11.12.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 337/31


REGULAMENTUL (UE) NR. 1179/2012 AL COMISIEI

din 10 decembrie 2012

de stabilire a criteriilor de determinare a condițiilor în care cioburile de sticlă încetează să mai fie deșeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deșeurile și de abrogare a anumitor directive (1), în special articolul 6 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Dintr-o evaluare a mai multor fluxuri de deșeuri reiese că piețele de reciclare a cioburilor de sticlă ar beneficia de pe urma elaborării unor criterii specifice de determinare a condițiilor în care cioburile de sticlă obținute din deșeuri nu mai constituie deșeuri. Aceste criterii trebuie să asigure un nivel ridicat de protecție a mediului și nu trebuie să aducă atingere clasificării cioburilor de sticlă ca deșeuri de către țări terțe.

(2)

Diverse rapoarte ale Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene au demonstrat că există o piață și cerere ca cioburile de sticlă să fie utilizate ca materie primă în industria producătoare de sticlă. Prin urmare, cioburile de sticlă trebuie să fie suficient de pure și să corespundă standardelor sau specificațiilor aplicabile formulate de industria producătoare de sticlă.

(3)

Criteriile de determinare a condițiilor în care cioburile de sticlă încetează să mai fie deșeuri trebuie să asigure că cioburile care rezultă din operațiunea de recuperare respectă cerințele tehnice din industria producătoare de sticlă, sunt în conformitate cu legislația în vigoare și cu normele aplicabile produselor și nu au efecte globale nocive asupra mediului sau a sănătății umane. Rapoartele Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene au demonstrat că criteriile propuse pentru deșeurile utilizate ca materie primă în operațiunea de recuperare, pentru procesele și tehnicile de tratare, precum și pentru cioburile de sticlă care rezultă din operațiunea de recuperare îndeplinesc obiectivele respective deoarece trebuie să ducă la producția de cioburi fără proprietăți periculoase și cu cât mai puțini compuși care nu sunt de sticlă.

(4)

Pentru a asigura respectarea criteriilor, este oportun să se prevadă publicarea informațiilor despre cioburile de sticlă care încetează să mai fie deșeuri și implementarea unui sistem de gestionare.

(5)

Pentru a permite operatorilor să adapteze criteriile de determinare a condițiilor în care cioburile de sticlă încetează să mai fie deșeuri, este oportun să se prevadă o perioadă rezonabilă de tranziție înainte de aplicarea prezentului regulament.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul comitetului instituit prin articolul 39 din Directiva 2008/98/CE,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Obiect

Prezentul regulament stabilește criteriile de determinare a condițiilor în care cioburile de sticlă destinate producției de substanțe sau articole din sticlă în procesele de retopire încetează să mai fie deșeuri.

Articolul 2

Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile prevăzute de Directiva 2008/98/CE.

De asemenea, se aplică următoarele definiții:

1.

„cioburi de sticlă” înseamnă cioburi rezultate din recuperarea deșeurilor de sticlă;

2.

„deținător” înseamnă persoana fizică sau juridică aflată în posesia cioburilor de sticlă;

3.

„producător” înseamnă deținătorul care transferă cioburi de sticlă altui deținător pentru prima dată ca cioburi de sticlă care nu mai constituie deșeuri;

4.

„importator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică stabilită pe teritoriul Uniunii care introduce pe teritoriul vamal al Uniunii cioburi de sticlă care nu mai constituie deșeuri;

5.

„personal calificat” înseamnă personalul care este calificat, în virtutea experienței ori a pregătirii, să monitorizeze și să evalueze proprietățile cioburilor de sticlă;

6.

„inspecție vizuală” înseamnă inspectarea cioburilor de sticlă din toate componentele unui transport, cu ajutorul simțurilor umane sau a oricăror echipamente nespecializate;

7.

„transport” înseamnă un lot de cioburi de sticlă care urmează a fi livrate de la un producător la un alt deținător și care poate fi prezent în una sau mai multe unități de transport, precum containerele.

