DIRECTIVA 2010/24/UE A CONSILIULUI

din 16 martie 2010

privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de impozite, taxe și alte măsuri

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 113 și 115,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),

hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,

întrucât:

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

CAPITOLUL I

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiectul

Prezenta directivă stabilește normele în temeiul cărora statele membre urmează să asigure asistența în vederea recuperării, într-un stat membru, a tuturor creanțelor menționate la articolul 2, născute într-un alt stat membru.

Articolul 2

Domeniul de aplicare

(1)   Prezenta directivă se aplică creanțelor legate de următoarele:

(2)   Domeniul de aplicare a prezentei directive include:

(3)   Prezenta directivă nu se aplică:

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentei directive:

Articolul 4

Organizare

(1)   Până la 20 mai 2010, fiecare stat membru informează Comisia în legătură cu autoritatea sau autoritățile sale competente (denumite în continuare „autoritatea competentă”) în scopul prezentei directive și informează fără întârziere Comisia cu privire la orice modificări în acest sens.

Comisia pune informațiile primite la dispoziția celorlalte state membre și publică o listă a autorităților competente ale statelor membre în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2)   Autoritatea competentă desemnează un birou central de legătură, care are principala responsabilitate pentru contactele cu alte state membre în domeniul asistenței reciproce care face obiectul prezentei directive.

Biroul central de legătură poate fi desemnat, de asemenea, drept responsabil de contactele cu Comisia.

(3)   Autoritatea competentă a fiecărui stat membru poate desemna birouri de legătură care să fie responsabile de contactele cu alte state membre în materie de asistență reciprocă în ceea ce privește unul sau mai multe tipuri sau categorii specifice de impozite și taxe menționate la articolul 2.

(4)   Autoritatea competentă a fiecărui stat membru poate desemna unele birouri, altele decât biroul central de legătură sau birourile de legătură, drept departamente de legătură. Departamentele de legătură solicită sau acordă asistență reciprocă în temeiul prezentei directive în legătură cu competențele lor teritoriale sau operaționale specifice.

(5)   În cazul în care un birou de legătură sau un departament de legătură primește o cerere de asistență reciprocă care necesită măsuri care nu țin de competența care i-a fost atribuită, acesta înaintează cererea fără întârziere biroului sau departamentului competent, dacă este cunoscut, sau biroului central de legătură, și informează autoritatea solicitantă în consecință.

(6)   Autoritatea competentă a fiecărui stat membru informează Comisia cu privire la biroul său central de legătură și la orice birouri sau departamente de legătură pe care le-a desemnat. Comisia pune informațiile primite la dispoziția statelor membre.

(7)   Toate comunicările sunt trimise de către biroul central de legătură sau în numele acestuia sau, de la caz la caz, cu acordul biroului central de legătură, asigurându-se eficiența comunicării.

CAPITOLUL II

SCHIMBUL DE INFORMAȚII

Articolul 5

Cererea de informații

(1)   La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată furnizează orice informații despre care este previzibil că prezintă relevanță pentru autoritatea solicitantă în vederea recuperării creanțelor sale menționate la articolul 2.

În scopul furnizării acestor informații, autoritatea solicitată asigură realizarea oricăror anchete administrative necesare pentru obținerea acestora.

(2)   Autoritatea solicitată nu este obligată să furnizeze informații:

(3)   Alineatul (2) nu poate fi în niciun caz interpretat ca permițând unei autorități solicitate a unui stat membru să refuze furnizarea de informații pentru simplul motiv că aceste informații sunt deținute de o bancă, de o altă instituție financiară, de o persoană desemnată sau care acționează în calitate de agent sau de administrator sau că informațiile respective se referă la participațiile la capitalul unei persoane.

(4)   Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele de refuz al unei cereri de informații.

Articolul 6

Schimbul de informații fără cerere prealabilă

În cazul în care o rambursare a impozitelor sau taxelor, altele decât taxa pe valoarea adăugată, se efectuează către o persoană stabilită sau având domiciliul într-un alt stat membru, statul membru din care urmează să se efectueze rambursarea poate informa, cu privire la rambursarea preconizată, statul membru unde este stabilită sau unde își are domiciliul persoana.

