10.12.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 353/17


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 8 decembrie 2014

de modificare a Deciziei 2011/163/UE privind aprobarea planurilor prezentate de țări terțe în conformitate cu articolul 29 din Directiva 96/23/CE a Consiliului

[notificată cu numărul C(2014) 9230]

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2014/891/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 96/23/CE a Consiliului din 29 aprilie 1996 privind măsurile de control care se aplică anumitor substanțe și reziduurilor acestora existente în animalele vii și în produsele obținute de la acestea și de abrogare a Directivelor 85/358/CEE și 86/469/CEE și a Deciziilor 89/187/CEE și 91/664/CEE (1), în special articolul 29 alineatul (1) al patrulea paragraf și articolul 29 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Directiva 96/23/CE stabilește măsuri de monitorizare a substanțelor și a grupelor de reziduuri prevăzute în anexa I la directiva respectivă. Directiva respectivă solicită ca țările terțe din care statele membre sunt autorizate să importe animale și produse de origine animală reglementate prin această directivă să prezinte un plan de monitorizare a reziduurilor care să ofere garanțiile necesare. Planul respectiv ar trebui să includă cel puțin grupele de reziduuri și de substanțe enumerate în anexa I la directiva menționată mai sus.

(2)

Decizia 2011/163/UE a Comisiei (2) aprobă planurile prevăzute la articolul 29 din Directiva 96/23/CE prezentate de anumite țări terțe enumerate în anexa la decizia menționată pentru animalele și produsele de origine animală menționate în lista respectivă (denumită în continuare „lista”).

(3)

În prezent, Mexicul este inclus în listă în ceea ce privește, printre altele, ecvideele. Cu toate acestea, ultimele audituri desfășurate de Comisie în Mexic au confirmat deficiențe grave ale capacității autorităților mexicane de a efectua controale fiabile și, în special, de a atesta absența substanțelor interzise prin Directiva 96/22/CE a Consiliului (3).

(4)

Prin urmare, rubrica privind specia ecvidee pentru Mexic ar trebui eliminată din listă.

(5)

Prin urmare, Decizia 2011/163/UE ar trebui modificată în consecință.

(6)

Pentru a se evita perturbarea comerțului, ar trebui prevăzută o perioadă tranzitorie pentru transporturile relevante provenite din Mexic, care au fost expediate către Uniune înainte de data aplicării prezentei decizii.

(7)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie vor fi revizuite de Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, în funcție de garanțiile oferite de autoritățile mexicane.

(8)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa la Decizia 2011/163/UE se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Pentru o perioadă tranzitorie care durează până la 1 martie 2015, statele membre acceptă transporturile de carne și produse din carne de ecvidee importate din Mexic și destinate consumului uman, cu condiția ca importatorul să demonstreze că produsele au fost certificate și expediate către Uniune înainte de 15 ianuarie 2015.

Articolul 3

Prezenta decizie se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 8 decembrie 2014.

Pentru Comisie

Vytenis ANDRIUKAITIS

Membru al Comisiei


(1)  JO L 125, 23.5.1996, p. 10.

(2)  Decizia 2011/163/UE a Comisiei din 16 martie 2011 privind aprobarea planurilor prezentate de țări terțe în conformitate cu articolul 29 din Directiva 96/23/CE a Consiliului (JO L 70, 17.3.2011, p. 40).

(3)  Directiva 96/22/CE a Consiliului din 29 aprilie 1996 privind interzicerea utilizării anumitor substanțe cu efect hormonal sau tireostatic și a substanțelor β-agoniste în creșterea animalelor și de abrogare a Directivelor 81/602/CEE, 88/146/CEE și 88/299/CEE (JO L 125, 23.5.1996, p. 3).


ANEXĂ

„ANEXĂ

Cod ISO2

Țară

Bovine

Ovine/caprine

Porcine

Ecvidee

Păsări de curte

Acvacultură

Lapte

Ouă

Iepuri

Vânat sălbatic

Vânat de crescătorie

Miere

AD

Andorra

X

X

 

X

 

 

 

 

 

 

 

 

AE

Emiratele Arabe Unite

 

 

 

 

 

 

X (1)

 

 

 

 

 

AL

Albania

 

X

 

 

 

X

 

X

 

 

 

 

AM

Armenia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

AR

Argentina

X

X

 

X

X

X

X

X

X

X

X

X

AU

Australia

X

X

 

X

 

X

X

 

 

X

X

X

BA

Bosnia și Herțegovina

 

 

 

 

X

X

X

X

 

 

 

X

BD

Bangladesh

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

BN

Brunei

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

BR

Brazilia

X

 

 

X

X

X

 

 

 

 

 

X

BW

Botswana

X

 

 

X

 

 

 

 

 

 

X

 

BY

Bielorusia

 

 

 

X (2)

 

X

X

X

 

 

 

 

BZ

Belize

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

CA

Canada

X

X

X

X

X

X

X

X

X

X

X

X

CH

Elveția

X

X

X

X

X

X

X

X

X

X

X

X

CL

Chile

X

X

X

 

X

X

X

 

 

X

 

X

CM

Camerun

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

CN

China

 

 

 

 

X

X

 

X

X

 

 

X

CO

Columbia

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

CR

Costa Rica

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

CU

Cuba

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

X

EC

Ecuador

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

ET

Etiopia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

FK

Insulele Falkland

X

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FO

Insulele Feroe

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

GH

Ghana

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

GM

Gambia

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

GL

Groenlanda

 

X

 

 

 

 

 

 

 

X

X

 

GT

Guatemala

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

X

HN

Honduras

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

ID

Indonezia

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

IL

Israel

 

 

 

 

X

X

X

X

 

 

X

X

IN

India

 

 

 

 

 

X

 

X

 

 

 

X

IR

Iran

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

JM

Jamaica

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

JP

Japonia

X

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

KE

Kenya

 

 

 

 

 

 

X (1)

 

 

 

 

 

KG

Kârgâzstan

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

KR

Coreea de Sud

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

LB

Liban

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

LK

Sri Lanka

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

MA

Maroc

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

MD

Republica Moldova

 

 

 

 

X

X

 

X

 

 

 

X

ME

Muntenegru

X

X

X

 

X

X

 

X

 

 

 

X

MG

Madagascar

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

X

MK

fosta Republică iugoslavă a Macedoniei (4)

X

X

X

 

X

X

X

X

 

X

 

X

MU

Mauritius

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

MX

Mexic

 

 

 

 

 

X

 

X

 

 

 

X

MY

Malaysia

 

 

 

 

X (3)

X

 

 

 

 

 

 

MZ

Mozambic

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

NA

Namibia

X

X

 

 

 

 

 

 

 

X

 

 

NC

Noua Caledonie

X (3)

 

 

 

 

X

 

 

 

X

X

X

NI

Nicaragua

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

X

NZ

Noua Zeelandă

X

X

 

X

 

X

X

 

 

X

X

X

PA

Panama

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

PE

Peru

 

 

 

 

X

X

 

 

 

 

 

 

PF

Polinezia Franceză

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

PH

Filipine

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

PN

Insulele Pitcairn

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

PY

Paraguay

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

RS

Serbia (5)

X

X

X

X (2)

X

X

X

X

 

X

 

X

RU

Rusia

X

X

X

 

X

 

X

X

 

 

X (6)

X

RW

Rwanda

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

SA

Arabia Saudită

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

SG

Singapore

X (3)

X (3)

X (3)

 

X (3)

X

X (3)

 

 

 

 

 

SM

San Marino

X

 

X (3)

 

 

 

 

 

 

 

 

X

SR

Surinam

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

SV

El Salvador

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

SZ

Swaziland

X

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TH

Thailanda

 

 

 

 

X

X

 

 

 

 

 

X

TN

Tunisia

 

 

 

 

X

X

 

 

 

X

 

 

TR

Turcia

 

 

 

 

X

X

X

X

 

 

 

X

TW

Taiwan

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

X

TZ

Tanzania

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

X

UA

Ucraina

X

 

X

 

X

X

X

X

 

 

 

X

UG

Uganda

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

X

US

Statele Unite

X

X

X

 

X

X

X

X

X

X

X

X

UY

Uruguay

X

X

 

X

 

X

X

 

 

X

 

X

VE

Venezuela

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

 

VN

Vietnam

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

 

X

ZA

Africa de Sud

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

X

 

ZM

Zambia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

X

ZW

Zimbabwe

 

 

 

 

 

X

 

 

 

 

X

 


(1)  Doar lapte de cămilă.

(2)  Export către Uniune de ecvidee vii destinate sacrificării (numai animale destinate producției de alimente).

(3)  Țări terțe care utilizează doar materii prime provenite fie din statele membre, fie din alte țări terțe din care sunt autorizate importurile de astfel de materii prime în Uniune, în conformitate cu articolul 2.

(4)  fosta Republică iugoslavă a Macedoniei; denumirea definitivă a acestei țări va fi adoptată în urma negocierilor care au loc în prezent la nivelul ONU.

(5)  Cu excepția Kosovo (această denumire nu aduce atingere pozițiilor privind statutul și este conformă cu Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate al ONU și cu Avizul Curții Internaționale de Justiție privind Declarația de independență a Kosovo).

(6)  Numai pentru reni provenind din regiunile Murmansk și Yamalo-Nenets.”