27.6.2013 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 176/1 |
REGULAMENTUL NR. 575/2013 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 26 iunie 2013
privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012
(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (1),
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
întrucât:
(1) |
Declarația G20 din 2 aprilie 2009 privind consolidarea sistemului financiar, a subliniat necesitatea de a se acționa consecvent la nivel internațional în vederea consolidării transparenței, responsabilității și reglementării prin îmbunătățirea cantității și a calității capitalului în sistemul bancar odată ce redresarea economică este asigurată. Declarația respectivă a solicitat, de asemenea, introducerea unei măsuri suplimentare independente de riscuri, pentru a se evita acumularea efectului de levier în sistemul bancar, precum și dezvoltarea unui cadru pentru rezerve de lichiditate mai solide. Ca răspuns la mandatul acordat de G20, în septembrie 2009, Grupul guvernatorilor băncilor centrale și al directorilor organismelor de supraveghere (Group of Central Bank Governors and Heads of Supervision - GHOS) a convenit cu privire la o serie de măsuri de consolidare a reglementării sectorului bancar. Măsurile respective au fost aprobate de liderii G20 în cadrul summitului de la Pittsburgh din 24-25 septembrie 2009 și au fost formulate în detaliu în decembrie 2009. În iulie și septembrie 2010, GHOS a publicat două noi anunțuri referitoare la concepția și calibrarea noilor măsuri menționate, iar în decembrie 2010, Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară (BCBS) a publicat măsurile definitive, menționate sub denumirea de „cadrul Basel III”. |
(2) |
Grupul la nivel înalt privind supravegherea financiară în UE, prezidat de Jacques de Larosière (denumit în continuare „raportul grupului de Larosière”), a invitat Uniunea să elaboreze un set mai armonizat de reglementări financiare. În contextul viitoarei arhitecturi europene de supraveghere, Consiliul European din 18-19 iunie 2009 a subliniat, de asemenea, nevoia instituirii unui „cadru de reglementare unic la nivel european” aplicabil tuturor instituțiilor de credit și firmelor de investiții de pe piața internă. |
(3) |
Astfel cum se precizează în raportul grupului de Larosière din 25 februarie 2009 (denumit în continuare „raportul de Larosière”), „un stat membru ar trebui să poată adopta măsuri de reglementare mai stricte la nivel național, considerate a fi adecvate pe plan intern, pentru a garanta stabilitatea financiară, cu condiția respectării principiilor pieței interne și a standardelor fundamentale minime convenite”. |
(4) |
Directiva 2006/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind inițierea și exercitarea activității instituțiilor de credit (3) și Directiva 2006/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 iunie 2006 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiții și al instituțiilor de credit (4) au fost modificate semnificativ în mai multe rânduri. Multe dintre dispozițiile Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE sunt aplicabile atât instituțiilor de credit, cât și firmelor de investiții. În vederea asigurării clarității și pentru a asigura o aplicare coerentă a dispozițiilor respective, acestea ar trebui să fuzioneze în acte legislative noi care să fie aplicabile atât instituțiilor de credit, cât și firmelor de investiții, și anume prezentul Regulament și Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din (5). Pentru o mai mare accesibilitate, dispozițiile anexelor la Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE ar trebui integrate în partea dispozitivă a Directivei 2013/36/UE și a prezentului regulament. |
(5) |
Împreună, prezentul regulament și Directiva 2013/36/UE ar trebui să formeze cadrul juridic care reglementează accesul la activitate, cadrul de supraveghere și regulile prudențiale aplicabile instituțiilor de credit și firmelor de investiții (denumite în continuare împreună „instituții”). Prin urmare, prezentul regulament ar trebui citit împreună cu Directiva menționată. |
(6) |
Directiva 2013/36/UE, în temeiul articolului 53 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), ar trebui, printre altele, să conțină dispoziții privind accesul la activitatea instituțiilor, modalitățile de guvernanță și cadrul de supraveghere aplicabil acestora, cum ar fi dispoziții care reglementează autorizarea activității, achiziționarea de participații calificate, exercitarea libertății de stabilire și a libertății de a presta servicii, competențele autorităților competente din statele membre de origine și din statele membre gazdă în acest sens și dispoziții care reglementează capitalul inițial și procesul de supraveghere a instituțiilor. |
(7) |
Prezentul regulament ar trebui, printre altele, să conțină cerințe prudențiale pentru instituții care se referă strict la funcționarea piețelor serviciilor bancare și financiare și sunt menite să asigure stabilitatea financiară a operatorilor de pe piețele respective, precum și un nivel ridicat de protecție a investitorilor și a deponenților. Prezentul regulament urmărește să contribuie în mod determinant la buna funcționare a pieței interne și ar trebui prin urmare, să aibă la bază dispozițiile articolului 114 din TFUE, interpretate în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. |
(8) |
Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE au armonizat într-o oarecare măsură regulile aplicate de statele membre în domeniul supravegherii prudențiale, însă includ un număr semnificativ de opțiuni și de posibilități ca statele membre să impună reguli mai stricte decât cele prevăzute de directivele menționate. Acest lucru duce la divergențe între normele naționale, care ar putea să împiedice furnizarea transfrontalieră de servicii și libertatea de stabilire și să creeze astfel obstacole în calea bunei funcționări a pieței interne. |
(9) |
Din motive de securitate juridică și având în vedere necesitatea unor condiții de concurență echitabile în Uniune, un set unic de reglementări pentru toți participanții la piață reprezintă un element-cheie pentru funcționarea pieței interne. Pentru a evita denaturarea pieței și arbitrajul de reglementare, cerințele prudențiale minime ar trebui să asigure un grad maxim de armonizare. Drept consecință, perioadele de tranziție prevăzute în prezentul regulament sunt esențiale pentru buna punere în aplicare a prezentului regulament și pentru evitarea incertitudinii pentru piețe. |
(10) |
Având în vedere activitatea grupului responsabil cu punerea în aplicare a standardelor din cadrul BCBS în ceea ce privește monitorizarea și evaluarea gradului de punere în aplicare de către statele membre a cadrului Basel III, Comisia ar trebui să prezinte în mod regulat rapoarte de actualizare, și cel puțin după publicarea fiecărui raport intermediar de către BCBS, cu privire la punerea în aplicare și adoptarea pe plan intern a cadrului Basel III în alte jurisdicții importante, inclusiv o evaluare a consecvenței legislației sau reglementărilor altor țări cu standardele minime internaționale, pentru a identifica diferențele care ar putea genera preocupări legate de condițiile de concurență echitabile. |
(11) |
Pentru a elimina obstacolele din calea schimburilor comerciale și denaturările concurenței rezultate din divergențele dintre legislațiile naționale și pentru a evita apariția unor noi astfel de obstacole în calea schimburilor comerciale și denaturări semnificative ale concurenței, este necesar, prin urmare, să se adopte un regulament care să instituie reguli uniforme aplicabile în toate statele membre. |
(12) |
Conturarea cerințelor prudențiale sub forma unui regulament ar garanta că cerințele respective vor fi direct aplicabile. Acest lucru ar asigura condiții uniforme prin prevenirea adoptării unor cerințe naționale divergente ca rezultat al transpunerii unei directive. Prezentul regulament ar implica respectarea în întreaga Uniune a acelorași reguli de către toate instituțiile, ceea ce ar spori, de asemenea, încrederea în stabilitatea instituțiilor, mai ales în perioadele de criză. Un regulament ar reduce, de asemenea, complexitatea reglementărilor și costurile de conformare pentru firme, în special pentru instituțiile care desfășoară activități transfrontaliere, și ar contribui, de asemenea, la eliminarea denaturărilor concurenței. În ceea ce privește particularitățile piețelor imobiliare caracterizate de diferențe jurisdicționale și de evoluții economice specifice statelor membre, regiunilor sau zonelor locale, autoritățile competente ar trebui să fie abilitate să stabilească ponderi de risc mai ridicate sau să aplice criterii mai stricte bazate pe experiența în materie de nerambursare și pe evoluțiile așteptate ale pieței pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile în anumite zone. |
(13) |
În domeniile nereglementate prin prezentul regulament, cum ar fi provizioanele dinamice și dispozițiile privind sistemele naționale referitoare la obligațiunile garantate care nu au legătură cu tratamentul obligațiunilor garantate în conformitate cu regulile stabilite prin prezentul regulament, achiziționarea și deținerea de participații atât în sectorul financiar, cât și în cel nefinanciar în scopuri care nu au legătură cu cerințele prudențiale specificate în prezentul regulament, autoritățile competente sau statele membre ar trebui să fie în măsură să impună reguli naționale, cu condiția ca acestea să nu fie incompatibile cu prezentul regulament. |
(14) |
Cele mai importante recomandări cuprinse în raportul de Larosière și ulterior puse în aplicare în Uniune au fost crearea unui cadru de reglementare unic și a unui cadru european pentru supravegherea macroprudențială, ambele elemente conjugate fiind menite să asigure stabilitatea financiară. Cadrul de reglementare unic asigură un cadru de reglementare robust și unitar care facilitează funcționarea pieței unice și împiedică posibilitățile de arbitraj de reglementare. Totuși, în cadrul pieței interne de servicii financiare, riscurile macroprudențiale pot prezenta mai multe tipuri de diferențe, cu o serie de particularități naționale care conduc la variații ce se pot observa, de exemplu, în ceea ce privește structura și dimensiunea sectorului bancar în comparație cu economia și ciclul de creditare în sens mai larg. |
(15) |
În prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE au fost instituit o serie de instrumente menite să prevină și să reducă riscurile macroprudențiale și sistemice care asigură flexibilitatea, garantând în același timp faptul că utilizarea instrumentelor menționate face obiectul unui control adecvat pentru a nu dăuna funcționării pieței interne și, de asemenea, asigurând faptul că astfel de instrumente sunt utilizate în mod transparent și coerent. |
(16) |
Pe lângă instrumentul privind amortizorul de risc sistemic inclus în Directiva 2013/36/UE, în cazul în care riscurile macroprudențiale sau sistemice privesc un stat membru, autoritățile competente sau desemnate ale statului membru în cauză ar trebui să aibă posibilitatea să abordeze aceste riscuri prin anumite măsuri macroprudențiale naționale specifice, atunci când această abordare este considerată mai eficientă. Comitetul european pentru risc sistemic (CERS) înființat prin Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 (6) și Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) (ABE) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 (7) ar trebui să aibă posibilitatea de a spune, în cadrul unor avize, dacă au fost îndeplinite condițiile pentru astfel de măsuri macroprudențiale naționale și ar trebui să existe un mecanism al Uniunii pentru împiedicarea aplicării măsurilor naționale atunci când există dovezi clare că nu au fost îndeplinite condițiile relevante. Cu toate că prezentul regulament stabilește norme microprudențiale uniforme pentru instituții, statele membre își rezervă rolul principal în supravegherea macroprudențială, datorită know-how-ului lor și responsabilităților lor existente în legătură cu stabilitatea financiară. În acest caz specific, având în vedere că decizia de adoptare a oricăror măsuri macroprudențiale naționale include anumite evaluări în legătură cu riscurile care pot afecta în cele din urmă situația macroeconomică, fiscală și bugetară a statului membru relevant, este necesar să se confere Consiliului, în conformitate cu articolul 291 din TFUE, competența de a respinge măsurile macroprudențiale naționale propuse, hotărând în urma unei propuneri a Comisiei. |
(17) |
În cazul în care Comisia a înaintat Consiliului o propunere de respingere a măsurilor macroprudențiale naționale, Consiliul ar trebui să examineze propunerea respectivă fără întârziere și să hotărască dacă respinge sau nu măsurile naționale. s-ar putea supune la vot, în conformitate cu Regulamentul de procedură al Consiliului (8), la cererea unui stat membru sau a Comisiei. În conformitate cu articolul 296 din TFUE, Consiliul ar trebui să motiveze decizia sa cu privire la respectarea condițiilor stabilite în prezentul regulament privind intervenția sa. Având în vedere importanța riscului macroprudențial și sistemic pentru piața financiară a statului membru în cauză și, prin urmare, necesitatea unei reacții rapide, este important ca termenul pentru luarea unei astfel de decizii Consiliului să fie de o lună. Dacă, după examinarea în detaliu a propunerii Comisiei de respingere a măsurilor naționale propuse, Consiliul ajunge la concluzia că condițiile stabilite în prezentul regulament pentru respingerea măsurilor naționale nu au fost îndeplinite, ar trebui să prezinte întotdeauna motivele sale, într-un mod clar și neechivoc. |
(18) |
Până la armonizarea cerințelor de lichiditate în 2015 și a indicatorului efectului de levier în 2018, statele membre ar trebui să poată aplica astfel de măsuri astfel cum consideră că este adecvat, incluzând măsuri de diminuare a riscului macroprudențial sau sistemic dintr-un anumit stat membru. |
(19) |
Ar trebui să fie posibil ca amortizoarele de risc sistemic sau măsurile individuale luate de statele membre pentru a aborda riscurile sistemice cu privire la statele membre respective să poată fi aplicate sectorului bancar, în general, ori unuia sau mai multor subdiviziuni ale sectorului, în sensul de subdiviziuni ale instituțiilor care prezintă profiluri de risc similare în activitățile lor de afaceri, sau expunerilor față de unul sau mai multe sectoare geografice sau economice interne din cadrul sectorului bancar. |
(20) |
În cazul în care autoritățile desemnate a două sau mai multe state membre identifică aceleași modificări în ceea ce privește intensitatea riscului sistemic sau macroprudențial care amenință stabilitatea financiară la nivel național în fiecare stat membru, risc pe care autoritățile desemnate consideră că ar fi mai bine să îl abordeze prin intermediul unor măsuri naționale, statele membre pot prezenta o notificare comună Consiliului, Comisiei, CERS și ABE. În momentul notificării Consiliului, Comisiei, CERS și ABE, statele membre ar trebui să prezinte dovezi relevante, inclusiv o justificare a notificării comune. |
(21) |
În plus, Comisia ar trebui să fie abilitată să adopte un act delegat de creștere temporară a nivelului cerințelor de fonduri proprii, al cerințelor privind expunerile mari și al cerințelor privind publicarea informațiilor. Astfel de dispoziții ar trebui să fie aplicabile pentru o perioadă de un an, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul prezintă obiecții la actul delegat în termen de trei luni. Comisia ar trebui să precizeze motivele pentru care s-a folosit o astfel de procedură. Comisia ar trebui să aibă doar competența de a impune cerințe prudențiale mai stricte pentru expunerile rezultate din evoluția pieței în Uniune sau în afara Uniunii care afectează toate statele membre. |
(22) |
O revizuire a regulilor macroprudențiale este justificată pentru ca Comisia să evalueze, printre altele, dacă instrumentele macroprudențiale din prezentul regulament sau din Directiva 2013/36/UE sunt eficace, eficiente și transparente, dacă ar trebui propuse instrumente noi, dacă acoperirea și eventualele suprapuneri mai mult sau mai puțin importante ale instrumentelor macroprudențiale care vizează riscuri similare din prezentul regulament sau din Directiva 2013/36/UE sunt adecvate, precum și modul în care standardele convenite la nivel internațional referitoare la instituțiile de importanță sistemică interacționează cu prezentul regulament sau cu Directiva 2013/36/UE. |
(23) |
Atunci când statele membre adoptă orientări cu caracter general, în special în domeniile în care procedura de adoptare de către Comisie a proiectelor de standarde tehnice este în derulare, respectivele orientări nu trebuie să intre în contradicție cu dreptul Uniunii și nici să submineze aplicarea acestuia. |
(24) |
Prezentul regulament nu împiedică statele membre să impună, după caz, cerințe echivalente întreprinderilor care nu intră în domeniul său de aplicare. |
(25) |
Cerințele prudențiale generale prevăzute de prezentul regulament sunt completate de măsuri individuale stabilite de către autoritățile competente ca urmare a desfășurării procesului de supraveghere continuă a fiecărei instituții în parte. Gama unor astfel de măsuri de supraveghere ar trebui să fie, printre altele, prevăzută în Directiva 2013/36/UE, deoarece autoritățile competente ar trebui să aibă posibilitatea de a aprecia măsurile care ar trebui aplicate. |
(26) |
Prezentul regulament ar trebui să nu aducă atingere capacității autorităților competente de a impune, în procesul de supraveghere și de evaluare prevăzut în Directiva 2013/36/UE, cerințe specifice care ar trebui adaptate profilului de risc specific instituțiilor. |
(27) |
Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 vizează îmbunătățirea calității și a consecvenței procesului de supraveghere la nivel național și consolidarea supravegherii grupurilor transfrontaliere. |
(28) |
Dată fiind creșterea numărului de sarcini atribuite ABE prin prezentul regulament și prin Directiva 2013/36/UE, Parlamentul European, Consiliul și Comisia ar trebui să asigure punerea fără întârziere la dispoziție a unor resurse umane și financiare adecvate. |
(29) |
Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 impune ABE să acționeze în domeniul de aplicare al Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE. De asemenea, ABE trebuie să acționeze în domeniul de activitate al instituțiilor în ceea ce privește aspecte care nu sunt direct vizate de directivele menționate, în măsura în care aceste acțiuni sunt necesare pentru a garanta aplicarea eficace și consecventă a respectivelor directive. Prezentul regulament ar trebui să țină seama de rolul și de modul de funcționare al ABE și să faciliteze exercitarea competențelor ABE prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. |
(30) |
După perioada de observare și punerea în aplicare deplină a cerinței de acoperire a necesarului de lichiditate în conformitate cu prezentul regulament, Comisia ar trebui să evalueze dacă acordarea către ABE a competenței de intervenție din proprie inițiativă printr-o mediere cu caracter obligatoriu în legătură cu ajungerea la decizii comune de către autoritățile competente în temeiul articolelor 20 și 21 din prezentul regulament ar facilita formarea și funcționarea în practică a subgrupurilor unice de lichiditate, precum și verificarea îndeplinirii criteriilor pentru aplicarea unui tratament intragrup specific în ceea ce privește instituțiile transfrontaliere. Prin urmare, în acel moment, ca parte a unuia dintre rapoartele periodice privind funcționarea ABE în temeiul articolului 81 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Comisia ar trebui să examineze în mod specific necesitatea acordării către ABE a unor astfel de competențe și să includă rezultatele acestei examinări în raportul său, care ar trebui să fie însoțit de propuneri legislative adecvate, după caz. |
(31) |
Conform raportului de Larosière, supravegherea microprudențială nu poate proteja stabilitatea financiară în mod eficient fără a ține seama în mod corespunzător de evoluțiile de la nivel macro, iar supravegherea macroprudențială este utilă doar în cazul în care poate avea, într-o anumită măsură, un impact asupra supravegherii la nivel micro. Cooperarea strânsă dintre ABE și CERS este esențială pentru funcționarea pe deplin eficace a CERS și pentru a se da curs avertismentelor și recomandărilor sale. În special, ABE ar trebui să poată transmite CERS toate informațiile relevante colectate de autoritățile competente în conformitate cu obligațiile de raportare stabilite în prezentul regulament. |
(32) |
Având în vedere efectele catastrofale ale recentei crize financiare, obiectivele generale ale prezentului regulament sunt încurajarea activităților bancare utile din punct de vedere economic, care să servească interesului general, și descurajarea speculațiilor financiare nesustenabile, fără o valoare adăugată reală. Pentru aceasta, este necesară o reformă amplă a modalităților de canalizare a economiilor către investiții productive. Pentru a garanta un mediu bancar variat și sustenabil în Europa, autoritățile competente ar trebui să poată impune cerințe de capital mai stricte instituțiilor de importanță sistemică care, ca urmare a activităților desfășurate, pot reprezenta o amenințare la adresa economiei mondiale. |
(33) |
Pentru instituțiile care dețin bani sau titluri de valoare aparținând clienților lor sunt necesare cerințe financiare echivalente în scopul garantării unor măsuri de protecție similare pentru cei care economisesc și unor condiții de concurență loială pentru grupuri comparabile de instituții. |
(34) |
Deoarece pe piața internă instituțiile sunt angajate în concurență directă, cerințele referitoare la monitorizare ar trebui să fie echivalente la nivelul întregii Uniuni și să țină cont de diferitele profiluri de risc ale instituțiilor. |
(35) |
Ori de câte ori, în cursul activității de supraveghere, este necesar să se determine valoarea fondurilor proprii consolidate ale unui grup de instituții, calculul respectiv ar trebui efectuat în conformitate cu prezentul regulament. |
(36) |
În conformitate cu prezentul regulament, cerințele de fonduri proprii se aplică pe bază individuală și consolidată, cu excepția cazului în care autoritățile competente nu aplică supravegherea pe bază individuală acolo unde consideră că acest lucru este necesar. Supravegherea pe bază individuală, consolidată și consolidată la nivel transfrontalier constituie instrumente utile pentru monitorizarea instituțiilor. |
(37) |
Pentru a garanta un nivel de solvabilitate adecvat pentru instituțiile din cadrul unui grup, este esențial ca cerințele de capital să se aplice pe baza situației consolidate a instituțiilor respective în cadrul grupului. Pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat în cadrul unui grup și sunt disponibile pentru protejarea economiilor, dacă este cazul, cerințele de capital ar trebui să se aplice pe bază individuală instituțiilor dintr-un grup, cu excepția cazului în care acest obiectiv se poate realiza eficace în alt mod. |
(38) |
Interesele minoritare provenite de la societățile financiare holding intermediare care fac obiectul cerințelor prezentului regulament pe bază subconsolidată pot fi și ele eligibile, în limite relevante, pentru fondurile proprii de nivel 1 de bază ale grupului pe bază consolidată, întrucât fondurile proprii de nivel 1 de bază ale unei societăți financiare holding intermediare atribuibile intereselor minoritare și partea aceluiași capital atribuibilă societății-mamă suportă în aceeași măsură eventualele pierderi suferite de filialele lor. |
(39) |
Tehnica contabilă exactă care trebuie utilizată pentru calcularea fondurilor proprii, a adecvării lor la riscurile la care este expusă o instituție și pentru evaluarea concentrării expunerilor ar trebui să țină seama de dispozițiile Directivei 86/635/CEE a Consiliului din 8 decembrie 1986 privind conturile anuale și conturile consolidate ale băncilor și ale altor instituții financiare (9), care include o serie de adaptări ale dispozițiilor celei de a șaptea Directive 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 privind conturile consolidate (10) sau ale Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (11), în funcție de actul care reglementează contabilitatea instituțiilor în dreptul intern. |
(40) |
Pentru a se asigura solvabilitatea adecvată, este important să se stabilească cerințe de capital care să pondereze activele și elementele extrabilanțiere în funcție de gradul de risc. |
(41) |
La 26 iunie 2004, BCBS a adoptat un acord-cadru privind convergența internațională a măsurării capitalului și a standardelor privind capitalul (denumit în continuare „cadrul Basel II”). Dispozițiile din Directivele 2006/48/CE și 2006/49/CE care au fost preluate în prezentul regulament constituie un echivalent al dispozițiilor conținute în cadrul Basel II. În consecință, prin încorporarea elementelor suplimentare din cadrul Basel III, prezentul regulament constituie echivalentul dispozițiilor din cadrele Basel II și III. |
(42) |
Este esențial să se țină seama de diversitatea instituțiilor din Uniune, oferind abordări alternative de calculare a cerințelor de capital pentru riscul de credit care încorporează niveluri diferite de sensibilitate la risc și care necesită grade diferite de sofisticare. Folosirea ratingurilor externe și a estimărilor proprii ale instituțiilor privind parametrii individuali de risc de credit reprezintă o îmbunătățire semnificativă a sensibilității la risc și a solidității prudențiale a normelor aplicabile riscului de credit. Instituțiile ar trebui încurajate să adopte abordări mai sensibile la riscuri. În elaborarea estimărilor necesare pentru a aplica abordările relative la riscul de credit prevăzute în prezentul regulament, instituțiile ar trebui să își îmbunătățească procesele de măsurare și de gestionare a riscurilor, pentru a pune la dispoziție metode de determinare a cerințelor reglementate de fonduri proprii care să reflecte natura, amploarea și complexitatea diverselor procese specifice instituțiilor. În această privință, prelucrarea datelor legate de existența și gestionarea expunerilor față de clienți ar trebui examinate astfel încât să includă elaborarea și validarea sistemelor de gestionare și măsurare a riscului de credit. Aceasta servește nu doar la îndeplinirea interesului legitim al instituțiilor, ci și la realizarea obiectivelor prezentului regulament de a folosi metode mai bune de măsurare și gestionare a riscurilor, precum și de a le folosi pentru reglementarea fondurilor proprii. Cu toate acestea, abordările mai sensibile la riscuri necesită o expertiză și resurse considerabile, precum și date de înaltă calitate și suficiente cantitativ. Prin urmare, instituțiile ar trebui să respecte standarde ridicate înainte de a aplica abordările respective în scopuri de reglementare a fondurilor proprii. Având în vedere lucrările în curs privind asigurarea unor mecanisme de sprijin adecvate pentru modelele interne, Comisia ar trebui să pregătească un raport privind posibilitatea extinderii pragului Basel I, împreună cu o propunere legislativă, după caz. |
(43) |
Cerințele de capital ar trebui să fie proporționale cu riscurile pe care le vizează. În speță, reducerea nivelului riscurilor care derivă din existența unui număr mare de expuneri relativ mici ar trebui să se reflecte la nivelul cerințelor. |
(44) |
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă unul dintre pilonii economiei Uniunii, dat fiind rolul lor fundamental în asigurarea creșterii economice și crearea de locuri de muncă. Redresarea și creșterea viitoare ale economiei Uniunii depind în mare măsură de disponibilitatea capitalului și a finanțării pentru IMM-urile stabilite în Uniune în scopul efectuării investițiilor necesare pentru adoptarea de tehnologii și echipamente noi în vederea creșterii competitivității lor. Numărul limitat de surse de finanțare alternative a determinat o sensibilitatea și mai mare a IMM-urilor stabilite în Uniune la impactul crizei bancare. Prin urmare, este important să se elimine lacunele existente în materie de finanțare pentru IMM-uri și să se asigure un flux adecvat al creditării bancare către IMM-uri în contextul actual. Cerințele de capital pentru expunerile față de IMM-uri ar trebui reduse prin aplicarea unui factor de sprijinire egal cu 0,7619 pentru a le permite instituțiilor de credit să acorde mai multe credite IMM-urilor. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, instituțiile de credit ar trebui să utilizeze în mod efectiv capitalul eliberat rezultat din aplicarea factorului de sprijinire în scopul exclusiv al furnizării unui flux adecvat de creditare a IMM-urilor stabilite în Uniune. Autoritățile competente ar trebui să monitorizeze periodic cuantumul total al expunerilor față de IMM-uri ale instituțiilor de credit și cuantumul total al deducerii de capital. |
(45) |
În conformitate cu decizia BCBS, aprobată de GHOS la 10 ianuarie 2011, în cazul tuturor instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2 suplimentar ale unei instituții ar trebui să poată fi realizată reducerea totală și permanentă a valorii acestora sau conversia integrală în fonduri proprii de nivel 1 de bază în momentul în care instituția devine neviabilă. Legislația necesară pentru a asigura faptul că instrumentele de fonduri proprii fac obiectul mecanismului suplimentar de absorbție a pierderilor ar trebui încorporată în dreptul Uniunii ca parte a cerințelor legate de redresarea și rezoluția instituțiilor. Dacă, până la 31 decembrie 2015, dreptul Uniunii care reglementează cerința ca valoarea instrumentelor de capital să poată fi redusă total și permanent la zero sau să fie convertită în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază în cazul în care o instituție nu mai este considerată viabilă nu a fost adoptat, Comisia ar trebui să analizeze și să raporteze dacă o astfel de dispoziție ar trebui inclusă în prezentul regulament și, în urma analizei respective, să prezinte propuneri legislative adecvate. |
(46) |
Dispozițiile prezentului regulament respectă principiul proporționalității, ținând seama, în special, de diversitatea instituțiilor în ceea ce privește dimensiunea, anvergura operațiunilor și varietatea activităților lor. Respectarea principiului proporționalității implică în egală măsură recunoașterea, pentru expunerile de tip retail, a procedurilor celor mai simple de rating, chiar și în cazul abordării bazate pe modele interne de rating(denumită în continuare „abordare IRB”). Statele membre ar trebui să se asigure că cerințele stabilite în prezentul regulament sunt aplicate proporțional cu natura, amploarea și complexitatea riscurilor asociate modelului de afaceri și activităților unei instituții. Comisia ar trebui să se asigure că actele delegate și de punere în aplicare, standardele tehnice de reglementare și standardele tehnice de punere în aplicare sunt în conformitate cu principiul proporționalității, astfel încât să garanteze aplicarea proporțională a prezentului regulament. Prin urmare, ABE ar trebui să se asigure că toate standardele tehnice de reglementare și de punere în aplicare sunt întocmite în așa fel încât să fie în concordanță cu principiul proporționalității și cu respectarea acestuia. |
(47) |
Autoritățile competente ar trebui să acorde atenția cuvenită cazurilor în care bănuiesc că informațiile sunt considerate ca fiind proprietatea instituției sau confidențiale în scopul evitării publicării unor astfel de informații. Cu toate că o instituție poate alege să nu publice informații deoarece acestea sunt considerate ca fiind proprietatea instituției sau confidențiale, faptul că informațiile sunt considerate ca fiind proprietatea instituției sau confidențiale nu exonerează de răspunderea care decurge din nepublicarea informațiilor respective, în cazul în care se dovedește că o astfel de nepublicare are un efect concret. |
(48) |
Natura „evolutivă” a prezentului regulament permite instituțiilor să aleagă între trei abordări ale riscului de credit de complexitate diferită. Pentru a permite în special micilor instituții să opteze pentru abordarea IRB, mai sensibilă la riscuri, dispozițiile relevante ar trebui interpretate în așa fel încât clasele de expuneri să includă toate expunerile care sunt, în mod direct sau indirect, tratate în mod echivalent cu acestea în cadrul prezentului regulament. Ca regulă generală, autoritățile competente ar trebui să nu facă discriminare între cele trei abordări în ceea ce privește procesul de supraveghere, ceea ce înseamnă că instituțiile care funcționează în conformitate cu dispozițiile abordării standardizate nu ar trebui, doar din acest motiv, supuse unei supravegheri mai stricte. |
(49) |
Ar trebui să se acorde o recunoaștere sporită tehnicilor de diminuare a riscurilor de credit într-un cadru de norme destinate să garanteze că solvabilitatea nu este afectată de o recunoaștere incorectă. Formele uzuale de garanții bancare folosite în statele membre pentru diminuarea riscurilor de credit ar trebui să fie recunoscute ori de câte ori este posibil în abordarea standardizată, dar și în celelalte abordări. |
(50) |
Pentru a asigura că riscurile și diminuarea riscurilor care decurg din activitățile de securitizare și din investițiile instituțiilor se reflectă în mod adecvat în cerințele de capital ale instituțiilor, este necesar să se includă reguli care să permită un tratament sensibil la risc și solid din punct de vedere prudențial al unor astfel de activități și investiții. În acest scop, este necesară o definiție clară și cuprinzătoare a securitizării care să cuprindă orice tranzacție sau schemă prin care riscul de credit asociat unei expuneri sau unui portofoliu de expuneri este segmentat pe tranșe. O expunere care creează o obligație de plată directă pentru o tranzacție sau o schemă utilizată pentru a finanța sau administra active corporale nu ar trebui considerată o expunere față de o securitizare, chiar dacă tranzacția sau schema au obligații de plată de rang diferit. |
(51) |
Pe lângă supravegherea menită să asigure stabilitatea financiară, sunt necesare mecanisme proiectate să îmbunătățească și să dezvolte o supraveghere și prevenire eficace a eventualelor bule pentru a se asigura alocarea optimă a capitalului ținându-se seama de provocările și de obiectivele macroeconomice, îndeosebi în ceea ce privește investițiile pe termen lung în economia reală. |
(52) |
Riscul operațional constituie un risc semnificativ pentru instituții și, din acest motiv, necesită acoperire prin fonduri proprii. Este esențial să se țină seama de diversitatea instituțiilor din Uniune, oferind abordări alternative de calculare a cerințelor de capital pentru riscul operațional care încorporează niveluri diferite de sensibilitate la risc și care necesită grade diferite de sofisticare. Ar trebui să existe stimulente adecvate pentru ca instituțiile să adopte abordări mai sensibile la riscuri. Având în vedere caracterul relativ recent al măsurării și gestionării riscului operațional, normele ar trebui monitorizate și actualizate după caz, inclusiv în legătură cu diferitele linii de activitate și cu recunoașterea tehnicilor de diminuare a riscurilor. Ar trebui să se acorde o atenție specială în acest sens ca asigurările să fie luate în considerare în abordările simple de calculare a cerințelor de capital pentru riscul operațional. |
(53) |
Monitorizarea și controlul expunerilor unei instituții ar trebui să facă parte integrantă din procesul de supraveghere a acesteia. Prin urmare, concentrarea excesivă a expunerilor față de un singur client sau grup de clienți aflați în legătură poate avea drept consecință un risc inacceptabil de pierderi. Se poate considera că o asemenea situație prejudiciază solvabilitatea unei instituții. |
(54) |
La determinarea existenței unui grup de clienți aflați în legătură și astfel a expunerilor care constituie un singur risc, este important să fie luate în considerare și riscurile care decurg dintr-o sursă comună de finanțare semnificativă pusă la dispoziție de instituție, grupul financiar al acesteia sau părțile cu care are legături. |
(55) |
Deși este de dorit ca valoarea expunerii să se calculeze pe baza celei furnizate în vederea îndeplinirii cerințelor privind fondurile proprii, este necesar să se adopte reguli pentru monitorizarea expunerilor mari fără să se aplice ponderi de risc sau grade de risc. În plus, tehnicile de diminuare a riscului de credit aplicate în contextul solvabilității au fost concepute pornind de la premisa unui risc de credit bine diversificat. În cazul expunerilor mari, unde este vorba de un risc de concentrare pe un singur nume, riscul de credit nu este bine diversificat. Prin urmare, efectele acestor tehnici ar trebui să facă obiectul unor măsuri de protecție prudențiale. În acest context, este necesar să se prevadă recuperarea efectivă a protecției de credit în cazul expunerilor mari. |
(56) |
Dat fiind că pierderea suferită în urma unei expuneri față de o poate fi la fel de gravă ca pierderea suferită în urma oricărei alte expuneri, o astfel de expunere ar trebui tratată și raportată la fel ca orice altă expunere. A fost introdusă o limită cantitativă alternativă pentru a diminua impactul disproporționat al unei astfel de abordări asupra instituțiilor mai mici. În plus, expunerile pe termen foarte scurt, legate de transferuri de fonduri, inclusiv de prestare de servicii de plată, de compensare, de decontare și de custodie pentru clienți sunt exceptate pentru a facilita buna funcționare a piețelor financiare și a infrastructurii conexe. Aceste servicii acoperă, de exemplu, executarea de compensări și decontări în numerar și activități similare de facilitare a decontărilor. Expunerile în cauză includ expunerile care ar putea să nu fie previzibile și care, prin urmare, nu sunt controlate integral de o instituție de credit, printre altele, soldurile conturilor interbancare care rezultă din plăți ale clienților, inclusiv comisioane sau dobânzi creditate sau debitate, precum și alte plăți pentru servicii prestate clienților, precum și garanții reale acordate sau primite. |
(57) |
Este importantă alinierea intereselor întreprinderilor care „reîmpachetează” creditele în titluri de valoare tranzacționabile și în alte instrumente financiare (inițiatori sau sponsori) cu cele ale întreprinderilor care investesc în aceste titluri sau instrumente (investitori). În acest scop, inițiatorul sau sponsorul ar trebui să rețină un interes semnificativ în activele-suport. Așadar, este important ca inițiatorii sau sponsorii să rețină o expunere față de riscul aferent creditelor respective. Mai general, tranzacțiile de securitizare ar trebui să nu fie structurate astfel încât să se evite aplicarea cerinței de reținere, în special printr-o structură a comisioanelor și/sau a primelor. Reținerea respectivă ar trebui să fie aplicabilă în toate situațiile în care substanța economică a unei securitizări este aplicabilă, indiferent de tipul de structuri sau instrumente juridice utilizate pentru obținerea acestei substanțe economice. În special în cazurile în care riscul de credit este transferat prin securitizare, investitorii ar trebui să ia decizii numai după ce au dat dovadă de diligența necesară, pentru care au nevoie de informații adecvate privind securitizările. |
(58) |
Prezentul regulament prevede, de asemenea, că ar trebui să nu existe aplicări multiple ale cerinței de reținere. Pentru orice securitizare, este suficient ca cerința să i se aplice doar inițiatorului, sponsorului sau creditorului inițial. În mod similar, atunci când tranzacțiile de securitizare conțin alte securitizări drept suport, cerința de reținere ar trebui să se aplice doar securitizării care face obiectul investiției. Creanțele achiziționate ar trebui să nu fie supuse cerinței de reținere în cazul în care sunt rezultatul unei activități a societății care constă în transferul sau vânzarea la o valoare redusă pentru a finanța activitatea respectivă. Autoritățile competente ar trebui să aplice ponderarea de risc în legătură cu nerespectarea obligațiilor de diligență și gestionare a riscurilor cu privire la securitizare pentru încălcări majore ale politicilor și procedurilor care sunt relevante pentru analiza riscurilor aferente. Comisia ar trebui să verifice și dacă evitarea aplicărilor multiple ale cerinței de reținere ar putea conduce la practici de eludare a cerinței de reținere sau dacă normele privind securitizările sunt puse în aplicare în mod efectiv de către autoritățile competente. |
(59) |
Ar trebui depuse diligențele necesare pentru a se evalua în mod corespunzător riscurile care decurg din expunerile din securitizare atât din portofoliul de tranzacționare, cât și din afara acestuia. În plus, obligațiile de diligență trebuie să fie proporționale. Procedurile de diligență ar trebui să contribuie la creșterea încrederii între inițiatori, sponsori și investitori. Prin urmare, este de dorit ca informațiile relevante referitoare la procedurile de diligență să fie făcute publice în mod corespunzător. |
(60) |
În momentul în care o instituție are o expunere față de întreprinderea-mamă sau alte filiale ale acesteia, se impune o prudență specială. Administrarea unor astfel de expuneri ale instituțiilor ar trebui să se facă în condiții de deplină autonomie, în conformitate cu principiile unei administrări sănătoase, fără a se avea în vedere niciun alt considerent. Acest lucru este deosebit de important în cazul expunerilor mari și în cazurile care nu sunt legate doar de administrarea intra-grup sau de tranzacțiile intra-grup obișnuite. Autoritățile competente ar trebui să acorde o atenție deosebită acestor expuneri intra-grup. Cu toate acestea, nu este necesară aplicarea unor astfel de standarde în cazul în care întreprinderea-mamă este o societate financiară holding sau o instituție de credit sau în cazul în care celelalte filiale sunt fie instituții de credit sau financiare, fie întreprinderi prestatoare de servicii auxiliare, cu condiția ca toate aceste întreprinderi să se fie acoperite prin supravegherea instituției de credit pe bază consolidată. |
(61) |
Având în vedere sensibilitatea la risc a regulilor privind cerințele de capital, trebuie să se monitorizeze dacă aceste reguli au efecte semnificative asupra ciclului economic. Comisia, ținând seama de contribuția Băncii Centrale Europene (BCE), ar trebui să transmită Parlamentului European și Consiliului un raport cu privire la aceste aspecte. |
(62) |
Cerințele de capital pentru comercianții de mărfuri, inclusiv acei comercianți exceptați în prezent de la cerințele Directivei 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare (12), ar trebui revizuite. |
(63) |
Liberalizarea piețelor de gaze și energie electrică este un obiectiv cu importanță deopotrivă economică și politică pentru Uniune. Ținând seama de aceasta, cerințele de capital și alte reguli prudențiale care urmează a fi aplicate firmelor active pe piețele respective ar trebui să fie proporționale și să nu interfereze necorespunzător cu realizarea obiectivului liberalizării. Acest obiectiv ar trebui să fie avut în vedere în special atunci când se procedează la revizuirea prezentului regulament. |
(64) |
Instituțiile care investesc în resecuritizări ar trebui să depună diligențele necesare și în ceea ce privește securitizările suport și expunerile care nu derivă din securitizări și care constituie suport celor dintâi. Instituțiile ar trebui să evalueze dacă expunerile în contextul unui program de emisiune de titluri pe termen scurt garantate cu active constituie expuneri din resecuritizare, inclusiv cele în contextul programelor care dobândesc tranșe cu rang superior din portofolii distincte de împrumuturi integrale, în condițiile în care niciunul dintre aceste împrumuturi nu constituie o expunere din securitizare sau din resecuritizare, iar protecția pentru prima pierdere pentru fiecare investiție este asigurată de vânzătorul împrumuturilor. În situația din urmă, o facilitate de lichiditate specifică portofoliului nu ar trebui, în general, să fie considerată o expunere din resecuritizare, deoarece reprezintă o tranșă a unui singur portofoliu de active (adică, portofoliul aplicabil de împrumuturi integrale) care nu conține expuneri din securitizare. În schimb, îmbunătățirea calității creditului la nivelul întregului program, care acoperă numai o parte din pierderi dincolo de protecția asigurată de vânzător în cadrul diverselor portofolii, ar constitui în general o segmentare pe tranșe a riscului unui portofoliu de active multiple conținând cel puțin o expunere din securitizare, și ar constitui, prin urmare, o expunere din resecuritizare. Cu toate acestea, dacă un astfel de program se finanțează în întregime printr-o singură clasă de titluri pe termen scurt și dacă fie îmbunătățirea calității creditului la nivelul întregului program nu constituie o resecuritizare, fie titlul pe termen scurt este sprijinit în întregime de către instituția sponsor, astfel încât investitorul în titluri pe termen scurt rămâne expus efectiv la riscul de nerambursare de către sponsor în locul riscului aferent portofoliilor sau activelor suport, atunci respectivele titluri pe termen scurt nu ar trebui considerate, în general, expuneri din resecuritizare. |
(65) |
Dispozițiile referitoare la evaluarea prudentă pentru portofoliul de tranzacționare ar trebui să se aplice tuturor instrumentelor evaluate la valoarea justă, indiferent dacă fac parte din portofoliul de tranzacționare al instituțiilor sau sunt din afara acestui portofoliu. Ar trebui clarificat faptul că, acolo unde aplicarea evaluării prudente va duce la o valoare curentă mai mică decât valoarea recunoscută în realitate în contabilitate, valoarea absolută reprezentând diferența trebuie dedusă din fondurile proprii. |
(66) |
Instituțiile ar trebui să poată alege între a aplica o cerință de capital sau a deduce din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază acele poziții din securitizare cărora li se aplică o pondere de risc de 1 250 % în temeiul prezentului regulament, indiferent dacă pozițiile se află în portofoliul de tranzacționare sau în afara acestuia. |
(67) |
Instituțiile inițiatoare sau sponsor nu ar trebui să se poată sustrage interdicției de a furniza suport implicit prin utilizarea portofoliilor lor de tranzacționare în scopul de a furniza un astfel de suport. |
(68) |
Fără a aduce atingere obligațiilor de a publica informații prevăzute explicit de prezentul regulament, scopul cerințelor privind publicarea de informații ar trebui să fie acela de a oferi participanților la piață informații corecte și complete privind profilul de risc al fiecărei instituții în parte. Instituțiile ar trebui, prin urmare, să aibă obligația de a publica informații suplimentare care nu sunt menționate explicit în prezentul regulament, atunci când publicarea este necesară pentru atingerea acestui obiectiv. În același timp, autoritățile competente ar trebui să acorde atenția cuvenită cazurilor în care suspectează că informațiile sunt considerate ca fiind proprietate sau confidențiale de către o instituție în scopul evitării publicării informațiilor respective. |
(69) |
În cazul în care o evaluare externă a creditului pentru o poziție din securitizare include efectul protecției creditului furnizată de însăși instituția în calitate de investitor, instituția nu ar trebui să aibă posibilitatea de a beneficia de ponderea de risc mai redusă rezultată în urma protecției respective. Poziția din securitizare nu ar trebui dedusă din capital dacă există alte modalități de a determina ponderea de risc în conformitate cu riscul real al poziției, fără a lua în calcul această protecție a creditului. |
(70) |
Date fiind performanțele lor recente scăzute, standardele cu privire la modelele interne de calculare a cerințelor de capital pentru riscul de piață ar trebui îmbunătățite. În speță, acestea ar trebui să asigure o acoperire mai completă a riscurilor de credit aferente portofoliului de tranzacționare. Pe lângă aceasta, cerințele de capital ar trebui să includă o componentă adaptată la condiții de criză pentru a crește cerințele de capital, având în vedere deteriorarea condițiilor de pe piață și în scopul reducerii posibilității de apariție a caracterului prociclic. Instituțiile ar trebui să efectueze și simulări de criză în sens invers (reverse stress tests) pentru a examina scenariile care ar putea periclita viabilitatea instituției, cu excepția cazului în care pot dovedi că astfel de simulări nu sunt necesare. Date fiind dificultățile recente de tratare a pozițiilor din securitizare folosind abordările bazate pe modele interne, ar trebui limitată recunoașterea modelării de către instituții a riscurile aferente securitizării pentru a calcula cerințele de capital în portofoliul de tranzacționare și ar trebui impusă implicit o cerință de capital standardizată pentru pozițiile din securitizare din portofoliul de tranzacționare. |
(71) |
Prezentul regulament stabilește excepții limitate pentru anumite activități de tranzacționare pe bază de corelație, în conformitate cu care autoritatea de supraveghere poate permite unei instituții să calculeze o cerință de capital pentru riscul global, sub rezerva unor cerințe stricte. În aceste cazuri, instituția ar trebui să aibă obligația de a supune aceste activități unei cerințe de capital egale cu valoarea cea mai ridicată dintre cerința de capital în conformitate cu această metodă elaborată la nivel intern și 8 % din cerința de capital pentru riscul specific în conformitate cu metoda de măsurare standardizată. Instituția ar trebui să nu aibă obligația de a supune expunerile respective unei cerințe aferente riscului adițional, ci ar trebui să le integreze atât în măsurătorile valorii la risc, cât și în măsurătorile valorii la risc în situație de criză. |
(72) |