Articolul 7

Prezența în birourile administrative și participarea la anchetele administrative

(1)   Prin acord între autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată și în conformitate cu modalitățile stabilite de autoritatea solicitată, funcționarii autorizați de autoritatea solicitantă pot, în vederea promovării asistenței reciproce prevăzute de prezenta directivă:

(2)   În măsura în care legislația în vigoare în statul membru solicitat permite acest lucru, acordul menționat la alineatul (1) litera (b) poate prevedea ca funcționarii din statul membru solicitant să poată intervieva persoane și examina registre.

(3)   Funcționarii autorizați de autoritatea solicitantă care fac uz de posibilitățile oferite prin alineatele (1) și (2) sunt în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate identitatea și calitatea oficială.

CAPITOLUL III

ASISTENȚĂ PENTRU NOTIFICAREA DOCUMENTELOR

Articolul 8

Cererea de notificare a anumitor documente referitoare la creanțe

(1)   La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată notifică destinatarului toate documentele, inclusiv pe cele de natură judiciară, emise de statul membru solicitant și referitoare la creanțe, astfel cum sunt menționate la articolul 2, sau la recuperarea acestora.

Cererea de notificare este însoțită de un formular-tip care conține cel puțin următoarele informații:

(2)   Autoritatea solicitantă depune o cerere de notificare în temeiul prezentului articol numai atunci când nu poate notifica în conformitate cu normele care reglementează notificarea documentului în cauză în statul membru solicitant sau atunci când o astfel de notificare ar cauza dificultăți disproporționate.

(3)   Autoritatea solicitată informează de îndată autoritatea solicitantă în privința oricărei acțiuni întreprinse în urma cererii de notificare, în special în legătură cu data notificării documentului către destinatar.

Articolul 9

Mijloace de notificare

(1)   Autoritatea solicitată se asigură că notificarea în statul membru solicitat se efectuează în conformitate cu actele cu putere de lege, actele administrative și practicile administrative naționale în vigoare în statul membru solicitat.

(2)   Alineatul (1) nu aduce atingere niciunei alte forme de notificare utilizate de o autoritate competentă a statului membru solicitant în conformitate cu normele în vigoare în respectivul stat membru.

O autoritate competentă stabilită pe teritoriul statului membru solicitant poate notifica direct orice document prin scrisoare recomandată sau prin poștă electronică unei persoane dintr-un alt stat membru.

CAPITOLUL IV

MĂSURILE ASIGURĂTORII SAU DE RECUPERARE

Articolul 10

Cererea de recuperare

(1)   La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată recuperează creanțele care fac obiectul unui instrument de executare în statul membru solicitant.

(2)   De îndată ce autoritatea solicitantă are cunoștință despre orice informații relevante cu privire la cazul care a motivat cererea de recuperare, aceasta le transmite autorității solicitate.

Articolul 11

Condiții aplicabile cererilor de recuperare

(1)   Autoritatea solicitantă nu poate efectua o cerere de recuperare dacă și atâta vreme cât creanța și/sau instrumentul care permite executarea acesteia în statul membru solicitant sunt contestate în statul membru respectiv, cu excepția cazurilor în care se aplică articolul 14 alineatul (4) al treilea paragraf.

(2)   Înainte ca autoritatea solicitantă să facă o cerere de recuperare, se aplică procedurile de recuperare adecvate disponibile în statul membru solicitant, cu excepția situațiilor următoare:

Articolul 12

Instrumentul care permite executarea în statul membru solicitat și alte documente însoțitoare

(1)   Orice cerere de recuperare este însoțită de un instrument uniform care permite executarea în statul membru solicitat.

Acest instrument uniform care permite executarea în statul membru solicitat reflectă conținutul principal al instrumentului inițial care permite executarea și constituie baza unică a măsurilor asigurătorii și de recuperare luate în statul membru solicitat. Acesta nu face obiectul niciunui act de recunoaștere, completare sau înlocuire în respectivul stat membru.

