(1)

Declarația G20 din 2 aprilie 2009 privind consolidarea sistemului financiar a subliniat necesitatea de a se acționa consecvent la nivel internațional în vederea consolidării transparenței, responsabilității și reglementării prin îmbunătățirea cantității și a calității capitalului în sistemul bancar odată ce redresarea economică este asigurată. Declarația respectivă a solicitat, de asemenea, introducerea unei măsuri suplimentare independente de riscuri, pentru a se evita acumularea efectului de levier în sistemul bancar, precum și dezvoltarea unui cadru pentru rezerve de lichiditate mai solide. Ca răspuns la mandatul acordat de G20, în septembrie 2009, Grupul guvernatorilor băncilor centrale și al directorilor organismelor de supraveghere (Group of Central Bank Governors and Heads of Supervision — GHOS) a convenit cu privire la o serie de măsuri de consolidare a reglementării sectorului bancar. Măsurile respective au fost aprobate de liderii G20 în cadrul summitului de la Pittsburgh din 24-25 septembrie 2009 și au fost formulate în detaliu în decembrie 2009. În iulie și septembrie 2010, GHOS a publicat două noi anunțuri referitoare la concepția și calibrarea noilor măsuri menționate, iar în decembrie 2010, Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS) a publicat măsurile definitive, menționate sub denumirea de «cadrul Basel III».

(2)

Grupul la nivel înalt privind supravegherea financiară în UE, prezidat de Jacques de Larosière (denumit în continuare «raportul grupului de Larosière»), a invitat Uniunea să elaboreze un set mai armonizat de reglementări financiare. În contextul viitoarei arhitecturi europene de supraveghere, Consiliul European din 18-19 iunie 2009 a subliniat, de asemenea, nevoia instituirii unui «cadru de reglementare unic la nivel european» aplicabil tuturor instituțiilor de credit și firmelor de investiții de pe piața internă.

(3)

Astfel cum se precizează în raportul grupului de Larosière din 25 februarie 2009 (denumit în continuare «raportul de Larosière»), «un stat membru ar trebui să poată adopta măsuri de reglementare mai stricte la nivel național, considerate a fi adecvate pe plan intern, pentru a garanta stabilitatea financiară, cu condiția respectării principiilor pieței interne și a standardelor fundamentale minime convenite».

(4)

Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (3) și Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiții și al instituțiilor de credit (4) au fost modificate semnificativ în mai multe rânduri. Multe dintre dispozițiile Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE sunt aplicabile atât instituțiilor de credit, cât și firmelor de investiții. În vederea asigurării clarității și pentru a asigura o aplicare coerentă a dispozițiilor respective, acestea ar trebui să fuzioneze în acte legislative noi care să fie aplicabile atât instituțiilor de credit, cât și firmelor de investiții, și anume prezentul Regulament și Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie2013 (5). Pentru o mai mare accesibilitate, dispozițiile anexelor la Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE ar trebui integrate în partea dispozitivă a Directivei 2013/36/UE și a prezentului regulament.

(5)

Împreună, prezentul regulament și Directiva 2013/36/UE ar trebui să formeze cadrul juridic care reglementează accesul la activitate, cadrul de supraveghere și regulile prudențiale aplicabile instituțiilor de credit și firmelor de investiții (denumite în continuare împreună «instituții»). Prin urmare, prezentul regulament ar trebui citit împreună cu Directiva menționată.

(6)

Directiva 2013/36/UE, în temeiul articolului 53 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), ar trebui, printre altele, să conțină dispoziții privind accesul la activitatea instituțiilor, modalitățile de guvernanță și cadrul de supraveghere aplicabil acestora, cum ar fi dispoziții care reglementează autorizarea activității, achiziționarea de dețineri calificate, exercitarea libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii, competențele autorităților competente din statele membre de origine și din statele membre gazdă în acest sens și dispoziții care reglementează capitalul inițial și procesul de supraveghere a instituțiilor.

(7)

Prezentul regulament ar trebui, printre altele, să conțină cerințe prudențiale pentru instituții care se referă strict la funcționarea piețelor serviciilor bancare și financiare și sunt menite să asigure stabilitatea financiară a operatorilor de pe piețele respective, precum și un nivel ridicat de protecție a investitorilor și a deponenților. Prezentul regulament urmărește să contribuie în mod determinant la buna funcționare a pieței interne și ar trebui prin urmare, să aibă la bază dispozițiile articolului 114 din TFUE, interpretate în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

(8)

Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE au armonizat într-o oarecare măsură regulile aplicate de statele membre în domeniul supravegherii prudențiale, însă includ un număr semnificativ de opțiuni și de posibilități ca statele membre să impună reguli mai stricte decât cele prevăzute de directivele menționate. Acest lucru duce la divergențe între normele naționale, care ar putea să împiedice furnizarea transfrontalieră de servicii și libertatea de stabilire și să creeze astfel obstacole în calea bunei funcționări a pieței interne.

(9)

Din motive de securitate juridică și având în vedere necesitatea unor condiții de concurență echitabile în Uniune, un set unic de reglementări pentru toți participanții la piață reprezintă un element-cheie pentru funcționarea pieței interne. Pentru a evita denaturarea pieței și arbitrajul de reglementare, cerințele prudențiale minime ar trebui să asigure un grad maxim de armonizare. Drept consecință, perioadele de tranziție prevăzute în prezentul regulament sunt esențiale pentru buna punere în aplicare a prezentului regulament și pentru evitarea incertitudinii pentru piețe.

(10)

Având în vedere activitatea grupului responsabil cu punerea în aplicare a standardelor din cadrul BCBS în ceea ce privește monitorizarea și evaluarea gradului de punere în aplicare de către statele membre a cadrului Basel III, Comisia ar trebui să prezinte în mod regulat rapoarte de actualizare, și cel puțin după publicarea fiecărui raport intermediar de către BCBS, cu privire la punerea în aplicare și adoptarea pe plan intern a cadrului Basel III în alte jurisdicții importante, inclusiv o evaluare a consecvenței legislației sau reglementărilor altor țări cu standardele minime internaționale, pentru a identifica diferențele care ar putea genera preocupări legate de condițiile de concurență echitabile.

(11)

Pentru a elimina obstacolele din calea schimburilor comerciale și denaturările concurenței rezultate din divergențele dintre legislațiile naționale și pentru a evita apariția unor noi astfel de obstacole în calea schimburilor comerciale și denaturări semnificative ale concurenței, este necesar, prin urmare, să se adopte un regulament care să instituie reguli uniforme aplicabile în toate statele membre.

(12)

Conturarea cerințelor prudențiale sub forma unui regulament ar garanta că cerințele respective vor fi direct aplicabile. Acest lucru ar asigura condiții uniforme prin prevenirea adoptării unor cerințe naționale divergente ca rezultat al transpunerii unei directive. Prezentul regulament ar implica respectarea în întreaga Uniune a acelorași reguli de către toate instituțiile, ceea ce ar spori, de asemenea, încrederea în stabilitatea instituțiilor, mai ales în perioadele de criză. Un regulament ar reduce, de asemenea, complexitatea reglementărilor și costurile de conformare pentru firme, în special pentru instituțiile care desfășoară activități transfrontaliere, și ar contribui, de asemenea, la eliminarea denaturărilor concurenței. În ceea ce privește particularitățile piețelor imobiliare caracterizate de diferențe jurisdicționale și de evoluții economice specifice statelor membre, regiunilor sau zonelor locale, autoritățile competente ar trebui să fie abilitate să stabilească ponderi de risc mai ridicate sau să aplice criterii mai stricte bazate pe experiența în materie de nerambursare și pe evoluțiile așteptate ale pieței pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile în anumite zone.

(13)

În domeniile nereglementate prin prezentul regulament, cum ar fi provizioanele dinamice și dispozițiile privind sistemele naționale referitoare la obligațiunile garantate care nu au legătură cu tratamentul obligațiunilor garantate în conformitate cu regulile stabilite prin prezentul regulament, achiziționarea și deținerea de participații atât în sectorul financiar, cât și în cel nefinanciar în scopuri care nu au legătură cu cerințele prudențiale specificate în prezentul regulament, autoritățile competente sau statele membre ar trebui să fie în măsură să impună reguli naționale, cu condiția ca acestea să nu fie incompatibile cu prezentul regulament.

(14)

Cele mai importante recomandări cuprinse în raportul de Larosière și ulterior puse în aplicare în Uniune au fost crearea unui cadru de reglementare unic și a unui cadru european pentru supravegherea macroprudențială, ambele elemente conjugate fiind menite să asigure stabilitatea financiară. Cadrul de reglementare unic asigură un cadru de reglementare robust și unitar care facilitează funcționarea pieței unice și împiedică posibilitățile de arbitraj de reglementare. Totuși, în cadrul pieței interne de servicii financiare, riscurile macroprudențiale pot prezenta mai multe tipuri de diferențe, cu o serie de particularități naționale care conduc la variații ce se pot observa, de exemplu, în ceea ce privește structura și dimensiunea sectorului bancar în comparație cu economia și ciclul de creditare în sens mai larg.

(15)

În prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE au fost instituit o serie de instrumente menite să prevină și să reducă riscurile macroprudențiale și sistemice care asigură flexibilitatea, garantând în același timp faptul că utilizarea instrumentelor menționate face obiectul unui control adecvat pentru a nu dăuna funcționării pieței interne și, de asemenea, asigurând faptul că astfel de instrumente sunt utilizate în mod transparent și coerent.

(16)

Pe lângă instrumentul privind amortizorul de risc sistemic inclus în Directiva 2013/36/UE, în cazul în care riscurile macroprudențiale sau sistemice privesc un stat membru, autoritățile competente sau desemnate ale statului membru în cauză ar trebui să aibă posibilitatea să abordeze aceste riscuri prin anumite măsuri macroprudențiale naționale specifice, atunci când această abordare este considerată mai eficientă. Comitetul european pentru risc sistemic (CERS) înființat prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 (6) și Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (ABE) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 (7) ar trebui să aibă posibilitatea de a spune, în cadrul unor avize, dacă au fost îndeplinite condițiile pentru astfel de măsuri macroprudențiale naționale și ar trebui să existe un mecanism al Uniunii pentru împiedicarea aplicării măsurilor naționale atunci când există dovezi clare că nu au fost îndeplinite condițiile relevante. Cu toate că prezentul regulament stabilește norme microprudențiale uniforme pentru instituții, statele membre își rezervă rolul principal în supravegherea macroprudențială, datorită know-how-ului lor și responsabilităților lor existente în legătură cu stabilitatea financiară. În acest caz specific, având în vedere că decizia de adoptare a oricăror măsuri macroprudențiale naționale include anumite evaluări în legătură cu riscurile care pot afecta în cele din urmă situația macroeconomică, fiscală și bugetară a statului membru relevant, este necesar să se confere Consiliului, în conformitate cu articolul 291 din TFUE, competența de a respinge măsurile macroprudențiale naționale propuse, hotărând în urma unei propuneri a Comisiei.

(17)

În cazul în care Comisia a înaintat Consiliului o propunere de respingere a măsurilor macroprudențiale naționale, Consiliul ar trebui să examineze propunerea respectivă fără întârziere și să hotărască dacă respinge sau nu măsurile naționale. s-ar putea supune la vot, în conformitate cu Regulamentul de procedură al Consiliului (8), la cererea unui stat membru sau a Comisiei. În conformitate cu articolul 296 din TFUE, Consiliul ar trebui să motiveze decizia sa cu privire la respectarea condițiilor stabilite în prezentul regulament privind intervenția sa. Având în vedere importanța riscului macroprudențial și sistemic pentru piața financiară a statului membru în cauză și, prin urmare, necesitatea unei reacții rapide, este important ca termenul pentru luarea unei astfel de decizii Consiliului să fie de o lună. Dacă, după examinarea în detaliu a propunerii Comisiei de respingere a măsurilor naționale propuse, Consiliul ajunge la concluzia că condițiile stabilite în prezentul regulament pentru respingerea măsurilor naționale nu au fost îndeplinite, ar trebui să prezinte întotdeauna motivele sale, într-un mod clar și neechivoc.

(18)

Până la armonizarea cerințelor de lichiditate în 2015 și a indicatorului efectului de levier în 2018, statele membre ar trebui să poată aplica astfel de măsuri astfel cum consideră că este adecvat, incluzând măsuri de diminuare a riscului macroprudențial sau sistemic dintr-un anumit stat membru.

(19)

Ar trebui să fie posibil ca amortizoarele de risc sistemic sau măsurile individuale luate de statele membre pentru a aborda riscurile sistemice cu privire la statele membre respective să poată fi aplicate sectorului bancar, în general, ori unuia sau mai multor subdiviziuni ale sectorului, în sensul de subdiviziuni ale instituțiilor care prezintă profiluri de risc similare în activitățile lor de afaceri, sau expunerilor față de unul sau mai multe sectoare geografice sau economice interne din cadrul sectorului bancar.

(20)

În cazul în care autoritățile desemnate a două sau mai multe state membre identifică aceleași modificări în ceea ce privește intensitatea riscului sistemic sau macroprudențial care amenință stabilitatea financiară la nivel național în fiecare stat membru, risc pe care autoritățile desemnate consideră că ar fi mai bine să îl abordeze prin intermediul unor măsuri naționale, statele membre pot prezenta o notificare comună Consiliului, Comisiei, CERS și ABE. În momentul notificării Consiliului, Comisiei, CERS și ABE, statele membre ar trebui să prezinte dovezi relevante, inclusiv o justificare a notificării comune.

(21)

În plus, Comisia ar trebui să fie abilitată să adopte un act delegat de creștere temporară a nivelului cerințelor de fonduri proprii, al cerințelor privind expunerile mari și al cerințelor privind publicarea informațiilor. Astfel de dispoziții ar trebui să fie aplicabile pentru o perioadă de un an, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul prezintă obiecții la actul delegat în termen de trei luni. Comisia ar trebui să precizeze motivele pentru care s-a folosit o astfel de procedură. Comisia ar trebui să aibă doar competența de a impune cerințe prudențiale mai stricte pentru expunerile rezultate din evoluția pieței în Uniune sau în afara Uniunii care afectează toate statele membre.

(22)

O revizuire a regulilor macroprudențiale este justificată pentru ca Comisia să evalueze, printre altele, dacă instrumentele macroprudențiale din prezentul regulament sau din Directiva 2013/36/UE sunt eficace, eficiente și transparente, dacă ar trebui propuse instrumente noi, dacă acoperirea și eventualele suprapuneri mai mult sau mai puțin importante ale instrumentelor macroprudențiale care vizează riscuri similare din prezentul regulament sau din Directiva 2013/36/UE sunt adecvate, precum și modul în care standardele convenite la nivel internațional referitoare la instituțiile de importanță sistemică interacționează cu prezentul regulament sau cu Directiva 2013/36/UE.

(23)

Atunci când statele membre adoptă orientări cu caracter general, în special în domeniile în care procedura de adoptare de către Comisie a proiectelor de standarde tehnice este în derulare, respectivele orientări nu trebuie să intre în contradicție cu dreptul Uniunii și nici să submineze aplicarea acestuia.

(24)

Prezentul regulament nu împiedică statele membre să impună, după caz, cerințe echivalente întreprinderilor care nu intră în domeniul său de aplicare.

(25)

Cerințele prudențiale generale prevăzute de prezentul regulament sunt completate de măsuri individuale stabilite de către autoritățile competente ca urmare a desfășurării procesului de supraveghere continuă a fiecărei instituții în parte. Gama unor astfel de măsuri de supraveghere ar trebui să fie, printre altele, prevăzută în Directiva 2013/36/UE, deoarece autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a aprecia măsurile care ar trebui aplicate.

(26)

Prezentul regulament ar trebui să nu aducă atingere capacității autorităților competente de a impune, în procesul de supraveghere și de evaluare prevăzut în Directiva 2013/36/UE, cerințe specifice care ar trebui adaptate profilului de risc specific instituțiilor.

(27)

Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 vizează îmbunătățirea calității și a consecvenței procesului de supraveghere la nivel național și consolidarea supravegherii grupurilor transfrontaliere.

(28)

Dată fiind creșterea numărului de sarcini atribuite ABE prin prezentul regulament și prin Directiva 2013/36/UE, Parlamentul European, Consiliul și Comisia ar trebui să asigure punerea fără întârziere la dispoziție a unor resurse umane și financiare adecvate.

(29)

Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 impune ABE să acționeze în domeniul de aplicare al Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE. De asemenea, ABE trebuie să acționeze în domeniul de activitate al instituțiilor în ceea ce privește aspecte care nu sunt direct vizate de directivele menționate, în măsura în care aceste acțiuni sunt necesare pentru a garanta aplicarea eficace și consecventă a respectivelor directive. Prezentul regulament ar trebui să țină seama de rolul și de modul de funcționare al ABE și să faciliteze exercitarea competențelor ABE prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(30)

După perioada de observare și punerea în aplicare deplină a cerinței de acoperire a necesarului de lichiditate în conformitate cu prezentul regulament, Comisia ar trebui să evalueze dacă acordarea către ABE a competenței de intervenție din proprie inițiativă printr-o mediere cu caracter obligatoriu în legătură cu ajungerea la decizii comune de către autoritățile competente în temeiul articolelor 20 și 21 din prezentul regulament ar facilita formarea și funcționarea în practică a subgrupurilor unice de lichiditate, precum și verificarea îndeplinirii criteriilor pentru aplicarea unui tratament intragrup specific în ceea ce privește instituțiile transfrontaliere. Prin urmare, în acel moment, ca parte a unuia dintre rapoartele periodice privind funcționarea ABE în temeiul articolului 81 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Comisia ar trebui să examineze în mod specific necesitatea acordării către ABE a unor astfel de competențe și să includă rezultatele acestei examinări în raportul său, care ar trebui să fie însoțit de propuneri legislative adecvate, după caz.

(31)

Conform raportului de Larosière, supravegherea microprudențială nu poate proteja stabilitatea financiară în mod eficient fără a ține seama în mod corespunzător de evoluțiile de la nivel macro, iar supravegherea macroprudențială este utilă doar în cazul în care poate avea, într-o anumită măsură, un impact asupra supravegherii la nivel micro. Cooperarea strânsă dintre ABE și CERS este esențială pentru funcționarea pe deplin eficace a CERS și pentru a se da curs avertismentelor și recomandărilor sale. În special, ABE ar trebui să poată transmite CERS toate informațiile relevante colectate de autoritățile competente în conformitate cu obligațiile de raportare stabilite în prezentul regulament.

(32)

Având în vedere efectele catastrofale ale recentei crize financiare, obiectivele generale ale prezentului regulament sunt încurajarea activităților bancare utile din punct de vedere economic, care să servească interesului general, și descurajarea speculațiilor financiare nesustenabile, fără o valoare adăugată reală. Pentru aceasta, este necesară o reformă amplă a modalităților de canalizare a economiilor către investiții productive. Pentru a garanta un mediu bancar variat și sustenabil în Europa, autoritățile competente ar trebui să poată impune cerințe de capital mai stricte instituțiilor de importanță sistemică care, ca urmare a activităților desfășurate, pot reprezenta o amenințare la adresa economiei mondiale.

(33)

Pentru instituțiile care dețin bani sau titluri de valoare aparținând clienților lor sunt necesare cerințe financiare echivalente în scopul garantării unor măsuri de protecție similare pentru cei care economisesc și unor condiții de concurență loială pentru grupuri comparabile de instituții.

(34)

Deoarece pe piața internă instituțiile sunt angajate în concurență directă, cerințele referitoare la monitorizare ar trebui să fie echivalente la nivelul întregii Uniuni și să țină cont de diferitele profiluri de risc ale instituțiilor.

(35)

Ori de câte ori, în cursul activității de supraveghere, este necesar să se determine cuantumul fondurilor proprii consolidate ale unui grup de instituții, calculul respectiv ar trebui efectuat în conformitate cu prezentul regulament.

(36)

În conformitate cu prezentul regulament, cerințele de fonduri proprii se aplică pe bază individuală și consolidată, cu excepția cazului în care autoritățile competente nu aplică supravegherea pe bază individuală acolo unde consideră că acest lucru este necesar. Supravegherea pe bază individuală, consolidată și consolidată la nivel transfrontalier constituie instrumente utile pentru monitorizarea instituțiilor.