Având în vedere natura și amploarea pierderilor neașteptate suferite de instituții în timpul crizei financiare și economice, este necesar să se îmbunătățească în continuare calitatea și armonizarea fondurilor proprii pe care instituțiile sunt obligate să le dețină. Aceasta ar trebui să includă introducerea unei noi definiții a principalelor elemente de capital disponibile pentru absorbția pierderilor neprevăzute pe măsură ce apar, îmbunătățirea definiției capitalurilor hibride și realizarea unor ajustări prudențiale uniforme ale fondurilor proprii. Este necesar, de asemenea, ca nivelul fondurilor proprii să crească semnificativ, inclusiv prin intermediul unor noi rate de capital cu accent pe principalele elemente de fonduri proprii disponibile pentru absorbția pierderilor pe măsură ce apar. Se așteaptă ca instituțiile ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată să își respecte cerințele de capital aferente principalelor elemente de capital cu astfel de acțiuni care respectă un set strict de criterii numai pentru principalele instrumente de capital și rezervele publicate ale instituției. Pentru a ține seama în mod adecvat de diversitatea formelor juridice în temeiul cărora funcționează instituțiile din Uniune, setul strict de criterii aplicabile principalelor instrumente de capital ar trebui să garanteze faptul că principalele instrumente de capital pentru instituțiile ale căror acțiuni nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată sunt de cea mai bună calitate. Acest lucru ar trebui să nu împiedice instituțiile să plătească, pentru acțiunile cu drepturi de vot diferențiate sau fără drepturi de vot, distribuiri care reprezintă un multiplu al celor plătite pentru acțiuni cu niveluri relativ mai înalte de drepturi de vot, cu condiția ca, indiferent de nivelul drepturilor de vot, criteriile stricte pentru instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază să fie îndeplinite, inclusiv cele legate de flexibilitatea plăților și cu condiția ca, în cazul în care o distribuire este plătită, aceasta să fie plătită pentru toate acțiunile emise de instituția respectivă. |
(73) |
Expunerile din finanțarea comerțului sunt diverse în natura lor, însă au caracteristici comune, cum ar fi valoare și durată reduse și existența unei surse identificabile de rambursare. Acestea au la bază circulația de mărfuri și servicii care sprijină economia reală și, în majoritatea cazurilor, ajută societățile comerciale mici în nevoile lor zilnice, creând astfel creștere economică și oportunități de angajare. Intrările corespund de obicei ieșirilor, iar riscul legat de lichiditate este astfel limitat. |
(74) |
Este oportun ca ABE să păstreze o listă actualizată a tuturor formelor de instrumente de capital din fiecare stat membru care sunt considerate instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază. ABE ar trebui să elimine din această listă instrumentele care nu constituie ajutor de stat emise după intrarea în vigoare a prezentului regulament care nu respectă criteriile prevăzute în prezentul regulament și ar trebui să anunțe în mod public această eliminare. În cazul în care instrumentele eliminate de ABE din listă continuă să fie recunoscute după anunțul ABE, aceasta ar trebui să își exercite pe deplin competențele, în special cele conferite de articolul 17 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 privind încălcarea dreptului Uniunii. Se reamintește că, în vederea unei reacții proporționate la cazurile de aplicare incorectă sau insuficientă a dreptului Uniunii, se aplică un mecanism în trei etape în cadrul căruia, ca primă etapă, ABE are competența de a ancheta presupusa aplicare incorectă sau insuficientă a obligațiilor în temeiul dreptului Uniunii de către autoritățile naționale în cadrul exercițiului lor de supraveghere, anchetă urmată de o recomandare. În a doua etapă, atunci când autoritatea națională competentă nu dă curs recomandării, Comisia este împuternicită să emită un aviz formal ținând seama de recomandarea ABE, prin care solicită autorității competente să ia măsurile necesare pentru a asigura conformitatea cu dreptul Uniunii. În a treia etapă, pentru a pune capăt situațiilor excepționale de lipsă persistentă de acțiune din partea autorității competente în cauză, ABE are dreptul, în ultimă instanță, să adopte decizii adresate fiecărei instituții financiare. Mai mult, se reamintește că, în temeiul articolului 258 din TFUE, în cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit o obligație în temeiul tratatelor, aceasta are competența de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene. |
(75) |
Prezentul regulament nu ar trebui să afecteze capacitatea autorităților competente de a menține procedurile de aprobare prealabilă în ceea ce privește contractele care reglementează instrumentele de capital incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2 suplimentar. În cazurile menționate, astfel de instrumente de capital pot fi adăugate în cadrul fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar și al de nivel 2 suplimentar al instituției numai după încheierea cu succes a procedurilor de aprobare menționate. |
(76) |
Pentru consolidarea disciplinei de piață și a stabilității financiare este necesar să se introducă cerințe mai detaliate de publicare a formei și naturii capitalului reglementat și a ajustărilor prudențiale efectuate pentru a se asigura că investitorii și deponenții sunt suficient de bine informați cu privire la solvabilitatea instituțiilor. |
(77) |
Este necesar, de asemenea, ca autoritățile competente să cunoască nivelul, cel puțin sub formă agregată, al acordurilor de răscumpărare, al împrumuturilor bazate pe titluri de valoare și al tuturor formelor de grevare cu sarcini a activelor. Aceste informații ar trebui comunicate autorităților competente. Pentru întărirea disciplinei de piață, ar trebui să existe cerințe mai detaliate de publicare a acordurilor de răscumpărare și a finanțărilor garantate. |
(78) |
Noua definiție a capitalului și cerințele în materie de capital reglementat ar trebui introduse într-un mod care să țină cont de faptul că există diverse puncte de plecare și circumstanțe naționale și ar trebui să prevadă reducerea variațiilor inițiale față de noile standarde de-a lungul perioadei de tranziție. Pentru a asigura continuitatea adecvată a nivelului de fonduri proprii, instrumentele emise în contextul unei măsuri de recapitalizare în temeiul normelor privind ajutorul de stat și emise înaintea datei aplicării prezentului regulament vor beneficia, în timpul perioadei de tranziție, de păstrarea drepturilor obținute. Dependența de ajutorul de stat ar trebui redusă pe cât posibil în viitor. Cu toate acestea, în măsura în care ajutorul de stat se dovedește necesar în anumite situații, regulamentul ar trebui să ofere un cadru pentru a aborda astfel de situații. În special, regulamentul ar trebui să precizeze care ar trebui să fie tratamentul pentru instrumentele de fonduri proprii emise în contextul unei măsuri de recapitalizare în temeiul normelor privind ajutorul de stat. Posibilitatea ca instituțiile să beneficieze de acest tratament ar trebui să facă obiectul unor condiții stricte. În plus, în măsura în care acest tratament permite devieri de la noile criterii privind calitatea instrumentelor de fonduri proprii, devierile respective ar trebui să fie cât mai limitate posibil. În ceea ce privește tratamentul pentru instrumentele de capital existente emise în contextul unei măsuri de recapitalizare în temeiul normelor privind ajutorul de stat, ar trebui făcută o distincție clară între instrumentele de capital care respectă și cele care nu respectă cerințele prezentului regulament. Prin urmare, în prezentul regulament ar trebui prevăzute dispoziții tranzitorii adecvate pentru cel din urmă caz. |
(79) |
Directiva 2006/48/CE prevede obligativitatea instituțiilor de credit de a deține fonduri proprii cel puțin egale cu valorile minime specificate până la 31 decembrie 2011. Având în vedere efectele persistente ale crizei financiare în sectorul bancar și prelungirea regimului tranzitoriu privind cerințele de capital adoptat de BCBS, este necesar să se reintroducă o limită inferioară pentru o perioadă limitată de timp, până la atingerea unor fonduri proprii suficiente în conformitate cu dispozițiile tranzitorii referitoare la fondurile proprii prevăzute de prezentul regulament, care vor fi introduse progresiv de la data aplicării prezentului regulament până în 2019. |
(80) |
Pentru grupurile care includ activități bancare sau de investiții și activități de asigurare semnificative, Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a întreprinderilor de asigurare și a întreprinderilor de investiții care aparțin unui conglomerat financiar (13) prevede norme specifice pentru eliminarea „dublei contabilizări” a capitalului. Directiva 2002/87/CE se bazează pe principiile convenite la nivel internațional pentru abordarea riscurilor intersectoriale. Prezentul regulament consolidează modul în care se aplică normele specifice conglomeratelor financiare menționate în cazul grupurilor bancare și de investiții, asigurând aplicarea lor riguroasă și consecventă. Orice modificări suplimentare necesare vor fi operate cu ocazia revizuirii Directivei 2002/87/CE, care este preconizată pentru 2015. |
(81) |
Criza financiară a demonstrat că instituțiile au subestimat în mare măsură nivelul riscului de credit al contrapărții asociat cu instrumentele financiare derivate extrabursiere. Acest lucru a determinat G20, în septembrie 2009, să solicite ca mai multe instrumente financiare derivate extrabursiere să fie compensate printr-o contraparte centrală (CPC). Mai mult, aceștia au solicitat ca respectivele instrumente financiare derivate extrabursiere care nu ar putea fi compensate la nivel central să fie supuse unor cerințe de fonduri proprii mai ridicate, pentru a reflecta în mod corespunzător riscurile mai ridicate aferente. |
(82) |
În urma apelului lansat de G20, BCBS a operat modificări materiale, în cadrul Basel III, asupra regimului riscului de credit al contrapărții. Se estimează că, în cadrul Basel III, vor crește semnificativ cerințele de fonduri proprii asociate tranzacțiilor de finanțare cu instrumente financiare derivate extrabursiere și titluri de valoare ale instituțiilor și vor fi create stimulente importante în favoarea utilizării CPC de către instituții. Se estimează, de asemenea, că în cadrul Basel III se vor oferi mai multe stimulente pentru îmbunătățirea gestionării riscurilor asociate expunerilor la riscul de credit al contrapărții și se va revizui actualul regim de tratare a expunerilor la riscul de credit al contrapărții în ceea ce privește CPC. |
(83) |
Instituțiile ar trebui să dețină fonduri proprii suplimentare ca urmare a riscului de ajustare a evaluării creditului asociat instrumentelor financiare derivate extrabursiere. De asemenea, instituțiile ar trebui să aplice un grad mai mare de corelare cu valoarea activelor la calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru expunerile la riscul de credit al contrapărții față de anumite instituții financiare, care decurge din tranzacțiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere și tranzacțiile de finanțare cu titluri de valoare. Ar trebui, de asemenea, ca instituțiile să aibă obligația de a își îmbunătăți în mod considerabil măsurarea și administrarea riscului de credit al contrapărții, prin măsuri care să permită o mai bună abordare a riscului de corelare defavorabilă, a contrapărților și garanțiilor reale cu efect de levier foarte ridicat, însoțite de îmbunătățiri corespunzătoare în domenii precum testarea ex-post și simulările de criză. |
(84) |
Expunerile din tranzacții față de CPC beneficiază, de obicei, de mecanismele de compensare multilaterală și de partajare a pierderilor asigurate de CPC. În consecință, acestea implică un risc de credit al contrapărții foarte mic și, prin urmare, ar trebui să facă obiectul unei cerințe de fonduri proprii foarte reduse. În același timp, această cerință ar trebui să fie pozitivă pentru a garanta că instituțiile își urmăresc și monitorizează expunerile față de CPC ca parte a bunei administrări a riscurilor și pentru a reflecta faptul că nici măcar expunerile din tranzacții față de CPC nu sunt lipsite de riscuri |
(85) |
Un fond de garantare al CPC este un mecanism care permite partajarea (mutualizarea) pierderilor între membrii compensatori ai CPC. Fondul menționat este utilizat în cazul în care pierderile suportate de CPC în urma situației de neîndeplinire a obligațiilor de către un membru compensator sunt mai mari decât marjele și contribuțiile la fondul de garantare ale respectivului membru compensator și decât orice alte mijloace de protecție pe care le poate utiliza CPC înainte de a recurge la contribuțiile la fondul de garantare ale celorlalți membri compensatori. Având în vedere acest fapt, riscul de pierdere asociat expunerilor la contribuțiile la fondul de garantare este mai ridicat decât cel asociat expunerilor din tranzacții. Prin urmare, acest tip de expuneri ar trebui să facă obiectul unei cerințe de fonduri proprii mai ridicate. |
(86) |
„Capitalul ipotetic” al unei CPC ar trebui să fie o variabilă necesară pentru determinarea cerinței de fonduri proprii pentru expunerile unui membru compensator care decurg din contribuțiile sale la fondul de garantare al CPC. Nu ar trebui înțeles ca reprezentând nimic altceva. În speță, această noțiune nu ar trebui interpretată drept capitalul pe care o CPC este obligată să îl dețină conform cerințelor autorității competente |
(87) |
Revizuirea tratamentului aplicabil riscului de credit al contrapărții, și în special introducerea unor cerințe de fonduri proprii mai ridicate pentru contracte bilaterale cu instrumente financiare derivate, pentru a reflecta riscul mai mare pe care aceste contracte îl reprezintă pentru sistemul financiar, face parte integrantă din eforturile Comisiei de a asigura eficiența, siguranța și soliditatea piețelor instrumentelor financiare derivate. În consecință, prezentul regulament completează Regulamentul UE nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (14). |
(88) |
Comisia ar trebui să revizuiască derogările relevante pentru expunerile mari până la 31 decembrie 2015. În așteptarea rezultatului respectivei revizuiri, statelor membre ar trebui să li se permită în continuare să decidă asupra derogării de la regulile respective în cazul anumitor expuneri mari, pentru o perioadă de tranziție suficient de lungă. Pe baza activităților realizate în contextul pregătirii și negocierii Directivei 2009/111/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 de modificare a Directivelor 2006/48/CE, 2006/49/CE și 2007/64/CE în ceea ce privește băncile afiliate instituțiilor centrale, anumite elemente ale fondurilor proprii, expunerile mari, reglementările privind supravegherea, precum și gestionarea crizelor (15) și ținând seama de evoluțiile internaționale și din Uniune cu privire la aspectele respective, Comisia ar trebui să analizeze dacă derogările respective ar trebui să se aplice în continuare într-un mod discreționar sau într-un mod mai general și dacă riscurile aferente respectivelor expuneri sunt abordate prin alte mijloace eficiente prevăzute în prezentul regulament. |
(89) |
Pentru a garanta faptul că derogările acordate de autoritățile competente în cazul expunerilor nu pun în pericol coerența regulilor uniforme stabilite prin prezentul regulament în permanență, după o perioadă de tranziție și în absența oricărui rezultat al analizei menționate, autoritățile competente ar trebui să consulte ABE cu privire la oportunitatea utilizării în continuare a posibilității de a acorda derogări cu privire la anumite expuneri. |
(90) |
Anii anteriori crizei financiare s-au caracterizat prin acumularea excesivă de către instituții a unor expuneri în raport cu fondurile lor proprii (efectul de levier). În timpul crizei financiare, pierderile suferite și deficitul de finanțare au forțat instituțiile să reducă semnificativ efectul de levier în decursul unei perioade scurte de timp. Acest lucru a amplificat presiunea descendentă asupra prețurilor activelor, provocând pierderi suplimentare instituțiilor care, la rândul lor, au condus la un nou declin în materie de fonduri proprii. Această spirală negativă a avut drept rezultat final o reducere a disponibilității creditelor către economia reală și o criză mai profundă și mai îndelungată. |
(91) |
Cerințele de fonduri proprii bazate pe risc sunt esențiale pentru a asigura fonduri proprii suficiente pentru acoperirea pierderilor neașteptate. Cu toate acestea, criza a demonstrat că doar aceste cerințe nu sunt suficiente pentru a împiedica instituțiile să își asume riscuri excesive și nesustenabile legate de efectul de levier. |
(92) |
În septembrie 2009, liderii G20 s-au angajat să elaboreze reguli convenite la nivel internațional pentru a descuraja efectul de levier excesiv. În acest scop, aceștia au sprijinit introducerea unui indicator al efectului de levier ca măsură suplimentară față de cadrul Basel II. |
(93) |
În decembrie 2010, BCBS a publicat orientări care definesc metodologia de calculare a indicatorului efectului de levier. Regulile respective prevăd o perioadă de observare, care se va derula de la 1 ianuarie 2013 până la 1 ianuarie 2017, pe parcursul căreia se vor monitoriza indicatorul efectului de levier, componentele sale și comportamentul său în raport cu cerința bazată pe risc. Pe baza rezultatelor obținute în perioada de observare, BCBS intenționează să efectueze ajustări finale în ceea ce privește definiția și calibrarea indicatorului efectului de levier în prima jumătate a anului 2017, în vederea migrării către o condiție obligatorie la 1 ianuarie 2018 bazată pe un proces adecvat de revizuire și calibrare. Orientările BCBS prevăd, de asemenea, publicarea indicatorului efectului de levier și a componentelor sale începând cu 1 ianuarie 2015. |
(94) |
Indicatorul efectului de levier constituie un nou instrument de reglementare și supraveghere pentru Uniune. În conformitate cu acordurile internaționale, acesta ar trebui să fie introdus inițial ca o caracteristică suplimentară a cărei aplicare în cazul fiecărei instituții rămâne la latitudinea autorităților de supraveghere. Obligațiile de raportare pentru instituții ar permite revizuirea și calibrarea adecvate, în vederea migrării către o măsură cu caracter obligatoriu în 2018. |
(95) |
La revizuirea impactului indicatorului efectului de levier asupra unor modele diferite de afaceri, ar trebui acordată o atenție deosebită modelelor de afaceri care se consideră că prezintă riscuri reduse, precum creditele ipotecare și împrumuturile specializate destinate autorităților regionale și locale sau entităților din sectorul public. Pe baza datelor primite și a concluziilor desprinse din procesul de supraveghere pe parcursul perioadei de observare, ABE ar trebui să realizeze, în cooperare cu autoritățile competente, o clasificare a modelelor de afaceri și a riscurilor. Pe baza unei analize corespunzătoare și ținând de asemenea cont de datele istorice sau de scenariile de criză, ar trebui să se efectueze o evaluare cu privire la nivelurile adecvate ale indicatorului efectului de levier care asigură reziliența modelelor de afaceri respective și dacă nivelurile indicatorului efectului de levier ar trebui să fie stabilite ca praguri sau intervale. După perioada de observare și calibrarea nivelurilor respective ale indicatorului efectului de levier și pe baza evaluării, ABE poate publica o analiză statistică adecvată, inclusiv medii și devieri standard, ale indicatorului efectului de levier. După adoptarea cerințelor privind indicatorul efectului de levier, ABE ar trebui să publice o analiză statistică adecvată, incluzând medii și devieri standard, ale indicatorului efectului de levier în legătură cu categoriile de instituții identificate. |
(96) |
Instituțiile ar trebui să monitorizeze nivelul și modificările indicatorului efectului de levier, precum și riscul legat de efectul de levier ca parte a procesului de evaluare a adecvării capitalului intern (ICAAP). O astfel de monitorizare ar trebui inclusă în cadrul procesului de supraveghere. În special după intrarea în vigoare a cerințelor privind indicatorul efectului de levier, autoritățile competente ar trebui să monitorizeze progresele în ceea ce privește modelul de afaceri și profilul de risc aferent pentru a asigura o clasificare actualizată și adecvată a instituțiilor. |
(97) |
Structurile de guvernanță sănătoase, transparența și publicarea sunt esențiale pentru existența unor politici de remunerare solide. În vederea asigurării transparenței adecvate pe piață a structurilor lor de remunerare și a riscurilor asociate, instituțiile ar trebui să facă publice informații detaliate referitoare la politicile și practicile lor de remunerare și, din motive de confidențialitate, cuantumurile agregate pentru angajații ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției. Aceste informații ar trebui puse la dispoziția tuturor părților interesate. Cerințe speciale respective ar trebui să nu aducă atingere cerințelor de publicare mai generale privind politicile de remunerare aplicabile orizontal la nivelul sectoarelor. Mai mult, statelor membre ar trebui să li se permită să solicite instituțiilor să publice informații mai detaliate privind remunerarea. |
(98) |
Recunoașterea unei agenții de rating de credit drept o instituție externă de evaluare a creditului (ECAI) ar trebui să nu contribuie la împiedicarea accesului la o piață deja dominată de trei întreprinderi principale. Fără a face procesul mai ușor sau mai puțin exigent, ABE și băncile centrale din cadrul SEBC ar trebui să asigure recunoașterea mai multor agenții de rating de credit drept ECAI, aceasta fiind o modalitate de a deschide piața și pentru alte întreprinderi. |
(99) |
Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (16) și Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (17) ar trebui să se aplice în totalitate în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal în sensul prezentului regulament. |
(100) |
Instituțiile ar trebui să dețină un amortizor diversificat de active lichide pe care să îl poată utiliza pentru a-și acoperi nevoile de lichiditate într-o situație de criză de lichiditate pe termen scurt. Având în vedere că, ex-ante, nu se poate cunoaște cu certitudine ce active specifice în cadrul fiecărei clase de active ar putea face obiectul unor șocuri ex-post, este oportună promovarea unui amortizor diversificat și de o calitate ridicată a lichidității, constituit din categorii variate de active. Ar trebui evitate concentrarea activelor și dependența excesivă de lichiditatea pieței, deoarece creează un risc sistemic în cadrul sectorului financiar. Prin urmare, ar trebui luată în considerare o gamă variată de active de calitate în perioada inițială de observare, care vor fi utilizate pentru dezvoltarea unei definiții a unei cerințe de acoperire a necesarului de lichiditate. La stabilirea unei definiții uniforme a activelor lichide, cel puțin obligațiunile guvernamentale și obligațiunile garantate tranzacționate pe piețe transparente și în mod permanent ar trebui considerate active cu nivel extrem de ridicat de lichiditate și de calitate a creditului. Ar fi, de asemenea, oportun ca activele care corespund articolului 416 alineatul (1) literele (a)-(c) să fie incluse în rezervă fără restricții. Atunci când instituțiile utilizează stocul de lichiditate, acestea ar trebui să stabilească un plan de refacere a activelor lichide deținute, iar autoritățile competente ar trebui să asigure adecvarea planului și punerea lui în aplicare. |
(101) |
Stocul de active lichide ar trebui să fie disponibil în orice moment pentru a acoperi ieșirile de lichiditate. Nivelul nevoilor de lichiditate într-o situație de criză de lichiditate pe termen scurt ar trebui să fie determinat în mod standardizat, astfel încât să se asigure un standard uniform în materie de soliditate și condiții de concurență egale. Este necesar să se asigure că o astfel de determinare standardizată nu are consecințe nedorite asupra piețelor financiare, acordării de credite și creșterii economice, luând în considerare, de asemenea, diferite modele de afaceri și de investiții și medii de finanțare ale instituțiilor din întreaga Uniune. În acest scop, cerința de acoperire a necesarului de lichiditate ar trebui să facă obiectul unei perioade de observare. Pe baza observațiilor și a rapoartelor din partea ABE, Comisia ar trebui să fie abilitată să adopte un act delegat de introducere la timp a unei cerințe detaliate și armonizate de acoperire a necesarului de lichiditate pentru Uniune. Pentru a asigura armonizarea globală a reglementărilor privind lichiditatea, orice act delegat menit să introducă cerința de acoperire a necesarului de lichiditate ar trebui să fie comparabilă cu indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate, stabilit în cadrul final internațional pentru măsurarea, standardele și monitorizarea riscului de lichiditate al BCBC, ținând seama de specificul Uniunii și de cel național. |
(102) |
În acest scop, în cursul perioadei de observare, ABE ar trebui să evalueze și să analizeze, printre altele, oportunitatea unui prag de 60 % pentru activele lichide de nivelul 1, a unui plafon de 75 % al intrărilor de lichiditate raportate la ieșirile de lichiditate și a introducerii graduale a cerinței de acoperire a necesarului de lichiditate de la 60 %, începând cu 1 ianuarie 2015, crescând în mod progresiv până la 100 %. Atunci când analizează și prezintă rapoarte privind definițiile uniforme ale stocului de active lichide, ABE ar trebui țină seama de definiția BCBS a activelor lichide de calitate ridicată (HQLA) ca bază pentru analiza sa, ținând cont de specificul Uniunii și de cel național. ABE ar trebui să identifice acele monede în cazul cărora nevoile instituțiilor stabilite în Uniune în materie de active lichide sunt mai mari decât disponibilul de active lichide respectiv în moneda respectivă și, în același timp, ABE ar trebui să verifice în fiecare an dacă derogările, inclusiv cele identificate în prezentul regulament, ar trebui aplicate. În plus, ABE ar trebui să evalueze anual dacă în legătură cu asemenea derogări, precum și cu derogărilor identificate deja în prezentul regulament, instituțiile stabilite în Uniune ar trebui să instituie condiții suplimentare pentru utilizarea acestora sau dacă condițiile existente ar trebui revizuite. ABE ar trebui să transmită rezultatele analizei sale într-un raport anual adresat Comisiei. |
(103) |
În vederea creșterii eficienței și a reducerii sarcinii administrative, ABE ar trebui să creeze un cadru de raportare coerent pe baza unui set armonizat de standarde privind cerințele de lichiditate, care ar trebui să se aplice în întreaga Uniune. În acest scop, ABE ar trebui să dezvolte formate de raportare uniforme și soluții informatice care să țină seama de dispozițiile prezentului regulament și ale Directivei 2013/36/UE. Până la data aplicării tuturor cerințelor de lichiditate, instituțiile ar trebui să continue să respecte cerințele lor de raportare naționale. |
(104) |
ABE, în cooperare cu CERS, ar trebui să emită orientări privind principiile de utilizare a stocului de lichidate într-o situație de criză. |
(105) |
Nu ar trebui să se considere că instituțiile vor primi sprijin de lichiditate din partea altor instituții care aparțin aceluiași grup atunci când întâmpină dificultăți în a-și onora obligațiile de plată. Cu toate acestea, în condiții stricte și cu acordul individual al tuturor autorităților competente implicate, autoritățile competente ar trebui să poată acorda unor instituții o derogare de la aplicarea cerinței de acoperire a necesarului de lichiditate pe bază individuală, și să impună instituțiilor respective o cerință la nivel consolidat, cu scopul de a le permite să-și administreze lichiditatea la nivel central, la nivel de grup sau de subgrup. |
(106) |
În același mod, atunci când cerința de acoperire a necesarului de lichiditate devine o măsură obligatorie și în cazul în care nu a fost acordată o derogare, fluxurile de lichidități dintre două instituții din cadrul aceluiași grup care fac obiectul supravegherii pe bază consolidată ar trebui să beneficieze de rate preferențiale pentru intrările și ieșirile de lichiditate numai în cazul în care există toate măsurile de protecție necesare. Astfel de tratamente preferențiale specifice ar trebui definite strict și ar trebui să depindă de îndeplinirea unor condiții stricte și obiective. Tratamentul specific aplicabil anumitor fluxuri de lichiditate intragrup ar trebui aplicat prin intermediul unei metodologii ce recurge la criterii și parametri obiectivi pentru a determina niveluri specifice de intrări și ieșiri între instituție și contraparte. Pe baza observațiilor și pe baza raportului ABE, Comisia ar trebui, după caz și ca parte a actului delegat pe care ăl adoptă în temeiul prezentului regulament pentru a preciza cerința de acoperire a necesarului de lichiditate, să fie abilitată să adopte acte delegate care să definească tratamentele specifice intragrup respective, metodologia și criteriile obiective pe care se bazează, precum și modalitățile procesului decizional comun de evaluare a criteriilor respective. |
(107) |
Obligațiunile emise de Agenția Națională de Administrare a Activelor (NAMA) din Irlanda sunt de o importanță deosebită pentru redresarea sectorului bancar irlandez, iar emiterea acestora a primit acordul prealabil al statelor membre și a fost aprobată ca ajutor de stat de Comisie drept măsură de sprijin introdusă cu scopul de a elimina activele depreciate din bilanțurile anumitor instituții de credit. Emiterea unor astfel de obligațiuni, o măsură de tranziție sprijinită de Comisie și BCE, reprezintă o parte integrantă a restructurării sistemului bancar irlandez. Astfel de obligațiuni sunt garantate de guvernul irlandez și reprezintă garanții reale eligibile pentru autoritățile monetare. Comisia ar trebui să abordeze mecanisme specifice de păstrare a drepturilor obținute ale activelor transferabile emise sau garantate de entități cărora Uniunea le-a aprobat ajutoare de stat, ca parte a actului delegat pe care ăl adoptă în temeiul prezentului regulament pentru a preciza cerința de acoperire a necesarului de lichiditate. În această privință, Comisia ar trebui să țină seama de faptul că instituțiilor care calculează cerințele de acoperire a necesarului de lichiditate în conformitate cu prezentul regulament ar trebui să li se permită includerea obligațiunilor de rang superior ale NAMA ca active cu nivel extrem de ridicat de lichiditate și de calitate a creditului până în decembrie 2019. |
(108) |
În mod similar, obligațiunile emise de Societatea de Administrare a Activelor din Spania sunt de o importanță deosebită pentru redresarea sectorului bancar spaniol și reprezintă o măsură tranzitorie susținută de Comisie și de BCE, ca parte integrantă a restructurării sistemului bancar spaniol. Întrucât emiterea lor este prevăzută în Memorandumul de înțelegere privind condiționalitatea referitoare la politicile privind sectorul financiar semnat de Comisie și autoritățile spaniole la 23 iulie 2012, iar transferul de active necesită aprobarea de către Comisie ca măsură de ajutor de stat introdusă în vederea eliminării activelor depreciate din bilanțurile anumitor instituții de credit, și în măsura în care sunt garantate de guvernul spaniol și reprezintă garanții reale eligibile pentru autoritățile monetare. Comisia ar trebui să abordeze mecanisme specifice de păstrare a drepturilor obținute ale activelor transferabile emise sau garantate de entități cărora Uniunea le-a aprobat ajutoare de stat, ca parte a actului delegat pe care ăl adoptă în temeiul prezentului regulament pentru a preciza cerința de acoperire a necesarului de lichiditate. În această privință, Comisia ar trebui să țină seama de faptul că instituțiilor care calculează cerințele de acoperire a necesarului de lichiditate în conformitate cu prezentul regulament ar trebui să li se permită includerea obligațiunilor de rang superior ale Societății de Administrare a Activelor din Spania ca active cu nivel extrem de ridicat de lichiditate și de calitate a creditului, cel puțin până în decembrie 2023. |
(109) |
Pe baza rapoartelor pe care ABE trebuie să le transmită și în cadrul pregătirii propunerii de act delegat privind cerințele de lichiditate, Comisia ar trebui să analizeze, de asemenea, dacă obligațiunilor de rang superior emise de entități juridice similare cu NAMA din Irlanda sau Societatea de Administrare a Activelor din Spania, instituite în același scop și care sunt de o importanță deosebită pentru redresarea sistemului bancar în oricare alt stat membru, ar trebui să li se acorde un asemenea tratament, în măsura în care sunt garantate de administrația centrală a statului membru relevant și reprezintă garanții reale eligibile pentru autoritățile monetare. |
(110) |
La elaborarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare pentru a stabili metode de măsurare a ieșirilor suplimentare de lichiditate, ABE ar trebui să aibă în vedere o abordare standardizată retrospectivă ca metodă pentru o astfel de măsurare. |
(111) |
Până la introducerea indicatorului de finanțare stabilă netă (NSFR) ca standard minim obligatoriu, instituțiile ar trebui să respecte o obligație de finanțare generală. Obligația de finanțare generală ar trebui să nu fie o cerință sub forma unui indicator. Dacă, până la introducerea NSFR, se introduce un indicator de finanțare stabilă ca standard minim prin intermediul unei dispoziții naționale, instituțiile ar trebui să respecte acest standard minim în mod corespunzător. |
(112) |
Pe lângă nevoile de lichiditate pe termen scurt, instituțiile ar trebui să adopte, de asemenea, structuri de finanțare stabile pe termen mai lung. În decembrie 2010, BCBS a convenit că NSFR va deveni un standard minim până la 1 ianuarie 2018, iar BCBS va institui proceduri riguroase de raportare pentru a monitoriza indicatorul pe durata unei perioade de tranziție și va continua să evalueze implicațiile acestor standarde pentru piețele financiare, acordarea de credite și creșterea economică, remediind, dacă este cazul, consecințele nedorite ale acestora. BCBS a convenit astfel că NSFR va face obiectul unei perioade de observare și va include o clauză de revizuire. În acest context, în temeiul cerințelor de raportare prevăzute de prezentul regulament, ABE ar trebui să evalueze modul în care ar trebui concepută o cerință de finanțare stabilă. Pe baza acestei evaluări, Comisia ar trebui să prezinte un raport Parlamentului European și Consiliului, însoțit de orice propunere adecvată pentru introducerea unei astfel de cerințe până în 2018. |
(113) |
Deficiențele de guvernanță corporativă al unui număr de instituții au contribuit la asumarea excesivă și imprudentă a riscurilor în sectorul bancar, ceea ce a condus la falimentul unor instituții și la probleme sistemice. |
(114) |
Pentru a facilita monitorizarea practicilor de guvernanță corporativă ale instituțiilor și pentru a îmbunătăți disciplina pieței, instituțiile ar trebui să își facă publice măsurile adoptate în materie de guvernanță corporativă. Organele de conducere ale acestora ar trebui să aprobe și să publice o declarație prin care să asigure publicul că aceste măsuri sunt adecvate și eficiente. |
(115) |
Pentru a se ține seama de diversitatea de modele de afaceri ale instituțiilor de pe piața internă, ar trebui analizate îndeaproape anumite cerințe structurale pe termen lung, cum ar fi NSFR și indicatorul efectului de levier, în vederea promovării unor structuri bancare solide, care au fost și ar trebui să rămână utile economiei Uniunii. |
(116) |
Pentru furnizarea permanentă de servicii financiare către gospodării și firme, este nevoie de o structură de finanțare stabilă. Fluxurile de finanțare pe termen lung din sistemele financiare bazate pe bănci din numeroase state membre pot demonstra în general caracteristici diferite de cele întâlnite pe alte piețe internaționale. În plus, este posibil să se fi dezvoltat structuri specifice de finanțare în statele membre pentru a oferi o finanțare stabilă pentru investițiile pe termen lung, inclusiv structuri bancare descentralizate pentru canalizarea de lichidități sau titluri de valoare ipotecare specializate, care sunt tranzacționate pe piețe foarte lichide sau reprezintă o investiție bine-venită pentru investitorii pe termen lung. Factorii structurali respectivi ar trebui examinați cu atenție. Este esențial, în acest sens, ca, odată finalizate standardele internaționale, ABE și CERS să examineze, pe baza raportărilor solicitate de prezentul regulament, modalități de concepere a unei cerințe de finanțare stabilă, ținând pe deplin cont de diversitatea structurilor de finanțare de pe piața bancară din Uniune. |
(117) |
Pentru a garanta, în cursul unei perioade de tranziție, convergența progresivă între nivelul fondurilor proprii și ajustările prudențiale aplicate definiției fondurilor proprii în cadrul Uniunii, precum și definiției fondurilor proprii care figurează în prezentul regulament, introducerea cerințelor de fonduri proprii prevăzute de prezentul regulament ar trebui să aibă loc progresiv. Este vital ca introducerea acestor cerințe să fie compatibilă cu îmbunătățirile recente aduse de statele membre nivelurilor de fonduri proprii și definiției fondurilor proprii în vigoare în statele membre. În acest scop, în cursul perioadei de tranziție, autoritățile competente ar trebui să determine, în limitele inferioară și superioară stabilite, ritmul de introducere a nivelului de fonduri proprii necesar și a ajustărilor prudențiale prevăzute de prezentul regulament. |
(118) |
Pentru a facilita tranziția lipsită de dificultăți de la ajustările prudențiale divergente aplicate în prezent în statele membre către ansamblul de ajustări prudențiale prevăzut de prezentul regulament, autoritățile competente ar trebui să poată, pe durata unei perioade de tranziție, să solicite în continuare instituțiilor, într-o măsură limitată, să opereze ajustări prudențiale ale fondurilor proprii care constituie o derogare de la prezentul regulament. |
(119) |
Pentru a se asigura că instituțiile dispun de timp suficient pentru a se conforma noilor niveluri solicitate și definiției fondurilor proprii, anumite instrumente de capital care nu respectă definiția fondurilor proprii prevăzută de prezentul regulament ar trebui să fie eliminate progresiv în perioada 1 ianuarie 2013-31 decembrie 2021. În plus, anumite instrumente aduse ca suport de stat ar trebui recunoscute integral în cadrul fondurilor proprii pentru o perioadă limitată. Mai mult, primele de emisiune privind elementele care se calificau drept fonduri proprii în temeiul măsurilor de transpunere în legislația națională a Directivei 2006/48/CE ar trebui să fie considerate, în anumite situații, ca întrunind condițiile pentru a face parte din fondurile proprii de nivel 1 de bază. |
(120) |
În vederea asigurării unei convergențe progresive spre reguli uniforme privind publicarea de informații de către instituții pentru a oferi participanților la piață o imagine corectă și cuprinzătoare a profilului de risc al fiecărei instituții, cerințele privind publicarea ar trebui să fie introduse treptat. |
(121) |
Pentru a ține seama de evoluțiile pieței și de experiența dobândită în aplicarea prezentului regulament, Comisia ar trebui să aibă obligația de a prezenta Parlamentului European și Consiliului rapoarte însoțite de propuneri legislative, după caz, privind efectul posibil al cerințelor de capital asupra ciclului economic, cerințele minime de fonduri proprii legate de expunerile sub forma obligațiunilor garantate, de expunerile mari, de cerințele privind lichiditatea, de efectul de levier, de expunerile la riscul de credit transferat, de riscul de credit al contrapărții și de metoda expunerii inițiale, precum și de expunerile de tip retail, privind definiția capitalului eligibil și privind nivelul de aplicare a prezentului regulament. |
(122) |
În cazul instituțiilor de credit, scopul principal al cadrului juridic ar trebui să fie asigurarea funcționării serviciilor vitale pentru economia reală și limitarea, în același timp, a riscului de hazard moral. Separarea structurală a activităților bancare de retail de cele de investiții în cadrul unui grup bancar ar putea reprezenta unul dintre instrumentele-cheie în sprijinul acestui obiectiv. Prin urmare, prezentul cadru de reglementare ar trebui să nu conțină dispoziții care să împiedice introducerea măsurilor care duc la realizarea separării în cauză. Comisia ar trebui să aibă obligația de a analiza chestiunea separării structurale în Uniune și de a prezenta Parlamentului European și Consiliului un raport însoțit de propuneri legislative, după caz. |
(123) |
În mod similar, în vederea protejării deponenților și a menținerii stabilității financiare, statelor membre ar trebui să li se permită, de asemenea, să adopte măsuri structurale care să impună instituțiilor de credit autorizate din statul membru respectiv să își reducă expunerile față de diferite entități juridice în funcție de activitățile lor, indiferent de locul în care activitățile respective sunt amplasate. Cu toate acestea, pentru că aceste măsuri ar putea avea un impact negativ prin fragmentarea pieței interne, ar trebui aprobate doar sub rezerva unor condiții stricte până la intrarea în vigoare a unui act legislativ viitor care să armonizeze în mod explicit astfel de măsuri. |
(124) |
Pentru a preciza cerințele prevăzute de prezentul regulament, competența de a adopta acte juridice în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește adaptările tehnice la prezentul regulament pentru a clarifica definițiile pentru a asigura aplicarea uniformă a prezentului regulament sau pentru a ține seama de evoluțiile de pe piețele financiare, pentru alinierea terminologiei și a definițiilor-cadru în concordanță cu legislația ulterioară relevantă, pentru a adapta dispozițiile prezentului regulament în ceea ce privește fondurile proprii ca urmare a evoluției standardelor contabile sau a dreptului Uniunii sau în ceea ce privește convergența practicilor de supraveghere prudențială, pentru a extinde lista claselor de expuneri, în sensul abordării standardizate sau al abordării IRB, astfel încât să se țină seama de evoluțiile de pe piețele financiare, pentru a adapta anumite valori relevante pentru respectivele clase de expuneri astfel încât să se țină seama de efectele inflației, pentru a adapta lista și clasificarea elementelor extrabilanțiere și pentru a adapta anumite dispoziții și criterii tehnice privind tratarea riscului de credit al contrapărții, abordarea standardizată și abordarea IRB, diminuarea riscului de credit, securitizarea, riscul operațional, riscul de piață, lichiditatea, efectul de levier și publicarea informațiilor, astfel încât să se țină seama de evoluția piețelor financiare, a standardelor contabile sau a dreptului Uniunii sau în ceea ce privește convergența practicilor de supraveghere prudențială și măsurarea riscului, precum și pentru a ține seama de rezultatul revizuirii unor aspecte diverse referitoare la domeniul de aplicare al Directivei 2004/39/CE. |
(125) |
Competența de a adopta acte juridice în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată de asemenea Comisiei în ceea ce privește stabilirea unei reduceri temporare a nivelului de fonduri proprii sau a ponderilor de risc specificate de prezentul regulament pentru a ține seama de circumstanțe specifice, pentru a clarifica exceptarea anumitor expuneri de la aplicarea dispozițiilor prezentului regulament referitoare la expunerile mari, pentru a preciza sumele relevante pentru calcularea cerințelor de capital pentru portofoliul de tranzacționare pentru a ține seama de evoluțiile din domeniul economic și monetar, pentru a ajusta categoriile de firme de investiții care se califică în vederea anumitor derogări de la cerințele privind nivelul fondurilor proprii pentru a lua în considerare evoluțiile de pe piețele financiare, pentru a clarifica cerința ca firmele de investiții să dețină fonduri proprii echivalente cu o pătrime din cheltuielile generale fixe din anul precedent pentru a asigura aplicarea uniformă a prezentului regulament, pentru a determina elementele de fonduri proprii din care ar trebui să fie efectuate deduceri ale deținerilor unei instituții de instrumente ale entităților relevante, pentru a introduce unele dispoziții tranzitorii suplimentare referitoare la tratamentul câștigurilor și pierderilor actuariale în măsurarea angajamentelor instituțiilor în materie de drepturi de pensii definite. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări corespunzătoare, inclusiv la nivel de experți. Atunci când pregătește și elaborează acte delegate, Comisia ar trebui să asigure transmiterea simultană, în timp util și în mod corespunzător a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu. |
(126) |
În conformitate cu Declarația nr. 39 cu privire la articolul 290 din TFUE, Comisia ar trebui să continue să consulte experții numiți de statele membre la elaborarea proiectelor de acte delegate în domeniul serviciilor financiare, în conformitate cu practicile sale stabilite. |
(127) |
Standardele tehnice în materie de servicii financiare ar trebui să asigure armonizare, condiții uniforme și protecție adecvată a deponenților, investitorilor și consumatorilor în întreaga Uniune. Ar fi eficient și oportun ca sarcina de a elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare și de punere în aplicare care nu implică alegeri strategice, în vederea înaintării acestora către Comisie, să îi fie încredințată ABE, ca organism cu înaltă specializare. ABE ar trebui să asigure proceduri administrative și de raportare eficiente atunci când elaborează standarde tehnice de reglementare. Formatele de raportare ar trebui să fie proporționale cu natura, amploarea și complexitatea activităților instituțiilor. |
(128) |
Comisia ar trebui să adopte proiectele de standarde tehnice de reglementare elaborate de ABE în ceea ce privește societățile mutuale, organizațiile cooperatiste de credit, instituțiile de economii sau instituțiile similare, anumite instrumente de fonduri proprii, ajustările prudențiale, deducerile din fondurile proprii, instrumentele de fonduri proprii de nivel suplimentar, interesele minoritare, serviciile auxiliare celor bancare, tratamentul ajustării riscului de credit, probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, abordările utilizate în ponderarea la risc a activelor, convergența practicilor de supraveghere prudențială, lichiditatea și dispozițiile tranzitorii pentru fondurile proprii, prin intermediul unor acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE și în conformitate cu articolele 10 și 14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia și ABE ar trebui să se asigure că standardele și cerințele respective pot fi aplicate de către toate instituțiile vizate într-o manieră proporțională cu natura, amploarea și complexitatea instituțiilor respective și a activităților acestora. |
(129) |
Punerea în aplicare a unora dintre actele delegate prevăzute de prezentul regulament, cum ar fi actul delegat referitor la cerința de acoperire a necesarului de lichiditate, poate avea un impact semnificativ asupra instituțiilor supravegheate și asupra economiei reale. Comisia ar trebui să se asigure că Parlamentul European și Consiliul sunt întotdeauna bine informate, anterior publicării actelor delegate, cu privire la evoluțiile relevante de la nivel internațional și la opinia curentă din cadrul Comisiei. |
(130) |
De asemenea, Comisia ar trebui autorizată să adopte standarde tehnice de punere în aplicare elaborate de ABE cu privire la consolidare, deciziile comune, raportare, publicare de informații, expunerile garantate cu ipoteci, evaluarea riscurilor, metode de abordare a ponderării la risc a activelor, ponderarea riscurilor și specificarea anumitor expuneri, tratamentul opțiunilor și warrant-urilor, pozițiile în instrumente de capitaluri proprii și pe valută, utilizarea modelelor interne, efectul de levier și elementele extrabilanțiere prin intermediul unor acte de punere în aplicare în temeiul articolului 291 din TFUE și în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010. |
(131) |
Având în vedere detaliile și numărul de standarde tehnice de reglementare care urmează să fie adoptate în temeiul prezentului regulament, în cazul în care Comisia adoptă un standard tehnic de reglementare care este același cu proiectul de standard tehnic de reglementare prezentat de ABE, termenul în care Parlamentul European sau Consiliul pot formula obiecții la un standard tehnic de reglementare ar trebui, după caz, să fie prelungit cu o lună. Mai mult, Comisia ar trebui să urmărească să adopte standardele tehnice de reglementare din timp, pentru a permite Parlamentului European și Consiliului să exercite un control deplin, ținând cont de volumul și complexitatea standardelor tehnice de reglementare și de particularitățile regulamentelor de procedură, de programul de lucru și de alcătuirea Parlamentului European și Consiliului. |
(132) |
Pentru a asigura un nivel ridicat de transparență, ABE ar trebui să inițieze consultări privind proiectele de standarde tehnice menționate în prezentul regulament. ABE și Comisia ar trebui, de asemenea, să înceapă cât mai curând posibil pregătirea rapoartelor lor referitoare la cerințele de lichiditate și la efectul de levier, astfel cum se prevede în prezentul regulament. |
(133) |
Pentru a asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, Comisiei ar trebui să i se acorde competențe de executare. Competențele respective ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (18). |
(134) |
În conformitate cu articolul 345 din TFUE, care dispune că tratatele nu aduc atingere regimului proprietății în statele membre, prezentul regulament nu favorizează și nici nu discriminează tipurile de proprietate care intră în domeniul de aplicare a prezentului regulament. |
(135) |
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și a adoptat un aviz (19). |
(136) |
Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ar trebui modificat în mod corespunzător, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
PARTEA ÎNTÂI
DISPOZIȚII GENERALE
TITLUL I
OBIECT, DOMENIU DE APLICARE ȘI DEFINIȚII
Articolul 1
Domeniu de aplicare
Prezentul regulament stabilește reguli uniforme privind cerințele prudențiale generale pe le îndeplinesc instituțiile supravegheate în temeiul Directivei 2013/36/UE, în ceea ce privește următoarele elemente:
(a) |
cerințe de fonduri proprii referitoare la elemente în întregime cuantificabile, uniforme și standardizate ale riscului de credit, riscului de piață, riscului operațional și riscului de decontare; |
(b) |
cerințe de limitare a expunerilor mari; |
(c) |
după intrarea în vigoare a actului delegat menționat la articolul 460, cerințe de lichiditate referitoare la elemente în întregime cuantificabile, uniforme și standardizate ale riscului de lichiditate; |
(d) |
cerințe de raportare referitoare la literele (a), (b) și (c) și referitoare la efectul de levier; |
(e) |
cerințe referitoare la publicarea informațiilor. |
Prezentul regulament nu reglementează cerințele de publicare pentru autoritățile competente în domeniul reglementării prudențiale și supravegherii instituțiilor, așa cum sunt prevăzute de Directiva 2013/36/UE.
Articolul 2
Competențe de supraveghere
Pentru a asigura conformitatea cu prezentul regulament, autoritățile competente dețin competențele și urmează procedurile prevăzute de Directiva 2013/36/UE.
Articolul 3
Aplicarea unor cerințe mai stricte de către instituții
Prezentul regulament nu împiedică instituțiile să dețină fonduri proprii și componente ale acestora care depășesc cerințele prezentului regulament, sau să aplice măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezentul regulament.