Instrumentul uniform care permite executarea conține cel puțin următoarele informații:

(2)   Cererea de recuperare a unei creanțe poate fi însoțită de alte documente referitoare la creanță, emise de statul membru solicitant.

Articolul 13

Executarea cererii de recuperare

(1)   În scopul recuperării creanței în statul membru solicitat, orice creanță cu privire la care a fost formulată o cerere de recuperare este tratată ca și când ar fi o creanță a statului membru solicitat, cu excepția cazului în care prezenta directivă prevede altfel. Autoritatea solicitată face uz de prerogativele conferite și de procedurile instituite în temeiul actelor cu putere de lege și al actelor administrative din statul membru solicitat care se aplică creanțelor cu privire la aceleași impozite sau taxe sau, în absența acestora, impozite sau taxe similare, cu excepția cazului în care prezenta directivă prevede altfel.

Dacă autoritatea solicitată consideră că pe teritoriul statului său nu se prelevă impozite sau taxe identice sau similare, aceasta face uz de prerogativele conferite și de procedurile instituite în temeiul actelor cu putere de lege sau al actelor administrative din statul membru solicitat care se aplică creanțelor rezultate din impozitul pe venitul persoanelor fizice, cu excepția cazului în care prezenta directivă prevede altfel.

Statul membru solicitat nu este obligat să acorde creanțelor altor state membre preferințele acordate pentru creanțe similare apărute în respectivul stat membru, cu excepția cazurilor în care statele membre vizate convin altfel sau există dispoziții contrare în legislația statului membru solicitat. Un stat membru care acordă preferințe pentru creanțe altui stat membru nu poate refuza acordarea acelorași preferințe pentru aceleași creanțe sau pentru creanțe similare altor state membre, în aceleași condiții.

Statul membru solicitat recuperează creanța în moneda sa națională.

(2)   Autoritatea solicitată informează cu diligența necesară autoritatea solicitantă cu privire la orice acțiune întreprinsă cu privire la cererea de recuperare.

(3)   Începând cu data la care este primită cererea de recuperare, autoritatea solicitată percepe dobânzi pentru plata cu întârziere în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative în vigoare în statul membru solicitat.

(4)   Autoritatea solicitată poate, în cazul în care actele cu putere de lege sau actele administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru, să acorde debitorului un termen de plată sau să autorizeze o plată eșalonată și poate să perceapă o dobândă în acest sens. Autoritatea solicitată informează ulterior autoritatea solicitantă cu privire la orice astfel de decizie.

(5)   Fără a aduce atingere articolului 20 alineatul (1), autoritatea solicitată îi transmite autorității solicitante sumele recuperate aferente creanței, precum și dobânda menționată la alineatele (3) și (4) din prezentul articol.

Articolul 14

Litigii

(1)   Litigiile cu privire la creanță, la instrumentul inițial care permite executarea în statul membru solicitant sau la instrumentul uniform care permite executarea în statul membru solicitat și litigiile legate de validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitant sunt de competența organismelor competente ale statului membru solicitant. Dacă, în cursul procedurii de recuperare, creanța, instrumentul inițial care permite executarea în statul membru solicitant sau instrumentul uniform care permite executarea în statul membru solicitat este contestat(ă) de o parte interesată, autoritatea solicitată informează respectiva parte interesată că o astfel de acțiune trebuie introdusă de aceasta din urmă în fața organismului competent al statului membru solicitant, în conformitate cu actele cu putere de lege în vigoare în statul respectiv.

(2)   Litigiile cu privire la măsurile de executare luate în statul membru solicitat sau cu privire la validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitat sunt introduse în fața organismului competent al statului membru respectiv în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative ale acestuia.

(3)   Atunci când una dintre acțiunile menționate la alineatul (1) a fost introdusă în fața organismului competent al statului membru solicitant, autoritatea solicitantă informează autoritatea solicitată cu privire la aceasta și precizează care sunt elementele creanței care nu fac obiectul contestației.

(4)   De îndată ce autoritatea solicitată primește informațiile menționate la alineatul (3), fie din partea autorității solicitante, fie din partea părții interesate, aceasta suspendă procedura de executare în ceea ce privește partea contestată a creanței, în așteptarea deciziei organismului competent în materie, cu excepția cazurilor în care autoritatea solicitantă formulează o cerere contrară, în conformitate cu al treilea paragraf din prezentul alineat.

La cererea autorității solicitante sau în cazul în care se consideră necesar de către autoritatea solicitată, fără să se aducă atingere articolului 16, autoritatea solicitată poate recurge la măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea, în măsura în care actele cu putere de lege sau actele administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru.

În conformitate cu actele cu putere de lege, actele administrative și practicile administrative în vigoare în statul membru în care își are sediul, autoritatea solicitantă poate cere autorității solicitate să recupereze o creanță contestată sau o parte contestată a creanței, în măsura în care actele cu putere de lege, actele administrative și practicile administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru. Orice astfel de cerere se motivează. Dacă rezultatul ulterior al contestației este favorabil debitorului, autoritatea solicitantă are obligația de a rambursa orice sumă recuperată, precum și de a plăti orice compensație datorată, în conformitate cu actele cu putere de lege în vigoare în statul membru solicitat.

Dacă autoritățile competente ale statului membru solicitant sau ale statului membru solicitat au inițiat o procedură amiabilă, iar rezultatul procedurii poate afecta creanța cu privire la care a fost solicitată asistență, măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate până la încheierea procedurii respective, cu excepția cazurilor de urgență imediată datorate fraudei sau insolvenței. În cazul în care măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate, se aplică al doilea paragraf.

Articolul 15

Modificarea sau retragerea cererii de asistență pentru recuperare

(1)   Autoritatea solicitantă informează imediat autoritatea solicitată cu privire la orice modificare ulterioară adusă cererii sale de recuperare sau cu privire la retragerea cererii sale, precizând motivele modificării sau retragerii acesteia.

(2)   Dacă modificarea cererii este rezultatul unei decizii luate de organismul competent menționat la articolul 14 alineatul (1), autoritatea solicitantă comunică decizia respectivă împreună cu un instrument uniform revizuit care permite executarea în statul membru solicitat. Autoritatea solicitată inițiază atunci alte măsuri de recuperare pe baza instrumentului revizuit.

Măsurile asigurătorii sau de recuperare deja luate pe baza instrumentului uniform inițial care permite executarea în statul membru solicitat pot continua pe baza instrumentului revizuit, cu excepția cazului în care modificarea cererii se datorează lipsei de valabilitate a instrumentului inițial care permite executarea în statul membru solicitant sau a instrumentului uniform inițial care permite executarea în statul membru solicitat.

În ceea ce privește instrumentul revizuit, se aplică articolele 12 și 14.

Articolul 16

Cererea de măsuri asigurătorii

(1)   La cererea autorității solicitante, autoritatea solicitată ia măsurile asigurătorii necesare, dacă acestea sunt permise de legislația sa națională și în conformitate cu practicile sale administrative, pentru a asigura recuperarea în cazul în care creanța sau instrumentul care permite executarea în statul membru solicitant este contestat(ă) la momentul formulării cererii sau în cazul în care creanța nu face încă obiectul unui instrument care să permită executarea în statul membru solicitant, în măsura în care sunt de asemenea posibile măsuri asigurătorii, într-o situație similară, în temeiul legislației naționale și al practicilor administrative ale statului membru solicitant.

Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant și referitor la creanța pentru care se solicită asistența reciprocă, dacă este cazul, însoțește cererea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitat. Acest document nu face obiectul niciunui act de recunoaștere, completare sau înlocuire în statul membru solicitat.

(2)   Cererea de măsuri asigurătorii poate fi însoțită de alte documente referitoare la creanță, emise în statul membru solicitant.

Articolul 17

Normele aplicabile cererilor de măsuri asigurătoare

Pentru punerea în aplicare a articolului 16, se aplică mutatis mutandis articolul 10 alineatul (2), articolul 13 alineatele (1) și (2) și articolele 14 și 15.

