22.12.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 341/57


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI

din 19 decembrie 2011

privind o contribuție financiară a Uniunii pentru anul 2011 destinată să acopere cheltuielile suportate de Germania, Spania, Italia, Cipru, Malta, Țările de Jos și Portugalia, în scopul combaterii organismelor dăunătoare plantelor sau produselor vegetale

[notificată cu numărul C(2011) 9243]

(Numai textele în limbile germană, greacă, italiană, malteză, olandeză, portugheză și spaniolă sunt autentice)

(2011/868/UE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000 privind măsurile de protecție împotriva introducerii în Comunitate a unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale și împotriva răspândirii lor în Comunitate (1), în special articolul 23 alineatul (5),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 22 din Directiva 2000/29/CE, statele membre pot beneficia din partea Uniunii de o contribuție financiară pentru controlul fitosanitar destinată să acopere cheltuielile direct legate de măsurile necesare care s-au luat sau sunt planificate în vederea combaterii organismelor dăunătoare introduse din țări terțe sau din alte regiuni ale Uniunii, în vederea eradicării lor sau, dacă acest lucru nu este posibil, în vederea izolării acestora.

(2)

Germania a depus două cereri pentru acordarea unei contribuții financiare. Prima a fost depusă la 20 decembrie 2010 și se referă la măsurile luate în 2009 și 2010 pentru controlul Anoplophora glabripennis în Renania de Nord-Westfalia. Focarul organismului dăunător menționat a fost depistat în landul respectiv în 2009.

(3)

A doua cerere a Germaniei a fost depusă la 15 aprilie 2011 și se referă la măsurile luate în 2010 pentru eradicarea sau izolarea Diabrotica virgifera în Baden-Württemberg. Focarele organismului dăunător respectiv au fost depistate în diferite districte ale landului respectiv (Breisgau-Hochschwarzwald, Emmendingen, orașul Freiburg, Konstanz, Loerrach, Ortenaukreis și Ravensburg) în ani diferiți, și anume în 2008, 2009 și 2010. Măsurile luate în 2008 și 2009 au făcut, de asemenea, obiectul cofinanțării în 2009 și 2010.

(4)

Italia a introdus trei cereri pentru acordarea unei contribuții financiare la 29 aprilie 2011. Prima cerere se referă la măsurile luate în 2011 în Lombardia, provincia Brescia, comuna Gussago, pentru controlul Anoplophora chinensis. Focarul organismului dăunător menționat a fost depistat în 2008. Măsurile luate în 2008, 2009 și 2010 au făcut, de asemenea, obiectul cofinanțării în 2009 și 2010.

(5)

A doua cerere din partea Italiei se referă la măsurile luate în 2011 în Veneto, provincia Treviso, comuna Cornuda, pentru controlul Anoplophora glabripennis. Focarul organismului dăunător menționat a fost depistat în 2009. Măsurile luate în 2009 și 2010 au făcut, de asemenea, obiectul unei cofinanțări în 2010.

(6)

A treia cerere a Italiei se referă la măsurile luate în 2010 în Emilia-Romagna, provinciile Bologna, Ferrara, Ravenna și Forlì-Cesena, pentru controlul Pseudomonas syringae pv. actinidiae. Focarul organismului dăunător menționat a fost confirmat în 2010.

(7)

În plus, Italia a depus o a patra cerere pentru acordarea unei contribuții financiare la 20 aprilie 2011. Această cerere se referă la măsurile luate în 2011 în Lazio, comuna Roma, pentru controlul Anoplophora chinensis. Focarul organismului dăunător menționat a fost depistat în 2008. Măsurile luate în 2008, 2009 și 2010 au făcut, de asemenea, obiectul cofinanțării în 2009 și 2010.

(8)

Cipru a depus o cerere pentru acordarea unei contribuții financiare la 29 aprilie 2011 referitoare la măsurile luate sau planificate în 2011 pentru controlul Rhynchophorus ferrugineus. Focarele organismului dăunător respectiv au fost detectate în 2009, 2010 și 2011. Măsurile luate în 2010 au făcut, de asemenea, obiectul cofinanțării în 2010.

(9)

Malta a depus o cerere pentru acordarea unei contribuții financiare la 29 aprilie 2011 referitoare la măsurile luate în 2010 și 2011 pentru controlul Rhynchophorus ferrugineus. Focarele organismului dăunător respectiv au fost depistate în 2008, 2009 și 2010. Măsurile luate în 2008 și 2009 au făcut, de asemenea, obiectul cofinanțării în 2009.

