23.6.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 165/15


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/1009 AL COMISIEI

din 22 iunie 2016

de stabilire a cantităților care urmează să fie adăugate la cantitatea fixată pentru subperioada 1 ianuarie 2017-30 iunie 2017 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 2535/2001 în sectorul laptelui și al produselor lactate

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 188 alineatele (2) și (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2535/2001 al Comisiei (2) a deschis contingente tarifare anuale pentru importul de produse din sectorul laptelui și al produselor lactate.

(2)

Cantitățile care fac obiectul cererilor de licențe de import introduse în perioada 1 iunie 2016-10 iunie 2016 pentru subperioada 1 iulie 2016-31 decembrie 2016 sunt, pentru anumite contingente, mai mici decât cantitățile disponibile. Prin urmare, este oportun să se stabilească acele cantități pentru care nu au fost prezentate cereri și ca aceste cantități să fie adăugate la cantitatea fixată pentru subperioada contingentară următoare.

(3)

Pentru a se garanta eficacitatea măsurii, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cantitățile pentru care nu au fost prezentate cereri de licențe de import în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2535/2001 și care urmează să fie adăugate la subperioada 1 ianuarie 2017-30 iunie 2017 figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 22 iunie 2016.

Pentru Comisie,

pentru președinte

Jerzy PLEWA

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  Regulamentul (CE) nr. 2535/2001 al Comisiei din 14 decembrie 2001 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1255/1999 al Consiliului privind regimul importurilor de lapte și produse lactate și deschiderea unor contingente tarifare (JO L 341, 22.12.2001, p. 29).


ANEXĂ

I.A

Nr. de ordine

Cantități nesolicitate care urmează să fie adăugate la cantitățile disponibile pentru subperioada 1.1.2017-30.6.2017

(în kg)

09.4590

34 268 500

09.4599

5 680 000

09.4591

2 680 000

09.4592

9 219 000

09.4593

2 673 236

09.4594

10 003 500

09.4595

6 412 500

09.4596

9 596 200

I.F

Produse originare din Elveția

Nr. de ordine

Cantități nesolicitate care urmează să fie adăugate la cantitățile disponibile pentru subperioada 1.1.2017-30.6.2017

(în kg)

09.4155

828 000

I.I

Produse originare din Islanda

Nr. de ordine

Cantități nesolicitate care urmează să fie adăugate la cantitățile disponibile pentru subperioada 1.1.2017-30.6.2017

(în kg)

09.4205

25 000

09.4206

0

I.K

Produse originare din Noua Zeelandă

Nr. de ordine

Cantități nesolicitate care urmează să fie adăugate la cantitățile disponibile pentru subperioada 1.10.2016-31.12.2016

(în kg)

09.4514

7 000 000

09.4515

4 000 000

09.4182

33 612 000

09.4195

40 877 000