22.11.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 335/5


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 1248/2014 AL COMISIEI

din 20 noiembrie 2014

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 776/2014 de fixare a limitei cantitative pentru exporturile de zahăr peste cotă până la sfârșitul anului de comercializare 2014/2015, precum și de abrogare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 1061/2014

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 139 alineatul (2) și articolul 144 primul paragraf litera (g),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 951/2006 al Comisiei din 30 iunie 2006 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 318/2006 al Consiliului în ceea ce privește schimburile cu țările terțe în sectorul zahărului (2), în special articolul 7e coroborat cu articolul 9 alineatul (1),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 139 alineatul (1) primul paragraf litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, zahărul sau izoglucoza produse într-un an de comercializare în surplus față de cota menționată la articolul 136 din respectivul regulament pot fi exportate numai într-o limită cantitativă care urmează să fie fixată de Comisie.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 951/2006 stabilește norme de aplicare detaliate pentru exporturile peste cotă, în special în ceea ce privește eliberarea licențelor de export.

(3)

Pentru anul de comercializare 2014/2015, s-a estimat inițial că fixarea la 650 000 de tone echivalent zahăr alb a limitei cantitative pentru exporturile de zahăr peste cotă ar corespunde cererii pieței. Această limită a fost stabilită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 776/2014 al Comisiei (3). Totuși, potrivit celor mai recente estimări, producția de zahăr peste cotă va atinge 6 200 000 de tone. Prin urmare, trebuie asigurate debușeuri comerciale suplimentare pentru zahărul peste cotă.

(4)

Având în vedere că plafonul pentru exporturi al OMC pentru anul de comercializare 2014/2015 nu a fost atins, este oportună creșterea cu 700 000 de tone a limitei cantitative pentru exportul de zahăr peste cotă, pentru a oferi noi posibilități de afaceri producătorilor de zahăr din Uniune.

(5)

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 776/2014 ar trebui modificat în consecință.

(6)

Pentru a permite depunerea de cereri de licențe de export pentru zahărul peste cotă, ar trebui să fie eliminată suspendarea depunerii cererilor prevăzută la articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1061/2014 al Comisiei (4). Deoarece Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1061/2014 a încetat să producă efecte, este oportună abrogarea acestuia.

(7)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a organizării comune a piețelor agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

La articolul 1 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 776/2014, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Pentru anul de comercializare 2014/2015, limita cantitativă menționată la articolul 139 alineatul (1) primul paragraf litera (d) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 este de 1 350 000 de tone pentru exporturile fără restituire de zahăr alb peste cotă încadrat la codul NC 1701 99.”

Articolul 2

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1061/2014 se abrogă.

Articolul 3

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 noiembrie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

Jean-Claude JUNCKER


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  JO L 178, 1.7.2006, p. 24.

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 776/2014 al Comisiei din 16 iulie 2014 de fixare a limitei cantitative pentru exporturile de zahăr și izoglucoză realizate în afara contingentului până la sfârșitul anului de comercializare 2014/2015 (JO L 210, 17.7.2014, p. 11).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1061/2014 al Comisiei din 8 octombrie 2014 de stabilire a unui procentaj unic de acceptare pentru eliberarea de licențe de export, de respingere a cererilor de licențe de export și de suspendare a depunerii de cereri de licențe de export pentru zahăr peste cotă (JO L 293, 9.10.2014, p. 24).