(37)

Pentru a garanta un nivel de solvabilitate adecvat pentru instituțiile din cadrul unui grup, este esențial ca cerințele de capital să se aplice pe baza situației consolidate a instituțiilor respective în cadrul grupului. Pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat în cadrul unui grup și sunt disponibile pentru protejarea economiilor, dacă este cazul, cerințele de capital ar trebui să se aplice pe bază individuală instituțiilor dintr-un grup, cu excepția cazului în care acest obiectiv se poate realiza eficace în alt mod.

(38)

Interesele minoritare provenite de la societățile financiare holding intermediare care fac obiectul cerințelor prezentului regulament pe bază subconsolidată pot fi și ele eligibile, în limite relevante, pentru fondurile proprii de nivel 1 de bază ale grupului pe bază consolidată, întrucât fondurile proprii de nivel 1 de bază ale unei societăți financiare holding intermediare atribuibile intereselor minoritare și partea aceluiași capital atribuibilă întreprinderii-mamă suportă în aceeași măsură eventualele pierderi suferite de filialele lor.

(39)

Tehnica contabilă exactă care trebuie utilizată pentru calcularea fondurilor proprii, a adecvării lor la riscurile la care este expusă o instituție și pentru evaluarea concentrării expunerilor ar trebui să țină seama de dispozițiile Directivei 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (9), care include o serie de adaptări ale dispozițiilor celei de a șaptea Directive 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (10) sau ale Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (11), în funcție de actul care reglementează contabilitatea instituțiilor în dreptul intern.

(40)

Pentru a se asigura solvabilitatea adecvată, este important să se stabilească cerințe de capital care să pondereze activele și elementele extrabilanțiere în funcție de gradul de risc.

(41)

La 26 iunie 2004, BCBS a adoptat un acord-cadru privind convergența internațională a măsurării capitalului și a standardelor privind capitalul (denumit în continuare «cadrul Basel II»). Dispozițiile din Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE care au fost preluate în prezentul regulament constituie un echivalent al dispozițiilor conținute în cadrul Basel II. În consecință, prin încorporarea elementelor suplimentare din cadrul Basel III, prezentul regulament constituie echivalentul dispozițiilor din cadrele Basel II și III.

(42)

Este esențial să se țină seama de diversitatea instituțiilor din Uniune, oferind abordări alternative de calculare a cerințelor de capital pentru riscul de credit care încorporează niveluri diferite de sensibilitate la risc și care necesită grade diferite de sofisticare. Folosirea ratingurilor externe și a estimărilor proprii ale instituțiilor privind parametrii individuali de risc de credit reprezintă o îmbunătățire semnificativă a sensibilității la risc și a solidității prudențiale a normelor aplicabile riscului de credit. Instituțiile ar trebui încurajate să adopte abordări mai sensibile la riscuri. În elaborarea estimărilor necesare pentru a aplica abordările relative la riscul de credit prevăzute în prezentul regulament, instituțiile ar trebui să își îmbunătățească procesele de măsurare și de gestionare a riscurilor, pentru a pune la dispoziție metode de determinare a cerințelor reglementate de fonduri proprii care să reflecte natura, amploarea și complexitatea diverselor procese specifice instituțiilor. În această privință, prelucrarea datelor legate de existența și gestionarea expunerilor față de clienți ar trebui examinate astfel încât să includă elaborarea și validarea sistemelor de gestionare și măsurare a riscului de credit. Aceasta servește nu doar la îndeplinirea interesului legitim al instituțiilor, ci și la realizarea obiectivelor prezentului regulament de a folosi metode mai bune de măsurare și gestionare a riscurilor, precum și de a le folosi pentru reglementarea fondurilor proprii. Cu toate acestea, abordările mai sensibile la riscuri necesită o expertiză și resurse considerabile, precum și date de înaltă calitate și suficiente cantitativ. Prin urmare, instituțiile ar trebui să respecte standarde ridicate înainte de a aplica abordările respective în scopuri de reglementare a fondurilor proprii. Având în vedere lucrările în curs privind asigurarea unor mecanisme de sprijin adecvate pentru modelele interne, Comisia ar trebui să pregătească un raport privind posibilitatea extinderii pragului Basel I, împreună cu o propunere legislativă, după caz.

(43)

Cerințele de capital ar trebui să fie proporționale cu riscurile pe care le vizează. În speță, reducerea nivelului riscurilor care derivă din existența unui număr mare de expuneri relativ mici ar trebui să se reflecte la nivelul cerințelor.

(44)

Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă unul dintre pilonii economiei Uniunii, dat fiind rolul lor fundamental în asigurarea creșterii economice și crearea de locuri de muncă. Redresarea și creșterea viitoare ale economiei Uniunii depind în mare măsură de disponibilitatea capitalului și a finanțării pentru IMM-urile stabilite în Uniune în scopul efectuării investițiilor necesare pentru adoptarea de tehnologii și echipamente noi în vederea creșterii competitivității lor. Numărul limitat de surse de finanțare alternative a determinat o sensibilitatea și mai mare a IMM-urilor stabilite în Uniune la impactul crizei bancare. Prin urmare, este important să se elimine lacunele existente în materie de finanțare pentru IMM-uri și să se asigure un flux adecvat al creditării bancare către IMM-uri în contextul actual. Cerințele de capital pentru expunerile față de IMM-uri ar trebui reduse prin aplicarea unui factor de sprijinire egal cu 0,7619 pentru a le permite instituțiilor de credit să acorde mai multe credite IMM-urilor. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, instituțiile de credit ar trebui să utilizeze în mod efectiv capitalul eliberat rezultat din aplicarea factorului de sprijinire în scopul exclusiv al furnizării unui flux adecvat de creditare a IMM-urilor stabilite în Uniune. Autoritățile competente ar trebui să monitorizeze periodic cuantumul total al expunerilor față de IMM-uri ale instituțiilor de credit și cuantumul total al deducerii de capital.

(45)

În conformitate cu decizia BCBS, aprobată de GHOS la 10 ianuarie 2011, în cazul tuturor instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2 suplimentar ale unei instituții ar trebui să poată fi realizată reducerea totală și permanentă a valorii acestora sau conversia integrală în fonduri proprii de nivel 1 de bază în momentul în care instituția devine neviabilă. Legislația necesară pentru a asigura faptul că instrumentele de fonduri proprii fac obiectul mecanismului suplimentar de absorbție a pierderilor ar trebui încorporată în dreptul Uniunii ca parte a cerințelor legate de redresarea și rezoluția instituțiilor. Dacă, până la 31 decembrie 2015, dreptul Uniunii care reglementează cerința ca valoarea instrumentelor de capital să poată fi redusă total și permanent la zero sau să fie convertită în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază în cazul în care o instituție nu mai este considerată viabilă nu a fost adoptat, Comisia ar trebui să analizeze și să raporteze dacă o astfel de dispoziție ar trebui inclusă în prezentul regulament și, în urma analizei respective, să prezinte propuneri legislative adecvate.

(46)

Dispozițiile prezentului regulament respectă principiul proporționalității, ținând seama, în special, de diversitatea instituțiilor în ceea ce privește dimensiunea, anvergura operațiunilor și varietatea activităților lor. Respectarea principiului proporționalității implică în egală măsură recunoașterea, pentru expunerile de tip retail, a procedurilor celor mai simple de rating, chiar și în cazul abordării bazate pe modele interne de rating(denumită în continuare «abordare IRB»). Statele membre ar trebui să se asigure că cerințele stabilite în prezentul regulament sunt aplicate proporțional cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor asociate modelului de afaceri și activităților unei instituții. Comisia ar trebui să se asigure că actele delegate și de punere în aplicare, standardele tehnice de reglementare și standardele tehnice de punere în aplicare sunt în conformitate cu principiul proporționalității, astfel încât să garanteze aplicarea proporțională a prezentului regulament. Prin urmare, ABE ar trebui să se asigure că toate standardele tehnice de reglementare și de punere în aplicare sunt întocmite în așa fel încât să fie în concordanță cu principiul proporționalității și cu respectarea acestuia.

(47)

Autoritățile competente ar trebui să acorde atenția cuvenită cazurilor în care bănuiesc că informațiile sunt considerate ca fiind proprietatea instituției sau confidențiale în scopul evitării publicării unor astfel de informații. Cu toate că o instituție poate alege să nu publice informații deoarece acestea sunt considerate ca fiind proprietatea instituției sau confidențiale, faptul că informațiile sunt considerate ca fiind proprietatea instituției sau confidențiale nu exonerează de răspunderea care decurge din nepublicarea informațiilor respective, în cazul în care se dovedește că o astfel de nepublicare are un efect concret.

(48)

Natura «evolutivă» a prezentului regulament permite instituțiilor să aleagă între trei abordări ale riscului de credit de complexitate diferită. Pentru a permite în special micilor instituții să opteze pentru abordarea IRB, mai sensibilă la riscuri, dispozițiile relevante ar trebui interpretate în așa fel încât clasele de expuneri să includă toate expunerile care sunt, în mod direct sau indirect, tratate în mod echivalent cu acestea în cadrul prezentului regulament. Ca regulă generală, autoritățile competente ar trebui să nu facă discriminare între cele trei abordări în ceea ce privește procesul de supraveghere, ceea ce înseamnă că instituțiile care funcționează în conformitate cu dispozițiile abordării standardizate nu ar trebui, doar din acest motiv, supuse unei supravegheri mai stricte.

(49)

Ar trebui să se acorde o recunoaștere sporită tehnicilor de diminuare a riscurilor de credit într-un cadru de norme destinate să garanteze că solvabilitatea nu este afectată de o recunoaștere incorectă. Formele relevante de garanții reale bancare folosite în statele membre pentru diminuarea riscurilor de credit ar trebui să fie recunoscute ori de câte ori este posibil în abordarea standardizată, dar și în celelalte abordări.

(50)

Pentru a asigura că riscurile și diminuarea riscurilor care decurg din activitățile de securitizare și din investițiile instituțiilor se reflectă în mod adecvat în cerințele de capital ale instituțiilor, este necesar să se includă reguli care să permită un tratament sensibil la risc și solid din punct de vedere prudențial al unor astfel de activități și investiții. În acest scop, este necesară o definiție clară și cuprinzătoare a securitizării care să cuprindă orice tranzacție sau schemă prin care riscul de credit asociat unei expuneri sau unui portofoliu de expuneri este segmentat pe tranșe. O expunere care creează o obligație de plată directă pentru o tranzacție sau o schemă utilizată pentru a finanța sau administra active corporale nu ar trebui considerată o expunere față de o securitizare, chiar dacă tranzacția sau schema au obligații de plată de rang diferit.

(51)

Pe lângă supravegherea menită să asigure stabilitatea financiară, sunt necesare mecanisme proiectate să îmbunătățească și să dezvolte o supraveghere și prevenire eficace a eventualelor bule pentru a se asigura alocarea optimă a capitalului ținându-se seama de provocările și de obiectivele macroeconomice, îndeosebi în ceea ce privește investițiile pe termen lung în economia reală.

(52)

Riscul operațional constituie un risc semnificativ pentru instituții și, din acest motiv, necesită acoperire prin fonduri proprii. Este esențial să se țină seama de diversitatea instituțiilor din Uniune, oferind abordări alternative de calculare a cerințelor de capital pentru riscul operațional care încorporează niveluri diferite de sensibilitate la risc și care necesită grade diferite de sofisticare. Ar trebui să existe stimulente adecvate pentru ca instituțiile să adopte abordări mai sensibile la riscuri. Având în vedere caracterul relativ recent al măsurării și gestionării riscului operațional, normele ar trebui monitorizate și actualizate după caz, inclusiv în legătură cu diferitele linii de activitate și cu recunoașterea tehnicilor de diminuare a riscurilor. Ar trebui să se acorde o atenție specială în acest sens ca asigurările să fie luate în considerare în abordările simple de calculare a cerințelor de capital pentru riscul operațional.

(53)

Monitorizarea și controlul expunerilor unei instituții ar trebui să facă parte integrantă din procesul de supraveghere a acesteia. Prin urmare, concentrarea excesivă a expunerilor față de un singur client sau grup de clienți aflați în legătură poate avea drept consecință un risc inacceptabil de pierderi. Se poate considera că o asemenea situație prejudiciază solvabilitatea unei instituții.

(54)

La determinarea existenței unui grup de clienți aflați în legătură și astfel a expunerilor care constituie un singur risc, este important să fie luate în considerare și riscurile care decurg dintr-o sursă comună de finanțare semnificativă pusă la dispoziție de instituție, grupul financiar al acesteia sau părțile cu care are legături.

(55)

Deși este de dorit ca valoarea expunerii să se calculeze pe baza celei furnizate în vederea îndeplinirii cerințelor privind fondurile proprii, este necesar să se adopte reguli pentru monitorizarea expunerilor mari fără să se aplice ponderi de risc sau grade de risc. În plus, tehnicile de diminuare a riscului de credit aplicate în contextul solvabilității au fost concepute pornind de la premisa unui risc de credit bine diversificat. În cazul expunerilor mari, unde este vorba de un risc de concentrare pe un singur nume, riscul de credit nu este bine diversificat. Prin urmare, efectele acestor tehnici ar trebui să facă obiectul unor măsuri de protecție prudențiale. În acest context, este necesar să se prevadă recuperarea efectivă a protecției de credit în cazul expunerilor mari.

(56)

Dat fiind că pierderea suferită în urma unei expuneri față de o poate fi la fel de gravă ca pierderea suferită în urma oricărei alte expuneri, o astfel de expunere ar trebui tratată și raportată la fel ca orice altă expunere. A fost introdusă o limită cantitativă alternativă pentru a diminua impactul disproporționat al unei astfel de abordări asupra instituțiilor mai mici. În plus, expunerile pe termen foarte scurt, legate de transferuri de fonduri, inclusiv de prestare de servicii de plată, de compensare, de decontare și de custodie pentru clienți sunt exceptate pentru a facilita buna funcționare a piețelor financiare și a infrastructurii conexe. Aceste servicii acoperă, de exemplu, executarea de compensări și decontări în numerar și activități similare de facilitare a decontărilor. Expunerile în cauză includ expunerile care ar putea să nu fie previzibile și care, prin urmare, nu sunt controlate integral de o instituție de credit, printre altele, soldurile conturilor interbancare care rezultă din plăți ale clienților, inclusiv comisioane sau dobânzi creditate sau debitate, precum și alte plăți pentru servicii prestate clienților, precum și garanții reale acordate sau primite.

(57)

Este importantă alinierea intereselor întreprinderilor care «reîmpachetează» creditele în titluri de valoare tranzacționabile și în alte instrumente financiare (inițiatori sau sponsori) cu cele ale întreprinderilor care investesc în aceste titluri sau instrumente (investitori). În acest scop, inițiatorul sau sponsorul ar trebui să rețină un interes semnificativ în activele-suport. Așadar, este important ca inițiatorii sau sponsorii să rețină o expunere față de riscul aferent creditelor respective. Mai general, tranzacțiile de securitizare ar trebui să nu fie structurate astfel încât să se evite aplicarea cerinței de reținere, în special printr-o structură a comisioanelor și/sau a primelor. Reținerea respectivă ar trebui să fie aplicabilă în toate situațiile în care substanța economică a unei securitizări este aplicabilă, indiferent de tipul de structuri sau instrumente juridice utilizate pentru obținerea acestei substanțe economice. În special în cazurile în care riscul de credit este transferat prin securitizare, investitorii ar trebui să ia decizii numai după ce au dat dovadă de diligența necesară, pentru care au nevoie de informații adecvate privind securitizările.

(58)

Prezentul regulament prevede, de asemenea, că ar trebui să nu existe aplicări multiple ale cerinței de reținere. Pentru orice securitizare, este suficient ca cerința să i se aplice doar inițiatorului, sponsorului sau creditorului inițial. În mod similar, atunci când tranzacțiile de securitizare conțin alte securitizări drept suport, cerința de reținere ar trebui să se aplice doar securitizării care face obiectul investiției. Creanțele achiziționate ar trebui să nu fie supuse cerinței de reținere în cazul în care sunt rezultatul unei activități a societății care constă în transferul sau vânzarea la o valoare redusă pentru a finanța activitatea respectivă. Autoritățile competente ar trebui să aplice ponderarea de risc în legătură cu nerespectarea obligațiilor de diligență și gestionare a riscurilor cu privire la securitizare pentru încălcări majore ale politicilor și procedurilor care sunt relevante pentru analiza riscurilor aferente. Comisia ar trebui să verifice și dacă evitarea aplicărilor multiple ale cerinței de reținere ar putea conduce la practici de eludare a cerinței de reținere sau dacă normele privind securitizările sunt puse în aplicare în mod efectiv de către autoritățile competente.

(59)

Ar trebui depuse diligențele necesare pentru a se evalua în mod corespunzător riscurile care decurg din expunerile din securitizare atât din portofoliul de tranzacționare, cât și din afara acestuia. În plus, obligațiile de diligență trebuie să fie proporționale. Procedurile de diligență ar trebui să contribuie la creșterea încrederii între inițiatori, sponsori și investitori. Prin urmare, este de dorit ca informațiile relevante referitoare la procedurile de diligență să fie făcute publice în mod corespunzător.

(60)

În momentul în care o instituție are o expunere față de întreprinderea-mamă sau alte filiale ale acesteia, se impune o prudență specială. Gestionarea unor astfel de expuneri ale instituțiilor ar trebui să se facă în condiții de deplină autonomie, în conformitate cu principiile unei administrări sănătoase, fără a se avea în vedere niciun alt considerent. Acest lucru este deosebit de important în cazul expunerilor mari și în cazurile care nu sunt legate doar de administrarea intra-grup sau de tranzacțiile intra-grup obișnuite. Autoritățile competente ar trebui să acorde o atenție deosebită acestor expuneri intra-grup. Cu toate acestea, nu este necesară aplicarea unor astfel de standarde în cazul în care întreprinderea-mamă este o societate financiară holding sau o instituție de credit sau în cazul în care celelalte filiale sunt fie instituții de credit sau financiare, fie întreprinderi prestatoare de servicii auxiliare, cu condiția ca toate aceste întreprinderi să se fie acoperite prin supravegherea instituției de credit pe bază consolidată.

(61)

Având în vedere sensibilitatea la risc a regulilor privind cerințele de capital, trebuie să se monitorizeze dacă aceste reguli au efecte semnificative asupra ciclului economic. Comisia, ținând seama de contribuția Băncii Centrale Europene (BCE), ar trebui să transmită Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la aceste aspecte.

(62)

Cerințele de capital pentru comercianții de mărfuri, inclusiv acei comercianți exceptați în prezent de la cerințele Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare (12), ar trebui revizuite.

(63)

Liberalizarea piețelor de gaze și energie electrică este un obiectiv cu importanță deopotrivă economică și politică pentru Uniune. Ținând seama de aceasta, cerințele de capital și alte reguli prudențiale care urmează a fi aplicate firmelor active pe piețele respective ar trebui să fie proporționale și să nu interfereze necorespunzător cu realizarea obiectivului liberalizării. Acest obiectiv ar trebui să fie avut în vedere în special atunci când se procedează la revizuirea prezentului regulament.

(64)

Instituțiile care investesc în resecuritizări ar trebui să depună diligențele necesare și în ceea ce privește securitizările suport și expunerile care nu derivă din securitizări și care constituie suport celor dintâi. Instituțiile ar trebui să evalueze dacă expunerile în contextul unui program de emisiune de titluri pe termen scurt garantate cu active constituie expuneri din resecuritizare, inclusiv cele în contextul programelor care dobândesc tranșe cu rang superior din portofolii distincte de împrumuturi integrale, în condițiile în care niciunul dintre aceste împrumuturi nu constituie o expunere din securitizare sau din resecuritizare, iar protecția pentru prima pierdere pentru fiecare investiție este asigurată de vânzătorul împrumuturilor. În situația din urmă, o facilitate de lichiditate specifică portofoliului nu ar trebui, în general, să fie considerată o expunere din resecuritizare, deoarece reprezintă o tranșă a unui singur portofoliu de active (adică, portofoliul aplicabil de împrumuturi integrale) care nu conține expuneri din securitizare. În schimb, îmbunătățirea calității creditului la nivelul întregului program, care acoperă numai o parte din pierderi dincolo de protecția asigurată de vânzător în cadrul diverselor portofolii, ar constitui în general o segmentare pe tranșe a riscului unui portofoliu de active multiple conținând cel puțin o expunere din securitizare, și ar constitui, prin urmare, o expunere din resecuritizare. Cu toate acestea, dacă un astfel de program se finanțează în întregime printr-o singură clasă de titluri pe termen scurt și dacă fie îmbunătățirea calității creditului la nivelul întregului program nu constituie o resecuritizare, fie titlul pe termen scurt este sprijinit în întregime de către instituția sponsor, astfel încât investitorul în titluri pe termen scurt rămâne expus efectiv la riscul de nerambursare de către sponsor în locul riscului aferent portofoliilor sau activelor suport, atunci respectivele titluri pe termen scurt nu ar trebui considerate, în general, expuneri din resecuritizare.

