19.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 16/42


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 42/2012 AL COMISIEI

din 18 ianuarie 2012

privind eliberarea licențelor de import și atribuirea drepturilor de import pentru cererile depuse în primele șapte zile ale lunii ianuarie 2012 în cadrul contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul (CE) nr. 616/2007 pentru carnea de pasăre

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 616/2007 al Comisiei (3) a deschis contingente tarifare pentru importul de produse din sectorul cărnii de pasăre originare din Brazilia, Thailanda și alte țări terțe.

(2)

Cererile de licențe de import depuse, în ceea ce privește grupele 1, 2, 4, 6, 7 și 8, în primele șapte zile ale lunii ianuarie 2012 pentru subperioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2012 se referă, pentru anumite contingente, la cantități superioare cantităților disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilind coeficientul de atribuire care urmează să fie aplicat cantităților solicitate.

(3)

Cererile de drepturi de import depuse în primele șapte zile ale lunii ianuarie 2012 pentru subperioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2012, în ceea ce privește grupa 5, se referă la cantități superioare cantităților disponibile. Prin urmare, este necesar să se determine în ce măsură pot fi atribuite drepturile de import, stabilind coeficientul de atribuire care urmează să fie aplicat cantităților solicitate,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

(1)   Pentru cererile de licențe de import depuse, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 616/2007, pentru subperioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2012, în ceea ce privește grupele 1, 2, 4, 6, 7 și 8, se aplică coeficienții de atribuire care figurează în anexa la prezentul regulament.

(2)   Pentru cererile de drepturi de import depuse, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 616/2007, pentru subperioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2012, în ceea ce privește grupa 5, se aplică coeficientul de atribuire care figurează în anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare la 19 ianuarie 2012.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 ianuarie 2012.

Pentru Comisie, pentru președinte

José Manuel SILVA RODRÍGUEZ

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 238, 1.9.2006, p. 13.

(3)  JO L 142, 5.6.2007, p. 3.


ANEXĂ

Număr grupă

Număr de ordine

Coeficient de atribuire pentru cererile de licențe de import depuse pentru subperioada cuprinsă între 1.4.2012 și 30.6.2012

(în %)

1

09.4211

0,555946

6

09.4216

0,817945


Număr grupă

Număr de ordine

Coeficient de atribuire pentru cererile de drepturi de import depuse pentru subperioada cuprinsă între 1.4.2012 și 30.6.2012

(în %)

5

09.4215

1,220003