(10)

Țările de Jos au introdus trei cereri pentru acordarea unei contribuții financiare la 13 decembrie 2010. Prima cerere se referă la măsurile luate în 2009 și 2010 în zona Boskoop pentru controlul Anoplophora chinensis. Apariția organismului dăunător menționat a fost depistată în 2009.

(11)

A doua cerere a Țărilor de Jos se referă la măsurile luate în 2009 pentru controlul viroidului tuberculilor fusiformi ai cartofului (PSTVd). Suspiciunea apariției organismului dăunător menționat a apărut în 2009.

(12)

A treia cerere a Țărilor de Jos se referă la măsurile luate în 2009 pentru controlul Tuta absoluta. Focarul organismului dăunător menționat a fost depistat în 2009.

(13)

Mai mult, Țările de Jos au introdus o a patra și o a cincea cerere pentru acordarea unei contribuții financiare la 13 decembrie 2010. A patra cerere se referă la măsurile luate în 2009 și 2010 în zona Westland pentru controlul Anoplophora chinensis. Focarul organismului dăunător menționat a fost depistat în 2007. Măsurile luate în 2008 au făcut, de asemenea, obiectul cofinanțării în 2009.

(14)

A cincea cerere a Țărilor de Jos se referă la măsurile luate în 2009 pentru controlul Clavibacter michiganensis spp. michiganensis. Focarul organismului dăunător menționat a fost depistat în 2007. Măsurile luate în 2007 au făcut, de asemenea, obiectul cofinanțării în 2009. Nu a fost solicitată nicio cofinanțare pentru măsurile din 2008.

(15)

Portugalia a introdus trei cereri pentru o contribuție financiară la 30 aprilie 2011 referitoare la măsurile luate pentru controlul Bursaphelenchus xylophilus. Prima cerere se referă la măsurile luate în 2011 cu privire la Portugalia continentală, cu excepția zonei Setubal, infestată inițial în 1999, pentru controlul focarelor depistate în 2008. Măsurile luate în 2008, 2009 și 2010 au făcut, de asemenea, obiectul cofinanțării în 2009 și 2010.

(16)

Celelalte două cereri ale Portugaliei se referă exclusiv la măsuri de tratare termică a lemnului sau a materialelor de ambalaj pe bază de lemn din zona Setubal, în 2010 și 2011.

(17)

Spania a depus trei cereri pentru acordarea unei contribuții financiare. Prima a fost depusă la 15 aprilie 2011 și se referă la măsurile luate în 2011 în Extremadura pentru combaterea Bursaphelenchus xylophilus. Focarul organismului dăunător menționat a fost depistat în 2008. Măsurile luate în 2008, 2009 și 2010 au făcut, de asemenea, obiectul cofinanțării în 2009 și 2010.

(18)

A doua cerere a Spaniei a fost depusă la 28 aprilie 2011. Ea se referă la măsurile luate în 2011 și programate pentru 2011 în Galicia pentru combaterea Bursaphelenchus xylophilus. Focarul organismului dăunător menționat a fost depistat în 2010.

(19)

A treia cerere a Spaniei a fost depusă la 27 aprilie 2011. Ea se referă la măsurile luate în 2010 și 2011, precum și la cele prevăzute pentru 2011 în Catalonia pentru controlul Pomacea insularum. Focarul organismului dăunător menționat a fost depistat în 2010.

(20)

Germania, Spania, Italia, Cipru, Malta, Țările de Jos și Portugalia au stabilit, fiecare, un program de acțiuni pentru eradicarea sau izolarea organismelor dăunătoare de mai sus introduse pe teritoriul acestora. Aceste programe precizează obiectivele care urmează a fi atinse, acțiunile care urmează a fi realizate, durata și costul acestora.

(21)

Toate măsurile de mai sus constau într-o varietate de măsuri fitosanitare, inclusiv distrugerea arborilor sau a culturilor contaminate, aplicarea produselor de protecție a plantelor, tehnici de decontaminare, inspecții și teste efectuate în mod oficial sau în urma unei solicitări oficiale pentru monitorizarea prezenței sau a gradului de contaminare cu respectivele organisme dăunătoare, precum și înlocuirea plantelor distruse, în sensul articolului 23 alineatul (2) literele (a), (b) și (c) din Directiva 2000/29/CE.

(22)

Germania, Spania, Italia, Cipru, Malta, Țările de Jos și Portugalia au depus cereri pentru alocarea unei contribuții financiare din partea Uniunii la aceste programe în conformitate cu cerințele prevăzute la articolul 23 din Directiva 2000/29/CE, în special alineatele (1) și (4), și în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1040/2002 al Comisiei din 14 iunie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a dispozițiilor privind alocarea unei contribuții financiare din partea Comunității pentru controlul fitosanitar și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2051/97 (2).