(65)

Dispozițiile referitoare la evaluarea prudentă pentru portofoliul de tranzacționare ar trebui să se aplice tuturor instrumentelor evaluate la valoarea justă, indiferent dacă fac parte din portofoliul de tranzacționare al instituțiilor sau sunt din afara acestui portofoliu. Ar trebui clarificat faptul că, acolo unde aplicarea evaluării prudente va duce la o valoare curentă mai mică decât valoarea recunoscută în realitate în contabilitate, valoarea absolută reprezentând diferența trebuie dedusă din fondurile proprii.

(66)

Instituțiile ar trebui să poată alege între a aplica o cerință de capital sau a deduce din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază acele poziții din securitizare cărora li se aplică o pondere de risc de 1 250 % în temeiul prezentului regulament, indiferent dacă pozițiile se află în portofoliul de tranzacționare sau în afara acestuia.

(67)

Instituțiile inițiatoare sau sponsor nu ar trebui să se poată sustrage interdicției de a furniza suport implicit prin utilizarea portofoliilor lor de tranzacționare în scopul de a furniza un astfel de suport.

(68)

Fără a aduce atingere obligațiilor de a publica informații prevăzute explicit de prezentul regulament, scopul cerințelor privind publicarea de informații ar trebui să fie acela de a oferi participanților la piață informații corecte și complete privind profilul de risc al fiecărei instituții în parte. Instituțiile ar trebui, prin urmare, să aibă obligația de a publica informații suplimentare care nu sunt menționate explicit în prezentul regulament, atunci când publicarea este necesară pentru atingerea acestui obiectiv. În același timp, autoritățile competente ar trebui să acorde atenția cuvenită cazurilor în care suspectează că informațiile sunt considerate ca fiind proprietate sau confidențiale de către o instituție în scopul evitării publicării informațiilor respective.

(69)

În cazul în care o evaluare externă a creditului pentru o poziție din securitizare include efectul protecției creditului furnizată de însăși instituția în calitate de investitor, instituția nu ar trebui să aibă posibilitatea de a beneficia de ponderea de risc mai redusă rezultată în urma protecției respective. Poziția din securitizare nu ar trebui dedusă din capital dacă există alte modalități de a determina ponderea de risc în conformitate cu riscul real al poziției, fără a lua în calcul această protecție a creditului.

(70)

Date fiind performanțele lor recente scăzute, standardele cu privire la modelele interne de calculare a cerințelor de capital pentru riscul de piață ar trebui îmbunătățite. În speță, acestea ar trebui să asigure o acoperire mai completă a riscurilor de credit aferente portofoliului de tranzacționare. Pe lângă aceasta, cerințele de capital ar trebui să includă o componentă adaptată la condiții de criză pentru a crește cerințele de capital, având în vedere deteriorarea condițiilor de pe piață și în scopul reducerii posibilității de apariție a caracterului prociclic. Instituțiile ar trebui să efectueze și simulări de criză în sens invers (reverse stress tests) pentru a examina scenariile care ar putea periclita viabilitatea instituției, cu excepția cazului în care pot dovedi că astfel de simulări nu sunt necesare. Date fiind dificultățile recente de tratare a pozițiilor din securitizare folosind abordările bazate pe modele interne, ar trebui limitată recunoașterea modelării de către instituții a riscurile aferente securitizării pentru a calcula cerințele de capital în portofoliul de tranzacționare și ar trebui impusă implicit o cerință de capital standardizată pentru pozițiile din securitizare din portofoliul de tranzacționare.

(71)

Prezentul regulament stabilește excepții limitate pentru anumite activități de tranzacționare pe bază de corelație, în conformitate cu care autoritatea de supraveghere poate permite unei instituții să calculeze o cerință de capital pentru riscul global, sub rezerva unor cerințe stricte. În aceste cazuri, instituția ar trebui să aibă obligația de a supune aceste activități unei cerințe de capital egale cu valoarea cea mai ridicată dintre cerința de capital în conformitate cu această metodă elaborată la nivel intern și 8 % din cerința de capital pentru riscul specific în conformitate cu metoda de măsurare standardizată. Instituția ar trebui să nu aibă obligația de a supune expunerile respective unei cerințe aferente riscului adițional, ci ar trebui să le integreze atât în măsurătorile valorii la risc, cât și în măsurătorile valorii la risc în situație de criză.

(72)

Având în vedere natura și amploarea pierderilor neașteptate suferite de instituții în timpul crizei financiare și economice, este necesar să se îmbunătățească în continuare calitatea și armonizarea fondurilor proprii pe care instituțiile sunt obligate să le dețină. Aceasta ar trebui să includă introducerea unei noi definiții a principalelor elemente de capital disponibile pentru absorbția pierderilor neprevăzute pe măsură ce apar, îmbunătățirea definiției capitalurilor hibride și realizarea unor ajustări prudențiale uniforme ale fondurilor proprii. Este necesar, de asemenea, ca nivelul fondurilor proprii să crească semnificativ, inclusiv prin intermediul unor noi rate de capital cu accent pe principalele elemente de fonduri proprii disponibile pentru absorbția pierderilor pe măsură ce apar. Se așteaptă ca instituțiile ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată să își respecte cerințele de capital aferente principalelor elemente de capital cu astfel de acțiuni care respectă un set strict de criterii numai pentru principalele instrumente de capital și rezervele publicate ale instituției. Pentru a ține seama în mod adecvat de diversitatea formelor juridice în temeiul cărora funcționează instituțiile din Uniune, setul strict de criterii aplicabile principalelor instrumente de capital ar trebui să garanteze faptul că principalele instrumente de capital pentru instituțiile ale căror acțiuni nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată sunt de cea mai bună calitate. Acest lucru ar trebui să nu împiedice instituțiile să plătească, pentru acțiunile cu drepturi de vot diferențiate sau fără drepturi de vot, distribuiri care reprezintă un multiplu al celor plătite pentru acțiuni cu niveluri relativ mai înalte de drepturi de vot, cu condiția ca, indiferent de nivelul drepturilor de vot, criteriile stricte pentru instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază să fie îndeplinite, inclusiv cele legate de flexibilitatea plăților și cu condiția ca, în cazul în care o distribuire este plătită, aceasta să fie plătită pentru toate acțiunile emise de instituția respectivă.

(73)

Expunerile din finanțarea comerțului sunt diverse în natura lor, însă au caracteristici comune, cum ar fi valoare și durată reduse și existența unei surse identificabile de rambursare. Acestea au la bază circulația de mărfuri și servicii care sprijină economia reală și, în majoritatea cazurilor, ajută societățile comerciale mici în nevoile lor zilnice, creând astfel creștere economică și oportunități de angajare. Intrările corespund de obicei ieșirilor, iar riscul legat de lichiditate este astfel limitat.

(74)

Este oportun ca ABE să păstreze o listă actualizată a tuturor formelor de instrumente de capital din fiecare stat membru care sunt considerate instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază. ABE ar trebui să elimine din această listă instrumentele care nu constituie ajutor de stat emise după intrarea în vigoare a prezentului regulament care nu respectă criteriile prevăzute în prezentul regulament și ar trebui să anunțe în mod public această eliminare. În cazul în care instrumentele eliminate de ABE din listă continuă să fie recunoscute după anunțul ABE, aceasta ar trebui să își exercite pe deplin competențele, în special cele conferite de articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 privind încălcarea dreptului Uniunii. Se reamintește că, în vederea unei reacții proporționate la cazurile de aplicare incorectă sau insuficientă a dreptului Uniunii, se aplică un mecanism în trei etape în cadrul căruia, ca primă etapă, ABE are competența de a ancheta presupusa aplicare incorectă sau insuficientă a obligațiilor în temeiul dreptului Uniunii de către autoritățile naționale în cadrul exercițiului lor de supraveghere, anchetă urmată de o recomandare. În a doua etapă, atunci când autoritatea națională competentă nu dă curs recomandării, Comisia este împuternicită să emită un aviz formal ținând seama de recomandarea ABE, prin care solicită autorității competente să ia măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu dreptul Uniunii. În a treia etapă, pentru a pune capăt situațiilor excepționale de lipsă persistentă de acțiune din partea autorității competente în cauză, ABE are dreptul, în ultimă instanță, să adopte decizii adresate fiecărei instituții financiare. Mai mult, se reamintește că, în temeiul articolului 258 din TFUE, în cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit o obligație în temeiul tratatelor, aceasta are competența de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

(75)

Prezentul regulament nu ar trebui să afecteze capacitatea autorităților competente de a menține procedurile de aprobare prealabilă în ceea ce privește contractele care reglementează instrumentele de capital incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2 suplimentar. În cazurile menționate, astfel de instrumente de capital pot fi adăugate în cadrul fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar și al de nivel 2 suplimentar al instituției numai după încheierea cu succes a procedurilor de aprobare menționate.

(76)

Pentru consolidarea disciplinei de piață și a stabilității financiare este necesar să se introducă cerințe mai detaliate de publicare a formei și naturii capitalului reglementat și a ajustărilor prudențiale efectuate pentru a se asigura că investitorii și deponenții sunt suficient de bine informați cu privire la solvabilitatea instituțiilor.

(77)

Este necesar, de asemenea, ca autoritățile competente să cunoască nivelul, cel puțin sub formă agregată, al acordurilor de răscumpărare, al împrumuturilor bazate pe titluri de valoare și al tuturor formelor de grevare cu sarcini a activelor. Aceste informații ar trebui comunicate autorităților competente. Pentru întărirea disciplinei de piață, ar trebui să existe cerințe mai detaliate de publicare a acordurilor de răscumpărare și a finanțărilor garantate.

(78)

Noua definiție a capitalului și cerințele în materie de capital reglementat ar trebui introduse într-un mod care să țină cont de faptul că există diverse puncte de plecare și circumstanțe naționale și ar trebui să prevadă reducerea variațiilor inițiale față de noile standarde de-a lungul perioadei de tranziție. Pentru a asigura continuitatea adecvată a nivelului de fonduri proprii, instrumentele emise în contextul unei măsuri de recapitalizare în temeiul normelor privind ajutorul de stat și emise înaintea datei aplicării prezentului regulament vor beneficia, în timpul perioadei de tranziție, de păstrarea drepturilor obținute. Dependența de ajutorul de stat ar trebui redusă pe cât posibil în viitor. Cu toate acestea, în măsura în care ajutorul de stat se dovedește necesar în anumite situații, regulamentul ar trebui să ofere un cadru pentru a aborda astfel de situații. În special, regulamentul ar trebui să precizeze care ar trebui să fie tratamentul pentru instrumentele de fonduri proprii emise în contextul unei măsuri de recapitalizare în temeiul normelor privind ajutorul de stat. Posibilitatea ca instituțiile să beneficieze de acest tratament ar trebui să facă obiectul unor condiții stricte. În plus, în măsura în care acest tratament permite devieri de la noile criterii privind calitatea instrumentelor de fonduri proprii, devierile respective ar trebui să fie cât mai limitate posibil. În ceea ce privește tratamentul pentru instrumentele de capital existente emise în contextul unei măsuri de recapitalizare în temeiul normelor privind ajutorul de stat, ar trebui făcută o distincție clară între instrumentele de capital care respectă și cele care nu respectă cerințele prezentului regulament. Prin urmare, în prezentul regulament ar trebui prevăzute dispoziții tranzitorii adecvate pentru cel din urmă caz.

(79)

Directiva 2006/48/CE prevede obligativitatea instituțiilor de credit de a deține fonduri proprii cel puțin egale cu cuantumurile minime specificate până la 31 decembrie 2011. Având în vedere efectele persistente ale crizei financiare în sectorul bancar și prelungirea regimului tranzitoriu privind cerințele de capital adoptat de BCBS, este necesar să se reintroducă o limită inferioară pentru o perioadă limitată de timp, până la atingerea unor fonduri proprii suficiente în conformitate cu dispozițiile tranzitorii referitoare la fondurile proprii prevăzute de prezentul regulament, care vor fi introduse progresiv de la data aplicării prezentului regulament până în 2019.

(80)

Pentru grupurile care includ activități bancare sau de investiții și activități de asigurare semnificative, Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar (13) prevede norme specifice pentru eliminarea «dublei contabilizări» a capitalului. Directiva 2002/87/CE se bazează pe principiile convenite la nivel internațional pentru abordarea riscurilor intersectoriale. Prezentul regulament consolidează modul în care se aplică normele specifice conglomeratelor financiare menționate în cazul grupurilor bancare și de investiții, asigurând aplicarea lor riguroasă și consecventă. Orice modificări suplimentare necesare vor fi operate cu ocazia revizuirii Directivei 2002/87/CE, care este preconizată pentru 2015.

(81)

Criza financiară a demonstrat că instituțiile au subestimat în mare măsură nivelul riscului de credit al contrapărții asociat cu instrumentele financiare derivate extrabursiere. Acest lucru a determinat G20, în septembrie 2009, să solicite ca mai multe instrumente financiare derivate extrabursiere să fie compensate printr-o contraparte centrală (CPC). Mai mult, aceștia au solicitat ca respectivele instrumente financiare derivate extrabursiere care nu ar putea fi compensate la nivel central să fie supuse unor cerințe de fonduri proprii mai ridicate, pentru a reflecta în mod corespunzător riscurile mai ridicate aferente.

(82)

În urma apelului lansat de G20, BCBS a operat modificări materiale, în cadrul Basel III, asupra regimului riscului de credit al contrapărții. Se estimează că, în cadrul Basel III, vor crește semnificativ cerințele de fonduri proprii asociate tranzacțiilor de finanțare cu instrumente financiare derivate extrabursiere și titluri de valoare ale instituțiilor și vor fi create stimulente importante în favoarea utilizării CPC de către instituții. Se estimează, de asemenea, că în cadrul Basel III se vor oferi mai multe stimulente pentru îmbunătățirea gestionării riscurilor asociate expunerilor la riscul de credit al contrapărții și se va revizui actualul regim de tratare a expunerilor la riscul de credit al contrapărții în ceea ce privește CPC.

(83)

Instituțiile ar trebui să dețină fonduri proprii suplimentare ca urmare a riscului de ajustare a evaluării creditului asociat instrumentelor financiare derivate extrabursiere. De asemenea, instituțiile ar trebui să aplice un grad mai mare de corelare cu valoarea activelor la calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru expunerile la riscul de credit al contrapărții față de anumite instituții financiare, care decurge din tranzacțiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere și tranzacțiile de finanțare cu titluri de valoare. Ar trebui, de asemenea, ca instituțiile să aibă obligația de a își îmbunătăți în mod considerabil măsurarea și gestionarea riscului de credit al contrapărții, prin măsuri care să permită o mai bună abordare a riscului de corelare defavorabilă, a contrapărților și garanțiilor reale cu efect de levier foarte ridicat, însoțite de îmbunătățiri corespunzătoare în domenii precum testarea ex-post și simulările de criză.

(84)

Expunerile din tranzacții față de CPC beneficiază, de obicei, de mecanismele de compensare multilaterală și de partajare a pierderilor asigurate de CPC. În consecință, acestea implică un risc de credit al contrapărții foarte mic și, prin urmare, ar trebui să facă obiectul unei cerințe de fonduri proprii foarte reduse. În același timp, această cerință ar trebui să fie pozitivă pentru a garanta că instituțiile își urmăresc și monitorizează expunerile față de CPC ca parte a bunei gestionări a riscurilor și pentru a reflecta faptul că nici măcar expunerile din tranzacții față de CPC nu sunt lipsite de riscuri

(85)

Un fond de garantare al CPC este un mecanism care permite partajarea (mutualizarea) pierderilor între membrii compensatori ai CPC. Fondul menționat este utilizat în cazul în care pierderile suportate de CPC în urma situației de neîndeplinire a obligațiilor de către un membru compensator sunt mai mari decât marjele și contribuțiile la fondul de garantare ale respectivului membru compensator și decât orice alte mijloace de protecție pe care le poate utiliza CPC înainte de a recurge la contribuțiile la fondul de garantare ale celorlalți membri compensatori. Având în vedere acest fapt, riscul de pierdere asociat expunerilor la contribuțiile la fondul de garantare este mai ridicat decât cel asociat expunerilor din tranzacții. Prin urmare, acest tip de expuneri ar trebui să facă obiectul unei cerințe de fonduri proprii mai ridicate.

(86)

«Capitalul ipotetic» al unei CPC ar trebui să fie o variabilă necesară pentru determinarea cerinței de fonduri proprii pentru expunerile unui membru compensator care decurg din contribuțiile sale la fondul de garantare al CPC. Nu ar trebui înțeles ca reprezentând nimic altceva. În speță, această noțiune nu ar trebui interpretată drept capitalul pe care o CPC este obligată să îl dețină conform cerințelor autorității competente

(87)

Revizuirea tratamentului aplicabil riscului de credit al contrapărții, și în special introducerea unor cerințe de fonduri proprii mai ridicate pentru contracte bilaterale cu instrumente financiare derivate, pentru a reflecta riscul mai mare pe care aceste contracte îl reprezintă pentru sistemul financiar, face parte integrantă din eforturile Comisiei de a asigura eficiența, siguranța și soliditatea piețelor instrumentelor financiare derivate. În consecință, prezentul regulament completează Regulamentul UE nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (14).

(88)

Comisia ar trebui să revizuiască derogările relevante pentru expunerile mari până la 31 decembrie 2015. În așteptarea rezultatului respectivei revizuiri, statelor membre ar trebui să li se permită în continuare să decidă asupra derogării de la regulile respective în cazul anumitor expuneri mari, pentru o perioadă de tranziție suficient de lungă. Pe baza activităților realizate în contextul pregătirii și negocierii Directivei 2009/111/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 de modificare a Directivelor 2006/48/CE, 2006/49/CE și 2007/64/CE în ceea ce privește băncile afiliate instituțiilor centrale, anumite elemente ale fondurilor proprii, expunerile mari, reglementările privind supravegherea, precum și gestionarea crizelor (15) și ținând seama de evoluțiile internaționale și din Uniune cu privire la aspectele respective, Comisia ar trebui să analizeze dacă derogările respective ar trebui să se aplice în continuare într-un mod discreționar sau într-un mod mai general și dacă riscurile aferente respectivelor expuneri sunt abordate prin alte mijloace eficiente prevăzute în prezentul regulament.

(89)

Pentru a garanta faptul că derogările acordate de autoritățile competente în cazul expunerilor nu pun în pericol coerența regulilor uniforme stabilite prin prezentul regulament în permanență, după o perioadă de tranziție și în absența oricărui rezultat al analizei menționate, autoritățile competente ar trebui să consulte ABE cu privire la oportunitatea utilizării în continuare a posibilității de a acorda derogări cu privire la anumite expuneri.

(90)

Anii anteriori crizei financiare s-au caracterizat prin acumularea excesivă de către instituții a unor expuneri în raport cu fondurile lor proprii (efectul de levier). În timpul crizei financiare, pierderile suferite și deficitul de finanțare au forțat instituțiile să reducă semnificativ efectul de levier în decursul unei perioade scurte de timp. Acest lucru a amplificat presiunea descendentă asupra prețurilor activelor, provocând pierderi suplimentare instituțiilor care, la rândul lor, au condus la un nou declin în materie de fonduri proprii. Această spirală negativă a avut drept rezultat final o reducere a disponibilității creditelor către economia reală și o criză mai profundă și mai îndelungată.

(91)

Cerințele de fonduri proprii bazate pe risc sunt esențiale pentru a asigura fonduri proprii suficiente pentru acoperirea pierderilor neașteptate. Cu toate acestea, criza a demonstrat că doar aceste cerințe nu sunt suficiente pentru a împiedica instituțiile să își asume riscuri excesive și nesustenabile legate de efectul de levier.

