13.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 120/58


DECIZIA (UE) 2015/767 A COMISIEI

din 12 mai 2015

de modificare a anexei la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Sfântul Scaun – Statul Cetății Vaticanului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Acordul monetar din 17 decembrie 2009 dintre Uniunea Europeană și Sfântul Scaun – Statul Cetății Vaticanului (1), în special articolul 8 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Articolul 8 alineatul (1) din Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Sfântul Scaun – Statul Cetății Vaticanului (denumit în continuare „acordul monetar”) impune Statului Cetății Vaticanului obligația de a implementa actele juridice și normele Uniunii privind bancnotele și monedele euro, prevenirea spălării banilor, a fraudei și a falsificării mijloacelor de plată în numerar și fără numerar, medaliile și jetoanele și cerințele de raportare statistică. Actele și normele respective sunt enumerate în anexa la acordul monetar.

(2)

Anexa la acordul monetar trebuie modificată anual de către Comisie pentru a lua în considerare noile acte juridice și norme relevante ale Uniunii, precum și modificările actelor juridice și ale normelor existente.

(3)

Modificarea anexei la acordul monetar ar trebui, de asemenea, să ia în considerare actele juridice și normele care au fost abrogate.

(4)

Prin urmare, anexa la acordul monetar ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa la Acordul monetar dintre Uniunea Europeană și Sfântul Scaun – Statul Cetății Vaticanului se înlocuiește cu textul anexei la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 12 mai 2015.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO C 28, 4.2.2010, p. 13.


ANEXĂ

„ANEXĂ

 

Dispoziții juridice care trebuie implementate

Termen de implementare

Prevenirea spălării banilor

1

Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (JO L 309, 25.11.2005, p. 15)

Astfel cum a fost modificată prin:

31 decembrie 2010

2

Directiva 2008/20/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2008 de modificare a Directivei 2005/60/CE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și al finanțării terorismului, în ceea ce privește competențele de executare conferite Comisiei (JO L 76, 19.3.2008, p. 46)

Completată prin:

3

Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului din 26 iunie 2001 privind spălarea banilor, identificarea, urmărirea, înghețarea, sechestrarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunii (JO L 182, 5.7.2001, p. 1)

4

Regulamentul (CE) nr. 1889/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din Comunitate (JO L 309, 25.11.2005, p. 9)

5

Directiva 2006/70/CE a Comisiei din 1 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește definiția «persoanelor expuse politic» și criteriile tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de precauție privind clientela, precum și de exonerare pe motivul unei activități financiare desfășurate în mod ocazional sau la scară foarte limitată (JO L 214, 4.8.2006, p. 29)

6

Regulamentul (CE) nr. 1781/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 noiembrie 2006 cu privire la informațiile privind plătitorul care însoțesc transferurile de fonduri (JO L 345, 8.12.2006, p. 1)

7

Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană (JO L 127, 29.4.2014, p. 39)

31 decembrie 2016 (2)

Prevenirea fraudei și a falsificării

8

Decizia-cadru 2001/413/JAI a Consiliului din 28 mai 2001 de combatere a fraudei și a falsificării mijloacelor de plată, altele decât numerarul (JO L 149, 2.6.2001, p. 1)

31 decembrie 2010

9

Regulamentul (CE) nr. 1338/2001 al Consiliului din 28 iunie 2001 de definire a măsurilor necesare protecției monedei euro împotriva falsificării (JO L 181, 4.7.2001, p. 6)

Astfel cum a fost modificat prin:

31 decembrie 2010

10

Regulamentul (CE) nr. 44/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1338/2001 de definire a măsurilor necesare protecției monedei euro împotriva falsificării (JO L 17, 22.1.2009, p. 1)

11

Regulamentul (CE) nr. 2182/2004 al Consiliului din 6 decembrie 2004 privind medaliile și jetoanele similare monedelor euro (JO L 373, 21.12.2004, p. 1)

Astfel cum a fost modificat prin:

31 decembrie 2010

12

Regulamentul (CE) nr. 46/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2182/2004 privind medaliile și jetoanele similare monedelor euro (JO L 17, 22.1.2009, p. 5)

13

Directiva 2014/62/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind protecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării și de înlocuire a Deciziei-cadru 2000/383/JAI a Consiliului (JO L 151, 21.5.2014, p. 1)

31 decembrie 2016 (2)

Norme referitoare la bancnotele și monedele euro

14

Concluziile Consiliilor din 23 noiembrie 1998 și 5 noiembrie 2002 privind monedele de colecție

31 decembrie 2010

15

Concluziile Consiliului din 10 mai 1999 privind sistemul de management al calității pentru monedele euro

31 decembrie 2010

16

Comunicarea 2001/C 318/03 a Comisiei din 22 octombrie 2001 privind protecția prin drepturi de autor a desenului feței comune a monedelor euro [C(2001) 600 final] (JO C 318, 13.11.2001, p. 3)

31 decembrie 2010

17

Orientarea BCE/2003/5 a Băncii Centrale Europene din 20 martie 2003 privind aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme de bancnote euro, precum și schimbul și retragerea bancnotelor euro (JO L 78, 25.3.2003, p. 20)