(23)

Informațiile tehnice furnizate de Germania, Spania, Italia, Cipru, Malta, Țările de Jos și Portugalia au permis Comisiei să analizeze situația în mod exact și cuprinzător. Comisia a ajuns la concluzia că au fost îndeplinite condițiile pentru acordarea unei contribuții financiare din partea Uniunii, astfel cum se prevede la articolul 23 din Directiva 2000/29/CE. Prin urmare, este necesar să se acorde o contribuție financiară din partea Uniunii destinată să acopere cheltuielile ocazionate de aceste programe.

(24)

În conformitate cu articolul 23 alineatul (5) paragraful al doilea din Directiva 2000/29/CE, contribuția financiară din partea Uniunii poate acoperi până la 50 % din cheltuielile eligibile legate de măsurile care au fost luate într-un termen care să nu depășească doi ani de la data depistării apariției organismului dăunător, sau de măsurile care sunt prevăzute pentru perioada respectivă. Cu toate acestea, în conformitate cu al treilea paragraf al articolului menționat anterior, perioada respectivă poate fi extinsă dacă s-a stabilit că obiectivul măsurilor va fi îndeplinit într-un termen suplimentar rezonabil, iar în acest caz nivelul contribuției financiare din partea Uniunii este degresiv pe parcursul anilor respectivi. Având în vedere concluziile grupului de lucru privind evaluarea cererilor respective, este necesară extinderea termenului de doi ani prevăzut pentru programele în cauză, reducându-se în același timp rata contribuțiilor financiare din partea Uniunii privind măsurile respective la 45 % din cheltuielile eligibile pentru cel de-al treilea an și la 40 % pentru cel de-al patrulea an al programelor respective.

(25)

Contribuția financiară a Uniunii de până la 50 % din cheltuielile eligibile ar trebui să se aplice, prin urmare, pentru Germania, Renania de Nord-Westfalia, Anoplophora glabripennis (2009, 2010), Germania, Baden-Württemberg, Diabrotica virgifera, districtele rurale din Breisgau-Hochschwarzwald și orașul Freiburg (2010), districtele rurale din Emmendingen, Lörrach și Konstanz (2009), Italia, Emilia-Romagna, Pseudomonas syringae pv. actinidiae provinciile Bologna, Ferrara, Ravenna și Forlì-Cesena (2010), Cipru, Rhynchophorus ferrugineus (2011), Țările de Jos, Anoplophora chinensis, zona Boskoop (2009, 2010), Țările de Jos, PSTVd (2009), Țările de Jos, Tuta absoluta (2009), Țările de Jos, Anoplophora chinensis, Westland (2009), Portugalia, Bursaphelenchus xylophilus, zona Setubal (2010, 2011), Spania, Galicia, Bursaphelenchus xylophilus (2010, 2011) și Spania, Catalonia, Pomacea insularum (2010, 2011).

(26)

Prin urmare, contribuția financiară din partea UE de până la 45 % din cheltuielile eligibile ar trebui să se aplice următoarelor programe: Italia, Veneto, Anoplophora glabripennis (2011), Malta, Rhynchophorus ferrugineus (2010), Țările de Jos, Clavibacter michiganensis ssp. michiganesis (2009), deoarece măsurile în cauză au făcut deja obiectul unei contribuții financiare din partea Uniunii în temeiul Deciziei 2009/996/UE a Comisiei (3) (Malta, Țările de Jos) sau al Deciziei 2010/772/UE a comisiei (4) (Italia) în primii doi ani de punere în aplicare a acestora. Aceasta se aplică, de asemenea, la programul Țărilor de Jos, Anoplophora chinensis, Westland (2010), în cazul în care măsurile pentru anul 2009 (al doilea an al programului) sunt cofinanțate prin prezenta decizie.

(27)

Ar trebui să se aplice același nivel al contribuției în cel de-al treilea an (2010) al programului prezentat de Germania în Baden-Württemberg pentru Diabrotica virgifera în districtul rural Ravensburg, aceste măsuri făcând obiectul unei contribuții financiare din partea Uniunii în temeiul Deciziilor 2009/996/UE și 2010/772/UE.