(92)

În septembrie 2009, liderii G20 s-au angajat să elaboreze reguli convenite la nivel internațional pentru a descuraja efectul de levier excesiv. În acest scop, aceștia au sprijinit introducerea unui indicator al efectului de levier ca măsură suplimentară față de cadrul Basel II.

(93)

În decembrie 2010, BCBS a publicat orientări care definesc metodologia de calculare a indicatorului efectului de levier. Regulile respective prevăd o perioadă de observare, care se va derula de la 1 ianuarie 2013 până la 1 ianuarie 2017, pe parcursul căreia se vor monitoriza indicatorul efectului de levier, componentele sale și comportamentul său în raport cu cerința bazată pe risc. Pe baza rezultatelor obținute în perioada de observare, BCBS intenționează să efectueze ajustări finale în ceea ce privește definiția și calibrarea indicatorului efectului de levier în prima jumătate a anului 2017, în vederea migrării către o condiție obligatorie la 1 ianuarie 2018 bazată pe un proces adecvat de revizuire și calibrare. Orientările BCBS prevăd, de asemenea, publicarea indicatorului efectului de levier și a componentelor sale începând cu 1 ianuarie 2015.

(94)

Indicatorul efectului de levier constituie un nou instrument de reglementare și supraveghere pentru Uniune. În conformitate cu acordurile internaționale, acesta ar trebui să fie introdus inițial ca o caracteristică suplimentară a cărei aplicare în cazul fiecărei instituții rămâne la latitudinea autorităților de supraveghere. Obligațiile de raportare pentru instituții ar permite revizuirea și calibrarea adecvate, în vederea migrării către o măsură cu caracter obligatoriu în 2018.

(95)

La revizuirea impactului indicatorului efectului de levier asupra unor modele diferite de afaceri, ar trebui acordată o atenție deosebită modelelor de afaceri care se consideră că prezintă riscuri reduse, precum creditele ipotecare și împrumuturile specializate destinate autorităților regionale și locale sau entităților din sectorul public. Pe baza datelor primite și a concluziilor desprinse din procesul de supraveghere pe parcursul perioadei de observare, ABE ar trebui să realizeze, în cooperare cu autoritățile competente, o clasificare a modelelor de afaceri și a riscurilor. Pe baza unei analize corespunzătoare și ținând de asemenea cont de datele istorice sau de scenariile de criză, ar trebui să se efectueze o evaluare cu privire la nivelurile adecvate ale indicatorului efectului de levier care asigură reziliența modelelor de afaceri respective și dacă nivelurile indicatorului efectului de levier ar trebui să fie stabilite ca praguri sau intervale. După perioada de observare și calibrarea nivelurilor respective ale indicatorului efectului de levier și pe baza evaluării, ABE poate publica o analiză statistică adecvată, inclusiv medii și devieri standard, ale indicatorului efectului de levier. După adoptarea cerințelor privind indicatorul efectului de levier, ABE ar trebui să publice o analiză statistică adecvată, incluzând medii și devieri standard, ale indicatorului efectului de levier în legătură cu categoriile de instituții identificate.

(96)

Instituțiile ar trebui să monitorizeze nivelul și modificările indicatorului efectului de levier, precum și riscul legat de efectul de levier ca parte a procesului de evaluare a adecvării capitalului intern (ICAAP). O astfel de monitorizare ar trebui inclusă în cadrul procesului de supraveghere. În special după intrarea în vigoare a cerințelor privind indicatorul efectului de levier, autoritățile competente ar trebui să monitorizeze progresele în ceea ce privește modelul de afaceri și profilul de risc aferent pentru a asigura o clasificare actualizată și adecvată a instituțiilor.

(97)

Structurile de guvernanță sănătoase, transparența și publicarea sunt esențiale pentru existența unor politici de remunerare solide. În vederea asigurării transparenței adecvate pe piață a structurilor lor de remunerare și a riscurilor asociate, instituțiile ar trebui să facă publice informații detaliate referitoare la politicile și practicile lor de remunerare și, din motive de confidențialitate, cuantumurile agregate pentru angajații ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției. Aceste informații ar trebui puse la dispoziția tuturor părților interesate. Cerințe speciale respective ar trebui să nu aducă atingere cerințelor de publicare mai generale privind politicile de remunerare aplicabile orizontal la nivelul sectoarelor. Mai mult, statelor membre ar trebui să li se permită să solicite instituțiilor să publice informații mai detaliate privind remunerarea.

(98)

Recunoașterea unei agenții de rating de credit drept o instituție externă de evaluare a creditului (ECAI) ar trebui să nu contribuie la împiedicarea accesului la o piață deja dominată de trei întreprinderi principale. Fără a face procesul mai ușor sau mai puțin exigent, ABE și băncile centrale din cadrul SEBC ar trebui să asigure recunoașterea mai multor agenții de rating de credit drept ECAI, aceasta fiind o modalitate de a deschide piața și pentru alte întreprinderi.

(99)

Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (16) și Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (17) ar trebui să se aplice în totalitate în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament.

(100)

Instituțiile ar trebui să dețină un amortizor diversificat de active lichide pe care să îl poată utiliza pentru a-și acoperi nevoile de lichiditate într-o situație de criză de lichiditate pe termen scurt. Având în vedere că, ex-ante, nu se poate cunoaște cu certitudine ce active specifice în cadrul fiecărei clase de active ar putea face obiectul unor șocuri ex-post, este oportună promovarea unui amortizor diversificat și de o calitate ridicată a lichidității, constituit din categorii variate de active. Ar trebui evitate concentrarea activelor și dependența excesivă de lichiditatea pieței, deoarece creează un risc sistemic în cadrul sectorului financiar. Prin urmare, ar trebui luată în considerare o gamă variată de active de calitate în perioada inițială de observare, care vor fi utilizate pentru dezvoltarea unei definiții a unei cerințe de acoperire a necesarului de lichiditate. La stabilirea unei definiții uniforme a activelor lichide, cel puțin obligațiunile guvernamentale și obligațiunile garantate tranzacționate pe piețe transparente și în mod permanent ar trebui considerate active cu nivel extrem de ridicat de lichiditate și de calitate a creditului. Ar fi, de asemenea, oportun ca activele care corespund articolului 416 alineatul (1) literele (a)-(c) să fie incluse în rezervă fără restricții. Atunci când instituțiile utilizează stocul de lichiditate, acestea ar trebui să stabilească un plan de refacere a activelor lichide deținute, iar autoritățile competente ar trebui să asigure adecvarea planului și punerea lui în aplicare.

(101)

Stocul de active lichide ar trebui să fie disponibil în orice moment pentru a acoperi ieșirile de lichiditate. Nivelul nevoilor de lichiditate într-o situație de criză de lichiditate pe termen scurt ar trebui să fie determinat în mod standardizat, astfel încât să se asigure un standard uniform în materie de soliditate și condiții de concurență egale. Este necesar să se asigure că o astfel de determinare standardizată nu are consecințe nedorite asupra piețelor financiare, acordării de credite și creșterii economice, luând în considerare, de asemenea, diferite modele de afaceri și de investiții și medii de finanțare ale instituțiilor din întreaga Uniune. În acest scop, cerința de acoperire a necesarului de lichiditate ar trebui să facă obiectul unei perioade de observare. Pe baza observațiilor și a rapoartelor din partea ABE, Comisia ar trebui să fie abilitată să adopte un act delegat de introducere la timp a unei cerințe detaliate și armonizate de acoperire a necesarului de lichiditate pentru Uniune. Pentru a asigura armonizarea globală a reglementărilor privind lichiditatea, orice act delegat menit să introducă cerința de acoperire a necesarului de lichiditate ar trebui să fie comparabilă cu indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate, stabilit în cadrul final internațional pentru măsurarea, standardele și monitorizarea riscului de lichiditate al BCBC, ținând seama de specificul Uniunii și de cel național.

(102)

În acest scop, în cursul perioadei de observare, ABE ar trebui să evalueze și să analizeze, printre altele, oportunitatea unui prag de 60 % pentru activele lichide de nivelul 1, a unui plafon de 75 % al intrărilor de lichiditate raportate la ieșirile de lichiditate și a introducerii graduale a cerinței de acoperire a necesarului de lichiditate de la 60 %, începând cu 1 ianuarie 2015, crescând în mod progresiv până la 100 %. Atunci când analizează și prezintă rapoarte privind definițiile uniforme ale stocului de active lichide, ABE ar trebui țină seama de definiția BCBS a activelor lichide de calitate ridicată (HQLA) ca bază pentru analiza sa, ținând cont de specificul Uniunii și de cel național. ABE ar trebui să identifice acele monede în cazul cărora nevoile instituțiilor stabilite în Uniune în materie de active lichide sunt mai mari decât disponibilul de active lichide respectiv în moneda respectivă și, în același timp, ABE ar trebui să verifice în fiecare an dacă derogările, inclusiv cele identificate în prezentul regulament, ar trebui aplicate. În plus, ABE ar trebui să evalueze anual dacă în legătură cu asemenea derogări, precum și cu derogărilor identificate deja în prezentul regulament, instituțiile stabilite în Uniune ar trebui să instituie condiții suplimentare pentru utilizarea acestora sau dacă condițiile existente ar trebui revizuite. ABE ar trebui să transmită rezultatele analizei sale într-un raport anual adresat Comisiei.

(103)

În vederea creșterii eficienței și a reducerii sarcinii administrative, ABE ar trebui să creeze un cadru de raportare coerent pe baza unui set armonizat de standarde privind cerințele de lichiditate, care ar trebui să se aplice în întreaga Uniune. În acest scop, ABE ar trebui să dezvolte formate de raportare uniforme și soluții informatice care să țină seama de dispozițiile prezentului regulament și ale Directivei 2013/36/UE. Până la data aplicării tuturor cerințelor de lichiditate, instituțiile ar trebui să continue să respecte cerințele lor de raportare naționale.

(104)

ABE, în cooperare cu CERS, ar trebui să emită orientări privind principiile de utilizare a stocului de lichidate într-o situație de criză.

(105)

Nu ar trebui să se considere că instituțiile vor primi sprijin de lichiditate din partea altor instituții care aparțin aceluiași grup atunci când întâmpină dificultăți în a-și onora obligațiile de plată. Cu toate acestea, în condiții stricte și cu acordul individual al tuturor autorităților competente implicate, autoritățile competente ar trebui să poată acorda unor instituții o derogare de la aplicarea cerinței de acoperire a necesarului de lichiditate pe bază individuală, și să impună instituțiilor respective o cerință la nivel consolidat, cu scopul de a le permite să-și administreze lichiditatea la nivel central, la nivel de grup sau de subgrup.

(106)

În același mod, atunci când cerința de acoperire a necesarului de lichiditate devine o măsură obligatorie și în cazul în care nu a fost acordată o derogare, fluxurile de lichidități dintre două instituții din cadrul aceluiași grup care fac obiectul supravegherii pe bază consolidată ar trebui să beneficieze de rate preferențiale pentru intrările și ieșirile de lichiditate numai în cazul în care există toate măsurile de protecție necesare. Astfel de tratamente preferențiale specifice ar trebui definite strict și ar trebui să depindă de îndeplinirea unor condiții stricte și obiective. Tratamentul specific aplicabil anumitor fluxuri de lichiditate intragrup ar trebui aplicat prin intermediul unei metodologii ce recurge la criterii și parametri obiectivi pentru a determina niveluri specifice de intrări și ieșiri între instituție și contraparte. Pe baza observațiilor și pe baza raportului ABE, Comisia ar trebui, după caz și ca parte a actului delegat pe care ăl adoptă în temeiul prezentului regulament pentru a preciza cerința de acoperire a necesarului de lichiditate, să fie abilitată să adopte acte delegate care să definească tratamentele specifice intragrup respective, metodologia și criteriile obiective pe care se bazează, precum și modalitățile procesului decizional comun de evaluare a criteriilor respective.

(107)

Obligațiunile emise de Agenția Națională de Administrare a Activelor (NAMA) din Irlanda sunt de o importanță deosebită pentru redresarea sectorului bancar irlandez, iar emiterea acestora a primit acordul prealabil al statelor membre și a fost aprobată ca ajutor de stat de Comisie drept măsură de sprijin introdusă cu scopul de a elimina activele depreciate din bilanțurile anumitor instituții de credit. Emiterea unor astfel de obligațiuni, o măsură de tranziție sprijinită de Comisie și BCE, reprezintă o parte integrantă a restructurării sistemului bancar irlandez. Astfel de obligațiuni sunt garantate de guvernul irlandez și reprezintă garanții reale eligibile pentru autoritățile monetare. Comisia ar trebui să abordeze mecanisme specifice de păstrare a drepturilor obținute ale activelor transferabile emise sau garantate de entități cărora Uniunea le-a aprobat ajutoare de stat, ca parte a actului delegat pe care ăl adoptă în temeiul prezentului regulament pentru a preciza cerința de acoperire a necesarului de lichiditate. În această privință, Comisia ar trebui să țină seama de faptul că instituțiilor care calculează cerințele de acoperire a necesarului de lichiditate în conformitate cu prezentul regulament ar trebui să li se permită includerea obligațiunilor de rang superior ale NAMA ca active cu nivel extrem de ridicat de lichiditate și de calitate a creditului până în decembrie 2019.

(108)

În mod similar, obligațiunile emise de Societatea de Administrare a Activelor din Spania sunt de o importanță deosebită pentru redresarea sectorului bancar spaniol și reprezintă o măsură tranzitorie susținută de Comisie și de BCE, ca parte integrantă a restructurării sistemului bancar spaniol. Întrucât emiterea lor este prevăzută în Memorandumul de înțelegere privind condiționalitatea referitoare la politicile privind sectorul financiar semnat de Comisie și autoritățile spaniole la 23 iulie 2012, iar transferul de active necesită aprobarea de către Comisie ca măsură de ajutor de stat introdusă în vederea eliminării activelor depreciate din bilanțurile anumitor instituții de credit, și în măsura în care sunt garantate de guvernul spaniol și reprezintă garanții reale eligibile pentru autoritățile monetare. Comisia ar trebui să abordeze mecanisme specifice de păstrare a drepturilor obținute ale activelor transferabile emise sau garantate de entități cărora Uniunea le-a aprobat ajutoare de stat, ca parte a actului delegat pe care ăl adoptă în temeiul prezentului regulament pentru a preciza cerința de acoperire a necesarului de lichiditate. În această privință, Comisia ar trebui să țină seama de faptul că instituțiilor care calculează cerințele de acoperire a necesarului de lichiditate în conformitate cu prezentul regulament ar trebui să li se permită includerea obligațiunilor de rang superior ale Societății de Administrare a Activelor din Spania ca active cu nivel extrem de ridicat de lichiditate și de calitate a creditului, cel puțin până în decembrie 2023.

(109)

Pe baza rapoartelor pe care ABE trebuie să le transmită și în cadrul pregătirii propunerii de act delegat privind cerințele de lichiditate, Comisia ar trebui să analizeze, de asemenea, dacă obligațiunilor de rang superior emise de entități juridice similare cu NAMA din Irlanda sau Societatea de Administrare a Activelor din Spania, instituite în același scop și care sunt de o importanță deosebită pentru redresarea sistemului bancar în oricare alt stat membru, ar trebui să li se acorde un asemenea tratament, în măsura în care sunt garantate de administrația centrală a statului membru relevant și reprezintă garanții reale eligibile pentru autoritățile monetare.

(110)

La elaborarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili metode de măsurare a ieșirilor suplimentare de lichiditate, ABE ar trebui să aibă în vedere o abordare standardizată retrospectivă ca metodă pentru o astfel de măsurare.

(111)

Până la introducerea indicatorului de finanțare stabilă netă (NSFR) ca standard minim obligatoriu, instituțiile ar trebui să respecte o obligație de finanțare generală. Obligația de finanțare generală ar trebui să nu fie o cerință sub forma unui indicator. Dacă, până la introducerea NSFR, se introduce un indicator de finanțare stabilă ca standard minim prin intermediul unei dispoziții naționale, instituțiile ar trebui să respecte acest standard minim în mod corespunzător.

(112)

Pe lângă nevoile de lichiditate pe termen scurt, instituțiile ar trebui să adopte, de asemenea, structuri de finanțare stabile pe termen mai lung. În decembrie 2010, BCBS a convenit că NSFR va deveni un standard minim până la 1 ianuarie 2018, iar BCBS va institui proceduri riguroase de raportare pentru a monitoriza indicatorul pe durata unei perioade de tranziție și va continua să evalueze implicațiile acestor standarde pentru piețele financiare, acordarea de credite și creșterea economică, remediind, dacă este cazul, consecințele nedorite ale acestora. BCBS a convenit astfel că NSFR va face obiectul unei perioade de observare și va include o clauză de revizuire. În acest context, în temeiul cerințelor de raportare prevăzute de prezentul regulament, ABE ar trebui să evalueze modul în care ar trebui concepută o cerință de finanțare stabilă. Pe baza acestei evaluări, Comisia ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului, însoțit de orice propunere adecvată pentru introducerea unei astfel de cerințe până în 2018.

(113)

Deficiențele în cadrul de administrare al unui număr de instituții au contribuit la asumarea excesivă și imprudentă a riscurilor în sectorul bancar, ceea ce a condus la falimentul unor instituții și la probleme sistemice.

(114)

Pentru a facilita monitorizarea practicilor din cadrul de administrare al instituțiilor și pentru a îmbunătăți disciplina pieței, instituțiile ar trebui să își facă publice măsurile adoptate în materie de cadru de administrare. Organele de conducere ale acestora ar trebui să aprobe și să publice o declarație prin care să asigure publicul că aceste măsuri sunt adecvate și eficiente.

(115)

Pentru a se ține seama de diversitatea de modele de afaceri ale instituțiilor de pe piața internă, ar trebui analizate îndeaproape anumite cerințe structurale pe termen lung, cum ar fi NSFR și indicatorul efectului de levier, în vederea promovării unor structuri bancare solide, care au fost și ar trebui să rămână utile economiei Uniunii.

(116)

Pentru furnizarea permanentă de servicii financiare către gospodării și firme, este nevoie de o structură de finanțare stabilă. Fluxurile de finanțare pe termen lung din sistemele financiare bazate pe bănci din numeroase state membre pot demonstra în general caracteristici diferite de cele întâlnite pe alte piețe internaționale. În plus, este posibil să se fi dezvoltat structuri specifice de finanțare în statele membre pentru a oferi o finanțare stabilă pentru investițiile pe termen lung, inclusiv structuri bancare descentralizate pentru canalizarea de lichidități sau titluri de valoare ipotecare specializate, care sunt tranzacționate pe piețe foarte lichide sau reprezintă o investiție bine-venită pentru investitorii pe termen lung. Factorii structurali respectivi ar trebui examinați cu atenție. Este esențial, în acest sens, ca, odată finalizate standardele internaționale, ABE și CERS să examineze, pe baza raportărilor solicitate de prezentul regulament, modalități de concepere a unei cerințe de finanțare stabilă, ținând pe deplin cont de diversitatea structurilor de finanțare de pe piața bancară din Uniune.

(117)

Pentru a garanta, în cursul unei perioade de tranziție, convergența progresivă între nivelul fondurilor proprii și ajustările prudențiale aplicate definiției fondurilor proprii în cadrul Uniunii, precum și definiției fondurilor proprii care figurează în prezentul regulament, introducerea cerințelor de fonduri proprii prevăzute de prezentul regulament ar trebui să aibă loc progresiv. Este vital ca introducerea acestor cerințe să fie compatibilă cu îmbunătățirile recente aduse de statele membre nivelurilor de fonduri proprii și definiției fondurilor proprii în vigoare în statele membre. În acest scop, în cursul perioadei de tranziție, autoritățile competente ar trebui să determine, în limitele inferioară și superioară stabilite, ritmul de introducere a nivelului de fonduri proprii necesar și a ajustărilor prudențiale prevăzute de prezentul regulament.

(118)

Pentru a facilita tranziția lipsită de dificultăți de la ajustările prudențiale divergente aplicate în prezent în statele membre către ansamblul de ajustări prudențiale prevăzut de prezentul regulament, autoritățile competente ar trebui să poată, pe durata unei perioade de tranziție, să solicite în continuare instituțiilor, într-o măsură limitată, să opereze ajustări prudențiale ale fondurilor proprii care constituie o derogare de la prezentul regulament.