Articolul 3

Criterii privind cioburile de sticlă

Cioburile de sticlă încetează să mai fie deșeuri dacă, la transportul de la un producător la alt deținător, sunt îndeplinite toate condițiile următoare:

1.

cioburile care rezultă din operațiunea de recuperare respectă criteriile stabilite în anexa I secțiunea 1;

2.

deșeurile folosite ca materie primă pentru operațiunea de recuperare respectă criteriile stabilite în anexa I secțiunea 2;

3.

deșeurile folosite ca materie primă pentru operațiunea de recuperare au fost tratate în conformitate cu criteriile stabilite în anexa I secțiunea 3;

4.

producătorul îndeplinește cerințele stabilite la articolele 4 și 5;

5.

cioburile de sticlă sunt destinate producției de substanțe sau articole din sticlă în procese de retopire.

Articolul 4

Declarația de conformitate

(1)   Producătorul sau importatorul trebuie să emită, pentru fiecare transport de cioburi de sticlă, o declarație de conformitate care respectă modelul stabilit în anexa II.

(2)   Producătorul sau importatorul transmite declarația de conformitate următorului deținător al transportului de cioburi de sticlă. Producătorul sau importatorul păstrează o copie a declarației de conformitate timp de cel puțin un an de la data emiterii sale și o pune la dispoziția autorităților competente la cererea acestora.

(3)   Declarația de conformitate poate să fie în format electronic.

Articolul 5

Sistemul de gestionare

(1)   Producătorul trebuie să implementeze un sistem de gestionare care să poată demonstra conformitatea cu criteriile menționate la articolul 3.

(2)   Sistemul de gestionare trebuie să includă un set de proceduri documentate referitoare la fiecare dintre următoarele aspecte:

(a)

monitorizarea calității cioburilor de sticlă care rezultă din operațiunea de recuperare, conform secțiunii 1 din anexa I (inclusiv prelevarea și analiza probelor);

(b)

controlul de acceptare a deșeurilor utilizate ca materie primă pentru operațiunea de recuperare, conform secțiunii 2 din anexa I;

(c)

monitorizarea proceselor și tehnicilor de tratare descrise în secțiunea 3 din anexa I;

(d)

feedback de la clienți referitor la respectarea cerințelor de calitate aplicabile cioburilor de sticlă;

(e)

înregistrarea rezultatelor monitorizării realizate în temeiul literelor (a)-(c);

(f)

revizuirea și îmbunătățirea sistemului de gestionare;

(g)

formarea personalului.

(3)   Sistemul de gestionare trebuie să prevadă în egală măsură cerințele specifice de monitorizare stabilite în anexa I pentru fiecare criteriu.

(4)   Un organism de evaluare a conformității, astfel cum este definit în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (2), care a obținut acreditare în conformitate cu respectivul regulament, sau un verificator de mediu, astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (20) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului (3), care este acreditat sau autorizat în conformitate cu regulamentul în cauză, trebuie să verifice faptul că sistemul de gestionare respectă cerințele prezentului articol. Verificarea trebuie efectuată o dată la trei ani. Se consideră că numai verificatorii cu următoarele domenii de acreditare sau licență pe baza codurilor NACE, astfel cum se specifică în Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (4) au suficientă experiență specifică pentru a efectua verificarea menționată în prezentul regulament:

* Cod NACE 38 (activități de colectare, tratare și eliminare a deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile); sau

* Cod NACE 23.1 (fabricarea sticlei și a articolelor din sticlă).

(5)   Importatorul solicită furnizorilor săi să pună în aplicare un sistem de gestionare care să respecte cerințele alineatelor (1), (2) și (3) din prezentul articol și care a fost verificat de un verificator extern independent.

Sistemul de gestionare al furnizorului trebuie să fie certificat fie de un organism de evaluare a conformității care este acreditat de un organism de acreditare evaluat cu succes, la rândul său, inter pares pentru această activitate de organismul recunoscut în temeiul articolului 14 din Regulamentul (CE) nr. 765/2008, fie de un verificator de mediu acreditat sau autorizat care este acreditat sau autorizat de un organism de acreditare sau de autorizare, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1221/2009, care face, de asemenea, obiectul unor evaluări inter pares, în conformitate cu articolul 31 din regulamentul respectiv.