Astfel cum a fost modificată prin:

31 decembrie 2010

18

Orientarea BCE/2013/11 a Băncii Centrale Europene din 19 aprilie 2013 de modificare a Orientării BCE/2003/5 privind aplicarea unor măsuri pentru combaterea reproducerilor neconforme de bancnote euro, precum și schimbul și retragerea bancnotelor euro (JO L 118, 30.4.2013, p. 43)

31 decembrie 2014 (1)

19

Decizia BCE/2010/14 a Băncii Centrale Europene din 16 septembrie 2010 privind verificarea autenticității și a calității și repunerea în circulație a bancnotelor euro (JO L 267, 9.10.2010, p. 1)

Astfel cum a fost modificată prin:

31 decembrie 2012

20

Decizia BCE/2012/19 a Băncii Centrale Europene din 7 septembrie 2012 de modificare a Deciziei BCE/2010/14 privind verificarea autenticității și a calității și repunerea în circulație a bancnotelor euro (JO L 253, 20.9.2012, p. 19)

31 decembrie 2013 (1)

21

Regulamentul (UE) nr. 1210/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 decembrie 2010 privind autentificarea monedelor euro și procesarea monedelor euro improprii circulației (JO L 339, 22.12.2010, p. 1)

31 decembrie 2012

22

Regulamentul (UE) nr. 651/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind emiterea de monede euro (JO L 201, 27.7.2012, p. 135)

31 decembrie 2013 (1)

23

Decizia BCE/2013/10 a Băncii Centrale Europene din 19 aprilie 2013 privind cupiurile, specificațiile, reproducerea, preschimbarea și retragerea bancnotelor euro (JO L 118, 30.4.2013, p. 37)

31 decembrie 2014 (1)

24

Regulamentul (CE) nr. 729/2014 al Consiliului din 24 iunie 2014 privind valorile nominale și specificațiile tehnice ale monedelor euro ce urmează să intre în circulație (JO L 194, 2.7.2014, p. 1)

31 decembrie 2013 (2)


Secțiunea din anexa la acordul monetar în conformitate cu acordul ad-hoc al comitetului mixt privind o cerere din partea Sfântului Scaun și a Statului Cetății Vaticanului privind includerea normelor relevante aplicabile entităților care desfășoară activități financiare cu titlu profesional

 

Părțile relevante ale următoarelor instrumente juridice

Termen de implementare

25

Directiva 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO L 372, 31.12.1986, p. 1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 septembrie 2001 de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE și 86/635/CEE în ceea ce privește normele de evaluare aplicabile conturilor anuale și conturilor consolidate ale anumitor forme de societăți comerciale, precum și ale băncilor și ale altor instituții financiare (JO L 283, 27.10.2001, p. 28), Directiva 2003/51/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2003 de modificare a Directivelor 78/660/CEE, 83/349/CEE, 86/635/CEE și 91/674/CEE ale Consiliului privind conturile anuale și conturile consolidate ale anumitor forme de societăți, ale băncilor și ale altor instituții financiare și ale întreprinderilor de asigurare (JO L 178, 17.7.2003, p. 16) și Directiva 2006/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 de modificare a Directivei 78/660/CEE a Consiliului privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale, a Directivei 83/349/CEE a Consiliului privind conturile consolidate, a Directivei 86/635/CEE a Consiliului privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare și a Directivei 91/674/CEE a Consiliului privind situațiile financiare anuale și situațiile financiare consolidate ale întreprinderilor de asigurare (JO L 224, 16.8.2006, p. 1)

31 decembrie 2016 (2)

26

Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338)

31 decembrie 2017 (2)

27

Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1)

31 decembrie 2017 (2)

Legislația privind colectarea de informații statistice

28

Orientarea BCE/2013/24 a Băncii Centrale Europene din 25 iulie 2013 privind cerințele de raportare statistică ale Băncii Centrale Europene în domeniul conturilor financiare trimestriale (JO L 2, 7.1.2014, p. 34)

31 decembrie 2016 (2)

29

Regulamentul (UE) nr. 1071/2013 al Băncii Centrale Europene din 24 septembrie 2013 privind bilanțul sectorului instituții financiare monetare (BCE/2013/33) (JO L 297, 7.11.2013, p. 1)

31 decembrie 2016 (2)

30

Regulamentul (UE) nr. 1072/2013 al Băncii Centrale Europene din 24 septembrie 2013 privind statisticile referitoare la ratele dobânzii practicate de instituțiile financiare monetare (BCE/2013/34) (JO L 297, 7.11.2013, p. 51)

31 decembrie 2016 (2)

31

Orientarea BCE/2014/15 a Băncii Centrale Europene din 4 aprilie 2014 privind statisticile monetare și financiare (JO L 340, 26.11.2014, p. 1)

31 decembrie 2016 (2)


(1)  Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2013.

(2)  Aceste termene au fost stabilite de comun acord în cadrul Comitetului mixt din 2014.”