(119)

Pentru a se asigura că instituțiile dispun de timp suficient pentru a se conforma noilor niveluri solicitate și definiției fondurilor proprii, anumite instrumente de capital care nu respectă definiția fondurilor proprii prevăzută de prezentul regulament ar trebui să fie eliminate progresiv în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2021. În plus, anumite instrumente aduse ca suport de stat ar trebui recunoscute integral în cadrul fondurilor proprii pentru o perioadă limitată. Mai mult, primele de emisiune privind elementele care se calificau drept fonduri proprii în temeiul măsurilor de transpunere în legislația națională a Directivei 2006/48/CE ar trebui să fie considerate, în anumite situații, ca întrunind condițiile pentru a face parte din fondurile proprii de nivel 1 de bază.

(120)

În vederea asigurării unei convergențe progresive spre reguli uniforme privind publicarea de informații de către instituții pentru a oferi participanților la piață o imagine corectă și cuprinzătoare a profilului de risc al fiecărei instituții, cerințele privind publicarea ar trebui să fie introduse treptat.

(121)

Pentru a ține seama de evoluțiile pieței și de experiența dobândită în aplicarea prezentului regulament, Comisia ar trebui să aibă obligația de a prezenta Parlamentului European și Consiliului rapoarte însoțite de propuneri legislative, după caz, privind efectul posibil al cerințelor de capital asupra ciclului economic, cerințele minime de fonduri proprii legate de expunerile sub forma obligațiunilor garantate, de expunerile mari, de cerințele privind lichiditatea, de efectul de levier, de expunerile la riscul de credit transferat, de riscul de credit al contrapărții și de metoda expunerii inițiale, precum și de expunerile de tip retail, privind definiția capitalului eligibil și privind nivelul de aplicare a prezentului regulament.

(122)

În cazul instituțiilor de credit, scopul principal al cadrului juridic ar trebui să fie asigurarea funcționării serviciilor vitale pentru economia reală și limitarea, în același timp, a riscului de hazard moral. Separarea structurală a activităților bancare de retail de cele de investiții în cadrul unui grup bancar ar putea reprezenta unul dintre instrumentele-cheie în sprijinul acestui obiectiv. Prin urmare, prezentul cadru de reglementare ar trebui să nu conțină dispoziții care să împiedice introducerea măsurilor care duc la realizarea separării în cauză. Comisia ar trebui să aibă obligația de a analiza chestiunea separării structurale în Uniune și de a prezenta Parlamentului European și Consiliului un raport însoțit de propuneri legislative, după caz.

(123)

În mod similar, în vederea protejării deponenților și a menținerii stabilității financiare, statelor membre ar trebui să li se permită, de asemenea, să adopte măsuri structurale care să impună instituțiilor de credit autorizate din statul membru respectiv să își reducă expunerile față de diferite entități juridice în funcție de activitățile lor, indiferent de locul în care activitățile respective sunt amplasate. Cu toate acestea, pentru că aceste măsuri ar putea avea un impact negativ prin fragmentarea pieței interne, ar trebui aprobate doar sub rezerva unor condiții stricte până la intrarea în vigoare a unui act legislativ viitor care să armonizeze în mod explicit astfel de măsuri.

(124)

Pentru a preciza cerințele prevăzute de prezentul regulament, competența de a adopta acte juridice în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește adaptările tehnice la prezentul regulament pentru a clarifica definițiile pentru a asigura aplicarea uniformă a prezentului regulament sau pentru a ține seama de evoluțiile de pe piețele financiare, pentru alinierea terminologiei și a definițiilor-cadru în concordanță cu legislația ulterioară relevantă, pentru a adapta dispozițiile prezentului regulament în ceea ce privește fondurile proprii ca urmare a evoluției standardelor contabile sau a dreptului Uniunii sau în ceea ce privește convergența practicilor de supraveghere prudențială, pentru a extinde lista claselor de expuneri, în sensul abordării standardizate sau al abordării IRB, astfel încât să se țină seama de evoluțiile de pe piețele financiare, pentru a adapta anumite cuantumuri relevante pentru respectivele clase de expuneri astfel încât să se țină seama de efectele inflației, pentru a adapta lista și clasificarea elementelor extrabilanțiere și pentru a adapta anumite dispoziții și criterii tehnice privind tratarea riscului de credit al contrapărții, abordarea standardizată și abordarea IRB, diminuarea riscului de credit, securitizarea, riscul operațional, riscul de piață, lichiditatea, efectul de levier și publicarea informațiilor, astfel încât să se țină seama de evoluția piețelor financiare, a standardelor contabile sau a dreptului Uniunii sau în ceea ce privește convergența practicilor de supraveghere prudențială și măsurarea riscului, precum și pentru a ține seama de rezultatul revizuirii unor aspecte diverse referitoare la domeniul de aplicare al Directivei 2004/39/CE.

(125)

Competența de a adopta acte juridice în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată de asemenea Comisiei în ceea ce privește stabilirea unei reduceri temporare a nivelului de fonduri proprii sau a ponderilor de risc specificate de prezentul regulament pentru a ține seama de circumstanțe specifice, pentru a clarifica exceptarea anumitor expuneri de la aplicarea dispozițiilor prezentului regulament referitoare la expunerile mari, pentru a preciza cuantumurile relevante pentru calcularea cerințelor de capital pentru portofoliul de tranzacționare pentru a ține seama de evoluțiile din domeniul economic și monetar, pentru a ajusta categoriile de firme de investiții care se califică în vederea anumitor derogări de la cerințele privind nivelul fondurilor proprii pentru a lua în considerare evoluțiile de pe piețele financiare, pentru a clarifica cerința ca firmele de investiții să dețină fonduri proprii echivalente cu o pătrime din cheltuielile generale fixe din anul precedent pentru a asigura aplicarea uniformă a prezentului regulament, pentru a determina elementele de fonduri proprii din care ar trebui să fie efectuate deduceri ale deținerilor unei instituții de instrumente ale entităților relevante, pentru a introduce unele dispoziții tranzitorii suplimentare referitoare la tratamentul câștigurilor și pierderilor actuariale în măsurarea angajamentelor instituțiilor în materie de drepturi de pensii definite. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări corespunzătoare, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, în timp util și în mod corespunzător a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu.

(126)

În conformitate cu Declarația nr. 39 cu privire la articolul 290 din TFUE, Comisia ar trebui să continue să consulte experții numiți de statele membre la elaborarea proiectelor de acte delegate în domeniul serviciilor financiare, în conformitate cu practicile sale stabilite.

(127)

Standardele tehnice în materie de servicii financiare ar trebui să asigure armonizare, condiții uniforme și protecție adecvată a deponenților, investitorilor și consumatorilor în întreaga Uniune. Ar fi eficient și oportun ca sarcina de a elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare care nu implică alegeri strategice, în vederea înaintării acestora către Comisie, să îi fie încredințată ABE, ca organism cu înaltă specializare. ABE ar trebui să asigure proceduri administrative și de raportare eficiente atunci când elaborează standarde tehnice de reglementare. Formatele de raportare ar trebui să fie proporționale cu natura, amploarea și complexitatea activităților instituțiilor.

(128)

Comisia ar trebui să adopte proiectele de standarde tehnice de reglementare elaborate de ABE în ceea ce privește societățile mutuale, organizațiile cooperatiste de credit, instituțiile de economii sau instituțiile similare, anumite instrumente de fonduri proprii, ajustările prudențiale, deducerile din fondurile proprii, instrumentele de fonduri proprii de nivel suplimentar, interesele minoritare, serviciile auxiliare celor bancare, tratamentul ajustării riscului de credit, probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, abordările utilizate în ponderarea la risc a activelor, convergența practicilor de supraveghere prudențială, lichiditatea și dispozițiile tranzitorii pentru fondurile proprii, prin intermediul unor acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE și în conformitate cu articolele 10 și 14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia și ABE ar trebui să se asigure că standardele și cerințele respective pot fi aplicate de către toate instituțiile vizate într-o manieră proporțională cu natura, amploarea și complexitatea instituțiilor respective și a activităților acestora.

(129)

Punerea în aplicare a unora dintre actele delegate prevăzute de prezentul regulament, cum ar fi actul delegat referitor la cerința de acoperire a necesarului de lichiditate, poate avea un impact semnificativ asupra instituțiilor supravegheate și asupra economiei reale. Comisia ar trebui să se asigure că Parlamentul European și Consiliul sunt întotdeauna bine informate, anterior publicării actelor delegate, cu privire la evoluțiile relevante de la nivel internațional și la opinia curentă din cadrul Comisiei.

(130)

De asemenea, Comisia ar trebui autorizată să adopte standarde tehnice de punere în aplicare elaborate de ABE cu privire la consolidare, deciziile comune, raportare, publicare de informații, expunerile garantate cu ipoteci, evaluarea riscurilor, metode de abordare a ponderării la risc a activelor, ponderarea riscurilor și specificarea anumitor expuneri, tratamentul opțiunilor și warrant-urilor, pozițiile în instrumente de capitaluri proprii și pe valută, utilizarea modelelor interne, efectul de levier și elementele extrabilanțiere prin intermediul unor acte de punere în aplicare în temeiul articolului 291 din TFUE și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.

(131)

Având în vedere detaliile și numărul de standarde tehnice de reglementare care urmează să fie adoptate în temeiul prezentului regulament, în cazul în care Comisia adoptă un standard tehnic de reglementare care este același cu proiectul de standard tehnic de reglementare prezentat de ABE, termenul în care Parlamentul European sau Consiliul pot formula obiecții la un standard tehnic de reglementare ar trebui, după caz, să fie prelungit cu o lună. Mai mult, Comisia ar trebui să urmărească să adopte standardele tehnice de reglementare din timp, pentru a permite Parlamentului European și Consiliului să exercite un control deplin, ținând cont de volumul și complexitatea standardelor tehnice de reglementare și de particularitățile regulamentelor de procedură, de programul de lucru și de alcătuirea Parlamentului European și Consiliului.

(132)

Pentru a asigura un nivel ridicat de transparență, ABE ar trebui să inițieze consultări privind proiectele de standarde tehnice menționate în prezentul regulament. ABE și Comisia ar trebui, de asemenea, să înceapă cât mai curând posibil pregătirea rapoartelor lor referitoare la cerințele de lichiditate și la efectul de levier, astfel cum se prevede în prezentul regulament.

(133)

Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se acorde competențe de executare. Competențele respective ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (18).

(134)

În conformitate cu articolul 345 din TFUE, care dispune că tratatele nu aduc atingere regimului proprietății în statele membre, prezentul regulament nu favorizează și nici nu discriminează tipurile de proprietate care intră în domeniul de aplicare a prezentului regulament.

(135)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și a adoptat un aviz (19).

(136)

Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ar trebui modificat în mod corespunzător,

(a)

cerințe de fonduri proprii referitoare la elemente în întregime cuantificabile, uniforme și standardizate ale riscului de credit, riscului de piață, riscului operațional și riscului de decontare;

(b)

cerințe de limitare a expunerilor mari;

(c)

după intrarea în vigoare a actului delegat menționat la articolul 460, cerințe de lichiditate referitoare la elemente în întregime cuantificabile, uniforme și standardizate ale riscului de lichiditate;

(d)

cerințe de raportare referitoare la literele (a), (b) și (c) și referitoare la efectul de levier;

(e)

cerințe referitoare la publicarea informațiilor.

1.

«instituție de credit» înseamnă o întreprindere a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu;

2.

«firmă de investiții» înseamnă o persoană astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2004/39/CE, care intră sub incidența cerințelor prevăzute în directiva menționată, excluzând:

3.

«instituție» înseamnă o instituție de credit sau o firmă de investiții;

4.

«firmă locală» înseamnă o firmă care tranzacționează în cont propriu pe piețe de contracte futures financiare sau de opțiuni ori de alte instrumente derivate și pe piețe monetare având ca scop unic acoperirea pozițiilor luate pe piețele de instrumente financiare derivate, sau care tranzacționează pentru contul altor membri de pe acele piețe și care beneficiază de garanții din partea membrilor compensatori ai acelorași piețe, atunci când responsabilitatea asigurării executării contractelor încheiate de o astfel de firmă este asumată de membrii compensatori de pe aceleași piețe;

5.

«întreprindere de asigurare» înseamnă o întreprindere de asigurare astfel cum este definită la articolul 13 punctul 1 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (20);

6.

«întreprindere de reasigurare» înseamnă o întreprindere de asigurare astfel cum este definită la articolul 13 punctul 4 din Directiva 2009/138/CE;

7.

«organism de plasament colectiv» sau «OPC» înseamnă un OPCVM astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2009/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (21), inclusiv, cu excepția cazului în care se specifică altfel, entități din țări terțe care desfășoară activități similare și care sunt supuse unei supravegheri în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului unei țări terțe care aplică cerințe de supraveghere și de reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune, un FIA astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative (22) sau un FIA din afara UE, definit la articolul 4 alineatul (1) litera (aa) din directiva menționată,;

8.

«entitate din sectorul public» înseamnă un organism administrativ fără caracter comercial subordonat administrațiilor centrale, administrațiilor regionale, autorităților locale sau autorităților care exercită aceleași atribuții ca și autoritățile regionale și locale, sau o întreprindere necomercială deținută sau înființată și finanțată de administrațiile centrale, de administrațiile regionale sau de autoritățile locale și care beneficiază de acorduri de garantare explicite și care poate include organisme autonome guvernate prin lege și aflate sub supraveghere publică;

9.

«organ de conducere» înseamnă organ de conducere astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 7 din Directiva 2013/36/UE;

10.

«conducere superioară» înseamnă conducere superioară astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (1) punctul 9 din Directiva 2013/36/UE;

11.

«risc sistemic» înseamnă risc sistemic astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 10 din Directiva 2013/36/UE;

12.

«risc de model» înseamnă risc de model astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 11 din Directiva 2013/36/UE;

13.

«inițiator» înseamnă o entitate care:

14.

«sponsor» înseamnă o instituție, alta decât o instituție inițiatoare, care stabilește și administrează un program de emisiune de titluri pe termen scurt garantate cu active sau o altă schemă de securitizare, care implică achiziționarea de expuneri de la entități terțe;

15.

«întreprindere-mamă» înseamnă:

16.

«filială» înseamnă:

Filialele unei filiale se consideră, de asemenea, filiale ale întreprinderii care este întreprinderea-mamă inițială;

17.

«sucursală» înseamnă un punct de lucru care reprezintă o parte dependentă din punct de vedere juridic de o instituție și care desfășoară direct toate sau unele dintre tranzacțiile specifice activității instituțiilor;

18.

«întreprindere prestatoare de servicii auxiliare» înseamnă o întreprindere a cărei activitate principală constă în deținerea sau administrarea de bunuri, administrarea de servicii de prelucrare a datelor sau o activitate similară care este auxiliară activității principale a uneia sau mai multor instituții;

19.

«societate de administrare a activelor» înseamnă o societate de administrare a activelor în sensul articolului 2 punctul 5 din Directiva 2002/87/CE sau un AFIA astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2011/61/UE, inclusiv, cu excepția cazului în care se specifică altfel, entități din țări terțe care desfășoară activități similare și care fac obiectul legislației unei țări terțe care aplică cerințe de supraveghere și de reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune;

20.

«societate financiară holding» înseamnă o instituție financiară ale cărei filiale sunt în exclusivitate sau în principal instituții sau instituții financiare, cel puțin una dintre aceste filiale fiind o instituție, și care nu este o societate financiară holding mixtă;

21.

«societate financiară holding mixtă» înseamnă o societate financiară holding mixtă astfel cum este definită la articolul 2 punctul 15 din Directiva 2002/87/CE;

22.

«societate holding cu activitate mixtă» înseamnă o întreprindere-mamă, alta decât o societate financiară holding, o instituție sau o societate financiară holding mixtă, ale cărei filiale includ cel puțin o instituție;

23.

«întreprindere de asigurare dintr-o țară terță» înseamnă o întreprindere de asigurare dintr-o țară terță astfel cum este definită la articolul 13 punctul 3 din Directiva 2009/138/CE;

24.

«întreprindere de reasigurare dintr-o țară terță» înseamnă o întreprindere de reasigurare dintr-o țară terță astfel cum este definită la articolul 13 punctul 6 din Directiva 2009/138/CE;

25.

«firmă de investiții recunoscută din țări terțe» înseamnă o firmă care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

26.

«instituție financiară» înseamnă o întreprindere, alta decât o instituție, a cărei activitate principală constă în dobândirea de dețineri sau în desfășurarea uneia sau mai multor activități menționate la punctele 2-12 și la punctul 15 din anexa I la Directiva 2013/36/UE, inclusiv o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o instituție de plată în sensul Directivei 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne (23) și o societate de administrare a activelor, dar cu excluderea societăților holding de asigurare și a societăților holding de asigurare cu activitate mixtă, astfel cum sunt definite la articolul 212 alineatul (1) literele (f) și, respectiv, (g) din Directiva 2009/138/CE;

27.

«entitate din sectorul financiar» înseamnă oricare dintre următoarele:

28.

«instituție-mamă dintr-un stat membru» înseamnă o instituție dintr-un stat membru care are ca filială o instituție sau o instituție financiară sau care deține o participație într-o asemenea instituție sau instituție financiară și care nu este la rândul său o filială a unei alte instituții autorizate în același stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în același stat membru;

29.

«instituție-mamă din UE» înseamnă o instituție-mamă dintr-un stat membru care nu este filială a unei alte instituții autorizate în orice stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în orice stat membru;

30.

«societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru» înseamnă o societate financiară holding care nu este la rândul său o filială a unei instituții autorizate în același stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în același stat membru;

31.

«societate financiară holding-mamă din UE» înseamnă o societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru care nu este o filială a unei instituții autorizate în orice stat membru ori a unei alte societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în orice stat membru;

32.

«societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru» înseamnă o societate financiară holding mixtă care nu este la rândul său o filială a unei instituții autorizate în același stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființat în același stat membru;

33.

«societate financiară holding mixtă-mamă din UE» înseamnă o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru, care nu este o filială a unei instituții autorizate în orice stat membru ori a unei alte societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în orice stat membru;

34.

«contraparte centrală» sau «CPC» înseamnă o CPC astfel cum este definită la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;

35.

«participație» înseamnă o participație în sensul articolului 17 prima teză din A patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale (24) sau deținerea, în mod direct sau indirect, a cel puțin 20 % din drepturile de vot sau din capitalul unei întreprinderi;

36.

«deținere calificată» înseamnă o deținere directă sau indirectă într-o întreprindere care reprezintă cel puțin 10 % din capital sau din drepturile de vot sau care face posibilă exercitarea unei influențe semnificative asupra administrării întreprinderii respective;

37.

«control» înseamnă relația dintre o întreprindere-mamă și o filială, așa cum este definită la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE, sau standarde contabile aplicabile instituției în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002, sau o relație similară între orice persoană fizică sau juridică și o întreprindere;

38.

«legături strânse» înseamnă o situație în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate între ele în oricare dintre următoarele modalități:

39.

«grup de clienți aflați în legătură» înseamnă oricare dintre următoarele:

În pofida literelor (a) și (b), în cazul în care o administrație centrală deține controlul direct asupra mai multor persoane fizice sau juridice sau se află în legătură strânsă directă cu acestea, grupul format din administrația centrală și toate persoanele fizice sau juridice controlate direct sau indirect de aceasta în conformitate cu litera (a), sau aflate în strânsă legătură cu aceasta în conformitate cu litera (b), poate fie considerat că nu constituie un grup de clienți aflați în legătură. În schimb, existența unui grup de clienți aflați în legătură format din administrația centrală și alte persoane fizice sau juridice poate fi evaluată separat pentru fiecare dintre persoanele aflate sub controlul direct al acesteia în conformitate cu litera (a), sau aflate în strânsă legătură directă cu aceasta în conformitate cu litera (b), și pentru toate persoanele fizice și juridice aflate sub controlul respectivei persoane în conformitate cu litera (a) sau aflate în strânsă legătură cu respectiva persoană în conformitate cu litera (b), inclusiv administrația centrală. Aceeași regulă se aplică și administrațiilor regionale sau autorităților locale care intră sub incidența articolului 115 alineatul (2).

40.

«autoritate competentă» înseamnă o autoritate publică sau un organism recunoscut oficial în dreptul intern, care este împuternicit în temeiul dreptului intern să supravegheze instituțiile ca parte a sistemului de supraveghere existent în statul membru respectiv;

41.

