20.12.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 351/36 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 1218/2012 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 12 decembrie 2012
privind punerea în aplicare a Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Brazilia în temeiul articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994 referitor la modificarea concesiilor privind carnea de pasăre procesată prevăzută în lista UE anexată la GATT 1994 și a Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Thailanda în temeiul articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994 referitor la modificarea concesiilor privind carnea de pasăre procesată prevăzută în lista UE anexată la GATT 1994 și de modificare și completare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea propunerii de act legislativ parlamentelor naționale,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (1),
întrucât:
(1) |
Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (2) a instituit o nomenclatură a mărfurilor („Nomenclatura combinată”) și a stabilit nivelurile taxelor vamale convenționale ale Tarifului vamal comun. |
(2) |
Prin Decizia sa 2012/792/UE din 6 decembrie 2012 privind încheierea Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Brazilia în temeiul articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994 referitor la modificarea concesiilor privind carnea de pasăre procesată prevăzută în lista UE anexată la GATT 1994 și a Acordului sub forma unui schimb de scrisori dintre Uniunea Europeană și Thailanda în temeiul articolului XXVIII din Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) 1994 referitor la modificarea concesiilor privind carnea de pasăre procesată prevăzută în lista UE anexată la GATT 1994 (3) („acordurile”), Consiliul a aprobat, în numele Uniunii, acordurile, în vederea încheierii negocierilor lansate în temeiul articolului XXVIII din GATT 1994. |
(3) |
Acordurile au fost negociate în baza codurilor din Nomenclatura combinată în vigoare la momentul respectiv. |
(4) |
În cea mai recentă versiune a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 așa cum este prevăzută în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1006/2011 al Comisiei (4), liniile tarifare 16 023 940 și 16 023 980 au fost combinate într-o nouă linie tarifară 16 023 985. Această nouă situație este reflectată în anexa la prezentul regulament. |
(5) |
Taxele vamale autonome aplicabile liniilor tarifare acoperite de aceste negocieri sunt în prezent stabilite la niveluri inferioare față de noile taxe vamale convenționale care rezultă din modificarea concesiilor în temeiul articolului XXVIII din GATT 1994. Cu toate acestea, în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 2658/87, taxele vamale autonome se aplică atunci când sunt inferioare taxelor convenționale. |
(6) |
Prin urmare, taxa vamală autonomă stabilită în Tariful vamal comun ar trebui mărită pentru a ajunge la nivelul taxei vamale convenționale. |
(7) |
Prin urmare, anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 ar trebui modificată și completată în mod corespunzător, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Partea a doua a anexei I („Lista taxelor vamale”) la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 se modifică prin introducerea taxelor menționate în anexa la prezentul regulament.
Taxele vamale autonome sunt fixate la nivelul taxelor vamale convenționale.
Articolul 2
Anexa 7 din secțiunea a III-a a părții a treia din anexa I („contingente tarifare OMC care urmează să fie deschise de autoritățile comunitare competente”) la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 se modifică prin introducerea contingentelor tarifare și se completează cu volumele și taxele prevăzute în anexa la prezentul regulament.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Se aplică de la data intrării în vigoare a acordurilor.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Strasbourg, 12 decembrie 2012.
Pentru Parlamentul European
Președintele
M. SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
A. D. MAVROYIANNIS
(1) Poziția Parlamentului European din 21 noiembrie 2012 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 12 decembrie 2012.
(3) A se vedea pagina 47 din prezentul Jurnal Oficial.
(4) Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1006/2011 al Comisiei din 27 septembrie 2011 de modificare a anexei I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 282, 28.10.2011, p. 1).
ANEXĂ
Fără a aduce atingere normelor de interpretare a Nomenclaturii Combinate, se consideră că textul descrierii mărfurilor are doar valoare orientativă, concesiile fiind determinate, în cadrul prezentei anexe, prin aplicarea codurilor NC, în forma existentă la data adoptării prezentului regulament.
Partea a doua
Lista taxelor vamale
Codul NC |
Descrierea |
Nivelul taxei (autonomă și convențională) |
1602 32 11 |
Produse din carne de pasăre, nefierte, care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de minimum 57 % din greutate |
2 765 EUR/tonă |
1602 32 30 |
Produse din carne de pasăre care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de minimum 25 % din greutate dar sub 57 % din greutate |
2 765 EUR/tonă |
1602 32 90 |
Produse din carne de pasăre care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de mai puțin de 25 % din greutate |
2 765 EUR/tonă |
1602 39 21 |
Produse din carne de rață, gâscă, bibilică nefierte, care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de minimum 57 % din greutate |
2 765 EUR/tonă |
1602 39 29 |
Produse din carne de rață, gâscă, bibilică gătite, care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de minimum 57 % din greutate |
2 765 EUR/tonă |
1602 39 85 |
Produse din carne de rață, gâscă, bibilică care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de mai puțin de 57 % din greutate |
2 765 EUR/tonă |
Partea a treia
Anexe tarifare
Codul NC |
Descrierea |
Nivelul taxei |
1602 32 11 |
Produse din carne de pasăre, nefierte, care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de minimum 57 % din greutate |
Se deschide un contingent tarifar de 16 140 tone, din care 15 800 tone se alocă Braziliei Rata aplicabilă în cadrul contingentului: 630 EUR/tonă |
1602 32 30 |
Produse din carne de pasăre care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de minimum 25 % din greutate dar sub 57 % din greutate |
Se deschide un contingent tarifar de 79 705 tone, din care 62 905 tone se alocă Braziliei și 14 000 tone se alocă Thailandei Rata aplicabilă în cadrul contingentului: 10,9 % |
1602 32 90 |
Produse din carne de pasăre care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de mai puțin de 25 % din greutate |
Se deschide un contingent tarifar de 2 865 tone, din care 295 tone se alocă Braziliei și 2 100 tone se alocă Thailandei Rata aplicabilă în cadrul contingentului: 10,9 % |
1602 39 21 |
Produse din carne de rață, gâscă, bibilică nefierte, care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de minimum 57 % din greutate |
Se deschide un contingent tarifar de 10 tone pentru Thailanda Rata aplicabilă în cadrul contingentului: 630 EUR/tonă |
1602 39 29 |
Produse din carne de rață, gâscă, bibilică gătite, care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de minimum 57 % din greutate |
Se deschide un contingent tarifar de 13 720 tone, din care 13 500 tone se alocă Thailandei Rata aplicabilă în cadrul contingentului: 10,9 % |
ex 1602 39 85 |
Produse din carne de rață, gâscă, bibilică care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de minimum 25 % din greutate dar sub 57 % din greutate |
Se deschide un contingent tarifar de 748 tone, din care 600 tone se alocă Thailandei Rata aplicabilă în cadrul contingentului: 10,9 % |
ex 1602 39 85 |
Produse din carne de rață, gâscă, bibilică care conțin carne sau organe de păsări de curte în proporție de mai puțin de 25 % din greutate |
Se deschide un contingent tarifar de 725 tone, din care 600 tone se alocă Thailandei Rata aplicabilă în cadrul contingentului: 10,9 % |
Descrierile tarifare exacte din lista OMC a UE se aplică tuturor liniilor tarifare si contingentelor de mai sus.