7.7.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 182/51


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2016/1101 A COMISIEI

din 5 iulie 2016

de modificare a anexelor I și II la Decizia 2004/558/CE în ceea ce privește statutul de regiune indemnă de rinotraheită infecțioasă bovină al landurilor Renania-Palatinat, Saarland și al unităților administrative Arnsberg, Detmold și Münster din Germania

[notificată cu numărul C(2016) 4135]

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 64/432/CEE a Consiliului din 26 iunie 1964 privind problemele de inspecție veterinară care afectează schimburile intracomunitare cu bovine și porcine (1), în special articolul 9 alineatele (2) și (3) și articolul 10 alineatele (2) și (3),

întrucât:

(1)

Directiva 64/432/CEE stabilește normele pentru schimburile comerciale de bovine în interiorul Uniunii. Articolul 9 din directiva în cauză prevede că un stat membru care are un program național obligatoriu de combatere a rinotraheitei infecțioase bovine poate prezenta programul respectiv Comisiei spre aprobare. Articolul 9 din Directiva 64/432/CEE prevede, de asemenea, definiția garanțiilor suplimentare care pot fi solicitate în cadrul schimburilor comerciale din interiorul Uniunii.

(2)

Articolul 10 din Directiva 64/432/CEE prevede că, dacă un stat membru consideră că teritoriul său este complet sau parțial indemn de rinotraheita infecțioasă bovină, el trebuie să prezinte Comisiei documentele justificative corespunzătoare. Articolul stabilește, de asemenea, definiția garanțiilor suplimentare care pot fi solicitate în cadrul schimburilor comerciale din interiorul Uniunii.

(3)

Decizia 2004/558/CE a Comisiei (2) aprobă programele pentru combaterea și eradicarea infectării cu herpesvirusul bovin de tip 1 (BHV-1) prezentate de statele membre enumerate în anexa I la decizia respectivă, pentru regiunile enumerate în anexa respectivă în care se aplică garanții suplimentare în conformitate cu articolul 9 din Directiva 64/432/CEE. În plus, anexa II la Decizia 2004/558/CE enumeră regiunile statelor membre considerate indemne de BHV-1 în care se aplică garanții suplimentare în conformitate cu articolul 10 din Directiva 64/432/CEE.

(4)

Landurile Hamburg, Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat, Saarland și Schleswig-Holstein din Germania sunt în prezent enumerate în anexa I la Decizia 2004/558/CE.

(5)

Germania a prezentat Comisiei documentația justificativă pentru ca landurile Renania-Palatinat, Saarland și unitățile administrative Arnsberg, Detmold și Münster din landul Renania de Nord-Westfalia să fie considerate indemne de BHV-1 și pentru ca garanțiile suplimentare în conformitate cu articolul 10 din Directiva 64/432/CEE să se aplice acestor landuri.

(6)

În urma evaluării documentației justificative prezentate de Germania, landurile Renania-Palatinat, Saarland și unitățile administrative Arnsberg, Detmold și Münster din landul Renania de Nord-Westfalia ar trebui să fie eliminate din anexa I la Decizia 2004/558/CE și introduse în anexa II la directiva respectivă, iar aplicarea garanțiilor suplimentare în conformitate prevăzute la articolul 10 din Directiva 64/432/CEE ar trebui să extinse pentru a include aceste landuri. Prin urmare, anexele I și II la Decizia 2004/558/CE ar trebui modificate în consecință.

(7)

Prin urmare, Decizia 2004/558/CE ar trebui modificată în consecință.

(8)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexele I și II la Decizia 2004/558/CE se înlocuiesc cu textul anexei la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 5 iulie 2016.

Pentru Comisie

Vytenis ANDRIUKAITIS

Membru al Comisiei


(1)  JO 121, 29.7.1964, p. 1977/64.

(2)  Decizia 2004/558/CE a Comisiei din 15 iulie 2004 de punere în aplicare a Directivei 64/432/CEE a Consiliului privind garanțiile suplimentare pentru schimburile intracomunitare cu bovine în ceea ce privește rinotraheita infecțioasă bovină și aprobarea programelor de eradicare prezentate de anumite state membre (JO L 249, 23.7.2004, p. 20).


ANEXĂ

ANEXA I

State membre

Regiuni din statele membre în care garanțiile suplimentare pentru rinotraheita infecțioasă bovină se aplică în conformitate cu articolul 9 din Directiva 64/432/CEE

Belgia

Toate regiunile

Republica Cehă

Toate regiunile

Germania

Landurile:

 

Hamburg

 

Schleswig-Holstein

Următoarele unități administrative din Renania de Nord-Westfalia:

 

Düsseldorf

 

Köln

Italia

Regiunea Friuli-Venezia Giulia

Provincia autonomă Trento

ANEXA II

State membre

Regiuni din statele membre în care garanțiile suplimentare pentru rinotraheita infecțioasă bovină se aplică în conformitate cu articolul 10 din Directiva 64/432/CEE

Danemarca

Toate regiunile

Germania

Landurile:

 

Baden-Württemberg

 

Freistaat Bayern (Bavaria)

 

Berlin

 

Brandenburg

 

Bremen

 

Hessa

 

Saxonia Inferioară

 

Mecklenburg-Pomerania de Vest

 

Renania-Palatinat

 

Saarland

 

Saxonia

 

Saxonia-Anhalt

 

Turingia

Următoarele unități administrative din Renania de Nord-Westfalia

 

Arnsberg

 

Detmold

 

Münster

Italia

Regiunea Valle d'Aosta

Provincia autonomă Bolzano

Austria

Toate regiunile

Finlanda

Toate regiunile

Suedia

Toate regiunile