2.10.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 288/1


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) NR. 1040/2014 AL COMISIEI

din 25 iulie 2014

de modificare a Directivei 2001/112/CE a Consiliului privind sucurile de fructe și anumite produse similare destinate consumului uman, în vederea adaptării la progresele tehnice a anexei I la respectiva directivă

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2001/112/CE a Consiliului din 20 decembrie 2001 privind sucurile de fructe și anumite produse similare destinate consumului uman (1), în special articolul 7,

întrucât:

(1)

Directiva 2001/112/CE împuternicește Comisia să adopte acte delegate pentru a modifica anexele la această directivă, cu excepția părții I din anexa I și a anexei II, pentru a le alinia la evoluțiile standardelor internaționale relevante și pentru a ține seama de progresele tehnice.

(2)

Anexa I la Directiva 2001/112/CE se referă la denumirile produselor, definiții și caracteristici. În partea II punctul 3 din această anexă sunt reglementate tratamentele și substanțele autorizate. Ca urmare a evoluțiilor tehnice, în prezent sunt disponibile noi substanțe pentru clarificarea sucurilor. Aceste substanțe sunt proteine de origine vegetală obținute din grâu, mazăre sau cartofi, care pot reprezenta o alternativă la substanța autorizată în prezent, gelatina, derivată din produse de origine animală.

(3)

Pentru a se ține seama de aceste progrese tehnice, ar trebui să se modifice partea II punctul 3 din anexa I la Directiva 2001/112/CE prin includerea acestor noi substanțe,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

În partea II punctul 3 din anexa I la Directiva 2001/112/CE, se adaugă următoarea liniuță:

„—

proteine de origine vegetală din grâu, mazăre sau cartofi pentru clarificare.”

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 25 iulie 2014.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 10, 12.1.2002, p. 58.