19.10.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 282/1


DECIZIA (UE) 2016/1841 A CONSILIULUI

din 5 octombrie 2016

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de la Paris adoptat în temeiul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (1), coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere aprobarea Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)

La cea de a 21-a Conferință a părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), care a avut loc la Paris în perioada 30 noiembrie-12 decembrie 2015, a fost adoptat textul unui acord privind consolidarea răspunsului global la schimbările climatice.

(2)

Acordul de la Paris a fost semnat la 22 aprilie 2016 în conformitate cu Decizia (UE) 2016/590 a Consiliului (2).

(3)

Acordul de la Paris va intra în vigoare în a treizecea zi de la data la care cel puțin 55 de părți la CCONUSC reprezentând în total cel puțin o proporție estimată de 55 % din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră și-au depus instrumentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare. Uniunea și statele sale membre se numără printre părțile la CCONUSC. În concluziile sale din 18 martie 2016, Consiliul European a subliniat necesitatea ca Uniunea și statele sale membre să ratifice Acordul de la Paris cât mai curând posibil și în timp util astfel încât să devină părți la acord începând de la data intrării sale în vigoare.

(4)

Acordul de la Paris înlocuiește abordarea adoptată în cadrul Protocolului de la Kyoto din 1997.

(5)

Printre altele, Acordul de la Paris stabilește un obiectiv pe termen lung care corespunde obiectivului de menținere a creșterii temperaturii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și de continuare a eforturilor de menținere a acestei creșteri la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale. În vederea atingerii acestui obiectiv, părțile vor pregăti, vor comunica și vor menține contribuții succesive stabilite la nivel național.

(6)

În temeiul Acordului de la Paris, începând din 2023, părțile urmează să realizeze un bilanț la nivel mondial, la fiecare 5 ani, bazat pe cele mai recente date științifice și date privind punerea în aplicare existente la momentul respectiv, care va monitoriza progresele înregistrate și va analiza situația în ceea ce privește reducerea emisiilor, adaptările efectuate și sprijinul acordat, iar contribuția succesivă a fiecărei părți trebuie să reprezinte o evoluție față de contribuția sa precedentă și să reflecte cel mai ridicat nivel de ambiție al acesteia.

(7)

În concluziile Consiliului European din 23 și 24 octombrie 2014 referitoare la cadrul de politici privind clima și energia pentru 2030 a fost aprobat un obiectiv obligatoriu de reducere cu cel puțin 40 % pe plan intern a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul întregii economii, până în 2030 față de nivelul din 1990. La 6 martie 2015, Consiliul a adoptat această contribuție a Uniunii și a statelor sale membre drept contribuția lor preconizată stabilită la nivel național, care a fost transmisă Secretariatului CCONUSC.

(8)

În comunicarea sa care însoțește propunerea privind semnarea de către Uniune a Acordului de la Paris, Comisia subliniază faptul că tranziția globală către o energie curată necesită schimbări în atitudinea privind investițiile, precum și stimulente la nivelul întregului spectru politic. O prioritate esențială a Uniunii o constituie crearea unei uniuni energetice reziliente, care să le furnizeze cetățenilor săi o energie sigură, sustenabilă, competitivă și la prețuri abordabile. Îndeplinirea acestui obiectiv necesită continuarea măsurilor ambițioase în domeniul climei și înregistrarea de progrese privind alte aspecte ale uniunii energetice.

(9)

Consiliul a confirmat, în concluziile sale din 18 septembrie 2015, că Uniunea și statele sale membre intenționează să acționeze în comun în cadrul Acordului de la Paris și a salutat intenția Norvegiei și a Islandei de a participa la această acțiune comună.

(10)

Acțiunea comună a Uniunii și a statelor sale membre va fi adoptată în timp util și va acoperi nivelul de emisii respective alocat Uniunii și statelor sale membre.

(11)

Articolul 4 alineatul (16) din Acordul de la Paris prevede ca secretariatul să fie informat cu privire la acțiunea comună, inclusiv cu privire la nivelul de emisii alocat fiecărei părți în perioada de timp relevantă.

(12)

Acordul de la Paris este conform cu obiectivele de mediu ale Uniunii, astfel cum sunt prevăzute la articolul 191 din tratat, și anume conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului; protejarea sănătății umane; și promovarea pe plan internațional a unor măsuri destinate să contracareze problemele de mediu la scară regională sau mondială, în special a luptei împotriva schimbărilor climatice.

(13)

Prin urmare, Acordul de la Paris și declarația de competență ar trebui să fie aprobate în numele Uniunii,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Acordul de la Paris adoptat la 12 decembrie 2015 în cadrul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice se aprobă în numele Uniunii.

Textul Acordului de la Paris se atașează la prezenta decizie.

Declarația de competență atașată la prezenta decizie se aprobă, de asemenea, în numele Uniunii.

Articolul 2

Președintele Consiliului desemnează persoana (persoanele) împuternicită (împuternicite) să depună, în numele Uniunii, instrumentul de ratificare la Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, în conformitate cu articolul 20 alineatul (1) din Acordul de la Paris, împreună cu declarația de competență.

Articolul 3

(1)   Statele membre depun eforturi pentru a lua măsurile necesare pentru depunerea instrumentelor lor de ratificare simultan cu Uniunea sau cât mai curând posibil ulterior.

(2)   Statele membre informează Comisia cu privire la deciziile lor de ratificare a Acordului de la Paris sau, în funcție de circumstanțe, în legătură cu data probabilă de finalizare a procedurilor necesare.

Articolul 4

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei adoptării sale.

Adoptată la Bruxelles, 5 octombrie 2016.

Pentru Consiliu

Președintele

M. LAJČÁK


(1)  Aprobarea din 4 octombrie 2016 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Decizia (UE) 2016/590 a Consiliului din 11 aprilie 2016 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de la Paris adoptat în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (JO L 103, 19.4.2016, p. 1).