19.1.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 16/37


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) NR. 39/2012 AL COMISIEI

din 18 ianuarie 2012

privind eliberarea licențelor de import în cazul cererilor depuse în primele 7 zile din luna ianuarie 2012 în cadrul contingentului tarifar pentru carne de vită și mânzat de calitate superioară gestionat prin Regulamentul (CE) nr. 620/2009

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizări comune a piețelor agricole și privind dispoziții specifice referitoare la anumite produse agricole („Regulamentul unic OCP”) (1),

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 al Comisiei din 31 august 2006 de stabilire a normelor comune pentru administrarea contingentelor tarifare de import pentru produsele agricole gestionate printr-un sistem de licențe de import (2), în special articolul 7 alineatul (2),

întrucât:

(1)

Regulamentul (CE) nr. 620/2009 al Comisiei din 13 iulie 2009 privind modul de gestionare a unui contingent tarifar de import pentru carnea de vită și mânzat de calitate superioară (3) stabilește norme detaliate privind depunerea cererilor și eliberarea licențelor de import.

(2)

Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1301/2006 prevede că, în cazul în care cantitățile la care se referă cererile de licențe depășesc cantitățile disponibile pentru perioada de contingent tarifar, trebuie stabiliți coeficienți de atribuire pentru cantitățile la care se referă fiecare cerere de licență. Cererile pentru licențe de import depuse în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 620/2009 în perioada 1-7 ianuarie 2012 depășesc cantitățile disponibile. Prin urmare, trebuie să se determine în ce măsură se pot elibera licențele de import, stabilindu-se coeficientul de alocare,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Cererilor de eliberare a licențelor de import din cadrul contingentului cu numărul de ordine 09.4449, depuse în perioada 1-7 ianuarie 2012 în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 620/2009, li se aplică un coeficient de atribuire de 0,395364 %.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 ianuarie 2012.

Pentru Comisie, pentru președinte

José Manuel SILVA RODRÍGUEZ

Director general pentru agricultură și dezvoltare rurală


(1)  JO L 299, 16.11.2007, p. 1.

(2)  JO L 238, 1.9.2006, p. 13.

(3)  JO L 182, 15.7.2009, p. 25.