Articolul 4
Definiții
(1) În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:
1. |
„instituție de credit” înseamnă o întreprindere a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public și în acordarea de credite în cont propriu; |
2. |
„firmă de investiții” înseamnă o persoană astfel cum este definită la articolul 4 alineatul (1) punctul 1 din Directiva 2004/39/CE, care intră sub incidența cerințelor prevăzute în directiva menționată, excluzând:
|
3. |
„instituție” înseamnă o instituție de credit sau o firmă de investiții; |
4. |
„firmă locală” înseamnă o firmă care tranzacționează în cont propriu pe piețe de contracte futures financiare sau de opțiuni ori de alte instrumente derivate și pe piețe monetare având ca scop unic acoperirea pozițiilor luate pe piețele de instrumente financiare derivate, sau care tranzacționează pentru contul altor membri de pe acele piețe și care beneficiază de garanții din partea membrilor compensatori ai acelorași piețe, atunci când responsabilitatea asigurării executării contractelor încheiate de o astfel de firmă este asumată de membrii compensatori de pe aceleași piețe; |
5. |
„întreprindere de asigurare” înseamnă o întreprindere de asigurare astfel cum este definită la articolul 13 punctul 1 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (20); |
6. |
„întreprindere de reasigurare” înseamnă o întreprindere de asigurare astfel cum este definită la articolul 13 punctul 4 din Directiva 2009/138/CE; |
7. |
„organism de plasament colectiv” sau „OPC” înseamnă un OPCVM astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (2) din Directiva 2009/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) (21), inclusiv, cu excepția cazului în care se specifică altfel, entități din țări terțe care desfășoară activități similare și care sunt supuse unei supravegheri în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului unei țări terțe care aplică cerințe de supraveghere și de reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune, un FIA astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind administratorii fondurilor de investiții alternative (22) sau un FIA din afara UE, definit la articolul 4 alineatul (1) litera (aa) din directiva menționată,; |
8. |
„entitate din sectorul public” înseamnă un organism administrativ fără caracter comercial subordonat administrațiilor centrale, administrațiilor regionale, autorităților locale sau autorităților care exercită aceleași atribuții ca și autoritățile regionale și locale, sau o întreprindere necomercială deținută sau înființată și finanțată de administrațiile centrale, de administrațiile regionale sau de autoritățile locale și care beneficiază de acorduri de garantare explicite și care poate include organisme autonome guvernate prin lege și aflate sub supraveghere publică; |
9. |
„organ de conducere” înseamnă organ de conducere astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 7 din Directiva 2013/36/UE; |
10. |
„conducere superioară” înseamnă conducere superioară astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (1) punctul 9 din Directiva 2013/36/UE; |
11. |
„risc sistemic” înseamnă risc sistemic astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 10 din Directiva 2013/36/UE; |
12. |
„risc de model” înseamnă risc de model astfel cum este definit la articolul 3 alineatul (1) punctul 11 din Directiva 2013/36/UE; |
13. |
„inițiator” înseamnă o entitate care:
|
14. |
„sponsor” înseamnă o instituție, alta decât o instituție inițiatoare, care stabilește și administrează un program de emisiune de titluri pe termen scurt garantate cu active sau o altă schemă de securitizare, care implică achiziționarea de expuneri de la entități terțe; |
15. |
„întreprindere-mamă” înseamnă:
|
16. |
„filială” înseamnă:
Filialele unei filiale se consideră, de asemenea, filiale ale întreprinderii care este întreprinderea-mamă inițială; |
17. |
„sucursală” înseamnă un punct de lucru care reprezintă o parte dependentă din punct de vedere juridic de o instituție și care desfășoară direct toate sau unele dintre tranzacțiile specifice activității instituțiilor; |
18. |
„întreprindere prestatoare de servicii auxiliare” înseamnă o întreprindere a cărei activitate principală constă în deținerea sau administrarea de bunuri, administrarea de servicii de prelucrare a datelor sau o activitate similară care este auxiliară activității principale a uneia sau mai multor instituții; |
19. |
„societate de administrare a activelor” înseamnă o societate de administrare a activelor în sensul articolului 2 punctul 5 din Directiva 2002/87/CE și un AFIA astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Directiva 2011/61/UE, inclusiv, cu excepția cazului în care se specifică altfel, entități din țări terțe care desfășoară activități similare și care fac obiectul legislației unei țări terțe care aplică cerințe de supraveghere și de reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune; |
20. |
„societate financiară holding” înseamnă o instituție financiară ale cărei filiale sunt în exclusivitate sau în principal instituții sau instituții financiare, cel puțin una dintre aceste filiale fiind o instituție, și care nu este o societate financiară holding mixtă; |
21. |
„societate financiară holding mixtă” înseamnă o societate financiară holding mixtă astfel cum este definită la articolul 2 punctul 15 din Directiva 2002/87/CE; |
22. |
„societate holding cu activitate mixtă” înseamnă o întreprindere-mamă, alta decât o societate financiară holding, o instituție sau o societate financiară holding mixtă, ale cărei filiale includ cel puțin o instituție; |
23. |
„întreprindere de asigurare dintr-o țară terță” înseamnă o întreprindere de asigurare dintr-o țară terță astfel cum este definită la articolul 13 punctul 3 din Directiva 2009/138/CE; |
24. |
„întreprindere de reasigurare dintr-o țară terță” înseamnă o întreprindere de reasigurare dintr-o țară terță astfel cum este definită la articolul 13 punctul 6 din Directiva 2009/138/CE; |
25. |
„firmă de investiții recunoscută din țări terțe” înseamnă o firmă care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
|
26. |
„instituție financiară” înseamnă o întreprindere, alta decât o instituție, a cărei activitate principală constă în dobândirea de participații sau în desfășurarea uneia sau mai multor activități menționate la punctele 2-12 și la punctul 15 din anexa I la Directiva 2013/36/UE, inclusiv o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o instituție de plată în sensul Directivei 2007/64/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieței interne (23) și o societate de administrare a activelor, dar cu excluderea societăților holding de asigurare și a societăților holding de asigurare cu activitate mixtă, astfel cum este definită la articolul 212 alineatul (1) litera (g) din Directiva 2009/138/CE; |
27. |
„entitate din sectorul financiar” înseamnă oricare dintre următoarele:
|
28. |
„instituție-mamă dintr-un stat membru” înseamnă o instituție dintr-un stat membru care are ca filială o instituție sau o instituție financiară sau care deține o participație într-o asemenea instituție sau instituție financiară și care nu este la rândul său o filială a unei alte instituții autorizate în același stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în același stat membru; |
29. |
„instituție-mamă din UE” înseamnă o instituție-mamă dintr-un stat membru care nu este filială a unei alte instituții autorizate în orice stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în orice stat membru; |
30. |
„societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru” înseamnă o societate financiară holding care nu este la rândul său o filială a unei instituții autorizate în același stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în același stat membru; |
31. |
„societate financiară holding-mamă din UE” înseamnă o societate financiară holding-mamă dintr-un stat membru care nu este o filială a unei instituții autorizate în orice stat membru ori a unei alte societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în orice stat membru; |
32. |
„societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru” înseamnă o societate financiară holding mixtă care nu este la rândul său o filială a unei instituții autorizate în același stat membru sau a unei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființat în același stat membru; |
33. |
„societate financiară holding mixtă-mamă din UE” înseamnă o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru, care nu este o filială a unei instituții autorizate în orice stat membru ori a unei alte societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte înființate în orice stat membru; |
34. |
„contraparte centrală” sau „CPC” înseamnă o CPC astfel cum este definită la articolul 2 punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012; |
35. |
„participație” înseamnă o participație în sensul articolului 17 prima teză din A patra Directivă 78/660/CEE a Consiliului din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale (24) sau deținerea, în mod direct sau indirect, a cel puțin 20 % din drepturile de vot sau din capitalul unei întreprinderi; |
36. |
„participație calificată” înseamnă o participație directă sau indirectă într-o întreprindere care reprezintă cel puțin 10 % din capital sau din drepturile de vot sau care face posibilă exercitarea unei influențe semnificative asupra administrării întreprinderii respective; |
37. |
„control” înseamnă relația dintre o întreprindere-mamă și o filială, așa cum este definită la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE, sau standarde contabile aplicabile instituției în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002, sau o relație similară între orice persoană fizică sau juridică și o întreprindere; |
38. |
„legături strânse” înseamnă o situație în care două sau mai multe persoane fizice sau juridice sunt legate între ele în oricare dintre următoarele modalități:
|
39. |
„grup de clienți aflați în legătură” înseamnă oricare dintre următoarele:
În pofida literelor (a) și (b), în cazul în care o administrație centrală deține controlul direct asupra mai multor persoane fizice sau juridice sau se află în legătură strânsă directă cu acestea, grupul format din administrația centrală și toate persoanele fizice sau juridice controlate direct sau indirect de aceasta în conformitate cu litera (a), sau aflate în strânsă legătură cu aceasta în conformitate cu litera (b), poate fie considerat că nu constituie un grup de clienți aflați în legătură. În schimb, existența unui grup de clienți aflați în legătură format din administrația centrală și alte persoane fizice sau juridice poate fi evaluată separat pentru fiecare dintre persoanele aflate sub controlul direct al acesteia în conformitate cu litera (a), sau aflate în strânsă legătură directă cu aceasta în conformitate cu litera (b), și pentru toate persoanele fizice și juridice aflate sub controlul respectivei persoane în conformitate cu litera (a) sau aflate în strânsă legătură cu respectiva persoană în conformitate cu litera (b), inclusiv administrația centrală. Aceeași regulă se aplică și administrațiilor regionale sau autorităților locale care intră sub incidența articolului 115 alineatul (2). |
40. |
„autoritate competentă” înseamnă o autoritate publică sau un organism recunoscut oficial în dreptul intern, care este împuternicit în temeiul dreptului intern să supravegheze instituțiile ca parte a sistemului de supraveghere existent în statul membru respectiv; |
41. |
„supraveghetor consolidant” înseamnă o autoritate competentă responsabilă cu realizarea supravegherii pe bază consolidată a instituțiilor-mamă din UE și a instituțiilor controlate de societăți financiare holding-mamă din UE sau de societăți financiare holding mixte-mamă din UE; |
42. |
„autorizație” înseamnă un instrument eliberat sub orice formă de către autorități, prin care se acordă dreptul de a desfășura activitatea; |
43. |
„stat membru de origine” înseamnă statul membru în care o instituție a fost autorizată; |
44. |
„stat membru gazdă” înseamnă statul membru în care o instituție are o sucursală sau în care prestează servicii; |
45. |
„bănci centrale din cadrul SEBC” înseamnă băncile centrale naționale care sunt membre ale Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), precum și Banca Centrală Europeană (BCE); |
46. |
„bănci centrale” înseamnă băncile centrale din cadrul SEBC și băncile centrale din țări terțe; |
47. |
„situație consolidată” înseamnă situația care rezultă din aplicarea cerințelor prezentului regulament în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 în cazul unei instituții, ca și cum respectiva instituție formează, împreună cu una sau mai multe entități, o singură instituție; |
48. |
„bază consolidată” înseamnă pe baza situației consolidate; |
49. |
„bază subconsolidată” înseamnă pe baza situației consolidate a instituției-mamă, a societății financiare holding sau a societății financiare holding mixt, excluzând un subgrup de entități, sau pe baza situației consolidate a unei instituții-mamă, a unei societăți financiare holding sau a unei societăți financiare holding mixte care nu este instituția-mamă, societatea financiară holding sau societatea financiară holding mixtă de cel mai înalt rang. |
50. |
„instrument financiar” înseamnă oricare dintre următoarele:
Instrumentele menționate la literele (a), (b) și (c) sunt instrumente financiare numai dacă valoarea lor derivă din prețul unui instrument financiar-suport sau al altui element-suport, dintr-un indicator sau un indice. |
51. |
„capital inițial” înseamnă cuantumul și tipurile de fonduri proprii prevăzute la articolul 12 din Directiva 2013/36/UE pentru instituțiile de credit și în titlul IV din directiva menționată pentru firmele de investiții; |
52. |
„risc operațional” înseamnă riscul de pierdere care rezultă fie din utilizarea unor procese, persoane sau sisteme interne inadecvate sau care nu și-au îndeplinit funcția în mod corespunzător, fie din evenimente externe, și care include riscul juridic; |
53. |
„risc de diminuare a valorii creanței” înseamnă riscul ca o creanță să fie redusă prin acordarea de credite, în numerar sau nu, către debitor; |
54. |
„probabilitate de nerambursare” sau „PD” înseamnă probabilitatea ca o contraparte să ajungă în stare de nerambursare în termen de un an; |
55. |
„pierdere în caz de nerambursare” sau „LGD” înseamnă raportul dintre pierderea aferentă unei expuneri în cazul nerambursării de către o contraparte și cuantumul expus la risc în caz de nerambursare; |
56. |
„factor de conversie” înseamnă raportul dintre cuantumul încă netras dintr-un angajament de finanțare care ar putea fi tras și, prin urmare, ar deveni expus la risc în caz de nerambursare față de cuantumul încă netras din angajamentul de finanțare, valoarea angajamentului de finanțare fiind determinată de limita autorizată, cu excepția cazului în care limita neautorizată este mai mare; |
57. |
„diminuare a riscului de credit” înseamnă tehnica folosită de o instituție pentru a reduce riscul de credit asociat unei expuneri sau unor expuneri pe care instituția respectivă continuă să le dețină; |
58. |
„protecție finanțată a creditului” înseamnă o tehnică de diminuare a riscului de credit prin care reducerea riscului de credit asociat expunerii unei instituții derivă din dreptul respectivei instituții, în cazul neplății de către contraparte sau al unor alte evenimente de credit specificate legate de contraparte, de a lichida sau de a obține transferul, atribuirea sau păstrarea unor active sau cuantumuri sau de a reduce cuantumul expunerii la, sau de a o înlocui cu, diferența dintre cuantumul expunerii și cuantumul unei creanțe asupra instituției; |
59. |
„protecție nefinanțată a creditului” înseamnă o tehnică de diminuare a riscului de credit prin care reducerea riscului de credit asociat expunerii unei instituții derivă din obligația unei părți terțe de a plăti o sumă în cazul neplății de către debitor sau al unor alte evenimente de credit specificate; |
60. |
„instrument asimilat numerarului” înseamnă un certificat de depozit, o obligațiune, inclusiv o obligațiune garantată, sau orice alt instrument nesubordonat, care a fost emis de o instituție, pentru care instituția a primit deja plata completă și care trebuie rambursat necondiționat de către instituție la valoarea sa nominală; |
61. |
„securitizare” înseamnă o tranzacție sau o schemă prin care riscul de credit asociat unei expuneri sau unui portofoliu de expuneri este segmentat pe tranșe, cu următoarele caracteristici:
|
62. |
„poziție din securitizare” înseamnă o expunere față de o securitizare; |
63. |
„resecuritizare” înseamnă o securitizare în care riscul asociat unui portofoliu de expuneri suport este segmentat pe tranșe și cel puțin una dintre expunerile-suport este o poziție din securitizare; |
64. |
„poziție din resecuritizare” înseamnă o expunere față de o resecuritizare; |
65. |
„îmbunătățire a calității creditului” înseamnă un aranjament contractual prin care calitatea creditului aferentă unei poziții dintr-o securitizare se ameliorează față de cum ar fi fost aceasta dacă nu s-ar fi oferit îmbunătățirea, și care include îmbunătățirea furnizată de tranșele de rang inferior din securitizare sau de alte tipuri de protecție a creditului; |
66. |
„entitate special constituită în scopul securitizării” sau „SSPE” înseamnă un trust corporativ sau o altă entitate, alta decât o instituție, organizată pentru desfășurarea uneia sau mai multor securitizări, ale cărei activități se limitează la cele corespunzătoare pentru realizarea obiectivului menționat, a cărei structură are rolul de a izola obligațiile SSPE de cele ale instituției inițiatoare și în care deținătorii de interese generatoare de beneficii au dreptul să dea în gaj sau să schimbe respectivele interese fără restricții; |
67. |
„tranșă” înseamnă un segment de risc de credit, stabilit contractual, asociat unei expuneri sau unui număr de expuneri, în care o poziție din segment prezintă un risc de pierdere din credit mai mare sau mai mic decât o poziție în cuantum egal din orice alt asemenea segment, fără a se ține seama de protecția creditului furnizată de părți terțe în mod direct deținătorilor pozițiilor din segment sau din alte segmente; |
68. |
„marcarea la piață” înseamnă evaluarea pozițiilor la prețuri de închidere direct disponibile, care provin din surse independente, inclusiv cotații bursiere, cotații electronice sau cotații provenite de la mai mulți brokeri independenți de renume; |
69. |
„marcarea la model” înseamnă orice evaluare care trebuie raportată la un nivel de referință, extrapolată sau calculată în alt mod pornind de la una sau mai multe date de intrare de pe piață; |
70. |
„verificare independentă a prețurilor” înseamnă un proces de verificare regulată a preciziei și independenței prețurilor de piață sau a datelor de intrare utilizate pentru marcarea la model; |
71. |
„capital eligibil” înseamnă suma următoarelor elemente:
|
72. |
„bursă recunoscută” înseamnă o bursă care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
|
73. |
„beneficii discreționare de tipul pensiilor” înseamnă beneficii suplimentare de tipul pensiilor asigurate pe o bază discreționară de o instituție unui angajat ca parte a pachetului de remunerație variabilă al acestuia, care nu include beneficiile datorate garantate angajatului în conformitate cu termenii schemei de pensionare a societății; |
74. |
„valoare ipotecară” înseamnă valoarea bunurilor imobile stabilită printr-o evaluare prudentă a valorii de piață viitoare a bunurilor, ținând seama de aspectele sustenabile pe termen lung legate de bunuri, de condițiile de piață normale și locale, de utilizarea curentă și de eventualele utilizări alternative ale bunurilor; |
75. |
„bun imobil locativ” înseamnă o locuință care este ocupată de proprietarul sau de locatarul locuinței, inclusiv dreptul de a locui într-un apartament dintr-o cooperativă imobiliară din Suedia; |
76. |
„valoare de piață”, în sensul bunurilor imobile, înseamnă cuantumul estimat care r putea fi plătit în schimbul bunurilor la data evaluării între un cumpărător și un vânzător interesați în cadrul unei tranzacții încheiate în condiții obiective și de concurență normală, în care fiecare parte acționează în deplină cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri; |
77. |
„cadru contabil aplicabil” înseamnă standardele contabile la care este supusă instituția în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 sau al Directivei 86/635/CEE a Consiliului; |
78. |
„rata de nerambursare pe un an” înseamnă raportul dintre numărul de stări de nerambursare constatate în cursul unei perioade care începe cu un an înainte de o dată T și numărul de debitori clasificați în această clasă de rating sau grupă de risc cu un an înainte de acea dată; |
79. |
„finanțare speculativă a bunurilor imobile” înseamnă credite acordate în scopul dobândirii de terenuri în legătură cu bunuri imobile sau al dezvoltării ori al construirii pe acestea, sau în legătură cu acestea, cu intenția de a le revinde cu profit; |
80. |
„finanțarea comerțului” înseamnă finanțarea, inclusiv garanțiile, asociate schimburilor de bunuri și servicii prin intermediul produselor financiare cu scadență fixă pe termen scurt (în general mai mică de un an) fără refinanțare automată; |
81. |
„credite de export sprijinite în mod oficial” înseamnă împrumuturi sau credite pentru a finanța exportul de mărfuri și servicii pentru care o agenție oficială de creditare a exportului oferă garanții, asigurare sau finanțare directă. |
82. |
„acord repo” și „acord reverse repo” înseamnă orice acord în care o instituție sau contrapartea sa transferă titluri, produse de bază sau drepturi garantate referitoare la oricare dintre următoarele:
|
83. |
„tranzacție de răscumpărare” înseamnă orice tranzacție derulată în baza unui „acord repo” sau a unui „acord reverse repo”; |
84. |
„acord repo simplu” înseamnă o tranzacție de răscumpărare a unui singur activ sau a unor active similare, necomplexe, prin opoziție cu un coș de active. |
85. |
„poziții deținute cu intenția tranzacționării” înseamnă oricare dintre următoarele:
|
86. |
„portofoliu de tranzacționare” înseamnă toate pozițiile pe instrumente financiare și produse de bază deținute de o instituție, fie cu intenția tranzacționării, fie cu scopul de a acoperi pozițiile deținute cu intenția tranzacționării; |
87. |
„sistem multilateral de tranzacționare” înseamnă un sistem multilateral de tranzacționare astfel cum este definit la articolul 4 punctul 15 din Directiva 2004/39/CE; |
88. |
„contraparte centrală calificată (CPCC)” înseamnă o contraparte centrală care fie a fost autorizată în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, fie a fost recunoscută în conformitate cu articolul 25 din regulamentul respectiv; |
89. |
„fond de garantare” înseamnă un fond instituit de o CPC în conformitate cu articolul 42 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012, care este utilizat în conformitate cu articolul 45 din regulamentul respectiv; |
90. |
„contribuție prefinanțată la fondul de garantare al unei CPC” înseamnă o contribuție la fondul de garantare al unei CPC, care este plătită de o instituție; |
91. |
„expunere din tranzacții” înseamnă o expunere actuală incluzând o marjă de variație datorată membrului compensator, dar încă neprimită, și orice viitoare potențială expunere a unui membru compensator sau a unui client la o CPC care rezultă din contractele și tranzacțiile enumerate la articolul 301 alineatul (1) literele (a)-(e), precum și marja inițială; |
92. |
„piață reglementată” înseamnă o piață reglementată AEVMP astfel cum este definită la articolul 4 punctul 14 din Directiva 2004/39/CE; |
93. |
„efect de levier” înseamnă dimensiunea relativă a activelor unei instituții, a obligațiilor extrabilanțiere și obligațiilor contingente de a plăti, de a furniza o prestație sau de a oferi garanții reale, inclusiv obligațiile ce decurg din finanțări primite, angajamente asumate, instrumente financiare derivate sau acorduri repo, cu excepția obligațiilor care pot fi executate numai în timpul lichidării unei instituții, în raport cu fondurile proprii ale instituției respective; |
94. |
„risc asociat folosirii excesive a efectului de levier” înseamnă riscul rezultat din vulnerabilitatea unei instituții față de un efect de levier sau un efect de levier contingent care poate necesita măsuri neplanificate de corectare a planului său de afaceri, inclusiv vânzarea de active în regim de urgență, ceea ce ar putea duce la pierderi sau la reevaluări ale activelor rămase; |
95. |
„ajustarea pentru riscul de credit” înseamnă cuantumul provizioanelor specifice și generale pentru pierderile din împrumuturi asociate cu riscurile de credit care a fost recunoscută în situațiile financiare ale instituției conform cadrului contabil aplicabil; |
96. |
„acoperire internă” înseamnă o poziție care compensează în mod semnificativ elementele de risc componente între o poziție sau seturi de poziții din portofoliul de tranzacționare și o poziție sau seturi de poziții din afara portofoliului de tranzacționare; |
97. |
„obligație de referință” înseamnă o obligație folosită în vederea stabilirii valorii de decontare în numerar a unui instrument financiar derivat de credit. |
98. |
„instituție externă de evaluare a creditului” sau „ECAI” înseamnă o agenție de rating de credit care este înregistrată sau certificată în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind agențiile de rating de credit (25) sau o bancă centrală care acordă ratinguri de credit exceptate de la aplicarea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 1060/2009. |
99. |
„ECAI desemnată” înseamnă o ECAI desemnată de către o instituție; |
100. |
„alte elemente ale rezultatului global acumulate” are același înțeles ca în Standardul Internațional de Contabilitate (IAS) 1, aplicabil în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002; |
101. |
„fonduri proprii de bază” înseamnă fondurile proprii de bază în sensul articolului 88 din Directiva 2009/138/CE; |
102. |
„elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 specifice întreprinderilor de asigurare” înseamnă elementele fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE, atunci când aceste elemente sunt clasificate de nivel 1 în sensul Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 94 alineatul (1) din directiva menționată; |
103. |
„elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar specifice întreprinderilor de asigurare” înseamnă elementele fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE unde respectivele elemente sunt clasificate drept capital de nivel 1, în sensul Directivei 2009/138/CE în conformitate cu articolul 94 alineatul (1) din directiva menționată, iar includerea acestor elemente este limitată prin actele delegate adoptate în conformitate cu articolul 99 din directiva menționată; |
104. |
„elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 specifice întreprinderilor de asigurare” înseamnă elementele fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE, atunci când aceste elemente sunt clasificate de nivel 2 în sensul Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 94 alineatul (2) din directiva menționată; |
105. |
„elemente ale fondurilor proprii de nivel 3 specifice întreprinderilor de asigurare” înseamnă elementele ale fondurilor proprii de bază ale întreprinderilor care fac obiectul cerințelor Directivei 2009/138/CE, atunci când aceste elemente sunt clasificate de nivel 3 în sensul Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 94 alineatul (3) din directiva menționată; |
106. |
„creanțe privind impozitul amânat” au același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil; |
107. |
„creanțe privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare” înseamnă creanțele privind impozitul amânat a căror valoare viitoare poate fi realizată numai dacă instituția generează profit impozabil în viitor; |
108. |
„datorii privind impozitul amânat” au același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil; |
109. |
„activele fondului de pensii cu beneficii definite” înseamnă activele unui plan sau fond de pensii cu beneficii definite, după caz, calculate după ce s-a scăzut valoarea obligațiilor care decurg din același fond sau plan; |
110. |
„distribuire” înseamnă plata de dividende sau de dobândă sub orice formă; |
111. |
„întreprindere financiară” are același înțeles ca la articolul 13 punctul 25 literele (b) și (d) din Directiva 2009/138/CE; |
112. |
„fonduri pentru riscuri bancare generale” au același înțeles ca la articolul 38 din Directiva 86/635/CEE |
113. |
„fond comercial” are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil; |
114. |
„participație indirectă” înseamnă orice expunere față de o entitate intermediară care deține o expunere față de instrumentele de capital emise de o entitate din sectorul financiar unde, în eventualitatea în care valoarea instrumentele de capital emise de entitatea din sectorul financiar ar fi redusă în mod permanent, pierderile înregistrate în consecință de respectiva instituție nu ar fi semnificativ diferite de pierderile pe care instituția le-ar înregistra ca urmare a deținerii directe a acelor instrumente de capital emise de entitatea din sectorul financiar; |
115. |
„imobilizări necorporale” au același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil și includ fondul comercial; |
116. |
„alte instrumente de capital” înseamnă instrumente de capital emise de entități din sectorul financiar care nu pot fi considerate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2, elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 specifice întreprinderilor de asigurare, elemente ale fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar specifice întreprinderilor de asigurare, elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 specifice întreprinderilor de asigurare sau elemente ale fondurilor proprii de nivel 3 specifice întreprinderilor de asigurare; |
117. |
„alte rezerve” înseamnă rezerve în sensul cadrului contabil aplicabil care fac obiectul obligațiilor de publicare în temeiul respectivului standard contabil aplicabil, cu excepția sumelor deja incluse în alte elemente ale rezultatului global acumulate sau în rezultatul reportat; |
118. |
„fonduri proprii” înseamnă suma fondurilor proprii de nivel 1 și a fondurilor proprii de nivel 2; |
119. |
„instrumente de fonduri proprii” înseamnă instrumentele de capital emise de instituție care se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2; |
120. |
„interes minoritar” înseamnă valoarea fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale unei filiale a unei instituții care poate fi atribuită unor persoane fizice sau juridice altele decât cele incluse domeniul de aplicare al consolidării prudențiale a instituției; |
121. |
„profit” are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil; |
122. |
„participație reciprocă” înseamnă deținerea de către o instituție a unor instrumente de fonduri proprii sau a altor instrumente de capital emise de entități din sectorul financiar, atunci când acestea dețin ele însele instrumente de fonduri proprii emise de instituția respectivă; |
123. |
„rezultat reportat” înseamnă profiturile și pierderile reportate ca urmare a determinării finale a profitului sau pierderii în conformitate cu cadrul contabil aplicabil; |
124. |
„cont de prime de emisiune” are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil; |
125. |
„diferențe temporare” are același înțeles ca în cadrul contabil aplicabil; |
126. |
„deținere sintetică” înseamnă o investiție a unei instituții într-un instrument financiar a cărui valoare este direct legată de valoarea instrumentelor de capital emise de o entitate din sectorul financiar. |
127. |
„sistem de garanții încrucișate” înseamnă un sistem care îndeplinește toate condițiile următoare:
|
128. |
„elemente care pot fi distribuite” înseamnă cuantumul profiturilor de la sfârșitul ultimului exercițiu financiar plus eventualele profituri reportate și rezerve disponibile în acest scop înainte de distribuirile către deținătorii instrumentelor de fonduri proprii, minus pierderile reportate, profituri care nu pot fi distribuite în temeiul dispozițiilor legislației sau al actului constitutiv al instituției și sume plasate în rezerve care nu pot fi distribuite în conformitate cu legislația națională aplicabilă sau actul constitutiv al instituției, în timp ce aceste pierderi și rezerve sunt determinate pe baza situațiilor financiare individuale ale instituției, și nu pe baza situațiilor financiare consolidate. |
(2) În sensul prezentului regulament, orice referire la bunuri imobile, la bunuri imobile locative, la bunuri imobile comerciale sau la ipoteca asupra unor astfel de bunuri include acțiuni deținute la societăți finlandeze din domeniul locativ care funcționează în conformitate cu Legea finlandeză din 1991 privind societățile din domeniul locativ sau cu legislația echivalentă ulterioară. Statele membre sau autoritățile competente ale acestora pot accepta ca acțiunile care constituie o deținere indirectă echivalentă într-un bun imobil să fie tratate ca o deținere directă de bunuri imobile, cu condiția ca o astfel de deținere indirectă să fie reglementată în mod specific de legislația națională a statului membru și, atunci când sunt depuse ca garanție, să ofere creditorilor o protecție echivalentă.
(3) Finanțarea comerțului, astfel cum este menționată la alineatul (1) punctul 80, este de obicei fără angajament ferm și necesită o documentație satisfăcătoare în sprijinul tranzacției pentru fiecare cerere de tragere, existând posibilitatea refuzului finanțării în caz de dubiu legat de bonitate sau de credibilitatea documentației care susține tranzacția În cazul finanțării comerțului, rambursarea expunerilor este în general independentă de debitor, iar fondurile provin în schimb din sumele primite de la importatori sau rezultă din vânzarea mărfurilor care fac obiectul tranzacției;
Articolul 5
Definiții specifice cerințelor de capital pentru riscul de credit
În sensul părții a treia titlul II, se aplică următoarele definiții:
1. |
„expunere” însemnă un activ sau un element extrabilanțier; |
2. |
„pierdere” înseamnă pierderea economică, inclusiv efectele actualizărilor importante și costurile semnificative directe și indirecte asociate recuperării sumelor de încasat în baza unui instrument; |
3. |
„pierdere așteptată” sau „EL” înseamnă raportul dintre pierderea estimată aferentă unei expuneri în caz de nerambursare din partea unei contrapărți sau în caz de diminuare a valorii creanței pe parcursul unui an și suma expusă la risc în caz de nerambursare; |
TITLUL II
NIVELUL APLICĂRII CERINȚELOR
CAPITOLUL 1
Aplicarea cerințelor pe bază individuală
Articolul 6
Principii generale
(1) Instituțiile respectă obligațiile stabilite în părțile a doua-a cincea și în partea a opta pe bază individuală.
(2) Orice instituție care este fie filială în statul membru în care este autorizată și supravegheată, fie întreprindere-mamă, și orice instituție inclusă în consolidare în conformitate cu articolul 19, nu trebuie să respecte obligațiile prevăzute la articolele 89, 90 și 91 pe bază individuală.
(3) Orice instituție care este fie întreprindere-mamă, fie filială și orice instituție inclusă în consolidare în conformitate cu articolul 19, nu trebuie să respecte obligațiile menționate în partea a opta pe bază individuală.
(4) Instituțiile de credit și firmele de investiții care sunt autorizate să presteze serviciile de investiții enumerate la punctele 3 și 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2004/39/CE respectă obligațiile prevăzute în partea a șasea, pe bază individuală. În așteptarea raportului Comisiei în conformitate cu articolul 508 alineatul (3), autoritățile competente pot excepta firmele de investiții de la îndeplinirea obligațiilor prevăzute în partea a șasea, ținând seama de natura, amploarea și complexitatea activităților firmei de investiții.
(5) Instituțiile, cu excepția firmelor de investiții menționate la articolul 95 alineatul (1) și la articolul 96 alineatul (1), precum și a instituțiilor cărora autoritățile competente le-au aplicat derogarea de la articolul 7 alineatul (1) sau (3), respectă obligațiile prevăzute în partea a șaptea pe bază individuală.
Articolul 7
Derogare de la aplicarea cerințelor prudențiale pe bază individuală
(1) Autoritățile competente pot să acorde derogări de la aplicarea articolului 6 alineatul (1) oricărei filiale a unei instituții, atunci când atât filiala, cât și instituția fac obiectul autorizării și supravegherii de către statul membru respectiv, iar filiala este inclusă în supravegherea pe bază consolidată a instituției care este întreprinderea-mamă și sunt îndeplinite toate condițiile următoare pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă și filiala sa:
(a) |
nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către întreprinderea-mamă; |
(b) |
fie întreprinderea-mamă îndeplinește cerințele autorității competente privind administrarea prudentă a filialei și a declarat, cu consimțământul autorității competente, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt neglijabile; |
(c) |
procedurile de evaluare, măsurare și control ale riscurilor aplicate de întreprinderea-mamă includ filiala; |
(d) |
întreprinderea-mamă deține mai mult de 50 % din drepturile de vot atașate acțiunilor în capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei. |
(2) Autoritățile competente pot exercita opțiunea prevăzută la alineatul (1), în cazul în care întreprinderea-mamă este o societate financiară holding sau o societate financiară holding-mixtă înființată în același stat membru ca și instituția, cu condiția ca aceasta să facă obiectul aceleiași supravegheri ca și instituțiile, în special în ceea ce privește standardele prevăzute la articolul 11 alineatul (1).
(3) Autoritățile competente pot să acorde derogări de la aplicarea articolului 6 alineatul (1) unei instituții-mamă dintr-un stat membru atunci când instituția face obiectul autorizării și supravegherii de către statul membru respectiv și este inclusă în supravegherea pe bază consolidată, iar toate condițiile următoare sunt îndeplinite pentru a se garanta că fondurile proprii sunt distribuite adecvat între întreprinderea-mamă și filialele sale:
(a) |
nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor către instituția-mamă dintr-un stat membru; |
(b) |
procedurile de evaluare, măsurare și control ale riscurilor relevante pentru supravegherea consolidată includ instituția-mamă dintr-un stat membru. |
Autoritatea competentă care face uz de prezentul alineat informează autoritățile competente din toate celelalte state membre.
Articolul 8
Derogare de la aplicarea cerințelor de lichiditate pe bază individuală
(1) Autoritățile competente pot acorda o derogare totală sau parțială de la aplicarea părții a șasea unei instituții și tuturor sau unora dintre filialele sale din Uniune și să le supravegheze ca pe un subgrup unic de lichiditate, cu condiția ca acestea să îndeplinească toate condițiile următoare:
(a) |
Instituția-mamă, pe bază consolidată, sau o filială, pe bază subconsolidată, respectă obligațiile prevăzute în partea a șasea; |
(b) |
Instituția-mamă, pe bază consolidată, sau filiala, pe bază subconsolidată, monitorizează și supraveghează în permanență pozițiile de lichiditate ale tuturor instituțiilor din cadrul grupului sau al subgrupului care fac obiectul derogării și asigură un nivel suficient de lichiditate pentru toate aceste instituții; |
(c) |
Instituțiile au încheiat contracte satisfăcătoare pentru autoritățile competente care prevăd libera circulație a fondurilor între ele pentru a le permite să își îndeplinească obligațiile individuale și comune pe măsură ce devin scadente; |
(d) |
Nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea respectării contractelor menționate la litera (c). |
Până la 1 ianuarie 2014, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind toate eventualele obstacole juridice care pot face imposibilă punerea în aplicare a primului paragraf litera (c) și este invitată să facă până la 31 decembrie 2015, dacă este necesar, o propunere legislativă privind acele obstacole care ar trebui eliminate.
(2) Autoritățile competente pot acorda o derogare totală sau parțială de la aplicarea părții a șasea unei instituții și tuturor sau unora din filialele sale dacă toate instituțiile din cadrul subgrupului unic de lichiditate sunt autorizate în același stat membru, iar condițiile care figurează la alineatul (1) sunt îndeplinite.
(3) În cazul în care instituțiile din cadrul subgrupului unic de lichiditate sunt autorizate în mai multe state membre, alineatul (1) se aplică numai după îndeplinirea procedurii prevăzute la articolul 21 și numai instituțiilor ale căror autorități competente convin cu privire la următoarele elemente:
(a) |
evaluarea de către acestea a conformității organizării și a tratamentului riscului de lichiditate cu condițiile prevăzute de articolul 86 din Directiva 2013/36/UE în cadrul subgrupului unic de lichiditate; |
(b) |
repartizarea valorilor, locația și proprietatea asupra activelor lichide necesare care trebuie deținute în cadrul subgrupului unic de lichiditate; |
(c) |
stabilirea valorii minime a activelor lichide care trebuie deținute de către instituțiile cărora li se acordă o derogare de la aplicarea părții a șasea; |
(d) |
necesitatea unor parametri mai stricți decât cei prevăzuți în partea a șasea; |
(e) |
schimbul nerestricționat de informații complete între autoritățile competente; |
(f) |
o înțelegere deplină a implicațiilor unei astfel de derogări. |
(4) Autoritățile competente pot să aplice alineatele (1), (2) și (3) și instituțiilor care sunt membre ale aceluiași sistem instituțional de protecție menționat la articolul 113 alineatul (7) litera (b), cu condiția ca acestea să îndeplinească toate condițiile prevăzute la articolul 113 alineatul (7), precum și altor instituții legate printr-o relație menționată la articolul 113 alineatul (6), cu condiția ca acestea să îndeplinească toate condițiile prevăzute la articolul respectiv. În acest caz, autoritățile competente stabilesc ca una dintre instituțiile care fac obiectul derogării să respecte dispozițiile din partea a șasea pe baza situației consolidate a tuturor instituțiilor din cadrul subgrupului unic de lichiditate.
(5) În cazul în care s-a acordat o derogare în conformitate cu alineatul (1) sau (2), autoritățile competente pot, de asemenea, să aplice articolul 86 din Directiva 2013/36/UE, sau părți ale acestuia la nivelul subgrupului unic de lichiditate și să acorde o derogare de la aplicarea articolului 86 din Directiva 2013/36/UE, sau a unor părți ale acestuia, pe bază individuală.
Articolul 9
Metodă individuală de consolidare
(1) Sub rezerva prezentului articol alineatele (2) și (3) și a articolului 144 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE, autoritățile competente pot permite instituțiilor-mamă, de la caz la caz, să includă în calculul cerinței prevăzute la articolul 6 alineatul (1) filialele care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 7 alineatul (1) literele (c) și (d) și ale căror expuneri sau datorii semnificative sunt față de instituția-mamă respectivă.
(2) Tratamentul prevăzut la alineatul (1) este permis numai în cazul în care instituția-mamă demonstrează complet autorității competente existența unor circumstanțe și acorduri, inclusiv legale, în temeiul cărora nu există niciun impediment practic sau legal semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide la scadență a datoriilor de către filială întreprinderii-mamă.
(3) În cazul în care exercită opțiunea de la alineatul (1), autoritatea competentă în cauză informează periodic, cel puțin o dată pe an, autoritățile competente din toate celelalte state membre cu privire la utilizarea opțiunii de la alineatul (1) și la circumstanțele și acordurile menționate la alineatul (2). În cazul în care filiala este situată într-o țară terță, autoritățile competente furnizează aceleași informații și autorităților competente din țara terță respectivă.
Articolul 10
Derogare pentru instituțiile de credit afiliate în mod permanent unei case centrale
(1) Autoritățile competente pot, în conformitate cu legislația națională, să acorde derogări parțiale sau integrale de la aplicarea cerințelor prevăzute în părțile a doua-a opta în cazul uneia sau mai multor instituții de credit situate în același stat membru și afiliate în mod permanent unei case centrale care le supraveghează și care are sediul în același stat membru, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
angajamentele casei centrale și ale instituțiilor afiliate constituie angajamente solidare sau angajamentele instituțiilor afiliate sunt în întregime garantate de casa centrală; |
(b) |
solvabilitatea și lichiditatea casei centrale și ale tuturor instituțiilor afiliate acesteia sunt supravegheate în ansamblul lor, pe baza situațiilor financiare consolidate ale acestor instituții; |
(c) |
conducerea casei centrale este abilitată să emită instrucțiuni către organele de conducere ale instituțiilor afiliate. |
Statele membre pot menține și utiliza legislația națională existentă în ceea ce privește aplicarea derogării menționate la primul paragraf, atât timp cât aceasta nu aduce atingere prezentului regulament și Directivei 2013/36/UE.
(2) În cazul în care autoritățile competente consideră că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1), iar răspunderea și angajamentele casei centrale sunt pe deplin garantate de instituțiile afiliate, autoritățile competente pot acorda o derogare de la aplicarea părților a doua-a opta pentru casa centrală, pe bază individuală.
CAPITOLUL 2
Consolidarea prudențială
Articolul 11
Tratamentul general
(1) Instituțiile-mamă dintr-un stat membru îndeplinesc, în măsura și potrivit metodelor prevăzute la articolul 18, obligațiile prevăzute în părțile a doua-a patra și a șaptea pe baza situației lor consolidate. Întreprinderile-mamă și filialele acestora care intră sub incidența prezentului regulament instituie o structură organizatorică adecvată și mecanisme corespunzătoare de control intern pentru a asigura prelucrarea și transmiterea în mod corespunzător a datelor necesare pentru obiectivele consolidării. În special, acestea se asigură că filialele care nu intră sub incidența prezentului regulament pun în aplicare un cadru de administrare, proceduri și mecanisme care să asigure o consolidare corespunzătoare.
(2) Instituțiile controlate de o societate financiară holding-mamă sau de o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru îndeplinesc, în măsura și potrivit metodelor prevăzute la articolul 18, obligațiile prevăzute în părțile a doua-a patra și în partea a șaptea pe baza situației consolidate a respectivei societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte.
În cazul în care o societate financiară holding-mamă sau o societate financiară holding mixtă-mamă dintr-un stat membru controlează mai multe instituții, primul paragraf se aplică doar în cazul instituției pentru care supravegherea pe bază consolidată se aplică în conformitate cu articolul 111 din Directiva 2013/36/UE.
(3) Instituțiile-mamă din UE, instituțiile controlate de o societate financiară holding-mamă din UE și instituțiile controlate de o societate financiară holding mixtă-mamă din UE îndeplinesc obligațiile prevăzute în partea a șasea pe baza situației consolidate a instituției-mamă, a societății financiare holding sau a societății financiare holding mixte, în cazul în care grupul include una sau mai multe instituții de credit sau firme de investiții care sunt autorizate să presteze serviciile de investiții enumerate la punctele 3 și 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2004/39/CE. În așteptarea raportului Comisiei în conformitate cu articolul 508 alineatul (2), dacă grupul cuprinde numai firme de investiții, autoritățile competente pot excepta firmele de investiții de la îndeplinirea, obligațiilor prevăzute în partea a șasea pe bază consolidată, ținând seama de natura, amploarea și complexitatea activităților firmei de investiții.
(4) În cazul în care se aplică articolul 10, casa centrală la care se face referire la articolul respectiv respectă cerințele părților a doua-a opta pe baza situației financiare consolidate a întregului compus din casa centrală și instituțiile sale afiliate.
(5) Pe lângă cerințele de la alineatele (1)-(4) și fără a aduce atingere altor dispoziții din prezentul regulament și din Directiva 2013/36/UE, atunci când se justifică în scopuri de supraveghere prin specificul riscului sau al structurii capitalului unei instituții sau atunci când statele membre adoptă legi naționale care prevăd separarea structurală a activităților în cadrul unui grup bancar, autoritățile competente pot cere instituțiilor separate din punct de vedere structural să respecte obligațiile prevăzute în părțile a doua-a patra și în părțile a șasea-a opta din prezentul regulament, precum și în titlul VII privind Directiva 2013/36/UE, pe bază subconsolidată.
Aplicarea abordării prevăzute la primul paragraf nu aduce atingere supravegherii efective pe bază consolidată și nu poate prezenta efecte adverse disproporționate în ceea ce privește întregul sistem financiar sau părți ale acestuia în alte state membre sau în Uniune în ansamblu, și nici nu poate forma sau crea un obstacol pentru funcționarea pieței interne.
Articolul 12
Societate financiară holding sau societate financiară holding mixtă având ca filiale atât o instituție de credit, cât și o firmă de investiții
În cazul în care o societate financiară holding sau o societate financiară holding mixtă are ca filiale cel puțin o instituție de credit și o firmă de investiții, cerințele care se aplică pe baza situației consolidate a societății financiare holding sau a societății financiare holding mixte se aplică instituției de credit.
Articolul 13
Aplicarea cerințelor de publicare pe bază consolidată
(1) Instituțiile-mamă din UE respectă obligațiile prevăzute în partea a opta pe baza situației lor consolidate.
Filialele semnificative ale instituțiilor-mamă din UE și acele filiale care prezintă o importanță semnificativă pentru piața lor locală publică informațiile menționate la articolele 437, 438, 440, 442, 450, 451 și 453 pe bază individuală sau subconsolidată.
(2) Instituțiile controlate de o societate financiară holding-mamă din UE sau de o societate financiară holding mixtă–mamă din UE respectă obligațiile prevăzute în partea a opta pe baza situației consolidate a respectivei societăți financiare holding sau a societății financiare holding mixte.
Filialele semnificative ale unor societăți financiare holding-mamă din UE sau ale unor societăți holding mixte-mamă din UE și acele filiale care prezintă o importanță semnificativă pentru piața lor locală publică informațiile menționate la articolele 437, 438, 440, 442, 450, 451 și 453 pe bază individuală sau subconsolidată.
(3) Alineatele (1) și (2) nu se aplică, integral sau parțial, instituțiilor-mamă din UE, instituțiilor controlate de o societate financiară holding-mamă din UE sau de o societate financiară holding mixtă-mamă din UE, în măsura în care acestea sunt incluse în publicările echivalente efectuate pe bază consolidată de către întreprinderea-mamă stabilită într-o țară terță.
(4) În cazul în care se aplică articolul 10, casa centrală la care se face referire la articolul menționat respectă cerințele părții a opta pe baza situației consolidate a casei centrale. Articolul 18 alineatul (1) se aplică casei centrale, iar instituțiile afiliate sunt tratate ca filiale ale casei centrale.
Articolul 14
Aplicarea cerințelor din partea a cincea pe bază consolidată
(1) le-mamă și filialele lor care fac obiectul prezentului regulament îndeplinesc obligațiile prevăzute în partea a cincea pe bază consolidată sau subconsolidată, pentru a se asigura că au un cadru de administrare, proceduri și mecanisme, potrivit acestor dispoziții, consecvente și bine integrate, și că orice date sau informații relevante pentru supraveghere pot fi furnizate. În special, acestea se asigură că filialele care nu fac obiectul prezentului regulament pun în aplicare un cadru de administrare, proceduri și mecanisme care să asigure respectarea dispozițiilor respective.
(2) Instituțiile aplică o pondere de risc suplimentară în conformitate cu articolul 407 atunci când aplică articolul 92 pe bază consolidată sau subconsolidată, în cazul în care sunt încălcate cerințele de la articolele 405 sau 406, la nivelul unei entități stabilite într-o țară terță inclusă în consolidare în conformitate cu articolul 18, dacă încălcarea este semnificativă în raport cu profilul de risc general al grupului.
(3) Obligațiile care decurg din partea a cincea nu se aplică filialelor care nu fac ele însele obiectul prezentului regulament, în cazul în care instituția-mamă din UE sau instituțiile controlate de o societate financiară holding-mamă din UE sau de o societate financiară holding mixtă-mamă din UE pot demonstra autorităților competente că aplicarea cerințelor din partea a cincea este ilegală în temeiul legislației țării terțe în care este stabilită filiala.
Articolul 15
Derogare de la aplicarea cerințelor de fonduri proprii pe bază consolidată pentru grupurile de societăți de investiții
(1) Supraveghetorul consolidant poate acorda derogări, de la caz la caz, de la aplicarea părții a treia din prezentul regulament și a titlului VII capitolul 4 din Directiva 2013/36/UE pe bază consolidată dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
fiecare firmă de investiții din UE aparținând grupului aplică metoda alternativă de calcul a valorii totale a expunerii la risc menționată la articolul 95 alineatul (2); |
(b) |
toate firmele de investiții aparținând grupului se încadrează în categoriile de la articolul 95 alineatul (1) și de la articolul 96 alineatul (1); |
(c) |
fiecare firmă de investiții din UE aparținând grupului îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 95 pe bază individuală și deduce în același timp din elementele fondurilor proprii de nivel 1 de bază orice datorii contingente în favoarea firmelor de investiții, a instituțiilor financiare, a societăților de administrare a activelor și a întreprinderilor prestatoare de servicii auxiliare, care altfel ar fi consolidate; |
(d) |
orice societate financiară holding care este societatea financiară holding-mamă la nivelul unui stat membru a unei firme de investiții din grup deține cel puțin la fel de mult capital, definit ca suma elementelor menționate la articolul 26 alineatul (1), la articolul 51 alineatul (1) și la articolul 62 alineatul (1), astfel încât să acopere suma următoarelor:
|
(e) |
grupul nu include instituții de credit. |
În cazul în care sunt îndeplinite criteriile de la primul paragraf, fiecare firmă de investiții din UE dispune de sisteme de monitorizare și control al surselor de capital și al finanțării tuturor societăților financiare holding, firmelor de investiții, instituțiilor financiare, societăților de administrare a activelor și întreprinderilor prestatoare de servicii auxiliare din cadrul grupului.
(2) De asemenea, autoritățile competente pot să aplice derogarea dacă valoarea fondurilor proprii deținute de o societate financiară holding este mai scăzută decât valoarea calculată în conformitate cu alineatul (1) litera (d), dar nu mai mică decât suma cerințelor de fonduri proprii impuse pe bază individuală firmelor de investiții, instituțiilor financiare, societăților de administrare a activelor și întreprinderilor prestatoare de servicii auxiliare care altfel ar fi consolidate și suma totală a oricăror datorii contingente în favoarea firmelor de investiții, instituțiilor financiare, societăților de administrare a activelor și întreprinderilor prestatoare de servicii auxiliare care altfel ar fi consolidate. În sensul prezentului alineat, cerința de fonduri proprii pentru firmele de investiții din țări terțe, instituțiile financiare, societățile de administrare a activelor și întreprinderile prestatoare de servicii auxiliare este o cerință de fonduri proprii noțională.
Articolul 16
Derogare de la aplicarea cerințelor privind indicatorul efectului de levier pe bază consolidată pentru grupurile de firme de investiții
În cazul în care toate entitățile dintr-un grup de firme de investiții, inclusiv entitatea-mamă, sunt firme de investiții care sunt scutite de la aplicarea cerințelor prevăzute în partea a șaptea pe bază individuală, în conformitate cu articolul 6 alineatul (5), firma de investiții-mamă poate alege să nu aplice cerințele prevăzute în partea a șaptea pe bază consolidată.
Articolul 17
Supravegherea firmelor de investiții scutite de la aplicarea cerințelor de fonduri proprii pe bază consolidată
(1) Firmele de investiții din cadrul unui grup care beneficiază de derogarea prevăzută la articolul 15 notifică autorităților competente riscurile care ar putea submina poziția lor financiară, inclusiv cele asociate cu structura și sursele fondurilor proprii, ale capitalului intern și ale finanțării lor.
(2) Atunci când autoritățile competente responsabile de supravegherea prudențială a firmei de investiții acordă derogări de la obligația supravegherii pe bază consolidată prevăzută la articolul 15, acestea iau alte măsuri corespunzătoare pentru monitorizarea riscurilor, în special a expunerilor mari ale întregului grup, inclusiv a oricărei întreprinderi care nu este situată într-unul din statele membre.
(3) Atunci când autoritățile competente responsabile de supravegherea prudențială a firmei de investiții acordă derogări de la aplicarea cerințelor de fonduri proprii pe bază consolidată, în conformitate cu articolul 15, dispozițiile din partea a opta se aplică pe bază individuală.
Articolul 18
Metode de consolidare prudențială
(1) Instituțiile care sunt obligate să respecte cerințele menționate în secțiunea 1 pe baza situației lor financiare consolidate consolidează, prin metoda consolidării globale, toate instituțiile și instituțiile financiare care sunt filialele lor sau, după caz, filiale ale aceleiași societăți financiare holding-mamă sau societăți financiare holding mixte-mamă. Alineatele (2)-(8) din prezentul articol nu se aplică în cazul în care se aplică partea a șasea pe baza situației financiare consolidate a unei instituții.
(2) Totuși, autoritățile competente pot, de la caz la caz, să permită o consolidare, prin metoda consolidării proporționale în conformitate cu cota-parte de capital pe care întreprinderea-mamă o deține în cadrul filialei. Consolidarea prin metoda consolidării proporționale poate fi permisă numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare:
(a) |
răspunderea întreprinderii-mamă este limitată la cota-parte de capital pe care întreprinderea-mamă o deține în cadrul filialei, având în vedere răspunderea celorlalți acționari sau membri; |
(b) |
solvabilitatea celorlalți acționari sau membri este satisfăcătoare; |
(c) |
răspunderea celorlalți acționari și membri este stabilită în mod clar într-o formă obligatorie din punct de vedere juridic. |
(3) În cazul întreprinderilor asociate printr-o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE, autoritățile competente stabilesc modalitățile de consolidare.
(4) Supraveghetorul consolidant solicită consolidarea prin metoda consolidării proporționale, în conformitate cu cota de capital deținută aferentă participațiilor deținute în instituții și în instituțiile financiare administrate de o întreprindere inclusă în consolidare împreună cu una sau mai multe întreprinderi care nu sunt incluse în consolidare, în cazul în care răspunderea respectivelor întreprinderi se limitează la cota-parte de capital pe care o dețin.
(5) În cazul participațiilor sau al legăturilor de capital, altele decât cele menționate la alineatele (1) și (2), autoritățile competente stabilesc dacă și sub ce formă trebuie să se realizeze consolidarea. În speță, autoritățile competente pot permite sau solicita utilizarea metodei punerii în echivalență. Cu toate acestea, metoda respectivă nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.
(6) Autoritățile competente stabilesc dacă și cum se realizează consolidarea în următoarele cazuri:
(a) |
în cazul în care, în opinia autorităților competente, o instituție exercită o influență semnificativă asupra uneia sau mai multor instituții sau instituții financiare, fără a deține însă o participație în aceste instituții sau fără a avea alte legături de capital cu acestea și |
(b) |
în cazul în care două sau mai multe instituții sau instituții financiare se află sub o conducere unică, fără ca acest lucru să se facă în baza unui contract sau a unor clauze statutare. |
În special, autoritățile competente pot permite sau impune folosirea metodei menționate la articolul 12 din Directiva 83/349/CEE. Cu toate acestea, metoda respectivă nu reprezintă o includere a întreprinderilor în cauză în supravegherea pe bază consolidată.
(7) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile în care trebuie efectuată consolidarea în cazurile menționate la alineatele (2)-(6) din prezentul articol.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2016.
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(8) În cazul în care se impune supravegherea pe bază consolidată în conformitate cu articolul 1116 din Directiva 2013/36/UE, întreprinderile prestatoare de servicii auxiliare și societățile de administrare a activelor astfel cum sunt definite la articolul 2 punctul 5 din Directiva 2002/87/CE se includ în consolidare în cazurile și potrivit metodelor prevăzute la prezentul articol.
Articolul 19
Entitățile excluse din domeniul de aplicare al consolidării prudențiale
(1) O instituție, o instituție financiară sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare care este filială sau o întreprindere în care se deține o participație nu este necesar să fie inclusă în consolidare în cazul în care valoarea totală a activelor și elementelor extrabilanțiere ale întreprinderii în cauză este mai mică decât cea mai mică dintre următoarele două valori:
(a) |
10 milioane EUR; |
(b) |
1 % din valoarea totală a activelor și elementelor extrabilanțiere ale întreprinderii-mamă sau ale întreprinderii care deține participația respectivă. |
(2) Autoritățile competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, în conformitate cu articolul 111 din Directiva 2013/36/UE pot, de la caz la caz, să decidă că o instituție, o instituție financiară sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare care este filială sau în cadrul căreia se deține o participație, nu este necesar să fie inclusă în consolidare, în cazurile următoare:
(a) |
în cazul în care întreprinderea în cauză este situată într-o țară terță în care există obstacole de natură juridică în calea transferului de informații necesare; |
(b) |
în cazul în care întreprinderea în cauză nu prezintă decât un interes neglijabil în ceea ce privește obiectivele supravegherii instituțiilor de credit; |
(c) |
în cazul în care, în opinia autorităților competente responsabile cu exercitarea supravegherii pe bază consolidată, consolidarea situației financiare a întreprinderii în cauză ar fi inadecvată sau ar putea induce în eroare în ceea ce privește realizarea obiectivelor de supraveghere a instituțiilor de credit. |
(3) Atunci când mai multe întreprinderi îndeplinesc criteriile prevăzute la alineatul (1) și la alineatul (2) litera (b), întreprinderile respective sunt incluse totuși în consolidare, în măsura în care, în ansamblul lor, acestea prezintă un interes care nu este neglijabil în raport cu obiectivele stabilite.
Articolul 20
Decizii comune privind cerințele prudențiale
(1) Autoritățile competente acționează în strânsă cooperare:
(a) |
În cazul cererilor pentru aprobările prevăzute la articolul 143 alineatul (1), articolul 151 alineatele (4) și (9), articolul 283, articolul 312 alineatul (2) și articolul 363, respectiv prezentate de o instituție-mamă din UE și de filialele sale, sau de filialele unei societăți financiare holding-mamă din UE sau ale unei societăți financiare holding mixte-mamă din UE, în comun, pentru a decide dacă acordă sau nu aprobarea cerută și pentru a stabili termenii și condițiile, dacă este cazul, în care ar trebui acordată o astfel de aprobare. |
(b) |
în scopul de a determina dacă sunt îndeplinite criteriile pentru aplicarea unui tratament intragrup specific, astfel cum figurează la articolul 422 alineatul (9) și la articolul 425 alineatul (5), completate de standardele tehnice de reglementare ale ABE menționate la articolul 422 alineatul (10) și la articolul 425alineatul (6). |
Cererile se depun numai la supraveghetorul consolidant.