«supraveghetor consolidant» înseamnă o autoritate competentă responsabilă cu realizarea supravegherii pe bază consolidată a instituțiilor-mamă din UE și a instituțiilor controlate de societăți financiare holding-mamă din UE sau de societăți financiare holding mixte-mamă din UE;

42.

«autorizație» înseamnă un instrument eliberat sub orice formă de către autorități, prin care se acordă dreptul de a desfășura activitatea;

43.

«stat membru de origine» înseamnă statul membru în care o instituție a fost autorizată;

44.

«stat membru gazdă» înseamnă statul membru în care o instituție are o sucursală sau în care prestează servicii;

45.

«bănci centrale din cadrul SEBC» înseamnă băncile centrale naționale care sunt membre ale Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), precum și Banca Centrală Europeană (BCE);

46.

«bănci centrale» înseamnă băncile centrale din cadrul SEBC și băncile centrale din țări terțe;

47.

«situație consolidată» înseamnă situația care rezultă din aplicarea cerințelor prezentului regulament în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 în cazul unei instituții, ca și cum respectiva instituție formează, împreună cu una sau mai multe entități, o singură instituție;

48.

«bază consolidată» înseamnă pe baza situației consolidate;

49.

«bază subconsolidată» înseamnă pe baza situației consolidate a instituției-mamă, a societății financiare holding sau a societății financiare holding mixt, excluzând un subgrup de entități, sau pe baza situației consolidate a unei instituții-mamă, a unei societăți financiare holding sau a unei societăți financiare holding mixte care nu este instituția-mamă, societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă de cel mai înalt rang.

50.

«instrument financiar» înseamnă oricare dintre următoarele:

Instrumentele menționate la literele (a), (b) și (c) sunt instrumente financiare numai dacă valoarea lor derivă din prețul unui instrument financiar-suport sau al altui element-suport, dintr-un indicator sau un indice.

51.

«capital inițial» înseamnă cuantumul și tipurile de fonduri proprii prevăzute la articolul 12 din Directiva 2013/36/UE pentru instituțiile de credit și în titlul IV din directiva menționată pentru firmele de investiții;

52.

«risc operațional» înseamnă riscul de pierdere care rezultă fie din utilizarea unor procese, persoane sau sisteme interne inadecvate sau care nu și-au îndeplinit funcția în mod corespunzător, fie din evenimente externe, și care include riscul juridic;

53.

«risc de diminuare a valorii creanței» înseamnă riscul ca o creanță să fie redusă prin acordarea de credite, în numerar sau nu, către debitor;

54.

«probabilitate de nerambursare» sau «PD» înseamnă probabilitatea ca o contraparte să ajungă în stare de nerambursare în termen de un an;

55.

«pierdere în caz de nerambursare» sau «LGD» înseamnă raportul dintre pierderea aferentă unei expuneri în cazul nerambursării de către o contraparte și cuantumul expus la risc în caz de nerambursare;

56.

«factor de conversie» înseamnă raportul dintre cuantumul încă netras dintr-un angajament de finanțare care ar putea fi tras și, prin urmare, ar deveni expus la risc în caz de nerambursare față de cuantumul încă netras din angajamentul de finanțare, valoarea angajamentului de finanțare fiind determinată de limita autorizată, cu excepția cazului în care limita neautorizată este mai mare;

57.

«diminuare a riscului de credit» înseamnă tehnica folosită de o instituție pentru a reduce riscul de credit asociat unei expuneri sau unor expuneri pe care instituția respectivă continuă să le dețină;

58.

«protecție finanțată a creditului» înseamnă o tehnică de diminuare a riscului de credit prin care reducerea riscului de credit asociat expunerii unei instituții derivă din dreptul respectivei instituții, în cazul neplății de către contraparte sau al unor alte evenimente de credit specificate legate de contraparte, de a lichida sau de a obține transferul, atribuirea sau păstrarea unor active sau cuantumuri sau de a reduce cuantumul expunerii la, sau de a o înlocui cu, diferența dintre cuantumul expunerii și cuantumul unei creanțe asupra instituției;

59.

«protecție nefinanțată a creditului» înseamnă o tehnică de diminuare a riscului de credit prin care reducerea riscului de credit asociat expunerii unei instituții derivă din obligația unei părți terțe de a plăti o sumă în cazul neplății de către debitor sau al unor alte evenimente de credit specificate;

60.

«instrument asimilat numerarului» înseamnă un certificat de depozit, o obligațiune, inclusiv o obligațiune garantată, sau orice alt instrument nesubordonat, care a fost emis de o instituție, pentru care instituția a primit deja plata completă și care trebuie rambursat necondiționat de către instituție la valoarea sa nominală;

61.

«securitizare» înseamnă o tranzacție sau o schemă prin care riscul de credit asociat unei expuneri sau unui portofoliu de expuneri este segmentat pe tranșe, cu următoarele caracteristici:

62.

«poziție din securitizare» înseamnă o expunere față de o securitizare;

63.

«resecuritizare» înseamnă o securitizare în care riscul asociat unui portofoliu de expuneri suport este segmentat pe tranșe și cel puțin una dintre expunerile-suport este o poziție din securitizare;

64.

«poziție din resecuritizare» înseamnă o expunere față de o resecuritizare;

65.

«îmbunătățire a calității creditului» înseamnă un aranjament contractual prin care calitatea creditului aferentă unei poziții dintr-o securitizare se ameliorează față de cum ar fi fost aceasta dacă nu s-ar fi oferit îmbunătățirea, și care include îmbunătățirea furnizată de tranșele de rang inferior din securitizare sau de alte tipuri de protecție a creditului;

66.

«entitate special constituită în scopul securitizării» sau «SSPE» înseamnă un trust corporativ sau o altă entitate, alta decât o instituție, organizată pentru desfășurarea uneia sau mai multor securitizări, ale cărei activități se limitează la cele corespunzătoare pentru realizarea obiectivului menționat, a cărei structură are rolul de a izola obligațiile SSPE de cele ale instituției inițiatoare și în care deținătorii de interese generatoare de beneficii au dreptul să dea în gaj sau să schimbe respectivele interese fără restricții;

67.

«tranșă» înseamnă un segment de risc de credit, stabilit contractual, asociat unei expuneri sau unui număr de expuneri, în care o poziție din segment prezintă un risc de pierdere din credit mai mare sau mai mic decât o poziție în cuantum egal din orice alt asemenea segment, fără a se ține seama de protecția creditului furnizată de părți terțe în mod direct deținătorilor pozițiilor din segment sau din alte segmente;

68.

«marcarea la piață» înseamnă evaluarea pozițiilor la prețuri de închidere direct disponibile, care provin din surse independente, inclusiv cotații bursiere, cotații electronice sau cotații provenite de la mai mulți brokeri independenți de renume;

69.

«marcarea la model» înseamnă orice evaluare care trebuie raportată la un nivel de referință, extrapolată sau calculată în alt mod pornind de la una sau mai multe date de intrare de pe piață;

70.

«verificare independentă a prețurilor» înseamnă un proces de verificare regulată a preciziei și independenței prețurilor de piață sau a datelor de intrare utilizate pentru marcarea la model;

71.

«capital eligibil» înseamnă următoarele:

72.

«bursă recunoscută» înseamnă o bursă care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

73.

«beneficii discreționare de tipul pensiilor» înseamnă beneficii suplimentare de tipul pensiilor asigurate pe o bază discreționară de o instituție unui angajat ca parte a pachetului de remunerație variabilă al acestuia, care nu include beneficiile datorate garantate angajatului în conformitate cu termenii schemei de pensionare a societății;

74.

«valoare ipotecară» înseamnă valoarea bunurilor imobile stabilită printr-o evaluare prudentă a valorii de piață viitoare a bunurilor, ținând seama de aspectele sustenabile pe termen lung legate de bunuri, de condițiile de piață normale și locale, de utilizarea curentă și de eventualele utilizări alternative ale bunurilor;

75.

«bun imobil locativ» înseamnă o locuință care este ocupată de proprietarul sau de locatarul locuinței, inclusiv dreptul de a locui într-un apartament dintr-o cooperativă imobiliară din Suedia;

76.

«valoare de piață», în sensul bunurilor imobile, înseamnă cuantumul estimat care r putea fi plătit în schimbul bunurilor la data evaluării între un cumpărător și un vânzător interesați în cadrul unei tranzacții încheiate în condiții obiective și de concurență normală, în care fiecare parte acționează în deplină cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri;

77.

«cadru contabil aplicabil» înseamnă standardele contabile la care este supusă instituția în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 sau al Directivei 86/635/CEE a Consiliului;

78.

«rata de nerambursare pe un an» înseamnă raportul dintre numărul de stări de nerambursare constatate în cursul unei perioade care începe cu un an înainte de o dată T și numărul de debitori clasificați în această clasă de rating sau grupă de risc cu un an înainte de acea dată;

79.

«finanțare speculativă a bunurilor imobile» înseamnă credite acordate în scopul dobândirii de terenuri în legătură cu bunuri imobile sau al dezvoltării ori al construirii pe acestea, sau în legătură cu acestea, cu intenția de a le revinde cu profit;

80.

«finanțarea comerțului» înseamnă finanțarea, inclusiv garanțiile, asociate schimburilor de bunuri și servicii prin intermediul produselor financiare cu scadență fixă pe termen scurt (în general mai mică de un an) fără refinanțare automată;

81.

«credite de export sprijinite în mod oficial» înseamnă împrumuturi sau credite pentru a finanța exportul de mărfuri și servicii pentru care o agenție oficială de creditare a exportului oferă garanții, asigurare sau finanțare directă.

82.

«acord repo» și «acord reverse repo» înseamnă orice acord în care o instituție sau contrapartea sa transferă titluri, mărfuri sau drepturi garantate referitoare la proprietatea asupra titlurilor sau a mărfurilor în cazul în care garanția respectivă este emisă de o bursă recunoscută care deține drepturile asupra titlurilor sau a mărfurilor, iar acordul nu permite unei instituții să transfere sau să dea în gaj un anumit titlu sau marfă mai multor contrapărți în același timp, cu angajamentul de a le răscumpăra, sau la titluri sau mărfuri substituite, prezentând aceleași caracteristici, la un preț specificat, la o dată viitoare precizată sau care urmează a fi precizată de entitatea care transferă, reprezentând un acord repo pentru instituția care vinde titlurile sau mărfurile și un acord reverse repo pentru instituția care le cumpără;

83.

«tranzacție de răscumpărare» înseamnă orice tranzacție derulată în baza unui «acord repo» sau a unui «acord reverse repo»;

84.

«acord repo simplu» înseamnă o tranzacție de răscumpărare a unui singur activ sau a unor active similare, necomplexe, prin opoziție cu un coș de active.

85.

«poziții deținute cu intenția tranzacționării» înseamnă oricare dintre următoarele:

86.

«portofoliu de tranzacționare» înseamnă toate pozițiile pe instrumente financiare și mărfuri deținute de o instituție, fie cu intenția tranzacționării, fie cu scopul de a acoperi pozițiile deținute cu intenția tranzacționării;

87.

«sistem multilateral de tranzacționare» înseamnă un sistem multilateral de tranzacționare astfel cum este definit la articolul 4 punctul 15 din Directiva 2004/39/CE;

88.

«contraparte centrală calificată» sau «CPCC» înseamnă o contraparte centrală care fie a fost autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, fie a fost recunoscută în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv;

89.

«fond de garantare» înseamnă un fond instituit de o CPC în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, care este utilizat în conformitate cu articolul 45 din regulamentul respectiv;

90.

«contribuție prefinanțată la fondul de garantare al unei CPC» înseamnă o contribuție la fondul de garantare al unei CPC, care este plătită de o instituție;

91.

«expunere din tranzacții» înseamnă o expunere actuală incluzând o marjă de variație datorată membrului compensator sau clientului, dar încă neprimită, și orice viitoare potențială expunere a unui membru compensator sau a unui client la o CPC care rezultă din contractele și tranzacțiile enumerate la articolul 301 alineatul (1) literele (a)-(e), precum și marja inițială;

92.

«piață reglementată» înseamnă o piață reglementată AEVMP astfel cum este definită la articolul 4 punctul 14 din Directiva 2004/39/CE;

93.

«efect de levier» înseamnă dimensiunea relativă a activelor unei instituții, a obligațiilor extrabilanțiere și obligațiilor contingente de a plăti, de a furniza o prestație sau de a oferi garanții reale, inclusiv obligațiile ce decurg din finanțări primite, angajamente asumate, instrumente financiare derivate sau acorduri repo, cu excepția obligațiilor care pot fi executate numai în timpul lichidării unei instituții, în raport cu fondurile proprii ale instituției respective;

94.

«risc asociat folosirii excesive a efectului de levier» înseamnă riscul rezultat din vulnerabilitatea unei instituții față de un efect de levier sau un efect de levier contingent care poate necesita măsuri neplanificate de corectare a planului său de afaceri, inclusiv vânzarea de active în regim de urgență, ceea ce ar putea duce la pierderi sau la reevaluări ale activelor rămase;

95.

«ajustarea pentru riscul de credit» înseamnă cuantumul provizioanelor specifice și generale pentru pierderile din împrumuturi asociate cu riscurile de credit care a fost recunoscută în situațiile financiare ale instituției conform cadrului contabil aplicabil;

96.

«acoperire internă» înseamnă o poziție care compensează în mod semnificativ elementele de risc componente între o poziție sau seturi de poziții din portofoliul de tranzacționare și o poziție sau seturi de poziții din afara portofoliului de tranzacționare;

97.

«obligație de referință» înseamnă o obligație folosită în vederea stabilirii valorii de decontare în numerar a unui instrument financiar derivat de credit.

98.

«instituție externă de evaluare a creditului» sau «ECAI» înseamnă o agenție de rating de credit care este înregistrată sau certificată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit (25) sau o bancă centrală care acordă ratinguri de credit exceptate de la aplicarea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1060/2009.

99.

«ECAI desemnată» înseamnă o ECAI desemnată de către o instituție;

100.

«alte elemente ale rezultatului global acumulate» are același înțeles ca în Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 1, aplicabil în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002;

101.

«fonduri proprii de bază» înseamnă fondurile proprii de bază în sensul articolului 88 din Directiva 2009/138/CE;

102.

«elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 specifice întreprinderilor de asigurare» înseamnă elementele fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE, atunci când aceste elemente sunt clasificate de nivel 1 în sensul Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 94 alineatul (1) din directiva menționată;

103.

«elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar specifice întreprinderilor de asigurare» înseamnă elementele fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE unde respectivele elemente sunt clasificate drept capital de nivel 1, în sensul Directivei 2009/138/CE în conformitate cu articolul 94 alineatul (1) din directiva menționată, iar includerea acestor elemente este limitată prin actele delegate adoptate în conformitate cu articolul 99 din directiva menționată;

104.

«elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 specifice întreprinderilor de asigurare» înseamnă elementele fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE, atunci când aceste elemente sunt clasificate de nivel 2 în sensul Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 94 alineatul (2) din directiva menționată;

105.

«elemente ale fondurilor proprii de nivel 3 specifice întreprinderilor de asigurare» înseamnă elementele ale fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE, atunci când aceste elemente sunt clasificate de nivel 3 în sensul Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 94 alineatul (3) din directiva menționată;

106.

«creanțe privind impozitul amânat» au același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

107.

«creanțe privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare» înseamnă creanțele privind impozitul amânat a căror valoare viitoare poate fi realizată numai dacă instituția generează profit impozabil în viitor;

108.

«datorii privind impozitul amânat» au același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

109.

«activele fondului de pensii cu beneficii determinate» înseamnă activele unui plan sau fond de pensii cu beneficii determinate, după caz, calculate după ce s-a scăzut cuantumul obligațiilor care decurg din același fond sau plan;

110.

«distribuire» înseamnă plata de dividende sau de dobândă sub orice formă;

111.

«întreprindere financiară» are același înțeles ca la articolul 13 punctul 25 literele (b) și (d) din Directiva 2009/138/CE;

112.

«fonduri pentru riscuri bancare generale» au același înțeles ca la articolul 38 din Directiva 86/635/CEE

113.

«fond comercial» are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

114.

«deținere indirectă» înseamnă orice expunere față de o entitate intermediară care deține o expunere față de instrumentele de capital emise de o entitate din sectorul financiar unde, în eventualitatea în care valoarea instrumentele de capital emise de entitatea din sectorul financiar ar fi redusă în mod permanent, pierderile înregistrate în consecință de respectiva instituție nu ar fi semnificativ diferite de pierderile pe care instituția le-ar înregistra ca urmare a deținerii directe a acelor instrumente de capital emise de entitatea din sectorul financiar;

115.

«imobilizări necorporale» au același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil și includ fondul comercial;

116.

«alte instrumente de capital» înseamnă instrumente de capital emise de entități din sectorul financiar care nu pot fi considerate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2, elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 specifice întreprinderilor de asigurare, elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar specifice întreprinderilor de asigurare, elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 specifice întreprinderilor de asigurare sau elemente ale fondurilor proprii de nivel 3 specifice întreprinderilor de asigurare;

117.

«alte rezerve» înseamnă rezerve în sensul cadrului contabil aplicabil care fac obiectul obligațiilor de publicare în temeiul respectivului standard contabil aplicabil, cu excepția sumelor deja incluse în alte elemente ale rezultatului global acumulate sau în rezultatul reportat;

118.

«fonduri proprii» înseamnă suma fondurilor proprii de nivel 1 și a fondurilor proprii de nivel 2;

119.

«instrumente de fonduri proprii» înseamnă instrumentele de capital emise de instituție care se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2;

120.

«interes minoritar» înseamnă cuantumul fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale unei filiale a unei instituții care poate fi atribuit unor persoane fizice sau juridice altele decât cele incluse domeniul de aplicare al consolidării prudențiale a instituției;

121.

«profit» are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

122.

«deținere reciprocă» înseamnă deținerea de către o instituție a unor instrumente de fonduri proprii sau a altor instrumente de capital emise de entități din sectorul financiar, atunci când acestea dețin ele însele instrumente de fonduri proprii emise de instituția respectivă;

123.

«rezultat reportat» înseamnă profiturile și pierderile reportate ca urmare a determinării finale a profitului sau pierderii în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;

124.

«cont de prime de emisiune» are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

125.

«diferențe temporare» are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil;

126.

«deținere sintetică» înseamnă o investiție a unei instituții într-un instrument financiar a cărui valoare este direct legată de valoarea instrumentelor de capital emise de o entitate din sectorul financiar.

127.

«sistem de garanții încrucișate» înseamnă un sistem care îndeplinește toate condițiile următoare:

128.

«elemente care pot fi distribuite» înseamnă cuantumul profiturilor de la sfârșitul ultimului exercițiu financiar plus eventualele profituri reportate și rezerve disponibile în acest scop înainte de distribuirile către deținătorii instrumentelor de fonduri proprii, minus pierderile reportate, profituri care nu pot fi distribuite în temeiul dispozițiilor legislației sau al actului constitutiv al instituției și sume plasate în rezerve care nu pot fi distribuite în conformitate cu legislația națională aplicabilă sau actul constitutiv al instituției, în timp ce aceste pierderi și rezerve sunt determinate pe baza situațiilor financiare individuale ale instituției, și nu pe baza situațiilor financiare consolidate.

1.

«expunere» însemnă un activ sau un element extrabilanțier;

2.

«pierdere» înseamnă pierderea economică, inclusiv efectele actualizărilor importante și costurile semnificative directe și indirecte asociate recuperării sumelor de încasat în baza unui instrument;

3.

«pierdere așteptată» sau «EL» înseamnă raportul dintre pierderea estimată aferentă unei expuneri în caz de nerambursare din partea unei contrapărți sau în caz de diminuare a valorii creanței pe parcursul unui an și suma expusă la risc în caz de nerambursare;

(a)

nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către întreprinderea-mamă;

(b)

fie întreprinderea-mamă îndeplinește cerințele autorității competente privind administrarea prudentă a filialei și a declarat, cu consimțământul autorității competente, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt neglijabile;

(c)

procedurile de evaluare, măsurare și control ale riscurilor aplicate de întreprinderea-mamă includ filiala;

(d)

întreprinderea-mamă deține mai mult de 50 % din drepturile de vot atașate acțiunilor în capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei.