Verificatorii care doresc să opereze în țări terțe trebuie să obțină o acreditare sau o autorizare specifică, în conformitate cu specificațiile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 765/2008 sau în Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 și în Decizia 2011/832/UE a Comisiei (5).

(6)   Producătorul permite accesul autorităților competente la sistemul de management la cererea acestora.

Articolul 6

Intrarea în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 11 iunie 2013.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 10 decembrie 2012.

Pentru Comisie

Președintele

José Manuel BARROSO


(1)  JO L 312, 22.11.2008, p. 3.

(2)  JO L 218, 13.8.2008, p. 30.

(3)  JO L 342, 22.12.2009, p. 1.

(4)  JO L 393, 30.12.2006, p. 1.

(5)  JO L 330, 14.12.2011, p. 25.


ANEXA I

Criterii privind cioburile de sticlă

Criterii

Cerințe de automonitorizare

Secțiunea 1.   Calitatea cioburilor de sticlă care rezultă din operațiunea de recuperare

1.1.

Cioburile de sticlă trebuie să fie în conformitate cu specificațiile clientului, specificațiile unei industrii sau cu un standard de utilizare directă în producția de substanțe sau articole din sticlă prin retopire în instalațiile de producție a sticlei.

Personalul calificat trebuie să verifice că fiecare transport este conform cu specificațiile corespunzătoare.

1.2.

Conținutul următoarelor componente care nu sunt din sticlă trebuie să fie:

metale feroase: ≤ 50 ppm;

metale neferoase: ≤ 60 ppm;

substanțe anorganice nemetalice și care nu sunt din sticlă:

≤ 100 ppm pentru cioburi de sticlă cu dimensiunea > 1mm;

≤ 1 500 ppm pentru cioburi de sticlă cu dimensiunea ≤ 1 mm;

substanțe organice: ≤ 2 000 ppm.

Exemple de substanțe anorganice nemetalice și care nu sunt din sticlă: ceramică, piatră, porțelan, piroceramică.

Exemple de substanțe organice: hârtie, cauciuc, plastic, materiale textile, lemn.

Personalul calificat trebuie să efectueze o inspecție vizuală a fiecărui transport.

La intervale adecvate și revizuite, în cazul în care au loc modificări semnificative ale procesului de funcționare, se analizează cu ajutorul gravimetriei eșantioane reprezentative din cioburile de sticlă pentru a măsura cantitatea totală a componentelor care nu sunt din sticlă. Conținutul de componente care nu sunt din sticlă se analizează prin cântărire, după separarea mecanică sau manuală (după caz) a materialelor, sub o atentă supraveghere vizuală.

Frecvența adecvată a monitorizării prin eșantionare se stabilește ținându-se cont de următorii factori:

tiparul estimat de variabilitate (de exemplu, astfel cum reiese din rezultatele anterioare);

riscul inerent al variabilității calității cioburilor de sticlă utilizate ca materie primă pentru operațiunea de recuperare și orice alte prelucrări ulterioare. Deșeurile de sticlă pentru preconsum, având o compoziție foarte previzibilă, necesită probabil o monitorizare mai puțin frecventă. Deșeurile de sticlă provenite din colectarea de materiale diverse pot necesita o monitorizare mai frecventă;

precizia inerentă metodei de monitorizare;

proximitatea rezultatelor legate de conținutul componentelor care nu sunt din sticlă față de limitele indicate mai sus.

Procesul de determinare a frecvenței monitorizării trebuie documentat ca parte a sistemului de gestionare și trebuie să fie disponibil pentru auditare.

1.3.

Cioburile de sticlă nu trebuie să prezinte niciuna dintre proprietățile periculoase enumerate în anexa III la Directiva 2008/98/CE. Cioburile de sticlă trebuie să respecte limitele de concentrație prevăzute de Decizia 2000/532/CE a Comisiei (1) și să nu depășească limitele de concentrație prevăzute în anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European și al Consiliului (2).