(28)

Mai mult, o contribuție a Uniunii de până la 40 % ar trebui să se aplice celui de-al patrulea an al următoarelor programe: Spania, Extremadura, Bursaphelenchus xylophilus (2011), Italia, Lombardia, Anoplophora chinensis (2011), Italia, Lazio, Anoplophora chinensis (2011), Malta, Rhynchophorus ferrugineus (2011), Portugalia, Bursaphelenchus xylophilus (2011), Portugalia continentală, cu excepția zonei Setubal infestată inițial în 1999, deoarece măsurile au făcut obiectul unei contribuții financiare din partea Uniunii în temeiul Deciziilor 2009/996/UE (Spania, Italia, Portugalia) și 2010/772/UE (Spania, Italia, Portugalia) în primii trei ani de punere în aplicare a acestora.

(29)

Ar trebui să se aplice același nivel al contribuției în cel de-al patrulea an (2010) al programului prezentat de Germania în Baden-Württemberg pentru Diabrotica virgifera în districtul rural Ortenaukreis, aceste măsuri făcând obiectul unei contribuții financiare din partea Uniunii în temeiul Deciziei 2009/147/CE a Comisiei (5), al Deciziilor 2009/996/UE și 2010/772/UE.

(30)

În conformitate cu concluziile misiunii de audit a Oficiului Alimentar și Veterinar al Comisiei care a avut loc în Portugalia între 29 martie 2011 și 11 aprilie 2011, doar 25 % din coniferele gazdă infestate cu nematodul lemnului de pin, sau care prezintă simptome de boală, au fost tăiate și distruse la 1 aprilie 2011. Acest eșec al autorităților portugheze nu este în conformitate cu dispozițiile punctului 2 litera (a) punctul (iii) din anexa la Decizia 2006/133/CE a Comisiei (6). Având în vedere acest fapt, nivelul de cheltuieli eligibile din cererea referitoare la măsurile luate în Portugalia continentală, cu excepția zonei Setubal infestată inițial, ar trebui să fie reduse în ceea ce privește costurile de tăiere a coniferelor și, prin urmare, doar 25 % din această categorie de cheltuieli ar trebui să fie considerată eligibilă.

(31)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 al Consiliului din 21 iunie 2005 privind finanțarea politicii agricole comune (7), măsurile fitosanitare se finanțează din Fondul European de Garantare Agricolă. În scopul controlului financiar al acestor măsuri, ar trebui să se aplice articolele 9, 36 și 37 din regulamentul menționat anterior.

(32)

În conformitate cu articolul 75 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (8) și cu articolul 90 alineatul (1) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2342/2002 al Comisiei din 23 decembrie 2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (9) angajarea cheltuielilor din bugetul Uniunii este precedată de o decizie de finanțare adoptată de instituția împuternicită, care prezintă elementele esențiale ale acțiunii care implică cheltuieli.

(33)

Prezenta decizie constituie o decizie de finanțare pentru cheltuielile prevăzute în cererile de cofinanțare prezentate de statele membre.

(34)

Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt conforme cu avizul Comitetului fitosanitar permanent,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Pe baza dosarelor prezentate de statele membre și analizate de către Comisie, se aprobă alocarea unei contribuții financiare din partea Uniunii pentru 2011 care să acopere cheltuielile suportate de Germania, Spania, Italia, Cipru, Malta, Țările de Jos și Portugalia cu privire la măsurile necesare, astfel cum se prevede la articolul 23 alineatul (2) literele (a), (b) și (c) din Directiva 2000/29/CE și luate în scopul combaterii organismelor vizate de programele de eradicare sau de izolare menționate în anexă.

Articolul 2

Suma totală a contribuției financiare din partea Uniunii menționată la articolul 1 este de 15 006 869,89 EUR. Sumele maxime ale contribuției financiare din partea Uniunii pentru fiecare program sunt cele indicate în anexă.

Articolul 3

Contribuția financiară din partea Uniunii, prevăzută în anexă, se plătește în următoarele condiții:

(a)

dovada măsurilor adoptate a fost transmisă de statul membru în cauză în conformitate cu dispozițiile stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1040/2002.

(b)

o cerere de plată a fost transmisă Comisiei de statul membru interesat, în conformitate cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1040/2002.

Plata contribuției financiare nu aduce atingere controalelor Comisiei în temeiul articolului 23 alineatul (8) al doilea paragraf, al articolului 23 alineatul (10) și al articolului 24 din Directiva 2000/29/CE.

Articolul 4

Prezenta decizie se adresează Republicii Federale Germania, Regatului Spaniei, Republicii Italiene, Republicii Cipru, Republicii Malta, Regatului Țărilor de Jos și Republicii Portugheze.

Adoptată la Bruxelles, 19 decembrie 2011.

Pentru Comisie

John DALLI

Membru al Comisiei


(1)  JO L 169, 10.7.2000, p. 1.

(2)  JO L 157, 15.6.2002, p. 38.

