 sau 15 martie 1955 în Iran, cetățean iranian și cetățean al Statelor Unite ale Americii. Pașaport nr.: C2002515 (iranian); Pașaport nr.: 477845448 (american). Carte de identitate națională nr.: 07442833, data expirării 15 martie 2016 (permis de conducere SUA). |
5. |
BOUYERI, Mohammed (alias Abu ZUBAIR, alias SOBIAR, alias Abu ZOUBAIR), născut la 8 martie 1978 la Amsterdam (Țările de Jos) – membru al „Hofstadgroep”. |
6. |
EL HAJJ, Hassan Hassan, născut la 22 martie 1988 la Zaghdraiya, Sidon, Liban, cetățean canadian. Pașaport nr.: JX446643 (Canada). |
7. |
IZZ-AL-DIN, Hasan (alias GARBAYA, Ahmed, alias SA-ID, alias SALWWAN, Samir), născut în 1963 în Liban, cetățean libanez. |
8. |
MELIAD, Farah, născut la 5 noiembrie 1980 la Sydney (Australia), cetățean australian. Pașaport nr.: M2719127 (Australia). |
9. |
MOHAMMED, Khalid Shaikh (alias ALI Salem, alias BIN KHALID Fahd Bin Adballah, alias HENIN Ashraf Refaat Nabith, alias WADOOD Khalid Adbul), născut la 14 aprilie 1965 sau la 1 martie 1964 în Pakistan, pașaport nr.: 488555. |
10. |
ȘANLI, Dalokay (alias Sinan), născut la 13 octombrie 1976 la Pülümür (Turcia). |
11. |
SHAHLAI, Abdul Reza (alias Abdol Reza Shala'i, alias Abd-al Reza Shalai, alias Abdorreza Shahlai, alias Abdolreza Shahla'i, alias Abdul-Reza Shahlaee, alias Hajj Yusef, alias Haji Yusif, alias Hajji Yasir, alias Hajji Yusif, alias Yusuf Abu-al-Karkh), născut aproximativ în 1957 în Iran. Adrese: 1. Kermanshah, Iran; 2. Baza militară Mehran, provincia Ilam, Iran. |
12. |
SHAKURI, Ali Gholam, născut aproximativ în 1965 la Teheran, Iran. |
13. |
SOLEIMANI, Qasem (alias Ghasem Soleymani, alias Qasmi Sulayman, alias Qasem Soleymani, alias Qasem Solaimani, alias Qasem Salimani, alias Qasem Solemani, alias Qasem Sulaimani, alias Qasem Sulemani), născut la 11 martie 1957 în Iran. Cetățean iranian. Pașaport nr.: 008827 (pașaport diplomatic iranian), eliberat în 1999. Titlu: general-maior. |
II. GRUPURI ȘI ENTITĂȚI
1. |
„Organizația Abu Nidal” – „OAN” (alias„Consiliul Revoluționar Fatah”, alias„Brigăzile Revoluționare Arabe”, alias„Septembrie Negru”, alias„Organizația Revoluționară a Musulmanilor Socialiști”). |
2. |
„Brigada Martirilor Al-Aqsa”. |
3. |
„Al-Aqsa e.V”. |
4. |
„Babbar Khalsa”. |
5. |
„Partidul Comunist din Filipine”, inclusiv „Noua Armată Populară” – „NAP”, Filipine. |
6. |
„Gama'a al-Islamiyya” (alias„Al-Gama'a al-Islamiyya”) („Grupul Islamic” – „GI”). |
7. |
„İslami Büyük Doğu Akıncılar Cephesi” – „IBDA-C” („Marele Front de Est Islamic al Războinicilor”). |
8. |
„Hamas”, inclusiv „Hamas-Izz al-Din al-Qassem”. |
9. |
„Hizballah Military Wing” („Aripa militară a Hezbollahului”) [alias„Hezbollah Military Wing”, alias„Hizbullah Military Wing”, alias„Hizbollah Military Wing”, alias„Hezballah Military Wing”, alias„Hisbollah Military Wing”, alias„Hizbu'llah Military Wing”, alias„Hizb Allah Military Wing”, alias„Jihad Council” („Consiliul Jihadului”) (și toate unitățile subordonate acesteia, inclusiv Organizația pentru Securitate Externă)]. |
10. |
„Hizbul Mujahideen” – „HM”. |
11. |
„Hofstadgroep”. |
12. |
„Forța Khalistan Zindabad” – „KZF”. |
13. |
„Partidul Muncitoresc din Kurdistan” – „PKK” (alias„KADEK”, alias„KONGRA-GEL”). |
14. |
„Tigrii Eliberării din Tamil Eelam” – „LTTE”. |
15. |
„Ejército de Liberación Nacional” („Armata de Eliberare Națională”). |
16. |
„Jihadul Islamic Palestinian” – „JIP”. |
17. |
„Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei” – „FPEP”. |
18. |
„Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei – Comandamentul General” (alias„FPEP – Comandamentul General”). |
19. |
„Fuerzas armadas revolucionarias de Colombia” – „FARC” („Forțele Armate Revoluționare din Columbia”). |
20. |
„Devrimci Halk Kurtuluș Partisi-Cephesi” – „DHKP-C” [alias„Devrimci Sol” („Stânga Revoluționară”), alias„Dev Sol”] („Armata/Frontul/Partidul de Eliberare Revoluționară Populară”). |
21. |
„Sendero Luminoso” – „SL” („Calea Luminoasă”). |
22. |
„Teyrbazen Azadiya Kurdistan” – „TAK” (alias„Șoimii Eliberării din Kurdistan”, alias„Vulturii Eliberării din Kurdistan”). |