12.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 333/77


DECIZIA CONSILIULUI

din 10 decembrie 2013

de modificare a regulamentului de procedură al Consiliului

(2013/746/UE)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolul 2 alineatul (2) din anexa III la Regulamentul de procedură al Consiliului (1),

întrucât:

(1)

Articolul 3 alineatul (3) primul și al patrulea paragraf din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede că, până la 31 octombrie 2014, atunci când un act trebuie adoptat de către Consiliu cu majoritate calificată și în cazul în care un membru al Consiliului solicită acest lucru, se verifică dacă statele membre care constituie majoritatea calificată reprezintă cel puțin 62 % din populația totală a Uniunii.

(2)

Procentul respectiv este calculat în conformitate cu statisticile referitoare la populație stabilite la articolul 1 din anexa III la Regulamentul de procedură al Consiliului („regulamentul de procedură”).

(3)

Articolul 2 alineatul (2) din anexa III la regulamentul de procedură prevede că, de la data de 1 ianuarie a fiecărui an, Consiliul, în conformitate cu datele de care dispune Biroul Statistic al Uniunii Europene la data de 30 septembrie a anului precedent, trebuie să modifice cifrele prevăzute la articolul 1 din anexa menționată.

(4)

Prin urmare, regulamentul de procedură ar trebui să fie modificat în consecință în ceea ce privește perioada 1 ianuarie 2014 - 31 octombrie 2014.

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În anexa III la regulamentul de procedură, articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

În scopul punerii în aplicare a articolului 16 alineatul (5) din TUE și a articolului 3 alineatele (3) și (4) din Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii, populația totală a fiecărui stat membru, pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 31 octombrie 2014, este următoarea:

Stat membru

Populație

(× 1 000 )

Germania

80 523,7

Franța

65 633,2

Regatul Unit

63 730,1

Italia

59 685,2

Spania

46 704,3

Polonia

38 533,3

România

20 057,5

Țările de Jos

16 779,6

Belgia

11 161,6

Grecia

11 062,5

Republica Cehă

10 516,1

Portugalia

10 487,3

Ungaria

9 908,8

Suedia

9 555,9

Austria

8 451,9

Bulgaria

7 284,6

Danemarca

5 602,6

Finlanda

5 426,7

Slovacia

5 410,8

Irlanda

4 591,1

Croația

4 262,1

Lituania

2 971,9

Slovenia

2 058,8

Letonia

2 023,8

Estonia

1 324,8

Cipru

865,9

Luxemburg

537,0

Malta

421,4

Total

505 572,5

Prag (62 %)

313 455,0 ”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2014.

Adoptată la Bruxelles, 10 decembrie 2013.

Pentru Consiliu

Președintele

R. ŠADŽIUS


(1)  Decizia 2009/937/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de adoptare a regulamentului său de procedură (JO L 325, 11.12.2009, p. 35).