(3)  JO L 339, 22.12.2009, p. 49.

(4)  JO L 330, 15.12.2010, p. 9.

(5)  JO L 49, 20.2.2009, p. 43.

(6)  JO L 52, 23.2.2006, p. 34.

(7)  JO L 209, 11.8.2005, p. 1.

(8)  JO L 248, 16.9.2002, p. 1.

(9)  JO L 357, 31.12.2002, p. 1.


ANEXĂ

PROGRAME DE ERADICARE/IZOLARE

Legendă:

a= anul punerii în aplicare a programului de eradicare.

Secțiunea I

Programe pentru care contribuția financiară din partea Uniunii corespunde cu 50 % din cheltuielile eligibile

(EUR)

Stat membru

Organisme dăunătoare combătute

Plantele sau produsele vegetale afectate

Anul

a

Cheltuieli eligibile

Contribuția maximă din partea Uniunii per program

Germania, Renania de Nord-Westfalia

Anoplophora glabripennis

Mai multe specii de arbori

2009 și 2010

1 și 2

194 369,65

97 184,82

Germania, Baden-Württemberg, districtul rural Breisgau-Hochschwarzwald și orașul Freiburg (primul an al măsurilor) Emmendingen, Lörrach, Konstanz (al doilea an al măsurilor)

Diabrotica virgifera

Zea mays

2009 sau 2010

1 sau 2

84 846,51

42 423,25

Spania, Galicia

Bursaphelenchus xylophilus

Conifere

2010 și 2011

1 și 2

6 178 612

3 089 306

Spania, Catalonia

Pomacea insularum

Oryza sativa

2010 și 2011

1 și 2

2 218 507

1 109 253,50

Italia, Emilia-Romagna

(provinciile Bologna, Ferrara, Ravenna și Forlì-Cesena)

Pseudomonas syringae pv. actinidiae

Actinidia sinensis

2010

1

89 100

44 550

Cipru

Rhynchophorus ferrugineus

Palmaceae

2011

2

134 750

67 375

Țările de Jos, zona Boskoop

Anoplophora chinensis

Mai multe specii de arbori

2009 și 2010

1 și 2

2 160 037

1 080 018,50

Țările de Jos

PSTVd

Petunia sp.

2009

1

102 269

51 134,50

Țările de Jos

Tuta absoluta

Solanum lycopersicum

2009

1

170 778

85 389

Țările de Jos, zona Westland

Anoplophora chinensis

Mai multe specii de arbori

2009

2

285 671

142 835,50

Portugalia, zona Setubal, tratament termic

Bursaphelenchus xylophilus

Lemn și materiale de ambalaj din lemn

2010 și 2011

1 și 2

3 791 500

1 895 750


Secțiunea II

Programe pentru care ratele contribuției financiare din partea Uniunii diferă, ca urmare a aplicării principiului degresiunii

(EUR)

Stat membru

Organisme dăunătoare combătute

Plante afectate

Anul

a

Cheltuieli eligibile

Rata (%)

Contribuția maximă din partea Uniunii

Germania, Baden-Württemberg, districtul rural Ravensburg

Diabrotica virgifera

Zea mays

2010

3

9 480,99

45

4 266,44

Germania, Baden-Württemberg, districtul rural Ortenaukreis

Diabrotica virgifera

Zea mays

2010

4

46 118,53

40

18 447,41

Spania, Extremadura

Bursaphelenchus xylophilus

Conifere

2011

4

419 941

40

167 976,40

Italia, Veneto

(zona Cornuda)

Anoplophora glabripennis

Mai multe specii de arbori

2011

3

287 500

45

129 375

Italia, Lombardia

(zona Gussago)

Anoplophora chinensis

Mai multe specii de arbori

2011

4

280 150

40

112 060

Italia, Lazio

(zona Roma)

Anoplophora chinensis

Mai multe specii de arbori

2011

4

410 694

40

164 277,60

Malta

Rhynchophorus ferrugineus

Palmaceae

2010

3

606 347

45

272 856,29

2011

4

865 834

40

346 333,76

Țările de Jos

Clavibacter michiganesis spp. michiganensis

Solanum lycopersicum

2009

3

40 866

45

18 389,70

Țările de Jos, zona Westland

Anoplophora chinensis

Mai multe specii de arbori

2010

3

212 152

45

95 468,4

Portugalia, Portugalia continentală, cu excepția zonei Setubal

Bursaphelenchus xylophilus

Conifere

2011

4

14 930 497,02

40

5 972 198,81


Contribuția totală din partea Uniunii (EUR)

15 006 869,89