24.3.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 78/12


REGULAMENTUL (UE) 2015/491 AL COMISIEI

din 23 martie 2015

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 605/2014 al Comisiei de modificare, în scopul introducerii frazelor de pericol și a frazelor de precauție în limba croată și al adaptării la progresul tehnic și științific, a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a Directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (1), în special articolul 37 alineatul (5),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 605/2014 al Comisiei (2), care a fost adoptat la 5 iunie 2014, prevede aplicarea unor dispoziții noi sau actualizate pentru clasificarea și etichetarea armonizată a unei serii de substanțe începând cu 1 aprilie 2015. Din cauza anumitor întârzieri în procesul de adoptare a regulamentului respectiv, perioada de tranziție până la punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 605/2014 este semnificativ mai scurtă decât perioadele aplicate pentru adaptările precedente la progresul tehnic și științific. Zece luni par insuficiente pentru a permite operatorilor economici să se adapteze la noile norme, dintre care unele afectează produsele chimice de largă utilizare. Data aplicării ar trebui să fie, prin urmare, amânată pentru a permite o perioadă de tranziție care să fie în conformitate cu practica adaptărilor precedente la progresul tehnic ale Regulamentului (CE) nr. 1272/2008.

(2)

Pentru a asigura faptul că operatorii economici se pot baza pe amânarea datei pentru punerea în aplicare obligatorie cât mai curând posibil, este necesar ca prezentul regulament să intre în vigoare cât mai curând posibil după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(3)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 133 din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (3),

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 605/2014, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   Articolul 1 alineatul (3) se aplică începând cu 1 ianuarie 2016.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 23 martie 2015.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 353, 31.12.2008, p. 1.

(2)  Regulamentul (UE) nr. 605/2014 al Comisiei din 5 iunie 2014 de modificare, în scopul introducerii frazelor de pericol și a frazelor de precauție în limba croată și al adaptării la progresul tehnic și științific, a Regulamentului (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor (JO L 167, 6.6.2014, p. 36).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, 30.12.2006, p. 1).