Personalul calificat trebuie să efectueze o inspecție vizuală a fiecărui transport. Dacă în urma inspecției vizuale există suspiciuni cu privire la existența unor proprietăți periculoase, trebuie să se ia măsuri suplimentare corespunzătoare, cum ar fi prelevarea și analiza probelor, dacă este cazul.

Personalul trebuie instruit cu privire la potențialele proprietăți periculoase care pot fi asociate cioburilor de sticlă și cu privire la componentele sau proprietățile materiale care permit recunoașterea proprietăților periculoase.

Procedura de recunoaștere a materialelor periculoase trebuie documentată în cadrul sistemului de gestionare.

Secțiunea 2.   Deșeurile utilizate ca materie primă pentru operațiunea de recuperare

2.1.

Numai deșeurile din colectarea de recipiente din sticlă recuperabile, articole din sticlă plată sau veselă fără plumb pot fi folosite ca materie primă. Deșeurile de sticlă colectate pot conține în mod accidental cantități mici de alte tipuri de sticlă.

Controlul de acceptare (prin inspecție vizuală) al tuturor deșeurilor care conțin sticlă primite și al documentației însoțitoare se efectuează de personalul calificat care este în prealabil instruit asupra modului în care se recunosc deșeurile care conțin sticlă și care nu îndeplinesc criteriile din prezenta secțiune.

2.2.

Deșeurile care conțin sticlă provenite din deșeurile municipale solide mixte sau din deșeurile sanitare nu trebuie folosite ca materie primă.

2.3.

Deșeurile periculoase nu trebuie folosite ca materie primă.

Secțiunea 3.   Procese și tehnici de tratare

3.1.

Deșeurile care conțin sticlă sunt colectate, separate și prelucrate și, din momentul respectiv, sunt în permanență ținute separat de alte deșeuri.

3.2.

Trebuie să se fi încheiat toate tratamentele, precum: concasarea, sortarea, separarea sau curățarea, necesare pentru a pregăti cioburile pentru utilizare directă (prin intermediul retopirii) în producția de substanțe sau obiecte din sticlă.

 


(1)  JO L 226, 6.9.2000, p. 3.

(2)  JO L 229, 30.4.2004, p. 1.


ANEXA II

Declarație de conformitate cu criteriile privind încetarea statutului de deșeuri menționată la articolul 4 alineatul (1)

1.

Producător/importator de cioburi de sticlă:

Nume:

Adresă:

Persoană de contact:

Telefon:

Fax:

E-mail:

2.

(a)

Denumirea sau codul categoriei de cioburi de sticlă conform unei specificații sau unui standard ale industriei:

(b)

Principalele dispoziții tehnice ale specificațiilor sau ale standardului industriei, inclusiv respectarea cerințelor de calitate privind încetarea statutului de deșeuri pentru componentele care nu sunt din sticlă, cum ar fi conținutul de metale feroase, metale neferoase, substanțe anorganice și substanțe organice nemetalice/care nu conțin sticlă și substanțe organice:

3.

Transportul de cioburi de sticlă respectă specificațiile sau standardul industriei menționate la punctul 2.

4.

Cantitatea transportului în kg:

5.

Producătorul de cioburi de sticlă aplică un sistem de gestionare care este în conformitate cu cerințele din Regulamentul (UE) nr. 1179/2012, care a fost verificat de un organism de evaluare a conformității acreditat sau de către un verificator de mediu sau, în cazul în care cioburile de sticlă care au încetat să mai fie deșeuri sunt importate pe teritoriul vamal al Uniunii, de un verificator extern independent.

6.

Transportul cioburilor de sticlă îndeplinește criteriile menționate la punctele 1-3 de la articolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 1179/2012.

7.

Materialul din acest transport este destinat exclusiv utilizării directe în producția de substanțe sau articole din sticlă prin procese de retopire.

8.

Declarația producătorului/importatorului de cioburi de sticlă:

Certific că informațiile de mai sus sunt complete și corecte și sunt furnizate cu bună-credință:

Nume:

Data:

Semnătura: