14.11.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 316/1 |
REGULAMENTUL (UE) NR. 1024/2012 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI
din 25 octombrie 2012
privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne și de abrogare a Deciziei 2008/49/CE a Comisiei („Regulamentul IMI”)
(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (1),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
(1) |
Aplicarea anumitor acte ale Uniunii care reglementează libera circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor în cadrul pieței interne impune statelor membre să coopereze mai eficient și să facă schimb de informații între ele și cu Comisia. Deoarece mijloacele practice de realizare a acestor schimburi de informații adeseori nu sunt specificate în actele respective, este nevoie să se prevadă aranjamente practice corespunzătoare. |
(2) |
Sistemul de informare al pieței interne (IMI) este o aplicație software care poate fi accesată prin internet, dezvoltată de Comisie în cooperare cu statele membre, cu scopul de a sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare a cerințelor privind schimbul de informații prevăzute în actele Uniunii prin instituirea unui mecanism centralizat de comunicare destinat să faciliteze schimbul transfrontalier de informații și asistența reciprocă. În special, ΙΜΙ ajută autoritățile competente să își identifice omologii din alte state membre, să gestioneze schimbul de informații, inclusiv de date cu caracter personal, pe baza unor proceduri simple și uniforme, și să depășească barierele lingvistice, pe baza unor fluxuri de lucru predefinite și traduse în prealabil. Comisia ar trebui să furnizeze utilizatorilor IMI orice funcționalitate de traducere suplimentară existentă care corespunde nevoilor acestora, este compatibilă cu cerințele de securitate și de confidențialitate pentru schimbul de informații în cadrul IMI și poate fi oferită la un cost rezonabil, dacă este disponibilă. |
(3) |
Pentru a depăși barierele lingvistice, IMI ar trebui, în principiu, să fie disponibil în toate limbile oficiale ale Uniunii. |
(4) |
Scopul IMI ar trebui să fie îmbunătățirea modului de funcționare a pieței interne, prin furnizarea unui instrument eficace, ușor de utilizat, pentru punerea în aplicare a cooperării administrative dintre statele membre și dintre statele membre și Comisie, facilitând astfel aplicarea actelor Uniunii enumerate în anexa la prezentul regulament. |
(5) |
Comunicarea Comisiei din 21 februarie 2011 intitulată „O mai bună guvernanță a pieței unice prin intensificarea cooperării administrative: o strategie pentru extinderea și dezvoltarea Sistemului de informare al pieței interne (Internal Market Information System – «IMI»)” prevede planuri pentru posibila extindere a IMI la alte acte ale Uniunii. Comunicarea Comisiei din 13 aprilie 2011 intitulată „Actul privind piața unică: Douăsprezece pârghii pentru stimularea creșterii și întărirea încrederii – «Împreună pentru o nouă creștere»” subliniază importanța IMI pentru întărirea cooperării dintre actorii implicați, inclusiv la nivel local, contribuind astfel la o mai bună guvernanță a pieței unice. Prin urmare, este necesară stabilirea unui cadru juridic solid pentru IMI și a unui set de norme comune pentru a se asigura că IMI funcționează eficient. |
(6) |
În cazul în care aplicarea unei dispoziții a unui act al Uniunii impune statelor membre să facă schimb de date cu caracter personal și prevede scopul acestei prelucrări, o asemenea dispoziție ar trebui considerată un temei juridic corespunzător pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, sub rezerva condițiilor stabilite la articolele 8 și 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. IMI ar trebui privit, în principal, ca un instrument utilizat pentru schimbul de informații, inclusiv de date cu caracter personal, care altfel ar avea loc prin intermediul altor mijloace, inclusiv poșta, faxul sau poșta electronică – pe baza unei obligații juridice impuse autorităților și organismelor statelor membre prin acte ale Uniunii. Datele cu caracter personal care fac obiectul schimbului prin intermediul IMI ar trebui culese, prelucrate și utilizate numai în scopuri care sunt conforme cu cele pentru care au fost culese inițial și ar trebui să facă obiectul tuturor garanțiilor relevante. |
(7) |
Pe baza principiului respectării vieții private din momentul conceperii, IMI a fost dezvoltat în conformitate cu cerințele legislației privind protecția datelor și a permis protecția datelor încă de la introducerea sa, în special datorită restricțiilor impuse cu privire la accesul la datele cu caracter personal care fac obiectul schimbului în cadrul IMI. Prin urmare, IMI oferă un nivel considerabil mai ridicat de protecție și de securitate comparativ cu alte metode de schimb de informații, cum ar fi poșta, telefonul, faxul sau poșta electronică. |
(8) |
Cooperarea administrativă prin mijloace electronice între statele membre și între statele membre și Comisie ar trebui să fie conformă cu normele privind protecția datelor cu caracter personal prevăzute în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (3) și în Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (4). Definițiile utilizate în Directiva 95/46/CE și în Regulamentul (CE) nr. 45/2001 ar trebui să se aplice, de asemenea, în sensul prezentului regulament. |
(9) |
Comisia furnizează și gestionează software-ul și infrastructura IT pentru IMI, asigură securitatea IMI, gestionează rețeaua coordonatorilor naționali IMI și este implicată în formarea utilizatorilor IMI și în acordarea de asistență tehnică acestora. În acest scop, Comisia ar trebui să aibă acces numai la acele date cu caracter personal care sunt strict necesare pentru a duce la îndeplinire sarcinile conform responsabilităților stabilite în prezentul regulament, precum înregistrarea coordonatorilor naționali IMI. Comisia ar trebui, de asemenea, să aibă acces la datele cu caracter personal în momentul în care extrage, la solicitarea altui actor IMI, astfel de date care au fost blocate în IMI și la care persoana vizată a solicitat acces. Comisia nu ar trebui să aibă acces la datele cu caracter personal care fac obiectul schimbului ca parte a cooperării administrative din cadrul IMI, cu excepția cazului în care un act al Uniunii prevede un rol pentru Comisie într-o asemenea cooperare. |
(10) |
Pentru a asigura transparența, în special pentru persoanele vizate, dispozițiile actelor Uniunii pentru care urmează să fie utilizat IMI ar trebui enumerate în anexa la prezentul regulament. |
(11) |
IMI poate fi extins în viitor la noi domenii, în care poate contribui la asigurarea punerii în aplicare efective a unui act al Uniunii în mod eficient din punct de vedere al costurilor, facil din punctul de vedere al utilizatorilor, ținând seama de fezabilitatea tehnică și de impactul general asupra IMI. Comisia ar trebui să efectueze testele necesare pentru a evalua capacitatea tehnică a IMI în vederea oricărei extinderi preconizate. Deciziile de a extinde IMI la noi acte ale Uniunii ar trebui să fie luate prin procedura legislativă ordinară. |
(12) |
Proiectele-pilot reprezintă un instrument util pentru a testa dacă extinderea IMI este justificată și pentru a adapta funcționalitatea tehnică și aranjamente procedurale la cerințele utilizatorilor IMI înainte de a fi luată o decizie privind extinderea IMI. Statele membre ar trebui să fie implicate pe deplin în luarea deciziilor privind actele Uniunii care ar trebui să facă obiectul unui proiect-pilot și privind modalitățile respectivului proiect-pilot, pentru a se asigura că proiectul-pilot reflectă nevoile utilizatorilor IMI și că dispozițiile privind prelucrarea datelor cu caracter personal sunt respectate pe deplin. Astfel de modalități ar trebui să fie definite separat pentru fiecare proiect-pilot. |
(13) |
Nicio dispoziție din prezentul regulament nu ar trebui să împiedice decizia statelor membre și a Comisiei de a utiliza sistemul IMI pentru schimbul de informații care nu implică prelucrarea datelor cu caracter personal. |
(14) |
Prezentul regulament ar trebui să stabilească norme pentru utilizarea IMI în scopul cooperării administrative, care poate cuprinde, între altele, schimburi de informații bilaterale, proceduri de notificare, mecanisme de alertă, acorduri de asistență reciprocă și rezolvarea problemelor. |
(15) |
Dreptul statelor membre de a decide căror autorități naționale le revin obligațiile care decurg din prezentul regulament ar trebui să rămână neafectat de prezentul regulament. Statele membre ar trebui să fie în măsură să adapteze funcțiile și responsabilitățile legate de IMI la structurile lor administrative interne, precum și să pună în aplicare nevoile unui anumit flux de lucru IMI. Statele membre ar trebui să fie în măsură să desemneze coordonatori IMI suplimentari pentru a îndeplini sarcinile coordonatorilor naționali IMI, singuri sau împreună cu alții, pentru un anumit domeniu al pieței interne, un anumit sector administrativ, o anumită regiune geografică sau conform unui alt criteriu. Statele membre ar trebui să informeze Comisia cu privire la coordonatorii IMI pe care i-au desemnat, dar nu ar trebui să aibă obligația de a indica coordonatori IMI suplimentari în IMI, dacă acest fapt nu este necesar pentru buna sa funcționare. |
(16) |
Pentru a realiza o cooperare administrativă eficientă prin intermediul IMI, statele membre și Comisia ar trebui să se asigure că propriii actori IMI dispun de resursele necesare pentru a-și îndeplini obligațiile în conformitate cu prezentul regulament. |
(17) |
Deși IMI este, în esență, un instrument de comunicare destinat cooperării administrative între autoritățile competente, care nu este deschis publicului larg, s-ar putea dovedi necesară dezvoltarea unor mijloace tehnice care să permită actorilor externi precum cetățenii, întreprinderile și organizațiile să interacționeze cu autoritățile competente pentru a furniza informații sau pentru a extrage date sau pentru a-și exercita drepturile în calitate de persoane vizate. Astfel de mijloace tehnice ar trebui să includă garanții adecvate de protecție a datelor. Pentru a asigura un nivel înalt de securitate, orice astfel de interfață publică ar trebui construită astfel încât să fie pe deplin separată din punct de vedere tehnic de IMI, la care ar trebui să aibă acces numai utilizatorii IMI. |
(18) |
Utilizarea IMI ca suport tehnic pentru rețeaua SOLVIT nu ar trebui să aducă atingere caracterului informal al procedurii SOLVIT, care se bazează pe un angajament voluntar al statelor membre, în conformitate cu Recomandarea Comisiei din 7 decembrie 2001 referitoare la principiile de utilizare a „SOLVIT” – rețeaua de soluționare a problemelor intervenite pe piața internă (5) („Recomandarea SOLVIT”). Pentru ca funcționarea rețelei SOLVIT să continue pe baza condițiilor de lucru existente, una sau mai multe sarcini ale coordonatorului național IMI pot fi încredințate centrelor SOLVIT în contextul propriei lor activități, astfel încât acestea să poată funcționa independent față de coordonatorul național IMI. Prelucrarea datelor cu caracter personal și a informațiilor confidențiale, ca parte a procedurilor SOLVIT, ar trebui să beneficieze de toate garanțiile prevăzute în prezentul regulament, fără a aduce atingere caracterului neobligatoriu al Recomandării SOLVIT. |
(19) |
În timp ce IMI include o interfață prin internet pentru utilizatorii săi, în anumite cazuri și la cererea statului membru vizat, ar putea fi oportună analizarea unor soluții tehnice pentru transferul direct al datelor din sistemele naționale în IMI, acolo unde astfel de sisteme naționale au fost deja dezvoltate, în special pentru procedurile de notificare. Punerea în aplicare a unor astfel de soluții tehnice ar trebui să depindă de rezultatul unei evaluări a fezabilității, costurilor și beneficiilor așteptate ale acestora. Soluțiile respective ar trebui să nu aducă atingere structurilor existente și ordinii competențelor la nivel național. |
(20) |
În cazul în care și-au îndeplinit obligația de notificare, în temeiul articolului 15 alineatul (7) din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (6), prin utilizarea procedurii în conformitate cu Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (7), statele membre nu ar trebui să aibă și obligația de a face aceeași notificare prin intermediul IMI. |
(21) |
Schimbul de informații prin intermediul sistemului IMI decurge din obligația juridică a autorităților statelor membre de a oferi asistență reciprocă. Pentru a asigura funcționarea corespunzătoare a pieței interne, informațiile primite de o autoritate competentă prin intermediul IMI din partea unui alt stat membru nu ar trebui să fie private de valoarea lor probatorie în cadrul procedurilor administrative exclusiv pe motiv că provin dintr-un alt stat membru sau că au fost primite prin mijloace electronice și ar trebui tratate de respectiva autoritate competentă în același mod în care tratează documentele similare provenind din propriul stat membru. |
(22) |
Pentru a garanta un nivel ridicat de protecție a datelor, trebuie stabilite perioade maxime de păstrare a datelor cu caracter personal în IMI. Cu toate acestea, perioadele respective ar trebui să fie bine echilibrate, ținând seama în mod corespunzător de necesitatea ca IMI să funcționeze în mod adecvat, precum și de dreptul persoanelor vizate de a-și exercita pe deplin drepturile, de exemplu prin obținerea de dovezi referitoare la faptul că a avut loc un schimb de informații, în scopul de a contesta o decizie. În special, perioadele de păstrare nu ar trebui să depășească ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor prezentului regulament. |
(23) |
Ar trebui să existe posibilitatea de a prelucra numele și datele de contact ale utilizatorilor IMI în scopuri compatibile cu obiectivele prezentului regulament, inclusiv monitorizarea utilizării sistemului de către coordonatorii IMI și Comisie, comunicarea, formarea și inițiativele de sensibilizare, precum și colectarea informațiilor privind cooperarea administrativă sau asistența reciprocă în cadrul pieței interne. |
(24) |
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor ar trebui să monitorizeze și să urmărească asigurarea punerii în aplicare a prezentului regulament, printre altele prin păstrarea legăturii cu autoritățile naționale pentru protecția datelor, inclusiv a dispozițiilor relevante privind securitatea datelor. |
(25) |
Pentru a asigura monitorizarea eficace a funcționării IMI și a punerii în aplicare a prezentului regulament, precum și raportarea cu privire la acestea, statele membre ar trebui să pună la dispoziția Comisiei informațiile relevante. |
(26) |
Persoanele vizate ar trebui să fie informate cu privire la prelucrarea datelor lor cu caracter personal în IMI și la faptul că au drept de acces la datele care le privesc și dreptul de a solicita ca datele inexacte să fie corectate, iar cele prelucrate ilegal să fie șterse, în conformitate cu prezentul regulament și cu legislația națională de punere în aplicare a Directivei 95/46/CE. |
(27) |
Pentru a permite autorităților competente din statele membre să pună în aplicare dispozițiile juridice pentru cooperarea administrativă și să realizeze schimburi de informații prin intermediul IMI într-un mod eficient, ar putea fi necesară stabilirea unor aranjamente practice pentru un astfel de schimb. Aranjamentele respective ar trebui să fie adoptate de Comisie sub forma unui act de punere în aplicare separat pentru fiecare act al Uniunii enumerat în anexă sau pentru fiecare tip de procedură de cooperare administrativă și ar trebui să reglementeze funcționalitatea tehnică esențială și aranjamente procedurale necesare pentru punerea în aplicare a procedurilor relevante de cooperare administrativă prin IMI. Comisia ar trebui să asigure întreținerea și dezvoltarea software-ului și a infrastructurii TI pentru IMI. |
(28) |
Pentru a asigura suficientă transparență pentru persoanele vizate, fluxurile de lucru predefinite, seturile de întrebări și răspunsuri, formularele și alte aranjamente referitoare la procedurile de cooperare administrativă în IMI ar trebui să fie făcute publice. |
(29) |
În cazul în care statele membre aplică, în conformitate cu articolul 13 din Directiva 95/46/CE, orice fel de limitări ale drepturilor persoanelor vizate sau excepții de la acestea, informațiile cu privire la astfel de limitări sau excepții ar trebui să fie făcute publice, pentru a asigura deplina transparență pentru persoanele vizate. Astfel de excepții sau limitări ar trebui să fie necesare și proporționale în raport cu obiectivul vizat și să facă obiectul unor garanții adecvate. |
(30) |
În cazul în care între Uniune și țări terțe se încheie acorduri internaționale care reglementează, de asemenea, aplicarea dispozițiilor actelor Uniunii care figurează în anexa la prezentul regulament, ar trebui să fie posibilă includerea omologilor actorilor IMI din astfel de țări terțe în procedurile de cooperare administrativă realizate prin IMI, cu condiția să se fi stabilit că respectiva țară terță oferă un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal, în conformitate cu Directiva 95/46/CE. |
(31) |
Ar trebui să se abroge Decizia 2008/49/CE a Comisiei din 12 decembrie 2007 privind punerea în aplicare a Sistemului de informare al pieței interne (IMI) în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal (8). Decizia 2009/739/CE a Comisiei din 2 octombrie 2009 de stabilire a unor modalități practice pentru schimbul de informații prin mijloace electronice între statele membre în temeiul capitolului VI din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind serviciile în cadrul pieței interne (9) ar trebui să se aplice în continuare în ceea ce privește chestiunile referitoare la schimbul de informații în temeiul Directivei 2006/123/CE. |
(32) |
Pentru a se asigura condiții uniforme de punere în aplicare a prezentului regulament, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Competențele respective ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (10). |
(33) |
Rezultatele statelor membre în ceea ce privește punerea în aplicare efectivă a prezentului regulament ar trebui monitorizate în cadrul raportului anual privind funcționarea IMI, pe baza datelor statistice din IMI și a oricăror alte date relevante. Rezultatele statelor membre ar trebui evaluate, între altele, pe baza timpilor medii de răspuns, în scopul asigurării unor răspunsuri rapide și de bună calitate. |
(34) |
Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume instituirea normelor pentru utilizarea IMI pentru cooperare administrativă, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre și, prin urmare, având în vedere dimensiunea și efectele acestora, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv. |
(35) |
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 și a emis un aviz la 22 noiembrie 2011 (11), |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Articolul 1
Obiect
Prezentul regulament stabilește normele pentru utilizarea unui sistem de informare al pieței interne (IMI) pentru cooperarea administrativă, inclusiv prelucrarea datelor cu caracter personal, între autoritățile competente ale statelor membre și între autoritățile competente ale statelor membre și Comisie.
Articolul 2
Instituirea IMI
Se instituie în mod formal IMI.
Articolul 3
Domeniul de aplicare
(1) IMI se utilizează pentru cooperarea administrativă dintre autoritățile competente ale statelor membre și dintre autoritățile competente ale statelor membre și Comisie, cooperare necesară pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii în domeniul pieței interne, în sensul articolului 26 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care prevăd cooperarea administrativă, inclusiv schimbul de date cu caracter personal, între statele membre sau între statele membre și Comisie. Respectivele acte ale Uniunii sunt enumerate în anexă.
(2) Niciun element din prezentul regulament nu are ca efect conferirea unui caracter obligatoriu dispozițiilor actelor Uniunii care nu au forță juridică obligatorie.
Articolul 4
Extinderea IMI
(1) Comisia poate derula proiecte-pilot pentru a evalua dacă sistemul IMI ar fi un instrument eficace pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind cooperarea administrativă ale actelor Uniunii care nu figurează în anexă. Comisia adoptă un act de punere în aplicare pentru a stabili care dintre dispozițiile actelor Uniunii fac obiectul unui proiect-pilot, precum și modalitățile pentru fiecare proiect, în special funcționalitatea tehnică de bază și aranjamentele procedurale necesare pentru punerea în aplicare a dispozițiilor relevante privind cooperarea administrativă. Actul de punere în aplicare respectiv se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 24 alineatul (3).
(2) Comisia transmite Parlamentului European și Consiliului o evaluare a rezultatelor proiectului-pilot, inclusiv a aspectelor privind protecția datelor și a funcționalităților efective de traducere. După caz, respectiva evaluare poate fi însoțită de o propunere legislativă de modificare a anexei, în vederea extinderii utilizării IMI la dispozițiile relevante ale actelor Uniunii.
Articolul 5
Definiții
În sensul prezentului regulament, se aplică definițiile stabilite în Directiva 95/46/CE și în Regulamentul (CE) nr. 45/2001.
În plus, se aplică și următoarele definiții:
(a) |
„IMI” înseamnă instrumentul electronic furnizat de Comisie pentru a facilita cooperarea administrativă dintre autoritățile competente ale statelor membre și dintre autoritățile competente ale statelor membre și Comisie; |
(b) |
„cooperare administrativă” înseamnă activitatea în colaborare a autorităților competente ale statelor membre sau a autorităților competente ale statelor membre și a Comisiei, prin schimbul și prelucrarea de informații, inclusiv prin notificări și alerte, sau prin furnizarea de asistență reciprocă, inclusiv pentru rezolvarea problemelor, în scopul unei mai bune aplicări a dreptului Uniunii; |
(c) |
„domeniu al pieței interne” înseamnă un domeniu legislativ sau funcțional al pieței interne, în sensul articolului 26 alineatul (2) din TFUE, în care este utilizat IMI, în conformitate cu articolul 3 din prezentul regulament; |
(d) |
„procedură de cooperare administrativă” înseamnă un flux de lucru predefinit prevăzut în IMI, care permite actorilor IMI să comunice și să interacționeze în mod structurat; |
(e) |
„coordonator IMI” înseamnă un organism desemnat de un stat membru pentru a îndeplini sarcinile de sprijin necesare pentru funcționarea eficientă a IMI în conformitate cu prezentul regulament; |
(f) |
„autoritate competentă” înseamnă orice organism instituit la nivel național, regional sau local și înregistrat în IMI, cu responsabilități specifice referitoare la aplicarea dreptului intern sau a actelor Uniunii enumerate în anexă în unul sau mai multe domenii ale pieței interne; |
(g) |
„actori IMI” înseamnă autoritățile competente, coordonatorii IMI și Comisia; |
(h) |
„utilizator IMI” înseamnă o persoană fizică ce își desfășoară activitatea sub autoritatea unui actor IMI și este înregistrată în sistemul IMI în numele respectivului actor IMI; |
(i) |
„actori externi” înseamnă persoanele fizice sau juridice, altele decât utilizatorii IMI, care pot interacționa cu IMI numai prin mijloace tehnice separate și în conformitate cu un anumit flux de lucru predefinit, prevăzut în acest scop; |
(j) |
„blocare” înseamnă aplicarea mijloacelor tehnice prin care datele cu caracter personal devin inaccesibile utilizatorilor IMI prin intermediul interfeței normale a IMI; |
(k) |
„închidere oficială” înseamnă aplicarea posibilității tehnice oferite de IMI pentru a închide o procedură de cooperare administrativă. |
CAPITOLUL II
FUNCȚII ȘI RESPONSABILITĂȚI LEGATE DE IMI
Articolul 6
Coordonatorii IMI
(1) Fiecare stat membru desemnează un coordonator național IMI ale cărui responsabilități includ:
(a) |
înregistrarea sau validarea înregistrării coordonatorilor IMI și a autorităților competente; |
(b) |
îndeplinirea rolului de principal punct de contact pentru actorii IMI din statele membre în ceea ce privește aspectele legate de IMI, inclusiv furnizarea de informații privind aspectele referitoare la protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu prezentul regulament; |
(c) |
îndeplinirea rolului de interlocutor al Comisiei în ceea ce privește aspectele legate de IMI, inclusiv furnizarea de informații privind aspectele referitoare la protecția datelor cu caracter personal, în conformitate cu prezentul regulament; |
(d) |
furnizarea de cunoștințe, formare și sprijin, inclusiv asistență tehnică de bază actorilor IMI din statele membre; |
(e) |
asigurarea funcționării eficiente a IMI în măsura în care se află sub controlul său, inclusiv prin transmiterea de răspunsuri adecvate și prompte de către actorii IMI ai statelor membre la cererile de cooperare administrativă. |
(2) În funcție de propria structură administrativă internă, fiecare stat membru poate, în plus, să desemneze unul sau mai mulți coordonatori IMI pentru îndeplinirea oricăreia dintre sarcinile enumerate la alineatul (1).
(3) Statele membre informează Comisia cu privire la coordonatorii IMI desemnați în conformitate cu alineatele (1) și (2), precum și cu privire la sarcinile pentru care aceștia sunt responsabili. Comisia transmite informațiile respective celorlalte state membre.
(4) Toți coordonatorii IMI pot acționa în calitate de autorități competente. În astfel de cazuri, un coordonator IMI are aceleași drepturi de acces ca și o autoritate competentă. Fiecare coordonator IMI îndeplinește rolul de controlor în ceea ce privește propriile activități de prelucrare a datelor în calitate de actor IMI.
Articolul 7
Autoritățile competente
(1) În cadrul cooperării prin intermediul IMI, autoritățile competente, acționând prin intermediul utilizatorilor IMI în conformitate cu procedurile de cooperare administrativă, se asigură că, în conformitate cu actul aplicabil al Uniunii, un răspuns adecvat este transmis în cel mai scurt interval de timp posibil și, în orice caz, în termenul stabilit de respectivul act.
(2) O autoritate competentă poate să invoce ca probă orice informație, document, constatare, declarație sau copie certificată conformă primită prin mijloace electronice prin intermediul IMI, în același mod ca în cazul informațiilor similare obținute din propria țară, în scopuri compatibile cu scopurile pentru care datele au fost inițial colectate.
(3) Fiecare autoritate competentă îndeplinește rolul de controlor în ceea ce privește propriile activități de prelucrare a datelor efectuate de un utilizator IMI aflat sub autoritatea sa și se asigură că persoanele vizate își pot exercita drepturile în conformitate cu capitolele III și IV, dacă este cazul, în cooperare cu Comisia.
Articolul 8
Comisia
(1) Comisia este responsabilă de îndeplinirea următoarelor sarcini:
(a) |
asigurarea securității, disponibilității, întreținerii și dezvoltării software-ului și a infrastructurii IT pentru IMI; |
(b) |
furnizarea unui sistem multilingv, inclusiv a funcționalităților de traducere existente, a activităților de formare în cooperare cu statele membre și a unui serviciu de asistență destinat statelor membre în utilizarea IMI; |
(c) |
înregistrarea coordonatorilor naționali IMI și acordarea accesului acestora la IMI; |
(d) |
executarea operațiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal în IMI, în cazurile prevăzute de prezentul regulament, în conformitate cu scopurile stabilite de actele aplicabile ale Uniunii enumerate în anexă; |
(e) |
monitorizarea aplicării prezentului regulament și prezentarea de rapoarte către Parlamentul European, Consiliu și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, în conformitate cu articolul 25. |
(2) Pentru îndeplinirea sarcinilor enumerate la alineatul (1) și pentru elaborarea de rapoarte statistice, Comisia are acces la informațiile necesare legate de operațiunile de prelucrare efectuate în IMI.
(3) Comisia nu participă la procedurile de cooperare administrativă care implică prelucrarea datelor cu caracter personal, cu excepția cazului în care acest lucru este impus de o dispoziție a unui act al Uniunii care figurează în anexă.
Articolul 9
Drepturi de acces ale actorilor și utilizatorilor IMI
(1) Numai utilizatorii IMI au acces la IMI.
(2) Statele membre desemnează coordonatorii IMI și autoritățile competente, precum și domeniile pieței interne în care aceștia dețin competențe. Comisia poate îndeplini o funcție consultativă în procesul menționat.
(3) Fiecare actor IMI acordă și revocă, după cum este necesar, drepturi de acces corespunzătoare propriilor utilizatori IMI în domeniul pieței interne pentru care deține competențe.
(4) Comisia și statele membre pun în practică mijloace corespunzătoare pentru a se asigura că utilizatorilor IMI li se permite să acceseze datele cu caracter personal prelucrate în IMI numai pe baza principiului necesității de a cunoaște și doar în domeniul sau domeniile pieței interne pentru care le-au fost acordate drepturi de acces în conformitate cu alineatul (3).
(5) Se interzice utilizarea datelor cu caracter personal prelucrate în IMI pentru un scop anume, într-un mod care este incompatibil cu scopul inițial respectiv, cu excepția cazurilor în care acest lucru este prevăzut în mod explicit în dreptul intern, în conformitate cu dreptul Uniunii.
(6) În cazul în care o procedură de cooperare administrativă implică prelucrarea de date cu caracter personal, numai actorilor IMI care participă la această procedură li se permite accesul la astfel de date cu caracter personal.
Articolul 10
Confidențialitate
(1) Fiecare stat membru aplică actorilor săi IMI și utilizatorilor săi IMI propriile norme privind secretul profesional sau alte obligații echivalente în materie de confidențialitate, în conformitate cu legislația națională sau a Uniunii.
(2) Actorii IMI se asigură că utilizatorii IMI care lucrează sub autoritatea lor respectă cererile altor actori IMI referitoare la păstrarea confidențialității informațiilor care fac obiectul schimbului prin intermediul IMI.
Articolul 11
Proceduri de cooperare administrativă
IMI se bazează pe proceduri de cooperare administrativă care pun în aplicare dispozițiile actelor relevante ale Uniunii care figurează în anexă. După caz, Comisia poate adopta acte de punere în aplicare pentru un anumit act al Uniunii enumerat în anexă sau pentru un tip de procedură de cooperare administrativă, care stabilesc funcționalitatea tehnică esențială și aranjamentele procedurale necesare pentru a permite aplicarea procedurilor relevante de cooperare administrativă, inclusiv, după caz, interacțiunea dintre actori externi și IMI, astfel cum este menționat la articolul 12. Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de consultare menționată la articolul 24 alineatul (2).
Articolul 12
Actori externi
Actorilor externi le pot fi furnizate mijloace tehnice pentru a interacționa cu IMI în cazul în care o astfel de interacțiune este:
(a) |
prevăzută de un act al Uniunii; |
(b) |
prevăzută într-un act de punere în aplicare dintre cele menționate la articolul 11 în vederea facilitării cooperării administrative între autoritățile competente din statele membre pentru aplicarea dispozițiilor actelor Uniunii care figurează în anexă; sau |
(c) |
necesară pentru transmiterea de cereri în vederea exercitării drepturilor lor de persoane vizate, în conformitate cu articolul 19. |
Orice astfel de mijloace tehnice sunt separate de IMI și nu permit accesul actorilor externi la IMI.
CAPITOLUL III
PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL ȘI SECURITATEA
Articolul 13
Limitarea scopului
Actorii IMI fac schimb de date cu caracter personal și le prelucrează numai în scopurile definite în dispozițiile relevante ale actelor Uniunii care figurează în anexă.
Datele transmise IMI de către persoanele vizate se utilizează numai pentru scopurile pentru care datele au fost transmise.
Articolul 14
Păstrarea datelor cu caracter personal
(1) Datele cu caracter personal prelucrate în IMI sunt blocate în IMI de îndată ce nu mai sunt necesare în scopul pentru care au fost colectate, în funcție de specificitățile fiecărui tip de cooperare administrativă și, ca regulă generală, nu mai târziu de șase luni de la închiderea oficială a procedurii de cooperare administrativă.
Cu toate acestea, dacă un act aplicabil al Uniunii enumerat în anexă prevede o perioadă mai lungă, datele cu caracter personal prelucrate în IMI pot fi păstrate pentru o perioadă maximă de 18 luni de la închiderea oficială a procedurii de cooperare administrativă.
(2) În cazul în care o bază de date cu informații consultabilă ulterior ca referință de către actorii IMI este necesară în temeiul unui act obligatoriu al Uniunii enumerat în anexă, datele cu caracter personal incluse într-o astfel de bază de date pot fi prelucrate atât timp cât acestea sunt necesare în acest scop, fie cu consimțământul persoanei vizate, fie în cazul în care acest lucru este prevăzut în respectivul act al Uniunii.
(3) Cu excepția depozitării lor, datele cu caracter personal blocate în temeiul prezentului articol se prelucrează numai în scopul dovedirii faptului că a avut loc un schimb de informații prin intermediul sistemului IMI cu consimțământul persoanei vizate, în afara cazului în care se solicită prelucrarea din motive imperative în interesul public.
(4) Datele blocate sunt șterse în mod automat în IMI după trei ani de la închiderea oficială a procedurii de cooperare administrativă.
(5) La cererea expresă a unei autorități competente într-un anumit caz și cu consimțământul persoanei vizate, datele cu caracter personal pot fi șterse înainte de expirarea perioadei de păstrare aplicabile.
(6) Comisia asigură, prin mijloace tehnice, blocarea și ștergerea datelor cu caracter personal și extragerea lor în conformitate cu alineatul (3).
(7) Se instituie mijloace tehnice în vederea încurajării actorilor IMI să închidă oficial procedurile de cooperare administrativă cât mai devreme posibil după realizarea schimbului de informații și pentru a permite actorilor IMI să implice coordonatorii IMI responsabili în orice procedură care este inactivă nejustificat pe o perioadă mai mare de două luni.
Articolul 15
Păstrarea datelor cu caracter personal ale utilizatorilor IMI
(1) Prin derogare de la articolul 14, alineatele (2) și (3) din prezentul articol se aplică păstrării datelor cu caracter personal ale utilizatorilor IMI. Datele cu caracter personal respective cuprind numele complet și toate mijloacele de contact electronice și de altă natură, necesare în sensul prezentului regulament.
(2) Datele cu caracter personal referitoare la utilizatorii IMI se depozitează în cadrul IMI atât timp cât aceștia continuă să fie utilizatori ai IMI și pot fi prelucrate în scopuri compatibile cu obiectivele prezentului regulament.
(3) Atunci când o persoană fizică încetează să mai fie utilizator IMI, datele cu caracter personal ale persoanei respective se blochează prin mijloace tehnice pentru o perioadă de trei ani. Cu excepția depozitării lor, datele respective se prelucrează numai în scopul dovedirii faptului că a avut loc un schimb de informații prin intermediul IMI și se șterg la sfârșitul perioadei de trei ani.
Articolul 16
Prelucrarea unor categorii speciale de date
(1) Prelucrarea categoriilor speciale de date menționate la articolul 8 alineatul (1) din Directiva 95/46/CE și la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 prin intermediul IMI este permisă numai pe baza unui motiv specific, menționat la articolul 8 alineatele (2) și (4) din respectiva directivă, precum și la articolul 10 alineatul (2) din respectivul regulament, și sub rezerva garanțiilor adecvate prevăzute la articolele respective, pentru a asigura drepturile persoanelor ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate.
(2) IMI poate fi utilizat pentru prelucrarea datelor referitoare la infracțiuni, condamnări penale sau măsuri de securitate menționate la articolul 8 alineatul (5) din Directiva 95/46/CE și la articolul 10 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001, sub rezerva garanțiilor prevăzute la respectivele articole, inclusiv a informațiilor referitoare la sancțiuni disciplinare, administrative sau penale sau a altor informații necesare pentru a stabili buna reputație a unei persoane fizice sau juridice, atunci când prelucrarea unor astfel de date este prevăzută de un act al Uniunii care constituie temeiul pentru prelucrare sau cu consimțământul explicit al persoanei vizate, sub rezerva garanțiilor specifice menționate la articolul 8 alineatul (5) din Directiva 95/46/CE.
Articolul 17
Securitatea
(1) Comisia se asigură că IMI respectă normele privind securitatea datelor adoptate de către Comisie în temeiul articolului 22 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001.
(2) Comisia instituie măsurile necesare pentru a asigura securitatea datelor cu caracter personal prelucrate în IMI, inclusiv controlul corespunzător al accesului la date și un plan de securitate care trebuie actualizat în permanență.
(3) Comisia se asigură că, în cazul unui incident de securitate, este posibil să se verifice care date cu caracter personal au fost prelucrate în IMI, în ce moment, de către cine și în ce scop.
(4) Actorii IMI iau toate măsurile procedurale și organizatorice necesare pentru a asigura securitatea datelor cu caracter personal pe care le prelucrează în IMI în conformitate cu articolul 17 din Directiva 95/46/CE.
CAPITOLUL IV
DREPTURILE PERSOANELOR VIZATE ȘI SUPRAVEGHEREA
Articolul 18
Informarea persoanelor vizate și transparența
(1) Actorii IMI se asigură că persoanele vizate sunt informate cu privire la prelucrarea datelor lor cu caracter personal în IMI cât mai curând posibil și că acestea au acces la informații privind drepturile pe care le dețin și modul de exercitare a acestora, inclusiv identitatea și datele de contact ale controlorului și ale reprezentantului controlorului, dacă există, în conformitate cu articolele 10 sau 11 din Directiva 95/46/CE și cu legislația națională care este în conformitate cu directiva respectivă.
(2) Comisia pune la dispoziția publicului într-un mod care este ușor accesibil:
(a) |
informații referitoare la IMI în conformitate cu articolele 11 și 12 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001, într-o formă clară și ușor de înțeles; |
(b) |
informații privind aspectele legate de protecția datelor în cadrul procedurilor de cooperare administrativă în IMI menționate la articolul 11 din prezentul regulament; |
(c) |
informații cu privire la excepții sau limitări ale drepturilor persoanelor vizate, menționate la articolul 20 din prezentul regulament; |
(d) |
tipurile de proceduri de cooperare administrativă, funcționalitățile esențiale ale IMI și categoriile de date care pot fi prelucrate în IMI; |
(e) |
o listă cuprinzătoare a tuturor actelor de punere în aplicare sau delegate referitoare la IMI, adoptate în temeiul prezentului regulament sau al altui act al Uniunii, și o versiune consolidată a anexei la prezentul regulament și a modificărilor ulterioare ale acesteia prin intermediul altor acte ale Uniunii. |
Articolul 19
Dreptul la acces, corectare și ștergere
(1) Actorii IMI se asigură că persoanele vizate își pot exercita efectiv dreptul de acces la datele care le privesc din IMI, precum și dreptul de a obține corectarea datelor inexacte sau incomplete și ștergerea datelor prelucrate în mod ilegal, în conformitate cu legislația națională. Corectarea sau ștergerea datelor se efectuează cât mai curând posibil și nu mai târziu de 30 de zile de la primirea cererii din partea persoanei vizate de către actorul IMI responsabil.
(2) În cazul în care acuratețea sau legalitatea datelor blocate în temeiul articolului 14 alineatul (1) este contestată de persoana vizată, se înregistrează acest fapt, precum și informațiile reale, corectate.
Articolul 20
Excepții și limitări
Statele membre informează Comisia în cazul în care stabilesc în legislația națională excepții sau limitări ale drepturilor persoanelor vizate prevăzute în prezentul capitol în conformitate cu articolul 13 din Directiva 95/46/CE.
Articolul 21
Supraveghere
(1) Autoritatea națională de supraveghere sau autoritățile desemnate în fiecare stat membru și înzestrate cu competențele menționate la articolul 28 din Directiva 95/46/CE (denumite „autorități naționale de supraveghere”) monitorizează în mod independent legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal de către actorii IMI din propriul stat membru și se asigură, în special, că drepturile persoanelor vizate prevăzute în prezentul capitol sunt protejate în conformitate cu prezentul regulament.
(2) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor monitorizează și urmărește să asigure că activitățile de prelucrare a datelor cu caracter personal desfășurate de Comisie, în calitatea sa de actor IMI, sunt efectuate în conformitate cu prezentul regulament. Îndatoririle și competențele menționate la articolele 46 și 47 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 se aplică în consecință.
(3) Autoritățile naționale de supraveghere și Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, fiecare acționând în conformitate cu competențele lor respective, asigură supravegherea coordonată a IMI și a utilizării sale de către actorii IMI.
(4) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor poate invita autoritățile naționale de supraveghere să se reunească, dacă este necesar, în scopul asigurării supravegherii coordonate a IMI și a utilizării acestuia de către actorii IMI, după cum se menționează la alineatul (3). Costurile unor astfel de reuniuni sunt suportate de Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor. Metode de lucru suplimentare în acest sens, inclusiv reguli de procedură, pot fi elaborate în comun, dacă acest lucru este necesar. Un raport comun al activităților se transmite Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, cel puțin o dată la trei ani.
CAPITOLUL V
DOMENIUL GEOGRAFIC DE APLICARE AL IMI
Articolul 22
Utilizarea IMI la nivel național
(1) Un stat membru poate utiliza IMI în scopul cooperării administrative dintre autoritățile competente de pe teritoriul său, în conformitate cu dreptul intern, numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
nu este necesară nicio modificare substanțială a procedurilor de cooperare administrativă existente; |
(b) |
a fost transmisă autorității naționale de supraveghere o notificare privind utilizarea preconizată a IMI, în cazul în care dreptul intern o impune; și |
(c) |
nu are un impact negativ asupra funcționării eficiente a IMI pentru utilizatorii IMI. |
(2) În cazul în care un stat membru intenționează să utilizeze IMI în mod sistematic la nivel național, acesta comunică intenția sa Comisiei și urmărește obținerea aprobării prealabile a acesteia. Comisia analizează dacă sunt îndeplinite condițiile menționate la alineatul (1). În cazul în care este necesar, și în conformitate cu prezentul regulament, se încheie un acord între statul membru și Comisie prin care se stabilesc, între altele, aranjamente cu caracter tehnic, financiar și organizatoric pentru utilizarea națională, inclusiv responsabilitățile actorilor IMI.
Articolul 23
Schimbul de informații cu țări terțe
(1) În temeiul prezentului regulament, între actorii IMI din Uniune și omologii lor dintr-o țară terță se poate face schimb de informații în IMI, inclusiv de date cu caracter personal, numai în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții:
(a) |
informațiile sunt prelucrate în temeiul unei dispoziții a unui act al Uniunii care figurează în anexă și al unei dispoziții echivalente din dreptul țării terțe; |
(b) |
informațiile fac obiectul schimbului sau sunt puse la dispoziție în conformitate cu un acord internațional care prevede:
|
(c) |
țara terță în cauză asigură un nivel adecvat de protecție a datelor cu caracter personal în conformitate cu articolul 25 alineatul (2) din Directiva 95/46/CE, inclusiv garanții corespunzătoare referitoare la faptul că datele prelucrate în IMI sunt folosite doar în scopul pentru care ele au făcut inițial obiectul schimbului, și Comisia a adoptat o decizie în conformitate cu articolul 25 alineatul (6) din Directiva 95/46/CE. |
(2) În cazul în care Comisia este un actor IMI, articolul 9 alineatele (1) și (7) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 se aplică în cazul oricărui schimb de date cu caracter personal prelucrate în IMI, efectuat cu omologii săi dintr-o țară terță.
(3) Comisia publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și actualizează o listă a țărilor terțe autorizate să facă schimb de informații, inclusiv de date cu caracter personal în conformitate cu alineatul (1).
CAPITOLUL VI
DISPOZIȚII FINALE
Articolul 24
Procedura comitetelor
(1) Comisia este asistată de un comitet. Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.
(2) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(3) Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
Articolul 25
Monitorizare și raportare
(1) Comisia prezintă un raport anual Parlamentului European și Consiliului cu privire la funcționarea IMI.
(2) Până la 5 decembrie 2017 și ulterior o dată la cinci ani, Comisia prezintă un raport Autorității Europene pentru Protecția Datelor privind aspectele referitoare la protecția datelor cu caracter personal în IMI, inclusiv securitatea datelor.
(3) În scopul elaborării rapoartelor menționate la alineatele (1) și (2), statele membre furnizează Comisiei orice informație relevantă cu privire la aplicarea prezentului regulament, inclusiv cu privire la aplicarea în practică a cerințelor de protecție a datelor stabilite în prezentul regulament.
Articolul 26
Costuri
(1) Costurile aferente dezvoltării, promovării, utilizării și întreținerii IMI sunt suportate de la bugetul general al Uniunii Europene, fără a aduce atingere aranjamentelor instituite în temeiul articolului 22 alineatul (2).
(2) Cu excepția cazului în care există o dispoziție contrară într-un act al Uniunii, costurile legate de operațiunile IMI la nivelul statelor membre, inclusiv resursele umane necesare pentru formare, promovare și activități de asistență tehnică (helpdesk), precum și pentru administrarea IMI la nivel național, sunt suportate de fiecare stat membru în parte.
Articolul 27
Abrogare
Decizia 2008/49/CE se abrogă.
Articolul 28
Aplicarea efectivă
Statele membre adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura punerea în aplicare efectivă a prezentului regulament de către actorii lor IMI.
Articolul 29
Excepții
(1) Prin derogare de la articolul 4 din prezentul regulament, proiectul-pilot IMI lansat la 16 mai 2011 pentru a testa caracterul adecvat al IMI pentru punerea în aplicare a articolului 4 din Directiva 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (12) poate continua să se desfășoare pe baza aranjamentelor stabilite anterior intrării în vigoare a prezentului regulament.
(2) Prin derogare de la articolul 8 alineatul (3) și de la articolul 12 primul paragraf literele (a) și (b) din prezentul regulament, pentru punerea în aplicare a dispozițiilor privind cooperarea administrativă din Recomandarea SOLVIT prin IMI, implicarea Comisiei în procedurile de cooperare administrativă și facilitatea existentă pentru actorii externi pot continua pe baza aranjamentelor stabilite anterior intrării în vigoare a prezentului regulament. Perioada menționată la articolul 14 alineatul (1) din prezentul regulament este de 18 luni pentru datele cu caracter personal prelucrate în IMI în sensul Recomandării SOLVIT.
(3) Prin derogare de la articolul 4 alineatul (1) din prezentul regulament, Comisia poate lansa un proiect-pilot pentru a evalua dacă IMI reprezintă un instrument eficace, eficient din punct de vedere al costurilor și ușor de folosit în vederea punerii în aplicare a articolului 3 alineatele (4), (5) și (6) din Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic) (13). Cel mai târziu la doi ani de la lansarea respectivului proiect-pilot, Comisia înaintează Parlamentului European și Consiliului evaluarea menționată la articolul 4 alineatul (2) din prezentul regulament, care se referă și la interacțiunea dintre cooperarea administrativă din cadrul sistemului de cooperare pentru protecția consumatorilor instituit în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului”) (14) și cea din cadrul IMI.
(4) Prin derogare de la articolul 14 alineatul (1) din prezentul regulament, orice perioadă de până la maximum 18 luni stabilită în temeiul articolului 36 din Directiva 2006/123/CE în ceea ce privește cooperarea administrativă prevăzută la capitolul VI din actul menționat continuă să se aplice în respectivul domeniu.
Articolul 30
Intrarea în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Strasbourg, 25 octombrie 2012.
Pentru Parlamentul European
Președintele
M. SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
A. D. MAVROYIANNIS
(1) JO C 43, 15.2.2012, p. 14.
(2) Poziția Parlamentului European din 11 septembrie 2012 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) și Decizia Consiliului din 4 octombrie 2012.
(3) JO L 281, 23.11.1995, p. 31.
(5) JO L 331, 15.12.2001, p. 79.
(6) JO L 376, 27.12.2006, p. 36.
(7) JO L 204, 21.7.1998, p. 37.
(8) JO L 13, 16.1.2008, p. 18.
(9) JO L 263, 7.10.2009, p. 32.
(10) JO L 55, 28.2.2011, p. 13.
(11) JO C 48, 18.2.2012, p. 2.
(12) JO L 18, 21.1.1997, p. 1.
(13) JO L 178, 17.7.2000, p. 1.
(14) JO L 364, 9.12.2004, p. 1.
ANEXĂ
DISPOZIȚIILE PRIVIND COOPERAREA ADMINISTRATIVĂ DIN ACTE ALE UNIUNII CARE SUNT PUSE ÎN APLICARE PRIN INTERMEDIUL IMI, MENȚIONATE LA ARTICOLUL 3
1. |
Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (1): capitolul VI, articolul 39 alineatul (5), precum și articolul 15 alineatul (7), în afara cazului în care se realizează o notificare, așa cum se prevede în acest din urmă articol, în conformitate cu Directiva 98/34/CE. |
2. |
Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (2): articolul 8, articolul 50 alineatele (1), (2) și (3) și articolul 56. |
3. |
Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere (3): articolul 10 alineatul (4). |
4. |
Regulamentul (UE) nr. 1214/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 noiembrie 2011 privind transportul rutier transfrontalier profesionist de numerar în euro între statele membre din zona euro (4): articolul 11 alineatul (2). |
5. |
Recomandarea Comisiei din 7 decembrie 2001 referitoare la principiile de utilizare a „SOLVIT” – Rețeaua de soluționare a problemelor intervenite pe piața internă (5): capitolele I și II. |
(1) JO L 376, 27.12.2006, p. 36.
(2) JO L 255, 30.9.2005, p. 22.