29.7.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 199/8


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2015/1295 AL COMISIEI

din 27 iulie 2015

de aprobare a substanței active sulfoxaflor, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (1), în special articolul 13 alineatul (2),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, la 1 septembrie 2011, Irlanda a primit, din partea societății Dow AgroSciences, o cerere de aprobare a substanței active sulfoxaflor. În conformitate cu articolul 9 alineatul (3) din regulamentul menționat anterior, Irlanda, în calitate de stat membru raportor, a notificat Comisiei, la 30 septembrie 2011, admisibilitatea cererii.

(2)

La 23 noiembrie 2012, statul membru raportor a transmis un proiect de raport de evaluare Comisiei, cu o copie către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”), în care s-a evaluat dacă este de așteptat ca substanța activă în cauză să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009.

(3)

Autoritatea a respectat articolul 12 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. În conformitate cu articolul 12 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, autoritatea a cerut solicitantului să furnizeze informații suplimentare statelor membre, Comisiei și autorității. Evaluarea informațiilor suplimentare de către statul membru raportor a fost transmisă autorității în luna ianuarie 2014, sub forma unui proiect de raport de evaluare actualizat.

(4)

La 12 mai 2014, autoritatea a comunicat solicitantului, statelor membre și Comisiei concluzia sa cu privire la posibilitatea ca substanța activă sulfoxaflor să îndeplinească criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 (2). De asemenea, autoritatea a făcut publică concluzia sa.

(5)

La 11 decembrie 2014, Comisia a prezentat Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale raportul de examinare pentru substanța sulfoxaflor și un proiect de regulament care prevede aprobarea substanței sulfoxaflor.

(6)

Solicitantului i s-a oferit posibilitatea de a trimite observații cu privire la raportul de examinare.

(7)

Cu privire la una sau mai multe utilizări reprezentative ale cel puțin unui produs de protecție a plantelor care conține substanța activă, în special în ceea ce privește utilizările examinate și detaliate în raportul de reexaminare, s-a stabilit că sunt îndeplinite criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009. Prin urmare, criteriile de aprobare respective se consideră a fi îndeplinite. În consecință, aprobarea substanței sulfoxaflor este adecvată.

(8)

Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) coroborat cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 și având în vedere cunoștințele științifice și tehnice actuale, este necesară includerea anumitor condiții și restricții. În special, este adecvat să fie solicitate informații de confirmare suplimentare.

(9)

În conformitate cu articolul 13 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (3) ar trebui modificată în consecință.

(10)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Aprobarea substanței active

Substanța activă sulfoxaflor, astfel cum este specificată în anexa I, este aprobată sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în anexa menționată anterior.

Articolul 2

Modificări ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 se modifică în conformitate cu anexa II la prezentul regulament.

Articolul 3

Data intrării în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 27 iulie 2015

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 309, 24.11.2009, p. 1.

(2)  EFSA Journal 2014; 12(5):3692. Document disponibil online la adresa: www.efsa.europa.eu

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei din 25 mai 2011 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește lista substanțelor active autorizate (JO L 153, 11.6.2011, p. 1).


ANEXA I

Denumire comună, Numere de identificare

Denumire IUPAC

Puritate (1)

Data aprobării

Expirarea aprobării

Dispoziții specifice

Sulfoxaflor

Nr. CAS: 946578-00-3

Nr. CIPAC: 820

[metil(oxo){1-[6-(trifluormetil)-3-piridil]etil}-λ6-sulfaniliden]cianamidă

≥ 950 g/kg

18 august 2015

18 august 2025

În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind substanța sulfoxaflor, în special de apendicele I și II.

În cadrul acestei evaluări generale, statele membre acordă o atenție deosebită:

(a)

riscurilor pentru albine și alte artropode nevizate;

(b)

riscurilor pentru albine și bondari eliberați pentru polenizare, atunci când substanța este utilizată în sere.

Condițiile de utilizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor.

Solicitantul transmite informații de confirmare privind:

(a)

riscurile pentru albinele melifere prin intermediul diferitelor căi de expunere, în special nectar, polen, fluide de gutație și praf;

(b)

riscurile pentru albine care se hrănesc cu nectar sau polen în culturile succesive și buruieni înflorite;

(c)

riscurile pentru polenizatori, alții decât albinele melifere;

(d)

riscurile pentru larvele de albine.

Solicitantul prezintă aceste informații Comisiei, statelor membre și autorității până la 18 august 2017.


(1)  Detalii suplimentare privind identitatea și specificațiile substanței active se găsesc în raportul de examinare.


ANEXA II

În partea B din anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011, se adaugă următoarea rubrică:

Număr

Denumire comună, Numere de identificare

Denumire IUPAC

Puritate (1)

Data aprobării

Expirarea aprobării

Dispoziții specifice

„88

Sulfoxaflor

Nr. CAS: 946578-00-3

Nr. CIPAC: 820

[metil(oxo){1-[6-(trifluormetil)-3-piridil]etil}-λ6-sulfaniliden]cianamidă

≥ 950 g/kg

18 august 2015

18 august 2025

În vederea punerii în aplicare a principiilor uniforme prevăzute la articolul 29 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, se va ține seama de concluziile raportului de examinare privind substanța sulfoxaflor, în special de apendicele I și II.

În cadrul acestei evaluări generale, statele membre acordă o atenție deosebită:

(a)

riscurilor pentru albine și alte artropode nevizate;

(b)

riscurilor pentru albine și bondari eliberați pentru polenizare, atunci când substanța este utilizată în sere.

Condițiile de utilizare includ, acolo unde este cazul, măsuri de atenuare a riscurilor.

Solicitantul transmite informații de confirmare privind:

(a)

riscurile pentru albinele melifere prin intermediul diferitelor căi de expunere, în special nectar, polen, fluide de gutație și praf;

(b)

riscurile pentru albine care se hrănesc cu nectar sau polen în culturile succesive și buruieni înflorite;

(c)

riscurile pentru polenizatori, alții decât albinele melifere;

(d)

riscurile pentru larvele de albine.

Solicitantul prezintă aceste informații Comisiei, statelor membre și autorității până la 18 august 2017.”


(1)  Detalii suplimentare privind identitatea și specificațiile substanței active se găsesc în raportul de examinare.