Cererea menționată la articolul 312 alineatul (2) include o descriere a metodologiei utilizate pentru alocarea capitalului în vederea acoperirii riscului operațional între diferitele entități ale grupului. Cererea indică dacă și modul în care se intenționează să se integreze efectele diversificării în cadrul sistemului de măsurare a riscului.
(2) Autoritățile competente depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună în termen de șase luni privind:
(a) |
cererea menționată la alineatul (1) litera (a); |
(b) |
evaluarea criteriilor și determinarea tratamentului specific menționat la alineatul (1) litera (b); |
Decizia comună este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată pe care autoritatea competentă menționată la alineatul (1) o comunică solicitantului.
(3) Perioada menționată la alineatul (2) începe:
(a) |
la data primirii cererii complete menționate la alineatul (1) litera (a) de către supraveghetorul consolidant. Supraveghetorul consolidant transmite cererea completă celorlalte autorități competente fără întârziere; |
(b) |
la data primirii de către autoritățile competente a unui raport elaborat de supraveghetorul consolidant care analizează angajamentele intragrup din cadrul grupului. |
(4) În lipsa unei decizii comune a autorităților competente în termen de șase luni, supraveghetorul consolidant adoptă propria decizie cu privire la alineatul (1) litera (a). Decizia supraveghetorului consolidant nu limitează competențele autorităților competente prevăzute la articolul 105 din Directiva 2013/36/UE.
Decizia este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată și ține seama de avizele și de rezervele celorlalte autorități competente, exprimate în termenul de șase luni.
Decizia se transmite instituției-mamă din UE, societății financiare holding-mamă din UE sau societății financiare holding mixte-mamă din UE și celorlalte autorități competente de către supraveghetorul consolidant.
Dacă, la finalul perioadei de șase luni, oricare dintre autoritățile competente implicate a înaintat problema către ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, supraveghetorul consolidant își amână decizia cu privire la alineatul (1) litera (a) de la prezentul articol și așteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menționat și, ulterior, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia ABE. Perioada de șase luni se consideră perioada de conciliere în sensul respectivului regulament. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu se transmite către ABE după expirarea perioadei de șase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
(5) În lipsa unei decizii comune a autorităților competente în termen de șase luni, autoritatea competentă responsabilă de supravegherea filialei pe bază individuală adoptă propria decizie cu privire la alineatul (1) litera (b).
Decizia este prezentată într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată și ține seama de avizele și de rezervele celorlalte autorități competente, exprimate în termenul de șase luni.
Decizia se transmite supraveghetorului consolidant care informează instituția-mamă din UE, societatea financiară holding - mamă din UE sau societatea financiară holding mixtă - mamă din UE.
Dacă, la finalul perioadei de șase luni, supraveghetorul consolidant a înaintat problema către ABE în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, autoritatea competentă responsabilă de supravegherea filialei pe bază individuală își amână decizia cu privire la alineatul (1) litera (b) și așteaptă decizia pe care ABE o poate lua în conformitate cu articolul 19 alineatul (3) din regulamentul menționat și, ulterior, adoptă decizia sa în conformitate cu decizia ABE. Perioada de șase luni se consideră perioada de conciliere în sensul respectivului regulament. ABE adoptă o decizie în termen de o lună. Problema nu se transmite către ABE după expirarea perioadei de șase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
(6) În cazul în care o instituție-mamă din UE și filialele sale, filialele unei societăți financiare holding-mamă din UE sau ale unei societăți financiare holding mixte - mamă din UE utilizează o abordare avansată de evaluare menționată la articolul 312 alineatul (2) sau o abordare bazată pe modele interne de rating menționată la articolul 143 pe bază unificată, autoritățile competente permit ca criteriile de calificare prevăzute la articolele 321 și 322 sau în partea a treia titlul II capitolul 3 secțiunea 6 să fie îndeplinite de instituția-mamă și filialele sale considerate în ansamblu, într-un mod compatibil cu structura grupului și cu sistemele, procesele și metodologiile sale de gestionare a riscurilor.
(7) Deciziile menționate la alineatele (2), (4) și (5) sunt considerate hotărâtoare și se aplică de autoritățile competente din statele membre vizate.
(8) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza procesul de adoptare a deciziei comune menționat la alineatul (1) litera (a), în ceea ce privește cererile pentru autorizațiile prevăzute la articolul 143 alineatul (1), articolul 151 alineatele (4) și (9), articolul 283, articolul 312 alineatul (2) și articolul 363 în vederea facilitării luării deciziilor comune.
ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de 31 decembrie 2014.
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 21
Decizii comune privind nivelul de aplicare a cerințelor de lichiditate
(1) La cererea unei instituții-mamă din UE sau a unei societăți financiare holding - mamă din UE sau a unei societăți financiare holding mixte-mamă din UE sau a unei filiale subconsolidate a unei instituții-mamă din UE sau a unei societăți financiare holding - mamă din UE sau a unei societăți financiare holding mixte - mamă din UE, supraveghetorul consolidant și autoritățile competente responsabile cu supravegherea filialelor unei instituții-mamă din UE sau ale unei societăți financiare holding-mamă din UE sau ale unei societăți financiare holding mixte-mamă din UE dintr-un stat membru depun toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună care să stabilească dacă condițiile de la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(d) au fost îndeplinite și de identificare a unui subgrup unic de lichiditate pentru aplicarea articolului 8.
Decizia comună se ia în termen de șase luni de la transmiterea de către supraveghetorul consolidant a unui raport de identificare a subgrupurilor unice de lichiditate pe baza criteriilor prevăzute la articolul 8. În caz de dezacord în termenul de șase luni, supraveghetorul consolidant consultă ABE la cererea oricăreia dintre celelalte autorități competente implicate. Supraveghetorul consolidant poate consulta ABE din proprie inițiativă.
Decizia comună poate să impună, de asemenea, constrângeri referitoare la amplasarea și proprietatea asupra activelor lichide și să solicite instituțiilor exceptate de la aplicarea părții a șasea să dețină un nivel minim de active lichide.
Respectiva decizie comună este inclusă într-un document care cuprinde decizia temeinic motivată, care se transmite instituției-mamă a subgrupului de lichiditate de către supraveghetorul consolidant.
(2) În cazul în care nu se ia o decizie comună în termen de șase luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală ia propria decizie.
Cu toate acestea, orice autoritate competentă poate, în cursul celor șase luni, să consulte ABE referitor la întrunirea condițiilor prevăzute la articolul 8 alineatul (1) literele (a)-(d). În acest caz, ABE poate derula un proces de mediere cu caracter neobligatoriu în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, iar toate autoritățile competente implicate amână luarea propriilor decizii până la încheierea procesului de mediere cu caracter neobligatoriu. În cazul în care, în cursul medierii, autoritățile competente nu ajung la un acord în termen de trei luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală adoptă propria decizie ținând cont de proporționalitatea beneficiilor și riscurilor la nivelul statului membru al instituției-mamă și de proporționalitatea beneficiilor și riscurilor la nivelul statului membru al filialei. Problema nu se transmite ABE după expirarea perioadei de șase luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.
Decizia comună menționată la alineatul (1) și deciziile menționate la al doilea paragraful de la prezentul alineat sunt obligatorii.
(3) Orice autoritate competentă implicată poate, în cursul celor șase luni, să consulte ABE în caz de dezacord referitor la condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (3) literele (a)-(d). În acest caz, ABE poate derula un proces de mediere cu caracter neobligatoriu în conformitate cu articolul 31 litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, iar toate autoritățile competente implicate amână luarea propriilor decizii până la încheierea procesului de mediere cu caracter neobligatoriu. În cazul în care, în cursul medierii, autoritățile competente nu ajung la un acord în termen de trei luni, fiecare autoritate competentă responsabilă cu supravegherea pe bază individuală adoptă propria decizie.
Articolul 22
Subconsolidarea în cazul entităților din țări terțe
Instituțiile filiale aplică cerințele prevăzute la articolele 89 – 91 și în părțile a treia și a cincea, pe baza situației lor subconsolidate, în cazul în care respectivele instituții sau societatea-mamă, dacă este o societate financiară holding sau o societatea financiară holding mixtă, au drept filială într-o țară terță o instituție sau o instituție financiară, sau dețin o participație într-o astfel de întreprindere.
Articolul 23
Întreprinderile din țări terțe
În sensul aplicării supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu prezentul capitol, termenii „firmă de investiții”, „instituție de credit”, „instituție financiară” și „instituție” se aplică, de asemenea, tuturor întreprinderilor stabilite în țări terțe care, dacă ar fi stabilite în Uniune, s-ar încadra în definițiile acestor termeni de la articolul 16.
Articolul 24
Evaluarea activelor și a elementelor extrabilanțiere
(1) Evaluarea activelor și a elementelor extrabilanțiere se face în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.
(2) Prin derogare de la alineatul (1), autoritățile competente pot solicita instituțiilor să realizeze evaluarea activelor și a elementelor extrabilanțiere și determinarea fondurilor proprii în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate aplicabile conform Regulamentului (CE) nr. 1606/2002.
PARTEA A DOUA
FONDURI PROPRII
TITLUL I
ELEMENTE ALE FONDURILOR PROPRII
CAPITOLUL 1
Fonduri proprii de nivel 1
Articolul 25
Fonduri proprii de nivel 1
Fondurile proprii de nivel 1 ale unei instituții constau în suma fondurilor proprii de nivel 1 de bază și a fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar ale instituției.
CAPITOLUL 2
Fonduri proprii de nivel 1 de bază
Articolul 26
Elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază
(1) Elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituțiilor constau în:
(a) |
instrumente de capital, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29; |
(b) |
conturi de prime de emisiune aferente instrumentelor menționate la litera (a); |
(c) |
rezultatul reportat; |
(d) |
alte elemente ale rezultatului global acumulate; |
(e) |
alte rezerve; |
(f) |
fonduri pentru riscuri bancare generale. |
Elementele menționate la literele (c)-(f) sunt considerate elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază doar dacă sunt disponibile instituției pentru o utilizare nerestricționată și imediată cu scopul de a acoperi riscuri sau pierderi de îndată ce acestea apar.
(2) În sensul alineatului (1) litera (c), instituțiile pot include profiturile interimare sau pe cele de la sfârșit de exercițiu financiar în fondurile proprii de nivel 1 de bază înainte de a lua o decizie formală care să confirme profitul sau pierderea finală a instituției pentru exercițiul financiar, numai cu aprobarea prealabilă a autorităților competente. Autoritatea competentă acordă aprobarea dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
profiturile în cauză au fost verificate de persoane independente de instituție care sunt responsabile cu auditarea conturilor instituției respective; |
(b) |
instituția a demonstrat, spre satisfacția autorității competente, că orice obligații sau dividende previzibile au fost deduse din respectivele profituri. |
Verificarea profiturilor intermediare sau a celor de sfârșit de exercițiu financiar ale instituției garantează în mod adecvat că profiturile respective au fost evaluate în conformitate cu principiile prevăzute de cadrul contabil aplicabil.
(3) Autoritățile competente evaluează dacă emisiunile de instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază îndeplinesc criteriile stabilite la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29. În ceea ce privește emisiunile efectuate după 31 decembrie 2014, instituțiile clasifică instrumentele de capital drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază numai după acordarea aprobării de către autoritățile competente, care pot consulta ABE.
În ceea ce privește instrumentele de capital, cu excepția ajutorului de stat, care sunt aprobate ca eligibile pentru a fi clasificate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază de către autoritatea competentă, dar a căror conformitate cu criteriile de la articolul 28 sau, după caz, de la articolul 29 este, în opinia ABE, dificil de evaluat, autoritățile competente prezintă ABE motivația lor.
Pe baza informațiilor furnizate de fiecare autoritate competentă, ABE elaborează, actualizează și publică o listă a tuturor tipurilor de instrumente de capital din fiecare stat membru care se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază. ABE elaborează și publică pentru prima dată lista menționată până la 1 februarie 2015.
După procesul de revizuire prevăzut la articolul 80 și atunci când există dovezi semnificative că instrumentele respective nu îndeplinesc criteriile menționate la articolul 28 sau, după caz, la articolul 29, ABE poate decide să elimine din listă instrumentele de capital care nu constituie ajutor de stat emise după 31 decembrie 2014 și poate face un anunț în acest sens.
(4) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze sensul noțiunii „previzibil” atunci când se stabilește dacă au fost deduse orice obligații sau dividende previzibile.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 27
Instrumente de capital ale societăților mutuale, organizațiilor cooperatiste de credit, instituțiilor de economii sau instituțiilor similare în cadrul elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază
(1) Elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază includ orice instrument de capital emis de o instituție în conformitate cu dispozițiile sale statutare dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
instituția este de un tip definit în conformitate cu legislația națională aplicabilă, iar autoritățile competente consideră că aceasta se califică drept oricare dintre următoarele:
|
(b) |
sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 28 și condițiile de modificare de la articolul 29; |
Societățile mutuale, organizațiile cooperatiste de credit sau instituțiile de economii recunoscute astfel în temeiul legislației naționale aplicabile înainte de 31 decembrie 2012 continuă să fie clasificate astfel în scopul prezentei părți, cu condiția de a continua să îndeplinească criteriile care au determinat această recunoaștere.
(2) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice condițiile în care autoritățile competente pot stabili că un anumit tip de întreprindere recunoscut în temeiul legislației naționale aplicabile se califică drept societate mutuală, organizație cooperatistă de credit, instituție de economii sau instituție similară în sensul prezentei părți.
ABE transmite Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 28
Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază
(1) Instrumentele de capital se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază numai dacă sunt îndeplinite toate condițiile de mai jos:
(a) |
instrumentele sunt emise direct de instituție cu acordul prealabil al acționarilor instituției sau, în cazul în care acest lucru este permis în temeiul legislației naționale aplicabile, al organului de conducere a instituției; |
(b) |
instrumentele sunt plătite, iar achiziționarea lor nu este finanțată în mod direct sau indirect de instituție; |
(c) |
instrumentele îndeplinesc toate condițiile următoare referitoare la clasificarea lor:
|
(d) |
instrumentele sunt prezentate în mod clar și distinct în bilanț în situațiile financiare ale instituției; |
(e) |
instrumentele sunt perpetue; |
(f) |
valoarea principalului instrumentelor nu poate fi redusă sau restituită, exceptând oricare dintre următoarele cazuri:
|
(g) |
dispozițiile care reglementează instrumentele nu indică în mod explicit sau implicit că valoarea principalului instrumentelor ar fi sau ar putea fi redusă sau restituită în alte cazuri în afară de lichidarea instituției, iar instituția nu prevede în alt mod o astfel de indicație înainte de sau la emiterea instrumentelor, cu excepția instrumentelor menționate la articolul 27, unde refuzul instituției de a răscumpăra aceste instrumente este interzis în temeiul legislației naționale aplicabile; |
(h) |
instrumentele îndeplinesc următoarele condiții în ceea ce privește distribuirile:
|
(i) |
în comparație cu toate instrumentele de capital emise de instituție, instrumentele absorb primele și proporțional cea mai mare parte a pierderilor pe măsura apariției lor, iar fiecare instrument absoarbe pierderi în aceeași măsură ca și celelalte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază; |
(j) |
instrumentele sunt de rang inferior tuturor celorlalte creanțe în caz de insolvență sau de lichidare a instituției; |
(k) |
instrumentele dau proprietarilor lor dreptul la o creanță asupra activelor reziduale ale instituției, care, în caz de lichidare și după plata tuturor creanțelor cu rang prioritar, este proporțională cu suma instrumentelor de acest tip emise, nu este fixă și nu face obiectul unei plafonări, cu excepția instrumentelor de capital menționate la articolul 27; |
(l) |
instrumentele nu sunt garantate și nici nu fac obiectul unei garanții care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor, de niciuna dintre următoarele:
|
(m) |
instrumentele nu fac obiectul niciunui aranjament, contractual sau de altă natură, care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor înregistrate în temeiul instrumentelor în caz de insolvență sau de lichidare. |
Condiția menționată la primul sub-paragraf litera (j) se consideră îndeplinită, chiar dacă instrumentele sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar sau în fondurile proprii de nivel 2 în temeiul articolului 484 alineatul (3), cu condiția să fie de rang egal.
(2) Condițiile stabilite la alineatul (1) litera (i) sunt considerate respectate, chiar dacă valoarea principalului instrumentelor fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2 se reduce permanent.
Condiția prevăzută la alineatul (1) litera (f) este considerată respectată, chiar dacă valoarea principalului instrumentului de capital este redusă în cadrul unei proceduri de rezoluție sau drept consecință a unei reduceri a valorii instrumentelor de capital impuse de autoritatea de rezoluție responsabilă pentru instituție.
Condiția prevăzută la alineatul (1) litera (g) este considerată respectată chiar dacă dispozițiile care reglementează instrumentul de capital indică în mod expres sau implicit că valoarea principalului instrumentului ar fi sau ar putea fi redusă în cadrul unei proceduri de rezoluție sau drept consecință a unei reduceri a valorii instrumentelor de capital impuse de autoritatea de rezoluție responsabilă pentru instituție.
(3) Condiția prevăzută la alineatul (1) litera (h) punctul (iii) este considerată respectată chiar dacă instrumentul presupune plata unui multiplu al dividendelor, cu condiția ca acest multiplu al dividendelor să nu ducă la o distribuție care să creeze o povară disproporționată asupra capitalului.
(4) În sensul alineatului (1) litera (h) punctul (i), distribuirea diferențiată reflectă numai drepturile de vot diferențiate. În această privință, o distribuire mai mare se aplică numai instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază cu mai puține drepturi de vot sau fără niciun drept de vot.
(5) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:
(a) |
natura și formele aplicabile ale finanțării indirecte a instrumentelor de fonduri proprii; |
(b) |
situațiile și momentele în care distribuirile multiple ar reprezenta o povară disproporționată asupra fondurilor proprii; |
(c) |
definiția distribuirilor preferențiale; |
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10 – 14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 29
Instrumente de capital emise de societăți mutuale, organizații cooperatiste de credit, instituții de economii și instituții similare
(1) Instrumentele de capital emise de societățile mutuale, organizațiile cooperatiste de credit, instituțiile de economii și instituțiile similare se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 28 cu modificările care rezultă din aplicarea prezentului articol.
(2) Trebuie îndeplinite condițiile următoare referitoare la răscumpărarea instrumentelor de capital:
(a) |
instituția are posibilitatea de a refuza răscumpărarea instrumentelor, cu excepția situațiilor în care se interzice acest lucru în temeiul legislației naționale aplicabile; |
(b) |
atunci când refuzul instituției de a răscumpăra instrumentele este interzis în temeiul legislației naționale aplicabile, dispozițiile care reglementează instrumentele oferă instituției posibilitatea de a limita răscumpărarea lor; |
(c) |
refuzul de a răscumpăra instrumentele sau limitarea răscumpărării instrumentelor, după caz, nu poate constitui un eveniment de nerambursare pentru instituția respectivă. |
(3) Instrumentele de capital pot include un plafon sau o restricție privind nivelul maxim de distribuiri numai în cazul în care plafonul sau restricția respectivă sunt prevăzute în legislația națională aplicabilă sau în actul constitutiv al instituției.
(4) Dacă instrumentele de capital conferă proprietarului drepturi asupra rezervelor instituției în caz de insolvență sau de lichidare care se limitează la valoarea nominală a instrumentelor, o astfel de limitare se aplică în aceeași măsură pentru deținătorii tuturor celorlalte instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de instituția respectivă.
Condiția menționată la primul sub-paragraf nu aduce atingere posibilității ca o societate mutuală, o organizație cooperatistă de credit, o instituție de economii sau o instituție similară să includă în cadrul fondurilor proprii de nivel 1 de bază instrumente care nu conferă deținătorului drepturi de vot și care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
(a) |
creanța deținătorilor instrumentelor fără drept de vot în caz de insolvență sau de lichidare a instituției este proporțională cu ponderea pe care acele instrumente fără drept de vot o au în totalul instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază; |
(b) |
instrumentele se încadrează, pe baza altor criterii, în categoria instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază. |
(5) Dacă instrumentele de capital conferă proprietarilor lor dreptul la o creanță asupra activelor instituției în caz de insolvență sau de lichidare care este fixă sau plafonată, o astfel de limitare se aplică în aceeași măsură tuturor deținătorilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de instituție.
(6) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza natura limitărilor referitoare la răscumpărare necesare în cazul în care refuzul instituției de a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii este interzis în temeiul legislației naționale aplicabile.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul sub-paragraf, în conformitate cu articolele 10 – 14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 30
Consecințe ale încetării îndeplinirii condițiilor pentru instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază
Dacă un instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 28 și, dacă este cazul, la articolul 29, se aplică următoarele:
(a) |
instrumentul respectiv încetează imediat să se califice drept instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază; |
(b) |
conturile de prime de emisiune aferente instrumentului respectiv încetează imediat să se califice drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază. |
Articolul 31
Instrumente de capital subscrise de autoritățile publice în situații de urgență
(1) În situații de urgență, autoritățile competente pot permite instituțiilor să includă în fondurile proprii de nivel 1 de bază instrumente de capital care respectă cel puțin condițiile prevăzute la articolul 28 alineatul (1) literele (b)-(e), atunci când sunt respectate cumulativ următoarele condiții:
(a) |
Instrumentele de capital sunt emise 1 ianuarie 2014. |
(b) |
Instrumentele de capital sunt considerate ajutor de stat de către Comisie. |
(c) |
Instrumentele de capital sunt emise în contextul unor măsuri de recapitalizare în temeiul normelor privind ajutorul de stat existente la momentul respectiv. |
(d) |
Instrumentele de capital sunt în întregime subscrise și deținute de stat sau de o autoritate ori entitate publică relevantă. |
(e) |
Instrumentele de capital sunt capabile să absoarbă pierderile. |
(f) |
Cu excepția cazului instrumentelor de capital menționate la articolul 27, în caz de lichidare, instrumentele de capital dau proprietarilor lor dreptul la o creanță asupra activelor reziduale ale instituției după plata tuturor creanțelor de rang prioritar. |
(g) |
Există mecanisme de ieșire adecvate pentru stat sau, după caz, o autoritate sau entitate publică relevantă. |
(h) |
Autoritatea competentă și-a acordat în prealabil aprobarea și și-a făcut publică decizia, împreună cu o explicație a acestei deciziei. |
(2) În cazul unei cereri justificate din partea autorității competente relevante și în cooperare cu aceasta, ABE consideră aceste instrumente de capital menționate la alineatul (1) ca fiind echivalente instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază în scopul prezentului regulament.
Articolul 32
Active securitizate
(1) O instituție exclude din cadrul oricărui element al fondurilor proprii orice creștere a capitalurilor proprii în conformitate cu cadrul contabil aplicabil care rezultă din active securitizate, inclusiv următoarele:
(a) |
o astfel de creștere asociată cu venitul viitor din marja care duce la un câștig rezultat din vânzare pentru instituție; |
(b) |
dacă instituția este inițiatoarea unei securitizări, câștigurile nete care rezultă din capitalizarea veniturilor viitoare din activele securitizate care asigură o îmbunătățire a calității creditului pentru pozițiile din securitizare. |
(2) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze mai clar noțiunea de „câștig rezultat din vânzare” menționat la alineatul (1) litera (a).
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul sub-paragraf, în conformitate cu articolele 10 – 14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 33
Acoperiri ale fluxurilor de numerar și modificări ale valorii datoriilor proprii
(1) Instituțiile nu includ următoarele elemente în elementele de fonduri proprii:
(a) |
rezervele rezultate din evaluarea la valoarea justă, reprezentând câștiguri sau pierderi generate de acoperirile fluxurilor de numerar ale instrumentelor financiare care nu sunt evaluate la valoarea justă, inclusiv fluxurile de numerar previzionate; |
(b) |
câștigurile sau pierderile înregistrate de instituție din evaluarea la valoarea justă a datoriilor și care rezultă din modificarea ratingului instituției; |
(c) |
toate câștigurile și pierderile din evaluarea la valoarea justă a datoriilor care provin din instrumente financiare derivate pe riscul de credit al instituției. |
(2) În sensul alineatului (1) litera (c), instituțiile nu pot compensa câștigurile și pierderile rezultate din evaluarea la valoarea justă care rezultă din riscul de credit al instituției cu cele care rezultă din riscul de credit al contrapărții acesteia.
(3) Fără a aduce atingere alineatului (1) litera (b), instituțiile pot include cuantumul câștigurilor și a pierderilor aferente datoriilor lor în fondurile proprii atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
(a) |
datoriile sunt sub formă de obligațiuni astfel cum sunt menționate la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE; |
(b) |
modificările valorii activelor și datoriilor instituției se datorează acelorași modificări ale calității creditului instituției; |
(c) |
există o legătură strânsă între valoarea obligațiunilor menționate la litera (a) și valoarea activelor instituției; |
(d) |
există posibilitatea de a rambursa împrumuturile ipotecare răscumpărând obligațiunile care finanțează împrumuturile ipotecare la valoarea de piață sau cea nominală. |
(4) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze ce constituie legătura strânsă dintre valoarea obligațiunilor și valoarea activelor menționată la alineatul (3) litera (c).
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 30 septembrie 2013.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10 – 14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 34
Ajustări de valoare suplimentare
Pentru calcularea valorii fondurilor proprii, instituțiile aplică cerințele prevăzute la articolul 105pentru toate activele lor evaluate la valoarea justă și deduc din fondurile proprii de nivel 1 de bază valoarea oricăror ajustări de valoare suplimentare necesare.
Articolul 35
Câștigurile și pierderile nerealizate rezultate din evaluarea la valoarea justă
Cu excepția elementelor menționate la articolul 33, instituțiile nu fac ajustări pentru a elimina din fondurile lor proprii câștigurile sau pierderile nerealizate rezultate din evaluarea la valoarea justă a activelor sau datoriilor.
Articolul 36
Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază
(1) Instituțiile deduc din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază următoarele:
(a) |
pierderile exercițiului financiar în curs; |
(b) |
imobilizările necorporale; |
(c) |
creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare; |
(d) |
pentru instituțiile care calculează valorile expunerilor ponderate la risc utilizând abordarea bazată pe modele interne de rating (abordarea IRB), sumele negative care rezultă din calcularea valorilor pierderilor așteptate prevăzute la articolele 158 și 159; |
(e) |
activele fondului de pensii cu beneficii definite din bilanțul instituției; |
(f) |
deținerile directe, indirecte și sintetice ale unei instituții de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază, inclusiv instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază pe care o instituție are obligația reală sau contingentă de a le achiziționa în temeiul unei obligații contractuale existente; |
(g) |
deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar, dacă aceste entități și instituția înregistrează dețin participații reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției; |
(h) |
valoarea aplicabilă a deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă; |
(i) |
valoarea aplicabilă a deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar în care instituția deține o investiție semnificativă; |
(j) |
valoarea elementelor care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în conformitate cu articolul 56 care depășește fondurile proprii de nivel 1 suplimentar ale instituției; |
(k) |
valoarea expunerii aferentă următoarelor elemente care se califică pentru o pondere de risc de 1 250 %, atunci când instituția deduce valoarea expunerii respective din valoarea elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ca alternativă la aplicarea unei ponderi de risc de 1 250 %:
|
(l) |
orice impozit referitor la elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază previzibil la momentul calculării sale, cu excepția cazului în care instituția ajustează corespunzător valoarea elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în măsura în care astfel de impozite reduc valoarea până la care aceste elemente pot fi alocate pentru acoperirea riscurilor sau a pierderilor. |
(2) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze aplicarea deducerilor prevăzute la alineatul (1) literele (a), (c), (e), (f), (h), (i) și (l) de la prezentul articol și a deducerilor aferente prevăzute la articolul 53 literele (a), (c), (d) și (f) și la articolul 63 literele (a), (c) și (d).
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul sub-paragraf, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(3) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze tipurile de instrumente de capital ale instituțiilor financiare și, cu consultarea Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale) (EIOPA) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 (26), ale întreprinderilor de asigurare și de reasigurare din țări terțe, precum și ale întreprinderilor excluse din domeniul de aplicare al Directivei 2009/138/CE, în conformitate cu articolul 4 din directiva menționată, care se deduc din următoarele elemente ale fondurilor proprii:
(a) |
elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază; |
(b) |
elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar; |
(c) |
elementele de fonduri proprii de nivel 2. |
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 37
Deducerea imobilizărilor necorporale
Instituțiile determină valoarea imobilizărilor necorporale care trebuie deduse după cum urmează:
(a) |
valoarea care trebuie dedusă se reduce cu valoarea datoriilor asociate privind impozitul amânat care s-ar stinge dacă imobilizările necorporale s-ar deprecia sau ar fi derecunoscute în conformitate cu cadrul contabil aplicabil; |
(b) |
valoarea care trebuie dedusă include fondul comercial inclus în evaluarea investițiilor semnificative ale instituției. |
Articolul 38
Deducerea creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare
(1) Instituțiile determină valoarea creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare care trebuie deduse în conformitate cu prezentul articol.
(2) Cu excepția cazului în care sunt întrunite condițiile prevăzute la alineatul (3), valoarea creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare se calculează fără a scădea valoarea datoriilor conexe privind impozitul amânat ale instituției.
(3) Valoarea creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare poate fi redusă cu valoarea datoriilor conexe privind impozitul amânat ale instituției, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
entitatea are un drept legal, în temeiul dreptului intern aplicabil, de a compensa creanțele respective privind impozitul curent cu datoriile privind impozitul curent; |
(b) |
creanțele respective privind impozitul amânat și datoriile privind impozitul amânat sunt aferente impozitelor percepute de aceeași autoritate fiscală și de la aceeași entitate impozabilă. |
(4) Datoriile asociate privind impozitul amânat ale instituției, utilizate în sensul alineatului (3), nu pot include datoriile privind impozitul amânat care reduc valoarea imobilizărilor necorporale sau a activelor fondului de pensii cu beneficii definite care trebuie deduse.
(5) Valoarea datoriilor asociate privind impozitul amânat menționate la alineatul (4) se distribuie între:
(a) |
creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare care nu sunt deduse în conformitate cu articolul 48 alineatul (1); |
(b) |
toate celelalte creanțe privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare. |
Instituțiile alocă datoriile asociate privind impozitul amânat proporțional cu creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare reprezentând elementele menționate la literele (a) și (b).
Articolul 39
Plăți excedentare de impozite, pierderi fiscale reportate la exercițiile financiare anterioare și creanțe privind impozitul amânat care nu se bazează pe profitabilitatea viitoare
(1) Următoarele elemente nu se deduc din fondurile proprii și se supun unei ponderi de risc în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3, după caz:
(a) |
plăți excedentare de impozite efectuate de instituție pentru anul în curs; |
(b) |
pierderi fiscale ale instituției pentru exercițiul financiar curent transferate în exercițiile financiare anterioare care dau naștere la o creanță asupra administrației centrale, asupra administrației regionale sau asupra autorității fiscale locale. |
(2) Creanțele privind impozitul amânat care nu se bazează pe profitabilitatea viitoare se limitează la creanțele privind impozitul amânat rezultate din diferențe temporare, în cazul în care se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
(a) |
sunt înlocuite fără întârziere, în mod automat și obligatoriu, cu un credit fiscal în situația în care instituția raportează o pierdere atunci când situațiile financiare anuale ale instituției sunt aprobate oficial, sau în caz de lichidare sau de insolvență a instituției; |
(b) |
o instituție are posibilitatea, în temeiul legislației fiscale naționale aplicabile, de a compensa un credit fiscal, astfel cum este menționat la litera (a), cu orice obligații fiscale ale instituției sau ale oricărei alte întreprinderi incluse în același consolidare ca și instituția în scopuri fiscale, în temeiul respectivei legislații, sau ale oricărei alte întreprinderi supuse supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2; |
(c) |
în cazul în care valoarea creditelor fiscale menționate la litera (b) depășește valoarea obligațiilor fiscale menționate la aceeași literă, orice astfel de excedent este înlocuit fără întârziere cu o creanță directă asupra administrației centrale a statului membru în care este înregistrată instituția. |
Instituțiile aplică o pondere de risc de 100 % creanțelor privind impozitul amânat în cazul în care sunt îndeplinite condițiile menționate la literele (a), (b) și (c).
Articolul 40
Deducerea valorilor negative care rezultă din calcularea valorii pierderilor așteptate
Valoarea care trebuie dedusă în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (d) nu se reduce printr-o creștere a nivelului creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare sau prin alte efecte fiscale suplimentare, care ar putea apărea în cazul în care provizioanele ar atinge nivelul pierderilor așteptate menționate în titlul I capitolul 3 secțiunea 3.
Articolul 41
Deducerea activelor fondului de pensii cu beneficii definite
(1) În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (e), valoarea activelor fondului de pensii cu beneficii definite care trebuie deduse se reduce cu:
(a) |
valoarea oricărei datorii privind impozitul amânat asociate care ar putea fi stinsă în cazul în care activele s-ar deprecia sau ar fi derecunoscute în conformitate cu cadrul contabil aplicabil; |
(b) |
valoarea activelor din fondul de pensii cu beneficii definite pe care instituția le poate utiliza fără restricții, cu condiția ca instituția să obțină aprobarea prealabilă a autorității competente. Aceste active utilizate pentru a reduce valoarea care urmează a fi dedusă primesc o pondere de risc în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3, după caz. |
(2) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze criteriile în baza cărora o autoritate competentă permite unei instituție să reducă valoarea activelor fondului de pensii cu beneficii definite așa cum este prevăzut la alineatul (1) litera (b).
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 42
Deducerea deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază
În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (f), instituțiile calculează deținerile de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază pe baza pozițiilor brute lungi, cu următoarele excepții:
(a) |
instituțiile pot calcula valoarea deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază pe baza poziției nete lungi cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:
|
(b) |
instituțiile determină valoarea care urmează a fi dedusă pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază incluse în indicii respectivi; |
(c) |
instituțiile pot compensa poziții brute lungi pe propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază care rezultă din dețineri de titluri de valoare bazate pe indici cu poziții scurte pe propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază care rezultă din poziții scurte pe indici-suport, inclusiv atunci când aceste poziții scurte implică un risc de contraparte, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:
|
Articolul 43
Investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar
În scopul deducerii, se consideră că o instituție deține o investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar atunci când este îndeplinită una dintre condițiile următoare:
(a) |
instituția deține mai mult de 10 % din instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de entitatea respectivă; |
(b) |
instituția are legături strânse cu entitatea respectivă și deține instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de acea entitate; |
(c) |
instituția deține instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de entitatea respectivă și entitatea nu este inclusă în consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2, dar este inclusă în aceeași consolidare contabilă ca și instituția în scopul raportării financiare în conformitate cu cadrul contabil aplicabil. |
Articolul 44
Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar, atunci când o instituție înregistrează o deținere reciprocă destinată să crească în mod artificial fondurile proprii
Instituțiile operează deducerile menționate la articolul 36 alineatul (1) literele (g), (h) și (i) în conformitate cu următoarele:
(a) |
deținerile de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază și de alte instrumente de capital ale entităților din sectorul financiar se calculează pe baza pozițiilor brute lungi; |
(b) |
în scopul deducerii, elementele fondurilor proprii de nivel 1 specifice societăților de asigurare sunt tratate drept dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază. |
Articolul 45
Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar
Instituțiile operează deducerile prevăzute la articolul 36 alineatul (1) literele (h) și (i) în conformitate cu următoarele dispoziții:
(a) |
instituțiile pot calcula deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale entităților din sectorul financiar pe baza poziției nete lungi pe aceeași expunere-suport cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:
|
(b) |
instituțiile determină valoarea care urmează a fi dedusă pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indicii respectivi. |
Articolul 46
Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază atunci când o instituție nu deține o investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar
(1) În sensul articolului 36 alineatul (1) litera (h), instituțiile calculează valoarea aplicabilă care urmează să fie dedusă prin înmulțirea valorii menționate la litera (a) de la prezentul alineat cu factorul derivat din calculul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:
(a) |
valoarea agregată cu care deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă depășesc 10 % din cuantumul agregat al elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției calculate după ce li s-au aplicat următoarele:
|
(b) |
valoarea deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale acelor entități din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă împărțită la valoarea agregată a deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii ale respectivelor entități din sectorul financiar. |
(2) Instituțiile exclud pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin din valoarea menționată la alineatul (1) litera (a) și din calculul factorului menționat la alineatul (1) litera (b).
(3) Valoarea care urmează a fi dedusă în conformitate cu alineatul (1) se distribuie proporțional tuturor instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază deținute. Instituțiile determină proporția deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază care se deduce în conformitate cu alineatul (1) prin înmulțirea valorii menționate la litera (a) de la prezentul alineat cu proporția menționată la litera (b) de la prezentul alineat:
(a) |
valoarea deținerilor care trebuie deduse în conformitate cu alineatul (1); |
(b) |
proporția valorii agregate a deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale unor entități din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă reprezentată de fiecare instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază deținut. |
(4) Cuantumul deținerilor menționate la articolul 36 alineatul (1) litera (h) care este mai mic sau egală cu 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției după aplicarea dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (a) punctele (i)-(iii) nu se deduce și este supus ponderilor de risc aplicabile în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3 și cerințelor prevăzute în partea a treia titlul IV, după caz.
(5) Instituțiile determină proporția de dețineri de instrumente de fonduri proprii care este ponderată la risc împărțind valoarea menționată la litera (a) la valoarea menționată la litera (b):
(a) |
valoarea deținerilor care trebuie ponderate la risc în conformitate cu alineatul (4); |
(b) |
cuantumul precizat la punctul (i) împărțită la cuantumul precizat la punctul (ii):
|
Articolul 47
Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază atunci când o instituție deține o investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar
În sensul articolului 36 alineatul (1) punctul (i), valoarea aplicabilă care urmează a fi dedusă din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază exclude pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin și se determină în conformitate cu articolele 44 și 45 și subsecțiunea 2.
Articolul 48
Derogări privind pragurile de deducere din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază
(1) Atunci când efectuează deducerile prevăzute la articolul 36 alineatul (1) literele (c) și (i), instituțiile nu au obligația de a deduce valorile elementelor enumerate la literele (a) și (b) de la prezentul alineat, care, agregate, sunt egale cu sau sunt mai mici decât valoarea-prag menționată la alineatul (2):
(a) |
creanțele privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare și care, agregate, reprezintă 10 % sau mai puțin din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției calculate după aplicarea:
|
(b) |
dacă o instituție deține o investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar, deținerile directe, indirecte și sintetice ale respectivei instituții de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale acelor entități care, agregate, reprezintă 10 % sau mai puțin din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției calculate după aplicarea:
|
(2) În scopul alineatului (1), valoarea-prag este egală cu cuantumul menționat la litera (a)de la prezentul alineat înmulțită cu procentajul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:
(a) |
valoarea reziduală a elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază după aplicarea tuturor ajustărilor și deducerilor de la articolele 32-36 și fără aplicarea derogărilor de prag de la prezentul articol; |
(b) |
17,65 %. |
(3) În sensul alineatului (1), instituțiile determină proporția creanțelor privind impozitul amânat din valoarea totală a elementelor care nu trebuie dedusă prin împărțirea valorii menționate la litera (a) de la prezentul alineat la valoarea menționată la litera (b) de la prezentul alineat:
(a) |
valoarea creanțelor privind impozitul amânat care se bazează pe profitabilitatea viitoare și decurg din diferențe temporare și care, agregate, reprezintă 10 % sau mai puțin din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției; |
(b) |
suma următoarelor elemente:
|
Proporția investițiilor semnificative în valoarea totală a elementelor care nu trebuie dedusă este egală cu unu minus proporția menționată la primul paragraf.
(4) Valorile elementelor care nu sunt deduse în conformitate cu alineatul (1) primesc o pondere de risc de 250 %.
Articolul 49
Cerințe referitoare la deducere în cazul în care se aplică consolidarea, supravegherea suplimentară sau sistemele instituționale de protecție
(1) În vederea calculării fondurilor proprii pe bază individuală, pe bază subconsolidată și pe bază consolidată, în cazul în care autoritățile competente solicită sau permit instituțiilor să aplice metoda nr. 1, 2 sau 3 din anexa I la Directiva 2002/87/CE, autoritățile competente pot permite instituțiilor să nu deducă deținerile de instrumente de fonduri proprii ale unei entități din sectorul financiar în care instituția-mamă, societatea financiară holding-mamă sau societatea financiară holding mixtă-mamă sau instituția deține o investiție semnificativă, numai dacă sunt îndeplinite condițiile care figurează la literele (a)-(e) de la prezentul alineat:
(a) |
entitatea din sectorul financiar este o întreprindere de asigurare, o întreprindere de reasigurare sau o societate holding de asigurare; |
(b) |
întreprinderea de asigurare, întreprinderea de reasigurare sau societatea holding de asigurare respectivă este inclusă în aceeași supraveghere suplimentară în conformitate cu Directiva 2002/87/CE ca și instituția-mamă, societatea financiară holding-mamă sau societatea financiară holding mixtă-mamă sau instituția care deține instrumentele; |
(c) |
instituția a primit aprobarea prealabilă a autorităților competente; |
(d) |
atât înaintea acordării aprobării menționate la litera (c), cât și pe bază continuă, autoritățile competente consideră că este adecvat nivelul de gestiune integrată, de gestionare a riscurilor și de control intern al entităților care ar fi incluse în cadrul consolidării în temeiul metodei nr. 1, 2 sau 3; |
(e) |
deținerile în entitatea respectivă aparțin uneia dintre următoarele:
|
Metoda aleasă se aplică în mod constant de-a lungul timpului.
(2) În vederea calculării fondurilor proprii pe bază individuală și pe bază subconsolidată, instituțiile care fac obiectul supravegherii pe bază consolidată în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2 nu deduc deținerile de instrumente de fonduri proprii emise de entități din sectorul financiar incluse în sfera supravegherii pe bază consolidată, cu excepția cazului în care autoritățile competente stabilesc acele deduceri care sunt necesare în anumite scopuri, în special separarea structurală a activităților bancare și planificarea rezoluției, în scopul supravegherii pe bază individuală sau subconsolidată.
Aplicarea abordării menționate la primul paragraf nu poate prezenta efecte adverse disproporționate în ceea ce privește întregul sistem financiar sau părți ale acestuia în alte state membre sau la nivelul Uniunii în ansamblu, formând sau creând un obstacol pentru funcționarea pieței interne.
(3) În vederea calculării fondurilor proprii pe bază individuală sau subconsolidată, autoritățile competente pot permite instituțiilor să nu deducă deținerile de instrumente de fonduri proprii în următoarele cazuri:
(a) |
atunci când o instituție are o deținere într-o altă instituție și sunt îndeplinite condițiile menționate la punctele (i)-(v):
|
(b) |
dacă o instituție de credit regională înregistrează o deținere în instituția de credit centrală sau într-o altă instituție de credit regională și condițiile prevăzute la litera (a) punctele (i)-(v) sunt îndeplinite. |
(4) Deținerile în legătură cu care nu se face deducerea în conformitate cu alineatul (1), (2) sau (3) sunt considerate expuneri și sunt ponderate la risc în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3, după caz.
(5) În cazul în care o instituție aplică metodele 1 sau 2 din anexa I la Directiva 2002/87/CE, instituția publică cerința suplimentară de fonduri proprii și rata de adecvare a capitalului a conglomeratului financiar, astfel cum au fost calculate în conformitate cu articolul 6 și anexa I la directiva respectivă.
(6) ABE, EIOPA și Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) (AEVMP) instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 (27), prin intermediul comitetului mixt, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze, în sensul prezentului articol, condițiile de aplicare a metodelor de calcul enumerate în partea II a anexei I la Directiva 2002/87/CE pentru alternativele la deducere menționate la alineatul (1) de la prezentul articol.
ABE, EIOPA și AEVMP transmit Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 50
Fonduri proprii de nivel 1 de bază
Fondurile proprii de nivel 1 de bază ale unei instituții constau în elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază după aplicarea ajustărilor prevăzute la articolele 32-35, a deducerilor în temeiul articolului 36 și a derogărilor și alternativelor prevăzute la articolele 48, 49 și 79.
CAPITOLUL 3
Fonduri proprii de nivel 1 suplimentar
Articolul 51
Elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar
Elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar constau în:
(a) |
instrumente de capital, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în articolul 52 alineatul (1); |
(b) |
conturi de prime de emisiune aferente instrumentelor menționate la litera (a). |
Instrumentele incluse la litera (a) nu se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sau elemente de fonduri proprii de nivel 2.
Articolul 52
Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar
(1) Instrumentele de capital se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
instrumentele sunt emise și plătite; |
(b) |
instrumentele nu sunt achiziționate de:
|
(c) |
achiziționarea instrumentelor nu este finanțată în mod direct sau indirect de instituție; |
(d) |
instrumentele sunt de rang inferior instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 în cazul insolvenței instituției; |
(e) |
instrumentele nu sunt garantate și nici nu fac obiectul unei garanții care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor, de niciuna dintre următoarele:
|
(f) |
instrumentele nu fac obiectul niciunei dispoziții, contractuale sau de altă natură, care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor înregistrate în temeiul instrumentelor în caz de insolvență sau de lichidare; |
(g) |
instrumentele sunt perpetue și dispozițiile care le reglementează nu includ niciun stimulent de răscumpărare pentru instituție; |
(h) |
dacă dispozițiile care reglementează instrumentele includ una sau mai multe opțiuni call (opțiuni de cumpărare), opțiunea poate fi exercitată la discreția exclusivă a emitentului; |
(i) |
opțiunile de cumpărare pot fi exercitate, instrumentele pot fi rambursate sau răscumpărate numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 77 și nu mai devreme de cinci ani de la data emiterii, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile de la articolul 78 alineatul (4); |
(j) |
dispozițiile care reglementează instrumentele nu indică în mod explicit sau implicit că opțiunile de cumpărare vor fi sau ar putea fi exercitate și instrumentele vor fi sau ar putea fi rambursate sau răscumpărate, iar instituția nu face nicio altă menține în acest sens, cu excepția următoarelor cazuri:
|
(k) |
instituția nu indică în mod explicit sau implicit că autoritatea competentă ar accepta o cerere de exercitare a opțiunilor de cumpărare și rambursare sau răscumpărare a instrumentelor; |
(l) |
distribuirile în baza instrumentelor îndeplinesc următoarele condiții:
|
(m) |
instrumentele nu contribuie la stabilirea faptului că datoriile unei instituții depășesc activele acesteia, în cazul în care concluzia unei astfel de analize constituie un test de insolvență, în temeiul legislației naționale aplicabile; |
(n) |
dispozițiile care reglementează instrumentele impun ca, în momentul în care survine un eveniment declanșator, cuantumul principalului instrumentelor să fie redus în mod permanent sau temporar, sau ca instrumentele să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază; |
(o) |
dispozițiile care reglementează instrumentele nu includ caracteristici care ar putea împiedica recapitalizarea instituției; |
(p) |
în cazul în care instrumentele nu sunt emise direct de către o instituție, sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:
|
Condiția menționată la primul paragraf litera (d) se consideră îndeplinită, chiar dacă instrumentele sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar sau în fondurile proprii de nivel 2 în temeiul articolului 484 alineatul (3), cu condiția să fie de rang egal.
(2) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice:
(a) |
forma și natura stimulentelor de răscumpărare; |
(b) |
natura oricărei majorări a valorii principalului unui instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ca urmare a unei reduceri temporare a valorii principalului său; |
(c) |
procedurile și calendarul de urmat pentru:
|
(d) |
caracteristicile instrumentelor care ar putea împiedica recapitalizarea instituției; |
(e) |
utilizarea unor entități cu scopuri speciale pentru emiterea indirectă de instrumente de fonduri proprii. |
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 53
Restricții privind anularea distribuirilor aferente instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și caracteristici care ar putea să împiedice recapitalizarea instituției
În sensul articolului 52 alineatul (1) litera (l) punctul (v) și litera (o), dispozițiile care reglementează instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar nu includ, în speță, următoarele:
(a) |
obligația de a efectua distribuiri aferente instrumentelor în cazul în care se efectuează o distribuire asociată unui instrument emis de instituție care este de același rang sau de rang inferior față de un instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, inclusiv un instrument de fonduri proprii de nivel 1 de bază; |
(b) |
obligația de a anula efectuarea distribuirilor aferente instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 în cazul în care nu se efectuează distribuiri aferente respectivelor instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar; |
(c) |
obligația de a înlocui plata dobânzii sau a dividendelor cu o plată sub orice altă formă. Instituția nu face obiectul unei astfel de obligații în niciun alt mod. |
Articolul 54
Reducerea valorii sau conversia instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar
(1) În sensul articolului 52alineatul (1) litera (n), instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar li se aplică următoarele dispoziții:
(a) |
un eveniment declanșator are loc atunci când rata de fonduri proprii de nivel 1 de bază a instituției menționată la articolul 92 alineatul (1) litera (a) scade sub unul dintre pragurile următoare:
|
(b) |
instituțiile pot specifica în dispozițiile care reglementează instrumentul unul sau mai multe evenimente declanșatoare în plus față de cel menționat la litera (a); |
(c) |
în cazul în care dispozițiile care reglementează instrumentele impun ca acestea să fie convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază în momentul în care survine un eveniment declanșator, dispozițiile respective precizează oricare dintre următoarele:
|
(d) |
dacă dispozițiile care reglementează instrumentele prevăd ca valoarea principalului să fie redusă în momentul în care survine un eveniment declanșator, reducerea se aplică în toate cazurile următoare:
|
(2) Reducerea valorii sau conversia unui instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar generează, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil, elemente care se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.
(3) Valoarea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar incluse în cadrul elementelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar este limitată la valoarea minimă a elementelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază care ar fi generată dacă valoarea principalului instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ar fi integral redusă sau convertită în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.
(4) Valoarea agregată a instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care este necesar a fi redusă sau convertită în momentul în care are loc un eveniment declanșator este cel puțin egală cu valoarea cea mai mică dintre următoarele:
(a) |
valoarea necesară pentru a restabili complet rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază a instituției la nivelul de 5,125 %; |
(b) |
valoarea integrală a principalului instrumentului. |
(5) În momentul în care are loc evenimentul declanșator, instituțiile procedează după cum urmează:
(a) |
informează imediat autoritățile competente; |
(b) |
informează deținătorii de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar; |
(c) |
reduc valoarea principalului instrumentelor sau convertesc instrumentele în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază fără întârziere, dar nu mai târziu de o lună, în conformitate cu cerințele prezentului articol. |
(6) O instituție care emite instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care se convertesc în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază în momentul în care survine un eveniment declanșator se asigură că are în permanență suficient capital social autorizat pentru convertirea tuturor acestor instrumente convertibile de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în acțiuni în cazul în care survine un eveniment declanșator. Toate autorizările necesare se obțin la data emiterii acestor instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar convertibile. Instituția menține permanent autorizația preliminară necesară pentru emiterea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază în care ar urma să fie convertite instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în cazul în care ar surveni un eveniment declanșator.
(7) O instituție care emite instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care se convertesc în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază în momentul în care survine un eveniment declanșator se asigură că nu există obstacole procedurale în calea acestei conversii în virtutea actelor sale constitutive sau a statutului său sau a oricărui aranjament contractual.
Articolul 55
Consecințe ale încetării îndeplinirii condițiilor privind instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar
Următoarele dispoziții se aplică în cazul în care încetează să mai fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 52 alineatul (1) în ceea ce privește un instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar:
(a) |
instrumentul respectiv încetează imediat să se califice drept instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar; |
(b) |
partea din conturile de prime de emisiune aferentă instrumentului respectiv încetează imediat să se califice drept un element de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar. |
Articolul 56
Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar
Instituțiile deduc din elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar următoarele:
(a) |
deținerile directe, indirecte și sintetice ale unei instituții de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, inclusiv instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze ca rezultat al unor obligații contractuale existente; |
(b) |
deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar cu care instituția înregistrează dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției; |
(c) |
valoarea aplicabilă determinată în conformitate cu articolul 60 a deținerilor directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care o instituție nu deține o investiție semnificativă în aceste entități; |
(d) |
deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care instituția deține o investiție semnificativă în aceste entități, cu excepția pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin; |
(e) |
valoarea elementelor care trebuie deduse din elementele de fonduri proprii de nivel 2 în conformitate cu articolul 66 care depășește fondurile proprii de nivel 2 al instituției; |
(f) |
orice impozit referitor la elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar previzibil la momentul calculării sale, cu excepția cazului în care instituția ajustează corespunzător valoarea elementelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, în măsura în care astfel de impozite reduc valoarea până la care aceste elemente pot fi alocate pentru acoperirea riscurilor sau a pierderilor. |
Articolul 57
Deduceri ale deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar
În sensul articolului 56 litera (a), instituțiile calculează dețineri de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar pe baza pozițiilor brute lungi, cu următoarele excepții:
(a) |
instituțiile pot calcula valoarea deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar pe baza poziției nete lungi cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:
|
(b) |
instituțiile determină valoarea care urmează a fi dedusă pentru deținerile directe, indirecte sau sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar incluse în indicii respectivi; |
(c) |
instituțiile pot compensa poziții brute lungi pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care rezultă din dețineri de titluri de valoare bazate pe indici cu poziții scurte pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar care rezultă din poziții scurte pe indici-suport, inclusiv atunci când aceste poziții scurte implică un risc de contraparte, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:
|
Articolul 58
Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar, atunci când o instituție înregistrează o deținere reciprocă destinată să crească în mod artificial fondurile proprii
Instituțiile operează deducerile prevăzute la articolul 56 literele (b), (c) și (d) în conformitate cu următoarele:
(a) |
deținerile de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar se calculează pe baza pozițiilor brute lungi; |
(b) |
în scopul deducerii, elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar specifice întreprinderilor de asigurare sunt tratate drept dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar. |
Articolul 59
Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar
Instituțiile operează deducerile prevăzute la articolul 56 literele (c) și (d) în conformitate cu următoarele:
(a) |
instituțiile pot calcula deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale entităților din sectorul financiar pe baza poziției nete lungi pe aceeași expunere-suport cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:
|
(b) |
instituțiile determină valoarea care urmează a fi dedusă pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indicii respectivi. |
Articolul 60
Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar atunci când o instituție nu deține o investiție semnificativă într-o entitate din sectorul financiar
(1) În sensul articolului 56 litera (c), instituțiile calculează valoarea aplicabilă care urmează să fie dedusă prin înmulțirea valorii menționate la litera (a) de la prezentul alineat cu factorul derivat din calculul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:
(a) |
valoarea agregată cu care deținerile instituției, directe, indirecte și sintetice, de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar depășesc 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției, calculată după aplicarea:
|
(b) |
valoarea deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar ale acelor entități din sectorul financiar în care instituția nu deține o investiție semnificativă împărțită la valoarea agregată a tuturor deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale respectivelor entități din sectorul financiar. |
(2) Instituțiile exclud pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin din valoarea menționată la alineatul (1) litera (a) și din calculul factorului menționat la alineatul (1) litera (b).
(3) Valoarea care urmează a fi dedusă în conformitate cu alineatul (1) se distribuie proporțional tuturor instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar deținute. Valoarea care urmează a fi dedusă din fiecare instrument de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar în conformitate cu alineatul (1) se calculează prin înmulțirea valorii menționate la litera (a) de la prezentul alineat cu proporția menționată la litera (b) de la prezentul alineat:
(a) |
valoarea deținerilor care trebuie deduse în conformitate cu alineatul (1); |
(b) |
cuantumul precizat la punctul (i) împărțită la cuantumul precizat la punctul (ii):
|
(4) Cuantumul deținerilor menționate la articolul 56 litera (c) care este mai mic sau egal cu 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției după aplicarea dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (a) punctele (i), (ii) și (iii) nu se deduce și este supus ponderilor de risc aplicabile în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3 și cerințelor prevăzute în partea a treia titlul IV, după caz.
(5) Instituțiile determină proporția de dețineri de instrumente de fonduri proprii care este ponderată la risc împărțind valoarea menționată la litera (a) la valoarea menționată la litera (b):
(a) |
valoarea deținerilor care trebuie ponderate la risc în conformitate cu alineatul (4); |
(b) |
cuantumul precizat la punctul (i) împărțită la cuantumul precizat la punctul (ii):
|
Articolul 61
Fonduri proprii de nivel 1 suplimentar
Fondurile proprii de nivel 1 suplimentar ale unei instituții constau în elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar după deducerea elementelor menționate la articolul 56 și după aplicarea articolului 79.
CAPITOLUL 4
Fonduri proprii de nivel 2
Articolul 62
Elemente de fonduri proprii de nivel 2
Elementele de fonduri proprii de nivel 2 constau în:
(a) |
instrumente de capital și împrumuturi subordonate dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 63; |
(b) |
conturile de prime de emisiune aferente instrumentelor menționate la litera (a); |
(c) |
pentru instituțiile care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2, ajustările pentru riscul de credit general, înainte de impozite, de până la 1,25 % din valorile expunerilor ponderate la risc calculate în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2; |
(d) |
pentru instituțiile care calculează valorile expunerilor ponderate la risc în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3, valorile pozitive, înainte de impozite, care rezultă din calculul prevăzut la articolele 158 și 159 până la 0,6 % din valorile expunerilor ponderate la risc calculate în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 3. |
Elementele incluse la litera (a) nu se califică drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sau drept elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar.
Articolul 63
Instrumente de fonduri proprii de nivel 2
Instrumentele de capital și împrumuturile subordonate se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 2 dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
instrumentele sunt emise sau, după caz, împrumuturile subordonate sunt obținute și plătite integral; |
(b) |
instrumentele nu sunt achiziționate sau, după caz, împrumuturile subordonate nu sunt acordate de niciuna dintre următoarele:
|
(c) |
achiziționarea instrumentelor sau, după caz, acordarea împrumuturilor subordonate nu este finanțată în mod direct sau indirect de instituție; |
(d) |
creanța asupra principalului instrumentelor, în temeiul dispozițiilor care reglementează instrumentele sau, după caz, creanța asupra principalului împrumuturilor subordonate, în temeiul dispozițiilor care reglementează împrumuturile subordonate, este în întregime subordonată creanțelor tuturor creditorilor nesubordonați; |
(e) |
instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate nu sunt garantate și nici nu fac obiectul unei garanții care crește rangul de prioritate la plată al creanțelor, de niciuna dintre următoarele:
|
(f) |
instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate nu fac obiectul niciunei dispoziții care sporește rangul de prioritate la plată al creanțelor înregistrate în temeiul instrumentelor sau, respectiv, al împrumuturilor subordonate; |
(g) |
instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate au o scadență inițială de cel puțin cinci ani; |
(h) |
dispozițiile care reglementează instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate nu includ niciun stimulent pentru ca valoarea principalului acestora să fie rambursată sau, după caz, restituită de către instituție înainte de scadență; |
(i) |
în cazul în care instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate includ una sau mai multe opțiuni call sau de restituire anticipată, după caz, opțiunile se exercită la discreția exclusivă a emitentului sau a debitorului, după caz; |
(j) |
instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate pot fi rambursate, răscumpărate, restituite sau opțiunile de cumpărare aferente pot fi exercitate anticipat numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 77 și nu mai devreme de cinci ani de la data emiterii sau, după caz, a obținerii, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite condițiile de la articolul 78 alineatul (4); |
(k) |
dispozițiile care reglementează instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate nu indică în mod explicit sau implicit că instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate vor fi sau ar putea fi rambursate, răscumpărate, restituite sau opțiunile de cumpărare aferente pot fi exercitate anticipat, după caz, de către instituție în alte cazuri decât insolvența sau lichidarea instituției, iar instituția nu face nicio altă mențiune în acest sens; |
(l) |
dispozițiile care reglementează instrumentele sau, după caz, împrumuturile subordonate, nu dau deținătorului sau, după caz, împrumutătorului dreptul de a accelera viitoare plăți programate ale dobânzii sau principalului, decât în caz de insolvență sau de lichidare a instituției; |
(m) |
nivelul plăților de dobânzi sau dividende, după caz, aferente instrumentelor sau, după caz, împrumuturilor subordonate nu va fi modificat pe baza calității creditului instituției sau al societății-mamă a acesteia; |
(n) |
în cazul în care instrumentele nu sunt emise direct de o instituție sau, după caz, în cazul în care împrumuturile subordonate nu sunt obținute direct de o instituție, sunt îndeplinite cumulativ următoarele două condiții:
|
Articolul 64
Amortizarea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2
Măsura în care instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 se califică drept elementele de fonduri proprii de nivel 2 pe parcursul ultimilor cinci ani de dinaintea scadenței instrumentelor se calculează înmulțind rezultatul calculului de la litera (a) cu valoarea menționată la litera (b), după cum urmează:
(a) |
valoarea nominală a instrumentelor sau a împrumuturilor subordonate în prima zi din ultima perioadă de cinci ani de dinaintea scadenței contractuale, împărțită la numărul de zile calendaristice din perioada respectivă; |
(b) |
numărul de zile calendaristice rămase până la scadența contractuală a instrumentelor sau a împrumuturilor subordonate. |
Articolul 65
Consecințe ale încetării îndeplinirii condițiilor privind instrumentele de fonduri proprii de nivel 2
Dacă, în cazul unui instrument de fonduri proprii de nivel 2, nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 63, se aplică următoarele dispoziții:
(a) |
instrumentul respectiv încetează imediat să se califice drept instrument de fonduri proprii de nivel 2; |
(b) |
partea din conturile de prime de emisiune aferentă instrumentului respectiv încetează imediat să se califice drept element de fonduri proprii de nivel 2. |
Articolul 66
Deduceri din elementele de fonduri proprii de nivel 2
Din elementele de fonduri proprii de nivel 2 se deduc:
(a) |
deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2, inclusiv instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 pe care o instituție ar putea fi obligată să le achiziționeze ca rezultat al unor obligații contractuale existente; |
(b) |
deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar cu care instituția înregistrează dețineri reciproce care, în opinia autorității competente, au fost concepute pentru a crește în mod artificial fondurile proprii ale instituției; |
(c) |
valoarea aplicabilă determinată în conformitate cu articolul 70 a deținerilor directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care o instituție nu deține o investiție semnificativă în aceste entități; |
(d) |
deținerile directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, în cazul în care instituția deține o investiție semnificativă în aceste entități, cu excepția pozițiilor aferente angajamentelor de preluare fermă deținute pe o perioadă mai mică de cinci zile lucrătoare. |
Articolul 67
Deduceri ale deținerilor de instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2
În sensul articolului 66 litera (a), instituțiile calculează deținerile pe baza pozițiilor brute lungi, cu următoarele excepții:
(a) |
instituțiile pot calcula valoarea deținerilor pe baza poziției nete lungi, cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:
|
(b) |
instituțiile determină valoarea care urmează a fi dedusă pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin calcularea expunerii-suport față de propriile instrumente de fonduri proprii de nivel 2 incluse în indicii respectivi; |
(c) |
instituțiile pot compensa poziții brute lungi pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 care rezultă din dețineri de titluri de valoare bazate pe indici, cu poziții scurte pe instrumente proprii de fonduri proprii de nivel 2 care rezultă din poziții scurte pe indici-suport, inclusiv atunci când aceste poziții scurte implică un risc de contraparte, condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:.
|
Articolul 68
Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, atunci când o instituție înregistrează o deținere reciprocă destinată să crească în mod artificial fondurile proprii
Instituțiile operează deducerile prevăzute la articolul 66 literele (b), (c) și (d) în conformitate cu următoarele dispoziții:
(a) |
deținerile de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 se calculează pe baza pozițiilor brute lungi; |
(b) |
în scopul deducerii, deținerile de elemente ale fondurilor proprii de nivel 2 specifice întreprinderilor de asigurare și de elemente ale fondurilor proprii de nivel 3 specifice întreprinderilor de asigurare se tratează ca dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 2. |
Articolul 69
Deducerea deținerilor de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar
Instituțiile operează deducerile prevăzute la articolul 66 literele (c) și (d) în conformitate cu următoarele dispoziții:
(a) |
instituțiile pot calcula deținerile directe, indirecte și sintetice de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar pe baza poziției nete lungi pe aceeași expunere-suport cu condiția îndeplinirii cumulative a următoarelor două condiții:
|
(b) |
instituțiile determină valoarea care urmează a fi dedusă pentru deținerile directe, indirecte și sintetice de titluri de valoare bazate pe indici, prin examinarea expunerii-suport față de instrumentele de capital ale entităților din sectorul financiar incluse în indicii respectivi; |
Articolul 70
Deducerea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 în cazul în care o instituție nu deține o investiție semnificativă într-o entitate relevantă
(1) În sensul articolului 66 litera (c), instituțiile calculează valoarea aplicabilă care urmează să fie dedusă prin înmulțirea valorii menționate la litera (a) de la prezentul alineat cu factorul derivat din calculul menționat la litera (b) de la prezentul alineat:
(a) |
valoarea agregată cu care deținerile instituției, directe, indirecte și sintetice, de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar depășesc 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției, calculată după aplicarea:
|
(b) |
valoarea deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar împărțită la valoarea agregată a deținerilor directe, indirecte și sintetice ale instituției de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, de instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale respectivelor entități din sectorul financiar. |
(2) Instituțiile exclud pozițiile aferente angajamentelor de preluare fermă deținute timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin din valoarea menționată la alineatul (1) litera (a) și din calculul factorului menționat la alineatul (1) litera (b).
(3) Cuantumul care urmează a fi dedus în conformitate cu alineatul (1) este proporțional din fiecare instrument de fonduri proprii de nivel 2 deținut. Instituțiile determină proporția de dețineri de instrumente de fonduri proprii de nivel 2 care este dedusă înmulțind valoarea menționată la litera (a) de la prezentul alineat cu proporția menționată la litera (b) de la prezentul alineat:
(a) |
cuantumul total al deținerilor care trebuie deduse în conformitate cu alineatul (1); |
(b) |
cuantumul precizat la punctul (i) împărțită la cuantumul precizat la punctul (ii):
|
(4) Cuantumul deținerilor menționate la articolul 66 alineatul (1) litera (c) care este mai mic sau egală cu 10 % din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale instituției după aplicarea dispozițiilor prevăzute la alineatul (1) litera (a) punctele (i)-(iii) nu se deduce și este supus ponderilor de risc aplicabile în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3 și cerințelor prevăzute în partea a treia titlul IV, după caz.
(5) Instituțiile determină proporția de dețineri de instrumente de fonduri proprii care este ponderată la risc împărțind valoarea menționată la litera (a) la valoarea menționată la litera (b):
(a) |
valoarea deținerilor care trebuie ponderate la risc în conformitate cu alineatul (4); |
(b) |
cuantumul precizat la punctul (i) împărțită la cuantumul precizat la punctul (ii):
|
Articolul 71
Fonduri proprii de nivel 2
Fondurile proprii de nivel 2 ale unei instituții constau în elementele de fonduri proprii de nivel 2 ale instituției după deducerile menționate la articolul 66 și după aplicarea articolului 79.
CAPITOLUL 5
Fonduri proprii
Articolul 72
Fonduri proprii
Fondurile proprii ale unei instituții sunt constituite din suma fondurilor proprii de nivel 1și a fondurilor proprii de nivel 2.
CAPITOLUL 6
Cerințe generale
Articolul 73
Distribuiri aferente instrumentelor de fonduri proprii
(1) Instrumentele de capital pentru care o instituție are capacitatea discreționară de a decide să plătească distribuiri sub altă formă decât în numerar sau un instrument de fonduri proprii nu pot fi considerate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2, cu excepția cazului în care instituția a primit aprobarea prealabilă a autorităților competente.
(2) Autoritățile competente acordă aprobarea menționată la alineatul (1) numai atunci când consideră că se îndeplinesc următoarele condiții:
(a) |
capacitatea instituției de anulare a plăților în baza instrumentului nu ar fi afectată negativ de capacitatea menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile; |
(b) |
capacitatea instrumentului de absorbție a pierderilor nu ar fi afectată negativ de capacitatea menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile; |
(c) |
calitatea instrumentului de capital nu ar fi redusă în niciun alt fel de capacitatea menționată la alineatul (1) sau de forma sub care ar putea fi făcute distribuirile. |
(3) Instrumentele de capital pentru care o persoană juridică, alta decât instituția care le emite, are capacitatea discreționară de a decide sau de a cere ca efectuarea distribuirilor aferente instrumentului să fie făcută sub altă formă decât în numerar sau un instrument de fonduri proprii nu pot fi considerate drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2.
(4) Instituțiile pot folosi un indice general al pieței ca pe un punct de plecare pentru determinarea nivelului de distribuiri aferente instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2.
(5) Alineatul (4) nu se aplică în situația în care instituția este o entitate de referință pentru respectivul indice general al pieței, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele două condiții:
(a) |
instituția consideră că variațiile indicelui general al pieței nu sunt corelate în mod semnificativ cu calitatea creditului instituției, al instituției-mamă, al societății financiare holding-mamă, al societății financiare holding mixtă-mamă sau al societății holding-mamă cu activitate mixtă; |
(b) |
autoritatea competentă nu a realizat o determinare diferită de cea prevăzută la litera (a). |
(6) Instituțiile raportează și publică indicii generali ai pieței pe care se bazează instrumentele lor de capital.
(7) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile în care se consideră că indicii se califică drept indici de piață generali în sensul alineatului (4).
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de până la 1 februarie 2015.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 74
Deținerile de instrumente de capital emise de entități reglementate din sectorul financiar care nu se califică drept capital reglementat
Instituțiile nu deduc din niciun element al fondurilor proprii deținerile directe, indirecte sau sintetice de instrumente de capital emise de o entitate reglementată din sectorul financiar care nu se califică drept capital reglementat al entității respective. Instituțiile aplică acestor dețineri o pondere de risc în conformitate cu partea a treia titlul II capitolul 2 sau 3, după caz.
Articolul 75
Cerințe de deducere și de scadență pentru pozițiile scurte
Se consideră că cerințele de scadență pentru pozițiile scurte menționate la articolul 45 litera (a), articolul 59 litera (a) și articolul 69 litera (a) sunt îndeplinite în cazul pozițiilor deținute dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
instituția are dreptul contractual de a vinde contrapărții care furnizează acoperirea, la o dată viitoare precisă, poziția lungă care este acoperită; |
(b) |
contrapartea care furnizează acoperirea instituției este obligată prin contract să achiziționeze de la instituție, la data viitoare respectivă, poziția lungă menționată la litera (a). |
Articolul 76
Deținerile de instrumente de capital bazate pe indici
(1) În sensul articolului 42 litera (a), articolului 45 litera (a), articolului 57 litera (a), articolului 59 litera (a), articolului 67 litera (a) și articolului 69 litera (a), instituțiile pot reduce valoarea unei poziții lungi pe un instrument de capital cu acea parte dintr-un indice care este alcătuită din aceeași expunere-suport care este acoperită, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
fie atât poziția lungă care este acoperită cât și poziția scurtă dintr-un indice folosită pentru a acoperi poziția lungă respectivă sunt deținute în portofoliul de tranzacționare, fie ambele sunt deținute în afara acestuia; |
(b) |
pozițiile menționate la litera (a) sunt înregistrate la valoarea justă în bilanțul instituției; |
(c) |
poziția scurtă menționată la litera (a) poate fi considerată drept o acoperire eficientă în conformitate cu procedurile de control intern ale instituției; |
(d) |
autoritățile competente evaluează caracterul adecvat al procedurilor de control menționate la litera (c) cel puțin o dată pe an și sunt satisfăcute în mod constant de acestea. |
(2) În cazul în care autoritatea competentă a acordat aprobarea prealabilă, o instituție poate folosi o estimare prudentă a expunerii-suport a instituției față de instrumentele de capital incluse în indici ca alternativă la calcularea expunerii unei instituții la elementele menționate la litera (a) sau/și (b):
(a) |
instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 2 incluse în indici; |
(b) |
instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 ale entităților din sectorul financiar, incluse în indici. |
(3) Autoritățile competente acordă aprobarea menționată la alineatul (2) doar în cazul în care instituția a demonstrat, spre satisfacția acestora, că ar fi împovărător din punct de vedere operațional să își monitorizeze expunerea-suport față de elementele menționate la alineatul (1) litera (a) sau/și (b) de la alineatul (2), după caz.
(4) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
(a) |
gradul de prudență necesar în estimările utilizate ca alternativă la calcularea expunerii-suport menționate la alineatul (2); |
(b) |
sensul expresiei „împovărător din punct de vedere operațional”, în scopul aplicării alineatului (3). |
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 77
Condiții pentru reducerea fondurilor proprii
O instituție solicită aprobarea prealabilă a autorității competente înainte de:
(a) |
a reduce, a rambursa sau a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază emise de instituție într-un mod care este permis în temeiul legislației naționale aplicabile; și/sau |
(b) |
a exercita opțiunile de cumpărare, a restitui, a rambursa sau a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentele de fonduri proprii de nivel 2, după caz, înainte de data scadenței contractuale a acestora. |
Articolul 78
Aprobarea autorității de supraveghere pentru reducerea fondurilor proprii
(1) Autoritatea competentă acordă unei instituții aprobarea să reducă, să răscumpere, sau să ramburseze instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 sau să exercite opțiunile de cumpărare dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:
(a) |
mai devreme sau în același timp cu acțiunea menționată la articolul 77, instituția înlocuiește instrumentele menționate la articolul 77 cu instrumente de fonduri proprii de o calitate egală sau mai bună în condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri; |
(b) |
instituția a demonstrat, spre satisfacția autorității competente, că în urma acțiunii respective fondurile proprii ale instituției ar depăși cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) din prezentul regulament și cerința de amortizor combinat astfel cum este definită la articolul 128 punctul 6 din Directiva 2013/36/UE cu o marjă pe care autoritatea competentă o poate considera necesară în temeiul articolului 104 alineatul (3) din Directiva 2013/36/UE. |
(2) Atunci când evaluează, în conformitate cu alineatul (1) litera (a), viabilitatea instrumentelor de înlocuire în raport cu capacitatea instituției de a obține venituri, autoritățile competente examinează măsura în care respectivele instrumente de capital de înlocuire ar fi mai costisitoare pentru instituție decât cele pe care le-ar înlocui.
(3) În cazul în care o instituție efectuează o acțiune menționată la articolul 77 litera (a) și legislația națională aplicabilă interzice refuzul de a răscumpăra instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază menționate la articolul 27, autoritatea competentă poate acorda o derogare de la îndeplinirea condițiilor prevăzute la prezentul articol alineatul (1) dacă autoritatea competentă impune instituției să limiteze de o manieră corespunzătoare răscumpărarea acestor instrumente.
(4) Autoritățile competente pot permite instituțiilor să răscumpere instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 până la cinci ani de la data emiterii, numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (1) și la prezentul alineat literele (a) sau (b):
(a) |
există o schimbare în clasificarea din punct de vedere al reglementărilor prudențiale a instrumentelor respective care ar putea conduce la excluderea lor din categoria fondurilor proprii sau la reclasificarea lor ca o formă de fonduri proprii de o calitate inferioară și sunt îndeplinite următoarele condiții:
|
(b) |
există o schimbare în regimul fiscal aplicabil instrumentelor respective, iar instituția demonstrează, spre satisfacția autorităților competente, că schimbarea este semnificativă și nu a fost previzibilă în mod rezonabil în momentul emiterii lor. |
(5) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să specifice următoarele:
(a) |
sensul expresiei „condiții sustenabile ținând cont de capacitatea instituției de a obține venituri”; |
(b) |
maniera corespunzătoare de limitare a răscumpărării menționată la alineatul (3); |
(c) |
procedura de urmat și datele care trebuie furnizate la depunerea unei cereri de către o instituție pentru a obține din partea autorității competente aprobarea de a efectua o acțiune menționată la articolul 72, inclusiv procedura care se aplică în cazul răscumpărării acțiunilor emise către membrii organizațiilor cooperatiste de credit, precum și termenul de prelucrare a unei astfel de cereri. |
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 februarie 2015.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 79
Derogare temporară de la deducerea din fondurile proprii
(1) În cazul în care o instituție deține instrumente de capital sau a acordat împrumuturi subordonate, după caz, care se califică drept instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumente de fonduri proprii de nivel 2 ale unei entități din sectorul financiar temporar și autoritatea competentă consideră că aceste dețineri au scopul unei operațiuni de asistență financiară destinate reorganizării și salvării entității respective, autoritatea competentă poate să acorde o derogare temporară de la aplicarea dispozițiilor privind deducerea care, în mod obișnuit, s-ar aplica instrumentelor respective.
(2) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să definească noțiunea de temporar în sensul alineatului (1) și condițiile pe baza cărora o autoritate competentă poate considera că deținerile temporare respective au scopul unei operațiuni de asistență financiară destinate reorganizării și salvării unei entități relevante.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 80
Revizuirea continuă a calității fondurilor proprii
(1) ABE monitorizează calitatea instrumentelor de fonduri proprii emise de instituțiile din întreaga Uniune și notifică imediat Comisiei situațiile în care există dovezi semnificative că instrumentele respective nu îndeplinesc criteriile menționate la articolul 28 sau, după caz, articolul 29.
Autoritățile competente transmit fără întârziere, la cererea ABE, toate informațiile pe care ABE le consideră relevante în ceea ce privește instrumentele de capital noi pentru a-i permite ABE să monitorizeze calitatea instrumentelor de fonduri proprii emise de instituțiile din întreaga Uniune.
(2) O notificare include următoarele:
(a) |
o explicație detaliată privind natura și amploarea deficitului identificat; |
(b) |
consultanță tehnică privind acțiunea pe care ABE consideră că este necesar să o întreprindă Comisia; |
(c) |
modificărilor importante aduse de ABE metodologiei de simulare a situațiilor de criză pentru testarea solvabilității instituțiilor. |
(3) ABE asigură Comisiei consiliere tehnică cu privire la orice modificări semnificative ale definiției fondurilor proprii pe care le consideră necesare ca rezultat al:
(a) |
evoluțiilor relevante ale standardelor sau practicilor de pe piață; |
(b) |
modificărilor normelor juridice sau standardelor contabile relevante; |
(c) |
modificărilor importante aduse de ABE metodologiei de simulare a situațiilor de criză pentru testarea solvabilității instituțiilor. |
(4) ABE transmite Comisiei, până la data de 1 ianuarie 2014, recomandări tehnice cu privire la tratamentele posibile aplicabile câștigurilor nerealizate rezultate din evaluarea la valoarea justă, cu excepția includerii acestora fără ajustare în fondurile proprii de nivel 1 de bază. Aceste recomandări țin seama de evoluțiile relevante ale standardele internaționale de contabilitate și ale acordurilor internaționale privind normele prudențiale aplicabile băncilor.
TITLUL II
INTERESE MINORITARE ȘI INSTRUMENTE DE FONDURI PROPRII DE NIVEL 1 SUPLIMENTAR ȘI INSTRUMENTE DE FONDURI PROPRII DE NIVEL 2 EMISE DE FILIALE
Articolul 81
Interesele minoritare care se califică pentru includerea în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate
(1) Interesele minoritare cuprind suma instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază, a conturilor de prime de emisiune legate de instrumentele respective, a rezultatului reportat și a altor rezerve, aferente unei filiale, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
filiala este una din următoarele:
|
(b) |
filiala este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2; |
(c) |
instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 de bază menționate în partea introductivă a prezentului alineat sunt deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2. |
(2) Interesele minoritare care sunt finanțate direct sau indirect, prin intermediul unei entități cu scop special sau în alt mod, de întreprinderea-mamă a instituției sau de filialele acesteia nu se califică drept fonduri proprii de nivel 1 de bază consolidate.
Articolul 82
Fonduri proprii de nivel 1, fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, fonduri proprii de nivel 2 eligibile și fonduri proprii eligibile
Fondurile proprii de nivel 1 suplimentar, fondurile proprii de nivel 1, fondurile proprii de nivel 2 eligibile și fondurile proprii eligibile cuprind interesele minoritare, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau instrumentele de fonduri proprii de nivel 2, după caz, plus rezultatul reportat și conturile de prime de emisiune aferente unei filiale, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
filiala este oricare din următoarele:
|
(b) |
filiala este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale, în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2; |
(c) |
respectivele instrumente sunt deținute de alte persoane decât întreprinderile incluse în consolidare în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2. |
Articolul 83
Fonduri proprii de nivel 1 suplimentar eligibile și fonduri proprii de nivel 2 eligibile emise de o entitate cu scop special
(1) Instrumentele de fondurile proprii de nivel 1suplimentare și instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 emise de o entitate cu scop special și conturile de prime de emisiune aferente sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar eligibile, în fondurile proprii de nivel 1 eligibile sau în fondurile proprii de nivel 2 eligibile sau în fondurile proprii eligibile, după caz, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
entitatea cu scop special care emite instrumentele respective este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale, în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2; |
(b) |
instrumentele și conturile de prime de emisiune aferente sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar eligibile numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 52 alineatul (1); |
(c) |
instrumentele și conturile de prime de emisiune aferente sunt incluse în fondurile proprii de nivel 2 eligibile numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 63; |
(d) |
singurul activ al entității cu scop special este investiția sa în fondurile proprii ale întreprinderii-mamă sau ale unei filiale a acesteia care este inclusă în consolidare prin metoda consolidării globale, în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2, sub o formă care îndeplinește condițiile relevante prevăzute la articolul 52 alineatul (1) sau la articolul 63, după caz. |
În cazul în care autoritatea competentă consideră că activele unei entități cu scop special, altele decât investiția sa în fondurile proprii ale societății-mamă sau ale unei filiale a acesteia care este inclusă în domeniul de aplicare al consolidării în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2, sunt minime și nesemnificative pentru o astfel de entitate, autoritatea competentă poate acorda o derogare de la respectarea condiției prevăzute la litera (d) de la primul paragraf.
(2) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze tipurile de active care pot fi aferente funcționării entităților cu scop special, precum și noțiunile „minime” și „nesemnificative” menționate la alineatul (1) al doilea paragraf.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 84
Interese minoritare incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate
(1) Instituțiile determină valoarea intereselor minoritare ale unei filiale inclusă în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate scăzând din interesele minoritare ale respectivei întreprinderi produsul dintre valoarea menționată la litera (a) și procentul menționat la litera (b):
(a) |
fonduri proprii de nivel 1 de bază ale filialei minus cea mai mică dintre următoarele valori:
|
(b) |
interesele minoritare ale filialei exprimate ca procent din totalitatea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 de bază ale respectivei întreprinderi, plus conturile de prime de emisiune, rezultatul reportat și alte rezerve aferente. |
(2) Calculul prevăzut la alineatul (1) este realizat pe bază subconsolidată pentru fiecare filială menționată la articolul 81 alineatul (1).
O instituție poate să aleagă să nu realizeze calculul respectiv pentru una dintre filialele menționate la articolul 81 alineatul (1). În situația în care o instituție ia o astfel de decizie, interesele minoritare ale filialei respective nu pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate.
(3) În cazul în care o autoritate competentă acordă o derogare de la aplicarea cerințelor prudențiale pe bază individuală, conform articolului 7, interesele minoritare din cadrul filialelor cărora li se aplică derogarea nu sunt recunoscute în fondurile proprii la nivel subconsolidat sau la nivel consolidat, după caz.
(4) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze calculul pe bază subconsolidată cerut în conformitate cu prezentul articol alineatul (2), articolul 85 și articolul 87.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(5) Autoritățile competente pot acorda o derogare de la aplicarea prezentului articol unei societăți financiare holding-mamă care îndeplinește toate condițiile următoare:
(a) |
activitate sa principală constă în dobândirea de participații; |
(b) |
face obiectul supravegherii prudențiale pe bază consolidată; |
(c) |
consolidează o filială în care înregistrează doar dețineri minoritare în temeiul relației de control definite la articolul 1 din Directiva 83/349/CEE; |
(d) |
peste 90 % din fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate provin din filiala menționată la litera (c), calculate pe bază subconsolidată. |
Atunci când, după 31 decembrie 2014, o societate financiară holding-mamă care îndeplinește condițiile prevăzute la primul paragraf devine o societate financiară holding mixtă-mamă, autoritățile competente pot acorda derogarea menționată la primul paragraf respectivei societăți financiare holding mixtă-mamă, cu condiția ca acesta să îndeplinească condițiile prevăzute la paragraful respectiv.
(6) În cazul în care instituțiile de credit afiliate în mod permanent unei case centrale în cadrul unei rețele și instituțiile create în cadrul unui sistem instituțional de protecție, sub rezerva condițiilor stabilite la articolul 113 alineatul (7), au dispoziții în materie de garanții încrucișate care prevăd că nu există și nu se întrevede niciun impediment de ordin material, practic sau juridic în calea transferului de la contraparte la instituția de credit a sumei reprezentând fonduri proprii peste cerințele reglementate, aceste instituții sunt scutite de la aplicarea dispozițiilor prezentului articol în ceea ce privește deducerile și pot recunoaște în totalitate eventualele interese minoritare care rezultă din sistemul de garanții încrucișate.
Articolul 85
Instrumente de fonduri proprii de nivel 1 eligibile incluse în fondurile proprii de nivel 1 consolidate
(1) Instituțiile determină valoarea fondurilor proprii de nivel 1 eligibile ale unei filiale incluse în fondurile proprii consolidate scăzând din fondurile proprii ale respectivei întreprinderi produsul dintre valoarea menționată la litera (a) și procentul menționat la litera (b).
(a) |
fondurile proprii de nivel 1 ale filialei minus cea mai mică dintre următoarele valori:
|
(b) |
fondurile proprii de nivel 1 eligibile ale filialei, exprimate ca procent din totalitatea instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 ale întreprinderii respective, plus conturile de prime de emisiune, rezultatul reportat și alte rezerve aferente. |
(2) Calculul prevăzut la alineatul (1) este realizat pe bază subconsolidată pentru fiecare filială menționată la articolul 81 alineatul (1).
O instituție poate să aleagă să nu realizeze calculul respectiv pentru una dintre filialele menționate la articolul 81 alineatul (1). În situația în care o instituție ia o astfel de decizie, fondurile proprii de nivel 1 eligibile ale filialei respective nu pot fi incluse în fondurile proprii de nivel 1consolidate.
(3) În cazul în care o autoritate competentă acordă o derogare de la aplicarea cerințelor prudențiale pe bază individuală, conform articolului 7, instrumentele de fonduri proprii din cadrul filialelor cărora li se aplică derogarea nu sunt recunoscute în fondurile proprii la nivel subconsolidat sau consolidat, după caz.
Articolul 86
Fonduri proprii de nivel 1 eligibile incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar consolidate
Fără a aduce atingere articolului 84 alineatele (5) și (6) noi, instituțiile determină valoarea fondurilor proprii de nivel 1 eligibile ale unei filiale incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar consolidate scăzând din fondurile proprii de nivel 1 eligibile ale respectivei întreprinderi incluse în fondurile proprii de nivel 1 consolidate interesele minoritare ale respectivei întreprinderi care sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază consolidate.
Articolul 87
Fondurile proprii eligibile incluse în fondurile proprii consolidate
(1) Instituțiile determină valoarea fondurilor proprii eligibile ale unei filiale inclusă în fondurile proprii consolidate scăzând din fondurile proprii eligibile ale respectivei întreprinderi produsul dintre valoarea menționată la litera (a) și procentul menționat la litera (b):
(a) |
fondurile proprii ale filialei minus cea mai mică dintre următoarele valori:
|
(b) |
fondurile proprii eligibile ale întreprinderii, exprimate ca procent din totalitatea instrumentelor de fonduri proprii ale filialei, incluse în elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază, în elementele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și în elementele de fonduri proprii de nivel 2, plus conturile de prime de emisiune, rezultatul reportat și alte rezerve aferente. |
(2) Calculul prevăzut la alineatul (1) este realizat pe bază subconsolidată pentru fiecare filială menționată la articolul 81 alineatul (1).
O instituție poate să aleagă să nu realizeze calculul respectiv pentru una dintre filialele menționate la articolul 81 alineatul (1). În situația în care o instituție ia o astfel de decizie, fondurile proprii eligibile ale filialei respective nu pot fi incluse în fondurile proprii consolidate.
(3) În cazul în care o autoritate competentă acordă o derogare de la aplicarea cerințelor prudențiale pe bază individuală, conform articolului 7, instrumentele de fonduri proprii din cadrul filialelor cărora li se aplică derogarea nu sunt recunoscute în fondurile proprii la nivel subconsolidat sau consolidat, după caz.
Articolul 88
Instrumente de fonduri proprii eligibile incluse în fondurile proprii de nivel 2 consolidate
Fără a aduce atingere articolului 84 alineatele (5) și (6) noi, instituțiile determină valoarea fondurilor proprii eligibile ale unei filiale incluse în fondurile proprii de nivel 2 consolidate scăzând din fondurile proprii eligibile ale respectivei întreprinderi care sunt incluse în fondurile proprii consolidate fondurile proprii de nivel 1 eligibile ale respectivei întreprinderi care sunt incluse în fondurile proprii de nivel 1 consolidate.
TITLUL III
PARTICIPAȚII CALIFICATE DIN AFARA SECTORULUI FINANCIAR
Articolul 89
Ponderarea la riscuri și interzicerea participațiilor calificate din afara sectorului financiar
(1) Orice participație calificată a cărei valoare depășește 15 % din capitalul eligibil al instituției, într-o întreprindere care nu este una dintre cele enumerate în continuare, face obiectul dispozițiilor prevăzute la alineatul (3):
(a) |
o entitate din sectorul financiar; |
(b) |
o întreprindere care nu este o entitate din sectorul financiar și care desfășoară activități considerate de autoritatea competentă a fi oricare dintre următoarele:
|
(2) Valoarea totală a participațiilor calificate ale unei instituții în alte întreprinderi în afara celor menționate la alineatul (1) literele (a) și (b) care depășește 60 % din capitalul său eligibil face obiectul dispozițiilor prevăzute la alineatul (3).
(3) Autoritățile competente aplică cerințele prevăzute la litera (a) sau (b) participațiilor calificate ale instituțiilor menționate la alineatele (1) și (2):
(a) |
în scopul calculării cerințelor de capital în conformitate cu partea a treia din, instituțiile aplică o pondere de risc de 1 250 % pentru cea mai mare dintre:
|
(b) |
autoritățile competente interzic instituțiilor să dețină participații calificate menționate la alineatele (1) și (2) a căror valoarea depășește procentele din capitalul eligibil prevăzute la alineatele menționate. |
Autoritățile competente publică alegerea făcută între (a) și (b).
(4) În sensul alineatului (1) litera (b), ABE emite orientări pentru a detalia următoarele concepte:
(a) |
activități care reprezintă o prelungire directă a serviciilor bancare; |
(b) |
activități auxiliare serviciilor bancare; |
(c) |
activități similare. |
Orientările respective se adoptă în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 90
Alternativă la aplicarea unei ponderi de risc de 1 250 %
Ca alternativă la aplicarea unei ponderi de risc de 1 250 % la valorile care depășesc limitele menționate la articolul 89 alineatele (1) și (2), instituțiile pot deduce aceste valori din elementele de fonduri proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu articolul 36 alineatul (1) litera (k).
Articolul 91
Excepții
(1) Acțiunile întreprinderilor care nu sunt menționate la articolul 89 alineatul (1) literele (a) și (b) nu se includ în calcularea limitelor de capital eligibil menționate la respectivul articol, dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiții:
(a) |
acțiunile respective sunt deținute temporar în timpul unei operațiuni de asistență financiară, astfel cum se menționează la articolul 79; |
(b) |
deținerea respectivelor acțiuni reprezintă o poziție aferentă angajamentelor de preluare fermă deținută timp de cinci zile lucrătoare sau mai puțin; |
(c) |
acțiunile respective sunt deținute de instituție în nume propriu și în numele unor terți. |
(2) Acțiunile care nu sunt imobilizări financiare astfel cum sunt menționate la articolul 35 alineatul (2) din Directiva 86/635/CEE nu se includ în calculul menționat la articolul 89.
PARTEA A TREIA
CERINȚE DE CAPITAL
TITLUL I
CERINȚE GENERALE, EVALUARE ȘI RAPORTARE
CAPITOLUL 1
Nivelul solicitat de fonduri proprii
Articolul 92
Cerințe de fonduri proprii
(1) În conformitate cu articolele 93 și 94, instituțiile îndeplinesc în orice moment următoarele cerințe de fonduri proprii:
(a) |
o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de bază de 4,5 %; |
(b) |
o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de 6 %; |
(c) |
o rată a fondurilor proprii totale de 8 %. |
(2) Instituțiile își calculează ratele capitalului după cum urmează:
(a) |
rata fondurilor proprii de nivel 1 de bază reprezintă fondurile proprii de nivel 1 de bază ale instituției exprimate ca procent din valoarea totală a expunerii la risc; |
(b) |
rata fondurilor proprii de nivel 1 reprezintă fondurile proprii de nivel 1 ale instituției exprimate ca procent din valoarea totală a expunerii la risc; |
(c) |
rata fondurilor proprii totale reprezintă fondurile proprii ale instituției exprimate ca procent din valoarea totală a expunerii la risc. |
(3) Valoarea totală a expunerii la risc este egală cu suma literelor (a)-(f) de la prezentul alineat, după ce au fost luate în considerare dispozițiile prevăzute la alineatul (4):
(a) |
valorile expunerilor ponderate la riscul de credit și la riscul de diluție, calculate în conformitate cu titlul II și cu articolul 379, în ceea ce privește toate activitățile economice ale unei instituții, excluzând valorile expunerilor ponderate la risc din portofoliul de tranzacționare al instituției; |
(b) |
cerințele de fonduri proprii, determinate în conformitate cu titlul IV din prezenta parte sau cu partea a patra, după caz, aplicabile portofoliului de tranzacționare al unei instituții, pentru:
|
(c) |
cerințele de fonduri proprii determinate în conformitate cu titlul IV sau titlul V, cu excepția articolului 379, după caz, pentru:
|
(d) |
cerințele de fonduri proprii calculate în conformitate cu titlul VI pentru riscul aferent ajustărilor de credit pentru instrumentele financiare derivate OTC, altele decât instrumentele financiare derivate de credit recunoscute pentru reducerea valorilor ponderate la risc ale expunerilor pentru riscul de credit; |
(e) |
cerințele de fonduri proprii determinate în conformitate cu titlul III pentru riscul operațional; |
(f) |
valorile expunerilor ponderate la risc determinate în conformitate cu titlul II pentru riscul de contraparte care decurge din portofoliul de tranzacționare al instituției pentru următoarele tipuri de tranzacții și contracte:
|
(4) Următoarele dispoziții se aplică în ceea ce privește calculul valorii expunerii totale menționate la alineatul (3):
(a) |
cerințele de fonduri proprii menționate la alineatul (3) literele (c), (d) și (e) le includ pe cele care rezultă din toate activitățile economice ale unei instituții; |
(b) |
instituțiile multiplică cu 12,5 cerințele de fonduri proprii prevăzute la alineatul (3) literele (b)-(e). |
Articolul 93
Cerința de capital inițial în condiții de asigurare a continuității activității
(1) Fondurile proprii ale unei instituții nu pot scădea sub nivelul capitalului inițial necesar la momentul emiterii autorizației.
(2) Instituțiile de credit care funcționau deja la 1 ianuarie 1993 și a căror valoare a fondurilor proprii nu atinge nivelul capitalului inițial cerut își pot continua activitatea. În acest caz, valoarea fondurilor proprii ale instituțiilor respective nu poate scădea sub nivelul maxim atins începând cu data de 22 decembrie 1989.
(3) Firmele de investiții autorizate și societățile care erau reglementate de articolul 6 din Directiva 2006/49/CE, care erau deja înființate la 31 decembrie 1995 și a căror valoare a fondurilor proprii nu atinge nivelul capitalului inițial cerut pot continua să-și desfășoare activitatea. Fondurile proprii ale acestor societăți sau firme de investiții nu trebuie să scadă sub cel mai înalt nivel de referință calculat după data notificării cuprinse în Directiva 93/6/CEE a Consiliului din 15 martie 1993 privind rata de adecvare a capitalului întreprinderilor de investiții și al instituțiilor de credit (28). Respectivul nivel de referință este nivelul zilnic mediu al fondurilor proprii calculate pe perioada de șase luni care precede data de calculare. Acesta se calculează la fiecare șase luni cu privire la perioada anterioară corespunzătoare.
(4) În cazul în care controlul asupra unei instituții care se încadrează în categoria menționată la alineatul (2) sau (3) este preluat de o altă persoană fizică sau juridică decât cea care deținea anterior controlul instituției, valoarea fondurilor proprii ale instituției respective trebuie să atingă nivelul de capital inițial cerut.
(5) În cazul fuziunii a două sau mai multe instituții care se încadrează în categoria menționată la alineatul (2) sau (3), valoarea fondurilor proprii ale instituției rezultate în urma fuziunii nu trebuie să scadă sub valoarea totală a fondurilor proprii ale instituțiilor care au fuzionat, calculată la data fuziunii, atât timp cât valoarea de capital inițial cerut nu a fost atinsă.
(6) În cazul în care autoritățile competente consideră că este necesară aplicarea cerinței prevăzute la alineatul (1) pentru a se asigura solvabilitatea unei instituții, dispozițiile prevăzute la alineatele (2)-(5) nu se aplică.
Articolul 94
Derogare pentru portofoliile de tranzacționare de mici dimensiuni
(1) Instituțiile pot să înlocuiască cerința de capital menționată la articolul 92 alineatul (3) litera (b) cu o cerință de capital calculată în conformitate cu litera (a) de la același alineat în ceea ce privește activitățile legate de portofoliul de tranzacționare, cu condiția ca volumul operațiunilor bilanțiere și extrabilanțiere legate de portofoliul de tranzacționare să îndeplinească ambele condiții de mai jos:
(a) |
să reprezinte, în mod normal, mai puțin de 5 % din totalul activelor și să fie sub 15 milioane EUR; |
(b) |
să nu depășească niciodată 6 % din totalul activelor și 20 de milioane EUR. |
(2) La evaluarea volumului operațiunilor bilanțiere și extrabilanțiere, instituțiile aplică următoarele:
(a) |
titlurile de creanță se evaluează la prețurile lor de piață sau la valoarea lor nominală, titlurile de capital la prețurile lor de piață și instrumentele financiare derivate în conformitate cu valoarea nominală sau de piață a instrumentelor-suport; |
(b) |
valoarea absolută a pozițiilor lungi se adună cu valoarea absolută a pozițiilor scurte. |
(3) În cazul în care o instituție nu îndeplinește condiția de la alineatul (1) litera (b) trebuie să notifice imediat autoritatea competentă. Dacă, în urma unei evaluării, autoritatea competentă stabilește că instituția nu îndeplinește cerința de la alineatul (1) litera (a) și informează instituția în acest sens, instituția va înceta să aplice alineatul (1) începând cu următoarea dată de raportare.
Articolul 95
Cerințe de fonduri proprii pentru firmele de investiții autorizate să furnizeze servicii de investiții într-o măsură limitată
(1) În sensul articolul 92 alineatul (3), firmele de investiții care nu sunt autorizate să furnizeze serviciile de investiții și activitățile enumerate la punctele 3 și 6 din secțiunea A a anexei I la Directiva 2004/39/CE calculează valoarea totală a expunerii la risc conform alineatului (2).
(2) Firmele de investiții menționate la alineatul (1) de la prezentul articol și firmele menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 litera (c) care prestează serviciile și activitățile de investiții menționate în secțiunea A punctele 2 și 4 din anexa I la Directiva 2004/39/CE calculează valoarea totală a expunerii la risc ca valoarea mai mare dintre următoarele:
(a) |
suma elementelor menționate la articolul 92 alineatul (3) literele (a)-(d) și (f) după aplicarea articolului 92 alineatul (4); |
(b) |
12,5 înmulțit cu valoarea menționată la articolul 97. |
Firmele menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 litera (c) care prestează serviciile și activitățile de investiții menționate în secțiunea A punctele 2 și 4 din anexa I la Directiva 2004/39/CE respectă cerințele de la articolul 87 alineatele (1) și (2) pe baza valorii totale a expunerii la risc menționate la primul paragraf.
Autoritățile competente pot stabili cerințele privind fondurile proprii pentru firmele menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 litera (c) care prestează serviciile și activitățile de investiții menționate în secțiunea A punctele 2 și 4 din anexa I la Directiva 2004/39/CE ca fiind cerințele de fonduri proprii care ar fi obligatorii pentru firmele respective în conformitate cu măsurile naționale în vigoare la 31 decembrie 2013 de transpunere a Directivelor 2006/49/CE și 2006/48/CE.
(3) Firmele de investiții menționate la alineatul (1) fac obiectul tuturor celorlalte dispoziții privind riscul operațional prevăzute la titlul VII capitolul 3 secțiunea II subsecțiunea 1 din Directiva 2013/36/UE.
Articolul 96
Cerințe de fonduri proprii pentru firmele de investiții care dețin capitalul inițial prevăzut la articolul 28 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE
(1) În sensul articolului 92 alineatul (3), următoarele categorii de firme de investiții care dețin capital inițial în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Directiva 2013/36/UE calculează valoarea totală a expunerii la risc conform alineatului (2) de la prezentul articol:
(a) |
firmele de investiții care tranzacționează pe cont propriu numai cu scopul de a îndeplini sau de a executa ordinul unui client sau cu scopul de a obține accesul la un sistem de compensare și de decontare sau o bursă recunoscută, atunci când acționează în calitate de agent sau când execută ordinul unui client; |
(b) |
firmele de investiții care îndeplinesc toate condițiile următoare:
|
(2) Pentru firmele de investiții menționate la alineatul (1), valoarea totală a expunerii la risc se calculează ca suma dintre următoarele elemente:
(a) |
articolul 92 alineatul (3) literele (a)-(d) și (f) după aplicarea articolului 92 alineatul (4); |
(b) |
valoarea menționată la articolul 97 înmulțită cu 12,5. |
(3) Firmele de investiții menționate la alineatul (1) fac obiectul tuturor celorlalte dispoziții privind riscul operațional prevăzute la titlul VII capitolul 3 secțiunea II subsecțiunea 1 din Directiva 2013/36/UE.
Articolul 97
Fonduri proprii bazate pe cheltuieli generale fixe
(1) În conformitate cu articolele 95 și 96, o firmă de investiții și firmele menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 2 litera (c) care prestează serviciile și activitățile de investiții menționate în secțiunea A punctele 2 și 4 din anexa I la Directiva 2004/39/CE dețin un capital eligibil egal cu cel puțin un sfert din cheltuielile generale fixe din anul precedent.
(2) În cazul în care există o schimbare în activitatea unei firme de investiții în raport cu anul precedent pe care autoritatea competentă o consideră semnificativă, autoritatea competentă poate ajusta cerința prevăzută la alineatul (1).
(3) O firmă de investiții care își exercită activitatea de mai puțin de un an, începând de la data când și-a început activitatea, trebuie să dețină capital eligibil egal cu cel puțin un sfert din cheltuielile generale fixe incluse în planul său de afaceri, cu excepția cazului în care autoritatea competentă solicită ca planul de afaceri să fie ajustat.
(4) ABE, cu consultarea AEVMP, elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care detaliază următoarele:
(a) |
calculul aferent cerinței de a deține capital eligibil egal cu cel puțin un sfert din cheltuielile generale fixe ale anului precedent; |
(b) |
condițiile ajustării, de către autoritatea competentă, a cerinței de a deține capital eligibil egal cu cel puțin un sfert din cheltuielile generale fixe ale anului precedent; |
(c) |
calculul cheltuielilor generale fixe preconizate în cazul unei firme de investiții care își desfășoară activitatea de mai puțin de un an. |
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 martie 2014.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 98
Fonduri proprii pentru firmele de investiții pe bază consolidată
(1) În cazul firmelor de investiții menționate la articolul 95 alineatul (1) care fac parte din cadrul unui grup care nu include instituții de credit, o firmă de investiții-mamă la nivelul unui stat membru aplică articolul 92 la nivel consolidat după cum urmează:
(a) |
folosind metoda de calcul a valorii totale a expunerii la risc prevăzută la articolul 95 alineatul (2); |
(b) |
fondurile proprii se calculează pe baza situației financiare consolidate a firmei de investiții-mamă, sau cea a societății financiare holding sau a societății financiare holding mixte, după caz. |
(2) În cazul firmelor de investiții menționate la articolul 96 alineatul (1) care fac parte din cadrul unui grup care nu include instituții de credit, o firmă de investiții-mamă la nivelul unui stat membru și o firmă de investiții controlată de o societate financiară holding sau de o societate financiară holding mixtă aplică articolul 92 pe bază consolidată după cum urmează:
(a) |
folosind metoda de calcul a valorii totale a expunerii la risc prevăzută la articolul 96 alineatul (2); |
(b) |
folosind fondurile proprii calculate pe baza situației consolidate a firmei de investiții-mamă sau a societății financiare holding sau a societății financiare holding mixte, după caz, în conformitate cu partea întâi titlul II capitolul 2. |
CAPITOLUL 2
Cerințe de calculare și raportare
Articolul 99
Raportarea cerințelor de fonduri proprii și a informațiilor financiare
(1) Instituțiile întocmesc rapoarte către autoritățile competente cu privire la obligațiile prevăzute la articolul 92 cel puțin bianual.
(2) Instituțiile care fac obiectul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 și instituțiile de credit, altele decât cele menționate la articolul 4 din regulamentul menționat, care își elaborează situațiile financiare consolidate în conformitate cu standardele internaționale de contabilitate adoptate conform procedurii prevăzute la articolul 6 alineatul (2) din regulamentul menționat, prezintă de asemenea informații financiare.
(3) Autoritățile competente pot solicita acelor instituții de credit care aplică standardele internaționale de contabilitate aplicabile conform Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 pentru raportarea fondurilor proprii pe bază consolidată în temeiul articolului 24 alineatul (2) din prezentul regulament să prezinte, de asemenea, informații financiare, în conformitate cu alineatul (2) de la prezentul articol.
(4) Informațiile financiare menționate la alineatul (2) și la alineatul (3) primul paragraf sunt prezentate în măsura în care acest lucru este necesar pentru a obține o imagine cuprinzătoare a profilului de risc al activităților instituției și o perspectivă asupra riscurilor sistemice pe care instituțiile le prezintă pentru sectorul financiar sau pentru economia reală, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(5) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare prin care să uniformizeze formatele, frecvențele, datele de raportare, definițiile și soluțiile informatice care urmează să fie aplicate în Uniune pentru această raportare menționată la alineatele (1)-(4).
Cerințele de raportare sunt proporționale cu natura, amploarea și complexitatea activităților instituțiilor.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 februarie 2015.
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(6) Dacă o autoritate competentă consideră că informațiile financiare prevăzute la alineatul (2) sunt necesare pentru a obține o imagine cuprinzătoare a profilului de risc al activităților instituției și o perspectivă asupra riscurilor sistemice pe care le prezintă pentru sectorul financiar sau pentru economia reală pentru alte instituții decât cele menționate alineatele (2) și (3), că fac obiectul unui cadru contabil în temeiul Directivei 86/635/CEE, autoritatea competentă consultă ABE cu privire la extinderea cerințelor de raportare a informațiilor financiare pe bază consolidată la instituțiile respective, în cazul în care acestea nu prezintă deja rapoarte pe această bază.
ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza formatele care trebuie utilizate de instituții la care autoritățile competente pot extinde cerințele de raportare privind informațiile financiare în conformitate cu primul paragraf.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 februarie 2015.
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele de punere în aplicare menționate la al doilea paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(7) În cazul în care o autoritate competentă consideră că informații care nu fac obiectul standardului tehnic de punere în aplicare menționat la alineatul (5) sunt necesare în scopurile menționate la alineatul (4), informează ABE și CERS cu privire la informațiile suplimentare care consideră că este necesar să fie incluse în standardul tehnic de punere în aplicare menționat la alineatul (5).
Articolul 100
Cerințe suplimentare privind raportarea
Instituțiile raportează autorităților competente, cel puțin sub formă agregată, nivelul acordurilor lor repo, al operațiunilor de împrumut de titluri și al tuturor formelor de grevare de sarcini a activelor.
ABE include aceste informații în standardele tehnice de punere în aplicare privind raportarea menționată la articolul 99 alineatul (5).
Articolul 101
Obligații de raportare specifice
(1) Instituțiile raportează bianual autorităților competente următoarele informații referitoare la fiecare piață imobiliară națională față de care sunt expuse:
(a) |
pierderile care decurg din expuneri pentru care o instituție a recunoscut bunuri imobile bunuri imobile locative drept garanție reală, până la cea mai mică dintre valoarea afectată garanției și 80 % din valoarea de piață sau 80 % din valoarea ipotecară, cu excepția situațiilor în care s-a decis altfel în temeiul articolului 124 alineatul (2); |
(b) |
pierderile totale rezultate din expuneri pentru care o instituție a recunoscut bunuri imobile bunuri imobile locative drept garanție reală, până la nivelul expunerii care este tratat ca fiind garantat integral cu bunuri imobile locative în temeiul articolului 124 alineatul (1); |
(c) |
valoarea expunerii aferentă tuturor expunerilor care au rămas de rambursat și pentru care o instituție a recunoscut bunuri imobile locative drept garanție reală, limitată la nivelul expunerii care este tratat ca fiind garantat integral cu bunuri imobile locative în temeiul articolului 124 alineatul (1); |
(d) |
pierderile care decurg din expuneri pentru care o instituție a recunoscut bunuri imobile comerciale drept garanție reală, până la cea mai mică dintre valoarea afectată garanției și 50 % din valoarea de piață sau 60 % din valoarea ipotecară, cu excepția situațiilor în care s-a decis altfel în temeiul articolului 124 alineatul (2); |
(e) |
pierderile totale rezultate din expuneri pentru care o instituție a recunoscut bunuri imobile comerciale drept garanție reală, până la nivelul expunerii care este tratat ca fiind garantat integral cu bunuri imobile comerciale în temeiul articolului 124 alineatul (1); |
(f) |
valoarea expunerii aferentă tuturor expunerilor care au rămas de rambursat și pentru care o instituție a recunoscut bunuri imobile comerciale drept garanție reală, limitată la nivelul tratat ca fiind garantat integral cu bunuri imobile comerciale în temeiul articolului 124 alineatul (1). |
(2) Datele menționate la alineatul (1) se raportează către autoritatea competentă a statului membru de origine al instituției relevante. În cazul unei instituții care are o sucursală în alt stat membru, informațiile aferente sucursalei respective se raportează și autorităților competente din statul membru gazdă. Datele se raportează separat pentru fiecare piață imobiliară din Uniune față de care instituția relevantă este expusă.
(3) Autoritățile competente publică anual pe bază agregată datele menționate la alineatul (1) literele (a)-(f), împreună cu datele istorice, dacă sunt disponibile. La cererea unei alte autorități competente dintr-un stat membru sau la cererea ABE, o autoritate competentă trebuie să furnizeze autorității competente solicitante sau ABE informații mai detaliate privind situația piețelor imobiliare locative sau comerciale din statul membru respectiv.
(4) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica următoarele:
(a) |
formatele uniforme, definițiile, frecvențele și datele de raportare, precum și soluțiile informatice, pentru elementele menționate la alineatul (1); |
(b) |
formatele uniforme, definițiile, frecvențele și datele de raportare, precum și soluțiile informatice pentru datele agregate menționate la alineatul (2). |
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 februarie 2015.
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
CAPITOLUL 3
Portofoliul de tranzacționare
Articolul 102
Cerințe pentru portofoliul de tranzacționare
(1) Pozițiile din portofoliul de tranzacționare fie sunt lipsite de restricții la tranzacționare, fie pot beneficia de acoperire.
(2) Intenția de tranzacționare se demonstrează pe baza strategiilor, politicilor și procedurilor elaborate de instituție pentru a administra poziția sau portofoliul în conformitate cu articolul 103.
(3) Instituțiile pun și mențin în funcțiune sisteme și mecanisme de control pentru a-și administra portofoliul de tranzacționare în conformitate cu articolele 104 și 105.
(4) Instituțiile pot include acoperirile interne la calcularea cerințelor de capital pentru riscul de poziție, cu condiția să fie deținute cu intenția tranzacționării și să fie îndeplinite cerințele prevăzute la articolele 103-106.
Articolul 103
Administrarea portofoliului de tranzacționare
În administrarea pozițiilor sau seturilor de poziții din portofoliul de tranzacționare instituția respectă toate cerințele următoare:
(a) |
instituția dispune de o strategie de tranzacționare clar documentată în ceea ce privește poziția/instrumentul sau portofoliile, aprobată de conducerea superioară, care să includă perioada de deținere prevăzută; |
(b) |
instituția dispune de politici și proceduri clar definite pentru administrarea activă a pozițiilor deschise la un birou de tranzacționare. Aceste politici și proceduri prevăd:
|
(c) |
instituția dispune de politici și proceduri clar definite pentru monitorizarea pozițiilor în raport cu strategia de tranzacționare a instituției, inclusiv monitorizarea rulajului și a pozițiilor pentru care perioada de deținere avută în vedere inițial a fost depășită. |
Articolul 104
Includerea în portofoliul de tranzacționare
(1) Instituțiile dispun de politici și proceduri clar definite pentru a determina pozițiile pe care le includ în portofoliul de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de capital, în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 102 și cu definiția portofoliului de tranzacționare de la articolul 4 alineatul (1) punctul 86, ținând seama de capacitățile și practicile instituției de administrare a riscurilor. Instituția atestă, cu documente scrise care asigură o acoperire integrală, că respectă aceste politici și proceduri și le supune periodic unui audit intern.
(2) Instituțiile dispun de politici și proceduri clar definite pentru administrarea globală a portofoliului de tranzacționare. Aceste politici și proceduri acoperă cel puțin:
(a) |
activitățile pe care instituția le consideră a fi tranzacții și parte constitutivă a portofoliului de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii; |
(b) |
măsura în care o poziție poate fi marcată zilnic la prețul pieței prin referință la o piață bidirecțională activă și lichidă; |
(c) |
pentru pozițiile care se marchează la model, măsura în care instituția poate:
|
(d) |
măsura în care instituția poate și trebuie să genereze evaluări pentru poziția care poate fi validată extern în mod consecvent; |
(e) |
măsura în care restricțiile legale sau alte cerințe operaționale ar împiedica instituția să efectueze o lichidare sau să acopere poziția în termen scurt; |
(f) |
măsura în care instituția poate și trebuie să procedeze la administrarea activă a riscurilor pozițiilor în cadrul operațiunilor de tranzacționare; |
(g) |
măsura în care instituția poate transfera riscul sau pozițiile din portofoliul de tranzacționare în afara acestuia, sau invers, și criteriile pentru astfel de transferuri. |
Articolul 105
Cerințe de evaluare prudentă
(1) Toate pozițiile din portofoliul de tranzacționare fac obiectul normelor privind evaluarea prudentă enunțate în prezentul articol. Instituțiile se asigură, în special, că evaluarea prudentă a pozițiilor lor din portofoliul de tranzacționare atinge un grad corespunzător de certitudine, ținând seama de natura dinamică a pozițiilor din portofoliul de tranzacționare, de cerințele de soliditate prudențială, de modul de operare și de scopul cerințelor de capital în ceea ce privește pozițiile din portofoliul de tranzacționare.
(2) Instituțiile instituie și mențin sisteme și mecanisme de control suficiente pentru a obține estimări prudente și fiabile pentru scopuri de evaluare. Sistemele și mecanismele de control respective includ cel puțin următoarele elemente:
(a) |
politici și proceduri formalizate pentru procesul de evaluare, incluzând responsabilități clar definite pentru diversele structuri implicate în procesul de determinare a evaluării, sursele de informații privind piața și examinarea pertinenței acestora, orientări pentru utilizarea datelor de intrare neobservabile care reflectă ipotezele instituției referitoare la elementele pe care le-ar utiliza participanții de pe piață pentru stabilirea prețului poziției, frecvența cu care se realizează evaluările independente, sincronizarea în ceea ce privește prețurile de închidere, procedurile pentru ajustarea evaluărilor, procedurile de verificare ad-hoc și de sfârșit de lună; |
(b) |
linii de raportare pentru departamentul responsabil cu procesul de evaluare, care sunt clare și independente de compartimentul însărcinat cu inițierea tranzacțiilor (front office). |
Liniile de raportare au ca destinatar final organul de conducere.
(3) Instituțiile își reevaluează pozițiile din portofoliul de tranzacționare cel puțin zilnic.
(4) Instituțiile își marchează pozițiile la piață ori de câte ori este posibil, inclusiv în cazul în care aplică tratamentul privind capitalul aferent portofoliului de tranzacționare.
(5) Pentru marcarea la piață instituția folosește cotația de cumpărare/vânzare mai prudentă, în afara cazului în care aceasta este în măsură să își închidă poziția la prețul mediu al pieței. În cazul în care instituțiile se folosesc de această derogare, acestea își informează semestrial autoritățile competente cu privire la pozițiile vizate și prezintă dovezi conform cărora își pot închide poziția la prețul mediu al pieței.
(6) Atunci când marcarea la piață nu este posibilă, instituțiile își marchează pozițiile și portofoliile la model în mod prudent, inclusiv atunci când calculează cerințele de fonduri proprii pentru pozițiile din portofoliul de tranzacționare.
(7) Instituțiile respectă următoarele cerințe legate de marcarea la model:
(a) |
conducerea superioară are cunoștință de elementele din portofoliul de tranzacționare sau de alte poziții evaluate la valoarea justă care fac obiectul marcării la model și înțelege importanța incertitudinii astfel create în raportarea riscurilor/rezultatelor activității; |
(b) |
atunci când este posibil, instituțiile extrag informațiile de piață din aceleași surse ca și prețurile de piață și evaluează frecvent pertinența informațiilor de piață privind o anumită poziție evaluată și parametrii modelului; |
(c) |
atunci când sunt disponibile, instituțiile folosesc metodologii de evaluare care reprezintă practici de piață acceptate pentru instrumentele financiare sau produsele de bază în cauză; |
(d) |
atunci când modelul este dezvoltat chiar de instituția însăși, acesta se bazează pe ipoteze adecvate, care au fost evaluate și examinate de părți calificate corespunzător independente de procesul de elaborare; |
(e) |
instituțiile dispun de proceduri formale de control al variațiilor și păstrează o copie de siguranță a modelului, care se folosește periodic pentru verificarea evaluărilor; |
(f) |
echipa de gestionare a riscurilor cunoaște punctele slabe ale modelelor folosite și cum să le reflecte cel mai bine în rezultatele evaluării; și |
(g) |
modelele instituțiilor fac obiectul unei examinări periodice pentru a determina precizia rezultatelor lor, care include și o evaluare a menținerii adecvării ipotezelor, o analiză a profitului și a pierderii în raport cu factorii de risc și o comparație a valorilor reale de închidere cu rezultatele modelului. |
În sensul literei (d), modelul se dezvoltă sau se aprobă independent de biroul de tranzacționare și este testat independent, inclusiv pentru validarea calculelor matematice, a ipotezelor și a implementării programelor informatice.
(8) Pe lângă marcarea zilnică la piață sau la model, instituțiile efectuează și o verificare independentă a prețurilor. Verificarea prețurilor de piață și a datelor de intrare ale modelului trebuie să fie efectuată de o persoană sau o unitate independentă de persoanele sau unitățile care beneficiază de pe urma portofoliului de tranzacționare, cel puțin o dată pe lună, sau mai frecvent în funcție de natura pieței sau a activității de tranzacționare. Atunci când nu există surse independente de determinare a prețurilor sau sursele de determinare a prețurilor sunt mai subiective, pot fi potrivite măsuri prudente, precum ajustările evaluărilor.
(9) Instituțiile instituie și mențin proceduri pentru luarea în considerare a ajustărilor evaluărilor.
(10) Instituțiile iau în considerare în mod formal ajustările evaluărilor cu privire la următoarele: marjele de credit constatate în avans, costurile de închidere, riscurile operaționale, incertitudinea prețului de piață, finalizarea anticipată, costurile de investiție și de finanțare, costurile administrative viitoare și, după caz, riscul de model.
(11) Instituțiile instituie și mențin proceduri pentru calculul ajustării evaluării curente a oricărei poziții mai puțin lichide, care ar putea să rezulte în special din evenimente de pe piață sau din situații proprii instituției, de exemplu poziții concentrate și/sau poziții pentru care perioada de deținere avută în vedere inițial a fost depășită. Dacă este necesar, instituțiile efectuează astfel de ajustări în plus față de orice modificări ale valorii poziției necesare în scopul raportării financiare și le concep în așa fel încât să reflecte lipsa de lichiditate a poziției. Conform acestor proceduri, instituțiile trebuie să ia în considerare mai mulți factori pentru a stabili dacă este necesară o ajustare a evaluării pentru pozițiile mai puțin lichide. Acești factori includ:
(a) |
timpul care ar fi necesar pentru acoperirea poziției sau a riscurilor inerente poziției; |
(b) |
volatilitatea și media marjelor dintre prețurile de cumpărare și cele de vânzare; |
(c) |
disponibilitatea cotațiilor de piață (numărul și identitatea formatorilor de piață), volatilitatea și media volumelor de tranzacționare, inclusiv volumele de tranzacționare în perioadele de criză a pieței; |
(d) |
concentrările pieței; |
(e) |
clasamentul cronologic al pozițiilor; |
(f) |
măsura în care evaluarea se bazează pe marcarea la model; |
(g) |
impactul altor riscuri de model. |
(12) În cazul utilizării unor evaluări realizate de terți sau în cazul marcării la model, instituțiile verifică dacă este oportună aplicarea unei ajustări a evaluării. În plus, instituțiile verifică necesitatea stabilirii de ajustări pentru pozițiile mai puțin lichide și reexaminează permanent continuitatea caracterului adecvat al acestora. De asemenea, instituțiile evaluează în mod explicit necesitatea de a efectua ajustări ale evaluărilor în legătură cu gradul de incertitudine al datelor utilizate pentru parametri în cadrul modelelor.
(13) În ceea ce privește produsele complexe care includ expunerile din securitizare și instrumentele derivate de credit de tip „n-th-to-default” (al n-lea caz de nerambursare), instituțiile evaluează în mod explicit necesitatea unor ajustări ale evaluării pentru a reflecta riscul de model asociat utilizării unei metodologii de evaluare care ar putea fi incorectă și riscul de model asociat utilizării, în modelul de evaluare, a unor parametri de calibrare ce nu pot fi observați (și care ar putea fi incorecți).
(14) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze în ce condiții se aplică cerințele de la articolul 105 în sensul alineatului (1) de la prezentul articol.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 106
Acoperiri interne
(1) O acoperire internă respectă, în speță, următoarele cerințe:
(a) |
nu este destinată în principal evitării sau reducerii cerințelor de fonduri proprii; |
(b) |
este documentată corespunzător și este supusă unor proceduri interne speciale de aprobare și de audit; |
(c) |
se efectuează în condițiile pieței; |
(d) |
riscul de piață generat de acoperirea internă este administrat în mod dinamic în portofoliul de tranzacționare în limitele autorizate; |
(e) |
este atent monitorizată. |
Monitorizarea se asigură prin proceduri adecvate.
(2) Cerințele de la alineatul (1) se aplică fără a aduce atingere cerințelor aplicabile poziției acoperite din afara portofoliului de tranzacționare.
(3) Prin derogare de la alineatele (1) și (2), în cazul în care o instituție acoperă, printr-o acoperire internă, o expunere la riscul de credit din afara portofoliului de tranzacționare sau o expunere la riscul de contraparte utilizând un instrument financiar derivat de credit înregistrat în portofoliul său de tranzacționare, expunerea din afara portofoliului de tranzacționare sau expunerea la riscul de contraparte nu se consideră acoperită în scopul calculării valorilor expunerilor ponderate la risc, decât dacă instituția achiziționează în corespondență cu aceasta, de la un terț furnizor de protecție eligibil, un instrument financiar derivat de credit care respectă cerințele privind protecția nefinanțată a creditului din afara portofoliului de tranzacționare. Fără a aduce atingere articolului 299 alineatul (2) litera (h), atunci când o astfel de protecție furnizată de un terț este cumpărată și este recunoscută ca acoperire pentru o expunere din afara portofoliului de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de capital, niciuna dintre acoperirile prin instrumente financiare derivate de credit, internă sau externă, nu se include în portofoliul de tranzacționare în scopul calculării cerințelor de capital.
TITLUL II
CERINȚE DE CAPITAL PENTRU RISCUL DE CREDIT
CAPITOLUL 1
Principii generale
Articolul 107
Abordări ale riscului de credit
(1) Pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc în sensul articolului 92 alineatul (3) literele (a) și (f), instituțiile aplică fie abordarea standardizată prevăzută în capitolul 2 fie, în cazul în care autoritățile competente o permit în conformitate cu articolul 143, abordarea bazată pe modele interne de rating prevăzută în capitolul 3.
(2) Pentru expunerile din tranzacții și pentru contribuțiile la fonduri de garantare pentru CPC, instituțiile aplică tratamentul menționat în capitolul 6 secțiunea 9 pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc în sensul articolului 87 alineatul (3) literele (a) și (f). Pentru toate celelalte tipuri de expuneri față de CPC, instituțiile tratează respectivele expuneri după cum urmează:
(a) |
expuneri față de o instituție, pentru alte tipuri de expuneri față de o CPCC; |
(b) |
ca expuneri față de o societate, pentru alte tipuri de expuneri față de o CPC necalificată. |
(3) În sensul prezentului regulament, expunerile față de firmele de investiții dințări terțe și expunerile față de instituțiile de credit din țări terțe, precum și expunerile față de case de compensare și burse din țări terțe se tratează ca expuneri față de o instituție numai dacă țara terță aplică cerințe de supraveghere prudențială și de reglementare entității respective care sunt cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune.
(4) În sensul alineatului (3), Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare și sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o țară terță aplică cerințe de supraveghere prudențială și de reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absența unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituțiile pot continua să considere expunerile față de entitățile menționate la alineatul (3) drept expuneri față de instituții doar dacă autoritățile competente relevante au confirmat țara terță respectivă ca fiind eligibilă pentru tratamentul respectiv înainte de 1 ianuarie 2014.
Articolul 108
Utilizarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit în abordarea standardizată și abordarea bazată pe modele interne de rating
(1) Pentru o expunere pentru care o instituție aplică abordarea standardizată în temeiul capitolului 2 sau abordarea bazată pe modele interne de rating în temeiul capitolului 3, însă fără a folosi propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare (LGD) și ale factorilor de conversie în conformitate cu articolul 151, instituția poate recurge la diminuarea riscului de credit în conformitate cu capitolul 4 la calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc în sensul articolul 92 alineatul (3) literele (a) și (f) sau, după caz, a valorilor pierderilor așteptate pentru calculul menționat la articolul 36 alineatul (1) litera (d) și la articolul 62 litera (c).
(2) Pentru o expunere pentru care o instituție aplică abordarea bazată pe modele interne de rating utilizând estimări proprii ale pierderilor în caz de nerambursare (LGD) și ale factorilor de conversie în conformitate cu articolul 151, instituția poate recurge la diminuarea riscului de credit în conformitate cu capitolul 3.
Articolul 109
Tratamentul expunerilor securitizate în cadrul abordării standardizate și al abordării IRB
(1) În cazul în care o instituție utilizează abordarea standardizată în temeiul capitolului 2 pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc pentru clasa de expuneri în care ar fi incluse expunerile securitizate, conform articolului 112, aceasta calculează valoarea expunerii ponderate la risc pentru o poziție din securitizare în conformitate cu articolele 245, 246 și 251-258. Instituțiile care utilizează abordarea standardizată pot să folosească, de asemenea, abordarea bazată pe evaluare internă dacă acest lucru este permis în temeiul articolului 259 alineatul (3).
(2) În cazul în care o instituție folosește abordarea bazată pe modele interne de rating în temeiul capitolului 3 pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc pentru clasa de expuneri în care ar fi inclusă expunerea securitizată conform articolului 147, aceasta calculează valoarea expunerii ponderate la risc în conformitate cu articolele 245, 246 și 259-266.
Cu excepția abordării bazate pe evaluare internă, dacă abordarea bazată pe modele interne de rating este utilizată numai pentru o parte a expunerilor securitizate care constituie suportul unei securitizări, instituția utilizează abordarea corespunzătoare părții predominante a expunerilor securitizate care constituie suportul respectivei securitizări.
Articolul 110
Tratamentul ajustării pentru riscul de credit
(1) Instituțiile care aplică abordarea standardizată tratează ajustările generale pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 62 litera (c).
(2) Instituțiile care aplică abordarea bazată pe modele interne de rating tratează ajustările generale pentru riscul de credit în conformitate cu articolul 159, cu articolul 62 litera (d) și cu articolul 36 alineatul (1) litera (d).
În sensul prezentului articol și al capitolelor 2 și 3, ajustările generale și specifice pentru riscul de credit exclud fondurile pentru riscuri bancare generale.
(3) Instituțiile care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating și care aplică abordarea standardizată pentru o parte din expunerile lor, pe bază consolidată sau individuală, în conformitate cu articolele 148 și 150, stabilesc partea ajustării generale pentru riscul de credit care trebuie supusă tratamentului ajustării generale pentru riscul de credit conform abordării standardizată și cea supusă tratamentului ajustării generale pentru riscul de credit conform abordării IRB, după cum urmează:
(a) |
dacă este cazul, atunci când o instituție inclusă în consolidare aplică exclusiv abordarea bazată pe modele interne de rating, ajustările generale pentru riscul de credit ale acestei instituții sunt supuse tratamentului prevăzut la alineatul (2); |
(b) |
dacă este cazul, atunci când o instituție inclusă în consolidare aplică exclusiv abordarea standardizată, ajustările generale pentru riscul de credit ale acestei instituții sunt supuse tratamentului prevăzut la alineatul (1); |
(c) |
suma rămasă a ajustării pentru riscul de credit se alocă pro rata în conformitate cu proporția valorilor expunerilor ponderate la risc care fac obiectul abordării standardizate și a celor care fac obiectul abordării IRB. |
(4) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze modul de calcul al ajustărilor specifice și generale pentru riscul de credit potrivit cadrului contabil aplicabil pentru:
(a) |
valoarea expunerii în cadrul abordării standardizată prevăzută la articolul 111; |
(b) |
valoarea expunerii în cadrul abordării IRB menționată la articolele 166-168; |
(c) |
tratamentul valorilor pierderilor așteptate menționat la articolul 159; |
(d) |
valoarea expunerii pentru calculul valorilor expunerilor ponderate la risc pentru poziții din securitizare menționată la articolul 246 și 266; |
(e) |
determinarea stării de nerambursare în temeiul articolului 178; |
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 1 februarie 2015.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
CAPITOLUL 2
Abordarea standardizată
Articolul 111
Valoarea expunerii
(1) Valoarea expunerii unui element de activ este valoarea sa contabilă rămasă după ce au fost aplicate ajustări specifice pentru riscul de credit, ajustări de valoare suplimentare în conformitate cu articolele 34 și cu articolul 110, precum și alte reduceri ale fondurilor proprii aferente elementului de activ. Valoarea expunerii unui element extrabilanțier enumerat în anexa I este următorul procentaj din valoarea sa nominală, după deducerea ajustărilor specifice pentru riscul de credit:
(a) |
100 % dacă este un element cu risc maxim; |
(b) |
50 % dacă este un element cu risc mediu; |
(c) |
20 % dacă este un element cu risc moderat; |
(d) |
0 % dacă este un element cu risc scăzut. |
Elementele extrabilanțiere menționate la primul alineat, a doua teză, se încadrează în categoriile de risc indicate în anexa I.
Când o instituție utilizează metoda extinsă a garanțiilor financiare (Financial Collateral Comprehensive Method) în temeiul articolului 223, valoarea expunerii titlurilor de valoare sau mărfurilor vândute, date în gaj sau împrumutate în cadrul unei tranzacții de răscumpărare, în cadrul unei tranzacții de dare sau luare cu împrumut de titluri de valoare sau mărfuri și în cadrul tranzacțiilor de creditare în marjă se majorează cu ajustarea de volatilitate corespunzătoare a respectivelor titluri de valoare sau produse de bază, în conformitate cu dispozițiile articolelor 223-225.
(2) Valoarea expunerii unui instrument financiar derivat enumerat în anexa II se determină în conformitate cu capitolul 6, efectele contractelor de novație și ale altor acorduri de compensare luându-se în considerare în scopul aplicării metodelor respective în conformitate cu capitolul 6. În cazul tranzacțiilor de răscumpărare, al tranzacțiilor de dare sau luare de titluri de valoare sau mărfuri cu împrumut, al tranzacțiilor cu termen lung de decontare și al tranzacțiilor de creditare în marjă, valoarea expunerii se poate determina fie în conformitate cu capitolul 6, fie în conformitate cu capitolul 4.
(3) În cazul în care o expunere face obiectul protecției finanțate a creditului, valoarea expunerii aplicabilă elementului respectiv se poate modifica în conformitate cu capitolul 4.
Articolul 112
Clase de expuneri
Fiecare expunere este încadrată în una dintre următoarele clase de expuneri:
(a) |
expuneri față de administrații centrale sau bănci centrale; |
(b) |
expuneri față de administrații regionale sau autorități locale; |
(c) |
expuneri față de entități din sectorul public; |
(d) |
expuneri față de bănci de dezvoltare multilaterală; |
(e) |
expuneri față de organizații internaționale; |
(f) |
expuneri față de instituții; |
(g) |
expuneri față de societăți; |
(h) |
expuneri de tip retail; |
(i) |
expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile; |
(j) |
expuneri în stare de nerambursare; |
(k) |
expuneri asociate unui risc extrem de ridicat; |
(l) |
expuneri sub formă obligațiunilor garantate; |
(m) |
elemente reprezentând poziții din securitizare; |
(n) |
expuneri față de instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt; |
(o) |
expuneri sub formă de unități sau acțiuni deținute în organisme de plasament colectiv (OPC); |
(p) |
expuneri provenind din titluri de capital; |
(q) |
alte elemente. |
Articolul 113
Calculul valorilor expunerilor ponderate la risc
(1) Pentru a calcula valorile expunerilor ponderate la risc, ponderile de risc se aplică tuturor expunerilor, dacă respectivele expuneri nu sunt deduse din fondurile proprii, în conformitate cu dispozițiile din secțiunea 2. Ponderile de risc aplicate depind de clasa în care este încadrată fiecare expunere și, în conformitate cu secțiunea 2, de calitatea creditului. Calitatea creditului poate fi stabilită prin raportare la evaluările de credit emise de ECAI sau la evaluările de credit emise de agențiile de creditare a exportului, în conformitate cu secțiunea 3.
(2) În vederea aplicării unei ponderi de risc în sensul alineatului (1), valoarea expunerii se multiplică cu ponderea de risc specificată sau determinată în conformitate cu secțiunea 2.
(3) În cazul în care o expunere face obiectul protecției creditului, ponderea de risc aplicabilă elementului respectiv se poate modifica în conformitate cu capitolul 4.
(4) În cazul expunerilor din securitizare, valorile expunerilor ponderate la risc se calculează în conformitate cu capitolul 5.
(5) În cazul expunerilor pentru care secțiunea 2 nu prevede o metodă de calcul se aplică o pondere de risc de 100 %.
(6) Cu excepția expunerilor care generează elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau elemente de fonduri proprii de nivel 2, o instituție poate decide, sub rezerva aprobării prealabile de către autoritățile competente, să nu aplice cerințele prevăzute la prezentul articol alineatul (1) pentru expunerile instituției respective față de o contraparte care este întreprinderea-mamă, filiala sa, o filială a întreprinderii-mamă sau o întreprindere legată printr-o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE. Autoritățile competente sunt împuternicite să acorde aprobarea dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
contrapartea este o instituție, o societate financiară holding, o societate financiară holding mixtă, o instituție financiară, o societate de administrare a activelor sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare care face obiectul unor cerințe prudențiale adecvate; |
(b) |
contrapartea este inclusă în aceeași arie de consolidare ca și instituția, potrivit metodei consolidării globale; |
(c) |
contrapartea face obiectul acelorași proceduri de evaluare, de măsurare și de control al riscurilor ca și instituția; |
(d) |
contrapartea este situată în același stat membru ca și instituția; |
(e) |
nu există niciun impediment practic sau juridic semnificativ, actual sau potențial, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către contraparte instituției. |
În cazul în care instituția este autorizată, în conformitate cu prezentul alineat, să nu aplice cerințele prevăzute la alineatul (1), aceasta poate atribui o pondere de risc de 0 %.
(7) Cu excepția expunerilor care generează elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază, elemente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și elemente fonduri proprii de nivel 2, instituțiile pot, sub rezerva aprobării prealabile acordate de autoritățile competente, să nu aplice cerințele prevăzute la prezentul articol alineatul (1) pentru expunerile față de contrapărțile cu care instituțiile au intrat într-un sistem instituțional de protecție care constă într-un acord contractual sau statutar de stabilire a responsabilităților care protejează instituțiile respective și le asigură, în special, lichiditatea și solvabilitatea pentru a evita falimentul, în cazul în care este necesar. Autoritățile competente sunt împuternicite să acorde aprobarea dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
cerințele prevăzute la alineatul (6) literele (a), (d) și (e) sunt respectate; |
(b) |
acordurile încheiate asigură că sistemul instituțional de protecție poate acorda sprijinul necesar, în temeiul angajamentelor care stau la baza lui, din fonduri care îi sunt imediat disponibile; |
(c) |
sistemul instituțional de protecție dispune de sisteme adecvate și uniformizate pentru monitorizarea și clasificarea riscurilor, oferind o imagine completă a situațiilor de risc ale tuturor membrilor, considerați individual, precum și a sistemului instituțional de protecție în ansamblul său, cu posibilitățile corespunzătoare de a-și exercita influența; sistemele în cauză permit monitorizarea adecvată a expunerilor în stare de nerambursare, în conformitate cu articolul 178 alineatul (1); |
(d) |
sistemul instituțional de protecție realizează propria analiză a riscurilor, pe care o comunică membrilor; |
(e) |
sistemul instituțional de protecție întocmește și publică anual un raport consolidat care cuprinde bilanțul, contul de profit și pierderi, raportul de situație și raportul privind riscurile cu privire la sistemul instituțional de protecție în ansamblul său, sau un raport care cuprinde bilanțul agregat, contul agregat de profit și pierderi, raportul de situație și raportul privind riscurile cu privire la sistemul instituțional de protecție în ansamblul său; |
(f) |
membrii sistemului instituțional de protecție sunt obligați să dea un preaviz de cel puțin 24 de luni în cazul în care doresc să pună capăt sistemului instituțional de protecție; |
(g) |
utilizarea multiplă a elementelor eligibile pentru calculul fondurilor proprii (denumită în continuare „multipla utilizare a fondurilor proprii”), precum și orice constituire inadecvată de fonduri proprii între membrii sistemului instituțional de protecție sunt excluse; |
(h) |
sistemul instituțional de protecție se bazează pe o largă participare a instituțiilor de credit cu un profil de activitate predominant omogen; |
(i) |
adecvarea sistemelor menționate la literele (c) și (d) este aprobată și monitorizată la intervale regulate de către autoritățile competente relevante. |
În cazul în care instituția decide, în conformitate cu prezentul alineat, să nu aplice cerințele prevăzute la alineatul (1), aceasta poate atribui o pondere de risc de 0 %.
Articolul 114
Expuneri față de administrații centrale sau bănci centrale
(1) Expunerile față de administrații centrale și bănci centrale primesc o pondere de risc de 100 %, cu excepția cazului în care se aplică tratamentele prevăzute la alineatele (2)-(7).
(2) Expunerile față de administrații centrale și bănci centrale pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 1 care corespunde evaluării de credit emise de instituția externă de evaluare a creditului în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 1
Nivel de calitate a creditului |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Pondere de risc |
0 % |
20 % |
50 % |
100 % |
100 % |
150 % |
(3) Expunerilor față de BCE li se aplică o pondere de risc de 0 %.
(4) Expunerilor față de administrațiile centrale și băncile centrale ale statelor membre, denominate și finanțate în moneda națională a respectivei administrații centrale sau bănci centrale li se aplică o pondere de risc de 0 %.
(5) Până la 31 decembrie 2017, se aplică, în cazul expunerilor față de administrațiile centrale sau băncile centrale din statele membre, denominate și finanțate în moneda națională a oricărui stat membru, aceeași pondere de risc care s-ar aplica expunerilor denominate și finanțate în moneda lor națională.
(6) În ceea ce privește expunerile indicate la alineatul (5):
(a) |
în 2018, valorile calculate ale expunerilor ponderate la risc sunt de 20 % din ponderea de risc aplicată expunerilor respective în conformitate cu articolul 114 alineatul (2); |
(b) |
în 2019, valorile calculate ale expunerilor ponderate la risc sunt de 50 % din ponderea de risc aplicată expunerilor respective în conformitate cu articolul 114 alineatul (2); |
(c) |
în 2020, valorile calculate ale expunerilor ponderate la risc sunt de 100 % din ponderea de risc aplicată expunerilor respective în conformitate cu articolul 114 alineatul (2). |
(7) În cazul în care autoritățile competente dintr-o țară terță, care aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu dispozițiile aplicate în Uniune, aplică o pondere de risc mai mică decât cea indicată la alineatele (1) și (2) pentru expunerile față de propria administrație centrală și propria bancă centrale, denominate și finanțate în moneda națională, instituțiile pot să aplice expunerilor respective aceeași pondere de risc.
În sensul prezentului alineat, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare și sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o țară terță aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absența unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituțiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru expunerile față de administrația centrală sau față de banca centrală dintr-o țară terță, dacă autoritățile competente relevante au declarat țara terță respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament, înainte de 1 ianuarie 2014.
Articolul 115
Expuneri față de administrații regionale sau autorități locale
(1) Expunerile față de administrații regionale sau autorități locale sunt ponderate la risc ca și expunerile față de instituții, cu excepția cazului în care acestea sunt tratate ca expuneri față de administrații centrale în temeiul alineatului (2) sau (4) sau li se atribuie o pondere de risc astfel cum este prevăzut la alineatul (5). Tratamentul preferențial pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la articolul 119 alineatul (2) și la articolul 120 alineatul (2) nu se aplică.
(2) Expunerile față de administrații regionale și autorități locale sunt tratate ca expuneri față de administrația centrală sub a cărei jurisdicție acestea sunt instituite, dacă nu există nicio diferență de risc între expunerile respective ca urmare a competențelor specifice de colectare de venituri ale administrațiilor regionale și ale autorităților locale și a existenței unor acorduri instituționale specifice care au ca efect diminuarea riscului de nerambursare.
ABE menține o bază de date publică a tuturor administrațiilor regionale și autorităților locale din Uniune pe care autoritățile competente relevante le tratează ca expuneri față de administrațiile lor centrale.
(3) Expunerile față de biserici și comunități religioase constituite ca persoane juridice de drept public, în măsura în care percep taxe în conformitate cu legislația care le acordă acest drept, sunt tratate ca expuneri față de administrații regionale și autorități locale. În acest caz, alineatul (2) nu se aplică și, în scopul aplicării articolului 150 alineatul (1) litera (a), nu se exclude permisiunea de a aplica abordarea standardizată.
(4) Când autoritățile competente din jurisdicția unei țări terțe care aplică dispoziții de supraveghere și de reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniunea Europeană tratează expunerile față de administrații regionale sau autorități locale în același mod ca și expunerile față de propria administrație centrală și nu există nicio diferență de risc între aceste expuneri, datorită competențelor specifice de colectare de venituri ale administrațiilor regionale sau autorităților locale și datorită acordurilor instituționale specifice de reducere a riscului de nerambursare, instituțiile pot să aplice expunerilor față de astfel de administrații regionale și autorități locale aceleași ponderi de risc.
În sensul prezentului alineat, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare și sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o țară terță aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absența unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituțiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru o țară terță, dacă autoritățile competente relevante au declarat țara terță respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament înainte de 1 ianuarie 2014.
(5) Expunerilor față de administrații regionale sau autorități locale din statele membre care nu sunt menționate la alineatele (2)-(4) și sunt denominate și finanțate în moneda națională a administrației regionale sau a autorității locale respective li se aplică o pondere de risc de 20 %.
Articolul 116
Expuneri față de entități din sectorul public
(1) Expunerile față de entități din sectorul public pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu nivelul de calitate a creditului atribuit expunerilor față de administrația centrală a jurisdicției în care este înregistrată entitatea din sectorul public în conformitate cu tabelul 2 de mai jos:
Tabelul 2
Nivel de calitate a creditului atribuit administrației centrale |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Pondere de risc |
20 % |
50 % |
100 % |
100 % |
100 % |
150 % |
Pentru expunerile față de entități din sectorul public înregistrate în țări a căror administrație centrală nu beneficiază de rating, ponderea de risc este de 100 %.
(2) Expunerile față de entități din sectorul public pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului desemnată sunt tratate în conformitate cu articolul 120. Tratamentul preferențial pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la articolul 119 alineatul (2) și la articolul 120 alineatul (2) nu se aplică entităților respective.
(3) Pentru expunerile față de entități din sectorul public cu o scadență inițială de trei luni sau mai puțin, ponderea de risc este de 20 %.
(4) În situații excepționale, expunerile față de entități din sectorul public pot fi tratate drept expuneri față de administrația centrală, de administrația regională sau de autoritatea locală în a cărei jurisdicție sunt constituite, în cazul în care, în opinia autorităților competente din respectiva jurisdicție, nu există diferență de risc între aceste expuneri, datorită existenței unei garanții adecvate oferite de administrația centrală, de administrația regională sau de autoritatea locală.
(5) Atunci când autoritățile competente din jurisdicția unei țări terțe, care aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente celor aplicate în Uniune, tratează expunerile față de entități din sectorul public în conformitate cu alineatul (1) sau cu alineatul (2), instituțiile pot să aplice expunerilor față de astfel de entități din sectorul public ponderi de risc în aceeași manieră. În caz contrar, instituțiile aplică o pondere de risc de 100 %.
În sensul prezentului alineat, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare și sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o țară terță aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absența unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituțiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru o țară terță, dacă autoritățile competente relevante au declarat țara terță respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament înainte de 1 ianuarie 2014.
Articolul 117
Expuneri față de bănci de dezvoltare multilaterală
(1) Expunerile față de bănci de dezvoltare multilaterală care nu sunt menționate la alineatul (2) sunt tratate în același mod ca și expunerile față de instituții. Tratamentul preferențial pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la articolul 119 alineatul (2), la articolul 120 alineatul (2) și la articolul 121 alineatul (3) nu se aplică.
Societatea Interamericană de Investiții (Inter-American Investment Corporation), Banca pentru Dezvoltare și Comerț în regiunea Mării Negre (Black Sea Trade and Development Bank) Banca Central-Americană pentru Integrare Economică (Central American Bank for Economic Integration) și CAF-Banca pentru Dezvoltare a Americii Latine sunt considerate bănci de dezvoltare multilaterală.
(2) Expunerilor față de următoarele bănci de dezvoltare multilaterală li se aplică o pondere de risc de 0 %:
(a) |
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (International Bank for Reconstruction and Development); |
(b) |
Societatea Financiară Internațională (International Finance Corporation); |
(c) |
Banca Interamericană de Dezvoltare (Inter-American Development Bank); |
(d) |
Banca Asiatică de Dezvoltare (Asian Development Bank); |
(e) |
Banca Africană de Dezvoltare (African Development Bank); |
(f) |
Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (Council of Europe Development Bank); |
(g) |
Banca Nordică de Investiții (Nordic Investment Bank); |
(h) |
Banca Caraibiană de Dezvoltare (Caribbean Development Bank); |
(i) |
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (European Bank for Reconstruction and Development); |
(j) |
Banca Europeană de Investiții (European Investment Bank); |
(k) |
Fondul European de Investiții (European Investment Fund); |
(l) |
Agenția pentru Garantarea Investițiilor Multilaterale (Multilateral Investment Guarantee Agency); |
(m) |
Facilitatea Internațională de Finanțare în favoarea Imunizării (International Finance Facility for Immunisation); |
(n) |
Banca Islamică de Dezvoltare (Islamic Development Bank). |
(3) Se aplică o pondere de risc de 20 % părții nevărsate a capitalului subscris la Fondul European de Investiții.
Articolul 118
Expuneri față de organizații internaționale
Expunerilor față de următoarele organizații internaționale li se aplică o pondere de risc de 0 %:
(a) |
Uniunea; |
(b) |
Fondul Monetar Internațional; |
(c) |
Banca Reglementelor Internaționale; |
(d) |
Fondul european de stabilitate financiară; |
(e) |
Mecanismul european de stabilitate; |
(f) |
o instituție financiară internațională instituită de două sau mai multe state membre, care are scopul de a mobiliza fonduri și de a oferi asistență financiară în beneficiul membrilor săi care sunt afectați sau amenințați de probleme grave de finanțare. |
Articolul 119
Expuneri față de instituții
(1) Expunerile față de instituțiile pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului desemnată sunt ponderate la risc în conformitate cu articolul 120. Expunerile față de instituțiile pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o instituție externă de evaluare a creditului desemnată sunt ponderate la risc în conformitate cu articolul 121.
(2) Expunerilor față de instituții cu o scadență reziduală de trei luni sau mai puțin, denominate și finanțate în moneda națională a debitorului, li se atribuie o pondere de risc care este cu un nivel mai puțin favorabilă decât ponderea de risc preferențială, astfel cum este descrisă la articolul 114 alineatele (4)-(7), alocată expunerilor față de administrația centrală în care este înregistrată instituția.
(3) Niciunei expuneri cu o scadență reziduală de trei luni sau mai puțin, denominate și finanțate în moneda națională a debitorului, nu i se aplică o pondere de risc mai mică de 20 %.
(4) Expunerea față de o instituție sub formă de rezerve minime obligatorii impuse de BCE sau de banca centrală a unui stat membru a fi deținute de o instituție poate fi ponderată la risc ca și expunerile față de banca centrală din statul membru respectiv cu condiția ca:
(a) |
rezervele să fie deținute în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1745/2003 al Băncii Centrale Europene din 12 septembrie 2003 privind aplicarea rezervelor minime obligatorii (29) sau în conformitate cu cerințele naționale echivalente în toate aspectele importante cu regulamentul menționat; |
(b) |
în cazul falimentului sau al insolvenței instituției care deține rezervele, acestea să fie rambursate integral instituției în timp util și să nu fie utilizate pentru a acoperi alte datorii ale instituției. |
(5) Expunerile față de instituții financiare autorizate și supravegheate de autoritățile competente și care fac obiectul unor cerințe prudențiale comparabile celor aplicate instituțiilor în ceea ce privește soliditatea sunt tratate ca expuneri față de instituții.
Articolul 120
Expuneri față de instituții care beneficiază de rating
(1) Expunerile față de instituții, cu o scadență reziduală de peste trei luni, pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 3 care corespunde evaluării de credit emise de instituția externă de evaluare a creditului în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 3
Nivel de calitate a creditului |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Pondere de risc |
20 % |
50 % |
50 % |
100 % |
100 % |
150 % |
(2) Expunerile față de instituții, cu o scadență reziduală de până la trei luni, pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 4 care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136:
Tabelul 4
Nivel de calitate a creditului |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Pondere de risc |
20 % |
20 % |
20 % |
50 % |
50 % |
150 % |
(3) Interacțiunea dintre tratamentul evaluării de credit pe termen scurt în temeiul articolului 131 și tratamentul preferențial general pentru expunerile pe termen scurt prevăzut la alineatul (2) este după cum urmează:
(a) |
în cazul în care nu există o evaluare a expunerilor pe termen scurt, se aplică tratamentul preferențial general pentru expunerile pe termen scurt menționat la alineatul (2) în cazul tuturor expunerilor față de instituții cu o scadență reziduală de până la trei luni; |
(b) |
în cazul în care există o evaluare pe termen scurt, iar evaluarea respectivă determină aplicarea unei ponderi de risc identice sau mai favorabile decât utilizarea tratamentului preferențial general pentru expunerile pe termen scurt, menționat la alineatul (2), atunci evaluarea pe termen scurt se utilizează numai pentru expunerea respectivă. Celelalte expuneri pe termen scurt fac obiectul tratamentului preferențial general pentru expuneri pe termen scurt, menționat la alineatul (2); |
(c) |
în cazul în care există o evaluare pe termen scurt, iar evaluarea respectivă determină aplicarea unei ponderi de risc mai puțin favorabile decât utilizarea tratamentului preferențial general pentru expunerile pe termen scurt, menționat la alineatul (2), atunci tratamentul preferențial general pentru expunerile pe termen scurt nu se utilizează și tuturor creanțelor pe termen scurt care nu beneficiază de rating li se aplică aceeași pondere de risc ca și cea aplicată prin evaluarea specifică pe termen scurt. |
Articolul 121
Expuneri față de instituții care nu beneficiază de rating
(1) Expunerile față de instituții pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu nivelul de calitate a creditului atribuit expunerilor față de administrația centrală a jurisdicției în care este înregistrată instituția în conformitate cu tabelul 5 de mai jos:
Tabelul 5
Nivel de calitate a creditului atribuit administrației centrale |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Ponderea de risc a expunerii |
20 % |
50 % |
100 % |
100 % |
100 % |
150 % |
(2) Pentru expunerile față de instituții care nu beneficiază de rating înregistrate în țări a căror administrație centrală nu beneficiază de rating, ponderea de risc este de 100 %.
(3) Pentru expunerile față de instituții care nu beneficiază de rating cu o scadență inițială efectivă de cel mult trei luni, ponderea de risc este de 20 %.
(4) Fără a aduce atingere alineatelor (2) și (3), pentru expunerile din finanțarea comerțului menționate la articolul 162 alineatul (3) al doilea paragraf litera (b) față de instituții care nu beneficiază de rating, ponderea de risc este de 50 %, iar în cazul în care scadența reziduală a acestor expuneri din finanțarea comerțului față de instituții care nu beneficiază de rating este de maximum trei luni, ponderea de risc este de 20 %.
Articolul 122
Expuneri față de societăți
(1) Expunerile pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 6, care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 6
Nivel de calitate a creditului |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Pondere de risc |
20 % |
50 % |
100 % |
100 % |
150 % |
150 % |
(2) Expunerile pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit primesc o pondere de risc de 100 % sau ponderea de risc aplicabilă expunerilor față de administrația centrală în a cărei jurisdicție este înregistrată societatea, oricare este mai mare.
Articolul 123
Expuneri de tip retail
Expunerile care respectă următoarele criterii primesc o pondere de risc de 75 %:
(a) |
expunerea este față de una sau mai multe persoane fizice sau față de o întreprindere mică sau mijlocie (IMM); |
(b) |
expunerea face parte dintr-un număr semnificativ de expuneri cu caracteristici similare, astfel încât riscurile asociate unei astfel de creditări sunt reduse considerabil; |
(c) |
suma totală datorată instituției, întreprinderii-mamă și filialelor sale, incluzând orice expunere aflată în stare de nerambursare, de către clientul debitor sau de către un grup de clienți aflați în legătură, dar excluzând expunerile garantate integral și pe deplin cu bunuri imobile locative care au fost atribuite clasei de expuneri menționate la articolul 112 litera (i), nu depășește 1 milion EUR, potrivit informațiilor deținute de instituție. Instituția ia toate măsurile necesare pentru a obține informația respectivă. |
Titlurile de valoare nu pot fi încadrate în clasa de expuneri de tip retail.
Expunerile care nu respectă criteriile menționate la literele (a)-(c) de la primul paragraf nu sunt eligibile pentru clasa de expuneri de tip retail.
Valoarea actualizată a plăților minime de leasing de tip retail poate fi încadrată în clasa de expuneri de tip retail.
Articolul 124
Expuneri garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile
(1) O expunere sau orice parte a unei expuneri garantată integral printr-o ipotecă asupra unui bun imobil primește o pondere de risc de 100 %, dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 125 și la articolul 126, cu excepția oricărei părți a expunerii care este clasificată într-o altă clasă de expuneri. Părții din expunere care depășește valoarea ipotecară a bunului i se aplică ponderea de risc aplicabilă expunerilor negarantate față de contrapartea implicată.
Partea unei expuneri care este tratată ca fiind garantată integral cu un bun imobil nu este permis a fi mai mare decât valoarea de piață a bunului ipotecat sau decât valoarea ipotecară a bunului respectiv în cazul statelor membre care au prevăzut criterii riguroase pentru evaluarea valorii ipotecare prin dispoziții statutare sau de reglementare.
(2) Pe baza datelor colectate în temeiul articolului 101 și a oricăror altor indicatori relevanți, autoritățile competente evaluează periodic, cel puțin o dată pe an, dacă ponderea de risc de 35 % pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile locative menționate la articolul 125 și ponderea de risc de 50 % pentru expunerile garantate cu bunuri imobile comerciale menționate la articolul 126 situate pe teritoriul lor, sunt adecvate în baza:
(a) |
istoricului pierderilor rezultate din expunerile garantate cu bunuri imobile; |
(b) |
perspectivelor de evoluție a piețelor de bunuri imobile. |
Autoritățile competente pot stabili o pondere de risc mai mare sau criterii mai stricte decât cele prevăzute la articolul 125 alineatul (2) și la articolul 126 alineatul (2), acolo unde este cazul, din considerente de stabilitate financiară.
Pentru expunerile garantate cu ipoteci pe bunuri imobile locative, autoritatea competentă stabilește ponderea de risc la un procent între 35 % și 150 %.
Pentru expunerile garantate cu bunuri imobile comerciale, autoritatea competentă stabilește ponderea de risc la un procent între 50 % și 150 %.
Între aceste valori, ponderea de risc mai mare este stabilită în funcție de istoricul pierderilor și având în vedere perspectivele de evoluție a piețelor și considerentele de stabilitate financiară. În cazul în care evaluarea demonstrează că ponderile de risc prevăzute la articolul 125 alineatul (2) și la articolul 126 alineatul (2) nu reflectă riscurile reale legate de unul sau mai multe segmente imobiliare ale acestor expuneri, garantate integral cu ipoteci pe bunuri imobile locative sau pe bunuri imobile comerciale aflate în unul sau mai multe locuri de pe teritoriul acestora, autoritățile competente stabilesc, pentru respectivele segmente imobiliare ale expunerilor, o pondere de risc mai mare corespunzând riscurilor reale.
Autoritățile competente consultă ABE cu privire la ajustările ponderilor de risc și ale criteriilor aplicate, care se vor calcula în conformitate cu criteriile stabilite la prezentul alineat, astfel cum se menționează în standardele tehnice de reglementare prevăzute la alineatul (4) din prezentul articol. ABE publică ponderile de risc și criteriile stabilite de autoritățile competente pentru expunerile menționate la articolele 125, 126 și 199.
(3) În cazul în care autoritățile competente stabilesc o pondere de risc mai mare sau criterii mai stricte, instituțiile dispun de o perioadă de tranziție de șase luni pentru aplicarea noii ponderi de risc.
(4) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a preciza:
(a) |
criteriile riguroase de evaluare a valorii ipotecare prevăzute la alineatul (1); |
(b) |
condițiile prevăzute la alineatul (2) pe care autoritățile competente le iau în considerare la stabilirea ponderilor de risc mai mari, în special „considerentele de stabilitate financiară”. |
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(5) Instituțiile dintr-un stat membru aplică ponderile de risc și criteriile stabilite de autoritățile competente dintr-un alt stat membru pentru expunerile garantate cu ipoteci asupra bunurilor imobile comerciale și locative situate în statul membru respectiv.
Articolul 125
Expuneri garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative
(1) Cu excepția cazului în care autoritățile competente decid altfel în conformitate cu articolul 124 alineatul (2), expunerile garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative sunt tratate după cum urmează:
(a) |
expunerile sau orice parte a unei expuneri garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative care sunt sau urmează a fi ocupate sau închiriate de proprietar sau de proprietarul beneficiar în cazul societăților pentru investiții personale, primesc o pondere de risc de 35 %; |
(b) |
expunerile față de un chiriaș, în cazul unei tranzacții de leasing al cărei obiect îl constituie un bun imobil locativ în care instituția este locator, iar chiriașul are opțiunea de cumpărare, primesc o pondere de risc de 35 %, cu condiția ca expunerea instituției să fie garantată integral și pe deplin de dreptul său de proprietate asupra bunului respectiv. |
(2) Instituțiile consideră o expunere sau orice parte dintr-o expunere ca fiind garantată integral și pe deplin în sensul alineatului (1) numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
valoarea proprietății nu depinde în mod semnificativ de calitatea creditului debitorului. Atunci când determină relevanța unei asemenea dependențe, instituțiile pot exclude situațiile în care atât valoarea proprietății, cât și performanța debitorului sunt afectate de factori pur macroeconomici; |
(b) |
riscul asociat debitorului nu depinde în mod semnificativ de randamentul proprietății sau al proiectului-suport, ci de capacitatea reală a debitorului de a rambursa datoria din alte surse; în consecință, rambursarea sumelor datorate nu depinde în mod semnificativ de fluxurile de numerar generate de proprietatea care servește drept garanție reală. Pentru aceste alte surse, instituțiile stabilesc, în momentul acordării împrumutului, raporturile maxime împrumut/venit, ca parte a politicii lor de creditare, și obțin dovezi corespunzătoare privind veniturile relevante; |
(c) |
sunt îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 208 și regulile de evaluare prevăzute la articolul 229 alineatul (1); |
(d) |
cu excepția cazului în care se prevede altfel potrivit articolului 124 alineatul (2), partea din împrumut care primește o pondere de risc de 35 % nu depășește 80 % din valoarea de piață a proprietății în cauză sau 80 % din valoarea ipotecară a proprietății respective, în statele membre care au prevăzut criterii riguroase pentru evaluarea valorii ipotecare prin dispoziții statutare sau de reglementare. |
(3) Instituțiile pot deroga de la alineatul (2) litera (b) în cazul expunerilor garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative situate pe teritoriul unui stat membru, dacă autoritatea competentă a acestui stat membru a publicat dovezi care să indice prezența unei piețe imobiliare locative bine dezvoltate și cu existență îndelungată pe teritoriul respectiv, cu rate ale pierderii care nu depășesc următoarele limite:
(a) |
pierderile provenind din împrumuturile garantate cu bunuri imobile locative până la 80 % din valoarea de piață sau până la 80 % din valoarea ipotecară, cu excepția cazului în care se prevede altfel în temeiul articolului 124 alineatul (2), nu depășesc 0,3 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile locative în orice an dat; |
(b) |
pierderile totale provenind din împrumuturi garantate cu bunuri imobile locative nu depășesc 0,5 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile locative în orice an dat. |
(4) În cazul în care niciuna dintre limitele menționate la alineatul (3) nu este respectată într-un anumit an, eligibilitatea pentru utilizarea alineatului (3) încetează, urmând să se aplice condiția menționată la alineatul (2) litera (b) până la data la care condițiile prevăzute la alineatul (3) sunt respectate într-un an ulterior.
Articolul 126
Expuneri garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare comerciale
(1) Cu excepția cazului în care autoritățile competente decid altfel, în conformitate cu articolul 124 alineatul (2), expunerile garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare comerciale sunt tratate după cum urmează:
(a) |
expunerile sau orice parte a unei expuneri garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra birourilor sau a altor sedii comerciale pot primi o pondere de risc de 50 %; |
(b) |
expunerile asociate tranzacțiilor de leasing cu bunuri imobile al căror obiect îl constituie birouri sau alte sedii comerciale, tranzacții în care instituția este locator, iar chiriașul are opțiunea de cumpărare, pot primi o pondere de risc de 50 %, cu condiția ca expunerea instituției să fie garantată integral și pe deplin cu dreptul său de proprietate asupra bunului respectiv. |
(2) Instituțiile consideră o expunere sau orice parte dintr-o expunere ca fiind garantată integral și pe deplin în sensul alineatului (1) numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
valoarea proprietății nu depinde în mod semnificativ de calitatea creditului debitorului. Atunci când determină relevanța unei asemenea dependențe, instituțiile pot exclude situațiile în care atât valoarea proprietății, cât și performanța debitorului sunt afectate de factori pur macroeconomici; |
(b) |
riscul asociat debitorului nu depinde în mod semnificativ de randamentul proprietății sau al proiectului-suport, ci de capacitatea reală a debitorului de a rambursa datoria din alte surse; în consecință, rambursarea sumelor datorate nu depinde în mod semnificativ de fluxurile de numerar generate de proprietatea care servește drept garanție reală. |
(c) |
sunt îndeplinite cerințele prevăzute la articolul 208 și regulile de evaluare prevăzute la articolul 229 alineatul (1); |
(d) |
cu excepția cazului în care se prevede altfel potrivit articolului 124 alineatul (2), ponderea de risc de 50 %, se aplică acelei părți din împrumut care nu depășește 50 % din valoarea de piață sau 60 % din valoarea ipotecară a proprietății respective, în statele membre care au prevăzut criterii riguroase pentru evaluarea valorii ipotecare prin dispoziții statutare sau de reglementare. |
(3) Instituțiile pot deroga de la alineatul (2) litera (b) în cazul expunerilor garantate integral și pe deplin cu ipoteci pe bunuri imobile comerciale situate pe teritoriul unui stat membru, dacă autoritatea competentă a acestui stat membru a publicat dovezi care să indice prezența unei piețe imobiliare comerciale bine dezvoltate și cu existență îndelungată pe teritoriul respectiv cu rate ale pierderii care nu depășesc următoarele limite:
(a) |
pierderile provenind din împrumuturi garantate cu bunuri imobile comerciale până la 50 % din valoarea de piață sau 60 % din valoarea ipotecară, cu excepția cazului în care se prevede altfel în temeiul articolului 124 alineatul (2), nu depășesc 0,3 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile comerciale; |
(b) |
pierderile totale provenind din împrumuturi garantate cu bunuri imobile comerciale nu depășesc 0,5 % din împrumuturile scadente garantate cu bunuri imobile comerciale. |
(4) În cazul în care niciuna dintre limitele menționate la alineatul (3) nu este respectată într-un anumit an, eligibilitatea pentru utilizarea alineatului (3) încetează, urmând să se aplice condiția menționată la alineatul (2) litera (b) până la data la care condițiile prevăzute la alineatul (3) sunt respectate într-un an ulterior.
Articolul 127
Expuneri în stare de nerambursare
(1) Partea negarantată a oricărui element în legătură cu care debitorul se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 sau, în cazul expunerilor de tip retail, partea negarantată a oricărei facilități de credit care se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 178 primește o pondere de risc de:
(a) |
150 %, în cazul în care ajustările specifice pentru riscul de credit reprezintă mai puțin de 20 % din partea negarantată a valorii expunerii, în condițiile în care aceste ajustări specifice pentru riscul de credit nu ar fi aplicate; |
(b) |
100 %, în cazul în care ajustările specifice pentru riscul de credit nu reprezintă mai puțin de 20 % din partea negarantată a valorii expunerii, în condițiile în care aceste ajustări specifice pentru riscul de credit nu ar fi aplicate. |
(2) Pentru determinarea părții garantate a elementului restant, garanțiile eligibile sunt cele eligibile pentru diminuarea riscului de credit potrivit capitolului 4.
(3) Valoarea expunerii rezultată după deducerea ajustărilor specifice pentru riscul de credit pentru expunerile garantate integral și pe deplin cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare locative potrivit articolului 125 primește o pondere de risc de 100 %, în cazul în care a survenit o stare de nerambursare conform articolului 178.
(4) Valoarea expunerii rezultată după deducerea ajustărilor specifice pentru riscul de credit pentru expunerile garantate integral și pe deplin cu ipoteci pe bunuri imobile comerciale potrivit articolului 126 primește o pondere de risc de 100 %, în cazul în care a survenit o stare de nerambursare conform articolului 178.
Articolul 128
Elemente asociate unui risc extrem de ridicat
(1) Instituțiile atribuie o pondere de risc de 150 % pentru expunerile asociate unor riscuri extrem de ridicate, inclusiv pentru expunerile sub formă de acțiuni sau unități deținute într-un OPC, dacă este cazul.
(2) Expunerile cu riscuri extrem de ridicate includ oricare dintre următoarele expuneri:
(a) |
investițiile în societățile cu capital de risc (venture capital firms); |
(b) |
investițiile în FIA definite la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE, cu excepția cazurilor în care mandatul fondului nu permite un nivel al efectului de levier mai mare decât cel impus în temeiul articolului 51 alineatul (3) din Directiva 2009/65/CE; |
(c) |
investiții în capital privat (private equity); |
(d) |
finanțări speculative ale bunurilor imobile. |
(3) Atunci când evaluează dacă un alt tip de expunere în afară de expunerile menționate la alineatul (2) este asociat unor riscuri extrem de ridicate, instituțiile trebuie să ia în considerare următoarele caracteristici de risc:
(a) |
există un risc de pierdere ridicat ca urmare a unei stări de nerambursare a debitorului; |
(b) |
este imposibil să se evalueze cu precizie dacă expunerea se încadrează la litera (a). |
ABE emite orientări care să precizeze ce tipuri de expuneri sunt asociate unui risc extrem de ridicat și în ce circumstanțe.
Orientările respective se adoptă în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 129
Expuneri sub formă de obligațiuni garantate
(1) Pentru a fi eligibile pentru tratamentul preferențial prevăzut la alineatele (4) și (5), obligațiunile menționate la articolul 52 alineatul (4) din Directiva 2009/65/CE ca obligațiuni garantate îndeplinesc cerințele prevăzute la alineatul (7) și sunt garantate cu oricare dintre următoarele active eligibile:
(a) |
expuneri față de sau garantate de administrații centrale, bănci centrale din cadrul SEBC, entități din sectorul public, administrații regionale sau autorități locale din Uniune; |
(b) |
expuneri față de sau garantate de administrații centrale ale unor state terțe, bănci centrale ale unor țări terțe, bănci de dezvoltare multilaterală, organizații internaționale care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol, expuneri față de sau garantate de entități din sectorul public din țări terțe, de administrații regionale din țări terțe sau autorități locale din țări terțe, care sunt ponderate la risc ca expuneri față de instituții sau administrații centrale și bănci centrale, în conformitate cu articolul 115 alineatele (1) sau (2) sau, respectiv, cu articolul 116 alineatele (1), (2) sau (4) și care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol, și expuneri în înțelesul prezentei litere, care se încadrează cel puțin la nivelul 2 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol, cu condiția ca respectivele expuneri să nu depășească 20 % din valoarea nominală a obligațiunilor garantate rămase de rambursat ale instituțiilor emitente; |
(c) |
expuneri față de instituții care se încadrează la nivelul 1 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol. Totalul acestor expuneri nu trebuie să depășească 15 % din valoarea nominală a obligațiunilor garantate rămase de rambursat ale instituției emitente. Expunerile față de instituțiile din UE, cu o scadență de cel mult 100 de zile, nu fac obiectul cerințelor pentru nivelul 1, însă respectivele instituții trebuie să se încadreze cel puțin la nivelul 2 de calitate a creditului, după cum se prevede în prezentul capitol. |
(d) |
împrumuturi garantate cu
|
(e) |
împrumuturi locative garantate integral de un furnizor de protecție eligibil menționat la articolul 201, care se califică pentru nivelul 2 de calitate a creditului sau superior acestuia, conform dispozițiilor prezentului capitol, în cazul în care partea din fiecare dintre împrumuturi care este utilizată pentru a satisface cerința prevăzută la prezentul alineat, de acoperire cu garanții reale a obligațiunii garantate, nu reprezintă mai mult de 80 % din valoarea proprietății imobiliare locative situate în Franța și în cazul în care un raport împrumut/venit respectă o proporție de cel mult 33 % la acordarea împrumutului. La acordarea împrumutului trebuie să nu existe drepturi de ipotecă asupra proprietății imobiliare locative, iar pentru împrumuturile acordate începând cu data de 1 ianuarie 2014, creditorul se angajează prin contract să nu acorde astfel de drepturi fără aprobarea instituției de credit care a acordat împrumutul. Raportul împrumut/venit reprezintă partea din venitul brut al debitorului care acoperă rambursarea împrumutului, incluzând dobânzile. Furnizorul de protecție este fie o instituție financiară autorizată și supravegheată de autoritățile competente, supusă unor cerințe prudențiale comparabile celor aplicate instituțiilor în ceea ce privește soliditatea acestora, fie o instituție, fie o întreprindere de asigurare. Aceasta instituie un fond de garantare reciprocă sau o protecție echivalentă pentru întreprinderile de asigurare în scopul de a absorbi pierderile din riscul de credit, a căror calibrare este revizuită periodic de autoritățile competente. Atât instituția de credit, cât și furnizorul de protecție efectuează o evaluare a bonității creditorului. |
(f) |
împrumuturi garantate cu:
Împrumuturile garantate cu bunuri imobile comerciale sunt eligibile dacă raportul valoare/împrumut de 60 % este depășit până la un nivel maxim de 70 % în cazul în care valoarea totală a activelor constituite ca garanții pentru obligațiunile garantate depășește valoarea nominală a obligațiunilor garantate rămase de rambursat cu cel puțin 10 %, iar creanța deținătorilor de obligațiuni îndeplinește cerințele de certitudine juridică, prevăzute în capitolul 4. Creanța deținătorilor de obligațiuni are prioritate față de alte creanțe asupra garanției; |
(g) |
împrumuturi garantate cu drepturi de retenție maritimă asupra navelor până la diferența dintre 60 % din valoarea navei gajate și valoarea oricărui drept anterior de retenție maritimă. |
În sensul literei (c), al literei (d) punctul (ii) și al literei (f) punctul (ii) de la primul paragraf, expunerile generate de transferul și gestionarea plăților efectuate de debitori sau de lichidarea împrumuturilor garantate cu proprietăți gajate în raport cu unități cu rang superior sau titluri de creanță nu se includ în calculul limitei menționate la punctele și literele respective.
Autoritățile competente pot, după ce au consultat ABE, să deroge parțial de la aplicarea literei (c) de la primul paragraf și să permită nivelul 2 de calitate a creditului pentru totalitatea expunerilor reprezentând maxim 10 % din valoarea nominală a obligațiunilor garantate rămase de rambursat ale instituției emitente, cu condiția ca eventualele probleme semnificative de concentrare în statele membre vizate să poată fi justificate datorită aplicării cerinței privind nivelul 1 de calitate a creditului menționate la litera respectivă;
(2) Situațiile menționate la alineatul 1 literele (a)-(f) includ, de asemenea, garanții reale care sunt limitate prin lege exclusiv la protejarea deținătorilor de obligațiuni împotriva pierderilor.
(3) Pentru proprietățile imobiliare care constituie garanții pentru obligațiunile garantate, instituțiile trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 208 și regulile de evaluare prevăzute la articolul 229 alineatul (1).
(4) Obligațiunile garantate pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 6a, care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 6a
Nivelul de calitate a creditului |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Pondere de risc |
10 % |
20 % |
20 % |
50 % |
50 % |
100 % |
(5) Obligațiunile garantate pentru care nu este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc pe baza ponderii de risc atribuite expunerilor negarantate cu rang superior față de instituția emitentă. Se aplică următoarea corespondență între ponderile de risc:
(a) |
în cazul în care expunerile față de instituție primesc o pondere de risc de 20 %, obligațiunea garantată primește o pondere de risc de 10 %; |
(b) |
în cazul în care expunerile față de instituție primesc o pondere de risc de 50 %, obligațiunea garantată primește o pondere de risc de 20 %; |
(c) |
în cazul în care expunerile față de instituție primesc o pondere de risc de 100 %, obligațiunea garantată primește o pondere de risc de 50 %; |
(d) |
în cazul în care expunerile față de instituție primesc o pondere de risc de 150 %, obligațiunea garantată primește o pondere de risc de 100 %. |
(6) Obligațiunile garantate emise înainte de 31 decembrie 2007 nu fac obiectul cerințelor prevăzute la alineatele (1) și (3). Ele sunt eligibile pentru tratamentul preferențial până la data scadenței lor în conformitate cu alineatele (4) și (5).
(7) Expunerile sub formă de obligațiuni garantate sunt eligibile pentru tratamentul preferențial, cu condiția ca instituția care investește în obligațiunile garantate să poată demonstra autorităților competente că:
(a) |
primește informații privind portofoliul cel puțin despre:
|
(b) |
emitentul pune informațiile menționate la litera (a) la dispoziția instituției cel puțin semestrial. |
Articolul 130
Elemente reprezentând poziții din securitizare
Valorile expunerilor ponderate la risc aferente pozițiilor din securitizare se determină în conformitate cu capitolul 5.
Articolul 131
Expuneri față de instituții și societăți cu o evaluare de credit pe termen scurt
Expunerile față de instituții și expunerile față de societăți pentru care este disponibilă o evaluare de credit pe termen scurt efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 7, care corespunde evaluării emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 7
Nivelul de calitate a creditului |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Pondere de risc |
20 % |
50 % |
100 % |
150 % |
150 % |
150 % |
Articolul 132
Expuneri sub formă de unități sau acțiuni
(1) Expunerile sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC primesc o pondere de risc de 100 %, cu excepția cazului în care instituția aplică metoda de evaluare a riscului de credit prevăzută la alineatul (2), abordarea transparentă (look-through approach) prevăzută la alineatul (4) sau metoda ponderii de risc medii prevăzută la alineatul (5) dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (3).
(2) Expunerile sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC pentru care este disponibilă o evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată primesc o pondere de risc în conformitate cu tabelul 8, care corespunde evaluării de credit emise de ECAI în conformitate cu articolul 136.
Tabelul 8
Nivelul de calitate a creditului |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
Pondere de risc |
20 % |
50 % |
100 % |
100 % |
150 % |
150 % |
(3) Instituțiile pot determina ponderea de risc pentru un OPC în conformitate cu alineatele (4) și (5), dacă sunt îndeplinite următoarele criterii de eligibilitate:
(a) |
OPC este administrat de o societate care face obiectul supravegherii în cadrul unui stat membru sau, în cazul unui OPC dintr-o țară terță, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
|
(b) |
prospectul de emisiune al OPC sau documentul echivalent include următoarele:
|
(c) |
activitatea OPC este raportată cel puțin anual, pentru a face posibilă evaluarea activelor și pasivelor, a veniturilor și a tranzacțiilor efectuate în perioada de raportare. |
În sensul literei (a), Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare și potrivit procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o țară terță aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absența unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituțiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat expunerilor sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC-urilor din țări terțe, dacă autoritățile competente relevante au declarat țara terță respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament înainte de 1 ianuarie 2014.
(4) Dacă instituția cunoaște expunerile-suport ale unui OPC, ea poate aplica o abordare transparentă de tip “look through” pentru aceste expuneri-suport pentru a calcula o pondere de risc medie pentru expunerile sale sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC în conformitate cu metodele prevăzute în prezentul capitol. Dacă o expunere-suport a unui OPC este ea însăși o expunere sub formă de acțiuni deținute în alt OPC care îndeplinește criteriile de la alineatul (3), instituția poate aplica o abordare transparentă de tip “look through” pentru expunerile-suport ale celui din urmă OPC.
(5) În cazul în care instituția nu cunoaște expunerile-suport ale unui OPC, ea poate calcula o pondere de risc medie pentru expunerile sale sub formă de unități sau acțiuni deținute în OPC în conformitate cu metodele prevăzute în prezentul capitol, pornind de la premisa că OPC investește în primul rând, până la limita maximă permisă potrivit mandatului său, în clasele de expuneri care atrag cele mai mari cerințe de capital, după care continuă să investească în ordine descrescătoare până când este atinsă limita totală maximă pentru investiții.
Instituțiile pot să se bazeze pe părțile terțe menționate în continuare pentru calcularea și raportarea, în conformitate cu metodele prevăzute la alineatele (4) și (5), a unei ponderi de risc pentru OPC:
(a) |
instituția depozitară sau instituția financiară depozitară a OPC-ului, cu condiția ca OPC-ul să investească exclusiv în titluri de valoare și să depoziteze toate titlurile de valoare la această instituție depozitară sau instituție financiară; |
(b) |
pentru OPC-urile care nu se încadrează la litera (a), societatea de administrare a OPC-ului, cu condiția ca societatea de administrare a OPC-ului să îndeplinească criteriile prevăzute la alineatul (3) litera (a). |
Corectitudinea calculului menționat la primul paragraf trebuie să fie confirmată de către un auditor extern.
Articolul 133
Expuneri provenind din titluri de capital
(1) Următoarele expuneri se consideră expuneri provenind din titluri de capital:
(a) |
expuneri care nu provin din titluri de creanță și care conferă dreptul la o creanță subordonată reziduală asupra activelor sau venitului emitentului; |
(b) |
expunerile din titluri de creanță și alte titluri de valoare, parteneriate, instrumente financiare derivate sau altele, al căror conținut economic este similar cu cel aferent expunerilor menționate la litera (a). |
(2) Cu excepția cazului în care este necesară deducerea, în conformitate cu partea a doua, expunerile provenind din titluri de capital primesc o pondere de risc de 100 %, sau o pondere de risc de 250 % în conformitate cu articolul 48 alineatul (2), sau o pondere de risc de 1 250 % în conformitate cu articolul 89 alineatul (3) sau se tratează drept elemente cu risc ridicat potrivit articolului 128.
(3) Investițiile în titluri de capital sau în instrumente de capital reglementat emise de instituții se clasifică drept creanțe din titluri de capital, cu excepția cazurilor în care sunt deduse din fondurile proprii, ori primesc o pondere de risc de 250 %, în temeiul articolului 48 alineatul (2) sau sunt tratate drept elemente cu risc ridicat în conformitate cu articolul 128.
Articolul 134
Alte elemente
(1) Imobilizările corporale în sensul articolului 4 alineatul (10) din Directiva 86/635/CEE primesc o pondere de risc de 100 %.
(2) Conturile de regularizare pentru care o instituție nu poate determina contrapartea în conformitate cu Directiva 86/635/CEE primesc o pondere de risc de 100 %.
(3) Elementele de numerar în curs de încasare primesc o pondere de risc de 20 %. Numerarul aflat în casierie și elementele de numerar echivalente primesc o pondere de risc de 0 %.
(4) Lingourile de aur păstrate în tezaurele proprii sau în custodie în limita sumelor acoperite cu pasive în lingouri primesc o pondere de risc de 0 %.
(5) În cazul tranzacțiilor de vânzare de active, al contractelor de răscumpărare și al angajamentelor ferme de cumpărare la termen, ponderea de risc este cea aplicată activelor respective și nu cea aplicată contrapărților la tranzacțiile respective.
(6) Atunci când o instituție asigură protecție a creditului care acoperă un număr de expuneri în condiții potrivit cărora al n-lea caz de nerambursare corespunzător expunerilor declanșează plata, iar acest eveniment de credit conduce la lichidarea contractului, și atunci când produsul dispune de o evaluare externă a creditului efectuată de o ECAI, se aplică ponderile de risc prevăzute în capitolul 5. În cazul în care produsul nu este evaluat de o ECAI, ponderile de risc pentru expunerile incluse în coș, mai puțin un număr de n-1 expuneri, sunt agregate până la un nivel de maxim de 1 250 % și multiplicate cu valoarea nominală a protecției furnizate de instrumentul derivat de credit pentru a obține valoarea ponderată la risc a activului. Cele n-1 expuneri excluse din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează o valoare a expunerii ponderate la risc inferioară valorii ponderate la risc a oricărei expuneri incluse în agregare.
(7) Valoarea expunerii pentru operațiunile de leasing este valoarea actualizată a plăților minime de leasing. Plățile minime de leasing sunt plățile pe care locatarul este obligat sau poate fi obligat să le efectueze pe perioada contractului de leasing, precum și orice opțiune de cumpărare avantajoasă (bargain option) a cărei probabilitate de exercitare este certă într-o măsură rezonabilă. O parte, alta decât locatarul, poate fi obligată să efectueze o plată legată de valoarea reziduală a proprietății care face obiectul contractului de leasing și în condițiile în care această obligație de plată îndeplinește setul de condiții prevăzut la articolul 201 cu privire la eligibilitatea furnizorilor de protecție, precum și cerințele de recunoaștere a altor tipuri de garanții, prevăzute la articolele 213-215, obligația de plată poate fi considerată drept protecție nefinanțată a creditului în conformitate cu capitolul 4. Aceste expuneri se clasifică în clasa de expuneri corespunzătoare, în conformitate cu articolul 112. Atunci când expunerea este o valoare reziduală a unor active care fac obiectul unui contract de leasing, valorile ponderate la risc ale expunerilor se calculează după cum urmează: 1/t × 100 % × valoarea reziduală, unde t este numărul cel mai mare dintre 1 și numărul cel mai apropiat de ani întregi rămași din contractul de leasing.
Articolul 135
Utilizarea evaluărilor de credit furnizate de instituțiile externe de evaluare a creditului
(1) O evaluare externă a creditului poate fi folosită pentru determinarea ponderii de risc aplicabilă unei expuneri în temeiul prezentului capitol numai dacă a fost emisă de o ECAI sau a fost aprobată de o ECAI în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.
(2) ABE publică pe site-ul său lista ECAI în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) și cu articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1060/2009.
Articolul 136
Punerea în corespondență a evaluărilor de credit efectuate de o ECAI
(1) ABE, EIPA și AEVMP, prin Comitetul mixt, elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica, pentru fiecare ECAI, cărui nivel de calitate a creditului stabilit în secțiunea 2 îi corespund evaluările de credit efectuate de ECAI (în continuare, „punere în corespondență”). Deciziile respective trebuie să fie obiective și consecvente.
ABE, EIPA și AEVMP transmit Comisiei proiectele de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 iulie 2014 și transmite versiuni revizuite ale proiectelor de standarde tehnice de punere în aplicare, dacă este necesar.
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
(2) La punerea în corespondență a evaluărilor de credit, ABE, EIPA și AEVMP respectă următoarele cerințe:
(a) |
pentru a diferenția gradele relative de risc exprimate de fiecare evaluare de credit, ABE, EIPA și AEVMP iau în considerare factori cantitativi cum ar fi rata de nerambursare pe termen lung aferentă tuturor elementelor care primesc aceeași evaluare de credit. Pentru ECAI nou-înființate și pentru cele care nu dispun decât de un volum limitat de date referitoare la starea de nerambursare, ABE, EIPA și AEVMP solicită ECAI respective o estimare a ratei de nerambursare pe termen lung aferentă tuturor elementelor care au primit aceeași evaluare de credit; |
(b) |
pentru a diferenția gradele relative de risc exprimate de fiecare evaluare de credit, ABE, EIPA și AEVMP iau în considerare factori calitativi cum ar fi grupul de emitenți acoperiți de ECAI, gama de evaluări de credit atribuite de ECAI, semnificația fiecărei evaluări de credit și definiția stării de nerambursare în accepțiunea ECAI; |
(c) |
ABE, EIPA și AEVMP compară ratele de nerambursare înregistrate pentru fiecare evaluare de credit efectuată de o anumită ECAI, iar apoi le compară cu o valoare de referință stabilită pe baza ratelor de nerambursare înregistrate de alte ECAI pentru un ansamblu de emitenți care prezintă un nivel echivalent al riscului de credit; |
(d) |
în cazul în care ratele de nerambursare înregistrate pentru evaluarea de credit efectuată de o anumită ECAI sunt semnificativ și sistematic mai ridicate decât valoarea de referință, ABE, EIPA și AEVMP atribuie ECAI un nivel de calitate a creditului mai ridicat pe scala de evaluare a calității creditului pentru evaluarea de credit efectuată de ECAI; |
(e) |
dacă ABE, EIPA și AEVMP a crescut ponderea de risc asociată unei evaluări de credit efectuate de o anumită ECAI, iar ratele de nerambursare înregistrate pentru acea evaluare de credit efectuată de respectiva ECAI nu mai sunt semnificativ și sistematic mai ridicate decât valoarea de referință, ABE, EIPA și AEVMP pot să restabilească nivelul inițial de calitate a creditului pe scala de evaluare a calității creditului pentru evaluarea de credit efectuată de respectiva ECAI. |
(3) ABE, EIPA și AEVMP elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica factorii cantitativi menționați la alineatul (2) litera (a), factorii calitativi menționați la alineatul (2) litera (b) și valoarea de referință menționată la alineatul (2) litera (c).
ABE, EIPA și AEVMP transmit Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de punere în aplicare până la 1 iulie 2014.
Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010, Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 și, respectiv, Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.
Articolul 137
Utilizarea evaluărilor de credit ale agențiilor de creditare a exportului
(1) În sensul articolului 114, instituțiile pot utiliza evaluări de credit ale unei agenții de creditare a exportului desemnată de instituție, dacă este îndeplinită oricare dintre condițiile următoare:
(a) |
este vorba despre o clasificare de comun acord a riscurilor de către agențiile de creditare a exportului care participă la „Acordul privind orientările privind creditele pentru export care beneficiază de sprijin public” al OCDE; |
(b) |
agenția de creditare a exportului își publică evaluările de credit și aderă la metodologia agreată de OCDE, iar evaluarea de credit este asociată uneia dintre cele opt prime minime de asigurare pentru export (MEIP) prevăzute de metodologia agreată de OCDE. O instituție poate revoca desemnarea unei agenții de creditare a exportului. Instituția motivează revocarea dacă există indicii concrete care arată că intenția care stă la baza revocării este reducerea cerințelor privind adecvarea capitalului. |
(2) Expunerilor pentru care este recunoscută o evaluare de credit efectuată de o agenție de creditare a exportului în scopul ponderării la risc li se aplică o pondere de risc în conformitate cu tabelul 9.
Tabelul 9
MEIP |
0 |
1 |
2 |
3 |
4 |
5 |
6 |
7 |
Pondere de risc |
0 % |
0 % |
20 % |
50 % |
100 % |
100 % |
100 % |
150 % |
Articolul 138
Cerințe generale
O instituție poate desemna una sau mai multe ECAI pe care le va utiliza pentru a determina ponderile de risc aplicabile activelor și elementelor extrabilanțiere. O instituție poate revoca desemnarea unei ECAI. Instituția motivează revocarea dacă există indicii concrete care arată că intenția care stă la baza revocării este reducerea cerințelor privind adecvarea capitalului. Evaluările de credit nu pot fi utilizate selectiv. O instituție utilizează evaluările de credit solicitate. Cu toate acestea, o instituție poate utiliza evaluări de credit nesolicitate în cazul în care ABE confirmă că evaluările de credit nesolicitate ale unei ECAI nu diferă, în ceea ce privește calitatea, de evaluările de credit solicitate ale respectivei ECAI. ABE refuză sau revocă respectiva confirmare în special dacă ECAI a utilizat o evaluare de credit nesolicitată pentru a pune presiuni asupra entității evaluate astfel încât aceasta să solicite o evaluare a creditului sau alte servicii. Atunci când utilizează evaluări de credit, instituțiile respectă următoarele cerințe:
(a) |
o instituție care decide să utilizeze evaluările de credit efectuate de o ECAI pentru o anumită clasă de elemente trebuie să utilizeze respectivele evaluări de credit în mod consecvent, pentru toate expunerile aparținând acelei clase; |
(b) |
o instituție care decide să utilizeze evaluări de credit efectuate de o ECAI trebuie să utilizeze respectivele evaluări în mod continuu și consecvent de-a lungul timpului; |
(c) |
o instituție utilizează numai acele evaluări de credit efectuate de o ECAI care iau în considerare toate cuantumurile, atât ca principal, cât și ca dobândă datorată pentru acesta; |
(d) |
în cazul în care nu este disponibilă decât o singură evaluare de credit efectuată de o ECAI desemnată pentru un element evaluat, respectiva evaluare de credit se utilizează pentru a determina ponderea de risc pentru elementul respectiv; |
(e) |
în cazul în care sunt disponibile două evaluări de credit efectuate de o ECAI desemnată și ele corespund unor ponderi de risc diferite pentru un element evaluat, se aplică ponderea de risc cea mai ridicată; |
(f) |
în cazul în care sunt disponibile mai mult de două evaluări de credit efectuate de o ECAI desemnată pentru un element evaluat, se iau în considerare acele două evaluări de risc care generează cele mai scăzute ponderi de risc. În cazul în care cele două ponderi de risc sunt diferite, se aplică cea mai ridicată dintre ele. În cazul în care cele două ponderi de risc sunt identice, se aplică ponderea de risc respectivă. |
Articolul 139
Evaluări de credit pentru un emitent sau o emisiune
(1) Atunci când există o evaluare de credit pentru un anumit program sau facilitate de emisiune căreia îi aparține elementul ce reprezintă expunerea, respectiva evaluare de credit se utilizează pentru a determina ponderea de risc aplicabilă elementului respectiv.
(2) În cazul în care nu există o evaluare de credit aplicabilă în mod direct pentru un anumit element, însă există o evaluare de credit pentru un anumit program sau facilitate de emisiune căreia nu îi aparține elementul ce reprezintă expunerea sau există o evaluare generală de credit pentru emitent, atunci respectiva evaluare de credit se utilizează în oricare dintre cazurile următoare:
(a) |
aceasta generează o pondere de risc mai ridicată decât ar fi cazul și expunerea în cauză este de rang egal sau inferior, în toate privințele, față de respectivul program sau facilitate de emisiune sau față de expunerile negarantate cu rang prioritar ale emitentului respectiv, după cum este cazul; |
(b) |
aceasta generează o pondere de risc mai scăzută și expunerea în cauză este de rang egal sau superior, în toate privințele, față de respectivul program sau facilitate de emisiune sau față de expunerile negarantate cu rang prioritar ale emitentului respectiv, după cum este cazul; |
În toate celelalte cazuri, expunerea trebuie să fie tratată ca o expunere care nu beneficiază de rating.
(3) Alineatele (1) și (2) nu aduc atingere aplicării articolului 129.
(4) Evaluările de credit pentru emitenții din cadrul unui grup nu pot fi utilizate ca evaluări de credit pentru alt emitent din cadrul aceluiași grup.
Articolul 140
Evaluări de credit pe termen lung și pe termen scurt
(1) Evaluările de credit pe termen scurt pot fi utilizate doar pentru activele și elementele extrabilanțiere pe termen scurt care reprezintă expuneri față de instituții și societăți.
(2) O evaluare de credit pe termen scurt se aplică doar elementului la care se referă evaluarea de credit pe termen scurt și nu se utilizează pentru determinarea ponderilor de risc aplicabile altor elemente, cu excepția situațiilor următoare:
(a) |
în cazul în care o facilitate pe termen scurt, care a fost evaluată, primește o pondere de risc de 150 %, atunci toate expunerile negarantate față de respectivul debitor, care nu au fost evaluate, fie pe termen scurt, fie pe termen lung, primesc, de asemenea, o pondere de risc de 150 %; |
(b) |
în cazul în care o facilitate pe termen scurt, care a fost evaluată, primește o pondere de risc de 50 %, atunci nicio expunere pe termen scurt care nu este evaluată nu primește o pondere de risc mai mică de 100 %. |
Articolul 141
Elemente denominate în moneda națională și în valută
O evaluare de credit pentru un element denominat în moneda națională a debitorului nu poate fi utilizată la determinarea unei ponderi de risc pentru o altă expunere față de același debitor, dar care este denominată într-o monedă străină.
În cazul în care o expunere rezultă din participarea unei instituții la un împrumut acordat de o bancă de dezvoltare multilaterală, cu statut de creditor preferențial recunoscut de piață, evaluarea de credit aferentă elementului denominat în moneda națională a debitorului poate fi utilizată în scopul ponderării la risc.
CAPITOLUL 3
Abordarea bazată pe modele interne de rating
Articolul 142
Definiții
(1) În sensul prezentului capitol, se aplică următoarele definiții:
1. |
„sistem de rating” înseamnă ansamblul tuturor metodelor, proceselor, sistemelor de control, sistemelor de colectare a datelor și sistemelor informatice care permit evaluarea riscului de credit, încadrarea expunerilor în clase de rating sau grupe de risc și cuantificarea estimărilor cu privire la stările de nerambursare și la pierderi, care au fost elaborate pentru un anumit tip de expuneri; |
2. |
„tip de expuneri” înseamnă un grup de expuneri administrate omogen, care sunt formate dintr-un anumit tip de tranzacții și care pot fi limitate la o singură entitate sau la un singur subansamblu de entități din cadrul unui grup, dacă același tip de expuneri este administrat în mod diferit în alte entități din cadrul grupului; |
3. |
„unitate operațională” înseamnă orice entități separate din punct de vedere organizatoric sau juridic, linii de activitate, locații geografice; |
4. |
„entitate de mari dimensiuni din sectorul financiar” înseamnă orice entitate din sectorul financiar, alta decât cele menționate la articolul 4 alineatul (1) punctul 27 litera (j), care îndeplinește următoarele condiții:
|
5. |
„entitate financiară nereglementată” înseamnă orice altă entitate care nu este o entitate reglementată din sectorul financiar, dar care desfășoară, ca activitate principală, una sau mai multe dintre activitățile enumerate în anexa I la Directiva 2013/36/UE sau în anexa I la Directiva 2004/39/CE; |
6. |
„clasă de rating a debitorilor” înseamnă o categorie de risc din cadrul scalei de rating a debitorilor aferente unui sistem de rating, în care debitorii sunt alocați pe baza unui set distinct și specificat de criterii de rating care stau la baza estimării probabilității de nerambursare (PD); |
7. |
„clasă de rating a tranzacțiilor” desemnează o categorie de risc din cadrul scalei de rating a tranzacțiilor, aferentă unui sistem de rating, în care sunt încadrate expunerile pe baza unui set distinct și specificat de criterii de rating, în baza cărora se obțin propriile estimări ale LGD; |
8. |
„societate de administrare” desemnează o entitate care administrează zilnic un portofoliu de creanțe achiziționate sau expunerile din credite-suport. |
(2) În sensul alineatului (1) punctul 4 litera (b) de la prezentul articol, Comisia poate adopta, prin intermediul actelor de punere în aplicare și sub rezerva procedurii de examinare prevăzute la articolul 464 alineatul (2), o decizie prin care să stabilească dacă o țară terță aplică dispoziții de supraveghere și reglementare cel puțin echivalente cu cele aplicate în Uniune. În absența unei astfel de decizii, până la 1 ianuarie 2015, instituțiile pot continua să aplice tratamentul prevăzut la prezentul alineat pentru o țară terță, dacă autoritățile competente relevante au declarat țara terță respectivă ca fiind eligibilă pentru acest tratament înainte de 1 ianuarie 2014.
Articolul 143
Aprobare pentru utilizarea abordării IRB
(1) Atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute în prezentul capitol, autoritățile competente permit instituțiilor să își calculeze valorile expunerilor ponderate la risc utilizând abordarea bazată pe modele interne de rating (denumită în continuare „abordarea IRB”).
(2) Aprobarea prealabilă pentru utilizarea abordării IRB, inclusiv estimările proprii ale LGD și proprii factori de conversie, este necesară pentru fiecare clasă de expuneri și pentru fiecare sistem de rating și abordare bazată pe modele interne pentru expuneri din titluri de capital și pentru fiecare metodă de estimare a LGD și factori de conversie care se utilizează.
(3) Instituțiile obțin aprobarea prealabilă a autorităților competente pentru:
(a) |
modificările importante ale sferei de aplicare a unui sistem de rating sau a unei abordări bazate pe modele interne pentru expuneri din titluri de capital pe care instituția a primit aprobarea să le utilizeze; |
(b) |
modificările importante ale unui sistem de rating sau ale unei abordări bazate pe modele interne pentru expuneri din titluri de capital pe care instituția a primit aprobarea să le utilizeze. |
Sfera de aplicare a unui sistem de rating cuprinde toate expunerile de tipul relevant de expuneri pentru care a fost conceput sistemul de rating respectiv.
(4) Instituțiile informează autoritățile competente cu privire la orice modificări ale sistemelor de rating și ale abordărilor bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital.
(5) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile de evaluare a importanței utilizării unui sistem de rating existent pentru alte expuneri suplimentare care nu sunt deja acoperite de sistemul de rating respectiv și modificările sistemelor de rating sau ale abordărilor bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital pe care le utilizează în cadrul abordării IRB.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2013.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 144
Evaluarea de către autoritățile competente a unei cereri de utilizare a abordării IRB
(1) Autoritatea competentă acordă unei instituții aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, inclusiv de a folosi propriile estimări ale LGD și proprii factori de conversie, în conformitate cu articolul 143, numai dacă autoritatea competentă este convinsă că sunt îndeplinite cerințele prevăzute în prezentul capitol, în special cele prevăzute în secțiunea 6, și că sistemele instituției de administrare și de rating pentru expunerile la riscul de credit sunt solide și aplicate cu integritate și, în special, că instituția a demonstrat, spre satisfacția autorităților competente, că sunt îndeplinite următoarele criterii:
(a) |
sistemele de rating ale instituției permit o evaluare pertinentă a caracteristicilor debitorului și ale tranzacției, precum și o diferențiere semnificativă și o estimare cantitativă precisă și consecventă a riscului; |
(b) |
ratingurile interne și estimările situațiilor de nerambursare și ale pierderilor, utilizate pentru determinarea cerințelor de fonduri proprii, precum și sistemele și procesele asociate joacă un rol esențial în gestionarea riscurilor și în procesul decizional, precum și în mecanismul de aprobare a creditelor, în repartizarea capitalului intern și în guvernanța corporativă a instituției; |
(c) |
instituția dispune de o unitate de control a riscului de credit, responsabilă pentru sistemele sale de rating, suficient de independentă și aflată în afara oricărei influențe care să-i pericliteze independența; |
(d) |
instituția colectează și păstrează toate datele relevante care pot constitui un sprijin eficace pentru procedurilor sale de măsurare și de administrare a riscului de credit; |
(e) |
instituția își documentează sistemele de rating, precum și motivele care stau la baza proiectării lor și validează sistemele respective; |
(f) |
instituția și-a validat fiecare sistem de rating și fiecare abordare bazată pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital pe o perioadă corespunzătoare înainte de a primi aprobarea de a utiliza sistemul de rating sau abordarea bazată pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital, a analizat în cursul acestei perioade dacă sistemul de rating sau abordările bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital sunt potrivite pentru sfera de aplicare a sistemului de rating sau a abordării bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital și a introdus modificările care s-au dovedit necesare în urma evaluării pentru respectivele sisteme de rating sau pentru abordările bazate pe modele interne pentru expunerile din titluri de capital; |
(g) |
instituția a calculat conform abordării IRB cerințele de fonduri proprii care rezultă din estimările sale referitoare la parametrii de risc și este în măsură să transmită rapoartele cerute în conformitate cu articolul 99; |
(h) |
instituția a alocat și alocă în continuare fiecare expunere din sfera de aplicare a unui sistem de rating unei clase de rating sau grupe de risc din cadrul acestui sistem de rating; instituția a alocat și alocă în continuare fiecare expunere din sfera de aplicare a unei abordări pentru expuneri din titluri de capital acestei abordări bazate pe modele interne. |
Cerințele de utilizare a unei abordări IRB, inclusiv a propriilor estimări ale LGD și factori de conversie, se aplică, de asemenea, în cazul în care o instituție a introdus un sistem de rating, sau un model utilizat într-un sistem de rating, pe care l-a achiziționat de la un furnizor terț.
(2) ABE elaborează proiectele de standarde tehnice de reglementare care să precizeze metodele de evaluare pe care trebuie să le urmeze autoritățile competente în evaluarea conformității unei instituții cu cerințele prevăzute pentru utilizarea abordării IRB.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 145
Experiența anterioară în utilizarea abordărilor IRB
(1) O instituție care solicită aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating a folosit, pentru clasele de expuneri în cauză, sisteme de rating care au fost, în linii generale, în conformitate cu cerințele prevăzute în secțiunea 6 pentru măsurarea și administrarea internă a riscului timp de cel puțin trei ani înainte de a se califica pentru utilizarea abordării IRB.
(2) O instituție care solicită aprobarea de utilizare a propriilor estimări ale LGD și ale factorilor de conversie trebuie să demonstreze, într-un mod considerat satisfăcător de autoritățile competente, că a estimat și utilizat propriile estimări ale LGD și proprii factori de conversie într-o manieră care a fost, în linii generale, în conformitate cu cerințele prevăzute în secțiunea 6 privind utilizarea estimărilor proprii ale parametrilor respectivi timp de cel puțin trei ani înainte de a se califica pentru utilizarea propriilor estimări ale LGD și proprii factori de conversie.
(3) În cazul în care instituția extinde utilizarea abordării IRB după obținerea aprobării inițiale, experiența instituției trebuie să fie suficientă pentru a satisface cerințele de la alineatele (1) și (2) pentru expunerile suplimentare acoperite. Dacă utilizarea sistemelor de rating este extinsă la expuneri semnificativ diferite de sfera inițială de aplicare, astfel încât experiența dobândită nu poate fi considerată suficientă pentru respectarea acestor dispoziții în ceea ce privește expunerile suplimentare, atunci cerințele prevăzute la alineatele (1) și (2) se aplică separat pentru expunerile suplimentare.
Articolul 146
Măsuri care trebuie luate în cazul în care cerințele din prezentul capitol nu mai sunt respectate
În cazul în care o instituție nu mai îndeplinește cerințele prevăzute în prezentul capitol, aceasta notifică autoritatea competentă și ia una din următoarele măsuri:
(a) |
prezintă autorității competente, într-un mod pe care aceasta îl consideră satisfăcător, un plan de redresare rapidă în vederea respectării cerințelor și realizează planul respectiv într-un interval de timp convenit cu autoritatea competentă; |
(b) |
demonstrează, într-un mod considerat satisfăcător de autoritățile competente, că efectele nerespectării cerințelor respective sunt neglijabile. |
Articolul 147
Metodologia de încadrare a expunerilor în clase de expuneri
(1) Metodologia utilizată de instituție în vederea încadrării expunerilor în diferite clase de expuneri trebuie să fie adecvată și consecventă în timp.
(2) Fiecare expunere este încadrată în una dintre următoarele clase de expuneri:
(a) |
expuneri față de administrații centrale sau bănci centrale; |
(b) |
expuneri față de instituții; |
(c) |
expuneri față de societăți; |
(d) |
expuneri de tip retail; |
(e) |
expuneri provenind din titluri de capital; |
(f) |
elemente reprezentând poziții din securitizare; |
(g) |
active, altele decât cele care reprezintă creanțe de natura creditelor. |
(3) Următoarele expuneri se încadrează în clasa prevăzută la alineatul (2) litera (a):
(a) |
expuneri față de administrații regionale, autorități locale sau entități din sectorul public, care sunt tratate ca expuneri față de administrații centrale în temeiul articolelor 115 și 116; |
(b) |
expuneri față de băncile multilaterale de dezvoltare menționate la articolul 117 alineatul (2); |
(c) |
expuneri față de organizațiile internaționale cărora le este atribuită o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 118. |
(4) Următoarele expuneri se încadrează în clasa prevăzută la alineatul (2) litera (b):
(a) |
expuneri față de administrații regionale și autorități locale care nu sunt tratate ca expuneri față de administrații centrale, în conformitate cu articolul 115 alineatele (2) și (4); |
(b) |
expuneri față de entități din sectorul public care nu sunt tratate ca expuneri față de administrații centrale, în conformitate cu articolul 116 alineatul (4); |
(c) |
expuneri față de băncile multilaterale de dezvoltare cărora nu li se atribuie o pondere de risc de 0 % în temeiul articolului 117; și |
(d) |
expuneri față de instituții financiare care sunt tratate ca expuneri față de instituții, în conformitate cu articolul 119 alineatul (5). |
(5) Pentru a fi încadrate în clasa expunerilor de tip retail, prevăzută la alineatul (2) litera (d), expunerile respectă următoarele criterii:
(a) |
sunt expuneri față de:
|
(b) |
sunt tratate de instituție în cadrul procesului său de gestionare a riscurilor într-o manieră similară și consecventă în timp; |
(c) |
nu sunt administrate doar în mod individual ca expuneri din clasa expunerilor față de societăți; |
(d) |
fiecare reprezintă o expunere dintr-un număr semnificativ de expuneri care sunt administrate în mod similar. |
În plus față de expunerile enumerate la primul paragraf, valoarea actualizată a plăților minime aferente contractelor de leasing de tip retail se include în clasa de expuneri de tip retail.
(6) Următoarele expuneri se încadrează în clasa de expuneri din titluri de capital prevăzută la alineatul (2) litera (e):
(a) |
expuneri care nu sunt reprezentate de titluri de creanță și care conferă un drept subordonat și rezidual asupra activelor sau venitului emitentului; |
(b) |
expunerile din titluri de creanță și alte titluri, parteneriate, instrumente financiare derivate sau alte vehicule, a căror semnificație economică este similară cu cea a expunerilor menționate la litera (a). |
(7) Orice creanță din credite care nu este încadrată în clasele de expuneri menționate la alineatul (2) literele (a), (b), (d), (e) și (f) se încadrează în clasa de expuneri față de societăți, menționată la același alineat litera (c).
(8) În cadrul clasei de expuneri față de societăți prevăzute la alineatul (2) litera (c), instituțiile identifică în mod distinct ca expuneri provenind din finanțări specializate, expunerile care prezintă următoarele caracteristici:
(a) |
expunerile sunt față de o entitate creată în mod special pentru a finanța sau administra active corporale sau sunt expuneri comparabile din punct de vedere economic; |
(b) |
dispozițiile contractuale conferă creditorului un grad substanțial de control asupra activelor și veniturilor pe care le generează; |
(c) |
sursa principală de rambursare a creditului este reprezentată de venitul generat de activele finanțate și nu de capacitatea independentă de rambursare a societății comerciale în ansamblul său. |
(9) Valoarea reziduală a proprietăților care fac obiectul unui contract de leasing se încadrează în clasa de expuneri prevăzută la alineatul (2) litera (g), cu excepția cazului în care valoarea reziduală este deja inclusă în valoarea expunerii pentru operațiunile de leasing prevăzută la articolul 166 alineatul (4).
(10) Expunerea rezultată din asigurarea protecției prin intermediul unui coș de instrumente financiare derivate de credit de tipul „nth-to-default” pentru un coș de expuneri este încadrată în aceeași clasă prevăzută la alineatul (2) în care ar fi încadrate și expunerile din coș, cu excepția cazului în care expunerile individuale din coș ar fi încadrate în diverse clase de expuneri, situație în care expunerea este încadrată în clasa de expuneri față de societăți prevăzută la alineatul (2) litera (c).
Articolul 148
Condiții de implementare a abordării IRB pentru diferite clase de expuneri și unități operaționale
(1) Instituțiile și orice societate mamă și filialele sale implementează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru toate expunerile, cu excepția cazului în care au primit din partea autorităților competente aprobarea de a utiliza în permanență abordarea standardizată în conformitate cu articolul 150.
Sub rezerva aprobării prealabile de către autoritățile competente, implementarea se poate face progresiv pentru fiecare dintre clasele de expuneri menționate la articolul 147, în cadrul aceleiași unități operaționale, pentru diferite unități operaționale din același grup sau în cazul utilizării propriilor estimări ale LGD sau a propriilor factori de conversie pentru calculul ponderilor de risc aplicabile expunerilor față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale.
În cazul clasei de expuneri de tip retail menționate la articolul 147 alineatul (5), implementarea se poate face progresiv pentru clasele de expuneri cărora le corespund diferitele corelații de la articolul 154.
(2) Autoritățile competente stabilesc perioada necesară fiecărei instituții, întreprinderi-mamă și filiale ale sale pentru a implementa abordarea bazată pe modele interne de rating pentru toate expunerile. Această perioadă este cea pe care autoritățile competente o consideră adecvată, pe baza naturii și dimensiunii activităților instituțiilor sau ale oricărei întreprinderi-mamă și ale filialelor sale, precum și în funcție numărul și natura sistemelor de rating care urmează să fie implementate.
(3) Instituțiile implementează abordarea bazată pe modele interne de rating în conformitate cu condițiile stabilite de autoritățile competente. Autoritatea competentă elaborează aceste condiții astfel încât să garanteze că flexibilitatea acordată în temeiul alineatului (1) nu este utilizată selectiv cu scopul de a reduce cerințele de fonduri proprii în ceea ce privește acele clase de expuneri sau unități operaționale care urmează a fi incluse în abordarea bazată pe modele interne de rating sau în sfera de utilizare a propriilor estimări ale LGD și a propriilor factori de conversie.
(4) Instituțiile care au început să utilizeze abordarea bazată pe modele interne de rating numai după 1 ianuarie 2013 sau cărora autoritățile competente le-au cerut, până la această dată, să dispună de capacitatea de a-și calcula cerințele de capital utilizând abordarea standardizată își păstrează capacitatea de a calcula cerințele de capital utilizând abordarea standardizată pentru toate expunerile lor pe parcursul perioadei de implementare, până când autoritățile competente le informează că, spre satisfacția lor, implementarea abordării IRB se va finaliza cu certitudine.
(5) O instituție care dispune de aprobarea de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating pentru orice clasă de expuneri utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru clasa de expuneri din titluri de capital care figurează la articolul 147 alineatul (2) litera (e), cu excepția cazului în care respectiva instituție poate aplica abordarea standardizată pentru expunerile din titluri de capital în conformitate cu articolul 150 și pentru clasa de expuneri reprezentată de active, altele decât cele care reprezintă creanțe de natura creditelor, menționată la articolul 147 alineatul (2) litera (g).
(6) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile în conformitate cu care autoritățile competente stabilesc natura și calendarul corespunzător al implementării progresive a abordării IRB în rândul claselor de expuneri, în conformitate cu alineatul (3).
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 149
Condiții pentru a reveni la utilizarea unor abordări mai puțin sofisticate
(1) O instituție care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru o anumită clasă de expuneri sau pentru un anumit tip de expunere nu renunță la utilizarea acestei abordări pentru a utiliza în schimb abordarea standardizată pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc, decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
instituția a demonstrat în mod satisfăcător autorității competente că utilizarea abordării standardizate nu este propusă pentru a reduce cerințele de fonduri proprii ale instituției, ci este necesară ținând cont de natura și complexitatea tuturor expunerilor de acest tip ale instituției și nu ar avea un impact negativ semnificativ asupra solvabilității instituției sau asupra capacității sale de a administra riscul în mod eficient; |
(b) |
instituția a primit aprobarea prealabilă a autorității competente. |
(2) Instituțiile care au obținut aprobarea prevăzută la articolul 151 alineatul (9) pentru utilizarea propriilor estimări ale LGD și a propriilor factori de conversie, nu revin la utilizarea valorilor LGD și a factorilor de conversie menționați la articolul 151 alineatul (8), decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
instituția a demonstrat în mod satisfăcător autorității competente că utilizarea LGD și a factorilor de conversie prevăzuți la articolul 151 alineatul (8) pentru o anumită clasă de expuneri sau pentru un anumit tip de expunere nu este propusă pentru a reduce cerințele de fonduri proprii ale instituției, ci este necesară ținând cont de natura și complexitatea expunerilor totale de acest tip ale instituției și nu ar avea un impact negativ semnificativ asupra solvabilității instituției sau asupra capacității sale de a administra riscul în mod eficient; |
(b) |
instituția a primit aprobarea prealabilă a autorității competente. |
(3) Aplicarea alineatelor (1) și (2) este subordonată condițiilor pentru implementarea progresivă a abordării IRB stabilite de autoritățile competente în conformitate cu articolul 148 și permisiunii de utilizare parțială permanentă menționată la articolul 150.
Articolul 150
Condiții de utilizare parțială permanentă
(1) În cazul în care au primit aprobarea prealabilă a autorităților competente, instituțiile autorizate să utilizeze abordarea bazată pe modele interne de rating pentru calcularea valorilor expunerilor ponderate la risc și a valorilor pierderilor așteptate pentru una sau mai multe clase de expuneri pot aplica abordarea standardizată pentru următoarele expuneri:
(a) |
clasa de expuneri prevăzută la articolul 147 alineatul (2) litera (a), în cazul în care numărul contrapărților semnificative este limitat, iar implementarea unui sistem de rating pentru contrapărțile respective ar constitui un efort excesiv pentru instituție; |
(b) |
clasa de expuneri prevăzută la articolul 147 alineatul (2) litera (b), în cazul în care numărul contrapărților semnificative este limitat, iar implementarea unui sistem de rating pentru contrapărțile respective ar constitui un efort excesiv pentru instituție; |
(c) |
expunerile față de unități operaționale de mică importanță, precum și clasele de expuneri sau tipurile de expuneri care nu sunt semnificative din perspectiva dimensiunii și a profilului de risc; |
(d) |
expunerile față de administrațiile centrale și băncile centrale ale statelor membre și față de administrațiile regionale, autoritățile locale, organele administrative și entitățile din sectorul public ale acestora, sub rezerva următoarelor condiții:
|
(e) |
expunerile unei instituții față de o contraparte care este întreprinderea-mamă, filiala sa sau o filială a întreprinderii-mamă, cu condiția ca contrapartida să fie o instituție sau o societate financiară holding, un societate financiară holding mixtă, o instituție financiară, o societate de administrare a activelor sau o întreprindere prestatoare de servicii auxiliare care face obiectul unor cerințe prudențiale adecvate sau o întreprindere legată printr-o relație în sensul articolului 12 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE; |
(f) |
expunerile între instituții care îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 113 alineatul (7); |
(g) |
expunerile din titluri de capital față de entități ale căror obligații din credite primesc o pondere de risc de 0 % în temeiul capitolului 2, inclusiv față de entitățile sponsorizate public în cazul cărora se poate aplica o pondere de risc de 0 %; |
(h) |
expunerile din titluri de capital din cadrul programelor legislative de promovare a anumitor sectoare ale economiei, care acordă instituției subvenții importante pentru investiții și implică o anumită formă de supraveghere guvernamentală, precum și restricții privind investițiile în titluri de capital, atunci când aceste expuneri, sub formă agregată, nu pot fi excluse din abordarea bazată pe modele interne de rating decât până la o limită de 10 % din fondurile proprii; |
(i) |
expunerile prevăzute de articolul 119 alineatul (4) care îndeplinesc condițiile specificate la articolul respectiv; |
(j) |
garanțiile și contragaranțiile furnizate de stat menționate la articolul 215 alineatul (2). |
Autoritățile competente permit aplicarea abordării standardizate pentru expunerile din titluri de capital menționate la literele (g) și (h) de la primul paragraf care au primit aprobare pentru acest tratament în alte state membre. ABE publică pe site-ul său de internet și actualizează periodic lista cu expunerile menționate la literele respective care urmează să fie tratate în conformitate cu abordarea standardizată.
(2) În sensul alineatului (1), clasa de expuneri din titluri de capital ale unei instituții este semnificativă în cazul în care valoarea agregată medie a expunerilor din anul precedent, excluzând expunerile din titluri de capital din cadrul programelor legislative menționate la alineatul (1) litera (g), depășește 10 % din fondurile proprii ale instituției. În cazul în care numărul expunerilor respective din titluri de capital este mai mic de 10 dețineri individuale, limita este de 5 % din fondurile proprii ale instituției.
(3) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile de aplicare ale alineatului (1) literele (a), (b) și (c).
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
(4) ABE emite orientări cu privire la aplicarea alineatului (1) litera (d) în 2018, recomandând limite sub forma unui procent din bilanțul total și sau din activele ponderate la risc care urmează să fie calculate prin abordarea standardizată.
Aceste orientări se adoptă în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 151
Tratament pe clasă de expuneri
(1) Valorile expunerilor ponderate la riscul de credit în cazul expunerilor încadrate în una dintre clasele de expuneri menționate la articolul 147 alineatul (2) literele (a)-(e) și (g), dacă nu sunt deduse din fondurile proprii, se calculează în conformitate cu subsecțiunea 2, cu excepția cazurilor în care aceste expuneri sunt deduse din fondurile proprii de nivel 1 de bază, fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau fondurile proprii de nivel 2.
(2) Valorile expunerilor ponderate la risc pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate se calculează în conformitate cu articolul 157. În cazul în care o instituție dispune de drept de recurs deplin împotriva vânzătorului creanțelor achiziționate, pentru riscul de nerambursare și riscul de diminuare a valorii creanței, dispozițiile prezentului articol, ale articolului 152 și ale articolului 158 alineatele (1)-(4) în ceea ce privește creanțele achiziționate nu se aplică, iar expunerea este tratată ca o expunere garantată.
(3) Valorile expunerilor ponderate la riscul de credit și la riscul de diminuare a valorii creanței se calculează pe baza parametrilor relevanți aferenți expunerilor respective. Parametrii menționați includ PD, LGD, scadența (denumită în continuare „M”) și valoarea expunerii. PD și LGD pot fi considerate individual sau împreună, în conformitate cu secțiunea 4.
(4) Instituțiile calculează valorile expunerilor ponderate la riscul de credit, în cazul tuturor expunerilor încadrate în clasa de expuneri din titluri de capital menționată la articolul 147 alineatul (2) litera (e), în conformitate cu articolul 155. Instituțiile pot folosi abordările prevăzute la articolul 155 alineatele (3) și (4) dacă au primit aprobarea prealabilă a autorităților competente. Autoritățile competente acordă unei instituții aprobarea de a aplica abordarea bazată pe modele interne prevăzută la articolul 155 alineatul (4), cu condiția ca instituția să îndeplinească cerințele prevăzute în secțiunea 6 subsecțiunea 4.
(5) Valorile expunerilor ponderate la riscul de credit în cazul expunerilor provenind din finanțări specializate se calculează în conformitate cu articolul 153 alineatul (5).
(6) În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menționate la articolul 147 alineatul (2) literele (a)-(d), instituțiile furnizează propriile estimări ale PD în conformitate cu articolul 143 și secțiunea 6.
(7) În cazul expunerilor încadrate în clasele de expuneri menționate la articolul 147 alineatul (2) litera (d), instituțiile furnizează propriile estimări ale LGD și proprii factori de conversie în conformitate cu articolul 143 și secțiunea 6.
(8) Pentru expunerile încadrate în clasele de expuneri menționate la articolul 147 alineatul (2) literele (a)-(c), instituțiile aplică valorile LGD prevăzute la articolul 161 alineatul (1) și factorii de conversie prevăzuți în articolul 166 alineatul (8) literele (a)-(d), cu excepția cazului în care au fost autorizate să utilizeze propriile estimări ale LGD și proprii factori de conversie pentru aceste clase de expuneri în conformitate cu alineatul (9).
(9) Pentru toate expunerile încadrate în clasele de expuneri menționate la articolul 147 alineatul (2) literele (a)-(c), autoritățile competente permit instituțiilor să folosească propriile estimări ale LGD și proprii factori de conversie în conformitate cu articolul 143 și cu secțiunea 6.
(10) Pentru expunerile securitizate și pentru cele încadrate în clasa de expuneri menționată la articolul 147 alineatul (2) litera (f), valorile expunerilor ponderate la risc se calculează în conformitate cu capitolul 5.
Articolul 152
Tratamentul expunerilor sub formă de unități sau acțiuni ale organismelor de plasament colectiv (OPC)
(1) În cazul în care expunerile sub formă de unități sau acțiuni ale OPC îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), iar instituția are cunoștință de toate expunerile-suport sau de o parte din expunerile-suport ale organismului de plasament colectiv, instituția ia în considerare în mod direct expunerile-suport respective în vederea calculării valorilor expunerilor ponderate la risc și a valorilor pierderilor așteptate, în conformitate cu metodele prevăzute în prezentul capitol.
Dacă o expunere-suport a OPC este ea însăși o expunere sub formă de unități sau acțiuni ale altui OPC, prima instituție ține seama în mod direct, de asemenea, de expunerile-suport ale celuilalt OPC.
(2) În cazul în care instituția nu îndeplinește condițiile pentru utilizarea metodelor prevăzute în prezentul capitol pentru toate expunerile-suport ale OPC sau pentru o parte din aceste expuneri, valorile expunerilor ponderate la risc și valorile pierderilor așteptate se calculează în conformitate cu următoarele abordări:
(a) |
pentru expunerile aparținând clasei de expuneri din titluri de capital menționate la articolul 147 alineatul (2) litera (e), instituțiile aplică metoda simplă a ponderării la risc prevăzută la articolul 155 alineatul (2); |
(b) |
pentru toate celelalte expuneri-suport menționate la alineatul (1), instituțiile aplică abordarea standardizată prevăzută în capitolul 2, sub rezerva dispozițiilor următoare:
|
În cazul în care, în sensul literei (a), instituția nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiții de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacționate la bursă și expuneri din alte titluri de capital, instituția tratează respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital. În cazul în care aceste expuneri, luate împreună cu expunerile directe ale instituției din această clasă de expuneri, nu sunt semnificative în sensul articolului 150 alineatul (2), se poate aplica articolul 150 alineatul (1), sub rezerva aprobării de către autoritățile competente.
(3) În cazul în care expunerile sub formă de unități sau acțiuni ale unui OPC nu îndeplinesc criteriile prevăzute la articolul 132 alineatul (3), sau instituția nu are cunoștință de toate expunerile-suport ale OPC sau de expunerile-suport ale acestuia care sunt ele însăși expuneri sub formă de unități sau acțiuni ale unui OPC, instituția ține seama în mod direct de respectivele expuneri-suport și calculează valorile expunerilor ponderate la risc și valorile pierderilor așteptate în conformitate cu metoda simplă de ponderare la risc prevăzută la articolul 155 alineatul (2).
În cazul în care instituția nu are capacitatea de a distinge între expuneri din investiții de tip private equity, expuneri din titluri de capital tranzacționate la bursă și expuneri din alte titluri de capital, instituția tratează respectivele expuneri ca expuneri din alte titluri de capital. Aceasta încadrează expunerile din alte titluri decât cele de capital în clasa de expuneri din alte titluri de capital.
(4) Ca alternativă la aplicarea metodei descrise la alineatul (3), instituțiile pot calcula ele însele sau pot recurge la următoarele părți terțe pentru calcularea și raportarea valorii medii a expunerilor ponderate la risc pe baza expunerilor-suport ale OPC și în conformitate cu abordările menționate la alineatul (2) literele (a) și (b) pentru următoarele:
(a) |
instituția depozitară sau instituția financiară a OPC-ului, cu condiția ca OPC-ul să investească exclusiv în titluri de valoare și să depoziteze toate titlurile la această instituție depozitară sau instituție financiară; |
(b) |
pentru alte OPC-uri, societatea de administrare a OPC-ului, cu condiția ca societatea de administrare a OPC-ul să îndeplinească criteriile prevăzute la articolul 132 alineatul (3) litera (a). |
Corectitudinea calculului trebuie confirmată de un auditor extern.
(5) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze condițiile în care autoritățile competente pot permite instituțiilor să folosească abordarea standardizată menționată la articolul 150 alineatul (1) în temeiul alineatului (2) litera (b).
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 30 iunie 2014.
Competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf este delegată Comisiei în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 153
Valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale
(1) Sub rezerva aplicării tratamentelor specifice prevăzute la alineatele (2), (3) și (4), valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale se calculează în conformitate cu următoarele formule:
unde ponderea de risc (RW) este definită după cum urmează:
(i) |
dacă PD = 0, RW este 0; |
(ii) |
dacă PD = 1, și anume pentru expunerile aflate în stare de nerambursare:
unde cea mai bună estimare a pierderii așteptate [denumită în continuare -„ELBE” (Expected Loss Best Estimate)] este cea mai bună estimare a instituției cu privire la pierderea așteptată în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 177 alineatul (1) litera (h); |
(iii) |
dacă 0 < PD < 1 unde
|
(2) Pentru toate expunerile față de entități de mari dimensiuni din sectorul financiar, coeficientul de corelație de la alineatul (1) punctul (iii) se înmulțește cu 1,25. Pentru toate expunerile față de entități financiare nereglementate, coeficienții de corelație stabiliți la alineatul (1) punctul (iii) și, după caz, la alineatul (4) se înmulțesc cu 1,25.
(3) Valoarea expunerii ponderate la risc pentru fiecare expunere care întrunește cerințele prevăzute la articolele 202 și 217 poate fi ajustată în conformitate cu următoarea formulă:
în care:
PDpp |
= |
PD a furnizorului de protecție. |
RW se calculează utilizând formula relevantă a ponderii de risc prevăzută la alineatul (1) pentru expunere, PD a debitorului și LGD pentru o expunere directă comparabilă față de furnizorul de protecție. Factorul de ajustare în funcție de scadență (b) se calculează pe baza valorii celei mai reduse a PD a furnizorului de protecție și a PD a debitorului.
(4) Pentru calcularea ponderilor de risc pentru expunerile față de societăți în cazul cărora cifra de afaceri anuală a grupului consolidat din care face parte respectiva societate este mai mică de 50 de milioane EUR, instituțiile pot folosi formula de corelație de la alineatul (1) punctul (iii). În această formulă, S (sales) corespunde cifrei de afaceri anuale exprimate în milioane de euro, unde 5 milioane EUR ≤ S ≤ 50 milioane EUR. O cifră de afaceri declarată mai mică de 5 milioane EUR se consideră a fi echivalentă cu 5 milioane EUR. Pentru creanțele achiziționate, cifra de afaceri anuală totală reprezintă media ponderată a expunerilor individuale din coș.
Instituțiile pot folosi activele totale ale grupului consolidat în locul cifrei de afaceri anuale totale în cazul în care cifra de afaceri anuală totală nu este un indicator adecvat pentru dimensiunea societății, iar activele totale constituie un indicator mai reprezentativ decât cifra de afaceri anuală totală.
(5) Pentru expunerile din finanțări specializate pentru care o instituție nu poate estima PD sau estimările PD ale instituției nu îndeplinesc cerințele prevăzute în secțiunea 6, instituția atribuie ponderi de risc în conformitate cu tabelul 1, după cum urmează:
Tabelul 1
Scadență reziduală |
Categoria 1 |
Categoria 2 |
Categoria 3 |
Categoria 4 |
Categoria 5 |
Mai puțin de 2,5 ani |
50 % |
70 % |
115 % |
250 % |
0 % |
Egală sau mai mare de 2,5 ani |
70 % |
90 % |
115 % |
250 % |
0 % |
Atunci când atribuie ponderi de risc pentru expunerile din finanțări specializate, instituțiile iau în considerare următorii factori: puterea financiară, cadrul politic și juridic, caracteristicile tranzacției și/sau ale activului, soliditatea sponsorului și a promotorului, inclusiv veniturile obținute în urma unui parteneriat public-privat și mecanismele de garantare.
(6) În cazul creanțelor achiziționate asupra societăților, instituțiile respectă cerințele prevăzute la articolul 184. Pentru creanțele achiziționate asupra societăților care întrunesc și condițiile prevăzute la articolul 154 alineatul (5), atunci când aplicarea standardelor de cuantificare a riscurilor prevăzute în secțiunea 6 pentru expunerile față de societăți reprezintă o sarcină excesivă pentru instituție, se pot aplica standardele prevăzute în secțiunea 6 pentru cuantificarea riscurilor pentru expunerile de tip retail.
(7) În cazul creanțelor achiziționate asupra societăților, discounturile de cumpărare rambursabile, garanțiile sau garanțiile parțiale care asigură protecție pentru prima pierdere în cazul pierderilor din nerambursare, pierderilor din diminuarea valorii creanței, sau pierderilor provenind din ambele situații, pot fi considerate ca poziții care suportă prima pierdere în conformitate cu cadrul bazat pe modele interne de rating aplicabil securitizărilor.
(8) Atunci când o instituție asigură protecție a creditului care acoperă un număr de expuneri în condiții potrivit cărora apariția stării de nerambursare de ordinul n aferentă expunerilor declanșează plata, iar acest eveniment de credit conduce la lichidarea contractului, dacă produsul dispune de o evaluare externă a creditului efectuată de o ECAI eligibilă, se aplică ponderile de risc prevăzute în capitolul 5. În cazul în care produsul nu dispune de un rating acordat de o ECAI eligibile, ponderile de risc ale expunerilor incluse în coș sunt agregate, cu excepția a n-1 expuneri, unde suma dintre valoarea pierderii așteptate înmulțită cu 12,5 și valoarea expunerii ponderate la risc nu depășește valoarea nominală a protecției oferite de instrumentul derivat de credit înmulțită cu 12,5. Cele n-1 expuneri excluse din agregare sunt determinate astfel încât să includă fiecare dintre acele expuneri care generează o valoare a expunerii ponderate la risc inferioară valorii ponderate la risc a oricărei expuneri incluse în agregare. Se aplică o pondere de risc de 1 250 % pozițiilor dintr-un coș pentru care o instituție nu poate determina ponderea de risc în cadrul abordării IRB.
(9) ABE elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze modul în care instituțiile țin cont de factorii menționați la alineatul (5) al doilea paragraf atunci când atribuie ponderi de risc pentru expunerile din finanțări specializate.
ABE transmite Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 31 decembrie 2014.
Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010.
Articolul 154
Valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile de tip retail
(1) Valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile de tip retail se calculează după următoarele formule:
unde ponderea de risc (RW) este definită după cum urmează:
(i) |
dacă PD = 1, adică în cazul expunerilor aflate în stare de nerambursare, RW este; ; unde ELBE este cea mai bună estimare a pierderii așteptate a instituției pentru expunerea aflată în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 181 alineatul (1) litera (h); |
(ii) |
dacă 0 < PD < 1, de exemplu, pentru orice altă valoare posibilă pentru PD decât valorile prevăzute la punctul (i) unde
|
(2) Valoarea expunerii ponderate la risc pentru fiecare expunere față de întreprinderi mici și mijlocii menționată la articolul 147 alineatul (5) care îndeplinește cerințele prevăzute la articolele 202 și 217 poate fi calculată în conformitate cu articolul 153 alineatul (3).
(3) Pentru expunerile de tip retail garantate cu bunuri imobile, un coeficient de corelație R de 0,15 înlocuiește cifra obținută cu ajutorul formulei de corelație de la alineatul (1).
(4) În cazul expunerilor eligibile de tip retail reînnoibile eligibile, definite la literele (a)-(e), un coeficient de corelație R de 0,04 înlocuiește cifra obținută cu ajutorul formulei de corelație de la alineatul (1).
Expunerile se califică drept expuneri eligibile de tip retail reînnoibile dacă întrunesc următoarele condiții:
(a) |
expunerile sunt față de persoane fizice; |
(b) |
expunerile sunt reînnoibile, negarantate și, în măsura în care creditul nu este utilizat imediat și necondiționat, sunt revocabile de către instituție. În acest context, expunerile reînnoibile desemnează acele expuneri în cazul cărora soldurile clienților pot fluctua în funcție de decizia de a împrumuta sau de a rambursa, în limita impusă de instituție. Angajamentele de finanțare neutilizate se consideră ca revocabile necondiționat în cazul în care clauzele contractuale permit instituției să le revoce integral în conformitate cu normele de protecție a consumatorului și alte legi conexe; |
(c) |
valoarea maximă a expunerii față de o singură persoană în cadrul sub-portofoliului este de 100 000 EUR sau mai puțin; |
(d) |
folosirea corelației vizate la prezentul paragraf se limitează la portofoliile care prezintă o volatilitate redusă a ratei pierderilor în raport cu nivelul mediu al ratei pierderilor pentru astfel de expuneri, în special în plajele de valori scăzute ale PD; |
(e) |
tratamentul ca expuneri eligibile de tip retail reînnoibile este în conformitate cu caracteristicile de risc aferente subportofoliului. |
Prin derogare de la litera (b), cerința de a fi negarantate nu se aplică în cazul facilităților de credit acoperite cu garanții reale asociate unui cont în care se efectuează plata salariului. În acest caz, sumele recuperate prin intermediul executării garanției reale nu se iau în considerare în estimarea LGD.
Autoritățile competente examinează volatilitatea relativă a ratei pierderilor pentru diferite subportofolii eligibile de tip retail reînnoibile, precum și pentru portofoliul agregat de expuneri eligibile de tip retail reînnoibile și fac schimb de informații cu celelalte state membre în ceea ce privește caracteristicile tipice ale ratei pierderilor respective.
(5) Pentru a fi eligibile pentru tratament de tip retail, creanțele achiziționate respectă cerințele prevăzute la articolul 180, precum și următoarele condiții:
(a) |
instituția a achiziționat creanțele de la un vânzător terț cu care nu se află în legătură, iar expunerile sale față de debitorul creanțelor nu includ nicio expunere la originea căreia se află, în mod direct sau indirect, instituția însăși; |
(b) |
creanțele achiziționate sunt generate în condiții de favoare între vânzător și debitor. În consecință, creanțele din tranzacții între conturile aceleiași societăți și creanțele care fac obiectul unor operațiuni încrucișate între conturile societăților care vând și cumpără una de la cealaltă nu sunt eligibile; |
(c) |
Instituția cumpărătoare deține o creanță asupra ansamblului veniturilor generate de creanțele achiziționate sau un drept pro-rata asupra veniturilor respective; și |
(d) |
portofoliul de creanțe achiziționate este suficient de diversificat. |
(6) În cazul creanțelor achiziționate, disconturile de cumpărare rambursabile, garanțiile sau garanțiile parțiale care asigură protecție pentru prima pierdere împotriva pierderilor în caz de nerambursare, împotriva pierderilor în caz de diminuare valorii creanței, sau împotriva ambelor, pot fi considerate ca poziții care suporta prima pierdere în conformitate cu cadrul bazat pe modele interne de rating aplicabil securitizărilor.
(7) În cazul portofoliilor hibride de creanțe achiziționate de tip retail, atunci când instituția cumpărătoare nu poate separa expunerile garantate cu un bun imobil și expunerile eligibile de tip retail reînnoibile eligibile de alte expuneri de tip retail, se aplică funcția de ponderare la risc de tip retail care are drept rezultat cele mai ridicate cerințe de capital pentru expunerile respective.
Articolul 155
Valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile din titluri de capital
(1) Instituțiile determină valorile expunerilor ponderate la risc pentru expunerile din titluri de capital, cu excepția celor deduse în conformitate cu partea a doua sau a celor care primesc o pondere de risc de 250 % în conformitate cu articolul 48, în funcție de abordările prevăzute la prezentul articol alineatele (2), (3) și (4). O instituție poate aplica abordări diferite pentru portofolii de titluri de capital diferite atunci când instituția însăși folosește abordări diferite în vederea gestionării interne a riscurilor. În cazul în care o instituție folosește abordări diferite, alegerea metodei PD/LGD sau a abordării bazate pe modele interne trebuie să fie consecventă, inclusiv de-a lungul timpului, să fie coerentă cu abordarea folosită pentru gestionarea internă a riscurilor expunerii din titluri de capital relevante și să nu fie bazată pe considerente de arbitraj de reglementare.
Instituțiile pot să trateze expunerile din titluri de capital față de întreprinderile prestatoare de servicii auxiliare în conformitate cu tratamentul aplicat altor active, altele decât creanțele de natura creditelor.
(2) Pe baza metodei simple de ponderare de risc, valoarea ponderată la risc a expunerii se calculează în conformitate cu următoarea formulă:
,
Ponderea de risc (RW)= 190 % pentru expunerile din investiții de tip private equity în cazul portofoliilor suficient de diversificate.
Ponderea de risc (RW)= 290 % pentru expunerile din titluri de capital tranzacționate la bursă.
Ponderea de risc (RW)= 370 % pentru toate celelalte expuneri din titluri de capital.
Pozițiile scurte de numerar și instrumentele financiare derivate care nu sunt incluse în portofoliul de tranzacționare pot compensa pozițiile lungi pe aceleași titluri de valoare, cu condiția ca instrumentele respective să fi fost desemnate explicit ca instrumente de acoperire pentru expuneri specifice din titluri de capital și să funcționeze ca instrumente de acoperire pe o perioadă de cel puțin un an. Alte poziții scurte se tratează ca poziții lungi, atribuind ponderea de risc adecvată valorii absolute a fiecărei poziții. În contextul pozițiilor cu neconcordanță de scadență, se aplică metoda pentru expunerile față de societăți prevăzută la articolul 162 alineatul (5).
Instituțiile pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului obținută pentru o expunere din titluri de capital în conformitate cu metodele prevăzute în capitolul 4.
(3) În cazul metodei PD/LGD, valorile expunerilor ponderate la risc se calculează după formulele prevăzute la articolul 153 alineatul (1). Dacă instituțiile nu dispun de informații suficiente pentru a putea folosi definiția stării de nerambursare de la articolul 178, ponderilor de risc li se aplică un factor de multiplicare de 1,5.
La nivelul fiecărei expuneri, suma dintre valoarea pierderilor așteptate înmulțită cu 12,5 și valoarea expunerii ponderate la risc nu trebuie să depășească valoarea expunerii înmulțită cu 12,5.
Instituțiile pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului obținută pentru o expunere din titluri de capital în conformitate cu metodele prevăzute în capitolul 4. Procedura se aplică sub rezerva unui nivel al LGD de 90 % pentru expunerea față de furnizorul de protecție. Pentru expunerile sub formă de investiții de tip private equity în cazul portofoliilor suficient de diversificate se poate folosi o valoare a LGD de 65 %. În acest sens, M este de cinci ani.
(4) În cazul abordării bazate pe modele interne, valoarea expunerii ponderate la risc este pierderea potențială aferentă expunerilor din titluri de capital ale instituției, calculată cu ajutorul modelelor interne valoare-la-risc (value-at-risk), la un interval de încredere unilateral de 99 de centile pentru diferența dintre, pe de o parte, randamentele trimestriale și, pe de altă parte, o rată adecvată fără risc calculată pe o perioadă de eșantionare de lungă durată, înmulțită cu 12,5. Valorile expunerilor ponderate la risc, la nivelul portofoliului de titluri de capital nu trebuie să fie mai mici decât totalul sumelor dintre următoarele elemente:
(a) |
valorile expunerilor ponderate la risc cerute în cazul metodei PD/LGD; și |
(b) |
valorile corespunzătoare ale pierderilor așteptate înmulțite cu 12,5. |
Valorile menționate la literele (a) și (b) se calculează pe baza valorilor PD prevăzute la articolul 165 alineatul (1) și a valorilor LGD corespunzătoare prevăzute la articolul 165 alineatul (2).
Instituțiile pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului obținută pentru o poziție pe titluri de capital.
Articolul 156
Valorile expunerilor ponderate la risc pentru alte active decât creanțele de tip credit
Valorile expunerilor ponderate la risc pentru alte active, altele decât creanțele de tip credit se calculează după următoarea formulă:
,
exceptând următoarele:
(a) |
numerarul aflat în casă și elementele echivalente de numerar, precum și lingourile de aur păstrate în case de valori proprii sau depozitate în custodie, în limita sumelor garantate cu pasive sub formă de lingouri de aur, cărora li se atribuie o pondere de risc de 0 %; |
(b) |
situațiile în care expunerea este o valoare reziduală a unor active care fac obiectul unui contract de leasing, când valorile expunerilor ponderate la risc se calculează după cum urmează: unde t reprezintă numărul cel mai mare dintre 1 și cel mai apropiat număr întreg de ani aferenți duratei rămase a contractul de leasing. |
Articolul 157
Valorile expunerilor ponderate la risc pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate
(1) Instituțiile calculează valorile expunerilor ponderate la risc pentru riscului de diminuare a valorii creanței aferent creanțelor achiziționate asupra societăților și a celor de tip retail după formula prevăzută la articolul 153 alineatul (1).
(2) Instituțiile determină parametrii de intrare PD și LGD în conformitate cu secțiunea 4.
(3) Instituțiile determină valoarea expunerii în conformitate cu secțiunea 5.
(4) În sensul prezentului articol, valoarea M este de 1 an.
(5) Autoritățile competente exceptează o instituție de la calculul și recunoașterea valorilor expunerilor ponderate la risc pentru riscul de diminuare a valorii creanței a unui tip de expuneri, cauzat de creanțe achiziționate asupra societăților sau de creanțe de tip retail, în cazul în care instituția a demonstrat, spre satisfacția autorității competente, că riscul de diminuare pentru instituția respectivă este neglijabil pentru acest tip de expuneri.
Articolul 158
Tratamentul pe tip de expunere
(1) Calculul valorilor pierderilor așteptate se bazează pe aceleași valori de intrare ale probabilității de nerambursare (PD) și pierderii în caz de nerambursare (LGD) și pe aceeași valoare a expunerii pentru fiecare expunere ca cele utilizate pentru calculul valorilor ponderate la risc ale expunerilor, în conformitate cu articolul 151.
(2) Valorile pierderilor așteptate pentru expunerile securitizate se calculează în conformitate cu capitolul 5.
(3) Valoarea pierderilor așteptate este zero pentru expunerile încadrate în clasa de expuneri „active, altele decât cele care reprezintă creanțe de tip credit”, menționată la articolul 147 alineatul (2) litera (g).
(4) Valorile pierderilor așteptate pentru expunerile sub formă de acțiuni sau de unități ale unui OPC menționat la articolul 152 se calculează în conformitate cu metodele prevăzute în prezentul articol.
(5) Pierderea așteptată (EL) și valorile pierderilor așteptate pentru expunerile față de societăți, instituții, administrații centrale și bănci centrale, precum și pentru expunerile de tip retail se calculează conform următoarelor formule:
Valoarea pierderii așteptate= EL [multiplicat cu] valoarea expunerii.
Pentru expunerile aflate în stare de nerambursare (PD = 100 %), în cazul în care instituțiile utilizează propriile estimări ale pierderilor în caz de nerambursare, pierderea așteptată este ELBE, respectiv cea mai bună estimare a instituției cu privire la pierderea așteptată pentru expunerea aflată în stare de nerambursare, în conformitate cu articolul 181 alineatul (1) litera (h).
Pentru expunerile tratate în conformitate cu articolul 153 alineatul (3), pierderea așteptată este 0 %.
(6) Pentru expunerile provenind din finanțări specializate, în cazul în care instituțiile utilizează metodele prevăzute la articolul 153 alineatul (5) pentru atribuirea ponderilor de risc, valorile pierderilor așteptate se atribuie în conformitate cu tabelul 2.
Tabelul 2
Scadență reziduală |
Categoria 1 |
Categoria 2 |
Categoria 3 |
Categoria 4 |
Categoria 5 |
Mai puțin de 2,5 ani |
0 % |
0,4 % |
2,8 % |
8 % |
50 % |
2,5 ani sau mai mult |
0,4 % |
0,8 % |
2,8 % |
8 % |
50 % |
(7) Valoarea pierderilor așteptate pentru expunerile provenind din titluri de capital, în cazul în care valorile ponderate la risc ale expunerilor sunt calculate după metoda simplă de ponderare la risc, se calculează conform următoarei formule:
Valorile EL sunt următoarele:
Pierderea așteptată (EL)= 0,8 % pentru expunerile provenind din investiții de tip private equity din cadrul portofoliilor suficient de diversificate
Pierderea așteptată (EL)= 0,8 % pentru expunerile provenind din titluri de capital tranzacționate la bursă
Pierderea așteptată (EL)= 2,4 % pentru toate celelalte expuneri provenind din titluri de capital.
(8) Pierderile așteptate și valoarea pierderilor așteptate pentru expunerile provenind din titluri de capital, în cazul în care valorile ponderate la risc ale expunerilor sunt calculate după metoda bazată pe probabilitatea de nerambursare/pierderea în caz de nerambursare (PD/LGD), se calculează conform următoarelor formule:
(9) Valoarea pierderilor așteptate este zero pentru expunerile provenind din titluri de capital, în cazul în care valorile ponderate la risc ale expunerilor sunt calculate conform abordării bazate pe modele interne.
(10) Valoarea pierderilor așteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanței aferente creanțelor achiziționate se calculează conform următoarei formule:
Articolul 159
Tratamentul valorilor pierderilor așteptate
Instituțiile deduc valorile pierderilor așteptate calculate în conformitate cu articolul 158 alineatele (5), (6) și (10) din ajustările generale și specifice pentru riscul de credit și din ajustările de valoare suplimentare în conformitate cu articolul 34 și articolul 110, precum și din alte reduceri de fonduri proprii aferente expunerilor respective. Discounturile aferente expunerilor bilanțiere achiziționate atunci când acestea se află în stare de nerambursare în conformitate cu articolul 166 alineatul (1) se tratează în același fel ca ajustările specifice pentru riscul de credit. Ajustările specifice pentru riscul de credit aferente expunerilor aflate în stare de nerambursare nu se utilizează pentru a acoperi valorile pierderilor așteptate în cazul altor expuneri. Valorile pierderilor așteptate pentru expunerile securitizate și ajustările generale și specifice pentru riscul de credit aferente expunerilor respective nu se includ în acest calcul.
Articolul 160
Probabilitatea de nerambursare (PD)
(1) Probabilitatea de nerambursare a unei expuneri față de o societate sau de o instituție trebuie să fie de cel puțin 0,03 %.
(2) În cazul expunerilor provenind din creanțe asupra societăților, achiziționate de către instituție, pentru care aceasta nu poate estima probabilitățile de nerambursare sau pentru care estimările instituției cu privire la probabilitatea de nerambursare nu îndeplinesc cerințele stabilite în secțiunea 6, probabilitățile de nerambursare se determină conform următoarelor metode:
(a) |
pentru drepturile cu rang prioritar în ceea ce privește creanțele asupra societăților, achiziționate de către instituție, probabilitatea de nerambursare este estimarea instituției cu privire la pierderea așteptată împărțită la pierderea în caz de nerambursare pentru creanțele respective; |
(b) |
pentru drepturile subordonate în ceea ce privește creanțele asupra societăților, achiziționate de către instituție, probabilitatea de nerambursare este estimarea instituției cu privire la pierderea așteptată; |
(c) |
o instituție care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile față de societăți și care poate descompune estimările sale cu privire la pierderea așteptată pentru creanțele asupra societăților, achiziționate de către aceasta, în probabilități de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră fiabil, poate utiliza estimarea probabilității de nerambursare care rezultă din această descompunere. |
(3) În cazul debitorilor aflați în stare de nerambursare, probabilitatea de nerambursare este 100 %.
(4) În calculul probabilității de nerambursare, instituțiile pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului în conformitate cu dispozițiile de la capitolul 4. Pentru riscul de diminuare a valorii creanței, pe lângă furnizorii de protecție menționați la articolul 201 alineatul (1) litera (g), vânzătorul creanțelor achiziționate este eligibil dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
entitatea corporativă dispune de o evaluare a creditului efectuată de o ECAI, pe care ABE a asociat-o cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor față de societăți, prevăzute la capitolul 2; |
(b) |
societatea, în cazul instituțiilor care calculează valorile ponderate la risc ale expunerilor și valorile pierderilor așteptate conform abordării IRB, nu dispune de o evaluare a creditului efectuată de o ECAI recunoscută și este evaluată intern ca având o probabilitate de nerambursare echivalentă cu cea corespunzătoare evaluărilor creditului efectuate de ECAI și asociate de ABE cu nivelul 3 de calitate a creditului sau cu un nivel superior, în conformitate cu normele de ponderare la risc a expunerilor față de societăți, prevăzute la capitolul 2. |
(5) Instituțiile care utilizează propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului ajustând probabilitățile de nerambursare cu respectarea dispozițiilor de la articolul 161 alineatul (3).
(6) Pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor achiziționate asupra societăților, probabilitatea de nerambursare se stabilește ca fiind egală cu estimarea instituției cu privire la pierderile așteptate pentru riscul de diminuare a valorii creanței. O instituție care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile față de societăți și care poate descompune estimările sale cu privire la pierderea așteptată pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor asupra societăților, achiziționate de către acesta, în probabilități de nerambursare și pierderi în caz de nerambursare, într-un mod pe care autoritatea competentă îl consideră fiabil, poate utiliza estimarea probabilității de nerambursare care rezultă din această descompunere. În calculul probabilității de nerambursare, instituțiile pot recunoaște protecția nefinanțată a creditului în conformitate cu dispozițiile de la capitolul 4. Pentru riscul de diminuare a valorii creanței, pe lângă furnizorii de protecție menționați la articolul 201 alineatul (1) litera (g), vânzătorul creanțelor achiziționate este eligibil dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (4).
(7) Prin derogare de la articolul 201 alineatul (1) litera (g), societățile care îndeplinesc condițiile stabilite la alineatul (4) sunt eligibile.
O instituție care a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor asupra societăților, achiziționate de către instituție, poate recunoaște protecția nefinanțată a creditului ajustând probabilitățile de nerambursare cu respectarea dispozițiilor de la articolul 161 alineatul (3).
Articolul 161
Pierderea în caz de nerambursare (LGD)
(1) Instituțiile trebuie să utilizeze următoarele valori ale pierderilor în caz de nerambursare:
(a) |
expuneri cu rang prioritar care nu beneficiază de garanții reale eligibile: 45 %; |
(b) |
expuneri subordonate care nu beneficiază de garanții reale eligibile: 75 %; |
(c) |
în calculul pierderii în caz de nerambursare, instituțiile pot recunoaște protecția finanțată sau nefinanțată a creditului în conformitate cu capitolul 4; |
(d) |
obligațiunilor garantate eligibile pentru tratamentul stabilit la articolul 129 alineatele (4) și (5) li se poate atribui o valoare a pierderii în caz de nerambursare de 11,25 %; |
(e) |
pentru expunerile aferente creanțelor cu rang prioritar asupra societăților, achiziționate de către instituție, în cazul în care aceasta nu poate estima probabilitățile de nerambursare sau în care estimările instituției cu privire la probabilitatea de nerambursare nu îndeplinesc cerințele stabilite în secțiunea 6: 45 %; |
(f) |
pentru expunerile aferente creanțelor subordonate asupra societăților, achiziționate de către instituție, în cazul în care aceasta nu poate estima probabilitățile de nerambursare sau în care estimările instituției cu privire la probabilitatea de nerambursare nu îndeplinesc cerințele stabilite în secțiunea 6: 100 %; |
(g) |
pentru riscul de diminuare a valorii creanțelor asupra societăților, achiziționate de către instituție: 75 %. |
(2) Pentru riscul de diminuare a valorii creanței și riscul de nerambursare, în cazul în care o instituție a primit, în temeiul articolului 143, aprobarea autorității competente de a utiliza propriile estimări ale pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile față de societăți și poate descompune estimările sale cu privire la pierderea așteptată pentru creanțele asupra societăților,