(a)

nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor către instituția-mamă dintr-un stat membru;

(b)

procedurile de evaluare, măsurare și control ale riscurilor relevante pentru supravegherea consolidată includ instituția-mamă dintr-un stat membru.

(a)

Instituția-mamă, pe bază consolidată, sau o filială, pe bază subconsolidată, respectă obligațiile prevăzute în partea a șasea;

(b)

Instituția-mamă, pe bază consolidată, sau filiala, pe bază subconsolidată, monitorizează și supraveghează în permanență pozițiile de lichiditate ale tuturor instituțiilor din cadrul grupului sau al subgrupului care fac obiectul derogării și asigură un nivel suficient de lichiditate pentru toate aceste instituții;

(c)

Instituțiile au încheiat contracte satisfăcătoare pentru autoritățile competente care prevăd libera circulație a fondurilor între ele pentru a le permite să își îndeplinească obligațiile individuale și comune pe măsură ce devin scadente;

(d)

Nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea respectării contractelor menționate la litera (c).

(a)

evaluarea de către acestea a conformității organizării și a tratamentului riscului de lichiditate cu condițiile prevăzute de articolul 86 din Directiva 2013/36/UE în cadrul subgrupului unic de lichiditate;

(b)

repartizarea cuantumurilor, amplasarea și proprietatea asupra activelor lichide necesare care trebuie deținute în cadrul subgrupului unic de lichiditate;

(c)

stabilirea cuantumurilor minime a activelor lichide care trebuie deținute de către instituțiile cărora li se acordă o derogare de la aplicarea părții a șasea;

(d)

necesitatea unor parametri mai stricți decât cei prevăzuți în partea a șasea;

(e)

schimbul nerestricționat de informații complete între autoritățile competente;

(f)

o înțelegere deplină a implicațiilor unei astfel de derogări.

(a)

angajamentele casei centrale și ale instituțiilor afiliate constituie angajamente solidare sau angajamentele instituțiilor afiliate sunt în întregime garantate de casa centrală;

(b)

solvabilitatea și lichiditatea casei centrale și ale tuturor instituțiilor afiliate acesteia sunt supravegheate în ansamblul lor, pe baza situațiilor financiare consolidate ale acestor instituții;

(c)

conducerea casei centrale este abilitată să emită instrucțiuni către organele de conducere ale instituțiilor afiliate.

(a)

fiecare firmă de investiții din UE aparținând grupului aplică metoda alternativă de calcul a cuantumului total al expunerii la risc menționată la articolul 95 alineatul (2) sau 96 alineatul (2);

(b)

toate firmele de investiții aparținând grupului se încadrează în categoriile de la articolul 95 alineatul (1) sau 96 alineatul (1);

(c)

fiecare firmă de investiții din UE aparținând grupului îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 95 sau 96 pe bază individuală și deduce în același timp din elementele fondurilor proprii de nivel 1 de bază orice datorii contingente în favoarea firmelor de investiții, a instituțiilor financiare, a societăților de administrare a activelor și a întreprinderilor prestatoare de servicii auxiliare, care altfel ar fi consolidate;

(d)

orice societate financiară holding care este societatea financiară holding-mamă dintr-un stat membru a unei firme de investiții din grup deține cel puțin la fel de mult capital, definit ca suma elementelor menționate la articolul 26 alineatul (1), la articolul 51 alineatul (1) și la articolul 62 alineatul (1), astfel încât să acopere suma următoarelor:

(e)

grupul nu include instituții de credit.

(a)

răspunderea întreprinderii-mamă este limitată la cota-parte de capital pe care întreprinderea-mamă o deține în cadrul filialei, având în vedere răspunderea celorlalți acționari sau membri;

(b)

solvabilitatea celorlalți acționari sau membri este satisfăcătoare;

(c)

răspunderea celorlalți acționari și membri este stabilită în mod clar într-o formă obligatorie din punct de vedere juridic.

(a)

în cazul în care, în opinia autorităților competente, o instituție exercită o influență semnificativă asupra uneia sau mai multor instituții sau instituții financiare, fără a deține însă o participație în aceste instituții sau fără a avea alte legături de capital cu acestea; și

(b)

în cazul în care două sau mai multe instituții sau instituții financiare se află sub o conducere unică, fără ca acest lucru să se facă în baza unui contract sau a unor dispoziții ale actelor lor constitutive.

(a)

10 milioane EUR;

(b)

1 % din cuantumul total al activelor și elementelor extrabilanțiere ale întreprinderii-mamă sau ale întreprinderii care deține participația respectivă.

(a)

în cazul în care întreprinderea în cauză este situată într-o țară terță în care există obstacole de natură juridică în calea transferului de informații necesare;

(b)

în cazul în care întreprinderea în cauză prezintă un interes neglijabil numai în ceea ce privește obiectivele supravegherii instituțiilor;

(c)

în cazul în care, în opinia autorităților competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, consolidarea situației financiare a întreprinderii în cauză ar fi inadecvată sau ar putea induce în eroare în ceea ce privește realizarea obiectivelor de supraveghere a instituțiilor de credit.

(a)

În cazul cererilor pentru aprobările prevăzute la articolul 143 alineatul (1), articolul 151 alineatele (4) și (9), articolul 283, articolul 312 alineatul (2) și articolul 363, respectiv prezentate de o instituție-mamă din UE și de filialele sale, sau de filialele unei societăți financiare holding-mamă din UE sau ale unei societăți financiare holding mixte-mamă din UE, în comun, pentru a decide dacă acordă sau nu aprobarea cerută și pentru a stabili termenii și condițiile, dacă este cazul, în care ar trebui acordată o astfel de aprobare.

(b)

în scopul de a determina dacă sunt îndeplinite criteriile pentru aplicarea unui tratament intragrup specific, astfel cum figurează la articolul 422 alineatul (9) și la articolul 425 alineatul (5), completate de standardele tehnice de reglementare ale ABE menționate la articolul 422 alineatul (10) și la articolul 425alineatul (6).

(a)

cererea menționată la alineatul (1) litera (a);

(b)

evaluarea criteriilor și determinarea tratamentului specific menționat la alineatul (1) litera (b);

(a)

la data primirii cererii complete menționate la alineatul (1) litera (a) de către supraveghetorul consolidant. Supraveghetorul consolidant transmite cererea completă celorlalte autorități competente fără întârziere;

(b)

la data primirii de către autoritățile competente a unui raport elaborat de supraveghetorul consolidant care analizează angajamentele intragrup din cadrul grupului.

(a)

instrumente de capital, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29;

(b)

conturi de prime de emisiune aferente instrumentelor menționate la litera (a);

(c)

rezultatul reportat;

(d)

alte elemente ale rezultatului global acumulate;

(e)

alte rezerve;

(f)

fonduri pentru riscuri bancare generale.

(a)

profiturile în cauză au fost verificate de persoane independente de instituție care sunt responsabile cu auditarea conturilor instituției respective;

(b)

instituția a demonstrat, spre satisfacția autorității competente, că orice obligații sau dividende previzibile au fost deduse din respectivele profituri.

(a)

instituția este de un tip definit în conformitate cu legislația națională aplicabilă, iar autoritățile competente consideră că aceasta se califică drept oricare dintre următoarele:

(b)

sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 28 și condițiile de modificare de la articolul 29;

(a)

instrumentele sunt emise direct de instituție cu acordul prealabil al acționarilor instituției sau, în cazul în care acest lucru este permis în temeiul legislației naționale aplicabile, al organului de conducere a instituției;

(b)

instrumentele sunt plătite, iar achiziționarea lor nu este finanțată în mod direct sau indirect de instituție;

(c)

instrumentele îndeplinesc toate condițiile următoare referitoare la clasificarea lor:

(d)

instrumentele sunt prezentate în mod clar și distinct în bilanț în situațiile financiare ale instituției;

(e)

instrumentele sunt perpetue;

(f)

cuantumul principalului instrumentelor nu poate fi redus sau restituit, exceptând oricare dintre următoarele cazuri:

(g)

dispozițiile care reglementează instrumentele nu indică în mod explicit sau implicit că cuantumul principalului instrumentelor ar fi sau ar putea fi redus sau restituit în alte cazuri în afară de lichidarea instituției, iar instituția nu prevede în alt mod o astfel de indicație înainte de sau la emiterea instrumentelor, cu excepția instrumentelor menționate la articolul 27, unde refuzul instituției de a răscumpăra aceste instrumente este interzis în temeiul legislației naționale aplicabile;

(h)

instrumentele îndeplinesc următoarele condiții în ceea ce privește distribuirile:

(i)

în comparație cu toate instrumentele de capital emise de instituție, instrumentele absorb primele și proporțional cea mai mare parte a pierderilor pe măsura apariției lor, iar fiecare instrument absoarbe pierderi în aceeași măsură ca și celelalte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(j)

instrumentele sunt de rang inferior tuturor celorlalte creanțe în caz de insolvență sau de lichidare a instituției;

(k)

instrumentele dau proprietarilor lor dreptul la o creanță asupra activelor reziduale ale instituției, care, în caz de lichidare și după plata tuturor creanțelor cu rang prioritar, este proporțională cu suma instrumentelor de acest tip emise, nu este fixă și nu face obiectul unei plafonări, cu excepția instrumentelor de capital menționate la articolul 27;

(l)

instrumentele nu sunt garantate și nici nu fac obiectul unei garanții care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor, de niciuna dintre următoarele:

(m)

instrumentele nu fac obiectul niciunui aranjament, contractual sau de altă natură, care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor înregistrate în temeiul instrumentelor în caz de insolvență sau de lichidare.

(a)

natura și formele aplicabile ale finanțării indirecte a instrumentelor de fonduri proprii;

(b)

situațiile și momentele în care distribuirile multiple ar reprezenta o povară disproporționată asupra fondurilor proprii;

(c)

definiția distribuirilor preferențiale;

(a)

instituția are posibilitatea de a refuza răscumpărarea instrumentelor, cu excepția situațiilor în care se interzice acest lucru în temeiul legislației naționale aplicabile;

(b)

atunci când refuzul instituției de a răscumpăra instrumentele este interzis în temeiul legislației naționale aplicabile, dispozițiile care reglementează instrumentele oferă instituției posibilitatea de a limita răscumpărarea lor;

(c)

refuzul de a răscumpăra instrumentele sau limitarea răscumpărării instrumentelor, după caz, nu poate constitui un eveniment de nerambursare pentru instituția respectivă.

(a)

creanța deținătorilor instrumentelor fără drept de vot în caz de insolvență sau de lichidare a instituției este proporțională cu ponderea pe care acele instrumente fără drept de vot o au în totalul instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(b)

instrumentele se încadrează, pe baza altor criterii, în categoria instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază.

(a)

instrumentul respectiv încetează imediat să se califice drept instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(b)

conturile de prime de emisiune aferente instrumentului respectiv încetează imediat să se califice drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.

(a)

Instrumentele de capital sunt emise 1 ianuarie 2014.

(b)

Instrumentele de capital sunt considerate ajutor de stat de către Comisie.

(c)

Instrumentele de capital sunt emise în contextul unor măsuri de recapitalizare în temeiul normelor privind ajutorul de stat existente la momentul respectiv.

(d)

Instrumentele de capital sunt în întregime subscrise și deținute de stat sau de o autoritate ori entitate publică relevantă.

(e)

Instrumentele de capital sunt capabile să absoarbă pierderile.

(f)

Cu excepția cazului instrumentelor de capital menționate la articolul 27, în caz de lichidare, instrumentele de capital dau proprietarilor lor dreptul la o creanță asupra activelor reziduale ale instituției după plata tuturor creanțelor de rang prioritar.

(g)

Există mecanisme de ieșire adecvate pentru stat sau, după caz, o autoritate sau entitate publică relevantă.

(h)

Autoritatea competentă și-a acordat în prealabil aprobarea și și-a făcut publică decizia, împreună cu o explicație a acestei deciziei.

(a)

o astfel de creștere asociată cu venitul viitor din marja care duce la un câștig rezultat din vânzare pentru instituție;

(b)

dacă instituția este inițiatoarea unei securitizări, câștigurile nete care rezultă din capitalizarea veniturilor viitoare din activele securitizate care asigură o îmbunătățire a calității creditului pentru pozițiile din securitizare.

(a)

rezervele rezultate din evaluarea la valoarea justă, reprezentând câștiguri sau pierderi generate de acoperirile fluxurilor de numerar ale instrumentelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă, inclusiv fluxurile de numerar previzionate;

(b)

câștigurile sau pierderile înregistrate de instituție din evaluarea la valoarea justă a datoriilor și care rezultă din modificarea calității creditului instituției;

(c)

câștigurile și pierderile din evaluarea la valoarea justă a datoriilor care provin din instrumente financiare derivate ale instituției care rezultă din modificarea ratingului instituției.

(a)

datoriile sunt sub formă de obligațiuni astfel cum sunt menționate la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE;

(b)

modificările valorii activelor și datoriilor instituției se datorează acelorași modificări ale calității creditului instituției;

(c)

există o legătură strânsă între valoarea obligațiunilor menționate la litera (a) și valoarea activelor instituției;

(d)

există posibilitatea de a rambursa împrumuturile ipotecare răscumpărând obligațiunile care finanțează împrumuturile ipotecare la valoarea de piață sau cea nominală.

(a)

pierderile exercițiului financiar în curs;

(b)

imobilizările necorporale;

(c)

creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare;

(d)

pentru instituțiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor utilizând abordarea bazată pe modele interne de rating (abordarea IRB), cuantumurile negative care rezultă din calcularea cuantumurilor pierderilor așteptate prevăzute la articolele 158 și 159;

(e)

activele fondului de pensii cu beneficii determinate din bilanțul instituției;

(f)

deținerile directe, indirecte și sintetice ale unei instituții de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază, inclusiv instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază pe care o instituție are obligația reală sau contingentă de a le achiziționa în temeiul unei obligații contractuale existente;

(g)

deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar, dacă aceste entități și instituția înregistrează dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției;

(h)

cuantumul aplicabil al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă;

(i)

cuantumul aplicabil al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă;

(j)

cuantumul elementelor care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în conformitate cu articolul 56 care depășește fondurile proprii de nivel 1 suplimentar ale instituției;

(k)

cuantumul expunerii aferent următoarelor elemente care se califică pentru o pondere de risc de 1 250 %, atunci când instituția deduce cuantumul expunerii respective din cuantumul elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ca alternativă la aplicarea unei ponderi de risc de 1 250 %:

(l)

orice impozit referitor la elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază previzibil la momentul calculării sale, cu excepția cazului în care instituția ajustează corespunzător cuantumul elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în măsura în care astfel de impozite reduc cuantumul până la care aceste elemente pot fi alocate pentru acoperirea riscurilor sau a pierderilor.

(a)

elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(b)

elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar;

(c)

elementele de fonduri proprii de nivel 2.

(a)

cuantumul care trebuie dedus se reduce cu valoarea datoriilor asociate privind impozitul amânat care s-ar stinge dacă imobilizările necorporale s-ar deprecia sau ar fi derecunoscute în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;

(b)

cuantumul care trebuie dedus include fondul comercial inclus în evaluarea investițiilor semnificative ale instituției.

(a)

entitatea are un drept legal, în temeiul dreptului intern aplicabil, de a compensa creanțele respective privind impozitul curent cu datoriile privind impozitul curent;

(b)

creanțele respective privind impozitul amânat și datoriile privind impozitul amânat sunt aferente impozitelor percepute de aceeași autoritate fiscală și de la aceeași entitate impozabilă.

(a)

creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare care nu sunt deduse în conformitate cu articolul 48 alineatul (1);

(b)

toate celelalte creanțe privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare.

(a)

plăți excedentare de impozite efectuate de instituție pentru anul în curs;

(b)

pierderi fiscale ale instituției pentru exercițiul financiar curent transferate în exercițiile financiare anterioare care dau naștere la o creanță asupra administrației centrale, asupra administrației regionale sau asupra autorității fiscale locale.

(a)

sunt înlocuite fără întârziere, în mod automat și obligatoriu, cu un credit fiscal în situația în care instituția raportează o pierdere atunci când situațiile financiare anuale ale instituției sunt aprobate oficial, sau în caz de lichidare sau de insolvență a instituției;

(b)

o instituție are posibilitatea, în temeiul legislației fiscale naționale aplicabile, de a compensa un credit fiscal, astfel cum este menționat la litera (a), cu orice obligații fiscale ale instituției sau ale oricărei alte întreprinderi incluse în același consolidare ca și instituția în scopuri fiscale, în temeiul respectivei legislații, sau ale oricărei alte întreprinderi supuse supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2;

(c)

în cazul în care cuantumul creditelor fiscale menționate la litera (b) depășește valoarea obligațiilor fiscale menționate la aceeași literă, orice astfel de excedent este înlocuit fără întârziere cu o creanță directă asupra administrației centrale a statului membru în care este înregistrată instituția.

(a)

cuantumul oricărei datorii privind impozitul amânat asociate care ar putea fi stinsă în cazul în care activele s-ar deprecia sau ar fi derecunoscute în conformitate cu cadrul contabil aplicabil;

(b)

cuantumul activelor din fondul de pensii cu beneficii determinate pe care instituția le poate utiliza fără restricții, cu condiția ca instituția să obțină aprobarea prealabilă a autorității competente.

(a)

instituțiile pot calcula cuantumul deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază pe baza poziției nete lungi cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(b)

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază incluse în indicii respectivi;

(c)

instituțiile pot compensa poziții brute lungi pe propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază care rezultă din dețineri de titluri de valoare bazate pe indici cu poziții scurte pe propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază care rezultă din poziții scurte pe indici-suport, inclusiv atunci când aceste poziții scurte implică un risc de contraparte, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(a)

instituția deține mai mult de 10 % din instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de entitatea respectivă;

(b)

instituția are legături strânse cu entitatea respectivă și deține instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de acea entitate;

(c)

instituția deține instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de entitatea respectivă și entitatea nu este inclusă în consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2, dar este inclusă în aceeași consolidare contabilă ca și instituția în scopul raportării financiare în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.

(a)

deținerile de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază și de alte instrumente de capital ale entităților din sectorul financiar se calculează pe baza pozițiilor brute lungi;

(b)

în scopul deducerii, elementele fondurilor proprii de nivel 1 specifice societăților de asigurare sunt tratate drept dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.

(a)

instituțiile pot calcula deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar pe baza poziției nete lungi pe aceeași expunere-suport cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(b)

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indicii respectivi.

(a)

cuantumul agregat cu care deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă depășesc 10 % din cuantumul agregat al elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției calculat după ce li s-au aplicat următoarele:

(b)

cuantumul deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale acelor entități din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă împărțit la cuantumul agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale respectivelor entități din sectorul financiar.

(a)

cuantumul deținerilor care trebuie dedus în conformitate cu alineatul (1);

(b)

proporția cuantumului agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale unor entități din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă reprezentată de fiecare instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază deținut.

(a)

cuantumul deținerilor care trebuie ponderate la risc în conformitate cu alineatul (4);

(b)

proporția rezultată din calculul de la alineatul (3) litera (b).

(a)

creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare și care, agregate, reprezintă 10 % sau mai puțin din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției calculate după aplicarea:

(b)

dacă o instituție deține o investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar, deținerile directe, indirecte și sintetice ale respectivei instituții de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale acelor entități care, agregate, reprezintă 10 % sau mai puțin din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției calculate după aplicarea:

(a)

cuantumul rezidual al elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază după aplicarea tuturor ajustărilor și deducerilor de la articolele 32-36 și fără aplicarea derogărilor de prag de la prezentul articol;

(b)

17,65 %.

(a)

cuantumul creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare și care, agregate, reprezintă 10 % sau mai puțin din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției;

(b)

suma următoarelor elemente:

(a)

entitatea din sectorul financiar este o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare sau o societate holding de asigurare;

(b)

întreprinderea de asigurare, întreprinderea de reasigurare sau societatea holding de asigurare respectivă este inclusă în aceeași supraveghere suplimentară în conformitate cu Directiva 2002/87/CE ca și instituția-mamă, societatea financiară holding-mamă sau societatea financiară holding mixtă-mamă sau instituția care deține instrumentele;

(c)

instituția a primit aprobarea prealabilă a autorităților competente;

(d)

atât înaintea acordării aprobării menționate la litera (c), cât și pe bază continuă, autoritățile competente consideră că este adecvat nivelul de gestiune integrată, de gestionare a riscurilor și de control intern al entităților care ar fi incluse în cadrul consolidării în temeiul metodei nr. 1, 2 sau 3;

(e)

deținerile în entitatea respectivă aparțin uneia dintre următoarele:

(a)

atunci când o instituție are o deținere într-o altă instituție și sunt îndeplinite condițiile menționate la punctele (i)-(v):

(b)

dacă o instituție de credit regională înregistrează o deținere în instituția de credit centrală sau într-o altă instituție de credit regională și condițiile prevăzute la litera (a) punctele (i)-(v) sunt îndeplinite.

(a)

instrumente de capital, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în articolul 52 alineatul (1);

(b)

conturi de prime de emisiune aferente instrumentelor menționate la litera (a).

(a)

instrumentele sunt emise și plătite;

(b)

instrumentele nu sunt achiziționate de:

(c)

achiziționarea instrumentelor nu este finanțată în mod direct sau indirect de instituție;

(d)

instrumentele sunt de rang inferior instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 în cazul insolvenței instituției;

(e)

instrumentele nu sunt garantate și nici nu fac obiectul unei garanții care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor, de niciuna dintre următoarele:

(f)

instrumentele nu fac obiectul niciunei dispoziții, contractuale sau de altă natură, care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor înregistrate în temeiul instrumentelor în caz de insolvență sau de lichidare;

(g)

instrumentele sunt perpetue și dispozițiile care le reglementează nu includ niciun stimulent de răscumpărare pentru instituție;

(h)

dacă dispozițiile care reglementează instrumentele includ una sau mai multe opțiuni call (opțiuni de cumpărare), opțiunea poate fi exercitată la discreția exclusivă a emitentului;

(i)

opțiunile de cumpărare pot fi exercitate, instrumentele pot fi rambursate sau răscumpărate numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 77 și nu mai devreme de cinci ani de la data emiterii, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile de la articolul 78 alineatul (4);

(j)

dispozițiile care reglementează instrumentele nu indică în mod explicit sau implicit că opțiunile de cumpărare vor fi sau ar putea fi exercitate și instrumentele vor fi sau ar putea fi rambursate sau răscumpărate, iar instituția nu face nicio altă menține în acest sens, cu excepția următoarelor cazuri:

(k)

instituția nu indică în mod explicit sau implicit că autoritatea competentă ar accepta o cerere de exercitare a opțiunilor de cumpărare și rambursare sau răscumpărare a instrumentelor;

(l)

distribuirile în baza instrumentelor îndeplinesc următoarele condiții:

(m)

instrumentele nu contribuie la stabilirea faptului că datoriile unei instituții depășesc activele acesteia, în cazul în care concluzia unei astfel de analize constituie un test de insolvență, în temeiul legislației naționale aplicabile;

(n)

dispozițiile care reglementează instrumentele impun ca, în momentul în care survine un eveniment declanșator, cuantumul principalului instrumentelor să fie redus în mod permanent sau temporar, sau ca instrumentele să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(o)

dispozițiile care reglementează instrumentele nu includ caracteristici care ar putea împiedica recapitalizarea instituției;

(p)

în cazul în care instrumentele nu sunt emise direct de către o instituție, sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:

(a)

forma și natura stimulentelor de răscumpărare;

(b)

natura oricărei majorări a cuantumului principalului unui instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ca urmare a unei reduceri temporare a cuantumului principalului său;

(c)

procedurile și calendarul de urmat pentru:

(d)

caracteristicile instrumentelor care ar putea împiedica recapitalizarea instituției;

(e)

utilizarea unor entități cu scopuri speciale pentru emiterea indirectă de instrumente de fonduri proprii.

(a)

obligația de a efectua distribuiri aferente instrumentelor în cazul în care se efectuează o distribuire asociată unui instrument emis de instituție care este de același rang sau de rang inferior față de un instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, inclusiv un instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază;

(b)

obligația de a anula efectuarea distribuirilor aferente instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 în cazul în care nu se efectuează distribuiri aferente respectivelor instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar;

(c)

obligația de a înlocui plata dobânzii sau a dividendelor cu o plată sub orice altă formă. Instituția nu face obiectul unei astfel de obligații în niciun alt mod.

(a)

un eveniment declanșator are loc atunci când rata de fonduri proprii de nivel 1 de bază a instituției menționată la articolul 92 alineatul (1) litera (a) scade sub unul dintre pragurile următoare:

(b)

instituțiile pot specifica în dispozițiile care reglementează instrumentul unul sau mai multe evenimente declanșatoare în plus față de cel menționat la litera (a);

(c)

în cazul în care dispozițiile care reglementează instrumentele impun ca acestea să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază în momentul în care survine un eveniment declanșator, dispozițiile respective precizează oricare dintre următoarele:

(d)

dacă dispozițiile care reglementează instrumentele prevăd reducerea cuantumului principalului în momentul în care survine un eveniment declanșator, reducerea se aplică în toate cazurile următoare:

(a)

cuantumul necesar pentru a restabili complet rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază a instituției la nivelul de 5,125 %;

(b)

cuantumul integral al principalului instrumentului.

(a)

informează imediat autoritățile competente;

(b)

informează deținătorii de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar;

(c)

reduc cuantumul principalului instrumentelor sau convertesc instrumentele în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază fără întârziere, dar nu mai târziu de o lună, în conformitate cu cerințele prezentului articol.

(a)

instrumentul respectiv încetează imediat să se califice drept instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar;

(b)

partea din conturile de prime de emisiune aferentă instrumentului respectiv încetează imediat să se califice drept un element de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar.

(a)

deținerile directe, indirecte și sintetice ale unei instituții de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, inclusiv instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze ca rezultat al unor obligații contractuale existente;

(b)

deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar cu care instituția înregistrează dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției;

(c)

cuantumul aplicabil determinat în conformitate cu articolul 60 al deținerilor directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care o instituție nu deține o investiție semnificativă în aceste entități;

(d)

deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care instituția deține o investiție semnificativă în aceste entități, cu excepția pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin;

(e)

cuantumul elementelor care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 2 în conformitate cu articolul 66 care depășește fondurile proprii de nivel 2 ale instituției;

(f)

orice impozit referitor la elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar previzibil la momentul calculării sale, cu excepția cazului în care instituția ajustează corespunzător cuantumul elementelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, în măsura în care astfel de impozite reduc cuantumul până la care aceste elemente pot fi alocate pentru acoperirea riscurilor sau a pierderilor.

(a)

instituțiile pot calcula cuantumul deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar pe baza poziției nete lungi cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(b)

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte sau sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar incluse în indicii respectivi;

(c)

instituțiile pot compensa poziții brute lungi pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care rezultă din dețineri de titluri de valoare bazate pe indici cu poziții scurte pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care rezultă din poziții scurte pe indici-suport, inclusiv atunci când aceste poziții scurte implică un risc de contraparte, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(a)

deținerile de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar se calculează pe baza pozițiilor brute lungi;

(b)

în scopul deducerii, elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar specifice întreprinderilor de asigurare sunt tratate drept dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar.

(a)

instituțiile pot calcula deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar pe baza poziției nete lungi pe aceeași expunere-suport cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(b)

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indicii respectivi.

(a)

cuantumul agregat cu care deținerile instituției, directe, indirecte și sintetice, de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă depășesc 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției, calculat după aplicarea:

(b)

cuantumul deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale acelor entități din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă împărțit la cuantumul agregat al tuturor deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale respectivelor entități din sectorul financiar.

(a)

cuantumul deținerilor care trebuie dedus în conformitate cu alineatul (1);

(b)

proporția cuantumului agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă reprezentată de fiecare instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar deținut.

(a)

cuantumul deținerilor care trebuie ponderate la risc în conformitate cu alineatul (4);

(b)

proporția rezultată din calculul de la alineatul (3) litera (b).

(a)

instrumente de capital și împrumuturi subordonate dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 63;

(b)

conturile de prime de emisiune aferente instrumentelor menționate la litera (a);

(c)

pentru instituțiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2, ajustările generale pentru riscul de credit, înainte de impozite, de până la 1,25 % din cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor calculate în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2;

(d)

pentru instituțiile care calculează cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3, valorile pozitive, înainte de impozite, care rezultă din calculul prevăzut la articolele 158 și 159 până la 0,6 % din cuantumurile ponderate la risc ale expunerilor calculate în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3.

(a)

instrumentele sunt emise sau, după caz, împrumuturile subordonate sunt obținute și plătite integral;

(b)

instrumentele nu sunt achiziționate sau, după caz, împrumuturile subordonate nu sunt acordate de niciuna dintre următoarele:

(c)

achiziționarea instrumentelor sau, după caz, acordarea împrumuturilor subordonate nu este finanțată în mod direct sau indirect de instituție;

(d)

creanța asupra principalului instrumentelor, în temeiul dispozițiilor care reglementează instrumentele sau, după caz, creanța asupra principalului împrumuturilor subordonate, în temeiul dispozițiilor care reglementează împrumuturile subordonate, este în întregime subordonată creanțelor tuturor creditorilor nesubordonați;

(e)

instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate nu sunt garantate și nici nu fac obiectul unei garanții care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor, de niciuna dintre următoarele:

(f)

instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate nu fac obiectul niciunei dispoziții care sporește rangul de prioritate la plată al creanțelor înregistrate în temeiul instrumentelor sau, respectiv, al împrumuturilor subordonate;

(g)

instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate au o scadență inițială de cel puțin cinci ani;

(h)

dispozițiile care reglementează instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate nu includ niciun stimulent pentru rambursarea sau, după caz, restituirea cuantumului principalului acestora de către instituție înainte de scadență;

(i)

în cazul în care instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate includ una sau mai multe opțiuni call sau de restituire anticipată, după caz, opțiunile se exercită la discreția exclusivă a emitentului sau a debitorului, după caz;

(j)

instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate pot fi rambursate, răscumpărate, restituite sau opțiunile de cumpărare aferente pot fi exercitate anticipat numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 77 și nu mai devreme de cinci ani de la data emiterii sau, după caz, a obținerii, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile de la articolul 78 alineatul (4);

(k)

dispozițiile care reglementează instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate nu indică în mod explicit sau implicit că instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate vor fi sau ar putea fi rambursate, răscumpărate, restituite sau opțiunile de cumpărare aferente pot fi exercitate anticipat, după caz, de către instituție în alte cazuri decât insolvența sau lichidarea instituției, iar instituția nu face nicio altă mențiune în acest sens;

(l)

dispozițiile care reglementează instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate, nu dau deținătorului sau, după caz, împrumutătorului dreptul de a accelera viitoare plăți programate ale dobânzii sau principalului, decât în caz de insolvență sau de lichidare a instituției;

(m)

nivelul plăților de dobânzi sau dividende, după caz, aferente instrumentelor sau, după caz, împrumuturilor subordonate nu va fi modificat pe baza calității creditului instituției sau al întreprinderii-mamă a acesteia;

(n)

în cazul în care instrumentele nu sunt emise direct de o instituție sau, după caz, în cazul în care împrumuturile subordonate nu sunt obținute direct de o instituție, sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:

(a)

cuantumul nominal al instrumentelor sau a împrumuturilor subordonate în prima zi din ultima perioadă de cinci ani de dinaintea scadenței contractuale, împărțit la numărul de zile calendaristice din perioada respectivă;

(b)

numărul de zile calendaristice rămase până la scadența contractuală a instrumentelor sau a împrumuturilor subordonate.

(a)

instrumentul respectiv încetează imediat să se califice drept instrument de fonduri proprii de nivel 2;

(b)

partea din conturile de prime de emisiune aferentă instrumentului respectiv încetează imediat să se califice drept element de fonduri proprii de nivel 2.

(a)

deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2, inclusiv instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze ca rezultat al unor obligații contractuale existente;

(b)

deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar cu care instituția înregistrează dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției;

(c)

cuantumul aplicabil determinat în conformitate cu articolul 70 al deținerilor directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care o instituție nu deține o investiție semnificativă în aceste entități;

(d)

deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care instituția deține o investiție semnificativă în aceste entități, cu excepția pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă deținute pe o perioadă mai mică de cinci zile lucrătoare.

(a)

instituțiile pot calcula cuantumul deținerilor pe baza poziției nete lungi, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(b)

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 2 incluse în indicii respectivi;

(c)

instituțiile pot compensa poziții brute lungi pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 care rezultă din dețineri de titluri de valoare bazate pe indici, cu poziții scurte pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 care rezultă din poziții scurte pe indici-suport, inclusiv atunci când aceste poziții scurte implică un risc de contraparte, condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:.

(a)

deținerile de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 se calculează pe baza pozițiilor brute lungi;

(b)

în scopul deducerii, deținerile de elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 specifice întreprinderilor de asigurare și de elemente ale fondurilor proprii de nivel 3 specifice întreprinderilor de asigurare se tratează ca dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 2.

(a)

instituțiile pot calcula deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar pe baza poziției nete lungi pe aceeași expunere-suport cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:

(b)

instituțiile determină cuantumul care urmează a fi dedus pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin examinarea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indicii respectivi;

(a)

cuantumul agregat cu care deținerile instituției, directe, indirecte și sintetice, de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă depășesc 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției, calculat după aplicarea:

(b)

cuantumul deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă împărțit la cuantumul agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale respectivelor entități din sectorul financiar.

(a)

cuantumul total al deținerilor care trebuie dedus în conformitate cu alineatul (1);

(b)

proporția cuantumului agregat al deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu are o investiție semnificativă reprezentată de fiecare instrument de fonduri proprii de nivel 2 deținut.

(a)

cuantumul deținerilor care trebuie ponderate la risc în conformitate cu alineatul (4);

(b)

proporția rezultată din calculul de la alineatul (3) litera (b).

(a)

capacitatea instituției de anulare a plăților în baza instrumentului nu ar fi afectată negativ de capacitatea menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile;

(b)

capacitatea instrumentului de absorbție a pierderilor nu ar fi afectată negativ de capacitatea menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile;

(c)

calitatea instrumentului de capital nu ar fi redusă în niciun alt fel de capacitatea menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile.

(a)

instituția consideră că variațiile indicelui general al pieței nu sunt corelate în mod semnificativ cu calitatea creditului instituției, al instituției-mamă, al societății financiare holding-mamă, al societății financiare holding mixtă-mamă sau al societății holding-mamă cu activitate mixtă;

(b)

autoritatea competentă nu a realizat o determinare diferită de cea prevăzută la litera (a).

(a)

instituția are dreptul contractual de a vinde contrapărții care furnizează acoperirea, la o dată viitoare precisă, poziția lungă care este acoperită;

(b)

contrapartea care furnizează acoperirea instituției este obligată prin contract să achiziționeze de la instituție, la data viitoare respectivă, poziția lungă menționată la litera (a).

(a)

fie atât poziția lungă care este acoperită cât și poziția scurtă dintr-un indice folosită pentru a acoperi poziția lungă respectivă sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia;

(b)

pozițiile menționate la litera (a) sunt înregistrate la valoarea justă în bilanțul instituției;

(c)

poziția scurtă menționată la litera (a) poate fi considerată drept o acoperire eficientă în conformitate cu procedurile de control intern ale instituției;

(d)

autoritățile competente evaluează caracterul adecvat al procedurilor de control menționate la litera (c) cel puțin o dată pe an și sunt satisfăcute în mod constant de acestea.

(a)

instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 2 incluse în indici;

(b)

instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, incluse în indici.

(a)

gradul de prudență necesar în estimările utilizate ca alternativă la calcularea expunerii-suport menționate la alineatul (2);

(b)

sensul expresiei «împovărător din punct de vedere operațional», în scopul aplicării alineatului (3).

(a)

a reduce, a rambursa sau a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de instituție într-un mod care este permis în temeiul legislației naționale aplicabile; și/sau

(b)

a exercita opțiunile de cumpărare, a restitui, a rambursa sau a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentele de fonduri proprii de nivel 2, după caz, înainte de data scadenței contractuale a acestora.

(a)

mai devreme sau în același timp cu acțiunea menționată la articolul 77, instituția înlocuiește instrumentele menționate la articolul 77 cu instrumente de fonduri proprii de o calitate egală sau mai bună în condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri;

(b)

instituția a demonstrat, spre satisfacția autorității competente, că în urma acțiunii respective fondurile proprii ale instituției ar depăși cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din prezentul regulament și cerința de amortizor combinat astfel cum este definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE cu o marjă pe care autoritatea competentă o poate considera necesară în temeiul articolului 104 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE.

(a)

există o schimbare în clasificarea din punct de vedere al reglementărilor prudențiale a instrumentelor respective care ar putea conduce la excluderea lor din categoria fondurilor proprii sau la reclasificarea lor ca o formă de fonduri proprii de o calitate inferioară și sunt îndeplinite următoarele condiții:

(b)

există o schimbare în regimul fiscal aplicabil instrumentelor respective, iar instituția demonstrează, spre satisfacția autorităților competente, că schimbarea este semnificativă și nu a fost previzibilă în mod rezonabil în momentul emiterii lor.

(a)

sensul expresiei «condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri»;

(b)

maniera corespunzătoare de limitare a răscumpărării menționată la alineatul (3);

(c)

procedura de urmat și datele care trebuie furnizate la depunerea unei cereri de către o instituție pentru a obține din partea autorității competente aprobarea de a efectua o acțiune menționată la articolul 72, inclusiv procedura care se aplică în cazul răscumpărării acțiunilor emise către membrii organizațiilor cooperatiste de credit, precum și termenul de prelucrare a unei astfel de cereri.

(a)

o explicație detaliată privind natura și amploarea deficitului identificat;

(b)

consultanță tehnică privind acțiunea pe care ABE consideră că este necesar să o întreprindă Comisia;

(c)

modificărilor importante aduse de ABE metodologiei de simulare a situațiilor de criză pentru testarea solvabilității instituțiilor.

(a)

evoluțiilor relevante ale standardelor sau practicilor de pe piață;

(b)

modificărilor normelor juridice sau standardelor contabile relevante;

(c)

modificărilor importante aduse de ABE metodologiei de simulare a situațiilor de criză pentru testarea solvabilității instituțiilor.

(a)

filiala este una din următoarele:

(b)

filiala este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2;

(c)

instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază menționate în partea introductivă a prezentului alineat sunt deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2.

(a)

filiala este oricare din următoarele:

(b)

filiala este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale, în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2;

(c)

respectivele instrumente sunt deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2.

(a)

entitatea cu scop special care emite instrumentele respective este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale, în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2;

(b)

instrumentele și conturile de prime de emisiune aferente sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar eligibile numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 52 alineatul (1);

(c)

instrumentele și conturile de prime de emisiune aferente sunt incluse în fondurile proprii de nivel 2 eligibile numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 63;

(d)

singurul activ al entității cu scop special este investiția sa în fondurile proprii ale întreprinderii-mamă sau ale unei filiale a acesteia care este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale, în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2, sub o formă care îndeplinește condițiile relevante prevăzute la articolul 52 alineatul (1) sau la articolul 63, după caz.

(a)

fonduri proprii de nivel 1 de bază ale filialei minus cea mai mică dintre următoarele valori:

(b)

interesele minoritare ale filialei exprimate ca procent din totalitatea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale respectivei întreprinderi, plus conturile de prime de emisiune, rezultatul reportat și alte rezerve aferente.

(a)

activitate sa principală constă în dobândirea de dețineri;

(b)

face obiectul supravegherii prudențiale pe bază consolidată;

(c)

consolidează o filială în care înregistrează doar dețineri minoritare în temeiul relației de control definite la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE;

(d)

peste 90 % din fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate provin din filiala menționată la litera (c), calculate pe bază subconsolidată.

(a)

fondurile proprii de nivel 1 ale filialei minus cea mai mică dintre următoarele valori:

(b)

fondurile proprii de nivel 1 eligibile ale filialei, exprimate ca procent din totalitatea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 ale întreprinderii respective, plus conturile de prime de emisiune, rezultatul reportat și alte rezerve aferente.

(a)

fondurile proprii ale filialei minus cea mai mică dintre următoarele valori: