27.5.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 158/196

(1)

Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului (3) stipulează condițiile de autorizare și de înregistrare a persoanelor care efectuează audituri statutare, normele aplicabile persoanelor respective în ceea ce privește independența, obiectivitatea și etica profesională, precum și cadrul pentru supravegherea lor publică. Cu toate acestea, este necesară continuarea armonizării acestor norme la nivelul Uniunii pentru a permite o transparență și predictibilitate sporite a cerințelor aplicabile acestor persoane și pentru a îmbunătăți independența și obiectivitatea activității lor. Este, de asemenea, important să crească nivelul minim de convergență în ceea ce privește standardele de audit pe baza cărora se efectuează audituri statutare. În plus, pentru a îmbunătăți protecția investitorilor, este important să fie consolidate măsurile de supraveghere publică a auditorilor statutari și a firmelor de audit, sporind independența autorităților de supraveghere publică din Uniune și conferind acestora competențe adecvate, inclusiv competențe de investigare și competența de a impune sancțiuni pentru a identifica, descuraja și preveni încălcarea prevederilor aplicabile în contextul prestării de servicii de audit de către auditorii statutari și firmele de audit.

(2)

Deoarece entitățile de interes public au un rol public important, care decurge din amploarea, complexitatea și natura activităților acestora, este necesară consolidarea credibilității situațiilor financiare auditate ale entităților de interes public. În consecință, dispozițiile speciale referitoare la auditul statutar al entităților de interes public prevăzute în Directiva 2006/43/CE au fost detaliate și dezvoltate în Regulamentul (UE) nr. 537/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (4). Dispozițiile referitoare la auditul statutar al entităților de interes public menționate în prezenta directivă ar trebui să fie aplicabile auditorilor statutari și firmelor de audit numai în măsura în care efectuează audituri statutare la astfel de entități.

(3)

În conformitate cu dispozițiile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), piața internă reprezintă un spațiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulație a mărfurilor și a serviciilor, precum și libertatea de stabilire. Este necesar să se permită auditorilor statutari și firmelor de audit să își dezvolte activitățile de furnizare a serviciilor de audit statutar pe teritoriul Uniunii, oferindu-le posibilitatea să furnizeze astfel de servicii în alt stat membru decât acela în care au obținut autorizația. Faptul că auditorilor statutari și firmelor de audit li se permite să efectueze audituri statutare într-un stat membru gazdă pe baza titlurilor profesionale obținute în țara de origine vine în sprijinul, mai ales, al grupurilor de întreprinderi care întocmesc situații financiare în mai multe state membre datorită creșterii fluxurilor comerciale generate de piața internă și sunt obligați să le auditeze în temeiul dreptului Uniunii. Eliminarea barierelor din calea dezvoltării serviciilor de audit statutar între statele membre ar contribui la integrarea pieței de audit a Uniunii.

(4)

Auditul statutar presupune cunoașterea temeinică a unor domenii precum dreptul societăților comerciale, dreptul fiscal și dreptul social, care pot fi diferite de la un stat membru la altul. În consecință, pentru a asigura calitatea serviciilor de audit statutar prestate pe teritoriul propriu, ar trebui ca un stat membru să poată impune o măsură de compensare în cazul în care un auditor statutar autorizat în alt stat membru dorește să fie autorizat și pe teritoriul statului membru respectiv în vederea stabilirii unui sediu permanent acolo. Această măsură ar trebui să țină seama de experiența profesională a auditorului statutar în cauză. Aceasta nu ar trebui să genereze o sarcină disproporționată pentru auditorul statutar și nici să împiedice sau să facă mai puțin atractivă prestarea serviciilor de audit statutar în statul membru care impune o măsură de compensare. Ar trebui să se permită statelor membre să autorizeze auditorii statutari solicitanți fie pe baza promovării unui test de aptitudini, fie pe baza unui stagiu de adaptare, astfel cum este cea prevăzută în Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului (5). La finalul stagiului de adaptare, după ce a fost evaluat cu privire la experiența profesională acumulată în statul membru gazdă, auditorul statutar ar trebui să aibă posibilitatea de a se integra profesiei din statul membru respectiv.

(5)

Deși responsabilitatea principală de a furniza informații financiare ar trebui să revină conducerii entităților auditate, auditorilor statutari și firmelor de audit le revine rolul important de a aduce în mod activ în atenția conducerii probleme din perspectiva utilizatorului. Astfel, pentru a îmbunătăți calitatea auditului, este esențial să se consolideze scepticismul profesional al auditorilor statutari și al firmelor de audit față de entitatea auditată. Auditorii statutari și firmele de audit ar trebui să admită posibilitatea existenței unei inexactități semnificative ca urmare a fraudei sau erorii, indiferent de experiența anterioară a auditorului în ceea ce privește onestitatea și integritatea conducerii entității auditate.

(6)

Este deosebit de relevant să se consolideze independența ca element esențial atunci când se efectuează audituri statutare. Pentru a crește gradul de independență a auditorilor statutari și a firmelor de audit față de entitatea auditată atunci când aceștia efectuează audituri statutare, un auditor statutar sau o firmă de audit și orice persoană fizică care prin poziția sa poate influența, direct sau indirect, rezultatul auditului statutar ar trebui să fie independentă de entitatea auditată și să nu participe la procesul decizional al entității auditate. Pentru a-și păstra această independență, este de asemenea important să țină o evidență a tuturor aspectelor care le-ar putea periclita independența și a măsurilor de protecție aplicate pentru a diminua aceste amenințări. Mai mult, în cazul în care aspectele care le periclitează independența rămân semnificative, cu toate că s-au luat măsuri de diminuare, auditorii sau firmele de audit ar trebui să demisioneze sau să se abțină de la îndeplinirea misiunii de audit.

(7)

Auditorii statutari și firmele de audit ar trebui să acționeze independent atunci când efectuează audituri statutare la entitățile auditate, iar conflictele de interese ar trebui evitate. Pentru a determina gradul de independență a auditorilor statutari și a firmelor de audit, trebuie să se țină cont de conceptul de rețea în care funcționează auditorii statutari și firmele de audit. Cerința de independență ar trebui să fie îndeplinită cel puțin pe perioada acoperită de raportul de audit, care include atât perioada acoperită de situațiile financiare care fac obiectul auditului, cât și perioada în care se efectuează auditul statutar.

(8)

Auditorii statutari, firmele de audit și angajații acestora ar trebui în mod special să se abțină de la a efectua audituri statutare la o entitate în care dețin interese de afaceri sau financiare și de la a tranzacționa cu instrumente financiare emise, garantate sau sprijinite în vreun fel de o entitate auditată, altele decât participațiile la organisme de plasament colectiv diversificat. Auditorul statutar sau firma de audit nu ar trebui să participe în procesele decizionale interne ale entității auditate. Ar trebui să li se interzică auditorilor statutari, firmelor de audit și angajaților acestora direct implicați în misiunea de audit statutar să ocupe funcții de conducere sau la nivelul organismului administrativ al entității auditate până la scurgerea unei perioade adecvate de la finalizarea misiunii de audit.

(9)

Este important ca auditorii statutari și firmele de audit să respecte drepturile clienților la viața privată și la protecția datelor cu caracter personal. Prin urmare, aceștia ar trebui să se supună unor reguli stricte privind confidențialitatea și păstrarea secretului profesional care nu ar trebui să împiedice, totuși, aplicarea adecvată a prezentei directive și a Regulamentului (UE) nr. 537/2014 sau cooperarea cu auditorul grupului în timpul efectuării auditului situațiilor financiare consolidate, în cazul în care întreprinderea-mamă se află într-o țară terță, cu condiția respectării Directivei 95/46/CE al Parlamentului European și a Consiliului (6). Totuși, aceste norme nu ar trebui să permită unui auditor statutar sau unei firme de audit să coopereze cu autoritățile din țări terțe în afara canalelor de cooperare prevăzute la capitolul XI din Directiva 2006/43/CE. Aceste norme de confidențialitate ar trebui să fie valabile și pentru orice auditor statutar sau firmă de audit care nu mai efectuează o anumită sarcină de audit.

(10)

O organizare internă corespunzătoare a auditorilor statutari și a firmelor de audit ar trebui să contribuie la prevenirea oricăror aspecte care le amenință independența. Astfel, proprietarii sau acționarii unei firme de audit, precum și cei care o administrează nu ar trebui să intervină în derularea unui audit statutar în niciun mod care periclitează independența și obiectivitatea auditorului statutar care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit. În plus, auditorii statutari și firmele de audit ar trebui să stabilească în cadrul organizațiilor lor politici și proceduri interne corespunzătoare pentru angajați și alte persoane care sunt implicate în activitatea de audit statutar, pentru a garanta respectarea obligațiilor lor statutare. Aceste politici și proceduri ar trebui să vizeze în special preîntâmpinarea și abordarea oricăror amenințări la adresa independenței și ar trebui să asigure calitatea, integritatea și temeinicia auditului statutar. Politicile și procedurile respective ar trebui să fie proporționale cu amploarea și complexitatea activității comerciale desfășurate de auditorul statutar sau firma de audit.

(11)

Auditul statutar are drept rezultat exprimarea unei opinii privind veridicitatea și corectitudinea situațiilor financiare ale entităților auditate în conformitate cu cadrul relevant de raportare financiară. Cu toate acestea, părțile interesate ar putea să nu aibă cunoștință de limitele unui audit, în ceea ce privește, de exemplu pragul de semnificație, tehnicile de eșantionare, rolul auditorului în depistarea fraudei și responsabilitatea conducerii, ceea ce poate duce la un decalaj între realitate și așteptări. Pentru a reduce acest decalaj, este important să se clarifice și mai mult sfera de aplicare a auditului statutar.

(12)

Este important să se garanteze o calitate ridicată a auditurilor statutare în cadrul Uniunii. Prin urmare, toate auditurile statutare ar trebui să fie efectuate pe baza standardelor internaționale de audit adoptate de Comisie. Având în vedere că standardele internaționale de audit sunt concepute pentru a putea fi utilizate de entități de toate mărimile, de toate tipurile și în toate jurisdicțiile, autoritățile competente din statele membre ar trebui să ia în considerare amploarea și complexitatea activității întreprinderilor mici în momentul evaluării domeniului de aplicare a standardelor internaționale de audit. Nicio dispoziție sau măsură adoptată de un stat membru în acest scop nu ar trebui să pună auditorii statutari sau firmele de audit în imposibilitatea de a efectua audituri statutare în conformitate cu standardele internaționale de audit. Ar trebui să se permită statelor membre să impună măsuri sau cerințe suplimentare de audit la nivel național numai dacă acestea decurg din cerințele de drept intern specifice privind domeniul auditului statutar al situațiilor financiare anuale și consolidate, adică doar dacă cerințele respective nu au fost incluse în standardele internaționale de audit adoptate sau adaugă credibilitate și calitate situațiilor financiare anuale și situațiilor financiare consolidate. Comisia ar trebui să participe în continuare la monitorizarea conținutului standardelor internaționale de audit și a procesului de adoptare a acestora de către Federația Internațională a Contabililor (IFAC).

(13)

În cazul situațiilor financiare consolidate, este important să se definească clar responsabilitățile auditorilor statutari care verifică diferite entități din cadrul grupului în cauză. În acest sens, întreaga responsabilitate pentru raportul de audit ar trebui să îi revină auditorului grupului.

(14)

În scopul îmbunătățirii credibilității și transparenței verificărilor de asigurare a calității efectuate pe teritoriul Uniunii, sistemele de asigurare a calității ale statelor membre ar trebui să fie controlate de autoritățile competente desemnate de statele membre pentru supravegherea publică a auditorilor statutari și a firmelor de audit. Verificările de asigurare a calității sunt destinate să prevină și să soluționeze eventualele deficiențe ale modului de desfășurare a auditurilor statutare. Pentru a garanta că revizuirile de asigurare a calității sunt îndeajuns de cuprinzătoare, autoritățile competente ar trebui să țină cont, atunci când efectuează aceste revizuiri, de amploarea și complexitatea activității auditorilor statutari și a firmelor de audit.

(15)

În vederea îmbunătățirii respectării dispozițiilor prezentei directive și ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014 și din perspectiva Comunicării Comisiei din 8 decembrie 2010 intitulată „Consolidarea regimurilor de sancțiuni în sectorul serviciilor financiare”, ar trebui să se consolideze competențele de adoptare de măsuri de supraveghere și competențele de sancționare ale autorităților competente. Ar trebui să se prevadă impunerea unei sancțiuni administrative pecuniare auditorilor statutari, firmelor de audit și entităților de interes public pentru neregulile constatate. Autoritățile ar trebui să aibă o atitudine transparentă în ceea ce privește sancțiunile și măsurile pe care le aplică. Adoptarea și publicarea sancțiunilor ar trebui să respecte drepturile fundamentale, după cum sunt stabilite în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la respectarea vieții private și de familie, dreptul la protecția datelor cu caracter personal și dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil.

(16)

Autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să impună sancțiuni pecuniare cu caracter administrativ care au un efect cu adevărat descurajant, de exemplu în valoare de până la un milion de euro sau mai mult în cazul persoanelor fizice și până la un anumit procentaj din cifra de afaceri anuală totală din exercițiul financiar precedent în cazul persoanelor juridice sau al altor entități. Acest obiectiv se realizează mai bine prin raportarea sancțiunii pecuniare la situația financiară a persoanei care a comis încălcarea. Fără a aduce atingere posibilității de retragere a autorizației auditorului statutar sau a firmei de audit în cauză, ar trebui avute în vedere alte tipuri de sancțiuni care au un efect de descurajare adecvat. În orice caz, statele membre ar trebui să aplice criterii identice la stabilirea sancțiunii care urmează a fi impuse.

(17)

Denunțătorii pot aduce date noi autorităților competente, contribuind la descoperirea și impunerea de sancțiuni pentru nereguli, inclusiv fraude. Cu toate acestea, denunțătorii pot fi descurajați să facă acest lucru de teama repercusiunilor sau din cauza lipsei unor stimulente în acest sens. Statele membre ar trebui așadar să asigure existența unor proceduri adecvate pentru a încuraja denunțătorii să le înștiințeze cu privire la posibila nerespectare a prezentei directive și a Regulamentului (UE) nr. 537/2014 și să le ofere acestora protecție împotriva represaliilor. Statele membre ar trebui de asemenea să poată oferi stimulente pentru denunțători; totuși, aceștia ar trebui să fie eligibili pentru astfel de stimulente numai în cazul în care aduc informații noi, pe care nu aveau obligația statutară de a le notifica, iar aceste informații conduc la aplicarea unei sancțiuni pentru nerespectarea prezentei directive și a Regulamentului (UE) nr. 537/2014. De asemenea, statele membre ar trebui să se asigure că regimurile privind denunțarea pe care le pun în aplicare includ și mecanisme prin care se oferă protecție adecvată persoanelor incriminate, în special în ceea ce privește dreptul la protecția datelor lor cu caracter personal și procedurile care asigură dreptul acestora la apărare și dreptul de a fi audiate înainte de adoptarea unei decizii care le privește, precum și dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe împotriva unei astfel de decizii. Mecanismele instituite ar trebui, de asemenea, să ofere o protecție corespunzătoare denunțătorilor, nu numai în ceea ce privește dreptul la protecția datelor cu caracter personal, ci și prin asigurarea că aceștia nu sunt victime ale unor represalii nejustificate.

(18)

În atribuțiile de supraveghere publică a auditorilor statutari și a firmelor de audit intră autorizarea și înregistrarea auditorilor statutari și a firmelor de audit, adoptarea standardelor privind etica profesională și sistemul intern de control de calitate al firmelor de audit, formarea profesională continuă, precum și sistemele de asigurare a calității, investigațiile și sancțiunile stabilite pentru auditorii statutari și firmele de audit. Pentru a îmbunătăți transparența procedurilor de supraveghere a auditorilor și pentru a permite asumarea într-o mai mare măsură a responsabilității, fiecare stat membru ar trebui să desemneze o autoritate unică responsabilă cu supravegherea publică a auditorilor statutari și a firmelor de audit. Independența acestor autorități de supraveghere publică față de profesia de auditor este o condiție prealabilă esențială pentru integritatea, eficiența și funcționarea în bune condiții a procedurilor de supraveghere publică a auditorilor statutari și a firmelor de audit. În consecință, autoritățile de supraveghere publică ar trebui să fie conduse de nepracticieni, iar statele membre ar trebui să instituie proceduri independente și transparente de selecție a acestor persoane.

(19)

Statele membre ar trebui să fie în măsură să creeze derogări de la cerințele impuse serviciilor de audit atunci când acestea sunt prestate pentru cooperative și bănci de economii.

(20)

Ar trebui ca autoritățile competente să fie în măsură să delege sau să permită delegarea atribuțiilor respectivelor autorități competente către alte autorități sau organisme autorizate sau desemnate ca atare prin lege. Respectiva delegare de atribuții ar trebui să îndeplinească mai multe condiții și ar trebui să fie, în cele din urmă, responsabilitatea autorității competente în cauză.

(21)

Pentru a-și îndeplini în mod eficient atribuțiile, autoritățile de supraveghere publică ar trebui să fie împuternicite cu suficiente competențe. În plus, acestea ar trebui să dispună de resurse umane și financiare suficiente pentru a-și îndeplini atribuțiile.

(22)

Supravegherea adecvată a auditorilor statutari și a firmelor de audit care participă la activități transfrontaliere sau care fac parte din rețele necesită schimbul de informații între autoritățile de supraveghere publică ale statelor membre. În scopul protejării confidențialității informațiilor care pot face obiectul schimbului, statele membre ar trebui să impună obligativitatea păstrării secretului profesional nu numai angajaților autorităților de supraveghere publică, ci și tuturor persoanelor cărora autoritățile de supraveghere publică le-ar fi putut delega atribuții.

(23)

În cazul în care există motive întemeiate pentru a acționa, comitetul de audit, acționarii, autoritățile competente responsabile cu supravegherea auditorilor statutari și a firmelor de audit sau, atunci când dreptul intern prevede astfel, autoritățile competente responsabile cu supravegherea entității de interes public ar trebui să fie competente să sesizeze o instanță națională în scopul revocării auditorului.

(24)

Comitetele de audit sau organismele cu funcție echivalentă din cadrul entității de interes public auditate au un rol decisiv în efectuarea unor audituri statutare de înaltă calitate. În special, este important să se consolideze independența și competențele tehnice ale comitetului de audit, impunând obligația ca majoritatea membrilor comitetului să fie independenți, iar minimum un membru al lui să aibă competențe în domeniul auditului și/sau al contabilității. În Recomandarea Comisiei din 15 februarie 2005 privind rolul administratorilor neexecutivi și al membrilor organismelor de supraveghere ale societăților cotate la bursă și comitetele organismului administrativ sau de supraveghere (7) se prevede modul în care comitetele de audit ar trebui să fie constituite și să funcționeze. Totuși, având în vedere dimensiunile organismelor administrative ale societăților cu capitalizare bursieră redusă și ale entităților de interes public mici și mijlocii, este oportun să se prevadă ca funcțiile alocate comitetului de audit pentru astfel de entități să poată fi îndeplinite în întregime de organismul administrativ sau de supraveghere. De asemenea, entitățile de interes public care sunt organisme de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM-uri) sau fonduri de investiții alternative ar trebui scutite de obligația de a desemna un comitet de audit. Această scutire are în vedere faptul că, atunci când aceste fonduri funcționează numai în scopul administrării în comun a activelor, angajarea unui comitet de audit nu este adecvată. OPCVM-urile și fondurile de investiții alternative, precum și societățile care le gestionează funcționează într-un cadru de reglementare strict definit și fac obiectul unor mecanisme de guvernanță specifice, cum ar fi controalele exercitate de depozitarii acestora.

(25)

„Small Business Act” adoptat la 25 iunie 2008 prin Comunicarea Comisiei intitulată „A gândi mai întâi la scară mică: un Small Business Act pentru Europa”, revizuit la 23 februarie 2011 prin Comunicarea Comisiei intitulată Revizuirea „Small Business Act” pentru Europa, recunoaște rolul central deținut de întreprinderile mici și mijlocii în economia Uniunii și are drept obiectiv îmbunătățirea modului de abordare generală a antreprenoriatului și ancorarea principiului de „a gândi mai întâi la scară mică” în crearea de noi politici. Strategia Europa 2020 adoptată în martie 2010 solicită, de asemenea, îmbunătățirea mediului de afaceri, mai ales pentru întreprinderile mici și mijlocii, inclusiv prin reducerea costurilor de tranzacție aferente activităților comerciale desfășurate pe teritoriul Uniunii. Articolul 34 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului (8) nu solicită auditarea situațiilor financiare ale întreprinderilor mici.

(26)

În scopul menținerii drepturilor părților vizate atunci când autoritățile competente din statele membre cooperează cu autoritățile competente ale țărilor terțe și efectuează schimburi de documente de lucru și alte documente relevante privind auditul pentru a evalua calitatea auditului efectuat, statele membre ar trebui să se asigure că acordurile de colaborare dintre autoritățile competente pe baza cărora se efectuează un astfel de schimb includ suficiente măsuri de protecție privind secretul comercial, interesele comerciale, inclusiv drepturile de proprietate intelectuală și industrială ale entităților auditate. Statele membre ar trebui să garanteze că aceste acorduri respectă și sunt compatibile cu dispozițiile Directivei 95/46/CE.

(27)

Plafonul de 50 000 EUR prevăzut la articolul 45 alineatul (1) din Directiva 2006/43/CE a fost aliniat la articolul 3 alineatul (2) literele (c) și (d) din Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului (9). Plafoanele prevăzute în Directiva 2003/71/CE au fost majorate la 100 000 EUR prin dispozițiile de la articolul 1 alineatul (3) din Directiva 2010/73/UE a Parlamentului European și a Consiliului (10). Din acest motiv, ar trebui să se efectueze modificările corespunzătoare ale plafonului prevăzut la articolul 45 alineatul (1) din Directiva 2006/43/CE.

(28)

Pentru a asigura intrarea deplină în vigoare a noului cadru juridic prevăzut de TFUE, este necesară adaptarea și înlocuirea competențelor de executare prevăzute la articolul 202 din Tratatul de instituire a Comunității Europene cu prevederile corespunzătoare în conformitate cu articolele 290 și 291 din TFUE.

(29)

Procedurile în baza cărora Comisia adoptă acte delegate și acte de punere în aplicare ar trebui să fie aliniate la TFUE și, în speță, la articolele 290 și 291, de la caz la caz. Pentru a se ține seama de evoluțiile din domeniul auditului și de cele ale profesiei de auditor și pentru a facilita supravegherea auditorilor statutari și a firmelor de audit, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei. În ceea ce privește supravegherea auditorului, utilizarea actelor delegate este necesară pentru a elabora proceduri privind cooperarea între autoritățile competente din statele membre și cele din țări terțe. Este deosebit de important ca, în cadrul activităților sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(30)

În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a declarațiilor privind echivalența regimurilor de supraveghere a auditului din țări terțe sau gradul de adecvare a autorităților competente din țări terțe, în măsura în care acestea au în vedere țări terțe sau autorități competente în mod individual, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Aceste competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (11).

(31)

Având în vedere faptul că obiectivul prezentei directive, și anume consolidarea încrederii investitorilor în corectitudinea și exactitatea situațiilor financiare publicate de întreprinderi prin creșterea nivelului de calitate a auditurilor statutare efectuate în Uniune, nu poate fi îndeplinit în mod suficient de statele membre dar, având în vedere anvergura și efectele acestuia, poate fi îndeplinit mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum se prevede la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, prevăzut în articolul menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului respectiv.

(32)

Prin urmare, Directiva 2006/43/CE ar trebui modificată în consecință.

(33)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (12) și a emis un aviz la 23 aprilie 2012 (13).

(34)

În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind documentele explicative (14), statele membre s-au angajat să însoțească, în cazurile justificate, notificarea măsurilor lor de transpunere cu unul sau mai multe documente care să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele naționale de transpunere. În ceea ce privește prezenta directivă, legiuitorul consideră că transmiterea unor astfel de documente este justificată,

1.

La articolul 1, se adaugă următorul paragraf:

„Articolul 29 din prezenta directivă nu se aplică pentru auditul statutar al situațiilor financiare anuale și consolidate ale entităților de interes public, cu excepția cazului în care se precizează astfel în Regulamentul (UE) nr. 537/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (15).

(15)  Regulamentul (UE) nr. 537/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind cerințele specifice referitoare la auditul statutar al entităților de interes public (JO L 158, 27.5.2014, p. 77).”."

2.

Articolul 2 se modifică după cum urmează:

3.

Articolul 3 se modifică după cum urmează:

4.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 3a

Recunoașterea firmelor de audit

(1)   Prin derogare de la dispozițiile articolului 3 alineatul (1), o firmă de audit autorizată într-un stat membru are dreptul să efectueze audituri statutare în alt stat membru cu condiția ca partenerul-cheie de audit care efectuează auditul statutar în numele firmei de audit să respecte dispozițiile de la articolul 3 alineatul (4) litera (a) în statul membru gazdă.

(2)   O firmă de audit care dorește să efectueze audituri statutare în alt stat membru decât statul său membru de origine în care este autorizată se înregistrează la autoritatea competentă din statul membru gazdă în conformitate cu articolele 15 și 17.

(3)   Autoritatea competentă din statul membru gazdă înregistrează firma de audit dacă este convinsă că firma de audit este înregistrată la autoritatea competentă din statul membru de origine. În cazul în care statul membru gazdă intenționează să se bazeze pe un certificat care atestă înregistrarea firmei de audit în statul membru de origine, autoritatea competentă din statul membru gazdă poate solicita ca certificatul emis de autoritatea competentă din statul membru de origine să nu fie mai vechi de trei luni. Autoritatea competentă din statul membru gazdă informează autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la înregistrarea firmei de audit.”

5.

La articolul 5, alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3)   În cazul în care autorizarea unui auditor statutar sau a unei firme de audit este retrasă din orice motiv, autoritatea competentă a statului membru de origine în care se retrage autorizarea comunică acest fapt și motivele retragerii autorităților competente relevante ale statelor membre gazdă în care auditorul statutar sau firma de audit mai sunt înregistrați, în conformitate cu articolul 3a, cu articolul 16 alineatul (1) litera (c) și cu articolul 17 alineatul (1) litera (i).”

6.

La articolul 6, se adaugă următorul paragraf:

„Autoritățile competente menționate la articolul 32 cooperează reciproc în scopul obținerii convergenței cerințelor prevăzute la prezentul articol. Atunci când se angajează într-o astfel de cooperare, respectivele autorități competente iau în considerare evoluțiile din domeniul auditului și al profesiei de auditor și, în special, convergența deja realizată în cadrul acestei profesii. Acestea cooperează cu Comitetul organismelor europene de supraveghere a auditului (COESA) și cu autoritățile competente menționate la articolul 20 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 în măsura în care convergența are legătură cu auditul statutar al entităților de interes public.”

7.

Articolul 8 se modifică după cum urmează:

8.

La articolul 10, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Pentru a asigura capacitatea de a pune în practică cunoștințele teoretice a căror testare este inclusă în examen, un stagiar efectuează un stagiu de pregătire practică de cel puțin trei ani care cuprinde, printre altele, auditul situațiilor financiare anuale, al situațiilor financiare consolidate sau al unor situații financiare similare. Cel puțin două treimi din acest stagiu practic se desfășoară pe lângă un auditor statutar sau o firmă de audit autorizată în orice stat membru.”

9.

Articolul 13 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 13

Formarea continuă

Statele membre se asigură că auditorii statutari au obligația de a participa la programe adecvate de formare continuă pentru a-și menține cunoștințele teoretice, competențele și valorile profesionale la un nivel suficient de înalt și că nerespectarea cerințelor de formare continuă se sancționează în mod corespunzător, astfel cum se prevede la articolul 30.”

10.

Articolul 14 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 14

Autorizarea auditorilor statutari din alt stat membru

(1)   Autoritățile competente instituie proceduri de autorizare a auditorilor statutari care au fost autorizați în alte state membre. Aceste proceduri nu depășesc cerința de a efectua un stagiu de adaptare sau de a promova un test de aptitudini, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (1) litera (g) și respectiv la articolul 3 alineatul (1) litera (h) din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului (18).

(2)   Statul membru gazdă decide dacă solicitantul care solicită autorizarea trebuie să efectueze un stagiu de adaptare, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (1) litera (g) din Directiva 2005/36/CE sau să promoveze un test de aptitudini astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (1) litera (h).

Stagiul de adaptare nu depășește trei ani, iar solicitantul face subiectul unei evaluări.

Testul de aptitudini se susține în una din limbile permise de regimul lingvistic din statul membru gazdă respectiv. Aceasta evaluează numai dacă auditorul statutar are un nivel corespunzător de cunoștințe în ceea ce privește actele cu putere de lege din statul membru gazdă respectiv, în măsura în care sunt pertinente pentru auditurile statutare.

(3)   Autoritățile competente cooperează prin cadrul COESA în vederea obținerii convergenței cerințelor privind stagiul de adaptare și testul de aptitudini. Autoritățile competente îmbunătățesc transparența și predictibilitatea cerințelor. Acestea cooperează cu COESA și cu autoritățile competente menționate la articolul 20 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 în măsura în care convergența are legătură cu auditurile statutare ale entităților de interes public.

(18)  Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (JO L 255, 30.9.2005, p. 22).”"

11.

La articolul 15, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1)   Fiecare stat membru se asigură că auditorii statutari și firmele de audit sunt înregistrați într-un registru public în conformitate cu articolele 16 și 17. În împrejurări excepționale, statele membre pot deroga de la cerințele prevăzute la prezentul articol și la articolul 16 în materie de prezentare a informațiilor numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru a reduce o amenințare iminentă și semnificativă la adresa securității unei persoane.”

12.

La articolul 17 alineatul (1) se adaugă următorul text:

13.

Articolul 21 se modifică după cum urmează:

14.

Articolul 22 se modifică după cum urmează:

15.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 22a

Angajarea de către entitățile auditate a unor foști auditori statutari sau a unor angajați ai unor auditori statutari sau ai unor firme de audit

(1)   Statele membre se asigură că, înainte de expirarea unei perioade de cel puțin un an sau, în cazul auditului statutar al unor entități de interes public, a unei perioade de cel puțin doi ani de la încetarea activității sale în calitate de auditor statutar sau de partener-cheie de audit în cadrul misiunii de audit, auditorul statutar sau partenerul-cheie de audit care efectuează un audit statutar în numele unei firme de audit:

(2)   Statele membre asigură faptul că angajații și partenerii, alții decât partenerii-cheie de audit, ai unui auditor statutar sau ai unei firme de audit care efectuează un audit statutar, precum și orice alte persoane fizice ale căror servicii se află la dispoziția sau sub controlul auditorului statutar sau al firmei de audit respective, atunci când astfel de angajați, parteneri sau alte persoane fizice sunt autorizate ca auditori statutari, nu pot ocupa niciuna din pozițiile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) și (c), înainte de expirarea unei perioade de minimum un an de când aceștia au fost implicați în mod direct în misiunea de audit statutar.”

16.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 22b

Pregătirea auditului statutar și evaluarea aspectelor care periclitează independența

Statele membre se asigură că, înainte de a accepta sau de a continua o misiune de audit statutar, auditorul statutar sau firma de audit evaluează și documentează următoarele:

Statele membre pot prevedea cerințe simplificate pentru auditurile menționate la articolul 2 alineatul (1) literele (b) și (c).”

17.

Articolul 23 se modifică după cum urmează:

18.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 24a

Organizarea internă a auditorilor statutari și a firmelor de audit

(1)   Statele membre se asigură că un auditor statutar sau o firmă de audit respectă următoarele cerințe organizatorice:

Politicile și procedurile menționate la primul paragraf se bazează pe documente și sunt comunicate angajaților auditorului statutar sau ai firmei de audit.

Statele membre pot prevedea cerințe simplificate pentru auditurile menționate la articolul 2 punctul 1 literele (b) și (c).

Eventuala externalizare a funcțiilor de audit, astfel cum se menționează la litera (d) din prezentul alineat, nu afectează responsabilitatea auditorului statutar sau a firmei de audit față de entitatea auditată.

(2)   Auditorul statutar sau firma de audit ține cont de amploarea și complexitatea activităților sale atunci când respectă cerințele prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol.

Auditorul statutar sau firma de audit poate demonstra autorității competente faptul că politicile și procedurile destinate conformării sunt adecvate având în vedere amploarea și complexitatea activităților auditorului statutar sau ale firmei de audit.”

19.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 24b

Organizarea activității

(1)   Statele membre se asigură că atunci când auditul statutar este efectuat de o firmă de audit, firma de audit în cauză desemnează cel puțin un partener-cheie de audit. Firma de audit pune la dispoziția partenerului sau partenerilor-cheie de audit resurse suficiente și personal care are competența și capacitățile necesare pentru a-și îndeplini îndatoririle în mod adecvat.

Principalele criterii care determină selectarea partenerului sau partenerilor-cheie de audit de către firma de audit sunt asigurarea calității auditului, independența și competența.

Partenerul sau partenerii-cheie de audit se implică activ în efectuarea auditului statutar.

(2)   La efectuarea auditului statutar, auditorul statutar alocă suficient timp pentru misiune și atribuie resurse suficiente pentru a-și îndeplini sarcinile în mod corespunzător.

(3)   Statele membre se asigură că auditorul statutar sau firma de audit ține evidența oricăror încălcări ale dispozițiilor prezentei directive și, după caz, ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014. Statele membre pot excepta auditorii statutari și firmele de audit de la această obligație în cazul încălcărilor minore. De asemenea, auditorul statutar și firma de audit țin evidența tuturor consecințelor ale tuturor încălcărilor, inclusiv a măsurilor adoptate pentru abordarea acestor încălcări și pentru modificarea sistemului lor intern de control de calitate. Aceștia întocmesc un raport anual care cuprinde o sinteză a eventualelor măsuri de acest tip aplicate și îl comunică intern.

Atunci când un auditor statutar sau o firmă de audit apelează la consiliere din partea unor experți externi, acesta sau aceasta păstrează documentele prin care transmit solicitarea, precum și consilierea primită.

(4)   Un auditor statutar sau o firmă de audit păstrează o evidență a clienților. Pentru fiecare client auditat, în această evidență figurează următoarele:

(5)   Un auditor statutar sau o firmă de audit creează un dosar de audit pentru fiecare audit statutar.

Auditorul statutar sau firma de audit documentează cel puțin datele înregistrate în conformitate cu articolul 22b alineatul (1) din prezenta directivă și, după caz, cu articolele 6-8 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014.

Auditorul statutar sau firma de audit păstrează orice alte date și documente care prezintă importanță deoarece stau la baza raportului la care se face referire la articolul 28 din prezenta directivă și, după caz, la articolele 10 și 11 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, precum și pentru monitorizarea conformității cu prezenta directivă și cu alte cerințe legale aplicabile.

Dosarul de audit se închide în termen de cel mult 60 de zile de la data semnării raportului de audit menționat la articolul 28 din prezenta directivă și, după caz, la articolul 10 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014.

(6)   Auditorul statutar sau firma de audit păstrează evidența eventualelor reclamații efectuate în scris cu privire la executarea auditurilor statutare.

(7)   Statele membre pot prevedea cerințe simplificate în ceea ce privește alineatele (3) și (6) pentru auditurile menționate la articolul 2 punctul 1 literele (b) și (c).”

20.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 25a

Sfera de aplicare al auditului statutar

Fără a aduce atingere dispozițiilor de raportare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 28 din prezenta directivă și, după caz, la articolele 10 și 11 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, sfera de aplicare a auditului statutar nu include garantarea viabilității în viitor a entității auditate sau a eficienței sau eficacității cu care organismul de conducere sau administrativ a gestionat sau va gestiona activitățile entității.”

21.

Articolul 26 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 26

Standardele de audit

(1)   Statele membre impun auditorilor statutari și firmelor de audit să efectueze audituri statutare în conformitate cu standardele internaționale de audit adoptate de Comisie în conformitate alineatul (3).

Statele membre pot aplica standarde naționale de audit, proceduri sau cerințe atât timp cât Comisia nu adoptă un standard internațional de audit care se referă la aceeași chestiune.

(2)   În sensul alineatului (1), «standarde internaționale de audit» înseamnă Standardele Internaționale de Audit (ISA-uri), Standardul internațional privind controlul calității 1 (ISQC 1) și alte standarde conexe emise de Federația Internațională a Contabililor (IFAC) prin intermediul Consiliului pentru standarde internaționale de audit și asigurare (IAASB), în măsura în care acestea sunt relevante pentru auditurile statutare.

(3)   Comisia este împuternicită să adopte, prin intermediul unor acte delegate, în conformitate cu articolul 48a, standardele internaționale de audit menționate la alineatul (1) în domeniul practicii auditului, al independenței și al controalelor interne de calitate ale auditorilor statutari și ale firmelor de audit în scopul aplicării acestor standarde în cadrul Uniunii.

Comisia poate adopta standardele internaționale de audit numai dacă:

(4)   Fără a aduce atingere alineatului (1) al doilea paragraf, statele membre pot impune proceduri sau cerințe de audit în plus față de standardele internaționale de audit adoptate de Comisie numai:

Statele membre comunică Comisiei procedurile sau cerințele de audit cu cel puțin trei luni înainte de intrarea lor în vigoare sau, în cazul cerințelor deja existente la momentul adoptării unui standard internațional de audit, cel târziu în termen de trei luni de la adoptarea standardului internațional de audit relevant.

(5)   Atunci când solicită auditul statutar al întreprinderilor mici, un stat membru poate prevedea că aplicarea standardelor de audit menționate la alineatul (1) trebuie să fie proporțională cu amploarea și complexitatea activităților întreprinderilor de acest fel. Statele membre pot lua măsuri pentru a asigura aplicarea proporțională a standardelor de audit în cazul auditurilor statutare ale întreprinderilor mici.”

22.

Articolul 27 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 27

Auditurile statutare ale situațiilor financiare consolidate

(1)   Statele membre se asigură că, în cazul unui audit statutar al situațiilor financiare consolidate ale unui grup de întreprinderi:

Documentația păstrată de auditorul grupului este astfel încât să permită autorității competente relevante să revizuiască activitatea auditorului grupului.

În sensul prezentului alineat primul paragraf litera (c), auditorul grupului solicită acordul auditorului/auditorilor din țara terță, al auditorului/auditorilor statutar(i), al entității/entităților de audit din țara terță sau al firmei/firmelor de audit în cauză pentru transferul documentației relevante în timpul efectuării auditului situațiilor financiare consolidate, putându-se sprijini pe rezultatele activității depuse de aceștia doar cu această condiție.

(2)   În cazul în care nu poate îndeplini condiția de la alineatul (1) primul paragraf litera (c), auditorul grupului ia măsurile adecvate și înștiințează autoritatea competentă relevantă.

Aceste măsuri includ, după caz, efectuarea unor activități suplimentare de audit statutar la filiala în cauză, fie direct, fie prin externalizarea acestor sarcini.

(3)   Atunci când este supus unei verificări de asigurare a calității sau unei anchete privind auditul statutar al situațiilor financiare consolidate ale unui grup de întreprinderi, auditorul grupului pune la dispoziția autorității competente, la cerere, documentația relevantă pe care o deține cu privire la activitatea de audit desfășurată de auditorul/auditorii din țara terță, de auditorul/auditorii statutar(i), de entitatea/entitățile de audit sau de firma/firmele de audit din țara terță în scopul derulării auditului grupului, inclusiv toate documentele de lucru relevante pentru auditul grupului.

Autoritatea competentă poate cere documente suplimentare privind activitatea de audit efectuată de auditorul/auditorii statutar(i) sau de firma/firmele de audit în scopul derulării auditului grupului de la autoritățile competente relevante, în temeiul articolului 36.

Atunci când o întreprindere-mamă sau o întreprindere afiliată care face parte dintr-un grup este auditată de unul sau mai mulți auditori sau de una sau mai multe entități de audit dintr-o țară terță, autoritatea competentă poate cere documente suplimentare privind activitatea de audit a auditorilor din țara terță sau a entităților de audit din țara terță de la autoritățile competente relevante din țări terțe pe baza acordurilor de colaborare menționate la articolul 47.

Prin derogare de la al treilea paragraf, în cazul în care o întreprindere-mamă sau o întreprindere afiliată care face parte dintr-un grup este auditată de unul sau mai mulți auditori sau de una sau mai multe entități de audit dintr-o țară terță cu care nu a fost încheiat un acord de colaborare, astfel cum se menționează la articolul 47, auditorul grupului asigură, la cerere, transmiterea corespunzătoare a documentației suplimentare aferente activității de audit desfășurate de auditorii din țara terță sau entitățile de audit din țara terță, inclusiv a documentelor de lucru relevante pentru auditul grupului. Pentru a asigura această transmitere, auditorul grupului păstrează o copie a documentației sau convine cu auditorii din țara terță sau cu entitățile de audit din țara terță să i se permită accesul nerestricționat la această documentație, la cerere, sau aplică alte măsuri adecvate. În cazul în care, din motive juridice sau de altă natură, documentele de lucru ale auditului nu pot fi transferate dintr-o țară terță auditorului grupului, auditorul grupului include în documentația păstrată dovada că a urmat procedurile corespunzătoare pentru a obține accesul la documentele auditului, iar dacă restricțiile nu au fost impuse de legislația țării terțe în cauză, include dovezi care arată existența unui astfel de impediment.”

23.

Articolul 28 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 28

Elaborarea raportului de audit

(1)   Auditorul/auditorii statutar(i) sau firma/firmele de audit prezintă rezultatele auditului statutar într-un raport de audit. Raportul se elaborează în conformitate cu cerințele standardelor de audit adoptate de Uniune sau de statul membru în cauză, astfel cum se menționează la articolul 26.

(2)   Raportul de audit se întocmește în scris și:

Statele membre pot să prevadă cerințe suplimentare în ceea ce privește conținutul raportului de audit.

(3)   În cazul în care auditul statutar a fost efectuat de mai mulți auditori statutari sau mai multe firme de audit, auditorul/auditorii statutar(i) sau firma/firmele de audit convin(e) asupra rezultatelor auditului statutar și transmit(e) un raport și o opinie comună. În caz de dezacord, fiecare auditor statutar sau firmă de audit își transmite opinia într-un paragraf separat al raportului de audit și indică motivul dezacordului.

(4)   Raportul de audit se semnează și se datează de către auditorul statutar. În cazul în care auditul statutar este derulat de o firmă de audit, raportul de audit este semnat cel puțin de auditorul/auditorii statutar(i) care a(u) efectuat auditul statutar în numele firmei de audit. În cazul în care mai mulți auditori statutari sau mai multe firme de audit au executat simultan auditul, raportul de audit se semnează de către toți auditorii statutari sau cel puțin de către auditorii statutari care efectuează auditul statutar în numele fiecărei firme de audit. În împrejurări excepționale, statele membre pot prevedea că nu este necesar ca această semnătură (aceste semnături) să fie divulgată (divulgate) publicului, în cazul în care această divulgare ar putea duce la o amenințare iminentă și semnificativă la adresa securității personale a oricărui individ.

În orice caz, numele persoanei (persoanelor) implicate este (sunt) adus(e) la cunoștința autorităților competente relevante.

(5)   Raportul auditorului statutar sau al firmei de audit privind situațiile financiare consolidate respectă cerințele prevăzute la alineatele (1)-(4). Atunci când raportează asupra coerenței raportului administratorilor cu situațiile financiare, așa cum se prevede la alineatul (2) litera (e), auditorul statutar sau firma de audit ține seama de situațiile financiare consolidate și de raportul consolidat al administratorilor. Dacă situațiile financiare anuale ale întreprinderii-mamă sunt anexate la situațiile financiare consolidate, rapoartele auditorilor statutari sau ale firmelor de audit, prevăzute la prezentul articol, pot fi combinate.”

24.

Articolul 29 se modifică după cum urmează:

25.

Capitolul VII se înlocuiește cu următorul text:

„CAPITOLUL VII

INVESTIGAȚII ȘI SANCȚIUNI

Articolul 30

Sistemele de investigații și sancțiuni

(1)   Statele membre se asigură că există sisteme eficiente de investigații și sancțiuni pentru a detecta, corecta și preveni efectuarea necorespunzătoare a auditului statutar.

(2)   Fără a aduce atingere regimului răspunderii civile în statele membre, acestea prevăd sancțiuni efective, proporționale și descurajante cu privire la auditorii statutari și firmele de audit, în cazul în care auditurile statutare nu se efectuează în conformitate cu dispozițiile adoptate în punerea în aplicare a prezentei directive și, după caz, a Regulamentului (UE) nr. 537/2014.

Statele membre pot decide să nu stabilească norme privind sancțiunile administrative pentru încălcări care fac deja obiectul dreptului penal intern. În acest caz, acestea îi comunică Comisiei dispozițiile de drept penal relevante.

(3)   Statele membre prevăd că măsurile luate sau sancțiunile impuse auditorilor statutari și firmelor de audit trebuie să fie comunicate public în mod adecvat. Sancțiunile includ posibilitatea retragerii autorizației. Statele membre pot decide ca această comunicare să nu conțină date cu caracter personal în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 95/46/CE.

(4)   Până la 17 iunie 2016 statele membre notifică normele menționate la alineatul (2) Comisiei. Statele membre notifică fără întârziere Comisiei orice modificare ulterioară a acestora.

Articolul 30a

Competențe de a sancționa

(1)   Statele membre asigură autorităților competente capacitatea de a adopta și/sau de a impune cel puțin următoarele măsuri și sancțiuni administrative pentru încălcarea dispozițiilor prezentei directive și, dacă este cazul, ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014:

(2)   Statele membre asigură posibilitatea autorităților competente de a-și exercita competențele de sancționare în conformitate cu prezenta directivă și dreptul intern, în oricare din următoarele moduri:

(3)   Statele membre pot conferi autorităților competente alte competențe de sancționare, în plus față de cele menționate la alineatul (1).

(4)   Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot să confere autorităților care supraveghează entități de interes public, în cazul în care acestea nu sunt desemnate ca fiind autoritatea competentă în temeiul articolului 20 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, competențe de a impune sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor de raportare prevăzute de respectivul regulament.

Articolul 30b

Aplicarea efectivă a sancțiunilor

La stabilirea normelor în temeiul articolului 30, statele membre solicită ca autoritățile competente să țină cont, atunci când decid tipul și nivelul măsurilor sau al sancțiunilor administrative, de toate circumstanțele relevante, inclusiv, după caz de:

Autoritățile competente pot ține cont și de alți factori, dacă acești factori sunt prevăzuți de dreptul intern.

Articolul 30c

Publicarea sancțiunilor și a măsurilor

(1)   Autoritățile competente publică pe site-ul lor oficial cel puțin referitor la orice sancțiune administrativă pentru nerespectarea dispozițiilor prezentei directive sau ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014, pentru care toate căile de atac au fost epuizate sau au expirat, cât mai curând posibil în mod rezonabil după informarea persoanei sancționate cu privire la această decizie, inclusiv informații privind tipul și natura încălcării și identitatea persoanei fizice sau juridice căreia i s-a aplicat sancțiunea.

În cazul în care statele membre permit publicarea sancțiunilor împotriva cărora există o cale de atac, autoritățile competente publică, de asemenea, cât mai curând posibil, pe site-urile lor internet oficiale, informații privind starea tuturor recursurilor și rezultatele acestora.

(2)   Autoritățile competente publică sancțiunile aplicată fără a indica identitatea entităților implicate, într-o manieră conformă cu dreptul intern, în oricare dintre următoarele situații:

(3)   Autoritățile competente se asigură că orice publicare în conformitate cu alineatul (1) este de durată proporțională și rămâne pe site-ul lor internet oficial pentru o perioadă de cel puțin cinci ani după ce toate căile de atac au fost epuizate sau au expirat.

Publicarea sancțiunilor și a măsurilor, precum și a oricărei declarații publice respectă drepturile fundamentale, astfel cum sunt stabilite în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul la respectarea vieții private și de familie și dreptul la protecția datelor cu caracter personal. Statele membre pot decide ca această comunicare sau orice declarație publică să nu conțină date cu caracter personal în sensul articolului 2 litera (a) din Directiva 95/46/CE.

Articolul 30d

Căi de atac

Statele membre garantează că deciziile luate de autoritățile competente în conformitate cu prezenta directivă și cu Regulamentul (UE) nr. 537/2014 fac obiectul unei căi de atac.

Articolul 30e

Raportarea încălcărilor

(1)   Statele membre se asigură că sunt instituite mecanisme eficace pentru a încuraja raportarea încălcărilor prezentei directive sau a Regulamentului (UE) nr. 537/2014 către autoritățile competente.

(2)   Mecanismele menționate la alineatul (1) includ cel puțin:

(3)   Statele membre se asigură că firmele de audit adoptă proceduri adecvate care să le permită angajaților lor să raporteze intern printr-un canal specific încălcările potențiale sau efective ale prevederilor prezentei directive și ale Regulamentului (UE) nr. 537/2014.

Articolul 30f

Schimbul de informații

(1)   Autoritățile competente furnizează anual COESA informații agregate cu privire la toate măsurile și sancțiunile administrative aplicate în temeiul prezentului capitol. COESA publică aceste informații într-un raport anual.

(2)   Autoritățile competente comunică imediat COESA toate interdicțiile temporare menționate la articolul 30a alineatul (1) literele (c) și (e).”

26.

Articolul 32 se modifică după cum urmează:

27.

Articolul 34 se modifică după cum urmează:

28.

Articolul 35 se elimină.

29.

Articolul 36 se modifică după cum urmează:

30.

La articolul 37 se adaugă următorul alineat:

„(3)   Se interzice orice clauză contractuală prin care se restricționează posibilitatea adunării generale a acționarilor sau a membrilor entității auditate de a alege în temeiul alineatului (1) la anumite categorii sau liste de auditori statutari sau firme de audit în ceea ce privește desemnarea unui auditor statutar sau a unei firme de audit anume pentru a efectua auditul statutar al entității respective. Orice astfel de clauze existente sunt nule și neavenite.”

31.

La articolul 38 se adaugă următorul alineat:

„(3)   În cazul unui audit statutar la o entitate de interes public, statul membru garantează să le este permis:

să înainteze o plângere unei instanțe naționale prin care solicită revocarea auditorului/auditorilor statutar(i) sau a firmei/firmelor de audit, dacă există motive întemeiate în acest scop.”

32.

Capitolul X se înlocuiește cu următorul text:

„CAPITOLUL X

COMITETUL DE AUDIT

Articolul 39

Comitetul de audit

(1)   Statele membre se asigură că fiecare entitate de interes public are un comitet de audit. Comitetul de audit este fie un comitet independent, fie un comitet al organismului administrativ sau de supraveghere al entității auditate. Acesta este alcătuit din membri neexecutiv ai organismului administrativ și/sau din membri ai organismului de supraveghere al entității auditate și/sau din membri desemnați de adunarea generală a acționarilor entității auditate sau, pentru entitățile care nu au acționari, de un organism echivalent.

Cel puțin unul dintre membrii comitetului de audit are competențe în domeniul contabilității și/sau al auditului.

Comitetul de audit în ansamblu are competențe în domeniul în care își desfășoară activitatea entitatea auditată.

Majoritatea membrilor comitetului de audit sunt independenți de entitatea auditată. Președintele comitetului de audit este numit de membrii acestuia sau de către organismul de supraveghere al entității auditate și este independent de entitatea auditată. Statele membre pot solicita ca președintele comitetului de audit să fie ales anual de către adunarea generală a acționarilor entității auditate.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot decide ca, în cazul entităților de interes public care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (1) literele (f) și (t) din Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului (20), funcțiile atribuite comitetului de audit să poată fi îndeplinite de organismul administrativ sau de supraveghere în întregul său, cu condiția ca, atunci când este membru executiv, președintele acestui organism să nu fie președintele comitetului de audit cât timp acest organism îndeplinește funcțiile comitetului de audit.

Atunci când un comitet de audit face parte din organismul administrativ sau de supraveghere al entității auditate în conformitate cu alineatul (1), statele membre pot permite sau solicita organismului administrativ sau organismului de supraveghere, după caz, să îndeplinească funcțiile comitetului de audit în sensul obligațiilor stabilite în prezenta directivă și în Regulamentul (UE) nr. 537/2014.

(3)   Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot decide că următoarele entități de interes public nu trebuie să aibă un comitet de audit:

Entitățile de interes public menționate la litera (c) explică publicului motivele pentru care consideră că nu este necesar să numească un comitet de audit sau un organism administrativ sau de supraveghere care să îndeplinească funcțiile unui comitet de audit.

(4)   Prin derogare de la alineatul (1), statele membre pot solicita sau pot permite ca o entitate de interes public să nu aibă un comitet de audit, cu condiția ca aceasta să dispună de un organism sau de organisme care îndeplinesc funcții echivalente cu cele ale unui comitet de audit, care sunt instituite și care funcționează în conformitate cu dispozițiile în vigoare ale statului membru în care este înregistrată entitatea care urmează să fie auditată. În acest caz, entitatea indică organismul care îndeplinește aceste funcții și modul în care este alcătuit.

(5)   În cazul în care toți membrii comitetului de audit sunt membri ai organismului administrativ sau de supraveghere a entității auditate, statul membru poate să prevadă exceptarea comitetului de audit de la îndeplinirea cerințelor de independență prevăzute la alineatul (1) al patrulea paragraf.

(6)   Fără a aduce atingere responsabilităților atribuite membrilor organismelor administrative, de conducere sau de supraveghere sau altor membri desemnați de adunarea generală a acționarilor entității auditate, comitetul de audit îndeplinește, printre altele, misiunile următoare:

(20)  Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și de modificare a Directivei 2001/34/CE (JO L 345, 31.12.2003, p. 64)."

(21)  Directiva 2009/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (JO L 302, 17.11.2009, p. 32)."

(22)  Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative și de modificare a Directivelor 2003/41/CE și 2009/65/CE și a Regulamentelor (CE) nr. 1060/2009 și (UE) nr. 1095/2010 (JO L 174, 1.7.2011, p. 1)."

(23)  Regulamentul (CE) nr. 809/2004 al Comisiei din 29 aprilie 2004 de punere în aplicare a Directivei 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește informațiile conținute în prospectele, structura prospectelor, includerea de informații prin trimiteri, publicarea prospectelor și difuzarea comunicatelor cu caracter publicitar (JO L 149, 30.4.2004, p. 1).”"

33.

Articolul 45 se modifică după cum urmează:

34.

La articolul 46, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2)   În vederea asigurării unor condiții uniforme de aplicare a prezentului articol alineatul (1), Comisia este împuternicită să decidă, prin acte de punere în aplicare, cu privire la echivalența menționată în prezentul articol. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 48 alineatul (2). După ce Comisia a recunoscut echivalența menționată la prezentul articol alineatul (1), statele membre pot decide să se bazeze parțial sau integral pe această echivalență și, astfel, să nu aplice sau să modifice parțial sau integral cerințele de la articolul 45 alineatele (1) și (3). Statele membre pot să evalueze echivalența menționată la prezentul articol alineatul (1) sau să se bazeze pe evaluările efectuate de alte state membre atât timp cât Comisia nu a adoptat nicio astfel de decizie. În cazul în care Comisia decide că nu este respectată cerința de echivalență menționată la prezentul articol alineatul (1), aceasta poate permite respectivilor auditori și entități de audit din țări terțe să își continue activitatea de audit pe o perioadă de tranziție corespunzătoare, în conformitate cu cerințele stabilite de statele membre în cauză.

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 48a în ceea ce privește definirea, pe baza condițiilor stipulate la articolele 29, 30 și 32, a unor criterii generale de echivalență utilizate pentru a stabili dacă procedurile de supraveghere publică, sistemele de asigurare a calității, cele de investigare și cele de sancționare ale unei țări terțe sunt echivalente cu cele din Uniune. Aceste criterii generale sunt utilizate de statul membru pentru a evalua echivalența la nivel național, în lipsa unei decizii a Comisiei cu privire la țara terță în cauză.”

35.

Articolul 47 se modifică după cum urmează:

36.

La articolul 48, alineatele (1) și (2) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1)   Comisia este asistată de un comitet (denumit în continuare «comitetul»). Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (25).

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

(25)  Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).”"

37.

Se introduce următorul articol:

„Articolul 48a

Exercitarea competențelor delegate

(1)   Se conferă Comisiei competența de a adopta acte delegate, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute în prezentul articol.

(2)   Se conferă Comisiei competența de a adopta actele delegate menționate la articolul 26 alineatul (3), la articolul 45 alineatul (6), la articolul 46 alineatul (2) și la articolul 47 alineatul (3) pentru o perioadă de cinci ani de la 16 iunie 2014. Comisia redactează un raport privind delegarea de competențe cu cel puțin nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani. Delegarea de competențe se prelungește tacit cu perioade identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul se opun prelungirii respective cu cel puțin trei luni înainte de încheierea fiecărei perioade.

(3)   Delegarea de competențe menționată la articolul 26 alineatul (3), la articolul 45 alineatul (6), la articolul 46 alineatul (2) și la articolul 47 alineatul (3) poate fi revocată în orice moment de Parlamentul European sau de Consiliu. Decizia de revocare pune capăt delegării competențelor specificate în respectiva decizie. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau la o dată ulterioară specificată în decizie. Decizia nu aduce atingere validității actelor delegate care sunt deja în vigoare.

(4)   De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului.

(5)   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 26 alineatul (3), al articolului 45 alineatul (6), al articolului 46 alineatul (2) și al articolului 47 alineatul (3) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de patru luni de la notificarea actului respectiv Parlamentului European și Consiliului sau dacă, înainte de expirarea acestui termen, atât Parlamentul European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Termenul în cauză se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.”

38.

Articolul 49 se elimină.