Articolul 18

Limite ale obligațiilor autorității solicitate

(1)   Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistența prevăzută la articolele 10-16 dacă recuperarea creanței este de natură să genereze, din cauza situației debitorului, grave dificultăți de ordin economic sau social în statul membru solicitat, în măsura în care actele cu putere de lege, actele administrative și practicile administrative în vigoare în respectivul stat membru permit o astfel de excepție în cazul creanțelor naționale.

(2)   Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistența prevăzută la articolul 5 și la articolele 7-16 dacă cererea inițială de asistență în conformitate cu articolele 5, 7, 8, 10 sau 16 este efectuată cu privire la creanțe care au o vechime mai mare de cinci ani, acest termen începând de la momentul scadenței creanței în statul membru solicitant și până la momentul cererii inițiale de asistență.

Cu toate acestea, în cazurile în care creanța sau instrumentul inițial care permite executarea în statul membru solicitant sunt contestate, se consideră că termenul de cinci ani începe în momentul în care în statul membru solicitant se stabilește faptul că nu mai este posibilă contestarea creanței sau a instrumentului care permite executarea.

În plus, în cazurile în care se acordă o amânare a plății sau un plan de eșalonare a plății de către autoritățile competente din statul membru solicitant, se consideră că termenul de cinci ani începe în momentul în care întregul termen de plată s-a încheiat.

Cu toate acestea, în aceste cazuri, autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistență cu privire la creanțe care sunt mai vechi de zece ani, termen calculat de la momentul scadenței creanței în statul membru solicitant.

(3)   Un stat membru nu este obligat să acorde asistență dacă valoarea totală a creanțelor reglementate de prezenta directivă, pentru care se solicită asistență, este mai mică de 1 500 EUR.

(4)   Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele refuzului unei cereri de asistență.

Articolul 19

Aspecte privind prescripția

(1)   Aspectele privind termenele de prescripție sunt reglementate exclusiv de actele cu putere de lege în vigoare în statul membru solicitant.

(2)   În ceea ce privește suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripție, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanțelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia, în temeiul unei cereri de asistență, care au drept efect suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripție, în conformitate cu legislația în vigoare în statul membru solicitat, sunt considerate a avea același efect în statul membru solicitant, cu condiția ca efectul corespunzător să fie prevăzut în actele cu putere de lege în vigoare în statul membru solicitant.

Dacă suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripție nu este posibilă în temeiul legislației în vigoare în statul membru solicitat, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanțelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia în temeiul unei cereri de asistență care, dacă ar fi fost efectuate de către autoritatea solicitantă în propriul stat membru sau în numele acesteia, ar fi dus la suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripție în conformitate cu legislația în vigoare în statul membru solicitant sunt considerate a fi fost efectuate în statul membru solicitant, în ceea ce privește efectul respectiv.

Primul și al doilea paragraf nu afectează dreptul autorităților competente din statul membru solicitant de a lua măsuri pentru a suspenda, întrerupe sau prelungi termenul de prescripție în conformitate cu legislația în vigoare în statul membru respectiv.

(3)   Autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată se informează reciproc cu privire la orice acțiune care întrerupe, suspendă sau prelungește termenul de prescripție a creanței pentru care au fost solicitate măsuri asigurătorii sau de recuperare sau care poate produce acest efect.

Articolul 20

Costuri

(1)   În plus față de sumele menționate la articolul 13 alineatul (5), autoritatea solicitată urmărește să recupereze de la persoana vizată cheltuielile legate de recuperare pe care le-a suportat și le reține, în conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative din statul membru solicitat.

(2)   Statele membre renunță reciproc la toate cererile privind rambursarea cheltuielilor rezultate din asistența reciprocă pe care și-o acordă în conformitate cu prezenta directivă.

Cu toate acestea, în cazul unor recuperări care creează dificultăți deosebite, care implică cheltuieli foarte mari sau care se referă la crima organizată, autoritatea solicitantă și autoritatea solicitată pot să convină asupra unor modalități de rambursare specifice cazurilor în speță.

