29.4.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 126/48


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 433/2014 AL CONSILIULUI

din 28 aprilie 2014

privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

Având în vedere Regulamentul (UE) nr. 269/2014 al Consiliului din 17 martie 2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (1), în special articolul 14 alineatul (1),

întrucât:

(1)

La 17 martie 2014, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) nr. 269/2014.

(2)

Având în vedere gravitatea situației, Consiliul consideră că și alte persoane ar trebui adăugate pe lista persoanelor fizice și juridice, entităților și organismelor care fac obiectul măsurilor restrictive, prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014.

(3)

Prin urmare, anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014 ar trebui modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Persoanele care figurează pe lista din anexa la prezentul regulament se adaugă pe lista prevăzută în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 269/2014.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 28 aprilie 2014.

Pentru Consiliu

Președintele

D. KOURKOULAS


(1)  JO L 78, 17.3.2014, p. 6.


ANEXĂ

Lista persoanelor fizice și juridice, entităților și organismelor menționată la articolul 1

 

Nume

Date de identificare

Motive

Data includerii pe listă

1.

Dmitry Nikolayevich KOZAK

Născut la data de 7.11.1958 la Kirovohrad, RSS Ucraineană

Viceprim-ministru. Responsabil de supravegherea integrării Republicii Autonome Crimeea anexate în cadrul Federației Ruse.

29.4.2014

2.

Oleg Yevgenyvich BELAVENTSEV

Născut la data de 15.9.1949 la Moscova

Reprezentant plenipotențiar al președintelui Federației Ruse în așa-numitul „district federal al Crimeei”, membru nepermanent al Consiliului de Securitate rus. Responsabil de punerea în aplicare a prerogativelor constituționale ale șefului de stat rus pe teritoriul Republicii Autonome Crimeea anexate.

29.4.2014

3.

Oleg Genrikhovich SAVELYEV

Născut la data de 27.10.1965 la Leningrad

Ministrul Afacerilor din Crimeea. Responsabil de integrarea Republicii Autonome Crimeea anexate în cadrul Federației Ruse.

29.4.2014

4.

Sergei Ivanovich MENYAILO

Născut la data de 22.8.1960 la Alagir, RSS Autonomă Oseția de Nord, RSFSR

Guvernator interimar al orașului ucrainean anexat Sevastopol.

29.4.2014

5.

Olga Fedorovna KOVATIDI

Născută la data de 7.5.1962 la Simferopol, RSS Ucraineană

Membru al Consiliului Federației Ruse din partea Republicii Autonome Crimeea anexate.

29.4.2014

6.

Ludmila Ivanovna SHVETSOVA

Născută la data de 24.9.1949 la Alma-Ata, URSS

Vicepreședinte al Dumei de Stat, Rusia unită — responsabilă de inițierea unei legislații în vederea integrării Republicii Autonome Crimeea anexate în cadrul Federației Ruse.

29.4.2014

7.

Sergei Ivanovich NEVEROV

Născut la data de 21.12.1961 la Tashtagol, URSS

Vicepreședinte al Dumei de Stat, Rusia unită. Responsabil de inițierea unei legislații în vederea integrării Republicii Autonome Crimeea anexate în cadrul Federației Ruse.

29.4.2014

8.

Igor Dmitrievich SERGUN

Născut la data de 28.3.1957

Director al GRU (Direcția principală de informații), adjunctul șefului Statului Major al forțelor armate ale Federației Ruse, general-locotenent. Responsabil de activitatea ofițerilor GRU în Ucraina de est.

29.4.2014

9.

Valery Vasilevich GERASIMOV

Născut la data de 8.9.1955 la Kazan

Șeful Statului Major al forțelor armate ale Federației Ruse, prim adjunct al ministrului apărării al Federației Ruse, general al armatei. Responsabil de desfășurarea masivă de trupe ruse de-a lungul frontierei cu Ucraina și de absența dezamorsării situaței.

29.4.2014

10.

German PROKOPIV

 

Lider activ al „Gărzii Lugansk”. A luat parte la ocuparea clădirii biroului regional din Lugansk al Serviciului de Securitate, a înregistrat un mesaj video adresat președintelui Putin și Rusiei din clădirea ocupată. Întreține legături strânse cu „Armata din sud-est”.

29.4.2014

11.

Valeriy BOLOTOV

 

Unul dintre liderii grupului separatist „Armata din sud-est” care a ocupat clădirea Serviciului de Securitate din regiunea Lugansk. Ofițer în rezervă. Înainte de ocuparea clădirii, împreună cu alți complici, a deținut arme aparent furnizate ilegal din Rusia și de către grupuri infracționale locale.

29.4.2014

12.

Andriy PURGIN

 

Șef al „Republicii Donețk”, participant activ și organizator al acțiunilor separatiste, coordonator al acțiunilor „turiștilor ruși” în Donețk. Cofondator al unei „inițiative civice a Donbass pentru Uniunea Eurasiatică”.

29.4.2014

13.

Denys PUSHYLIN

Născut la Makiivka

Unul dintre liderii Republicii Populare Donețk. A participat la capturarea și ocuparea administrației regionale. Purtător de cuvânt activ al separatiștilor.

29.4.2014

14.

Tsyplakov Sergey GENNADEVICH

 

Unul dintre liderii organizației radicale din punct de vedere ideologic Miliția populară din Donbas. A luat parte în mod activ la ocuparea unui număr de clădiri publice în regiunea Donețk.

29.4.2014

15.

Igor STRELKOV (Ihor Strielkov)

 

Identificat ca membru al personalului Direcției principale de informații a Statului Major al forțelor armate ale Federației Ruse (GRU). A fost inplicat în incidentele de la Sloviansk. Este unul dintre asistenții lui Sergey Aksionov în materie de securitate, prim-ministru autoproclamat al Crimeei.

29.4.2014