28.1.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 23/1


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2017/149 AL CONSILIULUI

din 27 ianuarie 2017

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 101/2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Tunisia

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 101/2011 al Consiliului din 4 februarie 2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Tunisia (1), în special articolul 12,

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 4 februarie 2011, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 101/2011.

(2)

Pe baza unei revizuiri a listei din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 101/2011, informațiile de identificare privind două persoane aflate pe listă ar trebui actualizate.

(3)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 101/2011 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa I la Regulamentul (UE) nr. 101/2011 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 ianuarie 2017.

Pentru Consiliu

Președintele

E. SCICLUNA


(1)  JO L 31, 5.2.2011, p. 1.


ANEXĂ

Rubricile referitoare la următoarele persoane care figurează în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 101/2011 se înlocuiesc cu rubricile de mai jos:

 

„Nume

Date de identificare

Motive

27.

Sirine (Cyrine) Bent Zine El Abidine Ben Haj Hamda BEN ALI

Tunisiană, născută la Le Bardo la data de 21 august 1971, fiica lui Naïma EL KEFI, căsătorită cu Mohamed Marwan MABROUK, titulară a CNI nr. 05409131.

Titulară a pașaportului tunisian nr. x599070, eliberat în noiembrie 2016 și care expiră la 21.11.2021.

Persoana face obiectul unor anchete judiciare desfășurate de autoritățile tunisiene pentru complicitate la deturnare de fonduri publice de către un funcționar public, complicitate la abuz în serviciu din partea unui funcționar public pentru a procura unei terțe persoane un avantaj nejustificat și pentru a cauza un prejudiciu administrației și abuz de influență asupra unui funcționar public în vederea obținerii în mod direct sau indirect a unui avantaj pentru o altă persoană.

28.

Mohamed Marwan Ben Ali Ben Mohamed MABROUK

Tunisian, născut la Tunis la data de 11 martie 1972, fiul lui Jaouida El BEJI, căsătorit cu Sirine BEN ALI, director general al unei societăți, domiciliat la adresa 8 rue du Commandant Béjaoui – Carthage – Tunis, titular al CNI nr. 04766495. Titular al pașaportului francez nr. 11CK51319 cu data de expirare 1.8.2021.

Persoana face obiectul unor anchete judiciare desfășurate de autoritățile tunisiene pentru complicitate la deturnare de fonduri publice de către un funcționar public, complicitate la abuz în serviciu din partea unui funcționar public pentru a procura unei terțe persoane un avantaj nejustificat și pentru a cauza un prejudiciu administrației și abuz de influență asupra unui funcționar public în vederea obținerii în mod direct sau indirect a unui avantaj pentru o altă persoană.”