(3)   Fără a aduce atingere alineatului (2), statul membru solicitant rămâne răspunzător față de statul membru solicitat pentru toate cheltuielile și toate pierderile suportate în legătură cu acțiunile recunoscute ca fiind nejustificate, în ceea ce privește fie fondul creanței, fie valabilitatea instrumentului emis de autoritatea solicitantă care permite executarea și/sau aplicarea de măsuri asigurătorii.

CAPITOLUL V

NORME GENERALE CARE GUVERNEAZĂ TOATE TIPURILE DE CERERI DE ASISTENțĂ

Articolul 21

Formulare-tip și mijloace de comunicare

(1)   Cererile de informații în temeiul articolului 5 alineatul (1), cererile de notificare în temeiul articolului 8 alineatul (1), cererile de recuperare în temeiul articolului 10 alineatul (1) sau cererile de măsuri asigurătorii în temeiul articolului 16 alineatul (1) se trimit prin mijloace electronice, utilizându-se un formular-tip, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice. În măsura posibilului, aceste formulare se folosesc și pentru comunicările ulterioare cu privire la cerere.

Instrumentul uniform care permite executarea în statul membru solicitat, documentul care permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant și celelalte documente menționate la articolele 12 și 16 se trimit, de asemenea, prin mijloace electronice, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.

Atunci când este cazul, formularul-tip poate fi însoțit de rapoarte, declarații și orice alte documente sau de copii certificate pentru conformitate sau extrase din acestea, care sunt de asemenea transmise pe cale electronică, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.

Formularele-tip și comunicările pe cale electronică pot, de asemenea, să fie utilizate pentru schimbul de informații în temeiul articolului 6.

(2)   Alineatul (1) nu se aplică informațiilor și documentației obținute prin prezența în birourile administrative dintr-un alt stat membru sau prin participarea la anchetele administrative dintr-un alt stat membru, în conformitate cu articolul 7.

(3)   În cazul în care comunicările nu se efectuează pe cale electronică sau prin intermediul formularelor-tip, acest lucru nu va afecta valabilitatea informațiilor obținute sau a măsurilor luate pentru executarea cererii de asistență.

Articolul 22

Regimul lingvistic

(1)   Toate cererile de asistență, formularele-tip pentru notificare și instrumentele uniforme care permit executarea în statul membru solicitat sunt trimise în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau sunt însoțite de o traducere în una dintre aceste limbi. Faptul că anumite părți sunt scrise într-o limbă alta decât limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat nu afectează valabilitatea acestora sau a procedurii, în măsura în care acea limbă este stabilită de comun acord între statele membre interesate.

(2)   Documentele a căror notificare este solicitată în conformitate cu articolul 8 pot fi trimise autorității solicitate într-o limbă oficială a statului membru solicitant.

(3)   În cazul în care o cerere este însoțită de alte documente decât cele menționate la alineatele (1) și (2), autoritatea solicitată poate, dacă este necesar, să ceară autorității solicitante o traducere a acestor documente în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau în orice altă limbă asupra căreia statele membre interesate au convenit bilateral.

Articolul 23

Divulgarea informațiilor și a documentelor

(1)   Informațiile comunicate sub orice formă, în temeiul prezentei directive, sunt reglementate de obligația păstrării secretului oficial și se bucură de protecția acordată informațiilor similare în temeiul legislației naționale a statului membru care le-a primit.

Astfel de informații pot fi utilizate în scopul aplicării de măsuri asigurătorii sau de executare în privința creanțelor care intră sub incidența prezentei directive. De asemenea, astfel de informații pot fi utilizate pentru evaluarea și impunerea contribuțiilor obligatorii la sistemul de securitate socială.

(2)   Persoanele acreditate în mod corespunzător de Autoritatea de Acreditare de Securitate a Comisiei Europene pot avea acces la aceste informații numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru întreținerea și dezvoltarea rețelei CCN.

(3)   Statul membru care furnizează informațiile permite utilizarea acestora în scopuri altele decât cele menționate la alineatul (1) în statul membru care primește informațiile, în cazul în care, în temeiul legislației statului membru care furnizează informațiile, informațiile pot fi utilizate în scopuri similare.

(4)   În cazul în care autoritatea solicitantă sau solicitată consideră că informațiile obținute în temeiul prezentei directive ar putea fi folositoare, în scopurile menționate la alineatul (1), unui al treilea stat membru, ea poate să transmită respectivele informații acestui al treilea stat membru, cu condiția ca transmiterea acestor informații să fie conformă cu normele și procedurile stabilite în prezenta directivă. Aceasta informează statul membru de la care provin informațiile cu privire la intenția sa de a transmite informațiile respective unui stat membru terț. Statul membru de la care provin informațiile se poate opune acestei transmiteri a informațiilor, în termen de zece zile lucrătoare de la data la care a primit comunicarea din partea statului membru care dorește să transmită informațiile.

(5)   Permisiunea de a utiliza, în temeiul alineatului (3), informații care au fost transmise în temeiul alineatului (4) poate fi acordată numai de către statul membru de unde provin informațiile.

(6)   Informațiile comunicate sub orice formă în temeiul prezentei directive pot fi invocate sau utilizate drept probe de toate autoritățile din statul membru care primește informațiile, pe aceeași bază ca și informațiile similare obținute în respectivul stat.

CAPITOLUL VI

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 24

Aplicarea altor acorduri privind asistența

(1)   Prezenta directivă nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligații de furnizare de asistență mai extinsă, care decurge din acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale, inclusiv în domeniul notificării actelor judiciare sau extrajudiciare.

(2)   În cazul în care statele membre încheie astfel de acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale cu privire la aspecte reglementate de prezenta directivă și care nu se referă la cazuri individuale, ele informează fără întârziere Comisia în acest sens. La rândul său, Comisia informează celelalte state membre.

(3)   Atunci când acordă asistență reciprocă mai extinsă în temeiul unui acord sau al unei înțelegeri bilateral(e) sau multilateral(e), statele membre pot face uz de rețeaua de comunicații electronice și de formularele-tip adoptate pentru punerea în aplicare a prezentei directive.

Articolul 25

Comitetul

(1)   Comisia este asistată de Comitetul de recuperare.

(2)   Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolele 5 și 7 din Decizia 1999/468/CE.

Perioada prevăzută la articolul 5 alineatul (6) din Decizia 1999/468/CE se stabilește la trei luni.

Articolul 26

Dispoziții de punere în aplicare

Comisia adoptă, în conformitate cu procedura menționată la articolul 25 alineatul (2), norme detaliate de punere în aplicare a articolului 4 alineatele (2), (3) și (4), a articolului 5 alineatul (1), a articolului 8, a articolului 10, a articolului 12 alineatul (1), a articolului 13 alineatele (2), (3), (4) și (5), a articolului 15, a articolului 16 alineatul (1) și a articolului 21 alineatul (1).

Normele respective se referă cel puțin la următoarele elemente:

Articolul 27

Raportare

(1)   Fiecare stat membru informează Comisia anual, cel târziu până la 31 martie, cu privire la următoarele:

(2)   Statele membre pot furniza, de asemenea, orice alte informații care ar putea fi folositoare pentru a evalua asistența reciprocă oferită în temeiul prezentei directive.

(3)   O dată la cinci ani, Comisia transmite un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la funcționarea mecanismelor instituite prin prezenta directivă.

Articolul 28

Transpunere

(1)   Statele membre adoptă și publică, până la 31 decembrie 2011 cel târziu, actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive. Acestea informează de îndată Comisia cu privire la actele respective.

Statele membre aplică aceste acte începând cu 1 ianuarie 2012.

Atunci când statele membre adoptă aceste acte, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 29

Abrogarea Directivei 2008/55/CE

Directiva 2008/55/CE se abrogă de la 1 ianuarie 2012.

Trimiterile la directiva abrogată se interpretează drept trimiteri la prezenta directivă.

Articolul 30

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 31

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

(1)  Avizul din 10 februarie 2010 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Avizul din 16 iulie 2009 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).

(3)  JO L 73, 19.3.1976, p. 18.

(4)  JO L 150, 10.6.2008, p. 28.

(5)  JO L 184, 17.7.1999, p. 23.